O, ţară tristă, plină de humor…

 

 

 

 

 

George Bacovia (1887-1957)

 

Cu voi…

Mai bine singuratic şi uitat, 
Pierdut să te retragi nepăsător, 
În ţara asta plină de humor, 
Mai bine singuratic şi uitat. 

O, genii întristate care mor
În cerc barbar şi fără sentiment, – 
Prin asta eşti celebră-n Orient, 
O, ţară tristă, plină de humor…

 

 

 

 

MORTI BIZARE, TESTAMENTE CIUDATE SI TESTAMENTE HAZLII…Ce averi au lasat Wilde, Darwin, Carrol, Marx

 

 

 

 

Cele mai  bizare morţi din istorie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dracon, un legiuitor din Atena, care a trait in secolul VII i.I.Hr.,  era într-atât de iubit de cetăţenii acestui oraş- stat, încât într-o bună zi aceştia au ales să-şi exprime recunoştinţa faţă de el aruncând asupra lui sub formă de daruri, sute de haine scumpe şi pălării până când îndrăgitul legiuitor a fost în cele din urmă sufocat şi a murit în mijlocul teatrului din Egine, sub un uriaş maldăr de haine.

 

 

 

 

  Studiul în exces poate conduce la moarte, după cum a demonstrat în anul 270 înainte de Hristos, un gânditor grec pe numele lui Philitas din Cos.

Acesta s-a angrenat într-o seară atât de intens în studierea argumentaţiei din spatele folosirii greştie a cuvintelor şi termenilor, încât a uitat să mai mănânce şi a murit de foame şi deshidratare.

 

 

 

 

Primul împărat  care a unificat China, Qin Shi Huand Di, a murit în anul 210 înainte de Hristos, la scurt timp după ce a înghiţit o mare cantitate de mercur în încercarea de a deveni nemuritor, convins conform medicinii tradiţionale chinezeşti că astfel nu va muri niciodată.

 

 

 

 

 

Chryssipus, un filozof grec din şcoala stoicilor, a murit în anul 206 înainte de Hristos, în urma unei crize de … râs!

 El a văzut într-o bună zi un măgar care-i mînca smochinele din livadă. Amuzat de privelişte, filozoful i-a poruncit sclavului său să-i dea măgarului şi o carafă de vin, să nu i se aplece după atâtea smochine. După ce a cugetat o clipă la gluma sa, filozoful a izbucnit într-un hohot care s-a prelungit într-un acces violent de rîs, soldat în final cu moartea sa.

 

 

 

 

 

 

 

 Sfântul Laurenţiu   a fost arestat în urma unei razii declanşată de persecuţiile împotriva creştinilor ordonate de împăratul roman Valerian,  si  a fost condamnat la o moarte cumplită.

Călăii l-au legat cu lanţuri de o frigare uriaşă, după care a fost ars la un foc mic, pentru a i se prelungi astfel chinurile.

Cronicarul Prudentius, martor la sinistra scenă a martiriului, a notat că Laureţiu a glumit cu călăii până în momentul morţii sale.

La un momenta dat, sfântul martir le-a  spus acestora:

 

 „Cred că m-am făcut destul pe partea acesta, întoarceţi-mă la proţap şi pe partea cealaltă, măcar să faceţi o treabă bună”.

  Sfântul Laurenţiu este considerat astazi a fi patronul bucătarilor şi al pompierilor.

 

 

 

 

 

De moarte cumplită  a avut parte în anul 1327 şi regele Edward al II-lea al Angliei care a fost detronat şi închis de soţia sa Isabela şi de amantul acesteia Roger Mortimer.

 

Cei doi i-ar fi născocit un sfârşit de-a dreptul diabolic. Fostul rege ar fi fost legat după care i s-ar fi introdus cu forţa în anus o bară de fier înroşită în foc…

 

 

 

 

 

 

 

 

Stăpânul cetăţii Braunau din Austria, nobilul Hans Steininger a murit în anul 1587 după ce a călcat pe propria barbă şi s-a împiedicat în cădere lovindu-se mortal la cap. Steninger avea o barbă lungă de peste 1, 4 metri pe care o purta de obicei rulată şi legată într-un săculeţ pe care îl avea atârnat mereu la gât. În acea zi fatală, săculeţul fusese uitat la vânătoare.

 

 

 

 

 

 

Perioada medievală a fost de altfel una în care decesle cauzate de torturile oribile, precum şi de accidente bizare, erau deosebit de frecvente.

Un exemplu în această direcţie este moartea din anul 1660 a lui Thomas Urquhart, un aristocrat scoţian, primul traducător al operelor lui Francois Rabelais în limba engleză. Fără să fi auzit probabil de cazul lui Chryssipus, Thomas Urquhart ar fi murit în urma unei crize convulsive de rîs, după ce nobilul scoţian auzise vestea încoronării lui Charles al II-lea.

 

 

 

 

 

In anul 1667,  James Betts, un student al Chorpus Christi College din Cambridge, pe care Elizabeth Spencer l-a ascuns într-un dulap căruia i-a bătut uşile în cuie, în încercarea de a-şi ascunde amantul-student de  tatăl său, John Spencer.

Uitat pare-se în dulap, James Betts a murit în cele din  urmă din lipsă de aer.

 

 

 

 

 

In anul 1771, Adolf Frederick, rege al Suediei a mâncat în dimineaţa zilei de 12 februarie câţiva homari, caviar, varză murată, heringi afumaţi plus 14 porţii din desertul său favorit servit alături de câteva căni cu lapte.

La sfârşit a mai băut o sticlă de şampanie. Până spre amiază regele era deja mort…

 

 

 

 

Luptătorul pentru libertatea grecilor, Athanasios Diakos, a fost capturat  de către turci după ce toţi oamenii săi au fost ucişi , la sfârşitul bătăliei de la Alamana, din anul 1821.

Turcii i-au propus să treacă la Islam, căci nu doar că-l vor cruţa, dar îl vor face colonel. A

thanasios Diakos le-a replicat scurt „m-am născut grec, voi muri tot grec”. Atunci turcii l-au tras în ţeapă de viu.

Conform martorilor vizuali, Athanasios nu a scos niciun ţipăt de durere, ba mai mult după ce a fost ridicat în ţeapă, le-a spus tuturor: „Uitaţi-vă şi voi ce moment şi-a ales Hades să mă ia din lume. Primăvara a venit, iarba verde a încolţit, iar  pomii sunt în floare”…

 

Un avocat şi politician din Ohio, Clement Vallandingham a murit într-un mod stupid în anul 1877 în timp ce demonstra cu propriul pistol modalitatea în care victima unei sinucideri s-a sinucis.

George Herbert, al cincilea Earl de Carnarvon a murit din cauz aunei muşcături de ţânţar survenită exact în momentul în care acesta de bărbierea.

Din cauza înţepăturii insectei, nobilul s-a tăiat cu briciul, infectându-se astfel cu erizipel ceea ce a dus în cele din urmă la o pneumonie fatală.

 

 

 

Isadora Duncan o celebră dansatoare şi balerină interbelică a murit strangulată de propria ei eşarfă, care s-a înfăşurat de roţile unui autovechicul în care aceasta era pasageră.

 

 

 

 

 

Singurul om din lume ucis până în prezent de un cazuar (pasăre din ordinul struţilor care trăieşte în Noua Zeelandă şi nordul Australiei, şi care este celebră pentru agresivitatea sa), este Phillip McClean, care întâlnind un cazuar pe proprietatea sa, a decis ca împreună cu fraţii săi să omoare pasărea cu bastoanele.

După ce australianul a lovit cazuarul, acesta l-a lovit în gât cu piciorul, ghearele uriaşe ale păsării retezându-i artera carotidă.

 

 

 

 

 

Celebrul Harry Houdini, maestrul  magiei si al evadărilor incredibile a murit de fapt din cauza unui pumn primit în abdomen. În anul 1926, pe când făcea o demonstraţie publică, Houdini a cerut unui boxer amator să-l lovească în abdomen cu toată puterea.

Lovitura a provocat o ruptură de apendice în urma căreia Houdini a decedat câteva zile mai tîrziu.

 

 

 

 

Sucul de morcovi poate fi fatal în anumit situaţii, după cum a demonstrat Basil Brown, un fanatic al alimentaţiei sănătoase din Croydon, Anglia care în decursul a zece zile a băut numai puţin de 38 de litri de suc de morcovi, gest extrem care i-a provocat o supradoză a vitaminei A în organism precum şi probleme serioase ale ficatului.

 

  Robert Williams un angajat al uzinelor Ford, avea să fie primul om din istorie ucis in anul 1979 de un robot, după ce braţul în greutate de peste o tonă al unui robot industrial s-a desprins şi l-a lovit în cap pe Williams.

 

 

 

 

 

Boris Sagal, un producător de filme documentare a murit în timpul filmărilor la serialul TV World War III, după ce fără să-şi dea seama a mers înspre palele pornite ale unei elice de elicopter sfârşind aproape decapitat.

 

 

 

 

David Grundman este şi el primul om care a fost ucis după ce a tras cu puşca într-un uriaş cactus saguaro din Arizona. După câteva gloanţe trase în planta imensă, un braţ al cactusului s-a desprins şi l-a lovit în cap.

 

 

 

  Garry Hoy, un avocat din Toronto, Canada, a murit  în anul 1993 într-o încercare de a dovedi forţa unui geam incasabil de la fereastra etajului 24 al unei clădiri, a decis să se izbească cu toată puterea de geam, după cum mai făcuse de câteva ori. Din nefericire pentru el şi pentru spectatorii îngroziţi, geamul nu a rezistat…

 

 

 

 

 

 

Jose Luis Ochoa, un spectator al o luptă ilegală de cocoşi din Tulare County, California, a intrat în istorie drept primul om ucis de un cocoş, după ce unul dintre cocoşii care averau ataşaţi de picioare pinteni lungi şi foarte ascuţiţi, a sărit din ţarcul de luptă şi l-a lovit accidental în picior, secţionându-i astfel artera femurală.

 

 

Edward Archbold din West Palm Beach, Florida, a reuşit trista şi inutila performanţă de a fi primul om din lume care a murit după ce a mâncat sute de gândaci în cadrul unui concurs de mâncat gândaci de bucătărie.

 

 

 

La capitolul morţi bizare se califică din plin şi un bielorus în vârstă de 60 de ani care a fost ucis de un castor pe care îl prinsese şi vroia să facă o fofografie cu uriaşul rozător.

Castorul disperat să scape, l-a muşcat pe bătrân atât de tare de picior, încât i-a retezat artera femurală, fapt care a dus la o hemoragie masivă, urmată de deces.

 

 

 

TESTAMENTE CIUDATE, TESTAMENTE HAZLII

 

Virgiliu, renumitul poet antic, autor al epopeii Eneida,inainte de a muri, furios ca nu reusise sa incheie decat 12 carti din opera proiectata (spre deosebire de cele 24 ale Iliadei homerice),  i-a conjurat, de pe patul de moarte pe apropiatii sai, sa-i arda opera si doar interventia imparatului Augustus, marele sau protector, l-a determinat pe Virgiliu sa se razgandeasca, oferindu-ne sansa sa-i citim si azi superbele versuri.

Nu intotdeauna geniul te face si bogat…

 

Site-ului britanic ancestry.co.uk, spune pe buna dreptate ca geniul nu merge intotdeauna mana in mana cu norocul sau cu bogatia.

Situl a a publicat peste 6 milioane de  testamente din epoca victoriana si prima jumatate a secolului XX, putand astfel sa mai aflam ca

Printre sutele de aforisme împrăştiate prin timp de Oscar Wilde, probabil, aceasta este una dintre cele mai veridice:” Nu am nimic cu mine , cu excepţia geniul meu .”

 

In imagine celebrul Oscar Wilde

 ” Scriitorul şi poetul   irlandez,a lasat in urma la  data decesului său la Paris, în 1900, un pachet de doar 19 mii de lire sterline. Poate ca  Wilde ar  fi trebuit  să  o asculte pe mama lui, Jane , care ii recomanda  prozaic să se insoare cu o femeie bogata. El, desigur, nu i-a acordat o atenţie .

Destul de saraci au murit si Lewis Carrol (“Alice in tara minunilor”) si D. H. Lawrence (“Amantul doamnei Chatterley”).

 

 Arthur Conan Doyle, „tatăl”celebrului detectiv Sherlock Holmes, a fost si  doctor si scriitor si a folosit atat stiloul cat şi bisturiul.

La moartea sa  moştenitorii au găsit cu echivalentul a trei milioane de lire sterline .

 

Cel mai bine a dus-o   Charles Dickens care, când a decedat  în 1870,a  lăsat moştenire o sumă de şapte milioane de lire sterline in echivalentul de astăzi .

 Moştenirea lui Charles Darwin – cu toate ca  aceasta venea dintr-o familie înstărită –  s-a ridicat la suma impresionanta de 13 milioane de lire sterline,care echivalau in ziua de azi cu 9 milioane de lire sterline. .

Karl Marx i-a lasat fiicei sale, Eleanor o   moştenire  de 250 de lire sterline în momentul  cand  a părăsit în anul 1883  aceasta lume.

Ceea ce nu reprezenta nicidecum  un  capital …

 

– Moştenitorul averii: un trunchi de copac

Celebrul scriitor Lev Tolstoi, este probabil primul în topul celor care au lăsat cele mai neobişnuite testamente din lume. El a lăsat întreaga sa avere nu unei persoane, aşa cum se obişnuieşte, ci unui trunchi de copac.

 

– John B. Kelly, tatal actritei Grace Kelly, decedat in  1960

Kelly a fost un multimilionar, triplu medaliat cu aur, la Jocurile Olimpice. Prin mariaj, fiica lui, actriţa Grace Kelly, a intrat în  familia princiara din Monaco.

Dorinţa lui Kelly a fost ca nota de plată a hainelor cumpărate de Grace să îi revină familiei sale, astfel încât să nu îl ducă la faliment pe ginerele său, printul de Monaco.

– Leona Helmsley,o multimilionara americană, i-a lăsat prin testament fiului ei „plăcerea de a munci pentru a-şi câştiga existenţa”

Leona a specificat că i-a lăsat fiului său ceva ce nu a avut niciodată. Ea a lăsat prin testament 12 milioane de dolari fratelui şi câinelui sau.

Fiica Leonei Helmsley a moştenit o mie de dolari, pentru că „singura afacere bună pe care a făcut-o a fost să se mărite cu actualul ei soţ”.

– Poetul german Heinrich Heine a lăsat în anul 1856 întreaga sa avere soţiei sale , cu singura condiţie ca femeia să se recăsătorească. El a vrut ca măcar un bărbat să regrete moartea sa.

 

– William Shakespeare la decesul sau in 1616 a avut o ultima dorinţă care  a creat multe controverse în privinţa relaţiei scriitorului cu soţia sa, Anne Hathway.

Cerinţa lui William era ca soţia sa să primească patul pe care el a dormit. Mai mult de atât, Shakespeare a ţinut ca pe mormântul său să apară următorul epitaf: “Binecuvantat cel ce cruţă aceste pietre/ Blestemat cel ce ce mută osemintele mele”.

În timp ce multi susţin că inscripţia era destinată profanatorilor de morminte, experţii spun că mesajul a fost unul cu referire la soţia lui, astfel încât la moartea sa, şapte ani mai târziu, Anne nu a putut fi înmormântată alături de defunctul ei soţ.

 

-Scriitorul britanic Charles Dickens,decedat in  1870

“Cei ce vor asista la înmormântarea mea nu vor purta eşarfe, mantii, pălării sau alte absurdităţi similare.”

Pe lângă această dorinţă, Dickens a explicat foarte clar că nu doreşte o înmormantare publică, iar locul şi data ceremoniei nu vor fi dezvăluite publicului.

Cererile sale au fost ignorate. Dickens a fost onorat de catre un vast cortegiu funerar, toţi participanţii fiind îmbrăcaţi în haine specifice evenimentului, exact aşa cum nu a dorit el.

 

– Scriitorul irlandez George Bernand Shaw, decedat: 1950

Ultima dorinţă a lui Shaw a fost ca la înmormantarea sa să nu se facă o ceremonie religioasă şi de asemenea ca nimic din mormântul său să nu aibă formă de obiect religios. I-au fost îndeplinite dorinţele.

 

-Benjamin Franklin, decedat in  1790,  a fost unul din cei mai admiraţi oameni ai lumii vestice din secolul 18. Ultima dorinţă a acestuia a fost ca fiica sa să nu poarte bijuterii scumpe.

Motivul acestei cereri a fost cadoul primit din partea regelui Louis al Franţei: un tablou cu o ramă compusă din 408 de diamante.

Ulterior, rama şi tabloul au rămas în grija fiicei, însă Franklin a realizat un dispozitiv ce a împiedicat-o pe Sarah să îndepărteze diamantele de pe ramă.

 

– Faimosul luzionist Harry Houdini , decedat in  1926, a avut de-a lungul vieţii o pasiune puternică pentru de spiritism. Ultima dorinţă sa a fost ca anual soţia lui să organizeze o astfel de sedinţă pentru ca maestrul iluziei să se arate în faţa ei.

Houdini i-a lăsat soţiei sale o listă cu 10 cuvinte alese la întâmplare, pe care să i le comunice după moarte. Timp de 10 ani soţia lui a ţinut sedinţe de spiritism; Houdini n-a apărut niciodată.

 

– Imparatul francezilor Napoleon Bonaparte, decedat in  1821

Stiati care a fost ultima dorinta a lui Napoleon? Lasand deoparte monumentalul sau testament, care se intinde pe zeci de pagini, imparatul francezilor a mai vrut ceva: ca dupa moarte, capul sa-i fie ras si suvitele de par daruite prietenilor sai. Printr-o curioasa intamplare, chiar aceste suvite, in care s-a gasit o cantitate foarte mare de arsenic, i-au determinat pe unii istorici sa presupuna ca Napoleon ar fi fost otravit cu buna stiinta de catre englezi.

Astfel, nu mai există nici o umbră de îndoială asupra faptului că Napoleon a fost asasinat.

 

– William Hearst, unul dintre cei mai mari magnaţi din  presa,  a lăsat cu limbă de moarte ca fiecare persoană ce va dovedi că este copilul său, să primească un dolar.

– John Bowman, milionar american decedat in  1891 

  Moartea sotiei si a celor doua fiice ale sale l-au adus pe acest bogatas in pragul nebuniei si el a devenit, ca si Houdini, un apropiat al cercurilor spiritiste. Convins ca dupa moartea lui, toata familia se va reincarna  laolalta, magnatul a lasat prin testament suma de 500.000 de dolari, pentru ca servitorii sa-i intretina luxoasa resedinta si sa ii astepte permanent cu masa calda, in cazul in care familia s-ar fi intors flamanda de pe lumea cealalta…

 Dorinţa a fost onorată până în 1950, când contul bancar s-a epuizat…

– T.M. Zink, decedat in 1930

Ultima dorinţă: O bibliotecă interzisă femeilor.

Zink a depus anual la bancă 50.000 de dolari, timp de 75 de ani. Cu dobândă, suma a ajuns la 3 milioane de dolari, suficienţi pentru a construi o librărie interzisă femeilor.

Mai mult de atât, el a interzis expunerea de opere care poartă semnătura vreunei reprezentate a sexului feminin. Familia i-a respectat întocmai dorinţa.

 

– Mortul să fie asezat în picioare la priveghiul său

Angel Pantoja Medina, din Puerto Rico a murit la vârsta de 24 de ani. El a cerut ca, în timpul propriului său priveghi, să fie pus în picioare, îmbrăcat în hainele pe care le purta pe stradă şi să aibă un surâs pe chip.

 

– Testament anulat, dacă iarba de pe mormânt se îngălbeneşte

Un milionar din California a cerut ca testamentul său să fie anulat, iar averea sa să fie donată, dacă iarba de pe mormântul lui capătă vreodată culoare galbenă.

 

– 330.000 de lire sterline moştenire, dacă soţia fumează 5 ţigări pe zi

Un alt „ciudat” a fost şi englezul Samuel Bratt, căruia soţia îi interzicea să fumeze. El i-a lăsat nevestei prin testament 330.000 de lire sterline, cu condiţia ca aceasta să fumeze cinci ţăgări pe zi.

 

– Bypass-ul donat prin testament unui câine

O altă excentricitate a fost făcută şi de americanca Dorothea Edwars, care înainte de a muri a lăsat instrucţiuni familiei să doneze bypass-ul său unui animal.

Legea americană interzice ca bypass-urile să fie transplantate unei alte persoane, dar despre animale nu prevede nimic. Fericitul beneficiar a fost un câine lup, numit Sunshine, care avea nouă ani şi jumătate. Donaţia a salvat viaţa animalului, care avea afecţiuni cardiace.

 

– Testament scris pe o uşă

Un bărbat şi-a scris testamentul pe o uşă. „Actul” a fost semnat de martori şi, după îndelungi dezbateri, a fost acceptat de judecător, care a înregistrat uşa ca „testament oficial”.

 

– Cenuşa împrăştiată în spaţiul cosmic

Directorul şi producătorul serialului Star Trek, a fost atât de îndrăgostit de stele, încât a cerut ca după moartea sa să fie incinerat, iar cenuşa să fie împrăştiată în spaţiu.Visul său a fost realizat în 1997, iar zece ani după aceea, soţia lui l-a urmat.

 

Surse: La Repubblica;The List Universe;  jurnale ro.; adevarul.es.; Descopera.ro; Revista Magazin.ro.

Foto: Shutterstock si  ziare com.

INTEROGATORII ALE MARESALULUI ION ANTONESCU IN INCHISOAREA N.K.V.D.LUBIANKA DE LA MOSCOVA

Foto: Maresalul roman Ion Antonescu, primul din stanga, in uniforma

Istoricul Gheorghe Buzatu, preocupat de perioada guvernarii Antonescu, care a intreprins o calatorie de documentare la Arhivele de Stat din Moscova (1992):

“Am cerut arhivistilor fondurile care-l privesc pe Maresalul Ion Antonescu si, in mai putin de o saptamana, am fost invitat la arhiva speciala (arhiva KGB, n.n.) si acolo am descoperit cea mai insemnata parte dintre documentele capturate de sovietici la Bucuresti in 1945, 1946 si anii urmatori, dupa unele evaluari, in jur de 300.000 de dosare. Din arhiva fostului cabinet militar al lui Antonescu au fost niste volume nerestituite de sovietici romanilor intre 1956 si 1958, cand ne-au fost predate unele documente.

In ceea ce-l priveste pe Antonescu, acolo sunt doar doua sau trei interogatorii, unul care priveste atitudinea lui fata de problema Basarabiei si Bucovinei, care nu sunt provincii romanesti, si al doilea priveste petrolul, colaborarea cu Germania.

Interogatoriile s-au luat de catre ofiteri rusi, care nu cunosteau bine limba romana si stenograma celor doua interogatorii este intocmita intr-o limba romaneasca jenanta. Cele trei note din arhivele de la Moscova sunt nesemnificative.

Despre restul documentelor putem imbratisa cea mai buna teorie, ca sovieticii stiu precis de ele si pot scoate oricand setul acesta de documente, interogatoriile la Moscova.”

Foto:  Maresalul in drum spre plutonul de executie.

Biografia celui ce a fost conducatorul statului român în anii 1940-1944, maresalul Ion Antonescu, este înca, cu toate eforturile istoriografiei românesti din ultimii sapte ani, departe de a fi complet cunoscuta.

Cea mai importanta pata alba o constituie, prin putinatatea surselor de informare, perioada celor 20 de luni în care maresalul a fost în prizonierat sovietic.

Primul document oficial referitor la ancheta la care a fost supus Antonescu la Moscova a fost publicat 23523y2420x , de catre domnul prof. univ. dr. Ioan Scurtu în numarul 8/1997 al revistei Magazin istoric.

Va propunem acum noi marturii referitoare la detentia maresalului provenind din aceeasi sursa. Astfel, ceea ce reprezenta o necunoscuta în biografia maresalului începe sa capete relief.

Dupa ce a fost arestat la 23 august 1944, maresalul Ion Antonescu, împreuna cu o parte a colaboratorilor sai (Mihai Antonescu, col. Mircea Elefterescu, generalii Constantin Piky Vasiliu si Constantin Pantazi) a fost preluat, dupa cum se stie, de o garda înarmata apartinând partidului comunist si detinut într o casa conspirativa a P.C.R.

De aici, la 31 august 1944, ei au fost preluati, prin forta si intimidare, de catre comandamentul trupelor sovietice de ocupatie si transportati în mod abuziv si cu totala ignorare a suveranitatii României, pe teritoriul U.R.S.S. (documentul respectiv – raportul generalilor sovietici R. Malinovski si I. Susaikov, adresate de la Bucuresti catre Stalin – a fost prima oara publicat în România în revista Magazin istoric nr. 8/1990, fiind semnalat si tradus de doamna Florentina Dolghin).

Perioada de detentie pe care au petrecut o maresalul si colaboratorii sai pe teritoriul U.R.S.S. poate fi împartita în doua etape. Prima (septembrie 1944 – 10 mai 1945) este caracterizata de respectarea de catre sovietici a tuturor prevederilor Conventiei de la Haga.

Prizonierii au fost cazati într-o vila de stat în împrejurimile Moscovei, beneficiind de un regim de viata decent, chiar luxos (vezi Ion Pantazi, Am trecut prin iad, editia a II a).

 Cu toate acestea, dupa cum îi marturisea maresalul avocatului sau Titus Stoika, aparator în procesul “Marii Tradari Nationale”, asupra celor retinuti au fost exercitate puternice presiuni psihologice pentru intimidarea si obtinerea unor declaratii conforme cu interesele politice externe sovietice, în special în ceea ce privea problema Basarabiei si Bucovinei de Nord si raptul acestora de catre sovietici din vara anului 1940.

De altfel, în acest context, la 8 noiembrie 1944, Ion Antonescu a avut o încercare nereusita de sinucidere ce a determinat desemnarea de catre sovietici a unor ofiteri cu rol de garda de corp pe lânga toti membrii lotului Antonescu.

La 10 mai 1945, odata cu încheierea razboiului, detinutii au fost mutati în închisoarea Liubianka din Moscova, binecunoscutul sediu al securitatii sovietice, unde regimul de detentie s a schimbat radical.

Fiecare dintre ei a fost închis într o celula cu alti 100-150 detinuti, fara a mai avea vreo posibilitate de comunicare cu ceilalti.

In aceste conditii de extrema presiune au fost luate si interogatoriile ce va sunt prezentate în cele ce urmeaza, de catre ofiteri sovietici prin translatori ale caror cunostinte de limba româna erau, asa cum se poate vedea din documente, cel putin aproximative.

Documentele prezentate în continuare provin din arhivele moscovite. Ele sunt reproduse cu constructiile gramaticale originale, cu exceptia procesului verbal de interogatoriu din 4 aprilie 1946, care a fost tradus în cadrul Arhivelor Nationale din Bucuresti de catre doamna Margareta Stan dupa varianta în limba rusa.

Incredintam de asemenea Magazinului istoric procesele verbale încheiate la revenirea maresalului Antonescu din detentia sovietica. Cel ce a preluat lotul Antonescu nu este altul decât viitorul general de securitate Al. Nicolschi.

Alte documente despre momentul revenirii în tara au fost comunicate în Magazin istoric de dr. Tatiana Pokivailova (nr. 8/1995).

Cu cât cercetatorii nostri vor dispune de mai multe piese pâna acum inaccesibile din noianul de documente aflate în afara tarii, cu atât mai ampla si profunda va fi cunoasterea de catre publicul românesc a scenei si culiselor istoriei noastre contemporane.

Proces verbal al interogatoriului maresalului Antonescu Ion din 4 aprilie 1946

Intrebare: Pe ce baza s au constituit relatiile economice dintre Germania si România în perioada razboiului împotriva Uniunii Sovietice?

Raspuns: In perioada razboiului Germaniei si României împotriva Uniunii Sovietice, petrolul extras în România era transportat în principal în Germania si partial în Italia, Turcia si Bulgaria.
In total în România în aceasta perioada se extrageau anual 4 400 000 tone de petrol, din care se trimiteau în Germania 3 000 000 tone.

Intreaga industrie petroliera a României se afla în mâinile societatilor petroliere engleze, americane, olandeze, belgiene si franceze.
In acest fel s-a întâmplat ca producatorii englezi, americani de petrol îi asigurau Germaniei petrolul.

Trebuie sa spun ca România, netânând seama de insistenta nemtilor de a confisca proprietatea societatilor petroliere engleze si americane, a lasat aceasta proprietate neatinsa, pastrându-i pe vechii directori generali numiti înca înainte de razboi si a renuntat la dreptul sau de a-i numi pe proprii sai comisari pentru controlul activitatii firmelor.

Livrarile de petrol românesc în Germania s au efectuat în conformitate cu conventia economica înca înainte de venirea mea la putere.

In noiembrie 1940, la prima mea întâlnire cu Hitler, între noi a fost încheiata o noua conventie economica, conform careia nemtii livrau României avioane marca “Messechimtt 109″, tancuri, tractoare, artilerie antiaeriana si antitanc, automate si alt armament, primind din România ñ petrol, benzina si pâine.

In afara de aceasta, în primavara anului 1941 la întâlnirea de la Viena cu Goering am convenit verbal cu el ca România sa se straduiasca sa mareasca livrarile de petrol si în locul acestuia va primi de la nemti echipament petrolier.

Aceasta conventie purta un caracter general si ulterior a fost dezvoltata si concretizata prin tratative între minsitrul român al industriei petroliere Dimitriuc si reprezentanta nemtilor în România, Fischer si Neubacher. Nu stiu daca în aceasta conventie au fost întocmite ceva documente.

In decursul anilor 1942 1944, nemtii au adus în România prajini de sapa si burlane de tubaj si alt echipament petrolier, utilizat la lucrarile de exploatare în industria petroliera, de asemenea, au livrat echipament pentru conductele (magistralele) Ploiesti Bucuresti, Transilvania Bucuresti.

Echipamentul petrolier german a fost distribuit între firmele petroliere aflate în România, conform unui plan special, care a fost elaborat de catre Ministerul industriei petroliere al României cu participarea reprezentantilor acestor firme si a reprezentat o parte din conventiile economice anuale germano române.

Totodata în anul 1943 nemtii au adus la Galati echipamentul unei uzine de prelucrare a petrolului, care la început a fost dusa în Caucazul de Nord, iar apoi odata cu retragerea a fost evacuata în România.
In afara de aceasta, în schimbul petrolului, nemtii livrau în România minereu de fier, extras de ei la Krivoi Rog.

In acelasi timp, Hitler personal, Ribbentrop si ambasadorul german în România, Killinger, în cursul întâlnirilor cu reprezentantii guvernului român au subliniat de multe ori ca livrarile de petrol catre Germania sunt platite prin eforturile trupelor germane pe frontul sovieto-german.

Astfel în ianuarie 1942, Hitler, primindu-ma la Cartierul sau general din Prusia Orientala si având în vedere spusele românilor cu privire la faptul ca nu primesc o compensatie suficienta pentru petrolul lor, mi-a facut o observatie si mi-a recomandat în problema petrolului sa tin seama de faptul ca Germania plateste petrolul românesc prin soldatii sai care lupta pentru interesele României.

Procesul verbal a fost scris conform spuselor mele, a fost citit de mine
ss. Antonescu

A interogat: Ofiterul de contrainformatii
lt colonel Sokolov
Translator militar
lt. Znamerovschi

Adaugat la sfârsit: Originalul procesului verbal al interogatoriului a fost trimis la Ministerul Afacerilor Externe al URSS.

PROCES VERBAL Arestatul Antonescu Ion. De la 7 ianuarie 1946.

Intrebare: Precizati când a fost facuta întelegerea între Germania si România despre navalirea militara asupra URSS?

Raspuns: Cum am aratat la cercetarea de la 26 iunie 1945 [Magazin istoric, nr. 8/1977] navalirea comuna a Germaniei si României în contra Uniunii Sovietice a fost hotarâta în mai 1941 în timpul întâlnirii personale cu Hitler.

Atunci împreuna cu Hitler am hotarât, la cererea lui Hitler, sa atac împreuna cu Germania Uniunea Sovietica.

Intrebare: Cine a fost de fata la întelegerea d-voastra cu Hitler?

Raspuns: Intelegerea cu Hitler a fost încheiata de mine de fata fiind ministrul de externe a Germaniei Ribbentrop si interpretul personal a lui Hitler Smidt [Schmidt].

Intrebare: Ungaria a luat parte la încheierea acordului cu Germania dupa navalirea asupra Uniunii Sovietice?

Raspuns: Da, a luat parte. In convorbirea cu Hitler când s-a luat hotarârea de navalirea militara a Germaniei si României asupra URSS de noi (de min si Hitler) l am întrebat daca este hotarâta participarea Ungariei în razboi.

Hitler mi-a raspuns ca Ungaria a convenit sa participe în alianta cu Germania la razboiul în contra Uniunii Sovietice.

Când germanii s-au înteles cu ungurii în aceasta privinta Hitler nu mi-a spus.

Intrebare: Cu guvernul ungar d-voastra ati avut legaturi directe în timpul pregatirii de razboi în contra URSS?

Raspuns: Nu. Relatiile dintre România si Ungaria în timpul acela au fost rele si din aceasta cauza nu au fost între noi nici un fel de tratative.

Intrebare: Pâna la întâlnirea cu Hitler d-voastra evident ati avut stiri despre pregatirile Germaniei de a ataca URSS?

Raspuns: Stiri despre pregatirile militare a Germaniei pentru atacarea URSS pâna la întâlnirea cu Hitler nu am avut.

Intrebare: D-voastra v-ati întâlnit cu Hitler pâna la mai 1941?

Raspuns: Da, m-am întâlnit.

Intrebare: In timpul acestor întâlniri Hitler nu v-a informat pe d-voastra despre pregatirile germane de razboi în contra URSS?

Raspuns: In noiemvrie 1940 am avut întâlnire cu Hitler la Berlin si în prezenta lui Ribbentrop si a interpretului Smidt [Schmidt] am confirmat tratatul încheiat mai înainte relativ la adeziunea României la “Pactul tripartid” si am dat voie sa vina în România misiunea militara germana pentru instruirea armatei române.

Acest act facut din parte se poate considera ca începutul întelegerii mele cu germanii în dezlegarea razboiului contra Uniunii Sovietice.

La a doua întâlnire cu Hitler la Munchen, în ianuarie 1941, Hitler mi a comunicat direct ca Germania si U.R.S.S. nu se pot întelege relativ la România, fiindca Uniunea Sovietica pretinde la gurile Dunarii si alte puncte strategice în Balcani, cereri cu care Germania nu este de acord, aparând interesele României. Se poate ca cu aceasta afirmare Hitler pregatea românii de razboi contra U.R.S.S.

Ancheta este întrerupta.

Procesul verbal este scris din cuvintele mele drept, citit de mine.
ss. Ml. I. Antonescu

A interogat : seful biroului de instructie al Directiunii Generale “Smers”
locotenent colonelul ss Socolov
A tradus: Imputernicitul operator al Directiunii Generale “Smers”
capitanul ss Calinin

Proces verbal
Facut astazi 9 aprilie 1946, la Bucuresti

Noi, Reprezentantul Comandamentului Armatei Rosii, locotenent col. Rodin, pe de alta parte Seful Corpului Detectivilor Inspectorul Alexandru Nicolschi, primul am predat si secundul am primit, pe detinutii: Antonescu Ion, Antonescu Mihai, Pantazi Constantin, Vasiliu Pichi, de asemeni am primit si obiectele personale consemnate în procesele verbale anexate.

Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal spre cele legale în patru exemplare, din care unul s-a predat domnului colonel Rodin, reprezentantul Comandamentului Armatei Rosii.

Proces verbal

Facut astazi 9 aprilie anul 1946.

Noi, Curelea Aureliu, Sef de Politie în Directiunea Generala a Politiei, Corpul Detectivilor.

Având în vedere delegatiunea verbala data de Dl. Inspector Sef al Corpului Detectivilor, de pe lânga Directiunea Generala a Politiei de a inventa [sic!](3) obiectele de îmbracaminte proprietatea Ex Maresalului Ion Antonescu, de care este însotit.

In vederea acestora, procedând la inventarierea lor, am gasit urmatoarele obiecte de îmbracaminte mentionate mai jos:

Un costum uniforma militara de culoare kakie cu epoleti de Maresal, una haina si o vesta de culoare bleu marina cu fire albe, una pereche pantaloni bleu marini, una haina cu pantaloni culoare caramizie cu captuseala rosie, una haina de culoare portocalie, una pereche pantaloni gris, un halat de culoare caramizie captusit un sfert cu materie rosie, una cravata de culoare kaki tip militar, doua perechi ciorapi rupti, patru gulere tari scrobite cu dungi si un guler moale cu vargi rosii, una pereche cizme rosii cu sirete (bilgh), una pereche papuci de casa, o pereche pantofi antilopa caramizii, o pereche pantofi negri cu sanuri, patru titluri de împrumut de înzestrare a tarii 4, 1/2% fiecare în valoare de 20 000 si cu cupoanele taiate pâna la cuponul nr. 19 platibil la 1 iunie 1944, doua titluri de împrumut de înzestrare a tarii: fiecare în valoare de 10 000 si taiate, cupoanele pâna la nr. 19 platibil la 1 iunie 1944, cinci titluri împrumutul Reîntregirei din 1941, în valoare fiecare de 20 000 lei, fiecare de cîte 20 000 dintre care doua având lipsa patru cupoane, doua titluri împrumutul Reîntregirei din anul 1941 în valoare fiecare de câte 50 000, un titlu de împrumut de Reîntregire din 1941, în valoare de lei 100 000, având patru cupoane lipsa, un titlu împrumut de Reîntregire în valoare de 10 000 lei, având patru cupoane lipsa, un ceas de aur bratara marca “Movedo” cu curea de piele, având geamul spart, în stare de nefunctionare, una pereche butoane manchete cu câte una piatra diamant, un buton de camase pentru spate galben.

Una cruciulita neagra cu doua iconite mici cu Maria Magdalena cu lantisor subtire mic de aur, toate aflate într un geamantan de piele galben.

De asemenea se mai gasesc urmatoarele obiecte, în al doilea geamantan de piele de culoare galbena:

Un palton negru, un chipiu de Maresal, opt piese pentru trusa toaleta, noua batiste, sapte perechi ciorapi barbatesti rupti si cârpiti, patru cravate, una pereche manusi galbene de piele, patru gulere, trei gulere, un servet de fata mic, un cordon pentru pijama, un saculet mic, cinci camasi, una pereche pinteni, un borcanel cu alifie, patru pijamale complecte de matase, cinci perechi chiloti de matase, una pereche chiloti de bae, una camase pentru piele de matase, una vesta de piele de caprioara, un poulover fara mâneci cârpit, trei perechi ismene flanela, una camasa flanela, una pereche ciorapi lâna cârpti, una flanela pentru piele alba, o perinita cu o iconita catolica, doua medalioane iconita cu maoste de ale lui Sf. Nicolae, una iconita din carton, una perie de dinti.

1. Credem ca în arhivele foste sovietice s a pastrat si versiunea româneasca a acestui interogatoriu; altfel, cum ar fi putu “citi” maresalul Antonescu un text în limba rusa?

2. Interogatoriul luat lui Ion Antonescu cu o zi înainte la 6 ianuarie 1946 a fost publicat în documentele procesului de la Nurenberg si prezentat de domnul profesor universitar dr. Titu Georgescu în Magazin istoric, nr. 9/1970.

3. Probabil a vrut sa scrie “inventaria” (n.n) .

Maresalul Antonescu într o vizita pe front, în luna aprilie 1942.

Foto: In timpul  procesului

Articol –  “MARESALUL ION ANTONESCU: ALTE INTEROGATORII”

ALINA TUDOR
SERBAN PAVELESCU

Sursa: scritube.com

In fata plutonului de executie a strigat: “TRAIASCA ROMANIA ! “

In drum spre executie

Executia

sursa foto : Ion Antonescu -erou -roman-martir/ Facebook.

Ion, eroul fără de mormânt

Bocet pentru Ion cel fară de mormânt

 de  ADRIAN PĂUNESCU

Ioane, Ioane, Ioane, Ioane
Ai murit ca milioane
Ioane trupul ți l-au frânt
Ioane, fără de mormânt.

Ioane, ai murit soldat
Unde te-or fi ingropat
Ca-ți ramase țara oarbă
Sa întrebe-un fir de iarbă.

Unde-i Ion, copilul meu
Care m-a iubit mereu
Care nu s-a dus cu dușii
Care s-a batut cu rușii?

Cine să-mi raspundă, cine
Țarii tale nu-i fu bine
C-au venit oștiri străine
Precum, noaptea nopții vine.

Ne-au scos morții din morminte
Ne-au distrus biserici sfinte
Si apoi ne-au dat pe noi
Cu un secol înapoi.

Și in tine Ioane dragă
Au pus potera sa tragă
Tu te-ai stins netemător
Si privind in ochii lor.

Nu ni-i fapta cât ni-i zisa,
Dar istoria, proscrisa,
Iarași adevar promis-a
De la Nistru pân’ la Tisa…

Uite vremea cum mai trece,
Vine ceasul doisprezece,
Nu putem continua
Fără de Măria Ta,

Nu dorim decât atât:
Sa aflăm numaidecât
Unde ți-i mormântul, Ioane,
Într-atatea milioane,

Vrem sa-ți punem flori pe el
Si umbruță de drapel…
Sa dormi, Ioane, liniștit,
Neamul tău nu a murit!

Nu ni-i fapta cât ni-i zisa,
Dar istoria, proscrisa,
Iarăși adevăr promis-a
De la Nistru pân’ la Tïsa…