ZIUA DE 4 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

4 februarie în istoria noastră 

1526: Se desfășoară campania domnului moldovean Ștefan IV-lea (Ştefăniţă-vodă), fiul lui Ștefan cel Mare, în Muntenia.Ștefan IV-lea al Moldovei, cunoscut în cronici și ca Ștefan cel Tînăr, era feciorul lui Bogdan III-lea și nepotul lui Ștefan cel Mare al Moldovei. Ștefan cel Tînăr a venit la domnia Moldovei după moartea tatălui său Bogdan III-lea și a fost miruit domn de mitropolitul Theoctist la Suceava.

Oastea moldoveană a prădat începând cu 5 februarie 1526 până la Tîrgşor, fără vre-o împotrivire a armatei muntene.

Domnitorul Munteniei, Radu de la Afumaţi, a fost constrâns să-i predea lui Ștefăniță pe boierii moldoveni pribegi, și îi va executa.

Din lucrarea https://flsc.usv.ro/Samuil-Micu_Istoria-romanilor_Vol.-II.pdf, aflăm că:

”În anul 1526 au prădat Stefan-Vodă Ţara Muntenească pănă Târgşor şi necăiri nu au cutezat Radul-Vodă să-i stea asupră, ci cu bine au făcut de au îmblânzit pe Stefan-Vodă”.

Ștefăniță-vodă a revenit  în Moldova din campania sa din Muntenia, pe data de 20 septembrie 1526.

In  1518, Ștefăniță a încheiat un tratat cu polonezii, tratat care era potrivnic turcilor.

Ulterior el a stricat relațiile cu polonezii fiind ofensat de Sigismund, care a refuzat să-i dea una din fete de soție. La 8 august 1518, Ștefan cel Tînăr zdrobește invazia tătarilor de peste Nistru, repurtînd o victorie strălucită.

La 15 septembrie 1521 Ștefăniță îl execută la cetatea Hîrlău, pentru viclenie, pe hatmanul Luca Arbore (conducătorul Divanului pe timpul cînd domnul era minor), și pe feciorii acestuia .

Urmează un complot nereușit a boierilor moldoveni împotriva domnitorilui, după executarea lui Arbore, complot generat de frica răzbunare a domnitorului pe boieri. Complotul se soldează cu fuga din țară a mulor boieri și cu decapitarea rebelilor reținuți la tîrgul Roman.

Ștefan cel Tînăr atacă și înfrînge o armata turcescă condusa de Tassa-pasa ce se refugiase în Moldova, respinsă fiind de polonezi și ia o prada bogată.

Din cauza semeției lui, bunele relații cu polonezii nu au mai putut fi restabilite.

Din acest motiv, se crede că nobilii de la curtea poloneză, care se temeau că Ștefăniță s-ar fi putut alia cu turcii, care au pus-o pe însăși soția lui să-l otrăvească, la 14 ianuarie 1527, după o domnie de 9 ani şi 9 luni .Domnul moldovean a fost îngropat în Mânăstirea Putnei.

1809: S-a născut poetul român Vasile Cârlova, poet și ofițer care a scris doar cinci poezii dar a intrat în Istoria literaturii române a lui George Călinescu și a introdus în literatura română faimoasa temă a preromantismului european; a decedat la 22 de ani în ziua de 18 septembrie 1831 la Craiova, în urma unei boli infecțioase.

 În 1828 a scris Ruinurile Târgoviștei, tipărită în aceeași gazetă, cu o prezentare a lui Heliade Rădulescu, care îi menea un strălucit viitor literar: „geniul său cel poetic făgăduiește mult pentru limba românească, cea atât de frumoasă subt pana lui”. 

La înființarea Miliției naționale, a fost al treizeci și treilea dintre voluntarii angajați și a servit cu gradul de sublocotenent, ceea ce i-a inspirat ultima poezie, Marșul românilor sau Odă oștirei române cu ocazia înălțării steagului național, versuri care au circulat tipărite pe foi volante.

 1834: Se  înfiinţează  din iniţiativa unui grup restrâns de membri ai Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, Muzeul de Istorie Naturală din Iaşiîn frunte cu Iacob Cihac, Gheorghe Asachi, Mihăil Zotta, Constantin Sturza şi Costachi Negri .

Este primul muzeu de acest gen înfiinţat în Principatele Române şi, ca instituţie culturală, avea drept scop să prezinte publicului din Iaşi „bogăţiile pământene şi subpământene ale Moldovei, precum şi curiozităţi din alte părţi ale lumii”.

1849: A încetat din viață Costache Conachi, unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai inceputurilor literaturii române, a carui lirică este aproape in întregime erotică;(n.14.10.1777).

Mare boier și mare proprietar, Costache Conachi a luat parte la redactarea Regulamentului Organic; unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai începuturilor literaturii române.

1872: S-a născut la Botoșani, cunoscutul pictor realist român Octav Băncilă; (d. 3.04.1944, București). Datorită influențelor pe care le-a avut din copilărie din partea militantului socialist Ion Nădejde, a feministei marxiste, jurnalista Sofia Nădejde (sora lui), și a lui Nicolae Beldiceanu care au înființat revista Contemporanul, principiile care l-au călăuzit în viață precum și întreaga carieră plastică a lui Octav Băncilă au fost tributare ideilor socialiste, fapt pentru care a fost și un fervent activist politic de stânga.

A înființat în anul 1919 împreună cu Constantin Ion Parhon și cu Paul Bujor Partidul Muncitor, care a avut o viață scurtă, deoarece a fuzionat în scurt timp de la înființare cu Partidul Țărănesc. Cu toate că la sfârșitul vieții a fost un simpatizant al ideilor comuniste, el nu a fost niciodată membru al Partidului Comunist Român.

A studiat la Școala de Arte Frumoase din Iași, având profesori pe Gheorghe Panaiteanu-Bardasare și Constantin Stahi, a continuat la Academia de Arte Frumoase din München (1893–1898), condusă de Nikolaos Gyzis. Octav Băncilă a lăsat posterității o operă caracterizată de un realism critic foarte puternic, artistul fiind cunoscut ca un deschizător de drumuri și ca Pictorul răscoalelor de la 1907. Atașat celor mulți și exploatați, pictorul a avut patru mari tematici cu care a făcut epocă în pictura românească. Acestea au fost: tematica proletariatului, tematica țărănească, tematica evreiască și tematica țigănească. La toate acestea se mai adaugă tematica militară, Octav Băncilă fiind unul dintre primii artiști plastici români care au criticat prin opera lor, starea materială precară a armatei române la sfârșitul secolului al XIX-lea.

1873: S-a născut muzicianul compozitor, pianist, critic muzical şi pedagog român de origine cehăTheodor Fuchs; (m. 1953, București).

Stabilit din copilărie cu familia în România, a studiat la Conservatorul din București (1880–1884) cu Eduard Wachmann și la Conservatorul din Viena (1884–1890) cu Julius Epstein, J.N. Fuchs, Robert Fuchs și Wilhelm Rauch.

 După 3 ani în care a fost dirijor și pianist în Cehia, s-a întors la București unde a fost profesor de pian, dirijor la operă și pianist de concert, deși pasiunea sa a rămas compoziția.

A fost autorul unor lucrări didactice și a editat revista Arta Muzicală.

A scris opere, balete, simfonii, concerte, coruri, piese instrumentale (rapsodii pentru pian, sonate) și vocale cu acompaniament pentru pian. De asemenea a fost acompaniatorul preferat al lui George Enescu pentru muzica de cameră.

1897: S-a născut în localitatea Urlați, jud. Prahova, omul politic ţărănist Constantin Vişoianu, un apreciat diplomat, colaborator al lui Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor, reprezentantul României la Tribunalul Internaţional de la Haga.

După arestarea guvernului antonescian, a fost numit ministru al afacerilor străine în guvernele conduse de generalii Constantin Sănătescu și Rădescu.

A plecat din România în 1946 și a trăit restul vieții în SUA.

În noembrie 1947, a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a din București la 15 ani de muncă silnică, 5 ani de degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată.

În exil, a îndeplinit o lungă perioadă funcția de președinte la Comitetul Național Român (1948–1975). A decedat la data de 4 ianuarie 1994, la  Washington, SUA.

1906: S-a născut la Constanța, economistul şi matematicianul Nicolae Georgescu-Roegen, membru de onoare al Academiei Române, emigrat în SUA; (născut Nicolae Georgescu, pseudonimul Roegen reprezintă Ne Geor inversat, utilizat ca un retronim). A decedat la data de 30.10.1994, în localitatea Nashville, Tennessee.

A fost considerat „economistul mileniului III”, fiind părintele teoriei bioeconomice, teorie care prezintă un mod revoluţionar de a vedea economia.

Era primul şi, practic, singurul economist de la Malthus încoace care a pus în mod serios problema economiei speciei umane într-un context ecologic global, adică la scară planetară.Opera sa de căpătâi este The Entropy Law and the Economic Process (Legea entropiei și procesul economic) publicată în 1971, referitoare la entropia economică.

Contrar gândirii anterioare teoriei bioeconomice, care situa revoluția industrială și progresul tehnic de o parte a „baricadei”, respectiv evoluționismul lumii vii și ecologia de cealaltă parte, economistul român vine cu o clarificare decisivă, având și conotații evidente de economie politică contemporană Domenii aparent ireconciliabile, așa cum erau privite economia și ecologia la sfârșitul aniilor 1960, au fost aduse împreună, fundamentat matematic și fizic de către Georgescu-Roegen.

A fost ales membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1990).

1906: S-a născut Eugen Macovschi, biochimist şi biolog; a contribuit la elaborarea unei noi concepţii, originale, privitoare la structura materiei vii (teoria biostructurală); (m. 1985).

S-a remarcat prin cercetări în diferite domenii ale biologiei. A fost membru titular al Academiei Române din 1948.

1909: Are loc, pe scena Teatrului Național din București, premiera piesei “Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Actorului  Constantin Nottara i-a revenit  rolul  lui Ştefan cel Mare.

1923: A avut loc inaugurarea oficială a Palatului Cercului Militar, în prezenţa regelui Ferdinand şi a reginei Maria, a altor personalităţi militare şi ecleziastice.

Clădirea, amplasată în centrul Capitalei, la intersecţia a două principale artere – Calea Victoriei (odinioară Podul Mogoşoaiei) şi Bulevardul Regina Elisabeta, a fost ridicată pe locul fostei Mănăstiri Sărindar și aminteşte de Opera Naţională din Paris (Palatul Garnier).

Edificiul, proiectat în 1899 de arhitectul Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud, a fost construit din iniţiativa şi prin contribuţia financiară a ofiţerilor din garnizoana Bucureşti.

1925: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române. Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost publicată la 25 februarie 1925 în Monitorul Oficial sub titlul „Lege pentru ridicarea Scaunului arhiepiscopal si mitropolitan al Ungrovlahiei ca primat al României la rangul de Scaun patriarhal”. Mitropolitul primat Miron Cristea a devenit arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

La 1 noiembrie 1925 a avut loc investitura şi întronizarea primului patriarh Miron Cristea (1925-1939).

1929: S-a născut pictorul român  Constantin Piliuţă ; (d.03.05.2003).

1932: Se deschid Jocurile Olimpice de iarna de la Lake Placid.

Preşedintele S.U.A. Franklin Delano Roosevelt  a deschis a treia editie a Jocurilor Olimpice de Iarna la  Lake Placid, în nordul statului New York, la poalele Muntilor Adirondack.

Au fost reprezentate doar 17 naţiuni, fiind prezenți  numai 306 sportivi.

A fost a doua participare a sportivilor români la o Olimpiadă de iarnă. Țara noastră a participat cu o delegație formată din 17 sportivi care au concurat la două discipline bob și schi. Cel mai bun rezultat: românesc a fost Locul 7, la proba de bob 5 persoane.

1933: Este promulgată legea pentru autorizarea stării de asediu în România,In baza acestei legi guvernul Romaniei este autorizat sa decreteze in orice moment crede de cuviinta, pe o perioada de cel mult sase luni,starea de asediu totala sau partiala.

1934: Echipajul român de bob de două persoane (Al. Frim și V. Dumitrescu) cucerește la Engelberg in Elvetia  titlul de campion mondial  la Campionatul Mondial de Bob de la Engelberg (Elveţia). Pentru rezultatele obţinute, sportivilor li s-a decernat „Premiul naţional pentru sport”

1941 : A decedat matematicianul român David Emmanuel; (n. 31.01.1854).

Este considerat întemeietor al şcolii matematice moderne din ţara noastră. A fost membru de onoare al Academiei Române din 1936.

1941: S-a născut actorul român Şerban Cantacuzino. A fost un descendent al domnitorului Tarii Romanesti, Serban Cantacuzino, cel  care  în perioada 1678-1688 care a luptat la Viena  împotriva otomanilor, a publicat Biblia de la Bucuresti  și a introdus cultura porumbului  pe teritoriul României de astăzi.

Născut in  Bucureşti,  într-o familie nobilă, tatăl său fiind medicul, producătorul, scenaristul, regizorul şi criticul de film, Ion Cantacuzino, Şerban Cantacuzino  a debutat  alături de bunica sa, actriţa Maria Filotti în  piesa „Prinţ şi cerşetor”, la vârsta de 11 ani, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

S-a mutat la Paris, Franța, în 1990 și a decedat la Paris în ziua de 4 iulie 2011, la vârsta de 70 de ani. A fost înmormântat în cimitirul Bellu din București.

1945 : S-au deschis în Crimeea în Palatul Livadia, lucrările Conferinței de la Yalta.

Acestea au avut loc între 4–11 februarie 1945 în prezența reprezentanților SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică, principalele puteri participante la coaliția antihitleristă. Delegațiile au fost conduse de către Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif V. Stalin (foto sus). „Cei 3 mari” au negociat, în faza finală a celui de-al Doilea Război Mondial, liniile generale ale unei noi ordini de pace, precum și divizarea și denazificarea Germaniei. Fiecare dintre cele trei superputeri avea obiective aparte.

Referitor la conferinţa de la Yalta, Regele Mihai, unicul supravieţuitor dintre şefii de Stat europeni din Al Doilea Război Mondial, declara pentru cotidianul spaniol El Pais, în 2011, că Occidentului şi, în special, liderul britanic Winston Churchill, au trădat România şi Europa de Est. „România şi toate ţările aflate la est de Germania au fost abandonate la Yalta. (…) Bineînţeles că înţeleg de ce Churchill a crezut că era singura strategie posibilă, sau cel puţin din perspectiva britanică. (…) Şi deşi nu a existat opoziţie din partea niciunui alt lider prezent la Yalta la împărţirea continentului, a fost Churchill cel care a considerat-o o soluţie naturală şi perfect acceptabilă”, declara Regele Mihai.  

1947: S-a născut informaticianul şi profesorul Radu Popescu-Zeletin, stabilit în Germania din 1974, participant la realizarea reţelei germane naţionale de calculatoare (DFN) şi la elaborarea modelului ISO-OSI.

A realizat numeroase proiecte comunitare (sisteme de fişiere virtuale, reţele locale şi baze de date distribuite).

Este membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997.

1947: După a doua conflagraţie mondială, ministrul de externe al Marii Britanii, Ernest Bevin (1881 – 1951), a semnat la Londra, Tratatele de pace cu România, Ungaria, Bulgaria, Finlanda şi Italia.

1948: Se incheie  pe o perioadă de 20 de ani,  “Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-sovietic”, prin care este consacrata satelizarea României de către URSS.

La Moscova, prim-ministrul Republicii Populare Romîne, dr. Petru Groza (dreapta) și ministrul de afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov (stânga), au semnat Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România și URSS, care, deși se referea la Tratatul de pace din 1947, a stabilit, împotriva prevederilor acestui Tratat (care preciza că Insula Șerpilor aparține statului care deține Delta Dunării), că Insula Șerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, va intra în componența URSS.Totodată, a fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală româno-sovietic. Reprezentanṭii unei Românii ocupate de trupe sovietice semnau la Moscova un tratat cu valabilitate de 20 de ani, printre prevederile sale înrobitoare fiind prevăzută ṣi obligativitatea consultării guvernului sovietic în toate problemele de politică externă.

 România a fost prima ţară „democrat-populară” care a semnat un astfel de tratat cu URSS (la 7 iulie 1970 a fost semnat un nou Tratat).

1949: A decedat generalul român Paul Angelescu (alternativ: Anghelescu; n. 27 septembrie/10 octombrie 1872 – d. 4 februarie 1949).

Era fiul generalului Alexandru Angelescu (1836-1911) și nepotul generalului Gheorghe Angelescu (1839-1915), fost ministru de război.

A îndeplinit funcția de ministru de război în perioadele 22 iunie 1927 – 9 noiembrie 1928 (în ultimul guvern Ionel Brătianu și guvernul Vintilă Brătianu) și 27 aprilie 1934 – 28 august 1937, în primele trei guverne conduse de Gheorghe Tătărăscu (primul, al doilea și al treilea).

În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcțiile de șef al secției operații a Marelui Cartier General (1916), comandant al Diviziei 8 Infanterie și comandant al Diviziei 15 Infanterie, în perioada 23 decembrie 1916/5 ianuarie 1917 – 1/13 iulie 1918, remarcându-se în timpul Bătăliei de la Mărășești.

A fost ministru de război între 1927-1937, în guverne ale PNL, conduse de Ion I. C. Brătianu, Vintilă I. C. Brătianu și Gheorghe Tătărescu. Între 1933-1936 a fost ministru de stat.

1959:  S-a născut la București, Monica Luisa Macovei, politician român controversat, fost ministru al justiției .

1962 : A decedat  graficianul român Aurel Jiquidi; (n.25.10.1896).

Aurel Jiquidi, autoportret din anii 1930 (Wikipedia. ro)

1967: A început construcţia primei autostrăzi din România, pe distanța Bucureşti-Piteşti.

A  fost dată în folosinţă în anul 1973, cu noi segmente adăugate în 2007, 2010 şi 2011.

1975: S-a născut interpreta de muzică uşoară Carmen Trandafir.

1976: S-a deschis a XII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Innsbruck, în Austria.

România a participat cu o delegație de 28 de sportivi și s-a clasat pe locul 19 în clasamentul pe națiuni, fără să obțină nici o medalie.

Pentru prima dată, participă naționala de hochei a României, cu viitorul tenismen Ion Țiriac în echipă.

Cel mai bun rezultat românesc :

Locul 5 în proba de biatlon 20 km, Gheorghe Vilmoș.

1986: A murit Eftimie Vasilescu, operator, regizor şi producător,pionier al filmului românesc documentar şi de ficţiune, format la Serviciul cinematografic al Armatei la începutul anilor ’20 ai secolului XX, debutează ca operator de actualităţi.

În 1923 a înfiinţat laboratorul cinematografic şi firma „Româniafilm” (n. 12.09.1895).

1994: A murit interpreta română de muzică uşoară Dorina Drăghici; (n. 1922).

2001: A încetat din viață compozitorul francez de origine română, Iannis Xenakis. El si-a pus amprenta asupra muzicii contemporane prin folosirea in special a efectelor electronice si a teoriilor matematice; (n. 29 mai 1922).

Născut în Brăila , în România , la vârsta de 10 ani s-a mutat cu familia sa în Grecia , unde a început mai târziu, studii  de arhitectura si inginerie  la Atena.

Si-a întrerupt studiile în 1941 , din cauza  invadării țării sale de către nazisti.

A facut  parte din Rezistenta și în prima fază a razboiului civil  din Grecia ca membru al societății   ”Lord Byron a elevilor ” si a Armatei de eliberare a poporului grec ΕΛΑΣ.

În 1945 a fost rănit în față , leziunile  provocandu-i  pierderea unui ochi .

In  1946 a reușit să termine studiile și să obțină titlul de inginer, insa  ca urmare a activităților sale politice  fiind  persecutat si amenintat,a decis să emigreze ilegal   in Franta prin Italia in anul 1947, fiind condamnat la moarte in contumacie. Sentința a fost  ulterior  comutată la zece ani de închisoare în 1951, și  anulata 23 ani mai târziu, după căderea regimului coloneilor, în 1974. 

Deși a imigrat ilegal în Paris, Xenakis reușit sa găsească un loc de muncă la  studioul de arhitectura al marelui arhitect Le Corbusier, unde  a lucrat ca asistent, reușind  rapid  să colaboreze cu Le Corbusier pe proiecte arhitectonice majore.

În  timp ce lucra pentru Le Corbusier, Xenakis a studiat armonie, contrapunct și compozitie. 

A muncit mult și greu, adesea tarziu în noapte, și a căutat îndrumare de la un număr de cadre didactice, printre care Nadia Boulanger  si Artur Honneger, a cărui reacție la muzică Xenakis a fost entuziasmata.

2008: A murit la Chișinău, R.Moldova, profesorul Ion Madan (n. 31 mai 1935, Trușeni, județul Lăpușna, Regatul României), fost scriitor, bibliolog,bibliograf și istoric din Republica Moldova.

Pe linie paternă era rudă cu scriitorul și folcloristul Gheorghe V. Madan.A editat mai multe monografii bibliografice, printre care Dimitrie Cantemir (1973), Cartea Moldovei Sovietice (1975) ș.a. A fost autorul unui ciclu de lucrări bibliografice care prin conținutul său au reflectat dinamica dezvoltării diverselor domenii de activitate ale societății. În onoarea sa, în 2008 a fost instituit în R.Moldova „Premiul Ion Madan” în domeniul biblioteconomiei și bibliografiei

2011: A murit muncitorul român Vasile Paraschiv, luptător împotriva regimului comunist din România; (n. 3 aprilie 1928, în satul Ordoreanu, comuna Clinceni, județul Ilfov.).

A fost arestat și torturat de mai multe ori, iar autoritățile au încercat să-i însceneze o boală psihică. I-a fost încuviințată plecarea în străinătate, în Austria, însă spre surprinderea comuniștilor s-a întors în România.

În cadrul unei ședințe a sindicatului de la noul său loc de muncă, în fața muncitorilor, a dat citire unei declarații de înființare a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (S.L.O.M.R.), gest care avea să provoace alte acțiuni de teroare și de intimidare la adresa sa.

La 28 mai 1979 a avut loc prima sa răpire în momentul în care ieșea pe poarta fabricii. A fost urcat cu forța într-o mașină și dus în pădurea Păulești, lângă Ploiești.

Acolo a fost torturat și bătut cu bestialitate de patru ofițeri de Securitate reușind cu greu să ajungă la Spitalul județean Ploiești, unde a fost izolat într-o rezervă, accesul rudelor la el fiind interzis.

La 14 mai 1987, la orele 6:30, Vasile Paraschiv a fost răpit pentru a doua oară de către patru ofițeri de Securitate și de un milițian în uniformă. (Nu comisese nicio ilegalitate, iar persoanele care l-au arestat nu dețineau un mandat de arestare).

A fost adormit cu o substanță narcotică, încătușat și transportat într-o locație conspirativă unde a fost ținut legat, interogat și torturat de cei patru securiști timp de patru zile fiind forțat sa accepte cererile securiștilor care i-au impus redactarea unor angajamente și scrisori prin care își manifesta atașamentul și loialitatea față de Securitate și P.C.R.

Pentru a putea fi mai bine supravegheat de Securitate s-a dispus mutarea sa într-un nou apartament.

A fost urmărit permanent de un ofițer care purta numele conspirativ „Nicolae”, care răspundea personal de el. I-au fost urmărite telefoanele și i s-au făcut vizite inopinate la domiciliu.

La 22 martie 1989 a fost răpit de securiști pentru a treia oară de către ofițeri de Securitate. Arestarea s-a făcut de pe stradă, unde se afla împreună cu un prieten.

Acțiunea a fost orchestrată de organele de Miliție fiind preluat ulterior de 3 ofițeri de Securitate și transportat într-un loc secret, unde a fost bătut, torturat și maltratat timp de 7 zile.

A fost lovit în față, stomac și ficat cu pumnii, cu un săculeț de nisip în cap și cu bastonul de cauciuc la tălpi și iradiat. În urma acestor torturi a fost forțat să semneze un nou angajament care să îi mulțumească pe securiști, pe care l-a retractat public imediat după eliberarea sa.

După Revoluția din 1989, a întreprins eforturi ca vinovații pentru încălcarea drepturilor omului din țara noastră să fie pedepsiți.

Într-un proces intentat statului român, Vasile Paraschiv a cerut despăgubiri pentru suferințele îndurate. I s-a dat câștig de cauză, însă în urma recursului, magistrații de la Curtea Supremă au dat decizie de respingere definitivă, prin urmare nu a primit nici o despăgubire.

În 2008 Vasile Paraschiv a făcut unul dintre ultimele sale gesturi simbolice: a refuzat să primească o distincție din partea președintelui Traian Băsescu motivându-și gestul astfel:

„Sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toți ceilalți care ne-au condus țara de la Revoluție și până azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 și voi continua să lupt pe cale legală și democratică până la ultima bătaie a inimii”

Vasile Paraschiv, acest român neclintit în demnitatea sa, a încetat din viață la Ploiești la 4 februarie 2011 și a fost înmormântat la Cimitirul Viișoara din Ploiești.

2019: A murit scriitorul și publicistul român George Stanca; (n. 1947).

Din 1970 a lucrat pe șantierul Chiajna, la un depozit legume fructe, ulterior la prefabricate (Vitan-Bârzești și Militari BCA), în investiții (la IAPI Turism București), sistematizare teritoriu (ca arhitect-șef al sectorului 6 București), în proiectare (inginer principal ICRAL Cotroceni) până în ziua revoluției din 1989.

În 1973 a absolvit Institutul de Construcții București, obținând diploma de inginer.

În timpul studenției a fost solistul vocal al formației rock Odeon. Cariera sa literară și artistică a evoluat în paralel cu cea de inginer. În 1971 a debutat ca publicist în revista „Săptămâna” condusă de Ion Barbu, fiind titular al unei rubrici de muzică pop-rock-ușoară și devenind „comentator muzical”. În 1971 – 1972 a colaborat și la revistele„Contemporanul”, „Scînteia Tineretului” iar în 1973 – 1975 a fost redactor la „Flacăra”, membru fondator alături de Adrian Păunescu și Dorin Tudoran, șef pagină muzicală, secretar muzical al Cenaclului Flacăra și reporter.

Versurile acestui cântec îi aparțin.

A condus și realizat pagina de „muzică tânără”, termen statuat de el pentru a evita indicațiile cenzurii care numea pop-ul, rock-ul și folk-ul „muzică ușoară”. În calitatea de secretar muzical de cenaclu, a fost cel care i-a descoperit pe Mircea Vintilă, Dan Chebac, Adriana Aush, Radu Gheorghe, Mihai Diaconescu alias Anghel Mora și alții.

În decembrie 2013, Gheorghe Stanca, cunoscut în mediul literar sub pseudonimul Ghenadi Strungar, a fost condamnat la un an cu suspendare pentru plagiat deoarece și-a însușit în mod ilicit traducerea romanului Jurnal de Lev Tolstoi tradus de fapt din limba rusă de Janina Ianoși.  Gheorghe Stanca a fost primul român condamnat la închisoare pentru plagiat ; (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Stanca)

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/02/04/o-istorie-a-zilei-de-4-februarie-video/

C

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei.;
4. Istoriculzilei blogspot.com;
5. Istoria md.;
6. Wikipedia  
7. Mediafax.ro
8. http://www.worldwideromania.com
9. Rador.ro;
10. https://ro.wikipedia.org/Vasile_Paraschiv

ZIUA DE 3 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

3 februarie  în istoria noastră

1633: Matei Basarab a fost confirmat pe tronul Țării Românești.

Matei Basarab (Matei Brâncoveanu; 1580, Brâncoveni – 25 aprilie 1654, Târgoviște) era fiul marelui dregător Danciu din Brâncoveni şi al Stancăi, rudă cu familia boierilor Craioveşti, și a deţinut mai multe dregătorii ca cele de postelnic, paharnic (1608 – 1627) sau mare agă (1628 – 1630). A fost căsătorit cu Doamna Elena, sora cărturarului Udrişte Năsturel și și-a luat şi el supranumele „Basarab”, ca străbunul său Neagoe („nepotul răposatului Io Băsărabă voievod”).

A fost sprijinit să ia tronul Țării Românești de majoritatea boierilor, iar după negocierile întreprinse de dregătorii săi la Constantinopol, a primit firmanul de domnie (15/25 decembrie 1632). După vizita sa la Constantinopol (ianuarie – februarie 1633), a fost confirmat de sultan (3/13 februarie), în schimbul peşcheşurilor împărţite diferiţilor dregători otomani şi a obligaţiei de a plăti tributul întreit, ridicat la 65 000 galbeni.

 Matei Basarab a fost căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandant al detașamentelor oamenilor liberi și breslașilor din Craiova și Domnul Țării Românești între 1632–1654.

Măsurile sale economice au fost îndreptate, în special, spre creşterea veniturilor statului. Matei Basarab a sprijinit producţia manufacturieră prin repunerea în funcţiune a minelor de la Baia de Aramă şi Baia de Fier, susţinerea unei mori de hârtie (Călimăneşti) şi a unei fabrici de sticlă.

În timpul său au fost publicate Pravila mică (1640), tradusă din slavonă şi Îndreptarea legii (1652), cod de legi tipărit în limba română, legislaţie care prevedea, asemenea jurisdicţiei europene, inegalitatea pedepselor conform categoriei sociale din care făcea parte împricinatul.A fost un protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru păstrarea nealterată a tradiției ortodoxe, a adus o contribuție majoră în înlocuirea limbii slavone cu cea românească, în viața oficială, religioasă și civilă.

A introdus prima legislație scrisă: Pravila mică (Mănăstirea Govora, 1640), tradusă din limba slavonă de către Moxa, precum și Îndreptarea legii (Târgoviște, 1652). De sprijinul său s-a bucurat şi introducerea tiparului în Ţara Românească, tipografia primită de la mitropolitul Kievului (1635), a fost instalată, pe rând, la Câmpulung, Govora, Dealu sau Târgovişte.A introdus prima legislație scrisă: Pravila mică (Mănăstirea Govora, 1640), tradusă din limba slavonă de către Moxa, precum și Îndreptarea legii (Târgoviște, 1652). A organizat armata, efectivele ajungând la 40.000 de ostași, a dispus construirea unor noi fortificații, a câștigat 3 războaie împotriva domnului Moldovei, Vasile Lupu, care revendica tronul. A fost inițiatorul și comandantul general al Ligii antiotomane, constituită din Țările Române, Polonia și Rusia.

Politica externă s-a caracterizat printr-un echilibru cu Poarta, caracterizată prin cumpărarea dregătorilor otomani, prin mari sume de bani, în vederea prevenirii problemelor legate de anumiţi pretendenţi şi participarea la luptele otomane cu creştinii. Cu Moldova, Matei Basarab a fost într-un conflict permanent, domnul moldovean Vasile Lupu atacând în mai multe rânduri Ţara Românească cu intenţia de a ocupa el tronul acestei ţări (1635, 1637, 1638, 1639 sau 1653), toate aceste confruntări încheindu-se cu victoria domnului muntean.

Latura sa cea mai vizibilă a fost aceea de „Mecena”, sprijinitor al ortodoxiei şi protector al artelor, „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru” (Constantin C. Giurescu). A construit sau refăcut 126 de monumente, printre care 46 de biserici sau mănăstiri (Veniamin Nicolae) – Curţile Domneşti din Câmpulung, Bucureşti şi Târgovişte, casele domneşti din Brâncoveni şi Caracal, Catedrala Episcopală din Râmnic.

1870: A decedat la Budapesta, Emanoil Gojdu, avocat si om politic roman e origine aromână, reprezentant de seama al intereselor comunității românești din Transilvania și Ungaria; (n.9 februarie  1802, la Oradea).

Studiile universitare le-a făcut la Academia de Drept din Oradea (1820-1821), Academia de Drept din Bratislava (1821-1822), iar mai apoi la Budapesta (1822-1824). Diploma de avocat a obținut-o la Budapesta, pentru ca mai târziu să o ia și pe cea de „notar cambial”. În 1824 s-a așezat la Budapesta ca avocat și politician.

Emanuil Gojdu era mândru de originea sa de român ortodox. Prin tot ceea ce a făcut, a demonstrat, atât prin acțiunile întreprinse cât și prin declarațiile politice că nu a uitat de originile sale românești și nici nu a ascuns faptul că se trăgea dintr-o familie modestă.

 La locuința sa, obișnuia să țină întruniri cu deputații români. Cu aceștia și sub președinția lui, s-a discutat și un proiect de lege „pentru egala îndreptățire a naționalităților”. „Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în fapta, ca încă și după moarte să erump de sub gliile mormîntului, spre a putea fi pururea în sînul Națiunii”.

Prin testamentul făcut la Budapesta în 4 noiembrie 1869, și-a lăsat averea numai „acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă”, pentru  pentru acordarea de ajutoare  și multe burse studenților români, între care s-au numărat Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Petru Groza și Victor Babeș.

După 1945 „Fundația Gojdu” a fost naționalizată de regimul comunist din Ungaria. Una dintre puținele clădiri care au rămas statului român este cea a Colegiului Național Emanuil Gojdu din Oradea.

În octombrie 2005 prim-ministrul Tăriceanu și ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu, au semnat cu guvernul maghiar un controversat acord care prevedea înființarea – conform legislației ungare- a unei fundați publice româno-ungare „Gojdu”.

Criticii acestui acord – promovat legislativ printr-o ordonanță, au susținut ideea că ca prin adoptarea acesteia România s-ar afla în situția în care practic ar ceda gratuit patrimoniul „Fundației Gojdu”, în favoarea statului maghiar.

Parlamentul Romaniei a refuzat sa aprobe acel acord, iar in martie 2008 Președinția României a semnatdecretul pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului 183/2005 pentru ratificarea Acordului romano- maghiar, privind înființarea Fundației Gojdu.

 1880: Are loc constituirea în mod oficial a Partidului Conservator în România sub conducerea lui Manolache Costache Epureanu.

Foto:Manolache Costache Epureanu (n.1820-d.1880), primul lider al Partidului Conservator din România

Partidul s-a format prin fuziunea mai multor grupări conservatoare: conservatori moderaţi, conservatori democraţi, conservatori progresişti, conservatori junimişti.

Ca formaţiune politică de sine stătătoare, Partidul Conservator exista încă din perioada Unirii Principatelor Moldovei şi Valahiei, participînd la toate evenimentele care au avut loc în perioada modernă din Istoria României.

Între 1871 şi 1876, conservatorii formează guvernul româniei condus de Lascăr Catargiu. Datorită componenţei sale eterogene – marii proprietari de pământ, burghezia comercială şi administrativă, precum şi o parte din intelectuali – în cadrul Partidului Conservator se manifestă disensiuni şi fărîmiţări care vor da naştere unor disidenţe, dintre care cea mai importantă a fost gruparea „Junimistă „, condusă de Petre Carp şi Titu Maiorescu.

După guvernarea conservatoare din 1888-1895, divergenţele continuă. În februarie 1908, elementele burgheze şi o parte a celor moşiereşti au părăsit Partidul Conservator, întemeind Partidul Conservator Democrat, în frunte cu Take Ionescu. În 1915, vechiul Partid Conservator s-a scindat în gruparea condusă de Nicolae Filipescu şi în gruparea condusă de Alexandru Marghiloman.

În 1916, Partidul Conservator Democrat a fuzionat cu aripa conservatoare condusă de Nicolae Filipescu, sub denumirea de Partidul Conservator Naţionalist. După 1918, Partidul Conservator încearcă să se reorganizeze sub denumirea de Partidul Conservator Progresist condus de Alexandru Marghiloman. Încercarea rămîne însă fără rezultat.

Primul preşedinte, Emanoil (Manolache) Costache Epureanu, urmat de Lascar Catargiu (1880-1899), George Grigore Cantacuzino (1899-1907), Petre Carp (1907-1913), Titu Maiorescu (1913-1914), Alexandru Marghiloman (1914-1925).

Partidul Conservator editează urmăoarele publicaţii: „Timpul ” (1876-1884; 1889-1900), „Epoca” (1885-1889; 1895-1916; sept.-dec. 1918), „Conservatorul ” (1900-1914), „Steagul ” (1914-1922), „Timpul ” (1923-1924), „Le Progres” (1918-1925).

   Încetarea activităţii partidului coincide cu moartea lui Alexandru Marghiloman, în mai 1925, când s-a hotărât fuziunea Partidului Conservator cu Partidul Poporului.

1890: Are loc premiera piesei “Năpasta” de I.L.Caragiale, cu artistii  Grigore Manolescu, Constantin Nottara, Aristizza Romanescu.

1907: Are loc un incident în satul Flămînzi, jud.Botoşani,  care a marcat începutul marii răscoale a ţăranilor din România, desfăşurată sub lozinca „Vrem pământ !”.

 1908: Se constituie, sub conducerea omului  politic Take Ionescu, Partidul Conservator Democrat, formaţiune desprinsă din Partidul Conservator, cu un program politic de centru, care se pronunţa pentru intensificarea ritmului de modernizare a României.

1918: La Chişinău, în  Republica Democratică Moldovenească, este înfiinţată Societatea Cultural-Iluministă “Flacăra”.

1921: S-a născut la Craiova, poetul Sergiu Filerot (Gheorghe Niculescu); d. 24 septembrie, 1989, București.

A debutat în Jurnalul literar al lui G.Călinescu. Primul volum publicat a fost Încrustări în gând, versuri (1941).

A înființat Editura Alfa și a tipărit volumul de poeme Om și cel de poeme în proză Libere, interzise de cenzură. A colaborat la Universul literar, Victoria, Tribuna tineretului, Revista Fundațiilor Regale, Orizont, Revista muncii, Lupta tineretului, Lumea, Libertatea, Viitorul social, Flacăra Moineștiului. A mai publicat volume ca: Vitrina secolului XX, Reîntâlniri. 

A fost membru al grupării literare „Albatros”, colaborator, alături de Geo Dumitrescu, Marin Preda, Şt. Popescu ş.a. la placheta colectivă „Sârmă ghimpată”, interzisă de cenzura antonesciană în 1942.

Trimis în faţa Curţii Marţiale din Bucureşti sub acuzaţia de defetism, a riscat pedeapsa cu moartea, care i-a fost comutată la zece ani de închisoare, datorită intervenţiei unor intelectuali antifascişti (dr. Bagdasar, avocatul Avram Bunaciu ș.a.), fiind eliberat la 23 August 1944. S-a retras din publicistică, activând ca funcționar la Întreprinderea de Construcții-Montaj București, până la pensionare (1958–1973).

1925: S-a născut popularul actor român de teatru și film Ștefan Mihăilescu-Brăila; (d. 19 septembrie 1996, la București).

De la vârsta de 16 ani, a lucrat la Brăila ca muncitor în port, salahor, apoi ca funcţionar.

În anul 1947, a absolvit Conservatorul de muzică şi artă dramatică “G. Cavadia”, apoi s-a angajat la teatru. În perioada 1949 – 1954, Ștefan Mihăilescu-Brăila a jucat la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila.Interesant este faptul că la teatrul din localitatea natală erau doi actori cu acelaşi nume – Ştefan Mihăilescu – şi, pentru că pe bunica lui o chema şi Brăila, şi-a luat şi acest nume, pentru a nu fi confundat.

În anul 1956, a jucat la Teatrul din Baia Mare, iar în 1957, unde a venit prin concurs, la Teatrul “Giuleşti” din Bucureşti care se numea atunci Teatrul Muncitoresc, unde a debutat într-o piesă de mare succes.

În anul 1985, la viitorul teatru Odeon, a colaborat cu mari regizori – Horea Popescu, Lucian Giurchescu, Mihai Dimiu, Dinu Cernescu sau Alexa Visarion, sub îndrumarea cărora a realizat roluri memorabile precum Cadâr din „Take, Ianke și Cadâr” de V. I. Popa, pentru a da doar câteva exemple din creaţiile actorului care iubea dramele pentru profunzimea lor, dar devenise genial în comedie.

La Teatrul Național din București a jucat rolul Béranger din „Regele moare” de Eugen Ionescu.

A debutat în cinema în 1957, jucând cu o inegalabilă măiestrie artistică, în cele mai reușite comedii din cinematografia românească: Ciocolata cu alune, Păcală, Nea Mărin miliardar, Elixirul tinereții. Rolul titular din filmul Secretul lui Bachus (1984), realizat de regizorul Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol al lui Ștefan Mihăilescu Brăila. „Am lucrat cu cei mai buni actori ai timpului.

A fost distins cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne (1964) și Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967).

1929: A avut loc premiera filmului „Iancu Jianu”, de Horia Igiroşanu, primul film românesc istoric de aventuri şi primul film din trilogia cu haiduci a lui Horia Igiroşanu (urmează ”Haiducii” şi ”Ciocoii”), cu acţiunea plasată la începutul secolului al XIX-lea în mediu rural – inspirat din literatura ”populară” de gen.

1932: Are loc  Conferinţa generală pentru dezarmare de la Geneva, la care participă 63 de state, inclusiv România.

1934: Echipajul român de bob de două persoane (Al. Frim – V. Dumitrescu) cucereşte medalia de aur la Campionatul mondial de bob de la Engelberg (Elveţia), desfășurat în perioada 3 – 4 februarie.

La ediţia din 1934 a Campionatului Mondial, pe 4 februarie, la Engelberg, în Elveţia, România avea să-şi adauge o nouă medalie de aur în palmares. De data aceasta, pe primul loc s-au clasat pilotul Alexandru Frim (foto în dreapta, rudă cu domnitorul Unirii din 1859, Alexandru Ioan Cuza) şi frânarul Vasile Dumitrescu (foto în stânga). Asta însă n-a fost tot: România a luat şi bronzul, prin deja consacraţii Papană şi Hubert!

Frim şi Dumitrescu au fost decoraţi de Regele Carol al II-lea cu „Premiul naţional pentru sport”. Au urmat, din păcate, multe nenorociri în bobul românesc. Frânarul Dumitru Hubert avea să-şi piardă viaţa într-un accident de avion la un miting aviatic. Un sfârşit asemănător aveau să aibă Gheorghe Ostapov, cel care i-a luat locul în bob alături de Papană, dar şi Vasile Dumitrescu, pe când încerca să stabilească un record mondial aviatic între Europa şi Australia, Alexandru Frim salvându-se în ultimul moment sărind cu paraşuta… În acelaşi an 1934, dar la Garmisch-Partenkirchen (Germania), echipajul bobului românesc de 4 persoane, Emil Angelescu (pilot), Teodor Popescu, Dumitru Gheorghiu (împingători) şi Ion Gribincea (frânar), era întrecut la Campionatul Mondial doar de gazdele naziste (cine le stătea în cale?!) şi venea acasă „numai” cu medaliile de argint.

1936: A murit preotul Nicolae Ivan, episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului între anii 1921 şi 1936, calitate în care a organizat noua eparhie ortodoxă (putând fi considerat unul dintre ctitorii acesteia); până în 1918 a fost unul dintre militanţii pentru drepturile românilor transilvăneni şi realizarea statului naţional unitar român. A fost membru de onoare al Academiei Române din 1934 și membru de drept în Senatul României (din 1921); (n. 1855).

194: S-a născut  la Calafat, marele actor român de teatru și film, Ștefan Iordache; (“Cel mai iubit dintre pămînteni”, “Oglinda”, “Glissando”, “Ciuleandra”, “De ce trag clopotele, Mitică?”, “Pruncul, petrolul şi ardelenii”, “Înghiţitorii de săbii”, “Bietul Ioanide”); (d.14 septembrie 2008).

A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune, și a jucat în numeroase filme pentru marele ecran.

Ștefan Iordache a fost și un foarte bun interpret de muzică lăutărească și ușoară.

1944: S-a născut actorul Dan Tufaru ; (m. 2002).

A absolvit IATC în 1965. A jucat mai întâi la Teatrul Național din Craiova, apoi la Teatrul Giulești, iar din 1976 fără întrerupere la Teatrul de Comedie pentru ca în ultimii ani ai vieții să joace pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București.

A fost căsătorit cu actrițele Vasilica Tastaman, Anda Călugăreanu (cu care a avut o fiică, Ioana Tufaru) și Cristina Dogaru.

  Împreună cu Anda Călugăreanu și Florian Pittiș, au constituit un trio de mare succes la TVR în regia lui Alexandru Bocăneț.

1944: S-a născut Petre Anghel, sociolog, teolog, poet, prozator, istoric literar, profesor şi jurnalist; specialist în ştiinţele comunicării; (m. 2015).

1947: Miron Radu Paraschivescu a publicat în ziarul Partidului Comunist Român, “Scânteia” , atacuri violente contra poetului Tudor Arghezi, acuzându-l  de atitudini politice reacționare.

Miron Radu Paraschivescu s-a născut la 2 octombrie 1911, la Zimnicea şi a murit la 17 februarie 1971,la  Bucureşti. Este fiul Paulinei Paraschivescu (născută Scorţeanu) şi al lui Romulus Paraschivescu, învăţători. Urmează şcoala primară la Vălenii de Munte, liceul la „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti şi face studii de arte plastice la Cluj şi la Bucureşti, aici devenind apoi student la Facultatea de Litere şi Filosofie.

Debutează în 1929, cu poezia “Iubire”, semnată Emil Soare, la „Povestea”, „foaie de expoziţie literară în versuri” din Predeal-Sărari. Îşi continuă activitatea publicistică la „Gazeta învăţătorilor prahoveni” din Ploieşti (1930).

Ulterior colaborează la numeroase publicaţii, majoritatea de stânga, fiind şi secretar de redacţie la „Era nouă” (1936), redactor la ziarul „Timpul” (1936-1938), unde conduce pagina de literatură şi artă, semnând cu pseudonimul Paul Scorţeanu (numele bunicului matern). În 1939 este numit şef al Biroului Presei, la Cluj. Redactează „Gazeta statului” (cu Ion Vinţe) şi face parte din grupul care animă revista clujeană „Ţara nouă” (1939-1940), de orientare democratică radicală.

Miron Radu Paraschivescu desfăşoară o susţinută activitate redacţională la mai multe reviste interbelice de stânga, inclusiv la cele ilegale, îndrumate de PCR: Cuvântul liber, Facla, Meridian, Societatea de mâine, Azi, Lumea românească, Reporter (Poezia, I, 159)etc.; criticul/istoricul literar Eugen Simion ne mai încredinţează că Miron Radu Paraschivescu:  „a debutat în cercurile de avangardă şi a susţinut în articole agresive radicalizarea liricii româneşti”.

După un debut de „mare succes“, în 1941, cu  Cântice ţigăneşti  , Miron Radu Paraschivescu mai publică şi alte remarcabile volume de versuri.

Reîntors la Bucureşti, la „Timpul” (1940-1943), reia condu­cerea paginii culturale şi trece în aceeaşi calitate la „Ecoul” (1943-1944), cotidian condus de Mircea Grigorescu. După război lucrează la „Scânteia” şi la „România liberă” (1944-1946), e redactor-şef la „Revista literară” (1947), ulterior la „Almanahul literar” din Cluj (1949-1952), după care se retrage din presă până la mijlocul anilor ’60. Acum iniţiază, cu o pasiune irepresibilă, „Povestea vorbii”, supliment al revistei „Ramuri” (1966-1969).

Animator literar de vocaţie, şi-a dedicat o parte însemnată a activităţii descoperirii de noi talente. Locuieşte o vreme la Braşov, apoi la Bucureşti, pentru a se izola, în cele din urmă, la Vălenii de Munte, unde va fi şi înmormântat.

1954 : A murit  scriitorul Ionel Teodoreanu, autorul celebrului roman pentru adolescenţi „La Medeleni”; (n.6 ianuarie 1897).

A fost  fratele scriitorului Al. O. Teodoreanu (Păstorel) şi soţul prozatoarei Ştefana Velisar-Teodoreanu.

A mai scris “Uliţa copilăriei”; “Loreley”, “Masa umbrelor”).

1957: S-a inființat la Bucureşti, Arhiva Naţională de Filme.

Arhiva de filme, cunoscută și sub denumirea de cinematecă, este o instituție specializată să asigure conservarea patrimoniului cinematografic național și internațional de filme.

De asemeni, este o instituție care are și menirea răspândirii culturii cinematografice în masa cinefililor prin organizarea de spectacole în săli de proiecție distincte de cele obișnuite, cinematografele, cunoscute ca săli de cinematecă.

1957: Poetul român Ștefan Augustin Doinaș a fost arestat și condamnat de regimul comunist la un an închisoare, sub acuzația de „omisiune de denunț”. A fost eliberat la 5 februarie 1958.

1972: S-au deschis la Sapporo, in  Japonia, primele Jocuri Olimpice de Iarnă care s-au desfășurat în Asia.

Jocurile de iarnă din 1972 din Sapporo, Japonia, au fost primele care au avut loc în afara Europei sau a Americii.

Au participat intre 3 si 13 februarie un număr de 35 de tari și 1231 concurenţi. 

România a participat cu 13 sportivi care au concurat la 4 sporturi (biatlon, bob, patinaj artistic și schi alpin), cu 8 probe (toate masculine).

 La această ediție a Jocurilor Olimpice, România a obținut 2 puncte, clasându-se pe locul 18 în clasamentul pe națiuni.

2000: A început, la Bruxelles, prima etapă a negocierilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană (UE). Din cele 31 de capitole ce urmau a fi negociate, s-a început cu cele referitoare la învăţământ, cultură şi audiovizual.

România a devenit membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007

  2005 : A decedat Ioan Flora, poet de limbă română şi traducător din Banatul sârbesc.

A colaborat mai bine de două decenii la cele mai importante reviste literare din România şi din Serbia; (n. 1950).

 2009: A murit pictorul Virgil Almăşanu; (n. 1926).

2009: Statul român a obţinut o hotărâre de răsunet la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, în procesul de delimitare a platoului continental şi a zonelor economice exclusive ale României şi Ucrainei în Marea Neagră.

Hotărârea CIJ de la Haga a recunoscut jurisdicția suverană și drepturile suverane ale României în principal de exploatare a resurselor — pentru o suprafață de 9.700 km pătrați de platou continental și zonă economică exclusivă, adică 79,34% din zona de 12.200 km pătrați aflată în dispută cu Ucraina (circa 70 de miliarde de metri cubi de gaz și 12 milioane de tone de petrol din estimările făcute).

Diplomatul Bogdan Aurescu, fost ministru de externe, a condus echipa de negociere care a reprezentat țara noastră.

2020: A decedat ciclistul român Aurel Șelaru (n.15 martie1935, București), un reprezentant al „generației de aur” a ciclismului românesc din anii 50-60. 

A concurat pentru Dinamo București și pentru echipa națională a României, unde i-a avut colegi, printre alții, pe: Ion Cosma, Gabriel Moiceanu , Marcel Voinea, Walter Ziegler,Ludovic Zanoni, Gheorghe Calcișcă, Constantin Dumitrescu și bunul său prieten Dumitru Constantin.

A obținut 11 titluri naționale în probele de velodrom și șosea, fiind deținător al titlului de Maestru al Sportului.

A participat la Olimpiada din 1960, de la Roma (Italia), unde a obținut locul 6 împreună cu națională României (din care au mai făcut parte: Ion Cosma, Gabriel Moiceanu și Ludovic Zanoni) în proba de contratimp pe echipe (100 km).

S-a clasat pe podium, cu echipa națională a României, în Tururile Iugoslaviei și Egiptului. A participat cu echipa națională a României la Campionatele Mondiale și la Cursa Păcii.

A câștigat cu echipa Dinamo: Turul României, Turul Ciclist al Regiunii Stalin, Cursa Munților, Cupa UCECOM etc.

A rămas în istorie ca singurul ciclist român care a câștigat o ediție a Cursei Prieteniei Româno-Bulgare (cursă pe etape București-Sofia, în 1957).

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Crestin ortodox.ro
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
4. Istoria md.
5. Istoriculzilei blogspot.com;
6. Mediafax.ro
7. Wikipedia ro.
8. http://www.worldwideromania.com
9. Rador.ro:
10. Historia.ro.

ZIUA DOMNULUI EMINESCU

Data de 15 ianuarie are în cultura românesacă două semnificații importante: Este omagiată ziua de naștere a poetului român nepereche Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850), iar din anul 2011, la această dată este sărbătorită și Ziua Culturii Naționale.

Genialul poet și-a asumat ca pe o profesiune de credință, lupta pentru România și pentru poporul său, poporul român. Scria vibrant, scria cu patos dar și cu rigoare, scria cu o forță devastatoare!

Mihai Eminescu este socotit de critica literară, drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o excepțională educaţie filosofică, opera sa poetică fiind influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de la filosofia antică a lui Heraclit și Platon, la marile sisteme de gândire ale romantismului și teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant sau Georg Wilhelm Friedrich Hegel.

A fost activ în societatea ”Junimea” şi a lucrat ca redactor la ziarul „Timpul”. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Deşi a trăit doar 39 de ani, a lăsat posterităţii o amplă creaţie literară – poezii, proză, dramaturgie – şi publicistică.

Manuscrisele lui Mihai Eminescu, adunate în 46 de volume (aproximativ 14.000 de file), au fost dăruite Academiei Române de marele cărturar și om politic, Titu Maiorescu, în 25 ianuarie 1902.

Eminescu avea o funcție publică foarte importantă ca redactor-șef al ziarului Timpul, organul oficial de presă al Partidului Conservator. 

A dus campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei şi Transilvaniei, și a fost intransigent atât față de politica de opresiune țaristă (,,o adâncă barbarie”) cât și față de cea a Imperiului Austro-Ungar, câtă vreme  cele două imperii  îi oprimau pe români, îngrădindu-le accesul la școală și Biserică şi blocau cultivarea limbii lor materne.

Chiar dacă ziua de naştere a lui Eminescu se sărbătoreşte pe 15 ianuarie, în realitate data reală a naşterii sale a fost controversată. 

Înregistrarea naşterii s-a făcut de către părinţi mai târziu, iar ulterior a survenit reforma calendarului.

Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată 8 noiembrie 1848 și ca localitate a naşterii poetului Dumbrăveni , iar mai târziu a susținut că a găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase:

„Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai.”

Totuși, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, precum a fost consemnat în registrul de nașteri și botez din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din acest oraș unde data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar cea a botezului la data de 21 în aceeași lună a aceluiași an.

Era al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică unui stolnic din Joldeşti.

Eminescu şi-a petrecut copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de contact cu oamenii şi cu natura.

Această perioadă o va evoca mai târziu cu adîncă nostalgie în poeziile sale  („Fiind băiat…” sau „O, rămîi”).

Între 1858 şi 1866, a urmat şcoala la Cernăuţi și termină clasa a IV-a clasându-se pe locul cinci din 82 de elevi, după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866.

Între timp, a fost angajat funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa de teatru Tardini-Vlădicescu.

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, „Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia  de debut „La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici, la 16 ani.

În acelaşi an şi-a schimbat numele în Eminescu, adoptat mai târziu şi de alţi membri ai familiei sale.

La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”.

Iosif Vulcan îi va schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu şi de alţi membri ai familiei sale.

În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii.

Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti.

Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în „Familia„, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,”Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.

Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle, de care se va îndrăgosti; începe colaborarea la „Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta.

Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.

Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul „Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în „Convorbiri Literare”.

Devine bun prieten cu Ion Creangă, pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens.

În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin.

Se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse, la 15  iunie 1889, în zori – ora 3, în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormîntat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

În „Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), criticul literar G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului:

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale„. 

Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.Versurile lui sale au fost citite în aproape toate colţurile lumii pentru că Eminescu a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele.

  Cu toate că a trecut mai bine de la moartea poetului nepereche al românilor, adevărul despre Eminescu încă se aşteaptă rostit.

Dincolo de atacurile tot mai virulente ale denigratorilor postmoderni, Eminescu a rămas pentru cei mai mulţi o enigmă.

Activitatea sa publicistică şi politică orientată spre întregirea României este pentru cei mai mulţi o necunoscută.

Puţini ştiu că Eminescu a fost, în propria lui ţară, victima uneia dintre cele mai josnice manevre de defăimare publică, dezinformare şi intoxicare specifice serviciilor de spionaj.

El a intrat în malaxorul aparatului represiv al poliţiei politice şi a devenit o problemă şi o afacere de Stat. Scrijelitori pe hârtie în soldă străină se nevoiesc din greu să îşi verse lăturile asupra posterităţii sale.

Eminescu a fost un geniu, nu un nebun Abia recent s-a dovedit, prin contribuţia unor specialişti în medicină legală – cum este Vladimir Beliş, fost director al Institutului de Medicină Legală, sau cu aportul doctorului Vuia, că mitul nebuniei şi al sifilisului lui Eminescu a fost o intoxicare de cea mai joasă speţă.

Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: „ Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut o demenţă paralitică”.

Trupului neînsufleţit al lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă.

Creierul său cântărea 1495 de grame, cam cât al poetului german Schiller.

Celebrul Marinescu, atunci foarte tânăr, probabil la ordin de sus, face în aşa fel încât să uite”creierul pe pervazul ferestrei, în soare, şi acesta este mâncat de o pisică”. Creierul păstrat intact ar fi fost o dovadă stânjenitoare a falsităţii teoriei sifilisului – ştiut fiind faptul că această boală devorează” materia cerebrală.

În manualele şcolare de astăzi, continuă denaturarea adevărului în ce-l priveşte pe Eminescu. Însă propagarea operaţiunii de dezinformare, căreia îi cad victimă mulţi, în necunoştinţă de cauză, este începută din vremuri apuse de serviciile secrete al Austro-Ungariei şi continuată apoi de cozile de topor şi duşmanii României.

„ Ţinta” Eminescu încă preocupă diferite cancelarii şi grupuscule bizare– în fapt extensii ale unor grupuri de putere, care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice fundamentale ale poporului român.

Sacrificarea lui Eminescu nu a reuşit decât să amâne împlinirea unirii Ardealului cu Ţara, pe care geniala sa intuiţie o anticipase cu trei decenii şi pentru care el a luptat cu toată energia, cu tot sufletul, chiar împotriva tuturor şi neîncovoindu- se în faţa detractorilor săi, cu preţul vieţii.

Despre marele poet român, Tudor Arghezi a spus: „Fiind foarte român, Eminescu e universal”.

În „Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), criticul literar G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului:

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. 

Eminescu nu a murit la 15 iunie 1889 !

De ce a fost aleasă ziua lui Eminescu drept zi a Culturii Naţionale?

Încă mai sunt citite şi mai sunt iubite versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, iar scrierile sale politice îşi păstrează actualitatea.

Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, iar poemul eminescian Luceafărul a întrat în Guiness Book of Records.

De asemenea, NASA a numit cu numele lui Eminescu, un crater cu un diametru de 125 de kilometri de pe planeta Mercur, iar în catalogul planetelor mici („Minor Planet Names – alphabetical list) printre cele 233.943 de planete din Univers care poartă un nume, la poziția 9.495 se află şi Planeta Eminescu.

”Ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum”, afirma academicianul Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române, care a militat şi a reuşit, cu sprijinul acestui înalt for, ca ziua de 15 ianuarie să devină Ziua Culturii Naţionale.

Parlamentul României a aprobat această lege în 2010, iar în expunerea de motive a iniţiatorilor legii se arată:

”Ziua Culturii Naționale va fi o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere.