Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului de la Tiraspol din 17-18 decembrie 1917, care a hotărât Unirea cu Basarabia și pe cale de consecință cu România. Entitatea statala diversionista Transnistria si scopurile imperialiste rusesti in regiune

 

 

 

Tiraspol (17-18 decembrie 1917) Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului care hotărăsc Unirea cu Basarabia și pe cale de consecință cu România

La 17-18 decembrie 1917 la Tiraspol s-a desfășurat Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului, o consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste.

La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul.

Congresul Moldovenilor din stânga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată cîte o rezoluție.

Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești (limba română) și a alfabetului latin;

În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească;

În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de pâlcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească.

Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămânerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova.

Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei.

Congresul din 17-18 decembrie de la Tiraspol s-a rezumat la ideea unirii regiunilor românești din stânga Nistrului cu Basarabia și pe cale de consecință cu România. (istoria.md)

Venind în ajutorul moldovenilor de peste Nistru, pentru a-i susține, Congresul Militarilor Moldoveni din toamna anului 1917 de la Chișinău, care a proclamat autonomia Basarabiei, prin renumita rezoluție privind crearea Sfatului Țării, le-a oferit zece locuri în viitorul parlament al Basarabiei.

Au dat curs acestei invitații moldoveni născuți în stânga Nistrului precum Ștefan Bulat, Toma Jalbă, care au devenit deputați în Sfatul Țării. Activismul moldovenilor din Transnistria a culminat la 17 decembrie același an, când la Tiraspol a avut loc primul congres al românilor transnistreni.

În virtutea conjucturii politice, după unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, teritoriul de peste Nistru a rămas în zona de influență a Ucrainei, iar în 1924 aici a fost formată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala la Balta. (Adevarul.ro)

 

 

 

*

Declarație! Idealul Reîntregirii, un obiectiv strategic scump tuturor românilor, ce reclamă atitudine, strategie și acțiune în consecință!

…Totodată, făcând referire la strigătul de durere a românului Toma Jalbă din Transnistria, la 21 octombrie 1917,„Fraților nu ne lăsați, nu ne uitați!”, suntem obligați de ISTORIE, de adevărurile existenței noastre istorice zbuciumate, să ne gândim și la ei, românii din spațiul transnistrean, din Nordul Bucovinei și Ținutul Herței, să înțelegem ce și cum se întâmplă și să acționăm pentru apărarea identității lor naționale, pentru respectarea drepturilor lor cetățenești și umane – extras din:

(Declarația a fost dată la 25 martie 2015, în Parlamentul Românei – Sala „Avram Iancu”,  în contextul aniversării unui sfert de veac de activitate pentru Neamul Românesc a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB), în numele Consiliului Național al ACPBB prin președinte Marian Clenciu și a Asociației Europene pentru Studii Geopolitice și Strategice – „Gheorghe I. Brătianu”, prin președinte Dr. Constantin Corneanu.)

 

*

TRANSNISTRIA 1917

 

„Fratii nostri si neamurile noastre cari suntem moldoveni dintr-un sânge, cui ne lãsati pe noi moldovenii cei ce suntem rupti din coasta Basarabiei si trãim pe celãlalt mal al Nistrului? Fratilor nu ne lãsati, nu ne uitati!

Iar dacã ne veti uita, noi vom sãpa malul Nistrului si vom Îndrepta apa pe dincolo de pamântul nostru. cãci mai bine sã-si schimbe râul mersul, decât sã rãmânem noi moldovenii despãrtiti unii de altii.”
Din cuvântarea soldatului TOMA JALBA din Transnistria la adunarea ostasilor moldoveni tinutã la 21 octombrie 1917 la Chisinãu.

 

CHEMARE FRAȚILOR MOLDOVENI

 

Au ajuns o vremi, in cari toate natiunili sau scos drepturili sale, iar noi moldovenii am rãmas mai pe urmã al toatelor neamuri- ca cum ar fi rãtãcit un cârdisor de oi de la toatã turma.

Noi, fratilor, am dormit si nu a avut cine ne trezi, pân ci nu o mers alte neamuri pe lângã noi, bucurându-se sub steagurile sale. Iatã noi, ceia ci ne-am trezit si, înfierbântându-se sângele cel frãtesc in noi ne-am pornit ca sa trezim pãrintii, fratii si surorile, ca împreunã cu totîi sã tie arãtãm- ca se stii toate natiunile cã si noi suntem un neam bogat, delicat si foarte cult.

Pentru aceea noi fierbinte vã poftim pãrintilor, fratilor si surorilor moldoveni ca sã ne adunãm cu totii astãzi si împreunã sã ne ridicãm steagul natiunii (nãrodului) nostru.

Foarte fierbinte vã poftim ca sa va adunti alesi frati câti doi oameni din tot satu moldovenesc cari trãim pi malul stâng al Nistrului, la întâiul congres moldovenesc unde au sã si deslege toate dreptetele cinstitului Neam Moldovenesc in orasul Tiraspol la 17 Decabre 1917 an în Ispoln. Comiteta Soveta R., S.i Cr. Dep.

Lumenarea (programul congresului)

 

CI NE TRBUI NOU.

„Cap.l. Ni trebui nou scola sã fii în limba narodului moldovenesc. Ca fii ste care moldovan sã stii cel învatî pi dînsu.
Cap.2. Invãtãtura afarî de scoli (adicã) biblioteca sã fie pi limba moldoveneascã ca sã putem noi Moldoveni a ne lumena mai bine in lume de cum am fost pãn amu.
Cap.3. Rugãciunea in sfînta Bisericã sã fii pi limba Narodului Moldovenesc, ca fiisticare Bãtrîn sau Tînãr sãn-taleag, cu ci fel di rugãciune merge preutul pentru dînsii în – naintea lui Dumnezeu.
Cap.4. Trebui ca sã fii judecãtori curat moldoveni, ca judecata sã fii întaleaptã pintru Moldovanu nostru, si ca sã puatã fiistecare cu gura lui a spune tuatã durerea sa la judecatã.
Cap.5. Doftorii trebui sã fii cu stirea limbii moldovenesc. Ca sã puat el, întaleje ceea ci ia spune bolnavul moldovan.
Cap.6. Deci noi moldovanii nam fost învatatî pîn amu, pentru cã ni au fost opritî disteptarea sî lumenarea Neamului Nostru in limba Nuastrî Moldoveneasc.”

 

 

 

 

 

 

 

Harta : Basarabia romaneasca  si R.S.S.A Moldoveneasca (1924-1940)

 

DREPTUL VALAH

„O comisiune strãinã a fost însãrcinatã sã facã in Transnistria o anchetã, originalã pe timp de rãzboi.

Surprinsi cã din toate provinciile din EUROPA, aflate sub arme, singurã Tara de dincolo de Nistru, administratã in regim românesc, nu se prezintã cu anumite stãri si incidente si cã tui temperament într-adevãr pacific o caracterizeazã, în contrast ca de la alb la negru, fatã de toate celelalte tãri, admnistratia statului, care conduce rãzboiul continental, a trimis încoa o seamã de specialisti, alesi dintre cei inai documentati, ca sã se informeze.

Tara de peste Nistru cuprinde si fosta republicã Moldoveneascã, masa românilor e compactã si amestecul de douã educatii si de mai multe neamuri de oameni, era cât se poste de propice pentru tot felul de conflicte, care , in timpul luptelor pe front, puteau sã stinghereascã si operatiile militare.

Dacã se tine seama si de ciocnirea intereselor particulare ale fiecãruia cu ale celorlalti, urzeala obisnuitã a fondului pe care se înfiripeazã evenimentele de ordin colectiv, linistea valahã din teritoriile examinate era si mai greu de explicat. Intr-o tarã cu viatã normalã se analizeazã cauzele de conflict; cu atât era mai interesant ca in timpul unei vieti de conflict permanent sã fie cunoscutã cauza de liniste dovedita pretutindeni si egalã.

Ofiterul de stat major, care mi-a povestit amanuntele împrejurarii, un distins ingininer, obiectiv si observator subtil, in confuzii, al punctului psihologic, a urmãrit la fata locului ancheta, întreprinsã de comisiunea stãinã cu scopul sã aplice, dacã era ceva de aplicat, metodele românesti in restul Europei, unde agitatia si harababura dau de gândit.

Orientarea care a dus la stabilirea cauzei de pace in rãzboi, a venit de la un înalt magistrat, consilier sau prezident al unei curti de apel din Bucuresti, in contact cu numita comisiune. Rãspunsul dat din partea unui magistrat superior a uimit. …Consilierul sau prezidentul a spus in uimirea tuturor color de fatã, ca linistea Transnistriei se datoreste lipsei de Justitie… Mai multe pricini, din care una fortuitã si celelalte temperamentale, concureazã, de fapt, la calmul tãrii dintre fluvii.

Statul românesc n-a avut o magistaturã pregãtitã pentru a fi dislocatã si însãrcinatã sã împartã dreptatea între populatiile eterogene ale Provinciei noi si poate cã a voit sã si experimenteze firea româneascã, cea mai lipsitã de sovinism din câte se cunosc… Moldovenii sunt, ca si muntenii, blajini milostivi si înainte de a vedea un strãin ei vãd in el un om si se împacã bucuros cu particularitãtile lui. Intoleranta nu intrã in compozitia naturii românesti, cãci n-a fãcut parte din ea niciodatã.

Românii din Transnistria îsi încheie socotelile singuri. Ei improvizeazã judecãtori dintre ei, pentru nentelegerile fie dintre romani, fie ale românilor cu oamenii de alte natii, cad la pace si îsi strâng mâinile cu omenie. Românii se gãsesc solidari aci cu traditia lor veche si se întorc la legile nescrise, ale inimii si ale constiintei.

Fãrã sã ne lãudãm, asta se cheamã civilizatie româneascã. In vreo 45 de ani, de când ne referim la ea, din timp in timp, si la o sensibilitate proprie si unicã a poporului nostru, am înregistrat uneori ironia facilã a celor care iau peste picior sfintele si prea curatele naivitãti, generatoare de atitudine si inocentã.

Cornisiunea, consternatã, a pãrãsit tara cu un oftat, afirmând cã metodele românesti sunt inaplicabile într-alte pãrti – ceea ce stiam de mult si noi… Se poate traduce un fel de lege si un fel de limbã; nu se poate traduce un fel de om.”

 

TUDOR ARGHEZI, 1943

 

TRANSNITRIA DE-A LUNGUL ISTORIEI

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu arãta cã pe la 1230 exista o populatie româneascâ compactã în Podolia Volnîi, numitã si Tara Bolohovenilor. Aceastã populatie se mai regãsea încã si in 1849 compact, in numãr de aproximativ 500.000. Acestã ramurã nord esticã a fost in cea mai mare parte asimilatã, dar mai la sud altul a fost destinul bãstinasilor.

Pînã în secolul al XVI-lea, Lituania stãpânea regiunea din estul Nistrului la nord de Dubãsari, iar la sud stãpîneau tãtarii nohai, populatia era însã româneascã…

De altfel, o serie de cãlãtori, geografi si prelati care au strãbãtut zona, ca Gian Lorenzo D’Anania, Giovani Botero, Nicolo Barsi au depus mãrturii asupra caracterului etnic românesc al aestui teritoriu, in cãrti publicate cu mult înainte ca împãrãtia rusilor sã treacã Bugul, in 1792.

In aceea vreme, ucrainienii locuiau la coturile Niprului, dar unul din coturile cele mai importante ale Niprului se numeste „Voloschi ” care înseamnã „moldovenesc”. In 1455 cetatea Lerici, de la gura Niprului, arbora capul de zimbru, iar negustorii plãteau vama domnitorilor Moldovei.

Nu este deci surprinzãtor ca in 1679 Duca Vodã sã fie Domn al Moldovei si Hatman al cazacilor. O serie de acte medievale atestã daniile pe care le fãceau domnitorii Moldovei supusilor lor pentru serviciile aduse, in acastã parte a Tãrii Moldovei de dincolo de Nistru.

Dupã rãzboiul ruso-turc din 1735-1739, tratatul de pace dintre cele douã puteri se intitula: „Statutul pentru stabilirea de cãtre Rusia si Turcia, a granitei Moldovei pe Bug” tratat incheiat la 12 septembrie 1740. In 1766, guvernul rus trimite pe cazacul Andrei Constantinov dincolo de Bug în recunoastere. Acesta arãta cã nu a gãsit nici un supus rus si nu a uzit decît vorbã moldoveneascã si tãtãrascã…

Cînd Imperiul Tarist trece Bugul in 1792, tîrgurile din Transnistria erau Balta, Nani, Ocna, Bîrzu, Movilãu, Moldovca, Dubãsari, Suclea, Rîmnita, Moldovanca, Oceac etc.

Protoereul rus Lebentiev in lucrarea sa „Ucraina Hanului”, apãrutã la Cherson in 1860, recunoaste si el cã moldovenii sunt cei mai vechi pe acele locuri.

Acelasi lucru este recunoscut si in Marea Enciclopedie Rusã din secolul trecut. Lingvistul sovietic Serghieski recunoaste, in 1936, cã românii si ucrainienii au ocupat deodatã acele locuri,”dacã nu mai repede românii”.

Odatã cu miscãrile revolutionare din 1917, moldovenii transnistreni încep sã se organizeze: la congresul lor in 17/18 dec.1917, tinut la Odesa, cer „lichirea Transnistriei de Basarabia”.

Ce s-a mai cerut la acel congres s-a mai cerut in 1989 (!) la Chisinãu: scoala, liturghia si judecãtile sã se facã in limba românã, sã se foloseascã alfabetul latin…

 

Reacţia ostilă a sovieticilor la renaşterea naţională a românilor transnistreni care pledaseră pentru unirea cu România s-a manifestat prin teroare şi răzbunare îndreptată împotriva băştinaşilor, imediat ce valul integrator al revoluţiei bolşevice din 1917 a ajuns la Nistru.

Eşecul campaniei declanşate de serviciile speciale ruseşti împotriva intenţiei poporului de a lichida frontiera de pe Prut i-a determinat pe sovietici să nu recunoască actul unirii Basarabiei cu România (1918) (care de fapt reflecta dreptul istoric al românilor la autodeterminare şi aspiraţia naturală a majorităţii acestora de a trăi într-un stat-naţiune), determinând izbucnirea, în 1919, de-a lungul frontierei româno-sovietice a numeroase incidente, provocate de incursiunile unităţilor armatei roşii pe malul drept al Nistrului, unele dintre care (Hotin, 23-31 ianuarie 1919; Tighina, 27-28 mai 1919 etc.) avuseră caracter de «răscoale».

Astfel, ambiţiile geopolitice ale Moscovei au împiedicat restabilirea relaţiilor de prietenie între etnicii români, ruşi şi ucraineni din regiune”, scrie istoricul Eduard Boboc, într-un articol publicat în Anuarul Institutului de Istorie Orală al Universităţii Babeş-Bolyai.

Interese  politice clare au determinat guvernul de la Moscova să creeze, la 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească , cu capitala la Balta, prin însăşi denumirea acesteia fiind accentuată predominanta  populaţiei moldoveneşti (circa 80%) în formaţiunea  statala nou-creată.

Conform propagandei staliniste, RASSM a fost înfiinţată pentru a suplini «anomalia» lipsei poporului moldovenesc de o viaţă politică proprie ca urmare a evenimentului din 1918.

Trasând frontiera vestică a noii «statalităţi» pe râul Prut, sovieticii, practic, au inclus în componenţa acesteia şi Basarabia, drept motiv invocând cererea autorităţilor locale procomuniste de a-i elibera pe românii dintre Prut şi Nistru de sub «jugul» românilor, pentru ca Basarabia să fie unită cu R.S.S. Moldovenească.

«Statalitatea» proaspăt creată (care nu cuprindea întreg teritoriul Transnistriei locuit de români) nu era concepută să favorizeze libera afirmare a populaţiei române din teritoriu şi a culturii acesteia, ci, mai curând, să creeze la răsărit de Nistru un focar de atracţie pentru românii din Basarabia, astfel neliniştind guvernul român şi menţinând o stare de agitaţie continuă.

În RASSM, autorităţile bolşevice, inspirate atât de conducerea de partid şi sovietică a URSS, cât şi de Internaţionala Comunistă, au realizat o intensă politică de moldovenizare, scopurile acesteia fiind următoarele: trecerea lucrărilor de cancelarie în aparatul de stat la «limba moldovenească», sporirea numărului moldovenilor în aparatul administrativ şi de stat, atragerea moldovenilor în partidul bolşevic, în comsomol şi în sindicate, crearea condiţiilor necesare pentru ca populaţia moldovenească să poată studia în limba maternă în instituţiile de învăţământ mediu şi superior, dezvoltarea «culturii şi a limbii moldoveneşti».

În viziunea oficialilor sovietici, moldovenizarea era privită ca o activitate de educare a populaţiei române din Transnistria în spiritul valorilor noi impuse de regimul bolşevic, de sporire a sentimentului lor de loialitate faţă de regimul sovietic.

În realitate, aceste acţiuni n-au fost decât un paravan pentru acreditarea teoriei moldoveniste privind existenţa în RASSM şi în Basarabia a unui popor deosebit de cel român şi vorbind o limbă diferită de cea română, astfel asigurându-se suportul ideologic necesar şi un «spor de legitimitate» actului creării formaţiunii autonome moldoveneşti.

Acţiunile masive orientate împotriva populaţiei româneşti prevedeau convertirea acesteia la ideologia comunistă şi antrenarea la «construcţia socialistă» de rând cu pregătirea cadrelor de partid şi sovietice care, la momentul oportun, aveau să sovietizeze Basarabia şi România”.

 

 

 

 

Aceastã republicã includea in granitele sale jumãtate din cei peste un milion de români dintre Nistru si Bug.

Suprafata acestei republici era de 7516 kmp si era organizatã in 11 raioane.

Este foarte interesant ca in acea perioadã acestor români li se accepta grafia latina.

La un congres al Sovietelor din republicã s-a cerut ocuparea Moldovei si formarea unui stat moldovenesc cu capitala la Balta, ceea ce atestã  de fapt, o datã in plus, caracterul etnic românesc al acestei provincii.

Dupã 1940, Stalin dezmembreazã atât Basarabia care pierde judetele Bolgrad, Izmail, Cetatea Albã, Hotin cât si RASS Moldoveneascã care pierde raioanele Cruti, Balta, Bîrzu, Ocna si Nani in favoarea RSS Ucraina.

 

 

 

 

GENOCIDUL SOVIETIC DIN 1931-1933 IN TRANSNITRIA

 

 

In Republica Sovieticã Socialistã Autonomã Moldovenescã populatia a refuzat colectivizarea.

Drept care in iarna 1932/1933 Stalin a trimis in republicã bandele criminale ale G.P.U.-ului care au asasinat si batjocorit dincolo de orice chipuire pe tãrani.

Acestia, nesupunându-se colectivizãrii, parte an fost împuscati, parte au fost deportati in Siberia. Multi au încercat sã se salveze in România trecând Nistrul.

Iatã câteva cazuri care întregesc imaginea genocidului:

• In data de 23 Februarie, pe la miezul noptii, pe malul sovietic din fata comunei Olãnesti – Romãnia s-au auzit impuscãturi puternice care au durat 20 de minute.

Tipetele de groazã, rãcnetele celor muribunzi sau rãniti se îtretãiau cu tãcãnitul armelor rusesti. Dupã un timp pe malul românesc au început sã aparã grupuri de refugiati. Privelilistea lor era înspãimântãtoare: groaza li se citea pe fatã, erau plini de sânge, aveau hainele sfâsiate.

Din peste 60 câti s-au pornit au mai ajuns 20. 8 fiind grav rãniti, erau sustinuti de ceilalti. Printre victime fiind femei, copii, femei însãrcinate.

O altã subunitate a armatei rosii urmãrea, un alt grup de tãrani care fugeau spre malul românesc. Un grup s-a rupt de grupul mare care a fost prins de focul mitralierelor si a scãpat ca prin minune.

Cei mai multi au murit in ceea ce a fost denumit Masacrul de la Olãnesti.

 

• Prin punctul Poiana, judetul Orhei, în data de 25 Februarie, au trecut 6 familii de moldoveni din satele Ecaterinovca si Molovata, din tinutul Dubãsarului. Cinci familii, 22 de suflete, au fost împuscate de grãnicerii sovietici.

 

• La 4 Martie la ora 3 dupã amiaza pe malul Nistrului, in fata Tighinei, Teodor Crãianov din satul Caragaci cu sotia si 2 fiice, au trecut cu sania pe malul românesc. Peste 2 ore din acelasi sat Nichita Bucovanu cu sotia, fiul sãu Mihail si cu un copil mic de 5 luni s-a hotãrât sã facã la fel. O ploaie de gloante s-a abãtut asupra saniei. Calul a fost omorât si sania a rãmas in mijlocul fluviului.

Bãrbatul a luat copilul cel mare in brate si a început sã fugã înspre malul românesc. Aici l-a nimerit un glonte.

Sotia lui cu copilul cel mic au întepenit in sania rãmasã in mijlocul Nistrului. A doua zi sania a fost luatã de soldatii sovietici iar trupurile inghetate an fost aruncate pe gheatã.

 

• In ziua de 5 Martie, la ora 10 dimineata, in apropriere de punctul Rezina, judetu1 Orhei, incercand sã fugã peste Nistru din Republica Moldova in Romania a o familie compusa din sot, sotie, un fiu de 7 ani si fetita de 8 luni a avut un deznodãmânt tragic.

Grãnicerii sovietici au deschis focul imediat ce familia s-a îndepãrtat de mal. Bãrbatul a fost omorât pe loc; mama cu fetita in brate a fost rãnitã, iar bãietasul de 7 ani a început sã fugã spre malul românesc, strigând „ajutor!”.

A cãzut rãpus de gloantele sovietice la 10 pasi de malul sperantei. Mama rãnitã cu copilita in brate de abia s-a putut târî pânã la malul românesc unde a fost internatã in spitalul din satul Ciorna.

• La punctul de frontierã Ciucat (Romania) s-au prezentat 2 copii, care au comunicat cã familia Zenhan: mama – Dominica cu 5 fiice (Maria de 19 ani, Daria de 17 ani, Natalia de 14 ani, Tatiana de 12 ani si Serafina de 10 ani ) s-a pornit sã treacã Nistrul pe gheatã. Maria care mergea in fatã a nimerit într-o spãrturã in gheatã.

La strigãtele ei a alergat Daria, pe care Maria a tras-o dupã ea sub gheatã. Mama cu fiica ei Natalia au avut aceiasi soartã. Din întrega familie au scãpat numai cele mici: Tatiana si Serafina, pe care le-au luat grãnicerii români.

• La orele 1 noaptea, in 22 Martie, populatia din comuna Sucleia a fost trezitã din somn si îndreptatã spre Tiraspol spre a fi deportatã in Siberia. 60 de tineri au fugit de sub escortã spre Nistru.

In Romania au ajuns doar 45, multi dintre ei rãniti grav.
A fost un carnagiu caracteristic pentru puterea comunist asiaticã de la Moscova.

 

 

 

 

Fotografie publicata de Geo London în presa occidentală, aprilie 1932:

Români transnistreni împuşcaţi de sovietici la trecerea Nistrului spre Romania.

 După colapsul URSS, am asistat la renaşterea conceptului diversionist numit  Transnistria, sustinatorii sai  reuşind să demonstreze faptul că această entitate există şi rezistă, doar pentru că este menit sa fie un cap de pod al Rusiei spre Balcani şi, totodată, un mijloc de a împiedica unirea Moldovei cu România.

 

 

 

 

 

 

Harta R. Moldova si Transnistria

 

 

 

Mai mult,se vede că, în ciuda politicii de colonizare cu slavi a acestei regiuni, românii continuă să reprezinte cea mai numeroasă comunitate în Transnistria, însă ei continuă să fie oprimaţi de regimul ilegal de la Tiraspol, capitala acestei entităţi politice si statale diversioniste.

 

 

Surse: RBN Press, istoria.md, Adevarul.ro romaniabreakingnews.ro

DOSARE ISTORICE. Cea mai strălucită operaţiune din istoria serviciilor secrete moldovenesti – arestarea separatistului Igor Smirnov

Dosarul Smirnov: Cum un fricos a devenit dictator. Cine a ordonat eliberarea lui.

„Când l-am reţinut pe Igor Smirnov, el şi-a cerut iertare.Conştientiza faptul că este vinovat”, spune Chiril Panteleev, cel căruia i-a fost încredinţată, în august 1991, misiunea de a-l aresta pe Smirnov.

Liderul autoproclamatei rmn era acuzat atunci de „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova” şi a fost prins la Kiev după „cea mai strălucită operaţiune din istoria Ministerului de Interne (MAI) al R. Moldova”.

Smirnov a fost însă eliberat la puţin timp după ce a fost capturat, iar în 1994, acesta, împreună cu alţi adepţi ai săi, a fost amnistiat. Acum, la Procuratura Generală (PG) nu se ştie nimic despre un dosar penal intentat pe numele lui Igor Smirnov.

După evenimentele din august 1991 de la Moscova, soarta lui Smirnov, ales în noiembrie 1990 de către sovietul suprem al autoproclamatei rmn în funcţia de preşedinte al aşa-zisei republicii socialiste sovietice moldoveneşti nistrene, era hotărâtă de către Mircea Snegur, preşedintele R. Moldova, Ion Costaş, ministrul de Interne, şi Dumitru Postovan, procurorul general de atunci.

“Împreună cu Snegur, insistam asupra arestării lui. Am obţinut cu greu mandatul de arest de la Dumitru Postovan”, îşi aminteşte Ion Costaş. Astfel, pe 27 august 1991, zi în care R. Moldova îşi proclama oficial independenţa, începea una dintre cele mai strălucite operaţiuni din istoria MAI, cea de reţinere a lui Igor Smirnov.

Se ştia despre acesta că a fugit la Kiev, unde era păzit de Comitetul Securităţii de Stat al Ucrainei. Ministrul de Interne al Ucrainei refuza categoric toate cererile ministrului Costaş de a-l ajuta să-l aresteze pe Smirnov. Atunci a fost elaborat un plan „de răpire” a acestuia.

 

„Smirnov ne întreba ce-l aşteaptă”

 

Misiunea era strict secretă, ascunsă chiar şi de Ministerul Securităţii Naţionale al Moldovei. Realizarea acestei operaţiuni i-a fost încredinţată colonelului Chiril Panteleev.

„Eram subalternul ministrului Costaş. Îmi amintesc, la 27 august 1991, chiar de ziua mea de naştere, ministrul m-a invitat la el şi mi-a transmis mandatul de arest al lui Igor Smirnov. Atunci nu ştiam unde şi cum poate fi găsit, dar ştiam că trebuie să execut ordinul superiorilor.

Smirnov a fost reţinut la Kiev, de un grup special. Ce reacţie poate să aibă un fricos? Clar că îşi cerea iertare. Spunea că mai mult nu va face ce a făcut. El atunci nu credea că ar putea fi eliberat. Ne întreba ce-l aşteaptă.

Ne întreba în baza cărui articol din lege va fi judecat, ce prevede acel articol. El conştientiza că este vinovat. Era acuzat de „dezmembrarea teritorială  intenţionată a R. Moldova”. După reţinere, am „acoperit” grupul, ca să-l poată escorta, deoarece forţele care îi asigurau paza credeau că Smirnov s-ar afla în maşina mea – mă urmăreau pe mine… De altfel, ulterior, Kievul a intentat un dosar penal împotriva mea…”, îşi aminteşte Chiril Panteleev momente din timpul acelei operaţiuni.

 

Cea mai strălucită operaţiune din istoria MAI

 

Separatistul Smirnov a fost capturat de către luptătorul numărul unu al brigăzii de poliţie cu destinaţie specială, Alexandru Zelinski, şi de comisarul poliţiei din sectorul Botanica, Valeriu Apostol. Grupul l-a escortat pe prizonier la Chişinău pe traseul Viniţa–Iampol-Soroca.

„Noaptea i–am comunicat preşedintelui Snegur că „marfa e pe loc”. L–am închis pe Smirnov în subsolul MAI”, îşi aminteşte Costaş, care susţine că i-a recomandat preşedintelui Mircea Snegur, procurorului general, Dumitru Postovan, şi preşedintelui Comisiei Parlamentare pentru lupta împotriva criminalităţii, Ion Berlinschi, să-l acuze pe Smirnov de intenţia unei lovituri de stat.

Valeriu Apostol, cel care a participat la operaţiunea de reţinere a lui Igor Smirnov, nu mai este astăzi printre noi. Alexandru Zelinski locuieşte acum în afara ţarii, unde activează în continuare în acelaşi domeniu.

„La scurt timp de la reţinerea sa, de la Moscova a venit o echipă numeroasă, în frunte cu Medvedev, preşedintele Comisiei Parlamentului rus pentru relaţiile interetnice, care au exercitat presiuni nebune asupra lui Mircea Snegur.

După aceea, fără a mă informa măcar, Smirnov a fost eliberat, după ce a semnat un angajament prin care spunea că nu va părăsi locul de trai şi nu se va mai implica în politică. Dacă l–ar fi pus la dubală, ar fi fost o lecţie şi pentru alţii”, crede acum Ion Costaş.

„În timpul interogatoriului, Smirnov i-a turnat pe toţi cei cu care avusese contacte permanente la Moscova, Chişinău şi Tiraspol. Toate mărturiile acestuia au fost imprimate de procurori cu o cameră video.

Filmările, însă, nu au fost vizionate vreodată, iar cea mai strălucită operaţiune din istoria MAI a fost dată uitării. Pe participanţii acesteia au încercat să-i captureze, din răzbunare, serviciile speciale ale Tiraspolului, poliţiştii noştri au fost ameninţaţi, iar familiile lor au fost supuse presiunilor”, mai spune Ion Costaş.

Cine l-a eliberat pe Smirnov?

Acesta afirmă că responsabili de eliberarea lui Smirnov se fac trei persoane: Mircea Snegur, Dumitru Postovan şi Ion Hadârcă, pe atunci prim-vicepreşedintele Parlamentului. „Snegur era preşedinte. Nu se făcea nimic fără ştirea sa. Postovan era procuror. Nu puteai elibera pe cineva fără acordul lui. Hadârcă a semnat un act prin care cerea schimbarea măsurii de arest al lui Smirnov, cu alte cuvinte, cerea eliberarea acestuia”.

„Eliberarea lui Smirnov, în opinia mea, a însemnat un atentat la securitatea acestui popor, comis de PG şi de alte instituţii oficiale de atunci. Cred că o posibilă condamnare a sa ar fi temperat intenţiile separatiştilor, care, după reţinerea lui Smirnov, manifestau deja destulă îngrijorare.

Şi până în prezent, Smirnov, care a dezbinat ţara, continuă să fie criminal, iar acţiunile sale, pentru care a fost intentat acel dosar penal, în 1991, nu au termen de prescripţie. Dacă nu ar fi fost eliberat, cine ştie cum ar fi evoluat lucrurile… Posibil că şi războiul din 1992 ar fi fost evitat”, precizează Panteleev, cel care, în 1991, participa la capturararea lui Smirnov.

 

„Am salvat o ţară întreagă în prag de iarnă”

 

„Eliberarea lui Smirnov a fost o decizie colegială”, spune acum ex-preşedintele Mircea Snegur. „Alţii deja zic că nu a fost aşa. Din cauza arestării lui Smirnov, Republica era blocată. Era blocată calea ferată în toiul recoltării şi exportului mărfurilor agro-industriale.

Din partea noastră, eşaloane încărcate cu produse nu puteau trece, din partea cealaltă, eşaloane cu materiale de construcţie, cu combustibil nu puteau ajunge aici. S-a făcut o încercare de redirecţionare a acestor eşaloane prin Ocniţa, dar nu s-a reuşit.

Atunci, având în fiecare zi telefoane, miniştri şi mulţi alţii care cereau deblocarea situaţiei, ce puteam să facem, să provocăm un conflict? Aşa am luat hotărârea că o republică întreagă nu trebuie să sufere din cauza unui Smirnov şi l-am eliberat.

E foarte simplu şi banal. Nu trebuie de căutat nicio politică. Deşi, recunosc, s-a organizat o acţiune strălucită de capturare a sa, find creată o astfel de situaţie, încât a trebuit să-l eliberăm. Nu mi-e frică şi nici jenă să recunosc acest lucru, pentru că am salvat o ţară întreagă în prag de iarnă”, mai spune primul preşedinte al R. Moldova.

 

Moşanu: „Ce spune Snegur sunt poveşti”

 

Afirmaţiile lui Mircea Snegur sunt însă combătute de către Alexandru Moşanu, preşedintele Parlamentului R. Moldova din acea perioadă.

„Ce spune Snegur sunt poveşti. Întotdeauna poţi recurge la poveşti, aşa cum face dl Snegur. Îngheţa ţara? Mai bine ar vorbi despre faptul că nu a avut curajul să ia decizii ferme. Ce s-a întâmplat după asta? Ne-am dezgheţat după ce i-am dat drumul? Sunt argumente de două parale”, crede Moşanu.

„Eu n-am avut nicio atribuţie cu eliberarea lui Smirnov. Şeful statului nu m-a consultat. Nu a făcut asta deoarece ştia că eu nu voi accepta ca Smirnov să fie eliberat. El a chemat oamenii în care avea mai mare încredere, iar unul dintre ei e Ion Hadârcă, pentru că el a semnat documentul prin care Smirnov a fost eliberat”, zice Alexandru Moşanu.

Ion Hadârcă, actualul prim-vicepreşedinte al PL, ne-a spus că din cauza unor probleme personale, nu poate vorbi despre arestarea şi eliberarea lui Igor Smirnov din acea perioadă.

Nici Valeriu Muravschi, prim-ministru de atunci al R. Moldova, nu a putut să se pronunţe, aflându-se acum peste hotare. Deşi ne-a promis că va reveni cu un sunet ulterior, pentru a discuta la acest subiect, acesta nu a mai telefonat şi nici nu a răspuns la apelurile redacţiei.

Eliberat la presiunea conducerii ţării

Dumitru Postovan, procuror general al R. Moldova în perioada 1990-1998, neagă acuzaţiile lui Ion Costaş, precum că el ar fi tărăgănat eliberarea mandatului de arest pe numele lui Smirnov, iar ulterior ar fi fost părtaş la eliberarea acestuia. „Costaş nu ţine cont de nişte lucruri.

Smirnov era deputat în Sovietul Suprem şi, pentru eliberarea unui mandat de arest pe numele lui, era nevoie de acordul Prezidiului, fără de care, eliberarea mandatului ar fi reprezentat o încălcare de lege.

Până nu am avut consimţământul ca el să fie arestat, nu am putut elibera mandatul de arest. Nu aveam dreptul. Cum am primit consimţământul, după-amiază, au şi fost eliberate mandate de arest pe numele lui Smirnov şi pe numele altor persoane din anturajul acestuia.

Eu cu generalul ăsta (generalul Ion Costaş – n.r.) încă am să mă mai întâlnesc. El acolo (în cartea sa, „Zile de eclipsă. Cronica unui război nedeclarat”- n.r.) atâtea a trăsnit, că ferească Doamne… Dar ăsta este felul lui de a fi”, spune ex-procurorul general al R. Moldova.

Dumitru Postovan a mai spus că nu ştie de ce a fost eliberat Igor Smirnov. „Atunci mi-am înaintat demisia, pentru că în faţa mea se puneau nişte probleme de Doamne fereşte. Am zis că nu mai rezist şi mai bine mă duc. Când m-am întors, el deja fusese eliberat. Am vorbit atunci cu adjuncţii mei.

Ei mi-au spus că asupra lor s-au făcut presiuni enorme din partea conducerii de atunci a R. Moldova, sub pretextul că fusese blocată calea ferată. Erau pierderi economice, pentru că nu circulau trenurile.

Dar, din câte ştiu eu, atunci venise în Moldova o comisie de deputaţi din Duma de Stat a Rusiei, în frunte cu un oarecare Medvedev. El acolo a dus toate negocierele. Nu pot învinui acum pe nimeni. Cred că toţi cei care au negociat atunci ne doreau binele, dar dacă te uiţi dintr-o parte, vezi că s-au făcut nişte cedări interminabile”, precizează Postovan.

 

Smirnov — amnistiat

 

Cel mai longeviv procuror din istoria R. Moldova susţine că Igor Smirnov şi celelalte persoane pe numele cărora în acea perioadă fuseseră intentante dosare penale au fost amnistiaţi încă în anul 1994.

„Toate dosarele de atunci, inclusiv cele legate de conflictul armat, sub pretextul că se dorea pace în ţară, au fost clasate, după ce persoanele implicate în ele au fost amnistiate. Este clar că dosarele se păstrează undeva, că sunt în arhivă, dar nu se mai poate reveni la ele. În cazul amnistiei, nu se mai poate reveni la dosar”, a explicat Postovan.

„Până în 1994, erau încercări de a reveni la acele dosare. Atunci era un om special care răspundea de Transnistria. La negocieri internaţionale, ni se spunea, însă, să nu mizăm pe aspectul penal al problemei, pentru că e mai mult o problemă politică. După 1994, adică după amnistie, sub aspect penal, nu s-a mai putut reveni la acele dosare”, îşi aminteşte Postovan.

„Aşa a fost situaţia atunci. Nu trebuie azi cineva să fie erou, iar cineva duşman. Toţi am făcut câte ceva.

Unde s-a făcut un lucru bun, trebuie să spunem că am participat cu toţii. La fel şi cu lucrurile mai puţin bune, toţi trebuie să ne asumăm responsabilitatea, şi să nu acuzăm pe unul sau pe altul. Acum e uşor să priveşti în urmă şi să spui pătărănii”, menţionează Postovan.

Mircea Snegur nu îşi aminteşte exact dacă prin decret prezidenţial sau prin decizie de Parlament a fost amnistiat Igor Smirnov. „Dacă spune dl procuror (Dumitru Postovan, ex-procuror general al R. Moldova – n.r. ), înseamnă că aşa a fost. Eu nu-mi amintesc exact, dar probabil că aşa a fost. Trecuse mai mult timp de la evenimentele din 1991. Puteam să-i amnistiez şi eu, dar şi Parlamentul, pentru că amnistia se face pe două căi”, a precizat ex-preşedintele Snegur.

Cum ar fi fost Transnistria fără Smirnov?

„Totul ar fi evoluat altfel dacă Igor Smirnov ar fi fost deferit justiţiei R. Moldova şi dacă ar fi fost condamnat în conformitate cu legislaţia pentru uzurparea puterii în stat, ceea ce constituie cea mai gravă crimă, potrivit articolului 2 al Constituţiei R. Moldova.

Arestarea lui Smirnov şi eliberarea sa ulterioară a demonstrat lipsa de consecvenţă şi principialitate în cadrul conducerii de atunci a R. Moldova. În lipsa acestor parametri, conflictul din raioanele de est ale R. Moldova nu are soluţii.

Nu sunt un procuror pentru a spune cine este vinovat de eliberarea de atunci a lui Smirnov, dar să nu uităm că, în acei ani, erau timpuri tulburi, cu URSS pe cale de dispariţie şi cu R. Moldova, care exista mai mult la nivel declarativ”, afirmă Oazu Nantoi, expert în problema transnistreană.

“Eliberarea lui Igor Smirnov a reprezentat un început. Începând cu acest act, s-a înţeles că, în R. Moldova, legea poate fi ocolită şi că, uneori, ea chiar poate fi ignorată. Pe de altă parte, eliberarea lui Igor Smirnov a fost efectuată fără respectarea legislaţiei în vigoare. Nu a existat o şedinţă de judecată, un proces sau o hotărâre judecătorească, care să dispună eliberarea lui.

Or, reţinerea lui a fost legală, printr-un mandat special, cerută şi executată de organele abilitate. Smirnov nu trebuia eliberat fără o decizie judecătorească. Putem afirma acum că persoanele care l-au eliberat atunci pe Smirnov, ar fi trebuit trase la răspundere.

Evident, alta ar fi fost situaţia acum dacă Smirnov nu era eliberat atunci”, susţine Ion Manole, preşedintele Asociaţiei „Promo-Lex”.

Vinovaţi de eliberarea lui se fac, în primul rând, cei care au dat ordinul şi cei care l-au executat, pentru că ei, ştiind că este un ordin ilegal, trebuiau să-şi dea demisia şi să facă public faptul că sunt presaţi de Rusia sau de altcineva. Dl Snegur poate spune orice, dar, din punctul meu de vedere, s-a încălcat legea”, conchide Ion Manole.

Am încercat să constatăm dacă la PG există sau nu vreun dosar intentat pe numele lui Igor Smirnov. Am insistat să stabilim ce statut are acum dosarul intentat pe numele său în 1991. La PG, însă, nimeni nu cunoaşte nimic.

 

Victor Moşneag

Ziarul de Garda,Chisinau

La Dublin s-a încheiat prima rundă de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean

Negocierile de la Dublin s-au încheiat. Următoarea rundă în formatul 5+2 va avea loc în aprilie

Foto: OSCE Mission to Moldova

În perioada 28 – 29 februarie, în capitala Irlandei, Dublin s-a desfăşurat prima din acest an rundă de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean. În cadrul acestei runde, a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea agendei generale a procesului de negocieri, transmite serviciul de presă al Guvernului.

În opinia majorităţii delegaţiilor, procesul de negocieri trebuie să se bazeze pe o agendă comprehensivă, care urmează să includă subiecte ce vizează aspectele politice ale reglementării, probleme cu caracter economic, social, chestiuni de securitate, măsuri de consolidare a încrederii ş.a.

La finele reuniunii, delegaţia moldovenească s-a adresat către participanţi cu un apel de a asigura caracterul paşnic şi conciliator al evenimentelor de comemorare ce vor avea loc la 2 martie curent.

Următoarea reuniune în formatul 5+2 este programată pentru luna aprilie anul curent.

Sursa: UNIMEDIA