CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Scopurile criminale urmărite de ocupanții sovietici prin provocarea foametei în Basarabia. AUDIO

 

 

 

CANIBALISMUL sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se ...

 

 

 

 

Crimele Comunismului. Înfometarea artificială sau tragedia mută a poporului nostru
 


Reocuparea Basarabiei (de către URSSS) la sfârşitul lunii august 1944,  a însemnat reintroducerea terorii în ţinut. De această dată, pe lângă deportări, rusificare, colectivizare etc., populaţia a fost supusă foametei.

 


  

Autorităţile sovietice aveau experienţă în acest sens. În anii 1921-1922, îşi înfometaseră propriul popor, iar în anii 1932-1933 organizaseră foametea de masă  în Ucraina (cunoscută în istorie sub numele de Holodomor).

În RSS Moldovenească, prin înfometare s-a urmărit frângerea coloanei vertebrale a băştinaşilor, distrugerea conştiinţei naţionale, instaurarea fricii, netezirea drumului spre colectivizare şi anihilarea oricărei rezistenţe cel puţin pentru o perioadă de timp.

 
 
Imediat după reocuparea Basarabiei, în septembrie 1944, conducerea sovietică a înmânat fiecărei familii lista cu dările obligatorii, așa-numite „postavka”. Pe lângă cantitatea de cereale stabilită, fiecare familie trebuia să furnizeze statului sovietic: ouă, lână, brânză. Impozitul agricol urma să fie achitat până la sfârşitul anului.

De asemenea toate gospodăriile erau obligate să dea suplimentar o anumită cantitate de cereale în fondul Armatei Roşii, dar şi o sumă de bani sub formă de împrumut la stat.

Şi aceasta după ce, în vara lui 1944, pe teritoriul Basarabiei au avut loc lupte crâncene în cadrul operaţiei Iaşi-Chişinău, când sate întregi au fost evacuate. În consecinţă, terenurile agricole nu au fost prelucrate, mii de case au fost deteriorate, iar Armata Roşie a devastat localităţile din preajma liniei frontului, sustrăgând produsele alimentare, rămase, precum şi nutreţurile şi cerealele pentru a-şi hrăni animalele.

O situaţie similară se atestă şi în anul următor 1945. Pentru a se achita cu statul, localnicii au fost puşi în situaţia de a se lipsi de rezervele de care dispuneau, de a împrumuta de la rude sau de a cumpăra cereale.

Culmea umilinţei au reprezentat zilele de după 9 mai 1945, când în toate localităţile Basarabiei au fost organizate adunări obligatorii, la care au fost scrise scrisori de mulţumire adresate conducerii URSS şi personal lui Stalin pentru „victoria glorioasă asupra fascismului”.

Lucrurile nu s-au schimbat nici în anii următori. Condiţiile climaterice nefaste au fost folosite de ideologii comunişti pentru a camufla politica de înfometare constantă a populaţiei. În primăvara anului 1946 sunt atestate primele victime ale foametei.

Din cauza lipsei acute de produse alimentare, populația adăuga în mâncare rumeguș de lemn, strujeni de porumb, semințe de ciulini. Unii făceau făină din papură și coceau turte sau în făina de papură se adăuga o boaghe de făină de grâu și făceau un fel de „plămădeală” numită și geandră, pe care o fierbeau și o mâncau. Acestea provocau boli intestinale acute cu inflamarea ulterioară a peritoneului, fiind frecvente cazurile fatale. În majoritatea satelor bântuia tifosul.

În toamna lui 1946, mai mulți săteni au plecat spre Polonia, cum ziceau ei, dar de fapt s-au deplasat în Vestul Ucrainei, unde schimbau țoluri, haine, lână, pielicele ș.a. pe grâu, cartofi, secară, soia sau chiar pe borhot de sfeclă.

 

 

 

 

 Concentration and Death Camps Chart

 

 



Rechiziționarea forțată a impozitelor agricole


Planul diabolic de înfometare a populaţiei a fost realizat cu implicarea activiştilor partidului comunist care erau monitorizaţi permanent de cadrele venite din Rusia sau din Ucraina.

Conform hotărârii CCP al URSS din 24 noiembrie 1942 „despre răspunderea pentru neîndeplinirea predărilor obligatorii de produse agricole”, familiilor care nu achitau dările obligatorii li se confisca averea. Pentru a îndeplini planul, activiştii săteşti măturau la propriu podurile localnicilor.

În baza acestei hotărâri, mii de familii s-au pomenit fără avere, iar capii familiilor erau judecaţi de Tribunalul Militar şi duşi la ani grei de munci forţate.
Grăitor este cazul Ioanei Roşca din s. Pârlița, r-nul Fălești, care a fost condamnată la cinci ani de închisoare și confiscarea averii pentru că nu putea să achite impozitele cerute de stat.

„Mereu eram impusă să dau postavkă. Cât am avut, am dat, dar când nu mai aveam, au început să-mi ia averea din casă: scoarțe, perne, totul. După care într-o zi au venit și mi-au luat cei doi boi cu care lucrăm pământul. I-au scos boii din ogradă, i-au dus de la deal de gospodăria lui Nicolae Grecu și i-au împușcat. Omul cela fugise, săracul, de acasă ca să nu vadă ce s-o făcut, iar eu plângeam în ograda mea de mă prăpădeam, văzându-i pe soldați cu carnea în spinare, ca s-o mănânce armata. După care iar vin și-mi cer „postavka”. Da eu cu ce s-o duc la gară, la Bălți, dacă n-aveam cu ce și nici ce duce, lucru pentru care în 1946 m-au judecat pe cinci ani şi mi-au luat toată averea cu casă cu tot, lăsându-i mamei un sărăieș mititel”, își amintește Ioana Roșca.

Pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de sistemul sovietic, se recurgea la acţiuni extreme. Oamenii erau bătuţi până îşi dădeau duhul sau erau terorizaţi permanent că vor fi duşi în Siberia.

Cutremurător este cazul lui Constantin Hustei din localitatea Mingir, raionul Hâncești. El avea atunci 12 ani și a căpătat un cateloc de porumb de la Ion Târsână-Mitrache, pe care acesta îl scoase dintr-o gaură făcută de guzgani în pereții depozitului statului. A doua zi Constantin a plecat în căutarea găurii norocoase pentru a mai găsi ceva de mâncare și pentru cei patru frățiori.

Luând vreo două kilograme de porumb în poala cămășii, la întoarcere a fost observat de șeful de depozit care, împreună cu paznicul, l-au reținut. Aflând despre cele întâmplate, soră-sa Eugenia a plecat să-și salveze fratele. Intrând în incinta sovietului sătesc, l-a găsit pe Constantin snopit în bătăi și aproape fără conștiință. A doua zi el a murit.

O altă metodă de constrângere a localnicilor era arestarea în timpul nopţii a capului familiei. Persoana reținută era dusă la sovietul sătesc, unde era maltratată şi schingiuită. Neputând îndura durerile, arestaţii cedau. Spre exemplu, lui Vasile Slavenschi din s. Costuleni, r-nul Ungheni i-au smuls mustăţile până când a strigat că se duce să vândă tot pentru a plăti dările.

Deseori, în familiile care nu dădeau toată „postavka”, era arestat cine se nimerea, soțul sau soția. Îi închideau într-un beci până când promiteau că o să dea pâinea cerută. În acea groapă, erau broaşte şi guzgani.

Pomenindu-se în situaţii extreme, mulţi basarabeni au avut curajul şi au scris scrisori conducerii URSS, în care descriau infernul în care s-au pomenit după venirea sovieticilor.

Anastasia Sadovnic din s. Râșcova, r-nul Orhei, îi scria lui Stalin:

„Am început a plânge și îi întrebam ce voi mânca și de unde voi lua bani ca să achit impozitele, dacă voi ați luat totul. Iar președintele mi-a spus: „Du-te și te spânzură, dar bani să plătești”. M-a luat de o mână şi a început a mă îmbrânci dintr-un perete în altul. M-au bătut atât de tare, încât eu, o bătrână de 79 de ani, nu mai pot nici să mă ridic”.

În 1947, când mureau de foame mii de oameni, industria alimentară din RSSM a depășit planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33,2%, a uleiului – cu 30,5%, a cărnii – cu 32,5%, a conservelor – cu 101,9%. În această perioadă, URSS exporta în alte ţări, în special în RDG, 1,7 mln tone de cereale.



Înmormântați fără preot, în gropi comune


Şi iarna anilor 1946-1947 a fost deosebit de grea, calvarul înfometării ajungând la apogeu. Mureau familii întregi. Subnutriția i-a extenuat pe oameni, care realmente nu aveau putere ca să-și înmormânteze apropiații.

Conform preotului Onisim Budacov din s. Băcioi, din cauza lipsei de pâine, oamenilor li se uscau fața, picioarele, slăbeau și decedau. Dacă, în timpurile obișnuite, în sat decedau în jur de 100 de oameni pe an, în perioada ianuarie-februarie 1947, au murit 260 de persoane.
De regulă, oamenii scoteau dimineaţa cadavrele apropiaţilor şi îi duceau la cimitir fie pe o scară, fie pe sănii, fie în roabe. Morţii erau înhumaţi în gropi comune, unii în poziţie orizontală, alţii în poziție verticală. În preajma cimitirului erau multe oase de oameni.

În unele localităţi, începând cu februarie, autorităţile au angajat gropari care primeau zilnic 500 grame de pâine. Ei mergeau pe la casele oamenilor şi adunau morţii, pe care îi duceau la cimitir și-i lăsau în zăpadă.

Primăvara, cimitirele erau pline de oase de om, iar puținii câini rămași în sat le mâncau. Tocmai atunci groparii adunau oasele și le înmormântau într-o groapă comună. Oamenii erau înmormântaţi fără preot.


Autoritățile mimau acordarea ajutorului


În prima jumătate a lui 1947, după ce au fost epuizate rezervele alimentare, în mai multe localități ale RSSM s-au atestat cazuri de canibalism. Oamenii au început să-și vândă și casele. În februarie a acelui an, sovieticii au găsit de cuviință să trimită o comisie, în frunte cu A. Kosîghin, pentru a vedea ce se întâmplă la fața locului.

La 25 februarie, acesta i-a expediat lui Stalin și lui Molotov o telegramă secretă, descriind situația din RSSM ca fiind destul de gravă. În rezultatul acestei vizite, în localitățile în care populația a achitat în întregime impozitele s-au deschis cantine.

Aici erau hrăniți tinerii și cei bolnavi de distrofie în stare incipientă. Cei grav bolnavi erau lăsați să moară. Concomitent, familiilor care aveau șanse de supraviețuire li se acorda sub formă de împrumut câte 6 kg de porumb sau grâu.

Foametea sovietică a schilodit mult mentalitatea basarabeanului, fiind o luptă în care mila nu prea ce căuta și din care oamenii au ieșit cu inimile împietrite. A fost tragedia mută a acestui popor.

În perioada sovietică, subiectul foametei a fost trecut cu vederea. Iar după 1989, la fel ca şi alte crime ale regimului totalitar, foametea nu a fost condamnată la nivel oficial în R.Moldova.

Astăzi, ar fi bine să ne mobilizăm eforturile pentru a identifica gropile comune din cimitirele satelor noastre umplute cu trupurile celor uciși de foametea provocată de sovietici.



Autor: Mariana S. ȚĂRANU

 

Născută în localitatea Cimișeni, raionul Criuleni, Republica Moldova, Mariana Țăranu este doctor în istorie, autoare a trei monografii – „V. Lenin fără machiaj: teroarea intelectualității sovietice“, „Moldova de la Est de Prut în timpul primei ocupații sovietice (1940-1941)“, „Cimișeni – file de istorie (1660-2014)“ – și a peste 50 de articole științifice.

Mariana Țăranu este și editorul volumului „Scrisori către Stalin sau spovedaniile celor ocupați (1947-1953)“ – o lucrare inedită în peisajul cercetărilor istorice actuale care se bazează exclusiv pe documente din fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova.

Prin intermediul celor 280 de scrisori incluse în carte, este surprinsă dinamica transformărilor din societatea moldovenească, modalitățile de constrângere ale localnicilor de a se adapta la noul mod de viață, impus de politica sovietică de teroare prin intermediul deportărilor, foametei, colectivizării.

 

 

 

 

 

Crimele Comunismului: Basarabia sovietică, o țară de canibali (III ...

 

 

 

 

 

ADDENDA

 

 

 

 Canibalismul  în Moldova sovietică

 

 

Potrivit datelor oficiale, în 1945 populația Basarabiei era de 2,2 milioane oameni. În luna martie 1947, 1,7 milioane de oameni sufereau din cauza foamei, iar 230 de mii sufereau de distrofie alimentară. Moldova a avut cele mai grave forme de înfometare din toată Uniunea Sovietică, iar oamenii decedau mergând pe stradă.

Potrivit oficialităților sovietice foamea din Basarabia a luat viețile a peste 150 de mii de oameni, iar istoricii consideră că aceste date ajung la 250 de mii. Haosul s-a instaurat în țară, criminalitatea înflorea, iar oamenii luptau pentru fiecare grăunte.

Oficialitățile sovietice scăpaseră situația de sub control și nu au intervenit la timp. Astfel, chiar în primele luni ale verii anului 1946, unii oamenii disperați și înfometați au început să caute soluții radicale, printre care era și canibalismul.

„În luna iulie 1946, în plină campanie de recoltă, a fost înregistrat primul caz de canibalism în satul Molești, raionul Nisporeni. În iarna anului 1946-1947, deja oficial erau înregistrate peste 40 de cazuri. Acesta a fost doar vârful unui aisberg, deoarece multe cazuri nu au fost înregistrate pentru că pedeapsa era foarte crudă – moarte prin împușcare.

Documentele și cazurile pe care noi vrem să le publicăm într-o lucrare sunt înspăimântătoare. Avem o dilemă: cum să publicăm aceste procese verbale ale anchetelor unde oamenii povestesc cum săvârșeau aceste omoruri? De exemplu, o familie din Găgăuzia actuală era compusă din cinci membri – mama, tata, feciorul, nora și un nepot. Când foamea a atins apogeul, capii familiei au decis între ei să mănânce un copil. „Mama s-a ridicat în picioare. Bunelul îl ținea de mâini, iar eu i-am tăiat gâtul”, așa am găsit scris în anchetă. Tragedia însă a continuat. După copil a urmat bunica, iar următorul a fost bunelul. Numai după aceea ei au fost depistați și aduși în instanță. Cazuri de acest gen erau masive.

În familiile unde era 5-7 copiii, pe cel mai mic îl mâncau. Oamenii și-au pierdut totalmente chipul uman”, a declarat în exclusivitate pentru DW, istoricul Anatol Țăranu.

Foamea din Basarabia și crimele comise de regimul sovietic au stat mult timp ascunse în arhivele istoriei. Autoritățile de la Moscova nu au recunoscut niciodată că au fost factorul decisiv care a provocat una din cele mai mari catastrofe umanitare din Europa de Est.

Oficial foamea a încetat în toamna anului 1947, când țăranii au profitat de un an bun și au cules o roadă bogată. Totuși, în anii ce au urmat, suferințele populației au continuat.

Au urmat colectivizările forțate, când oamenii au fost lipsiți de pământuri și animale, iar în 1949 o mare parte a clasei de mijloc și mari a Basarabiei au fost deportați în Siberia.

Trist este faptul că Uniunea Sovietică, iar ulterior Federația Rusă ca moștenitoare a regimului, nici până astăzi nu și-a adus scuze publice pentru genocidul organizat în Republica Moldova.

Autoritățile de la Moscova nu au recunoscut niciodată implicarea în această catastrofă umanitară.

 

 

 

 

 

 


https://www.timpul.md/articol/crimele-comunismului–infometarea-artificiala-sau-tragedia-muta-a-poporului-nostru-118405.html

 

11/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

1930: CEL MAI TRAGIC DEZASTRU UMAN PETRECUT IN România PE TIMP DE PACE – 116 MORTI intr-un INCENDIU IN BISERICA DE LA COSTESTI, de VINEREA MARE. VIDEO

DOCUMENTAR: TRAGEDIA DE LA COSTESTI DIN 1930: 118 MORTI intr-un INCENDIU IN BISERICA, de VINEREA MARE

 TRAGEDIA DE LA COSTESTI DIN 1930: 116 MORTI intr-un INCENDIU IN BISERICA, de VINEREA MARE

 

Romania este in DOLIU NATIONAL dupa TRAGEDIA de vineri seara, din CLUBUL COLECTIV DIN CAPITALA.

La aproape 48 de ore de la izbucnirea INCENDIULUI, numarul de victime la acest concert este unul SOCANT: 32 de tineri DECEDATI si aproape 150 de RANITI, din care zeci sunt internati in STARE GRAVA in spitalele din Capitala. 

În urmă cu 85 de ani, pe 18 aprilie 1930, bisericuţa de lemn din Costeşti, judeţul Argeş, a ars din temelii în timpul slujbei de Denie.

În Vinerea Mare de dinainte de Paşte, o scânteie a declanşat iadul în Costeşti.

Aproape toţi copiii satului,  au ars de vii, înghesuiţi fără scăpare în biserica de doar 24 de metri pătraţi.

Biserica din Costeşti, minusculă, avea pe-atunci o vârstă ce depăşea două veacuri. Lemnul era putrezit, bârnele erau şubrezite, iar fiecare pas chinuia periculos podeaua.

La fel ca toate bisericile vremii de prin partea Munteniei, n-avea uşă, ci doar o deschizătură joasă, lată de 60 de centimetri, cât să treacă un singur om, cu capul plecat.

Deoarece spaţiul era foarte mic şi erau strânşi aproape 200 de oameni în Vinerea Mare, sătenii au încercat să îl convingă pe preot să ţină slujba afară.

Până la urmă s-a hotărât însă ca în biserică să stea numai copiii – 116 elevi de şcoală primară şi elevi de liceu, cel mai mic, o fetiţă de numai opt ani.

Intreaga tara citea inmarmurita stirile din cele cateva ziare bucurestene si nici la nivel european nu era ziar, unde teribilul eveniment sa nu umple pagini intregi.

Venisera sa se roage in mica bisericuta din lemn, stramta, construita in secolul XVIII, DE DOUA ORI MAI MULTI ENORIASI decat ar fi incaput inauntru. Poate din initiativa parintilor, poate a preotului, s-a dat prioritate copiilor.

Era aproape de opt şi jumătate când s-a declanşat iadul. Slujba începuse de câteva minute. Dascălul a aprins o lumânare şi a aşezat-o în sfeşnic. Flacăra, la început plăpândă, a crescut şi a aprins o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului. Focul a fost stins iute de dascăl, strivit în bătăi din palme, stârnind zeci de scântei.

Una singură s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de ani şi ani, coroanele vechi.

În câteva clipe, podul era în flăcări, iar, înăuntru, copiii nu bănuiau nimic.

A fost întâi fumul gros, care i-a învăluit, otrăvindu-i, moleşindu-le picioarele. Erau aşa de mulţi înăuntru că n-aveau loc nici să cadă.

A urmat panica, o panică îngrozitoare, care i-a ucis pe toţi într-o biserică fără uşă.
Fumul, ieşind în rotocoale din pod, a fost văzut de-afară de părinţi. Aceştia s-au îmbulzit la uşă, încercând să intre în micuţa biserică, să-şi salveze copiii.

Ei se împingeau să intre, copiii se chinuiau să iasă şi nu reuşeau, tocmai din cauza părinţilor lor, care le blocau ieşirea. Au murit toţi, 116 copii!

 De la o lumanare, s-au aprins brusc niste flori uscate, iar flacara s-a inaltat rapid pana la tavanul de lemn, situat sub podul unde erau depozitate alte uscaturi.

In cateva minute, biserica s-a umplut cu un fum gros si intreaga asistenta s-a repezit spre singura usa care dadea afara.

 USA BISERICII ERA FACUTA SA SE DESCHIDA INSPRE INTERIOR. Imbulzeala spre iesire, panica si presiunea celor din spate spre cei din dreptul usii ii punea pe acestia in imposibiliate s-o deschida. Speriata, multimea nu intelegea ca singura scapare era un pas indarat, pe care nu l-a facut.

Eforturile parintilor, care incercau sa forteze usa dinspre exterior se izbeau de presiunea disperata a celor din biserica si practic usa nu putea fi urnita din loc. Nici n-a fost.

Flacarile s-au intins cu o repeziciune de neinchipuit, iar fumul gros a dus la ASFIXIEREA celor 118 persoane, din care 116 credinciosi, plus preotul si tarcovnicul sau.

Victimele n-au ars cu adevarat de vii, ci AU MURIT ASFIXIATE, dupa care au fost carbonizate.

In doua ore, pe locul bisericii nu ramasese decat restul unui imens rug fumegand.

Un adolescent reusise sa scape in prima instanta, insa ulterior a DECEDAT IN SPITAL, din cauza arsurilor.

Presa europeana titra evenimentul din Romania ca pe CEL MAI TRAGIC DEZASTRU UMAN PETRECUT PE TIMP DE PACE, iar sarbatoarea pascala a acelui an a fost poate cel mai trist Paste la care au asistat romanii.

Chiar a doua zi, au venit autoritatile, au inceput cercetarile, personalitati din elita bucuresteana s-au deplasat sa-i consoleze si, daca este nevoie, sa-i ajute pe cei ramasi in viata – majoritatea parinti si bunici ai celor dipsaruti.

Nelipsita de obicei in momentele grele ale tarii, a sosit si REGINA MARIA, insotita de tanarul rege Mihai I, minor de numai 9 ani, ajuns la tron in urma renuntarii tatalui sau, principele Carol.

Nu banuia nimeni ca, peste nici doua luni, la 10 iunie 1930, principele se va intoarce in tara, isi va inlatura fiul de la tron se va instala el in locul lui si va domni cu numele de Carol al II-lea.

A fost un Paste indoliat in acel an, iar ziua de 18 aprilie a ramas zi de doliu in intreaga tara, pana la izbucnirea razboiului, aducator de alte lacrimi atat de multe si de dureroase, incat TRAGEDIA DE LA COSTESTI a ajuns sa intre in uitare.

Astazi, mai aminteste de acea zi doar un mic memorial, pus pe locul bisericutei, cu numele celor care, ca si Iisus, si-au dat duhul in ziua de VINEREA MARE, rugandu-se.

Mărturii din presa vremii

Biserica s-a mistuit iute. Pe locul ei nu mai era decât cenuşă de om. În jur, părinţii îşi strigau durerea. Iată ce povesteşte un martor ocular pentru ziarul „Universul” – numărul din 24 aprilie 1930: „O femeie îşi pierduse toţi cei cinci copii ai săi.

Aliniase cadavrele pe iarbă, în ordinea vârstei. Iaca pe Ancuţa, spunea ea, asta e Mărioara, el e Nicolae. Ancuţa nu avea cap, o bucată din şira spinării ieşea din gulerul bluzei.

Marioara avea numai craniul. Nicolae avea ţeasta capului spartă, fără creier. Şi femeia se silea, în halucinaţia ei, să dovedească cu fotografiile aduse de acasă că aceia şi nu alţii sunt copiii ei”.

Valul de sinucideri

La scurt timp după grozăvie, în Costeşti au început să moară părinţii. Îşi pierduseră şi câte patru, cinci copii şi se simţeau vinovaţi. Dacă nu s-ar fi îmbulzit blocând intrarea, odraslele lor ar fi ieşit singure. „Imediat după foc, tata a luat pistolul şi a plecat în pădure să se împuşte.

În ziua aceea, de dimineaţă, fraţii mei se răzgândiseră, nu mai voiau să meargă la biserică. Tata a venit de la restaurant, când a auzit clopotele bisericii, i-a îmbrăcat şi i-a trimis pe toţi la slujbă.

I-a trimis la moarte. Până la urmă s-a întors acasă nevătămat, a trăit pentru Dumitru, să-l îngrijească”, povesteşte Virgil Ionescu.

„Eu eram mic atunci şi făceam tărăboi că vreau şi eu la biserică. Mama s-a supărat, mi-a dat două la fund şi m-a închis în grajd. Aşa am scăpat”.

Surse: adevarul.ro/news/; universulargesean.ro/special/; observator.tv/

03/11/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | 2 comentarii

MORTI BIZARE, TESTAMENTE CIUDATE SI TESTAMENTE HAZLII…Ce averi au lasat Wilde, Darwin, Carrol, Marx

 

 

 

 

Cele mai  bizare morţi din istorie

 

 

 

 

 

Cele mai bizare morţi din istorie

 

 

 

 

Dracon, un legiuitor din Atena, care a trait in secolul VII i.I.Hr.,  era într-atât de iubit de cetăţenii acestui oraş- stat, încât într-o bună zi aceştia au ales să-şi exprime recunoştinţa faţă de el aruncând asupra lui sub formă de daruri, sute de haine scumpe şi pălării până când îndrăgitul legiuitor a fost în cele din urmă sufocat şi a murit în mijlocul teatrului din Egine, sub un uriaş maldăr de haine.

 

 

 

 

  Studiul în exces poate conduce la moarte, după cum a demonstrat în anul 270 înainte de Hristos, un gânditor grec pe numele lui Philitas din Cos.

Acesta s-a angrenat într-o seară atât de intens în studierea argumentaţiei din spatele folosirii greştie a cuvintelor şi termenilor, încât a uitat să mai mănânce şi a murit de foame şi deshidratare.

 

 

 

 

Primul împărat  care a unificat China, Qin Shi Huand Di, a murit în anul 210 înainte de Hristos, la scurt timp după ce a înghiţit o mare cantitate de mercur în încercarea de a deveni nemuritor, convins conform medicinii tradiţionale chinezeşti că astfel nu va muri niciodată.

 

 

 

 

 

Chryssipus, un filozof grec din şcoala stoicilor, a murit în anul 206 înainte de Hristos, în urma unei crize de … râs!

 El a văzut într-o bună zi un măgar care-i mînca smochinele din livadă. Amuzat de privelişte, filozoful i-a poruncit sclavului său să-i dea măgarului şi o carafă de vin, să nu i se aplece după atâtea smochine. După ce a cugetat o clipă la gluma sa, filozoful a izbucnit într-un hohot care s-a prelungit într-un acces violent de rîs, soldat în final cu moartea sa.

 

 

 

 

 

 

 

 Sfântul Laurenţiu   a fost arestat în urma unei razii declanşată de persecuţiile împotriva creştinilor ordonate de împăratul roman Valerian,  si  a fost condamnat la o moarte cumplită.

Călăii l-au legat cu lanţuri de o frigare uriaşă, după care a fost ars la un foc mic, pentru a i se prelungi astfel chinurile.

Cronicarul Prudentius, martor la sinistra scenă a martiriului, a notat că Laureţiu a glumit cu călăii până în momentul morţii sale.

La un momenta dat, sfântul martir le-a  spus acestora:

 

 „Cred că m-am făcut destul pe partea acesta, întoarceţi-mă la proţap şi pe partea cealaltă, măcar să faceţi o treabă bună”.

  Sfântul Laurenţiu este considerat astazi a fi patronul bucătarilor şi al pompierilor.

 

 

 

 

 

De moarte cumplită  a avut parte în anul 1327 şi regele Edward al II-lea al Angliei care a fost detronat şi închis de soţia sa Isabela şi de amantul acesteia Roger Mortimer.

 

Cei doi i-ar fi născocit un sfârşit de-a dreptul diabolic. Fostul rege ar fi fost legat după care i s-ar fi introdus cu forţa în anus o bară de fier înroşită în foc…

 

 

 

 

 

 

 

 

Stăpânul cetăţii Braunau din Austria, nobilul Hans Steininger a murit în anul 1587 după ce a călcat pe propria barbă şi s-a împiedicat în cădere lovindu-se mortal la cap. Steninger avea o barbă lungă de peste 1, 4 metri pe care o purta de obicei rulată şi legată într-un săculeţ pe care îl avea atârnat mereu la gât. În acea zi fatală, săculeţul fusese uitat la vânătoare.

 

 

 

 

 

 

Perioada medievală a fost de altfel una în care decesle cauzate de torturile oribile, precum şi de accidente bizare, erau deosebit de frecvente.

Un exemplu în această direcţie este moartea din anul 1660 a lui Thomas Urquhart, un aristocrat scoţian, primul traducător al operelor lui Francois Rabelais în limba engleză. Fără să fi auzit probabil de cazul lui Chryssipus, Thomas Urquhart ar fi murit în urma unei crize convulsive de rîs, după ce nobilul scoţian auzise vestea încoronării lui Charles al II-lea.

 

 

 

 

 

In anul 1667,  James Betts, un student al Chorpus Christi College din Cambridge, pe care Elizabeth Spencer l-a ascuns într-un dulap căruia i-a bătut uşile în cuie, în încercarea de a-şi ascunde amantul-student de  tatăl său, John Spencer.

Uitat pare-se în dulap, James Betts a murit în cele din  urmă din lipsă de aer.

 

 

 

 

 

In anul 1771, Adolf Frederick, rege al Suediei a mâncat în dimineaţa zilei de 12 februarie câţiva homari, caviar, varză murată, heringi afumaţi plus 14 porţii din desertul său favorit servit alături de câteva căni cu lapte.

La sfârşit a mai băut o sticlă de şampanie. Până spre amiază regele era deja mort…

 

 

 

 

Luptătorul pentru libertatea grecilor, Athanasios Diakos, a fost capturat  de către turci după ce toţi oamenii săi au fost ucişi , la sfârşitul bătăliei de la Alamana, din anul 1821.

Turcii i-au propus să treacă la Islam, căci nu doar că-l vor cruţa, dar îl vor face colonel. A

thanasios Diakos le-a replicat scurt „m-am născut grec, voi muri tot grec”. Atunci turcii l-au tras în ţeapă de viu.

Conform martorilor vizuali, Athanasios nu a scos niciun ţipăt de durere, ba mai mult după ce a fost ridicat în ţeapă, le-a spus tuturor: „Uitaţi-vă şi voi ce moment şi-a ales Hades să mă ia din lume. Primăvara a venit, iarba verde a încolţit, iar  pomii sunt în floare”…

 

Un avocat şi politician din Ohio, Clement Vallandingham a murit într-un mod stupid în anul 1877 în timp ce demonstra cu propriul pistol modalitatea în care victima unei sinucideri s-a sinucis.

George Herbert, al cincilea Earl de Carnarvon a murit din cauz aunei muşcături de ţânţar survenită exact în momentul în care acesta de bărbierea.

Din cauza înţepăturii insectei, nobilul s-a tăiat cu briciul, infectându-se astfel cu erizipel ceea ce a dus în cele din urmă la o pneumonie fatală.

 

 

 

Isadora Duncan o celebră dansatoare şi balerină interbelică a murit strangulată de propria ei eşarfă, care s-a înfăşurat de roţile unui autovechicul în care aceasta era pasageră.

 

 

 

 

 

Singurul om din lume ucis până în prezent de un cazuar (pasăre din ordinul struţilor care trăieşte în Noua Zeelandă şi nordul Australiei, şi care este celebră pentru agresivitatea sa), este Phillip McClean, care întâlnind un cazuar pe proprietatea sa, a decis ca împreună cu fraţii săi să omoare pasărea cu bastoanele.

După ce australianul a lovit cazuarul, acesta l-a lovit în gât cu piciorul, ghearele uriaşe ale păsării retezându-i artera carotidă.

 

 

 

 

 

Celebrul Harry Houdini, maestrul  magiei si al evadărilor incredibile a murit de fapt din cauza unui pumn primit în abdomen. În anul 1926, pe când făcea o demonstraţie publică, Houdini a cerut unui boxer amator să-l lovească în abdomen cu toată puterea.

Lovitura a provocat o ruptură de apendice în urma căreia Houdini a decedat câteva zile mai tîrziu.

 

 

 

 

Sucul de morcovi poate fi fatal în anumit situaţii, după cum a demonstrat Basil Brown, un fanatic al alimentaţiei sănătoase din Croydon, Anglia care în decursul a zece zile a băut numai puţin de 38 de litri de suc de morcovi, gest extrem care i-a provocat o supradoză a vitaminei A în organism precum şi probleme serioase ale ficatului.

 

  Robert Williams un angajat al uzinelor Ford, avea să fie primul om din istorie ucis in anul 1979 de un robot, după ce braţul în greutate de peste o tonă al unui robot industrial s-a desprins şi l-a lovit în cap pe Williams.

 

 

 

 

 

Boris Sagal, un producător de filme documentare a murit în timpul filmărilor la serialul TV World War III, după ce fără să-şi dea seama a mers înspre palele pornite ale unei elice de elicopter sfârşind aproape decapitat.

 

 

 

 

David Grundman este şi el primul om care a fost ucis după ce a tras cu puşca într-un uriaş cactus saguaro din Arizona. După câteva gloanţe trase în planta imensă, un braţ al cactusului s-a desprins şi l-a lovit în cap.

 

 

 

  Garry Hoy, un avocat din Toronto, Canada, a murit  în anul 1993 într-o încercare de a dovedi forţa unui geam incasabil de la fereastra etajului 24 al unei clădiri, a decis să se izbească cu toată puterea de geam, după cum mai făcuse de câteva ori. Din nefericire pentru el şi pentru spectatorii îngroziţi, geamul nu a rezistat…

 

 

 

 

 

 

Jose Luis Ochoa, un spectator al o luptă ilegală de cocoşi din Tulare County, California, a intrat în istorie drept primul om ucis de un cocoş, după ce unul dintre cocoşii care averau ataşaţi de picioare pinteni lungi şi foarte ascuţiţi, a sărit din ţarcul de luptă şi l-a lovit accidental în picior, secţionându-i astfel artera femurală.

 

 

Edward Archbold din West Palm Beach, Florida, a reuşit trista şi inutila performanţă de a fi primul om din lume care a murit după ce a mâncat sute de gândaci în cadrul unui concurs de mâncat gândaci de bucătărie.

 

 

 

La capitolul morţi bizare se califică din plin şi un bielorus în vârstă de 60 de ani care a fost ucis de un castor pe care îl prinsese şi vroia să facă o fofografie cu uriaşul rozător.

Castorul disperat să scape, l-a muşcat pe bătrân atât de tare de picior, încât i-a retezat artera femurală, fapt care a dus la o hemoragie masivă, urmată de deces.

 

 
 

TESTAMENTE CIUDATE, TESTAMENTE HAZLII

 

Virgiliu, renumitul poet antic, autor al epopeii Eneida,inainte de a muri, furios ca nu reusise sa incheie decat 12 carti din opera proiectata (spre deosebire de cele 24 ale Iliadei homerice),  i-a conjurat, de pe patul de moarte pe apropiatii sai, sa-i arda opera si doar interventia imparatului Augustus, marele sau protector, l-a determinat pe Virgiliu sa se razgandeasca, oferindu-ne sansa sa-i citim si azi superbele versuri.

Nu intotdeauna geniul te face si bogat…

 

Site-ului britanic ancestry.co.uk, spune pe buna dreptate ca geniul nu merge intotdeauna mana in mana cu norocul sau cu bogatia.

Situl a a publicat peste 6 milioane de  testamente din epoca victoriana si prima jumatate a secolului XX, putand astfel sa mai aflam ca

Printre sutele de aforisme împrăştiate prin timp de Oscar Wilde, probabil, aceasta este una dintre cele mai veridice:” Nu am nimic cu mine , cu excepţia geniul meu .”

 

Wilde , Darwin, Carroll , Marx nu este întotdeauna geniul face bogat

In imagine celebrul Oscar Wilde

 ” Scriitorul şi poetul   irlandez,a lasat in urma la  data decesului său la Paris, în 1900, un pachet de doar 19 mii de lire sterline. Poate ca  Wilde ar  fi trebuit  să  o asculte pe mama lui, Jane , care ii recomanda  prozaic să se insoare cu o femeie bogata. El, desigur, nu i-a acordat o atenţie .

Destul de saraci au murit si Lewis Carrol (“Alice in tara minunilor”) si D. H. Lawrence (“Amantul doamnei Chatterley”).

 

 Arthur Conan Doyle, „tatăl”celebrului detectiv Sherlock Holmes, a fost si  doctor si scriitor si a folosit atat stiloul cat şi bisturiul.

La moartea sa  moştenitorii au găsit cu echivalentul a trei milioane de lire sterline .

 

Cel mai bine a dus-o   Charles Dickens care, când a decedat  în 1870,a  lăsat moştenire o sumă de şapte milioane de lire sterline in echivalentul de astăzi .

 Moştenirea lui Charles Darwin – cu toate ca  aceasta venea dintr-o familie înstărită –  s-a ridicat la suma impresionanta de 13 milioane de lire sterline,care echivalau in ziua de azi cu 9 milioane de lire sterline. .

Karl Marx i-a lasat fiicei sale, Eleanor o   moştenire  de 250 de lire sterline în momentul  cand  a părăsit în anul 1883  aceasta lume.

Ceea ce nu reprezenta nicidecum  un  capital …

 

– Moştenitorul averii: un trunchi de copac

Celebrul scriitor Lev Tolstoi, este probabil primul în topul celor care au lăsat cele mai neobişnuite testamente din lume. El a lăsat întreaga sa avere nu unei persoane, aşa cum se obişnuieşte, ci unui trunchi de copac.

 

– John B. Kelly, tatal actritei Grace Kelly, decedat in  1960

Kelly a fost un multimilionar, triplu medaliat cu aur, la Jocurile Olimpice. Prin mariaj, fiica lui, actriţa Grace Kelly, a intrat în  familia princiara din Monaco.

Dorinţa lui Kelly a fost ca nota de plată a hainelor cumpărate de Grace să îi revină familiei sale, astfel încât să nu îl ducă la faliment pe ginerele său, printul de Monaco.

– Leona Helmsley,o multimilionara americană, i-a lăsat prin testament fiului ei „plăcerea de a munci pentru a-şi câştiga existenţa”

Leona a specificat că i-a lăsat fiului său ceva ce nu a avut niciodată. Ea a lăsat prin testament 12 milioane de dolari fratelui şi câinelui sau.

Fiica Leonei Helmsley a moştenit o mie de dolari, pentru că „singura afacere bună pe care a făcut-o a fost să se mărite cu actualul ei soţ”.

– Poetul german Heinrich Heine a lăsat în anul 1856 întreaga sa avere soţiei sale , cu singura condiţie ca femeia să se recăsătorească. El a vrut ca măcar un bărbat să regrete moartea sa.

 

– William Shakespeare la decesul sau in 1616 a avut o ultima dorinţă care  a creat multe controverse în privinţa relaţiei scriitorului cu soţia sa, Anne Hathway.

Cerinţa lui William era ca soţia sa să primească patul pe care el a dormit. Mai mult de atât, Shakespeare a ţinut ca pe mormântul său să apară următorul epitaf: “Binecuvantat cel ce cruţă aceste pietre/ Blestemat cel ce ce mută osemintele mele”.

În timp ce multi susţin că inscripţia era destinată profanatorilor de morminte, experţii spun că mesajul a fost unul cu referire la soţia lui, astfel încât la moartea sa, şapte ani mai târziu, Anne nu a putut fi înmormântată alături de defunctul ei soţ.

 

-Scriitorul britanic Charles Dickens,decedat in  1870

“Cei ce vor asista la înmormântarea mea nu vor purta eşarfe, mantii, pălării sau alte absurdităţi similare.”

Pe lângă această dorinţă, Dickens a explicat foarte clar că nu doreşte o înmormantare publică, iar locul şi data ceremoniei nu vor fi dezvăluite publicului.

Cererile sale au fost ignorate. Dickens a fost onorat de catre un vast cortegiu funerar, toţi participanţii fiind îmbrăcaţi în haine specifice evenimentului, exact aşa cum nu a dorit el.

 

– Scriitorul irlandez George Bernand Shaw, decedat: 1950

Ultima dorinţă a lui Shaw a fost ca la înmormantarea sa să nu se facă o ceremonie religioasă şi de asemenea ca nimic din mormântul său să nu aibă formă de obiect religios. I-au fost îndeplinite dorinţele.

 

-Benjamin Franklin, decedat in  1790,  a fost unul din cei mai admiraţi oameni ai lumii vestice din secolul 18. Ultima dorinţă a acestuia a fost ca fiica sa să nu poarte bijuterii scumpe.

Motivul acestei cereri a fost cadoul primit din partea regelui Louis al Franţei: un tablou cu o ramă compusă din 408 de diamante.

Ulterior, rama şi tabloul au rămas în grija fiicei, însă Franklin a realizat un dispozitiv ce a împiedicat-o pe Sarah să îndepărteze diamantele de pe ramă.

 

– Faimosul luzionist Harry Houdini , decedat in  1926, a avut de-a lungul vieţii o pasiune puternică pentru de spiritism. Ultima dorinţă sa a fost ca anual soţia lui să organizeze o astfel de sedinţă pentru ca maestrul iluziei să se arate în faţa ei.

Houdini i-a lăsat soţiei sale o listă cu 10 cuvinte alese la întâmplare, pe care să i le comunice după moarte. Timp de 10 ani soţia lui a ţinut sedinţe de spiritism; Houdini n-a apărut niciodată.

 

– Imparatul francezilor Napoleon Bonaparte, decedat in  1821

Stiati care a fost ultima dorinta a lui Napoleon? Lasand deoparte monumentalul sau testament, care se intinde pe zeci de pagini, imparatul francezilor a mai vrut ceva: ca dupa moarte, capul sa-i fie ras si suvitele de par daruite prietenilor sai. Printr-o curioasa intamplare, chiar aceste suvite, in care s-a gasit o cantitate foarte mare de arsenic, i-au determinat pe unii istorici sa presupuna ca Napoleon ar fi fost otravit cu buna stiinta de catre englezi.

Astfel, nu mai există nici o umbră de îndoială asupra faptului că Napoleon a fost asasinat.

 

– William Hearst, unul dintre cei mai mari magnaţi din  presa,  a lăsat cu limbă de moarte ca fiecare persoană ce va dovedi că este copilul său, să primească un dolar.

– John Bowman, milionar american decedat in  1891 

  Moartea sotiei si a celor doua fiice ale sale l-au adus pe acest bogatas in pragul nebuniei si el a devenit, ca si Houdini, un apropiat al cercurilor spiritiste. Convins ca dupa moartea lui, toata familia se va reincarna  laolalta, magnatul a lasat prin testament suma de 500.000 de dolari, pentru ca servitorii sa-i intretina luxoasa resedinta si sa ii astepte permanent cu masa calda, in cazul in care familia s-ar fi intors flamanda de pe lumea cealalta…

 Dorinţa a fost onorată până în 1950, când contul bancar s-a epuizat…

– T.M. Zink, decedat in 1930

Ultima dorinţă: O bibliotecă interzisă femeilor.

Zink a depus anual la bancă 50.000 de dolari, timp de 75 de ani. Cu dobândă, suma a ajuns la 3 milioane de dolari, suficienţi pentru a construi o librărie interzisă femeilor.

Mai mult de atât, el a interzis expunerea de opere care poartă semnătura vreunei reprezentate a sexului feminin. Familia i-a respectat întocmai dorinţa.

 

– Mortul să fie asezat în picioare la priveghiul său

Angel Pantoja Medina, din Puerto Rico a murit la vârsta de 24 de ani. El a cerut ca, în timpul propriului său priveghi, să fie pus în picioare, îmbrăcat în hainele pe care le purta pe stradă şi să aibă un surâs pe chip.

 

– Testament anulat, dacă iarba de pe mormânt se îngălbeneşte

Un milionar din California a cerut ca testamentul său să fie anulat, iar averea sa să fie donată, dacă iarba de pe mormântul lui capătă vreodată culoare galbenă.

 

– 330.000 de lire sterline moştenire, dacă soţia fumează 5 ţigări pe zi

Un alt „ciudat” a fost şi englezul Samuel Bratt, căruia soţia îi interzicea să fumeze. El i-a lăsat nevestei prin testament 330.000 de lire sterline, cu condiţia ca aceasta să fumeze cinci ţăgări pe zi.

 

– Bypass-ul donat prin testament unui câine

O altă excentricitate a fost făcută şi de americanca Dorothea Edwars, care înainte de a muri a lăsat instrucţiuni familiei să doneze bypass-ul său unui animal.

Legea americană interzice ca bypass-urile să fie transplantate unei alte persoane, dar despre animale nu prevede nimic. Fericitul beneficiar a fost un câine lup, numit Sunshine, care avea nouă ani şi jumătate. Donaţia a salvat viaţa animalului, care avea afecţiuni cardiace.

 

– Testament scris pe o uşă

Un bărbat şi-a scris testamentul pe o uşă. „Actul” a fost semnat de martori şi, după îndelungi dezbateri, a fost acceptat de judecător, care a înregistrat uşa ca „testament oficial”.

 

– Cenuşa împrăştiată în spaţiul cosmic

Directorul şi producătorul serialului Star Trek, a fost atât de îndrăgostit de stele, încât a cerut ca după moartea sa să fie incinerat, iar cenuşa să fie împrăştiată în spaţiu.Visul său a fost realizat în 1997, iar zece ani după aceea, soţia lui l-a urmat.

 

Surse: La Repubblica;The List Universe;  jurnale ro.; adevarul.es.; Descopera.ro; Revista Magazin.ro.

Foto: Shutterstock si  ziare com.

19/04/2014 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: