CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

GĂGĂUZIA, raportarea la trecutul din „România Mare”, prezentul din R. Moldova și posibila REUNIRE cu România

Exclusiv. Să înțelegem Găgăuzia, raportarea la trecutul din „România Mare”, prezentul din R. Moldova și posibila REUNIRE cu România

Pe hartă: Spațiul etnic găgăuz din R. Moldova (FLUX NEWS MD).

Găgăuzii (în găgăuză gagauz, plural gagauzlar) sunt o populație minoritară în Republica Moldova (în regiunea autonomă Găgăuzia) și în sudul Basarabiei istorice (Bugeac) – Ucraina de azi, în număr de aproximativ 250.000 de locuitori, precum și în Dobrogea – România, estul Bulgariei și alte zone din Balcani.

Etnicii găgăuzi se presupune că fac parte din grupul turcilor oguzi, deoarece denumirea lor provine din numele turcesc de Gök-Oğuz însemnând „Poporul albastru” sau „ceresc”.

Împreună cu ciuvașii, un alt popor vorbitor de limbă turcică, găgăuzii se numără printre puținele grupuri etnice turcice de religie creștină (ambele populații sunt de rit ortodox).

Pe teritoriul României de azi, prezența lor datează de aproape un mileniu.

Dobrogea și Deliorman sunt regiunile în care s-a produs etnogeneza poporului găgăuz în secolul XIII. Din acest secol datează formațiunea statală Uziăilet (în zona Cavarna-Mangalia), pe care savanții o califică ca fiind primul stat al poporului găgăuz. De asemenea, în secolul XVIII în regiunea Varna a existat o efemeră republică găgăuză Vister.

Până la începutul secolului XIX, numărul găgăuzilor din Dobrogea era încă foarte ridicat. În deceniile ulterioare anexării Basarabiei de către Rusia (1812), majoritatea găgăuzilor au emigrat spre această regiune, fiind ademeniți de privilegiile acordate de către administrația țaristă, dar și de posibilitatea de a scăpa de asuprirea otomană cauzată de religia lor creștină. Totuși o mică parte a rămas în Dobrogea unde, din pricina micșorării dramatice a comunității, dar și din lipsa facilităților pentru această etnie (școli și biserici în limbă proprie), au fost în cea mai mare parte asimilați de populațiile conlocuitoare. În ciuda faptului că autoritățile din România recunosc existența unei etnii găgăuze acceptând la recensăminte declararea apartenenței la aceasta, numărul celor care s-au declarat ca atare la recensământul din 2002 a fost extrem de redus: doar 45 de persoane. În anul 1930, numărul găgăuzilor din județele Tulcea și Constanța se ridica la aproximativ 1000 de persoane, din care 752 persoane în județul Constanța.

Filologul bulgar Ivan Gradeșliev prezintă o istorie neromanțată a acestei populații, în cartea sa intitulată „Găgăuzii” (Гагаузите, Sofia 1994), care a trecut prin marele efort de asimilare dus de România în Cadrilater după primul Război Mondial.

Sunt prezentate eforturile regatului României Mari de a-i asimila (întrucât România după Marea Unire din 1918 avea în granițele firești întreaga Basarabie și Cadrilaterul, o parte a litoralului bulgăresc de azi), majoritatea populației găgăuze existente se afla atunci sub administrație românească. Gradeșliev rezumă paradoxul acestei populații a cărei profundă credință creștin-ortodoxă o facea să aibă un statut inferior în cadrul Imperiului Otoman, dar care și-a păstrat acel statut inferior și în Bulgaria sau România, sau Republica Moldova, din pricina limbii turce pe care ei o vorbesc.

Practic toate țările sau imperiile în care au trăit, au încercat să-i asimileze, elocventă în acest sens fiind chiar situația din Grecia, care căuta să dovedească faptul că ar fi vorba de greci turciți.

De altfel, ca o paranteză, statul grec a dus și duce o agresiva campanie de grecizare a unor etnii chiar de pe teritoriul altor state, sunt bine știute ofertele în sute de euro pentru aromânii din Bulgaria, Macedonia și Albania pentru a se declara greci, sumele acordate acestora după unele surse find (culmea), chiar din fonduri europene. Rusia țaristă, spre exemplu, îi considera pe găgăuzi drept „bulgari de limbă turcă”. Rușii nu vedeau nici o distincție întrei ei și bulgari.

La recensământul din 1930, din România,  nu doar în Basarabia a fost înregistrat un număr important de gagauzi, ci și în județele Constanța și Caliacra. Pe această hartă (foto jos), Găgăuzii sunt marcați cu buline portocalii (popor turcic), însoțite de litera G (literă neagră aplicată peste bulina portocalie) sau G (literă portocalie aplicată lângă bulina portocalie).

Cronologic vorbind, găgăuzii din arealul dintre Prut și Nistru și-au dobândit independența totală doar pentru o perioadă de cinci zile, cândva în iarna anului 1906.

 În rest, au aparținut de Rusia Țaristă, între anii 1812-1917, de Regatul României 1918-1940 și 1941-1944, de Uniunea Sovietică între 1940-1941 și 1941-1991 și, mai apoi, de Republica Moldova, din anul 1991 până în prezent.

În momentul Marii Uniri din anul 1918, deputații găgăuzi din sfatul țării se abțin de la votarea deciziei de a se reuni cu patria-mamă, mai mult de teama unor represalii din partea sovieticilor, în condițiile în care bolșevicii nu renunțaseră la ideea recuperării în forță a Basarabiei.

În perioada interbelică a României Mari (1920-1940), după spusele bașkanului (2014), găgăuzii devin însă una dintre cele mai bine integrate comunități etnice din Basarabia. Toți găgăuzii cunoșteau pe atunci limba română și urau comunismul. În mod surprinzător, tot în perioada interbelică, găgăuzii votează masiv cu Garda de Fier, fiind simpatizanți ai Legiunii Arhanghelului Mihail și ai politicii duse de Căpitan. Ortodoxia militantă și anticomunisul fervent, promovate de legionarii români, atrag pe atunci un mare număr de etnici găgăuzi. 

(Ce vor găgăuzii? Editorial de istoricul și jurnalistul basarabean Igor Cașu, vezi RBN Press).

Perioada de sub ocupația sovietică, educația forțată în spiritul materialismului dialectic și științific, precum și succederea generațiilor, duc însă la o schimbare profundă a societății.

În perioada sovietică, populația găgăuză, ca și cea moldovenească și multe altele, a fost supusă rusificării. Lipsa școlilor cu predare în limba găgăuză a făcut ca majoritatea acestei populații să fie școlarizată în rusește, iar limba rusă a devenit pentru mulți principala limbă vorbită. În cadrul câtorva dintre școlile în limba rusă se predau și cursuri de limbă găgăuză.

Naționalismul găgăuz a rămas o mișcare intelectuală pe tot parcursul deceniului al nouălea al secolului trecut, dar la sfârșitul deceniului, mulțumită răspândirii idealurilor democratice în Uniunea Sovietică („glasnost”, „perestroika”), a evoluat în mișcare politică odată cu întemeierea „Poporului găgăuz” (Gagauz halkî) în 1988.

Pe măsură ce creștea în mod paralel mișcarea afirmare națională moldovenească, și mai ales atunci când limba română și grafia latină a fost adoptată oficial în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (Parte din URSS), o parte din liderii „poporului găgăuz”, foști activiști sovietici în frunte cu Stepan Topal, s-au aliat cu reprezentanții altor minorități naționale din Republică, pentru a se împotrivi mișcării naționale moldovenești.

Procesul de sovietizare și rusificare a fost atât de puternic încât, în momentele de răscruce din anii 1989 și 1991, găgăuzii au susținut păstrarea cu orice preț a URSS-ului.

În 1989, la primul congres al „Poporului găgăuz”, acesta a votat rezoluția grupului care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei (dar nu în Bugeacul ucrainean), cu capitala la Comrat. În august 1990, în timp ca Republica Moldova își proclama independența față de URSS, grupul condus de Stepan Topal a proclamat Găgăuzia ca republică autonomă a URSS, care oficial mai exista în acel moment, simultan cu același proces care avea loc în Transnistria sub conducerea liderilor Igor Smirnov și Aleksandr Lebed. Guvernul din Chișinău al Moldovei, nou stat independant, a considerat declarația ca neconstituțională. În acel moment, Găgăuzii, care în marea lor majoritate nu cunoșteau situația reală și nu călătoriseră decât în URSS, erau speriați de propaganda politică potrivit căreia „românismul” din noua Republică era o mișcare „fascistă” iar eventuala unire a acesteia cu România (unire care în acel moment părea iminentă) ar însemna să fie dați afară din țară.

Gagauzia

În aceste condiții, grupul pro-sovietic a preluat total conducerea „Poporului găgăuz” și a organizat în martie 1991 un „referendum” la care partizanii săi au votat în unanimitate pentru rămânerea în cadrul URSS, fără ca alți alegători să-și poată manifesta opiniile, așa cum a constatat ziaristul francez Jean-Baptiste Naudet, de la ziarul „Le Monde”, deși când parlamentul Republicii Moldova a votat independența Republicii, 6 din cei 12 deputați găgăuzi votaseră „da”.

Ulterior, o parte din Găgăuzi au sprijinit tentativa de lovitură de stat de la Moscova, tensionând și mai mult relațiile cu Chișinăul. Găgăuzia s-a autoproclamat independentă la 19 august 1991 sub conducerea lui Topal, urmată fiind în septembrie de Transnistria.

Aceste acțiuni erau menite să oblige Frontul Popular ca să-și atenueze linia proromână, considerată fascistă, și să revină la linia prosovietică, ulterior pro-rusă, ceeace s-a și întâmplat.

Opinia scriitorului de origine găgăuză Serghei Uzun, din Chișinău (interviu luat de ziare.com și tradus de Valeriu Zegrea)

Ce amintiri au gagauzii despre perioada din timpul României interbelice ? Cum a fost regimul românesc?

Iși amintesc de interzicerea slujbelor religioase în limba gagauza, despre jandarmii din sate, despre practica pedepselor corporale cu bâta. Toate acestea nu au contribuit la iubirea populara pentru autoritatile romane.

Cu alte cuvinte, daca autoritatile Rusiei tariste nu s-au amestecat in randuielile traditionale ale gagauzilor, atunci autoritatile Romaniei Mari au fost prezente in fiecare sat. Nu doar prin jandarmi, ci si prin clerul bisericesc si invatatori. Sa spunem si ca in satul meu prima scoala a aparut in timpul autoritatilor romanesti.

De aceea, atitudinea fata de autoritatile romanesti din acea perioada nu este negativa pentru toti. Sunt oameni care au primit educatie si au reusit in viata anume in acea perioada.

Cum a fost perioada sovietica pentru gagauzi? A existat un proces de rusificare sau gagauzii au fost lasati cum limba si cultura lor?

Perioada sovietica a fost considerata si este considerata ca o perioada de inflorire a regiunii. Practic toata infrastructura – drumuri, scoli, spitale, intreprinderi – a fost creata in acea perioada. Procesul rusificarii, desigur, a existat. Dar trebuie sa intelegem ca gagauzii isi pastreaza si si-au pastrat limba si cultura lor datorita locuirii compacte, nu datorita scolii sau universitatii.

Cu alte cuvinte, la noi niciodata nu a fost invațământ in limba gagauză. La sfârsitul anilor patruzeci, dupa foametea din ’46-’47, procesul românizarii a fost schimbat cu procesul rusificării. In 1956 a fost creata de către savantii sovietici prima scriere pe baza alfabetului chirilic si au fost create programe de învățământ în școlile naționale.

Dar, din cauza faptului ca gagauzii erau putin numerosi, acest proces a fost considerați inoportun si in 1966 studierea limbii gagauze in școli a fost intreruptă. Dar, de exemplu, eu niciodata nu am invatat limba gagauză si nu am citit cărți in limba găgăuză, dar vorbesc liber în limba găgăuză.

Insa cartile mele le-am scris in rusa, deoarece scrisul gagauzilor si manualele de limba gagauza pe baza scrierii in latina au aparut putin mai tarziu decat fiul meu, ceea ce a facut ca procesul meu de invatare sa fie prelungit. Dar nu fara rezultat, din fericire.

O multime de populatii musulmane, dar de etnii diferite au avut de suferit sub rusi, ori pe vremea imperiului, ori in perioada sovietica. Cum se explica totusi atasamentul pe care il au gagauzii fata de Rusia?

La gagauzi nu exista perioada musulmana in istorie – gagauzii sunt un popor crestin. Dar raspandirea lor in Rusia se explica gratie istoriei comune si considerentelor strict economice. Cu alte cuvinte, este de inteles ca perioada de inflorire a regiunii in perioada sovietica se proiecteaza asupra Rusiei de azi. Actuala situatie economica ii obliga pe oameni sa isi caute de munca peste granitele tarii.

Deoarece rusificarea din perioada sovietica nu a trecut fara urmari, toti sunt vorbitori de rusa. Permeabilitatea frontierelor si limbii face din Rusia locul cel mai atractiv pentru gasterbeiteri (cuvant de argou, din germana, inseamna oameni plecati la munca in strainatate – n.red.). Dar trebuie sa intelegem ca gasterbeiter nu inseamna numai bani, dar duce si la aparitia unor legaturi culturale cu Rusia.

Sa spunem ca, data fiind apropierea limbii gagauze de celelalte limbi turcice, manifesta deschidere fata de Gagauzia si tari precum Turcia, Azerbaijan, Kazahstan, dar in aceasta privinta sunt doar schimburi culturale si practic nu sunt perspective pentru gasterbeiteri. Noi traim intr-o perioada stranie, cand vectorul politicii externe a statului este determinat foarte mult de gasterbeiteri.

Din Romania asa este vazuta reactia gagauzilor fata guvernul central al Republicii Moldova – gagauzii sunt banuitori, reticenti, nu le plac moldovenii, nu le place limba romaneasca, si, daca li s-ar oferi ocazia, si-ar declara imediat independenta. De ce?

Punctul de vedere despre gagauzi in Romania, ca si in Moldova, este format de catre ziare si reviste. Daca mie imi este evidenta deformarea imaginii din Romania, mai mult sau mai putin, in situatia cetatenilor din Moldova, dorinta de a-si forma un punct de vedere din mijloacele mass-media in locul deplasarii la o distanta de o suta de kilometri si aflarii realitatii personal, la fata locului, este de neinteles pentru mine.

Intr-un moment oarecare ceva s-a intamplat si noi ne-am dezvatat sa comunicam unii cu altii. Nu, si niciodata, nu a fost nici o ostilitate fata de moldoveni din partea gagauzilor.

Mama mea este moldoveanca, a invatat in scoala moldoveneasca si a absolvit institutul in limba de predare moldoveneasca. De aceea, presupunerea ca gagauzii nu ii iubesc pe moldoveni se transforma in praf si pulbere chiar la nivelul familiei mele. Au fost tensiuni in anii ’90, dar asta a fost acum douazeci de ani si trebuie acum cumva sa se indrepte.

Legat de limba gagauza, tatal meu a spus foarte exact :

„In 1918 au venit romanii, au adus invatatori – de bine, de rau, in trei ani noi cunosteam limba romana. In 1940 au venit rusii, au adus invatatori – in 3-4 ani cu greu incercam sa ne exprimam in limba rusa. In anii ’90 nimeni nu a venit, nimeni nu a mai fost adus, dar nu stiu de ce toti asteapta aparitia limbii. Cum poate sa apara limba fara invatatori si fara un mediu lingvistic?”.

Intrebarea legata de indepententei Gagauziei nu merita sa fie pusa in genere. Este o formulare privitoare la dreptul la autodeterminare, in situatia schimbarii statutului Republicii Moldova din statutul de stat independent intr-o entitate cu alt statut. Mai mult decat atat, aceasta formulare a aparut ca o contracarare a ideii de unire a R. Moldova cu Romania, care pana in prezent este foarte populara in Moldova si in Romania.

Neplacerea acestei idei provine din faptul ca printre gagauzi, Romania de azi este strans asociata cu Romania Mare din anii 1918-1940.

De ce gagauzii nu stiu nimic despre actuala Românie ?   – este o intrebare care trebuie adresata mai degraba autoritatilor Romaniei.

Cum e resimtita de catre gagauzi anexarea Crimeii de catre Rusia? Se bucura? Isi doresc si ei reintegrarea intr-o Rusie mare, continuatoare a URSS? Sau vor sa continue in cadrul Republicii Moldova?

Imi vine greu sa raspund. Au fost cateva mitinguri de sprijinire a Crimeii. Trebuie sa spunem ca nu au fost foarte multi participanti. Nostalgia dupa Uniunea Sovietica este raspandita nu numai printre gagauzi.

Dar trebuie sa intelegem ca astazi omul trebuie sa faca o alegere intre tara care ti-a construit drumuri, cu invatamant si asistenta medicala gratuita si tara in care tu nu poti sa iti castigi existenta si in care de douazeci de ani esti „separatist, care nu doreste sa invete limba, care a venit de undeva pe pamantul nostru”.

Aceasta alegere intre doua imagini foarte diferite este evidenta. Ca sa schimbam cumva aceasta situatie, eu as face multe. Dar as incepe totusi cu schimbarea retoricii. (interviul din Aprilie 2014 al lui Serghei Uzun – integral aici)

Poziția și implicarea Turciei în problema găgăuză din R. Moldova

„Găgăuzia reprezintă un factor important pentru dezvoltarea relațiilor dintre Moldova și Turcia. Găgăuzia, ca regiune autonomă, trebuie să fie în continuare parte a Republicii Moldova, să realizeze proiecte comune și să conclucreze în continuare cu autoritățile de la Chișinău. Noi pledăm în continuare pentru integritatea și unitatea politică a țării”, a fost mesajul președintelui Adunării Naționale a Turciei Cemil Çiçek aflat în vizită în R. Moldova în luna mai 2014

Expertul publicației „Economiceskoe Obozrenie”, Dmitri Kalak, într-un interviu luat de Europa Liberă subliniază rolul și poziția Turciei față de Găgăuzia.  „Pentru Turcia, este foarte important stabilirea unui consens între autoritățile de la Chișinău și cele din Găgăuzia.

Să nu uităm că la începutul anilor 1990, când în regiune a fost autoproclamată republica găgăuză, guvernul Turciei a fost foarte ferm și a spus clar că vor susține Găgăuzia doar dacă liderii de acolo vor avea o relație constructivă cu autoritățile centrale de la Chișinău. Tocmai pentru că Turcia înfruntă pe teritoriul său separatiștii kurzi, ea pledează împotriva tensionărilor interne în cadrul țărilor partenere.”

Astăzi, businessul turcesc este foarte activ în Găgăuzia, pe teritoriul autonomiei activează holdingul de textile „Asena”, cu cinci fabrici. De asemenea, sunt și alte investiții care asigură localnicii cu locuri de muncă.”

De asemenea, Turcia se numără printre primii cinci investitori în Republica Moldova.

În ultimii ani, Turcia se regăsește în topul țărilor cu care Republica Moldova are stabilite relații comerciale. La capitolul „importuri” Turcia este în top cinci.

Autor: Andrei Lisenco, Redactor-editor Flux News MD – romaniabreakingnews.ro

07/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tratatul de la Trianon este complementar Actelor Marii Uniri din 1918

Tratatul de la Trianon – un act internațional legitim, prin care s-a făcut  o mare dreptate poporului român | Ştiri locale de ultima ora, stiri video -  Ştiri Gorjeanul.ro

Pe 4 iunie 1920, la orele 16,30, a fost semnat la palatul MareleTrianon, care făcea parte din complexul Versailles de lângă Paris, Tratatul de la Trianon care a consfinţit în plan diplomatic Marea Unire a românilor din fostul Imperiu Austro-Ungar cu Ţara Mamă- ROMÂNIA.

Școala românească de astăzi abia dacă mai amintește elevilor despre evenimentul de acum un veac.

  • Tratatul de la Trianon. Era cel de-al patrulea tratat din seria celor elaborate la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), consemnând încheierea Primului Război Mondial și propunând aranjamente internaționale care urmau a se derula de atunci încoace. Toate aceste instrumente juridice internaționale au avut la bază o concepție despre felul în care ar fi trebuit să se desfășoarerelațiile între state – bilaterale, regionale, multilaterale – concepție expusă în Pactul Societății Națiunilor.
Delegația Ungariei la semnarea Tratatului de la Trianon.
Delegația Ungariei la semnarea Tratatului de la Trianon.
Tratatul de la Trianon, care consfinţeşte statul român modern, expus în  Bucureşti | Digi24
  • De altfel, părțile semnatare ale acestor tratate postbelice, cunoscute împreună sub denumirea de “Sistemul de la Versailles”, au agreat și înființarea unei organizații internaționale – Liga/Societatea Națiunilor (precursoarea Organizației Națiunilor Unite de astăzi) – care a intenționat să gestioneze raporturile dintre state, în conformitate cu dreptul internațional, scopul principal fiind menținerea păcii în Europa și în lume.
  • Tratatul de la Trianon conținea 101 articole, structurate în patru părți, conform unei organizări tematice. Prima parte (art.1-26) a inclus textul Pactului Ligii/Societății Națiunilor care, așa cum menționam, a fost deschizător al tuturor tratatelor Sistemului de la Versailles.
  • A doua parte (art.27-35) a desemnat frontierele Ungariei care sunt și actualele granițe ale statului vecin. Articolul 27 din Tratata precizat frontiera ungaro-română care este și astăzi granița între România și Ungaria. Acest segment al doilea al tratatului a fost în acest fel numerotat pentru că Ungariei atunci i-a fost recunoscutăindependența, devenind subiect al dreptului internațional ca entitate juridică distinctă. Știm că anterior fusese un teritoriu (chiar dacă se numea regat) al Imperiului Austro-Ungar, destrămat la sfârșitul conflagrației mondiale.
  • Partea a treia (art.36-78) s-a referit la aspectele europene, clauzele sale descriind cadrul raporturilor Ungariei cu statele învecinate, având o importanță deosebită pentru întreaga regiune a Europei Centrale, cu ramificații certe și pentru zona sud-est europeană. Tot aici au fost cuprinseproblemele foarte sensibile ale minorităților și cetățeniei, dar și proiecția dezvoltării comerțului, aspectele economico-financiare legate de statutul Ungariei, de stat succesor al dispărutului Imperiu Habsburgic, precum și chestiunile reparațiilor de război. Ultimele articole ale acestei părți prevedeau obligativitatea Ungariei de a restitui statelor vecine arhive, registre și titluri care aparținuseră adiministrațiilor teritoriilor încorporate de noile state naționale constituite/desăvârșite tot atunci în Europa Centrală.
  • Cea de-a patra parte a tratatuluia fost despre zonele africane și asiatice, unde Monarhia habsburgică a fost implicată prin angajamente juridice bilaterale sau internaționale.
  • Tratatul de la Trianon este complementar Actelor Marii Uniri din 1918, incluzând și Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (1 dec.1918). „Căderea imperiilor” (austro-ungar, țarist, otoman), la sfârșitul Primului Război Mondial, a fost rezultatul slăbiciunii lor structurale. Totodată, popoarele cuprinse în stăpânirea acestora au desfășurat o puternică luptă pentru autodeterminare națională și organizare proprie în state naționale.
Tratatul de la Trianon. Mesajul MAE la a 93-a aniversare | Ziua Veche
  • Acesta a fost unul dintre principiile fundamentale ale organizării păcii postbelice, pe care l-a susținut președintele S.U.A., Woodrow Wilson, dar chiar și revoluția rusă (1917). Fructificând atmosfera generată de acest context, românii din Basarabia, Bucovina, Transilvania și Banat și-au proclamat opțiunea autodeterminării naționale și despărțirea de Imperiul Rus și Imperiul Habsburgic, în perioada martie-decembrie 1918, concomitent cu hotărârile asumate democratic, de a se uni cu statul român modern. După deciziile populare de la Chișinău (27 martie 1918), Cernăuți (28 noiembrie 1918), Alba Iulia (1 dec.1918) a urmat legiferarea lor în Parlamentul României și decretarea Marii Uniri de către Regele Ferdinand. Aceste acte aveau un caracter politic și juridic intern, dar, conform procedurilor sistemului internațional modern, ele trebuiau să fie recunoscute prin tratate internaționale, deoarece desemnau nu doar un actor juridic (stat), dar îi puneau și granițele sub apărarea dreptului internațional.
  • Tratatul de la Saint-Germain (semnat de România în 10 dec.1919), Tratatul de la Neuilly (27 noiembrie 1919), Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) și Tratatul de la Paris (28 oct.1920) au fost instrumentele juridice internaționale care au confirmat procesul politico-juridic intern, de desăvârșire a unității național statale românești, i-au precizat granițele și le-au dat recunoaștere internațională. Revenind la Tratatul de la Trianon, acesta a continuat în plan internațional o procesualitate istorică națională și a completat-o cu recunoașterea juridică de către comunitatea internațională, un act absolut necesar pentru ca România post-1918să funcționeze legal în sistemul internațional. Nicolae Titulescu, unul dintre semnatarii Tratatului de la Trianon, în numele României, cunoscutul ministru al Afacerilor Străine al Guvernului de la București, a descris sugestiv acest aspect(1934): Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor, și îndeosebi celor din Ardeal, ca o consfințire a unei ordini de drept cu mult mai reduse decât aceea pe care veacuri de conviețuire și de suferințe comune au săpat-o în conștiința istorică a neamului nostru. De aceea, în chip firesc, în opinia noastră publică, Tratatul de la Trianon evocă mai curând ideea de completări, decât ideea unei amputări.” Ce am mai putea adăuga astăzi, la mai bine de un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon, este că, dintre cele patru instrumente juridice internaționale menționate anterior, acesta s-a dovedit a fi cel mai “rezistent”la tulburările regionale și internaționale, deoarece granițele româno-ungare se mențin pe linia trasată în 4 iunie 1920.

(fragment din interviul acordat de prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, specializarea istorie și relații internaționale, pentru Cotidianul – vezi interviu complet AICI -, realizator Ion Longin Popescu).

01/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 1 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 1 iunie în istoria noastră

1431: Dan II-lea, voievodul Munteniei,  moare eroic în  luptă cu turcii, în urma unei expediții muntene eșuate de a recupera cetatea Chilia.

Pe tronul  Munteniei vine Alexandru Aldea (1431-1436), fiul lui Mircea cel Bătrîn, impus de boierii din ţară şi avînd sprijinul lui Alexandru cel Bun, domnul Moldovei.

1475: Prima mențiune documentară a orașului Craiova, într-un hrisov al domnului muntean  Laiotă Basarab, în care se aminteşte de jupan Neagoe de la Craiova.

Imagini pentru Vechea stema a Craiovei photos

Vechea stema a Craiovei

Pe teritoriul actualului oraş au fost descoperite resturi de locuire încă din epoca neolitică. Pelendava geto-dacă este prima formă de organizare socială descoperită pe actualul teritoriu al Craiovei, datând din anii 400 î. Hr. –102 d. Hr.

Pe o hartă din anul 225 d. Hr. apare trecută Pelendava romană.

In secolele VII şi VIII, conform mai multor inscripţii descoperite, localitatea era denumită Ponsiona.

1526: Prima atestare documentară a localității Drăgănești-Olt, într-un hrisov al lui Radu de la Afumați.

Cercetările arheologice au arătat că, în a doua jumătate a mileniului I era noastră, au existat pe vatra actuală a orașului Drăgănești-Olt mai multe așezări mici, ale populației autohtone, care de-a lungul evului mediu au format satele Peretu, Drăgănești și Comani.

Monumentul Eroilor din Draganesti - Olt : Obiective turistice Olt -  Deștepți.ro

Aceste sate erau așezate în poienile codrilor seculari aproape de izvoarele cișmelelor de astăzi.

1636: S-a născut cărturarul moldovean Nicolae Milescu – Spătarul.

Imagini pentru Nicolae Milescu – Spătarul.photos

Personalitate de prim rang în cultura românească şi rusă din a doua jumătate a secolului XVII – începutul secolului XVIII. N. Milescu s-a născut în familia unui boier moldovean la 1 iunie 1636.

Şi-a făcut studiile la „şcoala cea mare” din Constantinopol, unde Milescu a avut ca profesor pe vestitul G. Blassios.

Întorcandu-se în patrie pe la mijlocul anilor 50 ai secolului XVII, N. Milescu devine o persoană influentă la curtea domnitorilor moldoveni, ajungînd la rangul de spătar.

După cum reiese din unele izvoare, N. Milescu a participat la un complot împotriva domnului Ştefăniţă Lupu, după descoperirea căruia cărturarul a fost nevoit să părăsească ţara.

După mai mulţi ani de peregrinari  in Valahia, Istanbul, Stockholm, Paris, în 1671 N. Milescu, a sosit la Moscova, cu scrisori de recomandare din partea patriarhului Hrisant al Ierusalimului, unde a fost numit în funţia de traducător din limbile elină, greacă, latină şi românească la departamentul soliilor (Посольский приказ) al Rusiei.

În calitate de înalt dregător al acestei instituţii, este numit cîţiva ani mai tîrziu, în fruntea soliei ruseşti care a plecat în China (1675-1678), misiune diplomatică ce a contribuit la cunoaşterea reciprocă dintre ruşi şi chinezi.

Din 1671 a trăit la Moscova pană la sfîrşitul vieţii, (m. 1708).

A mai scris un şir de opere mai puţin cunoscute azi, ca “Aritmologhion”, “Povestirea despre sabile”, “Cartea aleasă pe surt despre nouă muze şi despre şapte arte liverale”, în care autorul arată că fiecare dintre cele şapte ştiinţe îşi are muza ei, apoi “Hrismologhion” sau cartea celor patru monarhii.

Un amestec de istorie şi legendă găsim în “Povestirea despre zidirea bisericii Sfînta Sofia de la Constantinopol“.

Printre scrierile lui Milescu se găsesc şi lucrări cu caracter pur istoric care se referă la trecutul Rusiei, precum Genealogia ţarilor ruşi”, “Alegerea ca ţar a lui Mihail Fiodorovici”. 

Este autorul unui „Jurnal de călătorie în China”, primul memorial de călătorie scris de un român; tot el este primul român care a tradus „Vechiul Testament” (1667), lucrare care a stat la baza traducerii „Bibliei de la Bucureşti” (1688).

A decedat in anul 1708 in Rusia.

Opera lui Nicolae Milescu Spătarul a căpătat o largă răspîndire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, ţările româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală.

De la sfîrşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei.

  Multe din scrierile sale mai continuă să zacă în manuscris, în multe biblioteci şi arhive europene.

1685:  Este semnat tratatul de “alianţă veşnică” dintre Transilvania şi Muntenia.

În condițiile campaniilor Imperiului Otoman în Vestul Europei și ale tendinței de expansiune a Imperiului Habsburgic în est, între principele Transilvaniei, Mihail Apafi I și domnitorul Țării Românești, Șerban Cantacuzino s-a încheiat la 1 iunie 1685 un tratat de „alianță veșnică”, îndreptat împotriva oricărui dușman, în care s-a intenționat să fie inclusă și Moldova.

1778: Apare la Sibiu, în Transilvania, primul periodic cunoscut pe teritoriul României de azi, publicaţia  “Theatral Wochenblatt”.

Ziarul a fost tipărit la tipografia lui Martin Hochmeister împreună cu Samuel Sardi la Sibiu. Publicația a avut doar câteva numere, între 1 iunie–26 iulie 1778.

1812: S-a născut la Câmpulung Muscel, pictorul Ion Negulici, participant la Revoluția de la 1848 din Țara Românească ; d. 5 aprilie 1851, Istanbul.

Ion Negulici (1812-1851)

Este considerat cel mai bun plastician român al primei jumătăți a secolului al XIX-lea. Primele studii de pictură le-a urmat la o școală de zugrăvit icoane din Câmpulung. A studiat apoi la colegiul Sfântul Sava din București.

 S-a înscris la Școala de Arte decorative înființată de Ana Rosetti, apoi a studiat pictura la Iași, timp de 4 ani, cu Nicollo Livadatti. A călătorit pentru studii la Atena și Paris cu bursă de la Eforia Școalelor.

La Viena a învățat litografia și l-a cunoscut pe pictorul, ulterior revoluționarul pașoptist, Constantin Daniel Rosenthal, pe care l-a convins să vină în Muntenia.

Reîntors în țară, a adus în Principate o nouă viziune asupra artei, a participat la acțiunile de culturalizare a maselor inițiate de Ion Heliade Rădulescu în ziarul Curierul românesc, scriind proză, teatru, poezie și efectuând traduceri ale unor opere străine. A alcătuit un Vocabular român pentru explicarea neologismelor. Membru activ al societății Frăția, s-a dedicat cauzei revoluției; a fost desemnat de guvernul revoluționar organizator și conducător administrativ-politic al județului Prahova. Opera sa artistică, în principal desene, litografii și uleiuri, este formată în mare parte din portrete precum cele dedicate lui Cezar Bolliac, Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, C.D. Aricescu, Dimitrie C. Brătianu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Niță Magheru, Alexandru Zanne, Cristian Tell, etc.

1829: A apărut  la Iaşi  “Albina Românească” – prima gazeta in limba româna din Moldova, avandu-l ca director, redactor si proprietar pe scriitorul  Gheorghe Asachi (n.1788 – d. 1869).

A fost o publicație  politico-literară editată bisăptămânal până la 3 ianuarie 1835 și de la 3 ianuarie 1837, la 2 ianuarie 1850. 

 

Gh.Asachi a publicat și suplimentul literar „Alăuta Românească”.

După Courrier de Moldavie, tipărit in limba franceza la Iasi, Albina Românească este primul ziar scris in limba romana din Principatul Moldova care, alături de Curierul Românesc, redactat de Ion Heliade Radulescu la Bucuresti, in Tara Româneasca și de Gazeta de Transilvania  a lui G. Baritiu de la Brasov, au pus bazele presei românesti.  

Curierul românesc,care a început  să apară în București la 8 aprilie 1829, și Albina Românească, în Iași la 1 iunie același an, au fost,  la început gazete aproape oficiale, pentru că publicau mai ales știri politice din țară și din afară, dar mai târziu au început să dea și mici informații literare, să dea articole istorice, nuvele, poezii, astfel că ajung să strângă în jurul lor  mișcarea literară din țară.

1836 : A avut loc primul spectacol de operă în limba română.

Elevii Școlii de muzică vocală, de declamație și literatură a Societății Filarmonice din București au susținut în 1/13 iunie un spectacol de operă în limba română, cu Semiramida, de Gioacchino Rossini.

Eufrosina Vlasto Marcolini (1836)

Printre eleve se afla și viitoarea actriță și cântăreață Eufrosina Popescu, cea care, sub pseudonimul de Marcolini, a cântat pe scenele unor teatre muzicale din Europa.

1838: S-a născut la Râmnicu Vâlcea, inginerul si scriitorul Gheorghe Lahovari, membru de onoare al Academiei Române din 1901; (m. 13 iunie 1909, București).

Gheorghe Lahovari

Ca director al Poştelor şi Telegrafelor (1871-1876), participat la primul Congres Internațional al Poștelor și Telegrafului și a încheiat o serie de convenții poștale cu mai multe state din Europa. A introdus în cadrul serviciilor poștale românești mandatul poștal și cartea poștală, a organizat distribuirea corespondenței de la emitent la destinatar în timp foarte scurt. Sub îndrumarea lui s-a întocmit și publicat prima statistică a Poștei Române. A inițiat împreună cu Alexandru Cantacuzino înființarea Societății Geografice Române, fiind susținut și încurajat de domnitorul Carol I care a participat la inaugurare.

Sub îngrijirea lui s-a editat Buletinul Societății Geografice Române, în care s-au publicat numeroase studii, articole, memorii și comunicări de specialitate care au fost folosite ulterior la alcătuirea unor dicționare geografice pentru diverse regiuni ale României.

Numit președinte la Înalta Curte de Conturi, a contribuit la elaborarea legilor, dintre care cea mai importantă Legea contabilității statului. Pentru răspândirea culturii în rândurile populației a înființat Societatea pentru Învățătura Poporului Român, al cărei președinte a fost.

S-a numărat printre fondatorii Societăţii Române de Geografie (1875).

În 1888 a tipărit un “Dicţionar geografic al judeţului Argeş”, primul de acest fel în spaţiul românesc.

1865: S-a născut la Ciripcău, Soroca, în Basarabia țaristă, juristul, scriitorul, profesor universitar, Constantin Stere, fost gazetar și om politic țărănist, membru post-mortem (din 2010) al Academiei Române; d. 26 iunie 1936, Bucov, Prahova .

Constantin Stere (1865-1936)

În tinerețe a fost condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886–1892) , pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă. La întoarcere, s-a stabilit la Iași și a urmat Facultatea de Drept. După ce și-a afirmat concepțiile și crezul politic în Evenimentul literar, revistă în care a debutat ca publicist în 1893, în 1897 a luat licența în Drept, iar din 1901 a început cariera de pedagog la catedra de Drept Administrativ și constituțional a Facultății de Drept din Iași, de la profesor suplinitor, în 1913 fiind ales rector.

La 1916 și-a dat demisia și a plecat la București. Timp de 40 ani a desfășurat o activitate publicistică remarcabilă, find fondatorul și conducătorul revistei Viața românească. A făcut parte din partidul liberal, a înființat partidul țărănesc, a luptat pentru organizarea politică a țărănimii, dar fără a face o carieră politică. A militat pentru înfăptuirea cerințelor esențiale ale revoluției burghezo-democratice: reforma agrară și votul universal.

A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (aprilie–noiembrie 1918), jucînd un rol important în Unirea Basarabiei cu România. După articolele și schițele apărute în presă de-a lungul vremii, reunite în volumul În literatură, a publicat romanul fluviu În preajma revoluției (8 vol.)

1866: Apare la București, revista culturală și literară “Atheneul Roman”, condusă de C. Esarcu.

Revista culturală și literară Atheneul Român (1866)

Organ al Societății pentru construirea Ateneului Român, condusă de C. Esarcu, cu colaborarea lui V.A. Urechia, ocupându-se de medicină, sociologie, drept, lingvistică, agricultură, istorie, folcloristică, psihologie, filosofie, etc.

A apărut în perioada 1 iunie 1866–august 1869; din martie 1867, ca „revistă periodică” cu apariție neregulată; între ianuarie–august 1869, cu titlul și subtitlul Atheneulu romanu: revista litteraria, sciințifica și artistica.

A fost continuată apariția în perioada 1894–1895, de Ateneul român: sciințe-litere-arte: revistă mensuală sub direcția domnului T.G. Djuvara, editată de Societatea Ateneul Român. Noua revistă a menținut caracterul enciclopedic al revistei anterioare

1873 : La Blaj, în Transilvania,a avut loc între 1–5 iunie Congresul scolastic Arhidiecezan

S-au emis hotărâri importante în scopul dezvoltării învățământului românesc, s-a cerut preoților, protopopilor și învățătorilor-cantori să muncească „zi și noapte”, pentru asigurarea bunei funcționări a școlilor confesionale, inclusiv acelor școli care au ajuns în proprietatea statului, pentru a nu „se pierde de neam”.

Protopopii erau numiți inspectori școlari, în protopiatul lor. S-a cerut părinților să-și trimită, în mod regulat, copiii la școală, subliniindu-se că aceasta era o obligație atât față de Dumnezeu cât și față de națiunea română. „Știința luminează, ea deșteaptă, întărește și înavuțește pe popoare”.

1873: S-a născut la Vaisal, Gubernia rusă Basarabia,medic, pedagog și om politic Elena Romanescu Alistar. A fost unica femeie care a făcut parte din Sfatul Ţării, care a decis Unirea Basarabiei cu România; a decedat la 10 ianuarie 1955, Pucioasa, Dâmbovița.

Elena Alistar (1873-1955)

A fost o luptătoare neobosită pentru cauza românismului în Basarabia. A urmat Școala Eparhială de la Chișinău, unde l-a cunoscut pe Dumitru Alistar cu care s-a căsătorit. Și-a urmat soțul, devenit preot, fiind învățătoare în Văleni, Roșu, Zărnești, Rezeni. După moartea prematură a soțului (1909), cu sprijinul lui Constantin Stere, a devenit studentă la Facultatea de Medicină din Iași (1909–1916).

A fost arestată pentru „activitate naționalistă” împreună cu membrii grupării lui Daniel Ciugureanu deoarece susținea eliberarea Basarabiei de sub stăpânirea rusă. În 1916 a fost mobilizată în armată ca medic militar. A profesat la Spitalul Costiujeni. lângă Chișinău. Membră a Partidului Național Moldovenesc, a fost aleasă deputat în Sfatul Țării, fiind singura femeie deputat care a luat parte activ la evenimentele politice care au condus la Unirea Basarabiei cu România și prima femeie din întreg teritoriul locuit de români, care a ajuns să facă politică la un asemenea nivel. A fondat Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, a fost președinta Partidului Poporului, înființat de Mareșalul Averescu, a fondat în Basarabia Gruparea Femeilor Române, s-a evidențiat în activitatea Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, sub patronajul doamnei Alexandrina Cantacuzino. A publicat articole în ziarul România nouă, fondat și condus de Onisifor Ghibu. După 28 iunie 1940 s-a refugiat în România. După ce a locuit o vreme la Iași a fost arestată de regimul comunist și trimisă la Pucioasa, unde a și decedat.

1875: S-a născut la Brașov, filologul și lingvistul român Constantin Lacea , membru de onoare (din 1939) al Academiei Române ; în 1916 s-a refugiat în străinătate, mai întâi la Stockholm, apoi la Paris, unde, în vederea Conferinţei de Pace, a strâns un bogat material documentar referitor la istoria românilor; revenit în ţară (în 1920), a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică la Cluj; d. 28 ianuarie 1950, Brașov.

Constantin Lacea (1875-1950)

A fost profesor la Academia de înalte studii comerciale și industriale din Cluj și unul dintre principalii realizatori ai Dicționarului limbii române (Dicționarul Academiei), la care a redactat în întregime primele trei litere. A publicat studii de lingvistică, de istorie a literaturii române vechi și etimologii, cele mai multe în revista  Dacoromania.

1878: Intre  1 iunie – 1 iulie 1878 se desfasoara  Congresul Internaţional de la Berlin, convocat în vederea revizuirii Tratatului de la San-Stefano incheiat de Rusia cu Turcia, in urma razboiului ruso-romano-turc.

 In imagine: Congresul de la Berlin, pictura de Anton von Werner

Congresul de la Berlin, din 1878, a fost organizat la iniţiativa lui Bismarck, cancelarul noului imperiu german, deoarece puterile occidentale erau nemulţumite de faptul că prin prevederile tratatului de la San Stefano, Rusia căpătase o influenţă prea mare în Europa de Est.

Prin tratatul ruso-turc se prevedea crearea unei Bulgarii autonome, ce era, de fapt, un avanpost al intereselor ruseşti în zona Strâmtorilor, precum şi dreptul ruşilor de a interveni în toate treburile creştinilor din Imperiul Otoman .

Puterile europene participante la Congres au fost Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Rusia. România a fost invitată şi ea, însă reprezentanţii sai au avut doar dreptul să facă o declaraţie în timpul lucrărilor.

Se recunoştea independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, Delta Dunării şi Insula Şerpilor, străvechi teritorii românesti, iar judeţele Bolgrad, Cahul şi Izmail, care fusesera retrocedate Moldovei prin Tratatul de la Paris din 1856, sunt încorporate din nou în Imperiul Rus, care era interesat de zona strategică a Gurilor Dunării.

Harta modificărilor frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

 

Harta modificării  frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

Prevederi teritoriale

  • România devenea un stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state independente. Ca stat care se bucura de independenţa deplină, România putea să-şi înfăptuiască nestingherită politica externă şi internă;
  • Erau recunoscute României: Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor;
  • Se recunoştea independenţa Serbiei, Muntenegrului şi României (conform Tratatului de pace de la San Stefano), cu condiţia acordării drepturilor de cetăţenie şi locuitorilor de altă religie decît cea creştină;
  • Judeţele Cahul, Izmail şi Bolgrad erau încorporate din nou Rusiei Ţariste;
  • Principatul autonom Bulgaria, conceput în granițe foarte mari în Tratatul de la San Stefano și plasat sub infruență rusă, era simţitor micşorat teritorial. Se constituia provincia autonomă Rumelia,condusa de un guvernator crestin, numit de Sublima Poartă;
  • Austro-Ungaria primea spre administrare Bosnia şi Herţegovina;
  • Anglia lua Insula Cipru, în urma unei înţelegeri cu Turcia.

1895: S-a născut la Mizil, Gheorghe Eminescu, militar și istoric, deținut politic al regimului comunist, fiul căpitanului Matei Eminescu (fratele poetului Mihai Eminescu); d. 6 iunie 1988, București.

Gheorghe Eminescu, nepotul lui Eminescu, deţinut politic închis de  bolşevici la Aiud, Jilava, Ocnele Mari şi lagărul de la Peninsula -  MĂRTURISITORII

Foto: Gherghe Eminescu (stânga ), nepotul poetului Mihai Eminescu (dreapta)

Fost deținut politic de regimului comunist, Gheorghe Eminescu a urmat o carieră militară și a luptat voluntar în Primul Război Mondial, participând la Lupta de la Mărășești (1917). A avansat până la gradul de locotenent-colonel de grăniceri la Brăila. A fost căsătorit cu Elena Labunțeva, având o singură fiică, Yolanda Eminescu (1921 – 1998), juristă, profesoară universitară.

A fost profesor de Istorie militară, fiind autorul unei cărți, Napoleon Bonaparte. Manuscrisul i-a fost confiscat la arestare, dar i-a fost restituit după eliberare, cartea fiind publicată ulterior de Editura Academiei Republicii Socialiste România, în timp fiind reeditată cu revizuiri și adăugiri. Este una dintre puținele monografii istorice despre Napoleon Bonaparte, scrise de un autor român. Imediat după venirea comuniștilor la putere, a fost dat afarã din armată și s-a înscris chiar în acel an în Partidul Național Țărănesc.

A fost arestat în 1947 și condamnat la 7 ani închisoare, fiind deținut în penitenciarele Jilava, Aiud și lagărul de la Peninsula. A fost eliberat la 21 aprilie 1954, din penitenciarul Ocnele Mari. După eliberare, a revenit în București. A mai scris: Amintiri din primul război mondial.

1901 (1/14) : D. G. Kiriac a  înfiinţat la Bucureşti, Societatea corală „Carmen” (pentru răspândirea şi cultivarea muzicii în popor).

Concertul inaugural a avut loc la 18/31 decembrie 1901).

 1906: La Constanţa apărea, bilunar şi şapirografiată, prima publicaţie în limba armeană, „Maro”, editată de Murat Kevorkian Vanigoglu, fondatorul bisericii şi şcolii armeneşti din oraş.

Pe frontispiciul publicaţiei se menţiona: „Primul ziar din România în limba armeană, etnografic şi istoric. Fondat la 1 iunie 1906, apare la fiecare 1 şi 16 ale lunii” (1/14)

 1908 (1/14): S-a înfiinţat Societatea anonimă pentru distribuirea produselor petroliere „Distribuţia” (cu participarea societăţilor „Steaua Română”, „Aurora”, „Româno-Americană”, „Columbia” etc.);

Societatea avea monopolul desfacerii în ţară a produselor, fiecare membru păstrându-şi, însă, deplina libertate atât în privinţa producţiei, cât şi a exportului.

1914: Are loc vizita oficială a țarului Rusiei, Nicolae al II-lea și al familiei imperiale ruse, la Constanța, în România.

1918: În Basarabia, recent unită cu România, a fost introdusă prin lege instituția jandarmeriei.

După Marea Unire de la 1918 a avut loc extinderea legistației românești și îndeosebi a organizării instituțiilor de apărare din Regat pe teritoriul provinciilor care au intrat în componența României. La 1 iunie 1918 s-a modificat Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale din anii 1908 și 1913, în baza căreia Corpul de Jandarmi și-a extins competența și în Basarabia prin înființarea Brigăzii a III-a de Jandarmi Chișinău

1919: A murit la București, istoricul, lingvistul şi filologul Ioan Bogdan, unul dintre fondatorii slavisticii în România; n. 25 iulie 1864, Șcheii Brașovului, Imperiul Austriac.

A fost  membru titular al Academiei Române din 1903 și vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1916-1919). 

1920: Au fost stabilite relaţii diplomatice la nivel de legaţie între România şi Vatican.

Primele tratative purtate de Statul român și Vatican, în vederea încheierii unui Concordat, au început în anul 1920, la solicitarea Vaticanului. La 12 iunie 1920, Dimitrie C. Penescu și-a prezentat scrisorile de acreditare ca trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă Sfântul Scaun.

La 22 decembrie 1938, Legația României a fost ridicată la rangul de ambasadă, revenindu-se, în 1940, la statutul de Legație. La 7 iulie 1950, regimul comunist a întrerupt relațiile diplomatice cu Vaticanul, care au fost reluate la 15 mai 1990.

1923: In România unita, se editează pentru vorbitorii de limbă rusă din orașul Tighina, cotidianul social-politic și informațional Tighinskii listok.

Ziarul s-a tipărit pană la 4 octombrie 1924. Ultimele sale numere au avut începînd cu cel din 7 martie 1924, denumirea Nașe vremea. Pe lîngă Tighinskii listok, a apărut zilnic în limba română o publicație prescurtată cu titlul Foaia Tighinei.

1928: S-a născut  muzicologul Petre Brâncuşi, fost director al Direcţiei Muzicale a Societăţii Române de Radio şi Televiziune (1968-1972); (m. 1995)

La Târgu-Jiu este organizat anual Simpozionului Naţional „Petre Brâncuşi”, care ii este  dedicat.

1929: A fost înfiinţat, printr-o hotărâre a Ministerului Cultelor şi Artelor, primul muzeu în aer liber din România – Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului.

Intrare gratuită în Parcul Etnografic Naţional “Romulus Vuia” din Cluj  pentru participanții la festivalul MIORITMIC - cluju.ro

Parcul a funcționat oficial în baza Legii privitoare la organizarea Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi a Parcului Naţional din Cluj, publicată în Monitorul Oficial din 5 aprilie 1932. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale. Suprafața inițială a parcului era de 75 de hectare.

1930 : S-a născut la Râșnov, muzicianul  Erich Bergel, dirijor sas din Transilvania; d.la 3 mai 1998, Ruhpolding, Germania.

Erich Bergel (1930-1998)

A studiat între 1950–1955 la Conservatorul din Cluj, unde i-a avut ca profesori și pe Antonin Ciolan și Liviu Comes. A fost închis pe motive politice, ca „propagarea muzicii religioase în biserici” și cântatul unor cântece în limba germană, declarate de autorități ca fiind „fasciste”, între 1958–octombrie 1962.

A fost dirijor al Filarmonicii din Cluj (1966–1971). A fugit în Germania în 1971, unde a fost susținut de către Herbert von Karajan. A condus Internationale Bayreuther Jugendfestspiele, a fost profesor pentru Orchesterleitung und –erziehung (dirijat și educație orchestrală) la Academia de arte din Berlinul de Vest.

A studiat între 1950–1955 la Conservatorul din Cluj, unde i-a avut ca profesori și pe Antonin Ciolan și Liviu Comes. A fost închis pe motive politice, ca „propagarea muzicii religioase în biserici” și cântatul unor cântece în limba germană, declarate de autorități ca fiind „fasciste”, între 1958–octombrie 1962. A fost dirijor al Filarmonicii din Cluj (1966–1971).

A fugit în Germania în 1971, unde a activat având susținerea lui Herbert von Karajan. A condus Internationale Bayreuther Jugendfestspiele, a fost profesor pentru Orchesterleitung und –erziehung (dirijat și educație orchestrală) la Academia de arte din Berlinul de Vest.

 1931: S-a născut la Brăila, matematicianul Petru T. Mocanu, autorul unor importante studii în domeniul teoriei geometrice a funcţiilor analitice; autor de lucrări didactice, monografii; membru titular al Academiei Române din 2009; (m. 28 martie 2016, Cluj Napoca).

Petru Mocanu (1931-2016)

A fost profesor vizitator la Institutul Politehnic din Conakry (Guineea) și la Bowling Green State University, Ohio (SUA).

În perioada 1990–1992 a fost prorector al Universității „Babeș-Bolyai”, a fost șeful catedrei de Teoria Funcțiilor, decan al Facultății de Matematică și șef de catedră (prin cumul, 1961–1963 la Institutul Pedagogic din Târgu Mureș. A fost membru și președinte (1996–2003) al Societății de Științe Matematice din România și membru al Societății Americane de Matematică (AMS)

. Pe parcursul carierei universitare a predat cursul de bază, Analiză complexă și alte cursuri speciale: Teoria geometrică a funcțiilor, Funcții univalente, Spații Hardy, Teoria măsurii, Subordonări diferențiale, Difeomorfisme în planul complex. A fost redactor șef al revistei Mathematica (Cluj) a Academiei Române. A publicat peste 180 articole științifice și 6 cărți: Analiză matematică (Funcții complexe) – cu P. Hamburg si N. Negoescu, Teoria geometrică a funcțiilor univalente – cu T.Bulboacă si Gr.Sălăgean, Differential Subordinations. Theory and Applications – cu S.S. Miller, Funcții complexe – cu Gh. Oros, Bevezetés az analitikus függvények geometriai elméletébe – cu T. Bulboacă, Capitole speciale de analiză complexă – cu G. Kohr.

 1935: Regele Carol al II- lea  al României a vizitat orasul Hotin  din Basarabia, unde a pus piatra de temelie a spitalului județean și a vizitat cetatea.

1937: In România este desființată Universitatea Națiunii Săsești(Sächsische Nationsuniversität), care  activa din 1876 ca fundație.

A fost un organism politic de autoadministrare al sașilor transilvăneni constituit la ordinul lui Matei Corvin în 1486, care a funcționat până la jumătatea secolului al XIX-lea (1486–1876) ca administrație autonomă iar de atunci până la desființarea sa definitivă, ca fundație.

Ca urmare a constituirii sale, comunitatea săsească din Transilvania a devenit „națiune politică” alături de maghiari și secui, având drept de reprezentare în Dieta Transilvaniei.

Universitatea săsească, îngloba cele şapte scaune ale Sibiului (Orăştie, Sebeş, Miercurea, Sighişoara, Nocrich, Cincu şi Rupea), Scaunul Şeica şi cel al Mediaşului, formate mai târziu, precum şi Districtul Braşov şi Districtul Bistriţei.

Ca urmare a constituirii sale in evul mediu, comunitatea săsească din Transilvania a devenit „naţiune politică” alături de maghiari şi secui, având drept de reprezentare în Dieta Transilvaniei.

Cuvântul „Universitate” nu are nici o legătură cu noţiunea de „învăţământ superior”. Prin „Naţiune” se desemna grupul etnic sau etnia germana saseasca. Prin urmare, în termenul „Nationsuniversität” este vorba de totalitatea unei naţiuni sau a unui grup etnic, in acest caz fiind vorba despre „totalitatea saşilor transilvăneni”, de pe teritoriul pe care s-au stabilit in Transilvania.

În 6 februarie 1486, Thomas Altemberger, care a fost primar al Sibiului între 1473-1490, a primit de la regele Matei Corvin diploma care întărea privilegiile Diplomei andreene pentru „toţi saşii trăitori în părţile ardelene ale regatului” (universorum Saxonum nostrorum partium regni nostri Transsilvanorum) şi le-a extins asupra întregului Pământ Crăiesc.

În felul acesta, Matei Corvin a creat Universitatea Naţiunii Săseşti, care a stabilit pentru câteva secole cadrul vieţii saşilor de pe teritoriile privilegiate, unindu-i într-o singură unitate juridică şi administrativă.

O dată cu creşterea tensiunilor între cele trei stări recunoscute şi cu slăbirea puterii regilor Ungariei, „die Nationsuniversität” s-a transformat într-un instrument de putere al saşilor, care a funcţionat până în secolul al XIX-lea.

Ea era „o reprezentanţă politică” a poporului sas, cu putere de negociere spre exterior iar spre interior, pe Pământul Crăiesc (înlatină Fundus Regius şi în germană Königsboden[2]), o garanţie a autonomiei „de facto” şi o instituţie de autoadministrare (în germană Eygenlandrecht şi în latină Statua)care a fost condusă iniţial de un jude regal, devenit mai târziu comite al saşilor.

Ulterior, acestei unităţi i-au fost încorporate şi sate româneşti ce purtau numele de „scaune-filială”

Între măsurile de reformă luate de împăratul Iosif al II-lea în anul 1781, se număra şi introducerea „concivilităţii”, care anula Constituţia stărilor şi dizolva Universitatea Naţională Săsească.

În 1821, sediul Universităţii Săseşti s-a instalat în Casa Hecht, cunoscută şi drept casa comesului, aflată în Piaţa Mare din Sibiu.

În contextul revoluţiei de la 1848, Universitatea Săsească a fost desfiinţată din nou şi nu a mai dobândit niciodată importanţa pe care o avea în trecut. După revoluţia de la 1848, saşii au pierdut, unul câte unul, din vechile drepturi

Prin legea din 1 iunie 1937, publicată în Monitorul Oficial nr. 124, din 1.VI.1937, fundaţia Universitatea Săsească a fost definitiv desfiinţată, iar întregul ei patrimoniu de bunuri a fost împărţit între Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, a saşilor din România şi Societatea culturală română „Aşezământul Cultural Mihai Viteazul”, care a fusese înfiinţat prin aceeaşi lege.

1938: A decedat Gustav Oswald Kisch, filolog şi istoric sas din Transilvania; autorul teoriei identităţii graiului german bistriţean, cu cel luxemburghez, de unde concluzia emigrării saşilor din regiunea Mosela (Luxemburg) în Transilvania; a fost membru de onoare al Academiei Române din 1933; (n. 1889).

1938: În  România, este adoptată Legea pentru organizarea Consiliului economic superior (creat înca din  1936), care avea scopul de a dirija întreaga viaţă economică a ţării. 

1939: In România se desfasoara alegeri parlamentare,  în urma cărora Frontul Renașterii Naționale – care prezentase liste unice, fără contracandidați – obține toate locurile în Adunarea Deputaților și în Senat.

Frontul Renașterii Naționale a fost un partid înființat de regele Carol al II-lea la data de 16 decembrie 1938, fiind primul partid de masă din România.

Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale specifica în Art. 1 că Frontul Renașterii Naționale este „unică organizație politică în stat„, pentru ca Art. 7 să specifice că „orice altă activitate politică decât acea a F.R.N. fiind socotită clandestină, iar autorii pedepsiți„.

Scopul declarat al F.R.N., enunțat în Art. 2, „mobilizarea conștiinței naționale în vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare românești de apărare și propășire a patriei și de consolidare a statului„.

Art. 6 prevedea că numai F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri.

În Monitorul Oficial din 22 iunie 1940 a apărut Decretul-lege pentru transformarea Frontului Renașterii Naționale în Partidul Națiunii, al cărui prim articol specifica faptul că: Frontul Renașterii Naționale devine partid unic și totalitar, sub denumirea de Partidul Națiunii. El va funcționa sub conducerea supremă a Majestății Sale Regelui.

Imagini pentru Carol al II-lea photos

Foto: Carol al II-lea

1945 : S-a înființat Universitatea „Bolyai” din Cluj

Prin decretul regal nr. 407/1945, s-a înființat ca universitate română de stat cu predare în limba maghiară și a funcționat în perioada 1945–1959. Avea patru facultăți: Litere și filosofieDrept și economie politicăȘtiințeMedicină umană.

Babes-Bolyai University | UNIVERSITY OF FUKUI

Această măsură a fost adoptată pentru a convinge Comisia Aliată de Control asupra Transilvaniei de Nord cu privire la intenția României de a asigura buna conviețuire a maghiarilor din România, în perspectiva Tratatului de Pace din 1947. Sediul central al universității a fost instalat în școala de fete a doamnei Antonina De Gerando.

1946: Dupa o detenție de peste un an la Moscova, Ion Antonescu (fostul conducator al statului român), a fost trimis în România, judecat de un așa zis ”tribunal al poporului” înființat de comuniști, condamnat la moarte și executat  prin împușcare în incinta inchisorii Jilava, împreuna cu alți trei membri ai guvernului său, pentru “trădare, crime de război și crime împotriva păcii”.

Ion Victor Antonescu (n. 2 iunie 1882, Piteşti – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un om de stat român, ofiţer de carieră, general, şeful secţiei de operaţii a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major şi ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944, a fost prim-ministru al României şi Conducător al Statului.

1946: A fost executat  Gheorghe Alexianu, profesor universitar si om politic român, fost guvernator al Transnistriei ; (n. 1897).

Profesorul de Drept public Gheorghe Alexianu | Personalităţi | Art-emis

1946: A fost executat Mihai Antonescu, avocat si  om politic  român, fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri condus de mareșalul Ion Antonescu;  (n. 1904).

 

 1946: A fost executat generalul Constantin Z. („Piki”) Vasiliu (n. 16 mai 1882 Focșani), comandantul Jandarmeriei Române (1940 – 23 August 1944) și subsecretar de Stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 – 23 august 1944).

1948: A apărut Decretul privind ratificarea de către Guvernul român a actelor constitutive ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – OMS, cu sediul la Geneva, semnate în 1946 (din 1948 OMS devine organizaţie specializată a ONU)

1949: S-a inaugurat Teatrul de Vest Reşiţa cu piesa „Cumpăna”, de Lucia Demetrius. Prima stagiune a noului teatru a fost mai scurtă ca celelalte (1 – 16 iunie 1949), spectacolele cu cele trei premiere („Cumpăna”, „Confruntarea”, „O scrisoare pierdută”) fiind realizate de un colectiv venit de la București.

Teatrul de Vest Reșița (1949)

 1950: Este inaugurat oficial Palatul Pionierilor, în incinta Palatului Cotroceni din Bucuresti.

NOTĂ: Palatul Pionierilor a fost mutat, la 25 octombrie 1975, într-o clădire din Str. Sfinţii Apostoli, iar la 1 iunie 1986 s-a inaugurat oficial actualul Palat Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului.

 1952: A murit Gavril Rotică (pseudonimul lui Gavril Rotariu), poet (considerat un fel de Octavian Goga al Bucovinei) şi gazetar de marcă (cunoscut, în special, datorită campaniilor sale pentru reîntregirea ţării); a făcut parte din delegaţia la Congresul Naţional al Bucovinei (întrunit la 15/28 noiembrie 1918, în sala sinodală de la Cernăuţi), la care s-a hotărât unirea Bucovinei cu Ţara (n. 1881).

1956: S-a născut in București, scriitorul român Mircea Cărtărescu.

Cărțile sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară și alte limbi.

Actualmente, Mircea Cărtărescu este conferențiar universitar la Catedra de literatură română a Facultatii de litere a Universitatii Bucuresti. 

In aprilie 2015 i-a fost acordată una dintre cele mai prestigioase distincţii literare europene, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană (Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur), pentru întreaga operă literară;

Potrivit academicianului francez de origine română Eugène Ionesco, câştigătorul din 1970, Mircea Cărtărescu este primul autor român distins cu acest premiu literar de mare tradiţie, decernat din 1965

1957: S-a inființat in Bucuresti, Muzeul Literaturii Române,  fondat de către criticul si istoricul literar Perpessicius (Dumitru Panaitescu), care a fost si primul director al acestei instituții.

  Muzeul Naţional al Literaturii Române deţine peste 300.000 de piese organizate în 300 colecţii (sec. XV-XX), cuprinzând manuscrise ale unor scriitori români precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu şi mulţi alţii. Colecţiile sunt completate de cărţi vechi şi rare, documente istorico-literare, lucrări de artă plastică (grafică, pictură, scluptură), periodice, obiecte şi mobilier memorial, fotografii, înregistrări audio-video.

Clădirea în care îşi desfăşura activitatea Muzeul Naţional al Literaturii Române a fost retrocedată în anul 2014, proprietarul  somând instituţia în privinţa întreruperii activităţii începând cu data de 15 iunie a aceluiaşi an; tezaurul MNLR a fost mutat în incinta Casei Presei din Bucureşti.

1957: Televiziunea Româna a transmis prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică din București.

Imagini pentru Teatrul Țăndarică din București.photoâ

1962: S-a născut politicianul roman Adriean Videanu, fost ministru în Guvernul României, fost primar general  al Bucureștiului.

1971: S-a născut  cântăreața de muzică uşoară și prezentatoare radio -tv, Monica Anghel.

Monica Anghel a șocat la ultima apariție. TRANSFORMAREA este uluitoare! Cum  arată acum vedeta. Este, pur și simplu, de nerecunoscut… FOTO TEXT! –  Evenimentul Zilei

A  câștigat Festivalului Internațional „Cerbul de aur”, ediția 1996 și a participant, ca reprezentantă a României, la concursul Eurovision (ediția din 1996 alături de formația Sincron și ediția din 2002, împreună cu  Marcel Pavel).

1972: S-a deschis la Constanţa, primul delfinariu public constituind prima formă muzeistică de acest gen din ţara noastră şi prima din sud-estul Europei la acea dată.

Imagini pentru Constanţa, primul delfinariu public photos

1975: A murit Eugen Filotti, publicist şi traducător, diplomat; a participat la toate şedinţele Societăţii Naţiunilor Unite între anii 1928 şi 1935; a fost membru în delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1946, alături de Lucreţiu Pătrăşcanu şi Mihail Ralea; (n. 1896).

 1982: A murit actorul Constantin Neamţu-Ottonel; (n. 1885).

1992: Agenţia Naţională de Privatizare începea (conform Hotărârii de Guvern 154/1992),  acţiunea de distribuire a carnetelor cu certificatele de proprietate către toţi cetăţenii români.

1993: Se introduce în România taxa pe valoarea adăugată (TVA).

 Noul Cod fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, a modificat major reglementările aplicabile până acum. Actul normativ a adus modificări importante tuturor zonelor importante ale fiscalităţii, inclusiv sistemului de cote de taxă pe valoarea adăugată (TVA).

Astfel, în acest an, cota standard de TVA scade de la 24% la 20%, urmând ca din 2017 aceasta să ajungă la 19%, în timp ce pentru anumite livrări de bunuri şi prestări de servicii se va aplica o cotă de TVA redusă, de 9% sau chiar 5% în anumite cazuri.

Aşadar, pe tot parcursul anului 2016, cota standard de TVA, de 20%, se va aplica tuturor operaţiunilor de livrări de bunuri și prestări de servicii, cu excepția operațiunilor scutite de taxă și a operațiunilor pentru care sunt valabile cotele reduse

1997: La ora 6:50, din Gara de Nord a plecat primul tren InterCity Express „Marea Neagră”, care asigura pe perioada sezonului estival, de trei ori pe zi, legătura între București și Constanța.

Odată cu introducerea acestui tren în circulație, s-au realizat și două premiere românești: apariția primului tren privat și depășirea plafonului de 100 km/h pentru o viteză comercială.

La exploatarea acestui tren, SNCFR participă cu 15% din acțiuni, Astra Vagoane Arad cu 10%, restul procentelor fiind asigurate de alte firme private.

 2004: A murit George Muntean, istoric şi critic literar, jurnalist, om politic; fost membru al Lojei masonice Bucovina; în anul 1996 a candidat la preşedinţia României din partea Partidului Pensionarilor; (n. 1932).

 2006: A murit Radu Constantin Bălescu, fizician belgian de origine română; contribuţii în fizica statică, teoria cinetică, fizica plasmei, fuziunea termonucleară controlată; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990; (n. 1932).

 2018: A murit solista și textiera Roxana Popescu; (n. 1958).

Solista și textiera Roxana Popescu a murit, la doar 61 de ani

A scris peste o mie de texte și nu s-a inspirat niciodată din viața ei personală sau a artistului, iar versurile cântecelor scrise de ea cucereau întotdeauna publicul de la prima auditie, asa cum s-a întamplat și în colaborarea noastră la piesa „Cea mai frumoasa stea” interpretata de Bianca Lixandru , piesa care a devenit repede cea mai cantata piesa in festivalurile naționale de muzicăușoară.

2019 : A încetat din viață la București pictorul român Vasile Celmare (10 mai 1931, Breaza de Sus, Prahova ).

Vasile Celmare – Temeiuri – Maestrul şi discipolii săi | Modernism

A fost profesor la catedra de Artă monumentală a Institutului „Nicolae Grigorescu“ din București și prodecan.

2020 : A încetat din viață la București, pictorul și desenatorul român Vladimir Zamfirescu(3 mai 1936, Ploiești), o personalitate marcantă a picturii românești și europene.

1 iunie – Ziua Copilului

                                       

1 IUNIE - Ce semnificație are Ziua Copilului și cum putem sărbători -  Editia de Dimineata

Ziua Internationala a Copilului a fost stabilita la Conferinta Mondiala pentru Protejarea si Bunastarea Copiilor, organizata la Geneva din 1925.

Nu este tocmai clar de ce ziua de 1 iunie a fost stabilita ca fiind Ziua Internationala a Copilului.

Una dintre teorii spune  ca, un numar de copii orfani chinezi au fost stransi  pentru a sarbatori Festivalul Dragonului de consulul chinez din  San Francisco, chiar pe 1 iunie, data care a coincis cu Conferinta de la Geneva.

De atunci s-a stabilit ca 1 iunie sa fie Ziua Internationmala a Copilului, mai ales intarile comuniste.

In vest, aceasta zi este sarbatorita in alte zile ale anului, dar nu i se acorda prea mare atentie.

Astfel, aceasta zi a fost interpretata ca fiind o sarbatoare comunista.

Ziua Copilului este sarbatorita in lume la date diferite. In 25 de tari, in majoritate foste sau actual comuniste la 1 Iunie; Vesticii au date separate : Germania, partea de est, la 1 Iunie, Germania, partea vestica, la 20 Septembrie. India, la 14 Noiembrie Japonia, Coreea de Sud, la 5 Mai .

In  1989 , la 20 noiembrie, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat  Conventia privind Drepturile Copilului , aceasta fiind  ratificata si de Parlamentul Romaniei,  devenind conform Constitutiei, parte integrata a dreptului intern in tara noastra.

Ziua Internationala a Copilului a fost stabilita la Conferinta Mondiala pentru Protejarea si Bunastarea Copiilor, organizata la Geneva din 1925.

Nu este tocmai clar de ce ziua de 1 iunie a fost stabilita ca fiind Ziua Internationala a Copilului.

Una dintre teorii spune  ca, un numar de copii orfani chinezi au fost stransi  pentru a sarbatori Festivalul Dragonului de consulul chinez din  San Francisco, chiar pe 1 iunie, data care a coincis cu Conferinta de la Geneva.

De atunci s-a stabilit ca 1 iunie sa fie Ziua Internationmala a Copilului, mai ales intarile comuniste. In vest, aceasta zi este sarbatorita in alte zile ale anului, dar nu i se acorda prea mare atentie.

Astfel, aceasta zi a fost interpretata ca fiind o sarbatoare comunista.

Ziua Copilului este sarbatorita in lume la date diferite. In 25 de tari, in majoritate foste sau actual comuniste la 1 Iunie; Vesticii au date separate : Germania, partea de est, la 1 Iunie, Germania, partea vestica, la 20 Septembrie. India, la 14 Noiembrie Japonia, Coreea de Sud, la 5 Mai .

În 1989 , la 20 noiembrie, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat  Conventia privind Drepturile Copilului, aceasta fiind  ratificata si de Parlamentul Romaniei, devenind conform Constitutiei, parte integrata a dreptului intern in țara noastră.

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfântul Iustin Martirul si Filosoful

Sfantul Iustin Martirul si Filosoful

Sfantul Iustin Martirul si Filosoful s-a nascut in jurul anului 100 si a trait in vremea imparatilor romani Antonin cel Pios (138-161) si Marcus Aurelius (161-180). Parintii sai erau greci pagani. Devine crestin dupa ce-l intalneste pe un batran pe malul marii, care ii vorbeste de Hristos.

In urma acestei discutii marturiseste: „Iar mie mi s-a aprins deodata un foc in suflet si m-a cuprins o mare dragoste de profeti, ca si de barbatii aceia care au fost prietenii lui Hristos.

Si, gandindu-ma la cuvintele lui, gaseam ca aceasta este singura filosofie sigura si aducatoare de folos. In felul acesta si pentru aceasta sunt filosof“ (Dialog cu iudeul Tryfon, VIII, 1, p.130).

Plecand de la faptul ca termenul de “filosofie” se traduce prin iubire de intelepciune, filosoful crestin este cel iubitor de Hristos.Dupa convertire, pleaca la Efes, unde are loc dialogul cu iudeul Tryfon si apoi ajunge la Roma, unde va deschide prima scoala filosofica in care se va preda credinta crestina.

Prin deschiderea acestei scoli, filosoful cinic, Crescens, devine adversarul Sfantului Iustin, ajungand sa il denunte autoritatilor romane ca este crestin.

Precizam ca el deschide aceasta scoala in vremea persecutiilor, cand crestinii se ascundeau ca sa nu fie omorati.Cand a fost intrebat daca renunta la Hristos, Sfantul Iustin a raspuns:

“Nici un om in toate mintile nu abandoneaza Adevarul pentru eroare“.In anul 165, dupa denuntul lui Crescens, Sfantul Iustin primeste moartea martirica prin taierea capului, in ziua de 1 iunie.

Mentionam ca Sfantul Iustin a fost unul dintre aparatorii credintei crestine, trimitand doua apologii: una imparatului Antonin, iar cealalta senatului roman.

Moastele Sfantului Iustin se afla in Biserica “Sfantul Ioan Botezatorul“, din Sacrofano, la mică distanță de Roma.
Menționăm ca Sfântul Iustin a fost unul dintre apărătorii credinței crestine, trimițând doua apologii: una împăratului Antonin, iar cealaltă senatului roman.

Moaștele Sfântului Iustin se află în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, din localitatea Sacrofano, la mică distanță de Roma, în Italia.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/01/o-istorie-a-zilei-de-1-iunie-video/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
  2. Crestin Ortodox.ro;
  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  4. e.maramures.ro ;
  5. Wikipedia.ro.;
  6. mediafax.ro ;
  7. worldwideromania.com ;
  8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  10.  Istoria md;
  11. Cinemagia.ro.

01/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: