ZIUA DE 3 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

3 februarie  în istoria noastră

1633: Matei Basarab a fost confirmat pe tronul Țării Românești.

Matei Basarab (Matei Brâncoveanu; 1580, Brâncoveni – 25 aprilie 1654, Târgoviște) era fiul marelui dregător Danciu din Brâncoveni şi al Stancăi, rudă cu familia boierilor Craioveşti, și a deţinut mai multe dregătorii ca cele de postelnic, paharnic (1608 – 1627) sau mare agă (1628 – 1630). A fost căsătorit cu Doamna Elena, sora cărturarului Udrişte Năsturel și și-a luat şi el supranumele „Basarab”, ca străbunul său Neagoe („nepotul răposatului Io Băsărabă voievod”).

A fost sprijinit să ia tronul Țării Românești de majoritatea boierilor, iar după negocierile întreprinse de dregătorii săi la Constantinopol, a primit firmanul de domnie (15/25 decembrie 1632). După vizita sa la Constantinopol (ianuarie – februarie 1633), a fost confirmat de sultan (3/13 februarie), în schimbul peşcheşurilor împărţite diferiţilor dregători otomani şi a obligaţiei de a plăti tributul întreit, ridicat la 65 000 galbeni.

 Matei Basarab a fost căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandant al detașamentelor oamenilor liberi și breslașilor din Craiova și Domnul Țării Românești între 1632–1654.

Măsurile sale economice au fost îndreptate, în special, spre creşterea veniturilor statului. Matei Basarab a sprijinit producţia manufacturieră prin repunerea în funcţiune a minelor de la Baia de Aramă şi Baia de Fier, susţinerea unei mori de hârtie (Călimăneşti) şi a unei fabrici de sticlă.

În timpul său au fost publicate Pravila mică (1640), tradusă din slavonă şi Îndreptarea legii (1652), cod de legi tipărit în limba română, legislaţie care prevedea, asemenea jurisdicţiei europene, inegalitatea pedepselor conform categoriei sociale din care făcea parte împricinatul.A fost un protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru păstrarea nealterată a tradiției ortodoxe, a adus o contribuție majoră în înlocuirea limbii slavone cu cea românească, în viața oficială, religioasă și civilă.

A introdus prima legislație scrisă: Pravila mică (Mănăstirea Govora, 1640), tradusă din limba slavonă de către Moxa, precum și Îndreptarea legii (Târgoviște, 1652). De sprijinul său s-a bucurat şi introducerea tiparului în Ţara Românească, tipografia primită de la mitropolitul Kievului (1635), a fost instalată, pe rând, la Câmpulung, Govora, Dealu sau Târgovişte.A introdus prima legislație scrisă: Pravila mică (Mănăstirea Govora, 1640), tradusă din limba slavonă de către Moxa, precum și Îndreptarea legii (Târgoviște, 1652). A organizat armata, efectivele ajungând la 40.000 de ostași, a dispus construirea unor noi fortificații, a câștigat 3 războaie împotriva domnului Moldovei, Vasile Lupu, care revendica tronul. A fost inițiatorul și comandantul general al Ligii antiotomane, constituită din Țările Române, Polonia și Rusia.

Politica externă s-a caracterizat printr-un echilibru cu Poarta, caracterizată prin cumpărarea dregătorilor otomani, prin mari sume de bani, în vederea prevenirii problemelor legate de anumiţi pretendenţi şi participarea la luptele otomane cu creştinii. Cu Moldova, Matei Basarab a fost într-un conflict permanent, domnul moldovean Vasile Lupu atacând în mai multe rânduri Ţara Românească cu intenţia de a ocupa el tronul acestei ţări (1635, 1637, 1638, 1639 sau 1653), toate aceste confruntări încheindu-se cu victoria domnului muntean.

Latura sa cea mai vizibilă a fost aceea de „Mecena”, sprijinitor al ortodoxiei şi protector al artelor, „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru” (Constantin C. Giurescu). A construit sau refăcut 126 de monumente, printre care 46 de biserici sau mănăstiri (Veniamin Nicolae) – Curţile Domneşti din Câmpulung, Bucureşti şi Târgovişte, casele domneşti din Brâncoveni şi Caracal, Catedrala Episcopală din Râmnic.

1870: A decedat la Budapesta, Emanoil Gojdu, avocat si om politic roman e origine aromână, reprezentant de seama al intereselor comunității românești din Transilvania și Ungaria; (n.9 februarie  1802, la Oradea).

Studiile universitare le-a făcut la Academia de Drept din Oradea (1820-1821), Academia de Drept din Bratislava (1821-1822), iar mai apoi la Budapesta (1822-1824). Diploma de avocat a obținut-o la Budapesta, pentru ca mai târziu să o ia și pe cea de „notar cambial”. În 1824 s-a așezat la Budapesta ca avocat și politician.

Emanuil Gojdu era mândru de originea sa de român ortodox. Prin tot ceea ce a făcut, a demonstrat, atât prin acțiunile întreprinse cât și prin declarațiile politice că nu a uitat de originile sale românești și nici nu a ascuns faptul că se trăgea dintr-o familie modestă.

 La locuința sa, obișnuia să țină întruniri cu deputații români. Cu aceștia și sub președinția lui, s-a discutat și un proiect de lege „pentru egala îndreptățire a naționalităților”. „Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în fapta, ca încă și după moarte să erump de sub gliile mormîntului, spre a putea fi pururea în sînul Națiunii”.

Prin testamentul făcut la Budapesta în 4 noiembrie 1869, și-a lăsat averea numai „acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă”, pentru  pentru acordarea de ajutoare  și multe burse studenților români, între care s-au numărat Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Petru Groza și Victor Babeș.

După 1945 „Fundația Gojdu” a fost naționalizată de regimul comunist din Ungaria. Una dintre puținele clădiri care au rămas statului român este cea a Colegiului Național Emanuil Gojdu din Oradea.

În octombrie 2005 prim-ministrul Tăriceanu și ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu, au semnat cu guvernul maghiar un controversat acord care prevedea înființarea – conform legislației ungare- a unei fundați publice româno-ungare „Gojdu”.

Criticii acestui acord – promovat legislativ printr-o ordonanță, au susținut ideea că ca prin adoptarea acesteia România s-ar afla în situția în care practic ar ceda gratuit patrimoniul „Fundației Gojdu”, în favoarea statului maghiar.

Parlamentul Romaniei a refuzat sa aprobe acel acord, iar in martie 2008 Președinția României a semnatdecretul pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului 183/2005 pentru ratificarea Acordului romano- maghiar, privind înființarea Fundației Gojdu.

 1880: Are loc constituirea în mod oficial a Partidului Conservator în România sub conducerea lui Manolache Costache Epureanu.

Foto:Manolache Costache Epureanu (n.1820-d.1880), primul lider al Partidului Conservator din România

Partidul s-a format prin fuziunea mai multor grupări conservatoare: conservatori moderaţi, conservatori democraţi, conservatori progresişti, conservatori junimişti.

Ca formaţiune politică de sine stătătoare, Partidul Conservator exista încă din perioada Unirii Principatelor Moldovei şi Valahiei, participînd la toate evenimentele care au avut loc în perioada modernă din Istoria României.

Între 1871 şi 1876, conservatorii formează guvernul româniei condus de Lascăr Catargiu. Datorită componenţei sale eterogene – marii proprietari de pământ, burghezia comercială şi administrativă, precum şi o parte din intelectuali – în cadrul Partidului Conservator se manifestă disensiuni şi fărîmiţări care vor da naştere unor disidenţe, dintre care cea mai importantă a fost gruparea „Junimistă „, condusă de Petre Carp şi Titu Maiorescu.

După guvernarea conservatoare din 1888-1895, divergenţele continuă. În februarie 1908, elementele burgheze şi o parte a celor moşiereşti au părăsit Partidul Conservator, întemeind Partidul Conservator Democrat, în frunte cu Take Ionescu. În 1915, vechiul Partid Conservator s-a scindat în gruparea condusă de Nicolae Filipescu şi în gruparea condusă de Alexandru Marghiloman.

În 1916, Partidul Conservator Democrat a fuzionat cu aripa conservatoare condusă de Nicolae Filipescu, sub denumirea de Partidul Conservator Naţionalist. După 1918, Partidul Conservator încearcă să se reorganizeze sub denumirea de Partidul Conservator Progresist condus de Alexandru Marghiloman. Încercarea rămîne însă fără rezultat.

Primul preşedinte, Emanoil (Manolache) Costache Epureanu, urmat de Lascar Catargiu (1880-1899), George Grigore Cantacuzino (1899-1907), Petre Carp (1907-1913), Titu Maiorescu (1913-1914), Alexandru Marghiloman (1914-1925).

Partidul Conservator editează urmăoarele publicaţii: „Timpul ” (1876-1884; 1889-1900), „Epoca” (1885-1889; 1895-1916; sept.-dec. 1918), „Conservatorul ” (1900-1914), „Steagul ” (1914-1922), „Timpul ” (1923-1924), „Le Progres” (1918-1925).

   Încetarea activităţii partidului coincide cu moartea lui Alexandru Marghiloman, în mai 1925, când s-a hotărât fuziunea Partidului Conservator cu Partidul Poporului.

1890: Are loc premiera piesei “Năpasta” de I.L.Caragiale, cu artistii  Grigore Manolescu, Constantin Nottara, Aristizza Romanescu.

1907: Are loc un incident în satul Flămînzi, jud.Botoşani,  care a marcat începutul marii răscoale a ţăranilor din România, desfăşurată sub lozinca „Vrem pământ !”.

 1908: Se constituie, sub conducerea omului  politic Take Ionescu, Partidul Conservator Democrat, formaţiune desprinsă din Partidul Conservator, cu un program politic de centru, care se pronunţa pentru intensificarea ritmului de modernizare a României.

1918: La Chişinău, în  Republica Democratică Moldovenească, este înfiinţată Societatea Cultural-Iluministă “Flacăra”.

1921: S-a născut la Craiova, poetul Sergiu Filerot (Gheorghe Niculescu); d. 24 septembrie, 1989, București.

A debutat în Jurnalul literar al lui G.Călinescu. Primul volum publicat a fost Încrustări în gând, versuri (1941).

A înființat Editura Alfa și a tipărit volumul de poeme Om și cel de poeme în proză Libere, interzise de cenzură. A colaborat la Universul literar, Victoria, Tribuna tineretului, Revista Fundațiilor Regale, Orizont, Revista muncii, Lupta tineretului, Lumea, Libertatea, Viitorul social, Flacăra Moineștiului. A mai publicat volume ca: Vitrina secolului XX, Reîntâlniri. 

A fost membru al grupării literare „Albatros”, colaborator, alături de Geo Dumitrescu, Marin Preda, Şt. Popescu ş.a. la placheta colectivă „Sârmă ghimpată”, interzisă de cenzura antonesciană în 1942.

Trimis în faţa Curţii Marţiale din Bucureşti sub acuzaţia de defetism, a riscat pedeapsa cu moartea, care i-a fost comutată la zece ani de închisoare, datorită intervenţiei unor intelectuali antifascişti (dr. Bagdasar, avocatul Avram Bunaciu ș.a.), fiind eliberat la 23 August 1944. S-a retras din publicistică, activând ca funcționar la Întreprinderea de Construcții-Montaj București, până la pensionare (1958–1973).

1925: S-a născut popularul actor român de teatru și film Ștefan Mihăilescu-Brăila; (d. 19 septembrie 1996, la București).

De la vârsta de 16 ani, a lucrat la Brăila ca muncitor în port, salahor, apoi ca funcţionar.

În anul 1947, a absolvit Conservatorul de muzică şi artă dramatică “G. Cavadia”, apoi s-a angajat la teatru. În perioada 1949 – 1954, Ștefan Mihăilescu-Brăila a jucat la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila.Interesant este faptul că la teatrul din localitatea natală erau doi actori cu acelaşi nume – Ştefan Mihăilescu – şi, pentru că pe bunica lui o chema şi Brăila, şi-a luat şi acest nume, pentru a nu fi confundat.

În anul 1956, a jucat la Teatrul din Baia Mare, iar în 1957, unde a venit prin concurs, la Teatrul “Giuleşti” din Bucureşti care se numea atunci Teatrul Muncitoresc, unde a debutat într-o piesă de mare succes.

În anul 1985, la viitorul teatru Odeon, a colaborat cu mari regizori – Horea Popescu, Lucian Giurchescu, Mihai Dimiu, Dinu Cernescu sau Alexa Visarion, sub îndrumarea cărora a realizat roluri memorabile precum Cadâr din „Take, Ianke și Cadâr” de V. I. Popa, pentru a da doar câteva exemple din creaţiile actorului care iubea dramele pentru profunzimea lor, dar devenise genial în comedie.

La Teatrul Național din București a jucat rolul Béranger din „Regele moare” de Eugen Ionescu.

A debutat în cinema în 1957, jucând cu o inegalabilă măiestrie artistică, în cele mai reușite comedii din cinematografia românească: Ciocolata cu alune, Păcală, Nea Mărin miliardar, Elixirul tinereții. Rolul titular din filmul Secretul lui Bachus (1984), realizat de regizorul Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol al lui Ștefan Mihăilescu Brăila. „Am lucrat cu cei mai buni actori ai timpului.

A fost distins cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne (1964) și Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967).

1929: A avut loc premiera filmului „Iancu Jianu”, de Horia Igiroşanu, primul film românesc istoric de aventuri şi primul film din trilogia cu haiduci a lui Horia Igiroşanu (urmează ”Haiducii” şi ”Ciocoii”), cu acţiunea plasată la începutul secolului al XIX-lea în mediu rural – inspirat din literatura ”populară” de gen.

1932: Are loc  Conferinţa generală pentru dezarmare de la Geneva, la care participă 63 de state, inclusiv România.

1934: Echipajul român de bob de două persoane (Al. Frim – V. Dumitrescu) cucereşte medalia de aur la Campionatul mondial de bob de la Engelberg (Elveţia), desfășurat în perioada 3 – 4 februarie.

La ediţia din 1934 a Campionatului Mondial, pe 4 februarie, la Engelberg, în Elveţia, România avea să-şi adauge o nouă medalie de aur în palmares. De data aceasta, pe primul loc s-au clasat pilotul Alexandru Frim (foto în dreapta, rudă cu domnitorul Unirii din 1859, Alexandru Ioan Cuza) şi frânarul Vasile Dumitrescu (foto în stânga). Asta însă n-a fost tot: România a luat şi bronzul, prin deja consacraţii Papană şi Hubert!

Frim şi Dumitrescu au fost decoraţi de Regele Carol al II-lea cu „Premiul naţional pentru sport”. Au urmat, din păcate, multe nenorociri în bobul românesc. Frânarul Dumitru Hubert avea să-şi piardă viaţa într-un accident de avion la un miting aviatic. Un sfârşit asemănător aveau să aibă Gheorghe Ostapov, cel care i-a luat locul în bob alături de Papană, dar şi Vasile Dumitrescu, pe când încerca să stabilească un record mondial aviatic între Europa şi Australia, Alexandru Frim salvându-se în ultimul moment sărind cu paraşuta… În acelaşi an 1934, dar la Garmisch-Partenkirchen (Germania), echipajul bobului românesc de 4 persoane, Emil Angelescu (pilot), Teodor Popescu, Dumitru Gheorghiu (împingători) şi Ion Gribincea (frânar), era întrecut la Campionatul Mondial doar de gazdele naziste (cine le stătea în cale?!) şi venea acasă „numai” cu medaliile de argint.

1936: A murit preotul Nicolae Ivan, episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului între anii 1921 şi 1936, calitate în care a organizat noua eparhie ortodoxă (putând fi considerat unul dintre ctitorii acesteia); până în 1918 a fost unul dintre militanţii pentru drepturile românilor transilvăneni şi realizarea statului naţional unitar român. A fost membru de onoare al Academiei Române din 1934 și membru de drept în Senatul României (din 1921); (n. 1855).

194: S-a născut  la Calafat, marele actor român de teatru și film, Ștefan Iordache; (“Cel mai iubit dintre pămînteni”, “Oglinda”, “Glissando”, “Ciuleandra”, “De ce trag clopotele, Mitică?”, “Pruncul, petrolul şi ardelenii”, “Înghiţitorii de săbii”, “Bietul Ioanide”); (d.14 septembrie 2008).

A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune, și a jucat în numeroase filme pentru marele ecran.

Ștefan Iordache a fost și un foarte bun interpret de muzică lăutărească și ușoară.

1944: S-a născut actorul Dan Tufaru ; (m. 2002).

A absolvit IATC în 1965. A jucat mai întâi la Teatrul Național din Craiova, apoi la Teatrul Giulești, iar din 1976 fără întrerupere la Teatrul de Comedie pentru ca în ultimii ani ai vieții să joace pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București.

A fost căsătorit cu actrițele Vasilica Tastaman, Anda Călugăreanu (cu care a avut o fiică, Ioana Tufaru) și Cristina Dogaru.

  Împreună cu Anda Călugăreanu și Florian Pittiș, au constituit un trio de mare succes la TVR în regia lui Alexandru Bocăneț.

1944: S-a născut Petre Anghel, sociolog, teolog, poet, prozator, istoric literar, profesor şi jurnalist; specialist în ştiinţele comunicării; (m. 2015).

1947: Miron Radu Paraschivescu a publicat în ziarul Partidului Comunist Român, “Scânteia” , atacuri violente contra poetului Tudor Arghezi, acuzându-l  de atitudini politice reacționare.

Miron Radu Paraschivescu s-a născut la 2 octombrie 1911, la Zimnicea şi a murit la 17 februarie 1971,la  Bucureşti. Este fiul Paulinei Paraschivescu (născută Scorţeanu) şi al lui Romulus Paraschivescu, învăţători. Urmează şcoala primară la Vălenii de Munte, liceul la „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti şi face studii de arte plastice la Cluj şi la Bucureşti, aici devenind apoi student la Facultatea de Litere şi Filosofie.

Debutează în 1929, cu poezia “Iubire”, semnată Emil Soare, la „Povestea”, „foaie de expoziţie literară în versuri” din Predeal-Sărari. Îşi continuă activitatea publicistică la „Gazeta învăţătorilor prahoveni” din Ploieşti (1930).

Ulterior colaborează la numeroase publicaţii, majoritatea de stânga, fiind şi secretar de redacţie la „Era nouă” (1936), redactor la ziarul „Timpul” (1936-1938), unde conduce pagina de literatură şi artă, semnând cu pseudonimul Paul Scorţeanu (numele bunicului matern). În 1939 este numit şef al Biroului Presei, la Cluj. Redactează „Gazeta statului” (cu Ion Vinţe) şi face parte din grupul care animă revista clujeană „Ţara nouă” (1939-1940), de orientare democratică radicală.

Miron Radu Paraschivescu desfăşoară o susţinută activitate redacţională la mai multe reviste interbelice de stânga, inclusiv la cele ilegale, îndrumate de PCR: Cuvântul liber, Facla, Meridian, Societatea de mâine, Azi, Lumea românească, Reporter (Poezia, I, 159)etc.; criticul/istoricul literar Eugen Simion ne mai încredinţează că Miron Radu Paraschivescu:  „a debutat în cercurile de avangardă şi a susţinut în articole agresive radicalizarea liricii româneşti”.

După un debut de „mare succes“, în 1941, cu  Cântice ţigăneşti  , Miron Radu Paraschivescu mai publică şi alte remarcabile volume de versuri.

Reîntors la Bucureşti, la „Timpul” (1940-1943), reia condu­cerea paginii culturale şi trece în aceeaşi calitate la „Ecoul” (1943-1944), cotidian condus de Mircea Grigorescu. După război lucrează la „Scânteia” şi la „România liberă” (1944-1946), e redactor-şef la „Revista literară” (1947), ulterior la „Almanahul literar” din Cluj (1949-1952), după care se retrage din presă până la mijlocul anilor ’60. Acum iniţiază, cu o pasiune irepresibilă, „Povestea vorbii”, supliment al revistei „Ramuri” (1966-1969).

Animator literar de vocaţie, şi-a dedicat o parte însemnată a activităţii descoperirii de noi talente. Locuieşte o vreme la Braşov, apoi la Bucureşti, pentru a se izola, în cele din urmă, la Vălenii de Munte, unde va fi şi înmormântat.

1954 : A murit  scriitorul Ionel Teodoreanu, autorul celebrului roman pentru adolescenţi „La Medeleni”; (n.6 ianuarie 1897).

A fost  fratele scriitorului Al. O. Teodoreanu (Păstorel) şi soţul prozatoarei Ştefana Velisar-Teodoreanu.

A mai scris “Uliţa copilăriei”; “Loreley”, “Masa umbrelor”).

1957: S-a inființat la Bucureşti, Arhiva Naţională de Filme.

Arhiva de filme, cunoscută și sub denumirea de cinematecă, este o instituție specializată să asigure conservarea patrimoniului cinematografic național și internațional de filme.

De asemeni, este o instituție care are și menirea răspândirii culturii cinematografice în masa cinefililor prin organizarea de spectacole în săli de proiecție distincte de cele obișnuite, cinematografele, cunoscute ca săli de cinematecă.

1957: Poetul român Ștefan Augustin Doinaș a fost arestat și condamnat de regimul comunist la un an închisoare, sub acuzația de „omisiune de denunț”. A fost eliberat la 5 februarie 1958.

1972: S-au deschis la Sapporo, in  Japonia, primele Jocuri Olimpice de Iarnă care s-au desfășurat în Asia.

Jocurile de iarnă din 1972 din Sapporo, Japonia, au fost primele care au avut loc în afara Europei sau a Americii.

Au participat intre 3 si 13 februarie un număr de 35 de tari și 1231 concurenţi. 

România a participat cu 13 sportivi care au concurat la 4 sporturi (biatlon, bob, patinaj artistic și schi alpin), cu 8 probe (toate masculine).

 La această ediție a Jocurilor Olimpice, România a obținut 2 puncte, clasându-se pe locul 18 în clasamentul pe națiuni.

2000: A început, la Bruxelles, prima etapă a negocierilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană (UE). Din cele 31 de capitole ce urmau a fi negociate, s-a început cu cele referitoare la învăţământ, cultură şi audiovizual.

România a devenit membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007

  2005 : A decedat Ioan Flora, poet de limbă română şi traducător din Banatul sârbesc.

A colaborat mai bine de două decenii la cele mai importante reviste literare din România şi din Serbia; (n. 1950).

 2009: A murit pictorul Virgil Almăşanu; (n. 1926).

2009: Statul român a obţinut o hotărâre de răsunet la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, în procesul de delimitare a platoului continental şi a zonelor economice exclusive ale României şi Ucrainei în Marea Neagră.

Hotărârea CIJ de la Haga a recunoscut jurisdicția suverană și drepturile suverane ale României în principal de exploatare a resurselor — pentru o suprafață de 9.700 km pătrați de platou continental și zonă economică exclusivă, adică 79,34% din zona de 12.200 km pătrați aflată în dispută cu Ucraina (circa 70 de miliarde de metri cubi de gaz și 12 milioane de tone de petrol din estimările făcute).

Diplomatul Bogdan Aurescu, fost ministru de externe, a condus echipa de negociere care a reprezentat țara noastră.

2020: A decedat ciclistul român Aurel Șelaru (n.15 martie1935, București), un reprezentant al „generației de aur” a ciclismului românesc din anii 50-60. 

A concurat pentru Dinamo București și pentru echipa națională a României, unde i-a avut colegi, printre alții, pe: Ion Cosma, Gabriel Moiceanu , Marcel Voinea, Walter Ziegler,Ludovic Zanoni, Gheorghe Calcișcă, Constantin Dumitrescu și bunul său prieten Dumitru Constantin.

A obținut 11 titluri naționale în probele de velodrom și șosea, fiind deținător al titlului de Maestru al Sportului.

A participat la Olimpiada din 1960, de la Roma (Italia), unde a obținut locul 6 împreună cu națională României (din care au mai făcut parte: Ion Cosma, Gabriel Moiceanu și Ludovic Zanoni) în proba de contratimp pe echipe (100 km).

S-a clasat pe podium, cu echipa națională a României, în Tururile Iugoslaviei și Egiptului. A participat cu echipa națională a României la Campionatele Mondiale și la Cursa Păcii.

A câștigat cu echipa Dinamo: Turul României, Turul Ciclist al Regiunii Stalin, Cursa Munților, Cupa UCECOM etc.

A rămas în istorie ca singurul ciclist român care a câștigat o ediție a Cursei Prieteniei Româno-Bulgare (cursă pe etape București-Sofia, în 1957).

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Crestin ortodox.ro
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
4. Istoria md.
5. Istoriculzilei blogspot.com;
6. Mediafax.ro
7. Wikipedia ro.
8. http://www.worldwideromania.com
9. Rador.ro:
10. Historia.ro.