CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Revizioniştii unguri acţionează neîncetat pentru reînființarea Regiunii Autonome Maghiare, adică a unui Kosovo unguresc în inima României !

 

 

 

 

 

Motto: 

 Motto: După instaurarea dubioasa, în 1867, a dualismului austro-ungar, prima măsură luată de  noua administraţie maghiară a fost… desfiinţarea administrarii juridice a Scaunelor Secuieşti,  considerate anacronice, secuii fiind privaţi de toate privilegiile pe care le avuseseră pînă atunci. 

După două sute de ani, urmaşii celor care au desfiinţat asa zisul Ţinutul Secuiesc emit azi pretenţii pentru autonomia zonei secuieşti,dar ramasă acum, conform recensamântului, fără secui.

Un „Kosovo” unguresc in Europa?

După semnarea Tratatului de la Trianon,deci in urma cu aproape un secol (!!) revizionismul maghiar de stat a început tipărirea, la scară largă, a unei literaturi iredentiste, în toate limbile europene  dar  în special, în limbile engleză, franceză şi italiană.

Totodata s-au tipărit reviste periodice cu conţinut iredentist şi hărţi etnografice, geografice, economice pentru sensibilizarea opiniei publice europene şi americane cu privire la,vezi Doamne, „marea pierdere pe care au suferit-o ungurii” prin hotărîrea Conferinţei de Pace.

Scopul propagandei Ungariei în străinătate era acela de a defăima ţările de la care iredenta horthystă revendica teritorii. În primul rînd,era acuzata România, urmată apoi de Cehoslovacia şi Iugoslavia…dar si Ucraina subcarpatica! Se urmărea cîştigarea opiniei publice pentru cauza ungară, sub pretextul că în ţările menţionate, inventandu-se arumente , minoritatea etnică maghiară,fara protectia maghiara… ar fi fost supusă unui tratament discriminatoriu.

De asemenea, propaganda revizionistă horthystă căuta să convingă opinia publică europeană, susţinînd că „nu va fi pace în această zonă a Europei, dacă nu se face dreptate Ungariei mutilate”.(!)

În centrul ofensivei politice şi propagandistice revizioniste ale guvernelor horthyste s-a situat,in primul rand …”recuperarea” Transilvaniei, avînd ca scop exaltarea resentimentului naţional maghiar în masele minoritare. Toate greutăţile Ungariei erau prezentate drept consecinţe ale „răpirii” Ardealului, propaganda revizionistă susţinînd că redresarea situaţiei nu este posibilă fără recîştigarea, redobîndirea acestuia.

O parte însemnată a propagandei revizioniste maghiare s-a desfăşurat.de-atunci, prin intermediul miilor de  societăţi cultural-ştiinţifice şi educaţional-patriotice…infiintate,cu sprijin de stat,in toata Europa ,ca si America de Sud, in SUA si…Australia.

După 1990, liderii UDMR şi ai altor partide ale etnicilor maghiari din România au reluat si mai aprig ofesiva revizionista ,solicitand cu deosebită obstinenţă autonomia teritorială pentru anumite zone ale Transilvaniei locuite si de etnicii maghiari. Perfecţionîndu-şi arsenalul tactic, iredentiştii unguri nu mai revendică, în virtutea dreptului istoric, întreaga Transilvanie,ci vizează autonomia a trei regiuni constituite pe criterii etnice, asa-zisul Ţinutul Secuiesc, Transilvania de Nord şi Partium(Maramureş, Satu Mare, Bihor).

Acum a reapărut în prim plan o regiune inexistenta administrativ vreodata:  Ţinutul Secuiesc,pentru care oamenii politici ai UDMR  clamează supra-drepturi pentru secuisi o bizara autonomie teritorială pentru această zonă.Se vede din…avion ca subiectul – Ţinutul Secuiesc – este doar un pretext pentru nostalgicii „Ungariei Mari” ai statului ungar înfiinţat de  Regele Stefan, prin care îşi maschează adevăratele intenţii – independenţa Transilvaniei, în prima fază, şi alipirea ei la Ungaria la final.

Un rol important l-a exercitat Uniunea Naţională Maghiară, asociaţie culturală internationala , care număra printre membrii ei toată avangarda revansarda a revizionismului maghiar. Scopul principal al Uniunii era organizarea unor ample activităţi provovcatoare cu caracter revizionist în statele Europei occidentale, în SUA etc.

Un rol similar revine Uniunii Asociaţiilor Sociale, care au rolul de a controla şi îndruma alte peste 42 de societăţi cultural-patriotice de propagandă revizionist-sovină, desfăşurată în Ungaria,dar şi peste hotare.

În aceeaşi serie  se înscrie şi Uniunea „Gábor Áron”, asociaţie iredentistă a secuilor stabiliţi la Budapesta, după unirea Transilvaniei cu România sau anterior.

În ansamblul acestor formaţiuni cu caracter revizionist, un loc important il are reinviera Uniunii Femeilor Maghiare, a cărei activitate se desfăşura nu numai în Ungaria, ci şi peste hotare, prin intermediul acesteia fiind selecţionate şi unele femei care aveau să fie folosite pentru a convinge „prin toate mijloacele” personalităţile politice europene, cu rol decizional, în privinţa pretinsei mutilări a „Ungariei milenare”.

Schema de organizare a spionajului horthyst,foarte activ in Ardeal , cuprinde, printre altele, o aşa – numită „Secţie a Amazoanelor”. 

Acesta ar avea ca principală sarcină coordonarea acţiunilor de spionaj, în care se puteau şi trebuiau să se folosească, în principal sau chiar în exclusivitate, femei.

Speram ca sunt „activitati” cunoscute de Reteaua de protectie a SRI! În mod deosebit şi-a continuat activitatea, prin mijloace de propagandă mult mai rafinate, cum ar fi Liga Culturală Maghiară, care a avut un rol nefast în acţiunea de maghiarizare a românilor din Transilvania, nu doar în Serbia,Slovacia, sau Ucraina.

O asociaţie legală, cu ramificaţii şi filiale în principalele centre urbane, a fost „Ungurii ce se deşteaptă”, Aceasta a luat fiinţă tot în scopul de a reface „Ungaria Mare”, fiind alcătuită, iniţial, din ofiţeri demobilizaţi, studenţi debusolaţi, precum şi numeroase alte categorii sociale , dornice de parvenire.

Aceasta a devenit, repede, una din cele mai puternice organizaţii revizioniste, care număra ,la un moment dat 100 de mii de membri, avînd o  influenţă nefastă asupra unor segmente importante ale opiniei publice.

În primii ani ai existenţei sale, organizaţia a desfăşurat o activitate teroristă împotriva evreilor, a comuniştilor, dar şi a maghiarilor democraţi, neşovinişti.Din ea făcea parte şi pseudo-scriitorul maghiar Ducso Csaba, care a scris una dintre cele mai nocive lucrări adresate tineretului din organizaţiile „Levente”, intitulată „Nicio milă”.

În capitolul intitulat „Mărturia leventului”, autorul arată că scopul urmărit de ungurii revizionişti trebuie sa fie exterminarea românilor, prin toate mijloacele, prin asasinat, prin otravă, prin foc etc.De altfel, ideea exterminării românilor din Transilvania a apărut cu mult înaintea lucrării lui Ducso Csaba, şi anume în ziarul „Pesti Hirlap”, din 15 aprilie 1932, care a publicat un articol fulminant împotriva românilor, în care se arăta:

 „Dacă noi, ungurii, vom recupera ţara (Transilvania), naţionalităţile vor trebui să se acomodeze şi ele se vor acomoda, chiar în primele 24 de ore. Nu vom mai repeta slăbiciunile Ungariei de altă dată. Daco-românii vor trebui să dispară de pe acel teritoriu”.

În derularea amplei campanii revizioniste, guvernele horthyste au reuşit să atragă şi o însemnată parte a studenţimii maghiare nu numai din Ungaria, ci şi din rîndurile minorităţii  din Transilvania, Slovacia şi Iugoslavia, care studiau la Budapesta, prin intermediul unor organizaţii şi asociaţii, cum au fost: Uniunea Turul, Societatea Turanică, Uniunea Camaraderească Ungaria, Uniunea Studenţilor Catolici etc.

Aceste organizaţii şi asociaţii, aproape toate, era organizate pe principii militare, disciplinate şi împărţite pe unităţi militare, devenind veritabile batalioane militare universitare, avangarda forţelor armate horthyste – lucru foarte important în condiţiile în care, prin tratatele de pace, armata Ungariei a fost redusă la 35 de mii de soldaţi.

La scurt timp după instaurarea regimului lui Horthy, s-au înfiinţat, de asemenea, o multitudine de societăţi secrete, cu scopuri iredentiste, revizioniste, avînd o putere discreţionară în viaţa statului. Ele urmăreau, în principal, lupta pentru revizuirea Tratatului de la Trianon, redobîndirea tuturor teritoriilor cedate Slovaciei, Iugoslaviei şi României, locul prioritar ocupîndu-l Transilvania.

Cea mai puternică dintre organizaţiile secrete a fost Uniunea Naţională Ungara, care dispunea de o centrală secretă la Viena, iar organizaţia legală îşi avea sediul la Budapesta. Ulterior, întreaga conducere acţiona atît legal, cît şi ocult, pe baza unui amplu program revizionist.

Rolul de coordonator al tuturor organizaţiilor şi asociaţiilor revizioniste, al întregii activităţi propagandistice desfăşurate în ţară şi în străinătate, l-a exercitat,inainte de razboi , de catre Liga Revizionistă Maghiară. Finanţată in perioada interbelica  de guvernul horthyst şi de către organizaţiile industriaşilor şi latifundiarilor, aceasta a fost „reactivata” de oculta maghiara contemporana pentru a declanşa o puternică ofensivă diplomatică împotriva Tratatului de la Trianon, încercînd să discrediteze prevederile acestuia.

Într-un studiu întocmit de Marele Stat major al Armatei Române, în anul 1940, se sublinia faptul că, încă din timpul Conferinţei de Pace de la Paris, Ungaria horthystă pregătea mari acţiuni de spionaj, diversionism, sabotaj şi chiar intervenţia armată împotriva statului român, pentru re-anexarea Transilvaniei.

În prezent din nou  se semnaleaza că „în urma unei informaţii primite,se semnaleaza ca din Ungaria se introduc arme în teritoriile cu minoritati importante spre a fi distribuite populaţiei tinere ungare”. Deci, propaganda revizionistă anti-românească s-ar conjuga din nou cu activităţile teroriste pregătite si in partea de nord-est a Transilvaniei. Şi de data aceasta, ungurii au planuit purificarea etnică a regiunilor prin toate mijloacele posibile

Cum se stie ,purificarea etnică a fost practicată intens în perioada1940-1944, în timpul ocupaţiei horthyste, dar si în perioada 1952-1968, în timpul existenţei Regiunii Autonome Maghiare;ca si în perioada începută prin evenimentele din decembrie 1989.

Cu 6 luni înainte de prăbuşirea regimului ceauşist, pe frontul intensificării propagandei anti-româneşti desfăşurate de către publicisti maghiari ori  „reactivati”  în ziare, posturi de radio şi televiziune din Ungaria, Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Anglia, Statele Unite etc., un grup restrans de intelectuali promonarhisti români din Occident a fost invitat la Budapesta să participe la comemorarea victimelor evenimentelor din anul 1956, respectiv reînhumarea rămăşitelor lui Imre Nagy, fost prim-ministru al Ungariei. 

Aceştia, împreună cu 12 maghiari de frunte ai FIDESZ, intre care si Orban Viktor au semnat impreuna  Declaratia  de la Budapesta un document fara valoare dar „aprobat”iresponsabil si de Regele Mihai.

În Declaraţia cu pretentii „bilaterale…oficiale” se arăta că „Transilvania  istorica este un spaţiu de complementaritate(intre Ungaria si Romania!)  ce trebuie prezevat şi care trebuie să devină un model de pluralism politic, cultural şi religios”.

Nici nu mai era de mirare ca la 22 decembrie 1989, apare din spuma Marii pe scena politică românească, formaţiunea politica UDMR, gata constituită, deşi formal evenimentul a fost anunţat mai târziu.

Faptul acesta indică o acţiune prealabilă de organizare şi validează, indirect, teza conform căreia ar fi existat o majoră acţiune a conducerii maghiarilor din Transilvania, care, prin intermediul formaţiunii respective, trebuia să înfăptuiască ţelurile revizioniste ale Budapestei.

În  anarhia generală,  pe care unii politicieni o justificau ca fiind o consecinţă a aşa-numitului „vid de putere”, s-a uitat un lucru fundamental pentru evoluţia ulterioară a vieţii politice româneşti: stabilirea unor criterii riguroase de organizare şi funcţionare a partidelor politice.

 Aşa s-a ajuns la constituirea partidelor politice pe criterii etnice, de-a dreptul paradoxală pe scena politică românească.

Sub conducerea UDMR, în judeţele Harghita şi Covasna, aşa-zisa revoluţie din decembrie 1989 a fost interpretată ca un eveniment exclusiv maghiar, îndreptat împotriva nu doar a statului totalitar comunist, ci şi împotriva statului român şi împotriva românilor, lozincile scandate de demonstranţii maghiari avand si caracter şovin revizionist: „Horthy, Horthy”, „Trăiască Ungaria”, „Ardealul la Ungaria”, „Afară cu românii împuţiţi”. 

Manifestanţii au fost orientaţi să distrugă sediile de miliţie şi securitate, 38 din acestea fiind ocupate, devastate şi incendiate; personalul a fost batjocorit, maltratat, cadre militare din miliţie şi securitate au fost omorîte cu bestialitate de aşa-zişi revoluţionari maghiari, nu pentru faptele lor, ci pentru că erau reprezentanţi ai Statului Român. 

Victimele – lt-col. Dumitru Coman din Odorheiul Secuiesc, plutonierul major Liviu Teofil Cheuchişan din comuna Dealu, jud. Harghita, maiorul Agache Aurel din Tîrgu Secuiesc, linşat în centrul oraşului, cadavrul fiind scuipat şi lovit, în continuare, ore întregi de toţi maghiarii prezenţi; în ochi i s-a înfipt o monedă şi emblema de la caschetă, iar în gură i s-a pus un şobolan; plutonierul Gabi Dănilă din comuna Zetea, jud. Harghita, şi doi maghiari consideraţi filoromâni, Ferencz Emeric din Cristuru Secuiesc şi Székely Gavril din Odorhei.
Toate manifestările publice au avut un pronunţat caracter antiromânesc, cu discursuri revizioniste maghiare, steaguri ungureşti, lozinci antiromâneşti.

Întreaga reorganizare post-revoluţionară a vizat, sub lozinca epurării comuniste, înlocuirea românilor din organele locale ale puterii administrative de stat, din fruntea unităţilor social-economice. Vechii comunişti, cu funcţii înalte înainte de 1989, nu au avut nimic de suferit dacă erau maghiari.

În paralel, a avut loc separatismul pe criterii etnice (mai ales în şcoli) şi alungarea a mii de români din cele trei judeţe. UDMR, organizaţie deja existenta la 22 dec. 1989 a iniţiat şi coordonat acţiunea de reorganizare a învăţământului în judeţele Mureş, Covasna şi Harghita, pe principiul segregaţionist rasist, a studierii numai în limba maghiară. 

Iar masurile  antiromâneşti in desfasurare au culminat cu rebeliunea  din martie 1990,de la Tîrgu Mureş, pregătită şi declanşată,– asa cum s-a dovedit!- de la Budapesta,inclusiv prin prezenta  catorva mii de „turisti unguri”intraţi in Ardeal, mai ales prin Satu Mare, prin care se urmărea coagularea unor mase critice detonatoare de confruntari prin care să se pună stăpînire pe oraşe cu „potential” pregatit, şi asasinarea unora dintre lideri români.

Bine pregătită, rebeliunea trebuia să indice lumii întregi necesitatea desprinderii Transilvaniei de România şi pentru a impune această concluzie urma să fie puternic mediatizată; Doua televiziuni occidentale deja aveau trimise echipe de filmare la Tîrgu Mureş, declaratii ulterioare devoaland ca respectivii reporteri au ştiut precis ce şi cînd se va întîmpla si aveau chiar cameramani de origine maghiară; toate au interpretat evenimentul ca fiind o acţiune antimaghiară; însuşi Mihăilă Cofariu, bătut bestial de maghiari, a fost prezentat ca victima a romanilor !!  (PETRE ŢURLEA – ROMÂNI ŞI UNGURI 1940-2011, ).
Doar politicienii unguri, obsedaţi de Trianon, au redevenit subit interesaţi de… soarta secuilor.

Iar secuii, instigati de UDMR, s-au declarat  la ultimele recensăminte, maghiari, îndreptăţindu-ne să vorbim de un Ţinut Secuiesc fără secui… 

Prof. Deak Andrei

http://infobrasov.net/revizionismul-horthist-revendica-iar-reinfiintarea-regiunii-autonome-maghiare-adica-un-kosovo-unguresc/

23/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului de la Tiraspol din 17-18 decembrie 1917, care a hotărât Unirea cu Basarabia și pe cale de consecință cu România. Entitatea statala diversionista Transnistria si scopurile imperialiste rusesti in regiune

 

 

 

congresul_romanilor_transnitreni

Tiraspol (17-18 decembrie 1917) Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului care hotărăsc Unirea cu Basarabia și pe cale de consecință cu România

La 17-18 decembrie 1917 la Tiraspol s-a desfășurat Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului, o consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste.

La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul.

Congresul Moldovenilor din stânga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată cîte o rezoluție.

Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești (limba română) și a alfabetului latin;

În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească;

În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de pâlcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească.

Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămânerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova.

Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei.

Congresul din 17-18 decembrie de la Tiraspol s-a rezumat la ideea unirii regiunilor românești din stânga Nistrului cu Basarabia și pe cale de consecință cu România. (istoria.md)

Venind în ajutorul moldovenilor de peste Nistru, pentru a-i susține, Congresul Militarilor Moldoveni din toamna anului 1917 de la Chișinău, care a proclamat autonomia Basarabiei, prin renumita rezoluție privind crearea Sfatului Țării, le-a oferit zece locuri în viitorul parlament al Basarabiei.

Au dat curs acestei invitații moldoveni născuți în stânga Nistrului precum Ștefan Bulat, Toma Jalbă, care au devenit deputați în Sfatul Țării. Activismul moldovenilor din Transnistria a culminat la 17 decembrie același an, când la Tiraspol a avut loc primul congres al românilor transnistreni.

În virtutea conjucturii politice, după unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, teritoriul de peste Nistru a rămas în zona de influență a Ucrainei, iar în 1924 aici a fost formată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala la Balta. (Adevarul.ro)

 

 

 

Casa-Eparhiala_Congresul_Militarilor_Moldoveni

*

Declarație! Idealul Reîntregirii, un obiectiv strategic scump tuturor românilor, ce reclamă atitudine, strategie și acțiune în consecință!

…Totodată, făcând referire la strigătul de durere a românului Toma Jalbă din Transnistria, la 21 octombrie 1917,„Fraților nu ne lăsați, nu ne uitați!”, suntem obligați de ISTORIE, de adevărurile existenței noastre istorice zbuciumate, să ne gândim și la ei, românii din spațiul transnistrean, din Nordul Bucovinei și Ținutul Herței, să înțelegem ce și cum se întâmplă și să acționăm pentru apărarea identității lor naționale, pentru respectarea drepturilor lor cetățenești și umane – extras din:

(Declarația a fost dată la 25 martie 2015, în Parlamentul Românei – Sala „Avram Iancu”,  în contextul aniversării unui sfert de veac de activitate pentru Neamul Românesc a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB), în numele Consiliului Național al ACPBB prin președinte Marian Clenciu și a Asociației Europene pentru Studii Geopolitice și Strategice – „Gheorghe I. Brătianu”, prin președinte Dr. Constantin Corneanu.)

 

*

TRANSNISTRIA 1917

 

„Fratii nostri si neamurile noastre cari suntem moldoveni dintr-un sânge, cui ne lãsati pe noi moldovenii cei ce suntem rupti din coasta Basarabiei si trãim pe celãlalt mal al Nistrului? Fratilor nu ne lãsati, nu ne uitati!

Iar dacã ne veti uita, noi vom sãpa malul Nistrului si vom Îndrepta apa pe dincolo de pamântul nostru. cãci mai bine sã-si schimbe râul mersul, decât sã rãmânem noi moldovenii despãrtiti unii de altii.”
Din cuvântarea soldatului TOMA JALBA din Transnistria la adunarea ostasilor moldoveni tinutã la 21 octombrie 1917 la Chisinãu.

 

CHEMARE FRAȚILOR MOLDOVENI

 

Au ajuns o vremi, in cari toate natiunili sau scos drepturili sale, iar noi moldovenii am rãmas mai pe urmã al toatelor neamuri- ca cum ar fi rãtãcit un cârdisor de oi de la toatã turma.

Noi, fratilor, am dormit si nu a avut cine ne trezi, pân ci nu o mers alte neamuri pe lângã noi, bucurându-se sub steagurile sale. Iatã noi, ceia ci ne-am trezit si, înfierbântându-se sângele cel frãtesc in noi ne-am pornit ca sa trezim pãrintii, fratii si surorile, ca împreunã cu totîi sã tie arãtãm- ca se stii toate natiunile cã si noi suntem un neam bogat, delicat si foarte cult.

Pentru aceea noi fierbinte vã poftim pãrintilor, fratilor si surorilor moldoveni ca sã ne adunãm cu totii astãzi si împreunã sã ne ridicãm steagul natiunii (nãrodului) nostru.

Foarte fierbinte vã poftim ca sa va adunti alesi frati câti doi oameni din tot satu moldovenesc cari trãim pi malul stâng al Nistrului, la întâiul congres moldovenesc unde au sã si deslege toate dreptetele cinstitului Neam Moldovenesc in orasul Tiraspol la 17 Decabre 1917 an în Ispoln. Comiteta Soveta R., S.i Cr. Dep.

Lumenarea (programul congresului)

 

CI NE TRBUI NOU.

„Cap.l. Ni trebui nou scola sã fii în limba narodului moldovenesc. Ca fii ste care moldovan sã stii cel învatî pi dînsu.
Cap.2. Invãtãtura afarî de scoli (adicã) biblioteca sã fie pi limba moldoveneascã ca sã putem noi Moldoveni a ne lumena mai bine in lume de cum am fost pãn amu.
Cap.3. Rugãciunea in sfînta Bisericã sã fii pi limba Narodului Moldovenesc, ca fiisticare Bãtrîn sau Tînãr sãn-taleag, cu ci fel di rugãciune merge preutul pentru dînsii în – naintea lui Dumnezeu.
Cap.4. Trebui ca sã fii judecãtori curat moldoveni, ca judecata sã fii întaleaptã pintru Moldovanu nostru, si ca sã puatã fiistecare cu gura lui a spune tuatã durerea sa la judecatã.
Cap.5. Doftorii trebui sã fii cu stirea limbii moldovenesc. Ca sã puat el, întaleje ceea ci ia spune bolnavul moldovan.
Cap.6. Deci noi moldovanii nam fost învatatî pîn amu, pentru cã ni au fost opritî disteptarea sî lumenarea Neamului Nostru in limba Nuastrî Moldoveneasc.”

 

 

 

 

 

 

 

Harta : Basarabia romaneasca  si R.S.S.A Moldoveneasca (1924-1940)

 

DREPTUL VALAH

„O comisiune strãinã a fost însãrcinatã sã facã in Transnistria o anchetã, originalã pe timp de rãzboi.

Surprinsi cã din toate provinciile din EUROPA, aflate sub arme, singurã Tara de dincolo de Nistru, administratã in regim românesc, nu se prezintã cu anumite stãri si incidente si cã tui temperament într-adevãr pacific o caracterizeazã, în contrast ca de la alb la negru, fatã de toate celelalte tãri, admnistratia statului, care conduce rãzboiul continental, a trimis încoa o seamã de specialisti, alesi dintre cei inai documentati, ca sã se informeze.

Tara de peste Nistru cuprinde si fosta republicã Moldoveneascã, masa românilor e compactã si amestecul de douã educatii si de mai multe neamuri de oameni, era cât se poste de propice pentru tot felul de conflicte, care , in timpul luptelor pe front, puteau sã stinghereascã si operatiile militare.

Dacã se tine seama si de ciocnirea intereselor particulare ale fiecãruia cu ale celorlalti, urzeala obisnuitã a fondului pe care se înfiripeazã evenimentele de ordin colectiv, linistea valahã din teritoriile examinate era si mai greu de explicat. Intr-o tarã cu viatã normalã se analizeazã cauzele de conflict; cu atât era mai interesant ca in timpul unei vieti de conflict permanent sã fie cunoscutã cauza de liniste dovedita pretutindeni si egalã.

Ofiterul de stat major, care mi-a povestit amanuntele împrejurarii, un distins ingininer, obiectiv si observator subtil, in confuzii, al punctului psihologic, a urmãrit la fata locului ancheta, întreprinsã de comisiunea stãinã cu scopul sã aplice, dacã era ceva de aplicat, metodele românesti in restul Europei, unde agitatia si harababura dau de gândit.

Orientarea care a dus la stabilirea cauzei de pace in rãzboi, a venit de la un înalt magistrat, consilier sau prezident al unei curti de apel din Bucuresti, in contact cu numita comisiune. Rãspunsul dat din partea unui magistrat superior a uimit. …Consilierul sau prezidentul a spus in uimirea tuturor color de fatã, ca linistea Transnistriei se datoreste lipsei de Justitie… Mai multe pricini, din care una fortuitã si celelalte temperamentale, concureazã, de fapt, la calmul tãrii dintre fluvii.

Statul românesc n-a avut o magistaturã pregãtitã pentru a fi dislocatã si însãrcinatã sã împartã dreptatea între populatiile eterogene ale Provinciei noi si poate cã a voit sã si experimenteze firea româneascã, cea mai lipsitã de sovinism din câte se cunosc… Moldovenii sunt, ca si muntenii, blajini milostivi si înainte de a vedea un strãin ei vãd in el un om si se împacã bucuros cu particularitãtile lui. Intoleranta nu intrã in compozitia naturii românesti, cãci n-a fãcut parte din ea niciodatã.

Românii din Transnistria îsi încheie socotelile singuri. Ei improvizeazã judecãtori dintre ei, pentru nentelegerile fie dintre romani, fie ale românilor cu oamenii de alte natii, cad la pace si îsi strâng mâinile cu omenie. Românii se gãsesc solidari aci cu traditia lor veche si se întorc la legile nescrise, ale inimii si ale constiintei.

Fãrã sã ne lãudãm, asta se cheamã civilizatie româneascã. In vreo 45 de ani, de când ne referim la ea, din timp in timp, si la o sensibilitate proprie si unicã a poporului nostru, am înregistrat uneori ironia facilã a celor care iau peste picior sfintele si prea curatele naivitãti, generatoare de atitudine si inocentã.

Cornisiunea, consternatã, a pãrãsit tara cu un oftat, afirmând cã metodele românesti sunt inaplicabile într-alte pãrti – ceea ce stiam de mult si noi… Se poate traduce un fel de lege si un fel de limbã; nu se poate traduce un fel de om.”

 

TUDOR ARGHEZI, 1943

 

TRANSNITRIA DE-A LUNGUL ISTORIEI

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu arãta cã pe la 1230 exista o populatie româneascâ compactã în Podolia Volnîi, numitã si Tara Bolohovenilor. Aceastã populatie se mai regãsea încã si in 1849 compact, in numãr de aproximativ 500.000. Acestã ramurã nord esticã a fost in cea mai mare parte asimilatã, dar mai la sud altul a fost destinul bãstinasilor.

Pînã în secolul al XVI-lea, Lituania stãpânea regiunea din estul Nistrului la nord de Dubãsari, iar la sud stãpîneau tãtarii nohai, populatia era însã româneascã…

De altfel, o serie de cãlãtori, geografi si prelati care au strãbãtut zona, ca Gian Lorenzo D’Anania, Giovani Botero, Nicolo Barsi au depus mãrturii asupra caracterului etnic românesc al aestui teritoriu, in cãrti publicate cu mult înainte ca împãrãtia rusilor sã treacã Bugul, in 1792.

In aceea vreme, ucrainienii locuiau la coturile Niprului, dar unul din coturile cele mai importante ale Niprului se numeste „Voloschi ” care înseamnã „moldovenesc”. In 1455 cetatea Lerici, de la gura Niprului, arbora capul de zimbru, iar negustorii plãteau vama domnitorilor Moldovei.

Nu este deci surprinzãtor ca in 1679 Duca Vodã sã fie Domn al Moldovei si Hatman al cazacilor. O serie de acte medievale atestã daniile pe care le fãceau domnitorii Moldovei supusilor lor pentru serviciile aduse, in acastã parte a Tãrii Moldovei de dincolo de Nistru.

Dupã rãzboiul ruso-turc din 1735-1739, tratatul de pace dintre cele douã puteri se intitula: „Statutul pentru stabilirea de cãtre Rusia si Turcia, a granitei Moldovei pe Bug” tratat incheiat la 12 septembrie 1740. In 1766, guvernul rus trimite pe cazacul Andrei Constantinov dincolo de Bug în recunoastere. Acesta arãta cã nu a gãsit nici un supus rus si nu a uzit decît vorbã moldoveneascã si tãtãrascã…

Cînd Imperiul Tarist trece Bugul in 1792, tîrgurile din Transnistria erau Balta, Nani, Ocna, Bîrzu, Movilãu, Moldovca, Dubãsari, Suclea, Rîmnita, Moldovanca, Oceac etc.

Protoereul rus Lebentiev in lucrarea sa „Ucraina Hanului”, apãrutã la Cherson in 1860, recunoaste si el cã moldovenii sunt cei mai vechi pe acele locuri.

Acelasi lucru este recunoscut si in Marea Enciclopedie Rusã din secolul trecut. Lingvistul sovietic Serghieski recunoaste, in 1936, cã românii si ucrainienii au ocupat deodatã acele locuri,”dacã nu mai repede românii”.

Odatã cu miscãrile revolutionare din 1917, moldovenii transnistreni încep sã se organizeze: la congresul lor in 17/18 dec.1917, tinut la Odesa, cer „lichirea Transnistriei de Basarabia”.

Ce s-a mai cerut la acel congres s-a mai cerut in 1989 (!) la Chisinãu: scoala, liturghia si judecãtile sã se facã in limba românã, sã se foloseascã alfabetul latin…

 

Reacţia ostilă a sovieticilor la renaşterea naţională a românilor transnistreni care pledaseră pentru unirea cu România s-a manifestat prin teroare şi răzbunare îndreptată împotriva băştinaşilor, imediat ce valul integrator al revoluţiei bolşevice din 1917 a ajuns la Nistru.

Eşecul campaniei declanşate de serviciile speciale ruseşti împotriva intenţiei poporului de a lichida frontiera de pe Prut i-a determinat pe sovietici să nu recunoască actul unirii Basarabiei cu România (1918) (care de fapt reflecta dreptul istoric al românilor la autodeterminare şi aspiraţia naturală a majorităţii acestora de a trăi într-un stat-naţiune), determinând izbucnirea, în 1919, de-a lungul frontierei româno-sovietice a numeroase incidente, provocate de incursiunile unităţilor armatei roşii pe malul drept al Nistrului, unele dintre care (Hotin, 23-31 ianuarie 1919; Tighina, 27-28 mai 1919 etc.) avuseră caracter de «răscoale».

Astfel, ambiţiile geopolitice ale Moscovei au împiedicat restabilirea relaţiilor de prietenie între etnicii români, ruşi şi ucraineni din regiune”, scrie istoricul Eduard Boboc, într-un articol publicat în Anuarul Institutului de Istorie Orală al Universităţii Babeş-Bolyai.

Interese  politice clare au determinat guvernul de la Moscova să creeze, la 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească , cu capitala la Balta, prin însăşi denumirea acesteia fiind accentuată predominanta  populaţiei moldoveneşti (circa 80%) în formaţiunea  statala nou-creată.

Conform propagandei staliniste, RASSM a fost înfiinţată pentru a suplini «anomalia» lipsei poporului moldovenesc de o viaţă politică proprie ca urmare a evenimentului din 1918.

Trasând frontiera vestică a noii «statalităţi» pe râul Prut, sovieticii, practic, au inclus în componenţa acesteia şi Basarabia, drept motiv invocând cererea autorităţilor locale procomuniste de a-i elibera pe românii dintre Prut şi Nistru de sub «jugul» românilor, pentru ca Basarabia să fie unită cu R.S.S. Moldovenească.

«Statalitatea» proaspăt creată (care nu cuprindea întreg teritoriul Transnistriei locuit de români) nu era concepută să favorizeze libera afirmare a populaţiei române din teritoriu şi a culturii acesteia, ci, mai curând, să creeze la răsărit de Nistru un focar de atracţie pentru românii din Basarabia, astfel neliniştind guvernul român şi menţinând o stare de agitaţie continuă.

În RASSM, autorităţile bolşevice, inspirate atât de conducerea de partid şi sovietică a URSS, cât şi de Internaţionala Comunistă, au realizat o intensă politică de moldovenizare, scopurile acesteia fiind următoarele: trecerea lucrărilor de cancelarie în aparatul de stat la «limba moldovenească», sporirea numărului moldovenilor în aparatul administrativ şi de stat, atragerea moldovenilor în partidul bolşevic, în comsomol şi în sindicate, crearea condiţiilor necesare pentru ca populaţia moldovenească să poată studia în limba maternă în instituţiile de învăţământ mediu şi superior, dezvoltarea «culturii şi a limbii moldoveneşti».

În viziunea oficialilor sovietici, moldovenizarea era privită ca o activitate de educare a populaţiei române din Transnistria în spiritul valorilor noi impuse de regimul bolşevic, de sporire a sentimentului lor de loialitate faţă de regimul sovietic.

În realitate, aceste acţiuni n-au fost decât un paravan pentru acreditarea teoriei moldoveniste privind existenţa în RASSM şi în Basarabia a unui popor deosebit de cel român şi vorbind o limbă diferită de cea română, astfel asigurându-se suportul ideologic necesar şi un «spor de legitimitate» actului creării formaţiunii autonome moldoveneşti.

Acţiunile masive orientate împotriva populaţiei româneşti prevedeau convertirea acesteia la ideologia comunistă şi antrenarea la «construcţia socialistă» de rând cu pregătirea cadrelor de partid şi sovietice care, la momentul oportun, aveau să sovietizeze Basarabia şi România”.

 

 

 

 

Aceastã republicã includea in granitele sale jumãtate din cei peste un milion de români dintre Nistru si Bug.

Suprafata acestei republici era de 7516 kmp si era organizatã in 11 raioane.

Este foarte interesant ca in acea perioadã acestor români li se accepta grafia latina.

La un congres al Sovietelor din republicã s-a cerut ocuparea Moldovei si formarea unui stat moldovenesc cu capitala la Balta, ceea ce atestã  de fapt, o datã in plus, caracterul etnic românesc al acestei provincii.

Dupã 1940, Stalin dezmembreazã atât Basarabia care pierde judetele Bolgrad, Izmail, Cetatea Albã, Hotin cât si RASS Moldoveneascã care pierde raioanele Cruti, Balta, Bîrzu, Ocna si Nani in favoarea RSS Ucraina.

 

 

 

 

GENOCIDUL SOVIETIC DIN 1931-1933 IN TRANSNITRIA

 

 

In Republica Sovieticã Socialistã Autonomã Moldovenescã populatia a refuzat colectivizarea.

Drept care in iarna 1932/1933 Stalin a trimis in republicã bandele criminale ale G.P.U.-ului care au asasinat si batjocorit dincolo de orice chipuire pe tãrani.

Acestia, nesupunându-se colectivizãrii, parte an fost împuscati, parte au fost deportati in Siberia. Multi au încercat sã se salveze in România trecând Nistrul.

Iatã câteva cazuri care întregesc imaginea genocidului:

• In data de 23 Februarie, pe la miezul noptii, pe malul sovietic din fata comunei Olãnesti – Romãnia s-au auzit impuscãturi puternice care au durat 20 de minute.

Tipetele de groazã, rãcnetele celor muribunzi sau rãniti se îtretãiau cu tãcãnitul armelor rusesti. Dupã un timp pe malul românesc au început sã aparã grupuri de refugiati. Privelilistea lor era înspãimântãtoare: groaza li se citea pe fatã, erau plini de sânge, aveau hainele sfâsiate.

Din peste 60 câti s-au pornit au mai ajuns 20. 8 fiind grav rãniti, erau sustinuti de ceilalti. Printre victime fiind femei, copii, femei însãrcinate.

O altã subunitate a armatei rosii urmãrea, un alt grup de tãrani care fugeau spre malul românesc. Un grup s-a rupt de grupul mare care a fost prins de focul mitralierelor si a scãpat ca prin minune.

Cei mai multi au murit in ceea ce a fost denumit Masacrul de la Olãnesti.

 

• Prin punctul Poiana, judetul Orhei, în data de 25 Februarie, au trecut 6 familii de moldoveni din satele Ecaterinovca si Molovata, din tinutul Dubãsarului. Cinci familii, 22 de suflete, au fost împuscate de grãnicerii sovietici.

 

• La 4 Martie la ora 3 dupã amiaza pe malul Nistrului, in fata Tighinei, Teodor Crãianov din satul Caragaci cu sotia si 2 fiice, au trecut cu sania pe malul românesc. Peste 2 ore din acelasi sat Nichita Bucovanu cu sotia, fiul sãu Mihail si cu un copil mic de 5 luni s-a hotãrât sã facã la fel. O ploaie de gloante s-a abãtut asupra saniei. Calul a fost omorât si sania a rãmas in mijlocul fluviului.

Bãrbatul a luat copilul cel mare in brate si a început sã fugã înspre malul românesc. Aici l-a nimerit un glonte.

Sotia lui cu copilul cel mic au întepenit in sania rãmasã in mijlocul Nistrului. A doua zi sania a fost luatã de soldatii sovietici iar trupurile inghetate an fost aruncate pe gheatã.

 

• In ziua de 5 Martie, la ora 10 dimineata, in apropriere de punctul Rezina, judetu1 Orhei, incercand sã fugã peste Nistru din Republica Moldova in Romania a o familie compusa din sot, sotie, un fiu de 7 ani si fetita de 8 luni a avut un deznodãmânt tragic.

Grãnicerii sovietici au deschis focul imediat ce familia s-a îndepãrtat de mal. Bãrbatul a fost omorât pe loc; mama cu fetita in brate a fost rãnitã, iar bãietasul de 7 ani a început sã fugã spre malul românesc, strigând „ajutor!”.

A cãzut rãpus de gloantele sovietice la 10 pasi de malul sperantei. Mama rãnitã cu copilita in brate de abia s-a putut târî pânã la malul românesc unde a fost internatã in spitalul din satul Ciorna.

• La punctul de frontierã Ciucat (Romania) s-au prezentat 2 copii, care au comunicat cã familia Zenhan: mama – Dominica cu 5 fiice (Maria de 19 ani, Daria de 17 ani, Natalia de 14 ani, Tatiana de 12 ani si Serafina de 10 ani ) s-a pornit sã treacã Nistrul pe gheatã. Maria care mergea in fatã a nimerit într-o spãrturã in gheatã.

La strigãtele ei a alergat Daria, pe care Maria a tras-o dupã ea sub gheatã. Mama cu fiica ei Natalia au avut aceiasi soartã. Din întrega familie au scãpat numai cele mici: Tatiana si Serafina, pe care le-au luat grãnicerii români.

• La orele 1 noaptea, in 22 Martie, populatia din comuna Sucleia a fost trezitã din somn si îndreptatã spre Tiraspol spre a fi deportatã in Siberia. 60 de tineri au fugit de sub escortã spre Nistru.

In Romania au ajuns doar 45, multi dintre ei rãniti grav.
A fost un carnagiu caracteristic pentru puterea comunist asiaticã de la Moscova.

 

 

 

 

Fotografie publicata de Geo London în presa occidentală, aprilie 1932:

Români transnistreni împuşcaţi de sovietici la trecerea Nistrului spre Romania.

 După colapsul URSS, am asistat la renaşterea conceptului diversionist numit  Transnistria, sustinatorii sai  reuşind să demonstreze faptul că această entitate există şi rezistă, doar pentru că este menit sa fie un cap de pod al Rusiei spre Balcani şi, totodată, un mijloc de a împiedica unirea Moldovei cu România.

 

 

 

 

 

 

Harta R. Moldova si Transnistria

 

 

 

Mai mult,se vede că, în ciuda politicii de colonizare cu slavi a acestei regiuni, românii continuă să reprezinte cea mai numeroasă comunitate în Transnistria, însă ei continuă să fie oprimaţi de regimul ilegal de la Tiraspol, capitala acestei entităţi politice si statale diversioniste.

 

 

18/07/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

MOLDOVA SOVIETICA SI “EDUCATIA PATRIOTICA”. VIDEO: HAPPY TOGHETER

 

 

 

https://i2.wp.com/i840.photobucket.com/albums/zz329/basarabeni2010/patriotismurss.jpg

 

 

 

 

Documentele de arhivă arată că Partidul Comunist se ocupa îndeaproape de cetăţenii sovietici care aveau rude în străinătate, iar orice „manifestare naţionalistă” era curmată din faşă.

Sub comunism, au existat numeroase campanii de luptă împotriva unor duşmani reali sau virtuali ai puterii sovietice.

Una dintre acestea a fost lansată prin hotărârea Biroului CC al PCM în data de 19 august 1986, inditulată „Despre starea şi măsurile de intensificare a educaţiei patriotice şi internaţionaliste a populaţiei republicii, lupta împotriva manifestărilor de naţionalism”.

EMIGRAREA, „MANIFESTARE NEPATRIOTICĂ”

Darea de seamă din raionul Rezina asupra îndeplinirii acestei hotărâri e foarte relevantă. De exemplu, din setul de chestiuni care făcea obiectul deciziei Biroului CC era starea de fapt în ceea ce priveşte persoanele care vor să plece cu traiul în străinătate, dar şi a persoanelor ce aveau rude în România.

Despre aceste aspecte se ocupa KGB-ul care a raportat că persoana de etnie germană Şaifel, şofer la filiala nr. 1 a Companiei de transport din Râbniţa, a manifestat dorinţa de a pleca în Germania de Vest.

Organele poliţiei politice însă nu i-au dat voie. Cetăţeanul era pus la evidenţă ca element periculos, menţionându-se că are „un comportament normal”, lucrează conştiincios şi s-a resemnat în privinţa imposibilităţii de a emigra în patria istorică.

Mai mult, se căsătorise cu o ucraineancă, un detaliu ce a bucurat organele, care-şi exprimaseră intenţia de integrare a individului respectiv în societatea sovietică moldovenească.

ŞOVINISMUL VELICORUS ERA PROMOVAT

Un alt caz alarmant şi considerat un semnal de atitudine nepatriotică era cel al unui A. Blonski, care era căsătorit cu o englezoaică, cu care a făcut cunoştinţă în timpul Olimpiadei de la Moscova din 1980. Avea cu ea o fetiţă şi în 1985-1986 a cerut de numeroase ori să emigreze în Anglia, fără a renunţa la cetăţenia sovietică.

Dar nu i s-a permis, de teamă că va defăima Uniunea Sovietică. Din raport mai aflăm şi despre faptul că se ducea o evidenţă strictă a persoanelor care părăseau raionul.

În decursul anului 1986 au plecat în străinătate 28 de locuitori ai raionului, pe o perioadă de la opt la 45 de zile. În aceeaşi perioadă au vizitat raionul Rezina 40 de cetăţeni străini, majoritatea lor fiind din România.

Nu au fost înregistrate manifestări de ordin naţionalist, dar situaţia cu privire la viitorii tineri recruţi în armata sovietică era alarmantă. Din cei 50 de elevi din clasele a IX-a şi a X-a examinaţi, 26 aveau probleme de ordin intelectual sau fizic, mulţi fiind bolnavi.

Era îngrijorător şi faptul că planul de recrutare în instituţiile superioare de învăţământ cu profil militar nu era îndeplinit ani la rândul. În 1982-1986 era prevăzută selectarea în acest sens a 60 de tineri anual, dar în realitate se găseau numai patru-cinci indivizi, explicaţia fiind că şcolilor cu predare în limba română le revenea doar patru locuri din cele 60.

CONTACTELE CU ROMÂNIA, RESTRICŢIONATE

Selecţia respectivă era operată de conducerea comisariatului militar, alcătuită din ruşi veniţi din afară, şi preferinţele erau stabilite de ei. O atenţie sporită a campaniei din 1986 era limitarea contactelor cu România.

De ce? Deoarece prin contactul cu cei din România, populaţia locală nu mai putea fi atât de sigură că alcătuieşte o etnie aparte, cea de moldoveni, astfel demascându-se minciuna propagandei comuniste sovietice despre „cele două popoare romanice de est”.

 

 

EXTRAS DIN DOCUMENT

 

 

„Nu s-au înregistrat manifestări naţionaliste şi cereri de literatură străină, românească sau din alte state.

Ne-am interesat în oficiile locale ale «Soiuzpeciat’», nimeni nu a solicitat asemenea abonamente”, se spune în hotărârea Biroului CC al PCM din 19 august 1986.

 

 

Autor: Igor Casu

 

 

 

 

 

 

 

 

07/05/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: