CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CE SPUNEAU RUȘII DESPRE MOLDOVENII DIN BASARABIA ÎN URMĂ CU APROAPE DOUĂ SECOLE

România Mică, NY Times, 7 septembrie 1916 - Catchy

Basarabia în lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus”

În anul 1849, la tipografia Departamentului Marelui Stat Major din Sankt Petersburg apare volumul al XI-lea (partea a 3-a) din seria „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus”: „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область.).

coperta

Coperta lucrării „ (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849), comentată de https://citatedespreromani.wordpress.com/2013/09/15/basarabia-in-lucrarea-revizuirea-militaro-statistica-a-imperiului-rus.

 

Revizuirea militaro-statistică a regiunii Basarabia.Date generale.Prezentare generală a Basarabiei cu privire la situația militaro-statistică.

1

 

Regiunea Basarabia, care se află între 43°16° și 48° 39° latitudine nordică și între 45° 15° și 48° 47° longitudine estică este vârful de sud-vest al Imperiului Rus și se situează lângă posesiunile Austriei, Galiției și Bucovinei, ale Principatului Moldovei, (care se află sub protectoratul Rusiei și al Turciei) și lângă Imperiul Otoman.

Situația politică a Basarabiei, ca zonă de frontieră a statului, recenta alipire la Rusia, conform Tratatului de la București din 16 mai 1812, importanța strategică a bazelor și a liniilor de operațiune, pe care le reprezintă aceasta, creează necesitatea prezenței permanente a trupelor militare.

În Basarabia, mai ales în sudul acesteia, grație abundenței de pășuni s-ar putea amplasa cavaleria, însă corpurile de cavalerie au o poziție mult mai favorabilă, în guberniile adiacente Basarabiei, Herson și Podolsk, unde este localizată cavaleria de rezervă și, înafară de aceasta, aproape tot sudul Basarabiei este locuit de colonii, dotate cu terenuri vaste…”

2

 

II. Terenul.

1) Frontiere.

Regiunea Basarabia se învecinează în nord, pe o lungime de aproximativ 50 de verste cu Galiția Austriacă, de la satul Onut până la vărsarea râului Zbruci în Nistru, lângă satul Isakivți și mai departe, spre nord și est, cu guberniile Podolsk și Herson, până la vărsarea lui în Liman și Marea Neagră, care spală restul hotarului de sud-est al Basarabiei, în jur de 160 de verste, până la gurile Dunării. Râul Dunărea, de la Reni până la Ismail și de acolo, prin brațul sudic, numit și Sfântul Gheorghe, până la mare, constituie frontiera de sud a Basarabiei și frontiera de stat 

3

 

Frontierele.dintre Rusia și Turcia. În vest Basarabia se mărginește cu Principatul Moldovei, de care este separată de râul Prut, de la satul Noua Suliță până la vărsarea lui în Dunăre; și cu posesiunea austriacă Bucovina, de care este separată de o linie convențională uscată, pe o întindere de 45 de verste, care duce pe râurile Răchitna, care se varsă în Prut și Ramneț sau „Fluxul Negru” și Onut, care se varsă în Nistru.”

3

Pământurile dintre Nistru și Prut, pe parcursul secolelor precedente, au fost lăcașul atâtor popoare și noroade de diferite origini, încât cu greu se poate găsi un alt exemplu similar în istorie. Sciții, Geții, Bastarnii, Dacii și cei care au stăpânit Dacia – Romanii, apoi Goții și Hunii, Avarii, Bulgarii, Slavii, apoi Ungurii, Pecenegii, Uzii și în sfârșit, pe timpul domniei dinastiei Comnen, rămășițele Dacilor antici, reveniți din munții Transcarpatici, deja amestecați cu popoare Slave și imigranți Romani și care se numeau Români sau Moldoveni, după râul Molda, întâiul lor lăcaș, toate aceste popoare, unul după altul, se așezau pe locurile predecesorilor lor și erau din nou alungați de alte popoare. În secolul al XII-lea aici apar Genovezii.  

Surse:

1) http://www.twirpx.com/file/637250;

2) http://book-old.ru;

3) http://dacoromania.net;

4) http://rutracker.org.

10/09/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ROMÂNISMUL LA RĂSĂRIT DE PRUT, ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI al XX -lea

 

Imagini pentru basarabia sub atac bolsevic photos

Teritoriul românesc numit Basarabia s-a unit benevol cu România în 1918, în baza deciziei Sfatului Ţării, primul Parlament al acestei provincii, exponentul conştiinţei naţionale româneşti a populaţiei băştinaşe basarabene.

Forţele motrice a acestei Uniri n-au fost împrejurările politice şi istorice, ci românismul locuitorilor teritoriului dintre Prut şi Nistru, conservat şi ocrotit de Biserică, de ţărănime, dar şi de intelectuali şi alţi adevăraţi patrioţi, care tot din rândul ţărănimii îşi trăgeau obârşia.
La 28 octombrie 1920, prin încheierea Convenţiei internaţionale în chestiunea Basarabiei, care a avut loc la Paris, între Anglia, Franţa, Italia, Japonia pe de o parte şi România, se recunoştea suzeranitatea României asupra Basarabiei.

Convenţia a fost semnată, dar n-a fost ratificată de Japonia. Uniunea Sovietică, prin încheierea la Londra a pactelor de neagresiune din 3 şi 4 iulie 1933, de fapt recunoştea şi ea actul Unirii Basarabiei cu România.

După istoricul Alexandru Boldur „prin Convenţiile din 1933 Sovietele au creat Basarabiei o situaţie prin care «posesiunea» se transformă inevitabil în «drept», starea de fapt se îmbracă în forme legitime juridice”.

„Prin urmare, consideră A. Boldur, înainte de 1940 situaţia Basarabiei se baza din punct de vedere juridic pe:

1. Voinţa populaţiei Basarabiei de a trăi în componenţa statului naţional românesc.

2. Voinţa României de a avea această provincie în competenţa teritoriului său.

3. Voinţa principial exprimată în 1917 a guvernului sovietic, de a socoti liber de
legătură cu statul rusesc oricare popor din cuprinsul vechii Rusii ţariste.

4.Dreptul de autodeterminare a naţionalităţilor, recunoscut de guvernele revoluţiei ruse,
anterioare sovietelor.

5. Angajamentul formal al Sovietelor de a respecta integritatea teritorială a României,
înţelegând prin teritoriul românesc şi cel al Basarabiei, şi de a se abţine pentru totdeauna de
orice agresiune în această direcţie”.

Cu toate acestea, Uniunea Sovietică, prin ultimatumul din 26 iunie 1940, s-a dedat laun act  de agresiune contra României, cerând sub amenințare Basarabia şi Nordul Bucovinei.

România acedat fără a opune o cât de mică rezistenţă întru salvarea demnităţii româneşti, contrar voinţei multor români, în primul rând a celor basarabeni. Unul dintre aceşti protestatari a fost şi marele patriot, profesorul Ştefan Ciobanu, originar din comuna Tălmaza, judeţul Tighina, una dintre cele mai mari localităţi basarabene de pe malul drept al Nistrului.
Reproducem integral declaraţia profesorului Ştefan Ciobanu, rostită în şedinţa Consiliului de Coroană al României din 27 iunie 1940, la care el a fost invitat ca fiind ministru al cultelor şi artelor al României. Marele patriot român din Basarabia s-a pronunţat pentru neacceptarea ultimatumului şi pentru opunerea rezistenţei.

În şedinţa de la amiază profesorul Şt. Ciobanu spunea:

„Sire! Provincia românească dintre Prut şi Nistru a făcut parte integrantă din vechea Moldovă de la înfiinţarea acestei formaţiuni politice româneşti.
Populaţia românească de răsărit a Moldovei, numită astăzi Basarabia, împărtăşeşte soarta întregului neam românesc în decursul unui şir de veacuri, până când în anul 1812 această provincie a fost smulsă mişeleşte din trupul neamului românesc şi anexată la imperiul ţarist, cu care n-a avut niciodată nici un fel de contracte.

Populaţia Basarabiei, formată 75 la sută din români şi 25 la sută din minorităţi aduse recent de ruşi, are un caracter eminamente românesc.

După o rezistenţă dârză a întregii populaţii în contra tendinţelor brutale de rusificare şi deznaţionalizare prin colonizări şi deportări, după grele suferinţe pe care le-a îndurat din partea stăpânirii barbare ruseşti, poporul românesc din Basarabia trece prin frământările revoluţionare ruseşti din anii 1905-1906 şi 1917-1918 şi, în baza dreptului de autodeterminare a popoarelor subjugate din Rusia, se uneşte cu Patria-mamă România.
Unirea se face prin organul revoluţionar legal al Basarabiei, unire care a fost cerută încă la începutul revoluţiei din 1918 de diferite congrese ale ţăranilor şi intelectualilor.

Dorinţa de a se realiza unirea a fost atât de mare, încât populaţia n-a ţinut seama că Vechiul regat, în parte sub ocupaţie, se găsea într-o situaţie critică.

Şi atunci cum s-ar putea abandona o populaţie românească, care cu atâta încredere s-a aruncat în braţele statului român?

Cum s-ar putea ceda Basarabia care şi-a arătat ataşamentul condiţionat faţă de Neamul şi Ţara Românească şi faţă de tron? Cum s-ar putea călca în picioare o poruncă a trecutului nostru istoric, cum s-ar putea trece peste suferinţele, lacrimile şi sângele acelora care s-au
jertfit pentru realizarea idealului neamului nostru?

Chiar minoritarii şi-au arătat tot devotamentul faţă de neamul românesc, manifestat în diferite alegeri şi în vizita regală recentă la Chişinău, şi-au manifestat dorinţa de a trăi în cadrul românismului.
Sire! Părăsirea Basarabiei de armatele române ar fi cea mai mare crimă naţională, căci ea ar însemna să aruncăm populaţia din Basarabia în braţele unui neam străin şi ale unui regim pe care nimeni în Basarabia nu-l doreşte.

Răspunsul ce trebuie dat Sovietelor:  rezistenţă până la sfârşit.

În lupta ce se va da în contra cotropitorilor, populaţia din Basarabia va fi alături de Armata Română.

Sire! (spunea patriotul basarabean Şt. Ciobanu, la şedinţa care a continuat în seara zilei de 27.06.1940) Susţin întru totul declaraţia pe care am făcut-o în
şedinţa de la amiază. Conştiinţa mea de român basarabean nu-mi permite să concep ca o provincie care şi din punct de vedere istoric, şi ca structură etnografică, este românească să fie cedată ruşilor fără nici un gest de apărare, ca populaţia ei să fie lăsată pradă. Acei dintre membrii Consiliului, care susţin că această cedare va fi provizorie, se înşeală.

Noi, care am simţit cizma robiei ruseşti, nu putem crede că stăpânirea rusească va fi uşor de înlăturat, că dreptatea noastră va fi restabilită. Eu cred ceva mai mult.

Acei care au urmărit evoluţia ideilor politice din Rusia din ultimul timp au putut observa că în viaţa ruşilor sovietici s-a produs un reviriment. De la internaţionalismul bolşevic ei au revenit la naţionalismul cel mai autentic al Rusiei ţariste.

Respectul drepturilor altor popoare este o ficţiune. Aceeaşi recrudescenţă s-a petrecut şi în altă ordine de gândire a ruşilor.

De la principiul de libertate, de autodeterminare a neamurilor, de care au făcut atâta paradă comuniştii, la ei reînvie ideea veche imperialistă într-o formă cu mult mai pronunţată decât
aceea de sub regimul ţarist.

Politica agresivă faţa de Polonia, Finlanda şi Ţările Baltice este o mărturie, la fel și  reînvierea imperialismului a renăscut şi visul obsesiv de cucerire a Constantinopolului, precum şi ideea panslavistă, idei alimentate de o întreagă literatură în decursul unui şir de veacuri.

Ei nu se vor mulţumi numai cu Basarabia, care nu este pentru ei decât un punct de trecere spre Peninsula Balcanică. Politica lor de apropiere faţă de
bulgari şi de sârbi nu este decât o încercare de a realiza visul slavofîlilor. Şi dacă vom ţine seama că la bulgari şi sârbi exista în stare latentă şi mişcarea  ruşii mâine vor pretinde Dobrogea, fie pentru ei, fie pentru bulgari, ca să facă joncţiunea între ei şi statul bulgar.

Cedarea Basarabiei ar deştepta şi poftele ungurilor şi ale bulgarilor.
Sire, decât să ne răşluiască ţara, bucată cu bucată, mai bine să murim cu toţii pentru un ideal al părinţilor noştri”.
Aceste înflăcărate, zguduitoare şi pătrunse de o profundă durere cuvinte ale lui Şt. Ciobanu, dar şi ale altor cu adevăraţi patrioţi l-au făcut pe Regele Carol al II-lea al României să noteze în memoriile sale:

„Consiliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat, toţi cei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei prezenţi 26, au fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silvio Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.” (subl. n.).

Cu toate acestea, Basarabia a fost „cedată” de România spre a fi anexată a doua oară de Uniunea Sovietică imperială.

Se cunoaşte că odată cu anexarea  la 28 iunie 1940, regimul comunist de ocupaţie şi-a pus scopul să dezrădăcineze şi să lichideze românismul basarabean.

În acest scop autorităţile sovietice au organizat în Basarabia un regim de persecuții atroce  persecutarea tuturor acelora care, într-un mod sau altul, şi-au demonstrat deschis ataşamentul faţă de români şi România.

Prin exterminarea fizică, deportările masive în repetate rânduri în Siberia, procesele judiciare şi extrajudiciare, conştienta organizare în Basarabia a foametei în anii 1946 – 47, prefacerea râului românesc Prut în zid chinezesc, interzicerea rostirii adevărului privind trecutul românesc al Basarabiei şi alte măsuri, totuşi, sovietele n-au reuşit să nimicească spiritul românesc în Basarabia.

Cu toate interzicerile, represiunile şi teroarea, nu toţi basarabenii, nu toţi savanţii sovietici, au acceptat teoria pseudoştiinţifică şi antiromânească privind existenţa în aşa – zisa Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, a unui popor şi a unei limbi distincte față de de poporul și limba română.

Românismul moldovenilor basarabeni n-a putut şi nu poate fi înăbuşit.

 

 

Surse:

http://www.pl.md/public/files/Gheorghe_Ghimpu/Constiinta_Nationala_a_Romanilor_Moldoveni_Gheorghe_Ghimpu.pdf

05/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului de la Tiraspol din 17-18 decembrie 1917, care a hotărât Unirea cu Basarabia și pe cale de consecință cu România. Entitatea statala diversionista Transnistria si scopurile imperialiste rusesti in regiune

 

 

 

congresul_romanilor_transnitreni

Tiraspol (17-18 decembrie 1917) Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului care hotărăsc Unirea cu Basarabia și pe cale de consecință cu România

La 17-18 decembrie 1917 la Tiraspol s-a desfășurat Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului, o consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste.

La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul.

Congresul Moldovenilor din stânga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată cîte o rezoluție.

Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești (limba română) și a alfabetului latin;

În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească;

În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de pâlcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească.

Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămânerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova.

Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei.

Congresul din 17-18 decembrie de la Tiraspol s-a rezumat la ideea unirii regiunilor românești din stânga Nistrului cu Basarabia și pe cale de consecință cu România. (istoria.md)

Venind în ajutorul moldovenilor de peste Nistru, pentru a-i susține, Congresul Militarilor Moldoveni din toamna anului 1917 de la Chișinău, care a proclamat autonomia Basarabiei, prin renumita rezoluție privind crearea Sfatului Țării, le-a oferit zece locuri în viitorul parlament al Basarabiei.

Au dat curs acestei invitații moldoveni născuți în stânga Nistrului precum Ștefan Bulat, Toma Jalbă, care au devenit deputați în Sfatul Țării. Activismul moldovenilor din Transnistria a culminat la 17 decembrie același an, când la Tiraspol a avut loc primul congres al românilor transnistreni.

În virtutea conjucturii politice, după unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, teritoriul de peste Nistru a rămas în zona de influență a Ucrainei, iar în 1924 aici a fost formată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala la Balta. (Adevarul.ro)

 

 

 

Casa-Eparhiala_Congresul_Militarilor_Moldoveni

*

Declarație! Idealul Reîntregirii, un obiectiv strategic scump tuturor românilor, ce reclamă atitudine, strategie și acțiune în consecință!

…Totodată, făcând referire la strigătul de durere a românului Toma Jalbă din Transnistria, la 21 octombrie 1917,„Fraților nu ne lăsați, nu ne uitați!”, suntem obligați de ISTORIE, de adevărurile existenței noastre istorice zbuciumate, să ne gândim și la ei, românii din spațiul transnistrean, din Nordul Bucovinei și Ținutul Herței, să înțelegem ce și cum se întâmplă și să acționăm pentru apărarea identității lor naționale, pentru respectarea drepturilor lor cetățenești și umane – extras din:

(Declarația a fost dată la 25 martie 2015, în Parlamentul Românei – Sala „Avram Iancu”,  în contextul aniversării unui sfert de veac de activitate pentru Neamul Românesc a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB), în numele Consiliului Național al ACPBB prin președinte Marian Clenciu și a Asociației Europene pentru Studii Geopolitice și Strategice – „Gheorghe I. Brătianu”, prin președinte Dr. Constantin Corneanu.)

 

*

TRANSNISTRIA 1917

 

„Fratii nostri si neamurile noastre cari suntem moldoveni dintr-un sânge, cui ne lãsati pe noi moldovenii cei ce suntem rupti din coasta Basarabiei si trãim pe celãlalt mal al Nistrului? Fratilor nu ne lãsati, nu ne uitati!

Iar dacã ne veti uita, noi vom sãpa malul Nistrului si vom Îndrepta apa pe dincolo de pamântul nostru. cãci mai bine sã-si schimbe râul mersul, decât sã rãmânem noi moldovenii despãrtiti unii de altii.”
Din cuvântarea soldatului TOMA JALBA din Transnistria la adunarea ostasilor moldoveni tinutã la 21 octombrie 1917 la Chisinãu.

 

CHEMARE FRAȚILOR MOLDOVENI

 

Au ajuns o vremi, in cari toate natiunili sau scos drepturili sale, iar noi moldovenii am rãmas mai pe urmã al toatelor neamuri- ca cum ar fi rãtãcit un cârdisor de oi de la toatã turma.

Noi, fratilor, am dormit si nu a avut cine ne trezi, pân ci nu o mers alte neamuri pe lângã noi, bucurându-se sub steagurile sale. Iatã noi, ceia ci ne-am trezit si, înfierbântându-se sângele cel frãtesc in noi ne-am pornit ca sa trezim pãrintii, fratii si surorile, ca împreunã cu totîi sã tie arãtãm- ca se stii toate natiunile cã si noi suntem un neam bogat, delicat si foarte cult.

Pentru aceea noi fierbinte vã poftim pãrintilor, fratilor si surorilor moldoveni ca sã ne adunãm cu totii astãzi si împreunã sã ne ridicãm steagul natiunii (nãrodului) nostru.

Foarte fierbinte vã poftim ca sa va adunti alesi frati câti doi oameni din tot satu moldovenesc cari trãim pi malul stâng al Nistrului, la întâiul congres moldovenesc unde au sã si deslege toate dreptetele cinstitului Neam Moldovenesc in orasul Tiraspol la 17 Decabre 1917 an în Ispoln. Comiteta Soveta R., S.i Cr. Dep.

Lumenarea (programul congresului)

 

CI NE TRBUI NOU.

„Cap.l. Ni trebui nou scola sã fii în limba narodului moldovenesc. Ca fii ste care moldovan sã stii cel învatî pi dînsu.
Cap.2. Invãtãtura afarî de scoli (adicã) biblioteca sã fie pi limba moldoveneascã ca sã putem noi Moldoveni a ne lumena mai bine in lume de cum am fost pãn amu.
Cap.3. Rugãciunea in sfînta Bisericã sã fii pi limba Narodului Moldovenesc, ca fiisticare Bãtrîn sau Tînãr sãn-taleag, cu ci fel di rugãciune merge preutul pentru dînsii în – naintea lui Dumnezeu.
Cap.4. Trebui ca sã fii judecãtori curat moldoveni, ca judecata sã fii întaleaptã pintru Moldovanu nostru, si ca sã puatã fiistecare cu gura lui a spune tuatã durerea sa la judecatã.
Cap.5. Doftorii trebui sã fii cu stirea limbii moldovenesc. Ca sã puat el, întaleje ceea ci ia spune bolnavul moldovan.
Cap.6. Deci noi moldovanii nam fost învatatî pîn amu, pentru cã ni au fost opritî disteptarea sî lumenarea Neamului Nostru in limba Nuastrî Moldoveneasc.”

 

 

 

 

 

 

 

Harta : Basarabia romaneasca  si R.S.S.A Moldoveneasca (1924-1940)

 

DREPTUL VALAH

„O comisiune strãinã a fost însãrcinatã sã facã in Transnistria o anchetã, originalã pe timp de rãzboi.

Surprinsi cã din toate provinciile din EUROPA, aflate sub arme, singurã Tara de dincolo de Nistru, administratã in regim românesc, nu se prezintã cu anumite stãri si incidente si cã tui temperament într-adevãr pacific o caracterizeazã, în contrast ca de la alb la negru, fatã de toate celelalte tãri, admnistratia statului, care conduce rãzboiul continental, a trimis încoa o seamã de specialisti, alesi dintre cei inai documentati, ca sã se informeze.

Tara de peste Nistru cuprinde si fosta republicã Moldoveneascã, masa românilor e compactã si amestecul de douã educatii si de mai multe neamuri de oameni, era cât se poste de propice pentru tot felul de conflicte, care , in timpul luptelor pe front, puteau sã stinghereascã si operatiile militare.

Dacã se tine seama si de ciocnirea intereselor particulare ale fiecãruia cu ale celorlalti, urzeala obisnuitã a fondului pe care se înfiripeazã evenimentele de ordin colectiv, linistea valahã din teritoriile examinate era si mai greu de explicat. Intr-o tarã cu viatã normalã se analizeazã cauzele de conflict; cu atât era mai interesant ca in timpul unei vieti de conflict permanent sã fie cunoscutã cauza de liniste dovedita pretutindeni si egalã.

Ofiterul de stat major, care mi-a povestit amanuntele împrejurarii, un distins ingininer, obiectiv si observator subtil, in confuzii, al punctului psihologic, a urmãrit la fata locului ancheta, întreprinsã de comisiunea stãinã cu scopul sã aplice, dacã era ceva de aplicat, metodele românesti in restul Europei, unde agitatia si harababura dau de gândit.

Orientarea care a dus la stabilirea cauzei de pace in rãzboi, a venit de la un înalt magistrat, consilier sau prezident al unei curti de apel din Bucuresti, in contact cu numita comisiune. Rãspunsul dat din partea unui magistrat superior a uimit. …Consilierul sau prezidentul a spus in uimirea tuturor color de fatã, ca linistea Transnistriei se datoreste lipsei de Justitie… Mai multe pricini, din care una fortuitã si celelalte temperamentale, concureazã, de fapt, la calmul tãrii dintre fluvii.

Statul românesc n-a avut o magistaturã pregãtitã pentru a fi dislocatã si însãrcinatã sã împartã dreptatea între populatiile eterogene ale Provinciei noi si poate cã a voit sã si experimenteze firea româneascã, cea mai lipsitã de sovinism din câte se cunosc… Moldovenii sunt, ca si muntenii, blajini milostivi si înainte de a vedea un strãin ei vãd in el un om si se împacã bucuros cu particularitãtile lui. Intoleranta nu intrã in compozitia naturii românesti, cãci n-a fãcut parte din ea niciodatã.

Românii din Transnistria îsi încheie socotelile singuri. Ei improvizeazã judecãtori dintre ei, pentru nentelegerile fie dintre romani, fie ale românilor cu oamenii de alte natii, cad la pace si îsi strâng mâinile cu omenie. Românii se gãsesc solidari aci cu traditia lor veche si se întorc la legile nescrise, ale inimii si ale constiintei.

Fãrã sã ne lãudãm, asta se cheamã civilizatie româneascã. In vreo 45 de ani, de când ne referim la ea, din timp in timp, si la o sensibilitate proprie si unicã a poporului nostru, am înregistrat uneori ironia facilã a celor care iau peste picior sfintele si prea curatele naivitãti, generatoare de atitudine si inocentã.

Cornisiunea, consternatã, a pãrãsit tara cu un oftat, afirmând cã metodele românesti sunt inaplicabile într-alte pãrti – ceea ce stiam de mult si noi… Se poate traduce un fel de lege si un fel de limbã; nu se poate traduce un fel de om.”

 

TUDOR ARGHEZI, 1943

 

TRANSNITRIA DE-A LUNGUL ISTORIEI

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu arãta cã pe la 1230 exista o populatie româneascâ compactã în Podolia Volnîi, numitã si Tara Bolohovenilor. Aceastã populatie se mai regãsea încã si in 1849 compact, in numãr de aproximativ 500.000. Acestã ramurã nord esticã a fost in cea mai mare parte asimilatã, dar mai la sud altul a fost destinul bãstinasilor.

Pînã în secolul al XVI-lea, Lituania stãpânea regiunea din estul Nistrului la nord de Dubãsari, iar la sud stãpîneau tãtarii nohai, populatia era însã româneascã…

De altfel, o serie de cãlãtori, geografi si prelati care au strãbãtut zona, ca Gian Lorenzo D’Anania, Giovani Botero, Nicolo Barsi au depus mãrturii asupra caracterului etnic românesc al aestui teritoriu, in cãrti publicate cu mult înainte ca împãrãtia rusilor sã treacã Bugul, in 1792.

In aceea vreme, ucrainienii locuiau la coturile Niprului, dar unul din coturile cele mai importante ale Niprului se numeste „Voloschi ” care înseamnã „moldovenesc”. In 1455 cetatea Lerici, de la gura Niprului, arbora capul de zimbru, iar negustorii plãteau vama domnitorilor Moldovei.

Nu este deci surprinzãtor ca in 1679 Duca Vodã sã fie Domn al Moldovei si Hatman al cazacilor. O serie de acte medievale atestã daniile pe care le fãceau domnitorii Moldovei supusilor lor pentru serviciile aduse, in acastã parte a Tãrii Moldovei de dincolo de Nistru.

Dupã rãzboiul ruso-turc din 1735-1739, tratatul de pace dintre cele douã puteri se intitula: „Statutul pentru stabilirea de cãtre Rusia si Turcia, a granitei Moldovei pe Bug” tratat incheiat la 12 septembrie 1740. In 1766, guvernul rus trimite pe cazacul Andrei Constantinov dincolo de Bug în recunoastere. Acesta arãta cã nu a gãsit nici un supus rus si nu a uzit decît vorbã moldoveneascã si tãtãrascã…

Cînd Imperiul Tarist trece Bugul in 1792, tîrgurile din Transnistria erau Balta, Nani, Ocna, Bîrzu, Movilãu, Moldovca, Dubãsari, Suclea, Rîmnita, Moldovanca, Oceac etc.

Protoereul rus Lebentiev in lucrarea sa „Ucraina Hanului”, apãrutã la Cherson in 1860, recunoaste si el cã moldovenii sunt cei mai vechi pe acele locuri.

Acelasi lucru este recunoscut si in Marea Enciclopedie Rusã din secolul trecut. Lingvistul sovietic Serghieski recunoaste, in 1936, cã românii si ucrainienii au ocupat deodatã acele locuri,”dacã nu mai repede românii”.

Odatã cu miscãrile revolutionare din 1917, moldovenii transnistreni încep sã se organizeze: la congresul lor in 17/18 dec.1917, tinut la Odesa, cer „lichirea Transnistriei de Basarabia”.

Ce s-a mai cerut la acel congres s-a mai cerut in 1989 (!) la Chisinãu: scoala, liturghia si judecãtile sã se facã in limba românã, sã se foloseascã alfabetul latin…

 

Reacţia ostilă a sovieticilor la renaşterea naţională a românilor transnistreni care pledaseră pentru unirea cu România s-a manifestat prin teroare şi răzbunare îndreptată împotriva băştinaşilor, imediat ce valul integrator al revoluţiei bolşevice din 1917 a ajuns la Nistru.

Eşecul campaniei declanşate de serviciile speciale ruseşti împotriva intenţiei poporului de a lichida frontiera de pe Prut i-a determinat pe sovietici să nu recunoască actul unirii Basarabiei cu România (1918) (care de fapt reflecta dreptul istoric al românilor la autodeterminare şi aspiraţia naturală a majorităţii acestora de a trăi într-un stat-naţiune), determinând izbucnirea, în 1919, de-a lungul frontierei româno-sovietice a numeroase incidente, provocate de incursiunile unităţilor armatei roşii pe malul drept al Nistrului, unele dintre care (Hotin, 23-31 ianuarie 1919; Tighina, 27-28 mai 1919 etc.) avuseră caracter de «răscoale».

Astfel, ambiţiile geopolitice ale Moscovei au împiedicat restabilirea relaţiilor de prietenie între etnicii români, ruşi şi ucraineni din regiune”, scrie istoricul Eduard Boboc, într-un articol publicat în Anuarul Institutului de Istorie Orală al Universităţii Babeş-Bolyai.

Interese  politice clare au determinat guvernul de la Moscova să creeze, la 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească , cu capitala la Balta, prin însăşi denumirea acesteia fiind accentuată predominanta  populaţiei moldoveneşti (circa 80%) în formaţiunea  statala nou-creată.

Conform propagandei staliniste, RASSM a fost înfiinţată pentru a suplini «anomalia» lipsei poporului moldovenesc de o viaţă politică proprie ca urmare a evenimentului din 1918.

Trasând frontiera vestică a noii «statalităţi» pe râul Prut, sovieticii, practic, au inclus în componenţa acesteia şi Basarabia, drept motiv invocând cererea autorităţilor locale procomuniste de a-i elibera pe românii dintre Prut şi Nistru de sub «jugul» românilor, pentru ca Basarabia să fie unită cu R.S.S. Moldovenească.

«Statalitatea» proaspăt creată (care nu cuprindea întreg teritoriul Transnistriei locuit de români) nu era concepută să favorizeze libera afirmare a populaţiei române din teritoriu şi a culturii acesteia, ci, mai curând, să creeze la răsărit de Nistru un focar de atracţie pentru românii din Basarabia, astfel neliniştind guvernul român şi menţinând o stare de agitaţie continuă.

În RASSM, autorităţile bolşevice, inspirate atât de conducerea de partid şi sovietică a URSS, cât şi de Internaţionala Comunistă, au realizat o intensă politică de moldovenizare, scopurile acesteia fiind următoarele: trecerea lucrărilor de cancelarie în aparatul de stat la «limba moldovenească», sporirea numărului moldovenilor în aparatul administrativ şi de stat, atragerea moldovenilor în partidul bolşevic, în comsomol şi în sindicate, crearea condiţiilor necesare pentru ca populaţia moldovenească să poată studia în limba maternă în instituţiile de învăţământ mediu şi superior, dezvoltarea «culturii şi a limbii moldoveneşti».

În viziunea oficialilor sovietici, moldovenizarea era privită ca o activitate de educare a populaţiei române din Transnistria în spiritul valorilor noi impuse de regimul bolşevic, de sporire a sentimentului lor de loialitate faţă de regimul sovietic.

În realitate, aceste acţiuni n-au fost decât un paravan pentru acreditarea teoriei moldoveniste privind existenţa în RASSM şi în Basarabia a unui popor deosebit de cel român şi vorbind o limbă diferită de cea română, astfel asigurându-se suportul ideologic necesar şi un «spor de legitimitate» actului creării formaţiunii autonome moldoveneşti.

Acţiunile masive orientate împotriva populaţiei româneşti prevedeau convertirea acesteia la ideologia comunistă şi antrenarea la «construcţia socialistă» de rând cu pregătirea cadrelor de partid şi sovietice care, la momentul oportun, aveau să sovietizeze Basarabia şi România”.

 

 

 

 

Aceastã republicã includea in granitele sale jumãtate din cei peste un milion de români dintre Nistru si Bug.

Suprafata acestei republici era de 7516 kmp si era organizatã in 11 raioane.

Este foarte interesant ca in acea perioadã acestor români li se accepta grafia latina.

La un congres al Sovietelor din republicã s-a cerut ocuparea Moldovei si formarea unui stat moldovenesc cu capitala la Balta, ceea ce atestã  de fapt, o datã in plus, caracterul etnic românesc al acestei provincii.

Dupã 1940, Stalin dezmembreazã atât Basarabia care pierde judetele Bolgrad, Izmail, Cetatea Albã, Hotin cât si RASS Moldoveneascã care pierde raioanele Cruti, Balta, Bîrzu, Ocna si Nani in favoarea RSS Ucraina.

 

 

 

 

GENOCIDUL SOVIETIC DIN 1931-1933 IN TRANSNITRIA

 

 

In Republica Sovieticã Socialistã Autonomã Moldovenescã populatia a refuzat colectivizarea.

Drept care in iarna 1932/1933 Stalin a trimis in republicã bandele criminale ale G.P.U.-ului care au asasinat si batjocorit dincolo de orice chipuire pe tãrani.

Acestia, nesupunându-se colectivizãrii, parte an fost împuscati, parte au fost deportati in Siberia. Multi au încercat sã se salveze in România trecând Nistrul.

Iatã câteva cazuri care întregesc imaginea genocidului:

• In data de 23 Februarie, pe la miezul noptii, pe malul sovietic din fata comunei Olãnesti – Romãnia s-au auzit impuscãturi puternice care au durat 20 de minute.

Tipetele de groazã, rãcnetele celor muribunzi sau rãniti se îtretãiau cu tãcãnitul armelor rusesti. Dupã un timp pe malul românesc au început sã aparã grupuri de refugiati. Privelilistea lor era înspãimântãtoare: groaza li se citea pe fatã, erau plini de sânge, aveau hainele sfâsiate.

Din peste 60 câti s-au pornit au mai ajuns 20. 8 fiind grav rãniti, erau sustinuti de ceilalti. Printre victime fiind femei, copii, femei însãrcinate.

O altã subunitate a armatei rosii urmãrea, un alt grup de tãrani care fugeau spre malul românesc. Un grup s-a rupt de grupul mare care a fost prins de focul mitralierelor si a scãpat ca prin minune.

Cei mai multi au murit in ceea ce a fost denumit Masacrul de la Olãnesti.

 

• Prin punctul Poiana, judetul Orhei, în data de 25 Februarie, au trecut 6 familii de moldoveni din satele Ecaterinovca si Molovata, din tinutul Dubãsarului. Cinci familii, 22 de suflete, au fost împuscate de grãnicerii sovietici.

 

• La 4 Martie la ora 3 dupã amiaza pe malul Nistrului, in fata Tighinei, Teodor Crãianov din satul Caragaci cu sotia si 2 fiice, au trecut cu sania pe malul românesc. Peste 2 ore din acelasi sat Nichita Bucovanu cu sotia, fiul sãu Mihail si cu un copil mic de 5 luni s-a hotãrât sã facã la fel. O ploaie de gloante s-a abãtut asupra saniei. Calul a fost omorât si sania a rãmas in mijlocul fluviului.

Bãrbatul a luat copilul cel mare in brate si a început sã fugã înspre malul românesc. Aici l-a nimerit un glonte.

Sotia lui cu copilul cel mic au întepenit in sania rãmasã in mijlocul Nistrului. A doua zi sania a fost luatã de soldatii sovietici iar trupurile inghetate an fost aruncate pe gheatã.

 

• In ziua de 5 Martie, la ora 10 dimineata, in apropriere de punctul Rezina, judetu1 Orhei, incercand sã fugã peste Nistru din Republica Moldova in Romania a o familie compusa din sot, sotie, un fiu de 7 ani si fetita de 8 luni a avut un deznodãmânt tragic.

Grãnicerii sovietici au deschis focul imediat ce familia s-a îndepãrtat de mal. Bãrbatul a fost omorât pe loc; mama cu fetita in brate a fost rãnitã, iar bãietasul de 7 ani a început sã fugã spre malul românesc, strigând „ajutor!”.

A cãzut rãpus de gloantele sovietice la 10 pasi de malul sperantei. Mama rãnitã cu copilita in brate de abia s-a putut târî pânã la malul românesc unde a fost internatã in spitalul din satul Ciorna.

• La punctul de frontierã Ciucat (Romania) s-au prezentat 2 copii, care au comunicat cã familia Zenhan: mama – Dominica cu 5 fiice (Maria de 19 ani, Daria de 17 ani, Natalia de 14 ani, Tatiana de 12 ani si Serafina de 10 ani ) s-a pornit sã treacã Nistrul pe gheatã. Maria care mergea in fatã a nimerit într-o spãrturã in gheatã.

La strigãtele ei a alergat Daria, pe care Maria a tras-o dupã ea sub gheatã. Mama cu fiica ei Natalia au avut aceiasi soartã. Din întrega familie au scãpat numai cele mici: Tatiana si Serafina, pe care le-au luat grãnicerii români.

• La orele 1 noaptea, in 22 Martie, populatia din comuna Sucleia a fost trezitã din somn si îndreptatã spre Tiraspol spre a fi deportatã in Siberia. 60 de tineri au fugit de sub escortã spre Nistru.

In Romania au ajuns doar 45, multi dintre ei rãniti grav.
A fost un carnagiu caracteristic pentru puterea comunist asiaticã de la Moscova.

 

 

 

 

Fotografie publicata de Geo London în presa occidentală, aprilie 1932:

Români transnistreni împuşcaţi de sovietici la trecerea Nistrului spre Romania.

 După colapsul URSS, am asistat la renaşterea conceptului diversionist numit  Transnistria, sustinatorii sai  reuşind să demonstreze faptul că această entitate există şi rezistă, doar pentru că este menit sa fie un cap de pod al Rusiei spre Balcani şi, totodată, un mijloc de a împiedica unirea Moldovei cu România.

 

 

 

 

 

 

Harta R. Moldova si Transnistria

 

 

 

Mai mult,se vede că, în ciuda politicii de colonizare cu slavi a acestei regiuni, românii continuă să reprezinte cea mai numeroasă comunitate în Transnistria, însă ei continuă să fie oprimaţi de regimul ilegal de la Tiraspol, capitala acestei entităţi politice si statale diversioniste.

 

 

18/07/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: