CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Originile întunecate ale comunismului și consecințele sale

Gracchus Babeuf, este considerat primul revoluţionar comunist, şi a avut o mare influenţă asupra lui Marx, cl care a pus bazele comunismului.

La rândul său, revoluționarul Maximilien Robespierre, care a organizat şi condus Franța în timpul perioadei de Teroare din timpul Revoluţiei Franceze, l-a influenţat mult pe liderul revoluției bolșevice, Vladimir Lenin.

Totuşi, se pune întrebarea care au fost ideile care l-au determinat pe Robespierre să inițieze perioada de Teroare?

Pictură din secolul 18 ilustrând ororile Revoluţiei Franceze - şi ale Regimului de Teroare - înfăţişate într-o scenă de iad

Pictură din secolul 18 ilustrând ororile Revoluţiei Franceze – şi ale Regimului de Teroare – înfăţişate într-o scenă de iad (Nicolas-Antoine Taunay, „Le Triomphe de la Guillotine”).

Care era mediul care a inspirat ura ateistă ce a determinat distrugerea creştinismului francez, din timpul Revoluţiei și ce anume a inspirat şi perpetuat rebeliunile comuniste care au continuat să zguduie secolele 19 şi 20?

Pentru a înţelege toate aceste lucruri trebuie examinat mediul cultural şi filozofic al Europei din timpul Revoluţiei Franceze, scrie Joshua Philipp, jurnalist de investigație pentru https://www.theepochtimes.com.

Religia şi politica

Comunismul s-a născut la mijlocul anilor 1700, într-o epocă în care totul era reconsiderat și când s-au produs mişcări politice şi religioase de mare amploare.

Apariţia şi răspândirea protestantismului a condus la prima Mare Trezire Spirituală din anii 1730 şi 1740 – Reforma, câştigând sprijinul multor catolici nemulţumiţi de Biserică.

Eliberarea de sub autoritatea Bisericii Catolice a devenit posibilă. A urmat Revoluţia Americană dintre anii 1775 şi 1783 – care a arătat că există o alternativă la monarhie.

Oamenii au ajuns să creadă că pot trăi vieţi independente de autoritatea existentă, care, brusc, nu a mai fost singura posibilă. Au început să caute noi idei şi alternative la sistemele politice şi religioase existente.

Dar drumul pe care a apucat-o politică Europei a fost inevitabil diferit de cel al Statelor Unite. Noul sistem american a încercat să creeze libertăţi personale limitând guvernul.

A permis indivizilor să acumuleze bogăţie şi să aleagă cum vor să trăiască acordându-le o doză mai mare de libertate personală.

Sistemele emergente în Europa încercau să dezlipească indivizii de tradiţie, să înlocuiască credinţele cu simţul civic, să popularizeze sisteme de credinţă aprobate de stat şi să se joace cu ideea obţinerii egalităţii pe baza unor procese de redistribuire a venitului de către stat.

În scurt timp, toţi cei care au încercat aceste experimente au realizat că ele nu puteau fi duse la capăt decât într-un stat totalitar care să subjuge individul. Astfel că, urmărind cu încăpăţânarea obţinerea acestui ţel, au generat societăţi totalitare.

La doar câţiva ani după revoluţia bolşevică a lui Lenin în Rusia, celebrul eseist G.K. Chesterton nota la 21 martie 1925 că noul sistem comunist “nu se ridică împotriva tiraniei anormale, ci se revoltă împotriva tiraniei normale – împotriva tiraniei normalului”.

“Ei nu se revoltă împotriva Regelui. Se revoltă împotriva cetăţeanului”.

Michael Walsh nota în cartea sa “Palatul de plăceri al diavolului” că aceste probleme persistă în societăţile moderne îşi au rădăcinile în „rejectarea aproape completă a miturilor, legendelor şi religiei ca ’neştiinţifice’ şi a faptului că încercăm să căutăm procese [tehnologie, n.r] care să rezolve problemele lumii”.

Comunismul nu este doar o mişcare politică, ci o ideologie cu reguli proprii de comportament şi un sistem de credinţă. Walsh scrie că “în timpul Războiului Rece, occidentalii au remarcat că Uniunea Sovietică şi doctrina sa marxist-leninistă semănau foarte bine cu o nouă religie”.

El notează că această „nouă religie” a comunismului clonează unele structuri ale religiilor tradiţionale – are propria sa „scriptură” anume scrierile lui Marx şi Engels, care sunt consideraţi profeţi – şi are propriul sau cler – Biroul Politic – şi mase de fani – suporterii comunismului din Occident, căci în ţările unde a fost implementat el a fost dezavuat pentru urmările groaznice pe care le-a generat.

Pentru a înţelege natura ocultă şi violent anti-religioasă a acestui nou cult, este important să înţelegem mediul ideologic în care a fost format.

Societăţi secrete

Deşi istoria Iluminismului a fost din nefericire umbrită de teorii conspiraţioniste, Illuminati au existat cu adevărat, iar rolul lor în influenţarea ideologiei comuniste nu este de neglijat.

Leon Trotski, unul dintre liderii Partidului Comunist Rus, nota importanţa acestui lucru în autobiografia sa, „Viaţa mea” din 1930.

Trotsky scria “În secolul al 18-lea, francmasoneria a început să aibă o politică militantă de iluminare, devenind precursoare a Revoluţiei”.

El spunea că cei aflaţi la stânga iluminaţilor „au devenit carbonari” referindu-se la societatea secretă a carbonarilor din Italia. Aceste societăţi erau proeminente în timpul războaielor napoleonice şi, conform istoricilor, promovau deseori ideologie socialistă.

Iluminismul era una dintre multele filozofii oculte ale timpului, având influenţe de la sisteme antice precum gnosticismul şi hermetismul.

Era bazat pe un concept vag de iluminare personală pe calea raţiunii, punând accent major pe materialism şi natura umană – deseori având puternice elemente anti-religioase şi anti-guvernamentale.

Ordinul Illuminati a fost una dintre cele mai influente instituţii ale filozofiei şi a fost fondat de revoluţionarul ocult Adam Weishaupt în Bavaria în 1776.

Organizaţia era cunoscută pentru desele apeluri la răsturnarea religiei şi sistemului guvernamental – dar şi pentru războiul său ideologic cu rozacrucienii – o altă societatea secretă populară în acei ani.

Ordinul lui Weishaupt nu a rezistat mult, cel puţin la suprafaţă. În 1786, Prinţul Elector al Bavariei, Charles Theodore, a interzis toate societăţile secrete şi a confiscat corespondenţa şi scrierile lui Weishaupt şi ale discipolilor săi.

Guvernul bavarez a publicat scrierile mai târziu, învinuind grupul de organizarea de conspiraţii împotriva monarhiilor europene.

Abatele Augustin Barruel, un preot iezuit francez menţiona în cartea sa “Memorii ilustrând istoria iacobinismului” din 1979, că ideile lui Weishaupt au fost preluate de Clubul Iacobin – care s-a aflat în spatele regimului de Teroare din timpul Revoluţiei Franceze – în care atât Robespierre cât şi Babeuf funcţionau ca membri.

Barruel sublinia că iacobinii propovăduiau ideea ca „toţi oamenii sunt egali şi liberi” dar că în numele acestei egalităţi şi libertăţi aceştia „au pus piciorul pe altar şi tron; au împins toate naţiunile la rebeliune şi au încercat până la urmă sa le împingă la grozăviile anarhiei”.

Weishaupt însuşi cerea abolirea tuturor nivelurilor guvernamentale, a moştenirii, a proprietăţii private, a patriotismului, a familiei şi religiei.

În scrierile sale se pot regăsi multe dintre conceptele de bază ale religiei profetului Karl Marx.

Weishaupt a dezvoltat de asemenea teoria stadiilor de civilizaţie – societatea utopică de tip socialist/comunist fiind considerat de el ultimul stadiu.

Ideea a fost preluată ulterior de Marx în teoria aşa a celor şase stadii ale dezvoltării sociale, comunismul fiind, bineînţeles, considerat ultimul şi cel mai evoluat stadiu.

Liderii comunişti care au urmat au avut toţi credinţa că ideile aflate la baza socialismului utopic erau supreme şi justificau distrugerea tuturor celorlalte religii şi sisteme de gândire şi credinţe tradiţionale.

Istoricul Nesta Webster susţinea în cartea sa din 1924 “Societăţile secrete şi mişcările subversive” că nici Revoluţia Franceză şi nici cea Bolşevică nu au fost născute de mediul timpului respectiv şi nici de ideologia liderilor lor.

Webster scrie “aceste două explozii au fost produse de forţe care au făcut uz de nemulţumirea populară, şi au acumulat presiunea pentru a declanşa distrugerea atât a creştinismului cât şi a întregii societăţi şi ordinii morale”.

Ocultism întunecat

La momentul începerii Revoluţiei Franceze există o largă dezbatere populară referitoare la natura religiei şi politicii în Franţa. La momentul respectiv mai toate ideologiile din Europa şi din afara sa erau observate şi discutate.

Mulţi francezi au început să pună sub semnul întrebării Biserica, iar îndoielile lor erau nutrite de încercarea Bisericii de a elimina lipsa de credinţă – în particular cu ajutorul forţei, de exemplu prin Inchiziţie, care a continuat să maltrateze „ereticii” până în 1834 în Spania – dar şi prin aplicarea iraţională a dogmelor cu forţa – care a produs deseori efecte contrare celor scontate. În principal întunecarea şi lipsa raţiunii care a bântuit Biserica Evului Mediu, greşelile majore comise de conducerea sa, au avut un efect de pendul – accentuat după descoperirea presei lui Gutenberg şi liberalizarea accesului la informaţie, combinată cu deschiderea adusă de perioada Renaşterii. Societatea devenea împinsă în afara ei, iar rezultatul a fost pierderea legăturii cu divinul.

În dezbaterile legate de religie, francezii au început treptat să abandoneze Biserica Catolică şi să treacă la alte variante de creştinism – sau chiar la credinţe oculte.

Ideologiile timpului erau influenţate de hermetism şi de variante oculte de gnosticism. Cultele gnostice încorporaseră părţi din creştinism şi din alte credinţe, cu toate că se opuneau vehement ordinii morale creştine. Credinţele lor fundamentale au jucat un rol fundamental în generarea filozofiilor Revoluţiei Franceze.

Unele dintre aceste sisteme aveau o natură mai directă. Secta gnostică numită cainiţii, venera personajul biblic Cain şi propovăduia o rebeliune directă împotriva ordinii morale şi cerea discipolilor săi să distrugă creaţia lui Dumnezeu şi să comită păcate în mod nemijlocit.

Altele luau o cale mai puţin directă şi îşi mascau natura cu ajutorul aparenţelor raţionale. Una dintre secte – numită carpocraţi – de exemplu, nega natura divină a lui Isus şi credea că legile şi morala nu trebuiesc respectate – pentru că sunt creaţii umane – astfel că erau libertini.

Jacques Matter, un autor din secolul 19, scria despre carpocraţi în cartea sa “Istoria critică a gnosticismului” din 1828, că secta se opunea religiei şi că discipolii săi credeau că abandonarea constrângerilor îi va face egali lui Dumnezeu.

Credinţa acestora în natura umană (rădăcinile acestui concept putând fi remarcate în Renaştere), rejectarea aspiraţiilor morale, au fost adoptate mai târziu de materialism şi de ideologiile care au stat la baza comunismului. „Logica” din spate era că dacă natura umană are precedent asupra lucrurilor, atunci orice instinct natural este corect – inclusiv orice crimă sau act etichetat drept păcat sub regulile morale creştine.

Ateismul militant

Autorul şi dizidentul rus Alexander Soljeniţân afirma în 1983 în cuvântarea sa de la Universitatea Templeton că “în cadrul sistemului filozofic al lui Marx şi Lenin, la baza psihologiei acestora, forţa principală era ură împotriva lui Dumnezeu – o forţă mai fundamentală decât toate pretenţiile lor politice şi economice”.

El adăuga că “ateismul militant nu este accidental sau marginal în cadrul ideologiei comuniste. Nu este un efect secundar, ci un pilon central”.

Toate acestea au rădăcina în ideologia care a stat la baza comunismului – promovarea naturii umane şi reprimarea aspiraţiilor divine, care au avut drept consecinţă distrugerea constrângerilor morale.

Această absolutizare a naturii umane a fost cheia filozofiilor oculte şi instituţiilor Revoluţiei Franceze.

Prima religie de stat a apărut în timpul Revoluţiei Franceze. Se numea Cultul Raţiunii şi manifesta aceeaşi fervoare anti-religioasă pe care o vor exhiba regimurile comuniste ale secolului XX. Diviniza „raţiunea umană” şi repudia credinţa în divin. Sub umbrela sa, Jacques Hébert şi discipolii săi herbertişti au implementat un program brutal de de-creştinizare şi de distrugere a creştinismului francez.

Parte a acestei obsesii anti-creştine a Cultului Raţiunii poate fi atribuit influenţei învăţăturilor lui Voltaire, un filozof extrem de popular la vremea respectivă.

În scrisorile sale, Voltaire se referea frecvent la creştini şi Isus cu apelativul „nenorociţi” şi cerea frecvent „distrugerea nenorociţilor”.

El a cerut unui discipol al său, matematicianul Jean-Baptiste le Rond d’Alembert, să pună în aplicare un program în acest sens, dar să o facă „lovind pe ascuns”.

Într-o scrisoare din 1765 d’Alembert susţinea că “victoria ne surâde pe toate fronturile şi va pot asigura că în scurt timp numai prostimea va mai urma standardul inamicilor noştri, iar noi o condamnăm indiferent dacă este cu noi sau împotriva noastră”.

Într-o scrisoare din 1768 el scria că acea religie „monstruoasă” „va trebui să cadă lovită de o mie de mâini invizibile; da, s-o lăsăm să cadă sub cele o mie de lovituri repetate”.

John Robinson, primul secretar general al societăţii Regale din Edinburg în 1783, scria despre conspiraţia din spatele Revoluţiei Franceze în lucrarea sa din 1797 intitulată “Dovezi ale conspiraţiei,” şi observa efectele influenţei lui Voltaire.

Robinson scria că proiectul drag lui Voltaire şi discipolilor săi era „distrugerea creştinismului şi a tuturor religiilor, care va cataliza o schimbare totală a guvernelor”. El scria că Voltaire luase calea influenţării ideologice şi producea în masă scrieri care „inflamau apetitul senzual al oamenilor dar le şi perverteau judecata”.

Soljeniţân credea că acest concept stă la baza multor rele pe care lumea le-a experimentat sub comunism.

„Căderile conştiinţei umane, privată de latura sa divină, a fost un factor determinant al tuturor crimelor majore ale acestui secol”.

Când oamenii îşi pierd simţul responsabilităţii morale şi când “raţiunea” umană – cu pofte şi dorinţe nestăpânite – devine singura fundaţie a discernământului, ce va mai motiva oamenii să aleagă între bine şi rău? Soljeniţân credea că aceasta era cea mai mare problemă a ideologiei comuniste.

“Atunci când orice este permis de mediul extern, de ce ar mai face o persoană efort să se controleze şi să nu comită fapte reprobabile?” se întreba scriitorul rus.

„De ce s-ar mai controla cineva să nu urască orice – rase, clase sau ideologii? O asemenea ură corodează, de fapt multe inimi astăzi. Profesori ateişti occidentali cresc noua generaţie în spiritul urii faţă de propria lor societate”.

Virtute socială

O sursă similară de ideologie poate fi găsită în scrierile lui Jean-Jacques Rousseau, un filozof cu o imensă influenţă asupra Revoluţiei Franceze şi socialismului modern.

Asemenea sectelor gnostice, Rousseau susţinea că identitatea şi caracterul erau formate postnatal. El propovăduia o viziune socială nouă „virtuoasă” despre care credea că va aduce omenirea mai aproape de natura umană originară şi necontrolată.

Printre lucrările sale se află “Contractul social” publicat în 1762. Lucrarea conţine teoriile lui Rousseau despre cum se fondează o societate politică menită să elibereze oamenii de conceptul său de „sclavie” – şi cum se pot determina toţi indivizii să îşi cedeze drepturile.

Robespierre a fost influenţat masiv de Rousseau, deşi teza folosirii terorii ca formă de guvernământ, pe care primul a pus-o în practică în timpul Revoluţiei Franceze nu se găseşte în gândirea celui de-al doilea.

Printre celelalte sisteme majore de credinţă ale Iluminismului se află deismul, credinţa în Cultul Fiinţei Supreme a lui Robespierre, o filozofie conform căreia Universul era raţional şi putea fi înţeles nemijlocit cu ajutorul raţiunii umane, dar nega intervenţia acestuia în societate. Deşi deismul nu mergea atât de departe ca ateismul, moralitatea sa era centrată mai degrabă pe om decât pe divinitate, tăind astfel legătura dintre cele două părţi.

În spatele tuturor acestor credinţe se afla o schimbare fundamentală a gândirii religioase. „Raţiunea” individuală era pusă deasupra credinţei tradiţionale. Acest lucru a generat un curent de divinizare a omului şi, drept consecinţă, formarea unei toleranţe la toate relele produse de lipsa de constrângere a dorinţelor umane.

Faimosul ocultist francez al secolului al 19-lea – Éliphas Levi – explică natura unora dintre aceste secte în cartea sa din 1860 “Histoire de la Magie”.

El le numea „rebeli ai ordinii ierarhice” şi sublinia că în locul sobrietăţii morale impuse de religiile tradiţionale, sectele propuneau „pasiuni senzuale” şi “lipsa controlului” care le hrănea dorinţele de distrugere a tuturor ierarhiilor sociale, inclusiv a familiei.

Nesta Webster notează că aceste secte aveau două ţeluri: ezoteric şi politic. Foloseau perversiunea pentru a lega oamenii de sistem, apoi acţionau pentru a „îngropa toate ideile recunoscute legate de moralitate şi religie”.

Scrierile lui Karl Marx şi Friedrich Engels urmează şi ele acest tipar. În „Manifestul Comunist” ei avertizau că noul lor sistem abolea toate „religiile şi moralitatea”.

Soljeniţân spunea că, înainte de Revoluţia Bolşevică din Rusia, forţa formatoare şi unificatoare a naţiunii era credinţa crestina, iar cultura religioasă era fundaţia morală care ţinea societatea laolaltă.

El îşi amintea că în perioada copilăriei sale „îi auzea pe cei bătrâni care explicau sursa marilor dezastre care loveau Rusia: oamenii au uitat de Dumnezeu; acesta este motivul pentru care se întâmplau dezastrele”.

După 50 de ani de cercetare şi interviuri şi cărţi despre istoria revoluţiei comuniste, Soljeniţân spunea:dacă astăzi aş fi rugat să formulez cât mai concis cauza principală a Revoluţiei care a răpit 60 de milioane de suflete de-ale noastre, n-aş putea s-o spun mai concis: oamenii l-au uitat pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care s-au întâmplat toate acestea”.

Numărul total al victimelor comunismului este estimat la 100 de milioane, deşi crimele sale nu au fost încă examinate complet, iar ideologia sa încă persistă.

10/01/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

EXISTĂ EVREI PE CARE POȚI SĂ-I ÎNJURI…

EVREI PE CARE AI VOIE SĂ ÎI ÎNJURI

Trăim timpuri în care s-a impus o normă niciodată scrisă, dar întotdeauna respectată: nu este voie să îi critici pe evrei, orice ar face.

Dacă ai scrie despre masacrul de la Sabra și Chatila, despre faptul ca marea criză economică din 2008-2009 a pornit de la escrocheriile băncii evreiești Lehman Brothers sau despre crimele și răpirile savărșite de Mossad în străinătate, asta înseamnă anti-semitism și este interzis – motiv pentru care astăzi nu voi scrie despre ele.

Și totuși, sînt doi evrei la care nu numai că s-a dat liber la criticat și înjurat, dar unii sînt chiar obligați să facă asta, scrie Dan Cristian Ionescu în articolul https://ioncoja.ro/evreii-care-i-au-injurat-pe-evrei.

Unul este George Soros. O să vă mire că acum într-un fel îi iau apărarea, dar sînt lucruri care trebuie știute. Enorma lui avere, obținută în mare măsură prin speculații bancare, dar și cu sprijinul altor evrei (ca de pildă Silviu Brucan) i-au permis ca după căderea cortinei de fier să se infiltreze în țările fost socialiste, să identifice și să recruteze persoanele cele mai capabile (capabile de orice, inclusiv de trădare), să le instruiască la Budapesta iar pe cei mai promițători să-i perfecționeze la Salt Lake City după care să-i promoveze în funcții de conducere în România.

Ultima „AFACERE” a lui George Soros. Cum îi ajută MILIARDARUL pe IMIGRANȚII  din SUA – Evenimentul Zilei

Sprijinul pe care îl avea Soros în SUA ajungea la nivel înalt – un exemplu edificator: una din aceste persoane, care ulterior avea să ajungă în funcții importante în România și apoi în Europa, venită de la Salt Lake City îmi spunea în 1993 că trebuie să se întoarcă din nou în America pentru un dejun privat cu George Bush senior (fostul director al CIA, fostul președinte al SUA).

Apoi s-a întîmplat ceva, ceea ce eu pun pe seama trufiei lui Soros care se considera pe cai mari: a intrat în conflict cu miliardarul evreu israelian Beny Steinmetz. Si se pare că acest conflict a pornit de la țeapa pe care Soros i-a dat-o vînzîndu-i acțiunile pe care le avea la Roșia Montana (nu stau acum să explic de ce țeapă).

Războiul a fost crunt, iar Soros a făcut inclusiv denunțuri penale – la începutul acestui an, Steinmetz a fost condamnat la 5 ani închisoare în Elveția, și la aceeași pedeapsă și în România – desigur, nu este încarcerat întrucît să încarcerezi un evreu condamnat este un act de antisemitism.

Interesant este faptul că în wikipedia apare că în România a fost achitat, încă din 2019! Citiți și vă cruciți, nici un cuvînt despre condamnări!.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/beny-steinmetz-condamnat-la-5-ani-inchisoare-in-romania-a-primit-o-pedeapsa-similara-si-in-elvetia-1438990

https://en.wikipedia.org/wiki/Beny_Steinmetz

Soros a făcut greșeala de a ataca un miliardar infractor israelian, ceea ce i-a atras dușmănia Israelului, cu consecințe pe plan mondial. Viktor Orban i-a interzis Universitatea Central Europeană de la Budapesta – unii l-au acuzat pe Orban de antisemitism, dar nici vorbă de așa ceva, Orban are excelente relații cu Israelul, singurul evreu cu care avea ceva era Soros, pe care Israelul nu-l mai iubea.

În centrul și estul Europei Soros și-a pierdut influența. Dar cel mai important efect a fost peste ocean, la alegerile din 2016 – Soros o sprijinea pe Hillary Clinton și atunci Israelul l-a sprijinit oficial pe Trump. Uite cum se scrie istoria.

La ora aceasta, Soros este trecut de 90 de ani și eu cred că este ieșit din cărți cu totul. Să-l faci în continuare pe Soros vinovat de tot ce este rău în lume, eu cred că este căderea într-o capcană pregătită din timp.

În ce mă privește pe mine, eu îi sunt recunoscător lui Soros pentru un lucru. Chiar dacă nu a urmărit interesul României ci era plan de luptă împotriva lui Steinmetz, el a împiedicat exploatările cu cianuri de la Roșia Montana.

El a subvenționat mișcările din toată țara împotriva acestor exploatări care au avut loc prin 2012. Că dacă era după autoritățile române, dezastrul ne păștea sigur.

Al doilea evreu care poate și trebuie criticat, injurat, condamnat, este Nicolas Maduro, președintele Venezuelei. Demn urmaș al lui Hugo Chavez, a continuat politica acestuia – o politică prin care interesele capitalului american și sionist sunt grav afectate.

Venezuela slams Facebook 'totalitarianism' for Maduro page freeze |  Coronavirus pandemic News | Al Jazeera

Ca de obicei, SUA au încercat eliminarea lui fizică, au subvenționat mișcări de opoziție conduse de trădători corupți, au luat măsuri de izolare economică. Lacheii europeni s-au aliniat, au recunoscut ca președinte un impostor fără nici o legitimitate, englezii au blocat rezervele în aur depuse de Venezuela acolo (mare greșeală să duci aurul în perfidul Albion!).

Chiar azi, Venezuela este jefuită de OMS care a primit banii dar nu a trimis vaccinurile! Maduro luptă în continuare pentru țara sa și pentru poporul său.

X

Am scris că în vara lui 2003 am purtat o discuție cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, un evreu. O discuție a cărei importanță pe atunci nu aveam cum să o prevăd. La un moment dat mi-a spus că cei mai mari dușmani ai evreilor au fost evrei. Nu am intrat în amănunte, dar apoi, cînd am devenit interesat, am găsit o serie de exemple dintre care dau patru.

Tomas de Torquemada (1420-1498), evreul convertit care a fost primul Mare inchizitor al Inchiziției spaniole. În timp ce Cristofor Columb traversa oceanul, Torquemada, la ordinul Isabelei de Castilia, îi alunga din peninsula iberică pe evreii care refuzau convertirea la creștinism.

Tomas de Torquemada on Twitter: "Ooopppssss @juancanavarro @PublioDeGracia…  "

Nu știu dacă este adevăr sau legendă, dar se spune că atunci a apărut obiceiul de a se mînca porc de Crăciun – în acest fel, erau deconspirati evreii care trecuseră în mod fals la creștinism.

Reinhard Tristan Eugen Heydrich (1904-1942), autorul soluției finale în problema evreiască, adoptate în ianuarie 1942 la conferința de la Wannsee. Menționez din nou că soluția finală nu era uciderea evreilor ci deportarea evreilor.

Reinhard Heydrich | Life & Assassination | Britannica

Desigur, și acesta era un abuz (la selecția deportaților participînd și Judenratul din Germania), dar este inutil să îngreunăm un abuz trîntind peste el o minciună. Din Wikipedia a dispărut mențiunea despre bunica lui evreică.

Lavrenti Beria (1899-1953), șeful NKVD. Nu a ucis numai floarea armatei poloneze în pădurea de la Katyn, dar i-a executat si pe liderii bolșevici evrei intrați în conflict cu Stalin, pe sioniștii din comitetul antifascist evreiesc și pe evreii din complotul medicilor.

Lavrenti Beria - IMDb

Din Wikipedia a dispărut mențiunea despre originea lui evreiască.

Și, surpriză! Karl Marx (1818-1883).

Karl Marx at 200: why the workers' way of knowing still matters

Campania de ură împotriva lui Marx este pornită de evrei – una dintre lucrările sale (“Despre problema evreiască“) poate fi interpretată astăzi în termenii sionişti ca una dintre cele mai antisemite scrieri (“Bazele seculare ale iudaismului: nevoile personale, interesul propriu. Religia iudeilor? afacerile. Dumnezeul lor este banul”).

Am fost comunist, pînă la 30 de ani. Un filozof francez, fost comunist (îmi pare rău că am uitat cine) spunea: ”Cine la 20 de ani nu este comunist, nu are inimă; cine la 40 de ani mai este comunist, nu are creier”.

Am fost comunist, cum a fost floarea intelectualității franceze în prima jumătate a secolului trecut, cum a fost Panait Istrati pînă cînd împreună cu Nikos Kazantzakis s-a dus la Moscova să-l cunoască pe Maxim Gorki, cum au fost inițial legionari de frunte ca Mihail Polihroniade (ucis pe 22 sept. 1939 în lagărul Rm. Sărat) și Petre Țuțea, cum au fost prietenii mei Niculae Cerveni (comunistul arestat de bolșevici) și prințul Dimitrie Callimachi.

M-au cucerit ideile privind scăparea de exploatare (exploatare la care omenirea se bagă azi de bună voie, în special prin bănci), de egalitate (nu de egalitate între cel inteligent și cel tîmpit, ci egalitatea de șanse în urma căreia cîștigă cel mai bun, ceea ce azi nu se mai întîmplă), nu-mi doream să fiu mai bogat decît alții.

La 30 de ani mi-am dat seama că în practică totul este fals.

Din Marx am citit doar ce aveam nevoie pentru examen, deci nu sînt specialist. Dar am impresia că cei care azi prin marxism înțeleg tot ce este mai rău, nu au citit niciodată din Marx.

Poate că este nevoie despre o distincție între marxism și pervertirea lui prin leninism.

Dan Cristian Ionescu

06/07/2021 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , | Un comentariu

Marx si Engels, doi homosexuali care au distrus lumea

The Gay Communist Manifesto

Bazele marxismului          

de Julian Chitta

Dl Julian Chitta - Ziaristi Online

In anul 1983, revista homosexualilor din Brazilia, “Cabinhero”, care inseamna “baiat de cabina”, comemora 100 de ani de la moartea lui Karl Marx, cu o serie de articole extrem de socante. “Cabinhero”, ori baiat de cabina, era o functie de ucenic marinar pe multe din vasele trans-oceanice, supusa capriciilor capitanilor, a ofiterilor de punte, si a sefilor de echipaj.

Aceste functii erau notorii pentru abuzul sexual brutal suferit de astfel de adolescenti care, in speranta de a deveni marinari, acceptau o viata in infern.

In primul plan, editorii revistei au definit lucrarile lui Marx drept extrem de semnificative pentru societatea moderna. In aceste articole se afirma ca opera lui Marx a fost cu mult mai “importanta decat cea a lui Iisus Hristos, afectand cu mult mai multi oameni”, calificand cuplul homosexual Karl Marx, (1818-1883) si Friedrich Engels, (1820-1895) drept cea mai ilustra pereche de “gay”, (homosexuali) care a trait vreodata.

Urmand tonul impus de “Cabinhero”, o multime de publicatii homosexuale din Europa, America si America Latina, au publicat mai multe articole exagerand datele biogafice ale lui Marx si Engels pentru a crea o latura eroica pentru personalitaile respective. Intre altele, acest cuplu homosexual a fost facut responsabil pentru eforturile sociale de a “elibera” si de a cere drepturi egale pentru homosexualii “oropsiti” de societatea capitalista, care insista in a sustine institutia anacronica a casatoriei dintre un barbat si o femeie, contra cursului contemporan al istoriei. Detaliile biografice scoase la iveala cu ocazia aniversarii morti lui Marx, au fost atat de surprinzatoare si atat de urate, incat partidele comuniste din mai multe tari au facut tot posibilul sa cumpere toate exemplarele tiparite, pentru a impiedica difuzarea lor.

Karl Marx era originar dintr-o familie evreiasca proeminenta, cu multi ancestori distinsi ca rabini eruditi, care au excelat in studii biblice. Marx a fost criticat in permanenta de rabinul de la sinagoga pe care o frecventa pentru relatiile sale cu Friedrich Engels, pe care le califica drept un pacat sever, o aberatie in fata lui Dumnezeu, cerindu-Ie sa se lase de a comite trangresii contra legii divine.

Ca rezultat, ambii, Marx si Engels, s-au oprit de a practica religia mozaica, alaturandu-se unei parohii lutherane germane, in anul 1846.

Potrivit opiniei unor istorici homosexuali, comportamentul lui Marx a dovedit, inca de la ora respectiva, o determinare si un caracter solid, luptand pentru “cauza minoritatilor exploatate”.

Acest episod din viata lui Marx i-a cimentat convingerea ca schimbarea ordinii sociale este conditia primordiala pentru instauarea socialismului.

Marx s-a casatorit, in 1847, cu Jenny von Westphalen, numai de ochii lumi, pentru a putea functiona in societatea rigida din Germania si pe urma in cea din Anglia. Engels n-a fost niciodata casatorit, in timp ce legatura homosexuala dintre ei s-a mentinut pe parcursul intregii lor vieti.

Concubina lui Engels, Mary Burns, a avut idei similare cu Marx si Engels, in ce priveste institutia casatoriei, insistand ca cel mai judicious model de societate socialista trebuie sa elimine complet casatoria ca o institutie sociala.

Ca si Marx, Mary Burns sustinea ca mariajul nu este altceva decat un instrument inventat de capitalisti pentru a tine femeia sub presiunea opresiunii materialiste create de goana dupa bani. (Se pare ca asa s-a nascut miscarea feminista din Vest.)

Astfel de idei au fost considerate un afront prin negarea rolului femeii in familie si prin respingerea normelor de decenta sociala.

De aceea, nici Marx, nici Engels, nu s-au putut integra in societatea engleza, fiind fortati sa traiasca aproape ca niste exilati. De fapt, Marx nu a fost in stare sa invete engleza bine, asa ca Engels a trebuit sa-i compuna toate scrisorile pe care le trimitea la redactiile ziarelor engleze si americane. Lui Karl Marx ii placea sa citeasca ziarul “New York Tribune”, pe care il primea de doua ori pe luna, fiind mai usor de citit, datorita unui stil mai simplu.

Homosexualul-Lenin sifilitic

Mai multi istorici care au studiat viata lui Marx si Engels, catre sfarsitul celui de al 19-lea secol, au mentionat acuzele de imoralitate contra celor doi. Se presupine ca ambii au suferit de sifilis, ca si Lenin.

Bolile venerice erau rampante in acea perioada, si nimeni nu poate atribui acestea numai datorita imoralitatii, chiar daca in marea majoritate homosexualii burlaci erau afectati mai mult decat persoanele casatorite.

De asemenea, se spune ca și Lenin a murit de sifilis (Citiți aici despre homosexualul Lenin în https://cersipamantromanesc.wordpress.com/povestea-iubirii-mistuitoare-dintre-jucausul-lenin-si-micul-ghersele-zinoviev-dezvaluita-de-arhivele-k-g-b/).

Ieșind din sfera apologiei homosexualilor faimoși, este demn de notat că, din punct de vedere psihologic, o persoana care se pune intr-o pozitie contrara normelor sociale prevalente, are tendinta sa devina o persoana antisocială, cu un bagaj psihiatric greu, in sensul inabilității de a functiona normal. O astfel de caracterizare devine trasatura  cea mai evidenta in personalitatea fondatorilor marxismului.

Faptul ca majoritatea carentelor psihologice atribuite lui Marx, Engels si Lenin au putut fi ascunse atata timp, sub masca unui altruism care in mod fals propovaduia justia sociala, e dovada eficientei unui sistem de propaganda ridicat la nivel stiintific, pentru a aruncat praf in ochii “idiotilor folositori” (expresia ii apartine lui Lenin).

La moartea lui Marx, in 1883, la inmormantarea sa au participat numai cinci persoane, alt fapt care atesta lipsa lui de popularitate, desi Anglia era plina de fel de fel de simpatizanti ai ideologiilor de stanga.

Din moment ce Marx nu a lucrat nici macar o singura zi, in afara activitatii lui publicistice, explica de ce intelegerea fenomenelor si a elementelor economice e asa de primitiva. Cei care s-au ocupat de studiul biografiei fondatorilor marxismului au ramas extreme de uimiti sa descopere ca Marx nu a vizitat nici o fabrica capitalista, desi la o distanta destul de mica se aflau uzine textile, metalurgice si santiere navale.

Prin contrast, Friedrich Engels a fost trimis de tânăr să mearga in Anglia, să ajute la administrarea unor intreprinderi textile care au aparținut familiei tatalui sau.

De fapt, el a fost cel care a suportat toate cheltuielile legate de viata lui Marx. Notiunea de “femeie intretinuta” s-a aplicat, in cazul lui Marx, unui barbat.

Legat de aspectul negativ al opiniilor sociale ale lui Marx si Engels, noțiunea “luptei de clasa” e justificate de repulsia organica  pe care Marx a avut-o pentru semenii sai care s-au realizat intelectual, politic, economic sau social.

Marx a incercat sa obțina independenta economica, dar nu a reusit sa vânda un numar sufficient de cărți pentru a trăi. De aceea a trebuit sa apeleze la Engels, care si-a asumat rolul de mentor si de administrator al vietii personale a lui Marx.

Singura realizare demna de mentionat este aceea ca a convins primul Congress International al Asociației Muncitorilor, in 1864, să facă tot posibilul sa-l numeasca pe el director executiv, din moment ce activiștii sindicalisti nu posedau facultatile intelectuale necesare pentru a naviga in sistemele de legi din tarile respective, in timp ce el, Karl Marx, sustinea ca e un expert in acest domeniu.

Astfel a ajuns la un venit lunar de vreo 50 de lire sterline, pe un timp de doi ani, cât a functionat ca director al comitetului executiv.

In afara de acest venit, Karl Marx nu a avut nici un fel de bani.

Veniturile din publicistică, articolele aparute in diverse ziare, si cartile lui, care includ “Capitalul” (Das Kapital), nu au reusit sa-i asigure nici macar chiria casei, care era suportată de Engels.

In august 1847 Marx declara cu un ton exrem de malevolent ca “Evreii trebuie toți eliminati pentru ca ei sunt principalii furnizori de capital. Pentru a distruge capitalismul, evreii trebuie distrusi intâi.”

Cu mai putin de doua luni dupa publicarea acelui articol, intr-un editorial in “Die Neue Reichische Zeitung”, el s-a exprimat ca anumite nații sunt total nefolositoare progresului spre socialism, si trebuie exterminate de indată :

“Nu exista nici un fel de justificare de a se permite unor natii primitive de a continua sa existe, din moment ca nu vor fi niciodata in stare sa inteleaga misiunea istorica a socialismului. Polonezii, valahii (românii), sârbii si rușii nu vor fi niciodata capabili sa iasa din epoca de piatră.”

In 1848, sub auspiciile Ligii Comuniste, Marx si Engels au produs Manifestul Comunist, (“Manifest Der Kommunistische Partei”), care ar putea fi considerat o veritabila declaratie de razboi contra societatii umane.

Marx si Engels nu s-au mulțumit numai a defini ca ținta pentru atacul lor clasa conducătoare, ci vizeaza cu virulența și toxicitate toti membrii intelectualității, clerul, clasa mijlocie si toți producatorii de produse agricole și micii meseriași.

Julian Chitta - Marxism and Socialism

Foto coperta Julian Chitta: Barnes and Noble

Marx justifica pozitia aceasta antisocială prin teoria sa favorită, care a fost adoptata de mai toți comuniștii din lume:

“Intreaga istorie umana e bazată pe lupta dintre clase.”

O astfel de gandire pare fireasca pentru cineva care niciodata nu a fost in stare sa posedeze ceva si dealungul intregii sale vieti a fost subventionat de un bogat partener homosexual.

Lui Marx nu i s-a parut niciodata ca punctul sau de vedere ar fi greșit, in special in relatiile dintre “fortele de productie”, “mijloacele de productie”, capital si tehnologie.

El n-a putut niciodata intelege că munca, indifferent de ce fel, este o valoare care se poate cumpara si vinde, in conditiile impuse de piață. Daca ai o educatie superioara, poti sa obtii o remunerare superioara. Daca ai o calificare inferioara, vei avea un salariu inferior.

Concluzia cea mai logica, dupa ce studiezi toate aspectele legate de Marxism, este ca acest sistem filozofic a pornit de la date false si din moment ce nu a putut exprima nimic matematic a recurs la niste superstiții, care au fost legiferate de unele regimuri totalitare ca adevaruri absolute.

Sigmund Freud (1856-1939), fondatorul psihanalizei moderne, a spus candva ca “Toate experiențele negative trăite de un individ pot fi reflectate in cele mai adanci elemente psihice intime, menite sa creeze actiuni si comportament antisociale.”

  Eu aș sugera sa se considere ca marxismul e produsul unor minti bolnave, indiferent ce justificare se va gasi pentru a scuza crimele comise in numele instaurarii socialismului.

Sursa: Ziaristi Online

12/01/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: