CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 30 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

ZIUA DE 30 IANUARIE ÎN ISTORIA NOASTRĂ




 1561: A apărut „Tetraevanghelul”, prima carte românească tipărită de diaconul Coresi.  

Primele texte tipărite în limba română au ieşit din tipografia lui Filip Moldoveanu, la Sibiu. Aici s-a tipărit (după Catehismul luteran din 1544), Tetraevanghelul slavo-român (1551-1559), prima carte tipărită de diaconul Coresi în limba română, care cuprindea textul integral al celor patru Evanghelii.

Tipărirea acestei cărți cu 246 de foi a durat nouă luni, iar la baza acelei ediții au stat vechile traduceri românești ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoții de la Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, unde funcționa și prima școală din România.

Tetraevanghelul nu trebuie confundat cu traevangheliarul sau evangheliarul, care conține numai pericopele pentru duminici și sărbători, așezate după tipicul vechi, respectiv cu Duminica Învierii la început.

„Tetraevangheliarul” a fost scris în slavonă, cu 156 de ani înainte, de cuviosul Nicodim de la Tismana, însă Coresi s-a bazat pe vechile traduceri româneşti ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoţii de la biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, unde funcționa din anul 1495 și prima școală românească de pe teritoriul României de azi.

1621: S-a născut principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea.

Foto: Gheorghe Rákóczi al II-lea (n. 30 ianuarie 1621, Sárospatak – d. 6 iunie 1660, Oradea), fiul principelui Gheorghe Rákóczi I si al Suzanei Lorántffy.

A fost ales principe al Transilvaniei la 19 februarie 1642, în timpul vieții tatălui său și a domnit intre 1648-1660. La 3 februarie 1643 s-a casatorit cu Sofia Báthory de Șimleu.

La urcarea pe tron (octombrie 1648), și-a exprimat ambițiile asupra tronului Poloniei și pentru atingerea  acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii conduși de Bogdan Hmelnitki și cu domnii Moldovei si Tarii Romanești, Vasile Lupu și Matei Basarab.

În 1657, se aliază cu Carol X Gustav al Suediei, și conduce, în cadrul celui de-al Doilea Razboi Nordic (1655-1660), o armată de 40.000 soldati impotriva regelui polonez Ioan II Cazimir.

A cucerit Cracovia si a intrat în Varșovia, dar alianța cu suedezii căzând, planurile sale s-au prabușit. In iulie 1657, a fost infrânt de polonezi în bătălia de la Czarny Ostrów, dar a fost lasat sa se intoarca in Transilvania.

Aici, la 3 noiembrie 1657, la cererea Sublimei Porti, Dieta Transilvaniei l-a detronat, din cauză că a purtat un razboi neautorizat de sultan, dar in ianuarie 1658 a fost reinstalat ca principe al Transilvaniei de Dieta reunita la Mediaș.

Au urmat mai multe bătălii. În cea de la Gilău, din 1660, principele Gheorghe Rakoczi al II-lea a fost grav rănit iar oastea sa s-a retras la Oradea, unde a murit din cauza rănilor primite. După moartea sa, otomanii au reușit să îl impună ca principe pe Akos Barcsay. Acesta a cedat otomanilor Banatul de Lugoj-Caransebeș, care a rămas sub stăpânire turcească până în 1718, când Banatul a fost eliberat de către generalul austriac Eugeniu de Savoia.

1695: Constantin Brîncoveanu (n.1654 – d.1714), domnul Munteniei, primeşte ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii din Viena, titlul de Principe al Imperiului.

Constantin Brîncoveanu, domn al Munteniei (1688-1714)

Constantin Brîncoveanu a fost adus la tronul Munteniei de marea boierime, fiind nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. Domnitorul a întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane.

Folosind o politică abilă, s-a menținut la domnie timp de 26 de ani. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții otomane, a îngreunat viața țăranilor și tîrgoveților.

La 30 ianuarie 1695 domnul muntean Constantin Brîncoveanu , a primit ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii din Viena, titlul de”Principe al Imperiului “.

Constantin Brîncoveanu a dus o politică externă abilă de acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii otomane. 

In timpul războiului ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat o atitudine de expectativă. Învinuit de trădare de către turci, Brâncoveanu a fost mazilit în 1714, iar după ce este dus la Istanbul și închis la închisoarea Edicule, va fi executat în public în data de  15/26 august 1714, împreună cu ginerele și cei patru fii ai săi.

1785: A fost capturat de trupele imperiale austriece, Crișan, o căpetenie a țăranilor români , care a condus alături de Horea și Cloșca, arestați deja la 27 ianuarie, marea răscoală țărănească a românilor la 1784.

Crișan se ascundea în munți deghizat în cerșetor și a fost prins prin trădare, vândut de nouă țărani din Cărpeniș, conduși de preoții ortodocși din acel sat.

A fost adus la cetatea din Alba Iulia pe data de 1 februarie și închis în temnița de sub poarta nouă, unde s-a sinucis la 13 februarie 1785, spânzurându-se cu nojițele (curelele) de la opinci.

1808: S-a născut la Cerneți, Mehedinți, profesorul român Grigore Pleșoianu (foto), publicist și traducător, fiul lui Paraschiv Plesoianu, provenit dintr-o familie de boiernasi olteni, si al Elisavetei (n. Greceanu).

A urmat studii secundare la Școala Sf. Sava, unde i-a avut profesori pe Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu , pionieri ai învățământului și culturii române.

A pus bazele Școlii Centrale din Craiova (împreună cu Stanciu Căpățâneanu), pe care a slujit-o timp de zece ani. S-a stabilit la Cerneți, inițial profesor, apoi inginer hotarnic. 

În 1833, a moștenit moșia unchiului său, a cumpărat și alte moșii, a fost înălțat la rangul de pitar, apoi de serdar, investind o parte din bani în tiparirea de cărți.

A debutat editorial cu Abețedar greco-românesc cu frumoase dialoguri (1825) scris în colaborare cu G. Librier, urmat de Abețedar înlesnitor pentru învațătura copiilorCele dintâi cunoștințe pentru trebuința copiilor care încep a citiAbețedar franțezo-românesc pentru tineri începătoriLimba franțuzească și ortografia ei sau Gramatica franțuzească foarte înlesnitoare, după D. Fournier, etc.

Literar, a debutat cu traducerea nuvelei Aneta și Luben de Marmontel (1829). A colaborat la Curierul Românesc din 1829.

A tradus din Fénelon, Voltaire, Marmontel, M-me Cottin, Fournier, Ambrosius, Marlianus ş.a. Prin ambele direcţii abordate (cărţi didactice şi traduceri literare precedate de interesante prefeţe, opera lui Pleşoianu a demonstrat că autorul ei a fost un remarcabil pedagog).

A decedat în ziua de 30 ianuarie 1857, la București.

1840: A apărut la Iaşi (până în luna iunie a aceluiaşi an), revista „Dacia literară”, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.

În primul număr al revistei, datată „30 ghenarie 1840”, Kogălniceanu a publicat sub titlul ”Introducție program”, un articol-program care sintetiza idealurile literare ale scriitorilor pașoptiști: combaterea imitației sterile a scriitorilor străini și a traducerilor mediocre, crearea unei literaturi de specific național, lupta pentru unitatea limbii, dezvoltarea spiritului critic.

În același timp, Kogălniceanu condamna imitaţiile sterile şi mania traducerilor, arătând că esenţială este promovarea directivei naţionale şi populare în literatură.

Revista, care îşi propunea „realizaţia dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”, a marcat un moment important în cristalizarea ideologiei paşoptiste, în dezvoltarea culturii şi literaturii naţionale.

1857: A murit traducătorul şi profesorul Grigore Pleşoianu; (n. 30 ianuarie 1808, Cerneți, Mehedinți); a tradus din Fénelon, Voltaire, Marmontel, M-me Cottin, Fournier, Ambrosius, Marlianus ş.a.

Prin ambele direcţii abordate (cărţi didactice şi traduceri literare precedate de interesante prefeţe, opera lui Pleşoianu a demonstrat că autorul ei a fost un remarcabil pedagog).

1867: S-a născut la Iași, generalul român Scarlat Panaitescu, membru corespondent (din 1919) al Academiei Române; d. 22 martie 1938, Câmpulung Moldovenesc.

A urmat Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București (1884–1886) și Școala Militară Politehnică din Paris. Tânăr locotenent, a activat stagiar la Observatorul Astronomic de la Mont Souris; în anul 1889 și-a luat licența în matematică la Sorbona, urmând apoi Școala de Aplicație și Geniu de la Fontainbleau (1890–1892). 

Într-o carieră militară de excepție, a fost șef al Serviciului Geniu al Corpului de Armată Iași, comandant al regiunii fortificate Focșani–Nămoloasa–Galați din 1898, ajungând la gradul de general de armată.

În paralel, a predat Matematică, Astronomie, Geodezie, Construcții și fortificații la Școala Militară de Artilerie și Geniu din București, Topografie la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București și la Școala Superioară de Război; în 1918 s-a retras din armată.

A publicat cursuri: Curs de topografie. Cetirea hărțilorCurs elementar de cartografieCurs de geografie matematică, peste 40 de lucrări științifice, dintre care monografiile: Astronomie popularăDin istoricul cartografieiDocumentarea cartografică a României Mari la încheierea războiuluiAspecte economice și sociale din Basarabia de la 1920–1927.

A fost conferențiar la secția de Geografie a Facultății de Științe la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, a predat cursurile de Cartografie-topografie, Geografie matematică, Harta și calendarul, Cartografie la secția de Geografie a Facultății de Științe; la secția Agronomică a predat Topografie.

A fost membru activ al Societății geografice „Dimitrie Cantemir” din Iași, vicepreședinte al secției militare a Societății Regale Române de Geografie, a înființat filiala din Basarabia a SRRG.

1871:  S-a născut prozatorul român Gheorghe Brăescu.

Foto: Gheorghe Brăescu (n. 30 ianuarie 1871, Iași – m. 15 martie 1949, București) este un prozator și un comediograf român.

În tinerețe a fugit de acasă pentru a se înrola în Legiunea franceză, unde a luptat sub contract timp de doi ani.

La întoarcere a urmat Academia militară, a ajuns maior și inspector al vieții culturale din armată și a început să scrie literatură.

În timpul primului război mondial a luat parte la campania din Transilvania, în 1916, a fost rănit și i s-a amputat brațul drept.

A fost închis în lagărele germane de ofițeri din Straslund (pe insula Dänholm), Breseen (lângă Neubrandenburg) și Neisse (între Lamsdorf/Lambinovice și Oppeln/Opole, ambele acum în Polonia), apoi  eliberat.

A revenit în țară unde a fost  trecut în rezervă cu gradul de general, în 1918.


În volumele sale de schițe și nuvele Vine doamna și domnul general (retras din librării din cauza greșelilor de tipar), Doi vulpoi, Maiorul Boțan, Schițe vesele a surprins cu umor și ascuțit spirit de observație automatismele vieții militare din România antebelică.

A fost de asemenea autor de romane și de piese de teatru, mult inferioare schițelor. Eugen Lovinescu era convins că schițele sale umoristice le depășesc în valoare pe cele ale lui Ion Luca Caragiale.

1878: Matematicianul român de origine armeană  Spiru Haret a obținut la prestigioasa universitate Sorbona, în Franța, titlul de doctor în științe matematice.

Teza sa de doctorat, prezentată în 18/30 ianuarie 1878, cu titlul Sur l’invariabilité des Grandes axes des orbites planétaires (Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare), a fost un eveniment științific, menționat ca atare în presa vremii.

Teza sa a fost publicată în vol. XVIII al Annales de l’Observatoire de Paris. Prin aceasta, Spiru Haret s-a anunțat ca unul dintre pionierii științei cosmosului.

 1885: S-a născut  cardinalul român unit din Transilvania, Iuliu Hossu ; (d. 28 mai  1970). A fost episcop al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla cardinal, membru de onoare (din 1945) al Academiei Române.

A făcut parte din delegaţia care a prezentat regelui Ferdinand hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 de Unire a Transilvaniei cu România și  a desfăşurat o intensă activitate culturală în cadrul Asociaţiunii Transilvane pentru Limba Română şi Cultura Poporului Român

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1945.

La 1 octombrie 1948, a dat un Decret de Excomunicare (ipso facto) a participanților la Adunarea de la Cluj, a celor 37 de preoți greco-catolici care urmau să hotărască ruperea credincioșilor greco-catolici români de Biserica Romei, la ordinul lui Stalin și al slugilor sale din România ( de fapt au semnat doar 36 de preoți dintre cei participanți).

Atât autoritățile comuniste cât și conducerea Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Iustinian Marina personal, i-au propus scaunul de mitropolit al Moldovei, în schimbul renunțării la credința catolică și la legătura cu Roma, cu Scaunul Papal.

Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldărușani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet.

În anul 1955, a fost dus la Curtea de Argeș, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldărușani, unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții.

 La 28 aprilie 1969, a fost creat cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea deoarece, din cauza regimului comunist din acea vreme, o astfel de titulatură, făcută publică, i-ar fi adus și mai multe neajunsuri.

La 5 martie 1973, Papa a dezvăluit că episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu, a fost creat cardinal, la ceva timp după decesul ierarhului român.

1892: S-a născut la Bârlad, omul politic român naţional-ţărănist Grigore Gafencu, fost avocat, diplomat și publicist de marcă; (d. 30 ianuarie 1957, Paris).

A încercat ca ministru de externe (1938-1940),să contracareze tendinţele revizioniste ale statelor vecine și să asigure neutralitatea României, prinsă între Germania și Uniunea Sovietică. În 1944 a publicat volumul Preliminariile războiului din Răsărit.

Grigore Gafencu, un geniu al diplomației - Ziarul Metropolis | Ziarul  Metropolis

S-a stabilit în Elveţia în 1941, iar după război s-a mutat la Paris, unde în 1946 a publicat volumul, tradus în mai multe limbi, Ultimele zile ale Europei, considerat o carte clasică.

A susţinut rezistenţa împotriva regimului comunist, fiind condamnat în contumacie în procesul intentat conducătorilor PNŢ în 1947.

A fost membru în Comitetul Național Român din exil, unul dintre fondatorii Ligii Românilor Liberi.

1932: S-a născut Dinu (Constantin) Săraru, romancier, dramaturg, scenarist, eseist, jurnalist, fiu al învățătorului Costică Săraru și al Corneliei Săraru, din comuna Slătioara, la 8 km de orașul Horezu. Este tatăl ziaristei, redactor radio și TV, Ruxandra Săraru.

A avut o carieră jurnalistică timpurie la Radiodifuziunea Română, unde între anii 1950 şi 1960 a lucrat ca reporter la Redacţia Culturală având bogată activitate de cronicar teatral). Este fondatorul Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală ”Nişte ţărani” (înfiinţată în iunie 1998).

    A fost directorul Teatrului Mic și Teatrului foarte Mic din București, între anii 1977 și 1990. A făcut parte din C.C. al P.C.R., fiind mult timp după revoluția anticomunistă din 1989 marginalizat de noile autorități.

Președintele Ion Iliescu, ca urmare a sprijinului deschis acordat de Dinu Săraru în timpul campaniei electorale, în anul 2001 l-a numit directorul Teatrului Național din București.Și-a dat demisia din aceasta funcție în anul 2004, odată cu Ministrul Culturii și Cultelor Răzvan Theodorescu.A fost unul din acționarii principali ai Băncii Internaționale a Religiilor, iar falimentul acesteia l-a implicat într-un scandal financiar de proporții.

Romanele sale pe teme țărănești „Niște țărani”, „Dragostea și revoluția” și „Clipa”, care i-au adus faima înainte de 1989, au fost puternic contestate de criticii literari după 1990, pentru adeziunea implicită la stilul romanului socialist, pe tema colectivizării, care,după cum se știe s-a pus în practică de comuniști cu ”liberul consimțământ forțat” și cu marele ajutor dat de Securitate.

În raportul Tismăneanu, prezentat în fața Parlamentului în 2007, scriitorul a fost inclus în categoria Exponenți ai protocronismului alături de Paul Anghel, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Doru Popovici, Dan Zamfirescu, Ilie Bădescu, Ion Lăncrănjan, Pompiliu Marcea, Ion Dodu Bălan, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Nicolae Dan Fruntelată, Artur Silvestri, Ilie Purcaru.

 De-a lungul carierei a primit :

  • Premiul Academiei Române pentru romanul „Niște țărani”
  • Premiul pentru scenariul cinematografic „Clipa”
  • Premiul „Mihai Eminescu” pentru „Iarba vântului”
  • Premiul „Liviu Rebreanu” pentru „Crima pentru pământ”

1941: S-a născut la București, actorul român de comedie, Nae Lăzărescu; d.19 decembrie 2013, București.

Actor de comedie care a format un cuplu comic alături de Vasile Muraru. Încă de pe băncile școlii primare i-a întâlnit pe Bimbo Mărculescu, Vasile Tomazian, un actor de monologuri foarte bun, iar la pauzele dintre filmele în cinematografe a dat mâna cu regretații Puiu Călinescu, Alexandru Giugaru, Nae Roman, etc. 

În perioada în care a fost la ASE, a jucat într-un grup de teatru satiric și a participat la festivaluri de amatori. A lucrat timp de trei ani la Rapsodia Română, la secția de estradă.

A debutat în 1963, moment din care a lucrat la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, alături de Vasile Muraru (foto).

Cupletele interpretate de ei au devenit memorabile, jucând împreună vreme de aproape 50 de ani.

A jucat și în filme, printre care Grăbește-te încetȘantajBaloane de curcubeuCăsătorie cu repetiție și Viraj periculos. De asemenea, în animația Mașini, i-a dat voce personajului Clang.

 1945: Cel mai mare dezastru maritim din istorie.

Nava Wilhelm Gustloff plină cu refugiaţi germani care fugeau din fața armatelor sovietice care  avansau în Prusia Orientala şi Pomerania, a fost torpilată și scufundată de submarinul sovietic S-13, comandat de căpitanul de origine română Alexandru Marinescu.

Vasul Wilhelm Gustloff a părăsit în după- amiaza zilei de 30 ianuarie 1945 portul Gotenhafen (Gdynia), cu destinaţia Kiel, Germania.

Deşi avea o capacitate de 2.000 de locuri, la bordul acestei foste nave de lux au urcat în jur de 1.500 de militari şi 9.000 de civili.

La ora 20.25, submarinul sovietic S-13, comandat de Alexandru Marinescu, fiul lui Ion Marinescu, un constănţean care a fugit în URSS după ce a bătut un ofiţer şi şi-a schimbat numele în Marinesko. Căpitanul Marinesko a localizat nava germană și în dreptul oraşului Leba, la ora 21.16 și a dat semnalul de atac, lansând patru torpile. O torpilă s-a blocat, însă celelalte trei au lovit în plin: în partea din faţă a vasului, la mijloc şi în camera motoarelor.

Pasagerii au avut la dispoziție 50 de minute să se salveze. Din totalul de 10.582 de oameni, doar 1.239 au reuşit să o facă.

Restul de 9.343, majoritatea femei şi copii, au murit călcaţi în picioare, înecaţi sau îngheţaţi în apele Balticii ori blocaţi în interiorul navei, împreună cu care s-au dus, pe veci, la fund.Pe 9 februarie, Marinescu şi-a trecut în cont încă o victorie: a scufundat nava Steuben, tot în Marea Baltică, operaţiune soldată cu moartea a 3.900 din cei 4.276 de pasageri. În total, în 11 zile, el a omorât 13.243 de germani.

Deşi era numit în presa vremii ”Submarinistul nr. 1” iar lovitura dată navei Gustloff era văzută drept ”atacul secolului”, iar Adolf Hitler îi spunea” inamicul meu personal”, lui Marinescu i-a fost refuzată acordarea titlului de erou.

I s-a dat totuşi decorația Steaua roșie, pe care însă, simţindu-se jignit, a aruncat-o în apă.

Alexandru Marinescu (foto) s-a născut pe 15 ianuarie 1913 în Ucraina, la Odessa, în familia unui fost marinar român, fugit din România pentru că a bătut un ofițer..

Sârguincios, cu rezultate excelente la şcoală, Marinescu a ajuns, în 1940, căpitan-locotenent.

A articipant în calitate de comandant de submarin la numeroase lupte navale în al Doilea Război Mondial.

În septembrie 1945 a fost demobilizat iar în toamnă a fost arestat de NKVD și trimis în orașul Vanino în Orientul Îndepărtat.

Astfel, legendarul comandant de submarin Marinescu, împreună cu alți deținuți, a construit calea ferată spre Sovetskaya Gavan.

A murit alcoolic la Leningrad pe 25 noiembrie 1963, într-o sărăcie totală și a fost îngropat în Rusia, în cimitirul Bogoslovskţ .

Alexandru Marinescu a fost reabilitat abia în 1990, când Mihail Gorbaciov i-a decernat, post-mortem, titlul de erou al URSS.

I s-au ridicat două monumente, în Kaliningrad (foto) şi în Odessa, iar mai multe muzee au primit numele său.


foto: Monumentul lui Alexandru Marinescu din Sankt Petersburg (fost Leningrad).

CITIȚI:

http://www.militaryhistoryonline.com/wwii/articles/wilhelmgustloff.aspx

 1952: S-a născut violonista de origine evreiască Silvia Marcovici; în 1976 a emigrat în Israel şi a dobândit cetăţenia israeliană. În prezent locuiește în Franța.

În 1969 a dobândit al doilea Grand Prix la prestigiosul concurs ”Marguerite Long/Jean Thibaud”, în acel an nefiind atribuit premiul întâi.

Tot în 1969 a obținut și premiul special al concursului prințului Rainier al III-lea de Monaco pentru interpretarea unei lucrări din muzică contemporană. 

În 1970 a cucerit premiul întâi la Concursul „George Enescu” din București. Debutul profesional și l-a făcut cu Residentie Orkest din Haga sub bagheta compozitorului Bruno Maderna.

După ce a cântat ca solistă cu Orchestra Simfonică din Londra, la invitația lui Claudio Abbado a interpretat Concertul Nr. 2 pentru vioară de Béla Bartók împreună cu orchestra Teatrului La Scala din Milano.

În 1972 a fost invitată de Leopold Stokowski să interpreteze concertul de Glazunov cu London Simphony Orchestra la Royal Festival Hall, concert înregistrat de Decca cu ocazia aniversării a 90-a a ilustrului dirijor. 

1991: „Grupul celor 24” hotăra, la Bruxelles, includerea României între ţările est-europene beneficiare de asistenţă în cadrul programului PHARE, program iniţiat în 1989, care are în vedere ajutorarea prin credite şi asistenţă tehnico-economică a fostelor ţări socialiste.

1995: Președintele R.Moldova Mircea Snegur s-a întâlnit cu președintele Statelor Unite , Bill Clinton. A fost prima întâlnire de acest fel,  consacrată în principal ajutorului american destinat dezvoltării economiei de piață și reformelor politice după obținerea independenței  R. Moldova fașă de URSS.

Foto: Mircea Snegur, Bill Clinton și soția acestuia, Hillary Clinton.

După recunoașterea juridică a independenței Republicii Moldova, acest summit moldo-american a subliniat disponibilitatea occidentului de a susţine procesele democratice și reformatoare la care Chișinăul se angajase.

2000: Digul iazului de decantare a apelor industriale al societăţii miniere  “Aurul” din Baia Mare s-a rupt pe o porţiune de 25 de metri, iar prin această ruptură s-au scurs 100.000 de metri cubi de ape cu cianuri şi metale grele

Acestea au ajuns întâi în râul Lăpuş, s-au vărsat în Someş şi apoi în Tisa, traversând teritorii din Ungaria şi Iugoslavia, pentru a ajunge în Dunăre şi apoi din nou pe teritoriul României.

2007: Este lansat pe piața Sistemul de operare Windows Vista.

Noul sistem de operare Microsoft Windows Vista, este de atunci disponibil pentru publicul larg.

Produsul a fost lansat în România la 1 februarie 2007 de către co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, în cadrul ceremoniei de deschidere a Centrului Global de Suport Tehnic de la București. Inițial disponibil doar în versiunea engleză, varianta în română a ieșit pe piață la 20 iunie 2007 și este disponibilă spre vânzare în toate edițiile și pe toate canalele de vânzare, în România și Republica Moldova.

Pentru Republica Moldova este disponibilă spre vânzare și ediția Starter în limba română, un produs destinat piețelor în curs de dezvoltare.

Cu aceeași ocazie a vizitei lui Gates, au fost lansate pe piața din România și sistemul Microsoft Office System 2007 (disponibil în română) și serverul de comunicație Exchange Server 2007.

2008: A murit marele scriitor român Vintilă Corbul al cărui nume  complet era Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu.

S-a născut la 26 mai 1916 în București și provine dintr-o familie foarte bogată. Sofia, mama acestuia, deținea acțiuni la diverse bănci și studiouri de film americane. Constantin Popescu Corbul, tatăl adoptiv al autorului, provine dintr-o mică, dar înstărită familie boierească; deținea multe proprietăți în București și în țară, podgorie la Drăgășani și chiar un grajd cu cai de curse. Lui Vintilă Corbul i s-a sugerat de către părinți că tatăl său vitreg este de fapt tatăl natural.

C.P. Corbul s-a căsătorit cu Sofia, mama lui Vintilă, după divorțul acesteia de Mihail Economu, și i-a adoptat imediat copilul. Astfel se explică numele complet al autorului: Vintilă Dumitru Economu Popescu Corbul.

Deși visa să devină ambasador, la îndemnul părinților, Vintilă Corbul urmează cursurile Facultății de Drept și devine magistrat. În paralel, pentru a-și alimenta propria pasiune, urmează Facultatea de Litere și Filozofie – secția Istorie. La doar 23 de ani, imediat după absolvirea facultății, Vintilă Corbul se angajează judecător.

Fiind un „răzvrătit”, se căsătorește cu Ana Stoenescu, fata unui simplu muncitor.

Vintilă Corbul a fost, în al II-lea Război Mondial, locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, pilotul comandantului forțelor aeriene române.

După război, toate proprietățile familiei sunt confiscate. Vintilă Corbul și familia sa sunt evacuați și forțați să locuiască în bucătăria unui imobil șubrezit, într-una din cele patru camere locuite de patru familii. Diplomele sale nu mai sunt „valabile”; este exclus din magistratură din cauza originii sale burgheze și a arestării tatălui său de către comuniști. Ocupă un post de bibliotecar, la o bibliotecă de cartier, dar este dat afară din aceleași motive, după numai 6 luni. Vintilă Corbul, licențiat în istorie și magistrat, ajunge muncitor necalificat și, ulterior, inginer la ICAB (Întreprinderea Canal și Apă București), unde a lucrat aproape 15 ani.

A început să scrie încă din adolescență. „Babel Palace” este scris la 16 ani și „Sclavii pământului” este al doilea roman scris de Vintilă Corbul, la numai 18 ani, … și ultima carte publicată înainte de a fi trecut de către comuniști pe lista scriitorilor interziși.

Căderea Constantinopolului este creația sa cu cel mai mare succes și, totodată, cea mai vândută carte din beletristica românească, numai la primul tiraj având vânzări de 192.000 de exemplare.

A fost editată în franceză, greacă, arabă, iar în Franța a fost difuzată și sub formă de teatru radiofonic.

„Cenușă și orhidee la New York” este prima carte apărută cu semnăturile Vintilă Corbul și Eugen Burada și pune bazele unei colaborări de aproape 29 de ani. A scris scenariile filmelor Un comisar acuză (1974), Revanșa (1978), Nea Mărin miliardar (1979) și Duelul (1981) – filme regizate de Sergiu Nicolaescu. Un clasament realizat de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România arată că „Nea Mărin miliardar” este cel mai vizionat film românesc din toate timpurile.

Pelicula a fost vizionată de nu mai puțin de 14,6 milioane de români și are, de departe, cea mai mare cotă de popularitate în rândul telespectatorilor ultimelor două generații.

Vintilă Corbul   a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, ajutat de fostul ministru de externe din guvernul comunist, Ștefan Andrei.

Printre scrierile sale de mare succes se numarau  : “Idolii de aur – Dinastia Sunderland-Beauclair”, “Caderea Constantinopolului”.S-au mutat într-un mic orășel lângă Paris, iar Vintilă Corbul a locuit până la moarte în același loc în care s-a stabilit. Multe dintre titlurile sale au fost editate în franceză, poloneză, rusă, arabă.

 2014: A decedat la vârsta de 66 de ani populara realizatoare TV, Marioara Murărescu. S-a  consacrat programelor folclorice, fiind cunoscută în special ca realizatoare a emisiunii TV ” Tezaur folcloric” care se difuza pe TVR; (n.1 octombrie  1947, la Câmpulung Muscel),

A fost o ambasadoare a folclorului românesc, despre care obişnuia să spună că este „ceva viu, care ne reprezintă, şi prin care putem să cunoaştem neamul acesta”.

A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti în 1972. În 1971 şi-a început cariera la Radioul public, iar în 1977 s-a angajat la TVR ca realizator de emisiuni folclorice.

Prima încercare de realizare a celebrei emisiuni „Tezaur Folcloric” a avut loc în 1978, dar abia în 1982 a primit un spaţiu fix în grila de programe a televiziunii.

De-a lungul carierei sale a organizat numeroase festivaluri de folclor, concerte de colinde, emisiuni duplex cu Televiziunea Moldova, la Bucureşti şi Chişinău.

De asemenea, a conceput primul disc de aur „Tezaur folcloric” (1992), prima casetă video „Tezaur folcloric” (2000), lucrarea „Cu ochii lumii” (cuprinzând diverse opinii despre emisiunea „Tezaur folcloric”).

A primit, printre altele, premiul pentru cercetare, pentru lucrarea „Cântecul propriu-zis din Muscel” (1971), Prix folclorique (1977), Premiul criticii muzicale „Mihail Jora” (1993), Premiul Ethnos (1995), Premiul „Dragoş Vrânceanu” (1996), Premiul de excelenţă acordat de Fundaţia Ethnos – 1998.

În aprilie 2009, Marioara Murărescu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler.

2017: La două săptămâni după învestirea guvernului PSD–ALDE condus de Sorin Grindeanu, au început în România o serie de proteste de stradă față de intențiile guvernului de a modifica legea grațierii și de a amenda Codul penal printr-o Ordonanță de Urgență. Pe 30 ianuarie, Ministerul Justiției a organizat o dezbatere publică în legătură cu proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse și pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală. La finalul dezbaterii, ministrul justiției Florin Iordache, a spus că varianta inițială a actelor normative va fi modificată, urmând a se stabili dacă vor fi adoptate de Guvern sau dacă discuțiile se vor muta în Parlament 

Protestele au continut, atingând apogeul în seara de duminică, 5 februarie, când după unele estimări peste 600.000 de manifestanți au protestat în toată țara, în ciuda faptului că în aceeași zi, guvernul anunțase abrogarea OUG 13.

Protestele au devenit cunoscute, neoficial, și sub numele de #rezist, hashtag devenind simbolul mișcărilor de protest. Printre cei prezenți la proteste s-au numărat: filosoful Mihai Șora, scriitorul Mircea Cărtărescu, scriitorul T. O. Bobe, muzicianul Tudor Chirilă, actrița Maia Morgenstern, actrița Oana Pellea, regizoarea Sanda Manu, dramaturga Lia Bugnar, actorul Dan Bordeianu, actrița Medeea Marinescu, cântăreața Delia Matache, gimnasta Andreea Răducan, scriitoarea Ana Blandiana etc.

Ordonanța nr. 13/2017 a fost abrogată, iar ministrul Justiției, Florin Iordache, văzut principalul responsabil pentru introducerea ordonanței, a demisionat pe 8 februarie 2017, însă a fost ales ulterior președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției.

Guvernele care s-au succedat celui condus de Sorin Grindeanu (demis prin moțiune de cenzură de propriul partid, au continuat seria de modificări la legile justiției, primite cu critici de opoziție și de președintele Klaus Iohannis și cu un nou val de manifestații.

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Wikipedia;
  5. http://www.worldwideromania.com
  6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  8. https://cultural.bzi.ro/;
  9. Historia.ro.
  10. https://timpul.md/articol/alexandru-marinescu

Publicitate

30/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 29 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

29 IANUARIE  ÎN ISTORIA NOASTRĂ

1814 (29 ianuarie): Boierii pământeni din Basarabia, teritoriul moldovenesc dintre Prut și Nistru cotropit în 1812 de Rusia, au adresat stăpânirii un protest generat de interminabilele abuzuri ale funcționarilor ruși din guvernul regional.

În jalba nobilimii Basarabiei se spunea: „Iată au trecut șaisprezece luni de când această Gubernii afierosită întru sloboda răpirii iubitorilor de rău căștig ocărmuitori, să tănguește sub giugul urmărilor celor răli și ai priincioasii împuterniciri a unora din slujbașii ocărmuirii Basarabiei […]Însuși locuitorii ci se află lăngă Prut arată cugețile lor spre a fugi la Moldavia ca să scapi di asprime ocărmuitorilor pămăntești, precum și sati întregi au fugit pentru cari oblăduire de aici ari știință întru acest chip dar în loc să îndemni cu plăcuta năzuire norodului megiașit pentru cari este cuprindere și enstrucțioani ci s-au dat di cătră gubernatorul și poruncă ca să să silească spre înmulțime lăcuinții gubernii. Ocârmuire aceasta au îndemnat să să întoarcă la Moldavie oamenii cari veniseră cu cugetări ca să să așeze în Basarabia”.

 Harta Moldovei dintre Prut si Nistru-Basarabia ocupata de Rusia în 1812

Nobilimea moldoveană, era profund indignată și extrem de îngrijorată de intențiile de introducere în Basarabia a legislației ruse și de a transforma regiunea într-o gubernie rusească.
Pentru a înlătura acest pericol, reprezentanții nobilimii locale au alcătuit cinci
jalobe (plângeri), adresate țarului Alexandru I, Comitetului de miniștri, Consiliului de Stat, președintelui Consiliului de Stat contelui Saltâkov și una separată adresată Exarhului și Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, cu rugămintea să transmită primele patru jalobe la Petersburg.
În jaloba din 29 ianuarie/12 februarie 1814 destinată țarului Alexandru I, boierii basarabeni dezmințeau afirmațiile din demersul generalului rus I. Harting, adresat la 10 decembrie 1813 ministrului Justiției A. Bolotnikov, potrivit căruia „moldovenii nu ar avea pravile ”și se menționa că boierii și neamurile „nu au fost osândiți cu pedeapsă trupescă în vremea giugului tiranicesc (jugul otoman – A. A.)”.

Prima cerință importantă a boierilor adresată țarului era: „…dăruiește-ne nestricarea obiceiurilor pravililor” noastre, „adăugire și întărire a pronomiilor (privilegiilor – A. A.) și a pravililor care au de patru veacuri acum”.

A doua importantă cerință era „ca mitropolitul arhipăstorul nostru, precum a fost
de la începutul Moldovei, să fie și acum, după cum capul legii (conducător al biserici – A. A.), asemenea și întâiul șezător și lucrător al divanului, pentru că aceasta este fire și lege a Moldovei.”

A treia importantă cerință glăsuia ca „să se rânduiască și ocârmuitor politicesc ( adică civil ) a oblastii (a regiunii Basarabia ) pământean din moldoveni” devotat țarului, care
„să poată cunoaște persoanele, pronomiile (privilegiile), pravilile noastre și împrejurările de aici”, insistând ca la acest post să fie numit fostul mare boier al Moldovei, iar acum general-maior și cavaler Ilie Catargiu. Boierii mai afirmau că legile și obiceiurile locale, „înstrainându-se din zi în zi, izvodându-se cele neobișnuite, ne înspăimântează și pe noi și pe frații noștri”.

Evident, pravilele„neobișnuite izvodite”, de care se înspăimântau boierii pământeni basarabeni,făceau parte din legislația rusă introdusă în Basarabia.
Analizând toate aceste proteste ale boierimii, istoricul basarabean Iustin Frăţiman concluziona că „nu numai boierii rămaşi în Moldova erau contra alipirii Basarabiei cătră Rusia, ci contra acestui fapt au fost chiar şi boierii care au devenit supuşi ruşi, rămânând în Basarabia.”

1854: S-a născut în localitatea Șercaia, în  Comitatul Făgăraș din Transilvania,  inventatorul şi publicistul român Alexandru N. Ciurcu.

A construit la Paris în 1886, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie brevetat în Europa şi în SUA, și a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889).

A fost director al ziarului „Timpul” (1890-1900); (d. 22 ianuarie 1922, București).

 1857: S-a născut în satul Sasca, județul Suceava, Leon Cosmovici, zoolog, fiziolog şi profesor, autorul primului tratat românesc de fiziologie animală.( d. 21 iulie 1921, Iași).

A fost profesor de fiziologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, membru corespondent al Academiei Române.Este considerat fondatorul învăţământului fiziologiei animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1893.

 A editat în 1900 prima carte de fiziologie în limba română intitulată Curs de fiziologie generală animală, și tot în același an a elaborat o clasificare originală a regnului animal, publicată în Curs de zoologie descriptivă.

Foto: Leon C. Cosmovici (1857–1921)

Doctor în ştiinţe, titlu obţinut la Paris (Sorbona) în 1880, membru corespondent al Academiei Române (1893), membru al Societăţii de Zoologie din Franţa şi al Societăţii Franceze de Entomologie, profesor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde a deţinut şi Catedra de zoologie, anatomie şi fiziologie, autor a numeroase studii şi cărţi de specialitate, fiind considerat şi fondator al învăţământului fiziologiei animale din România.

Familia Cosmovici este una dintre familiile moldave care a dat României importanţi oameni de cultură: George Enescu (a fost nepotul de soră al lui Leon Cosmovici), muzicologul Alexandru Cosmovici (cu studii la conservatoarele din Iaşi, Milano şi Paris), Andrei Cosmovici (profesor de psihologie la Universitatea ieşeană), pictorul şi criticul de artă Jean Leon Cosmovici (fost director al Pinacotecii din Iaşi), biologul Nicolae Cosmovici şi reputatul jurist Paul Mircea Cosmovici (membru al Academiei Române şi membru al Societăţii franceze de drept comparat).

În politică Leon Cosmovici a fost un militant al ideilor liberal-democratice, fiind un partizan al profesionalismului („destinele ţărei să fie conduse de tineretul liberal-democrat şi …diferitele ramuri administrative să se încredinţeze la specialişti”).

Primul mandat l-a obţinut în urma alegerilor generale din noiembrie 1895, cu 1.091 de voturi (sistemul de vot fiind cenzitar), reprezentând în Cameră Partidul Naţional Liberal. În afara studiilor cu caracter ştiinţific este şi autorul unor scrieri cu caracter moralizator şi social-politic:

„Morala şi religia. Încercare asupra principiilor ce cuprind şi aplicaţia lor în educaţia copiilor şi a masselor” (1914); „Un moment de înălţare sufletească: Regele Carol I” (1915), „Patria. Educaţia fizică, morală, intelectuală şi militarismul şcolar sau naţiunea armată (1906)”.

1873:  S-a născut chimistul Petru Bogdan, unul dintre fondatorii învăţământului de chimie-fizică din România.

Petru Bogdan și-a desfășurat activitatea la Universitatea din Iași, fiind cel care a înființat și condus, din 1913  prima catedră de chimie fizică din țară.Decan al Facultății de Științe în 1925, între anii 1926 – 1940 a fost, alternativ, rector și prorector al Universității ieșene, în timpul rectoratului său construindu-se, printre altele, aripa nouă a Universității.

Între 1941 și 1944 a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I”.

Ca o recunoaștere a activității sale științifice, Universitatea din Nancy (Franța) i-a acordat în 1924 titlul de „doctor honoris causa”, iar Academia Română l-a ales printre membrii ei titulari 1926.A fost directorul Fundatiei Regale Ferdinand I .

Dintre numeroșii săi studenți și discipoli, ale căror studii și cercetări le-a îndrumat, printre cei mai cunoscuți s-au numărat Horia Hulubei, Alexandru Cișman, Radu Cernătescu și Raluca Ripan, Tudor Ionescu, Cezar Parteni sau C. Mihul.Prieten din tinerețe cu Garabet Ibrăileanu, Dumitru D. Pătrășcanu, C. Stere, Mihai Carp, Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu, a făcut parte din prima grupare a revistei Viața Românească, ocupîndu-se de rubrica de știință a revistei. A decedat la data de  28 martie 1944.

1874: A murit ( 10 februarie s.n./29 ianuarie s.v) Eudoxiu Hurmuzachi, om politic, istoric, scriitor și patriot român, membru al Academiei Române, luptător pentru drepturile românilor bucovineni din Imperiul Habsburgic; (n.29 septembrie 1812).

 Eudoxiu baron de Hurmuzachi (sau Eudoxius Freiherr von Hormuzaki), a fost ales in 1861  membru în dieta Bucovinei și Reichsratul austriac.

La 20 februarie 1873 a primit tilul de baron de la împaratul austriac Francisc Iosif I pentru meritele sale ca mareșal al Bucovinei.

Împreună cu frații săi, Eudoxiu va deveni una dintre figurile importante ale renașterii naționale românești din Bucovina.

1880 (29 ianuarie/11 februarie 1880) : În România este promulgată Legea privind răscumpărarea și preluarea în patrimoniul statului român a căilor ferate aparținând concesionarilor străini, promulgată la 29 ianuarie/11 februarie 1880, care prevedea ca până la 1/14 mai 1880 răscumpărarea de către statul român de la concesionari a căilor ferate.

În virtutea acestei legi, român trebuia să preia administrarea și exploatarea a 1.377 km. de căi ferate aflate pe teritoriul său.

1893: S-a născut în satul Vorumloc, din Ardeal, în Austro-Ungaria (astăzi Valea Viilor din jud. Sibiu), muzicianul Marţian Negrea, unul dintre cei mai mari compozitori şi profesori români din secolul trecut ; (d. 13 iulie 1973, Bucureşti).

Și-a început studiile muzicale la Sibiu (1910-1914), continuându-le la Viena (1918-1921) cu muzicianul de origine română Eusebie Mandicevschi și cu Franz Schmidt.

Întors în ţară, Marţian Negrea a ocupat în perioada 1921-1941, mai multe posturi de profesor la Conservatorul din Cluj  şi la Conservatorul din Bucureşti (1941-1963), (unde a predat teoria formelor muzicale şi a instrumentelor, contrapunct, muzică de cameră).

În anul 1963 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. I.Filmografie Baia Mare, film documentar, 1952, muzică originală Prin Munții Apuseni, 1958, muzică originală Marin Pescarul, operă, versiune tv, TVR, regia Marianti Banu.

În anul 2003, la 30 de ani după moartea compozitorului Marțian Negrea, în localitatea sa natală Valea Viilor, a fost dezvelit în prezența a numeroase oficialități din județul Sibiu, un bust al ilustrului muzician.

1904: S-a născut la București, luptătorul anticomunist Vasile Marin, om politic și avocat, participant la Războiul Civil din Spania în rândurile armatei lui Franco; (13 ianuarie 1937, Majadahonda, Spania).

A urmat Facultatea de Drept din București, obținând în 1927 licența cu teza Fascismul. A fost până în 1932 secretarul lui politicianului țărănist Ion Lugojeanu, devenind ulterior un membru proeminent al Gărzii de Fier.

În 1932 a susținut și a publicat parțial teza de doctorat, Fascismul. Organizarea constituțională a Statului Corporativ Italian. A lucrat ca avocat și gazetar, redactor la publicația Cuvântul editată de filosoful Nae Ionescu. În 1933 a fost arestat și reținut la Jilava timp de două săptămâni.

A participat ca voluntar la Războiul Civil din Spania în rândurile armatei franchiste și împreună cu Ion Moța a căzut în luptele de la Majadahonda, aproape de Madrid, unde, pe 13 septembrie 1970, le-a fost ridicat un monument comemorativ.

Declarați eroi ai Mișcării Legionare, Marin și Moța au fost înmormântați la Casa Verde (sediul Mișcării Legionare).

1923: Consiliul de Miniștri a aprobat statutul Uniunii Generale a Industriașilor din Romania (UGIR).

1926: S-a născut  în localitatea Anghelești, județul Vrancea, jurnalistul și omul de televiziune român Tudor Vornicu; (d. 2 aprilie 1989, București).

A fost, timp de mai mulți ani, director de programe al televiziunii publice.

Familia din partea mamei era de origine italiană, sosită în România în anul 1892. Bunicul său a fost administratorul moșiei prințului Mavrocordat, iar unul dintre unchi a fost proprietarul fabricii de sticlă Azuga. În anul 1930, familia s-a mutat în Delta Dunării, iar copilul Tudor va schimba des școala, la Galați, Tulcea, apoi București, pentru ca în anul 1945 să ia Bacalaureatul, cu rezultate foarte bune, la Liceul „Gheorghe Șincai” din Capitală. În anul 1950 devine absolvent al Academiei Comerciale.

În tinerețe a practicat rugby, la echipa bucureșteană Pandurii Tudor Vladimirescu, atletism – probe de viteză și obstacole – și tir. În anul 1948 devine reporter la ziarul „Sportul popular” – fiind coleg cu Max Bănuș și Emanuel Valeriu – unde lucrează până în anul 1956, în această perioadă fiind și colaborator la emisiunile sportive ale Radiodifuziunii Române, în anul 1953 scrie la revista Stadion, iar din 1956 devine reporter la „Scânteia”.

În anul 1959 este numit atașat cultural la Ambasada României din Paris, iar un an mai târziu este corespondent la Paris pentru agenția de presă Agerpres. În 1961 este trimis special la faimosul „Proces Eichmann”, de la Ierusalim, a comentat Olimpiadele de la Roma din 1960 și Melbourne, în 1964 – acestea fiind subiectele a două cărți pe care le-a scris Vornicu -, a transmis, de la fața locului, momentul în care Charles de Gaulle devenea cel de-al 18-lea președinte francez, a relatat în direct despre vizita lui Nikita Hrușciov, succesorul lui Stalin, la Paris și a intrat în contact cu mari nume ale lumii artistice și culturale occidentale.

În anul 1965, este rechemat de la Paris și este numit șef al redacției Actualități a Televiziunii Române, instituție în cadrul căreia a militat pentru un proces de modernizare, după model francez, mai ales prin introducerea unor emisiuni de divertisment de calitate.

În televiziune a fost, mai apoi, redactor-șef la redacția emisiunilor culturale, director de programe și director adjunct al TVR. Tudor Vornicu a realizat mai multe emisiuni de divertisment, magazine culturale și programe de tip variete, deosebit de apreciate în acea perioadă, fiind și director coordonator al Festivalului Cerbul de Aur. 

A murit la 2 aprilie 1989, la București, la scurtă vreme după ce fusese marginalizat în televiziune. Trei zile mai târziu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, fiind condus pe ultimul drum de o mulțime imensă de oameni care l-au prețuit. În anul 2008, a apărut, la Editura Terra din Focșani, volumul biografic „Tudor Vornicu”, scris de Annie Muscă, lansarea având loc la 21 martie 2008, la Sala Radio din București, în organizarea Societății Române de Radiodifuziune

A obținut Premiul special al juriului ACIN 1988, pentru întreaga activitate și pentru contribuția deosebită adusă la crearea unei școli a documentarului românesc de televiziune. De asemenea, a primit Marele premiu „Antena de chihlimbar” la Festivalul Internațional de Programe Muzicale de la Sopot 1978 pentru „Ocolul lumii în 20 de melodii”.

A fost redactor-șef pentru programele Televiziunii Române, dar și realizator al emisiunilor intitulate Studio N, De la A la … infinit, Mozaic duminical, Fotograme din realitate.

În ultimii ani de viață, marele om de cultură român a realizat o serie de scurte interviuri memorabile cu poetul Nichita Stănescu, care au fost difuzate la emisiunea Mozaic duminical.

1931: A încetat din viață la Paris, generalul francez Henri Mathias Berthelot fostul șef al Misiunii Militare Franceze în România în Primul Război Mondial ( n.7 decembrie 1861, Feurs, Franța).

Generalul Henri Mathias Berthelot a absolvit Academia Militară Saint-Cyr și a servit apoi în garnizoanele franceze din Algeria, apoi a ajuns la Tonkin și la Annam. Din anul 1907, el a fost transferat la Statul Major General, unde și-a câștigat reputația unui organizator deosebit de capabil.

În toamna anului 1916, în condițiile în care România intrase în război de partea Franței și Marii Britanii, generalul Henri Mathias Berthelot a fost numit comandant al Misiunii Militare Franceze în România.

Armata română se afla sub presiunea trupelor germane și austro-ungare care porniseră ofensiva peste Munții Carpați, și sub cea a trupelor bulgare, care atacau dinspre Dunăre și Marea Neagră. O mare parte a teritoriului românesc, inclusiv capitala București, a fost ocupată. Regele Ferdinand I și Regina Maria, împreună cu Guvernul, Parlamentul și Armata s-au retras în Moldova, unde au organizat rezistența, cu sprijinul trupelor Rusiei țariste.

Generalul Berthelot s-a implicat în reorganizarea Armatei Regale Române, care în anul 1917 a fost capabilă să reziste ofensivei armatelor germane, austro-ungare și bulgare și chiar să treacă la contraofensivă.

În această perioadă, generalul Henri Mathias Berthelot a devenit consilierul militar și prietenul Regelui Ferdinand I și a învățat să îi aprecieze și să îi iubească pe români.

În istoria armatei române au rămas de neuitat cuvintele generalului Berthelot din 11 noiembrie 1919, când la Paris era serbată încheierea războiului. Prin fața comandanților tocmai defila un detașament românesc, iar Henri Berthelot s-a întors către generalul Ferdinand Foch și i-a spus: ”Foch, saluez! C’est la famille!”.

După război, Henri Mathias Berthelot a primit cele mai importante distincții ale Regatului României. Pe lângă decorațiile militare, el a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar Parlamentul i-a acordat titlul de cetățean de onoare al României. Mai mult, pentru că pe frontul din Moldova, Regele Ferdinand I le promisese tuturor soldaților români că vor fi împroprietăriți cu teren după terminarea războiului, românul de onoare Henri Mathias Berthelot a primit, la rândul său, un teren și o locuință, situate în comuna Fărcădinu de Jos.

La moartea generalului Berthelot, în România a fost decretat doliu național. Azi, comuna românească din Hunedoara unde a locuit se numește General Berthelot.

1947: URSS a semnat Tratatul de pace cu România.

Ministrul de externe al Uniunii Sovietice, Veaceslav Molotov, a semnat la Moscova în această zi Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria, Finlanda și Bulgaria. Pentru România, tratatul de pace a însemnat cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța către Uniunea Sovietică Rusiei și a sudului Dobrogei (Cadrilaterul), Bulgariei, deși acest stat fusese, la rândul său, aliat al Germaniei naziste.

De asemenea, România era obligată să plătească Rusiei imense despăgubiri de război. Singura clauză care atenua din pierderile dureroase suferite de România a fost aceea referitoare la revenirea la țara noastră a teritoriului Transilvaniei de Nord (care fusese anexat de Ungaria după Diktatul de la Viena din 1940) .

1956:  S-a născut la Rădăuți poetul și dramaturgul român Matei Vișniec.  Este  cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria și filozofia la Universitatea din București și a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu

Între 1980 și 1987 a fost  profesor de istorie și geografie în comuna Dorobanțu-Plătărești din județul Călărași. Piesele sale scrise între 1977 și 1987 au fost cenzurate și circulau pe ascuns, doar poemele îi erau publicate.

Între 1977 și 1987 scrie și cîteva volume de poezie, numeroase piese de teatru, un roman și câteva scenarii de film. Cu excepția poeziei, celelalte texte ale sale sunt refuzate sistematic de cenzură; autorul a reușit însă să-și fotocopieze piesele în numeroase exemplare și să le pună în circulație în mediul teatral și literar, un bun exemplu de samizsdat literar.

În 1987 a fugit din România, cerând azil politic în Franța și  a obținut cetățenia franceză în 1993.

În prezent, locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale, și colaborează la diferite alte reviste franceze. După 1989, devine autorul cel mai jucat în România, în București și în provincie, la radio și la televiziune.

În octombrie 1996, Teatrul Național din Timișoara a organizat  un festival „Matei Vișniec” cu 10 dintre piesele sale, interpretate de către 12 trupe teatrale.

Fragmente din piesele sale sunt prezentate și în câteva manuale școlare alternative.

1962: S-a născut  actrița română de teatru și film, Oana Pellea.

Este fiica Domnicăi Mihaela, născută Policrat, și a marelui actor român Amza Pellea (7 aprilie 1931 — 12 decembrie 1983).

Actrița a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, actualul UNATC și a terminat studiile în promoția 1984, la clasa prof. Sanda Manu.

1974: S-a născut la București, cântăreața de muzică ușoară Mălina Olinescu.

Provenea dintr-o famile de artiști, mama sa fiind  cântăreața Doina Spătaru, rudă cu renumitul solist Dan Spătaru, iar tatăl său , Boris Olinescu ,un actor apreciat în anii 1960. 

Începând cu anul 1993  după terminarea liceului, Mălina, a cântat în programele unor cluburi din București.

În1995 a participat la Festivalul de muzică ușoară  Aurelian Andreescu, secțiunea interpretare, unde câștigă premiul I.

În 1996 a participat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde a obținut premiul III la secțiunea „Interpretare”.

În 1997 în cadrul aceluiași festival, a obținut împreună cu compozitorul Adrian Romcescu premiul I la secțiunea Șlagăre, cu melodia „Mi-e dor de tine”. De altfel, 1997 a fost un an încununat de succese pentru cântăreață, aceasta câștigând și premiul I la secțiunea „Interpretare” a  Festivalului Cerbul de Aur.

În 1998  împreună cu  Adrian Romcescu a câștigat Selecția Națională Eurovision și a reprezentat România la Birmingham în Anglia. cu melodia Eu cred, clasându-se pe locul 22 din 25, cu șase puncte. Tot în același an a câștigat și premiul al III-lea, împreună cu colegul și compozitorul Adrian Despot la secțiunea „Creație” a Festivalului Mamaia, cu piesa „Pot să zbor”.

S-a sinucis în noaptea de duminică spre luni 12 decembrie 2011, la vârsta de 37 de ani, aruncându-se de la etajul șase al blocului în care locuia, în zona Gării de Nord din București. A fost înhumată la Cimitirul Sfânta Vineri,

 1990: Simpatizanți ai Frontului Salvării Naționale au luat cu asalt sediile unor partide politice de opoziție din București și din alte orașe ale țării.

După manifestația din 28 ianuarie, organizată de partidele istorice și de alte organizații civice, autoritățile au făcut apel la mineri să vină în București pentru „restabilirea ordinii”. Minerii au venit pentru prima oară la București convinși că apără ceea ce ei credeau că este democrația: impunerea unei singure voci, a celei asociate cu Revoluția – FSN.

Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai Capitalei, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN, minerii au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care militau pentru democrație, aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Ceaușescu.

În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii FSN, unii dintre manifestanți au fost răniți. Masele de mineri manipulate s-au răzbunat pe opoziție, distrugând sediile partidelor istorice. Liderii acestora au fost salvați cu TAB-ul de furia gloatei.

1996: A murit la București, Marian Hudac, actor de comedie în teatru, film și televiziune;(n.20.09.1934, București).

2006: A încetat din viaţă tenorul Ludovic Spiess, fost ministru al Culturii şi director al Operei Române; (n. 13 mai 1938).

A avut o carieră densă, deși destul de scurtă, pe care a completat-o în plan socio-politic, fiind Directorul Festivalului Internațional “George Enescu” în anul 1991, Ministru al Culturii în Guvernul Stolojan (1991-1992), director al Operei Române din București între 2001-2005 și Președintele Comitetului Național Român pentru UNICEF.

Ca ministru al culturii în guvernul Stolojan, a redeschis Castelul Peleș vizitatorilor, amenajându-l ca muzeu, și a organizat centre culturale românești la Viena, Budapesta, Veneția și New York.Între hobyurile sale s-au regăsit vânătoarea, pescuitul, ping-pongul, gătitul și colecțonatul pipelor.

Ludovic Spiess are numeroase înregistrări la Electrecord dar și în străinătate la case de discuri precum: Decca, Philips, EMI, Intercord, RCA sau Ariola.Rolul său favorit a fost Rodolfo din Boema.
A murit după un  infarct suferit în timpul unei partide de vânătoare în județul Teleorman.

2008: A fost constituit la Sfântu Gheorghe, Partidul Civic Maghiar cu orientare politică de dreapta, provenit din Mișcarea Civică Maghiară, care milta pentru autonomia Ținutului Secuiesc, precum și pentru obținerea de drepturi mai mari pentru minoritățile naționale. Primul președinte al partidului a fost politicianul Zsolt Bíró.

2018 : După demisia guvernului Mihai Tudose, a venit la putere o alianță PSD-ALDE care susținea guvernul condus de primul ministru Viorica Dăncilă. Viorica Dăncilă a fost al treilea prim-ministru al României în mai puțin de 13 luni și primul guvern din istoria României condus de o femeie.

2018 Mihai Tudose

Guvernul Mihai Tudose a fost un guvern PSD, cu 27 de mandate, dintre care 16 dintre miniștri preluați din guvernul Sorin Grindeanu, demis de propriul partid în parlament, în urma unui conflict între premier și Liviu Dragnea. A avut un mandat scurt, între 29 iunie 2017–29 ianuarie 2018.

A crescut contribuțiile la asigurările sociale care trebuiau plătite statului de către cei care derulau contracte de muncă, iar măsurile acestea au luat prin surprindere mediul de afaceri și au creat o situație de impredictibilitate a mediului fiscal. Premierul a intrat în conflict cu președintele PSD, Liviu Dragnea, ceea ce a dus la retragerea sprijinului partidului și la demisia lui în data de 16 ianuarie 2018, rămânând în funcție ca interimar până la validarea următorului guvern.

Guvernul Viorica Dăncilă, acondus țara în perioada 29 ianuarie 2018 – 4 noiembrie 2019. Viorica Dăncilă a fost al treilea prim-ministru al României în mai puțin de 13 luni, iar unii dintre miniștri guvernului său au făcut parte și din guvernul anterior condus de Mihai Tudose.

2022: A decedat la Chișinău, academicianul Sveatoslav Moscalenco (născut pe 26 septembrie 1928, în Basarabia, satul Bravicea, raionul Călărași (astăzi R.Moldova). După absolvirea, în anul 1946, a școlii medii din or. Orhei, a fost admis la studii la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Chișinău (astăzi Universitatea de Stat din Moldova).

După absolvirea în 1951 cu menţiune a facultăţii, a devenit asistent la Catedra de Matematică a Institutului Agricol (astăzi – Universitatea Agrară de Stat din Moldova), iar apoi, între anii 1952 și 1956 – la Catedra de Fizică a aceluiaşi institut.

În anul 1956 a fost admis la doctorat în Institutul de Fizică al Academiei de Ştiinţe a RSS Ucrainene, susținând teza în anul 1960. După absolvirea doctoratului, Sveatoslav Moscalenco revine la Chişinău şi activează între anii 1960 și 1963 în calitate de cercetător ştiinţific stagiar al Institutului de Fizică şi Matematică al AŞM, iar din 1964, odată cu formarea Institutului de Fizică Aplicată şi până la sfârșitul vieții, a fost şef al Secţiei Teoria Semiconductorilor şi Electronica Cuantică, iar ulterior, al Laboratorului format în baza ei.

Titlul de doctor habilitat l-a obţinut în anul 1971, în consiliul ştiinţific specializat unit al Institutului de Fizică, Institutului de Fizică Teoretică, Institutului de Fizică a Semiconductorilor şi al Institutului Fizicii Metalelor ale AŞ a RSS Ucrainene. În anul 1989 îi este conferit titlul de membru corespondent, iar în 1992 – cel de membru titular al AŞM.

Acad. Sveatoslav Moscalenco a devenit celebru încă de la primele sale lucrări dedicate proprietăţilor colective ale excitonilor în semiconductori, în care au fost expuse un şir de idei şi modele noi, confirmate şi dezvoltate ulterior.

Încă în 1958, Sveatoslav Moscalenco a prezis posibilitatea existenţei unui tip deosebit de excitoni – biexcitoni, în care doi excitoni, similar unor atomi care se grupează în molecule, formează stări legate între doi electroni şi două goluri. Doar peste zece ani aceste teorii ale sale au găsit aplicaţii.

În anii 1970–1980, în perioada de maximă glorie a teoriilor comportării biexcitonilor în semiconductori, şcoala ştiinţifică fondată de acad. Sveatoslav Moscalenco devine renumită pe plan internaţional datorită studiilor sale profunde ale comportamentului biexcitonilor sub acţiunea radiaţiilor laser de intensitate înaltă. Au fost prezise şi, ulterior, confirmate experimental, diverse fenomene de interacţiune colectivă a excitoinlor cu lumina, cu purtători liberi de sarcină din cristale, ale interacţiunii biexcitonilor cu excitonii.

Un alt fenomen prezis de acad. Sveatoslav Moscalenco şi discipolii săi, încă în 1962, este cel al condensării Bose-Einstein a excitonilor şi biexcitonilor în semiconductori – un rezultat de interes deosebit, deoarece graţie fenomenului în cauză poate deveni reală propagarea fără disiparea energiei la distanţe mari.

Pentru realizările sale de pionierat academicianului i-au fost conferite cele mai înalte distincţii de stat şi titluri onorifice ale R.Moldova : Cavaler al „Ordinului Republicii”, „Om emerit”, Laureat al mai multor Premii de Stat, Medaliile AȘM „Dimitrie Cantemir” și „Meritul Științific”.

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Wikipedia;
  5. http://www.worldwideromania.com
  6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  8. Historia.ro.

29/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 28 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 28 ianuarie în istoria noastră

1764: A decedat la Bucureşti, domnitorul Constantin Racoviță (n.cca. 1699, Iași). A fost fiul lui Mihai Racoviță, iar tronul l-a câștigat, ca și tatăl său, cu ajutorul grecilor.

A domnit de două ori în Moldova (august 1749 – iulie 1753, februarie 1756 – martie 1757) și de două ori în Țara Românească (iulie 1753 – februarie 1756, martie 1763 – februarie 1764).

A promovat o plitică fiscală excesivă, introducînd dăti mari și a promovat în dregătoriile înalte greci, aduși de la Costantinopol.
Birurile apăsătoare ale lacomului domnitor şi abuzurile grecilor au provocat o puternică mişcare de nemulţumire în Țara Românească, a intrat, în 1755, în conflict cu boierimea neaoşă, fiind constrâns să-i izgonească pe consilierii greci şi să-l înlocuiască pe Manolache Gelepul din influentul post de capuchehaie – reprezentant diplomatic pe lângă Inalta Poartă.

În cele din urmă a obținut exilarea sau închiderea fruntaşilor boierimii autohtone.

În timpul celei de-a doua „guvernări” valahe a lui Constantin Racovită, la începutul anului 1764, populația din Bucureşti s-a revoltat, i-a eliberat pe Constantin Dudescu şi alți boieri arestați din îndemnul capuchehaiei Iordache Stavrachi, pe care fusese constrâns să-l alunge din Moldova, în vremea primei domnii ieşene, când grecul era consilier domnesc.

Decesul domnului s-a produs în 26 ianuarie/7 februarie 1764, în răstimpul răzmeritei bucureştene.

Unele surse sunt de părere că și-ar fi pus capăt zilelor de teama represalilor din partea Înaltei Porți, că l-ar fi ucis bucureștenii sau că, potrivit unui izvor grecesc contemporan, a murit din cauza consumului excesiv de spirt de melisă, sau în urma unui ospăț prea îmbelșugat.

1811: S-a născut la Bucerdea Grânoasă, Imperiul Austriac, profesorul şi diplomatul român Ioan Maiorescu, tatăl lui Titu Maiorescu.

Născut Trifu, își luase numele de Maiorescu pentru a sublinia înrudirea cu teologul român transilvănean, Petru Maior. A decedat la data de 24 august/5 septembrie 1864, la Craiova.

În 1829 a absolvit cursul de Filosofie al Gimnaziului din Blaj,in anul următor a devenit student ]n filosofie la Cluj, apoi la Seminarul din Pesta, pe care l-a terminat în 1835.

 În 1838 a publicat în Foaie pentru minte, inimă și literatură o violentă critică a vieții culturale din Țara Românească. A participat activ la Revoluția din 1848, primind însărcinarea de agent al Guvernului Provizoriu din Ţara Românească pe lângă Dieta din Frankfurt, unde a rămas până la înfrângerea revoluției din Principatele Române şi unde a desfășurat o intensă activitate diplomatică.

Stabilit la Viena, Ioan Maiorescu a scris în ziarele austriece articole despre români și redactează memorii în legătură cu problema românească.

Revenit în țară după Unire, a îndeplinit funcțiile de președinte al Obșteștii Epitropii, de director al Comisiei Centrale a Principatelor Unite, profesor la „Sfântul Sava“, director al Eforiei Instrucțiunii Publice și profesor la Școala Superioară de Litere din București.

A fost inspector al școlilor din Oltenia, profesor la Școala Centrală din Craiova. A alcătuit, împreună cu Aaron Florian, Al.I. Odobescu, August Treboniu Laurian și P.I. Cernătescu, proiectul de statut al Societății Literare Române (viitoarea Academia Română).

Din operele sale s-au remarcat lucrările: Asupra ortografiei româneștiDespre vechimea românilor în ArdealStudii asupra limbii românePuține cuvinte pregătitoare la studiul limbii românești.


  1821:  După ce în noaptea de 18 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu a părăsit Bucureștiul și dupa ce a întărit fortificațiile Manastirii Tismana, s-a instalat la Padeș.

 De aici, la 23 ianuarie el a dat cunoscuta Proclamatie prin care chema pe toți locuitorii țării să înlăture nedreptățile și „răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre” iar dintre aceștia „să se aleaga…cei care pot să fie buni și cu care noi dimpreună vom lucra binele, ca să le fie și lor bine, precum ne sunt făgăduiți”.

Foto: cunoscuta litografie „Oastea lui Tudor trecând Oltul de Carol Isler

În drumul sau spre Craiova, Tudor trece în fruntea pandurilor prin Baia de Arama, Broșteni si Strehaia, unde i s-au alaturat numeroși țărani și cetele lui Dimitrie Macedonschi şi Simion Mehedinţeanu (23-28 ianuarie).

  Coborând pe Motru, el si-a așezat tabăra la Ţânțăreni, nu departe de Craiova, la 4-28 februarie 1821, după care a stabilit contactul cu reprezentanții lui Alexandru  Ipsilanti, conducătorul trupelor Eteriei grecești, sprijinite de Rusia.

1845: S-a născut la Timișoara, dirijorul și compozitorul de muzici militare și muzică ușoară Iosif Ivanovici; d.16/28 septembrie 1902, București.

În 1859 a intrat copil de trupă în fanfara Regimentului 6 Infanterie din Galați. Aici a luat lecții de clarinet cu Alois Red. A studiat muzica la Iași, sub îndrumarea pedagogului Emil Lehr, fiind numit dirijor de formații de muzică militară.

A rămas aproape întreaga viață la Galați,unde a urmat o carieră de ofițer. În anul 1900 a fost numit Inspector general al muzicii militare din România. În 1901 s-a stabilit la București și a murit aici un an mai târziu.

A compus peste 350 de piese: mazurci, polci, cadriluri, serenade, romanțe, piese în stil popular: Sârba moților. Piese precum Porumbeii albi sau Hora micilor dorobanți fac parte din repertoriul fanfarelor militare și astăzi. Cea mai cunoscută compoziție a sa este Valurile Dunării, care s-a bucurat de un succes atât de mare, încât a fost uneori atribuită altor compozitori, între care și Johann Strauss-fiul.

A fost interpretată prima dată la Expoziția Universală de la Paris din 1889, în aranjamentul semnat de Emile Waldteufel, bucurându-se de un succes fulminant.A câștigat premiul pentru compoziție și a devenit imnul expoziției.

1850: S-a născut la Paris, scriitorul și militantul socialist Mircea C.A. Rosetti, fiul cel mare al lui C.A. Rosetti

A urmat cursuri universitare de literatură și drept în Franța. Era un pasionat al studiului istoriei, al economiei politice și al filozofiei.

Totodată, tânărul student a început să frecventeze mediile socialiste și cercurile revoluționare din Paris, implicându-se tot mai mult    în tumultoasa viață intelectuală și politică pariziană.

A devenit în scurt timp cunoscut și apreciat, mai ales pentru neobișnuitul său talent oratoric. A fost unul dintre primii socialiști români de tendință libertară.

Din scrierile sale: Anul nouSpovedania unei murindeO româncăBălanulZinca14 iulie al mamei BernardCârmuiți și cârmuitoriStăpânii noștriInamovibilitatea magistraturei

 1865: În România, este  întemeiata din iniţiativa lui Constantin Esarcu, a dr.Nicolae Kretzulescu şi a lui Vasile Alexandru-Urechia, Societatea  culturala “Ateneul Român, cu filiale în numeroase oraşe din ţară. Societatea a desfăşurat o susţinută activitate culturală (conferinţe, expoziţii, concerte), continuată de universităţile populare .

 Foto: Constantin Esarcu (n. 5 noiembrie 1836, București—d. 8 iunie 1898, Govora, județul Vâlcea) a fost naturalist, medic, pedagog, diplomat și om politic, membru corespondent (din 1884) al Academiei Române. A absolvit Institutul Monti și colegiul „Sfântul Sava” din București. La Paris a studiat științele naturale, iar licența în această disciplină a obținut-o în 1859 la Sorbona. În 1864 și-a luat doctoratul în medicină.

Încă de la începutul activităţii sale, Societatea şi-a propus să construiască un edificiu propriu care va fi un adevarat templu al artelor, ştiinţei şi culturii românesti. C.Esarhu afirma că: “Edificiul va fi închinat în exclusivitate artei şi ştiinţei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinaţii “.

Locul unde s-a ridicat Ateneul Român aparţinea familiei Văcăreştilor.

Conform concepţei Societăţii Culturale “Ateneul Român” s-a iniţiat o listă de subscripţie naţională pentru strîngere de fonduri (“Daţi 1 leu pentru Ateneu“), iar în anul 1886 arhitectul francez Albert Galeron va elabora un proiect avîndu-i alături pe marii arhitecţi ai epocii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr.Cantacuzino.

Proiectul edificiului a fost astfel elaborat încît să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”.

În 1888 a fost dat în folosinţă parţial, noul local, lucrările continuînd pînă în 1897 datorită lipsei de fonduri.

Beneficiind de această sala Societatea “Ateneul Român” şi-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului avînd loc conferinţe, concerte simfonice ale Societăţii Filarmonice Române înfiinţate din 1868 de către Eduard Wachmann, precum şi expoziţii de pictură (începînd din 1894 saloanele oficiale de belle-arte din Bucureşti s-au desfăşurat în această sală).

De altfel Ochestra Filarmonicii va concerta permanent imediat după darea în folosinţî a salii în 1888 pînă în ziua de azi.

1880: S-a născut pictorul Camil Ressu, membru al Academiei Romane; (m. 1 aprilie 1962).

 Familia sa  provine dintr-o familie de aromâni din regiunea Epirului, și s-a refugiat la Iasi curând dupa 1800, din pricina persecutiilor stapînirii otomane.

Camil Ressu s-a remarcat ca un bun desenator înca din liceu si se va înscrie în 1897, la Scoala de Arte Frumoase din București. 

A intrat la facultate dar, din cauza  dificultăților financiare, paraseste Bucurestiul si se intoarce la Iasi. În 1902 termină studiile la Școala de Belle-Arte din Iași, obținând medalia de argint și pleacă în același an să se perfecționeze în străinătate. Se oprește două luni la München vizitând muzeele din localitate, după care pleacă la Paris și se înscrie la Academia Julian, în atelierul lui Jean Paul Laurens, unde îi are colegi pe Jean Al. Steriade, Nicolae Dărăscu și Ion Theodorescu-Sion.

În patrimoniul Muzeului de Artă din Bucuresti  este inclusă şi lucrarea sa „Autoportret”.  

În 1917, împreună cu pictorii Nicolae Dărăscu, Ștefan Dimitrescu, Iosif Iser, Marius Bunescu și cu sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Ion Jalea și Oscar Han înființează asociația „Arta Română”, la Iași.   Participă activ la înființarea „Sindicatului Artiștilor plastici din România” în 1921, fiind ales președinte, funcție din care demisionează după doi ani.

În urma unei șederi mai lungi în satul Ilovăț (județul Mehedinți), realizează compoziția Cosași odihnindu-se, una dintre lucrările sale cele mai reprezentative, în care Camil Ressu și-a dezvăluit întreaga sa vigoare plastică.

Camil Ressu a fost profesor și rector al Academiei de Belle-Arte din București până în anul 1941, între elevii săi numărându-se Abodi Nagy Béla si Virgil Moise. Din 1950 a fost președinte de onoare al Uniunii Artiștilor Plastici, reluându-și și activitatea de profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. În 1955 i se acordă titlul de Artist al Poporului iar un an mai târziu este numit membru al Academiei Române.

1885: S-a născut la București, baritonul Jean Athanasiu ; (m. 20 noiembrie 1938, la București).

Rolurile cele mai reprezentative pe care le-a interpretat au fost Rigoletto (Rigoletto de Verdi), Scarpia (Tosca de Puccini), Cneazul Igor (Cneazul Igor de Borodin); a contribuit la întemeirea Operei Române din Bucureşti.

1886 : S-a nascut principesa Martha Bibescu ( la naștere Martha Lucia Lahovary), o apreciată scriitoare, poetă, memorialistă și politiciană română și franceză; (m.28.11.1973).

A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a prințesei Smaranda (Emma) Mavrocordat.

A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale.

De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX.

1897: În Rusia este efectuat primul recensământ general modern al populaţiei, potrivit căruia gubernia Basarabia avea în acel moment 1.935.412 locuitori,  dintre care 293.332 sau 15,2% constituiau populaţia urbană, iar 1.642.080 sau 84,8% cea rurală.

Trebuie însă subliniat că organizatorii recensământului au stabilit drept criteriu de determinare a etniei doar limba maternă, fără a lua în considerare şi apartenenţa etnică.

Primele date ale recensământului au fost publicate în 1899: „Grupa romanică este reprezentată de români (circa 900.000), care locuiesc în gubernia Basarabia (judeţele Bălţi, Soroca, Chişinău, Orhei) şi în judeţele de lângă Nistru din gubernia Herson. Potrivit rezultatelor recensământului, românii se situau pe primul loc (920.919 persoane), cu 47,5% din totalul populaţiei Basarabiei, fiind urmaţi de ucraineni, cu 19,6%, şi de evrei, cu 11,7%, pe când celelalte etnii deţi- neau proporţii între 0,1 şi 8%.

Puţin peste jumătate din populaţia rurală a Basarabiei (53,5%) declarase limba română drept limbă maternă, detaşându-se numeric cu mult față de vorbitorii celorlalte limbi.

O altă situaţie s-a profilat din această perspectivă în mediul urban. Primul loc le-a revenit persoanelor care au învăţat de la naştere limba ebraică, ele alcătuind 37,1% din totalul populaţiei înregistrate în oraşele basarabene.

Treapta de mai jos au ocupat-o vorbitorii de limba rusă, cu 24,4%, apoi cei de limba ucraineană, cu 15,7%. Popu- laţia românească autohtonă s-a situat pe treapta a patra, cu 14,1%, după care au ur- mat celelalte minorităţi conlocuitoare, cu procente neîn- semnate.

Este cazul să remarcăm că în 1945, cu ocazia întocmirii unei informaţii cu privire la componenţa naţională a Basarabiei, autorităţile sovietice au utilizat datele recensământului rusesc din 1897 publicate într-o enci- clopedie sovietică, în care este consemnat: români – 48%.

Dintre cei 920.919 români incluşi în registrele recensământului doar 4,5% locuiau în oraşe. Mult mai urbanizaţi s-au dovedit a fi armenii 62,1% din 2.080 de locui- tori), polonezii (52,6% din 11.696 de locuitori), grecii (52,4% din 2.737 de locuitori), cota parte a acestor trei etnii fiind însă mică în cadrul populaţiei urbane. De asemenea, un grad înalt de urbanizare îl aveau evreii (47,8% din 228.168 de locuitori) şi ruşii (45,9% din 155.774 de locuitori), mai mic ucrainenii (12,1% din 379.698 de locuitori) şi bul- garii (11,2% din 103.225 de locuitori).

Problema lipsei românilor din oraşele Basarabiei a fost explicată astfel de istoricul Ştefan Ciobanu: „Dacă cineva ar voi să-şi facă o idee oarecare asupra populaţiei Basarabiei după oraşele ei, ar cădea în cele mai cumplite greşeli.

Oraşele Basarabiei nu sunt emanaţia naturală a satelor din jurul lor, expresia logică a vieţii locuitorilor din Basarabia, cu alte forme sociale şi economice, dar cu acelaşi suflet, cu aceeaşi limbă, cu aceleaşi datini şi obiceiuri. Oraşele Basarabiei sunt cu desăvârşire străine sufletului poporului românesc dintre Prut şi Nistru”.

Profesorul şi scriitorul Robert Vasilievici Orbinski observa la 1884 fenomenul rusificării elitelor din regiune:

„In ceea ce priveşte intelectualitatea Basarabiei sau această pătură culturală, apoi ea se rusifică în toată Basarabia, cu o rapiditate uluitoare.

1898 : A decedat Alexandru Flechtenmacher, dirijor si pedagog român, întemeietorul si primul director al Conservatorul de Muzică și Declamațiune din Bucuresti (1864); (n.23.12.1823).

Este autorul primei operete românești, „Baba Hârca“, pe text de Matei Millo.a carei premiera a avut loc pe 26 decembrie 1848 la  Teatrul National din Iasi.

A compus, de asemenea, muzica pentru Hora Unirii, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum și primele vodeviluri și cuplete pentru piesele lui V. Alecsandri și cântece patriotice.

1908: S-a născut la Râmnicu Vâlcea, inginerul Anton Alexandru Necşulea, unul dintre specialiştii români de seamă români în electroacustică.A contribuit la repunerea rapidă în funcţiune a studiourilor de radiodifuziune bombardate în timpul războiului. A condus lucrările de construire a noii Case Radio şi a Sălii de Concerte Radio (ambele din Str. G-ral Berthelot), iar  între anii 1935 şi 1973 a fost director tehnic al Radiodifuziunii Române.

A devenit membru de onoare al Academiei Române în 1993; (m. 13 octombrie 1993).

A contribuit la proiectarea sau modernizarea unor studiouri de radio, TV si cinematografie.  

1912:S-a născut la Roman generalul, inginer chimist Mihail Florescu, comunist român de origine evreiască (nume real: Iancu Iacobi); a contribuit la punerea bazelor industriei chimice româneşti în industria petrolului; membru corespondent al Academiei Române din 1974; (m.25 februarie 2000, București).

A studiat la Facultatea de Științe a Universității din București (1930–1934), cu profesorii Gheorghe Longinescu, Ștefan Minovici, Eugen Angelescu și N. Dănăilă, obținând diploma de inginer chimist. A fost membru al PCR din ilegalitate și a făcut parte din lotul de comuniști români care a luptat în Spania în 1937 de partea trupelor republicane și ulterior în rezistența franceză până în anul 1944. A făcut parte din comitetul de conducere al Asociației Foștilor Voluntari Români din Armata Republicană Spaniolă înființată în 1945.

În 1946 a fost ales deputat permanent în Marea Adunare Națională. La propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost încadrat în Direcția Superioară Politică a Armatei, după care a deținut numeroase funcții înalte în ierarhia comunistă: ministru adjunct la Ministerul Metalurgiei și Industriei Chimice, ministru al industriei chimice, ministru al industriei petrolului și a chimiei, șef al secției de industrie al CC al PCR, vicepreședinte al Consiliului Economic, vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie. A efectuat studii și cercetări în probleme de structură și filozofie a materiei, în domeniul științelor naturii, științelor tehnice, sociale și filozofice.

 1918: În timpul Primului Război Mondial, în condițiile prăbușirii frontului, ca urmare a retragerii anarhice a armatei ruse bolșevizate, România, rămasă singură în fața trupelor inamice, a acceptat începerea tratativelor de pace cu Puterile Centrale, întrucât nu exista nicio altă soluţie viabilă de rezistență.

1928: A murit la Sibiu, Adolf Schullerus, profesor şi preot sas din Transilvania, autorul unor  încercări de elucidare a începuturilor saşilor din această provincie, bazându-se pe documente istorice şi elemente de lingvistică.(n. la 7 martie 1864 în localitatea Făgăraș).

A iniţiat alcătuirea unui dicţionar al graiului săsesc; (n. 1864).

1930: A încetat din viață la București, juristul Dimitrie S. Nenițescu, om politic conservator; deputat și ministru; (n. 18 aprilie 1861, Galați)

A fost director al Băncii Naționale a României.

 

1933: Guvernul  român condus de Alexandru Vaida -Voievod  semnează, sub auspiciile Ligii Națiunilor, “Acordul de la Viena”, care asigura împrumuturile capitaliștilor străini contractate în vederea „asanării economico-financiare a țării”, prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori și funcționari, sporirea și încasarea regulată a impozitelor.

1941: După rebeliunea legionară din zilele de  21.01- 23.01.1941, se constituie un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari si tehnicieni.

1943: În România, apare primul număr al ziarului ilegal “România liberă“, editat de organizația Uniunea Patrioţilor, inființată de cercurile comuniste în vara anului 1942, cu scopul de a închega o opozitie internă contra razboiului anticomunist din Rasarit.

După 23 august 1944 activitatea ei a fost reorientată în direcția luptei pentru “defascizarea” țării.

1943: S-a născut la Piatra Neamț, actriţa Florina Cercel.

  A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București.    A primit Premiul UNITER pentru rolul Vassa Jeleznova în regia lui Ion Cojar și Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

  A bifat peste 100 de roluri în filme şi piese de teatru.   Alături de Gheorghe Dinică (Aurică Fieraru, Bulibașa șatrei) a format unul dintre cele mai iubite cupluri de pe micul ecran. A fost căsătorită de 2 ori și nu are copii.

1950: A murit Constantin Lacea, filolog şi lingvist; în 1916 s-a refugiat în străinătate, mai întâi la Stockholm, apoi la Paris, unde, în vederea Conferinţei de Pace, a strâns un bogat material documentar referitor la istoria românilor; revenit în ţară (în 1920), a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică la Cluj.

Se numără printre realizatorii „Dicţionarului limbii române”, la care a redactat în întregime primele trei litere; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (n. 1875).

 1952: A murit (în lagărul comunist de la Ghencea) Nicolae Batzaria, scriitor şi ziarist aromân, creator de literatură pentru copii, cunoscut şi sub pseudonimul „Moş Nae”; (n. 1874).

1958: S-a născut interpreta de muzică uşoară Natalia Guberna.

1959 : A murit (la Paris) Pius Servien (pseudonimul lui Şerban Coculescu); poet, eseist, filolog şi filosof al ştiinţelor; fiul astronomului Nicolae Coculescu, stabilit în Franţa la sfârşitul anilor ’20 ai secolului XX.

Este cunoscut prin conferinţele ţinute la Radioteleviziunea Franceză, la Collège de France, la Sorbona, precum şi prin participarea la diverse congrese internaţionale de filosofie, estetică, lingvistică şi fizică teoretică; (n. 1902).

1977: Dizidentul român Paul Goma a distribuit mai multor diplomați din București scrisoarea deschisă de adeziune la Carta 77 .

Scrisoarea era adresată dizidentului anticomunist cehoslovac Pavel Kohout și camarazilor săi”și a fost citită în timpul Emisiunii Teze și antiteze la Paris, difuzată de postul de radio Europa Liberă.

Scrisoarea lui Goma, intitulată Către Pavel Kohout și camarazii săi, era gestul unui scriitor, fost deținut politic (1956–1963), urmărit și hărțuit de Securitate, ale cărui manuscrise au fost amânate în eternitate de către editurile românești și de cenzură, și care avusese curajul/normalitatea de a le trimite la edituri occidentale.

Prin caracterul ei deschis, public, această scrisoare, prin tot ce semnifică ea, constituie începuturile mișcării pentru drepturile omului în România.

După scrisoarea de solidarizare cu Charta 77 a cehoslovacilor, Paul Goma a trimis apoi o scrisoare deschisă dictatorului Nicolae Ceaușescu și, pe 8 februarie, o scrisoare deschisă adresată Conferinței de la Belgrad, semnată de peste 420 de persoane.

Pentru aceste scrisori în care se cerea guvernului României respectarea drepturilor omului și care au fost difuzate de Radio Europa Liberă și de presa occidentală a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitatea ceaușistă.

La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soției și copilului, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați din România. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui Nicolae Ceaușescu. A sprijinit înființarea în 1979 a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unei tentative de asasinat cu unui atac cu colet- bombă, capcană pusă la cale de regimul de la București.

1979 : A încetat din viaţă Barbu Theodorescu, istoric, folclorist şi editor, exeget al operei lui Nicolae Iorga; (n. 1905).

A studiat la Liceul Naţional din Craiova, după care s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie şi Facultatea de Drept din Bucureşti. Elev fiind, a fost cititor al bibliotecii Fundaţiei
Alexandru şi Aristia Aman din Craiova.

A urmat cursuri de specializare în Italia, Franţa şi Elveţia (1929-1931).

A fost secretar al profesorului N. Iorga, şi director de cabinet al preşedintelui Consiliului de Miniştri (1931-1932); profesor de liceu în Bucureşti, asistent, lector, conferenţiar universitar, subdirector la Fundaţia pentru Literatură şi Artă şi secretar al Uniunii Fundaţiilor Culturale.A fost doctor în litere şi filosofie (1939).
A colaborat la organizarea cursurilor Universităţii populare din Vălenii de Munte.
A început să publice ca elev de liceu, când a tradus piesa Les grandes de Pierre Veber şi Serge Basset, jucată pe scena Teatrului Naţional din Craiova; redactor şef al revistei Vremea (1930-1948), colaborând alături de Mircea Eliade, Gala Galaction şi George Călinescu ş.a. Opera: Nicolae Iorga (1931); Tipografia olteană (1931); Bibliografia operei lui N. Iorga (1931); Bibliografia istorică şi literară a lui N.Iorga, 1890-1934 (vol.I, 1935); Bibliografia politică,
socială şi economică a lui N.Iorga, 1890-1934 (vol.II, 1937); Manualul bibliotecarului (1939); Cultura italiană în România (1942); Folclor literar românesc (1967); Nicolae Iorga (1968);
Constantin Lecca (1969); Biografia şcolară a lui Nicolae Iorga. Studii şi documente (1970); Istoria bibliografiei române (1972);

1983: A avut loc zborul inaugural, cu pasageri, al avionului Rombac 1-11, primul avion de pasageri cu reacție construit în România.

1983 Rombac 1-11

A fost construit după licență engleză la Întreprinderea de Avioane București, iar primul avion a fost terminat în luna august 1982 . Zborul oficial de prezentare al acestui avion în fața conducerii statului a fost executat la 20 septembrie 1982, pe aeroportul Băneasa, iar primul zbor cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 (YR-BRA) a avut loc la 28 ianuarie 1983, pe ruta București–Timișoara.

1990: În Piata Victoriei din București, se înfruntă doua tabere: una a simpatizanților FSN și cealaltă a simpatizanților partidelor politice care protestau împotriva hotărârii FSN de a participa la alegeri.

În zilele de 28 şi 29 ianuarie, a avut loc un miting în Piaţa Victoriei din Bucureşti, organizat de PNŢCD, PNL, PSDR şi diferite asociaţii (însoţit de busculade între adversarii şi adepţii FSN), în cadrul căruia s-a cerut ca FSN şi Guvernul provizoriu condus de Petre Roman să se retragă, locul lor urmând a fi luat de un Guvern alcătuit din reprezentanţi ai partidelor politice active.

S-a contestat dreptul FSN de a participa la alegerile generale din 20 mai.

În paralel s-a desfășurat o contramanifestație, organizată de FSN, în Piața Victoriei. La aceasta au participat muncitori și mineri sosiți din Valea Jiului. Se poate considera că aceasta a fost prima mineriadăMai mult: Prima mineriadă din istoria României a reprimat cel dintâi mare protest post-decembrist [ISTORIA ROMÂNILOR]

   După manifestația din 28 ianuarie organizată de partidele istorice (PNL și PNȚ-CD) și alte organizații civice, autoritățile FSN au făcut apel la mineri să vină în București pentru „restabilirea ordinii”.

Pe  29 ianuarie a avut loc (tot în Bucureşti) o demonstraţie favorabilă FSN, însoţită de blocarea de către manifestanţi, inclusiv mineri din Valea Jiului, a sediului PNŢCD

Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai Capitalei, iar ortacii, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care militau pentru democrație. 

În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii Frontului Salvării Naționale, câțiva zeci de manifestanți au fost răniți. S-au făcut și rețineri dintre cei care au participat la miting.

Minerii sosiți în data de 29 ianuarie 1990 au participat, împreună cu forțele de ordine și lideri FSN la percheziții și arestări ilegale la sediile unor partide și organizații civice aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea dictaturii lui Ceau

A fost prima Mineriadă din istoria României.

  1992: A murit la Paris, sculptorul de origine română Ion Vlad; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991; (n. 1920, Fetești, Ialomița).

Capodopera creației sale este Statuia lui Eminescu (foto), amplasată lângă Universitatea Sorbona de la Paris

. Statuia, turnată în bronz, la dimensiunea de 250 centimetri înălțime, a fost amplasată în orașul luminii chiar la centenarul decesului poetului, în iunie 1989. Atenţia asupra personalităţii lui Mihai Eminescu datează dinaintea plecării în capitala franceză.

Lucrările lui Ion Vlad, de o valoare deosebită, se află astăzi în posesia unor colecționari particulari şi instituţii fizice din România şi din străinătate, cum ar fi Muzeul de Național de Artă Contemporană, București, România; Muzeul Național de Artă al României, Bucureşti, România ; Muzeul de Artă, Constanţa, România; Muzeul Național Brukenthal, Sibiu, România; Muzeul de Artă, Timişoara, România.

Într-o perioadă în care viaţa artistică înregistrează cele mai diferite experimente, atât în planul mijloacelor tehnice, cât şi în cel al structurii figurative, sculptorul crede în posibilităţile nelimitate ale corpului uman de a acoperi întreaga gamă a problematicii existenţiale. A realizat monumente în aer liber la Timişoara, Bucureşti, Oneşti, Tokio, Evry-Paris, Monte Carlo, Cergy-Pontoise, Bois-Colombes, Nisa.” Constantin Prut In anul 1945 a primit Premiul Simu, iar in 1964 Premiul de Stat.

1999: Este înființată, la București Academia Română de Aviație.

Centrul de Antrenament și Perfecționare a Personalului din Aeronautica Civilă a fost reorganizat în Academia Română de Aviație, care are ca obiectiv pregătirea specifică în vederea atestării personalului aeronautic civil, precum și pregătirea periodică, specializarea și perfecționarea profesională a personalului aeronautic în funcție.

În prezent aceasta funcționează sub denumirea Școala Superioară de Aviație Civilă.

2000:A încetat din viaţă Aurel Grigoraş, dirijorul Corului Radiodifuziunii Române timp de peste 30 de ani; (n. 1932, București).

A absolvit în 1953 Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, secțiile Dirijat coral și Pedagogie muzicală.

În perioada 1953-1965, maestrul Aurel Grigoraș a fost dirijorul corului Teatrului de operetă din București, iar din 1965 până în 2000, a condus Corul Radiodifuziunii Române.

În anul 1975, maestrul a condus Corul Operei din Ankara (Turcia).

De-a lungul timpului, dirijorul Aurel Grigoraș și Corul Radiodifuziunii au întreprins diferite turnee în: Bulgaria, Ungaria, Germania, Italia, Spania, Israel și au colaborat cu dirijori de prestigiu precum: Roberto Benzi, Igor Markevici, Antonio de Almeida, Pierre Colombo, Pietro Argento, Kurt Sunderling, Gary Bertini, James Levine, Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Cristian Brancuși.

Acest material video este un omagiu adus maestrului Aurel Grigoras, dirijorul Corului Academic Radio in perioada 1965-2000.

2017: A încetat din viață la spitalul Colțea din București, actorul și regizorul basarabean, Ion Ungureanu, luptător pentru identitate națională română din Repblica Moldova, deputat unionist , ministru al culturii și cultelor ; (2 august 1935, Opaci, raionul Căușeni, Moldova ).

În calitate de ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi ani, pentru învățarea limbii române literare, regizorii basarabeni să lucreze în teatrele din România.

El a desființat în anul 1992 Teatrul Național “A. Pușkin” din Chișinău, înființând în locul lui Teatrul Național “Mihai Eminescu” . A repus în centru Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare.

 Regretatul luptător pentru cauza românității , Ion Ungureanu, a fost înmormântat la Cimitirul central armenesc din Chișinău, alături de poetul Grigore Vieru.

2022: Ne-a părăsit marele pictor contemporan Vladimir Șetran, fost profesor la Academia de Arte din București (n.23 martie 1935, Dăncăuți, Hotin, Bucovina de Nord, azi în Ucraina).

A fost unul dintre întemeietorii învăţămîntului superior de design în România, membru fondator, în 1969, al catedrei de specialitate la Bucureşti, în cadrul Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, împre­ună cu Ion Bitzan şi istoricul de artă Hainoroc Constantinescu, primul şef de catedră fiind Paul Bortnovschi – departamentul s-a numit iniţial Secţia de Estetica Formelor Industriale. Şetran a predat desen şi studiul culorii, a coordonat lucrări de atelier şi de diplomă. A fost şeful catedrei de design din 1990 pînă în 2004. Pe de altă parte, Vladimir Şetran a fost un pictor marcant al generaţiei sale, atît pentru arta de şevalet, cît şi pentru cea monumentală. A lucrat, de asemenea, tapiserie şi sculptură.

Cunoscutul critic de artă Andrei Pleşu scria despre Şetran în 2013, în Dilema Veche: „A făcut de toate. Nu din superficialitate, nu din orgoliul de a afișa dexterități multiple, nu dintr-o juvenilă nevoie de experiment, ci dintr-o vitală «poftă de a face», din dorința de a onora oferta infinită a lumii și de a explora potențialul nelimitat al creativității. “.

În 1964, lui Vladimir Şetran i s-a acordat Premiul I al Uniunii Artiştilor Plastici din România, pentru pictură, în 1984 Premiul I al UAP pentru artă monumentală, în 1988 Premiul Special al Uniunii Artiştilor Plastici, în 1994 Premiul pentru design al UAP, iar în 2001 Premiul pentru „Ambient-Instalaţie“ al Uniunii Artiştilor Plastici. În 2010, Vladimir Şetran a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi.

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Crestin Ortodox.ro;
  5. Wikipedia;
  6. http://www.worldwideromania.com
  7.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  8. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  9. Historia.ro.

28/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: