CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

GĂGĂUZIA, raportarea la trecutul din „România Mare”, prezentul din R. Moldova și posibila REUNIRE cu România

Exclusiv. Să înțelegem Găgăuzia, raportarea la trecutul din „România Mare”, prezentul din R. Moldova și posibila REUNIRE cu România

Pe hartă: Spațiul etnic găgăuz din R. Moldova (FLUX NEWS MD).

Găgăuzii (în găgăuză gagauz, plural gagauzlar) sunt o populație minoritară în Republica Moldova (în regiunea autonomă Găgăuzia) și în sudul Basarabiei istorice (Bugeac) – Ucraina de azi, în număr de aproximativ 250.000 de locuitori, precum și în Dobrogea – România, estul Bulgariei și alte zone din Balcani.

Etnicii găgăuzi se presupune că fac parte din grupul turcilor oguzi, deoarece denumirea lor provine din numele turcesc de Gök-Oğuz însemnând „Poporul albastru” sau „ceresc”.

Împreună cu ciuvașii, un alt popor vorbitor de limbă turcică, găgăuzii se numără printre puținele grupuri etnice turcice de religie creștină (ambele populații sunt de rit ortodox).

Pe teritoriul României de azi, prezența lor datează de aproape un mileniu.

Dobrogea și Deliorman sunt regiunile în care s-a produs etnogeneza poporului găgăuz în secolul XIII. Din acest secol datează formațiunea statală Uziăilet (în zona Cavarna-Mangalia), pe care savanții o califică ca fiind primul stat al poporului găgăuz. De asemenea, în secolul XVIII în regiunea Varna a existat o efemeră republică găgăuză Vister.

Până la începutul secolului XIX, numărul găgăuzilor din Dobrogea era încă foarte ridicat. În deceniile ulterioare anexării Basarabiei de către Rusia (1812), majoritatea găgăuzilor au emigrat spre această regiune, fiind ademeniți de privilegiile acordate de către administrația țaristă, dar și de posibilitatea de a scăpa de asuprirea otomană cauzată de religia lor creștină. Totuși o mică parte a rămas în Dobrogea unde, din pricina micșorării dramatice a comunității, dar și din lipsa facilităților pentru această etnie (școli și biserici în limbă proprie), au fost în cea mai mare parte asimilați de populațiile conlocuitoare. În ciuda faptului că autoritățile din România recunosc existența unei etnii găgăuze acceptând la recensăminte declararea apartenenței la aceasta, numărul celor care s-au declarat ca atare la recensământul din 2002 a fost extrem de redus: doar 45 de persoane. În anul 1930, numărul găgăuzilor din județele Tulcea și Constanța se ridica la aproximativ 1000 de persoane, din care 752 persoane în județul Constanța.

Filologul bulgar Ivan Gradeșliev prezintă o istorie neromanțată a acestei populații, în cartea sa intitulată „Găgăuzii” (Гагаузите, Sofia 1994), care a trecut prin marele efort de asimilare dus de România în Cadrilater după primul Război Mondial.

Sunt prezentate eforturile regatului României Mari de a-i asimila (întrucât România după Marea Unire din 1918 avea în granițele firești întreaga Basarabie și Cadrilaterul, o parte a litoralului bulgăresc de azi), majoritatea populației găgăuze existente se afla atunci sub administrație românească. Gradeșliev rezumă paradoxul acestei populații a cărei profundă credință creștin-ortodoxă o facea să aibă un statut inferior în cadrul Imperiului Otoman, dar care și-a păstrat acel statut inferior și în Bulgaria sau România, sau Republica Moldova, din pricina limbii turce pe care ei o vorbesc.

Practic toate țările sau imperiile în care au trăit, au încercat să-i asimileze, elocventă în acest sens fiind chiar situația din Grecia, care căuta să dovedească faptul că ar fi vorba de greci turciți.

De altfel, ca o paranteză, statul grec a dus și duce o agresiva campanie de grecizare a unor etnii chiar de pe teritoriul altor state, sunt bine știute ofertele în sute de euro pentru aromânii din Bulgaria, Macedonia și Albania pentru a se declara greci, sumele acordate acestora după unele surse find (culmea), chiar din fonduri europene. Rusia țaristă, spre exemplu, îi considera pe găgăuzi drept „bulgari de limbă turcă”. Rușii nu vedeau nici o distincție întrei ei și bulgari.

La recensământul din 1930, din România,  nu doar în Basarabia a fost înregistrat un număr important de gagauzi, ci și în județele Constanța și Caliacra. Pe această hartă (foto jos), Găgăuzii sunt marcați cu buline portocalii (popor turcic), însoțite de litera G (literă neagră aplicată peste bulina portocalie) sau G (literă portocalie aplicată lângă bulina portocalie).

Cronologic vorbind, găgăuzii din arealul dintre Prut și Nistru și-au dobândit independența totală doar pentru o perioadă de cinci zile, cândva în iarna anului 1906.

 În rest, au aparținut de Rusia Țaristă, între anii 1812-1917, de Regatul României 1918-1940 și 1941-1944, de Uniunea Sovietică între 1940-1941 și 1941-1991 și, mai apoi, de Republica Moldova, din anul 1991 până în prezent.

În momentul Marii Uniri din anul 1918, deputații găgăuzi din sfatul țării se abțin de la votarea deciziei de a se reuni cu patria-mamă, mai mult de teama unor represalii din partea sovieticilor, în condițiile în care bolșevicii nu renunțaseră la ideea recuperării în forță a Basarabiei.

În perioada interbelică a României Mari (1920-1940), după spusele bașkanului (2014), găgăuzii devin însă una dintre cele mai bine integrate comunități etnice din Basarabia. Toți găgăuzii cunoșteau pe atunci limba română și urau comunismul. În mod surprinzător, tot în perioada interbelică, găgăuzii votează masiv cu Garda de Fier, fiind simpatizanți ai Legiunii Arhanghelului Mihail și ai politicii duse de Căpitan. Ortodoxia militantă și anticomunisul fervent, promovate de legionarii români, atrag pe atunci un mare număr de etnici găgăuzi. 

(Ce vor găgăuzii? Editorial de istoricul și jurnalistul basarabean Igor Cașu, vezi RBN Press).

Perioada de sub ocupația sovietică, educația forțată în spiritul materialismului dialectic și științific, precum și succederea generațiilor, duc însă la o schimbare profundă a societății.

În perioada sovietică, populația găgăuză, ca și cea moldovenească și multe altele, a fost supusă rusificării. Lipsa școlilor cu predare în limba găgăuză a făcut ca majoritatea acestei populații să fie școlarizată în rusește, iar limba rusă a devenit pentru mulți principala limbă vorbită. În cadrul câtorva dintre școlile în limba rusă se predau și cursuri de limbă găgăuză.

Naționalismul găgăuz a rămas o mișcare intelectuală pe tot parcursul deceniului al nouălea al secolului trecut, dar la sfârșitul deceniului, mulțumită răspândirii idealurilor democratice în Uniunea Sovietică („glasnost”, „perestroika”), a evoluat în mișcare politică odată cu întemeierea „Poporului găgăuz” (Gagauz halkî) în 1988.

Pe măsură ce creștea în mod paralel mișcarea afirmare națională moldovenească, și mai ales atunci când limba română și grafia latină a fost adoptată oficial în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (Parte din URSS), o parte din liderii „poporului găgăuz”, foști activiști sovietici în frunte cu Stepan Topal, s-au aliat cu reprezentanții altor minorități naționale din Republică, pentru a se împotrivi mișcării naționale moldovenești.

Procesul de sovietizare și rusificare a fost atât de puternic încât, în momentele de răscruce din anii 1989 și 1991, găgăuzii au susținut păstrarea cu orice preț a URSS-ului.

În 1989, la primul congres al „Poporului găgăuz”, acesta a votat rezoluția grupului care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei (dar nu în Bugeacul ucrainean), cu capitala la Comrat. În august 1990, în timp ca Republica Moldova își proclama independența față de URSS, grupul condus de Stepan Topal a proclamat Găgăuzia ca republică autonomă a URSS, care oficial mai exista în acel moment, simultan cu același proces care avea loc în Transnistria sub conducerea liderilor Igor Smirnov și Aleksandr Lebed. Guvernul din Chișinău al Moldovei, nou stat independant, a considerat declarația ca neconstituțională. În acel moment, Găgăuzii, care în marea lor majoritate nu cunoșteau situația reală și nu călătoriseră decât în URSS, erau speriați de propaganda politică potrivit căreia „românismul” din noua Republică era o mișcare „fascistă” iar eventuala unire a acesteia cu România (unire care în acel moment părea iminentă) ar însemna să fie dați afară din țară.

Gagauzia

În aceste condiții, grupul pro-sovietic a preluat total conducerea „Poporului găgăuz” și a organizat în martie 1991 un „referendum” la care partizanii săi au votat în unanimitate pentru rămânerea în cadrul URSS, fără ca alți alegători să-și poată manifesta opiniile, așa cum a constatat ziaristul francez Jean-Baptiste Naudet, de la ziarul „Le Monde”, deși când parlamentul Republicii Moldova a votat independența Republicii, 6 din cei 12 deputați găgăuzi votaseră „da”.

Ulterior, o parte din Găgăuzi au sprijinit tentativa de lovitură de stat de la Moscova, tensionând și mai mult relațiile cu Chișinăul. Găgăuzia s-a autoproclamat independentă la 19 august 1991 sub conducerea lui Topal, urmată fiind în septembrie de Transnistria.

Aceste acțiuni erau menite să oblige Frontul Popular ca să-și atenueze linia proromână, considerată fascistă, și să revină la linia prosovietică, ulterior pro-rusă, ceeace s-a și întâmplat.

Opinia scriitorului de origine găgăuză Serghei Uzun, din Chișinău (interviu luat de ziare.com și tradus de Valeriu Zegrea)

Ce amintiri au gagauzii despre perioada din timpul României interbelice ? Cum a fost regimul românesc?

Iși amintesc de interzicerea slujbelor religioase în limba gagauza, despre jandarmii din sate, despre practica pedepselor corporale cu bâta. Toate acestea nu au contribuit la iubirea populara pentru autoritatile romane.

Cu alte cuvinte, daca autoritatile Rusiei tariste nu s-au amestecat in randuielile traditionale ale gagauzilor, atunci autoritatile Romaniei Mari au fost prezente in fiecare sat. Nu doar prin jandarmi, ci si prin clerul bisericesc si invatatori. Sa spunem si ca in satul meu prima scoala a aparut in timpul autoritatilor romanesti.

De aceea, atitudinea fata de autoritatile romanesti din acea perioada nu este negativa pentru toti. Sunt oameni care au primit educatie si au reusit in viata anume in acea perioada.

Cum a fost perioada sovietica pentru gagauzi? A existat un proces de rusificare sau gagauzii au fost lasati cum limba si cultura lor?

Perioada sovietica a fost considerata si este considerata ca o perioada de inflorire a regiunii. Practic toata infrastructura – drumuri, scoli, spitale, intreprinderi – a fost creata in acea perioada. Procesul rusificarii, desigur, a existat. Dar trebuie sa intelegem ca gagauzii isi pastreaza si si-au pastrat limba si cultura lor datorita locuirii compacte, nu datorita scolii sau universitatii.

Cu alte cuvinte, la noi niciodata nu a fost invațământ in limba gagauză. La sfârsitul anilor patruzeci, dupa foametea din ’46-’47, procesul românizarii a fost schimbat cu procesul rusificării. In 1956 a fost creata de către savantii sovietici prima scriere pe baza alfabetului chirilic si au fost create programe de învățământ în școlile naționale.

Dar, din cauza faptului ca gagauzii erau putin numerosi, acest proces a fost considerați inoportun si in 1966 studierea limbii gagauze in școli a fost intreruptă. Dar, de exemplu, eu niciodata nu am invatat limba gagauză si nu am citit cărți in limba găgăuză, dar vorbesc liber în limba găgăuză.

Insa cartile mele le-am scris in rusa, deoarece scrisul gagauzilor si manualele de limba gagauza pe baza scrierii in latina au aparut putin mai tarziu decat fiul meu, ceea ce a facut ca procesul meu de invatare sa fie prelungit. Dar nu fara rezultat, din fericire.

O multime de populatii musulmane, dar de etnii diferite au avut de suferit sub rusi, ori pe vremea imperiului, ori in perioada sovietica. Cum se explica totusi atasamentul pe care il au gagauzii fata de Rusia?

La gagauzi nu exista perioada musulmana in istorie – gagauzii sunt un popor crestin. Dar raspandirea lor in Rusia se explica gratie istoriei comune si considerentelor strict economice. Cu alte cuvinte, este de inteles ca perioada de inflorire a regiunii in perioada sovietica se proiecteaza asupra Rusiei de azi. Actuala situatie economica ii obliga pe oameni sa isi caute de munca peste granitele tarii.

Deoarece rusificarea din perioada sovietica nu a trecut fara urmari, toti sunt vorbitori de rusa. Permeabilitatea frontierelor si limbii face din Rusia locul cel mai atractiv pentru gasterbeiteri (cuvant de argou, din germana, inseamna oameni plecati la munca in strainatate – n.red.). Dar trebuie sa intelegem ca gasterbeiter nu inseamna numai bani, dar duce si la aparitia unor legaturi culturale cu Rusia.

Sa spunem ca, data fiind apropierea limbii gagauze de celelalte limbi turcice, manifesta deschidere fata de Gagauzia si tari precum Turcia, Azerbaijan, Kazahstan, dar in aceasta privinta sunt doar schimburi culturale si practic nu sunt perspective pentru gasterbeiteri. Noi traim intr-o perioada stranie, cand vectorul politicii externe a statului este determinat foarte mult de gasterbeiteri.

Din Romania asa este vazuta reactia gagauzilor fata guvernul central al Republicii Moldova – gagauzii sunt banuitori, reticenti, nu le plac moldovenii, nu le place limba romaneasca, si, daca li s-ar oferi ocazia, si-ar declara imediat independenta. De ce?

Punctul de vedere despre gagauzi in Romania, ca si in Moldova, este format de catre ziare si reviste. Daca mie imi este evidenta deformarea imaginii din Romania, mai mult sau mai putin, in situatia cetatenilor din Moldova, dorinta de a-si forma un punct de vedere din mijloacele mass-media in locul deplasarii la o distanta de o suta de kilometri si aflarii realitatii personal, la fata locului, este de neinteles pentru mine.

Intr-un moment oarecare ceva s-a intamplat si noi ne-am dezvatat sa comunicam unii cu altii. Nu, si niciodata, nu a fost nici o ostilitate fata de moldoveni din partea gagauzilor.

Mama mea este moldoveanca, a invatat in scoala moldoveneasca si a absolvit institutul in limba de predare moldoveneasca. De aceea, presupunerea ca gagauzii nu ii iubesc pe moldoveni se transforma in praf si pulbere chiar la nivelul familiei mele. Au fost tensiuni in anii ’90, dar asta a fost acum douazeci de ani si trebuie acum cumva sa se indrepte.

Legat de limba gagauza, tatal meu a spus foarte exact :

„In 1918 au venit romanii, au adus invatatori – de bine, de rau, in trei ani noi cunosteam limba romana. In 1940 au venit rusii, au adus invatatori – in 3-4 ani cu greu incercam sa ne exprimam in limba rusa. In anii ’90 nimeni nu a venit, nimeni nu a mai fost adus, dar nu stiu de ce toti asteapta aparitia limbii. Cum poate sa apara limba fara invatatori si fara un mediu lingvistic?”.

Intrebarea legata de indepententei Gagauziei nu merita sa fie pusa in genere. Este o formulare privitoare la dreptul la autodeterminare, in situatia schimbarii statutului Republicii Moldova din statutul de stat independent intr-o entitate cu alt statut. Mai mult decat atat, aceasta formulare a aparut ca o contracarare a ideii de unire a R. Moldova cu Romania, care pana in prezent este foarte populara in Moldova si in Romania.

Neplacerea acestei idei provine din faptul ca printre gagauzi, Romania de azi este strans asociata cu Romania Mare din anii 1918-1940.

De ce gagauzii nu stiu nimic despre actuala Românie ?   – este o intrebare care trebuie adresata mai degraba autoritatilor Romaniei.

Cum e resimtita de catre gagauzi anexarea Crimeii de catre Rusia? Se bucura? Isi doresc si ei reintegrarea intr-o Rusie mare, continuatoare a URSS? Sau vor sa continue in cadrul Republicii Moldova?

Imi vine greu sa raspund. Au fost cateva mitinguri de sprijinire a Crimeii. Trebuie sa spunem ca nu au fost foarte multi participanti. Nostalgia dupa Uniunea Sovietica este raspandita nu numai printre gagauzi.

Dar trebuie sa intelegem ca astazi omul trebuie sa faca o alegere intre tara care ti-a construit drumuri, cu invatamant si asistenta medicala gratuita si tara in care tu nu poti sa iti castigi existenta si in care de douazeci de ani esti „separatist, care nu doreste sa invete limba, care a venit de undeva pe pamantul nostru”.

Aceasta alegere intre doua imagini foarte diferite este evidenta. Ca sa schimbam cumva aceasta situatie, eu as face multe. Dar as incepe totusi cu schimbarea retoricii. (interviul din Aprilie 2014 al lui Serghei Uzun – integral aici)

Poziția și implicarea Turciei în problema găgăuză din R. Moldova

„Găgăuzia reprezintă un factor important pentru dezvoltarea relațiilor dintre Moldova și Turcia. Găgăuzia, ca regiune autonomă, trebuie să fie în continuare parte a Republicii Moldova, să realizeze proiecte comune și să conclucreze în continuare cu autoritățile de la Chișinău. Noi pledăm în continuare pentru integritatea și unitatea politică a țării”, a fost mesajul președintelui Adunării Naționale a Turciei Cemil Çiçek aflat în vizită în R. Moldova în luna mai 2014

Expertul publicației „Economiceskoe Obozrenie”, Dmitri Kalak, într-un interviu luat de Europa Liberă subliniază rolul și poziția Turciei față de Găgăuzia.  „Pentru Turcia, este foarte important stabilirea unui consens între autoritățile de la Chișinău și cele din Găgăuzia.

Să nu uităm că la începutul anilor 1990, când în regiune a fost autoproclamată republica găgăuză, guvernul Turciei a fost foarte ferm și a spus clar că vor susține Găgăuzia doar dacă liderii de acolo vor avea o relație constructivă cu autoritățile centrale de la Chișinău. Tocmai pentru că Turcia înfruntă pe teritoriul său separatiștii kurzi, ea pledează împotriva tensionărilor interne în cadrul țărilor partenere.”

Astăzi, businessul turcesc este foarte activ în Găgăuzia, pe teritoriul autonomiei activează holdingul de textile „Asena”, cu cinci fabrici. De asemenea, sunt și alte investiții care asigură localnicii cu locuri de muncă.”

De asemenea, Turcia se numără printre primii cinci investitori în Republica Moldova.

În ultimii ani, Turcia se regăsește în topul țărilor cu care Republica Moldova are stabilite relații comerciale. La capitolul „importuri” Turcia este în top cinci.

Autor: Andrei Lisenco, Redactor-editor Flux News MD – romaniabreakingnews.ro

07/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Duplicitate în Găgăuzia

 

 Drapelul Găgăuziei

Drapelul Găgăuziei 

Găgăuzia sau Gagauz-Yeri ( în limba turcă Gagavuzya; yeri înseamnă pământ sau ţară), este o regiune autonomă din sud-vestul Republicii Moldova, locuită preponderent de găgăuzi, un popor vorbitor al limbii turce şi apropiat cultural de turci, însă de confesiune creştină ortodoxă.
Denumirea sa provine de la cuvantul „Găgăuz”, care este o derivatie a numelui Gok-oguz folosit pentru a descrie descendentii triburilor turce Oguz.
Tătarii crimeeni şi uigurii foloseau cuvântul „gok” cu sensul de „cer” sau „cer albastru”, astfel încât „Gok-Oguz” literalmente înseamnă „cer albastru-Oguz”. 

Găgăuzii sunt urmaşii turcilor selgiucizi stabiliţi în Dobrogea, împreună cu pecenegii, tribul Uz (Oguz) şi cumanii (Kipchak), poporul care au urmat în Anatolia pe sultanul Izzeddin Keykavus II (1236-1276). Mai exact, un clan de turci Oghuz a migrat către Balcani în timpul conflictele inter-tribale cu alţi turci.

Acest clan turcesc Oghuz s-a convertit de la Islam la Creştinismul Ortodox după ce s-au stabilit în Balcanii de Est (în Bulgaria) şi au fost numiţi turci găgăuzi. Un grup mare de găgăuzi a părăsit mai târziu Bulgaria şi s-a stabilit în sudul Basarabiei împreună cu un grup de etnici bulgari.

În 1812, Basarabia, care era jumătatea estica a Principatului Moldovei, a fost ocupată de Imperiul Rus şi triburile Nogai care locuiau în mai multe sate din Basarabia de Sud (sau Bugeac) au fost obligaţi să părăsească zona.

Între 1812 şi 1846, ruşii au recolonizat cu găgăuzi aduşi din estul Bulgariei (care a rămas sub Imperiul Otoman) într-o Basarabie ortodoxă, în principal în aşezările părăsite de triburile Nogai.

Ei s-au stabilit acolo, în paralel cu bulgarii basarabeni în Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cişmichioi şi alte sate locuite de cei din tribul Nogai. Unii găgăuzi s-au stabilit în partea liberă a Principatului Moldovei, care nu intra sub controlul rusesc in 1812, dar aceştia s-au mutat în zona compactă care populează astăzi partea de sud a Basarabiei.

Cu excepţia a cinci zile, când a fost de facto, independentă în iarna anului 1906, atunci când o răscoală ţărănească a declarat republică autonomă din Comrat, găgăuzii au fost conduşi de Imperiul Rus (1812-1917), România (1918 – 1940 şi 1941 – 1944), de Uniunea Sovietică (1940 -1941 şi 1944 – 1991) şi Republica Moldova (1917 – 1918 şi 1991 până în prezent).

 

 

 

gagauzia harta

Harta R.Moldova cu Găgăuzia şi Transnistria

 

 

 

Sindromul Stockholm la găgăuzi

 

Literatura de specialitate descrie sidromul Stockholm ca un comportament al unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul. Victimele, încep după o perioadă să se identifice cu răpitorii.

Drept consecință, la un moment dat separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, existând frica că victim ar pierde singura relație pozitivă formată – cea cu răpitorul.

Găgăuzii își adoră foștii călăi – sovieticiiUna dintre cele mai mari tulburări ale societății găgăuze , care a acceptat  comunismul, ajungând ca astăzi să-l regrete chiar foarte tare, se referă nemijlocit la sindromul Stockholm.

Așa se face că deși au suferit enorm de pe urma comunismului, găgăuzii au ajuns să-și venereze vechiii călăii, să le cinstească memoria și chiar să-i regrete.

Astăzi, găgăuzii au preluat elementele propagandistice sovietice și sărbătoresc cu mult fast victoria sovieticilor în cel de-al doilea război mondial, uitând de suferințele pe care comunismul le-a adus.

Bineînțeles că data de 9 mai înseamnă și anihilarea regimului criminal nazist, dar comunismul a fost o etapă mult mai neagră în istoria micului popor turcic.Lichidarea în masă a intelectulității găgăuze.

Mai întâi de toate intrarea Basarabiei în componența sovieticilor în 1940, a însemnat și separerea poporului găgăuz în trei state. Mai apoi, sursele de arhivă arată că odată cu instaurarea puterii sovietice în Basarabia, are loc un masacru în masa a intelectualior găgăuzi. Documentele scot la iveală cazurile unor primari găgăuzi, care au fost deportați sau executați.

Unul dintre aceste cazuri este și a lui Vasilii Marinov, primar în Ceadîr Lunga (1933-1937, care a fost arestat pe 9 iunie 1941 și deportat în Ivdellag, unde va deceda la scurt timp. Pe timpul său vor fi construite maternitatea din localitate, baia, săpate fântâni arteziene și construit drumul până la calea ferată. Un alt caz este acel al lui Dmitri Bacu, deținând timp de 18 ani funcția de primar în satul Gaidar.

Pentru că era un bun gospodar oamenii din sat s-au răsculat, atunci când autoritățile sovietice au încercat arestarea sa în 1940 și din această cauză va fi lăsat o perioadă la libertate. Până la urmă va fi deportat la 13 iunie 1941 în lagărul Ivdel, unde a murit la 10 februarie 1942.
O istorie destul de tragică va avea loc în satul Congaz unde familia lui Mitișov Vasili, fost primar al localității în anul 1935, va fi împușcat în anul 1941.Restul familiei sale și familia fraților săi Nicolae și Macar vor fi deportate în Kazahstan.

Soartă asemănătoare cu cei amintiți mai sus au avut și alți primari: Stepan Cara, Ilia Curdoglo, Constantin Mandaji, Ivan Cazanji, Petru Dimcioglo, Gheorghi Todorov, Ignat Iazadji, Ivan Tarlev.Genocidul găgăuz, sub comanda sovieticilorVictoria sovieticilor în cel de-al doilea război mondial, a readus Basarabia în componența URSS.

Cu această ocazie găgăuzii au fost și ei victim ale colectivizarea forțată și au suferit repercursiuni abuzive care i-au urmat, mai ales confiscare produselor agricole, a adus după sine un genocid al populației găgăuze.

Cea mai mare problemă cu care s-a confruntat populația găgăuză în anii 1945-1947 a fost lipsa produselor alimentare, care a dus la îmbolnăvirea și decesul unui număr impresionant de găgăuzi.

Semion Potapov, secretarul PC al raionului Ceadîr-Lunga îl informa în decembrie 1945 pe Gancev despre îmbolnăvire din cauza lipsei de alimente a unui număr de aproape 2000 de persoane dintre care cele mai multe în localitățile Beș-Gheoz (952 de persoane), Tomai (400 de persoane), Gaidar (182 de persoane) etc.

În lipsa e alimente, găgăuzii au început să se mănânce între ei. Așa se face că un funcționar trimis de la Chișinău informa că în zilele 7-8 februarie, cât a stat în teritoriu, a depistat în satul Baurci patru cazuri de canibalism.

Un alt funcționar informa că în satul Beșalma, în primele 8 zile ale lunii februarie, murise 630 de persoane.

 

Naţionalismul găgăuz a început ca o mişcare intelectuală, în timpul anilor 1980. Mişcarea adevenit mai puternică la sfârşitul deceniului, când Uniunea Sovietică a început să îmbrăţişeze idealurile democratice.

În 1988 activişti din intelectualitatea locală, uniţi cu alte minorităţi etnice, crează o mişcare cunoscută sub numele de „Poporul Găgăuziei”. Un an mai târziu a avut loc prima adunarea acestei mişcări în care a fost adoptată o rezoluţie care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei, cu capitala la Comrat.

Mişcarea naţională găgăuză s-a intensificat atunci când româna a fost acceptată ca limbă oficială a Republicii Moldova în august 1989, înlocuind rusa, limba oficială a URSS-ului.

O parte din populaţie multietnică din sudul Moldovei considera, cu îngrijorare, această decizie ca fiind o precipitare şi îşi manifesta lipsa de încredere în guvernul central de la Chişinău.

Găgăuzii au fost, de asemenea, îngrijoraţi în legătură cu implicaţiile pentru ei în cazul când Moldova s-ar reuni cu România, aşa cum părea foarte probabilă în acel moment.

În august 1990 Comrat s-a declarat ea însăşi o republică autonomă, dar guvernul Republicii Moldova a anulat declaraţia ca fiind neconstituţională. În acel moment, Stepan Topal se impune ca lider al mişcării naţionale de găgăuzi.

Autonomia Găgăuziei este garantată de Constituţia Republicii Moldova şi reglementată de către Actul găgăuzilor de autonomie din 1994. În cazul în care Republica Moldova va decide să se unească cu România, Găgăuzia ar avea dreptul la auto-determinare.

UTA Găgăuzia are 32 localităţi dintre care: 1 municipiu (Comrat), 2 oraşe, 23 comune şi 6 sate.

Conform recensămîntului din anul 2004, populaţia era de 155.587 locuitori (găgăuzi 82,6%, români/moldoveni 4,6%, ucraineni 3,0%, ruşi 3,7%, bulgari 5,1%, alte naţionalităţi 1%). Centrul administrativ al regiunii este oraşul Comrat (25 mii locuitori). Limbile oficiale sunt găgăuza, româna vorbită în graiul moldovenesc şi rusa.

Economia Găgăuziei se bazează pe agricultură, viticultură şi creşterea vitelor.

Principala ramură economică este agricultura, în special viticultura. Produsele principale de export sunt vinul, uleiul de floarea-soarelui, băuturile nealcoolice, lâna, pielea şi textilele. Există douăsprezece întreprinderi vinicole care prelucrareză peste 400.000 de tone anual. Există şi două fabrici de ulei, două fabrici de covoare, o fabrica de carne, precum şi o fabrică de băuturi alcoolice.

 

Într-un raport  prezentat de Veacheslav Berbeca – expert al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale «Viitorul», precum și Alla Levițcaia – Director al Institutului pentru Dezvoltare Economică Regională «REDI» se arată că Uniunea Europeană este cel mai important investitor din UTA (regiunea autonomă) Găgăuzia.

Jumătate din investițiile externe vin din UE

Potrivit raportului, în perioada 2010-2016, 42 % din proiectele implementate în Găgăuzia, au fost realizate cu capital venit din Uniunea Europeană. Conform datelor prezentate de Platforma pentru gestionarea ajutorului extern, în Găgăuzia au fost realizate 58 de proiecte, în valoare totală de 19,5 milioane de euro.

După statele din Uniunea Europeană, Japonia este cel mai mare investitor în regiune, contribuind la 15 % din proiectele realizate în cei 7 ani.

Alte ajutoare au venit din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – 13%, precum și Banca Europeană de Investiții (BEI) – 13%. Banii veniți din UE au fost redirecționați în realizarea proiectelor ce țin de aprovizionare cu apă și sisteme de canalizare, dezvoltarea societății civilă și modernizarea sectorul sanitar.

Turcia la coada topului, Rusia lipsește

Chiar dacă investițiile turcești au crescut fulminant în ultima vreme, Republica Turcia nu este unul din principalii investitori din autonomie. De partea cealaltă investițiile rusești în zonă sunt egale cu zero, din partea Federației Ruse venind doar câteva ajutoare materiale.

Cu toate acestea Rusia și Turcia sunt statele care se bucură de cea mai mare simpatie în regiune, unii considerând-o pe prima chiar patria lor. De cealaltă parte Uniunea Europeană este privită cu oarecare teamă, fiind văzută ca un pericol, ce atentează la valorile morale și creștine ale găgăuzilor.

 

Găgăuzii iubesc Rusia pe banii europenilor

Teritoriul mic, de puţin peste 1800 de km, adică ceva mai mare decât judeţul Ilfov, cu o populaţie de 160.000 de oameni, aparent nu ar reprezenta o miză pentru Rusia. Aparent.

 Moldova are deja o regiune separatistă, care a devenit de facto un stat și o sursă de instabilitate pe termen lung: Transnistria. Poziţiile unioniste ale unora dintre politicienii de la Chişinău radicalizează discursul în regiunea autonomă Găgăuzia.

Liderii acesteia au spus că, în eventualitatea unirii României şi Republica Moldova, Găgăuzia şi-ar declara independenţa. O independenţă văzută însă, în sânul Rusiei…

România priveşte cu atenţie harta. Dacă Găgăuzia ar alipi Bugeacul, ca un coridor spre Bender, noua republică autonomă Transnistria -Odessa ar avea aproape mărimea şi populaţia Moldovei dar ar avea şanse mai mari, având în vedere ieşirea la Marea Neagră şi la Dunăre.

O prezenţă/ocupaţie a Rusiei a unui astfel de teritoriu ar aduce armata rusă la o distanţă foarte mică  pentru NATO şi UE, de portul strategic, Constanţa.

De ce totuși găgăuzii iubesc Rusia și chiar dacă acceptă fără echivoc banii veniți din occident, văd în UE un dușman? Într-un interviu acordat pentru sabaa.md, jurnalistul găgăuz, Dmitrii Popozoglo încearcă să ofere un răspuns la aceaste întrebări.

Acesta spune că găgăuzii ar trebui să profite de orice oportunitate care li se oferă, pentru a îmbunătăți viața locuitorilor autonomiei și că numai un nebun ar refuza banii occidentalilor.

Acesta mai menționează că „Indiferent cât de mulți bani vor investi românii și europenii, găgăuzii tot vor iubi Rusia. Așa, fără nici un motiv, deoarece sunt mai aproape de mentalitatea noastră, chiar dacă nu are ocazia să ne ajute.”

Cu cât mai mulți bani vor oferi europenii găgăuzilor, cu atât vor avea mai puține resurse pentru a construi tancuri împotriva Rusiei”

Într-o altă ordine de idei, Popozoglo mai spune că acești bani sunt răsplata pentru „genocidul occidental împotriva găgăuzilor”, fără să menționeze când și cum a avut loc acest genocid.

Tot el mai crede că găgăuzii sunt obligați să ia acești bani „deoarece cu cât mai mulți bani vor oferi europenii găgăuzilor, cu atât vor avea mai puține resurse pentru a construi tancuri împotriva Rusiei.”

La final acesta mai spune că „la noi și la toate alegerile din Găgăuzia există asemenea tactici oficiale: acceptăm daruri și mită din toate direcțiile, iar noi votăm cu inima noastră, pentru că nu ne vindem inimile.”

 

 

 

 

 

 

 Surse:

 

http://moldnova.eu/ro/de-ce-iubesc-gagauzii-rusia-si-accepta-bani-europeni-27465.html/

http://moldnova.eu/ro/sindromul-stockohlm-la-gagauzi-27475.html/

http://istoria.md/articol/202/

http://cursdeguvernare.ro/alegeri-in-gagauzia-candidatul-sustinut-de-moscova-a-castigat-irina-vlah-a-deveni-bascan.html

13/05/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Glonțul care a trecut pe lângă tâmpla ucrainenilor și românilor în urmă cu patru ani

Foto: jurnalistul Petru Bogatu

 

 Privește înapoi cu mânie

În ziua de 2 mai 2014, la Odessa, s-au produs niște evenimente cutremurătoare, care în niciun caz nu trebuie astăzi trecute cu vederea.

Mai cu seamă că întâmplările covârșitoare de acum patru ani au fost ca un glonț care a trecut pe lângă tâmplă.

Și ucrainenilor, și românilor, scrie Petru Bogatu în www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

 

Încăierarea din Piața Elenă

Pe malul mării o seară blândă și străvezie îți fura ochii. Acest peisaj feeric contrasta însă cu stările de spirit din oraș. Străzile și bulevardele lui păreau cuprinse de o vagă neliniște. Piața Elenă din Odessa era împânzită de corturile partizanilor mișcării filoruse „Antimaidan” care se solidarizau deschis cu separatiștii din Donbass și salutau anexarea Crimeii.

Peste tot se vedeau niște scaune și mese din plastic. Activiștii „Antimaidan”-ului abordau trecătorii, îndemnându-i să semneze pentru federalizarea Ucrainei.

După cum au arătat cercetările ulterioare, printre activiștii antiucraineni erau o sumedenie de provocatori ai serviciilor speciale ruse. Presa a scris că din nucleul dur al „Antimaidan”-ului făceau parte și o mulțime de emisari ai regimului separatist de la Tiraspol.

Totuși, chiar și în momentul în care un șuvoi de oameni se arătase la orizont, parcă nimic nu prevestea vărsarea de sânge.

Mulțimile care coborau spre Piața Elenă erau formate din două galerii de suporteri. Tocmai se încheiase meciul de fotbal dintre echipele „Cernomoreț” (Odessa) și „Metallist” (Harkov).

Oricât ar fi părut de straniu, dar cele două grupuri de microbiști care pe stadion, de regulă, se bălăcăreau reciproc, de data aceasta scandau la unison „Slavă Ucrainei” și „Jos Putin!”. Fanii ambelor cluburi au dat uitării rivalitățile sportive de odinioară și s-au solidarizat pe o platformă politică proucraineană și împotriva invaziei ruse.

Coloanele de suporteri intrate deja în piață păreau intangibile. L-a un moment dat s-au auzit niște reproșuri aruncate de activiștii „Antimaidan”-ului. Replicile fanilor nu s-au lăsat așteptate. Aceasta a fost scânteia care a declanșat violențele.

Șicanele reciproce au degenerat cât ai zice pește în încăierări corp la corp. Suporterilor li s-au alăturat mai multe persoane din stradă.

Corturile manifestanților pro-ruși erau distruse sau incendiate. Treptat, militanții „Antimaidan”-ului au început să cedeze și să se retragă înspre Casa Sindicatelor din apropiere, unde se afla cartierul lor general. Mai mulți dintre ei au reușit să intre în clădire și să se baricadeze înăuntru. Ceilalți s-au împrăștiat care încotro.

Cum a izbucnit focul nu se știe nici la ora actuală. Ancheta nu a izbutit să elucideze acest amănunt. Oricum, în scurt timp, flăcările au cuprins toate etajele Casei Sindicatelor. Zeci de persoane au ars de vii, alte câteva sute au ajuns la spital cu arsuri și intoxicație cu fum.

 

 

Ucraina hartă

harta: http://www.businessinsider.com/map-ukraine-threats-from-russia-2014-5

Se netezea drumul pentru Novorussia (Noua Rusie)

 

Un lucru este cert, totuși. Încăierarea din Piața Elenă a fost o emanație a războiul hibrid rusesc care urmărea preluarea puterii la Odessa de către elementele filoruse.

Incendiul, s-o spunem pe șleau, a decapitat „Antimaidan”-ul care punea la cale o lovitură de stat în sudul țării.

În urma acestei răsturnări, regiunea Odessa, împreună cu sudul Basarabiei, trebuia să se desprindă de Ucraina și să se alăture celor două republici autoproclamate din Donețk și Lugansk.

Și cum concomitent se pregătea și o lovitură de stat la Harkov, succesul acestei conjurații ruse ar fi dus la constituirea statului marionetă Novorussia (Noua Rusie) despre care președintele rus Vladimir Putin a vorbit deschis în luna aprilie a aceluiași an.

Astfel, Rusia ar fi ajuns la gurile Dunării și ar fi ocupat sudul Basarabiei până la hotarul cu Republica Moldova.

Incidentele din ziua de 2 mai 2014 au dat peste cap însă planurile separatiștilor filoruși. Putiniștii din Odessa fuseseră demoralizați, iar stratagema numită „Novorussia” a fost abandonată de Kremlin.

Cel puțin pentru moment.

 

Poligonul găgăuz

De ce revin asupra acestui plan diabolic care, din fericire, a dat chix? Din două motive.

Mai întâi, pentru că cine uită istoria riscă s-o repete. Mai apoi, pentru că subsemnatul, în aprilie 2014, cu doar două săptămâni înainte de conflictul sângeros de la Odessa, avertizam la Radio Vocea Basarabiei că se pregătește un nou atac asupra Ucrainei în care sunt implicate elementele separatiste din Tiraspol și Comrat.

Arătam la mijlocul lui aprilie 2014 (vedeți aici https://noi.md/md/news_id/39687 ) că Moscova folosește autonomia Găgăuză drept poligon pentru exersarea unei noi invazii împotriva Ucrainei. Se aștepta doar momentul potrivit pentru a băga la înaintare Comratul.

Când linia frontului s-ar fi apropiat de frontierele Republicii Moldova, poligonul ar fi fost lesne transformat de ruşi în câmp de luptă.

Tot atunci atrăgeam atenția asupra faptului că alipirea Crimeii şi destabilizarea Ucrainei au început în urma referendumului clandestin din autonomia găgăuză de la începutul anului 2014. Nu-i deloc o simplă coincidenţă la mijloc.

La Comrat, ruşii au experimentat ocuparea unui teritoriu fără introducerea masivă a trupelor regulate. În ciuda invalidării referendumului, ei au instrumentat cu succes o diversiune separatistă cu un potenţial distructiv enorm.

Dacă reușea această conspirație, Novorussia, extinsă până-n sudul Basarabiei, ar fi înglobat și întreaga autonomie găgăuză. Republica Moldova, ca și Ucraina, ar fi avut un Donbass propriu. Este de prisos de spus că acest scenariu sumbru ar fi provocat o reacție în lanț în nord, unde coada de topor a Moscovei, Renato Usatîi, ar fi tulburat apele la Bălți pentru a separa întreaga câmpie a Sorocii de Chișinău.

Mersul pe sârmă

Patru ani s-au scurs de la dejucarea conjurației ruse de la Odessa. Proiectul „Novorussia” a eșuat și deocamdată nu ne amenință granițele.

Însă Republica Moldova rămâne la fel de vulnerabilă în 2018 ca în 2014. Deși în ultimele luni justiția și SIS au destructurat mai multe rețele de spionaj ale Rusiei, lucrătura serviciilor secrete ale fostei metropole în zonele de nord și sud nu încetează.

Diferendul transnistrean și fronda voalat separatistă, întreținută din umbră de Rusia în Găgăuzia, constituie o amenințare continuă pentru Chișinău. Și cum niciuna din aceste probleme nu poate fi rezolvată în mod echitabil și în timp util, stabilitatea Republicii Moldova este un fel de mers pe sârmă.

În aceste împrejurări, oricine va deține puterea politică la Chișinău, va trebui să dovedească dexteritate, inteligență și stăpânire de sine. Orice pas greșit poate fi fatal.

Nu există soluții ușoare, rapide sau simple nici la Nistru, nici în sudul Republicii Moldova. Tentația de a ceda sub presiunile externe și a face niște compromisuri inadmisibile pentru liniștea unor sfătuitori internaționali obscuri sunt extrem de riscante și pot rupe echilibrul geopolitic din zonă.

Din acest punct de vedere, sprijinul occidental este de neprețuit. Fără umbrela lui, Republica Moldova e ca o grădină descoperită în bătaia grindinei.

Atâta doar că partenerii occidentali trebuie să conștientizeze că la Chișinău nu este și deocamdată nu poate fi o democrație ca în Spania sau ca în Franța.

Aici în cursa electorală, în afară de concurenții legali înregistrați, mai există un „partid invizibil”. Partidul serviciilor secrete ruse.

De altfel, și SUA sau Germania au avut ocazia să urmărească acasă agenții trimiși de GRU pentru a deturna campania electorală.

Numai că acolo rușii au făcut doar niște gesturi obscene pe internet. Atâta au putut.

În Republica Moldova intrusul „partid invizibil” te omoară dacă îl lași să trăiască.

05/05/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: