CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu: Tratatul de la Trianon, Mica Înțelegere și dezarmarea Ungariei

delegatie-romana-semnare-tratat-trianon

                             

                               Foto. Delegația română la Tratatul de la Trianon.

Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, conținea mai multe articole privind dezarmarea Ungariei, reducerea numărului de militari la 30.000, distrugerea armamentului, desființarea producției de război, interzicerea de a cumpăra materiale de luptă etc., etc.

Din martie 1920, principala personalitate politică a Ungariei a fost Horthy Miklos, care s-a menținut la putere până la 15 octombrie 1944.

În octombrie 1920, Horthy a elaborat un Memorandum în care erau formulate tezele revizionismului maghiar pe seama României, Cehoslovaciei și Iugoslaviei.

Ioan Scurtu

În acel document, România era considerată „dușmanul principal al Ungariei”, scrie Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, în revista https://www.art-emis.ro .

Imediat după semnarea Tratatului de la Trianon, guvernele de la Budapesta au acționat pentru ocolirea prevederilor acestuia privind dezarmarea Ungariei, recurgând la organizarea unor formațiuni militare de „voluntari”, a unor „gărzi” care se instruiau cu armament de război, la achiziționarea (clandestină) de armament din Italia etc.

Pentru a contracara revizionismul horthyst, România, Cehoslovacia și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (Iugoslavia), au constituit, în 1921, Mica Înțelegere.

În Convențiile încheiate se menționa: „În cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei împotriva uneia din Înaltele Părți contractante, cealaltă Parte se angajează să contribuie la apărarea Părții atacate”.

De-a lungul anilor, liderii politici din România, Cehoslovacia și Iugoslavia s-au adresat Consiliului Societății Națiunilor, cerând ca Ungaria să respecte tratatul semnat la 4 iunie 1920.

Ca urmare, Comisia Militară Interaliată de Control, înființată pe baza Tratatului de la Trianon, s-a deplasat la fața locului și a întocmit rapoarte pe care le-au prezentat Consiliului Societății Națiunilor.

Acesta nu a făcut decât să „ia act” de încălcarea Tratatului de la Trianon, exprimându-și „regretul” că guvernul de la Budapesta nu se conforma celor stabilite prin respectivul document.

În 1927, Ungaria a semnat un tratat de prietenie cu Italia lui Mussolini, în care se afirma necesitatea revizuirii granițelor stabilite prin tratatele din 1919-1920. Din acel an, revizionismul a devenit politica oficială a regimului Horthy.

Constatând că Franța și Marea Britanie au îngăduit Germaniei să încalce Tratatul de la Versailles, Ungaria a pornit pe aceeași cale, achiziționând armament, pregătind cadre de comandă și instruind tineretul pentru luptă.

Politica de concesii – în privința respectării tratatelor de pace – a devenit o constantă a politicii guvernelor de la Paris și Londra. Nicolae Titulescu și Eduard Beneș au ridicat în repetate rânduri de la tribuna înaltului for de la Geneva problema înarmării Ungariei, dar fără nici un efect. Societatea Națiunilor era doar un for de discuții sterile.

În ianuarie 1935, conferința anglo-franco-italiană, desfășurată la Stressa, a recomandat Micii Înțelegeri să rezolve prin negocieri directe cu Ungaria problema înarmării acesteia.

Cu alte cuvinte, cele trei state – care făcuseră parte din Consiliul Suprem de la Conferința păcii din 1919 -1920, având un rol decisiv în adoptare tratatelor cunoscute sub numele de „sistemul de la Versailles” – își amendau propriile semnături și eludau articolele privind dezarmarea Ungariei.

Propunerea a fost primită cu rezerve la București, Praga și Belgrad. În acest context, simțindu-se încurajată, Ungaria a introdus, chiar în acel an 1935, serviciul militar obligatoriu de doi ani pentru bărbații de la 18 la 50 de ani.

Protestele Micii Înțelegeri la Societatea Națiunilor nu au avut efectul așteptat.

Germania lui Hitler, Italia lui Mussolini și Ungaria lui Horthy cereau revizuirea tratatelor de pace și chiar anularea lor, pregătindu-se să impună prin forță satisfacerea propriilor revendicări.

Pe acest fond, Mica Înțelegere a decis să dea curs sugestiei primite din partea guvernelor de la Londra, Paris și Roma. În ianuarie 1937 a propus Ungariei începerea unor negocieri privind dreptul acesteia la înarmare. Se cerea, în schimb, ca guvernul de la Budapesta să-și asume obligația de neagresiune față de statele din Mica Înțelegere.

Această inițiativă dovedea un bizar complex de inferioritate din partea liderilor Micii Înțelegeri. Cele trei state aveau împreună o suprafață de circa 683.000 km pătrați și o populație de 50 milioane de locuitori, în timp ce Ungaria avea o suprafață de 93.000 km pătrați și 9 milioane locuitori.

O explicație poate fi eficacitatea propagandei externe maghiare și capacitatea liderilor de la Budapesta de a se asocia cu marile puteri, aflate în plină ofensivă – Germania și Italia.

Guvernul Ungariei nu a dat curs propunerii primite și a venit cu o variantă proprie: necesitatea de a trata cu fiecare țară în parte; un angajament similar de neagresiune din partea celor trei țări; minoritatea maghiară din România, Cehoslovacia și Iugoslavia să primească noi drepturi, bucurându-se de un „regim special”, prin care puteau depăși prevederile constituționale din aceste state.

În fond, Budapesta urmărea – la sugestia Berlinului (Hitler îi spusese lui Horthy în august 1936 că Germania urma să atace Cehoslovacia, iar Ungaria va avea beneficii teritoriale) – să nu-și asume angajamente concrete și să submineze unitatea Micii Înțelegeri.

Reprezentanții României, Cehoslovaciei și Iugoslaviei au dezbătut aceste propuneri la insistența lui Eduard Beneș. Simțind „aerul tare” pentru țara sa, care venea dinspre Berlin, ministrul de externe al Cehoslovaciei declara la 22 februarie 1938: „Ar fi bine să ajungem cât mai curând la o înțelegere cu Ungaria, care ar deveni aliata noastră naturală”. 

Diplomatul respectiv dădea dovadă de o naivitate greu de înțeles, știut fiind că Ungaria își făcuse din revizuirea Tratatului de la Trianon esența politicii sale externe și nu putea deveni „aliata” naturală a unor țări pe care urmărea să le destrame.

Punctul de vedere susținut de Eduard Beneș a fost însușit de Consiliul Permanent al Micii Înțelegeri în ședința desfășurată la Sinaia în zilele de 4-5 mai 1938. În comunicatul dat publicității se anunța că Mica Înțelegere a decis continuarea tratativelor cu Ungaria, în vederea „stabilirii unui regim de înțelegere și de încredere în bazinul dunărean”.

Într-adevăr, negocierile au continuat, finalizându-se cu un comunicat publicat în ziua de 23 august 1938, simultan la Bled (Iugoslavia) și Budapesta.

Comunicatul avea următorul conținut: 

„Negocierile în curs de anul trecut între Ungaria de o parte, și România, Iugoslavia și Cehoslovacia pe de altă parte, inspirate de dorința comună de a netezi terenul de elementele ce ar putea împiedica dezvoltarea raporturilor de bună vecinătate între Ungaria și aceste trei state, au permis să se realizeze acorduri preliminare. Aceste acorduri comportă recunoașterea din partea celor trei state a egalității de drepturi pentru Ungaria, în materie de înarmări, și renunțarea reciprocă la orice recurgere la forță între Ungaria și statele în chestiune.

În cursul negocierilor care au precedat realizarea acestor acorduri, toate celelalte chestiuni, a căror soluție ar putea influența în mod favorabil raporturile dintre statele dunărene au făcut de asemenea obiectul unui examen aprofundat și binevoitor. S-au prevăzut și declarații care să precizeze atitudinea statelor sus menționate în ce privește aceste chestiuni, dar ele nu au putut fi fixate în forma lor definitivă. Se speră că atunci când aceste dificultăți vor fi înlăturate, negocierile privitoare la aceste chestiuni vor fi duse la bun sfârșit și că, odată acordurile realizate, declarații în chestiune vor fi publicate simultan”.

r/europe - Today, 100 years ago Hungary lost 2/3 of its territory due to the Treaty of Trianon

Dincolo de formulările „diplomatice” din acest text, o concluzie se impune: Ungaria nu s-a conformat prevederilor din Tratatul de la Trianon privind dezarmarea sa, iar România, Cehoslovacia și Iugoslavia – la sugestia Marii Britanii, Franței și Italiei – au acceptat încălcarea acestuia.

Mai mult decât atât, s-a decis „recunoașterea din partea celor trei state a egalității de drepturi pentru Ungaria în materie de înarmări”.
„Realismul” și „inteligența” acestei politici s-a văzut în perioada următoare, când victime ale revizionismului maghiar, sprijinit de Germania și Italia. au devenit mai întâi Cehoslovacia (noiembrie 1938), apoi România (august 1940) și Iugoslavia (1941).

Din cele prezentate, se desprind câteva concluzii:

– Istoria își urmează cursul său implacabil, oferind o lecție celor care în 1939 „au dat foc Europei”. Peste puțin timp, „roata” s-a întors. Politicienii de la Paris și Londra, care adoptaseră o atitudine capitulardă, au fost măturați de pe scena istoriei, Mussolini a fost ucis, Hitler s-a sinucis, iar Horthy a luat drumul exilului.
– Toată propaganda revizionistă desfășurată de Ungaria, toate pregătirile militare și toate jertfele făcute de unguri în războiul din 1941-1945 au fost în zadar.
– Prin Tratatul de la Paris din 1947, granițele Ungariei au redevenit cele stabilite la Trianon, care a fost, încă odată, validat de istorie.

14/10/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„TRAUMA TRIANON”- UN PRETEXT POLITIC VÂNTURAT DE PARTIDELE ULTRANAȚIONALISTE DIN UNGARIA ÎN SPRIJINUL POLITICII IREDENTISTE

Sinteza | Politica naţionalistă a Ungariei

Vechiul memorial Trianon din 1934.

Citim într-o analiză publicată de https://balkaninsight.com/2019/11/25/how-hungarys-trianon-trauma-inflames-identity-politics/, că Istoria, dar mai ales amintirea Tratatului de pace Trianon din 1920 îi bântuie neîncetat pe unguri.

Impus de aliații victorioși după primul război mondial,Tratatul de la Trianon a făcut ca Ungaria să piardă două treimi din teritoriul său și cca. jumătate din populație în marea ei majoritate nemaghiară.

100 de ani mai târziu, rănile Tratatului de la Trianon sunt încă nevindecate, mulți maghiari considerându-l până în zilele noastre nedrept, crud și o sursă de dispută cu privire la drepturile etnicilor maghiari din România și Ucraina, scriehttps://balkaninsight.com/2019/11/25/how-hungarys-trianon-trauma-inflames-identity-politics/ .

Analiștii spun însă că „sindromul Trianon” este util și pentru segmentele ultranaționaliste ale societății ungare, dornice să se descrie ca protectori ai națiunii maghiare. 

Și puțini fac asta mai bine decât partidul Fidesz la guvernare al premierului Viktor Orban.

La împlinirea centenarul Tratatului, Fidesz a pregătit o mare comemorare cu un monument nou-nouț în Piața Kossuth, în imediata apropiere a Parlamentului ungar și are o lungime de 100 de metri şi o lăţime de 4 metri.

Budapest Private Tour Trianon Memorial - Julia Kravianszky, Private Tour  Guide in Budapest, Hungary

Foto: Noul Monument al Trianonului.

Comentatorii spun că Fidesz încearcă să-i adune pe unguri peste tot în jurul unei cauze comune, chiar dacă descrie Ungaria ca o victimă neajutorată a istoriei.

Analiștii subliniază însă că Fidesz s-a dovedit a fi un maestru al valorificării memoriei colective, prezentându-se ca singura forță politică capabilă să apere interesele națiunii.

Fidesz monopolizează complet cuvântul„ națiune ”și politica națională”, a declarat Peter Kreko, directorul grupului de reflecție Capitală politică, la o conferință despre politica identității și memoriei, co-organizată cu Fundația Germană Friedrich Ebert din Budapesta.

Observatorii democrației spun că partidele de stânga și liberale din Ungaria au neglijat multă vreme memoria istorică.

Cei din stânga au crezut că UE va rezolva toate problemele țării, rezolvând în același timp nemulțumirile istorice și calificând statul național drept învechit. Acum încearcă să găsească o formă de patriotism modern, neexclusiv.


Activiștii de la dreapta Partidul Ungar al Adevărului și Vieții organizează un miting în Piața Eroilor din Budapesta în iunie 2005, la împlinirea a 85 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Tratatul de pace, care a fost semnat de reprezentanții Ungariei și de câștigătorii primului război mondial la Versailles la 4 iunie 1920, a forțat Ungaria să cedeze două treimi din teritoriul său și mai mult de jumătate din populația sa vecinilor săi. Foto fișier: EPA / IMRE FOELDI

„Greșeală gravă”

Mulți văd creșterea populismului în Ungaria și în alte părți din regiune ca o dovadă că alegătorilor le pasă încă de rădăcinile lor naționale și de cultura și partidele de valoare care le conferă un sentiment de apartenență în lumea complexă de astăzi.

Între timp, partidele de stânga au văzut că prețul distanțării de concepte precum statalitatea și identitatea națională este greu.

„Am comis o greșeală gravă în 2004”, a declarat Balazs Barany, secretarul internațional al Partidului Socialist Maghiar, la conferința privind politica.

În anii 1990, reunificarea pașnică a etnicilor maghiari și protejarea drepturilor minorităților acestora se numărau printre pilonii principali ai politicii externe maghiare, împărțit pe tot spectrul politic de la stânga la dreapta, a spus el.

Adevărata schimbare a avut loc în decembrie 2004, când coaliția de stânga-liberală condusă de prim-ministrul Ferenc Gyurcsany al Partidului Socialist a cerut alegătorilor să se opună unui referendum care ar fi aprobat cetățenia maghiară celor care locuiesc în afara Ungariei.

Fidesz a militat puternic pentru „da”, descriind votul drept o oportunitate de a reuni o națiune sfâșiată de Trianon.

Datorită participării scăzute, rezultatul referendumului a fost invalid, dar partidele de stânga au suferit pierderi ireparabile. De atunci, analiștii spun că nu au reușit să scuture de imaginea – întărită în mod regulat de Fidesz – că au trădat națiunea și au dat spatele etnicilor maghiari din străinătate. 

„Referendumul din 2004 a fost începutul sfârșitului pentru partidul socialist”, a spus Barany al Partidului Socialist Maghiar.

Consider că votul„ nu ”este o mare greșeală și liderii noștri au spus de mai multe ori că le pare rău pentru asta. Avem o poziție complet diferită acum. Am susținut dubla cetățenie și desfășurăm în mod regulat campanii în țările vecine. ”


Activiștii marchează 85 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon în 2005. Foto fișier: EPA / IMRE FOELDI

„Credem în patriotism”

De îndată ce a recâștigat puterea în 2010, Fidesz a acordat cetățenie și drepturi de vot etnicilor maghiari dincolo de granițele țării. Partidul a introdus, de asemenea, o Ziua Unității Naționale anuale pe 5 iunie pentru a „jeli” nedreptatea lui Trianon.

Fidesz a devenit campion al cauzei naționale, nu doar în cuvinte, ci și în fapte – și opoziția nu a obiectat. 

Criticii se tem că guvernul va folosi centenarul Trianon pentru a-și întări povestea că Fidesz este singurul partid care are grijă de națiune.

„Trianon este atât de traumatic pentru unguri, deoarece a pus capăt istoriei comune a bazinului carpatic, unde maghiarii erau națiunea de conducere și unde au reușit să organizeze versatila comunitate etnică și lingvistică într-un stat funcțional”, a spus Gabor Egry, directorul Institutului de istorie politică. 

În calitate de istoric, întrebarea pentru Egry este dacă abordarea centrată pe traume a amintirii lui Trianon poate fi înlocuită cu ceva mai incluziv și mai orientat spre viitor – și dacă cei din aripa stângă a politicii sunt disponibili.

Credem în patriotism, dar respingem abordarea lui Fidesz de a exclude pe toți din națiunea cu care nu sunt de acord”, a declarat Olivio Kocsis Cake, un parlamentar al partidului liberal Parbeszed (Dialog).

„Credem într-o Ungaria Mare, care nu înseamnă Vechiul Regat Ungar înainte de 1920, ci o țară care unește în mod pașnic social-democrații, liberalii și conservatorii.”

Kocsis Cake a spus că s-a apropiat de guvern, cerând o comemorare comună a tratatului Trianon care include toate părțile. A fost repede refuzat.

Politicianul socialist Barany se teme, de asemenea, că guvernul va monopoliza aniversarea și o va folosi pentru a împărți societatea în „unguri buni” și „unguri răi”.

„Din păcate, Fidesz își amintește trecutul săpând și mai multe tranșee”, a spus el.

11/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

România și sistemul său de alianțe politico-militare interbelice menite să descurajeze acțiunile revanșarde ale statelor revizioniste vecine

 

 

Sistemul alianțelor politico-militare ale României între cele două războaie mondiale

Printre mijloacele preconizate de cercurile politice si militare din România menite sa asigure și să apere independența naționala si integritatea teritorială a statului un loc important l-au ocupat alianțele politico-militare cu acele țări a ăaror politică externă urmarea obiective similare cu cele ale Romaniei.
Asadar, aliantele politico-militare realizate de Romania in anii interbelici au vizat obiectivele legitime de aparare fixate prin politica generală a statului unitar, de respingere a oricarei agresiuni, de menținere a statu-quo-ului, a pacii si securității in sud-estul si estul continentului, la nivelul intregii Europe.

Demersurile politico-diplomatice românești porneau de la considerentul ca România, în alianță cu alte state mici și mijlocii din Europa de orientare antirevizionistă, putea juca un rol important în contracararea acțiunilor agresive ale forțelor războiului.

Sistemul de alianțe politico-militare realizat de România în anii interbelici s-a materializat în alianța defensiva bilaterală cu Polonia, aliantele de securitate colectiva cu statele Micii Intelegeri (România, Iugoslavia, Cehoslovacia) și cu cele ale Ințelegerii Balcanice (România, Grecia, Iugoslavia, Turcia), aranjamentul politico-diplomatic cu Franța, toate cu caracter eminamente defensiv.

Realizându-si dezideratele de unitate si independenta national-statală la sfârsitul primului razboi mondial, România si Polonia erau interesate in edificarea unor relatii de prietenie si colaborare intre cele doua popoare vecine în vederea apararii suveranitatii lor nationale si a consolidarii statului teritorial din zonă.

Relatiile politice româno-poloneze au fost statuate, la 3 martie 1921, printr-un tratat de prietenie si colaborare prin care cele doua tari se angajau „să-și acorde ajutor reciproc in cazul când una din ele ar fi atacaăa, făra să fie provocată, peste frontierele orientale actuale”.

 

 

 

Imagini pentru harta polonia si romania 1921

Foto: Harta Europei după Primul Război Mondial

 

 

 

Convenția militară anexată la tratatul politic prevedea la articolul 1 că ,,Îndată ce unul dintre statele contractante va fi atacat în condițiile constituind un casus foederis, în conformitate cu stipulările convenției politice stabilite intre cele doua state, statul neatacat va avea obligația de a decreta imediat mobilizarea, în aceeasi măsura ca statul atacat”.

La 16 septembrie 1922 între Romania și Polonia s-a semnat la Sinaia un aranjament tehnic, redactat in aceiasi termeni neagresivi, precizandu-se ca alianta devenea operanta numai in ipoteza unei agresiuni neprovocate dinspre rasarit, impotriva unei parti contractante, caz in care cealaltă se angaja sa intre imediat în război.

Se avea în vedere ca fiecare armată sa actioneze sub comandament propriu, fiind prevazută crearea unor organisme care sa ușureze contactul si luarea deciziilor în comun.

În anii care au urmat, cercurile politico-militare de la Varșovia si București au urmarit extinderea erga omnes a tratatului de alianta romano – polonă, fapt petrecut la 26 martie 1926 cand a fost semnată o noua convenție ce stipula la articolul 1 că „Romania si Polonia se angajeaza sa respecte reciproc și sa mențină impotriva oricarei agresiuni externe integritatea lor teritorială și independența politica prezentă”.

Articolul 5 al convenției militare stabilea ca minimum de forte de actiune, atât pentru Romania cât si pentru Polonia, câte I7 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie si fortele de aviație corespunzatoare.

Conform prevederilor aranjamentelor politico-militare, anual, delegatii militare romano-polone s-au intrunit, pe rand, la Bucuresti sau Varsovia, stabilindu-se fortele materiale si umane pe care urma sa le puna la dispozitie fiecare stat, in caz de conflict. Incepand din deceniul al patrulea insa, cand relatiile romano-polone au cunoscut o evidenta racire, rezultat al neconcordantei aparute în politica externă a celor doua țări – apropierea Poloniei de Germania si Ungaria, negocierile dintre Nicolae Titulescu si Maxim Litvinov în vederea semnarii unui tratat romano – sovietic de asistenta mutuala – cooperarea militara romano-polona a fost practic intreruptă timp de peste patru ani.

Intre 1932 si 1936 nu s-a mai organizat nici o conferință intre reprezentantii militari ai celor doua state majore. Abia la cumpăna anilor 1936-1937, deci într-o perioadă când se profilau pericole grave pentru independenta si integritatea teritoriala ale celor doua țări, factorii de decizie politica si militari de la Bucuresti si Varsovia au hotărat reluarea conferințelor anuale ale organelor militare competente in vederea activizării alianței militare bilaterale.

Dacă prin alianta politico-militara cu Polonia, cercurile conducătoare de la București au încercat sa asigure securitatea frontierei de răsărit a statului român, pentru asigurarea securitatii frontierei de vest cu Ungaria si a celei de sud cu Bulgaria ele au prospectat un sistem de aliante politico-militare cu acele state din Europa de sud-est, interesate vital, ca si România, în menținerea statu-quo-ului politic și teritorial în aceasta zonă, în apărarea independenței și suveranității lor naționale.

 

Imagine similară

Foto: Harta Ungariei după tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920

 

 

Insecuritatea creata în centrul si sud-estul Europei de insistențele actiunii revizioniste ale Germaniei, Ungariei horthyste și Bulgariei, de politica ezitantă a Franței si Marii Britanii de a-și asuma responsabilitati concrete in ce privește mentinerea și consolidarea statu-quo-ului politico-teritorial consfințit prin tratatele de pace, a condus in mod firesc la apropierea si cooperarea politica si militara dintre Romania, Cehoslovacia si Regatul sârbilor, croaților și slovenilor a căror integritate era pusă în pericol de Ungaria revizionistă.

Aceste trei state au reactionat prompt si solidar contra proiectului „Confederatiei danubiene” preconizata de Budapesta, a restaurarii Habsburgilor, precum si contra tentativelor ce s-au facut de a fi atrase intr-un razboi de interventie in Rusia Sovietică.

Astfel, în august 1920, s-a semnat, la Belgrad, tratatul defensiv intre Cehoslovacia si Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor; la 23 aprilie 1921, la Bucuresti, a fost semnata Convenția de alianta defensiva dintre Romania si Cehoslovacia și la 7 iunie același an, a fost semnata, la Belgrad, Convenția de alianta defensiva dintre România și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, toate avand ca obiectiv fundamental mentinerea si respectarea Tratatului de la Trianon.

In conformitate cu prevederile aliantelor politice intre cele trei state s-au semnat ulterior conventii militare bilaterale prin care statele respective se angajau sa-si acorde ajutor militar in eventualitatea cand unul sau altul dintre ele ar fi fost atacat fara provocare de Ungaria.

Conventia militara dintre Romania si Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor, semnata la 23 ianuarie 1922 prevedea la articolul 2, ajutorul reciproc al celor doua tari in ipoteza ca una din ele ar fi fost atacata de Bulgaria, iar articolul 3 al acestei convenții prevedea si sprijinul reciproc al celor doua tari in eventualitatea ca una din ele ar fi fost atacata concomitent de fortele armate ale Bulgariei si Ungariei.

Statele care alcatuiau Mica Intelegere au semnat la 14 septembrie 1923, la Praga, Conventia militara in trei, care anula documentele bilaterale, preluând însă cu unele modificari, prevederile acestora. Alianța opunea agresorului 18 divizii de infanterie, 3 divizii de cavalerie, echivalentul a trei divizii de artilerie și 14 escadrile de aviație.

Conventiile politico-militare dintre cele trei tari au consfințit codificarea Micii Intelegeri sub forma unui sistem de aliante ce-si propunea apararea independentei si integritatii teritoriale a statelor semnatare. Convenția în trei aprecia ca principalul pericol pentru integritatea statelor ce compuneau Mica Ințelegere îl reprezenta revizionismul ungar, socotind pe deplin posibil un atac simultan al puterilor fasciste și revizioniste.

Pericolul revizionist si revanșard a devenit deosebit de grav dupa accederea hitlerismului la putere în Germania (30 ianuarie 1933) si a neîncetatelor încălcari ale tratatelor de pace ce i-au urmat, ca urmare a politicii conciliatoare promovate constant de unele cercuri din Marea Britanie si Franța.

Imagine similară

Foto: Țările participante la Pactul  Micii Înțelegeri

În aceasta situație, la inițiativa diplomației române, la 16 februarie 1933, a fost semnat Pactul de organizare a Micii Intelegeri menit sa consolideze coeziunea alianței, iar tratatele politico-militare care legau cele trei țări intre ele au fost prelungite, cu acel prilej, pe timp nelimitat.

Cu sprijinul aliaților săi, Iugoslavia si Cehoslovacia, România s-a preocupat intens pentru realizarea și în Peninsula Balcanică a unei organizații regionale de securitate menite sa-i asigure granița sudică in eventualitatea unui atac din partea Bulgariei.

Astfel, la 9 februarie 1934, a fost semnat la Atena, intre România, Iugoslavia, Turcia si Grecia, Pactul Intelegerii Balcanice având ca principal obiectiv menținerea statu-quo-ului teritorial în această parte a Europei și garantarea mutuală a părților „față de eventualitățile ce ar putea afecta interesele lor”.

Imagini pentru pactul intelegerii balcanice harta

Harta: Țările participante la Pactul Intelegerii Balcanice

 

 

Odată încheiate acordurile politice, guvernele de la București, Belgrad, Ankara și Atena au elaborat o serie de convenții militare bilaterale, după care, în noiembrie 1935, la prima conferință militară în trei, cu participarea delegatiilor statelor majore roman, iugoslav si turc a fost semnata Convenția militară între România, Iugoslavia și Turcia, iar la 10 noiembrie 1936, a fost parafată, la București, Convenția militară în patru (Grecia, Iugoslavia, Romania, Turcia).

Convenția militara cvadripartita, ca și convenția tripartită, urmarea scopuri defensive, de apărare in eventualitatea unui atac neprovocat din partea Bulgariei sau Albaniei (acționând singure sau împreună, sau fiecare din ele sau amândouă împreună cu Ungaria).

Dacă unul din adversarii probabili ar fi atacat prin surprindere unul din statele aliate, celelalte trei state se angajau ca, la cererea celui atacat, sa decreteze mobilizarea forțelor prevazute în convenție și să acționeze cât mai repede posibil împotriva atacantului.

Strategii militari români apreciau cooperarea politica si militara din cadrul Intelegerii Balcanice nu numai prin prisma unei aparari in comun a membrilor acestui pact, ci și ca o prelungire în sud-estul Europei a Micii Intelegeri.

Concomitent, factorii de decizie politico-militari români au inițiat, în ultimele luni ale anului 1934, actiuni ce vizau stabilirea cadrului legal de coordonare a eforturilor militare ale statelor Micii Intelegeri in perspectiva unui conflict generalizat. Astfel, la intrunirea de la Bucuresti din martie 1934 a sefilor marilor state majore roman, iugoslav si cehoslovac, seful M.St.M. român, generalul Ion Antonescu, a prezentat Proiectul de operatiuni nr. 4, care estima conditiile generale de agresiune asupra Romaniei din partea Ungariei, concomitent cu atacarea sau amenintarea Cehoslovaciei, de armatele germane si austriece, iar a Iugoslaviei de forte italiene si albaneze (efectivele, datele si directiile de atac, obiectivele).

In aceasta eventualitate, masurile de aparare erau concepute in ideea ca pericolul cel mai probabil pentru fiecare dintre cele trei state aliate il constituia Ungaria hothystă si, prin urmare, colaborarea militara dintre ele trebuia sa se limiteze la organizarea ripostei in potriva unui atac neprovocat din partea acesteia.

Amenințarea din partea Ungariei devenea si mai mare in cazi unui conflict generalizat, situatie in care aceasta tara putea sa atac unul din cele trei state aliate in cooperare cu armatele unor mari puteri revizioniste si revanșarde.

Aceasta eventualitate a fost discutata de sefii celor trei state majore la intrunirile de la Praga (noiembrie 1934), Belgrad (noiembrie 1935), Bucuresti (iunie 1936), Praga (decembrie 1937), la care s-a hotarat luarea imediata a ofensivei impotriva Ungariei, avansandu-se chiar ideea formarii, in caz de razboi, a unui comandament unic si crearea in comun, a unei’ industrii de interes militar.

In conceptia factorilor de decizie politica si militara de la Bucuresti, cele doua aliante regionale – Mica Intelegere si Intelegere Balcanica -, legate intre ele prin prezenta Romaniei si Iugoslaviei puteau constitui si un baraj in calea inaintarii germano-italiene spre sud-estul Europei.

Potentialul de razboi de care dispunea laolalta România, Iugoslavia, Cehoslovacia, Turcia si Grecia, in anii premergatori razboiului, ar fi putut, în conditiile in care s-ar fi asigurat sprijinul Angliei, Frantei si Uniunii Sovietice, sa constituie un front de apararea statu-quo-ului în aceasta parte a Europei in fața puterilor revizioniste si revansarde.

Politica de cedare în fața forțelor revanșarde si revizioniste promovata de puterile occidentale a facilitat ofensiva puterilor revizioniste spre rasaritul si sud-estul Europei.

Ocuparea de catre Germania a Austriei, Cehoslovaciei si Poloniei in anii 1938-1939 a dus la dezagregarea celor doua alianțe regionale și odată cu aceasta la prabușirea sistemului de alianțe politico-militare ale României din perioada interbelică.

http://theo-phyl-politea.blogspot.com/2010/04/sistemul-aliantelor-politico-militare.html

Articol de Col. prof. univ. dr. Ioan Vlad

 

 

 

 

 

02/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: