CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

12 august 1857 – Poarta Otomană ordonă în urma presiunilor marilor puteri europene anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei

                    Alexandru Ioan Cuza al Moldovei, 1859-1866Caimacam Nicolae Vogoride al Moldovei, 1857-1858, caricatura din presa vremii

  Alexandru Ioan Cuza al         Moldovei, 1859-1866

Caimacamul Nicolae Vogoride al Moldovei, 1857-1858, caricatură din presa vremii

Poarta Otomană ordonă anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei  

 

Nicolae Vogoride (Vogoridis, Bogoridi), (n. 1820, Iaşi – d. 23 aprilie 1863, Bucureşti), sprijinit de Austria şi Turcia, care-i promiteau lui Vogoride domnia, prin falsificarea listelor electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc al Moldovei, a obţinut funcţia de Caimacam (locţiitor, regent) al Moldovei între 1857 – 1858.

Anterior căimăcămiei, Vogoride, a fost Ministru de Finanţe al Moldovei: 18 decembrie 1856 – 7 martie 1857 sub căimăcămia lui Teodor Balş.

După ce a fost numit Caimacam al Moldovei, Vogoride s-a manifestat ca un antiunionist convins şi dornic de a-şi face partizani.

Compromisul de la Osborne între Napoleon al III-lea al Franţei, susţinut de regina Victoria a Angliei, precum şi de regii Prusiei, Rusiei şi Sardiniei, a contribuit la anularea primelor alegeri în Moldova.

Înţelegerea survenită în timpul discuţiilor franco-engleze de la palatul Osborne pe 9 august n-a fost fixată în termenii unui acord semnat de ambele părţi, iar participanţii la ea au căzut de acord să ţină în secret conţinutul acesteia care se reducea la două puncte.

Primul punct era foarte explicit şi prevedea că guvernul englez şi-a asumat obligaţia să anuleze alegerile din Moldova şi să revizuiască listele .

Cât priveşte al doilea punct, acordul este mai puţin precis, partea engleză şi cea franceză prezentându-ne variante destul de diferite.

      Memorandumul englez susţine că guvernele englez şi francez se vor strădui, pe de o parte, de a garanta suveranitatea sultanului asupra Provinciilor Danubiene şi, pe de alta, de a asigura provinciilor o organizare destinată de a menţine străvechile privilegii şi de a favoriza progresul lor şi prosperitatea lor.

 

 

 

Se preconiza, de asemenea, că, deşi se vor păstra guvernele separate, va exista un sistem comun în ceea ce priveşte toate chestiunile de ordin civil şi militar.

 Franţa promisese aliatei sale să renunţe la ideea unirii desăvârşite şi cea a domnitorului străin, pentru a pleda în schimb pentru o largă unire administrativă a Principatelor Române.

 Cedarea Angliei a fost evidentă pentru toată lumea – acceptarea cerinţei franceze de anulare a alegerilor falsificate din Moldova şi asumarea responsabilităţii de a cere Austriei să se alăture Angliei în convingerea Porţii Otomane în anularea alegerilor din Moldova şi pregătirea listelor electorale noi în baza firmanului interpretărilor adoptate pentru Valahia.

Cât priveşte compromisul din partea francezilor, acesta se rezuma la refuzul de la ideea unui prinţ străin în fruntea Principatelor Române  şi promisiunea de a merge în întâmpinarea aliaţilor săi la viitoarea conferinţă ce urma să se întrunească pentru a decide soarta Principatelor.

Drept urmare, Poarta Otomană a ordonat anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei la 12 august 1857 şi organizarea la 18 august de noi alegeri, care de această dată s-au soldat cu o majoritate unionistă.

La 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei şi prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.

Colonelul Alexandru Ioan Cuza se număra printre deputaţii noi aleşi în Divan, meniţi să dezbată şi viitorul Principatelor.

           

                            Regele Napoleon III-lea al Franţei, 1852-1870Regina Victoria a Angliei, 1837-1901

Regele Napoleon III-lea al Franţei, 1852-1870

Regina Victoria a Angliei, 1837-1901

Ulterioara Unire a Principatelor române îşi datorează înfăptuirea conjuncturii internaţionale favorabile apărute după Războiul Crimeii (1853-1856) şi dorinţei de unire a românilor.

Sesizând momentul internaţional favorabil, elita românească de la acea data, generaţia paşoptistă, a înţeles şansa extraordinară care i se oferă şi a acţionat în consecinţă.

Dorinţa puterilor occidentale era aceea de a bloca Rusia în drumul său spre controlul continentului european.

Congresul de la Paris (13 februarie 1856-18 martie 1856) a încercat să pună bazele unei noi ordini europene după Războiul Crimeii, care avea la bază îngrădirea puterii ruseşti şi a influenţei sale în sud-estul Europei.

Blocarea Imperiului Rus era eminentă, dar în ceea ce priveşte Unirea Principatelor, opiniile Marilor Puteri Occidentale au fost împărţite, în funcţie de interesele lor strategice de politică externă.

În cele din urmă, s-a decis ca Principatele să-şi decidă singure soarta în cadrul unor Divanuri ad-hoc.

 

 

 

 

 

 

 

Şedinţele Divanului ad-hoc din Moldova s-au deschis la 22 septembrie 1857, ulterior a fost deschis şi divanul din Muntenia. 

Având în vedere majoritatea unionistă zdrobitoare din ambele Divane, rezultatul formulat în rezoluţia din 7 octombrie a fost unul clar: Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România şi Prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării.

A doua zi a fost adoptată rezoluţia şi în Muntenia, avînd practic aceleaşi concluzii.

Rezultatele au fost analizate într-un raport de comisari ai Puterilor garante şi dezbătute într-o Conferinţă care a durat trei luni.

La 7 august 1858 a fost semnată Convenţia de la Paris care stabilea viitorul politic al Principatelor.

În fapt, acest document cu rol de constituţie era un compromis între regele Napoleon al III-lea al Franţei şi regina Victoria a Angliei.

S-a stabilit ca unirea să fie una formală, fiecare principat avînd propriile sale instituţii legislative şi executive.

În perioada următoare au avut loc alegerile pentru Adunările Elective din fiecare principat, cele care trebuiau să aleagă domnii, de asemenea, câte unul pentru fiecare principat.

 

 

 

Ţarul Alexandru II-lea al Imperiului Rus, 1855-1881 Sultanul Abdul-Medjid al Imperiului Otoman, 1839-1861Imperatorul Franz Joseph I al Austriei, 1848-1916

 

 

 

Ţarul Alexandru II-lea al Imperiului Rus, 1855-1881

Sultanul Abdul-Medjidal Imperiului Otoman, 1839-1861

Impăratul Franz Joseph I al Austriei, 1848-1916

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/08/12/portretul-unui-tradator-nicolae-vogoride/

Surse:

http://www.istoria.md/articol/557/12_august,_istoricul_zilei

Diana Dumitru, Marea Britanie și unirea Principatelor Române

Wikipedia, enciclopedia liberă

http://enciclopediaromaniei.ro/

http://vladtepescmrr.blogspot.ro/

06/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

O BIOGRAFIE A MARELUI PATRIOT ROMÂN ALEXANDRU C. CUZA, NEPOTUL DOMNULUI UNIRII AL.IOAN CUZA

 

Naționalistul român Alexandru C. Cuza

 

 

 

 

 

 

 

Alexandru C. Cuza,a fost profesor de economie politică la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române (1936) si om politic patriot român.

S-a născut la 8 Noiembrie 1857 la  Iaşi si  a murit la Sibiu, în anul 1947.

  Tatăl său facea parte din familia boierilor Cuzeşti, A.C. Cuza fiind şi un nepot al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

 

 

Studii.

 

 

  În 1867 a fost înscris la pensionul condus de pedagogul german Anton Frey, din Iaşi, absolvind această instituţie în anul 1871. Îşi continuă studiile la Dresda şi Paris. La Paris îşi susţine bacalaureatul în Litere şi Filozofie.

După susţinerea bacalaureatului A.C. Cuza s-a înscris la Facultatea de Drept din Paris.

În 1882 s-a transferat la Universitatea Veche din Bruxelles. Acolo obţine şi un doctorat în ştiinţe politice şi administrative, iar în anul 1886 dobândeşte şi titlul de doctor în drept.

 

 

Activitatea politică.

 

 

La Bruxelles, în perioada studiilor a avut contact cu alţi doi români, Constantin Mille şi Vasile G. Morţun, simpatizanţi ai ideilor socialiste pe care i le transmit şi tânărului Alexandru C. Cuza. Se debarasează repede de aceste idei şi se alătură mişcări conservatoare, cu pecădere cercului junimist.

Cu sprijinul lor ajunge ajutor de primar între anii1890-1891, în timp ce era primar Vasile Pogor. A reprezentat Partidul Conservator în Parlamentul României între anii 1892-1895.

Intră în cercul societaţii „Junimea”, colaborează la revista ei „Convorbiri literare”.

Colaborează la ziarul junimist „Era Nouă” şi la 1892-1895 se alege pentru prima dată deputat de Iaşi, când susţine “naţionalizarea şcoalelor”.

Trece la conservatori, este ales deputat şi se retrage scârbit – va spune Cuza peste ani – de politica conservatorilor… Se uneşte cu A. D. Xenopol şi înfiinţează (1897) împreună „Liga în contra alcoolismului” şi publicaţia „Biblioteca Ligii contra alcoolismului.”

La 27 Ianuarie 1901 obtine titlul de profesor universitar.

Se uneşte apoi cu N. Iorga, începe (1905) să colaboreze la ziarul acestuia „Neamul Românesc” şi împreună înfiinţează (1910) “Partidul Naţionalist-Democrat.”

În 1912 înfiinţează în Iaşi ziarul „Unirea” al noului partid.

 La 1914 ţine în Cameră un discurs pledând pentru împroprietărirea generală a ţărănimei şi pentru votul universal, dar se desparte de Nicolae Iorga printr-o declaraţie facută în plenul Parlamentului: „de astăzi înainte, eu şi domnul Iorga nu mai avem nimic în comun din punct de vedere politic”.

 Nu era dispuns la niciun fel de compromis atunci cand la mijloc erau convingerile sale naţionaliste.

Punctele de vedere diferite în ceea ce priveşte “chestiunea evreiască” au făcut imposibilă continuarea unei colaborări între Nicolae Iorga  si A.C. Cuza. “De la o vreme, profesorul Nicolae Iorga nu mai e antisemit”.

 A.C. Cuza se implică alături de Constantin Pancu in  miscarea Garda Conştiinţei Naţionale, probabil prima organizaţie de orientare naţionalsocialistă din ţara noastră. Susţine şi impune numerus clausus pentru evrei în învăţământul românesc.

Devine doctrinarul (şi fondatorul naţionalismului creştin românesc) şi mentorul generatiei de la 1922 şi educator în naţionalism pentru Corneliu Zelea Codreanu, Ion Moţa şi alţi lideri de mai târziu ai Mişcării Legionare.

Înfiinţează impreuna cu d-rul Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, „Uniunea Naţională Creştină” (1922), publicând revista „Apărarea naţională,” cu semnul Svastica.

La 4 Martie 1923 înfiinţează „Liga Apărării naţionale Creştine” (L.A.N.C.), iar la 14 Iulie 1935 se contopeşte cu Partidul Naţional Agrar al lui Octavian  Goga, dând partidului numele de „Naţional-Creştin.”

 
Omul politic Constantin Argetoianu, contemporanul sau,  caracteriza astfel personalitatea lui A.C. Cuza: „Naționalist înfocat, xenofob ireductibil, nu putea discuta decât pe franțuzește și cum te prindea: «Mais mon cher, c’est pas possible… » Româneasca era pentru tribună, în cabinetul său de lucru domnea franțuzeasca, pe care o ducea cu dânsul, oriunde mergea. În public mânca câte un jidan la fiecare sfert de ceas, în particular n-ar fi fost în stare să vorbească unui ovrei fără cea mai desăvârșită politețe”.

 

A fost decan al Facultaţii de drept, în 1919 si Ministru de Stat (28 Decembrie 1937 – 10 Februarie 1938).

A publicat  poezii în revista Convorbiri Literare, Arhiva, Făt-Frumos, etc. Din 1939 devine membru al Consiliului de Coroană.

În anul 1943 isi părăseşte casa din Iaşi din cauza invaziei sovietice şi se autoexilează nu prea departe, tot în Ţara pe care a iubit-o până în ultima clipă a vieţii sale, în Ardeal, la Sibiu.

La 23 februarie 1945, guvernul român a anunțat că a fost anulat titlul de profesor onorific al lui Alexandru Cuza;[3] la data de 6 aprilie 1945 Alexandru Cuza a fost arestat la Sibiu.

 

A murit în anul 1947 la Sibiu şi este înmormântat în Cimitirul Central.

În întreaga sa carieră politică multi l-au vândut, dar nimeni niciodata nu a reuşit să îl cumpere !

 

 

 

 

 

 

 

 

Opera:

 

 

Versuri, Iaşi: 1887;

Generaţia de la 1848 şi era nouă, 1889;

Discurs asupra proeictului de lege pentru organizarea învăţământului profesional, Bucureşti: 1893;

Meseriaşul român, Iaşi: 1893;

Discurs asupra proectului de răspuns la mesagiu, Bucureşti; 1893;

Monopolul alcoolului. Discursuri. Proeict de lege, 1895;

Ţăranii şi clasele dirigente, discursuri, Iaşi: 1895;

Sergentul Grigore a Lucăi, Bucureşti: 1895;

Ce-i alcolismul? Iaşi: 1897;

Comerţ liber sau monopol? 1897;

Despre poporaţie, statistica, teoria şi politica ei, 1899;

Cei doi Spenceri şi alte descoperiei ale d-lui N. Basilescu, 1900;

Obiectul economiei politice şi însemnătatea ei, 1901;

Naţionalizarea meseriilor, 1902;

Naţionalitatea în artă, Bucureşti; 1908;

Poezii, epigrame şi cugetări în proză, Vălenii de munte: 1909;

Scăderea poporaţiei creştine şi înmulţirea jidanilor, 1910;

Cursuri de vară (cu alţii), 1910;

Plagiatul poporaţiei, 1911;

Manifest către alegători, Iaşi: 1914;

Închiderea universităţii din Iaşi, Interpelare, Bucureşti, 1910;

[prefaţă la] Eminescu, Opere complete, Iaşi: 1914;

Idealul naţional şi acţiunea d-lui C. Stere (Discurs parlamentar), Iaşi; 1921;

Jidanii în războiu, Discurs (parlamentar0, Bucureşti: 1923;

Învăţătura lui Iisus, judaismul şi teologia creştină, Iaşi: 1925;

Despre poporaţie, Bucureşti: 1924;

Mişcările studenţeşti şi cauzele lor, 1925;

Agricultura şi industria în România, 1927;

Eroarea teologiei şi adevărul Bisericii, Iaşi: 1928;

Lupta pentru credinţă, 1928;

Studii economice-politice, Bucureşti: 1930;

Doctrina naţionalistă-creştină, Cluj: 1924.

(Encyclopaedia Cugetarea, 1943)

Bibliografie secundară…

Seicaru, Pamfil, Un junimist antisemit A. C. Cuza. Madrid, Editura “Carpatii,” 1956. 22pp

Sandache, Cristian. Doctrina national-crestina în România. Bucuresti : Paideia, 1997. 150pp. BOD M01.G00914

Coban, Grigore. Fenomenul A. C. Cuza. Jassy: 1939. 56pp. BAR II 156652

Platon, Gheorghe, and V. Cristian, I. Agrigoroaiei. Istoria Universităţii din Iaşi. Jassy: Junimea, 1985. 282pp.

Bibliografia lui Alexandru C. Cuza

Cuza, Alexandru C. Generaţia de la 48 şi era nouă. Jassy: 1889. 106 pp. BAR I 60436*

Cuza, Alexandru C. Meseriaşul român. Jassy: 1893. BAR I 76229

Cuza, Alexandru C. Monopolul alcolului. Discursuri… cu un studiu introductiv. Bucharest: 1895. 141+XXVIIIpp

Cuza, Alexandru C. Versuri. Jassy: 1887. 208pp. BAR I 116581

Cuza, Alexandru C. Discurs asupra proiectului de lege pentru organizarea învăţământului profesoral rostit în şedinţa Camerei de la 8 Februarie 1893. Bucharest: 1893. 31pp. BAR I 76109.

Cuza, Alexandru C. Discurs asupra proiectului de respuns la Mesagiul Tronului rostit în Sedinţa Camerei de la 10 Dec. 1893. Bucharest: 1893. 43pp. BAR I 105878

Cuza, Alexandru C. Sergentul Grigore a Lucăi. O pagina din istoria resboiului Independenţei 1877-78. Bucharest: 1895. 19pp. BAR II 117088

Cuza, Alexandru C. Ţăranii şi clasele dirigente. Discursuri. Cu un studiu introductiv. Jassy: 1895. LXIX+35pp. BAR II 87103.

Cuza, Alexandru C. Ce-i alcolismul? Jassy: 1897. 51pp. BAR II 116894

Cuza, Alexandru C. Comerţ liber sau monopol? Respuns Domnului M. C. Haretu. Jassy: 1897. 72pp. BAR II 61996

Cuza, Alexandru C. Lupta contra alcoolismului în România. Jassy: 1897. 34pp. BAR II 117418

Cuza, Alexandru C. Despre poporaţie. Statistica, teoria şi politica ei. Studiu economic. Jassy: 1899. XVI+466pp. BAR II 49921

Cuza, Alexandru C. Victimile alcoolului. Documente sociale [culese din ziare şi publicate] cu o prefaţă de A. C. Cuza. Jassy: Tipografia Naţională, 1899.

Cuza, Alexandru C. Cei doi Spenceri şi alte descoperiri ale D-lui N. Basilescu. Studiu critic. Jassy: 1900. 120pp. BAR II 111513

Cuza, Alexandru C. Memoriu asupra lucrărilor sale, prezentat Senaturilor universitare din Bucureşti şi Iaşi. Jassy: 1900. 20pp. BAR II 115512

Cuza, Alexandru C. Obiectul economiei politice şi însemnătatea ei. Lecţiune de deschidere a cursului de economie politică dela Facultatea de drept din Iaşi 12 Februarie 1901. Jassy: 1901. 47pp. BAR II 111474

Cuza, Alexandru C. Naţionalizarea meseriilor. Reorganizarea Şcoalei de Arte şi Meserii sin Iaşi. Învăţarea meseriilor în armată. Studiu economic. Jassy: 1902. 47pp. BAR II 117347

Cuza, Alexandru C. Naţionalitatea în artă. Principii, fapte, concluzii. 243pp. Bucharest: Minerva, 1908.

Cuza, Alexandru C. Poesii, epigrame şi cugetări în proză. Vălenii de Munte: 1909. 235pp. BAR I 15383.

Cuza, Alexandru C. Scăderea poporaţiei creştine şi înmulţirea jidanilor în oraşele României. Cause şi remedii. Trei prelegeri… co o prefaţă de A. C. Cuza. Vălenii de Munte: Neamul Românesc, 1910. VI+91pp, BAR II 21482.

Cuza, Alexandru C. «Plagiatul populaţiei» O calomnie «More judaico» sau cum lucrează cahalul în contra „goimilor”, după Talmud. Anexă la „Jidanii în presă” de A. C. Cuza. XVI+137pp. Vălenii de Munte: Neamul Românesc, 1911.

Cuza, Alexandru C. Manifest către alegătorii colegiului al II-lea de Iaşi. Jassy: 1914. 30pp. BOD I 35971

Cuza, Alexandru C. Naţionalitatea în artă. Expunerea doctrinei naţionaliste, principii, fapte, concluzii. 2nd ed. Bucharest: Minerva, 1915. 345pp. CD (Univ of Michigan)

Cuza, Alexandru C. Închiderea Universităţii din Iaşi. Interpelare desvoltată în şedinţa adunării deputaţilor dela 3 Februarie 1916. Bucharest: 1916. 43pp. BOD I 47815

Cuza, Alexandru C. Idealul naţional şi acţiunea d-lui C. Stere. Discurs rostit în şedinţa Adunării deputaţilor dela 8 Martie 1921. Jassy: 1921. 52pp. BAR II 61162.

Cuza, Alexandru C. Jidanii în război: documente oficiale. Discurs rostit în şedinţele Adunării Deputaţilordela 17-18 julie 1918, asupra proectualui de lege a inpamântenirei streinilor nascuţi in ţară. Bucharest: Institutul Grafic “Steaua”, 1923. 80pp. BAR II 69047 (Boston Col)

Cuza, Alexandru C. Despre poporaţie. Bucharest: 1924. 530pp. BAR II 59864

Cuza, Alexandru C. Numerus Clausus. Bucharest: Editura Ligii Apararii Nationale Crestine, 1924. 32pp. BAR II 196509 (JEWISH NAT & UNIV LIBR, HEBREW UNION COL)

Cuza, Alexandru C. Învăţătura lui Isus, judaismul şi teologia creştină. Jassy: 1925. 32pp. BAR I 80714

Cuza, Alexandru C. Mişcările studenţeşti şi cauzele lor. Declaraţia făcută înaintea comisiunei de anchetă. Bucharest: 1925. 32pp. BAR I 80745

Cuza, Alexandru C. Agricultura şi industria în România. Discurs asupra proiectului de lege privitor la organizarea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor rostit în şedinţa Adunării Deputaţilor dela 4 Aprilie 1927. Bucharest: 1927. 19pp.

Cuza, Alexandru C. Naţionalitatea în artă. Bucharest: 1927. XII+305pp. BAR I 91583

Cuza, Alexandru C. Doctrina naţionalistă creştină. Introducere. Cuzismul. Definiţie, teze, antiteze. Sinteză. Jassy: Trecerea Munţilor Carpaţi, 1929. 40pp. BAR I 486322

Cuza, Alexandru C. Eroarea teologiei şi adevărul Bisericei. „Secta d-lui A. C. Cuza”. Jassy: 1928. 42pp. BAR I 105821

Cuza, Alexandru C. Lupta pentru credinţă şi problema învăţământului religios cu ilustraţii din „Thora”. Jassy: 1928. 36pp. BAR I 96008

Cuza, Alexandru C. Despre poporaţie. 2nd ed. Bucharest: 1929. 700pp BAR II 95769 (UNIV OF PITTSBURGH, WAYNE STATE UNIV)

Cuza, Alexandru C. Studii economice-politice (1890-1930) cu o introducere. Bucharest: Impr. Independenta, 1930. 818pp. BAR II 103944 (Hoover Instit)

Cuza, Alexandru C. Doctrina naţionalist creştină. Programul Ligii Apărării Naţionale Creştine. Cluj: 1934. 23pp. BAR II 129300

Cuza, Alexandru C. Poezii, epigrame, cugetări în proză. 2nd ed. Bucharest: 1938. 304pp. BAR II 163874

Cuza, Alexandru C. Îndrumăride politică extrenă. Desfiinţarea „Ligei Naţionalităţilor”… Discursuri parlamentare rostite în anii 1920-1938. Bucharest: Cugetarea, 1941. 135pp. BAR II 174507

Cuza, Alexandru C. Generaţia 48… . 2nd ed. Jassy: 1943. 132pp. BAR I 190235

Cuza, Alexandru C. Meseriaşul român. 2nd ed. Jassy: 1944. BAR I 194810

Cuza, Alexandru C. Curs de economie naţională. Litografiat. 297pp. BAR II 462571

Cuza, Alexandru C. Curs de economie politică. An III drept. 230pp. BAR II 156552

Cuza, Alexandru C. Către alegătorii colegiului II şi III de Cameră din Prahova. Vălenii de Munte: Neamul Românesc, 1911. 14pp. BAR I 22113

Prefata la unele lucrari

Cuza, Alexandru C. „Studiu introductiv” în Ion Angelescu. Către un nou avânt al cooperaţiei în România. Bucharest: Al. Baer, 1912/1913. LV+728pp.

Cuza, Alexandru C. „Introducere” în Călăuza bunilor români. 3rd ed. Jassy: 1927. XXVIII+87pp. BAR I 91630

Cuza, Alexandru C. „Studiu introductiv” în Mihai Eminescu. Opere Complete. IX + 680pp. BAR III 41271

Cuza, Alexandru C. „Prefaţă” în Decusarea E. C. Dreptul la Grevă. Bucharest: 1920. 44pp. BAR II 57963

Cuza, Alexandru C. „Prefaţă” în C. Carassovici. Trustul zahărului. Bucharest: 1915. BAR II 44357

Cuza, Alexandru C. „Prefaţă” în Tainele protocoalelor înţelepţilor Sionului. With an introduction by Roger Lambelin. Bucharest: 1933. VI+1f+XXIV+107pp. BOD I 121828

Cuza, Alexandru C. „Prefaţă” în Ion Sava, Pericolul Satanei (în tablouri). Bucarest: 1924. BAR II 418687

Cuza, Alexandru C. „Prefaţă” în P. Marinescu, Curs de Economie industrială. Bucharest: 1912. 93pp. BAR II 29879

Cuza, Alexandru C. „Introducere” în Întrebări privitoare la starea poporaţiei rurale. Jassy: 1901. 13pp. BAR II 105315

Cuza, Alexandru C. „Prefaţă” în B. P. Hasdeu, Studiu asupra judaismului. BAR I 440016

Cuza, Alexandru C. „Cuvânt înainte” în P. Gheorgheasa, Cântece poporane. Focşani: 1902. 19pp. BAR II 363839

Articles 1906-1908 in Neamul Românesc

“Prin adevăr,” Neamul Românesc, I (1906), No. 11 (15 Iunie), pp. 165-169.

“Sodoma şi Gomora,” Neamul Românesc, I (1906), No. 14 (25 Iunie), pp. 212-218.

“La mormântul lui Mihail Kogălniceanu,” Neamul Românesc, I (1906), No. 17 (6 Iulie), pp. 261-264.

“Vandalii din Iaşi,” Neamul Românesc, I (1906), No. 26 (6 August), pp. 426-432.

“Socialismul Român,” Neamul Românesc, I (1906), No. 32 (27 August), pp. 525-531.

“Ica=Ica. (Demonstraţie matematică),” Neamul Românesc, I (1906), No. 38 (17 Septembrie), pp. 620-575.

“Universităţile şi îndrumarea culturii române,” Neamul Românesc, I (1906), No. 51 (2 Noiembrie), pp. 835-841.

“«Ai noştri»,” Neamul Românesc, I (1907), No. 72 (14 Ianuarie), pp. 289-293.

“«Ai noştri» III,” Neamul Românesc, I (1907), No. 76 (28 Ianuarie), pp. 354-261.

“«Ai noştri» III (urmare),” Neamul Românesc, I (1907), No. 78 (4 Februarie), pp. 387-292.

“«Ai noştri» III (urmare),” Neamul Românesc, I (1907), No. 80 (11 Februarie), pp. 418-423.

“«Ai noştri» III (urmare),” Neamul Românesc, I (1907), No. 82 (18 Februarie), pp. 450-454.

“Este socialismul lucru jidovesc? I” Neamul Românesc, I (1907), No. 83 (22 Februarie), pp. 466-470.

“«Ai noştri» III (sfârşit),” Neamul Românesc, I (1907), No. 84 (25 Februarie), pp. 482-487.

“Este socialismul lucru jidovesc? II” Neamul Românesc, I (1907), No. 85 (1 Martie), pp. 498-505.

“«Ai noştri» IVa,” Neamul Românesc, I (1907), No. 87 (7 Martie), pp. 532-538.

N. Iorga, “Ce e azi oraşul şi Ţinutul Botoşanilor?,” Neamul Românesc, I (1907), No. 88 (11 Martie), pp. 547-548.

“«Ai noştri» IVb,” Neamul Românesc, I (1907), No. 89 (15 Martie), pp. 571-572.

“«Ai noştri» IVc,” Neamul Românesc, I (1907), No. 90 (18 Martie), pp. 583-587.

“«Instigatorii» răscoalelor ţerăneşti I,” Neamul Românesc, I (1907), No. 92 (22 Martie), pp. 612-615.

“«Ai noştri» IVd,” Neamul Românesc, I (1907), No. 97 (8 Aprilie), pp. 693-694.

“«Instigatorii» răscoalelor ţerăneşti II,” Neamul Românesc, I (1907), No. 98 (12 Aprilie), pp. 706-710.

“«Ai noştri» IVd (urmare),” Neamul Românesc, I (1907), No. 99 (15 Aprilie), pp. 725-727.

“«Instigatorii» răscoalelor ţerăneşti III,” Neamul Românesc, I (1907), No. 100 (19 Aprilie), pp. 738-744.

“«Ai noştri» IVe,” Neamul Românesc, I (1907), No. 103 (29 Aprilie), pp. 787-791.

“«Instigatorii» răscoalelor ţerăneşti IV,” Neamul Românesc, II (1907), No. 1 ( 6 Mai), pp. 21-23.

“«Ai noştri» IVd,” Neamul Românesc, II (1907), No. 2 (10 Mai), pp. 20-23.

“«Instigatorii» răscoalelor ţerăneşti V,” Neamul Românesc, II (1907), No. 3 (13 Mai), pp. 35-38.

“«Instigatorii» răscoalelor ţerăneşti V (urmare),” Neamul Românesc, II (1907), No. 4 (17 Mai), pp. 51-54.

“Protestul contra alegerii din Iaşi,” Neamul Românesc, II (1907), No. 12 (14 Iunie), p. 179.

“Doctoratul în drept la noi I,” Neamul Românesc, II (1907), No. 49 (22 Octombrie), pp. 769-772.

”Întrunirea de la Iaşi,” Neamul Românesc, II (1907), No. 50 (25 Octombrie), p. 787.

“Doctoratul în drept la noi II,” Neamul Românesc, II (1907), No. 52 (1 Noiembrie), pp. 817-821.

“Doctoratul în drept la noi III,” Neamul Românesc, II (1907), No. 54 (8 Noiembrie), pp. 851-854.

“Doctoratul în drept la noi IV,” Neamul Românesc, II (1907), No. 56 (15 Noiembrie), pp. 883-888.

“Îndrumări ale economiei naţionale,” Neamul Românesc, II (1907), No. 59 (25 Noiembrie), pp. 929-935.

”Jidanii în presă I,” Neamul Românesc, II (1907), No. 64 (13 Decembrie), pp. 1009-1014.

”Jidanii în presă. II. «Notele» Cursului mieu de economie politică,” Neamul Românesc, II (1907), No. 67 (20 Decembrie), pp. 1065-1068.

”Jidanii în presă. III Mostre de stil jidovesc,” Neamul Românesc, II (1907), No. 70 (30 Decembrie), pp. 1113-1116.

”Jidanii în presă IV. «TOB ŞEBEGOIM HAROGH!»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 4 (9 Ianuarie), pp. 49-53.

”Jidanii în presă V. Spiritul iudaic şi tendinţele jidoveşti,” Neamul Românesc, III (1908), No. 8 (24 Ianuarie), pp. 116-121.

”Jidanii în presă VI. Meşteşugurile presei jidoveşti.” Neamul Românesc, III (1908), No. 11 (3 Februarie), pp. 163-168.

”Jidanii în presă VII. Minciuna «Zionismului» şi adevărul lui,” Neamul Românesc, III (1908), No. 14 (15 Februarie), pp. 211-217.

”Jidanii în presă VIII. Statul iudaic în România,” Neamul Românesc, III (1908), No. 17 (24 Februarie), pp. 259-264.

”Jidanii în presă,” Neamul Românesc, III (1908), No. 20 (6 Martie), pp. 306-313.

”Jidanii în presă,” Neamul Românesc, III (1908), No. 23 (16 Martie), pp. 356-363.

“Jidanii în presa. IX. Organizarea statului Iudaic universal.” Neamul Românesc, III (1908), No. 26 (27 Martie), pp. 356-363.

“Jidanii în presa. X. «Cahalul» şi anexele lui,” Neamul Românesc, III (1908), No. … pp.403-409.

“Jidanii în presa. XI. Puterile Cahalului,” Neamul Românesc, III (1908), No. 29 (6 Aprilie), pp.450-458.

“Jidanii în presa. XII. Talmudul şi Cabala. Neamul Românesc, III (1908), No. 32 (17 Aprilie), pp.490-495.

“Jidanii în presa. XII. Talmudul şi Cabala (urmare). Neamul Românesc, III (1908), No. 33 (20 Aprilie), pp.506-508.

“Jidanii în presa. XIII. Învăţăturile Talmudului,” Neamul Românesc, III (1908), No. 36 (1 Mai), pp.555-562.

“Jidanii în presa. XIV. Codicele «Şuehan-Aruh», Neamul Românesc, III (1908), No. 38 (8 Mai), pp.587-593.

“Jidanii în presa. XV. Educaţia Talmudică,” Neamul Românesc, III (1908), No. 41 (18 Mai), pp.633-636.

“Jidanii în presa. XV. Educaţia Talmudică (urmare),” Neamul Românesc, III (1908), No. 42 (22 Mai), pp.649-652.

“Jidanii în presa. XVI. Sistemul iudaic,” Neamul Românesc, III (1908), No. 44 (29 Mai), pp.681-685.

“Jidanii în presa. XVI. Sistemul iudaic (urmare),” Neamul Românesc, III (1908), No. 45-47 (1 Iunie), pp.697-699.

“Jidanii în presa. Conspiraţia tăcerii: «Nu ştiu, n’am văzut»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 79 (?), pp.1239-1244.

“Jidanii în presă. «Voinţa Naţională» ca organ al intereselor Jidoveşti,” Neamul Românesc, III (1908), No. 82 (?), pp. 1287-1292.

“Jidanii în presă,” Neamul Românesc, III (1908), No. 85 (?), pp. 1334-1339.

“Jidanii în presă. Cursul de Economie Politică de la Univesitatea din Iaşi,” Neamul Românesc, III (1908), No. 88 (?), pp. 1383-1387.

“Jidanii în presă. Cursul de Economie Politică de la Univesitatea din Iaşi (urmare),” Neamul Românesc, III (1908), No. 91 (?), pp. 1431-1435.

“Jidanii în presă. Cursul de Economie Politică de la Univesitatea din Iaşi (urmare),” Neamul Românesc, III (1908), No. 95, pp. 1497-1502.

“Jidanii în presă. Problema jidovească,” Neamul Românesc, III (1908), No. 97 (?), pp. 1529-1532.

“Magistratura şi jidanii. Anexă la Jidanii în presă. Neamul Românesc, III (1908), No. 99 (20 August), pp. 1557-1563.

“Jidanii în presă. Problema jidovească (urmare),” Neamul Românesc, III (1908), No. 100 (23 August), pp. 1575-1581.

“Jidanii şi Magistratura. Anexă la Jidanii în presă. Neamul Românesc, III (1908), No. 104 (????), pp. 1621-1627.

“Jidanii şi Magistratura. Anexă la Jidanii în presă. Neamul Românesc, III (1908), No. 106 (20 August), pp. 1669-1676.

N. Iorga, “Cavalerul «Adivor»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 106 (????), pp. 1677-1678.

“Magistratura după dosare. Anexă la Jidanii în presă,” Neamul Românesc, III (1908), No. ??? (????), pp. 1717-1725.

“Magistratura vorbeşte. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. ??? (????), pp. 1765-1773

“Magistratura lui Bădărău. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. ??? (????), pp. 1814-1820.

“Conruperea Justiţiei. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. ??? (????), pp. 1860-1869.

Nr. 120-p. 1893

“Însănătoşirea magistraturii. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 121 (????), pp. 1908-1917.

“Magistratura după raport. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 124 (17 Octombrie), pp. 1957-1965.

“«Politica» şi Magistratura. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. ? (???), pp. 2004-2013.

Nota: “Jidanii în presa” va continua sub numele de “Strainatatea şi nationaliştii”

“Străinătatea şi Naţionaliştii. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 130? (31 Octombrie), pp. 2053-2059.

“Jidanii de la ziarul «Opinia» din Iaşi. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 133 (7 Noembrie), pp. 2100-2108.

“«Alianţa Israelită» şi România. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. ?? (???), pp. 2150-2155.

“Jidanii în presă. Problema jidovească,” Neamul Românesc, III (1908), No. 137 (16 Noembrie), pp. 2198-2202.

“Jidanii în presă. Problema jidovească,” Neamul Românesc, III (1908), No. ???? (????), pp. 2246-2250.

“Jidanii în presă. Problema jidovească,” Neamul Românesc, III (1908), No. 145 (????), pp. 2294-2297.

“Jidanii în presă. Partidele şi soluţia problemei jidoveaşti,” Neamul Românesc, III (1908), No. 146 (????), pp. 2310-2314.

“Jidanii în presă. Partidul Naţional Liberal şi Soluţia problemei jidoveşti.” Neamul Românesc, III (1908), No. 151 (19 Decembrie), pp. 2393-2400.

Surse:

Gabriel Asandului, A.C. Cuza – Politică şi cultură, Iaşi, Ed. Fides, 2007.

A.C. Cuza, Naţionalitatea în artă, Ed Miberva, Bucureşti, 1908

Idem, Doctrina naţionalist creştină. Introducere. Cuzismul. Definiţii, teze, antiteze, Tipografia Cooperativei “Trecerea Munţilor Carpaţi”, Iaşi, 1928.

 

 

 

Sursa: ac-cuza.info/biografie ; Wikipedia.ro

30/04/2016 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Onisifor Ghibu un erou al Marii Uniri din 1918

 

 

 

Marele intelectual patriot român Onisifor Ghibu, s-a născut la 31 mai 1883, în Sălişte, judeţul Sibiu, unde a facut şi şcoala primară.

Liceul îl va începe la Sibiu (primele 6 clase), apoi îl va termina la Braşov.

A studiat la Institutul teologic andreian din  Sibiu, apoi  la Universitatea din Bucureşti si  la Budapesta, Strasbourg şi Jena, în acest din urmă oraş universitar trecandu-şi şi doctoratul în filosofie, pedagogie şi în istorie universală.

A fost  numit inspector școlar primar ortodox pentru școlile din Transilvania (1910-1914), fiind totodată și profesor de pedagogie la Institutul teologic din Sibiu (1910-1912).

Numele lui Onisifor Ghibu este evocat îndeobşte în asociere cu preocupările sale de pedagog si  de istoric, dar  mai ales, de militant pentru indeplinirea idealului unităţii nationale si  pentru educarea poporului prin intermediul şcolii, întru a cărei apărare şi creştere şi-a consumat viaţa.

Refugiat în București între anii 1914 și 1916, colaborează cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu și cu alți refugiați ardeleni la o campanie intensă pentru intrarea României în război alături de Antantă împotriva Austro-Ungariei.

Pentru activitatea sa  sustinută pe această linie, Onisifor Ghibu a fost condamnat la moarte în contumacie, în 1915, de Curtea Militară Maghiară din Cluj .

Inainte de ocuparea Bucureștiului de catre trupele germano-austro-ungare, în toamna anului 1916, Onisifor Ghibu se refugiază la Iași cu soția și cei trei copii (cel mai mare de 4 ani), iar din martie 1917 trece Prutul şi se stabileşte cu familia la Chişinău, unde  se angajează în lupta pentru promovarea învăţământului în limba română.

  Conduce efectiv vasta acțiune de organizare a învățământului în limba română, inexistent pana atunci acolo, și reușește deschiderea de școli românești în toată Basarabia, începând cu toamna anului 1917.

Şi tot el este omul care a dus la Chişinău şi prima tipografie românească, ceea ce  a permis trecerea treptată la grafia latină.

Întemeiază şi conduce revista „Şcoala moldoveană” şi ziarul
„Ardealul” (de la 1 octombrie 1917), prima ”foaie” cu tipar latin din întreg Imperiul Rus, transformat mai apoi în cotidianul ”România Nouă” (de la 24 ianuarie 1918) – ”organ de luptă pentru unirea politică a tuturor românilor”.

În primul număr al publicatiei, el   tipareste marea ”Declarație” –  ”de unire cu România a tuturor românilor aflători în teritorii ocupate vremelnic de puteri străine”.

Si tot Onisifor Ghibu se va afla în fruntea luptei care duce la unirea Basarabiei în 1918, fiind unul dintre participanţii importanţi in lupta pentru infaptuirea Marii Uniri de la 1918.

Împreună cu câțiva fruntași basarabeni el  întemeiază și organizează Partidul Național Moldovenesc.

A mărturisit cu fermitate, prin discurs şi prin scris, credinţa sa in  destinul luminos al neamului din care se trăgea si a luptat permanent pentru unitatea poporului său, atît in Ardeal, cat şi de peste Prut, in Basarbia, iar atunci cand drepturile romanilor erau lezate, nu a precupeţit nici un efort pentru a le apăra cu vorba si cu fapta.

 Onisifor Ghibu este acela care a susţinut ideea înfiinţării unui institut superior de agricultură la Chişinău, plecand de la constatarea că institutul cu acest profil din Iaşi era frecventat de studenţi care erau, în proporţie de 95%, din Basarabia.

Demersul său a venit în contextul în care autorităţile locale din Basarbia insistau pentru înfiinţarea unei facultăţi de teologie ortodoxă, insă Onisifor Ghibu a recomandat să fie lăsată teologia pentru mai tarziu pe lista priorităţilor, aducand in pledoaria sa pentru o universitate care să includă un institut de agronomie la Chişinău,  un alt argument forte:

„Ruşii au creat Republica Moldovenească bolşevică, dincolo de Nistru, iar noi trebuie să răspundem printr-o instituţie puternică, care să impună şi celor aproape un milion de fraţi rămaşi sub «sugestiile» celui mai periculos dintre vecini”.

De altfel, este semnificativ si cum semna Onisifor Ghibu scrisorile sale către autorităţiile române:

„profesor la universitatea din Cluj, comisar general al ASTREI pentru Basarabia, directorul ziarelor România Nouă şi Cuvânt moldovenesc din Chişinău, senator de Orhei”.

Facea aceasta nu din  vanitate sau megalomanie, ci pentru a atesta răspunderile care şi le-a asumat şi cu care a fost încredinţat. 

De asemenea, împreună cu fiul său, Octavian O. Ghibu, au adus cărţi în limba romănă, punand bazele unei biblioteci publice româneşti la Chisinau.

Neslăbita sa  credinţă într-un ideal, ca şi disciplina muncii, l-au ajutat să redacteze zeci de volume de pedagogie, studii politice, memorii, jurnale, să susţină o corespondenţă bogată cu personalităţi ale epocii sale si să scrie mii de articole.

Cunoştea la perfecţie germana, engleza, franceza, maghiara, latina şi se exprima în cea mai corectă şi mai rafinată limbă română literară.

 

La 1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba Iulia îl alegea secretar general la Resortul de Instrucţie Publică din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, cu îndatorirea de a reorganiza învăţămîntul romanesc, fiind ales și deputat în Marele Sfat al Transilvaniei.

Din decembrie 1918 pînă în aprilie 1920, cat a funcţionat acest Consiliu, a organizat învăţămantul primar şi secundar, a înfiinţat Universitatea Românească prin  preluarea Universității din Cluj si structurarea ei pe baze românești (1919), precum si Universitatea Politehnica din Timişoara si  Conservatorul din Cluj.

Încă din 1919 a devenit  membru corespondent al Academiei Române.

Pentru ridicarea prestigiului instituției de învățământ superior romanesc de la Cluj , a  intervenit și a reușit să-l aducă în țară pe marele savant Emil Racoviță, ajutându-l să înființeze la Cluj primul institut de speologie din lume.

În 1919, Onisifor Ghibu a fost  numit profesor titular la catedra de Pedagogie de la Facultatea de Litere si Filosofie a  Universitatii clujene.

Pentru activitatea sa naționalistă, nesovaitor patriotica, antirevizionistă și antisovietică, a avut de suferit tot restul vieții, după instaurarea forțată a regimului comunist în România.

A fost de la începuturile acestui regim antinational, ”persona non grata”.

Imediat după 1944, slugile comuniste şi ocupanţii sovietici s-au răzbunat crunt pe academicianul patriot Onisifor Ghibu, care a fost primul profesor ”epurat” și pensionat forțat din Universitatea clujeană, al cărei principal ctitor fusese în 1919.

În vara lui 1945 a fost ridicat şi închis fără judecată timp de peste opt luni, în lagărul de deținuți politici de la Caracal.

Apoi în casă i-au repartizat cu chirie doi ofiţeri de securitate, i-au tăiat  pensia şi l-au supus la alte nenumarate şicane.

In fata persecutiilor Onisifor Ghibu nu a dezarmat , scriind  memorii  scrisori şi petiţii conducătorilor ţării de la acea vreme.

La memoriile adresate de el „prietenului” din tinereţe, dr. Petru Groza, devenit premierul „sovietic” al României,nu a primit răspuns, iar când au dat faţă în faţă în curtea Mitropoliei ortodoxe din Sibiu, premierul l-a anunţat cinic că este pe lista celor care au pornit războiul cu URSS şi că problemele lui mai suportă amânare.

Intr-o celebra scrisoare  adresată conducătorilor sovietici, N. S. Hrusciov şi N. I. Bulganin, in data de 31 Octombrie 1956, Onisifor Ghibu le  solicita acestora revizuirea situaţiei Basarabiei, repararea crimei efectuate de Stalin, precum şi retragerea trupelor sovietice din România.

Această îndrăzneala l-a „costat” o condamnare de 5 ani, pronunţată de către tribunalul Militar din Sibiu.

Avea sa stea în detenţie în perioada decembrie 1956 – ianuarie 1958, la inchisoarea din Făgăraş, cunoscută pentru regimul aspru la care erau supuşi deţinuţii, fiind graţiat la intervenţia prim – ministrului comunist dr. Petru Groza, cuprins probabil de remuscari.

Dar mizeriile au continuat si dupa eliberarea din detentie, până   la moartea sa.

Exclus complet din viața publică, a trăit izolat la Sibiu, inca  27 de ani după ”epurarea” sa.

Învăţat să învingă orice greutati, nu i se părea greu să o învingă şi pe cea ultimă, a timpului… Şi scria, scria cu înverşunare, lăsând  in urma sa zeci de mii de pagini de manuscrise, în mare parte de  memorialistică.

N-a abandonat nici un moment lupta, fiind în fruntea ”rezistenței intelectuale” din epocă, cu toată teroarea permanent desfășurată împotriva sa de teribila Securitate comunistă.

 

S-a stins din viaţă la  aproape 90 de ani, la 31 octombrie 1972.

 

Spiritul luminos si mesajul transmis de exemplul dat de marele roman patriot  Onisifor Ghibu, nu au putut fi inabusite  de teroarea comunista, amintirea si exemplul sau ramanand vii in amintirea generatiilor urmatoare, fapt confirmat şi de celebrarea sa de către UNESCO în anul 1983, cu ocazia centenarului naşterii sale.

Pentru toate faptele sale curajoase şi altele mai puţin ştiute, basarabenii l-au omagiat pe Onisifor Ghibu şi pe fiul său Octavian, la 31 mai 1998, cand au dezvelit la Chisinau un monument închinat amintirii lor.

Fragment din scrisoarea lui Onisifor Ghibu către Petru Groza (1945)

“Niciodată neamul românesc n-a fost pus în mod mai implacabil ca acum, în faţa ameninţării de a fi şters de pe faţa pământului prin asfixiere, asasinare sau sinucidere.

În urmă acestei catastrofe, nici unui patriot român, în care a rămas vreo urmă oricât de mică de dragoste, de respect şi de durere pentru destinul neamului său, nu-i este îngăduit să se retragă în carapacea egoismului său strâmt fără a-şi pune întrebarea întrebărilor:

Neam românesc al strămoşilor mei şi al meu, încotro mergi?
Vrei să mai trăiesti şi să mai reprezinţi ceva în această lume, sau te-ai împăcat cu perspectiva sinistră de a te lăsa scos din viaţă prin viclenie, prin violenţă ori prin sinucidere?

Cel dintâi, care trebuie să-şi pună această teribilă întrebare, eşti tu, Primul-Ministru al ţării, care ai luat asupra ta cea mai înfricoşătoare răspundere istorică, din câte şi-a luat vreodată vreun român.

Ţie nu ţi-e îngăduit să te ascunzi nici în faţă conştiintei tale proprii, nici în faţa contemporanilor tăi, îndreptăţiţi să-ţi ceară cea mai amănunţită socoteală despre felul în care ai dispus şi dispui de viaţă lor şi a urmaşilor lor, nici în faţă tribunalului necruţător al istoriei.

Rezerva cu care ai declarat, în cartea ta Reconstrucţia României că: “noi suntem oameni mici şi trecători, – noi nu facem istorie, – noi nu suntem dictatori, care cred că sunt deasupra vremurilor” (pag. 101 şi 132) – această rezervă a fost complet depăşită de vremea ce s-a scurs de la rostirea ei pâna azi.

Dimpotrivă! Tu ai făcut şi faci istorie, cum nu a mai făcut altul înaintea ta şi patronezi şi exercitezi – cu sau fără ştirea şi voinţa ta -, cea mai straşnică şi cea mai lungă dictatură din câte cunoaşte istoria noastră naţională.

De aceea, pâna ce te vei judeca tu însuți şi te vei spovedi în faţă lumii, până ce se va mai găsi un contemporan obiectiv care să te judece şi până ce te va judecă istoria, mă socotesc în drept să te chem eu înaintea judecăţii, în numele contemporanilor mei, în numele neamului întreg şi chiar în numele umanităţii”.

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/23/eroi-aproape-uitati-un-patriot-roman-banatean-declarat-element-periculos-1916-de-autoritatile-maghiare/

26/09/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: