CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

STRATEGIA de dezinformare strategică și războiul informațional dus de Ungaria în timpul tratativelor de pace de la TRIANON

Ungaria la Trianon. Dezinformare strategică și război informațional

 

După înfrângerea suferită în Primul Război Mondial. delegaţia maghiară la tratativele de pace de la Paris din 1920 a încercat să amâne cât mai mult semnarea tratatului de pace care ar fi dus la recunoaşterea Unirii Transilvaniei cu România.

Şeful delegaţiei de la Budapesta, contele Albert Apponyi a pus la dispoziţia marilor puteri ample memorii în care apăra cauza Ungariei. Notele părţii maghiare au încercat în permanenţă să inducă ideea că românii sunt o rasă inferioară, incapabilă să guverneze şi greu guvernabilă.

Rasismul notelor maghiare de la Conferinţa de la Paris este insinuat treptat, mai ales în cadrul demonstraţiilor şi argumentaţiilor istorice şi politice. Istoria românilor din Transilvania este distorsionată în conformitate cu teoriile lui Roessler, conform cărora românii au venit din Balcani în secolele XIV – XV şi s-au manifestat ca un “factor perturbator” al ordinii maghiare, fiind nevoie de eforturi pentru civilizarea “păstorilor seminomazi”.

Notele maghiare mai susţineau şi existenţa unei diferenţe majore între românii din interiorul şi din afara arcului carpatic – primii fiind mult superiori în urma contactului cu maghiarii.

Ponegrirea românilor la Paris a rămas fără succes,însă afirmaţiile cuprinse în notele diplomatice maghiare din anul 1920 cu privire la “inferioritatea rasei româneşti” constituie şi acum o radiografie a unei concepţii politice extremiste, relevă istoricul George Damian* în publicația online https://larics.ro.

Diverse paragrafe ale memoriilor maghiare ţin să sublinieze superioritatea maghiarilor faţă de români:

“Din punct de vedere intelectual şi economic Transilvania este cu o sută de ani mai avansată decât România, de aceea alipirea ei la România va avea o influenţă nefastă asupra dezvoltării sale şi poate provoca tulburări cât se poate de serioase”.

Diplomaţii de la Budapesta încercau să demonstreze că românii constituie o clasă inferioară în Transilvania afirmând:

“Majoritatea lor (a românilor n.red.) se recrutează din clasa ţărănească, iar maghiarii a căror viaţă socială este mai dezvoltată şi care au numeroase clase intelectuale sunt astfel mult mai mobili decât această masă de ţărani. Viaţa socială a maghiarilor şi a saşilor este mult mai diferenţiată. Procentul lor în profesiile calificate depăşeşte cu mult procentul populaţiei lor. Dimpotrivă, românii sunt importanţi prin cifra de analfabeţi”.

Mai mult, presupusa inferioritate a românilor este considerată a fi de neevitat:

“Superioritatea maghiarilor şi a saşilor în discuţie nu se datorează nici protecţiei statului maghiar, nici unui sistem de opresiune bazat pe violenţă. Aceasta este o presupunere care este negată de datele statistice, care demonstrează faptul că inferioritatea rasei româneşti se manifestă într-o manieră frapantă ori de câte ori le este lăsat spaţiu liber pentru iniţiativa privată”.

 Foto: Semnarea tratatului de pace cu Ungaria

Argumentarea opresiunii

“Inferioritatea românilor din Transilvania, departe de a fi rezultatul unei opresiuni, provine din două cauze distincte. În primul rând naţiunea română este una tânără, căreia îi lipsesc tradiţiile şi care nu şi-a descoperit conştiinţa naţională decât la mijlocul secolului al XIX lea. Religia sa este cea bizantină, limba ritului său este slavă, iar în Transilvania biserica românească şi-a câştigat independenţa datorită principilor maghiari protestanţi şi uniunii confesionale (crearea bisericii greco-catolice, n.red.) pe care românii nu au putut-o realiza prin forţe proprii ci doar sub presiunea unei influenţe exterioare. Literatura lor naţională este de origine recentă”, susţineau notele remise de delegaţia maghiară marilor puteri.

“Poporul român nu a reuşit să scoată la lumină individualitatea rasei sale, nici să imprime un specific naţional instituţiilor ţării sale. Nici instituţiile evului mediu, nici puterea ideilor epocii contemporane nu au avut nici un fel de influenţă asupra politicii şi civilizaţiei sale. Epoca cruciadelor, sistemul feudal, papalitatea, Sfântul Imperiu Roman, Renaşterea şi Reforma, au trecut fără să lase urme asupra acestui popor. Dimpotrivă, naţiunea maghiară a luat parte la toate aceste evenimente”, afirmau diplomaţii maghiari.

Incapacitate de dezvoltare

Memoriile citate susţin că românii sunt pur şi simplu incapabili de dezvoltare, fiind parcă condamnaţi să rămână o rasă inferioară:

“Înapoierea civilizaţiei şi dezvoltării economice a românilor nu trebuie să surprindă pe nimeni, este o certitudine faptul că trăind într-un stat, alături de alte popoare, românii nu reuşesc şi nu au reuşit de multă vreme să egaleze acele popoare (…)“Însă inferioritatea românilor din Transilvania ţine şi de istoria lor locală. Elementul românesc nu a fost unul autohton, nu a reuşit să-şi fondeze un stat al său, ci s-a insinuat lent de-a lungul secolelor. Asemănător maselor vulcanice care sub presiune pătrund prin crăpăturile scoarţei terestre, elementul românesc s-a infiltrat prin fisurile care s-au produs în edificiul naţional şi economic edificat de maghiari şi de saşi în Transilvania. ŞI tot aşa cum masele vulcanice nu se ridică la suprafaţă ci se afundă în sol, la fel poporul român din Transilvania a rămas la baza scării sociale”.

Totuşi “rasa românească” este capabilă să “înveţe” de la maghiari, conced la un moment dat diplomaţii de la Budapesta:

“Românii din Transilvania care au venit aici în secolele XV – XVI din Balcani nu au avut o viaţă constituţională. Din cauza inferiorităţii lor intelectuale şi economice, biserica lor le-a oferit singura posibilitate de civilizare (…) Toate vechile instituţii intelectuale şi economice sunt exclusiv maghiare sau germane, iar elementul românesc nu a înfiinţat decât în ultima sută de ani instituţii proprii intelectuale şi economice, sub influenţa binefăcătoare a mediului intelectual şi economic maghiar şi german. Acesta este şi motivul pentru care românii din Transilvania au depăşit cu mult în ultimul secol pe fraţii lor de rasă care trăiau în afara acestui amestec etnic în propriile lor ţări (Valahia şi Moldova)”.

Delegația Ungariei la Tratativele de Pace de la Trianon

 Deformarea istoriei

Memoriile maghiare deformează istoria încercând să acrediteze că românii au venit în Transilvania la 400 de ani după venirea ungurilor, organizaţi în cete de păstori seminomazi, care au avut nevoie de măsuri de coerciţie pentru a se putea încadra într-un stat organizat:

“În interiorul zonei carpatice primul stat veritabil a fost format în secolul al X lea de către maghiari care s-au stabilit aici după ce au ocupat poziţii în regiunile transdanubiene şi în Câmpia Maghiară. (…) În secolele XIV şi XV în urma invaziei turce în Balcani a crescut în mod considerabil imigrarea românilor de dincolo de Dunăre în Transilvania şi în părţile orientale ale Ungariei”.

Notele diplomatice din 1920 neagă continuitatea daco-romană:

“Primul care a exprimat ideea că românii trebuie să fie urmaşii ale elementelor poporului roman care au rămas în Dacia a fost Bonfinius care din cauza asemănării dintre limba italiană şi cea română a susţinut că românii din Transilvania sunt urmaşii legionarilor şi colonilor împăratului Traian. Această teză a lui Bonfinius a trecut în cursul secolului al XVIII prin operele lui Toppeltinus şi Cantemir în ştiinţa europeană şi a devenit cu ajutorul unor anumite circumstanţe politice externe o dogmă ştiinţifică”.

Mai mult, maghiarii resping şi un cronicar ungur, dacă acesta îi menţionează pe români:

“Anonymus, cronicarul anonim al regelui Bela este unicul cronica din evul mediu care găseşte români în secolul al IX lea în vechea Dacie la sosirea maghiarilor în ţara lor actuală.

Însă istoria critică a demonstrat că este imposibilă recunoaşterea operei lui Anonymus drept o sursă istorică autentică. Inspirată de o fantezie patriotică, această operă nu redă istoria adevărată a cuceririi ţării de către unguri, ci o epopee.

Aceeaşi critică ştiinţifică a demonstrat că partea care se referă la români a fost interpolată în această cronică abia mai târziu”.

Românii – “element perturbator”

f4

Bornă de frontieră între România și Ungaria

Maghiarii susţineau la Paris că românii au fost în permanenţă un “element perturbator”:

“Românii imigranţi s-au stabilit iniţial pe domeniile regale necultivate şi nelocuite, sub conducerea propriilor lor cneji, care la origine erau conducătorii imigraţiei. Raporturile lor cu populaţia de agricultori saşi şi maghiari au fost la fel de proaste ca şi cele cu populaţiile balcanice. Nu s-au putut obişnui decât foarte greu sau chiar deloc cu ordinea economică, socială şi juridică a statului maghiar.

Din acest motiv au existat numeroase pedepse împotriva lor, iar autorităţile statului au fost silite să pună în vigoare numeroase legi coercitive împotriva lor. (…) Putem afirma că toate datele istorice probează faptul că în evul mediu românii au fost peste tot priviţi de la prima lor apariţie ca un element perturbator care nu respecta nici proprietatea individuală, nici ordinea socială, nici instituţiile juridice ale statului.

Este evident că un astfel de element nu a putut avea o influenţă economică, politică şi socială suficientă pentru a putea fi un factor constituţional alături de celelalte trei naţiuni legale (…) A fost foarte dificil pentru guvernările Transilvaniei să obişnuiască acest popor cu o morală, cu ordinea socială legală şi cu instituţiile juridice ale statului, într-un cuvânt să facă din aceşti păstori seminomazi un popor agricol şi muncitor, apt pentru civilizaţie”.

*George Damian este membru al Consiliului de Experți LARICS.

ADDENDA

Conferința de Pace de la Paris începută la 18 ianuarie 1919, a avut drept obiectiv dezbaterea noii configurații politico-teritoriale și rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare rezultate din Primul Război Mondial.

Conferința avea ca scop elaborarea și semnarea tratatelor de pace între statele învingătoare (cu excepția Rusiei, atunci în plin război civil) și cele învinse în Primul Război Mondial. Președenția Conferinței a revenit delegatului Franței, țara gazdă, Georges Clemenceau, iar şeful delegației române a fost primul ministru Ion I. C. Brătianu (până la demisia din fruntea delegației române, la 12 septembrie 1919).

Delegaţia română la Conferinţa de la Paris, a avut în componenţa sa experţi în domenii variate, extrem de valoroşi : juridic (Eftimie Antonescu, Constantin Antoniade, Mircea Djuvara), economic şi financiar (G. Caracostea, dr. Creangă, C. Crişan, N. Flondor, Eugen Neculce), geologie (Ludovic Mrazec), geografie şi etnografie (Caius Brediceanu, Alexandru Lapedatu), militare (col. Toma Dumitrescu) etc.

Notele, memorandumurile, aide-mémoire-urile înaintate reprezentanţilor marilor puteri reprezentate în Consiliul celor Patru, care au avut în mâinile lor puterea deciziei, se caracterizau printr-un înalt nive de profesionalism, pe o argumentaţie modernă, sobră, solidă şi, printr-un aspect absolut remarcabil: respectul datorat popoarelor vecine.

Prin tratatul de la Trianon (publicat în Monitorul Oficial al Regatului României nr. 136 din 21 septembrie 1920), Ungaria a recunoscut însă noile granițe cu vecinii și unirea Transilvaniei cu România cerută de românii ardeleni la 1 decembrie 1918.

Granițele după Trianon

Prin articolul 27 al tratatului erau fixate, cu mare precizie, „fruntariile Ungariei” cu țările vecine, iar în cea de-a treia parte a tratatului, intitulată „Clauze politice europene”, articolele 45, 46 și 47 fac referire directă la România, stipulând că Ungaria renunță în favoarea României „la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei… fixate prin articolul 27 și recunoscute prin prezentul Tractat sau prin orice alte Tractate încheiate… ca făcând parte din România”, urmând ca o comisie alcătuită din reprezentanți ai principalelor puteri aliate și asociate, ai României și Ungariei, să traseze granița.

HARTA ROMÂNIEI DUPĂ MAREA UNIRE

Totodată, România se angaja ca printr-un tratat ulterior, să ocrotească „interesele locuitorilor ce se deosibesc prin rassă, limbă sau religiune de majoritatea populațiunii, precum și pentru a ocroti libertatea transitului și a aplica un regim echitabil comerțului celorlalte națiuni”.

În anii interbelici, Ungaria a promovat o politică revizionistă, considerând Regatul României Mari, înfăptuit prin voința națiunii înainte de recunoașterea sa prin tratatele de pace, drept „o „creație artificială”, o „plăsmuire monstruoasă” a Versailles-ului și a Trianonului.

Prin arbitrajul de la Viena din 30 august 1940, România a fost obligată de Germania nazistă să cedeze Ungariei horthyste aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei în care românii, majoritari în teritoriul anexat, urmau să dobândească naționalitate ungară și să fie maghiarizați. În timpul ocupației, mulți români au fost masacrați ori au avut de îndurat o serie de atrocități greu de descris.

Diktatul a fost anulat prin tratatul de pace de la Paris din 1947, care restabilea vechile frontiere dintre Ungaria și România, consfințite prin Tratatul de la Trianon, care au rămas în vigoare până astăzi.

Acesta este contestat în continuare de unii istorici și de mulți politicieni maghiari din Ungaria și România, care printre altele, cer cu insistență, autonomia așa-numitului Ținut Secuiesc, pretenție care contravine atât tratatului de la Trianon cât și Constituției României. (https://www.pressalert.ro).

Publicitate

18/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UN „cal troian” al MOSCOVEI- Regiunea Găgăuzia din Republica Moldova

Irina Vlah, desemnată guvernatoare a autonomiei găgăuze a Moldovei (Bașkan), strânge mâna susținătorilor săi în cadrul ceremoniei de inaugurare, în orașul Comrat, la 112 km sud de Chișinău, Moldova, 19 iulie 2019.
©EPA-EFE/DUMITRU DORU  |   Irina Vlah, guvernatoarea autonomiei găgăuze a Moldovei (Bașkan), la ceremonia de inaugurare din orașul Comrat, la 112 km sud de Chișinău, Moldova, 19 iulie 2019.

Regiunea Găgăuzia din Republica Moldova, un „cal troian” al Moscovei

Găgăuzia este, poate, cea mai rusofilă regiune a Republicii Moldova. O entitate separatistă la începutul anilor ’90, Găgăuzia a acceptat până la urmă suveranitatea Chișinăului, însă pretinde dreptul la secesiune în cazul unei uniri cu România sau chiar și al integrării europene, relatează https://www.veridica.ro.

De la „republică” la regiune autonomă cu „dreptul la autodeterminare istorică”

La 19 august în sudul Republicii Moldova, în Unitatea Teritorial Administrativă Gagauz Yeri, au fost marcați 32 de ani ani de la proclamarea Republicii Găgăuzia. Entitatea separatistă, apărută înainte de proclamarea Republicii Moldova ca stat, a existat de facto timp de mai bine de patru ani.

Găgăuzii sunt un popor turcic care în sec. XIII s-a stabilit în regiunea Dobrogei și a adoptat ortodoxismul. În secolul XIX Imperiul Țarist le-a oferit condiții să se strămute în Sudul Basarabiei pe care o anexase în 1812, în ținutul numit Bugeac, locuit de tribul nogai. 

Istoriografia oficială găgăuză vorbește de prima formațiune statală a acestui popor în sec. XIII și de o primă republică – Republica Comrat – în timpul revoluției din Rusia din 1905. Totuși, Republica Comrat a durat doar câteva zile, iar găgăuzii par să se fi adaptat bine la comunism și perioada sovietică în care, deși limba lor nativă este turcică, au adoptat rusa ca principala limbă de comunicare.

Găgăuzii au început să vorbească de autonomie și, ulterior, de independență, la sfârșitul anilor ’80, odată cu mișcarea de eliberare națională din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), pe fundalul destrămării URSS. Printre motivele invocate au fost „pericolul românizării”, „biciul jandarmului român”, exact ca cele folosite în aceeași perioadă de rusofonii din stânga Nistrului.

La 12 noiembrie 1989, un congres al găgăuzilor declară crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Găgăuze în cadrul RSSM, exact în aceeași perioadă în care la Chișinău aveau loc primele manifestații deschise împotriva regimului sovietic, precum sabotarea aniversării revoluției bolșevice pe 7 noiembrie.. Iar la 19 august 1990 – cu doar două săptămâni înainte de autoproclamarea independenței Transnistriei – a fost proclamată Republica Găgăuzia, care a existat de facto până în 1995.

Raporturile juridice dintre Chișinău și Comrat au fost stabilite abia la sfârșitul anului 1994, după ce parlamentul majoritar „agrarian” (de centru-stânga, format în mare parte de foști nomenclaturiști sovietici) a adoptat controversata Constituție cu „limba moldovenească” și statutul de neutralitate permanentă, iar apoi, a adoptat o lege „privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)”.

Statutul regiunii autonome prevede inclusiv că Găgăuzia are propriul parlament și guvern, fiind condusă de un bașcan, care este, din oficiu, membru al guvernului de la Chișinău. De asemenea, „în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”.

Această prevedere din lege a avut în primul rând în vedere „riscul” unirii Republicii Moldova cu România, dar unii analiști consideră că s-ar putea încerca aplicarea ei și în situația în care s-ar ajunge la aderarea Republicii Moldova la UE.

Adunarea Populară a criticat spre exemplu, obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidată pentru aderarea la UE.

În 2003, în timpul guvernării comuniste de la Chișinău, statutul de unitate teritorial administrativă oferit Găgăuziei a fost consfințit și în Constituție. În plus, Adunării Populare de la Comrat i-a fost atribuit și dreptul la inițiativă legislativă.

În ciuda investițiilor făcute în Găgăuzia, Uniunea Europeană și România sunt privite cu suspiciune la Comrat

În ciuda obținerii tuturor acestor drepturi, mișcările secesioniste din Găgăuzia, alimentate de diferiți lideri locali, sau cele menite să obțină mai multă autonomie față de Chișinău, nu au încetat vreodată.

La 2 februarie 2014, la scurt timp după ce Republica Moldova parafase Acordul de asociere cu UE, iar în Ucraina era în plină desfășurare Maidanul declanșat în urma refuzului regimului Ianukovici de a semna Acordul de asociere al Ucrainei, în Găgăuzia a avut loc un referendum declarat ilegal de justiție, finanțat din surse obscure, în care, ca pe timpurile sovietice, 99% au votat pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică și tot cam atâția împotriva integrării europene.

În plus, tot 99% au optat pentru independența Găgăuziei în cazul în care Republica Moldova își pierde statalitatea.

Preferințele politice ale populației din Găgăuzia au fost mereu în favoarea partidelor și politicienilor pro-ruși. Spre exemplu, în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2016, un procent de 98,89%, dintre participanți au votat pentru liderul socialiștilor de atunci, Igor Dodon, în defavoarea Maiei Sandu.

Pe parcursul anilor, Uniunea Europeană a investit în zeci de proiecte din Găgăuzia. La fel și România, cel mai cunoscut fiind proiectul de reparație a grădinițelor. Până în 2018 România investise 26 de milioane de euro în acel proiect, iar Găgăuzia a fost printre cei mai mari beneficiari.

Cu toate acestea, potrivit unui sondaj realizat în 2021 de Institutul de Politici Publice, 40% dintre găgăuzi considerau că Republica Moldova beneficiază de cea mai multă asistență externă din partea Rusiei și doar 14% – UE.

Același sondaj, realizat pe teritoriul Găgăuziei, și al raionului Taraclia, populat preponderent de bulgari, releva că o treime dintre găgăuzi își identifică apartenența culturală la cea găgăuză, 30% – la cea rusă și doar 12,6% – la cea moldovenească. Aproximativ 90% din cei intervievați se informau din surse în limba rusă, iar cei mai mulți aveau încredere în presa din Rusia.

Anumite lucruri par să se schimbe, chiar dacă o fac într-un ritm foarte lent. Potrivit aceluiași sondaj, față de o cercetare sociologică similară realizată în 2015, s-a înjumătățit de la 34% la 17 la sută numărul celor care își doreau ca Republica Moldova să fie parte componentă a Federației Ruse.

Este adevărat că a crescut de la 4% la 13,5% numărul celor care și-ar fi dorit reconstituirea URSS. De asemenea, în decurs de un deceniu s-a dublat numărul celor care afirmă că ar cunoaște „limba moldovenească”, dar și așa este vorba de mai puțin de un sfert dintre cei intervievați.

La 31 august 2021, de Ziua Limbii Române,  actualul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah a publicat o postare în care în premieră un oficial de la Comrat nu utilizează termenul „limba moldovenească”.

„Azi sărbătorim Ziua Limbii Române – este o sărbătoare importantă pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, a scris ea, provocând critici la Comrat. De notat însă că a scris acea postare spre sfârșitul celui de-al doilea (și ultimul) mandat. Irina Vlah este fostă comunistă, după care a trecut în echipa lui Igor Dodon însă, se pare, stabilise relații bune cu fostul ambasador al României la Chișinău, Daniel Ioniță, care a întreprins mai multe vizite în Găgăuzia.

În plus, în ultimii ani a fost lansat unul dintre cele mai importante proiecte românești în Găgăuzia – construcția unui bloc nou pentru singurul liceu cu predare în limba română din Comrat.

Vlah are și un blog, inclusiv în limba română, ceea ce iarăși este o noutate pentru un funcționar din Găgăuzia, mai ales că în campaniile sale electorale a promovat apropierea de Rusia și și-a făcut PR cu fotografii alături de Vladimir Putin. Este posibil ca Irina Vlah să aibă interese personale în realizarea unor proiecte de infrastructură; poate fi, totodată, vorba și despre planurile sale politice de viitor, având în vedere că  la sfârșitul anului trecut nu excludea posibilitatea să candideze la prezidențiale.

Oricum, gesturile Irinei Vlah rămân în antiteză cu poziția de până atunci a autorităților găgăuze, care, de pildă, în 2013 redenumeau obiectele de studiu în școli ‘Limba şi literatura română’ şi ‘Istoria Românilor’ în ‘Limba şi literatura moldovenească’ şi ‘Istoria Moldovei’.

Un cal troian al Moscovei în Republica Moldova

Având în vedere diferențele mari de viziuni dintre majoritatea cetățenilor Republicii Moldova și cei din Găgăuzia, se pare că unul dintre factorii care au contribuit ca lucrurile să nu escaladeze în Găgăuzia este lipsa de unitate a elitelor locale. Chiar dacă cei peste 120.000 de locuitori ai regiunii au practic aceeași viziune de politică internă și externă, disputele politice interne sunt foarte dure, iar deseori se lasă cu certuri, conflicte sau chiar bătăi între politicieni.  

Pe lângă frecventele scrutine naționale care au loc în Republica Moldova, în Găgăuzia mai au loc și două tipuri de alegeri locale – pentru Adunarea Populară și pentru funcția de bașcan – în care concurența este acerbă. Codul electoral și cutumele din regiune promovează candidații independenți la alegeri, astfel că Adunarea Populară, formată din 35 de deputați, e destul de pestriță.

Spre exemplu, după ultimele alegeri din Adunarea Populară din septembrie-octombrie 2021, președintele acesteia a fost ales abia în februarie 2022, din a 15-a încercare , cu 18, adică minimul necesar de voturi. Și ultimele alegeri pentru funcția de bașcan, din 2019, s-au lăsat cu scandal, după ce majoritatea concurenților au chemat alegătorii să boicoteze alegerile, prezența la vot a fost asigurată la limită, iar opoziția din regiune a reclamat fraude grave.

Agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, dar și consecințele războiului pentru Republica Moldova au încins spiritele la Comrat. Mai mulți deputați din Adunarea Populară au susținut deschis, prin postări și mesaje pe rețelele de socializare invazia rusă, au purtat ostentativ panglica Sf. Gheorghe, chiar dacă Parlamentul de la Chișinău a interzis afișarea acesteia ca pe un simbol al agresiunii militare.

În ultimele câteva luni, în Găgăuzia au avut mai multe proteste împotriva guvernării, a inflației și prețurilor, la care au început să se audă și mesaje separatiste.

La începutul lunii august, la un astfel de protest la Ceadîr-Lunga, a fost pus în discuție și subiectul desprinderii de Republica Moldova și alipirii la Rusia.

„Când rusul Ivan pe nume Vladimir Vladimirovici [Putin] va lua pământurile noastre rusești? Acest pământ aparține în primul rând Rusiei. Putin va veni odată și odată aici și-l vom întâmpina cu flori”, a declarat un activist din regiune, Dmitri Zirov, citat de nokta.md.

Iar unul din liderii mișcărilor secesioniste din anii 90 ai secolului trecut, Mihail Khedighelean, a anunțat că va fi organziată o reuniune a liderilor regiunii pentru a le solicita Rusiei și Turciei să apere Găgăuzia de România.

Astfel, în pofida schimbărilor din societatea moldovenească, Găgăuzia și găgăuzii rămân puternici angrenați la lumea și la politica rusă.

În condițiile în care Republica Moldova mai are de înfruntat o regiune separatistă la est și alte minorități vorbitoare de rusă pe teritoriul său, Găgăuzia este încă un călcâi al lui Ahile, sau mai degrabă un cal troian.

CITIȚI ȘI:

22/10/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ucraina ar trebui să se gândească și la problemele de ordin tehnic și juridic pe care le va ridica victoria împotriva Rusiei

Ucraina trebuie să se pregătească pentru perioada de după victoria împotriva Rusiei. ”Pachetul de victorie ucraineană”: o conversație cu Yaroslav Hrytsak, doctor în istorie. Ce se va întâmpla cu criminalii și colaboraționiștii Rusiei

”Pachetul de victorie ucraineană”: o conversație cu Yaroslav Hrytsak, doctor în istorie.

Ce se va întâmpla cu criminalii și colaboraționiștii Rusiei ?

În prezent, Ucraina nu ar trebui doar să dezvolte în mod activ, un plan pentru înfrângerea invadatorilor ruși, ci să se și gândească la problemele de ordin tehnic și juridic pe care le va ridica victoria împotriva Rusiei, atât pe arena internațională cât și pe cea internă. 

„Cred că ar trebui să dezvoltăm în mod activ un proiect pentru victoria noastră. Trebuie să promovăm suficient de mult acest proiect pentru a-l aduce în Occident. Când va veni timpul ca Rusia să se predea, ea va încerca să dicteze condițiile capitulării. Când se va discuta despre aceste condiții, trebuie neapărat să răsune o voce ucraineană puternică”, explică Yaroslav Hrytsak, istoric și publicist ucrainean, profesor la Universitatea Catolică din Ucraina, pentru https://www.kyivpost.com., preluat de https://podul.ro.

”A fi pro-rus înseamnă aproape același lucru cu a nu te spăla pe dinți”

În prezent, vocea Kremlinului în Occident a început să slăbească rapid. Fondurile uriașe care au fost investite în propaganda rusă din străinătate s-au pierdut aproape complet și irevocabil.

La urma urmei, propaganda funcționează atunci când este însoțită și confirmată de realitate. Iar realitatea de acum este că Rusia a declanșat o invazie sângeroasă la scară largă a teritoriului Ucrainei.

”Propaganda rusă nu mai poate convinge. Deocamdată, a fi pro-rus înseamnă aproape același lucru cu a nu te spăla pe dinți dimineața. Astăzi, propaganda rusă care operează pe teritoriul Federației Ruse se amplifică prin intermediul consumului gospodăresc. O întrebare este dacă ea mai funcționează în teritoriile ucrainene recent ocupate. Acest lucru nu este încă cunoscut cu siguranță, totuși, presupun că propaganda rusă a încetat complet să funcționeze în Ucraina. Putin a distrus roadele propagandei sale cu rachete rusești”, a spus Hrytsak.

Situația era cu totul alta în urmă cu opt ani, când Rusia a anexat Crimeea și a ocupat teritoriile din estul Ucrainei, revărsând o susținută și agresivă propagandă pro-rusă. Treptat, acest lucru a șters identitatea națională din mintea cetățenilor ucraineni care au rămas să trăiască în ocupație.

Cu toate acestea, problema recuperării și restabilirii acestei identități după eliberarea teritoriilor nu este de o importanță capitală în acest moment.

La urma urmei, problema nu poate fi rezolvată rapid. Inevitabil, procesul de recuperare va avea loc treptat și în principal datorită schimbării generațiilor. 

Catharsis: sistemul judiciar și comisia adevărului în teritoriile eliberate de sub ocupația rusească 

Potrivit istoricului Yaroslav Hrytsak, după eliberarea zonelor care au fost ocupate de trupele rusești, în primul rând este necesar să se creeze o instanță de justiție. Apoi vor fi identificați cu acuratețe infractorii și vor fi duși în fața justiției. În plus, ar trebui introduse restricții privind drepturile tuturor celor care au participat la organismele guvernamentale impuse de Rusia pe teritoriul Ucrainei.

Potrivit profesorului, de exemplu, instanța le poate retrage celor în cauză dreptul de a ocupa funcții în orice instituții guvernamentale, existând și posibilitatea de a le interzice să participe la alegeri pentru o perioadă de cel puțin 10 ani.  

Al doilea pas ar trebui să fie înființarea unei Comisii pentru Adevăr și Reconciliere, așa cum s-a întâmplat în Africa de Sud, în 1996. Această comisie a fost angajată în investigarea crimelor politice din perioada Apartheid-ului. 

Potrivit lui Hrytsak, acesta ar trebui să fie un proces de probă. Infractorului i se dă de ales – închisoare sau comisie. Dacă o alege pe cea din urmă, trebuie să-și mărturisească toate crimele în fața victimelor și a presei.

”Ceea ce se numește Catharsis trebuie să se întâmple. Adică trebuie să existe ceva pentru ca toți cei responsabili să înțeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat. Iar justiția ar trebui să se facă exclusiv în cadrul legii”, subliniază Hrytsak.

Cum prevenim instalarea unui regim autoritar și răbufnirea unui război civil după victoria Ucrainei în războiul cu Rusia 

Știm cu siguranță că mulți oameni care au poziții pro-ucrainene au rămas în continuare să locuiască în teritoriile ocupate în acest an. În același timp, nimeni nu-i va împiedica pe cei care au opinii pro-ruse să plece împreună cu trupele Rusiei.

Cu toate acestea, potrivit lui Hrytsak, alți cetățeni pot fi atrofiați politic. La urma urmei, aceștia pot accepta orice conducere politică care se dovedește a fi puternică. Însă ceea ce contează nu este doar puterea conducerii politice, ci eficiența acesteia. 

”Avem nevoie de un guvern care să poată face reforme politice și economice. Presupun că investițiile uriașe în reconstrucție vor fi direcționate către regiunile eliberate de sub ocupația rusească. Și acolo unde sunt investiții, sunt oportunități, dar și tentații uriașe. În Occident se discută deja condițiile în care Ucraina va primi acești bani. Până la urmă, oficialii occidentali văd deja pericolul sub forma corupției și a oligarhilor”, explică publicistul.

Prin urmare, acum este important să se formeze un „Pachet de victorie” – o listă de măsuri care să asigure prosperitatea Ucrainei în viitor și să reducă riscurile dezvoltării conflictelor interne, precum și riscul apariției unui regim autoritar.

„Mi-e teamă că, după victorie, societatea ucraineană se va confrunta cu o dispută mai acută – cine a făcut mai mult de dragul victoriei. La urma urmei, toată lumea știe că victoria are mulți părinți, iar înfrângerea are unul. Și când alegătorii vor începe să lupte, o vor face pentru cei care au făcut mai mult și sunt mai puțin de vină”, punctează Yaroslav Hrytsak.

Un exemplu izbitor de încurajare și incitare a unui astfel de conflict intern este rezultatul războiului greco-persan. Când un mic trib de greci a învins imensul imperiu al perșilor și a fost foarte mândru de el. Cu toate acestea, la 20 de ani după aceea, a început războiul grecesc dintre Atena și Sparta. A durat mai mult și a fost mai violent decât războiul cu perșii.

„A câștiga un război nu înseamnă deloc sfârșitul războiului. Și victoria poate duce la războaie civile, războaie în jurul modului în care ne vedem viitorul. Cred că este deja necesar să lucrăm pentru a preveni așa ceva”, subliniază doctorul în Științe Istorice. Prin urmare, problemele tehnice precum formarea de noi proiecte politice – care ar putea reprezenta o adevărată contrapondere la președintele Volodymyr Zelensky – sunt acum deosebit de importante.

”Zelensky, care merită tot respectul, trebuie să aibă o contrapondere politică, altfel vor fi din nou amenințări la adresa regimului autoritar. Vreau ca, în sfârșit, Ucraina să aibă un sistem bipartit și ca acesta să existe permanent. Pentru că noi nu am avut partide care să dureze mai mult de 10 ani. În această situație, conflictele sunt inevitabile, dar pentru ca acestea să nu degenereze într-o confruntare civilă acută, avem nevoie de un paratrăsnet – o luptă politică normală în societate”, spune Hrytsak.Este posibil să se creeze un sistem de contrapondere a sistemelor politice, în primul rând, datorită reformei judiciare. E nevoie de un sistem independent nu doar de ingerința autorităților, ci în general independent de oricine altcineva.

„Deși nu este cazul, nu văd cum va avea Ucraina energia necesară pentru a ne reface și reconstrui țara. După cum îmi spun economiștii, 75% din rentabilitatea investiției în Ucraina vine de la oameni care abia sunt la început de drum în afaceri. Statul trebuie să creeze condiții pentru antreprenori. În schimb, vedem că, recent, autoritățile au făcut multe pentru a face antreprenoriatul periculos, a conchis Hrytsak.

17/10/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: