CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 1 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 1 iunie în istoria noastră

1431: Dan II-lea, voievodul Munteniei,  moare eroic în  luptă cu turcii, în urma unei expediții muntene eșuate de a recupera cetatea Chilia.

Pe tronul  Munteniei vine Alexandru Aldea (1431-1436), fiul lui Mircea cel Bătrîn, impus de boierii din ţară şi avînd sprijinul lui Alexandru cel Bun, domnul Moldovei.

1475: Prima mențiune documentară a orașului Craiova, într-un hrisov al domnului muntean  Laiotă Basarab, în care se aminteşte de jupan Neagoe de la Craiova.

Imagini pentru Vechea stema a Craiovei photos

Vechea stema a Craiovei

Pe teritoriul actualului oraş au fost descoperite resturi de locuire încă din epoca neolitică. Pelendava geto-dacă este prima formă de organizare socială descoperită pe actualul teritoriu al Craiovei, datând din anii 400 î. Hr. –102 d. Hr.

Pe o hartă din anul 225 d. Hr. apare trecută Pelendava romană.

In secolele VII şi VIII, conform mai multor inscripţii descoperite, localitatea era denumită Ponsiona.

1526: Prima atestare documentară a localității Drăgănești-Olt, într-un hrisov al lui Radu de la Afumați.

Cercetările arheologice au arătat că, în a doua jumătate a mileniului I era noastră, au existat pe vatra actuală a orașului Drăgănești-Olt mai multe așezări mici, ale populației autohtone, care de-a lungul evului mediu au format satele Peretu, Drăgănești și Comani.

Monumentul Eroilor din Draganesti - Olt : Obiective turistice Olt -  Deștepți.ro

Aceste sate erau așezate în poienile codrilor seculari aproape de izvoarele cișmelelor de astăzi.

1636: S-a născut cărturarul moldovean Nicolae Milescu – Spătarul.

Imagini pentru Nicolae Milescu – Spătarul.photos

Personalitate de prim rang în cultura românească şi rusă din a doua jumătate a secolului XVII – începutul secolului XVIII. N. Milescu s-a născut în familia unui boier moldovean la 1 iunie 1636.

Şi-a făcut studiile la „şcoala cea mare” din Constantinopol, unde Milescu a avut ca profesor pe vestitul G. Blassios.

Întorcandu-se în patrie pe la mijlocul anilor 50 ai secolului XVII, N. Milescu devine o persoană influentă la curtea domnitorilor moldoveni, ajungînd la rangul de spătar.

După cum reiese din unele izvoare, N. Milescu a participat la un complot împotriva domnului Ştefăniţă Lupu, după descoperirea căruia cărturarul a fost nevoit să părăsească ţara.

După mai mulţi ani de peregrinari  in Valahia, Istanbul, Stockholm, Paris, în 1671 N. Milescu, a sosit la Moscova, cu scrisori de recomandare din partea patriarhului Hrisant al Ierusalimului, unde a fost numit în funţia de traducător din limbile elină, greacă, latină şi românească la departamentul soliilor (Посольский приказ) al Rusiei.

În calitate de înalt dregător al acestei instituţii, este numit cîţiva ani mai tîrziu, în fruntea soliei ruseşti care a plecat în China (1675-1678), misiune diplomatică ce a contribuit la cunoaşterea reciprocă dintre ruşi şi chinezi.

Din 1671 a trăit la Moscova pană la sfîrşitul vieţii, (m. 1708).

A mai scris un şir de opere mai puţin cunoscute azi, ca “Aritmologhion”, “Povestirea despre sabile”, “Cartea aleasă pe surt despre nouă muze şi despre şapte arte liverale”, în care autorul arată că fiecare dintre cele şapte ştiinţe îşi are muza ei, apoi “Hrismologhion” sau cartea celor patru monarhii.

Un amestec de istorie şi legendă găsim în “Povestirea despre zidirea bisericii Sfînta Sofia de la Constantinopol“.

Printre scrierile lui Milescu se găsesc şi lucrări cu caracter pur istoric care se referă la trecutul Rusiei, precum Genealogia ţarilor ruşi”, “Alegerea ca ţar a lui Mihail Fiodorovici”. 

Este autorul unui „Jurnal de călătorie în China”, primul memorial de călătorie scris de un român; tot el este primul român care a tradus „Vechiul Testament” (1667), lucrare care a stat la baza traducerii „Bibliei de la Bucureşti” (1688).

A decedat in anul 1708 in Rusia.

Opera lui Nicolae Milescu Spătarul a căpătat o largă răspîndire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, ţările româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală.

De la sfîrşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei.

  Multe din scrierile sale mai continuă să zacă în manuscris, în multe biblioteci şi arhive europene.

1685:  Este semnat tratatul de “alianţă veşnică” dintre Transilvania şi Muntenia.

În condițiile campaniilor Imperiului Otoman în Vestul Europei și ale tendinței de expansiune a Imperiului Habsburgic în est, între principele Transilvaniei, Mihail Apafi I și domnitorul Țării Românești, Șerban Cantacuzino s-a încheiat la 1 iunie 1685 un tratat de „alianță veșnică”, îndreptat împotriva oricărui dușman, în care s-a intenționat să fie inclusă și Moldova.

1778: Apare la Sibiu, în Transilvania, primul periodic cunoscut pe teritoriul României de azi, publicaţia  “Theatral Wochenblatt”.

Ziarul a fost tipărit la tipografia lui Martin Hochmeister împreună cu Samuel Sardi la Sibiu. Publicația a avut doar câteva numere, între 1 iunie–26 iulie 1778.

1812: S-a născut la Câmpulung Muscel, pictorul Ion Negulici, participant la Revoluția de la 1848 din Țara Românească ; d. 5 aprilie 1851, Istanbul.

Ion Negulici (1812-1851)

Este considerat cel mai bun plastician român al primei jumătăți a secolului al XIX-lea. Primele studii de pictură le-a urmat la o școală de zugrăvit icoane din Câmpulung. A studiat apoi la colegiul Sfântul Sava din București.

 S-a înscris la Școala de Arte decorative înființată de Ana Rosetti, apoi a studiat pictura la Iași, timp de 4 ani, cu Nicollo Livadatti. A călătorit pentru studii la Atena și Paris cu bursă de la Eforia Școalelor.

La Viena a învățat litografia și l-a cunoscut pe pictorul, ulterior revoluționarul pașoptist, Constantin Daniel Rosenthal, pe care l-a convins să vină în Muntenia.

Reîntors în țară, a adus în Principate o nouă viziune asupra artei, a participat la acțiunile de culturalizare a maselor inițiate de Ion Heliade Rădulescu în ziarul Curierul românesc, scriind proză, teatru, poezie și efectuând traduceri ale unor opere străine. A alcătuit un Vocabular român pentru explicarea neologismelor. Membru activ al societății Frăția, s-a dedicat cauzei revoluției; a fost desemnat de guvernul revoluționar organizator și conducător administrativ-politic al județului Prahova. Opera sa artistică, în principal desene, litografii și uleiuri, este formată în mare parte din portrete precum cele dedicate lui Cezar Bolliac, Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, C.D. Aricescu, Dimitrie C. Brătianu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Niță Magheru, Alexandru Zanne, Cristian Tell, etc.

1829: A apărut  la Iaşi  “Albina Românească” – prima gazeta in limba româna din Moldova, avandu-l ca director, redactor si proprietar pe scriitorul  Gheorghe Asachi (n.1788 – d. 1869).

A fost o publicație  politico-literară editată bisăptămânal până la 3 ianuarie 1835 și de la 3 ianuarie 1837, la 2 ianuarie 1850. 

 

Gh.Asachi a publicat și suplimentul literar „Alăuta Românească”.

După Courrier de Moldavie, tipărit in limba franceza la Iasi, Albina Românească este primul ziar scris in limba romana din Principatul Moldova care, alături de Curierul Românesc, redactat de Ion Heliade Radulescu la Bucuresti, in Tara Româneasca și de Gazeta de Transilvania  a lui G. Baritiu de la Brasov, au pus bazele presei românesti.  

Curierul românesc,care a început  să apară în București la 8 aprilie 1829, și Albina Românească, în Iași la 1 iunie același an, au fost,  la început gazete aproape oficiale, pentru că publicau mai ales știri politice din țară și din afară, dar mai târziu au început să dea și mici informații literare, să dea articole istorice, nuvele, poezii, astfel că ajung să strângă în jurul lor  mișcarea literară din țară.

1836 : A avut loc primul spectacol de operă în limba română.

Elevii Școlii de muzică vocală, de declamație și literatură a Societății Filarmonice din București au susținut în 1/13 iunie un spectacol de operă în limba română, cu Semiramida, de Gioacchino Rossini.

Eufrosina Vlasto Marcolini (1836)

Printre eleve se afla și viitoarea actriță și cântăreață Eufrosina Popescu, cea care, sub pseudonimul de Marcolini, a cântat pe scenele unor teatre muzicale din Europa.

1838: S-a născut la Râmnicu Vâlcea, inginerul si scriitorul Gheorghe Lahovari, membru de onoare al Academiei Române din 1901; (m. 13 iunie 1909, București).

Gheorghe Lahovari

Ca director al Poştelor şi Telegrafelor (1871-1876), participat la primul Congres Internațional al Poștelor și Telegrafului și a încheiat o serie de convenții poștale cu mai multe state din Europa. A introdus în cadrul serviciilor poștale românești mandatul poștal și cartea poștală, a organizat distribuirea corespondenței de la emitent la destinatar în timp foarte scurt. Sub îndrumarea lui s-a întocmit și publicat prima statistică a Poștei Române. A inițiat împreună cu Alexandru Cantacuzino înființarea Societății Geografice Române, fiind susținut și încurajat de domnitorul Carol I care a participat la inaugurare.

Sub îngrijirea lui s-a editat Buletinul Societății Geografice Române, în care s-au publicat numeroase studii, articole, memorii și comunicări de specialitate care au fost folosite ulterior la alcătuirea unor dicționare geografice pentru diverse regiuni ale României.

Numit președinte la Înalta Curte de Conturi, a contribuit la elaborarea legilor, dintre care cea mai importantă Legea contabilității statului. Pentru răspândirea culturii în rândurile populației a înființat Societatea pentru Învățătura Poporului Român, al cărei președinte a fost.

S-a numărat printre fondatorii Societăţii Române de Geografie (1875).

În 1888 a tipărit un “Dicţionar geografic al judeţului Argeş”, primul de acest fel în spaţiul românesc.

1865: S-a născut la Ciripcău, Soroca, în Basarabia țaristă, juristul, scriitorul, profesor universitar, Constantin Stere, fost gazetar și om politic țărănist, membru post-mortem (din 2010) al Academiei Române; d. 26 iunie 1936, Bucov, Prahova .

Constantin Stere (1865-1936)

În tinerețe a fost condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886–1892) , pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă. La întoarcere, s-a stabilit la Iași și a urmat Facultatea de Drept. După ce și-a afirmat concepțiile și crezul politic în Evenimentul literar, revistă în care a debutat ca publicist în 1893, în 1897 a luat licența în Drept, iar din 1901 a început cariera de pedagog la catedra de Drept Administrativ și constituțional a Facultății de Drept din Iași, de la profesor suplinitor, în 1913 fiind ales rector.

La 1916 și-a dat demisia și a plecat la București. Timp de 40 ani a desfășurat o activitate publicistică remarcabilă, find fondatorul și conducătorul revistei Viața românească. A făcut parte din partidul liberal, a înființat partidul țărănesc, a luptat pentru organizarea politică a țărănimii, dar fără a face o carieră politică. A militat pentru înfăptuirea cerințelor esențiale ale revoluției burghezo-democratice: reforma agrară și votul universal.

A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (aprilie–noiembrie 1918), jucînd un rol important în Unirea Basarabiei cu România. După articolele și schițele apărute în presă de-a lungul vremii, reunite în volumul În literatură, a publicat romanul fluviu În preajma revoluției (8 vol.)

1866: Apare la București, revista culturală și literară “Atheneul Roman”, condusă de C. Esarcu.

Revista culturală și literară Atheneul Român (1866)

Organ al Societății pentru construirea Ateneului Român, condusă de C. Esarcu, cu colaborarea lui V.A. Urechia, ocupându-se de medicină, sociologie, drept, lingvistică, agricultură, istorie, folcloristică, psihologie, filosofie, etc.

A apărut în perioada 1 iunie 1866–august 1869; din martie 1867, ca „revistă periodică” cu apariție neregulată; între ianuarie–august 1869, cu titlul și subtitlul Atheneulu romanu: revista litteraria, sciințifica și artistica.

A fost continuată apariția în perioada 1894–1895, de Ateneul român: sciințe-litere-arte: revistă mensuală sub direcția domnului T.G. Djuvara, editată de Societatea Ateneul Român. Noua revistă a menținut caracterul enciclopedic al revistei anterioare

1873 : La Blaj, în Transilvania,a avut loc între 1–5 iunie Congresul scolastic Arhidiecezan

S-au emis hotărâri importante în scopul dezvoltării învățământului românesc, s-a cerut preoților, protopopilor și învățătorilor-cantori să muncească „zi și noapte”, pentru asigurarea bunei funcționări a școlilor confesionale, inclusiv acelor școli care au ajuns în proprietatea statului, pentru a nu „se pierde de neam”.

Protopopii erau numiți inspectori școlari, în protopiatul lor. S-a cerut părinților să-și trimită, în mod regulat, copiii la școală, subliniindu-se că aceasta era o obligație atât față de Dumnezeu cât și față de națiunea română. „Știința luminează, ea deșteaptă, întărește și înavuțește pe popoare”.

1873: S-a născut la Vaisal, Gubernia rusă Basarabia,medic, pedagog și om politic Elena Romanescu Alistar. A fost unica femeie care a făcut parte din Sfatul Ţării, care a decis Unirea Basarabiei cu România; a decedat la 10 ianuarie 1955, Pucioasa, Dâmbovița.

Elena Alistar (1873-1955)

A fost o luptătoare neobosită pentru cauza românismului în Basarabia. A urmat Școala Eparhială de la Chișinău, unde l-a cunoscut pe Dumitru Alistar cu care s-a căsătorit. Și-a urmat soțul, devenit preot, fiind învățătoare în Văleni, Roșu, Zărnești, Rezeni. După moartea prematură a soțului (1909), cu sprijinul lui Constantin Stere, a devenit studentă la Facultatea de Medicină din Iași (1909–1916).

A fost arestată pentru „activitate naționalistă” împreună cu membrii grupării lui Daniel Ciugureanu deoarece susținea eliberarea Basarabiei de sub stăpânirea rusă. În 1916 a fost mobilizată în armată ca medic militar. A profesat la Spitalul Costiujeni. lângă Chișinău. Membră a Partidului Național Moldovenesc, a fost aleasă deputat în Sfatul Țării, fiind singura femeie deputat care a luat parte activ la evenimentele politice care au condus la Unirea Basarabiei cu România și prima femeie din întreg teritoriul locuit de români, care a ajuns să facă politică la un asemenea nivel. A fondat Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, a fost președinta Partidului Poporului, înființat de Mareșalul Averescu, a fondat în Basarabia Gruparea Femeilor Române, s-a evidențiat în activitatea Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, sub patronajul doamnei Alexandrina Cantacuzino. A publicat articole în ziarul România nouă, fondat și condus de Onisifor Ghibu. După 28 iunie 1940 s-a refugiat în România. După ce a locuit o vreme la Iași a fost arestată de regimul comunist și trimisă la Pucioasa, unde a și decedat.

1875: S-a născut la Brașov, filologul și lingvistul român Constantin Lacea , membru de onoare (din 1939) al Academiei Române ; în 1916 s-a refugiat în străinătate, mai întâi la Stockholm, apoi la Paris, unde, în vederea Conferinţei de Pace, a strâns un bogat material documentar referitor la istoria românilor; revenit în ţară (în 1920), a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică la Cluj; d. 28 ianuarie 1950, Brașov.

Constantin Lacea (1875-1950)

A fost profesor la Academia de înalte studii comerciale și industriale din Cluj și unul dintre principalii realizatori ai Dicționarului limbii române (Dicționarul Academiei), la care a redactat în întregime primele trei litere. A publicat studii de lingvistică, de istorie a literaturii române vechi și etimologii, cele mai multe în revista  Dacoromania.

1878: Intre  1 iunie – 1 iulie 1878 se desfasoara  Congresul Internaţional de la Berlin, convocat în vederea revizuirii Tratatului de la San-Stefano incheiat de Rusia cu Turcia, in urma razboiului ruso-romano-turc.

 In imagine: Congresul de la Berlin, pictura de Anton von Werner

Congresul de la Berlin, din 1878, a fost organizat la iniţiativa lui Bismarck, cancelarul noului imperiu german, deoarece puterile occidentale erau nemulţumite de faptul că prin prevederile tratatului de la San Stefano, Rusia căpătase o influenţă prea mare în Europa de Est.

Prin tratatul ruso-turc se prevedea crearea unei Bulgarii autonome, ce era, de fapt, un avanpost al intereselor ruseşti în zona Strâmtorilor, precum şi dreptul ruşilor de a interveni în toate treburile creştinilor din Imperiul Otoman .

Puterile europene participante la Congres au fost Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Rusia. România a fost invitată şi ea, însă reprezentanţii sai au avut doar dreptul să facă o declaraţie în timpul lucrărilor.

Se recunoştea independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, Delta Dunării şi Insula Şerpilor, străvechi teritorii românesti, iar judeţele Bolgrad, Cahul şi Izmail, care fusesera retrocedate Moldovei prin Tratatul de la Paris din 1856, sunt încorporate din nou în Imperiul Rus, care era interesat de zona strategică a Gurilor Dunării.

Harta modificărilor frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

 

Harta modificării  frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

Prevederi teritoriale

  • România devenea un stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state independente. Ca stat care se bucura de independenţa deplină, România putea să-şi înfăptuiască nestingherită politica externă şi internă;
  • Erau recunoscute României: Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor;
  • Se recunoştea independenţa Serbiei, Muntenegrului şi României (conform Tratatului de pace de la San Stefano), cu condiţia acordării drepturilor de cetăţenie şi locuitorilor de altă religie decît cea creştină;
  • Judeţele Cahul, Izmail şi Bolgrad erau încorporate din nou Rusiei Ţariste;
  • Principatul autonom Bulgaria, conceput în granițe foarte mari în Tratatul de la San Stefano și plasat sub infruență rusă, era simţitor micşorat teritorial. Se constituia provincia autonomă Rumelia,condusa de un guvernator crestin, numit de Sublima Poartă;
  • Austro-Ungaria primea spre administrare Bosnia şi Herţegovina;
  • Anglia lua Insula Cipru, în urma unei înţelegeri cu Turcia.

1895: S-a născut la Mizil, Gheorghe Eminescu, militar și istoric, deținut politic al regimului comunist, fiul căpitanului Matei Eminescu (fratele poetului Mihai Eminescu); d. 6 iunie 1988, București.

Gheorghe Eminescu, nepotul lui Eminescu, deţinut politic închis de  bolşevici la Aiud, Jilava, Ocnele Mari şi lagărul de la Peninsula -  MĂRTURISITORII

Foto: Gherghe Eminescu (stânga ), nepotul poetului Mihai Eminescu (dreapta)

Fost deținut politic de regimului comunist, Gheorghe Eminescu a urmat o carieră militară și a luptat voluntar în Primul Război Mondial, participând la Lupta de la Mărășești (1917). A avansat până la gradul de locotenent-colonel de grăniceri la Brăila. A fost căsătorit cu Elena Labunțeva, având o singură fiică, Yolanda Eminescu (1921 – 1998), juristă, profesoară universitară.

A fost profesor de Istorie militară, fiind autorul unei cărți, Napoleon Bonaparte. Manuscrisul i-a fost confiscat la arestare, dar i-a fost restituit după eliberare, cartea fiind publicată ulterior de Editura Academiei Republicii Socialiste România, în timp fiind reeditată cu revizuiri și adăugiri. Este una dintre puținele monografii istorice despre Napoleon Bonaparte, scrise de un autor român. Imediat după venirea comuniștilor la putere, a fost dat afarã din armată și s-a înscris chiar în acel an în Partidul Național Țărănesc.

A fost arestat în 1947 și condamnat la 7 ani închisoare, fiind deținut în penitenciarele Jilava, Aiud și lagărul de la Peninsula. A fost eliberat la 21 aprilie 1954, din penitenciarul Ocnele Mari. După eliberare, a revenit în București. A mai scris: Amintiri din primul război mondial.

1901 (1/14) : D. G. Kiriac a  înfiinţat la Bucureşti, Societatea corală „Carmen” (pentru răspândirea şi cultivarea muzicii în popor).

Concertul inaugural a avut loc la 18/31 decembrie 1901).

 1906: La Constanţa apărea, bilunar şi şapirografiată, prima publicaţie în limba armeană, „Maro”, editată de Murat Kevorkian Vanigoglu, fondatorul bisericii şi şcolii armeneşti din oraş.

Pe frontispiciul publicaţiei se menţiona: „Primul ziar din România în limba armeană, etnografic şi istoric. Fondat la 1 iunie 1906, apare la fiecare 1 şi 16 ale lunii” (1/14)

 1908 (1/14): S-a înfiinţat Societatea anonimă pentru distribuirea produselor petroliere „Distribuţia” (cu participarea societăţilor „Steaua Română”, „Aurora”, „Româno-Americană”, „Columbia” etc.);

Societatea avea monopolul desfacerii în ţară a produselor, fiecare membru păstrându-şi, însă, deplina libertate atât în privinţa producţiei, cât şi a exportului.

1914: Are loc vizita oficială a țarului Rusiei, Nicolae al II-lea și al familiei imperiale ruse, la Constanța, în România.

1918: În Basarabia, recent unită cu România, a fost introdusă prin lege instituția jandarmeriei.

După Marea Unire de la 1918 a avut loc extinderea legistației românești și îndeosebi a organizării instituțiilor de apărare din Regat pe teritoriul provinciilor care au intrat în componența României. La 1 iunie 1918 s-a modificat Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale din anii 1908 și 1913, în baza căreia Corpul de Jandarmi și-a extins competența și în Basarabia prin înființarea Brigăzii a III-a de Jandarmi Chișinău

1919: A murit la București, istoricul, lingvistul şi filologul Ioan Bogdan, unul dintre fondatorii slavisticii în România; n. 25 iulie 1864, Șcheii Brașovului, Imperiul Austriac.

A fost  membru titular al Academiei Române din 1903 și vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1916-1919). 

1920: Au fost stabilite relaţii diplomatice la nivel de legaţie între România şi Vatican.

Primele tratative purtate de Statul român și Vatican, în vederea încheierii unui Concordat, au început în anul 1920, la solicitarea Vaticanului. La 12 iunie 1920, Dimitrie C. Penescu și-a prezentat scrisorile de acreditare ca trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă Sfântul Scaun.

La 22 decembrie 1938, Legația României a fost ridicată la rangul de ambasadă, revenindu-se, în 1940, la statutul de Legație. La 7 iulie 1950, regimul comunist a întrerupt relațiile diplomatice cu Vaticanul, care au fost reluate la 15 mai 1990.

1923: In România unita, se editează pentru vorbitorii de limbă rusă din orașul Tighina, cotidianul social-politic și informațional Tighinskii listok.

Ziarul s-a tipărit pană la 4 octombrie 1924. Ultimele sale numere au avut începînd cu cel din 7 martie 1924, denumirea Nașe vremea. Pe lîngă Tighinskii listok, a apărut zilnic în limba română o publicație prescurtată cu titlul Foaia Tighinei.

1928: S-a născut  muzicologul Petre Brâncuşi, fost director al Direcţiei Muzicale a Societăţii Române de Radio şi Televiziune (1968-1972); (m. 1995)

La Târgu-Jiu este organizat anual Simpozionului Naţional „Petre Brâncuşi”, care ii este  dedicat.

1929: A fost înfiinţat, printr-o hotărâre a Ministerului Cultelor şi Artelor, primul muzeu în aer liber din România – Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului.

Intrare gratuită în Parcul Etnografic Naţional “Romulus Vuia” din Cluj  pentru participanții la festivalul MIORITMIC - cluju.ro

Parcul a funcționat oficial în baza Legii privitoare la organizarea Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi a Parcului Naţional din Cluj, publicată în Monitorul Oficial din 5 aprilie 1932. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale. Suprafața inițială a parcului era de 75 de hectare.

1930 : S-a născut la Râșnov, muzicianul  Erich Bergel, dirijor sas din Transilvania; d.la 3 mai 1998, Ruhpolding, Germania.

Erich Bergel (1930-1998)

A studiat între 1950–1955 la Conservatorul din Cluj, unde i-a avut ca profesori și pe Antonin Ciolan și Liviu Comes. A fost închis pe motive politice, ca „propagarea muzicii religioase în biserici” și cântatul unor cântece în limba germană, declarate de autorități ca fiind „fasciste”, între 1958–octombrie 1962.

A fost dirijor al Filarmonicii din Cluj (1966–1971). A fugit în Germania în 1971, unde a fost susținut de către Herbert von Karajan. A condus Internationale Bayreuther Jugendfestspiele, a fost profesor pentru Orchesterleitung und –erziehung (dirijat și educație orchestrală) la Academia de arte din Berlinul de Vest.

A studiat între 1950–1955 la Conservatorul din Cluj, unde i-a avut ca profesori și pe Antonin Ciolan și Liviu Comes. A fost închis pe motive politice, ca „propagarea muzicii religioase în biserici” și cântatul unor cântece în limba germană, declarate de autorități ca fiind „fasciste”, între 1958–octombrie 1962. A fost dirijor al Filarmonicii din Cluj (1966–1971).

A fugit în Germania în 1971, unde a activat având susținerea lui Herbert von Karajan. A condus Internationale Bayreuther Jugendfestspiele, a fost profesor pentru Orchesterleitung und –erziehung (dirijat și educație orchestrală) la Academia de arte din Berlinul de Vest.

 1931: S-a născut la Brăila, matematicianul Petru T. Mocanu, autorul unor importante studii în domeniul teoriei geometrice a funcţiilor analitice; autor de lucrări didactice, monografii; membru titular al Academiei Române din 2009; (m. 28 martie 2016, Cluj Napoca).

Petru Mocanu (1931-2016)

A fost profesor vizitator la Institutul Politehnic din Conakry (Guineea) și la Bowling Green State University, Ohio (SUA).

În perioada 1990–1992 a fost prorector al Universității „Babeș-Bolyai”, a fost șeful catedrei de Teoria Funcțiilor, decan al Facultății de Matematică și șef de catedră (prin cumul, 1961–1963 la Institutul Pedagogic din Târgu Mureș. A fost membru și președinte (1996–2003) al Societății de Științe Matematice din România și membru al Societății Americane de Matematică (AMS)

. Pe parcursul carierei universitare a predat cursul de bază, Analiză complexă și alte cursuri speciale: Teoria geometrică a funcțiilor, Funcții univalente, Spații Hardy, Teoria măsurii, Subordonări diferențiale, Difeomorfisme în planul complex. A fost redactor șef al revistei Mathematica (Cluj) a Academiei Române. A publicat peste 180 articole științifice și 6 cărți: Analiză matematică (Funcții complexe) – cu P. Hamburg si N. Negoescu, Teoria geometrică a funcțiilor univalente – cu T.Bulboacă si Gr.Sălăgean, Differential Subordinations. Theory and Applications – cu S.S. Miller, Funcții complexe – cu Gh. Oros, Bevezetés az analitikus függvények geometriai elméletébe – cu T. Bulboacă, Capitole speciale de analiză complexă – cu G. Kohr.

 1935: Regele Carol al II- lea  al României a vizitat orasul Hotin  din Basarabia, unde a pus piatra de temelie a spitalului județean și a vizitat cetatea.

1937: In România este desființată Universitatea Națiunii Săsești(Sächsische Nationsuniversität), care  activa din 1876 ca fundație.

A fost un organism politic de autoadministrare al sașilor transilvăneni constituit la ordinul lui Matei Corvin în 1486, care a funcționat până la jumătatea secolului al XIX-lea (1486–1876) ca administrație autonomă iar de atunci până la desființarea sa definitivă, ca fundație.

Ca urmare a constituirii sale, comunitatea săsească din Transilvania a devenit „națiune politică” alături de maghiari și secui, având drept de reprezentare în Dieta Transilvaniei.

Universitatea săsească, îngloba cele şapte scaune ale Sibiului (Orăştie, Sebeş, Miercurea, Sighişoara, Nocrich, Cincu şi Rupea), Scaunul Şeica şi cel al Mediaşului, formate mai târziu, precum şi Districtul Braşov şi Districtul Bistriţei.

Ca urmare a constituirii sale in evul mediu, comunitatea săsească din Transilvania a devenit „naţiune politică” alături de maghiari şi secui, având drept de reprezentare în Dieta Transilvaniei.

Cuvântul „Universitate” nu are nici o legătură cu noţiunea de „învăţământ superior”. Prin „Naţiune” se desemna grupul etnic sau etnia germana saseasca. Prin urmare, în termenul „Nationsuniversität” este vorba de totalitatea unei naţiuni sau a unui grup etnic, in acest caz fiind vorba despre „totalitatea saşilor transilvăneni”, de pe teritoriul pe care s-au stabilit in Transilvania.

În 6 februarie 1486, Thomas Altemberger, care a fost primar al Sibiului între 1473-1490, a primit de la regele Matei Corvin diploma care întărea privilegiile Diplomei andreene pentru „toţi saşii trăitori în părţile ardelene ale regatului” (universorum Saxonum nostrorum partium regni nostri Transsilvanorum) şi le-a extins asupra întregului Pământ Crăiesc.

În felul acesta, Matei Corvin a creat Universitatea Naţiunii Săseşti, care a stabilit pentru câteva secole cadrul vieţii saşilor de pe teritoriile privilegiate, unindu-i într-o singură unitate juridică şi administrativă.

O dată cu creşterea tensiunilor între cele trei stări recunoscute şi cu slăbirea puterii regilor Ungariei, „die Nationsuniversität” s-a transformat într-un instrument de putere al saşilor, care a funcţionat până în secolul al XIX-lea.

Ea era „o reprezentanţă politică” a poporului sas, cu putere de negociere spre exterior iar spre interior, pe Pământul Crăiesc (înlatină Fundus Regius şi în germană Königsboden[2]), o garanţie a autonomiei „de facto” şi o instituţie de autoadministrare (în germană Eygenlandrecht şi în latină Statua)care a fost condusă iniţial de un jude regal, devenit mai târziu comite al saşilor.

Ulterior, acestei unităţi i-au fost încorporate şi sate româneşti ce purtau numele de „scaune-filială”

Între măsurile de reformă luate de împăratul Iosif al II-lea în anul 1781, se număra şi introducerea „concivilităţii”, care anula Constituţia stărilor şi dizolva Universitatea Naţională Săsească.

În 1821, sediul Universităţii Săseşti s-a instalat în Casa Hecht, cunoscută şi drept casa comesului, aflată în Piaţa Mare din Sibiu.

În contextul revoluţiei de la 1848, Universitatea Săsească a fost desfiinţată din nou şi nu a mai dobândit niciodată importanţa pe care o avea în trecut. După revoluţia de la 1848, saşii au pierdut, unul câte unul, din vechile drepturi

Prin legea din 1 iunie 1937, publicată în Monitorul Oficial nr. 124, din 1.VI.1937, fundaţia Universitatea Săsească a fost definitiv desfiinţată, iar întregul ei patrimoniu de bunuri a fost împărţit între Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, a saşilor din România şi Societatea culturală română „Aşezământul Cultural Mihai Viteazul”, care a fusese înfiinţat prin aceeaşi lege.

1938: A decedat Gustav Oswald Kisch, filolog şi istoric sas din Transilvania; autorul teoriei identităţii graiului german bistriţean, cu cel luxemburghez, de unde concluzia emigrării saşilor din regiunea Mosela (Luxemburg) în Transilvania; a fost membru de onoare al Academiei Române din 1933; (n. 1889).

1938: În  România, este adoptată Legea pentru organizarea Consiliului economic superior (creat înca din  1936), care avea scopul de a dirija întreaga viaţă economică a ţării. 

1939: In România se desfasoara alegeri parlamentare,  în urma cărora Frontul Renașterii Naționale – care prezentase liste unice, fără contracandidați – obține toate locurile în Adunarea Deputaților și în Senat.

Frontul Renașterii Naționale a fost un partid înființat de regele Carol al II-lea la data de 16 decembrie 1938, fiind primul partid de masă din România.

Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale specifica în Art. 1 că Frontul Renașterii Naționale este „unică organizație politică în stat„, pentru ca Art. 7 să specifice că „orice altă activitate politică decât acea a F.R.N. fiind socotită clandestină, iar autorii pedepsiți„.

Scopul declarat al F.R.N., enunțat în Art. 2, „mobilizarea conștiinței naționale în vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare românești de apărare și propășire a patriei și de consolidare a statului„.

Art. 6 prevedea că numai F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri.

În Monitorul Oficial din 22 iunie 1940 a apărut Decretul-lege pentru transformarea Frontului Renașterii Naționale în Partidul Națiunii, al cărui prim articol specifica faptul că: Frontul Renașterii Naționale devine partid unic și totalitar, sub denumirea de Partidul Națiunii. El va funcționa sub conducerea supremă a Majestății Sale Regelui.

Imagini pentru Carol al II-lea photos

Foto: Carol al II-lea

1945 : S-a înființat Universitatea „Bolyai” din Cluj

Prin decretul regal nr. 407/1945, s-a înființat ca universitate română de stat cu predare în limba maghiară și a funcționat în perioada 1945–1959. Avea patru facultăți: Litere și filosofieDrept și economie politicăȘtiințeMedicină umană.

Babes-Bolyai University | UNIVERSITY OF FUKUI

Această măsură a fost adoptată pentru a convinge Comisia Aliată de Control asupra Transilvaniei de Nord cu privire la intenția României de a asigura buna conviețuire a maghiarilor din România, în perspectiva Tratatului de Pace din 1947. Sediul central al universității a fost instalat în școala de fete a doamnei Antonina De Gerando.

1946: Dupa o detenție de peste un an la Moscova, Ion Antonescu (fostul conducator al statului român), a fost trimis în România, judecat de un așa zis ”tribunal al poporului” înființat de comuniști, condamnat la moarte și executat  prin împușcare în incinta inchisorii Jilava, împreuna cu alți trei membri ai guvernului său, pentru “trădare, crime de război și crime împotriva păcii”.

Ion Victor Antonescu (n. 2 iunie 1882, Piteşti – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un om de stat român, ofiţer de carieră, general, şeful secţiei de operaţii a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major şi ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944, a fost prim-ministru al României şi Conducător al Statului.

1946: A fost executat  Gheorghe Alexianu, profesor universitar si om politic român, fost guvernator al Transnistriei ; (n. 1897).

Profesorul de Drept public Gheorghe Alexianu | Personalităţi | Art-emis

1946: A fost executat Mihai Antonescu, avocat si  om politic  român, fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri condus de mareșalul Ion Antonescu;  (n. 1904).

 

 1946: A fost executat generalul Constantin Z. („Piki”) Vasiliu (n. 16 mai 1882 Focșani), comandantul Jandarmeriei Române (1940 – 23 August 1944) și subsecretar de Stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 – 23 august 1944).

1948: A apărut Decretul privind ratificarea de către Guvernul român a actelor constitutive ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – OMS, cu sediul la Geneva, semnate în 1946 (din 1948 OMS devine organizaţie specializată a ONU)

1949: S-a inaugurat Teatrul de Vest Reşiţa cu piesa „Cumpăna”, de Lucia Demetrius. Prima stagiune a noului teatru a fost mai scurtă ca celelalte (1 – 16 iunie 1949), spectacolele cu cele trei premiere („Cumpăna”, „Confruntarea”, „O scrisoare pierdută”) fiind realizate de un colectiv venit de la București.

Teatrul de Vest Reșița (1949)

 1950: Este inaugurat oficial Palatul Pionierilor, în incinta Palatului Cotroceni din Bucuresti.

NOTĂ: Palatul Pionierilor a fost mutat, la 25 octombrie 1975, într-o clădire din Str. Sfinţii Apostoli, iar la 1 iunie 1986 s-a inaugurat oficial actualul Palat Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului.

 1952: A murit Gavril Rotică (pseudonimul lui Gavril Rotariu), poet (considerat un fel de Octavian Goga al Bucovinei) şi gazetar de marcă (cunoscut, în special, datorită campaniilor sale pentru reîntregirea ţării); a făcut parte din delegaţia la Congresul Naţional al Bucovinei (întrunit la 15/28 noiembrie 1918, în sala sinodală de la Cernăuţi), la care s-a hotărât unirea Bucovinei cu Ţara (n. 1881).

1956: S-a născut in București, scriitorul român Mircea Cărtărescu.

Cărțile sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară și alte limbi.

Actualmente, Mircea Cărtărescu este conferențiar universitar la Catedra de literatură română a Facultatii de litere a Universitatii Bucuresti. 

In aprilie 2015 i-a fost acordată una dintre cele mai prestigioase distincţii literare europene, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană (Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur), pentru întreaga operă literară;

Potrivit academicianului francez de origine română Eugène Ionesco, câştigătorul din 1970, Mircea Cărtărescu este primul autor român distins cu acest premiu literar de mare tradiţie, decernat din 1965

1957: S-a inființat in Bucuresti, Muzeul Literaturii Române,  fondat de către criticul si istoricul literar Perpessicius (Dumitru Panaitescu), care a fost si primul director al acestei instituții.

  Muzeul Naţional al Literaturii Române deţine peste 300.000 de piese organizate în 300 colecţii (sec. XV-XX), cuprinzând manuscrise ale unor scriitori români precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu şi mulţi alţii. Colecţiile sunt completate de cărţi vechi şi rare, documente istorico-literare, lucrări de artă plastică (grafică, pictură, scluptură), periodice, obiecte şi mobilier memorial, fotografii, înregistrări audio-video.

Clădirea în care îşi desfăşura activitatea Muzeul Naţional al Literaturii Române a fost retrocedată în anul 2014, proprietarul  somând instituţia în privinţa întreruperii activităţii începând cu data de 15 iunie a aceluiaşi an; tezaurul MNLR a fost mutat în incinta Casei Presei din Bucureşti.

1957: Televiziunea Româna a transmis prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică din București.

Imagini pentru Teatrul Țăndarică din București.photoâ

1962: S-a născut politicianul roman Adriean Videanu, fost ministru în Guvernul României, fost primar general  al Bucureștiului.

1971: S-a născut  cântăreața de muzică uşoară și prezentatoare radio -tv, Monica Anghel.

Monica Anghel a șocat la ultima apariție. TRANSFORMAREA este uluitoare! Cum  arată acum vedeta. Este, pur și simplu, de nerecunoscut… FOTO TEXT! –  Evenimentul Zilei

A  câștigat Festivalului Internațional „Cerbul de aur”, ediția 1996 și a participant, ca reprezentantă a României, la concursul Eurovision (ediția din 1996 alături de formația Sincron și ediția din 2002, împreună cu  Marcel Pavel).

1972: S-a deschis la Constanţa, primul delfinariu public constituind prima formă muzeistică de acest gen din ţara noastră şi prima din sud-estul Europei la acea dată.

Imagini pentru Constanţa, primul delfinariu public photos

1975: A murit Eugen Filotti, publicist şi traducător, diplomat; a participat la toate şedinţele Societăţii Naţiunilor Unite între anii 1928 şi 1935; a fost membru în delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1946, alături de Lucreţiu Pătrăşcanu şi Mihail Ralea; (n. 1896).

 1982: A murit actorul Constantin Neamţu-Ottonel; (n. 1885).

1992: Agenţia Naţională de Privatizare începea (conform Hotărârii de Guvern 154/1992),  acţiunea de distribuire a carnetelor cu certificatele de proprietate către toţi cetăţenii români.

1993: Se introduce în România taxa pe valoarea adăugată (TVA).

 Noul Cod fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, a modificat major reglementările aplicabile până acum. Actul normativ a adus modificări importante tuturor zonelor importante ale fiscalităţii, inclusiv sistemului de cote de taxă pe valoarea adăugată (TVA).

Astfel, în acest an, cota standard de TVA scade de la 24% la 20%, urmând ca din 2017 aceasta să ajungă la 19%, în timp ce pentru anumite livrări de bunuri şi prestări de servicii se va aplica o cotă de TVA redusă, de 9% sau chiar 5% în anumite cazuri.

Aşadar, pe tot parcursul anului 2016, cota standard de TVA, de 20%, se va aplica tuturor operaţiunilor de livrări de bunuri și prestări de servicii, cu excepția operațiunilor scutite de taxă și a operațiunilor pentru care sunt valabile cotele reduse

1997: La ora 6:50, din Gara de Nord a plecat primul tren InterCity Express „Marea Neagră”, care asigura pe perioada sezonului estival, de trei ori pe zi, legătura între București și Constanța.

Odată cu introducerea acestui tren în circulație, s-au realizat și două premiere românești: apariția primului tren privat și depășirea plafonului de 100 km/h pentru o viteză comercială.

La exploatarea acestui tren, SNCFR participă cu 15% din acțiuni, Astra Vagoane Arad cu 10%, restul procentelor fiind asigurate de alte firme private.

 2004: A murit George Muntean, istoric şi critic literar, jurnalist, om politic; fost membru al Lojei masonice Bucovina; în anul 1996 a candidat la preşedinţia României din partea Partidului Pensionarilor; (n. 1932).

 2006: A murit Radu Constantin Bălescu, fizician belgian de origine română; contribuţii în fizica statică, teoria cinetică, fizica plasmei, fuziunea termonucleară controlată; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990; (n. 1932).

 2018: A murit solista și textiera Roxana Popescu; (n. 1958).

Solista și textiera Roxana Popescu a murit, la doar 61 de ani

A scris peste o mie de texte și nu s-a inspirat niciodată din viața ei personală sau a artistului, iar versurile cântecelor scrise de ea cucereau întotdeauna publicul de la prima auditie, asa cum s-a întamplat și în colaborarea noastră la piesa „Cea mai frumoasa stea” interpretata de Bianca Lixandru , piesa care a devenit repede cea mai cantata piesa in festivalurile naționale de muzicăușoară.

2019 : A încetat din viață la București pictorul român Vasile Celmare (10 mai 1931, Breaza de Sus, Prahova ).

Vasile Celmare – Temeiuri – Maestrul şi discipolii săi | Modernism

A fost profesor la catedra de Artă monumentală a Institutului „Nicolae Grigorescu“ din București și prodecan.

2020 : A încetat din viață la București, pictorul și desenatorul român Vladimir Zamfirescu(3 mai 1936, Ploiești), o personalitate marcantă a picturii românești și europene.

1 iunie – Ziua Copilului

                                       

1 IUNIE - Ce semnificație are Ziua Copilului și cum putem sărbători -  Editia de Dimineata

Ziua Internationala a Copilului a fost stabilita la Conferinta Mondiala pentru Protejarea si Bunastarea Copiilor, organizata la Geneva din 1925.

Nu este tocmai clar de ce ziua de 1 iunie a fost stabilita ca fiind Ziua Internationala a Copilului.

Una dintre teorii spune  ca, un numar de copii orfani chinezi au fost stransi  pentru a sarbatori Festivalul Dragonului de consulul chinez din  San Francisco, chiar pe 1 iunie, data care a coincis cu Conferinta de la Geneva.

De atunci s-a stabilit ca 1 iunie sa fie Ziua Internationmala a Copilului, mai ales intarile comuniste.

In vest, aceasta zi este sarbatorita in alte zile ale anului, dar nu i se acorda prea mare atentie.

Astfel, aceasta zi a fost interpretata ca fiind o sarbatoare comunista.

Ziua Copilului este sarbatorita in lume la date diferite. In 25 de tari, in majoritate foste sau actual comuniste la 1 Iunie; Vesticii au date separate : Germania, partea de est, la 1 Iunie, Germania, partea vestica, la 20 Septembrie. India, la 14 Noiembrie Japonia, Coreea de Sud, la 5 Mai .

In  1989 , la 20 noiembrie, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat  Conventia privind Drepturile Copilului , aceasta fiind  ratificata si de Parlamentul Romaniei,  devenind conform Constitutiei, parte integrata a dreptului intern in tara noastra.

Ziua Internationala a Copilului a fost stabilita la Conferinta Mondiala pentru Protejarea si Bunastarea Copiilor, organizata la Geneva din 1925.

Nu este tocmai clar de ce ziua de 1 iunie a fost stabilita ca fiind Ziua Internationala a Copilului.

Una dintre teorii spune  ca, un numar de copii orfani chinezi au fost stransi  pentru a sarbatori Festivalul Dragonului de consulul chinez din  San Francisco, chiar pe 1 iunie, data care a coincis cu Conferinta de la Geneva.

De atunci s-a stabilit ca 1 iunie sa fie Ziua Internationmala a Copilului, mai ales intarile comuniste. In vest, aceasta zi este sarbatorita in alte zile ale anului, dar nu i se acorda prea mare atentie.

Astfel, aceasta zi a fost interpretata ca fiind o sarbatoare comunista.

Ziua Copilului este sarbatorita in lume la date diferite. In 25 de tari, in majoritate foste sau actual comuniste la 1 Iunie; Vesticii au date separate : Germania, partea de est, la 1 Iunie, Germania, partea vestica, la 20 Septembrie. India, la 14 Noiembrie Japonia, Coreea de Sud, la 5 Mai .

În 1989 , la 20 noiembrie, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat  Conventia privind Drepturile Copilului, aceasta fiind  ratificata si de Parlamentul Romaniei, devenind conform Constitutiei, parte integrata a dreptului intern in țara noastră.

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfântul Iustin Martirul si Filosoful

Sfantul Iustin Martirul si Filosoful

Sfantul Iustin Martirul si Filosoful s-a nascut in jurul anului 100 si a trait in vremea imparatilor romani Antonin cel Pios (138-161) si Marcus Aurelius (161-180). Parintii sai erau greci pagani. Devine crestin dupa ce-l intalneste pe un batran pe malul marii, care ii vorbeste de Hristos.

In urma acestei discutii marturiseste: „Iar mie mi s-a aprins deodata un foc in suflet si m-a cuprins o mare dragoste de profeti, ca si de barbatii aceia care au fost prietenii lui Hristos.

Si, gandindu-ma la cuvintele lui, gaseam ca aceasta este singura filosofie sigura si aducatoare de folos. In felul acesta si pentru aceasta sunt filosof“ (Dialog cu iudeul Tryfon, VIII, 1, p.130).

Plecand de la faptul ca termenul de “filosofie” se traduce prin iubire de intelepciune, filosoful crestin este cel iubitor de Hristos.Dupa convertire, pleaca la Efes, unde are loc dialogul cu iudeul Tryfon si apoi ajunge la Roma, unde va deschide prima scoala filosofica in care se va preda credinta crestina.

Prin deschiderea acestei scoli, filosoful cinic, Crescens, devine adversarul Sfantului Iustin, ajungand sa il denunte autoritatilor romane ca este crestin.

Precizam ca el deschide aceasta scoala in vremea persecutiilor, cand crestinii se ascundeau ca sa nu fie omorati.Cand a fost intrebat daca renunta la Hristos, Sfantul Iustin a raspuns:

“Nici un om in toate mintile nu abandoneaza Adevarul pentru eroare“.In anul 165, dupa denuntul lui Crescens, Sfantul Iustin primeste moartea martirica prin taierea capului, in ziua de 1 iunie.

Mentionam ca Sfantul Iustin a fost unul dintre aparatorii credintei crestine, trimitand doua apologii: una imparatului Antonin, iar cealalta senatului roman.

Moastele Sfantului Iustin se afla in Biserica “Sfantul Ioan Botezatorul“, din Sacrofano, la mică distanță de Roma.
Menționăm ca Sfântul Iustin a fost unul dintre apărătorii credinței crestine, trimițând doua apologii: una împăratului Antonin, iar cealaltă senatului roman.

Moaștele Sfântului Iustin se află în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, din localitatea Sacrofano, la mică distanță de Roma, în Italia.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/01/o-istorie-a-zilei-de-1-iunie-video/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
  2. Crestin Ortodox.ro;
  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  4. e.maramures.ro ;
  5. Wikipedia.ro.;
  6. mediafax.ro ;
  7. worldwideromania.com ;
  8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  10.  Istoria md;
  11. Cinemagia.ro.

01/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Un alt pământ românesc aflat sub stăpânire ucraineană: INSULA ȘERPILOR. VIDEO

Insula Şerpilor, locul interzis din Marea Neagră. Secretele tărâmului  legendar al anticilor, pierdut de români în Al Doilea Război Mondial

Insula noastră a fost amintită pentru prima dată de Arctinus din Milet (în Aethiopida), pe la anul 777 î.Ch., iar ulterior, de alte izvoare istorice sau literare antice, sub diverse denumiri: „Leuké”, „Leuca”, „Insula albã”, „Stânca albã”, „Insula strãlucitoare”, „Achillea”, „Insula lui Achile”, „Lãcașul lui Achile”, „Fidonisi”, „Selina”, „Ilan Adassi”, „Zmeinoi”, „Ostro”, „l’Île des Serpents” și, evident, „Insula Șerpilor.

Situată în fața gurilor Dunării, mai precis, a brațului Sulina, la 45 km de orașul-port omonim, Insula Șerpilor este cea mai mare dintre cele câteva insule ale Mării Negre.

Cu o istorie multimilenară, Insula Șerpilor, integrată organic în istoria Gurilor Dunării și a Dobrogei, iar după 1878, istoriei României, a fost, este și va fi, în pofida vicisitudinilor istoriei, o parte a pământului românesc, scrie https://www.activenews.ro/ INSULA-SERPILOR-Un-alt-pamant-romanesc-aflat-sub-stapanire-ucraineana.

Până în secolul al XIX-lea, apartenența insulei la Dobrogea nu a fost negată niciodată și de nimeni.

Decăderea lentă și implacabilă a Imperiului Otoman, agresivitatea imperiilor Habsburgic și Rus, disputa pentru noi teritorii, controlul Gurilor Dunării, Stâmtorilor și a Mării Negre au determinat declanșarea unor războaie sângeroase, majoritatea purtate pe teritoriul românesc, soldate cu numeroase victime umane și amputări teritoriale, între care menționăm și Insula Șerpilor.

Deși definitivarea cuceririi Dobrogei de către otomani s-a realizat între anii 1445-1462, Delta Dunării și zona adiacentă, inclusiv Insula Șerpilor au intrat sub stăpânirea efectivă a Sublimei Porți abia în timpul campaniei din 1484, soldată cu cucerirea Chiliei și Cetății Albe.

După 328 de ani de stăpânire turcească, în urma Păcii de la București (16/28 mai 1812), Rusia țaristă a anexat, în pofida oricărui drept istoric, alături de teritoriul cuprins între Prut și Nistru (viitoarea Basarabie), și brațul Kilia, devenind, pentru prima oară în istoria sa, riverană la Dunăre. Deși tratatul prevedea ca micile insule nelocuite de pe Dunăre să nu fie ocupate de nici una dintre părți1, rușii au apreciat că era momentul să anexeze încă un teritoriu românesc aflat sub jurisdicție otomană – Insula Șerpilor.

Oficial, Insula Șerpilor a intrat în atenția diplomației europene în urma Tratatului de la Adrianopol (2/12 septembrie 1829), cînd Rusia țaristă a anexat brațul Sf.Gheorghe2cu întreaga Deltă, precum și insulele de la Gurile Dunării, inclusiv Insula Șerpilor.

Apartenența juridică la un stat a acestei insule a fost consemnată pentru prima dată în Protocolul încheiat la Paris, la 6 ianuarie 1857, între plenipotențiarii Marilor Puteri care au luat parte la Congresul de pace din capitala Franței (1856), prin care s-a pus capăt războiului Crimeei.

În acest protocol s-a consemnat faptul că Insula Șerpilor va aparține, de drept, statului care stăpânește Delta Dunării, la vremea aceea, Imperiul Otoman: „Insula Șerpilor și Delta Dunării reveneau direct Turciei”.

De fapt, în urma războiului Crimeei (1853-1856) – încheiat cu înfrângerea Rusiei și finalizat prin Congresul de pace de la Paris – Basarabia și Insula Șerpilor, străvechi teritorii românești, au revenit Moldovei, țară aflată la vremea aceea sub suzeranitate otomană.

La rândul său, și Congresul internațional de la Berlin (1/13 iunie – 1/13 iulie 1878), convocat în vederea revizuirii Tratatului de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878) recunoștea, în articolul 46, apartenența Insulei Șerpilor la România (fostă Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, stat creat în ianuarie 1859 prin dubla alegere a lui Alexanru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Munteniei): „Les îles formant le delta du Danube, ainsi que l’île des Serpents (…) sont réunis a la Roumanie” Practic, regimul juridic al Insulei Șerpilor a urmat, în decursul istoriei, destinul Gurilor Dunării.

Totodată, tratatul amintit confirmă retrocedarea sudului Basarabiei Rusiei, teritoriu mărginit la vest de talvegul brațului Chilia și de vărsarea Starâi Stambulului. Insulele Deltei Dunării, ca și Insula Șerpilor și sangeacul Tulcea erau acordate României, împreună cu sudul Dobrogei, de la est de Silistra până la sud de Mangalia.

După încheierea primei mari conflagrații mondiale, la Paris s-a desfășurat Conferința de pace (între 18 ianuarie 1919 și 21 iunie 1920), soldată, după îndelungi dezbateri, cu semnarea Tratatelor de pace care consființeau unirea unor vechi teritorii românești (Bucovina, Transilvania și Basarabia) cu țara-mamă, România.

Rusia Sovietică nu și-a trimis reprezentanții la Conferința de pace de la Paris, apreciind că acolo se pune la cale o mare „tâlhărie imperialistă”. Absentând deliberat, regimul bolșevic de la Kremlin și-a calculat din timp mutările pentru ca ulterior să-și poată impune punctele de vedere și interesele teritoriale, strategice și economice pe calea șantajului și a forței.

Întrucât Rusia a refuzat semnarea unui tratat de pace cu România, la Paris s-a semnat un Tratat de pace de către Anglia, Franța, Italia și Japonia, pe de o parte, și România, pe de altă parte, prin el recunoscându-se suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut, Nistru și Marea Neagră. Primul război mondial și tratatele amintite nu au modificat statutul juridic al Insulei Șerpilor, ea rămânând, în continuare, o parte a României.

În urma ultimatumurilor sovietice din 26 și, respectiv, 27/28 iunie 1940, și a discuțiilor care au avut loc în cadrul Comisiei Mixte pentru descrierea frontierei pe Dunăreîntre delegațiile română și sovietică (septembrie-octombrie 1940), nu s-a făcut nici o referire la Insula Șerpilor.

La 26 octombrie 1940, fără nici o notificare prealabilă, U.R.S.S.-ul a ocupat cu forța cinci insule fluviale care aparțineau României, între care menționăm: Tataru Mare, Daleru Mare, Daleru Mic și Maicanul.

Drepturile legitime ale României asupra Insulei Șerpilor au primit o nouă certificare diplomatică și juridică internațională prin semnarea Tratatului de pace de la Paris din 10 februarie 1947 și ratificarea sa ulterioară de către Parlamentul României (22 august 1967) și Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. (29 august 1947). Acestă dublă semnătură recunoștea faptul că Insula Șerpilor aparținea,de iureși de factoRomâniei.

Părăsită de aliații săi tradiționali, cu armata sovietică de ocupație în țară, cu consilieri sovietici în toate instituțiile statului și cu un guvern obedient Moscovei, România se va confrunta curând cu noi tendințe expansioniste și rapturi teritoriale. În acest context extern și intern deosebit de favorabil, factorii de decizie politică de la Kremlin au declanșat demersurile menite să anexeze de la România Insula Șerpilor.

La baza acestui nou rapt teritorial nu a stat numai lăcomia teritorială arhicunoscută a urmașilor lui Petru cel Mare, ci și o serie de interese strategice, militare și economice.

La 4 februarie 1948, Petru Groza, șeful guvernului României și Veaceslav Mihailovici (Skriban) Molotov, artizanul celebrului Pakt de tristă amintire Molotov-Ribbentrop, ministrul de Externe al U.R.S.S., au semnat la Moscova un Protocol referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între Republica Populară Română și Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice care stipula că „Insula Șerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de Gurile Dunării, intră în cadrul U.R.S.S.”3.

Ulterior, la 23 mai 1948, era încheiat chiar pe Insula Șerpilor, un al doilea document (cu caracter tehnic), un proces-verbal de predare-primire a insulei, semnat, din partea română, de Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar, reprezentantul Ministerului Afacerilor Străine al României, și Nicolai Pavlovici Șutov, prim secretar al Ambasadei U.R.S.S. la București, care stipula faptul că: „la ora 12 (ora locală), Insula Șerpilor sau Zmeinâi, situată în Marea Neagră (…) a fost înapoiată4Uniunii Sovietice de către Republica Populară Română” 5.

Prin acest proces verbal, Eduard Mezincescu – prieten apropiat și coreligionar cu Ana Pauker (născută Rabinsohn), ministrul Afacerilor Străine ale României -, „înapoia” Uniunii Sovietice un teritoriu românesc care nu fusese niciodată împrumutat sau cedat de România.

După anexare, U.R.S.S.-ul a transformat-o într-o bază militară puternică, destinată să monitorizeze traficul naval în zona Gurilor Dunării și Mării Negre și să urmărească mișcările militare ale adversarilor săi din Alianța Nord-Atlantică.

Ulterior, importanța economică a insulei a crescut datorită descoperirii rezervelor de hidrocarburi din platoul continental al Mării Negre.

Fixarea limitei apelor teritoriale, a platoului continental și a zonei economice exclusive au redeschis „dosarul” Insulei Șerpilor, determinînd factorii de conducere de la București să inițieze o serie de negocieri cu partea sovietică, desfășurate în mai multe runde în intervalul 1967-1987, dar nefinalizate deoarece U.R.S.S.-ul a refuzat constant discutarea și clarificarea problemei (statutului) Insulei Șerpilor, știind că, potrivit dreptului internațional, aceasta aparține de iure României, chiar dacă de factoea este ocupată de ea.

Refuzul sovietic sistematic a fost unul calculat, la baza lui stând următoarele rațiuni:

  • în lumina Tratatului de la Paris din 10 februarie 1947, ratificat de U.R.S.S. la 29 august 1947, Insula Șerpilor aparținea României;
  • „Protocolul” Molotov-Groza din 4 februarie 1948 – la mai puțin de un an de la semnarea Tratatului – era un act nul ab initio deoarece:

avea un caracter ilicit, Uniunea Sovietică vizând unilateral nu numai modificarea liniei frontierelor României, ci și a textului și prevederilor Tratatului de pace de la Paris; „protocolul” era un act contrar dreptului internațional imperativ;

era un act inegal, deci nul; modalitatea și contextul realizării sale (constrângerile sovietice au fost decisive) vizau doar avantaje pentru Uniunea Sovietică și dezavantaje pentru România;

procedurile standard au un traseu prestabilit: negocierea înțelegerii în condiții de egalitate; ratificarea înțelegerii – aspect de importanță esențială – care în cazul „protocolului” în discuție a lipsit; schimbarea instrumentelor de ratificare, care nu a avut loc pentru că acestea au lipsit; potrivit normelor internaționale, protocolul nu a avut cum să intre în vigoare, el neputând să se bucure de recunoaștere internațională.

Din punct de vedere al dreptului internațional, atât Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între Republica Populară Română și Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice care stipula că Insula Șerpilor intră în cadrul U.R.S.S. (semnat la Moscova la 4 februarie 1948), cât și procesul verbal de predare-primire a insulei (semnat la 23 mai 1948, de Eduard Mezincescu, ca reprezentant al Ministerului Afacerilor Străine) sunt nule, ab initio,și au un caracter ilicit, deoarece nici guvernul României nu putea încălca prevederile Constituției țării, și nici Uniunea Sovietică nu putea modifica linia frontierelor României, cu atât mai puțin prevederile Tratatului de pace de la Paris, din 10 februarie 1947, ratificat chiar de ea la 29 august 1947, care stipulau clar că această insulă stâncoasă aparține României.

Ca urmare, Insula Șerpilor, inclusă ilegal și deținută ilegitim de U.R.S.S. și apoi, după disoluția sa, de Federația Rusă, a fost „transferată”, tot ilegal, Ucrainei, în posesia căreia se află în prezent, în pofida oricăror tratate și reglementări de drept internațional6.

După evenimentele din decembrie 1989, poziția României față de Insula Șerpilor a fost ridicată la cel mai înalt nivel, cu prilejul vizitei efectuate de președintele României la Moscova, în vederea semnării Tratatului de bună vecinătate, colaborare și amicițiecu marele stat din răsărit.Deși președintele Gorbaciov s-a „angajat să studieze problema cu obiectivitate în vederea degajării unei soluții convenabileambelor părți”7, dispariția U.R.S.S. a transferat, spre rezolvare, problema guvernului de la Kiev, fiindcă în momentul de față mini-delta brațului Chilia și Insula Șerpilor aparțin Ucrainei.

La 1 decembrie 1991 Ucraina preconiza să țină un referendum referitor la independența sa, aspect normal și firesc, salutat și de țara noastră.

Dată fiind problema teritoriilor românești pe care le stăpânește această țară, Parlamentul României a adoptat, la 21 noiembrie 1991, cu unanimitate de voturi „Declarația Parlamentului României privind Referendum-ul din Ucraina de la 1 decembrie 1991″8, în care menționează fără echivoc:

Având în vedere că acest referendum ar urma să se desfășoare și pe teritoriile românești – Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum și județele din sudul Basarabiei -, Parlamentul României declară solemn că aceste teritorii au fost rupte din trupul țării iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fostdeclarat nul și neavenit,ab initio,de U.R.S.S. la 24 decembrie 1989 și de Parlamentul României la 24 iunie 1991.

Desigur, este drepul Ucrainei să organizeze un referendum pentru indepndența sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privința teritoriilor românești anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparținut niciodată Ucrainei și sunt de drept ale României (…).

Parlamentul României declară solemn că referendumul organizat de autoritățile de la Kiev în teritoriile românești încorporate cu forța în cadrul fostei U.R.S.S.(… ) este nul și neavenit, precum și consecințele acestuia (… ).

Parlamentul României cere parlamentelor și guvernelor tuturor statelorcare vor recunoaște independența să declare expres că această recunoaștere nu se extinde asupra teritoriilor românești menționate.

Parlamentul României se pronunță pentru începerea unui dialog cu Parlamentul de la Kiev în vederea examinării împreună a problemelor (…).

Parlamentul României – se arată în finalul Declarației sale – solicită Guvernului țării să înceapă de urgență negocieri cu autoritățile de la Kiev în problema teritoriilor românești anexate cu forța de U.R.S.S.9„.

Din rațiuni politice,Tratatul bilateral româno-ucrainean,semnat la Neptun, la data de 2 iunie 1997 de echipa Adrian Severin-Petre Roman, aprobat de Parlament și promulgat de președintele Emil Constantinescu, a recomfirmat, practic, consecințele Pactului Molotov-Ribbentrop, atribuind Ucrainei, ca succesor al U.R.S.S., suveranitatea asupra sudului și nordului Basarabiei (Bugeacul și Hotinul), a nordului Bucovinei, Ținutului Herța, nordului Maramureșului (fost cehoslovac în perioada interbelică) și Insulei Șerpilor.

În Anexa la Tratatul bilateral româno-ucrainean, se stipula că în termen de doi ani, prin negocieri, părțile vor căuta să soluționeza statutul Insulei Șerpilor (stâncă sau insulă), în funcție de care urma să se delimiteze limitele platoului continental și ale zonelor economice exclusive la Marea Neagră. .

În context, menționăm că în perioada 1998-2004 au avut loc nu mai puțin de 34 de runde de negocieri între România și Ucraina pentrudelimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive la Marea Neagră, în urma cărora nu s-a ajuns la niciun consens, Ucraina negând nu numai orice drept al României asupra insulei (pe care aceasta nici nu îl ceruse), dar pretinzând și apele teritoriale ale acesteistâncinelocuite cu platoul continental aferent (care s-ar fi întins până la Sulina și Constanța) și catalogînd orice referire precisă a Bucureștiului la frontiera maritimã drept „pretenții teritoriale”, fapt ce a obligat țara noastră să se adreseze Tribunalului Internațional de la Haga.

La 13 septembrie 2004, Agentul României la Curtea Internaționalã de Justiție de la Haga (C.I.J.), Bogdan Aurescu, a semnat Cererea de sesizare a C.I.J. pentru declanșarea procesului privind acest contencios.

La rândul ei, Ucraina a cerut Curții Internaționale de Justiție o suprafață de platou continental și zonă economică exclusivă de două ori mai mare decât cea cerută de fosta U.R.S.S. în negocierile cu România din perioada 1967/1987.

După analize aprofundate și deliberări laborioase, la 3 februarie 2009, Curtea Internațională de Justiție, principalul organ judiciar al O.N.U., a reținut faptul că Insula Șerpilor nu poate fi considerată un punct de bază pentru delimitarea platoului continental.

Ca urmare, prin decizia Curții Internaționale de Justiție de la Haga, România a obținut o suprafață de 9.700 kmp, ceea ce reprezintă 79,34% din aria de 12.000 kmp de platou continental asupra căreia avea pretenții justificate.

Pe blogul Roncea.Ro găsiți 24 de materiale sau referiri la lucrările profesorului Traian-Valentin Poncea și alte 11 pe site-ul Ziaristi Online. Redăm aici un capitol despre drepturile și din istoria României uitate (de către actualele autorități) – Insula Șerpilor (o documentare cu circa opt ani de publicistică pe această temă, AICI).

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/07/07/povestea-predarii-insulei-serpilor-de-catre-conducerea-comunista-a-romaniei-catre-urss-foto-video/

Note:

1Articolul IV al Tratatului nu nominaliza expres Insula Șerpilor, dar prevederile sale se refereau, indirect și la această bucată de uscat situată în proximitatea Gurilor Dunării.

2După ce anexase, în 1812, brațul Chilia, Rusia a ocupat, în 1826, și brațul Sulina, iar în 1829, Sf. Gheorghe, cu toate insulele, stabilind frontiera cu Imperiul Otoman la sud de Delta Dunării.

3Protocol referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între Republica Populară Română și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Anexa II. Vezi, în detaliu, în:*** Republica Socialistă România. Ministerul Apărării Naționale. Comandamentul Trupelor de Grăniceri. Culegere de Tratate, convenții, acorduri, înțelegeri și protocoale încheiate între Republica Socialistă România și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind regimul frontierei de stat, București, 1977, pp. 11-12; Bazil Ștefan,Statutul politico-juridic al Insulei Șerpilor, București, articol în cotidianul România liberă”, nr. din 12 martie 1997, p. 5.

4Având în vedere faptul că Insula Șerpilor nu a aparținut niciodată Uniunii Sovietice, ci, doar pentru o perioadă scurtă de timp, Rusiei Țariste, ea nu îi putea fi „înapoiată”.

5***Republica Socialistă România. Ministerul Apărării Naționale. Comandamentul Trupelor de Grăniceri. Culegere de Tratate, convenții, acorduri, înțelegeri și protocoale încheiate între Republica Socialistă România și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind regimul frontierei de stat (nr. 44), p. 13.

6Dominuț Pãdureanu, Insula Șerpilor și implicațiile statutului său juridic, în„Revista Fundației Colegiului Național de Apărare,Anul VI/2000, nr.1, p. 60.

7Dominuț I. Pădureanu, Insula Șerpilor, Documentar, în„Revista istorică,Serie nouă, Tom VI, nr. 9-10/1995, București, Editura Academiei Române, 1995,p. 842.

8Idem, Insula Șerpilor și implicațiile statutului său juridic,în Revista Fundației Colegiului Național de Apărare, anul VI, nr. 1, p.60.

9Vasile Diacon, Reîntregirea. Basarabia, Bucovina și Insula Șerpilor în dezbaterile Parlamentului României, Iași, Editura Unirea, 1992, p. 109.

07/01/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

POPOARELE TURANICE PARAZITARE AȘA CUM ERAU VĂZUTE DE NICOLAE IROGA

  

Popoare turanice parazitare

Ungurii, Maghiarii sunt un popor turanic. Si Turcii vechi si Tatarii tot Turani au fost; Hunii, Avarii, Cazarii, Pecenegii, Cumanii tot Turani au fost ca si ceilalti.

Ba înca, – spune cu dreptate, într-o brosura foarte putin citita, dar plina de vederi ingenioase, Renan – si între Evrei cea mai mare parte nu sunt Semiti, ci Turani; si deci întelegeti ca eu aveam în fond dreptate când nu stiu cine ma acuza pentru ca la un proces am declarat solemn ca nu sunt antisemit: citisem brosura lui Renan.

E foarte usor pentru un Turanian viteaz si neastâmparat sa cucereasca.

Este foarte usor pentru un an brutal si fara scrupule sa-si mentina dominatia. E imposibil însa pentru un Turanian sa creeze o civilizatie, si nespus de greu pentru el sa-si acomodeze macar sufletul cu o civilizatie pe care a întâlnit-o si a împrumutat-o“.

– Nicolae Iorga –

Titlul nu e pretențios, cum ar părea, la prima vedere, «Popoare turanice parazitare». Sunt totuși dator cu un cuvânt de explicație în ceea ce privește felul special, cum popoarele turanice pot fi parazitare.

Un popor turanic trebuie să fie parazitar până la dispariție sau până la convertirea lui – lucru foarte greu, pentru că cere bun simț; nu toate lucrurile grele cer bun simț, dar toate lucrurile care cer bun simț sunt grele – deci, până la acel act foarte greu, care este convertirea unui brutal popor entuziast, într-un modest popor înzestrat cu bun simț.

Cum de am ajuns să gândesc la această problemă? Ea mi s-a impus încă de la începutul războiului actual, și mai ales din momentul când, pe lângă ascuțita notă maghiară care, amintea câmpiile catalaunice, în războiul acesta a răsunat – dacă se poate întrebuința acest eufemism -, guturalul strigăt de război otoman, scos însă din gâtlejuri care, vă asigur, nu își au originile fiziologice în veacul al XIV-lea și al XV-lea, căci gâtlejurile care scot strigătele de «război sacru», astăzi, sunt în foarte multe cazuri, câte un onorabil gâtlej semit sau armenesc – de June Turc, dacă voiți, de foarte June Turc, de tot ce poate fi mai June Turc, așa de june chiar, încât nu mai e Turc deloc.

Mi s-a părut – deși, de o parte, era un glas așa de ascuțit, iar, de alta, o guturalitate așa de necăjită, că între unul și altul este oarecare legătură, că seamănă, în acțiunile lor prezente, aceste două popoare.

Și atunci m-am gândit și la alte popoare care se găsesc în situația lor ori s-au găsit cândva, și mi-am pus întrebarea: cum se poate explica aceasta?

Ar zice cineva: acestea sunt popoare exagerate, și, în special, Maghiarii, au reputația de popor exagerat. Numai cât zicând, aceasta nu explică mare lucru.

Noi, acei care avem și ocupații științifice, chiar când facem politică, e natural să ne satisfacem mai greu cu un răspuns ușor, și am căutat, deci, să-mi explic altfel de ce seamănă vechiul meu obiect de studiu, Turcul, cu noul meu obiect de studiu, Maghiarul, în felul cum se comporta, și nu numai astăzi, față de alte națiuni.

Popoare turanice parazitare“(Nicolae Iorga), lucrare reeditata ...

“Popoare turanice parazitare” este o lucrare apărută în anul 1915, la Editura Neamului Românesc, după Conferința ținută de Nicolae Iorga la Ateneul Român, în ziua de 4 decembrie 1914.

Cartea a fost reeditată după 100 de ani de la discursul marelui istoric, la cunoscuta editură Vicovia, din Bacău.

15/08/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: