CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

„Războiul informațional” și centenarul Marii Uniri – Textul integral al prelegerii de la Academia Română a istoricului academician Ioan Aurel Pop –

Imagini pentru Academician Ioan Aurel Pop photos

Foto: Academicianul Ioan Aurel Pop

 

 

 

„Războiul informațional” și centenarul Marii Uniri – de Ioan Aurel Pop. Prelegerea de la Academie Română – textul integral.

 

 

 

Miercuri, 26 aprilie 2017, istoricul academician Ioan Aurel Pop, rector al Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a participat la sesiunea de comunicări “Războiul Informaţional sub lupă”, desfăşurată la Academia Română. Cu această ocazie profesorul Ioan Aurel Pop, unul dintre autorii Apelului academic IDENTITATE, SUVERANITATE ȘI UNITATE NAȚIONALĂ, a susţinut o prelegere care, deşi citată doar parţial în presă, a născut vii reacţii, inclusiv din partea unui aşa zis for ştiinţific ungar intitulat “Trianon 100”. “Pe fondul unei crase lipse de cultură istorică a opiniei publice actuale, forțele interne care cultivă relativismul istoriei și care combat ideea de unitate românească sunt dublate de unele din exterior”, atrage atenţia, printre altele, profesorul Ioan Aurel Pop.

Pentru că nu a apărut nicăieri textul integral al comunicării, Roncea.Ro îl prezintă mai jos, în exclusivitate, însoţit de o Precizare a distinsului academician.

De luat aminte!

 

„Războiul informațional” și centenarul Marii Uniri

de Ioan Aurel Pop

 

Se spunea odinioară că acela care stăpânește informația poate deveni stăpânul lumii.

Azi, zicerea cu aspect de dicton s-a modificat: stăpânește lumea acela care stăpânește comunicarea. Astăzi, prin modalitățile avansate de comunicare, se făuresc lumi, după dorința comanditarilor.

În contextul acestui „război informațional”, purtat cu metode tot mai sofisticate, se cuvin luate măsuri de contracarare a efectelor propagandei.

Factorii de decizie din România au menirea și obligația de a scoate adevărul (omenește posibil) la lumină și de a-l face cunoscut.

De aceea, salutăm lansarea de către Academia Română a LARICS (Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică), care funcționează sub coordonarea Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” (al Academiei Române).

Cercetătorii și analiștii cooptați în această structură academică urmează să se ocupe de analiza metodelor și strategiilor folosite în războiul informațional care afectează România și Uniunea Europeană și care vin în special dinspre Rusia și Ungaria.

Concentrarea muncii laboratorului pe zonele și mediile în care aceste mesaje de propagandă care pot destabiliza România prind cel mai bine, adică acolo unde încrederea în instituții și în lideri este cea mai scăzută, poate corecta percepția acelei părți amăgite a opiniei publice românești.

O direcție a destabilizării prin propaganda ostilă se referă chiar la făurirea statului național unitar român în 1918.

Actele de voință națională de la sfârșitul Primului Război Mondial i-au antrenat nu doar pe români, ci și pe polonezi, pe cehi, pe slovaci, pe sârbi, pe croați, pe sloveni, pe lituanieni, pe letoni, pe estonieni etc. care erau, în linii mari, mulțumiți de deciziile proprii, ratificate prin tratatele Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920). Prăbușirea vechilor imperii implicate în regiunea central-sud-est europeană – german, austro-ungar, otoman, rusesc – a creat însă și mari frustrări, nemulțumiri, proteste ale vechilor elite politice din aceste state dominante, răsfrânte, printr-o intensă muncă de propagandă, și asupra popoarelor respective.

Dar, dincolo de mulțumiți și nemulțumiți, era pentru prima oară în istorie când voința popoarelor (eliberate de sub dominația străină) exprimată în chip democratic la finele războiului era, în general, consfințită pe plan internațional prin tratatele de pace.

Cu alte cuvinte, tratatele de pace de la Paris, din 1919-1920, au respectat în mare măsură ceea ce deciseseră polonezii, românii, cehii, slovacii, sârbii, croații etc.

Toate provinciile istorice care s-au unit cu Țara în 1918 au avut importanța lor. Basarabia era cea din urmă desprinsă din trupul cel mare al Țării Moldovei, la 1812 (când fusese dată Imperiului Țarist) și revenea cea dintâi, la 27 martie/ 9 aprilie 1918, adică după circa un secol.

Bucovina sau Țara de Sus a Moldovei, leagănul Voievodatului Moldovei – cu vechile capitale Baia, Siret și Suceava, cu gropnițele domnești, cu vechile mănăstiri pictate – se întorcea smerită, la 15/ 28 noiembrie 1918, după aproape un secol și jumătate de înstrăinare (la 1775, fusese ocupată de Imperiul Habsburgic) în Țara cea mare.

Transilvania (cu Banatul, Crișana, Maramureșul) – cam 100 000 de km pătrați, adică peste o treime din suprafața Regatului României interbelice – nu făcuseră parte decât vremelnic din vreo Țară Românească, în schimb fuseseră încadrate prin cucerire sau altminteri în Regatul Ungariei, în orbita Imperiului Otoman (indirect, ca principat autonom, ori direct, ca în cazul Banatului de câmpie, al Crișanei), în Imperiul Habsburgic, iar această înstrăinare era veche de circa o mie de ani.

Cu alte cuvinte, Transilvania vine cea din urmă în trupul Țării, la 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918, după „un mileniu de singurătate” (ca să-l parafrazez pe Gabriel Garcia Marquez).

Toate aceste provincii unite la 1918 aveau majorități etnice românești absolute în componența lor, cu excepția Bucovinei, unde administrația de la Viena reușise „performanța” de a reduce, în nici 150 de ani, ponderea românilor de la circa 70 % (la finele secolului al XVIII-lea) la sub 35 % (în 1910); chiar și așa, după dislocări masive și colonizări de populație și după recensăminte tendențios făcute, românii dețineau majoritatea relativă în provincie la 1918.

Prin marea împlinire din 1918, românii și-au trăit ora lor astrală, au exultat, au simțit istoria de partea lor.

Pe de altă parte, era clar că în Rusia sovietică (și apoi în URSS și Federația Rusă), în Ungaria, în Austria și, prin ricoșeu, în alte state, actele de la 1918 nu puteau fi privite cu simpatie, aprobate, lăudate.

Astăzi, după un secol de la acest mare efort al națiunii noastre de a trăi unită într-un singur stat – adică după cea mai mare împlinire istorică a poporului român din întreaga sa istorie –, ne trezim chiar și unii dintre noi, din dorința de originalitate ori din interese precise extra-istorice, să „reinterpretăm” trecutul, venind în fața opiniei publice cu falsuri grosolane.

Enumăr câteva dintre cele mai evidente și mai departe de adevăr:

– România a intrat de prisos și hazardat în Primul Război Mondial;

– România a anexat cu forța provincii la 1918; România a devenit atunci un stat artificial și multinațional, „imperialist”, format din „petice”;

– românii din Țară, dar mai ales cei din provincii nu au dorit unirea, care s-ar fi făcut prin efortul unor „politicieni interesați” și al unor „intelectuali exaltați” etc.

Despre Transilvania, astfel de minciuni se rostesc parcă mai apăsat, deopotrivă în România și în străinătate, pe măsură ce se apropie centenarul actului de la 1 Decembrie 1918.

Prima teză relansată (în mediile românești) este aceea că românii transilvani, influențați de „cultura superioară maghiară”, ar fi preferat să rămână în granițele Ungariei (care nici nu exista atunci ca subiect de drept internațional, din moment ce statul acela hibrid se chema Austro-Ungaria), trăind în egalitate cu ungurii și bucurându-se de o largă autonomie etc.

Iată răspunsul, dat în epocă acestei chestiuni a superiorității culturii maghiare (puse atunci de oficialii unguri), prin vocea lui Alexandru Vaida-Voevod, auzită în parlamentul de la Budapesta, în 1914:

„[În ceea] ce privește cultura maghiară, și aceasta e încă fragedă, ca și cultura română. Dar și în cazul dacă ar fi vorba nu de cultura maghiară, ci de cea franceză, germană sau engleză, în zadar ați voi să ne‑o acordați. E adevărat, cultura noastră e încă în dezvoltare, își trăiește abia anii copilăriei, dar ea se manifestă foarte frumos și această cultură nouă ne e mai scumpă decât orice altă cultură străină, pentru că ea e manifestarea vieții noastre sufletești, ea re-oglindește viața sentimentelor noastre”.

Firește, de-a lungul timpului, s-au exprimat opinii istorice diverse despre marile schimbări de la finele Primului Război Mondial, învingătorii fiind, în linii mari, mulțumiți și laudativi față de acele evoluții, iar învinșii fiind critici și dornici de revizuire și de revanșă. Au fost atunci chiar și români care (ca și unii cehi, polonezi, croați, unguri etc.) nu au vrut destrămarea monarhiei habsburgice, din varii motive, de la oportunitatea personală până la credința că viața lor sau a națiunii române ar fi trebuit să se dezvolte în cadre occidentale, nu „balcanice”.

Ceea ce este însă clar atestat și dovedit, fără nicio putință de tăgadă, este faptul că majoritatea românilor ardeleni au dorit să facă parte din România, că au format Regatul României Mari și că acesta a fost recunoscut pe plan internațional, cu noile sale granițe, prin tratate.

Nemulțumiții de după 1918-1920 s-au regrupat treptat și au condus la Al Doilea Război Mondial, după care, în linii mari, ordinea politico-teritorială a rămas, cu anumite modificări, ca aceea interbelică.

Marele profitor a fost URSS, care a trăit momentul destrămării in perioada lui Gorbaciov și mai ales în 1989-1991.

Statele care se formaseră în 1918, prin voința popoarelor și care fuseseră consfințite prin Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), au rămas aproape cum au fost (chiar dacă Iugoslavia și Cehoslovacia s-au destrămat), adică formate tot pe criterii naționale, state ale polonezilor, românilor, cehilor, slovacilor, sârbilor, croaților, slovenilor, lituanienilor, letonilor, estonilor etc.

Și frustrările au rămas aproape la fel, de aceea este firesc ca, la un secol de atunci, unii să sărbătorească și alții să fie nostalgici și triști. Vocile nemulțumite de formarea României întregite se regrupează acum, cu ocazia centenarului și recurg la forme variate de exprimare.

Pe fondul unei crase lipse de cultură istorică a opiniei publice actuale, forțele interne care cultivă relativismul istoriei și care combat ideea de unitate românească sunt dublate de unele din exterior.

Pentru a pregăti sărbătoarea centenarului Marii Uniri, statul român a creat în 2016 un organism guvernamental, condus de un secretar de stat.

Între timp, deja s-a schimbat structura acestui „departament”, dar strategia și tactica sa nu sunt clare, mai ales că nu are încă un buget aprobat și nici precizate modalitățile de a procura fonduri din alte surse.

Între timp, în Ungaria, „Grupul de cercetători științifici ai Academiei de Științe Ungare – Elan-Trianon 100”, deși nu figurează ca un organism guvernamental, este, în fapt, puternic susținut de autorități, este format dintr-o redutabilă echipă de istorici, istorici de artă, istorici literari și sociologi, beneficiind de un substanțial grant, eșalonat pe cinci ani.

Echipa are scopul să elucideze în principal condițiile în care s-au încheiat tratatele de pace și, mai ales cel de la Trianon, tratate care au condus la „pedepsirea” Ungariei, la privarea sa de „două treimi din teritoriu și din populație”. Cel puțin acestea sunt expresiile discursului oficial din Ungaria contemporană, țară care, deși aliată cu România în NATO și membră, ca și România, în UE, și-a oprit, în 2016, diplomații să participe la celebrarea Zilei Naționale a României!

Din păcate, arsenalul de idei pentru cercurile ungare care deplâng Marea Unire românească de la 1918 sunt oferite, în mare parte, de românii înșiși, de acei români care cultivă blamarea istoriei naționale, care resping unitatea românească, care cer felurite autonomii istorice, care condamnă „miticismele” și „balcanismele” cu scopul subminării României.

Prevăd că, scoțând lucrurile din context, România va fi criticată pentru naționalism, pentru preamărirea actului de la 1918 prin politica sa de stat, iar Ungaria va fi lăudată pentru obiectivitate, pentru cercetările istorice critice, pentru elucidarea dezinteresată a umbrelor trecutului[1].

Pe fondul ideii că românii au trăit până în secolul al XIX-lea în două țări distincte și în provincii istorice cuprinse în imperii străine, se cultivă destul de insistent ideea dezbinării românești, a „inventării” numelui de România, a noutății ideii de unitate politică și a civilizației diferite din Transilvania în raport cu ceea ce era în regiunile extracarpatice.

Din arsenalul unor epoci pe care le credeam apuse și al unor ideologii totalitare condamnate de istorie, se revitalizează idei teoretice precum:

– majoritățile etno-demografice sunt relative și voința lor nu mai contează astăzi;

– popoarele fără statalitate veche sunt popoare fără istorie și, prin urmare, au drepturi limitate; – autonomiile teritoriale pe criterii etnice au rădăcini vechi, verificate de istorie etc.

În mod concret, despre trecutul românilor și despre realitățile românești, se insinuează vechi sloganuri, actualizate prin adaptări recente: românii sunt un popor nou, intrat târziu în istorie; valahii și românii sunt popoare diferite; Transilvania nu are legătură cu istoria românilor; numele lui Iancu de Hunedoara trebuie schimbat în Ioan de Hunedoara; particula Napoca trebuie scoasă din numele municipiului Cluj-Napoca; imnul de stat – care ar exprima idei retrograde și s-ar referi la Corvinii „ungari” – trebuie înlocuit etc.

Unele dintre aceste „îndreptări” par inofensive: a spune Ioan în loc de Iancu nu schimbă mare lucru, decât că ne îndepărtează de esența unei forme românești diminutivate (Iancu provine tot din Ioan) și de apropierea de numele unui erou național românesc – Avram Iancu; scoaterea particulei Napoca din numele orașului Cluj-Napoca ar șterge mai mult de un mileniu de istorie, adică tocmai rădăcinile daco-romane ale românilor.

Unele dintre aceste „propuneri” prind la publicul larg, mai ales în străinătate, și datorită curentului dacist (tracist), care-i așază pe daco-geți și pe traci la temelia tuturor popoarelor europene, cu o limbă primordială din care s-ar trage latina, cu priorități în toate domeniile, de la scris și astronomie până la arhitectură și medicină etc.

Denigrarea istoriei și vieții românilor este astfel ușor de făcut, mai ales că datele sale esențiale sunt oferite de cealaltă extremă din cultura românească, aceea care acceptă doar nimicnicia românilor, spiritul lor gregar, de popor fără voință, de masă informă, „umbră fără schelet”, formată din „fețe patibulare”, cu „guri vulgare”, „puturoși”, cu un „amestec apos” în loc de creier, cu o istorie în care toți „au urinat” peste noi și din care a rezultat limba română, „bună numai pentru înjurături” etc.

O altă variantă a acestei extreme afirmă că nu ne cunoaștem corect trecutul, fiindcă toți marii istorici și oameni de cultură români au operat doar cu mituri naționaliste.

Pe acest fundal trist – pregătit de unii dintre noi înșine – este foarte ușor ca anumiți factori din afară să combată unitatea românească, actul de la 1 Decembrie 1918, ideea de solidaritate a românilor ca popor și ca națiune.

Dar, oare cum și de când au vrut românii intracarpatici să facă parte dintr-o Țară Românească, să trăiască în structuri politice românești, sub oblăduirea unor instituții românești?

Pentru că sub comunismul nostru original, mai ales în ultimul deceniu de existență a regimului Ceaușescu, se exagera cu sloganul „luptei de veacuri a poporului român pentru unitate, permanență și continuitate”, dar și din alte motive, asemenea idei au fost, după 1989, complet respinse, bagatelizate, ironizate.

Cu alte cuvinte, s-a spus și s-a scris ditirambic că nu au existat niciodată astfel de idei în mintea românilor.

De fapt, orice popor, din momentul constituirii sale, tinde să-și formeze structuri politice proprii, numite generic state, cu scopul organizării și conservării comunității etnice respective.

Românii au făcut și ei același lucru, începând cu sfârșitul mileniului I d. Hr., făurindu-și astfel de formațiuni numite țări, judecii/cnezate, ducate/voievodate, domnii etc.

Popoarele nu erau atunci conștiente de necesitatea unității lor politice globale, astfel că unele au rămas să trăiască în mai multe nuclee politice.

Altele și-au realizat unitatea politică prin voința elitelor lor, a unor conducători energici.

Românii au reușit în secolul al XIV-lea (ceva mai târziu decât unii dintre vecinii lor) să-și formeze două voievodate cvasi-independente sau două „libertăți românești” – cum le-a botezat inspirat Nicolae Iorga – anume Țara Românească și Țara Românească a Moldovei.

Restul românilor, deopotrivă la nord și la sud de Dunăre – în ciuda unor înjghebări politice proprii trecătoare – au ajuns să trăiască în state străine, în frunte că stăpâni de altă limbă și credință.

Este evident că românii nu au fost „animați” permanent de „dorința făuririi statului lor unitar, național și independent”, din moment atunci erau alte priorități de viețuire și de supraviețuire.

Cu timpul însă, situația se schimbă. Pe fondul acestei fărâmițări, pe la finele Evului Mediu și la începuturile Epocii Moderne, apar tendințe de unitate (parțială sau generală), stimulate de conștientizarea comunității etnice.

Asemenea atitudini nu mai sunt atunci, pe la 1500-1600, rezultatul exclusiv al unor conducători luminați, ambițioși sau clarvăzători, ci ele provin și din voința poporului de jos, a comunităților grupate în anumite nuclee politice.[2]

Cu alte cuvinte, românii trăgeau la români cel puțin încă din secolul al XVI-lea (sunt mărturii ale unor astfel de acțiuni încă din secolele XIII-XIV). În secolul al XVII-lea, Grigore Ureche și Miron Costin, ca și Constantin Cantacuzino Stolnicul arată unitatea de origine, de limbă și de credință a românilor extracarpatici cu cei transilvăneni.

La începutul secolului al XVIII-lea, Dimitrie Cantemir este primul savant român de talie europeană care face cunoscută latinitatea și unitatea românilor cu argumente științifice, în lucrări de mare anvergură, scrise în limba latină.

În secolul al XVIII-lea începe lupta de emancipare națională a românilor din Transilvania, desfășurată pe plan religios (unirea cu Biserica Romei), pe plan politic (memoriile adresate Curții de la Viena și altor cancelarii și foruri europene; mișcarea Supplex Libellus Valachorum), pe plan social (Răscoala lui Horea), pe plan cultural (Școala Ardeleană).

În această etapă a luptei naționale din Transilvania și poate fi vorba, firește, de unirea Transilvaniei cu România, fiindcă nu exista încă România. Este vorba, de aceea, de obținerea în Transilvania și Ungaria a drepturilor politice naționale ale românilor din Transilvania și Ungaria, numai acolo unde acești români alcătuiau majoritatea populației.

Nu este vorba despre drepturi preferențiale ale acestor români, ci pur și simplu despre egalitatea lor cu membrii națiunilor oficiale și ai confesiunilor recunoscute („recepte”).

Totuși, legăturile între românii transilvăneni și cei olteni, munteni și moldoveni sunt continue.

În secolul al XIX-lea se desfășoară mișcarea de emancipare națională a provinciilor aflate sub dominație străină și de formare a statului național unitar. Toată acțiunea era bazată acum pe ideologia daco-românismului.

În această mișcare panromânească, românii din interiorul Carpaților au jucat un rol fundamental: astfel, îi găsim pe Gheorghe Lazăr, care introduce limba română la Sfântul Sava, în Țara Românească, pe Florian Aaron ca profesor al lui Bălcescu și apoi al Universității din București, pe călugărul maramureșean Gherman Vida, ca învățător al lui Kogălniceanu și Alecsandri pe baza cronicii lui Șincai, pe Ioan Maiorescu la Craiova, pe Damaschin Bojincă ca profesor la Academia Mihăileană din Iași, pe Bărnuțiu, pe Ștefan Micle, pe Laurian, pe Papiu-Ilarian și pe toți care au predat la universitățile României moderne și au pus temeliile Academiei Române.

Mișcarea de unire a Transilvaniei cu România a putut prinde contur abia după formarea României și mai ales după afirmarea României independente, devenite, la scurtă vreme, regat.

Astfel, dacă românii nu au luptat „de secole pentru unitatea națională”, ei s-au înscris în mișcarea europeană care promova statele naționale împreună cu celelalte națiuni.

Nu au făcut acest lucru nici mai bine și nici mai rău ca alte națiuni.

În secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea cele mai progresiste mișcări erau cele menite să elibereze națiunile de sub robia imperiilor multinaționale și să le îndrepte spre formarea statelor naționale unitare.

Cea mai puternică mișcare de emancipare națională a românilor din provinciile aflate sub stăpâniri străine s-a desfășurat în Transilvania. Astfel, se vede clar că ideile de unitate și lupta pentru emancipare națională și unire nu s-au născut între români în mod spontan și instantaneu, prin imitație sau prin efortul unor lideri exaltați sau interesați.

Că nu a fost unanimitate în aceste procese, că au fost și șuvoaie abătute, că intelectualii și oamenii politici au potențat ideile de unitate românească, că poporul a fost dirijat și condus de liderii săi, acestea sunt lucruri cunoscute, recunoscute și valabile în istoria tuturor popoarelor.

Istoricul însă, înainte de a releva excepțiile, aspectele marginale, curiozitățile din trecut, are obligația profesională de a preciza liniile magistrale ale mersului societății.

Sau, dacă nu se ocupă de aceste constante ori linii predominante, atunci are datoria morală și intelectuală să le enunțe, pentru a nu da impresia că lumea ar fi putut sau ar fi trebuit să facă ceea ce, de fapt, nu a făcut.

Menirea primă a istoricului de meserie este să studieze ceea ce a fost, nu ceea ce ar fi putut să fie, dacă nu s-ar fi întâmplat cutare lucru.

Istoria contrafactuală – în vogă astăzi – poate oferi necunoscătorilor convingerea unor realități care, de fapt, sunt fictive, imaginate, inventate.

Linia magistrală a istoriei românilor la începutul secolului al XX-lea, în ajunul Primului Război Mondial, era făurirea statului național unitar român, prin unirea cu România a tuturor provinciilor istorice care aveau majorități etnice românești.

Același ideal, de făurire a statelor lor naționale, îl nutreau toate popoarele din regiunea central-sud-est europeană, care se aflaseră de secole sub stăpâniri străine.

Românii din Transilvania s-au identificat treptat cu idealul libertății și al unității naționale, ideal pe care l-au trăit, în forme și cu intensități diferite, începând cu finele Evului Mediu și cu debutul Epocii Moderne.

Ca și românii din Vechiul Regat, ca și basarabenii și bucovinenii, românii ardeleni s-au înscris în marea lor majoritate pe traiectoria formării României întregite, considerând, prin educația oferită de liderii lor, că cel mai bun cadru de organizare, coordonare și protejare a națiunii era statul unitar român. Acest ideal s-a înfăptuit în urmă cu nici un secol, iar realitatea care a rezultat în urma marelui efort de-atunci – România – nu și-a dat încă măsura deplinei valori în Europa și în lume.

acad.Ioan-Aurel Pop

Adenda:  Precizări privind „războiul informațional” contemporan

La finele Primului Război Mondial și în perioada imediat următoare (1918-1920) s-au conturat două mari grupuri de state și națiuni în Europa: unele mulțumite de destrămarea imperiilor dominatoare și multinaționale (german, austro-ungar, rus, turc) și de formarea statelor naționale sau federale pe ruinele acestora; altele nemulțumite și frustrate, în urma pierderii forței și influenței de altădată, a imenselor teritorii și a numeroaselor popoare și etnii. Nemulțumiții s-au regrupat treptat și au condus la Al Doilea Război Mondial, după care, în linii mari, ordinea politico-teritorială a rămas, cu unele modificări, ca aceea interbelică.

Marele profitor a fost URSS, care a trăit momentul destrămării în perioada lui Gorbaciov și mai ales în 1989-1991.

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

Statele care se formaseră în 1918, prin voința popoarelor și care fuseseră consfințite prin Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), au rămas aproape cum au fost (chiar dacă Iugoslavia și Cehoslovacia s-au destrămat), adică formate tot pe criterii naționale, state ale polonezilor, românilor, cehilor, slovacilor, sârbilor, croaților, slovenilor, lituanienilor, letonilor, estonilor etc.

Și frustrările au rămas aproape la fel, de aceea este firesc ca, la un secol de atunci, unii să sărbătorească și alții să fie nostalgici și triști.

Vocile nemulțumite de formarea României întregite se regrupează acum, cu ocazia centenarului și recurg la forme variate de exprimare.

Pe fondul unei crase lipse de cultură istorică a opiniei publice actuale, forțele interne care cultivă relativismul istoriei și care combat ideea de unitate românească sunt dublate de unele din exterior.

Pentru a pregăti sărbătoarea centenarului Marii Uniri, statul român a creat în 2016 un organism guvernamental, condus de un secretar de stat. Între timp, deja s-a schimbat structura acestui „departament”, dar strategia și tactica sa nu sunt clare, mai ales că nu are încă un buget aprobat și nici precizate modalitățile de a procura fonduri din alte surse.

Între timp, în Ungaria, „Grupul de cercetători științifici ai Academiei de Științe Ungare – Elan-Trianon 100”, deși nu figurează ca un organism guvernamental, este, în fapt, puternic susținut de autorități, este format dintr-o redutabilă echipă de istorici, istorici de artă, istorici literari și sociologi, beneficiind de substanțiale fonduri, eșalonate pe cinci ani. Echipa are scopul să elucideze în principal condițiile în care s-au încheiat tratatele de pace și, mai ales cel de la Trianon, tratate care au condus la „pedepsirea” Ungariei, la privarea sa de „două treimi din teritoriu și din populație”.

Cel puțin acestea sunt expresiile discursului oficial din Ungaria contemporană, țară care, deși aliată cu România în NATO și membră, ca și România, în UE, și-a oprit, în 2016, diplomații să participe la celebrarea Zilei Naționale a României!

Eu nu mai cunosc un caz similar de inamiciție, de ofensă directă și oficială în cadrul UE!

Imagini pentru ungaria inainte si dupa trianon harta

 

 

Din păcate, arsenalul de idei pentru cercurile ungare care deplâng Marea Unire românească de la 1918 sunt oferite, în mare parte, de românii înșiși, de acei români care cultivă blamarea istoriei naționale, care resping unitatea românească, care cer felurite autonomii istorice, care condamnă „miticismele” și „balcanismele” cu scopul subminării României.

Prevăd că, scoțând lucrurile din context, România va fi criticată pentru naționalism, pentru preamărirea actului de la 1918 prin politica sa de stat, iar Ungaria va fi lăudată pentru obiectivitate, pentru cercetările istorice critice, pentru elucidarea dezinteresată a umbrelor trecutului.

Pe fondul ideii că românii au trăit până în secolul al XIX-lea în două țări distincte și în provincii istorice cuprinse în imperii străine, se cultivă destul de insistent ideea dezbinării românești, a „inventării” numelui de România, a noutății ideii de unitate politică și a civilizației diferite din Transilvania în raport cu ceea ce era în regiunile extracarpatice.

Din arsenalul unor epoci pe care le credeam apuse și al unor ideologii totalitare condamnate de istorie, se revitalizează idei teoretice precum:

  • majoritățile etno-demografice sunt relative și voința lor nu mai contează astăzi; 
  • popoarele fără statalitate veche sunt popoare fără istorie și, prin urmare, au drepturi limitate;
  • autonomiile teritoriale pe criterii etnice au rădăcini vechi, verificate de istorie etc. În mod concret, despre trecutul românilor și despre realitățile românești, se insinuează vechi sloganuri, actualizate prin adaptări recente:
  • românii sunt un popor nou, intrat târziu în istorie;
  • valahii și românii sunt popoare diferite;
  • Transilvania nu are legătură cu istoria românilor;
  • numele lui Iancu de Hunedoara trebuie schimbat în Ioan de Hunedoara;
  • particula Napoca trebuie scoasă din numele municipiului Cluj-Napoca;
  • imnul de stat – care ar exprima idei retrograde și în care este vorba și despre Corvini – trebuie înlocuit etc.                                                                                                                                                                                                               Unele dintre aceste „îndreptări” par inofensive: a spune Ioan în loc de Iancu nu schimbă mare lucru, decât că ne îndepărtează de esența unei forme românești diminutivate (Iancu provine tot din Ioan) și de apropierea de numele unui erou național românesc – Avram Iancu; scoaterea particulei Napoca din numele orașului Cluj-Napoca ar șterge mai mult de un mileniu de istorie, adică tocmai rădăcinile daco-romane ale românilor (atâtea câte sunt ele).

Unele dintre aceste „propuneri” prind la publicul larg, mai ales în străinătate, și datorită curentului dacist (tracist), care-i așază pe daco-geți și pe traci la temelia tuturor popoarelor europene, cu o limbă primordială din care s-ar trage latina, cu priorități în toate domeniile, de la scris și astronomie până la arhitectură și medicină etc.

Denigrarea istoriei și vieții românilor este astfel ușor de făcut, mai ales că datele sale esențiale sunt oferite de cealaltă extremă din cultura românească, aceea care acceptă doar nimicnicia românilor, spiritul lor gregar, de popor fără voință, de masă informă, „umbră fără schelet”, formată din „fețe patibulare”, cu „guri vulgare”, „puturoși”, cu un „amestec apos” în loc de creier, cu o istorie în care toți „au urinat” peste noi și din care a rezultat limba română, „bună numai pentru înjurături” etc.

O altă variantă a acestei extreme afirmă că nu ne cunoaștem corect trecutul, fiindcă toți marii istorici și oameni de cultură români au operat doar cu mituri naționaliste.

Pe acest fundal trist – pregătit de unii dintre noi înșine – este foarte ușor ca anumiți factori din afară să combată unitatea românească, actul de la 1 Decembrie 1918, ideea de solidaritate a românilor ca popor și ca națiune.

 

Ioan Aurel Pop

Bibliografie minimală:

Radu Baltasiu, Gabriel Săpunaru, Ovidiana Bulumac, Slăbirea comunității românești din Harghita și Covasna. Raport de cercetare, București, 2013.

Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească, 1997, București.

Lucian Boia, Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, București, 2014.

Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan, Ispititoarea Transilvanie. Multiperspectivitate și adevăr în istoria unei provincii, Cluj-Napoca, 2017.

Nicolae Iorga, În luptă cu absurdul revizionism maghiar, București, 1991.

Liviu Maior, Alexandru Vaida-Voevod între Belvedere și Versailles, Cluj-Napoca, 1993.

Liviu Maior, Alexandru Vaida Voevod. Putere și defăimare (Studii), București, 2010.

Horia Roman Patapievici, Politice, București, 1996.

Ioan-Aurel Pop, Istoria, adevărul și miturile (Note de lectură), ediția a II-a revăzută,  București, 2014.

Ioan-Aurel Pop, Transilvania, starea noastră de veghe, Cuvânt înainte de Mircea Muthu, Cluj-Napoca, 2016.

Ioan Sabău-Pop, Ioan Lăcătușu (coord.), Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș în slujba dăinuirii neamului românesc în Transilvania: FCRCHM 2005-2015, Sfântu Gheorghe, 2015.

[1] Precizez că mesajul meu pe această temă, de la Academia Română, era menit să sensibilizeze factorii de răspundere din România în legătură cu pregătirea inadecvată centenarului Marii Uniri și să ofere un exemplu de „eficiență” în tratarea chestiunii secolului trecut de la finele Primului Război Mondial. „Eficiența” se referea la vecinii maghiari, care, desigur, nu se pregătesc să celebreze unirea Transilvaniei cu România! Este clar, după toate semnalele pe care le avem, că mesajele venite dinspre Ungaria și chiar din România nu sunt și nu vor fi prietenești. Presa scrisă și vorbită, unele televiziuni au preluat însă – așa cum se întâmplă mai nou peste tot – mesajul meu trunchiat și i-au dat o amploare și o dimensiune pe care nu a avut-o. Prin poziția mea nu am jignit pe nimeni, ci am atras atenția asupra unor realități care, netratate la timp și în mod înțelept, pot învenina și mai mult raporturile româno-ungare.

[2] Dacă în privința ideilor de unitate, lucrurile sunt încă, în mintea unor necunoscători sau răuvoitori, sub semnul îndoielii, ideile romanității românilor sunt atestate clar ca existând în conștiința românească în Evul Mediu. Cu alte cuvinte, unii dintre români – și nu numai dintre cei educați – au știut mereu că neamul lor se trage din romani, „de la descălecatul dintâi, sub Traian, împăratul Râmului”. Vezi lucrările lui Șerban Papacostea (Geneza statului în Evul Mediu românesc. Studii critice, Cluj-Napoca, 1988), Adolf Armbruster (Romanitatea românilor. Istoria unei idei, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, 1993), Stelian Brezeanu (Identități și solidarități medievale: controverse istorice. București, 2002), Ioan-Aurel Pop (Națiunea română medievală. Solidarități etnice românești în secolele XIII-XVI, București, 1998).

 

Sursa: Roncea.Ro

06/05/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Război informaţional: Ungaria a înfiinţat un departament special de propagandă intitulat „Trianon 100” pentru a combate sărbătorirea Centenarului Marii Uniri a Transilvaniei cu România

Harta Ungariei şi Transilvania până la Marea Unire

 

 

Avertisment din partea Academiei Române: Ungaria reîncepe propaganda împotriva României 

Guvernul de la Budapesta a înființat un departament special, denumit „Trianon 100”, care a început deja să contracareze acțiunile preconizate de România pentru aniversarea, în anul 2018, a 100 de ani de la Marea Unire.
Acest avertisment a fost lansat la București de Academia Română, într-o conferință denumită „Războiul informațional, sub lupă”.

Academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității din Cluj-Napoca, a anunțat că noul departament creat de executivul de la Budapesta ar urma să aibă activitate maximă la momentul în care Ungaria va comemora 100 de ani de la semnarea Tratatul de la Trianon, adică în anul 2020.

Până atunci, departamentul „Trianon 100” a inițiat o campanie de subminare a acțiunilor României de aniversare, în anul 2018, a Marii Uniri.

„În limba maghiară și în limbi de circulație internațională, nu și în limba română, se distribuie informații care pregătesc opinia publică pentru ceea ce va urma. Opinia publică anglofonă și hispanofonă va afla că istoria românilor este istorie recentă, că românii fac parte dintre popoarele fără istorie, că termenul de valah nu este sinonim cu cel de român – idee prezentă de altfel și în Serbia, că Ardealul nu este România – pentru că face parte din România de mai puțin de 100 de ani și are legături istorice cu Ungaria decât cu România, că ungurii sunt civilizatorii bazinului carpatic. Pe Iancu de Hunedoara l-ar fi chemat de fapt Ioan de Hunedoara pentru că de fapt îl chema Ianoș, iar transilvănenii n-ar fi dorit Unirea iar aceasta s-ar fi făcut peste capul lor” – acestea sunt unele dintre ideile puse deja în circulație de propaganda ungară.

Acad. Ioan Aurel Pop a mai precizat că, spre deosebire de Departamentul Centenar, înființat de Guvernul României, Departamentul Trianon 100 are un buget aprobat, iar din acest Departament cu sediul la Budapesta „fac parte și cetățeni români”.

 

 

 

Academia Română: Ungaria reîncepe propaganda împotriva României

Foto: Afiş de propagandă maghiară anti-Trianon

 

 

 

La rândul său, profesorul român Ion Coja a dat propagandiştilor iredentişti unguri următorul  Avertisment :

„În atenția acțiunii TRIANON 100

În partea de răsărit a Europei meridionale, între Adriatică şi Marea Neagră, trăieşte un adevărat mozaic de etnii, care dă acestor ţinuturi un farmec şi un pitoresc aparte, inconfundabil. Alături de albanezi, bulgari, croaţi, greci, maghiari, sârbi, slovaci, turci etc., aici trăiesc şi românii, de departe neamul cel mai numeros din această parte a Europei: peste 25.000.000 de suflete.
.
Aşezările româneşti se dispun într-o reţea neîntreruptă, continuă, acoperind practic întreg teritoriul dintre Nistru, Tisa, Dunăre şi Marea Neagră. Numeroşi sunt însă şi românii care locuiesc în afara acestui perimetru, alcătuind enclave româneşti izolate, unele mai mici, altele mai mari, cum ar fi, bunăoară, aromânii din Grecia, românii de pe Valea Timocului sau cei de dincolo de Nistru.
.
Aşadar, românii, aidoma altor neamuri din Europa, nu trăiesc toţi în statul care le poartă numele. Mulţi români trăiesc şi dincolo de frontierele naţionale, ale României, în statele învecinate. De asemenea, nu toţi cei ce trăiesc în România sunt de naţionalitate română.

Destul de mulţi sunt cetăţenii din România care au altă naţionalitate, fiind deci maghiari, ţigani, saşi, evrei, lipoveni etc.
.
Trebuie însă precizat că numărul românilor care trăiesc ca minoritari în afara graniţelor româneşti, în ţările învecinate, este mult mai mare decât al minoritarilor etnici din România. Cel puţin dublu este numărul românilor…
.
Și precizarea cea mai importantă: acești români minoritari nu au migrat și nici nu s-au strămutat în țările unde trăiesc, ci sunt populație autohtonă, străveche.
.
Situaţia aceasta se întâlneşte ceva mai rar la alte popoare, la alte state din Europa! După știința noastră România este singurul stat european care găzduiește un număr de cetățeni minoritari mai mic decât numărul etnicilor români care trăiesc ca populație autohtonă în alte țări europene, învecinate!
.
Statisticile mai arată că românii care trăiesc în afara graniţelor româneşti alcătuiesc un grup etnic extrem de numeros: circa cinci milioane. Nici un alt popor european nu mai are înstrăinaţi în vecinătatea graniţelor sale de stat un număr aşa de mare de conaţionali.
.
În virtutea acestor date, ar fi în logica lucrurilor şi a practicii politice curente ca România şi opinia publică românească să promoveze o politică de revizuire a frontierelor sud-est europene, în scopul punerii lor de acord cu realităţile etnice.
.
România însă e departe de a duce o asemenea politică!… Motivele sunt mai multe, dar în principal se vădeşte ataşamentul dintotdeauna al României la ideea de pace, de bună vecinătate şi înţelegere între popoare.
.
Aşadar, între statele europene, România este printre cele mai îndreptăţite să ducă o politică revizionistă. Dacă însă România, deşi îndreptăţită, se abţine totuşi de la o politică revizionistă, atât de riscantă pentru pacea Europei, devine de-a dreptul absurd ca România să ajungă ea ţinta unor pretenţii teritoriale revizioniste.

Absurditatea situației, dar și responsabilitatea pentru asemenea preocupări se împart în mod egal între cei ce formulează asemenea pretenţii şi cei care îi iau în serios.”

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/02/metode-mijloace-si-actiuni-subversive-care-au-vizat-destramarea-romaniei-1919-1944-video/

 

 

 

Surse:

http://ioncoja.ro/avertisment-2/

http://www.nationalisti.ro/2017/04/avertisment-din-partea-academiei-romane-ungaria-reincepe-propaganda-impotriva-romaniei/

http://www.bzb.ro/stire/academia-romana-ungaria-reincepe-propaganda-impotriva-romaniei-a111076

30/04/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Ce mai spune presa ungurilor din România ? O revistă a ziarelor de limbă maghiară din România, apărute în perioada 16-31 martie 2017

Revista presei de limbă maghiară din județele Covasna și Harghita, 16-31  martie 2017

15 martie la Târgu Secuiesc / Bokor Tibor: Pretindem autodeterminarea!

De la schimbarea regimului, maghiarii din Târgu Secuiesc şi din împrejurimi au sărbătorit ieri, 15 martie, la Târgu Secuiesc, pentru a 28-a oară. Ei vin anual în Piaţa Gabor Aron să-i omagieze pe eroii paşoptişti.

Oaspetele de onoare al festivităţii din acest an a fost Tallai Andras, secretar de stat pentru pentru afaceri parlamentare şi impozitare în cadrul guvernului ungar, fost primar al localităţii înfrăţite Mozekovesd.

Delegaţii localităţilor Mezohegyes, Mezokovesd, Paks, Szentendre Gyongyos, Hatvan şi Terezvaros au sărbătorit şi în acest an împreună cu cei din scaunul Kezdi şi cu oaspeţii din Veresegyhaz, Debrecen, Mezotur, Piliscsaba, Totkomlos, Doboz şi Cserszegtomaj. Ungaria a fost reprezentată de Csige Sandor Zoltan, consulul general al consulatului general al Ungariei la Miercurea Ciuc, şi Kiss Laszlo, colonel honved, ataşat al Apărării, Militar şi Aero al ambasadei Ungariei la Bucureşti. Festivitatea din Târgu Secuiesc a început şi în acest an la statuile paşoptiste, monumente, morminte, după care a continuat cu parada echipelor păstrătoare de tradiţii din satele din Trei Scaune de Sus, respectiv a Ordinului Istoric al Vitejilor.

Au fost prezente Batalionul de Grăniceri Secui nr. 15 condus de Vetro Andras, batalionul de infanterişti din scaunul Kezdi din cadrul Asociaţiei păstrătorilor de tradiţii Szekely Virtus, bateria din Ghelinţa a Batalionului de Grăniceri Secui nr.15, condus de Kelemen Botond, Batalionul de Honvezi nr. 3 din Szeged – condus de Vass Laszlo, şi Asociaţia Păstrătorilor de Tradiţii Tuzson Janos din Belani, condusă de Boldizsar Bela. Husarii călare au aderat şi ei la manifestare: echipa din scaunul Kezdi al Asociaţiei Păstrătorilor de tradiţii Szekely Virtus, condusă de Pal Oliver.

Batalionul de honvezi secui nr. 11 a fost condus de Daragus Attila, primarul localităţii Turia, şi Hatos Mihaly, preot. În acest an, localitatea Turia a avut echipa cea mai numeroasă. Bokor Tibor, primarul oraşului Târgu Secuiesc, a subliniat în cuvântarea sa de salut: Cea mai importantă sărbătoare a noastră este, până în prezent, ziua de 15 martie. Această sărbătoare nu şi-a pierdut deloc din actualitate. Și în momentul de faţă trebuie să ne ridicăm glasul împotriva tiraniei.

Nouă, maghiarilor din România, ne este îngrădită utilizarea limbii materne, iar utilizarea liberă a simbolurilor noastre reprezintă obiectul unei polemici permanente. Oamenii care îşi fac auzit glasul sunt persecutaţi, iar cerinţa lor autonomistă este măturată sub preş. La Bruxelles şi Bucureşti, rupte de realitate, se tot explică cât de exemplar este soluţionată soarta minorităţii în România.

În altă parte se spune cât de bine trăiesc voivodinenii şi ce dictatură există în Ungaria. Nu este aşa! Le reamintim reprezentanţilor puterii române în exerciţiu, îi transmitem Bruxelles-ului şi confirmăm că poporul maghiar este un popor iubitor de libertate, pretinde drepturile sale garantate prin lege, pentru care Gabor Aron şi ai lui şi-au vărsat sângele.

Este important să subliniem din ce în ce mai mult că ne cerem drepturile, cerem ceea ce ne aparţine. Pretindem bunurile noastre confesionale şi comunitare, pretindem utilizarea simbolurilor noastre şi pretindem autodeterminarea.

Câştigătorul din acest an al concursului de oratorie destinat elevilor, Vuieşte Martie!, este din nou Budai Istvan jr., elev absolvent al Liceului Teoretic Nagy Mozes. În acest an, el a vorbit despre sfaturile primite de la bunicii săi secui: Am auzit de la ei foarte multe întâmplări, multe lucruri bune şi rele. Cel mai mult mi-au rămas în minte cuvintele bunicului: Pisti, poţi fi privat de orice. Nu este un mare efort să ajungi din palat în stradă.

Nu trebuie să treacă mult timp pentru ca aceia pe care i-ai considerat prieteni, să se întoarcă împotriva ta. Nimeni nu te poate priva de faptul că eşti maghiar. Să porţi aşa cum trebuie cocarda. Drapelele noastre să fluture cu demnitate. Să cânţi cele mai frumoase melodii populare. Să nu uiţi niciodată cine eşti şi de unde ai venit, să îşi aduci întotdeauna aminte care este identitatea ta.

Să manifeşti recunoştinţă faţă de victime. Să-i arăţi cu mândrie lumii că eşti maghiar! Cu ocazia celei mai mari sărbători naţionale a noastre, autoguvernarea oraşului Târgu Secuiesc şi Vigado au organizat un concurs de recitări destinat elevilor claselor V-VIII. Câştigătorul, Kajan Botond, elev al Scolii Petofi Sandor, a recitat poezia lui Wass Albert, intitulată Drapelul invizibil.

Mesajul premierului Orban Viktor a fost transmis de Csige Sandor Zoltan, consul al Consulatului General al Ungariei la Miercurea Ciuc.

Sursa: Haromszek nr. 8049 din 16.03.2017, autor Iochom Istvan

Să fim revoluţionarii tăcuţi ai viitorului nostru

Această zi reprezintă o zi de sărbătoare de peste 150 de ani. Această zi ne însufleţeşte, ne dă putere să ne ridicăm şi să formulăm şi în prezent ce doreşte naţiunea maghiară – a declarat Balint Beczedi Ferenc, episcopul unitarian din Transilvania. Această sărbătoare nu reprezintă doar evocarea trecutului.

Să reprezinte învăţătura istorică proprie a unui popor încercat de flacăra suferinţelor – a declarat el. Să ne facem treaba şi să ne străduim să păstrăm şi să ne dezvoltăm bunurile. Trebuie să fim revoluţionarii tăcuţi ai renaşterii naţiunii şi pământului nostru matern, revoluţionarii tăcuţi ai viitorului copiilor noştri. Mesajul tinerilor a fost transmis de Szasz Timea Orsolya, câştigătoarea concursului de oratorie organizat de EMI, ea evocând eroismul tinerilor din martie. Cred că în noi mai există voinţa strămoşilor noştri.

Cred în naţiunea maghiară! Cred în trecutul nostru maghiar, în prezentul şi în viitorul nostru! Credeţi alături de mine! Credeţi în forţa comună, deoarece prin ea putem face în aşa fel încât să trăim în pace, libertate şi înţelegere – a declarat Szasz Timea.

Sursa: Haromszek nr. 8049 din 16.03.2017, autor Farkas Reka

Nu fac diferenţe între şcoli / Vor fi necesari mulţi bani

Cu ocazia dezbaterii bugetului oraşului, viceprimarul Sztakics Eva a răspuns la petiţia Forumului Civil al Românilor din Judeţele Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), în care acesta a cerut reabilitarea monumentului Ostaşului român şi acordarea unei atenţii mai mari dezvoltării Colegiului Mihai Viteazul.

Sztakics Eva a declarat că în urmă cu ani de zile, a fost întocmit un proiect pentru reabilitarea statuii, valoarea investiţiei fiind estimată atunci la 178.000 lei, însă acest proiect trebuie actualizat şi deocamdată pentru asta vor fi alocate fonduri în momentul rectificării bugetare. În legătură cu Colegiul Mihai Viteazul, Sztakics a notat că toate instituţiile de învăţământ sunt tratate la fel; de curând a fost întocmit un studiu amplu, vizând reabilitarea clădirii-monument, iar o documentaţie similară a fost întocmită şi în cazul Colegiului Szekely Miko.

– Este vorba despre sume atât de mari, încât cu siguranţă nu vor putea fi asigurate de la bugetul local, iar fonduri UE pentru reabilitarea şcolilor elementare nu vor fi, ca atare, singura posibilitate este să includem ambele instituţii într-un program naţional -a precizat ea.

A adăugat că vor fi depuse proiecte pentru reabilitarea termică a mai multor instituţii de învăţământ, inclusiv a internatului de la Mihai Viteazul, pentru a fi accesate fonduri UE prin intermediul programului POR, însă este în plan şi reabilitarea sălii de sport a şcolii cu predare în limba română.

Sursa: Szekely hirmondo nr. 55 din 22.03.2017, autor Kiss Edit

Să se deprindă cu ideea autonomieiDăinuirea maghiarilor de peste hotare depinde de reuşita progreselor în domeniul autonomiei – a subliniat Semjen Zsolt, vicepremier responsabil cu probleme de politică naţională.

În legătură cu posibilităţile legate de reprezentarea intereselor maghiare, el a subliniat că este important ca partidele maghiare să aibă idei clare şi asumabile către naţiunea majoritară, în timp ce statele succesoare sunt interesate de asimilarea maghiarilor.

Esenţial este de asemenea ca membrii comunităţii ţării în cauză să se obişnuiască cu ideea autonomiei.

După cuvintele frumoase rostite la mijlocul lunii martie, Semjen orientează discursul autonomist în direcţia politicii reale, indicând faptul că ar fi bine ca această problematică să fie menţinută pe agenda de lucru şi după trecerea sărbătorii.

Dacă lăsăm la o parte patosul sărbătorilor noastre legate de libertate, abia poate fi sesizată o certitudine palpabilă în problematica autodeterminării. În timp ce UDMR aşteaptă vremuri mai bune din 2013, pentru a-şi înainta propriul proiect de lege despre autonomia teritorială a Pământului Secuiesc (în cele 12 puncte de acum, formulate cu ocazia lunii martie, autonomia nici nu figurează în mod concret), statutul autonomist al CNS a eşuat din anul 2004 în două rânduri. În politică este linişte în privinţa autonomiei şi abia poate fi sesizat vreun progres cu excepţia lozincilor.

Cea mai mare problemă o reprezintă totuşi faptul că lipseşte dialogul dintre părţi şi că nu există o poziţie unitară, fermă, reprezentată de comunitatea maghiară din Ţinutul Secuiesc.

Nu există obiective clar stabilite şi conceptul autonomist vehiculat cu ocazia sărbătorilor şi a alegerilor este interpretat de toată lumea – atât de politicieni cât şi de eventualii alegători – după bunul plac. Desigur este mai mult decât nimic dacă vorbim din când în când despre aceasta, însă în tot acest timp se întâmplă acel lucru despre care vorbeşte şi Semjen: naţiunea majoritară se obişnuieşte cu ideea autonomiei.

Problema este că acest drum nu duce nicăieri: fără o revendicare bazată pe consens şi pe un minim naţional, lupta autonomistă din Ţinutul Secuiesc rămâne o luptă politică interminabilă.

Cunoscătorul cauzelor maghiare din Transilvania, Stefano Bottoni, formulează oarecum critic şi sceptic în legătură cu aspiraţiile autonomiste de după anul 1990. El aminteşte de nesiguranţa din jurul mesajului final şi ideea că abia cunoaşte oameni care în cadrul vreunei emisiuni române de televiziune sau în cadrul vreunei conferinţe internaţionale ar putea explica, în câteva minute, în mod clar, creând o stare de empatie, cine sunt secuii, ce anume doresc, cum arată Ținutul Secuiesc autonom şi ce anume ar reprezenta râvnita autonomie. Declaraţia făcută de Bottoni, în contextul zilei libertăţii secuieşti, este inevitabilă pentru toţi cei care gândesc serios faptul că doresc să acţioneze pentru autodeterminarea din Ținutul Secuiesc.

Nu putem renunţa. Și în această privinţă este nevoie de consecvenţă şi angajamente. Este inacceptabil ca o cauză nobilă să se transforme într-o luptă ocazională cu morile de vânt.

Sursa: Haromszek nr. 8055 din 23.03.2017, autor Mozes Laszlo

Transilvania care nu există

Românii se tem atât de mult de pierderea Transilvaniei încât mai degrabă neagă acest lucru. Nu sunt dispuşi să recunoască trecutul acesteia şi sabotează prezentul ei numai să ştie că este asigurat viitorul ei în interiorul României.

La începutul săptămânii a apărut ştirea că locul preferat din România al turiştilor din străinătate şi din ţară este Clujul. Exemplele arată că mai degrabă s-ar şterge trecutul Transilvaniei din istorie, din amintiri, iar datarea sa istorică ar începe în anul 1918 şi, cum se apropie împlinirea a 100 de ani de existenţă, manifestările diforme se amplifică din ce în ce mai mult.

Această zonă a fost stoarsă timp de secole, dar în pofida acestui fapt este una din regiunile cele mai dezvoltate şi bogate ale României. Dacă noi maghiarii, nu o susţinem, nu îi susţinem drapelul şi trecutul, dacă nu ne solidarizăm cu românii care îşi asumă spiritul transilvanismului, nu va fi nevoie de alţi 100 de ani: Transilvania noastră va dispărea.

Sursa: Haromszek nr. 8056 din 24.03.2017, autor Farkas Reka

Retrocedarea imobilelor / Marko Attila este din nou acuzat

DNA a pus sub acuzare şapte foşti membri ai Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) – printre care şi Marko Attila – pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Potrivit comunicatului DIICOT, în dosar sunt urmăriţi Ingrid Zaarour, fost preşedinte al autorităţii; Remus Virgil Baciu, fost vicepreşedinte; Mihnea Remus Iuoraş, fost vicepreşedinte, Ingrind Mocanu, Constantin Cătălin Canangiu, Marko Attila Gabor şi Theodor Cătălin Nicolescu. Au fost puşi sub acuzare şi experţii evaluatori Gheorghe Vişoiu şi Doina Tudose.

Conform DNA, în octombrie 2008, foştii conducători ai autorităţii şi foştii membri ai comisiei au aprobat raportul de evaluare întocmit de Doina Tudose, referitor la valoarea unui teren care a făcut obiectul unui dosar de despăgubire, deşi se impunea trimiterea dosarului spre reevaluare.

Terenul a fost evaluat la valoarea aproximativă de 9,5 milioane lei (2,6 milioane de euro la cursul valutar de atunci), de trei ori mai mult decât preţul pieţei. Statul a fost prejudiciat cu peste 6 milioane de lei – susţin procurorii.

Potrivit anchetatorilor, a fost încălcată legea care reglementează evaluarea imobilelor şi normele europene în cauză. Raportul referitor la valoarea terenului în cauză a fost aprobat şi de Gheorghe Vişoiu, expert evaluator în cadrul ANRP.

Marko Attila este cercetat în lipsă. Fostul deputat UDMR a părăsit ţara cu mai mulţi ani în urmă. Faţă de acesta este emis un mandat de urmărire internaţională.

Sursa: Haromszek nr. 8062 din 31.03.2017

Reacții la Adunarea reprezentanţilor comunităţilor româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş

Scrisoare către Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.

Am transmis o scrisoare către Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, întrunit într-o şedinţă la Odorheiu Secuiesc, o scrisoare în care am inclus şi textul integral al Rezoluţiunii de la Alba Iulia, şi în care salutăm dispoziţia manifestată în privinţa întemeierii unui dialog.

Totodată, propunem ca Rezoluţiunea din 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia să constituie baza acestui dialog, respectiv garanţia convieţuirii paşnice a celor două naţiuni. Reprezentantul Partidului Civic Maghiar a înmânat, cu ocazia manifestării, textul Rezoluţiunii de la Alba Iulia, şi i-a îndemnat la dialog pe cei prezenţi.

Rezoluţiunea din 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia, să reprezinte baza dialogului! Este inserat în continuare textul scrisorii în limba română: Salutăm deschiderea pentru dialog.

Să facem Rezoluţiunea de al Alba Iulia din 1918 baza acestui dialog şi garanţia convieţuirii paşnice dintre cele două naţiuni. Partidul Civic Maghiar Odorheiu Secuiesc, 1 aprilie 2017.

Sursa: http://www.facebook.com/andras.miklos

Purtăm o conversaţie

La sfârşitul săptămânii trecute, la Odorheiu Secuiesc a avut loc adunarea generală a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.

De ce tocmai la Odorhei, nu este clar: probabil pentru echilibrarea distanţei sau acolo au găsit o sală corespunzătoare, respectiv au atribuit o atenţie specială locaţiei, având în vedere că la nivelul oraşului sunt puţine persoane de naţionalitate română.

Nu găsesc nicio explicaţie, nici vizavi de ce a făcut ca acest forum să fie de actualitate, probabil doar faptul că acesta urgentează o schimbare la nivelul relaţiilor celor ce trăiesc în regiunea respectivă.

În urma întâlnirii a fost adoptat un document, care a fost adresat sferei civile, partidelor maghiare din România, care, pentru a fi luat în considerare a fost trimis Guvernului, Parlamentului şi preşedintelui statului.

Scrierea respectivă, încă la început stabileşte că atât pentru români, cât şi pentru maghiari este dăunător faptul că, în percepţia publică, judeţele Covasna, Harghita şi Mureş apar ca potenţiale zone de conflict. Din cauza faptului că subminează dezvoltarea economico-socială a celor trei judeţe, în toate domeniile îngreunând relaţia regiunii respective cu celelalte judeţe ale ţării, le ţine departe de investitorii străini, umbreşte mediul de convieţuire al grupurilor etnice şi influenţează negativ nivelul de trai al populaţiei locale. Pentru contrabalansare este timpul ca în regiunea formată de cele trei judeţe să se creeze stabilitate.

Forumul Civic al Românilor este o organizaţie-umbrelă cu un spectru larg întrucât are 36 de organizaţii membre, printre care: Asociaţia Cadrelor Didactice, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Cercul Cultural şi de Păstrare a Tradiţiilor, Vatra Românească şi aşa mai departe. Forumului i se poate atribui şi o greutate politico-socială, bucurându-se de sprijinul a mai multor parlamentari şi funcţionari publici locali, de susţinerea Bisericii Ortodoxe, a intelectualilor şi a presei locale de expresie română – la întâlnirea de la Odorhei, de exemplu, a participat şi episcopul ortodox al Covasnei şi Harghitei, parlamentari, primari, preoţi ortodocşi, asociaţii culturale româneşti şi directori ai şcolilor cu predare în limba română, consilieri judeţeni, directori ai instituţiilor deconcentrate şi mai mulţi politicieni din cele trei judeţe.

Cu toate acestea, evenimentul nu a fost mediatizat nici în presa naţională românească, nici în cea maghiară din Ţinutul Secuiesc. Presa maghiară nu a fost dispusă să acorde atenţie declaraţiilor tendenţioase ale organizaţiilor civice româneşti din Ținutul Secuiesc, ca de exemplu faptului că: spiritul nobil al proclamaţiei de la Alba Iulia se evidenţiază clar, autonomia reprezintă o revendicare imposibilă, deoarece românii nu vor accepta niciodată conceptul de Tinut Secuiesc, bazat pe revendicarea teritorială. Iar în ce priveşte presa naţională, aceasta nu a acordat o prea mare atenţie adunării generale, probabil, pentru faptul că hotărârea adoptată conţinea şi unele constatări, conform cărora, membrii forumului respectă şi apreciază patrimoniul, tradiţiile, cultura şi istoria concetăţenilor secui-maghiari, dar susţin şi faptul că istoria regiunii nu este completă fără patrimoniul, cultura românilor ce trăiesc aici.

Probabil că nici cei cărora le-a fost adresată hotărârea forumului – Guvernul, Parlamentul, preşedintele statului – nu vor acorda o atenţie deosebită documentului, care este posibil să stea pe acelaşi raft cu petiţia formulată cu ocazia Zilei Libertăţii Secuieşti, de la Târgu Mureş. Este posibil ca acesta să nu fie citit până la final nici de cei cărora li se adresează, în principal, documentul: societatea civică şi formaţiunile politice maghiare din România.

Cu toate că noi, maghiarii din Ținutul Secuiesc ar trebui să medităm asupra faptului că minoritatea românească de aici – din propria perspectivă de minoritate – de ce aduce în discuţie lucruri extrem de importante în contradicţie totală cu noi – tot din punctul de vedere al minorităţii. (Chiar dacă Forumul Civic al Românilor nu este purtătorul de cuvânt al românilor de aici.)

Cum pot avea convingerea că România şi-a îndeplinit toate obligaţiile vizavi de minorităţi, asumate în acordurile internaţionale, de ce consideră că drepturile maghiarilor din Ținutul Secuiesc nu sunt ştirbite în administraţia publică, în învăţământul public şi în justiţie, că avem toate posibilităţile pentru a ne exprima şi păstra identitatea culturală şi etnică?

În timp ce toate acestea nu se evidenţiază în cazul românilor de aici, aflaţi în minoritate, care sunt deseori discriminaţi? În timp ce, noi, avem convingerea că România joacă un spectacol de teatru european în ce priveşte evidenţierea drepturilor minorităţilor, în rol principal avându-l pe preşedintele statului.

În ce priveşte învăţământul, se distruge specificul, dar şi posibilitatea aplicării unor soluţii necesare, administraţia publică şi justiţia împiedică categoric folosirea limbii materne, posibilitatea prosperării, în timp ce vuieşte de cazurile de înlăturare a inscripţiilor de kozseghaza-varoshaza, iar identitatea noastră culturală şi etnică este limitată, unde nu mai încape arborarea unui steag.

În timp ce, aceste limite nici nu există în ce îi priveşte pe membrii naţiunii majoritare. Dacă în privinţa aceluiaşi fenomen, în acelaşi loc există un discurs atât de diferit, dar ambele sau, măcar, una dintre părţi are interesul de a apropia punctele de vedere, există o singură metodă potrivită: dialogul. Trebuie să se aleagă: ori împreună ori unul pe lângă celălalt.

Evident, ambele au consecinţe.

Sursa: Hargita Nepe nr. 63 din 04.04.2017, autor Burus Janos Botond

Nu este o renunţare dacă oferim ceva şi românilor noştri

Consider adevărate cele formulate în titlu chiar dacă sunt revoltătoare cele spuse în cadrul Forumului românilor din Ținutul Secuiesc, ce a avut loc la Odorheiu Secuiesc.

Nu doar cei care iau cuvântul scutură tot mai intens respectivul copac al palmelor, dar este revoltător şi faptul că la aceste manifestări antimaghiare şi separatiste, participă şi prefecţii judeţelor maghiare, care nici măcar nu încearcă să confrunte cu propriile prostii pe cei de genul lui Dan Tanasă, dar dacă măcar ar face trimiteri la faptul că prin aceste mesaje mincinoase ale lor, sau tocmai datorită acestora, par să trăiască într-o lume total paralelă.

Totuşi, mă abţin, pentru că sunt conştient de faptul că au intrat într-o stradă înfundată… Vă şi spun de ce. Recunosc, este foarte greu să părăseşti dimensiunea interpretărilor care sunt mai nou la modă, sunt populare şi vin din instinct, ne autodefineşte în contradictoriu cu ceilalţi, respectiv care este cât se poate de comodă.

Or este greşit să te autodefineşti în contradicţie cu adversarul, inamicul (?). Este o cale greşită, chiar dacă acest adversar / inamic procedează similar de peste un secol. Nu sunt un obsedat la creaţiilor corectitudinii politice, susţin că ascunderea certitudinilor, ascunderea mizeriei sub preş sunt umilitoare şi nu sunt de domeniul meu.

Totuşi, dacă aici, în Ținutul Secuiesc suntem în majoritate, minorităţile noastre trebuiesc discriminate pozitiv. Chiar dacă respectiva minoritate (sau oricine altcineva) ar considera că astfel dăm dovadă de slăbiciune, sau mai mult, ar retrăi situaţia ca o victorie. Chiar şi în situaţia în care noi, pentru statul (naţional) român reprezentăm un risc de securitate naţională, doar pentru că suntem maghiari / suntem altfel.

Să primească tot ceea ce nu cer în defavoarea noastră. Sunt ferm convins de faptul că nu vor deveni mai bogaţi dacă noi suntem mai săraci şi nici invers. Și aici nu mă refer doar la datele demografice ci şi la drepturi, respectiv la tot ceea ce avem dreptul în calitate de minoritate băştinaşă. Trebuie să ne formulăm gesturi, în mod organizat şi voit, chiar dacă această generaţie nu se mai poate aştepta la răspunsuri.

Nu de dragul lor trebuie să procedăm în acest fel, ci în interesul nostru mai ales dacă vrem ca toate acestea să se întoarcă vreodată în viitorul îndepărtat. Problemele oricăror minorităţi pot fi receptate autentic, doar dacă acestea sunt formulate de către respectiva comunitate şi nu de către majoritate.

Restul sunt doar intrigi şi iluzii.

Sursa: Udvarhelyi Hirado nr. 64 din 03.04.2017, autor Szoke Laszlo

Românii din Tinutul Secuiesc au organizat o şedinţă la Odorheiu Secuiesc. Despre convieţuire – unilateral

Participanţii la şedinţa de sâmbătă (01.04.2017) a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), desfăşurată la Odorheiu Secuiesc au adus contraargumente aspiraţiilor autonomiste prin susţinerea unor discursuri aprinse şi prezentarea rezultatelor unor cercetări.

Unii au calificat drept glume aspiraţiile autonomiste din Ținutul Secuiesc. Adunarea generală desfăşurată sâmbătă la Hotel Restaurant Gonduzo a început cu binecuvântarea unor prelaţi ai bisericii ortodoxe şi cu intonarea imnului românesc, unde s-a discutat despre autodeterminarea Ținutului Secuiesc şi soarta românilor care trăiesc în cele trei judeţe ale Ținutul Secuiesc.

La întâlnirea românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, diferiţi invitaţi au prezentat mai ales argumente împotriva aspiraţiilor autonomiste, abordând şi hotărârile consiliilor locale proautonomiste anulate ulterior la instanţele din judeţul Covasna şi Harghita, dar nu în ultimul rând au abordat şi problema greutăţilor şi oprimării comunităţilor româneşti din Ținutul Secuiesc. Ioan Sabău-Pop, preşedintele forumului a fost cel care a deschis evenimentul, mulţumind pentru intervenţie prefectului de Harghita Jean-Adrian Andrei pentru posibilitatea organizării şedinţei la Odorheiu Secuiesc. Aici, situaţia este mai dificilă, deoarece doar 2,48% din populaţie este română, însă şi ei trebuie să ştie că ţinem seama de ei, iar prin această adunare generală vrem să semnalăm că suntem şi alături de ei – a spus Ioan Sabău-Pop.

La întrevederi a participat şi Sebastian Cucu, prefectul de Covasna, Gheorghe Baciu, senator (PMP) de Covasna, Octavian Goga, deputat (PMP), precum şi Dumitru Acu, liderul ASTRA (Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român). Printre cei aproximativ 50 de participanţi s-au aflat primari şi consilieri locali ai localităţilor celor trei judeţe, reprezentanţi ai unor organizaţii civile, dar a fost prezent şi blogger-ul Dan Tanasă.

Cu toate că a fost invitat şi Lucian Goga, prefectul judeţului Mureş, acesta nu a putut participa. Unii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de absenţa prefectului de Mureş însă şi din cauza faptului că a lipsit şi populaţia românească a Odorheiului Secuiesc.

Psihoză antiromânească Legat de proiectul de lege care prevede autonomia aşa-zisului Ținut Secuiesc, publicată în Monitorul Oficial al României în data de 26 ianuarie, trebuie să formulăm o poziţie echilibrată, dar totodată fermă şi constituţională – a spus Sabău-Pop. Acesta a fost de părere că proiectul de lege care prevede autonomia ar trebui să rămână doar la nivelul discursurilor politice şi ca idee. Cercetătorii români au realizat mai multe studii ample cu privire la această iniţiativă civică, ce în formă tipărită a fost pusă şi la dispoziţia participanţilor la forum, rezultate ce au şi fost prezentate pe scurt în cadrul adunării generale a FCRCHM.

Sperăm ca parlamentul să nu aprobe. Avem informaţii că nici măcar iniţiatorii nu speră la aşa ceva, şi urmăresc doar ca subiectul să fie menţinut fierbinte. Toate acestea conduc la o psihoză antiromânească – a mai spus Ioan Sabău-Pop, potrivit căruia, odată cu autonomia, s-ar constitui un stat paralel, care ar pune mâna peste statul român. Imaginaţi-vă că dacă în momentul de faţă sunt formulate atât de multe plângeri şi nemulţumiri din partea comunităţii româneşti, care singure sunt incapabile să se apere, ce anume s-ar întâmpla dacă s-ar înfiinţa un stat în stat?

– A întrebat Sabău, accentuând că autonomia trebuie prevenită. Secuii sunt protejaţi printr-o discriminare pozitivă. Studiul cu privire la comunităţile româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş a fost prezentat de către Ioan Lăcătuşu, unul dintre membrii forumului. Analizând rezultatele recensământului din anul 2011, cercetătorii Centrului European de Studii Covasna-Harghita au concluzionat că dăinuirea românilor din Ținutul Secuiesc ar putea fi garantată cel mai eficient dacă viaţa comunitară s-ar baza pe biserica ortodoxă.

Pe de altă parte, în acest studiu se confirmă şi faptul că maghiarii din cele trei judeţe ale Ținutului Secuiesc sunt protejaţi printr-o discriminare pozitivă exagerată, în vreme ce românii sunt condamnaţi la asimilare şi emigrare. Este reproşat şi faptul că românii lipsesc cu desăvârşire din imaginea de ansamblu a Ținutului Secuiesc. Ioan Lăcătuşu consideră că aspiraţiile autonomiste din Ţinutul Secuiesc nu au nici o şansă.

A concluzionat toate acestea după ce a stat de vorbă cu un maghiar din Sfântu Gheorghe, care nu era convins deloc că maghiarii ar avea o soartă mai bună dacă ar beneficia de autonomie. Lăcătuşu a adunat mai multe date istorice şi demografice care sunt prezentate pentru contestarea proiectului Ținutului Secuiesc autonom. Normalitatea nu înseamnă autonomie Stefan Pătrânaş, vicepreşedintele Forumului, a realizat un studiu cu privire la principalele probleme ale păstrării şi exprimării identităţii româneşti, respectiv despre buna convieţuire interetnică în cele trei judeţe din Ținutul Secuiesc.

În scurta sa prezentare a arătat că a identificat 71 de diferite probleme, pentru care propune soluţii care ar putea fi realizate prin forţe proprii sau împreună cu românii şi autorităţile altor regiuni. Pătrânaş a propus ca problemele românilor care trăiesc în Ținutul Secuiesc să fie aduse în atenţia şefului statului, premierului, miniştrilor şi preşedinţilor Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

Pe lângă acestea a iniţiat ca prin implicarea politicienilor şi civililor să fie constituit un grup de acţiune care menţine normalitatea în cele trei judeţe, adică convieţuirea multinaţională şi multiconfesională şi nu autonomia pe criterii etnice.

Stefan Pătrânaş a mai accentuat că este important să urmărească discriminările la care sunt supuşi românii, precum şi hotărârile antiromâneşti ale autoguvernărilor locale. Acesta a propus şi revizuirea sistemului de finanţare a evenimentelor culturale, respectiv elaborarea unei strategii care garantează respectarea drepturilor comunităţilor de naţionalitate română în acele localităţi unde aceştia sunt în minoritate.

Statul român trebuie să respingă implicarea guvernului de la Budapesta în problemele interne ale României – a mai spus Pătrânaş. Proiectul de lege care prevede autonomia este o glumă

Cu titlul la limita legii, cercetătorii Centrului European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) din cadrul Academiei Române au realizat un studiu cu privire la proiectul de lege care prevede autonomia Ținutului Secuiesc.

Am stabilit că acesta este neconstituţional, contravine normelor europene şi internaţionale, respectiv ignoră istoria. În realitate, nu este altceva decât o glumă, însă ar trebui să îl tratăm cu seriozitate.

Nu pentru că s-ar putea realiza, ci pentru că iniţiativele lor provoacă ecouri mai mari decât poziţiile noastre potrivit cărora nu avem nevoie de aşa ceva – a spus Ovidiu Solomon, unul dintre autorii studiului. Acesta a mai adăugat că proiectul de lege în cauză ar da peste cap Constituţia României, ceea ce ar fi egal cu trădarea.

Luarea de poziţie oficială a forumului După expuneri, secretarul general al forumului, Ligia-Dalila Ghinea a citit textul unei luări de poziţie ce se va adresa liderilor partidelor maghiare din România şi reprezentanţilor societăţii civile.

În aceasta, printre altele se spune că nu avantajează nici românii şi nici maghiarii dacă în această epocă postcomunistă judeţele Covasna, Harghita şi Mureş rămân o zonă de conflict, pentru că toate acestea conduc la pierderi financiare şi sociale, motiv pentru care ar fi timpul să se transforme într-o regiune stabilă. Potrivit textului acestei luări de poziţie, prin convieţuirea multinaţională, viaţa oamenilor devine mai bună, iar relaţiile dintre secui şi români se vor adânci.

A sosit timpul ca liderii vieţii politice şi civile să recunoască că România şi-a îndeplinit integral tot ceea ce şi-a asumat în cadrul tratatelor internaţionale. La 99 de ani după marea unire, comunitatea maghiară din România are dreptul la învăţământul de stat în limba maghiară, administraţie şi justiţie (prin asigurarea traducătorilor), de a fi reprezentată în forul legislativ şi în guvernarea ţării în raport cu procentul comunităţii. S-a realizat inclusiv asigurarea libertăţii depline ale tuturor confesiunilor.

Aşadar spiritul extrem de generos al Rezoluţiei de la Alba Iulia este integral respectat. A sosit timpul ca toţi susţinătorii iniţiativei de extrateritorialitate a Ţinutului Secuiesc să înţeleagă că acest deziderat nu poate fi acceptat niciodată de români – se spune în textul hotărârii prin care se mai solicită comunităţii maghiare să nu propage intoleranţa faţă de români, în cazul inscripţiilor să respecte prioritatea limbii române şi să utilizeze doar simbolurile heraldice legale.

Este o bucurie că hotărârile pentru autonomie au fost anulate Trebuie să transmitem un mesaj atât românilor cât şi celorlalte comunităţi din regiune, trebuie să ne prezentăm principiile şi activităţile pe care le desfăşurăm – a spus Jean-Adrian Andrei prefectul judeţului Harghita, care a fost de părere că în cele trei judeţe, prefectul are atribuţii diferite faţă de alte judeţe, însă şi în continuare vor garanta respectarea legii.

Acesta a considerat că este pe drumul cel bun şi în legătură cu procesele legate de drapelele secuieşti şi se bucură că au fost anulate toate cele 45 de hotărâri pentru autonomie ale consiliilor locale din judeţul Harghita. Sebastian Cucu prefectul judeţului Covasna a însumat de asemenea argumentele sale aduse împotriva hotărârilor consiliilor locale pentru autonomie din perioada 2014 – 2016, despre care le-a înmânat participanţilor şi o scurtă sinteză tipărită.

I-a sărit siguranţa lui Tanasă Blogger-ul din Sfântu Gheorghe Dan Tanasă a apărut la manifestare având asupra sa noul său volum, prin care – după cum a spus – a prezentat o mică parte a activităţii pe care o desfăşoară. Mă lupt pentru ca în România să fie respectată constituţia şi legile. Totul, pentru a arăta că nu sunt incapabil – a spus Dan Tanasă. Pentru situaţia românilor de aici nu trebuie să mulţumim UDMR sau Budapestei, şi nici conaţionalilor maghiari, ci unei clase politice trădătoare, care se află la Bucureşti de 27 de ani – a izbucnit Dan Tanasă.

Blogger-ul consideră că în condiţiile în care situaţia actuală persistă, politicienii bucureşteni ar putea fi acuzaţi de trădare. Tanasă a fost indignat şi din cauza faptului că mulţi dintre cei cu funcţii înalte care erau prezenţi şi la forum, au acces la bani şi informaţii, însă nu fac nimic.

A fost supărat şi din cauza faptului că în drum spre Odorheiu Secuiesc a văzut drapele maghiare şi secuieşti, precum şi inscripţii stupide. Eu am fost cel care am atras atenţia prefectului că inscripţia Varoshaza a fost amplasată ilegal pe clădirea Primăriei din Miercurea Ciuc, care mi-a dat o hârtie în care recunoaşte că aceasta a fost amplasată ilegal, însă nu vor lua nicio măsură.

Acesta a fost motivul pentru care i-am dat în judecată – a spus Dan Tanasă, care a mai precizat că datorită activităţii sale, situaţia din judeţul Harghita şi Covasna se va schimba. Acesta a mai pretextat că cei aflaţi la putere nu profită de oportunităţile de care dispun, iar la diferitele întruniri nu fac altceva decât se plâng, însă reprezentanţii români ai celor două judeţe nu iau nicio măsură.

Dan Tanasă a mai declarat că prefectul de Harghita l-a ameninţat cu un dosar penal, însă – după cum spune – lupta sa depăşeşte limitele oricărei persoane.

PCM a transmis un mesaj printr-o scrisoare La finele întrevederii forumului civic al românilor a apărut şi Szakal Csaba, vicepreşedintele organizaţiei Harghita a Partidului Civic Maghiar (PCM) care a înmânat liderilor forumului o scrisoare ce conţinea textul Rezoluţiei de la Alba Iulia. Ulterior, printr-un comunicat de presă a adus la cunoştinţa opiniei publice că prin acesta au vrut să atragă atenţia forumului că egalitatea deplină în drepturi promisă maghiarilor în textul Rezoluţiei de la Alba Iulia nu a fost respectată nici astăzi.

Sursa: Udvarhelyi Hirado nr. 64 din 03.04.2017, autor Veres Reka

Scrisoare deschisă către românii din SecuimeIn România sunt mai multe formaţiuni politice care sunt interesate în menţinerea conflictelor interetnice. Răspunsul la întrebarea De ce? Este una foarte simplu: deocamdată şovinismul este cea mai uşoară cale prin care se pot câştiga voturi.

Noi (PPMT) suntem interesaţi în rezolvarea acestor conflicte în aşa fel, încât toţi să fim mulţumiţi pe termen lung. Am urmărit cu atenţie întrunirea în numele dumneavoastră de la Odorheiu Secuiesc a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş. Am citit şi am înţeles preocupările în legătură cu autonomia Ţinutului Secuiesc şi din această cauză simt nevoia să mă adresez cu sinceritate către dumneavoastră pentru a lămuri unele lucruri.

În rezoluţiune se spune că e timpul ca această regiune să se transforme din consumator, în furnizor de stabilitate. Acesta poate fi un ţel comun, dar trebuie să vedem că în multe state occidentale autonomia a adus stabilitatea, bogăţia şi bună înţelegere între comunităţile convieţuitoare.

Comunitatea noastră s-a înjumătăţit în perioada trecută de la Tratatul din Trianon. Pentru supravieţuire avem nevoie de garanţii administrative, economice şi legale. Din această cauză autonomia culturală a maghiarilor din Ardeal şi autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc este pentru noi o întrebare de a fi sau a nu fi, la care sub nici o formă nu putem renunţa. În problema autonomiei principalele argumente le constituie revendicarea comunităţii şi multiplele exemple funcţionale europene, şi nu cele istorice şi demografice de valoare contestabilă.

Totodată este un lucru firesc că ceea ce cerem pentru noi vi se cuvine şi vouă. Trebuie să cereţi, să purtăm un dialog. Vă invit la gândire şi acţiune comune. Trebuie să contrazic enunţul că România şi-a îndeplinit angajamentele asumate în privinţa minorităţilor naţionale. Există din păcate multe legi şi hotărâri care pur şi simplu nu se aplică sau care sunt greşit interpretate de către diferite autorităţi.

Suntem de acord că copiii maghiari trebuie să cunoască limba română, dar este mai eficace dacă ei o învaţă altfel decât colegii lor de limbă maternă română. Deşi acest lucru este clar stipulat în Legea educaţiei naţionale adoptată în anul 2011, după şase ani de zile prevederile respective sunt aplicate cu întârziere sau numai parţial. În rezoluţiune se pune accent pe prioritatea limbii române, deşi trebuie să fim egali în faţa lui Dumnezeu şi în faţa legii.

Convieţuirea mai multor naţiuni se poate realiza numai dacă nici una nu este pusă deasupra celeilalte. Nu vrem să ne simţim cetăţeni de rangul al doilea pe pământul nostru natal. Se vorbeşte despre respect, dar respectul trebuie să fie unul reciproc.

Aici trebuie să menţionez un eveniment: Când tribunalul ne-a interzis arborarea steagurilor comunităţii maghiare şi secuieşti în sala de şedinţe a Consiliului Local Miercurea Ciuc, eu am donat mici steaguri de masă fracţiunilor, steaguri secuieşti pentru UDMR şi PPMT, iar fracţiunilor PNL şi PSD steaguri româneşti. În acea şedinţă i-am asigurat pe colegii români că noi întotdeauna vom respecta simbolurile naţiunilor convieţuitoare, indiferent de ce fac cei care trăiesc din umilirea naţiei mele. Se argumentează că ideea de autonomie este una antiromânească.

Dragi români, pentru noi autonomia înseamnă libertatea şi nu suprimarea libertăţii altora. Existenţa poporului maghiar nu poate fi antiromânească. Din păcate avem alte experienţe din partea României. Consiliul naţional Maghiar din Transilvania a documentat acţiunile antimaghiare din ultimii ani.

Vă rog să aveţi răbdarea să le citiţi. Pe link-ul de mai jos găsiţi versiunea în limba română: http://tokeslaszlo.ro/attachment/0009/8118AmonitorAroA2014A2016.pdf.

În ciuda acestor lucruri eu vă zic să lăsăm trecutul şi să construim un viitor comun mai bun. Dumneavoastră sub tricolorul românesc şi noi sub steagul secuiesc, unul lângă altul, aşa cum trăim viaţa noastră de zi cu zi. Vă rog să mă credeţi, noi vă înţelegem mai bine decât bucureştenii, fiind şi noi într-o minoritate numerică în această ţară. Puteţi conta pe un parteneriat de lungă durată dacă sprijiniţi cererile noastre în privinţa autonomiei.

Trebuie să vedeţi şi dumneavoastră că tinerii părăsesc ţara, România se îndreaptă către o catastrofă economică şi demografică. Din punct de vedere economic nu putem să aşteptăm în continuare Bucureştiul. Fiecare regiune, pornind de la Dobrogea prin Banat, Bucovina şi până în Oltenia trebuie să-şi găsească soluţiile care să asigure supravieţuirea pe termen lung a comunităţilor locale.

Cu stimă, Toke Ervin, preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Organizaţia Scaunul Ciuc.

Sursa: http://www.neppart.eu din 05.04.2017

Arată spre maghiari

Românii din Ținutul Secuiesc se opun strădaniilor autonomiste România şi-a îndeplinit toate angajamentele asumate în tratatele internaţionale referitoare la minorităţi – este cuprins în hotărârea adoptată zilele trecute de către participanţii adunării generale a Forumului Civil al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în cadrul şedinţei ce a avut loc la Odorheiu Secuiesc.

Din punctul nostru de vedere în Ținutul Secuiesc există deja autonomie de 23 ani, deoarece în urma voturilor cu porniri etnice nici nu poate fi pusă în discuţie alegerea unui primar de naţionalitate română. Iar descentralizarea consolidează acest proces. Sub nici un fel de împrejurări nu susţinem cazul autonomiei teritoriale, deoarece ameninţă populaţia de naţionalitate română din Ținutul Secuiesc cu pericole imprevizibile – a declarat pentru Magyar Idok Ioan Lăcătuşu, ex-preşedintele Forumului.

Sursa: www. magyaridok.hu din 06.04.2017, autor Csinta Samu

Pentru românii de pe Pământul Secuiesc

Stimaţi concetăţeni de naţionalitate română de pe Pământul Secuiesc! În această ţară există mai multe organizaţii politice care sunt interesate de menţinerea problemelor şi a conflictelor. Am urmărit cu atenţie şedinţa din Odorheiu Secuiesc a forumului civic al românilor din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna.

Am citit şi am înţeles îngrijorarea voastră în legătură cu autonomia Pământului Secuiesc. Consider că prin sinceritate şi încredere trebuie să clarific câteva probleme: Comunitatea noastră a scăzut la jumătate după tratatul de la Trianon şi scade treptat.

În interesul dăinuirii noastre, avem nevoie de asigurări administrative, economice şi juridice. Tocmai din această cauză, autonomia culturală a maghiarilor din Transilvania şi autonomia teritorială a Pământului Secuiesc reprezintă o problemă existenţială la care nu putem renunţa nicicum.

În problema autonomiei, baza nu o reprezintă confruntarea argumentelor istorice şi demografice, ci exemplele europene funcţionale şi cerinţa comunitară.

Aş combate acea afirmaţie potrivit căreia România a îndeplinit acordurile cadru internaţionale asumate în problema minoritară. Din păcate există numeroase legi şi dispoziţii în România, pe care autorităţile le interpretează subiectiv sau pur şi simplu nu le interpretează.

Convieţuirea paşnică a mai multor naţiuni poate fi îndeplinită dacă una nu este superioară celeilalte. În argumentele dumneavoastră antiautonomiste spuneţi că ideea autonomiei este antiromânească. Stimaţi români! Pentru noi autonomia înseamnă libertate şi nu limitarea libertăţii altor popoare.

Existenţa nici unei naţiuni nu este împotriva celeilalte.

Toke Ervin, preşedinte PPMT Scaunul Ciuc

Sursa: Haromszek nr. 8068 din 07.04.2017

 

 

Sf. Gheorghe14.04.2017 Biroul de presă alCentrului European de Studii Covasna – Harghita

 

27/04/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: