CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

A FOST O VREME ÎN CARE GĂGĂUZII ERAU SUSȚINĂTORI AI MIȘCĂRII LEGIONARE

Imagini pentru gagauzia map

 

 

Istoria micului popor de origine turcică, găgăuzii, constituie unul dintre cele mai interesante şi mai puţin cunoscute file din istoria modernă a Basarabiei.

Se spune despre cei care se auto-intitulează „gagavuz”, în limba lor maternă, că ar fi  urmaşii triburilor de etnie turcă ale străvechilor oghuzi, un popor în esenţa sa migrator, care, sub presiunea altor triburi, a ajuns la un moment dat şi pe teritoriile primelor cnezate româneşti.

Conform unor istorici, găgăuzii se trag direct din triburile turce ale selgiukizilor, în timp ce lte teorii, de dată mai recentă, susţin că sunt urmaşii pecenegilor, oghuzilor sau cumanilor din triburile Kîpceak, care au urmat armatele sultanului selgiukid Izzedin Keykavus al II-lea (1236-1276).
În  noianul tulbure al istoriei lor, se pare că un trib al turcilor oghuzi intrase într-un conflict de moarte cu celelate triburi turce din confreria care-i urma pe selgiukizi.

Puşi în faţa pericolului de a fi exterminaţi de către fraţii lor de sânge, aceşti turci oghuzi ar fi migrat pentru a se salva în Balcani.

Dincolo de originea lor relativ neclară, găgăuzii rămân singurul popor turcic de religie creştină. Chiar dacă erau iniţial musulmani, odată ce s-au stabilit în Balcani au fost influenţaţi de Bizanţ, adoptând la scurtă vreme de la aşezarea lor creştinismul ortodox.

De fapt, alături de turci, tătari şi ciuvaşi, găgăuzii sunt singura etnie din Europa care mai vorbeşte o limbă eminamente turcică.

Ei nu prea au ieşit la suprafaţa istoriei în secolele ce aveau să urmeze creştinării.
Lunga lor perioadă de obscuritate a luat sfârşit la finele secolului al XVIII-lea când, din diverse motive, au migrat în Dobrogea şi Basarabia.

După ocuparea samavolnică a Basarabiei de către Rusia Ţaristă, trist eveniment petrecut în anul 1812, triburile tătare ale nogailor au părăsit Bugeacul şi s-au îndreptat spre Crimeea.

Ruşii imperiali care au întâlnit în premieră găgăuzii din Basarabia i-au numit iniţial bulgari, după locul lor de provenienţă – Bulgaria.

De-abia peste alţi 50 ani, etnografii ruşi au sesizat că, în rândul aşa-zişilor colonişti bulgari exista un grup distinct, cu limbă, port şi obiceiuri total diferite de ale bulgarilor.

Credincioasă principiului atât de vechi, dar mereu eficient: „Divide et impera”, Rusia i-a aşezat pe găgăuzi în zonele părăsite de tătari, oferindu-le o serie de privilegii importante, de care nu se bucurau românii moldoveni – de pildă, scutirea de impozite şi de serviciul militar, precum şi de obligaţia de a merge la şcoală.

Popor puţin numeros, dar cu implicaţii puternice în peisajul politic din Basarabia, găgăuzii au fost, de cele mai multe ori fără să-şi da seama, pioni ai repetatelor campanii de rusificare, devenind cu timpul o etnie rusificată ”ca la carte”, fiind și portavocea intereselor rusești în Moldova, ținând cu mândrie capul de afiș în lupta pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Eurasiatică, cu toate implicaţiile complexe şi dureroase care rezultă de aici pentru fraţii noştri de peste Prut.  

Ocuparea dintre anii 1806-1812 a Principatelor Române de către armatele ruseşti s-a încheiat cu Pacea de la Bucureşti, semnată la 16 mai 1812, pace prin care Imperiul Otoman a cedat Rusiei Ţariste Moldova Răsăriteană dintre Prut şi Nistru.

Bulgarii şi găgăuzii au fost primii care au beneficiat de privilegiile oferite de Moscova în Basarabia  anexată în 1812. 

Procesul de infiltrare al populaţie găgăuze în Basarabia a fost identic cu cel al bulgarilor, chiar dacă găgăuzii au venit aici în număr mult mai mare decât bulgarii.

Şi unii, şi alţii, se refugiau din faţa abuzurilor îndurate de la turci, sfârşind a fi masă de manevră şi cal troian folosit de ruşii ţarişti şi mai apoi de sovietici, în propriul interes.

 

 Până la începutul secolului al XIX-lea, găgăuzii erau prezenţi în Dobrogea în număr mare.

 

 

 

Imediat după anexarea Basarabiei de către Rusia Ţaristă, aceştia au migrat în proporţie mare din Dobrogea în Basarabia.

Cei care au rămas în Dobrogea au fost asimilaţi în mod paşnic de către populaţia majoritară română.

Găgăuzii din Dobrogea au fost o minoritate discretă, fără pretenţii absurde, care, din păcate, se stinge încet şi sigur.

La  recensământul din anul 1930, numărul găgăuzilor din judeţele Constanţa şi Tulcea era de aproximativ 1.000 de persoane, pentru ca  recensământul din anul 2002 să consemneze existenţa a doar 45 persoane din această etnie, toate în etate de peste 60 ani.

Vor deveni, foarte probabil, prima minoritate etnică ce va dispărea din România în decursul următoarei generaţii. 

Astăzi găgăuzii se întâlnesc în număr infim şi pe teritoriul  Greciei, Macedoniei, Ucrainei, Bulgariei, în Caucaz şi Asia Centrală.

În Basarabia şi-au dobândit independenţa  pentru o perioadă de cinci zile, cândva în iarna anului 1906.

În rest, au aparţinut de Rusia Ţaristă, între anii 1812-1917, de Regatul României 1918-1940 şi 1941-1944, de Uniunea Sovietică între 1940-1941 şi 1941-1991 şi, mai apoi, de Republica Moldova, din anul 1991 până în prezent.

Găgăuzii au susținut Mișcarea Legionară în perioada interbelică

Găgăuzii au susținut Mișcarea Legionară în perioada interbelică

 

Deși anul 1918 a însemnat și unificarea poporului găgăuz din Basarabia și din Dobrogea, cei opt reprezentanți ai săi din Sfatul Țării s-au abținut de la votarea Actului Unirii din 27 martie 1918, mai mult de teama unor represalii din partea sovieticilor, în condiţiile în care bolşevicii nu renunţaseră la ideea recuperării în forţă a Basarabiei.

Totuși, găgăuzii vor deveni mai târziu, în perioada interbelică, una din cele mai bine integrate minorități etnice din Basarabia.

Toţi găgăuzii urau pe atunci comunismul şi votau masiv cu Garda de Fier, fiind simpatizanţi ai Legiunii Arhanghelului Mihail şi ai politicii duse de Căpitan.

Găgăuzii erau un popor foarte credincios iar mișcarea legionară i-a atras atunci prin mesajul ortodox şi anticomunismul fervent. 

Majoritatea  lor vorbeau limba română, iar reprezentantul cel mai de seamă al intelectualității găgăuze, Mihail Ciachir,  a tradus Evanghelia (1937) în limba găgăuză și a creat chiar un dicționar găgăuzo-român (1938).

 

 

 

Personalitati de origine gagauza

 

Omul politic  Lascar Catargiu era şi el găgăuz, afirmându-se in viaţa politica a României în perioada apartenenţei sudului Basarabiei la ţara noastră, după războiul Crimeei.

Mareşalul Alexandru Averescu, născut în comuna Babele, jud. Ismail, în 1859, avea ascendenţă găgăuză (localitatea Babele era o comuna cu o populaţie mixta moldovenească şi găgăuză).

Dictatura instaurată de ocupaţia sovietică, educaţia forţată în spiritul materialismului „dialectic şi ştiinţific”, precum şi succederea generaţiilor, au dus la o schimbare profundă a societăţii găgăuze.

Anul 1940 va fi deopotrivă un an negru atât pentru locuitorii întregii Basarabiei, inclusiv pentru găgăuzi. La 28 iunie Basarabia va fi cedată de România URSS-ului și  la 2 august 1940, printr-un decret a lui Iosif Stalin va fi înființată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, fiind rupte din trupul Basarabiei județele Hotin, Ismail și Cetatea Albă, cedate Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.

Acest eveniment trist pentru locuitorii întregii Basarabii va însemna o  fracţionare a poporului găgăuz  în trei state: România, Ucraina și Republica Moldova.

Mai mult de atât, imediat după încheierea războiului al doilea mondial, cei mai înstăriți dintre găgăuzi, clasa intelectuală, dar și cei mai înflăcărați simpatizanți ai legionarilor au fost deportați, așa se face că astăzi avem sate întregi de găgăuzi în stepele din Siberia și Kazahstan.

Numeroşi  primari din localitățile găgăuze au fost deportați pentru că în perioada interbelică au făcut parte din administrația locală.

Procesul de sovietizare, rusificare şi îndoctrinare comunistă care a urmat a fost atât de puternic, încât  în momentele de răscruce din anii 1989 şi 1991, găgăuzii au susţinut păstrarea cu orice preţ a URSS-ului. 

De asemenea, se poate constata că în prezent marea majoritate a găgăuzilor este rusofonă şi  manifestă o românofobie acută, acesta fiind rezultatul deceniilor de propagandă şi îndoctrinare la care au fost supuşi de ocupanţii ruşi.

Ataşamentul găgăuzilor faţă de muribunda Uniune Sovietică a sfidat cursul istoriei.

Astfel, la referendumul din martie 1991, ei au votat în marea lor majoritate  pentru rămânerea în cadrul Uniunii Sovietice.  

Cei mai mulţi au susţinut tentativa de puci din august 1991, când comuniştii au încercat să cucerească puterea din Moscova în detrimentul lui Boris Elţîn.

La puţin timp înainte de durerosul episod din Transnistria, găgăuzii au încercat să-şi declare independenţa, dorind separarea politică şi administrativă de Republica Moldova.

„Încurajaţi” de agenţi de influenţă şi agitatori care doreau încă o enclavă fierbinte în Basarabia, găgăuzii au fost la un pas de a crea o nouă Transnistrie, de data asta în sudul Republicii Moldova.

Obligat de Moscova, Mircea Snegur, preşedintele de atunci al Rep. Moldova, a promis autonomie găgăuzilor, dar a refuzat să accepte ideea independenţei.

Pe data de 23 decembrie 1994, Parlamentul de la Chişinău a votat aşa-numita Gagavuz Yeri, Legea pentru Statutul Special al Găgăuziei.
Astăzi, Găgăuzia este un teritoriu autonom în cadrul Republicii Moldova, unde se vorbesc 3 limbi oficiale: româna, găgăuza şi rusa.

Ţinutul autonom găgăuz are în componenţă trei oraşe şi 23 de comune.

Conducătorul  găgăuzilor este Başkan-ul (un titlu având semnificaţia de căpetenie, guvernator, şef etc.).

 La data recensământului din 1 ianuarie 2011, Găgăuzia avea o populaţie de 160.700 suflete, dintre care 82% erau etnici găgăuzi, restul fiind români, bulgari, ruşi şi ucrainieni.

Este evident că mişcările separatiste şi anti-europene dăn Găgăuzia sunt susţinute de Rusia, care a avertizat în mai multe rânduri Republica Moldova că va avea probleme dacă va continua apropierea de UE şi va semna cu Bruxelles-ul Acordul de liber schimb şi pe cel de asociere, referendumul fiind doar una dintre acţiunile pe care Moscova le-a planificat.

Acest aspect este subliniat şi în analizele realizate de Stratfor, care evidenţiază că cel mai important mesaj transmis autorităţilor de la Chişinău, este acela că Rusia menţine un grad semnificativ de influenţă şi pârghii în ţară  astfel că orice decizii ale guvernului Republicii Moldova trebuie să ia în considerare interesele Rusiei.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

 

 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/06/24/ziua-de-24-iunie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/24/o-istorie-a-zilei-de-24-iunie-video/

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://geopolitics.ro/gagauzia-buturuga-mica-in-care-se-impiedica-parcursul-european/

http://basarabialiterara.com.md/?p=30230

https://www.timpul.md/articol/cine-sunt-gagauzii-%28ratacii-prin-istorie%29-30276.html

24/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Duplicitate în Găgăuzia

 

 Drapelul Găgăuziei

Drapelul Găgăuziei 

Găgăuzia sau Gagauz-Yeri ( în limba turcă Gagavuzya; yeri înseamnă pământ sau ţară), este o regiune autonomă din sud-vestul Republicii Moldova, locuită preponderent de găgăuzi, un popor vorbitor al limbii turce şi apropiat cultural de turci, însă de confesiune creştină ortodoxă.
Denumirea sa provine de la cuvantul „Găgăuz”, care este o derivatie a numelui Gok-oguz folosit pentru a descrie descendentii triburilor turce Oguz.
Tătarii crimeeni şi uigurii foloseau cuvântul „gok” cu sensul de „cer” sau „cer albastru”, astfel încât „Gok-Oguz” literalmente înseamnă „cer albastru-Oguz”. 

Găgăuzii sunt urmaşii turcilor selgiucizi stabiliţi în Dobrogea, împreună cu pecenegii, tribul Uz (Oguz) şi cumanii (Kipchak), poporul care au urmat în Anatolia pe sultanul Izzeddin Keykavus II (1236-1276). Mai exact, un clan de turci Oghuz a migrat către Balcani în timpul conflictele inter-tribale cu alţi turci.

Acest clan turcesc Oghuz s-a convertit de la Islam la Creştinismul Ortodox după ce s-au stabilit în Balcanii de Est (în Bulgaria) şi au fost numiţi turci găgăuzi. Un grup mare de găgăuzi a părăsit mai târziu Bulgaria şi s-a stabilit în sudul Basarabiei împreună cu un grup de etnici bulgari.

În 1812, Basarabia, care era jumătatea estica a Principatului Moldovei, a fost ocupată de Imperiul Rus şi triburile Nogai care locuiau în mai multe sate din Basarabia de Sud (sau Bugeac) au fost obligaţi să părăsească zona.

Între 1812 şi 1846, ruşii au recolonizat cu găgăuzi aduşi din estul Bulgariei (care a rămas sub Imperiul Otoman) într-o Basarabie ortodoxă, în principal în aşezările părăsite de triburile Nogai.

Ei s-au stabilit acolo, în paralel cu bulgarii basarabeni în Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cişmichioi şi alte sate locuite de cei din tribul Nogai. Unii găgăuzi s-au stabilit în partea liberă a Principatului Moldovei, care nu intra sub controlul rusesc in 1812, dar aceştia s-au mutat în zona compactă care populează astăzi partea de sud a Basarabiei.

Cu excepţia a cinci zile, când a fost de facto, independentă în iarna anului 1906, atunci când o răscoală ţărănească a declarat republică autonomă din Comrat, găgăuzii au fost conduşi de Imperiul Rus (1812-1917), România (1918 – 1940 şi 1941 – 1944), de Uniunea Sovietică (1940 -1941 şi 1944 – 1991) şi Republica Moldova (1917 – 1918 şi 1991 până în prezent).

 

 

 

gagauzia harta

Harta R.Moldova cu Găgăuzia şi Transnistria

 

 

 

Sindromul Stockholm la găgăuzi

 

Literatura de specialitate descrie sidromul Stockholm ca un comportament al unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul. Victimele, încep după o perioadă să se identifice cu răpitorii.

Drept consecință, la un moment dat separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, existând frica că victim ar pierde singura relație pozitivă formată – cea cu răpitorul.

Găgăuzii își adoră foștii călăi – sovieticiiUna dintre cele mai mari tulburări ale societății găgăuze , care a acceptat  comunismul, ajungând ca astăzi să-l regrete chiar foarte tare, se referă nemijlocit la sindromul Stockholm.

Așa se face că deși au suferit enorm de pe urma comunismului, găgăuzii au ajuns să-și venereze vechiii călăii, să le cinstească memoria și chiar să-i regrete.

Astăzi, găgăuzii au preluat elementele propagandistice sovietice și sărbătoresc cu mult fast victoria sovieticilor în cel de-al doilea război mondial, uitând de suferințele pe care comunismul le-a adus.

Bineînțeles că data de 9 mai înseamnă și anihilarea regimului criminal nazist, dar comunismul a fost o etapă mult mai neagră în istoria micului popor turcic.Lichidarea în masă a intelectulității găgăuze.

Mai întâi de toate intrarea Basarabiei în componența sovieticilor în 1940, a însemnat și separerea poporului găgăuz în trei state. Mai apoi, sursele de arhivă arată că odată cu instaurarea puterii sovietice în Basarabia, are loc un masacru în masa a intelectualior găgăuzi. Documentele scot la iveală cazurile unor primari găgăuzi, care au fost deportați sau executați.

Unul dintre aceste cazuri este și a lui Vasilii Marinov, primar în Ceadîr Lunga (1933-1937, care a fost arestat pe 9 iunie 1941 și deportat în Ivdellag, unde va deceda la scurt timp. Pe timpul său vor fi construite maternitatea din localitate, baia, săpate fântâni arteziene și construit drumul până la calea ferată. Un alt caz este acel al lui Dmitri Bacu, deținând timp de 18 ani funcția de primar în satul Gaidar.

Pentru că era un bun gospodar oamenii din sat s-au răsculat, atunci când autoritățile sovietice au încercat arestarea sa în 1940 și din această cauză va fi lăsat o perioadă la libertate. Până la urmă va fi deportat la 13 iunie 1941 în lagărul Ivdel, unde a murit la 10 februarie 1942.
O istorie destul de tragică va avea loc în satul Congaz unde familia lui Mitișov Vasili, fost primar al localității în anul 1935, va fi împușcat în anul 1941.Restul familiei sale și familia fraților săi Nicolae și Macar vor fi deportate în Kazahstan.

Soartă asemănătoare cu cei amintiți mai sus au avut și alți primari: Stepan Cara, Ilia Curdoglo, Constantin Mandaji, Ivan Cazanji, Petru Dimcioglo, Gheorghi Todorov, Ignat Iazadji, Ivan Tarlev.Genocidul găgăuz, sub comanda sovieticilorVictoria sovieticilor în cel de-al doilea război mondial, a readus Basarabia în componența URSS.

Cu această ocazie găgăuzii au fost și ei victim ale colectivizarea forțată și au suferit repercursiuni abuzive care i-au urmat, mai ales confiscare produselor agricole, a adus după sine un genocid al populației găgăuze.

Cea mai mare problemă cu care s-a confruntat populația găgăuză în anii 1945-1947 a fost lipsa produselor alimentare, care a dus la îmbolnăvirea și decesul unui număr impresionant de găgăuzi.

Semion Potapov, secretarul PC al raionului Ceadîr-Lunga îl informa în decembrie 1945 pe Gancev despre îmbolnăvire din cauza lipsei de alimente a unui număr de aproape 2000 de persoane dintre care cele mai multe în localitățile Beș-Gheoz (952 de persoane), Tomai (400 de persoane), Gaidar (182 de persoane) etc.

În lipsa e alimente, găgăuzii au început să se mănânce între ei. Așa se face că un funcționar trimis de la Chișinău informa că în zilele 7-8 februarie, cât a stat în teritoriu, a depistat în satul Baurci patru cazuri de canibalism.

Un alt funcționar informa că în satul Beșalma, în primele 8 zile ale lunii februarie, murise 630 de persoane.

 

Naţionalismul găgăuz a început ca o mişcare intelectuală, în timpul anilor 1980. Mişcarea adevenit mai puternică la sfârşitul deceniului, când Uniunea Sovietică a început să îmbrăţişeze idealurile democratice.

În 1988 activişti din intelectualitatea locală, uniţi cu alte minorităţi etnice, crează o mişcare cunoscută sub numele de „Poporul Găgăuziei”. Un an mai târziu a avut loc prima adunarea acestei mişcări în care a fost adoptată o rezoluţie care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei, cu capitala la Comrat.

Mişcarea naţională găgăuză s-a intensificat atunci când româna a fost acceptată ca limbă oficială a Republicii Moldova în august 1989, înlocuind rusa, limba oficială a URSS-ului.

O parte din populaţie multietnică din sudul Moldovei considera, cu îngrijorare, această decizie ca fiind o precipitare şi îşi manifesta lipsa de încredere în guvernul central de la Chişinău.

Găgăuzii au fost, de asemenea, îngrijoraţi în legătură cu implicaţiile pentru ei în cazul când Moldova s-ar reuni cu România, aşa cum părea foarte probabilă în acel moment.

În august 1990 Comrat s-a declarat ea însăşi o republică autonomă, dar guvernul Republicii Moldova a anulat declaraţia ca fiind neconstituţională. În acel moment, Stepan Topal se impune ca lider al mişcării naţionale de găgăuzi.

Autonomia Găgăuziei este garantată de Constituţia Republicii Moldova şi reglementată de către Actul găgăuzilor de autonomie din 1994. În cazul în care Republica Moldova va decide să se unească cu România, Găgăuzia ar avea dreptul la auto-determinare.

UTA Găgăuzia are 32 localităţi dintre care: 1 municipiu (Comrat), 2 oraşe, 23 comune şi 6 sate.

Conform recensămîntului din anul 2004, populaţia era de 155.587 locuitori (găgăuzi 82,6%, români/moldoveni 4,6%, ucraineni 3,0%, ruşi 3,7%, bulgari 5,1%, alte naţionalităţi 1%). Centrul administrativ al regiunii este oraşul Comrat (25 mii locuitori). Limbile oficiale sunt găgăuza, româna vorbită în graiul moldovenesc şi rusa.

Economia Găgăuziei se bazează pe agricultură, viticultură şi creşterea vitelor.

Principala ramură economică este agricultura, în special viticultura. Produsele principale de export sunt vinul, uleiul de floarea-soarelui, băuturile nealcoolice, lâna, pielea şi textilele. Există douăsprezece întreprinderi vinicole care prelucrareză peste 400.000 de tone anual. Există şi două fabrici de ulei, două fabrici de covoare, o fabrica de carne, precum şi o fabrică de băuturi alcoolice.

 

Într-un raport  prezentat de Veacheslav Berbeca – expert al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale «Viitorul», precum și Alla Levițcaia – Director al Institutului pentru Dezvoltare Economică Regională «REDI» se arată că Uniunea Europeană este cel mai important investitor din UTA (regiunea autonomă) Găgăuzia.

Jumătate din investițiile externe vin din UE

Potrivit raportului, în perioada 2010-2016, 42 % din proiectele implementate în Găgăuzia, au fost realizate cu capital venit din Uniunea Europeană. Conform datelor prezentate de Platforma pentru gestionarea ajutorului extern, în Găgăuzia au fost realizate 58 de proiecte, în valoare totală de 19,5 milioane de euro.

După statele din Uniunea Europeană, Japonia este cel mai mare investitor în regiune, contribuind la 15 % din proiectele realizate în cei 7 ani.

Alte ajutoare au venit din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – 13%, precum și Banca Europeană de Investiții (BEI) – 13%. Banii veniți din UE au fost redirecționați în realizarea proiectelor ce țin de aprovizionare cu apă și sisteme de canalizare, dezvoltarea societății civilă și modernizarea sectorul sanitar.

Turcia la coada topului, Rusia lipsește

Chiar dacă investițiile turcești au crescut fulminant în ultima vreme, Republica Turcia nu este unul din principalii investitori din autonomie. De partea cealaltă investițiile rusești în zonă sunt egale cu zero, din partea Federației Ruse venind doar câteva ajutoare materiale.

Cu toate acestea Rusia și Turcia sunt statele care se bucură de cea mai mare simpatie în regiune, unii considerând-o pe prima chiar patria lor. De cealaltă parte Uniunea Europeană este privită cu oarecare teamă, fiind văzută ca un pericol, ce atentează la valorile morale și creștine ale găgăuzilor.

 

Găgăuzii iubesc Rusia pe banii europenilor

Teritoriul mic, de puţin peste 1800 de km, adică ceva mai mare decât judeţul Ilfov, cu o populaţie de 160.000 de oameni, aparent nu ar reprezenta o miză pentru Rusia. Aparent.

 Moldova are deja o regiune separatistă, care a devenit de facto un stat și o sursă de instabilitate pe termen lung: Transnistria. Poziţiile unioniste ale unora dintre politicienii de la Chişinău radicalizează discursul în regiunea autonomă Găgăuzia.

Liderii acesteia au spus că, în eventualitatea unirii României şi Republica Moldova, Găgăuzia şi-ar declara independenţa. O independenţă văzută însă, în sânul Rusiei…

România priveşte cu atenţie harta. Dacă Găgăuzia ar alipi Bugeacul, ca un coridor spre Bender, noua republică autonomă Transnistria -Odessa ar avea aproape mărimea şi populaţia Moldovei dar ar avea şanse mai mari, având în vedere ieşirea la Marea Neagră şi la Dunăre.

O prezenţă/ocupaţie a Rusiei a unui astfel de teritoriu ar aduce armata rusă la o distanţă foarte mică  pentru NATO şi UE, de portul strategic, Constanţa.

De ce totuși găgăuzii iubesc Rusia și chiar dacă acceptă fără echivoc banii veniți din occident, văd în UE un dușman? Într-un interviu acordat pentru sabaa.md, jurnalistul găgăuz, Dmitrii Popozoglo încearcă să ofere un răspuns la aceaste întrebări.

Acesta spune că găgăuzii ar trebui să profite de orice oportunitate care li se oferă, pentru a îmbunătăți viața locuitorilor autonomiei și că numai un nebun ar refuza banii occidentalilor.

Acesta mai menționează că „Indiferent cât de mulți bani vor investi românii și europenii, găgăuzii tot vor iubi Rusia. Așa, fără nici un motiv, deoarece sunt mai aproape de mentalitatea noastră, chiar dacă nu are ocazia să ne ajute.”

Cu cât mai mulți bani vor oferi europenii găgăuzilor, cu atât vor avea mai puține resurse pentru a construi tancuri împotriva Rusiei”

Într-o altă ordine de idei, Popozoglo mai spune că acești bani sunt răsplata pentru „genocidul occidental împotriva găgăuzilor”, fără să menționeze când și cum a avut loc acest genocid.

Tot el mai crede că găgăuzii sunt obligați să ia acești bani „deoarece cu cât mai mulți bani vor oferi europenii găgăuzilor, cu atât vor avea mai puține resurse pentru a construi tancuri împotriva Rusiei.”

La final acesta mai spune că „la noi și la toate alegerile din Găgăuzia există asemenea tactici oficiale: acceptăm daruri și mită din toate direcțiile, iar noi votăm cu inima noastră, pentru că nu ne vindem inimile.”

 

 

 

 

 

 

 Surse:

 

http://moldnova.eu/ro/de-ce-iubesc-gagauzii-rusia-si-accepta-bani-europeni-27465.html/

http://moldnova.eu/ro/sindromul-stockohlm-la-gagauzi-27475.html/

http://istoria.md/articol/202/

http://cursdeguvernare.ro/alegeri-in-gagauzia-candidatul-sustinut-de-moscova-a-castigat-irina-vlah-a-deveni-bascan.html

13/05/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

R.MOLDOVA SI DOSARUL GAGAUZ. VIDEO

Tinuturile locuite de gagauzi in R.Moldova

Găgăuzii: rătăciţi prin istorie

 

 

Găgăuzia sau Gagauz-Yeri; ( în limba turcă Gagavuzya; yeri înseamnă pământ sau ţară ), în mod oficial cunoscută sub numele de Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia , este o regiune autonomă din sud-vestul Republicii Moldova, locuită preponderent de găgăuzi, un popor vorbitor al limbii turce şi apropiat cultural de turci, însă de confesiune creştină ortodoxă.

Denumirea sa provine de la cuvantul „Găgăuz”, care este o derivatie a numelui Gok-oguz folosit pentru a descrie descendentii triburilor turce Oguz.

Tătarii crimeeni şi uigurii foloseau cuvântul „gok” cu sensul de „cer” sau „cer albastru”, astfel încât „Gok-Oguz” literalmente înseamnă „cer albastru-Oguz”.

 

Istorie si Origini

Găgăuzii sunt urmaşii turcilor selgiucizi stabiliţi în Dobrogea, împreună cu pecenegii, tribul Uz (Oguz) şi cumanii (Kipchak), care l-a urmat în Anatolia pe sultanul Izzeddin Keykavus II (1236-1276).

Mai exact, un clan de turci Oguz a migrat către Balcani în timpul conflictelor inter-tribale cu alţi turci.

Acest clan turcesc Oguz s-a convertit de la Islam la Creştinismul Ortodox după ce s-au stabilit în Balcanii de Est (în Bulgaria) şi au fost numiţi turci găgăuzi.

Un grup mare de găgăuzi a părăsit mai târziu Bulgaria şi s-a stabilit în sudul Basarabiei, împreună cu un grup de etnici bulgari.

 

Imperiul rus

În 1812, jumătatea estica a Principatului Moldovei, situata intre Prut si Nistru,a fost ocupată de Imperiul Rus , iar  triburile de tatari Nogai care locuiau în mai multe sate din Basarabia de Sud (sau Bugeac) au fost obligaţi să părăsească zona.

Între 1812 şi 1846, ruşii au recolonizat aici cu găgăuzi aduşi din estul Bulgariei (care a rămas sub Imperiul Otoman) într-o Basarabie ortodoxă, în principal în aşezările părăsite de triburile de tatari Nogai.

Ei s-au stabilit acolo, în paralel cu bulgarii basarabeni, în Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cişmichioi şi alte sate locuite de cei din tribul Nogai.

Unii găgăuzi s-au asezat în partea  Principatului Moldovei care nu intra sub controlul rusesc in 1812, dar aceştia s-au mutat în zona compactă care populează astăzi partea de sud a Basarabiei.

Cu excepţia a cinci zile, când a fost de facto, independentă în iarna anului 1906, atunci când o răscoală ţărănească a declarat republica autonomă din Comrat, găgăuzii au fost conduşi de Imperiul Rus (1812-1917), România (1918 – 1940 şi 1941 – 1944), de Uniunea Sovietică (1940 -1941 şi 1944 – 1991) şi de  Republica Moldova (1917 – 1918 şi 1991 până în prezent).

Dosarul găgăuzilor se constituie într-unul dintre cele mai interesante şi mai puţin cunoscute episoade ale istoriei moderne a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Popor puţin numeros, dar cu implicaţii puternice în peisajul politic din Basarabia, găgăuzii au fost, de cele mai multe ori fără să-şi da seama, pioni ai repetatelor campanii de rusificare, devenind cu timpul o etnie rusificată ”ca la carte”, cu toate urmarile complexe şi dureroase care rezultă de aici pentru fraţii noştri de peste Prut.

Restul este istorie. O istorie mereu provocatoare, chiar în prag de secol XXI.


Turcii cei creştinaţi

Apariţia găgăuzilor pe scena istoriei se dovedeşte la fel de interesantă ca si destinul acestui popor.
Cei care se auto-intitulează „gagavuz”, în limba lor maternă, par a fi la prima vedere urmaşii triburilor de etnie turcă ale străvechilor oguzi, popor în esenţa sa migrator, care, sub presiunea altor triburi, a ajuns la un moment dat şi pe teritoriile primelor cnezate româneşti.

Conform unor istorici, găgăuzii se trag direct din triburile turce ale selgiukizilor.
Alte teorii, de dată mai recentă, susţin că sunt urmaşii pecenegilor, oguzilor sau cumanilor din triburile Kîpceak, care au urmat armatele
sultanului selgiukid, Izzedin Keykavus al II-lea (1236-1276).

În tot noianul tulbure al istoriei lor, se pare că un trib al turcilor oguzi intrase într-un conflict de moarte cu celelate triburi turce din confreria care-i urma pe selgiukizi. Puşi în faţa pericolului de a fi exterminaţi de către fraţii lor de sânge, aceşti turci oghuzi au migrat în Balcani în căutarea păcii şi liniştii.

De fapt, alături de turci, tătari şi ciuvaşi, găgăuzii sunt singura etnie din Europa care mai vorbeşte o limbă eminamente turcică.

Unii istorici găgăuzi avansează teoria unei etnogeneze pur bulgare.

Ei susţin că poporul găgăuz este descendent al unei populaţii bulgare turcizate de-a lungul sutelor de ani în care bulgarii au stat sub stăpânirea otomană.

În sprijinul aceste teorii, ei menţionează existenţa unei inscripţii, deţinută azi de Muzeul de Istorie al Găgăuzilor, inscripţie veche conform căreia găgăuzii ar fi descendenţii bulgarilor. Această ultimă teorie este totuşi combătută de majoritatea etnicilor găgăuzi.

Dincolo de originea lor relativ neclară, găgăuzii rămân singurul popor turcic de religie creştină. Chiar dacă erau iniţial musulmani, odată ce s-au stabilit în Balcani au fost influenţaţi de Bizanţ, adoptând la scurtă vreme de la „descălecare” creştinismul ortodox.


Mereu cu rol de avanpost rusesc

 

Găgăuzii nu prea au ieşit la suprafaţa istoriei în secolele ce aveau să urmeze creştinării.
Lunga lor perioadă de obscuritate a luat sfârşit la finele secolului al XVIII-lea când, din varii motive, au migrat în Dobrogea şi Basarabia.

După ocuparea samavolnică a Basarabiei de către Rusia Ţaristă, trist eveniment petrecut în anul 1812, triburile tătare ale nogailor au părăsit Bugeacul şi s-au îndreptat spre Crimeea.

Ruşii imperiali care au întâlnit în premieră găgăuzii din Basarabia i-au numit iniţial bulgari, deoarece migraseră din Bulgaria.

De-abia peste alţi 50 ani, etnografii ruşi au sesizat că, în randul aşa-zişilor colonişti bulgari exista un grup distinct, cu limbă, port şi obiceiuri total diferite de ale bulgarilor.

Credincioşi principiului atât de vechi, dar mereu eficient: „Divide et impera”, Rusia Ţaristă i-a aşezat pe găgăuzi în zonele părăsite de tătari, oferindu-le o serie de privilegii importante, de care nu se bucurau românii moldoveni – de pildă, scutirea de impozite şi de serviciul militar, precum şi de obligaţia de a merge la şcoală.

Fenomenul a fost unul dureros pentru români şi rămâne insuficient cunoscut chiar şi în prezent.
Ocupaţia dintre anii 1806-1812 a Principatelor Române de către armatele ruseşti s-a încheiat cu Pacea de la Bucureşti, semnată la 16 mai 1812, pace prin care Imperiul Otoman a cedat Rusiei Ţariste Moldova Răsăriteană dintre Prut şi Nistru.

Faptul în sine este însoţit de un amplu proces de rusificare a provinciei istorice a Basarabiei.

Târgurile şi oraşele sunt înţesate de garnizoane ruseşti. Oraşele mari devin populate de funcţionari ruşi, alături de meşteşugari şi comercianţi evrei, precum şi de agricultori bulgari.

Ruşii trec la o restructurare etnică „clasică” a acestei noi gubernii. În urma recensământului din anul 1817, ordonat de Moscova, s-a constatat că întreaga populaţie minoritară din Basarabia (compusă aproape complet din alogeni) reprezenta doar 14% din populaţia totală a provinciei.

Această nouă categorie socială este stabilită în târguri şi oraşe, în timp ce românii majoritari erau cantonaţi la sate, prin ocupaţiile lor tradiţionale – agricultura şi creşterea animalelor- ajungând pe atunci să trăiască cel mult în suburbiile oraşelor.

Primii care beneficiază de privilegiile oferite de Moscova sunt bulgarii şi găgăuzii.

„Pentru ei, guvernul rus a rezervat numai în ţinuturile Cahul şi Cetatea Albă peste 450.000 desetine, adică circa 504.44 hectare de pământ.”, – luat ghiciţi de la cine?

(A. Zaşciuk, Materialî dlia gheografii i statistiki Rossii sobrannîe ofiţerami gheneralnovo-ştaba, Bessarabskaia oblasti, tom I-II, S. Peterburg, 1862, p. 166 apud Ştefan Ciobanu, Basarabia. Populaţia, istoria, cultura, Ed. Ştiinţa, Chişinău, 1992, p. 34.)

Procesul de infiltrare al populaţie găgăuze în Basarabia este acelaşi cu al bulgarilor, chiar dacă găgăuzii au venit aici în număr mult mai mare decât bulgarii.

Mihai Eminescu scria spre sfarsitul sec.XIX :

„Gagauzi se numeste o foarte mica parte din poporul Bulgariei, ratacita de tot de limba materna si azi vorbind turceste. Cauza schimabii limbei au fost persecutarile turcilor la venirea lor asupra bulgarilor.

Toti bulgarii locuitori (ai) partilor apropiate de Varna, Burgas, Adrianopole si Constantinopole au fost expusi acestor persecutari si limba fiecarui bulgar ce nu vorbea turceste au fost taiate, din care cauza ei, ca sa scape de aceste nesuportabile persecutii, au fost siliti sa adopte limba turceasca, care mai in urma a fost introdusa si in familiile lor si au crescut in ea si copii(i) lor. Ei sunt crestini si astazi, insa vorbesc turceste.

Grecii in cele din urma, dupa ce au nimicit patriarhia bulgara si au gonit limba bulgara din toate scolile si bisericile, s-au silit ca in toate locurile sa grecizeze si pe acesti nenorociti, introducandu-le in biserici si scoli limba greaca.

Din cauza aceasta unii din acesti gagauzi s-au grecizat si s-au facut mai mari inamici fratilor lor bulgari decat chiar grecii proprii. (…)” (Mihai Eminescu – Românii din afara granițelor Țării și unitatea spirituală națională, Ed. Saeculum LO, București, 2000 ).

Şi unii, şi alţii, se refugiau din faţa abuzurilor îndurate de la turci, dar au sfârşit a fi masă de manevră şi cal troian folosit de ruşii ţarişti şi mai apoi de sovietici, în propriul interes.

Astăzi găgăuzii se întâlnesc  şi pe teritoriul României, Greciei, Macedoniei, Ucrainei, Bulgariei, în Caucaz şi Asia Centrală.
Totuşi, cei mai mulţi au rămas în Basarabia, unde au fost repartizaţi de ruşii imperiali cu deosebire în oraşele Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cişmichioi, Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti, Chioselia-Rusă, Baurci, Cârlăneni, Dezghinge, Gidar, Chirciova şi Beşalma.

În momentul Marii Uniri din anul 1918, deputaţii găgăuzi din Sfatul Tării se abţin de la votarea deciziei de a se reuni cu patria-mamă, mai mult de teama unor represalii din partea sovieticilor, în condiţiile în care bolşevicii nu renunţaseră la ideea recuperării în forţă a Basarabiei.

Naţionalismul găgăuz a început ca o mişcare intelectuală, în timpul anilor 1980. Mişcarea devine mai puternică la sfârşitul deceniului, când Uniunea Sovietică a început să îmbrăţişeze idealurile democratice.

În 1988 activişti din intelectualitatea locală, uniţi cu alte minorităţi etnice, crează o mişcare cunoscută sub numele de „Poporul Găgăuziei”.

Un an mai târziu a avut loc prima adunarea acestei mişcări, în care a fost adoptată o rezoluţie care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei, cu capitala la Comrat .

Mişcarea naţională găgăuză s-a intensificat atunci când limba română a fost acceptată ca limbă oficială a Republicii Moldova în august 1989, înlocuind rusa, limba oficială a URSS-ului.

O parte din populaţia multietnică din sudul Moldovei considera, cu îngrijorare, această decizie ca fiind o precipitare şi îşi manifesta lipsa de încredere în guvernul central de la Chişinău.

Găgăuzii au fost, de asemenea, îngrijoraţi în legătură cu implicaţiile pentru ei în cazul când Moldova s-ar reuni cu România, aşa cum părea foarte probabilă în acel moment.

În august 1990 la Comrat s-a declarat o republică autonomă, dar guvernul Republicii Moldova a anulat declaraţia ca fiind neconstituţională. În acel moment, Stepan Topal se impune ca lider al mişcării naţionale a găgăuzilor.

În decembrie 1990 mişcarea separatistă Gagauz Halkı („poporul găgăuz”), cu sprijinul  autorităţilor centrale din Moscova, proclamă în raioanele Comrat, Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti ale RSS Moldoveneşti o aşa-numita Republica Găgăuză.

În decembrie 1994 Parlamentul de la Chişinău, dominat de agrarieni a recunoscut autonomia teritorială a găgăuzilor.

În anul 1995 hotarele noii regiuni autonome au fost stabilite în urma unui referendum zonal.

Suprafaţa regiunii autonome este de 1.830 km². Regiunea este divizată în trei districte administrative (dolai): Comrat, Ciadîr-Lunga şi Vulcăneşti.

 

 

 Drapelul Găgăuziei
Drapelul Găgăuziei

 


Demografie.

 

Conform recensămîntului din anul 2004, populaţia era de 155.587 locuitori (găgăuzi 82,6%, români/moldoveni 4,6%, ucraineni 3,0%, ruşi 3,7%, bulgari 5,1%, alte naţionalităţi 1%). Centrul administrativ al regiunii este oraşul Comrat (25 mii locuitori).

Limbile oficiale sunt găgăuza, româna vorbită în graiul moldovenesc şi rusa.

În perioada interbelică, găgăuzii erau una dintre cele mai bine integrate comunităţi etnice din Basarabia.

Toţi găgăuzii cunoşteau pe atunci limba română şi urau comunismul.

În mod surprinzător, tot în perioada interbelică, găgăuzii au votat  masiv cu Garda de Fier, fiind simpatizanţi ai Legiunii Arhanghelului Mihail şi ai politicii duse de Căpitan.

Ortodoxia militantă şi anticomunisul fervent, promovate de legionarii români, atrag pe atunci un mare număr de etnici găgăuzi. (Ce vor găgăuzii? Editorial de istoricul şi jurnalistul basarabean Igor Caşu).

Perioada de sub ocupaţia sovietică, educaţia forţată în spiritul materialismului dialectic şi ştiinţific, au condus însă la o schimbare profundă a societăţii.

Procesul de sovietizare şi rusificare a fost atât de puternic încât, în momentele de răscruce din anii 1989 şi 1991, găgăuzii au susţinut păstrarea cu orice preţ a URSS-ului.

Ataşamentul lor faţă de muribunda Uniune Sovietică a sfidat cursul istoriei. La referendumul din martie 1991, găgăuzii au votat unanim pentru rămânerea în cadrul Uniunii Sovietice.

Cei mai mulţi au susţinut tentativa de puci din august 1991, când comuniştii au încercat să cucerească puterea din Moscova în detrimentul lui Boris Elţîn.

La puţin timp înainte de durerosul episod din Transnistria, găgăuzii au încercat să-şi declare independenţa, dorind separarea politică şi administrativă de Republica Moldova.

Încurajaţi de agenţi de influenţă şi agitatori care doreau încă o enclavă fierbinte în Basarabia, găgăuzii au fost la un pas de a crea o nouă Transnistrie, de data asta în sudul Republicii Moldova.

Obligat de Moscova, Mircea Snegur, preşedintele de atunci al Rep. Moldova, a promis autonomie găgăuzilor, dar a refuzat să accepte ideea independenţei.

Pe data de 23 decembrie 1994, Parlamentul de la Chişinău a votat pentru aşa-numita Gagavuz Yeri,

Legea pentru Statutul Special al Găgăuziei.
Astăzi, Găgăuzia este un teritoriu naţional autonom în cadrul Republicii Moldova, unde se vorbesc 3 limbi oficiale: româna, găgăuza şi rusa.

Ţinutul autonom găgăuz este compus astăzi din trei oraşe şi 23 de comune.

Şef peste toţi găgăuzii este Başkan-ul (un titlu cunoscut pentru amatorii de fotbal turcesc, fiind des asociat cu conducătorii şi patronii cluburilor de fotbal din Turcia.)

Popor turcic, găgăuzii cunosc şi ei termenul şi semnificaţia sa de căpetenie, guvernator, şef etc.
Başkanul este ales prin vot popular şi îşi menţine funcţia timp de 4 ani.

El are puterea supremă peste toate unităţile administrative ale găgăuzilor, precum şi dreptul de a fi membru al Guvernului Republicii Moldova.

Printre cerinţele necesare pentru ajungerea în poziţia de Başkan se numără cunoaşterea perfectă a limbii găgăuze, cetăţenia moldovenească şi vârsta minimă de 35 ani.

Cel care ocupă în prezent funcţia de Başkan este Mihail Formuzal, un personaj care susţine politica Moscovei în zonă şi care se teme de o eventuală unire a Republicii Moldova cu România.

Ca beneficiu al autonomiei, găgăuzii au dreptul de a-şi înfiinţa propria poliţie.

La data recensământului din 1 ianuarie 2011, Găgăuzia avea o populaţie de 160.700 suflete, dintre care 82% erau etnici găgăuzi, restul fiind români, bulgari, ruşi şi ucrainieni.

Recent, Ankara a finanţat deschiderea unui Centru Cultural Turc si o  Bibliotecă Turcă.

Nu trebuie uitat faptul că Republica Moldova este singura ţară în care găgăuzii au autonomie şi posibilitatea de a-şi păstra şi dezvolta limba şi cultura naţională.
Spre exemplu, în Bulgaria, găgăuzilor le este refuzat până şi numele, autorităţile de la Sofia considerându-i şi azi „bulgari turcizaţi care şi-au păstrat religia creştin-ortodoxă”.

Conform jurnaliştilor şi analiştilor politici basarabeni, indiferent de cine a ajuns Başkan la ei, găgăuzii au avut relaţii speciale cu autorităţile separatiste de la Tiraspol şi au votat  de fiecare dată cu partidele comuniste, ca mai toate grupurile etnice rusificate din Republica Moldova.

După anul 1989, unii istorici şi lideri găgăuzi precum M. Marunevici, D. Tanasoglu, O. Radova, G. Stomatov au încercat de zor să făurească o istorie autohtonă pe meleagurile basarabene.

Deseori, respectivii istorici se lansau în afirmaţii tendenţioase şi neadevărate, forţând adevărul istoric până la absurd în încercările lor de a demonstra că, în afară de Bulgaria de nord-est, întreg Bugeacul, Dobrogea şi Basarabia ar fi alcătuit pe vremuri arealul de etnogeneză al găgăuzilor. G. Stomatov merge chiar mai departe, afirmând că găgăuzii ar fi apărut în aceste locuri cu mult timp înaintea cnezatelor proto-româneşti.

Găgauzii au fost una dintre cele mai vechi etnii minoritate din Romania si până la începutul secolului al XIX-lea, găgăuzii erau prezenţi în Dobrogea în număr mare.

Imediat după anexarea Basarabiei de către Rusia Ţaristă, găgăuzii au migrat în proporţie mare din Dobrogea în Basarabia.

Cei care au rămas în Dobrogea au fost asimilaţi în mod paşnic de către populaţia majoritară.

O altă cauză a asimilării găgăuzilor a fost lipsa bisericilor proprii şi a şcolilor cu predare în limba proprie.

Dacă la nivelul recensământului din anul 1930, numărul găgăuzilor din judeţele Constanţa şi Tulcea era de aproximativ 1.000, la recensămândul din anul 2002 s-au declarat găgăuzi doar 45 persoane, toate în etate de peste 60 ani.

Cea mai mare comunitate de găgăuzi a fost cea din satul Vama Veche.

Cele mai importante sate cu găgăuzi din judeţul Tulcea au fost Beidaud, Stejarul Agighiol şi Izvoarele.

În judeţul Constanţa, cele mai importante comunităţi se găseau în celebra Vama Veche (Yilanlîk, în limba găgăuză), Negru Vodă, Mangalia, Topraisar, Cernavodă, Pădureni şi Tătarul.

Găgăuzii din Dobrogea au fost o minoritate discretă, mereu la locul ei, fără pretenţii absurde, dar care  se stinge încet şi sigur.

Vor deveni, foarte probabil, prima minoritate etnică ce va dispărea din România în decursul următoarei generaţii.

 

Istoria md.; Descopera.ro si Timpul md.

 

 

29/08/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: