GĂGĂUZIA,trecutul său din „România Mare”, prezentul din R. Moldova și posibila REUNIRE cu România

Pe hartă: Spațiul etnic găgăuz din R. Moldova (FLUX NEWS MD).

Găgăuzii (în găgăuză gagauz, plural gagauzlar) sunt o populație minoritară în Republica Moldova (în regiunea autonomă Găgăuzia) și în sudul Basarabiei istorice (Bugeac) – Ucraina de azi, în număr de aproximativ 250.000 de locuitori, precum și în Dobrogea – România, estul Bulgariei și alte zone din Balcani.

Etnicii găgăuzi se presupune că fac parte din grupul turcilor oguzi, deoarece denumirea lor provine din numele turcesc de Gök-Oğuz însemnând „Poporul albastru” sau „ceresc”.

Împreună cu ciuvașii, un alt popor vorbitor de limbă turcică, găgăuzii se numără printre puținele grupuri etnice turcice de religie creștină (ambele populații sunt de rit ortodox).

Pe teritoriul României de azi, prezența lor datează de aproape un mileniu.

Dobrogea și Deliorman sunt regiunile în care s-a produs etnogeneza poporului găgăuz în secolul XIII. Din acest secol datează formațiunea statală Uziăilet (în zona Cavarna-Mangalia), pe care savanții o califică ca fiind primul stat al poporului găgăuz. De asemenea, în secolul XVIII în regiunea Varna a existat o efemeră republică găgăuză Vister.

Până la începutul secolului XIX, numărul găgăuzilor din Dobrogea era încă foarte ridicat. În deceniile ulterioare anexării Basarabiei de către Rusia (1812), majoritatea găgăuzilor au emigrat spre această regiune, fiind ademeniți de privilegiile acordate de către administrația țaristă, dar și de posibilitatea de a scăpa de asuprirea otomană cauzată de religia lor creștină.

Totuși o mică parte a rămas în Dobrogea unde, din pricina micșorării dramatice a comunității, dar și din lipsa facilităților pentru această etnie (școli și biserici în limbă proprie), au fost în cea mai mare parte asimilați de populațiile conlocuitoare.

În ciuda faptului că autoritățile din România recunosc existența unei etnii găgăuze acceptând la recensăminte declararea apartenenței la aceasta, numărul celor care s-au declarat ca atare la recensământul din 2002 a fost extrem de redus: doar 45 de persoane. În anul 1930, numărul găgăuzilor din județele Tulcea și Constanța se ridica la aproximativ 1000 de persoane, din care 752 persoane în județul Constanța.

Filologul bulgar Ivan Gradeșliev prezintă o istorie neromanțată a acestei populații, în cartea sa intitulată „Găgăuzii” (Гагаузите, Sofia 1994), care a trecut prin marele efort de asimilare dus de România în Cadrilater după primul Război Mondial.

Sunt prezentate eforturile regatului României Mari de a-i asimila (întrucât România după Marea Unire din 1918 avea în granițele firești întreaga Basarabie și Cadrilaterul, o parte a litoralului bulgăresc de azi), majoritatea populației găgăuze existente se afla atunci sub administrație românească. Gradeșliev rezumă paradoxul acestei populații a cărei profundă credință creștin-ortodoxă o facea să aibă un statut inferior în cadrul Imperiului Otoman, dar care și-a păstrat acel statut inferior și în Bulgaria sau România, sau Republica Moldova, din pricina limbii turce pe care ei o vorbesc.

Practic toate țările sau imperiile în care au trăit, au încercat să-i asimileze, elocventă în acest sens fiind chiar situația din Grecia, care căuta să dovedească faptul că ar fi vorba de greci turciți.

De altfel, ca o paranteză, statul grec a dus și duce o agresiva campanie de grecizare a unor etnii chiar de pe teritoriul altor state, sunt bine știute ofertele în sute de euro pentru aromânii din Bulgaria, Macedonia și Albania pentru a se declara greci, sumele acordate acestora după unele surse find (culmea), chiar din fonduri europene. Rusia țaristă, spre exemplu, îi considera pe găgăuzi drept „bulgari de limbă turcă”. Rușii nu vedeau nici o distincție întrei ei și bulgari.

La recensământul din 1930, din România,  nu doar în Basarabia a fost înregistrat un număr important de gagauzi, ci și în județele Constanța și Caliacra. Pe această hartă (foto jos), Găgăuzii sunt marcați cu buline portocalii (popor turcic), însoțite de litera G (literă neagră aplicată peste bulina portocalie) sau G (literă portocalie aplicată lângă bulina portocalie).

Cronologic vorbind, găgăuzii din arealul dintre Prut și Nistru și-au dobândit independența totală doar pentru o perioadă de cinci zile, cândva în iarna anului 1906.

 În rest, au aparținut de Rusia Țaristă, între anii 1812-1917, de Regatul României 1918-1940 și 1941-1944, de Uniunea Sovietică între 1940-1941 și 1941-1991 și, mai apoi, de Republica Moldova, din anul 1991 până în prezent.

În momentul Marii Uniri din anul 1918, deputații găgăuzi din sfatul țării se abțin de la votarea deciziei de a se reuni cu patria-mamă, mai mult de teama unor represalii din partea sovieticilor, în condițiile în care bolșevicii nu renunțaseră la ideea recuperării în forță a Basarabiei.

În perioada interbelică a României Mari (1920-1940), după spusele bașkanului (2014), găgăuzii devin însă una dintre cele mai bine integrate comunități etnice din Basarabia. Toți găgăuzii cunoșteau pe atunci limba română și urau comunismul. În mod surprinzător, tot în perioada interbelică, găgăuzii votează masiv cu Garda de Fier, fiind simpatizanți ai Legiunii Arhanghelului Mihail și ai politicii duse de Căpitan. Ortodoxia militantă și anticomunisul fervent, promovate de legionarii români, atrag pe atunci un mare număr de etnici găgăuzi. 

(Ce vor găgăuzii? Editorial de istoricul și jurnalistul basarabean Igor Cașu, vezi RBN Press).

Perioada de sub ocupația sovietică, educația forțată în spiritul materialismului dialectic și științific, precum și succederea generațiilor, duc însă la o schimbare profundă a societății.

În perioada sovietică, populația găgăuză, ca și cea moldovenească și multe altele, a fost supusă rusificării. Lipsa școlilor cu predare în limba găgăuză a făcut ca majoritatea acestei populații să fie școlarizată în rusește, iar limba rusă a devenit pentru mulți principala limbă vorbită. În cadrul câtorva dintre școlile în limba rusă se predau și cursuri de limbă găgăuză.

Naționalismul găgăuz a rămas o mișcare intelectuală pe tot parcursul deceniului al nouălea al secolului trecut, dar la sfârșitul deceniului, mulțumită răspândirii idealurilor democratice în Uniunea Sovietică („glasnost”, „perestroika”), a evoluat în mișcare politică odată cu întemeierea „Poporului găgăuz” (Gagauz halkî) în 1988.

Pe măsură ce creștea în mod paralel mișcarea afirmare națională moldovenească, și mai ales atunci când limba română și grafia latină a fost adoptată oficial în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (Parte din URSS), o parte din liderii „poporului găgăuz”, foști activiști sovietici în frunte cu Stepan Topal, s-au aliat cu reprezentanții altor minorități naționale din Republică, pentru a se împotrivi mișcării naționale moldovenești.

Procesul de sovietizare și rusificare a fost atât de puternic încât, în momentele de răscruce din anii 1989 și 1991, găgăuzii au susținut păstrarea cu orice preț a URSS-ului.

În 1989, la primul congres al „Poporului găgăuz”, acesta a votat rezoluția grupului care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei (dar nu în Bugeacul ucrainean), cu capitala la Comrat. În august 1990, în timp ca Republica Moldova își proclama independența față de URSS, grupul condus de Stepan Topal a proclamat Găgăuzia ca republică autonomă a URSS, care oficial mai exista în acel moment, simultan cu același proces care avea loc în Transnistria sub conducerea liderilor Igor Smirnov și Aleksandr Lebed. Guvernul din Chișinău al Moldovei, nou stat independant, a considerat declarația ca neconstituțională. În acel moment, Găgăuzii, care în marea lor majoritate nu cunoșteau situația reală și nu călătoriseră decât în URSS, erau speriați de propaganda politică potrivit căreia „românismul” din noua Republică era o mișcare „fascistă” iar eventuala unire a acesteia cu România (unire care în acel moment părea iminentă) ar însemna să fie dați afară din țară.

În aceste condiții, grupul pro-sovietic a preluat total conducerea „Poporului găgăuz” și a organizat în martie 1991 un „referendum” la care partizanii săi au votat în unanimitate pentru rămânerea în cadrul URSS, fără ca alți alegători să-și poată manifesta opiniile, așa cum a constatat ziaristul francez Jean-Baptiste Naudet, de la ziarul „Le Monde”, deși când parlamentul Republicii Moldova a votat independența Republicii, 6 din cei 12 deputați găgăuzi votaseră „da”.

Ulterior, o parte din găgăuzi au sprijinit tentativa de lovitură de stat de la Moscova, tensionând și mai mult relațiile cu Chișinăul. Găgăuzia s-a autoproclamat independentă la 19 august 1991 sub conducerea lui Topal, urmată fiind în septembrie de Transnistria.

Aceste acțiuni erau menite să oblige Frontul Popular ca să-și atenueze linia proromână, considerată fascistă, și să revină la linia prosovietică, ulterior pro-rusă, ceeace s-a și întâmplat.

Opinia scriitorului de origine găgăuză Serghei Uzun, din Chișinău (interviu luat de ziare.com și tradus de Valeriu Zegrea)

Ce amintiri au gagauzii despre perioada din timpul României interbelice ? Cum a fost regimul românesc?

Iși amintesc de interzicerea slujbelor religioase în limba gagauza, despre jandarmii din sate, despre practica pedepselor corporale cu bâta. Toate acestea nu au contribuit la iubirea populara pentru autoritatile romane.

Cu alte cuvinte, daca autoritatile Rusiei tariste nu s-au amestecat in randuielile traditionale ale gagauzilor, atunci autoritatile Romaniei Mari au fost prezente in fiecare sat. Nu doar prin jandarmi, ci si prin clerul bisericesc si invatatori. Sa spunem si ca in satul meu prima scoala a aparut in timpul autoritatilor romanesti.

De aceea, atitudinea fata de autoritatile romanesti din acea perioada nu este negativa pentru toti. Sunt oameni care au primit educatie si au reusit in viata anume in acea perioada.

Cum a fost perioada sovietica pentru gagauzi? A existat un proces de rusificare sau gagauzii au fost lasati cum limba si cultura lor?

Perioada sovietica a fost considerata si este considerata ca o perioada de inflorire a regiunii. Practic toata infrastructura – drumuri, scoli, spitale, intreprinderi – a fost creata in acea perioada. Procesul rusificarii, desigur, a existat. Dar trebuie sa intelegem ca gagauzii isi pastreaza si si-au pastrat limba si cultura lor datorita locuirii compacte, nu datorita scolii sau universitatii.

Cu alte cuvinte, la noi niciodata nu a fost invațământ in limba gagauză. La sfârsitul anilor patruzeci, dupa foametea din ’46-’47, procesul românizarii a fost schimbat cu procesul rusificării. In 1956 a fost creata de către savantii sovietici prima scriere pe baza alfabetului chirilic si au fost create programe de învățământ în școlile naționale.

Dar, din cauza faptului ca gagauzii erau putin numerosi, acest proces a fost considerați inoportun si in 1966 studierea limbii gagauze in școli a fost intreruptă. Dar, de exemplu, eu niciodata nu am invatat limba gagauză si nu am citit cărți in limba găgăuză, dar vorbesc liber în limba găgăuză.

Insa cartile mele le-am scris in rusa, deoarece scrisul gagauzilor si manualele de limba gagauza pe baza scrierii in latina au aparut putin mai tarziu decat fiul meu, ceea ce a facut ca procesul meu de invatare sa fie prelungit. Dar nu fara rezultat, din fericire.

O multime de populatii musulmane, dar de etnii diferite au avut de suferit sub rusi, ori pe vremea imperiului, ori in perioada sovietica. Cum se explica totusi atasamentul pe care il au gagauzii fata de Rusia?

La gagauzi nu exista perioada musulmana in istorie – gagauzii sunt un popor crestin. Dar raspandirea lor in Rusia se explica gratie istoriei comune si considerentelor strict economice. Cu alte cuvinte, este de inteles ca perioada de inflorire a regiunii in perioada sovietica se proiecteaza asupra Rusiei de azi. Actuala situatie economica ii obliga pe oameni sa isi caute de munca peste granitele tarii.

Deoarece rusificarea din perioada sovietica nu a trecut fara urmari, toti sunt vorbitori de rusa. Permeabilitatea frontierelor si limbii face din Rusia locul cel mai atractiv pentru gasterbeiteri (cuvant de argou, din germana, inseamna oameni plecati la munca in strainatate – n.red.). Dar trebuie sa intelegem ca gasterbeiter nu inseamna numai bani, dar duce si la aparitia unor legaturi culturale cu Rusia.

Sa spunem ca, data fiind apropierea limbii gagauze de celelalte limbi turcice, manifesta deschidere fata de Gagauzia si tari precum Turcia, Azerbaijan, Kazahstan, dar in aceasta privinta sunt doar schimburi culturale si practic nu sunt perspective pentru gasterbeiteri. Noi traim intr-o perioada stranie, cand vectorul politicii externe a statului este determinat foarte mult de gasterbeiteri.

Din Romania asa este vazuta reactia gagauzilor fata guvernul central al Republicii Moldova – gagauzii sunt banuitori, reticenti, nu le plac moldovenii, nu le place limba romaneasca, si, daca li s-ar oferi ocazia, si-ar declara imediat independenta. De ce?

Punctul de vedere despre gagauzi in Romania, ca si in Moldova, este format de catre ziare si reviste. Daca mie imi este evidenta deformarea imaginii din Romania, mai mult sau mai putin, in situatia cetatenilor din Moldova, dorinta de a-si forma un punct de vedere din mijloacele mass-media in locul deplasarii la o distanta de o suta de kilometri si aflarii realitatii personal, la fata locului, este de neinteles pentru mine.

Intr-un moment oarecare ceva s-a intamplat si noi ne-am dezvatat sa comunicam unii cu altii. Nu, si niciodata, nu a fost nici o ostilitate fata de moldoveni din partea gagauzilor.

Mama mea este moldoveanca, a invatat in scoala moldoveneasca si a absolvit institutul in limba de predare moldoveneasca. De aceea, presupunerea ca gagauzii nu ii iubesc pe moldoveni se transforma in praf si pulbere chiar la nivelul familiei mele. Au fost tensiuni in anii ’90, dar asta a fost acum douazeci de ani si trebuie acum cumva sa se indrepte.

Legat de limba gagauza, tatal meu a spus foarte exact :

„In 1918 au venit românii, au adus invatatori – de bine, de rau, in trei ani noi cunosteam limba romana. In 1940 au venit rusii, au adus invatatori – in 3-4 ani cu greu incercam sa ne exprimam in limba rusa. In anii ’90 nimeni nu a venit, nimeni nu a mai fost adus, dar nu stiu de ce toti asteapta aparitia limbii. Cum poate sa apara limba fara invatatori si fara un mediu lingvistic?”.

Intrebarea legata de indepententei Gagauziei nu merita sa fie pusa in genere. Este o formulare privitoare la dreptul la autodeterminare, in situatia schimbarii statutului Republicii Moldova din statutul de stat independent intr-o entitate cu alt statut. Mai mult decat atat, aceasta formulare a aparut ca o contracarare a ideii de unire a R. Moldova cu Romania, care pana in prezent este foarte populara in Moldova si in Romania.

Neplacerea acestei idei provine din faptul ca printre gagauzi, Romania de azi este strans asociata cu Romania Mare din anii 1918-1940.

De ce gagauzii nu stiu nimic despre actuala Românie ?   – este o intrebare care trebuie adresata mai degraba autoritatilor Romaniei.

Cum e resimtita de catre gagauzi anexarea Crimeii de catre Rusia? Se bucura? Isi doresc si ei reintegrarea intr-o Rusie mare, continuatoare a URSS? Sau vor sa continue in cadrul Republicii Moldova?

Imi vine greu sa raspund. Au fost cateva mitinguri de sprijinire a Crimeii. Trebuie sa spunem ca nu au fost foarte multi participanti. Nostalgia dupa Uniunea Sovietica este raspandita nu numai printre gagauzi.

Dar trebuie sa intelegem ca astazi omul trebuie sa faca o alegere intre tara care ti-a construit drumuri, cu invatamant si asistenta medicala gratuita si tara in care tu nu poti sa iti castigi existenta si in care de douazeci de ani esti „separatist, care nu doreste sa invete limba, care a venit de undeva pe pamantul nostru”.

Aceasta alegere intre doua imagini foarte diferite este evidenta. Ca sa schimbam cumva aceasta situatie, eu as face multe. Dar as incepe totusi cu schimbarea retoricii. (interviul din Aprilie 2014 al lui Serghei Uzun – integral aici)

Poziția și implicarea Turciei în problema găgăuză din R. Moldova

„Găgăuzia reprezintă un factor important pentru dezvoltarea relațiilor dintre Moldova și Turcia. Găgăuzia, ca regiune autonomă, trebuie să fie în continuare parte a Republicii Moldova, să realizeze proiecte comune și să conclucreze în continuare cu autoritățile de la Chișinău. Noi pledăm în continuare pentru integritatea și unitatea politică a țării”, a fost mesajul președintelui Adunării Naționale a Turciei Cemil Çiçek aflat în vizită în R. Moldova în luna mai 2014

Expertul publicației „Economiceskoe Obozrenie”, Dmitri Kalak, într-un interviu luat de Europa Liberă subliniază rolul și poziția Turciei față de Găgăuzia.  „Pentru Turcia, este foarte important stabilirea unui consens între autoritățile de la Chișinău și cele din Găgăuzia.

Să nu uităm că la începutul anilor 1990, când în regiune a fost autoproclamată republica găgăuză, guvernul Turciei a fost foarte ferm și a spus clar că vor susține Găgăuzia doar dacă liderii de acolo vor avea o relație constructivă cu autoritățile centrale de la Chișinău. Tocmai pentru că Turcia înfruntă pe teritoriul său separatiștii kurzi, ea pledează împotriva tensionărilor interne în cadrul țărilor partenere.”

Astăzi, businessul turcesc este foarte activ în Găgăuzia, pe teritoriul autonomiei activează holdingul de textile „Asena”, cu cinci fabrici. De asemenea, sunt și alte investiții care asigură localnicii cu locuri de muncă.”

De asemenea, Turcia se numără printre primii cinci investitori în Republica Moldova.

În ultimii ani, Turcia se regăsește în topul țărilor cu care Republica Moldova are stabilite relații comerciale. La capitolul „importuri” Turcia este în top cinci.

Autor: Andrei Lisenco, Redactor-editor Flux News MD – romaniabreakingnews.ro

”Măsurile active”(aktivnîie meropriyatiya) și „înșelăciunea strategică”(strategicheskaya maskirovka ), arme folosite de Rusia în războiul informațional

În contextul teriminologiei folosite de Rusia, noțiunea de dezinformare ( dezinformatsiya ) este adesea folosită pentru a desemna o serie de alte concepte: „înșelăciune strategică” (strategicheskaya maskirovka ), „măsuri active” ( aktivnye meropriyatiya ), operațiuni de informare, operațiuni psihologice, ascundere și negare. 

Factorul comun caracteristic este utilizarea diferitelor instrumente de informare – unii analiști se referă la „arma informațională” – pentru a transmite mesaje selective, incomplete și/sau distorsionate și pentru a influența gândirea unui adversar. 

Dezinformarea este adesea împletită în diplomația tradițională, „puterea blândă” sau soft power, sub formă de legături comerciale și culturale sau promovarea „narațiunilor strategice” de către surse oficiale, care acționează ca un „multiplicator de forță” în modelarea opiniilor publicului țintă.

De asemenea, aceasta poate avea ca scop subminarea credibilității sau încrederii adversarilori prin perturbarea propriilor lor narațiuni, semănând confuzie și neîncredere și – conform unor studii – prin promovarea „rețelelor de influență” (politice, de afaceri, de securitate, mass-media) care urmăresc să submineze coeziunea statului sau chiar realizează captarea statului.

Activitățile de dezinformare sunt adesea dificil de urmărit. Ideile și opiniile atent selectate pot fi împletite cu narațiunile faptice, ceea ce face dificilă evaluarea veridicității informațiilor empirice open-source.

Măsurile active fac parte din războiul politic condus de sovietici încă din anii 1920, continuat de Rusia contemporană.

Încă din 1923, Iosif Stalin a ordonat crearea unui Biroul special de dezinformare. Există o teorie conform căreia însuși Iosif Stalin a inventat termenul „dezinformare”, dându-i un nume sonor francez pentru a face alte națiuni să creadă că este o practică inventată în Franța. Substantivul „dezinformare” nu provine din limba rusă, el fiind o traducere a cuvântului francez désinformation.

Aceaste ”măsuri active” includ programe precum dezinformarea, propaganda mincinoasă, înșelăciunea, sabotajul destabilizarea și spionajul. Programele s-au bazat pe prioritățile politicii externe ale Uniunii Sovietice.

Măsurile active au fost efectuate de  Serviciile de securitate sovietice și rusești (Cheka, OGPU, NKVD, KGB, FSB) și au ca scop influențarea cursului evenimentelor mondiale, pe lângă culegerea de informații și efectuarea unor evaluări revizuite ale acestora. Măsurile active variază de la  manipularea mass mediei, la acțiuni speciale care implică diferite grade de violență „.

Gherile Promovarea organizațiilor de gherilă la nivel mondial

Serviciile secrete sovietice au fost descrise ca „primii instructori ai gherilelor din întreaga lume”.)

Conform declarațiilor faimosului defector din Securitatea ceușistă Ion Mihai Pacepa), General KGB Aleksandr Saharovski ar fi spus odată:

„În lumea de astăzi, când armele nucleare au făcut forța militară învechită, terorismul ar trebui să devină arma noastră principală”.El a mai susținut că „deturnarea de avioane este propria mea invenție”.

Numai în 1969 au fost deturnate de către OEP, cu finanțare KGB, un număr de 82 de avioane de pasageri în întreaga lume. Lt. General Ion Mihai Pacepa a descris operațiunea „SIG” (”Guvernele sioniste ”) concepută în 1972 pentru a întoarce întreaga lume islamică împotriva Israelului si Statelor Unite.

Președinte KGB Iuri Andropov i-a explicat lui Pacepa că ”un miliard de adversari ar putea provoca daune mult mai mari Americii decât câteva milioane. Trebuia să insuflăm o ură în stil nazist pentru evrei din întreaga lume islamică și să transformăm această armă a emoțiilor într-o baie de sânge teroristă împotriva Israelului și a principalului său susținător, Statele Unite ”.

Următoarele organizații de eliberare ar fi fost înființate sau susținute de KGB: Facțiunea Armatei Roșii, PLO, Armata de Eliberare Națională din Bolivia (creat în 1964 cu ajutorul Ernesto Che Guevara); Armata de Eliberare Națională din Columbia (creat în 1965 cu ajutorul Cuba), Frontul Democrat pentru Eliberarea Palestinei în 1969 și Armata secretă pentru eliberarea Armeniei în 1975

„Maskirovka” este o strategie militară rusă cu o istorie lungă, care implică tehnici de camuflare a adevăratelor intenții, surprindere și înșelare a inamicului, fiind utilizată la respingerea invadatorilor mongoli în evul mediu și mai recent pentru a deruta naziștii în al Doilea Război Mondial, sau în conflictul actual din Ucraina.

Știm din istorie că încă din 1380, prințul Dmitri Donskoi și 50.000 de soldați ruși au învins o armată a Hoarde de Aur având 150.000 de războinici mongoli în bătălia de la Kulikovo. Oamenii lui Donskoi au repurtat victoria datorită atacului surpriză al unui corp de oaste ascuns într-o pădure din apropiere.

De atunci, pentru ruși, Maskirovka s-a transformat într-o strategie geopolitică, dar cele trei elemente implicate rămân aceleași: distragerea atenției adversarului, deghizarea adevăratelor scopuri și răspândirea dezinformărilor pentru a semăna confuzie și a întârzia un răspuns eficient din partea celor vizați.

Tradusă literal, maskirovka înseamnă „ mică mascaradă”, dar și duplicitate strategică, operațională și tactică.

Când luptătorii – etichetați „omuleții verzi” – puternic înarmați și mascați, au preluat clădirile guvernamentale din Crimeea, acesta a fost un exemplu clasic de maskirovka în secolul 21.

Toate națiunile folosesc înșelăciunea ca strategie în război, dar am putea să ne întrebăm dacă există vreo altă națiune care a apelat la viclenie ca instrument politic atât de mult timp și cu atâta ardoare, așa cum a făcut-o Rusia. 

Este o strategie insidioasă, pe care mulți lideri ruși, inclusiv președintele Vladimir Putin, au folosit-o de-a lungul anilor pentru a-i induce în eroare pe oponenți , ea fiind concepută pur și simplu, pentru a menține adversarii într-o stare de permanentă dezorientare și a-i pune în siuația de a încerca să ghicească ce intenționează cu adevărat Moscova.

Înainte de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, președintele Putin a spus în repetate rânduri că nu are de gând să invadeze această țară vecină.

De fapt, Kremlinul a spus că președintele rus a glumit că oficialii occidentali știu chiar și ora atacului, în timp ce l-a asigurat pe președintele francez Macron că Rusia nu are de gând să atace Ucraina.

Cu toate acestea, Putin a ordonat o așa numită „operațiune militarîă specială” împotriva Ucrainei, în timp ce rachetele Rusiei au început să explodeze la Kiev, distrugând infrastructura acestei capitalei pe fondul masivelor atacuri terestre ale forțelor armate ruse.

Experții spun că președintele rus a folosit vechea tehnica militară rusă numită „maskirovka”.

Brijesh Singh, un expert în procedeele războiul informațional și securitatea cibernetică, dezinformare și înșelăciune utilizate pentru direcționarea greșită a inamicului, spune că maskirovka face parte din operațiunile serviciilor de informații rusești de secole, chiar înainte de epoca comunistă.

De fapt, aceasta tehnică se preda la școala militară fondată de țarul Nicolae. II”, informează Singh.

Câteva zile înainte de invazie, Kremlinul spunea că trupele sale se întorc la cazarmă după exercițiile desfășurate în comun cu forțele belaruse și apoi câteva zile mai târziu a adăugat că soldații implicați în exercițiul din Crimeea se vor întoarce și ei la bazele lor.

Secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, a avertizat că Rusia va folosi pentru a-și justifica atacul asupra Ucrainei, tehnica „steagul fals ”iar Casa Albă a declarat că forțele lui Putin vor ataca Ucraina între mijlocul lunii ianuarie și jumătatea lunii februarie cu mii de soldați dislocați la frontiera cu această țară.

„Agențiile de informații din întreaga lume folosesc așa numitele „măsuri active” sau operațiuni psihologice pentru a-și impune voința asupra inamicului”, dar, „cu toate acestea, conceptul strategic rusesc de maskirovka încearcă să manipuleze preventiv procesul decizional al inamicului și să-l împingă către rezultatele dorite”, a adăugat expertul Brijesh Singh.

Președintele rus a luat prin surprindere întreaga lume când a anunțat „operațiunea militară specială” împotriva Ucrainei, evitând să admită că de fapt în Ucraina a declanșat pur și sim plu un război de agresiune.

„Prin folosirea teoriei „controlului reflexiv”, inamicul este manipulat să ia decizii care au fost pre-hotărâte de manipulator.

O astfel de „confruntare informațională” este folosită pentru a câștiga opinia publică globală și, de asemenea, pentru a galvaniza populația internă prin utilizarea direcționării greșite strategice, ” a explicat Singh.

Nu trebuie să privim mai departe de acțiunile recente ale Rusiei în Crimeea, Siria, Marea Britanie sau la alegerile prezidențiale din SUA, pentru a vedea cât de eficient poate influența Kremlinul alte puteri mondiale, negând tot timpul implicarea sa.

„Oamenii din vestul Europei și de pretutindeni în Occident au mai puțină încredere în guvernele lor decât probabil că au avut odată”, a spus Lindley-French, membru al think tank-ului Canadian Global Affairs Institute.

„Aceasta deschide o oportunitate pentru oamenii calificați în arta întunecată a maskirovkăi de a-și desfășura meseria.”

De asemenea, de regulă rușii nu revendică aproape niciodată public responsabilitatea pentru acțiunile lor.

Acestea fiind spuse, iată câteva exemple recente care ilustrează clar utilizarea de către Rusia a tehnicilor maskirovka în ciuda refuzului rușilor de a-și recunoaște implicarea directă în aceste cazuri.

Imixtiunea electorală

Presupusa ingerință a Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA din 2016 este un exemplu de manual al maskirovka la lucru.

Anchetatorii americani spun că agenții ruși sponsorizați de stat au încercat să influențeze alegerile prin piratarea e-mailurilor și răspândind în mod deliberat știri false pe rețelele sociale despre candidata democrată Hillary Clinton, în beneficiul actualului președinte american Donald Trump.

Treisprezece cetățeni ruși și trei grupuri au fost inculpați ca hackeri de către Robert Mueller, consilierul special american desemnat să investigheze ingerința Rusiei.

Dosarele lui Mueller susțin că hackerii au distras și au informat greșit alegătorii ridicând probleme false, apoi și-au deghizat acțiunile pretinzând că sunt activiști.

Kremlinul a negat implicarea directă în mai multe rânduri, arătând cu degetul în altă parte.

„Nu îmi pasă deloc, pentru că ei nu reprezintă guvernul”, a spus Putin în martie, după ce acei 13 cetățeni ruși au fost inculpați pentru rolul lor în acea operațiune.

„Poate că nu sunt nici măcar ruși, ci ucraineni, tătari sau evrei, dar cu cetățenie rusă, care ar trebui să fie verificată”, a spus Putin.

El a continuat sugerând că hackerii ar putea avea dublă cetățenie sau chiar ar fi fost plătiți de Statele Unite.„De unde se poate ști asta? Nici eu nu stiu.”

Studii de caz: Statele baltice și Siria

Au fost identificate mai multe elemente ale narațiunilor strategice ale Rusiei, înscrise în campania care vizează statele baltice și executate cu mijloace de dezinformare digitală, și are menirea să slăbească aceste state din interior (a se vedea Serviciul canadian de informații de securitate, 2018; Lucas și Pomeranzev, 2016; și pentru un studiu de caz mai detaliat al implicării Rusiei în Ucraina, a se vedea raportul CREST Rusia și dezinformarea: cazul ucrainei). 

Această campanie de dezinformare are loc în contextul deteriorării mediului de securitate în regiunea Mării Baltice:

• Rusia este înfățișată ca o „fortăreață asediată”, înconjurată de state ostile și cuprinsă de extinderea NATO; mobilizarea internă a societății ruse în jurul actualului regim are scopul de a influența populația rusofonă din țările baltice.
• În același timp, prezența militară a Rusiei în districtul său militar de vest dă impresia că NATO este neputincioasă să protejeze suveranitatea și integritatea teritorială a statelor baltice în cazul unui conflict.
• A existat o campanie susținută care vizează renașterea sentimentelor antiamericane și anti-NATO în Europa.
• Rusia este prezentată ca o alternativă la modelul liberal occidental, ca custode al valorilor conservatoare „tradiționale” creștine și oponent al drepturilor individuale „universale”.
• Se proclamă spectrul fragmentării UE.
• Legăturile istorice ale statelor baltice cu Rusia ca eliberatoare a lor de nazism sunt evidențiate în campaniile de informare care susțin că există încă elemente fasciste acolo (vezi demonstrațiile orchestrate de actori ruși cu privire la înlăturarea „Soldatului de Bronz” la Tallinn în 2007, care a implicat un campanie de informare adresată cetățenilor rusofoni din Estonia).

Alte utilizări ale Maskirovka

Maskirovka rusă a jucat un rol major în anexarea Crimeei în 2014 și în apărarea Siriei în urma unui atac chimic într-un oraș controlat de rebeli.

Se știe că Rusia a desfășurat trupe în 2014 pentru a ajuta separatiștii pro-ruși din Crimeea, dar a negat tot timpul că a avut vreun rol în această criză.

Rușii au susținut că acei așa ziși „omuleții verzi” bine înarmați și camuflati, care au apărut în Peninsula Crimeea din Marea Neagră în timpul conflictului, erau doar voluntari aflați în vacanță și nu o forță de luptă a Kremlinului.

În cazul Siriei, Rusia a folosit o armată de troli online pentru a dezinforma și mai ales pentru a pune la îndoială informațiile potrivit cărora aliații săi sirieni ar fi folosit arme chimice împotriva unui întreg oraș de rebeli.

Ministerul rus al Apărării s-a alăturat și el la această campanie de dezinformare, susținând că este vorba de o știre falsă lansată de „Caștile Albe”, un grup britanic de activiști medicali.

„S-au exercitat presiuni puternice din partea Londrei asupra reprezentanților așa-ziselor Căști Albe pentru a organiza rapid provocarea premeditată”, a declarat în aprilie, generalul-maior Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov, a ridicat de asemenea îndoieli cu privire la incident, susținând că un stat pe care nu l-a numit a „fabricat” atacul, ca parte a unei „campanii rusofobe”.

R.Moldova între nostalgiile sovietice și gloria ștearsă a defunctei URSS

©Mădălin Necșuțu  |   Memorialul Eternitate, Chișinău, 9 mai, 2022

Ziua de 9 mai a fost așteptat cu anxietate la Chișinău: o lege recentă interzice afișarea simbolurilor armatei ruse și invadării Ucrainei, panglica Sf. Gheorghe și literele Z și V, iar filo-rușii spuseseră că vor ignora legea.

Existau temeri că vor fi tulburări. N-au fost, iar manifestarea a părut mai degrabă cea a unor nostalgici comuniști decât una de solidarizare cu Rusia, relatează jurnalistul Mădălin Necșuțu,în publicația online https://www.veridica.ro.

Nostalgici la paradă retro

Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău a început să se aglomereze încă de la primele ore ale dimineții. Nostalgici septuagenari purtau pancarte cu poze ale unor foști soldați sovietici, cel mai probabil rude de-ale lor, și murmurau în surdină cântecele sovietice amplificate de o boxă mare urcată pe o dubiță.

Alții fluturau steaguri ale Uniunii Sovietice, ale Partidului Socialiștilor, ale Transnistriei și unii pe cele ale Republicii Moldova. Mașini de epocă sovietice lustruite, cu veterani pe băncile din spate și motociclete cu motorul pornit întregeau peisajul.

„Serbăm Ziua Victoriei împotriva naziștilor. Nimeni nu ne poate lua această bucurie. Eu vin în fiecare an”, spune Vitalie, în vârstă de 75 de ani. Bătrânul cu pantaloni gri strânși cu o curea veche și cămașă albă cu dungi subțiri albastre poartă cu mândrie un steag al Uniunii Sovietice pe care îl flutură fără prea multă vlagă din când în când.

„Nouă ne-a fost bine atunci. Nu ne lipsea nimic. Dacă munceai – aveai!”, ne spune el oftând.

Dar Vitalie era doar unul dintre miile de oameni strânși în piață. Majoritatea erau grupați pe căprării de partid din toate raioanele Republicii. Fuseseră aduși cu noaptea-n cap cu microbuzele din toate colțurile Moldovei.

Odată cu interdicția prin lege de pe 20 aprilie, socialiștii pro-ruși de la Chișinău, care au organizat marșul dedicat Zilei Victoriei, serbată încă de pe vremurile URSS-ului, au găsit o metodă de a fenta legea care interzice simbolurile războiului în Ucraina, precum literele „V” și „Z”, dar și panglica bicoloră negru-oranj a Sfântului Gheorghe.

Astfel, i-au îmbrăcat pe adolescenții din Garda Tânără a Partidului Socialist în negru și portocaliu pentru a forma un fel de drapel mobil ce simbolizează panglica bicoloră a Sfântului Gheorghe. 

Și unii lideri și membri s-au îmbrăcat în culorile panglicii, iar alții chiar și-au pus în piept panglica Sfântului Gheorghe, sau substitutul local inventat ad-hoc înainte de marș – o panglica roșie cu însemnele Moldovei medievale, dar și poza Sfântului Gheorghe.

Foto: Mădălin Necșuțu

Dodon și aghiotanții sfidători

Tonul plecării în marș l-au dat motocicletele mai vechi și mai noi care au demarat zgomotos, umplând de fum gros și înecăcios colțul dinspre Parcul Central din Chișinău, aproape de statuia lui Ștefan cel Mare.

Foto: Mădălin Necșuțu

Apoi au plecat și mașinile de epocă cu foști ofițeri sovietici cu piepturile pline de medalii și decorații de pe vremea URSS. Fanfara de alămuri și toboșarii au început să cânte marșuri sovietice și melodii rusești. Copiii din Garda Tânără s-au întrecut în țipat sloganuri: „Pobeda!” [Victorie -n.red.] sau „Nu uităm”.

S-au alăturat și Igor Dodon și cohorta sa de deputați socialiști, mulți dintre cu o atitudine sfidătoare împotriva legii și panglica bicoloră în piept. Dodon s-a purtat ca vedeta marșului, deși în scripte nu mai este decât un președinte onorific și șeful unui soi de cameră de comerț moldo-rusă.

Alături de el, mai mulți fruntași ai socialiștilor au organizat desfășurarea evenimentului. Printre ei Vlad Bătrâncea, vicepreședintele al partidul și un fel de numărul doi nedeclarat al Socialiștilor, dar și Nichita Țurcan, șeful fermelor de troli ale Socialiștilor.

Ceva mai cuminți au stat deputatul Bogdan Țîrdea, șeful propagandei pe rețelele de socializare ale PSRM-ului și un „content producer” de știri false și dezinformări în favoarea Rusiei, dar și fosta șefa a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, care a purtat ostentativ panglica bicoloră interzisă de lege.

La intersecția străzilor Alecsandri cu Ismail, Dodon a făcut joncțiunea cu fostul său mentor, comunistul Vladimir Voronin, alături de care a mărșăluit doar câteva sute de metri.

Cei doi adversari s-au luat în brațe și s-au pupat, după ce timp de un deceniu s-au înjurat ca la ușa cortului, apoi au coborât împreună pe jos până la Complexul Memorial „Eternitatea”.

Foto: Mădălin Necșuțu

Sub uralele corului din Garda Tânără, Dodon și Voronin au intrat pe poarta Complexului Memorial Eternitate, unde au dat drumul la câteva zeci de porumbei albi simbolizând pacea.

În aceeași zi, „eliberatorii ruși”, cărora li se închinau osanale la Chișinău, bombardau cu rachete orașul Odessa din Ucraina.

Fostul șef de stat Igor Dodon, vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Batrîncea, deputatul Oleg Reidman, dar și deputata socialistă Zinaida Greceanîi au fost surprinși la Marșul Victoriei de la Chișinău cu panglica Sf. Gheorghe pe piept, care este interzisă prin lege în Republica Moldova, scrie Unimedia.

La eveniment a luat parte și liderul PCRM, fostul președinte Vladimir Voronin, care, la rândul lui, a purtat la piept panglica Sf. Gheorghe.

Șeful Inspectoratului General al Poliției din R.Moldova, Viorel Cernăuțeanu, a avertizat că persoanele care poartă panglica vor fi amendate.

Dodon amenință cu CEDO

Igor Dodon este un obișnuit al băilor de mulțime. Politician mediocru, mereu dispus să îndeplinească ordinele Moscovei, el a ținut să se apere când a fost întrebat ce va face în cazul în care va fi sancționat pentru încălcarea legii prin purtarea panglicii Sfântului Gheorghe.

„Eu consider că aprobarea legii prin care s-a interzis această panglică a fost o greșeală. Fiecare cetățean al Republicii Moldova are opinia sa și marea majoritate a cetățenilor astăzi sărbătoresc Ziua Victoriei. Zeci de mii de oameni au mers astăzi la „marșul victoriei” de la Chișinău.

În pofida faptului că liderii țării nu au vrut astăzi să sărbătorească Ziua Victoriei, totuși oamenii au ieșit la acest eveniment. Noi avem cu ce ne mândri. Noi suntem urmașii învingătorilor în cel mai groaznic război, în Marele Război pentru Apărarea Patriei. De aceea, eu cred că nu trebuie să ne temem de nimic”, a declarat Dodon.

El a mai spus că va lăsa juriștii să se ocupe în cazul în care va avea într-un fel sau altul probleme cu legea.

„Eu cred că vom merge în instanța de judecată din interiorul țării, dacă nu va fi acceptată o să mergem la CEDO. Vom merge și ne vom apăra poziția, inclusiv în judecată.Îi îndemn pe toți cetățenii Republicii Moldova care vor fi penalizați să se adreseze juriștilor mei, avocații o să-i ajute”, a declarat într-o manieră populistă Dodon.

Pe de altă parte, șefa statului nu fost prezentă la eveniment, motivând că are unele probleme de sănătate.

În schimb, șefa Guvernului, Natalia Gavrilița, și președintele Parlamentului Igor Grosu, au depus flori la Memorialul „Eternitate” din Chișinău în memoria soldaților căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Foto: Mădălin Necșuțu

„Din păcate, avem mai puțini veterani. Având în vedere că într-o țară vecină are loc un război, este foarte important să ne amintim ororile războiului, să cinstim memoria morților și să facem tot posibilul pentru a păstra o societate unificată. Trebuie să menținem pacea și stabilitatea. Și la Bălți, și în Găgăuzia, și la Chișinău, oamenii spun că vor pace – acesta este sentimentul lor comun”, a declarat Gavrilița.

Evenimentul s-a încheiat fără incidente majore, dar cu mesajul ranchiunos al lui Putin către Maia Sandu de „felicitare” cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la „Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei”.