MORTI BIZARE, TESTAMENTE CIUDATE SI TESTAMENTE HAZLII…Ce averi au lasat Wilde, Darwin, Carrol, Marx

 

 

 

 

Cele mai  bizare morţi din istorie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dracon, un legiuitor din Atena, care a trait in secolul VII i.I.Hr.,  era într-atât de iubit de cetăţenii acestui oraş- stat, încât într-o bună zi aceştia au ales să-şi exprime recunoştinţa faţă de el aruncând asupra lui sub formă de daruri, sute de haine scumpe şi pălării până când îndrăgitul legiuitor a fost în cele din urmă sufocat şi a murit în mijlocul teatrului din Egine, sub un uriaş maldăr de haine.

 

 

 

 

  Studiul în exces poate conduce la moarte, după cum a demonstrat în anul 270 înainte de Hristos, un gânditor grec pe numele lui Philitas din Cos.

Acesta s-a angrenat într-o seară atât de intens în studierea argumentaţiei din spatele folosirii greştie a cuvintelor şi termenilor, încât a uitat să mai mănânce şi a murit de foame şi deshidratare.

 

 

 

 

Primul împărat  care a unificat China, Qin Shi Huand Di, a murit în anul 210 înainte de Hristos, la scurt timp după ce a înghiţit o mare cantitate de mercur în încercarea de a deveni nemuritor, convins conform medicinii tradiţionale chinezeşti că astfel nu va muri niciodată.

 

 

 

 

 

Chryssipus, un filozof grec din şcoala stoicilor, a murit în anul 206 înainte de Hristos, în urma unei crize de … râs!

 El a văzut într-o bună zi un măgar care-i mînca smochinele din livadă. Amuzat de privelişte, filozoful i-a poruncit sclavului său să-i dea măgarului şi o carafă de vin, să nu i se aplece după atâtea smochine. După ce a cugetat o clipă la gluma sa, filozoful a izbucnit într-un hohot care s-a prelungit într-un acces violent de rîs, soldat în final cu moartea sa.

 

 

 

 

 

 

 

 Sfântul Laurenţiu   a fost arestat în urma unei razii declanşată de persecuţiile împotriva creştinilor ordonate de împăratul roman Valerian,  si  a fost condamnat la o moarte cumplită.

Călăii l-au legat cu lanţuri de o frigare uriaşă, după care a fost ars la un foc mic, pentru a i se prelungi astfel chinurile.

Cronicarul Prudentius, martor la sinistra scenă a martiriului, a notat că Laureţiu a glumit cu călăii până în momentul morţii sale.

La un momenta dat, sfântul martir le-a  spus acestora:

 

 „Cred că m-am făcut destul pe partea acesta, întoarceţi-mă la proţap şi pe partea cealaltă, măcar să faceţi o treabă bună”.

  Sfântul Laurenţiu este considerat astazi a fi patronul bucătarilor şi al pompierilor.

 

 

 

 

 

De moarte cumplită  a avut parte în anul 1327 şi regele Edward al II-lea al Angliei care a fost detronat şi închis de soţia sa Isabela şi de amantul acesteia Roger Mortimer.

 

Cei doi i-ar fi născocit un sfârşit de-a dreptul diabolic. Fostul rege ar fi fost legat după care i s-ar fi introdus cu forţa în anus o bară de fier înroşită în foc…

 

 

 

 

 

 

 

 

Stăpânul cetăţii Braunau din Austria, nobilul Hans Steininger a murit în anul 1587 după ce a călcat pe propria barbă şi s-a împiedicat în cădere lovindu-se mortal la cap. Steninger avea o barbă lungă de peste 1, 4 metri pe care o purta de obicei rulată şi legată într-un săculeţ pe care îl avea atârnat mereu la gât. În acea zi fatală, săculeţul fusese uitat la vânătoare.

 

 

 

 

 

 

Perioada medievală a fost de altfel una în care decesle cauzate de torturile oribile, precum şi de accidente bizare, erau deosebit de frecvente.

Un exemplu în această direcţie este moartea din anul 1660 a lui Thomas Urquhart, un aristocrat scoţian, primul traducător al operelor lui Francois Rabelais în limba engleză. Fără să fi auzit probabil de cazul lui Chryssipus, Thomas Urquhart ar fi murit în urma unei crize convulsive de rîs, după ce nobilul scoţian auzise vestea încoronării lui Charles al II-lea.

 

 

 

 

 

In anul 1667,  James Betts, un student al Chorpus Christi College din Cambridge, pe care Elizabeth Spencer l-a ascuns într-un dulap căruia i-a bătut uşile în cuie, în încercarea de a-şi ascunde amantul-student de  tatăl său, John Spencer.

Uitat pare-se în dulap, James Betts a murit în cele din  urmă din lipsă de aer.

 

 

 

 

 

In anul 1771, Adolf Frederick, rege al Suediei a mâncat în dimineaţa zilei de 12 februarie câţiva homari, caviar, varză murată, heringi afumaţi plus 14 porţii din desertul său favorit servit alături de câteva căni cu lapte.

La sfârşit a mai băut o sticlă de şampanie. Până spre amiază regele era deja mort…

 

 

 

 

Luptătorul pentru libertatea grecilor, Athanasios Diakos, a fost capturat  de către turci după ce toţi oamenii săi au fost ucişi , la sfârşitul bătăliei de la Alamana, din anul 1821.

Turcii i-au propus să treacă la Islam, căci nu doar că-l vor cruţa, dar îl vor face colonel. A

thanasios Diakos le-a replicat scurt „m-am născut grec, voi muri tot grec”. Atunci turcii l-au tras în ţeapă de viu.

Conform martorilor vizuali, Athanasios nu a scos niciun ţipăt de durere, ba mai mult după ce a fost ridicat în ţeapă, le-a spus tuturor: „Uitaţi-vă şi voi ce moment şi-a ales Hades să mă ia din lume. Primăvara a venit, iarba verde a încolţit, iar  pomii sunt în floare”…

 

Un avocat şi politician din Ohio, Clement Vallandingham a murit într-un mod stupid în anul 1877 în timp ce demonstra cu propriul pistol modalitatea în care victima unei sinucideri s-a sinucis.

George Herbert, al cincilea Earl de Carnarvon a murit din cauz aunei muşcături de ţânţar survenită exact în momentul în care acesta de bărbierea.

Din cauza înţepăturii insectei, nobilul s-a tăiat cu briciul, infectându-se astfel cu erizipel ceea ce a dus în cele din urmă la o pneumonie fatală.

 

 

 

Isadora Duncan o celebră dansatoare şi balerină interbelică a murit strangulată de propria ei eşarfă, care s-a înfăşurat de roţile unui autovechicul în care aceasta era pasageră.

 

 

 

 

 

Singurul om din lume ucis până în prezent de un cazuar (pasăre din ordinul struţilor care trăieşte în Noua Zeelandă şi nordul Australiei, şi care este celebră pentru agresivitatea sa), este Phillip McClean, care întâlnind un cazuar pe proprietatea sa, a decis ca împreună cu fraţii săi să omoare pasărea cu bastoanele.

După ce australianul a lovit cazuarul, acesta l-a lovit în gât cu piciorul, ghearele uriaşe ale păsării retezându-i artera carotidă.

 

 

 

 

 

Celebrul Harry Houdini, maestrul  magiei si al evadărilor incredibile a murit de fapt din cauza unui pumn primit în abdomen. În anul 1926, pe când făcea o demonstraţie publică, Houdini a cerut unui boxer amator să-l lovească în abdomen cu toată puterea.

Lovitura a provocat o ruptură de apendice în urma căreia Houdini a decedat câteva zile mai tîrziu.

 

 

 

 

Sucul de morcovi poate fi fatal în anumit situaţii, după cum a demonstrat Basil Brown, un fanatic al alimentaţiei sănătoase din Croydon, Anglia care în decursul a zece zile a băut numai puţin de 38 de litri de suc de morcovi, gest extrem care i-a provocat o supradoză a vitaminei A în organism precum şi probleme serioase ale ficatului.

 

  Robert Williams un angajat al uzinelor Ford, avea să fie primul om din istorie ucis in anul 1979 de un robot, după ce braţul în greutate de peste o tonă al unui robot industrial s-a desprins şi l-a lovit în cap pe Williams.

 

 

 

 

 

Boris Sagal, un producător de filme documentare a murit în timpul filmărilor la serialul TV World War III, după ce fără să-şi dea seama a mers înspre palele pornite ale unei elice de elicopter sfârşind aproape decapitat.

 

 

 

 

David Grundman este şi el primul om care a fost ucis după ce a tras cu puşca într-un uriaş cactus saguaro din Arizona. După câteva gloanţe trase în planta imensă, un braţ al cactusului s-a desprins şi l-a lovit în cap.

 

 

 

  Garry Hoy, un avocat din Toronto, Canada, a murit  în anul 1993 într-o încercare de a dovedi forţa unui geam incasabil de la fereastra etajului 24 al unei clădiri, a decis să se izbească cu toată puterea de geam, după cum mai făcuse de câteva ori. Din nefericire pentru el şi pentru spectatorii îngroziţi, geamul nu a rezistat…

 

 

 

 

 

 

Jose Luis Ochoa, un spectator al o luptă ilegală de cocoşi din Tulare County, California, a intrat în istorie drept primul om ucis de un cocoş, după ce unul dintre cocoşii care averau ataşaţi de picioare pinteni lungi şi foarte ascuţiţi, a sărit din ţarcul de luptă şi l-a lovit accidental în picior, secţionându-i astfel artera femurală.

 

 

Edward Archbold din West Palm Beach, Florida, a reuşit trista şi inutila performanţă de a fi primul om din lume care a murit după ce a mâncat sute de gândaci în cadrul unui concurs de mâncat gândaci de bucătărie.

 

 

 

La capitolul morţi bizare se califică din plin şi un bielorus în vârstă de 60 de ani care a fost ucis de un castor pe care îl prinsese şi vroia să facă o fofografie cu uriaşul rozător.

Castorul disperat să scape, l-a muşcat pe bătrân atât de tare de picior, încât i-a retezat artera femurală, fapt care a dus la o hemoragie masivă, urmată de deces.

 

 

 

TESTAMENTE CIUDATE, TESTAMENTE HAZLII

 

Virgiliu, renumitul poet antic, autor al epopeii Eneida,inainte de a muri, furios ca nu reusise sa incheie decat 12 carti din opera proiectata (spre deosebire de cele 24 ale Iliadei homerice),  i-a conjurat, de pe patul de moarte pe apropiatii sai, sa-i arda opera si doar interventia imparatului Augustus, marele sau protector, l-a determinat pe Virgiliu sa se razgandeasca, oferindu-ne sansa sa-i citim si azi superbele versuri.

Nu intotdeauna geniul te face si bogat…

 

Site-ului britanic ancestry.co.uk, spune pe buna dreptate ca geniul nu merge intotdeauna mana in mana cu norocul sau cu bogatia.

Situl a a publicat peste 6 milioane de  testamente din epoca victoriana si prima jumatate a secolului XX, putand astfel sa mai aflam ca

Printre sutele de aforisme împrăştiate prin timp de Oscar Wilde, probabil, aceasta este una dintre cele mai veridice:” Nu am nimic cu mine , cu excepţia geniul meu .”

 

In imagine celebrul Oscar Wilde

 ” Scriitorul şi poetul   irlandez,a lasat in urma la  data decesului său la Paris, în 1900, un pachet de doar 19 mii de lire sterline. Poate ca  Wilde ar  fi trebuit  să  o asculte pe mama lui, Jane , care ii recomanda  prozaic să se insoare cu o femeie bogata. El, desigur, nu i-a acordat o atenţie .

Destul de saraci au murit si Lewis Carrol (“Alice in tara minunilor”) si D. H. Lawrence (“Amantul doamnei Chatterley”).

 

 Arthur Conan Doyle, „tatăl”celebrului detectiv Sherlock Holmes, a fost si  doctor si scriitor si a folosit atat stiloul cat şi bisturiul.

La moartea sa  moştenitorii au găsit cu echivalentul a trei milioane de lire sterline .

 

Cel mai bine a dus-o   Charles Dickens care, când a decedat  în 1870,a  lăsat moştenire o sumă de şapte milioane de lire sterline in echivalentul de astăzi .

 Moştenirea lui Charles Darwin – cu toate ca  aceasta venea dintr-o familie înstărită –  s-a ridicat la suma impresionanta de 13 milioane de lire sterline,care echivalau in ziua de azi cu 9 milioane de lire sterline. .

Karl Marx i-a lasat fiicei sale, Eleanor o   moştenire  de 250 de lire sterline în momentul  cand  a părăsit în anul 1883  aceasta lume.

Ceea ce nu reprezenta nicidecum  un  capital …

 

– Moştenitorul averii: un trunchi de copac

Celebrul scriitor Lev Tolstoi, este probabil primul în topul celor care au lăsat cele mai neobişnuite testamente din lume. El a lăsat întreaga sa avere nu unei persoane, aşa cum se obişnuieşte, ci unui trunchi de copac.

 

– John B. Kelly, tatal actritei Grace Kelly, decedat in  1960

Kelly a fost un multimilionar, triplu medaliat cu aur, la Jocurile Olimpice. Prin mariaj, fiica lui, actriţa Grace Kelly, a intrat în  familia princiara din Monaco.

Dorinţa lui Kelly a fost ca nota de plată a hainelor cumpărate de Grace să îi revină familiei sale, astfel încât să nu îl ducă la faliment pe ginerele său, printul de Monaco.

– Leona Helmsley,o multimilionara americană, i-a lăsat prin testament fiului ei „plăcerea de a munci pentru a-şi câştiga existenţa”

Leona a specificat că i-a lăsat fiului său ceva ce nu a avut niciodată. Ea a lăsat prin testament 12 milioane de dolari fratelui şi câinelui sau.

Fiica Leonei Helmsley a moştenit o mie de dolari, pentru că „singura afacere bună pe care a făcut-o a fost să se mărite cu actualul ei soţ”.

– Poetul german Heinrich Heine a lăsat în anul 1856 întreaga sa avere soţiei sale , cu singura condiţie ca femeia să se recăsătorească. El a vrut ca măcar un bărbat să regrete moartea sa.

 

– William Shakespeare la decesul sau in 1616 a avut o ultima dorinţă care  a creat multe controverse în privinţa relaţiei scriitorului cu soţia sa, Anne Hathway.

Cerinţa lui William era ca soţia sa să primească patul pe care el a dormit. Mai mult de atât, Shakespeare a ţinut ca pe mormântul său să apară următorul epitaf: “Binecuvantat cel ce cruţă aceste pietre/ Blestemat cel ce ce mută osemintele mele”.

În timp ce multi susţin că inscripţia era destinată profanatorilor de morminte, experţii spun că mesajul a fost unul cu referire la soţia lui, astfel încât la moartea sa, şapte ani mai târziu, Anne nu a putut fi înmormântată alături de defunctul ei soţ.

 

-Scriitorul britanic Charles Dickens,decedat in  1870

“Cei ce vor asista la înmormântarea mea nu vor purta eşarfe, mantii, pălării sau alte absurdităţi similare.”

Pe lângă această dorinţă, Dickens a explicat foarte clar că nu doreşte o înmormantare publică, iar locul şi data ceremoniei nu vor fi dezvăluite publicului.

Cererile sale au fost ignorate. Dickens a fost onorat de catre un vast cortegiu funerar, toţi participanţii fiind îmbrăcaţi în haine specifice evenimentului, exact aşa cum nu a dorit el.

 

– Scriitorul irlandez George Bernand Shaw, decedat: 1950

Ultima dorinţă a lui Shaw a fost ca la înmormantarea sa să nu se facă o ceremonie religioasă şi de asemenea ca nimic din mormântul său să nu aibă formă de obiect religios. I-au fost îndeplinite dorinţele.

 

-Benjamin Franklin, decedat in  1790,  a fost unul din cei mai admiraţi oameni ai lumii vestice din secolul 18. Ultima dorinţă a acestuia a fost ca fiica sa să nu poarte bijuterii scumpe.

Motivul acestei cereri a fost cadoul primit din partea regelui Louis al Franţei: un tablou cu o ramă compusă din 408 de diamante.

Ulterior, rama şi tabloul au rămas în grija fiicei, însă Franklin a realizat un dispozitiv ce a împiedicat-o pe Sarah să îndepărteze diamantele de pe ramă.

 

– Faimosul luzionist Harry Houdini , decedat in  1926, a avut de-a lungul vieţii o pasiune puternică pentru de spiritism. Ultima dorinţă sa a fost ca anual soţia lui să organizeze o astfel de sedinţă pentru ca maestrul iluziei să se arate în faţa ei.

Houdini i-a lăsat soţiei sale o listă cu 10 cuvinte alese la întâmplare, pe care să i le comunice după moarte. Timp de 10 ani soţia lui a ţinut sedinţe de spiritism; Houdini n-a apărut niciodată.

 

– Imparatul francezilor Napoleon Bonaparte, decedat in  1821

Stiati care a fost ultima dorinta a lui Napoleon? Lasand deoparte monumentalul sau testament, care se intinde pe zeci de pagini, imparatul francezilor a mai vrut ceva: ca dupa moarte, capul sa-i fie ras si suvitele de par daruite prietenilor sai. Printr-o curioasa intamplare, chiar aceste suvite, in care s-a gasit o cantitate foarte mare de arsenic, i-au determinat pe unii istorici sa presupuna ca Napoleon ar fi fost otravit cu buna stiinta de catre englezi.

Astfel, nu mai există nici o umbră de îndoială asupra faptului că Napoleon a fost asasinat.

 

– William Hearst, unul dintre cei mai mari magnaţi din  presa,  a lăsat cu limbă de moarte ca fiecare persoană ce va dovedi că este copilul său, să primească un dolar.

– John Bowman, milionar american decedat in  1891 

  Moartea sotiei si a celor doua fiice ale sale l-au adus pe acest bogatas in pragul nebuniei si el a devenit, ca si Houdini, un apropiat al cercurilor spiritiste. Convins ca dupa moartea lui, toata familia se va reincarna  laolalta, magnatul a lasat prin testament suma de 500.000 de dolari, pentru ca servitorii sa-i intretina luxoasa resedinta si sa ii astepte permanent cu masa calda, in cazul in care familia s-ar fi intors flamanda de pe lumea cealalta…

 Dorinţa a fost onorată până în 1950, când contul bancar s-a epuizat…

– T.M. Zink, decedat in 1930

Ultima dorinţă: O bibliotecă interzisă femeilor.

Zink a depus anual la bancă 50.000 de dolari, timp de 75 de ani. Cu dobândă, suma a ajuns la 3 milioane de dolari, suficienţi pentru a construi o librărie interzisă femeilor.

Mai mult de atât, el a interzis expunerea de opere care poartă semnătura vreunei reprezentate a sexului feminin. Familia i-a respectat întocmai dorinţa.

 

– Mortul să fie asezat în picioare la priveghiul său

Angel Pantoja Medina, din Puerto Rico a murit la vârsta de 24 de ani. El a cerut ca, în timpul propriului său priveghi, să fie pus în picioare, îmbrăcat în hainele pe care le purta pe stradă şi să aibă un surâs pe chip.

 

– Testament anulat, dacă iarba de pe mormânt se îngălbeneşte

Un milionar din California a cerut ca testamentul său să fie anulat, iar averea sa să fie donată, dacă iarba de pe mormântul lui capătă vreodată culoare galbenă.

 

– 330.000 de lire sterline moştenire, dacă soţia fumează 5 ţigări pe zi

Un alt „ciudat” a fost şi englezul Samuel Bratt, căruia soţia îi interzicea să fumeze. El i-a lăsat nevestei prin testament 330.000 de lire sterline, cu condiţia ca aceasta să fumeze cinci ţăgări pe zi.

 

– Bypass-ul donat prin testament unui câine

O altă excentricitate a fost făcută şi de americanca Dorothea Edwars, care înainte de a muri a lăsat instrucţiuni familiei să doneze bypass-ul său unui animal.

Legea americană interzice ca bypass-urile să fie transplantate unei alte persoane, dar despre animale nu prevede nimic. Fericitul beneficiar a fost un câine lup, numit Sunshine, care avea nouă ani şi jumătate. Donaţia a salvat viaţa animalului, care avea afecţiuni cardiace.

 

– Testament scris pe o uşă

Un bărbat şi-a scris testamentul pe o uşă. „Actul” a fost semnat de martori şi, după îndelungi dezbateri, a fost acceptat de judecător, care a înregistrat uşa ca „testament oficial”.

 

– Cenuşa împrăştiată în spaţiul cosmic

Directorul şi producătorul serialului Star Trek, a fost atât de îndrăgostit de stele, încât a cerut ca după moartea sa să fie incinerat, iar cenuşa să fie împrăştiată în spaţiu.Visul său a fost realizat în 1997, iar zece ani după aceea, soţia lui l-a urmat.

 

Surse: La Repubblica;The List Universe;  jurnale ro.; adevarul.es.; Descopera.ro; Revista Magazin.ro.

Foto: Shutterstock si  ziare com.

Testamentul lui Petru cel Mare al Rusiei

 

Tarul  Petru I (cel Mare) al Rusiei, n.9 iunie 1672 (30 mai s.v.) ; ( d. 8 februarie (28 ianuarie s.v.) 1725, a condus imperiul rus din 7 mai  1682 până la moartea sa, fiind considerat intemeietorul Rusiei moderne.

 Titlul complet al lui Petru a fost începând cu 1721: „Petru I, cu ajutorul lui Dumnezeu Împărat și Autocrat al întregii Rusii, Moscovei, Kievului, Vladimirului și Novgorodului; Țarul Kazanului, Țarul Astrakhanului, Țarul Siberiei, Suveranul Smolensk; Prinț al Estoniei, Livoniei, Kareliei, Tverului, Ugrei, Permului, Vlatkăi, Bulgariei și al altor principate; Suveran și Mare Duce de Nijny Novgorod, Cernigov, Riazan, Rostov, Yaroslavl, Beluzero, Udoria, Obdoria, Kondia, și Stăpân al Ținuturilor de Nord; Suveran al Iveriei și al Țărilor kartalian și georgian; și Suveran ereditar și Suzeran al Kabardiniei și al Prinților circassieni și ai munților.”

 

TESTAMENTUL TARULUI PETRU CEL MARE

„In numele prea sfintei şi nedespărţitei Treimi, Noi Petru I-iul, tuturor descendenţilor şi succesorilor şi guvernului naţiei  rossieneşti:

Marele Dumnezeu de la care ţinem existenţa noastră şi Coroana noastră, luminîndu-ne cu lumina sa şi sprijinindu-ne cu sprijinul său, îmi îngădui a privi poporul rus ca un popor chemat în viitor la dominaţia generală a Europei.

Întemeiez această cugetare a mea pe aceea că naţiunile Europei au ajuns, în mare parte, într-o bătrîneţe vecină cu pieirea spre care merg cu paşi mari; trebuie ca ele să fie lesne şi sigur cucerite de către un popor tînăr şi nou, cînd acesta va fi atins toată forţa şi creşterea sa.

Privesc dar invaziunea ţărilor Occidentului şi Orientului de către Nord ca o misiune periodică decretată în cugetele Providenţei care tot astfel a regenerat poporul roman prin invaziunea barbarilor.

Emigrările oamenilor polari sînt ca fluxul Nilului care, în toate epocile, îngraşă cu mîlul său ţările slăbite ale Egiptului.

Am găsit Rusia gîrlă şi o las râu; urmaşii mei vor face din ea o mare întinsă, destinată a face roditoare Europa sărăcită, şi undele ei se vor revărsa peste toate stăvilarele ce nişte mîini slăbănoage ar putea să-i aşeze în cale, şi descendenţii mei ştiu să-i dirijeze cursul; pentru aceea eu le las învăţămintele următoare pe care le recomand atenţiunii şi observaţiilor lor statornice.

– de a întreţine naţiunea rusă într-o stare de război permanent, a ţine soldatul rus în necontenit război, a nu-l lăsa să se repauseze decît pentru îmbunătăţirea finanţelor statului; a reforma armatele, a alege momentele oportune pentru atac.

A face astfel ca pacea să servească războiului şi războiul păcii, în interesul măririi şi prosperităţii crescînde a Rusiei.

– a chema prin toate mijloacele posibile, de la popoarele instruite ale Europei, căpitani în timp de război şi savanţi în timp de pace, pentru a face să profite naţiunea rusă de foloasele celorlalte ţări, fără a face să le piardă pe ale ei proprii.

– a lua parte în orice ocaziune la afacerile şi certele Europei şi mai ales ale Germaniei care, fiind mai apropiată de noi, ne interesează de-a dreptul.

– a diviza Polonia întreţinînd tulburări şi gelozii continue; a interesa pe puternici cu preţul aurului, a influenţa dietele, a le corupe spre a avea o acţiune în alegerea regilor, a numi partizani şi a-i proteja, a face să intre trupele moscovite şi a le ţine în ţări străine pînă ce va veni ocaziunea pentru ca să rămînă acolo pentru totdeauna.

Dacă puterile vecine se opun, a le potoli momentan îmbucăţind din ţară pînă se va putea lua tot ce este de luat. – a lua de la Suedia cît se va putea mai mult şi a face să fim atacaţi de ea pentru a avea un pretext de a o subjuga.

Pentru aceasta, trebuie izolată Danemarca de Suedia şi a întreţine rivalitatea lor.

– a lua totdeauna pe soţiile principilor ruşi dintre principesele Germaniei, pentru a înmulţi alianţele ca familii, a apropia interesele şi a uni Germania cauzei noastre  porindu-ne influenţa.

– a căuta de preferinţă alianţa Engliterei pentru comerţul nostru cu o putere care are mai multă trebuinţă de noi pentru marina sa şi care poate fi mai folositoare dezvoltării marinei noastre.

 A da în schimb lemnul nostru şi alte produse contra aurului ei şi a stabili între neguţătorii, mateloţii lor şi ai noştri raporturi continue care să-i formeze pe ai noştri în marină şi comerţ.

– a se întinde neîncetat către Nord, în lungul Balticei, precum şi spre Sud, în lungul Mării Negre.

– a se apropia pe cît este posibil de Constantinopol şi Indii.

Cel ce va domni peste aceste ţinuturi va fi adevăratul suveran al lumii. Prin urmare, a provoca războaie continue atît turcului cît şi Persiei. A aşeza şantiere pe Marea Neagră, a se face stăpînă din ce în ce mai mult peste această mare, precum şi peste Baltica, punct îndoit şi necesar la reuşita proiectului;

a grăbi decadenţa Persiei; a pătrunde pînă la Golful Persic; a stabili dacă este posibil, prin Siria, vechiul comerţ al Orientului şi a înainta pînă la Indii, care sînt antrepozitul  lumii. Odată ajunşi acolo, n-am avea nevoie de aurul Engliterei.

– a se căuta şi a întreţine cu grijă alianţa Austriei, a sprijini în aparenţă ideile sale de domnie suitoare asupra Germaniei şi a provoca împotriva ei şi pe sub mînă gelozia prinţilor.

A face să se ceară ajutoarele Rusiei de către unii, ca şi de către ceilalţi şi a impune asupra acestor ţări un fel de protecţiune care să prepare domnia viitoare.

– a se interesa Casa Austriei ca să gonească pe turc din Europa, şi a neutraliza geloziile sale din timpul cuceririi Constantinopolei, provocînd un război cu vechile state ale Europei, sau dîndu-i o porţiune din cucerire care i se va lua înapoi mai tîrziu.

– a se întruni împrejur toţi grecii dezbinaţi sau schismatici, care sînt răspîndiţi în Ungaria sau Polonia, a-i centraliza, a-i sprijini şi a stabili dinainte o predominare universală printr-un fel de autoritate şi de supremaţie sacerdotală; vom avea atîţia prieteni printre fiecare din inamicii noştri.

– Suedia dezmembrată. Persia învinsă. Polonia subjugată. Turcia cucerită. Armatele noastre reîntrunite. Marea Neagră şi Baltica păzite de corăbiele noastre. Trebuie deocamdată a propune separat şi foarte secret Curţii din Versailles, pe urmă Curţii Vienei de a împărţi cu ele imperiul universului.

Dacă una din doua acceptă, ceea ce este nelipsit dacă vom flata ambiţia şi amorul lor propriu, a se servi de una pentru a sfarîma pe cealaltă, angajînd cu dînsa pe rînd o luptă care nu va fi îndoielnică, Rusia posedînd pentru ea tot Orientul şi o mare parte a Europei.

– dacă, ceea ce nu e probabil, fiecare din ele ar refuza oferta Rusiei, trebuie a le crea certuri şi a face să se ruineze una pentru alta.

Atunci, profitînd de un moment decisiv, Rusia ar tăbărî trupele sale concentrate mai dinainte asupra Germaniei. în acelaşi timp, două flote considerabile ar pleca una din Azov şi cealaltă din portul Arhanghelsk încărcate cu trupe asiatice, sub convoiul flotei armate ale Mării Negre, ale Balticei.

Inaintînd prin Mediterană şi prin Ocean, ele ar inunda Franţa de o parte şi Germania de altă parte şi aceste două ţinuturi biruite, restul Europei ar trece lesne sub noi, fără a mai da o lovitură de puşcă.

Astfel se poate şi trebuie să fie supusă Evropa.”

Testamentul lui Petru cel Mare a fost descoperit de cavalerul francez d’Eon  în biblioteca  împărătesei Rusiei, Elisabeta Petrovna (1741-1761), fiica lui Petru cel Mare.

A fost adus la Paris in anul 1757 de catre ambasadorul Frantei la Petersburg si predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document, publicat la Paris in anul 1843, a fost citit si comentat cu mare interes, in anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete incoronate din Europa, de politicieni, istorici si oameni de cultura.

Considerat de unii ca apocrif, Testamentul lui Petru cel Mare reprezinta un text a carui valoare rezida in confirmarea, prin fapte istorice, a recomandarilor catre urmasi elaborate de tar sau atribuite acestuia.

Implicatiile pentru actualitatea geopolitica internationala si, in particular, pentru cea romaneasca, sunt extraordinar de importante, permitandu-ne sa intelegem multe lucruri care se intampla, acum, sub ochii nostri.

Prin așezarea lor “ca o lacrimă latină într-un imens ocean slav”, “românii au stat mereu în calea expansiunii panslavisteșsi au încurcat totdeauna planurile cancelariei țariste”.

Din rapoartele adresate Comitetului de Salvare Publică de către C. Stamati, întâiul agent francez acreditat în Țările Române, aflăm că “în cursul negocierilor pentru încetarea războiului început la 1787, rușii începură prin a cere Moldova și numai la urma se mulțumiră cu fruntăria Nistrului”.

Tot din însemnările demnitarului francez aflăm că “Principatele Moldovei și Țării Românești au devenit obiectul ambițiunii cotropitoare” și că “după extensiunea limitelor sale până la țărmurile Nistrului, rușii proiectează în chip vădit cotropirea Moldovei și aceea a Basarabiei, spre a se apropia pas cu pas de Dunare”.

Recurs la istorie

Ideile Testamentului lui Petru cel Mare le regasim in politica externa a Rusiei de-a lungul secolelor XVIII-XX precum si la inceputul mileniului 2.

Devenita mare putere europeana in urma victoriei  lui Petru la Poltava (1709) asupra lui Carol XII al Suediei, Rusia nu a incetat niciodata sa urmareasca obiectivul expansiunii sale spre Vest si Sud-Vest, tintind in mod special Europa Centrala, Constantinopolul si tarmurile Marii Adriatice.

Nenumaratele razboaie impotriva Imperiului Otoman, aflat in decadere,  au avut drept efect cresterea treptata a influentei rusesti in tarile Romane si Peninsula Balcanica. In urma razboiului ruso-turc din anii 1806-1812, turcii cedeaza rusilor Basarabia, dupa negocierile conduse din partea rusa de generalul Kutuzov. Rusii cerusera anexarea intregii Moldove si numai vestea iminentei razboiului cu Napoleon il face pe tarul  Alexandru I sa-l recheme urgent  pe Kutuzov la Moscova, Rusia multumindu-se doar cu anexarea Basarabiei.

Dupa un nou razboi ruso-turc (1821-1829), incheiat cu pacea de la Adrianopol, Grecia devine independenta, Serbia isi dobandeste autonomia iar Tarile Romane intra sub protectorat rusesc, administrarea lor facandu-se conform Regulamentului Organic.

Amenintat de expansiunea ruseasca spre Balcani si Dardanele, echilibrul european mult dorit de puterile occidentale, este pe cale sa se deregleze. Franta, Anglia si Piemontul alaturi de Turcia reusesc, in urma razboiului Crimeei (1854-1856), sa stavileasca un timp expansionismul rusesc. Pacea de la Paris (1856) a consfintit redobandirea de catre  Moldova a trei judete din sudul Basarabiei, Rusia pierzand astfel, pentru scurt timp, controlul gurilor Dunarii.

In anul 1877, rusii declanseaza un nou razboi impotriva Imperiului Otoman. Profitand de aspiratiile spre independenta a Principatelor Unite, trupele rusesti obtin dreptul de a trece pe teritoriul romanesc, spre Dunare. Sub comanda Principelui Carol, trupele rusesti si romanesti obtin victoria asupra turcilor.

Invingatori, rusii uita repede de aportul decisiv al armatei romane in obtinerea victoriei si isi pastreaza trupele in Principate, ca ocupanti, chiar dupa terminarea completa a ostilitatilor. A fost necesara interventia Cancelarului Germaniei Bismark pentru a-i obliga pe rusi sa paraseasca Romania dupa ce pricinuisera tarii mari pagube. Rusii ar fi vrut sa se indrepte spre Dardanele, dar prezenta unei puternice flote britanice in zona i-a facut sa se razgandeasca.

Congresul de la Berlin (1879), punand capat razboiului ruso-romano-turc, a consfintit independenta Romaniei si, drept „recompensa” pentru aportul la infrangerea turcilor, se  rapeste din nou tarii cele trei judete din sudul Basarabiei pe care le iau rusii.

Infrangerea suferita in razboiul ruso-japonez din anul 1905 precum si revolutia antitarista din acelasi an opresc pentru un timp expansiunea ruseasca din Europa, iar insuccesele militare din timpul primului razboi mondial si declansarea revolutiei bolsevice in 1917 par a schimba politica Rusiei, guvernele comuniste , instalate la putere prin forta si teroare, fiind preocupate temporar de mentinerea puterii sovietice, extrem de subreda  cativa ani.

In perioada 1917-1940, sub dictatura partidului comunist condus de Lenin, apoi de Stalin, au loc cumplite crime de masa, milioane de oameni fiind ucisi de represiunea impotriva celor ce se opuneau politicii partidului precum si de foametea care se instalase in intreaga Rusie.

Asa numita politica leninista de autodeterminare a nationalitatilor s-a dovedit a fi o vorba goala, imperialismul rus continuand sa se manifeste impotriva unora din republicile sovietice ce se doreau independente, puterea de la Moscova mentinandu-le cu forta in cadrul Uniunii.

Nici alipirea Basarabiei la patria muma Romania (1918) nu este recunoscuta si a fost necesara interventia eroica a trupelor romanesti pentru alungarea bandelor bolsevice ce invadasera provincia romaneasca.

In august 1939, sinistrul pact Molotov-Ribentrop a dat frau liber atat expansionismului hitlerist cat si celui sovietic, Germania si Uniunea Sovietica atacand Polonia si impartind-o (asa cum s-a mai intamplat de trei ori in secolul al XVIII-lea).

La scurt timp dupa aceea, in noiembrie 1939, sovieticii ataca Finlanda si cu toata rezistenta eroica a finlandezilor le impun sa cedeze doua provincii din vecinatatea frontierei comune (martie 1940).In iunie 1940, vine randul Romaniei, careia sovieticii ii adresasera un ultimatum pentru cedarea Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta.

Coplesita de amenintari, inconjurata numai de neprieteni si abandonata de marile puteri occidentale, tara noastra cedeaza cele trei teritorii romanesti. Tot in vara anului 1940, sovieticii ocupa Tarile Baltice, Expansiunea ruseasca, intrerupta un timp, reincepuse.

Atacand Uniunea Sovietica, in iunie 1941, nemtii au mizat pe un succes rapid, similar cu cel obtinut prin „blitz-krieg” in Polonia si Franta. N-a fost asa si, in realitate, s-a repetat aventura nefericita a lui Napoleon din 1812, iar la capatul unui razboi care a durat 4 ani si a secerat milioane de vieti de ambele parti, Germania a fost zdrobita.

Incontestabil,  in obtinerea victoriei, a contat foarte mult ajutorul masiv in echipament de razboi, acodrat de americani, deschiderea frontului din Italia (1943) si Franta(1944) precum si bombardamentele nimicitoare efectuate de aliati asupra oraselor germane.

Din nefericire, Romania a participat la razboiul inpotriva URSS, la inceput pentru a elibera Basarabia rapita in 1940, iar apoi, conform logicii implacabile a razboiului, pe campiile nesfarsite ale Rusiei, pana la Stalingrad, dar a intors armele impotriva Germaniei in august 1944.

Castigarea razboiului alaturi de aliati, a constituit un excelent prilej pentru rusi de a trece la infaptuirea visului lui Petru cel Mare. si nu au ratat acest prilej. Nerespectand obligatiile luate fata de aliatii occidentali, in 1944-1945 trupele sovietice reanexeaza tarile Baltice, ocupand de asemenea Polonia, Romania, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Austria pana dincolo de Viena precum si o mare parte din Germania. In toate aceste tari, exceptand Austria, sunt instalate regimuri comuniste obediente fata de Moscova. Nicicand, Testamentul lui Petru cel Mare nu fusese mai aproape de realizare…

In fata expansiunii sovietice, statele occidentale reactioneaza formand Alianta Nord-Atlantica (1949), in scopul de a proteja lumea libera de pericolul comunismului imperialist rusesc. Europa e impartita in doua prin teribila „cortina de fier” sovietica, iar in spatele ei, popoarele subjugate de dictatura comunista, inclusiv cele din URSS, platesc un pret inspaimantator pentru realizarea visului lui Petru cel Mare: milioane de oameni sunt ucisi pentru opozitie anticomunista reala sau imaginara, iar saracia, mizeria, propaganda terifianta otravesc viata celor din „lagarul socialist”.

Influenta internationala a acestuia sporeste necontenit cuprinzand, dupa 1948, imensa China iar, dupa 1950, tari din America Latina, Africa, Orientul Apropiat si Indepartat.

Numai formidabilul efort politic si militar al lumii libere, condusa de SUA, a putut opri realizarea punctului 13  din Testamentul lui Petru; „Imperia lumii”.

Proiectul nebunesc al desfranatului tar avea insa o slabiciune fundamentala pe care nici el si nici urmasii sai nu o luasera in calcul; imposibilitatea de a tine, pentru foarte mult timp, in chinga unei terori dementiale, sute de milioane de oameni.

Dupa mai bine de 40 de ani de dictatura feroce, in care capeteniile comuniste au angajat cea mai mare parte a efortului Rusiei si tarilor satelite spre inarmare, spionaj, terorism intern si extern, diabolicul mecanism al expansiunii mondiale s-a gripat iar,  dupa 1989, imperiul a inceput sa se dezintegreze.

Doua mari personalitati au contribuit in mod decisiv, in ultimul deceniu al secolului al XX-lea, la renuntarea treptata a expansionismului rusesc; Mihail Gorbaciov – liderul partidului comunist al URSS si Ronald Regan – presedintele SUA. Primul a inteles ca Rusia a pierdut cursa inarmarilor si competitia economica cu occidentul si a orientat conducerea comunista spre democratizare si transparenta, acceptand totodata iesirea de sub tutela sovietica a tarilor satelite Moscovei.

Cel de-al doilea a desavarsit capacitatea militara a Statelor Unite, negociind cu URSS de pe pozitii de forta dar si cu o exceptionala abilitate. Prabusirea „cortinei de fier” din Europa a dus la sfarsitul razboiului rece care a marcat istoria lumii timp de aproape 50 de ani si, in pofida multor conflicte si amenintari locale care existau inca, se parea ca omenirea va intra intr-un proces de pacificare si normalizare a relatiilor dintre marile puteri.

Destramarea Uniunii Sovietice in anul 1991, urmata de desprinderea de Rusia a Ucrainei , Belarusiei, Republicii Moldova, Tarilor Baltice, Georgiei, Armeniei, Kazahstanului, Uzbekistanului si Turkmenistanului a insemnat falimentul politicii de expansiune a Rusiei, inceputa sub Petru cel Mare si continuata aproape fara incetare timp de mai bine de doua secole si jumatate.

  Diminuata teritorial, dar eliberata de povara cursei inarmarilor si avand in Siberia un imens teritoriu  cu uriase resurse naturale neexploatate, Rusia ar fi putut sa se indrepte – pentru prima oara in istoria ei – spre construirea unei civilizatii moderne si a unei societati libere si democratice. Se parea ca presedintele Eltan, artizanul desfiintarii comunismului in Rusia, va angaja tara pe un drum nou, pasnic, renuntand la visurile nebunesti ale lui Petru I.

N-a fost insa sa fie asa ! Urmasul lui Eltan, Vladimir Putin a reintors treptat roata istoriei si, in 8 ani de mandat, a readus Rusia acolo unde se afla inainte de Mihail Gorbaciov. Politica autoritara, dispret fata de libertatile cetatenesti, o noua politica de inarmare masiva, ostilitate fata de Statele Unite si aliatii sai, sprijinirea terorismului international – noul mare pericol al omenirii – toate acestea fac din Rusia anului 2007 o amenintare pentru pacea lumii.

Amenintarea este cu atat mai mare, cu cat Putin are sprijinul efectiv al majoritatii populatiei. Morbul grandorii si al cuceririi lumii, semanat in constiinta natiunii ruse de catre Petru cel Mare, se dovedeste a fi, peste veacuri, insidios si persistent!

Rusia si Romania

De-a lungul ultimelor trei secole, tarile Romane au stat in calea expansiunii rusesti spre Balcani si Marea Adriatica. Nenumaratele razboaie purtate de Rusia cu turcii au avut si scopul de a stapanii sau chiar a anexa aceste tari, rapirea Basarabiei in 1812, 1878, 1940 si 1944 reprezentand doar un pas in realizarea acestui scop.

Regimul comunist instalat prin forta si teroare in Romania in anul 1945 a insemnat inrobirea economica si politica a tarii noastre si putin a lipsit ca ea sa fie efectiv anexata Uniunii Sovietice.

Nenorocirile aduse de rusi in Romania, jaful criminal, genocidul economic si cultural, sutele de mii de oameni aruncati in temnite si ucisi din ordinul Moscovei ne arata adevarata fata a politicii rusesti fata de tara noastra.

Dupa 1991, in conditiile destramarii Uniunii Sovietice si proclamarii independentei Republicii Moldova , rusii au incurajat regimul separatist de la Tiraspol, mentinand pe teritoriul ei armata a 14-a, ca un instrument de intimidare si amenintare impotriva guvernului de la Chisinau si a Romaniei.

Ucraina, fosta componenta a Rusiei si a URSS, manifesta si ea tendinte neamicale fata de Romania.

 Fara indoiala ca orice actiune care poate duce la imbunatatirea relatiilor romano-ruse este salutara. Dar umbra lui Petru cel Mare si a Testamentului sau ne obliga sa fim prudenti si realisti.

Recenta criza a relatiilor dintre Romania si Republica Moldova, cu consecinte dureroase in primul rand pentru fratii nostri de peste Prut, este fara indoiala comandata de la Moscova.

Asa cum, la punctul 3 al Testamentului sau, Petru cel Mare ii invata pe urmasii sai sa se amestece „in toate pricinile si dezbaterile din Europa, mai vartos in acele tari care fiind mai aproape, intereseaza mai cu seama”. Iar Moldova, din nefericire, e foarte aproape de Rusia … si, in calea ei …

Surse: Spovedaniile Basarabiei, Ion Stafi, Chisinau, 2007; Tribuna Basarabiei; Foaia Nationala; Romania Libera,Testamentul  lui Petru cel Mare de Gheorghe Boldur- Latescu; George Catisanu: „Putin si mostenirea Testamentului lui Petru cel Mare”; Roman L.: „Testamentul lui Petru cel Mare”, Editura Tipografia Buciumului, Iasi, 1892

Harta Rusiei in timpul lui Petru cel Mare (emersonkent.com)

Testamentul Grupului de rezistenta anticomunist Carpatin-Făgărăşan, condus de Bădia Ion Gavrilă Ogoranu: ” Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori.” VIDEO.

Testamentul Grupului Carpatin-Făgărăşan, condus de Bădia Ion Gavrilă Ogoranu. Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire. Am simţit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu.

Pe potecile munţilor, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.

Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaşi dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.

Şi-n această dâră de foc, din urma şi dinaintea noastră, noi, câţiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră. Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră fiinţă pământeană: libertatea noastră, tinereţea noastră, renunţările la o viaţă tihnită. Şi de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăşi viaţa noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiţii deşarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.

Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogăţire în viitor. Niciunul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinţii noştri, nu am exploatat munca şi viaţa nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viaţă au cunoscut mai mult foamea şi lipsurile, decât tihna şi belşugul. Ceea ce ne-a mânat aici a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învăţat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei.

Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire.

Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înţelegem şi să-l studiem în virtutea nu ştiu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Aşa cum e. Aşa cum îşi iubeşte copilul părinţii lui. Şi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nicio mamă din lume nu şi-ar schimba copilul ei. În inima şi mintea noastră n-au încolţit niciodată visuri şi gânduri de emigrare prin nu ştiu ce ţări fericite. Voim să rămânem aici părtaşi ai durerilor şi bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim şi noi să ne contopim soarta noastră. Noi nu admirăm şi nu lăudăm în cuvinte deşarte pe Ştefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălţăm statuia nimicniciei noastre, noi îl iubim cu iubirea oşteanului care s-a jertfit sub comanda domnului, pentru libertatea Moldovei, la Valea Albă. Şi ne plecăm spinarea alături de aprodul Purice, ca domnul să încalece.Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulţumire ale lui Ştefan. Întindem o mână de frate peste veacuri apărătorilor Sarmizegetusei, arcaşului lui Ştefan, oşteanului în opinci de la Rovine, pandurului lui Tudor şi moţilor lui Horea şi Iancu. Comunicăm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt şi cald al familiei româneşti. În aceşti ani am găsit în suflete de români, adesea umili şi nebăgaţi în seamă, atâta nobleţe şi atâta frumuseţe, încât nu o viaţă, dar şi o mie de vieţi de ai avea, merită să le jertfeşti. Ne-am lovit însă şi de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiţie prostească, zgârcenie şi mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune şi dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda şi, nu odată, otrăviţi cu roadele amare ale josniciei omeneşti, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri şi din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viaţă. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor şi-au dat viaţa pentru acest neam.

Iar voi dragi camarazi căzuţi din rânduri, ne-aţi legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieşim decât biruitori sau morţi. Şi mai ales am simţit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omeneşti ne-ar fi dus la moarte şi deznădejde. Aici, pe crestele munţilor, am simţit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Şi noi, prin suferinţa noastră, am învăţat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuţi, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înţelege, drama de pe Golgota. Aceste gânduri, adânc frământate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele Carpaţilor sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate şi oraşe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.

Grupul carpatin-făgărăşan, muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, anul 1954

Sursa: vlad-mihai.blogspot.com