CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Europa neomarxistă vs Europa națiunilor. Indepărtarea de idealurile de la începuturi ale Europei Unite. VIDEO

 

 

 

 

Imagini pentru europa neomarxista photos

 

 

 

 

 

 

Liderii de astăzi ai Uniunii Europene s-au îndepărtat foarte mult de idealurile Europei Unite de la început. Încet, încet, tot proiectul european a alunecat periculos spre neomarxismul cel mai radical.

Actuala UE seamănă tot mai mult cu un Soviet Suprem care încearcă să controleze totul și care și-a propus să dezintegreze identitățile naționale și cultura Bătrânului Continent. Cum vrea să facă asta?

Exact ca toate imperiile trecute: prin amestecarea etnică, culturală și religioasă până în punctul în care națiunea etnică formatoare a fiecărei țări să nu mai conteze.

Iar pentru a ajunge aici, este nevoie de o migrație africană și arabă fără limite, de discriminarea politică, religioasă și de gen a majorității.

Cu alte cuvinte, migrația care a dat peste cap multe țări europene, este asezonată cu așa zisa corectitudine politică (în realitate o cenzură agresivă de tip comunistoid) și cu un proces accelerat de homosexualizare a societății.

La această agresiune asupra valorilor tradiționale, oamenii au început să reacționeze semnificativ abia în ultimii ani, lucru dovedit de faptul că în mai multe țări europene forțele connservatoare, patriotice (numite de presa neomarxistă populiste sau de extremă dreaptă) au ajuns la putere.

Lucrurile tind să se schimbe semnificativ și în Parlamentul European, alegerile europarlamentare de luna viitoare urmând să ne arate cât de puternic este valul politic care se împotrivește neomarxismului cultural.

Pentru a afla mai multe despre această bătălie dintre Europa Neomarxistă și Europa Națiunilor, vă invit să urmăriți episodul de astăzi al emisiunii Adevăruri Tulburătoare, al cărei invitat a fost invitat gen. (rez.) dr. Mircea Chelaru.

 

 

 

 

 

 

 

14/04/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 14 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 14 aprilie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

1457: La Orbic, în ţinutul Neamţului,  Ştefan cel Mare îl invinge în luptă pe  domnitorul Petru Aron, dupa care merge la Suceava și pe locul ce se chema Câmpia Direptății, îi întreabă pe toți cei de față dacă le este cu voie să le fie domn.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și “toată țara”, l-au ridicat atunci în scaunul părinților și strămoșilor săi.

Începea domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova (care a durat 47 de ani, până în ziua morţii sale – 2 iulie 1504), în timpul căreia a reorganizat administraţia, a impulsionat comerţul și a refăcut sistemul de apărare a ţării.

Din acea epocă datează primele cronici, dar şi mănăstirile pictate în „stilul moldovenesc”.

Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, Sf. Voievod Ştefan cel Mare fiind prăznuit în data de 2 iulie.

 

 

 

1574: Are loc lupta de la Jilişte, unde Ioan-Vodă cel Cumplit al Moldovei zdrobeşte oastea turco-munteană, venita pentru a-l instala  domn pe Petru Şchiopul.

 

 

 

Ioan Vodă cel Viteaz (Ioan Vodă cel Cumplit) (n.1521-d.1574), domn al Moldovei 1572-1574

 

La 14 aprilie 1574 are loc lupta de la Jilişte, unde Ioan-Vodă cel Cumplit al Moldovei zdrobeşte oastea turco-munteană care urma să-l instaleze domn pe Petru Şchiopul.

Intrigile domnului Munteniei Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) la Poartă, care urmărea înscăunarea pe tronul Moldovei a fratelui său, Petru Şchiopul, susţinute cu daruri bogate (100 000 galbeni) marelui vizir Mehmed Sokollu au înrăutăţit relaţiile sultanului Selim II-lea cu Ioan-Vodă al Moldovei.

Sultanul cere principelui Transilvaniei şi paşei de Buda să împiedice refugierea domnului Moldovei pe teritoriul lor şi pregăteşte schimbarea chiar şi forţată a domniei în Moldova.

Ioan-Vodă cel Cumplit al Moldovei, nu ascultă se sfatul boierilor şi se pregăteşte de luptă cu turcii. Domnitorul moldav cere ajutorul regelui Uniunii polono-lituaniene, Henric de Valois (1573-1574) şi viitorului rege Henric al III-lea al Franţei (1574-1589) dar este refuzat de ambii. Singurul sprijin Ioan-Vodă l-a obţinut din partea a 1 200 de cazaci polonezi, conduşi de hatmanul Sviercevski.

Domnul Moldovei dispunea de 20 000 pe pedestraşi, 10 000 de călăraşi (călăreţi) şi de 110 guri de foc, din care 80 tunuri de mare calibru.

Gruparea turcă era formată din 40 000 – 50 000 otomani ai beiului de Silistra şi din ostaşi din Muntenia. Armata a urmat cursul Bucureşti – Rîmnicu-Sărat – Milcov (hotarul cu Moldova) şi şi-a instalat tabăra la Focşani, pe malul Rîmnei, afluent al Putnei, lîngă Jilişte.

Ioan Vodă a înaintat pe direcţia Iaşi – Vaslui – Bîrlad – Tecuci – Focşani. Avangarda oştii sale în frunte cu vornicul Ţării de Jos, Dumbravă şi a lui Sviercevski, cam 5 000 -6 000 călăreţi, a biruit în seara zilei de 23 aprilie 1574 straja munteană, lîngă tabăra otomană.

Ioan-Vodă atacă masiv în dimineaţa zilei de 24 aprilie, iar surprindere atacului fiind atît de mare încăt a urmat un mare măcel. Domnul Munteniei Alexandru II-lea era să-şi piardă capul, iar fratele său Petru Şchiopul, s-a refugiat în cetatea otomană a Brăilei.

La tronul Munteniei a fost înscăunat Vintilă, cu ajutorul moldovenilor vornicului Dumbravă, dar după 4 zile acesta a fost surprins de ostaşii lui Alexandru şi decapitat. Turcii urmau să vină cu noi întăriri de peste 60 000 de oameni.

Detalii… Ioan Vodă cel Viteaz, domn al Moldovei.

 

 

 

1828 (14/26): Începe Războiul ruso-turc (1828-1829). Trupele Rusiei ţariste trec Prutul şi în câteva zile ocupă Moldova şi Muntenia. În locul domnilor celor două principate, care se retrăseseră, se instituie o administraţie militară rusă, în frunte cu contele Pahlen, numit preşedinte deplin împuternicit al adunărilor (divanurilor Moldovei şi Valahiei).

Războiul a durat până la 2 septembrie 1829, stil vechi (14 septembrie, stil nou).

 În cadrul operaţiunilor purtate pe teritoriul Ţării Româneşti şi de-a lungul Dunării au participat şi unităţi de panduri români, războiul încheindu-se la 2/14.IX.1829. 

 

1839: Apare la Iaşi, în Principatul Moldova (la 14 aprilie 1839 s.n / 2 aprilie 1839, s.v ), sub conducerea lui Gheorghe Asachi, periodicul .

Foaie sătească a Principatului Moldovei”.Periodicul conţinea suplimente consacrate agriculturii, industriei şi negoţului.

Foia sătească a Principatului Moldovei a apărut pînă la 6 iulie 1851.

 

 

 

 

1868: S-a născut la Bucuresti, într-o veche familie de boieri olteni, artistul plastic  Oscar Obedeanu; (d. 11 ianuarie 1915, București).

 

 

 

 

File:Oscat Obedeanu - Autoportret.PNG

Oscar Obedeanu – Autoportret

 

 

 

Incepând cu 1886 urmează cursurile Școlii de Belle Arte din București, condusă de pictorul Theodor Aman, primind medalia de argint pentru compoziție.

S-a format sub influența pictorilor Theodor Aman și Nicolae Grigorescu, dar și a povestirilor tatălui său, colonel în timpul Războiului de Independență din 1877-1878 și a albumelor existente în biblioteca familiei.
În octombrie 1886, în urma unui concurs, Oscar Obedeanu a intrat la Akademie der Bildenden Künste din München, unde studiau și Ludovic Dolinschi și Ștefan Luchian.
A absolvit-o în anul 1893 primind medalia de argint pentru un tablou referitor la Războiul de Independență. După absolvire a călătorit în Europa studiind în cele mai importante galerii de artă.

A evocat momentul istoric 1877-1878, într-o serie de desene în tuș sepia cu peniță sau creion, pregătitoare pentru compozițiile pictate, cum sunt Atacul redutei Grivița și căderea eroică a căpitanului Valter Mărăcineanu, Osman Pașa rănit și ofițeri ai Marelui Stat Major Român.

 

 

 

1874, 14/27: S-a născut (la Chisălău, azi în Ucraina), istoricul Sever I. Zotta.

 

 

 

 

Sever Zotta, istoric si arhivist

A fost membru corespondent al Academiei Române. La 1 octombrie 1912 a fost numit director al Arhivelor Statului din Iasi, in ale carei bogate depozite incepuse sa cerceteze odata cu venirea la Iași. A contribuit la apariția revistei Ioan Neculce (1921) și a desfașurat o bogată activitate publicistică bazată în primul rând pe tezaurul documentar al țării, adunat în depozitele Arhivelor Statului.

 

A înfiinţat în 1921, împreună cu Gh. Ghibănescu, la Iaşi, Societatea de Istorie şi Filologie; a publicat studii de genealogie, studii referitoare la trecutul mănăstirii Golia ori la Arhivele Statului din Iaşi ; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1943, la Orsk/Rusia).

 

 

 

1879: Agenția diplomatică a României la Belgrad a fost ridicată la rangul de legație.

 

 

 

 

1884: Apare la Sibiu, Transilvania (14/26 aprilie), ziarul politic şi cultural „Tribuna”, condus între 1884 şi 1886 de Ioan Slavici. Ziarul Tribuna va apărea pînă pe 16 aprilie 1903.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1885: S-a născut prof.dr. Iuliu Hatieganu, reprezentant de seamă al medicinii româneşti, membru al Academiei Române (m. 4 septembrie  1959).

A participat  la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, unde colegul său de liceu, episcopul Iuliu Hossu, a dat citire Proclamaţiei Unirii.

A  fost deputat în Parlamentul României şi s-a bucurat de mari onoruri naţionale.

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

 

Este omul care a înfiinţat învăţământul medical în limba română la Cluj, punând bazele unui institut de profil imediat după Marea Unire din 1918, institut care avea să devină, în timp, ceea ce este astăzi Universitatea de Medicină şi Farmacie, ce îi poartă numele.

A iniţiat “Extensia universitara”  (1924) care  şi-a propus răspândirea cunoştinţelor ştiinţifice în rândul unui public larg.

A format la  Cluj o valoroasă școală de medicină internă.

În onoarea sa, Universitatea de Medicină din Cluj Napoca îi poartă numele.

 

 

 

 

 

 

 

1895: S-a născut la Liege, în Belgia, pionierul aviației  românești,

Ionel Nicolae Romanescu.

 

 

 

Imagini pentru Ionel Nicolae Romanescu,

 

 

 

A zburat în 1908 cu un planor celular, construit sub supravegherea profesorului de mecanică Henri Auguste. A fost primul zbor planat din România cu un om la bord, într-un aparat mai greu decât aerul și fără motor. A primit titlul de cel mai tânar zburator din lume din partea Federatiei aeronautice din Paris.


Realizează în 1911 un planor demontabil cu care face mai multe încercari de zbor în stațiunea Eforie Sud și înfiinteaza la Iasi, in 1912, alături de câțiva colaboratori, prima școală particulara de planoriști amatori.

S-a inrolat voluntar ca pilot în primul razboi mondial. În 1917-1918 se refugiază la Odesa unde a continuat cursurile de zbor.

In 1918 se duce în Franța și la 1 noiembrie 1918 moare eroic in regiunea Sissonne-Rethel din nordul Franței in timpul unei lupte aeriene.

A primit post-mortem medalia Ordinul Virtutea Militara si Crucea de Razboi.

« Revista Aeriană » i-a atribuit în anul 1912 lui Ioan N. Romanescu calficativul de “cel mai tînăr constructor de planoare”.

 

 

 

 

1910: A fost promulgată Legea asupra repausului duminical în unităţile industriale şi comerciale (excepţie făceau instituţiile statului şi administraţia publică, pentru care s-au elaborat legi speciale).

Prima lege care instituia repausul duminical apăruse la 6 martie 1897 și potrivit legii, erau libere doar dimineţile de duminică şi alte 14 sărbători pe an.

Legea a fost propusă de prim-ministrul României de atunci, Vasile Lascăr, şi susţinută de scriitorul Barbu Ştefănescu-Delavrancea pe vremea când a condus Primăria Capitalei, în 1899, vreme în care a promovat şi aplicat această lege, arătând „că muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecând la lucru în zori şi întorcându-se acasă noaptea, târziu“.

În 14 aprilie 1910, legea este modificată: se prevede repausul duminical şi în sărbătorile legale în unităţile comerciale şi industriale, cu excepţia instituţiilor statului şi a administraţiei publice. Cu toate acestea, brutăriile lucrau în toate zilele săptămânii pentru a vinde oamenilor pâine proaspătă; abia prin Decretul Regal 4.333 din 6 iunie 1913, autorităţile au permis modificarea unui articol prin care pâinea era scoasă de pe lista articolelor ce trebuiau consumate imediat şi, astfel, brutarii beneficiază de duminică liberă.

 

 

 

 

 

1921: În România se înfiinţează institutul de seruri şi vaccinuri Dr.I.Cantacuzino.

 

 

 

1922: S-a născut (la Leova/Cahul, azi în R. Moldova) inginerul Victor Toma; primul constructor de calculatoare electronice din România (CIFA-1, în anul 1957); autor a numeroase invenţii; membru de onoare al Academiei Române din 1993; (m. 26 noiembrie 2008).

 

 

 

 

 

 

 

 A absolvit Facultatea de Mecanică şi Electricitate, secţia radiocomunicaţii a Institutului Politehnic din Bucureşti, după care şi-a continuat specializarea la Laboratorul de cercetări al concernului „Tesla” – Praga, luându-şi doctoratul cu teza „Generarea controlată a impulsurilor în sisteme asincrone”.

Prin ani, a fost asistent la Institutul Politehnic Bucureşti, şef de lucrări şi şef de laborator la Institutul de Fizică Atomică Măgurele, director adjunct ştiinţific şi şef de secţie la Institutul de Tehnică de Calcul din Bucureşti iar după pensionare şi-a continuat activitatea la SIAT, Bucureşti.

Cu o bogată activitate ştiinţifică, Victor Toma este primul constructor de calculatoare din ţara noastră: CIFA-1, calculator electronic cu 1.500 tuburi electronice (1957), urmat de CIFA-2, cu 800 de tuburi electronice şi CIFA-3, destinat Centrului de Calcul al Universităţii din Bucureşti, CIFA-4 şi VITOSHA, realizat în Bulgaria. În 1964, Victor Toma realiza primul calculator electronic cu tranzistori din România cu memorie pe ferite (CET-500) şi, în 1967, tipul CET -501, cu numeroase perfecţionări privind viteza, capacitatea memoriei operative şi a echipamentelor periferice din configuraţie. Este autorul a şapte invenţii brevetate dintre care amintim: releul electronic discriminator de tensiune, instrumente electronice pentru măsurarea radioactivităţii, generatorul controlat de impulsuri, sistemul de introducere a datelor pe discuri, sistemul de vot electronic ş.a. Mai adăugăm construirea unor sisteme de introducere a datelor pe discuri flexibile, (SIV-2.400), multiplicate industrial în peste 350 de exemplare, sisteme de editare pe bază de microcalculator pentru trecerea informaţiei de pe bandă magnetică pe imprimare rapidă.

În 1991 a elaborat prototipul pentru un sistem de numărare a voturilor, instalat la Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor iar, în 1992-1993, a realizat sistemul electronic de votare pentru Senatul României.

Între însemnatele sale contribuţii teoretice cităm dezvoltarea teoriei generatorului de impulsuri de tip asincron şi a conceptului de armare în electronică. Autor a cca. 50 de lucrări în care se includ comunicările prezentate la reuniuni ştiinţifice internaţionale de la Dresda, Moscova, Roma, Budapesta, Namur.

Dr. Ing. Victor Toma a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1993. Despre dr. ing. Victor Toma, Grigore Moisil scria, în 1973: „Construcţia de calculatoare aşa cum a fost ea făcută de inginerul Victor Toma a depăşit graniţele Institutului de Fizică al Academiei – Institutul de Fizică Atomică. A construit o şcoală pentru începuturile informaticii în ţara noastră.”

 

 

 

 

 

 

1924: Se fondează la București, Asociația Româneasca pentru Liga Națiunilor.

 

 

 

 

1924: S-a născut (în localitatea Bravicea, județul Orhei, astăzi satul Bravicea, raionul Călărași), criticul și istoricul literar român George Munteanu; (d. 2001).

 

 

 

 

 

George Munteanu

 

 

 

 

 

A fost profesor universitar, scriitor, critic și istoric literar.

A debutat  cu studiul „B.P. Hașdeu” (1963), publicând apoi volumul de articole „Atitudini” (1966); „Sub semnul lui Aristarc”(1975), „Introducere în opera lui Ion Creangă”(1976) și cursul universitar „Istoria literaturii române.

Epoca marilor clasici”(1980). Contribuția sa cea mai importantă o reprezintă „Hyperion 1. Viața lui Eminescu”(1973), pentru care i se va acorda Premiul „B. P. Hașdeu” al Academiei Romane.

Tot în sfera eminescologiei se integrează și volumul „Eminescu și eminescianismul: structuri fundamentale”(1987) și „Eminescu și antinomiile posterității”(1998).

 

 

 

1927: A apărut  Legea pentru înfiinţarea şi organizarea Camerelor de Muncă şi a Consiliului Superior al Muncii, care contribuie la o oarecare reglementare a regimului muncii în fabrici.

 

 

 

 

 

1929: S-a născut Octav Pancu-Iași, scriitor, publicist și scenarist român, un important autor de literatură pentru copii ; (d. 16/17 aprilie 1975).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În anii 1950 și 1960 publică volume de schițe și povestiri umoristice, între care: Are tata doi băieți (1956), Schițe în pantaloni scurți (1958), Scrisori pe adresa băieților mei (1960), Făt-Frumos cînd era mic (1963) ș.a.

Este și autorul a două romane pentru copii: Marea bătălie dela Iazul Mic (1953) și Cartea cu ochi albaștri (1959), dintre care primul s-a bucurat de o popularitate deosebită.

A scris  scenariul pentru pelicula Tată de duminică (1974), regizată de Mihai Constantinescu. 

În ultima parte a vieții, Pancu-Iași s-a angajat ca redactor la revista „Cutezătorii” și a scris foiletoane gazetărești.

 

 

 

 

 

1932: Este adoptată legea pentru organizarea bibliotecilor şi muzeelor publice din România, care prevedea înfiinţarea acestora în fiecare municipiu, comună urbană şi rurală.

 

 

 

 

 

 1932: S-a născut balerinul şi coregraful Gelu Barbu; stabilit din 1966 în Insulele Canare, a fondat prima şcoală de balet clasic din arhipelag; (m. 17 februarie 2016).

 

 

 

Imagini pentru balerinul şi coregraful Gelu Barbu; photos

 

 

 

 

 

 

1933: Este adoptată legea privind crearea Fundaţiilor culturale regale ale României, reunind toate fundaţiile existente.

 

 

 

 

1934: S-a născut Cornelia Velcescu, sculptoriță română, stabilită în străinătate.

 

 

 

 

 

1943:  S-a născut în orasul Iași, actriţa Rodica Mandache.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Imediat dupa terminarea liceului Oltea Doamna, in 1960, a reușit la concursul de admitere la IATC București. Examenul de admitere la actorie a fost prima sa reușita din București pentru tânăra Rodica Mandache. Câtiva ani mai târziu s-a casatorit cu marele fotograf Aurel Mihailopol.

Împreună au o fiică. In 1980 a fost  partenera lui Florin Piersic în teatrul tv „Visul unei nopti de iarnă”, de Tudor Musatescu.  

 

 

 

1949: A murit geologul Ion Atanasiu, unul dintre primii seismologi români,  membru corespondent al Academiei Române din 1940; (n. 1892).

 

 

 

 

 

 

1950: S-a născut poeta română Daniela Crăsnaru.

Adebutat literar în 1972 când a publicat poezii omagiale precum „Noi toți într-o singură inimă”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Daniela-Carmen Crăsnaru scrie versuri, nuvele și cărți pentru copii, a tradus în limba engleza și este laureată a unor premii importante, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate (1991) și Premiul pentru literatură al Fundației Rockefeller (1994).

A fost aleasă deputat în legislatura 1990-1992 din partea FSN.

 

 

 

 

 

1956: În Republica Populară Română s-a emis HCM nr. 623,  care a dat dreptul de a se întoarce în localitaţile de origine  tuturor persoanelor strămutate forțat, redându-le casele și terenurile posedate anterior.

 

 

 

 

 

 

1981: A murit medicul neurolog Oscar Sager, unul dintre reprezentanţii de seamă ai şcolii româneşti de neurologie (cercetări de pionierat în electroencefalografie); membru titular al Academiei Române din 1963; (n. 1894).

 

 

 

 

 1997, 14/15: A murit Petru Creţia, filolog, elenist, poet, filosof, eseist, eminescolog, editor, profesor şi traducător; (n. 21 ianuarie 1927).

S-a născut la Cluj și a studiat limbile clasice la Universitatea din București, în perioada 1946-1951. 

Din 1952 până în 1971 urmează o carieră universitară: este asistent, apoi lector la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Litere din București, unde ține cursuri de filologie greacă, alături de soția sa, Gabriela Creția, profesor la aceeași facultate.

 

 

 

 

 

Petru Cretia

 

 

 

 

 

A fost  profesor de limba greacă, traducator al lui Platon autor, eminescolog, filosof, eseist și traducător român.

Din 1975 a editat, alături de Dumitru Vatamaniuc și un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete a poetului Mihai Eminescu. Din 1971 coordonează, în colaborare cu Constantin Noica, ediția Platon la Editura Științifică și Enciclopedică. După 1989 conduce revista de istorie literară Manuscriptum.

 

 

 

 

 

 2012: A decedat marele istoric român Florin Constantiniu (n. 8 aprilie 1933, București), membru corespondent (din 1999) al Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În anul 2006 a fost ales membru titular al Academiei Române.

A fost cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” si  fost distins cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române în 1972.

A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei și a abordat diverse direcții de cercetare.

Este cunoscut ca autor al cărții „O istorie sinceră a poporului român,”

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/14/o-istorie-a-zilei-de-14-aprilie-video-3/

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  4. Petre Otu, Alexandru Duţu, Alexandru Magdearu, Mircea Soreanu, 100 de mari bătălii din istoria României, Bucureşti, 2009.

  5. ro.wikipedia.org.

  6. mediafax.ro;

  7. Istoria md.

  8. worldwideromania.com;

  9. Enciclopedia Romaniei.ro

  10. http://www.rador.ro/2019/04/14/calendarul-evenimentelor

14/04/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Lupta dusă în timpul ocupației rusești din Basarabia și Transnistria, pentru afirmarea limbii române și a grafiei latine

După cotropirea Basarabiei, autoritățile țariste au ordonat efectuarea unui recensământ (1816-1817), în urma cărora s-a evidențiat următoarea structură etnică a acestei regiuni pruto-nistrene:  români (86%), ruteni (6,5%), evrei (4,2%), lipoveni (1,5%), greci (0,7%), armeni (0,6%), bulgari (0,2%) şi găgăuzi (0,2%).

În 1822, la Chişinău, Iacob Hâncu (Ghinkulov), originar din Ovidiopolul de peste Nistru,a deschis o școală gratuită bazată pe sistemul de Lancaster. În 1840 el va scoate la Sankt Petersburg ”Gramatica valaho-moldovenească”, în prefața căreia menționa:

”Aceasta e limba Română. Și denumirea de Român nu e întâmplătoare. Deci, într-o descriere generală a urmașilor apropiați ai unuia și aceluiași trib, suntem în drept să ne ținem de comuna lor denumire; deci limba Română poate servi drept noțiune comună pentru graiul Valah și pentru cel Moldovenesc.”

Avea să ajungă profesor la Seminarul duhovnicesc din Chişinău, apoi la catedra de limba română înfiinţată la Universitatea din Petersburg, unde a fiinţat între 1848 şi 1858.

 

 

 

 

 

 

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/11/23/iacob-hancu-ghinkulov-gramatica-valaho-moldoveneasca-sankt-petersburg-1840/

În 1827, pedagogul basarabean Ștefan Margela scotea de sub tipar în Sankt Petersburg, la ”Dipartamentul Obşteştiei Învăţări”, o ”Gramatică russiască și rumâniască” (россиско – румынская грамматика) în 3 volume.

În prefaţa scrisă în limba rusă el explica: ”Mă simt obligat a spune câteva cuvinte despre această gramatică româno-rusă, care nu numai că poate fi de folos, dar este necesară, fiindcă ea dă mijloace a căpăta cunoștință în limba rusească la opt sute de mii de Români, care locuiesc în Basarabia aflătoare sub stăpânirea Rusiei, în curgerea de două zeci ani, neavând nici un manual pentru acest scop.

În afară de aceasta, ea poate să aducă foloase și Rușilor care doresc a învăța limba românească. Acum cu mărinimoasa aprobare și ajutorul stimatului șef al meu, Excelenței Sale domnului ministru al instrucțiunii publice, care a ordonat să se tipărească această carte în rând cu alte opere folositoare, am pus la alcătuirea ei toată stăruința mea, și dacă munca mea va fi de folos, acei care se vor folosi de ea, vor face această mulțumită patronării Excelenței Sale a domnului ministru, care fără oboseală se îngrijește pentru răspândirea învățăturii în țările, care se află sub sceptrul rusesc.”

 

 

 

180 de ani de când au fost desprinse de arhidieceza basarabeană ţinuturile româneşti de peste Nistru. Din 1540 și până în 1837 regiunea dintre Nistru și Bug – care pe atunci se numea „Ucraina Hanului” (cu sediul hatmanului la Dubăsari) sau Edisan sau, mai târziu, ținutul Oceakovului – aparținuse bisericește de Mitropolia Proilaviei (Brăilei).Ierarhii Proilaviei se intitulau Mitropoliți ai Proilaviei, Tomarovei (Renilor), Hotinului, al întregului țărm al Dunării, al Nistrului și al întregii Ucraine a Hanului. O scurtă perioadă, ortodocșii din Transnistria au fost și sub jurisdicția episcopiei Hușilor. În 1792 fuseseră în ”Ucraina Hanului” 316 parohii moldovenești.

La 21 martie 1842, Consiliul suprem al provinciei basarabene îi răspunde cererii mareşalului Ion (Iancu) Sturdza către guvernatorul Feodorov că se cuvenea „a se permite învăţământul în limba română în şcolile regionale, în limba română care va fi mai necesară decât celelalte pentru tineretul moldovenesc de aici.”

În calitate de mareşal al nobilimii din Basarabia, Ion (Iancu) Sturdza le-a solicitat autorităţilor ruse permisiunea de a edita manuale pentru copiii populaţiei majoritare din ţinut și „să se comande din Moldova şi Valahia cantitatea necesară de cărţi şcolare”.

Același lucru îl ceruse în 1839 și precedentul mareşal al nobilimii basarabene, Dimitriu.

La data de 20 martie 1847, în localitatea Ismail din sudul Basarabiei, acum în Ucraina, s-a născut pedagogul, compozitorului, dirijorului și muzicianului Gavriil Musicescu (d. 21 decembrie 1903, Iaşi). A fost director al Conservatorului din Iași și a condus corul Mitropolitan din Iaşi.

În 1883, cu prilejul inaugurării statuii lui Ștefan cel Mare, Gavriil Musicescu scrie celebrul ”Cântecul lui Ștefan cel Mare” și tot în 1847 s-a născut la  Brănești, Bălți, Matei Donici , poet și general român basarabean, primul președinte al Partidului Național Moldovenesc care scria sub ruși: „Căci poporul creştinesc/ Poartă nume românesc/ Şi-i în ţara Bessarabă/ Ce de ruşi făcută roabă…”

La 1 octombrie 1847  proprietarul Tipografiei din Chişinău, Achim Popov, solicită să i se aprobe editarea la Chişinău a unei gazete cu titlul ”Românul”. Era la acea vreme unica tipografie din Chişinău care avea şi caractere latine pentru tiparul românesc. De aceea pare firesc faptul că nobilii basarabeni încearcă să obţină autorizaţia cenzurii în editarea ziarului Românul prin intermediul tipografului Akim Popov, însă guvernanții ruși  au  refuzat să dea autorizaţia necesară..

1852 –  Apare la Chișinău a volumului ”Alcătuirile.Poezii” al fabulistului basarabean Ion Sârbu, volum de 98 pagini în prefața căruia scria: „Cred că, de vei avea cea mai mică picătură de sânge român, ai sălta văzând în mânile tale această cărticică.”

Cenzura însă nu aprobă răspândirea volumului în școli.

1862 – Basarabeanul Ștefan Gonata întocmește „Abecedarul Român”. Gonata era, conform rapoartelor guvernatorului Basarabiei, ”unul dintre tinerii românofili, care discutau despre posibilitatea Unirii tuturor ramurilor poporului roman într-un singur stat românesc independent”. Va deveni în 1866 membru al Academiei Române.

 

La 3 iulie 1867,  profesorul basarabean Alexandru Tadeu Hajdeu,(1836‑1907),  părintele lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, scria,  despre România, ”Binecuvântează, Doamne, ţara noastră a făgăduinţei!”, ”țara străbunilor mei, precum şi pentru patria urmaşilor mei”, ”Trăiască România, Trăiască Carol I!” În calitate de efor al şcoalei judeţene din Hotin, adresându‑se absolvenţilor de origine moldovenească, le ţinea în 1840 (bineînţeles în ruseşte) discursul „Suvenire de cele trecute, idee de cele de faţă şi arătare de cele viitoare ale Moldovei”, în care, între altele, le spune:

„O naţie românească, naţie de pe acum slăvită între toate popoarele cele mai faimoase prin suvenirile istorice ale vremii trecute şi prin constituţia politică de astăzi, adu‑ţi aminte că soarta ta este, ca să le întreci pe toate, odată, prin civilizaţie şi printr‑o slavă care naşte din cultura ştiinţelor şi artelor!”

 

1877 – Pedagogul basarabean Ioan Doncev a publicat la Chișinău „Convorbiri ruso-române”,destinat ruşilor din Basarabia. În 1865, Ioan Doncev publicase la Chișinău, cu slove latine, manualele „Cursulu primitivu de limba rumână, compusu pentru sholile elementare și IV clase gimnaziale”, și „Abeceda Rumână”.

 

8

 

 

 

 

În prefața ambelor lucrări a utilizat doar glotonimul limba română și etnonimul român și explică: „Rumănii, vorbind între sine, nu zic nici-odată: știi limba vlahică? ci: știi limba rumănă? Și vorbind în general despre toată națiea sa, se numesc Rumăni, iar, de vorbesc despre un cetățean rumăn, în deosebi, atunce zic: Moldovan, Muntean, Bănățan etc.”

Aici se putea găsi istorie românească, literatură românească curentă şi orientări româneşti generale. Erau şi bucăţi patriotice româneşti ca: Imn închinat domnului Moldovei Grigore Ghica; Adio Moldovei de Alecsandri; Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul de Bolintineanu şi chiar Imnul român în cinstea lui Alexandru Ioan Cuza de G. Tăutu.

 

În 1902, preoțimea basarabeană s-a reunit în așa-numita „Frăție a Nașterii lui Hristos”, având ca scop tipărirea de literatură ortodoxă în limba română, care să fie difuzată gratuit în toate parohiile.

Preotul basarabean Petre Gheorghian (1886-1947) scria în 1905 versurile profetice: „Suna-va ceasul dezrobirii mâine / Și lanțul va cădea în praf însângerat / Și vei cunoaște-atunci, tu, bietule române, / C-atât amar de vreme ai stat îngenuncheat!”

 

4 martie 1907 –  Se publică în ziarul ”Basarabia” din Chișinău a cântecului ”Deșteaptă-te, române!” . Ziarul a fost închis, tipografia şi redacţia arse, iar redactorii săi au fost arestaţi şi deportaţi. Intelectualii nu se lasă și, la 22 aprilie 1907, sub conducerea lui Alexis Nour, la Chişinău, gubernia Basarabia, apare alt ziar, ”Viaţa Basarabiei”, difuzat până la 25 mai 1907.

 

1

 

 

 

 

Publicația „Viaţa Basarabiei” apărea şi „cu litere româneşti pentru marele public inteligent al Basarabiei şi tuturor ţărilor locuite de români”, motiv pentru care a fost interzis după numai şase numere. Alexis Nour fusese la 18 ani și învățător dincolo de Nistru, lângă Balta, satul Păsat.

Lui îi aparţine meritul de a fi încetăţenit termenul “Transnistria” şi, respectiv, pentru locuitorii regiunii, numele de “Transnistrieni”.

La 13 august 1917, Mihail Berezovschi, profesor la Catedrala Arhiepiscopală, s-a prezentat în fața unei adunări dedicate cunoașterii limbii române, împreună cu corul Seminarului Teologic din Chișinău. A interpretat atunci, pentru prima oară, „Deșteaptă-te, române”, și a trebuit să-l repete de trei ori, la cererea celor de față. Menționăm că textul mai fusese publicat, în 1907, în ziarul „Basarabia”.

Tot pe melodia „Deșteaptă-te, române” s-au deschis, în 21 noiembrie 1917, lucrările Sfatului Țării, iar când, în decembrie același an, s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească, „Deșteaptă- te, române”, a devenit imn de stat. Această situație a durat până în 27 martie 1918, când s-a realizat unirea cu România și, desigur, s-a adoptat Imnul regal.

Și la Odesa, încă la 1 mai 1917, la marea manifestaţie, moldovenii veniţi de pe toate fronturile au defilat, în frunte cu bravul ofiţer de stat major, basarabeanul Emanoil Catelli, cântând imnul bardului Mureşanu, „Deşteaptă‑te, române!”, având toţi pe piept tricolorul românesc.

”Deșteaptă-te, române” a mai fost Imn de Stat în Republica Moldova prin hotărîrea Parlamentului nr.691-XIII din 27 august 1991 cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova, până în 1994 când este înlocuit(prin hotărîrea Parlamentului nr. 140-XIII din 7 iunie 1994 cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova).

În urmă cu 100 de ani la Tiraspol, în Transnistria, s-a cântat ”Deșteaptă-te, române!” și s-a defilat cu tricolorul.

 

 

 

2

 

 

La ”Primul Congres al Moldovenilor din Stânga Nistrului” (Tiraspol, 17-18 decembrie 1917) prezidat de Ștefan Bulat (tânăr învățător transnistrean, absolvent al Seminarului Pedagogic de la Bairamcea), congres la care tricolorul a fost arborat de profesorul Georghe Mare pe clădirea din Tiraspol unde se desfășura.

Congresul a fost precedat de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în alfabet latin (limba rusă să se învețe doar din clasa a III-a ca „învățătură separată”); introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională. S-a cerut „să ne soedinim [lipim] la Basarabia”. Sofron Coldîba și Ștefan Logut din Garmațcaia insistă și ei cu o rezoluție pentru unire cu Moldova.

Transnistreanul Ștefan Bulat atenţiona ,,dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga”. Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere ,,Slavă Moldovei slobode”. Congresul a ales un comitet din care au făcut parte Bulat, Jalbă, Durbailă, Maloman și Dumian, cu toții moldoveni transnistriein. Învățătorii transnistreni Teodosie Mălaiu din Speia, Mihail Moscalencu, Alexandru Todorașcu și Diaconu fac o listă cu 40 de învățători moldoveni de dincolo de Nistru. Învățătorul Mălaiu a citit în română fabula „Racul, broasca și știuca” îndemnând la unire. Învățătorului Mihail Moscalencu i se dau în mână cărți și publicații românești pentru biblioteca Comisiunii școlare moldovenești de pe lângă Zemstva Tiraspolului.

Doamnei învățătoare Bejan din Malovata, care fusese la cursurile din vară de la Chișinău la care participaseră 500 de învățători din Basarabia și Transnistria, i se dau 20 de abecedare. Moldovenii de peste Nistru dețineau în Sfatul Ţării 10 mandate. La finalul congresului s-a citit „Hora Unirii” cu „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română”, apoi, toți cei de față, cu steagul național în frunte, au plecat pe ulița de căpetenie a târgului Tiraspol.

Mai târziu, după cum se știe, moldovenii transnistrieni au rămas în 1918 între frontierele URSS-ului. Totuși, în mai 1918 se formează pe lângă asociația generală a învățătorilor din județul Tiraspol o secție moldovenească din 22 învățători, care cere cu stăruință reprezentanților guvernului ucrainean al lui Hatman Scoropadschi, școli primare naționale în satele moldovenești. Ucrainenii, care luptau pe viață și pe moarte pentru dezrădăcinarea școlilor moscovite din cuprinsul Ucrainei, au aprobat cererea învățătorilor moldoveni. Și astfel în iulie 1918, inițiatorii revendicărilor naționale din Moldova Ucraineană, în număr de 20, cu autorizația din ambele părți, trec Nistrul și în Chișinău fac primele cursuri de cultura românească, cot la cot cu învățătorii basarabeni.

În toamna anului 1918 se deschid peste Nistru școli românești în cele mai mari sate moldovenești, cu cărți școlare aduse din Basarabia se începe peste Nistru și organizarea bibliotecilor populare. În orașele Dubăsari și Grigoropol, precum și în satele Lunca, Coșnita și Molovata s-au jucat și piese de teatru, mai ales din V. Alecsandri. „Deșteaptă-te, române” s-a mai cântat în Transnistria încă vreo câțiva ani, până prin 5 martie 1920, când armatele bolșevice se înstăpânesc în toate raioanele moldoveneşti din stânga Nistrului. La 1 octombrie 1920, un anume T. Stavţev, comandantul grănicerilor sovietici de pe Nistru, ordona populaţiei „de pe malul Nistrului, precum şi în regiunile vecine cu malul râului, cu case ale căror ferestre au vedere înspre România, de a închide obloanele ferestrelor sau de a împiedica ca lumina să filtreze în afară, astupând ferestrele prin vreo bucată de stofă oarecare”.

 

3

                                                                                                                 

                                                                                                                       

                                                     Alexei Mateevici

1917 –  S-a înfiinţat „Asociaţiei (obştea) învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru” și de la primul lor congres, ca reacție la jignirea adusă lor de către I. Sâromeatnikov, şeful de atunci al învăţământului din gubernie, care a susținut la congresul tuturor învățătorilor din Basarabia din 10-13 aprilie 1917 că limba „băștinașilor” este săracă, precum a samoezilor, având în jur de 100 de cuvinte și, prin urmare, aceasta nu poate fi folosită în școli.

În aceste condiții, cadrele didactice moldovenești se separă de alogeni, își țin propriul congres, trecând la instituirea școlilor naționale și la introducerea alfabetului latin.

100 de ani de la primul congres al învăţătorilor români din Basarabia (25–28 mai 1917), congres la care Alexei Mateevici, autorul actualului imn al R.Moldova, spunea răspicat că „N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba… Noi trebuie să ajungem numaidecât la limba românească. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai romanilor. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă”.

Alexei Mateevici îi scria în vara lui 1917 lui Ioan Pelivan: ”Însă poporul deja să deșteaptă; soarele renașterii a început să arunce și asupra românimei basarabene razele sale strălucitoare și înviorătoare”. În 17 iunie 1917, poetul a scris poezia „Limba noastră” pe care o va citi a doua zi, pe 18 iunie, la deschiderea cursurilor de învățători moldoveni în Chișinău. Poetul s-a săvârșit din viață la 13 august 1917 (stil vechi), în Chişinău, la nici 30 de ani, fără să apuce unirea cu România.

S-a împlinit în 2017 un secol de când o femeie româncă a acces într-un parlament.  Elena Alistar(n. 1873, Vaisal, judeţul Ismail, Basarabia – d. 1955, Pucioasa), a fost unica femeie care a făcut parte din Sfatul Ţării din Republica Democrată Moldovenească, în care s-a decis printre altele și Unirea Basarabiei cu România.

Din păcate, următoarele femei românce vor putea ajunge în forul legiuitor abia după 30 de ani de la această premieră a Elenei Alistar. Fiică a preotului Vasile Balan şi a Elisavetei, a făcut şcoala primară la Congaz, judeţul Cahul, apoi Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău (1882 – 1890). Devenită învăţătoare, a predat, în perioada 1890 – 1906, în şcoli din localităţile Văleni, Roşu, Zărneşti şi Rezeni, unde s-a stabilit împreună cu soţul ei, preotul Dumitru Alistar. Încă din 1909 militează pentru unirea Basarabiei cu România, publicând o serie de articole în presă şi organizând un grup de propagandă a ideilor unioniste în teritoriile româneşti de dincolo de Prut.

Arestată pentru „activitate naţionalistă”, la 19 august 1914, este închisă pentru 45 de zile la Chişinău. Eliberată, se retrage la Iaşi, unde este mobilizată ca medic pe front (1916). Participă la constituirea Partidului Naţional Moldovenesc în aprilie 1917. A fondat, în acelaşi an, Societatea Culturală „Făclia Femeilor Studente la Medicină” şi Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, unde a cerut pe toate căile unirea cu România.

În octombrie 1917 a fost aleasă deputat în Sfatul Ţării de la Chişinău, mandat exercitat în perioada 21 noiembrie 1917 – 27 noiembrie 1918. În prima ședință a Sfatului Țării a pus eşarfe tricolore româneşti pe piepturile celor doi președinți ai adunării. Într-un discurs ţinut la 11 februarie 1918, Elena Alistar se adresa nehotărâţilor prin cuvintele „acum ori niciodată, noi trebuie să ne unim…! Orice moldovean, fie el cât de democrat, trebuie să înţeleagă aceasta şi să facă tot ce se poate, să aducă orice jertfă, pentru a înfăptui această Unire”. După unire a fost numită director la Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău, pe care a condus-o în perioada interbelică. A fondat Liga Culturală a Femeilor şi Gruparea Femeilor Române din Basarabia.

În 1917 Rusia aprobase ca foștii prizonieri ardeleni din lagărele din Ucraina care doreau să se înroleze voluntari în armata română să se deplaseze spre frontul românesc. Ziua de 6 iunie 1917 va rămâne una din rarele sărbători naţionale, înscrisă în istoria de renaştere a basarabenilor.

În piaţa din spatele gării din Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc a făcut o primire caldă ardelenilor, prilejuind o înălţătoare manifestaţie de bucurie între fraţii de acelaşi sânge”. Ziarul „Cuvânt moldovenesc” (nr. 47 din 8 iunie 1917) relevă contribuţia lui Simion Murafa la această manifestaţie: „Fraţii transilvăneni erau înşiruiţi frumos în dosul gării, sub ascultarea comandanţilor. Ascultau cuvântările moldovenilor şi după fiecare cuvântare, corul lor cânta un cântec.

Şi cântau aşa de frumos că ochii moldovenilor s-au umezit de lacrimi. Cel dintâi Simion Murafa (basarabeanul care va fi ucis de bolșevici pentru acest gest în 20 august 1917) le-a dăruit din partea moldovenilor un steag roşu, galben şi albastru. Le-a spus să-l ducă la izbândă şi să nu se oprească până ce n-au dat slobozenie tuturor românilor…”.

 

4

 

 

 

Iată textul cuvântării basarabeanului Simion Murafa: „Astăzi voi aţi trecut Nistrul şi să ştiţi că acum nu mai sunteţi pe pământ străin, ci sunteţi între fraţi de-ai voştri. Nu ne-aţi cunoscut, ne-aţi crezut morţi; ei bine, noi numai am dormit; de acum ne-am deşteptat şi noi la viaţa naţională, de acum voim să fim şi noi o parte conştientă a neamului românesc. Trecerea voastră prin Basarabia nu ne-a putut lăsa rece. Am alergat cu toţii să vă vedem, să vă îmbrăţişăm şi să ne unim pentru totdeauna sufletele.

Ca să vă aduceţi viaţa voastră întreagă aminte de ziua aceasta a înfrăţirii noastre, vă dăm un semn de amintire. Prin mine moldovenii vă oferă acest steag tricolor: simbolul unităţii noastre naţionale.

Pe el erau să fie scrise cuvintele: „Libertate sau Moarte”. Primiţi-l cu dragostea cu care vi-l dăm şi-l duceţi cu bine peste Prut, peste Milcov, peste Olt, peste Mureş şi peste Crişuri, fluturaţi-l triumfător peste întreaga întindere românească şi implantaţi-l apoi în numele nostru pe turnul cetăţii de la Alba Iulia. Duceţi-l la biruinţă, sau muriţi pentru idealul care vă însufleţeşte”. Gestul lui Simion Murafa a fost caracterizat de Petru Nemoianu drept „un testament politic al fraţilor basarabeni, din vremea când nici ei, nici noi nu făceam parte din România de astăzi”.

Învățătorul basarabean Gherman Pântea s-a deplasat în 5 octombrie 1917 la Petersburg unde obţine de la Lenin acordul pentru autodeterminarea naţională a basarabenilor: ”Trebuie să vă smulgeţi drepturile cu forţa şi să nu le cerşiţi (…) faceţi totul prin Sfatul Ţării al vostru. În ceea ce priveşte deschiderea anului şcolar de învăţământ, adresaţi-vă României de acolo, care vă poate ajuta în toate problemele voastre – şi cu cadre didactice, şi cu manuale şcolare etc.”

 

 

5

 

 

 

Pântea va ajunge deputat în Sfatul Ţării, ministru al apărării în Guvernul Basarabiei, deputat în Parlamentul României, de 3 ori primar al Chişinăului, primar al Odessei. El a dat semnalul pentru începerea Congresului Militarilor Moldoveni desfășurat între 20-28 octombrie 1917, congres care a hotărât alcătuirea Sfatului Ţării, a primului parlament basarabean, care avea să decidă autonomia acestei provincii iar apoi Unirea ei cu patria mamă.

La 13 noiembrie 1917,  Zemstva Gubernială din Chișinău se adresa zemstvelor guberniale din Podolia și Ekaterinoslav cu rugămintea de a arăta numărul copiilor moldoveni de vârstă școlară din stânga Nistrului.

 23 octombrie 1917 este data la care învățătorul basarabean cu studii la Şcoala Normală la Bairamcea, judeţul Cetatea Albă, Vasile Țanțu a fost ales la Congresul ostaşilor moldoveni ca președinte al biroului pentru constituirea și organizarea Sfatului Ţării.

 

 

 

 

7

 

 

 

 

 

Studiind statisticile etnografice ale Basarabiei, el stabileşte definitiv proporţia etnică a celor 150 de viitori deputaţi ai Sfatului Ţării şi anume: 70 la sută de moldoveni şi 30 la sută minoritățile. 105 erau moldoveni, 15 ucraineni, 13 evrei, şapte ruşi, trei bulgari, doi nemţi, doi găgăuzi, un polonez, un armean şi un grec. Moldovenii de dincolo de Nistru aveau rezervate 10 locuri. Convoacă Sfatul Ţării pe ziua de 21 noiembrie 1917. Deputaţii s-au împărțit, după concepţiile lor ideologice, în mai multe grupări politice: socialişti democraţi, fracţia ţărănistă, fracţia rusă, bulgară. Preşedinte al Blocului Moldovenesc („orientaţia Prutului”- proromână) este ales Vasile Ţanţu. I se propune să fie ales ca ministru al republicii, dar, modest din fire, a preferat să rămână numai deputat.

La câţiva ani după Unire, Vasile Ţanţu este numit prefect de Lăpuşna. El a murit însă tot ca învăţător, ca cel mai sărac învăţător. Fiu de ţăran, din satul Horodişte, Vasile Ţanţu fusese numit învăţător în satul Cârneşti, iar apoi se transferă în satul Gherman, judeţul Bălţi. Pe vremea când limba română era interzisă, înainte de unire, o bucată de vreme este suspendat de către inspectorul învăţământului primar din judeţ. Când la 6 ianuarie 1918, bolşevicii pun stăpânire pe Chişinău şi Sfatul Ţării se vede în faţa unei primejdii de moarte, Blocul Moldovenesc îl deleagă la Iaşi pentru a cere intervenţia armatei române şi pe Vasile Ţanţu. În 2017 se împlinesc 80 de ani de la moartea sa.

La Congresului ostaşilor şi ofiţerilor moldoveni care a avut loc la 20 octombrie 1917 la Chişinău, din partea moldovenilor din Transnistria s-a adresat congresului delegatul Toma Jalbă, cu următoarele cuvinte: „…vă întreb pe domniile voastre, fraţilor, fraţii mei şi neamurile mele – că sântem noi moldoveni dintr-un sânge – cui ne lăsaţi pe noi moldovenii? De ce sântem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Noi rămânem ca şoarecii în gura motanului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi. Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru.”

Toma Jalbă a primit aclamaţiile delegaţilor ridicaţi în picioare, care strigau „Nu vă vom uita!” Ion Buzdugan i-a dat la tribună răspunsul la rugăminte, promiţând „Nu vă lăsăm, fraţilor, veniţi în braţele noastre. Nistrul îl vom săpa împreună şi vom îndrepta apa lui pe dincolo de hotarul sufletului românesc, pentru ca nimic să nu ne mai despartă.”

Studentul basarabean Teofil Ioncu reprezentat al PartiduluiNaţional Moldovenesc la Kiev, la Congresul naţionalităţilor din Rusia, spunea: „Salut congresul naţiunilor în numele Românilor din Basarabia! Mulţi aţi auzit de „Moldoveni”, dar puţini cred că ştiţi că naţiunea moldovenească nu există. Există o naţiune română. Numele Moldova, Moldoveni, este numai teritorial, dar nu naţional, iară dacă noi numim „moldoveneşti” comitetele şi organizaţiunile noastre, o facem aceasta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvântul „Român” sună prea aspru la urechile vrăjmaşilor noştri, de cari avem foarte mulţi, ca şi d-voastră, şi el le serveşte de a ne acuza pe noi de separatism.

Dacă în aspiraţiile noastre politice ne vom lovi mereu de deziluzii, atunci, urmând necesităţii, care nu cunoaşte cruţare, din prieteni ai democraţiei ruseşti, ne vom face separatişti”.

 

 

 1917 – Apariția la Odessa a unei broşuri a Comitetului moldovenesc din Odesa, alcătuită de studentul in medicină Vladimir Bogos, preşedintele cercului studenţesc din Kiev, care, în cuvântul introductiv precizează: „Ţineţi frate cu frate, daţi mână cu mână, uniţi-vă, că numa în unire e puterea cea mare. Afară de pământ şi alte drepturi materiale, noi avem prilejul a învia la o viaţă naţională şi trebuie să ne păstrăm neamul moldovenesc, care este nu numai în Basarabia, dar şi în Bucovina, Transilvania, România, într-o parte a Sârbiei, Bulgariei, chiar şi în Macedonia. Acum a venit vremea, când putem să facem ce ne este scris şi de la Dumnezeu, care ne binecuvântează la luptă pentru binele nostru naţional”.

 

 

ALTE ANIVERSĂRI DIN BASARABIA ȘI TRANSNISTRIA

 

 

 

1822 – La Chişinău, Iacob Hâncu (Ghinkulov), originar din Ovidiopolul de peste Nistru deschide o școală gratuită după sistemul de Lancaster. În 1840 va scoate la Sankt Petersburg ”Gramatica valaho-moldovenească”, în prefața căreia scrie: ”Acesta e limba Română. Și denumirea de Român nu e întâmplătoare.

Deci, într-o descriere generală a urmașilor apropiați ai unuia și aceluiași trib, suntem în drept să ne ținem de comuna lor denumire; deci limba Română poate servi drept noțiune comună pentru graiul Valah și pentru cel Moldovenesc.”

Avea să ajungă profesor la Seminarul duhovnicesc din Chişinău, apoi la catedra de limbă română înfiinţată la Universitatea din Petersburg, unde a fiinţat între 1848 şi 1858.

 

 

 

 1827 – Pedagogul basarabean Ștefan Margela scotea de sub tipar în Sankt Petersburg, la ”Dipartamentul Obşteştiei Învăţări”, o ”Gramatică russască și rumâniască” (россиско – румынская грамматика) în 3 volume. În prefaţa scrisă în limba rusă explică:

”Mă simt obligat a spune câteva cuvinte despre această gramatică româno-rusă, care nu numai că poate fi de folos, dar este necesară, fiindcă ea dă mijloace a căpăta cunoștință în limba rusească la opt sute de mii de Români, care locuiesc în Basarabia aflătoare sub stăpânirea Rusiei, în curgerea de două zeci ani, neavând nici un manual pentru acest scop. În afară de aceasta, ea poate să aducă foloase și Rușilor care doresc a învăța limba românească.

Acum cu mărinimoasa aprobare și ajutorul stimatului șef al meu, Excelenței Sale domnului ministru al instrucțiunii publice, care a ordonat să se tipărească această carte în rând cu alte opere folositoare, am pus la alcătuirea ei toată stăruința mea, și dacă munca mea va fi de folos, acei care se vor folosi de ea, vor face această mulțumită patronării Excelenței Sale a domnului ministru, care fără oboseală se îngrijește pentru răspândirea învățăturii în țările, care se află sub sceptrul rusesc.” 

1837 – Autoritățile au hotărât  să fie desprinse de arhidieceza ortodoxă basarabeană, ţinuturile româneşti de peste Nistru. Din 1540 și până în 1837 regiunea dintre Nistru și Bug – care pe atunci se numea „Ucraina Hanului” (cu sediul hatmanului la Dubăsari) sau Edisan sau, mai târziu, ținutul Oceakovului – aparținuse bisericește de Mitropolia Proilaviei (Brăilei).

Ierarhii Proilaviei se intitulau Mitropoliți ai Proilaviei, Tomarovei (Renilor), Hotinului, al întregului țărm al Dunării, al Nistrului și al întregii Ucraine a Hanului. O scurtă perioadă, ortodocșii din Transnistria au fost și sub jurisdicția episcopiei Hușilor. În 1792 fuseseră în ”Ucraina Hanului” 316 parohii moldovenești.

 

 

 La 21 martie 1842 Consiliul suprem al provinciei basarabene răspunde cererii mareşalului Ion (Iancu) Sturdza către guvernatorul Feodorov, că se cuvenea „a se permite învăţământul în limba română în şcolile regionale, în limba română care va fi mai necesară decât celelalte pentru tineretul moldovenesc de aici.”

În calitate de mareşal al nobilimii din Basarabia, Ion (Iancu) Sturdza le-a solicitat autorităţilor ruse permisiunea de a edita manuale pentru copiii populaţiei majoritare din ţinut și „să se comande din Moldova şi Valahia cantitatea necesară de cărţi şcolare”.

 

 

 

  1862 – Basarabeanul Ștefan Gonata întocmea „Abecedarul Român”. Conform rapoartelor guvernatorului Basarabiei, Gonata era”unul dintre tinerii românofili, care discutau despre posibilitatea Unirii tuturor ramurilor poporului roman într-un singur stat românesc independent”. Va deveni în 1866 membru al Academiei Române.

 

 

 

 

La 3 iulie 1867, profesorul basarabean Alexandru Tadeu Hajdeu, părintele lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, scria  despre România,: ”Binecuvântează, Doamne, ţara noastră a făgăduinţei!”, ”țara străbunilor mei, precum şi pentru patria urmaşilor mei”, ”Trăiască România, Trăiască Carol I!”

 

 

 

1877 – Pedagogul basarabean Ioan Doncev publicase la Chișinău „Convorbiri ruso-române”, menite pentru întrebuinţarea ruşilor din Basarabia. În 1865, Ioan Doncev publicase la Chișinău, cu slove latine, manualele „Cursulu primitivu de limba rumână, compusu pentru sholile elementare și IV clase gimnaziale”, și „Abeceda Rumână”.

8

În prefața ambelor lucrări  a utilizat doar glotonimul limba română și etnonimul român și explică: „Rumănii, vorbind între sine, nu zic nici-odată: știi limba vlahică? ci: știi limba rumănă? Și vorbind în general despre toată națiea sa, se numesc Rumăni, iar, de vorbesc despre un cetățean rumăn, în deosebi, atunce zic: Moldovan, Muntean, Bănățan etc.”

Aici se putea găsi istorie românească, literatură românească curentă şi orientări româneşti generale. Erau şi bucăţi patriotice româneşti ca: Imn închinat domnului Moldovei Grigore Ghica; Adio Moldovei de Alecsandri; Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul de Bolintineanu şi chiar Imnul român în cinstea lui Alexandru Ioan Cuza de G. Tăutu.

115 ani de când (1902), preoțimea basarabeană s-a reunit în așa-numita „Frăție a Nașterii lui Hristos”, având ca scop tipărirea de literatură ortodoxă în limba română, care să fie difuzată gratuit în toate parohiile. Preotul basarabean Petre Gheorghian (1886-1947) scria în 1905 versurile profetice: „Suna-va ceasul dezrobirii mâine / Și lanțul va cădea în praf însângerat / Și vei cunoaște-atunci, tu, bietule române, / C-atât amar de vreme ai stat îngenuncheat!”

Se naște Chioru Pavel (Ianachi) (02.04.1902, Cartal, judeţul Ismail, Basarabia, azi satul Orlovka, raionul Reni, regiunea Odessa, Ucraina − 11.10.1943, Siberia). Folclorist, istoric. Liceul din oraşul Bolgrad; Universitatea „I. M. Sverdlov” din Moscova. A activat în Transnistria, deţine mai multe funcţii: prim-secretar al comitetului regional din Moldova al comsomolului din Ucraina, redactor-şef al ziarului „Plugarul roşu”. Va iniţia rubrica „ungheraşul poeziei norodnice moldoveneşti” la acest ziar, care se va transforma în suplimentul „Pagina literară”, iar mai apoi „Moldova literară”.

În anii 1928-1930 îşi exercită funcţia de comisar al poporului pentru învăţământ. Este unul dintre fondatorii şi promotorii Uniunii Scriitorilor din RASSM (1928).

 

9

 

 

 

 

În 1932 susţine trecerea la grafia latină în stânga Nistrului, aducând o contribuţie considerabilă la menţinerea limbii moldoveneşti în Transnistria, lucru pentru care a avut de pătimit: este arestat pentru propagandă. Este deportat în Siberia, unde se va stinge din viaţă în 1943.

Prin activitatea de folclorist, istoric şi propagator al valorilor naţionale în stânga Nistrului, prin atitudinea civică în ceea ce priveşte adoptarea alfabetului latin, Pavel Chioru rămâne un pionier îndrăzneţ al culturii naţionale din stânga Nistrului.

Opere: „Zicători moldoveneşti” − Tiraspol, 1927; „Cântece moldoveneşti norodnice” − Tiraspol, 1928; „Despre ortografia limbii moldoveneşti” − Tiraspol, 1929; „Cuvântelnic ruso-moldovenesc „(19 000 de cuvinte)− Tiraspol, 1930.

 

 Ioan Pelivan, judecător de Bălți, obligat să participe în 1912 la ceremoniile solemne cu ocazia centenarului încorporării Basarabiei la Rusia, nu numai că nu s‑a prezentat la manifestări, dar a purtat, în mod demonstrativ, o cocardă tricoloră cernită.

Gestul său a indignat puternic toate cercurile ruseşti, luptătorul naţional fiind etichetat drept „trădător”, „separatist”, „spion român“ etc. Ion Pelivan suferise şi arestări (24 februarie 1902, împreună cu tot Comitetul Pământeniei Basarabene), închisoare la Dorpat, Wenden, Butîrki, Iaroslavl, Vologda, etc. – continuând apoi cu deportările din regiunea Arhanghelsk și condamnarea la moarte, de către un Tribunal extraordinar revoluţionar instituit de Rumcerod în ianuarie 1918, la Chişinău, de la care numai printr-un noroc a scăpat şi a prins actul final de la 27 martie 1918 – Actul Unirii Basarabiei cu România.

În 1907, Ion Pelivan face o vizită în România, unde ia contact și cu învățătorii Apostol Culea și Dumitru Vasile Ţoni care erau conducătorii Asociației Generale a Învățătorilor din România. Ion Pelivan întocmește atunci un Abecedar românesc, cu litere latino‑ruse (Rumâno‑russkaia azbuka), când era judecător la Bălţi, abecedar care va fi multiplicat la şapirograf, în cancelaria Judecătoriei Urbane din Bălţi, de către Hristofor Clipa, funcţionar la judecătorie şi apoi dat pentru folosire doritorilor.

Acest Abecedar, mai târziu, în 1917, a fost publicat la Odesa de către căpitanul Emanoil Catelly, şi dat spre folosire soldaţilor moldoveni din armata rusă, la cursurile de adulţi. Ion Pelivan scrie ”Chestia limbii în şcolile primare din Basarabia”, articol apărut în „Bessarabskaia jizni”, nr. 255/310 din 5 octombrie 1905. Încă în 1911, Ion Pelivan declara: „Românism înseamnă luptă. Nu văd altă cale care să ducă la biruinţă, decât numai prin luptă dârză de redeşteptare a conştiinţelor şi cultivarea forţelor”.

La 8 decembrie 1927 a încetat din viață  Paul (Pavel) Gore (n.27 iulie 1875, Chișinău), istoric român basarabean, judecător, membru de onoare al Academiei Române, președinte al Partidului Național Moldovenesc înființat în 3 aprilie 1017, preşedinte al comisiei şcolare.

A fost cel dintâi locuitor din Chișinău care a arborat drapelul României la reședința sa(martie 1917).

A fost cel care a pus în discuție problema educației în limba națională în cadrul zemstvei guberniale, acesta reușind să convoace un congres al învățătorilor din toată Basarabia în 10 aprilie 1917. Cu ocazia Congresului învăţătorilor moldoveni din Basarabia de la Chișinău din mai 1917 şi-a început discursul cu adresarea: „Fraţi români!”.

Absolvise liceul în Nikolaev (Herson) și Facultatea de Drept din Petersburg.

Sever Zotta îl considera un „nobil fără trufie, boier mândru dar drept, cărturar înțelept și modest, om bun și milostiv, prieten sincer și credincios, creștin evlavios și monarhist mistic, o rară manifestare a geniului rasei noastre și ultimul cavaler al Basarabiei”.

Profesorul  basarabean Iustin Ștefan Frăţiman (n. 1 iunie 1870 – d. 23 septembrie 1927), a fost primul politician basarabean care a pus în centrul atenţiei problemele românilor din Transnistria, Caucaz, Siberia.

Soluţiile propuse de el erau radicale şi aveau argumentarea istorică necesară. Vorbind la Congresul Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia care şi-a ţinut lucrările la Chişinău de la 25 la 28 mai 1917, printre alte idei strategice, a propus „să se ceară stăpânirii ruseşti ca să alipească la Basarabia părţile locuite de români din Cherson, Ovidiopol şi Odesa, întrucât aceşti români, pe vremea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, au fost ocârmuiţi, din punct de vedere religios, de către Mitropolia din Basarabia”.

N-a uitat nici  moldovenii din Caucaz şi a propus ca autorităţile să se intereseze de cultura lor. În 1916, pe când era profesor în Soroca, fusese exilat în Siberia pentru că lupta la deşteptarea conştiinţei naţionale a elevilor din această şcoală.

A fost și un istoric important, membru corespondent al Academiei Române.

  În 12 octombrie 1924  a luat ființă la est de Nistru, RASS Moldovenească , cu capitala la Balta, acolo unde în 1910 părintele Inochentie condusese mișcarea pentru limbă națională în biserică, apoi, din 1929, la Tiraspol.

După ceva vreme, în 1932, s-a publicat  Hotărârea  de trecere la alfabetul latin a conducerii Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (Transnistria), aflată în componenţa Ucrainei sovietice.

În luna aprilie 1932 au fost organizate cursuri și seminare în cadrul carora 2720 învățători și-au însușit alfabetul latin.

În lunile iunie și august au fost organizate cursuri cu durata de o lună pentru însușirea alfabetului latin pentru învățătorii tuturor școlilor moldovenești din RASSM.

Până la 3 octombrie 1932 au fost editate 30 de titluri de carte cu un tiraj de 175 mii exemplare, inclusiv 160 mii exemplare de literatură didactică.

Au fost editate cu grafie latină și manualele de geografie, chimie și aritmetică. Conform datelor de arhivă în anul 1932, în RASSMoldovenești erau 111.280 români/moldoveni în vârstă de la 16 la 50 ani care urmau să fie latinizați.

Dintre aceștia, în anii 1933-1936 și-au însușit alfabetul latin 84.360 persoane (în 1933 – 7000 persoane, în 1934 – 38.545 persoane, și în 1935 și 1936 – respectiv 28.314 și 10.500 persoane).

În februarie 1937 rămâneau necuprinse în procesul de învățământ 26.920 persoane (11.660 – analfabete complet, 9140 – puțin știutoare de carte, 6120 – cunoscătoare ale alfabetului rus).

 

 

 

10

 

Harta regiunilor locuite de români la est de Nistru

 

În 26 iunie 1924 s-a înființat la Odesa pe lângă departamentul gubernial al învățământului obștesc o secțiune moldovenească, cu scopul de a organiza și conduce învățământul moldovenesc, case de citire, cluburi, biblioteci și teatre ambulante.

La 1 iulie 1924 apăru primul număr din Plugarul Roșu, gazeta săptămânală a sectiunii moldovenești a învățământului obștesc din Odesa.

Din cuprinsul Plugarului Roșu de dinaintea înființării RASSM cităm mai jos lucruri care par îmbucurătoare pentru românii transnistrieni:

  • Pentru desfășurarea unei propagande eficace printre sătenii moldoveni s-au trimis studenți în regiunile locuite de români anume câte cinci în părțile Podoliei, Odesei și în regiunile de la Balta, fiindcă aici elementul românesc era mai numeros și așezat în masă compactă. În ținuturile: Întâi Mai și Zonoviev s-au trimis doi, respectiv 1 student; iar câte un student a fost delegat pe lângă diversele cooperative, asociații și organizații comuniste. Până la data de 25 septembrie 1924, studenții delegați urmau să depună rapoartele lor la secția moldovenească a învățământului obștesc din Odesa în vederea înființării Republicii Moldovenești între Bug și Nistru..

  • În numărul 7 al Plugarului Roșu din 21 august 1924 apăru următoarea înștiințare: Toți cetățenii, care știu să scrie, să citească și să vorbească moldovenește, care vor să lucreze pe linia sovietică pentru moldoveni, sînt rugați să se înregistreze la Secția Moldovenească de pe lîngă secția gubernială a învățământului obștesc, Odesa, strada Baranova No. 10. În același număr al Plugarului Roșu aflăm următoarele știri interesante: pentru moldovenizarea cît mai grabnică a tuturor instituțiilor și așezămintelor din centrele moldovenești, au fost trimiși în guberniile Odesa și Nicolaev studenți din sectorul român de pe lângă Universitatea din Moscova pentru a studia, din punct de vedere cultural și politic starea populației moldovenești.

  • Cu privire la limba moldovenească și la alfabetul întrebuințat în cărțile didactice găsim în Plugarul Roșu, următoarele aprecieri extrem de interesante: Pentru că dialectul moldovenesc este prea sărac în cuvinte, din care pricină se îngreunează mult munca culturală, și de luminare a norodului moldovenesc, s-a hotărât ca în școale, case și așezăminte de cultură moldovenească; să se întrebuințeze limba românească care este mai bogată în cuvinte. Până acum în limba moldovenească se întrebuințează o mulțime de cuvinte rusești, neînțelese de cea mai mare parte a sătenilor moldoveni.

  • Firește că întrebuințarea limbii românești va fi făcută cu măsură, spre a nu cădea în alt păcat de a nu fi iar nepricepută de către țăranii moldoveni și firește că multe cuvinte rusești făcute de revoluție vor rămâne și mai departe, fiind alipite de veci de graiul moldovenesc (bolșevic, soviet, ispol com., comisariat ș.a. Tot din aceleași pricini s-a hotărât să se învețe în școalele moldovenești buchiile latine (române), întrebuințate în cea mai mare parte a lumii creștine, pentru începători abecedarele (bucoavele) vor fi tipărite cu litere (bucve) latine. Cărțile și gazetele pentru cei care știu de acum să citească vor fi tipărite ca și până azi, cu buchiile chirilice (rusești).

  • Dar pentru ca instrucția în limba moldovenească să fie completă, s-a înființat pe lângă Sectorul Român al Universității Noroadelor Apusene din Moscova un curs pregătitor cu 10 locuri pentru tărani și muncitori moldoveni. De asemenea s-a deschis în toamna anului 1924 și o secție moldovenească pe lângă Școala Gubernială Sovietică și de Partid cu 36 de locuri. Locurile acestea au fost repartizate asupra diferitelor județe în următorul mod: ținutul Odesei 15 locuri, ținutul Hersonului 1 loc, ținutul Nicolaevului 1 loc, ținutul Bălții 12 locuri, ținutul Zinovievului 3 locuri, ținutul Întâi Mai 4 locuri.

  • S-a mai hotărât să se alcătuiască pentru iarnă o trupă mișcătoare de teatru moldovenesc pentru slujirea satelor moldovenești. Pentru a obține învățători și propagandiști pentru școlile moldovenești, tovarășul Florian lansă în Plugarul Roșu din 21 august 1924 următorul apel: „Către învățătorii moldoveni din Uniunea republicilor sovietice”.

  • În 21 de sate din gubernia Odesa a și început să se grăiască numai moldovenește și că toți judecătorii, învățătorii, preoții, primarii de sate fură obligați să învețe să vorbească limba moldovenească. În 21 august Plugarul Roșu se grăbi să comunice cititorilor săi, că din mai multe sate moldovenești s-au primit astăzi rezultatele adunărilor cu cereri să se ridice chestiunea organizării Republicei Moldovenești pe teritoriul ținuturilor Odesa și Balta. După rezultatele raionării în regiunile locuite de Moldoveni, noua Republică Moldovenească urma să cuprindă următoarele districte: Râbnița, cu 48.784 locuitori, dintre care 25.387 moldoveni; Dubăsari cu 57.371 locuitori, dintre care 33.690 moldoveni; Tiraspol, în întregime moldovenesc și Ananiev, cu 43.545 locuitori, dintre care 24.249 moldoveni. Comisia administrativ- teritorială a Guberniei Odesa a hotărât să unească și să moldovenizeze următoarele raioane: Sloboda-Tiraspol, Grigoriopol-Dubăsari, Ananiev-Rîbnița-Crut, unde cea mai mare parte a locuitorilor sînt moldoveni. Plugarul Roșu socotește că vor fi unite și moldovenizate și raioanele Camenca și Velico-Coșnița din ținutul Tulcin, gubernia Podoliei.

După ce RASSM a luat ființă oficial la est de Nistru (în 12 octombrie 1924), s-a folosit totuși alfabetul chirilic, alfabetul latin introducându-se abia din 1932, pentru ca din 1937 să se revină iar la cel chirilic.

Iată câțiva dintre autorii de manuale moldovenești transnistrene: L.A. Madan, G. Buciușcanu, P.I. Crăciun şi D.E. Grigorieva, G. C. Gordinschi, R. V. Corneliu, A.P. Dîmbul, N. Ploeşteanu.

 

 

 

11

 

 

 

 

În scrisoarea informativă din 7 august 1937 ”cu privire la demascarea dușmanilor poporului în organizația de partid a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti” (Transnistria), expediată CC al PC (b) din toată Uniunea Sovietică se constata că grafia latină educă tineretul moldovenesc ”în spiritul naționalismului român”. 

La 27 februarie 1938 Biroul CRM al PC (b) se hotărăște renunțarea la alfabetul latin.

Acuzați fiind că ”au înlocuit limba moldovenească cu cea română, încercând, astfel, să slăbească influența partidului nostru asupra maselor de oameni ai muncii din Moldova, pentru a despărți Moldova Sovietică de URSS”, intelectualitatea din RASSM, fostul guvern al republicii, Dumitru Prestescu, director al Institutului Pedagogic din Tiraspol şi numeroşi scriitori transnistreni au fost condamnați la moarte (între ei Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Ţurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrîncea, Nistor Cabac).

În anii 1937-1938, anii marii terori, cei care au fost prinşi la trecerea Nistrului au fost uciși sau trimişi în Gulag, printre aceştia fiind şi Isidor Sârbu din Corjova, raionul Dubăsari, bunicul după mamă al fostului preşedinte al  Republicii Moldova, Vladimir Voronin (2001-2009).

Isidor Sârbu fost condamnat la 25 ani de surghiun și a revenit ulterior în Corjova, fiind primar în anii 1942-1944 sub administrația românească. După reocuparea Basarabiei de Armata Roşie, s-a refugiat în România, participând la lupta armată din munți împotriva regimului comunist.

Conform operațiunii declanșate oficial prin ordinul 00447 al Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne al URSS din 30 iulie 1937, în RASSMoldovenească  au fost condamnate, în anii 1937-1938, nu mai puțin de 7157 de persoane, dintre care 4339 (60,6 %) – executate, iar 2818 (39,4%)– condamnate la diferite termene de detenție, de regulă de 8-10 ani. Dintre acestea, 2100 au fost executate în 1937 (categoria 1), iar condamnate la lagăr sau închisoare – 1408 persoane (categoria 2).

În 1938, la rândul lor, au fost împușcate 2239 de persoane (categoria 1) și trimise în detenție –1410 persoane (categoria 2).

 

 

 

Sursa: Fragmente din  https://limbaromana.org/revista/veacuri-la-hotarul-sufletului-romanesc/

14/04/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: