CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului de la Tiraspol din 17-18 decembrie 1917, care a hotărât Unirea cu Basarabia și pe cale de consecință cu România. Entitatea statala diversionista Transnistria si scopurile imperialiste rusesti in regiune

 

 

 

congresul_romanilor_transnitreni

Tiraspol (17-18 decembrie 1917) Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului care hotărăsc Unirea cu Basarabia și pe cale de consecință cu România

La 17-18 decembrie 1917 la Tiraspol s-a desfășurat Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului, o consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste.

La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul.

Congresul Moldovenilor din stânga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată cîte o rezoluție.

Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești (limba română) și a alfabetului latin;

În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească;

În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de pâlcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească.

Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămânerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova.

Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei.

Congresul din 17-18 decembrie de la Tiraspol s-a rezumat la ideea unirii regiunilor românești din stânga Nistrului cu Basarabia și pe cale de consecință cu România. (istoria.md)

Venind în ajutorul moldovenilor de peste Nistru, pentru a-i susține, Congresul Militarilor Moldoveni din toamna anului 1917 de la Chișinău, care a proclamat autonomia Basarabiei, prin renumita rezoluție privind crearea Sfatului Țării, le-a oferit zece locuri în viitorul parlament al Basarabiei.

Au dat curs acestei invitații moldoveni născuți în stânga Nistrului precum Ștefan Bulat, Toma Jalbă, care au devenit deputați în Sfatul Țării. Activismul moldovenilor din Transnistria a culminat la 17 decembrie același an, când la Tiraspol a avut loc primul congres al românilor transnistreni.

În virtutea conjucturii politice, după unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, teritoriul de peste Nistru a rămas în zona de influență a Ucrainei, iar în 1924 aici a fost formată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala la Balta. (Adevarul.ro)

 

 

 

Casa-Eparhiala_Congresul_Militarilor_Moldoveni

*

Declarație! Idealul Reîntregirii, un obiectiv strategic scump tuturor românilor, ce reclamă atitudine, strategie și acțiune în consecință!

…Totodată, făcând referire la strigătul de durere a românului Toma Jalbă din Transnistria, la 21 octombrie 1917,„Fraților nu ne lăsați, nu ne uitați!”, suntem obligați de ISTORIE, de adevărurile existenței noastre istorice zbuciumate, să ne gândim și la ei, românii din spațiul transnistrean, din Nordul Bucovinei și Ținutul Herței, să înțelegem ce și cum se întâmplă și să acționăm pentru apărarea identității lor naționale, pentru respectarea drepturilor lor cetățenești și umane – extras din:

(Declarația a fost dată la 25 martie 2015, în Parlamentul Românei – Sala „Avram Iancu”,  în contextul aniversării unui sfert de veac de activitate pentru Neamul Românesc a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB), în numele Consiliului Național al ACPBB prin președinte Marian Clenciu și a Asociației Europene pentru Studii Geopolitice și Strategice – „Gheorghe I. Brătianu”, prin președinte Dr. Constantin Corneanu.)

 

*

TRANSNISTRIA 1917

 

„Fratii nostri si neamurile noastre cari suntem moldoveni dintr-un sânge, cui ne lãsati pe noi moldovenii cei ce suntem rupti din coasta Basarabiei si trãim pe celãlalt mal al Nistrului? Fratilor nu ne lãsati, nu ne uitati!

Iar dacã ne veti uita, noi vom sãpa malul Nistrului si vom Îndrepta apa pe dincolo de pamântul nostru. cãci mai bine sã-si schimbe râul mersul, decât sã rãmânem noi moldovenii despãrtiti unii de altii.”
Din cuvântarea soldatului TOMA JALBA din Transnistria la adunarea ostasilor moldoveni tinutã la 21 octombrie 1917 la Chisinãu.

 

CHEMARE FRAȚILOR MOLDOVENI

 

Au ajuns o vremi, in cari toate natiunili sau scos drepturili sale, iar noi moldovenii am rãmas mai pe urmã al toatelor neamuri- ca cum ar fi rãtãcit un cârdisor de oi de la toatã turma.

Noi, fratilor, am dormit si nu a avut cine ne trezi, pân ci nu o mers alte neamuri pe lângã noi, bucurându-se sub steagurile sale. Iatã noi, ceia ci ne-am trezit si, înfierbântându-se sângele cel frãtesc in noi ne-am pornit ca sa trezim pãrintii, fratii si surorile, ca împreunã cu totîi sã tie arãtãm- ca se stii toate natiunile cã si noi suntem un neam bogat, delicat si foarte cult.

Pentru aceea noi fierbinte vã poftim pãrintilor, fratilor si surorilor moldoveni ca sã ne adunãm cu totii astãzi si împreunã sã ne ridicãm steagul natiunii (nãrodului) nostru.

Foarte fierbinte vã poftim ca sa va adunti alesi frati câti doi oameni din tot satu moldovenesc cari trãim pi malul stâng al Nistrului, la întâiul congres moldovenesc unde au sã si deslege toate dreptetele cinstitului Neam Moldovenesc in orasul Tiraspol la 17 Decabre 1917 an în Ispoln. Comiteta Soveta R., S.i Cr. Dep.

Lumenarea (programul congresului)

 

CI NE TRBUI NOU.

„Cap.l. Ni trebui nou scola sã fii în limba narodului moldovenesc. Ca fii ste care moldovan sã stii cel învatî pi dînsu.
Cap.2. Invãtãtura afarî de scoli (adicã) biblioteca sã fie pi limba moldoveneascã ca sã putem noi Moldoveni a ne lumena mai bine in lume de cum am fost pãn amu.
Cap.3. Rugãciunea in sfînta Bisericã sã fii pi limba Narodului Moldovenesc, ca fiisticare Bãtrîn sau Tînãr sãn-taleag, cu ci fel di rugãciune merge preutul pentru dînsii în – naintea lui Dumnezeu.
Cap.4. Trebui ca sã fii judecãtori curat moldoveni, ca judecata sã fii întaleaptã pintru Moldovanu nostru, si ca sã puatã fiistecare cu gura lui a spune tuatã durerea sa la judecatã.
Cap.5. Doftorii trebui sã fii cu stirea limbii moldovenesc. Ca sã puat el, întaleje ceea ci ia spune bolnavul moldovan.
Cap.6. Deci noi moldovanii nam fost învatatî pîn amu, pentru cã ni au fost opritî disteptarea sî lumenarea Neamului Nostru in limba Nuastrî Moldoveneasc.”

 

 

 

 

 

 

 

Harta : Basarabia romaneasca  si R.S.S.A Moldoveneasca (1924-1940)

 

DREPTUL VALAH

„O comisiune strãinã a fost însãrcinatã sã facã in Transnistria o anchetã, originalã pe timp de rãzboi.

Surprinsi cã din toate provinciile din EUROPA, aflate sub arme, singurã Tara de dincolo de Nistru, administratã in regim românesc, nu se prezintã cu anumite stãri si incidente si cã tui temperament într-adevãr pacific o caracterizeazã, în contrast ca de la alb la negru, fatã de toate celelalte tãri, admnistratia statului, care conduce rãzboiul continental, a trimis încoa o seamã de specialisti, alesi dintre cei inai documentati, ca sã se informeze.

Tara de peste Nistru cuprinde si fosta republicã Moldoveneascã, masa românilor e compactã si amestecul de douã educatii si de mai multe neamuri de oameni, era cât se poste de propice pentru tot felul de conflicte, care , in timpul luptelor pe front, puteau sã stinghereascã si operatiile militare.

Dacã se tine seama si de ciocnirea intereselor particulare ale fiecãruia cu ale celorlalti, urzeala obisnuitã a fondului pe care se înfiripeazã evenimentele de ordin colectiv, linistea valahã din teritoriile examinate era si mai greu de explicat. Intr-o tarã cu viatã normalã se analizeazã cauzele de conflict; cu atât era mai interesant ca in timpul unei vieti de conflict permanent sã fie cunoscutã cauza de liniste dovedita pretutindeni si egalã.

Ofiterul de stat major, care mi-a povestit amanuntele împrejurarii, un distins ingininer, obiectiv si observator subtil, in confuzii, al punctului psihologic, a urmãrit la fata locului ancheta, întreprinsã de comisiunea stãinã cu scopul sã aplice, dacã era ceva de aplicat, metodele românesti in restul Europei, unde agitatia si harababura dau de gândit.

Orientarea care a dus la stabilirea cauzei de pace in rãzboi, a venit de la un înalt magistrat, consilier sau prezident al unei curti de apel din Bucuresti, in contact cu numita comisiune. Rãspunsul dat din partea unui magistrat superior a uimit. …Consilierul sau prezidentul a spus in uimirea tuturor color de fatã, ca linistea Transnistriei se datoreste lipsei de Justitie… Mai multe pricini, din care una fortuitã si celelalte temperamentale, concureazã, de fapt, la calmul tãrii dintre fluvii.

Statul românesc n-a avut o magistaturã pregãtitã pentru a fi dislocatã si însãrcinatã sã împartã dreptatea între populatiile eterogene ale Provinciei noi si poate cã a voit sã si experimenteze firea româneascã, cea mai lipsitã de sovinism din câte se cunosc… Moldovenii sunt, ca si muntenii, blajini milostivi si înainte de a vedea un strãin ei vãd in el un om si se împacã bucuros cu particularitãtile lui. Intoleranta nu intrã in compozitia naturii românesti, cãci n-a fãcut parte din ea niciodatã.

Românii din Transnistria îsi încheie socotelile singuri. Ei improvizeazã judecãtori dintre ei, pentru nentelegerile fie dintre romani, fie ale românilor cu oamenii de alte natii, cad la pace si îsi strâng mâinile cu omenie. Românii se gãsesc solidari aci cu traditia lor veche si se întorc la legile nescrise, ale inimii si ale constiintei.

Fãrã sã ne lãudãm, asta se cheamã civilizatie româneascã. In vreo 45 de ani, de când ne referim la ea, din timp in timp, si la o sensibilitate proprie si unicã a poporului nostru, am înregistrat uneori ironia facilã a celor care iau peste picior sfintele si prea curatele naivitãti, generatoare de atitudine si inocentã.

Cornisiunea, consternatã, a pãrãsit tara cu un oftat, afirmând cã metodele românesti sunt inaplicabile într-alte pãrti – ceea ce stiam de mult si noi… Se poate traduce un fel de lege si un fel de limbã; nu se poate traduce un fel de om.”

 

TUDOR ARGHEZI, 1943

 

TRANSNITRIA DE-A LUNGUL ISTORIEI

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu arãta cã pe la 1230 exista o populatie româneascâ compactã în Podolia Volnîi, numitã si Tara Bolohovenilor. Aceastã populatie se mai regãsea încã si in 1849 compact, in numãr de aproximativ 500.000. Acestã ramurã nord esticã a fost in cea mai mare parte asimilatã, dar mai la sud altul a fost destinul bãstinasilor.

Pînã în secolul al XVI-lea, Lituania stãpânea regiunea din estul Nistrului la nord de Dubãsari, iar la sud stãpîneau tãtarii nohai, populatia era însã româneascã…

De altfel, o serie de cãlãtori, geografi si prelati care au strãbãtut zona, ca Gian Lorenzo D’Anania, Giovani Botero, Nicolo Barsi au depus mãrturii asupra caracterului etnic românesc al aestui teritoriu, in cãrti publicate cu mult înainte ca împãrãtia rusilor sã treacã Bugul, in 1792.

In aceea vreme, ucrainienii locuiau la coturile Niprului, dar unul din coturile cele mai importante ale Niprului se numeste „Voloschi ” care înseamnã „moldovenesc”. In 1455 cetatea Lerici, de la gura Niprului, arbora capul de zimbru, iar negustorii plãteau vama domnitorilor Moldovei.

Nu este deci surprinzãtor ca in 1679 Duca Vodã sã fie Domn al Moldovei si Hatman al cazacilor. O serie de acte medievale atestã daniile pe care le fãceau domnitorii Moldovei supusilor lor pentru serviciile aduse, in acastã parte a Tãrii Moldovei de dincolo de Nistru.

Dupã rãzboiul ruso-turc din 1735-1739, tratatul de pace dintre cele douã puteri se intitula: „Statutul pentru stabilirea de cãtre Rusia si Turcia, a granitei Moldovei pe Bug” tratat incheiat la 12 septembrie 1740. In 1766, guvernul rus trimite pe cazacul Andrei Constantinov dincolo de Bug în recunoastere. Acesta arãta cã nu a gãsit nici un supus rus si nu a uzit decît vorbã moldoveneascã si tãtãrascã…

Cînd Imperiul Tarist trece Bugul in 1792, tîrgurile din Transnistria erau Balta, Nani, Ocna, Bîrzu, Movilãu, Moldovca, Dubãsari, Suclea, Rîmnita, Moldovanca, Oceac etc.

Protoereul rus Lebentiev in lucrarea sa „Ucraina Hanului”, apãrutã la Cherson in 1860, recunoaste si el cã moldovenii sunt cei mai vechi pe acele locuri.

Acelasi lucru este recunoscut si in Marea Enciclopedie Rusã din secolul trecut. Lingvistul sovietic Serghieski recunoaste, in 1936, cã românii si ucrainienii au ocupat deodatã acele locuri,”dacã nu mai repede românii”.

Odatã cu miscãrile revolutionare din 1917, moldovenii transnistreni încep sã se organizeze: la congresul lor in 17/18 dec.1917, tinut la Odesa, cer „lichirea Transnistriei de Basarabia”.

Ce s-a mai cerut la acel congres s-a mai cerut in 1989 (!) la Chisinãu: scoala, liturghia si judecãtile sã se facã in limba românã, sã se foloseascã alfabetul latin…

 

Reacţia ostilă a sovieticilor la renaşterea naţională a românilor transnistreni care pledaseră pentru unirea cu România s-a manifestat prin teroare şi răzbunare îndreptată împotriva băştinaşilor, imediat ce valul integrator al revoluţiei bolşevice din 1917 a ajuns la Nistru.

Eşecul campaniei declanşate de serviciile speciale ruseşti împotriva intenţiei poporului de a lichida frontiera de pe Prut i-a determinat pe sovietici să nu recunoască actul unirii Basarabiei cu România (1918) (care de fapt reflecta dreptul istoric al românilor la autodeterminare şi aspiraţia naturală a majorităţii acestora de a trăi într-un stat-naţiune), determinând izbucnirea, în 1919, de-a lungul frontierei româno-sovietice a numeroase incidente, provocate de incursiunile unităţilor armatei roşii pe malul drept al Nistrului, unele dintre care (Hotin, 23-31 ianuarie 1919; Tighina, 27-28 mai 1919 etc.) avuseră caracter de «răscoale».

Astfel, ambiţiile geopolitice ale Moscovei au împiedicat restabilirea relaţiilor de prietenie între etnicii români, ruşi şi ucraineni din regiune”, scrie istoricul Eduard Boboc, într-un articol publicat în Anuarul Institutului de Istorie Orală al Universităţii Babeş-Bolyai.

Interese  politice clare au determinat guvernul de la Moscova să creeze, la 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească , cu capitala la Balta, prin însăşi denumirea acesteia fiind accentuată predominanta  populaţiei moldoveneşti (circa 80%) în formaţiunea  statala nou-creată.

Conform propagandei staliniste, RASSM a fost înfiinţată pentru a suplini «anomalia» lipsei poporului moldovenesc de o viaţă politică proprie ca urmare a evenimentului din 1918.

Trasând frontiera vestică a noii «statalităţi» pe râul Prut, sovieticii, practic, au inclus în componenţa acesteia şi Basarabia, drept motiv invocând cererea autorităţilor locale procomuniste de a-i elibera pe românii dintre Prut şi Nistru de sub «jugul» românilor, pentru ca Basarabia să fie unită cu R.S.S. Moldovenească.

«Statalitatea» proaspăt creată (care nu cuprindea întreg teritoriul Transnistriei locuit de români) nu era concepută să favorizeze libera afirmare a populaţiei române din teritoriu şi a culturii acesteia, ci, mai curând, să creeze la răsărit de Nistru un focar de atracţie pentru românii din Basarabia, astfel neliniştind guvernul român şi menţinând o stare de agitaţie continuă.

În RASSM, autorităţile bolşevice, inspirate atât de conducerea de partid şi sovietică a URSS, cât şi de Internaţionala Comunistă, au realizat o intensă politică de moldovenizare, scopurile acesteia fiind următoarele: trecerea lucrărilor de cancelarie în aparatul de stat la «limba moldovenească», sporirea numărului moldovenilor în aparatul administrativ şi de stat, atragerea moldovenilor în partidul bolşevic, în comsomol şi în sindicate, crearea condiţiilor necesare pentru ca populaţia moldovenească să poată studia în limba maternă în instituţiile de învăţământ mediu şi superior, dezvoltarea «culturii şi a limbii moldoveneşti».

În viziunea oficialilor sovietici, moldovenizarea era privită ca o activitate de educare a populaţiei române din Transnistria în spiritul valorilor noi impuse de regimul bolşevic, de sporire a sentimentului lor de loialitate faţă de regimul sovietic.

În realitate, aceste acţiuni n-au fost decât un paravan pentru acreditarea teoriei moldoveniste privind existenţa în RASSM şi în Basarabia a unui popor deosebit de cel român şi vorbind o limbă diferită de cea română, astfel asigurându-se suportul ideologic necesar şi un «spor de legitimitate» actului creării formaţiunii autonome moldoveneşti.

Acţiunile masive orientate împotriva populaţiei româneşti prevedeau convertirea acesteia la ideologia comunistă şi antrenarea la «construcţia socialistă» de rând cu pregătirea cadrelor de partid şi sovietice care, la momentul oportun, aveau să sovietizeze Basarabia şi România”.

 

 

 

 

Aceastã republicã includea in granitele sale jumãtate din cei peste un milion de români dintre Nistru si Bug.

Suprafata acestei republici era de 7516 kmp si era organizatã in 11 raioane.

Este foarte interesant ca in acea perioadã acestor români li se accepta grafia latina.

La un congres al Sovietelor din republicã s-a cerut ocuparea Moldovei si formarea unui stat moldovenesc cu capitala la Balta, ceea ce atestã  de fapt, o datã in plus, caracterul etnic românesc al acestei provincii.

Dupã 1940, Stalin dezmembreazã atât Basarabia care pierde judetele Bolgrad, Izmail, Cetatea Albã, Hotin cât si RASS Moldoveneascã care pierde raioanele Cruti, Balta, Bîrzu, Ocna si Nani in favoarea RSS Ucraina.

 

 

 

 

GENOCIDUL SOVIETIC DIN 1931-1933 IN TRANSNITRIA

 

 

In Republica Sovieticã Socialistã Autonomã Moldovenescã populatia a refuzat colectivizarea.

Drept care in iarna 1932/1933 Stalin a trimis in republicã bandele criminale ale G.P.U.-ului care au asasinat si batjocorit dincolo de orice chipuire pe tãrani.

Acestia, nesupunându-se colectivizãrii, parte an fost împuscati, parte au fost deportati in Siberia. Multi au încercat sã se salveze in România trecând Nistrul.

Iatã câteva cazuri care întregesc imaginea genocidului:

• In data de 23 Februarie, pe la miezul noptii, pe malul sovietic din fata comunei Olãnesti – Romãnia s-au auzit impuscãturi puternice care au durat 20 de minute.

Tipetele de groazã, rãcnetele celor muribunzi sau rãniti se îtretãiau cu tãcãnitul armelor rusesti. Dupã un timp pe malul românesc au început sã aparã grupuri de refugiati. Privelilistea lor era înspãimântãtoare: groaza li se citea pe fatã, erau plini de sânge, aveau hainele sfâsiate.

Din peste 60 câti s-au pornit au mai ajuns 20. 8 fiind grav rãniti, erau sustinuti de ceilalti. Printre victime fiind femei, copii, femei însãrcinate.

O altã subunitate a armatei rosii urmãrea, un alt grup de tãrani care fugeau spre malul românesc. Un grup s-a rupt de grupul mare care a fost prins de focul mitralierelor si a scãpat ca prin minune.

Cei mai multi au murit in ceea ce a fost denumit Masacrul de la Olãnesti.

 

• Prin punctul Poiana, judetul Orhei, în data de 25 Februarie, au trecut 6 familii de moldoveni din satele Ecaterinovca si Molovata, din tinutul Dubãsarului. Cinci familii, 22 de suflete, au fost împuscate de grãnicerii sovietici.

 

• La 4 Martie la ora 3 dupã amiaza pe malul Nistrului, in fata Tighinei, Teodor Crãianov din satul Caragaci cu sotia si 2 fiice, au trecut cu sania pe malul românesc. Peste 2 ore din acelasi sat Nichita Bucovanu cu sotia, fiul sãu Mihail si cu un copil mic de 5 luni s-a hotãrât sã facã la fel. O ploaie de gloante s-a abãtut asupra saniei. Calul a fost omorât si sania a rãmas in mijlocul fluviului.

Bãrbatul a luat copilul cel mare in brate si a început sã fugã înspre malul românesc. Aici l-a nimerit un glonte.

Sotia lui cu copilul cel mic au întepenit in sania rãmasã in mijlocul Nistrului. A doua zi sania a fost luatã de soldatii sovietici iar trupurile inghetate an fost aruncate pe gheatã.

 

• In ziua de 5 Martie, la ora 10 dimineata, in apropriere de punctul Rezina, judetu1 Orhei, incercand sã fugã peste Nistru din Republica Moldova in Romania a o familie compusa din sot, sotie, un fiu de 7 ani si fetita de 8 luni a avut un deznodãmânt tragic.

Grãnicerii sovietici au deschis focul imediat ce familia s-a îndepãrtat de mal. Bãrbatul a fost omorât pe loc; mama cu fetita in brate a fost rãnitã, iar bãietasul de 7 ani a început sã fugã spre malul românesc, strigând „ajutor!”.

A cãzut rãpus de gloantele sovietice la 10 pasi de malul sperantei. Mama rãnitã cu copilita in brate de abia s-a putut târî pânã la malul românesc unde a fost internatã in spitalul din satul Ciorna.

• La punctul de frontierã Ciucat (Romania) s-au prezentat 2 copii, care au comunicat cã familia Zenhan: mama – Dominica cu 5 fiice (Maria de 19 ani, Daria de 17 ani, Natalia de 14 ani, Tatiana de 12 ani si Serafina de 10 ani ) s-a pornit sã treacã Nistrul pe gheatã. Maria care mergea in fatã a nimerit într-o spãrturã in gheatã.

La strigãtele ei a alergat Daria, pe care Maria a tras-o dupã ea sub gheatã. Mama cu fiica ei Natalia au avut aceiasi soartã. Din întrega familie au scãpat numai cele mici: Tatiana si Serafina, pe care le-au luat grãnicerii români.

• La orele 1 noaptea, in 22 Martie, populatia din comuna Sucleia a fost trezitã din somn si îndreptatã spre Tiraspol spre a fi deportatã in Siberia. 60 de tineri au fugit de sub escortã spre Nistru.

In Romania au ajuns doar 45, multi dintre ei rãniti grav.
A fost un carnagiu caracteristic pentru puterea comunist asiaticã de la Moscova.

 

 

 

 

Fotografie publicata de Geo London în presa occidentală, aprilie 1932:

Români transnistreni împuşcaţi de sovietici la trecerea Nistrului spre Romania.

 După colapsul URSS, am asistat la renaşterea conceptului diversionist numit  Transnistria, sustinatorii sai  reuşind să demonstreze faptul că această entitate există şi rezistă, doar pentru că este menit sa fie un cap de pod al Rusiei spre Balcani şi, totodată, un mijloc de a împiedica unirea Moldovei cu România.

 

 

 

 

 

 

Harta R. Moldova si Transnistria

 

 

 

Mai mult,se vede că, în ciuda politicii de colonizare cu slavi a acestei regiuni, românii continuă să reprezinte cea mai numeroasă comunitate în Transnistria, însă ei continuă să fie oprimaţi de regimul ilegal de la Tiraspol, capitala acestei entităţi politice si statale diversioniste.

 

 

18/07/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LA CHIŞINĂU, PE 16 MAI 2016 SE CÂNTA, Românie, Românie. VIDEO !

18/07/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , | Lasă un comentariu

CINE AU FOST ADEVĂRAŢII VINOVAŢI AI CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

 

 

 


ADEVĂRAŢII VINOVAŢI AL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Cartelul german I.G. Farben

Industria chimică germană a luat naştere în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi a început cu producţia de vopsele pentru dresuri.

La începutul anilor 1900 s-a iniţiat şi producţia de medicamente – pentru început novocaină şi aspirină.

Astfel, după începerea primului război mondial, când Anglia încetase să mai exporte nitraţi către Germania, această problemă a fost rezolvată de industria chimică.

Folosind procesul Haber-Bosch se furniza armatei germane explozibili făcuţi cu ajutorul azotului din aer.

Haber a inventat şi apoi firma a furnizat şi gaz otrăvitor, a cărui utilizare a condus la moartea a aproximativ 91.000 de oameni şi a afectat sănătatea a 1,3 milioane de oameni în primul război mondial.

În timpul războiului, mai multe companii germane printre care BASF, Bayer, Hoechst, Agfa au fost nevoite să lucreze împreună.

 

 

 

 

 

 

 

 

După primul război mondial, aceste firme, dorind să-şi redobândească poziţiile la nivel mondial, au decis să realizeze o semifuziune care a dus la apariţia cartelului I.G. Farben.

Companiile farmaceutice Bayer şi Hoechst au fost reorganizate în 1951 sub direcţia Allied High Comission, influenţată din plin de înaltul comisar al SUA John J. McCloy, avocat şi bancher din Philadelphia, cu legături puternice în lumea bancară Rockefeller şi interesele lor petroliere.

Compania farmaceutică germană Merck, care nu a intrat în cartelul I.G. Farben, dar totuşi a funcţionat în epoca nazistă, a continuat după cel de-al doilea război mondial să producă medicamente, pesticide, conservanţi alimentari, reactivi şi substanţe chimice pentru laborator.

Foarte repede după război s-a produs bum-ul cunoscut ca „miracolul economic” pentru această firmă.

Adică o creştere a nivelului de vânzări cu două cifre. Care este misterul acestei îmbunătăţiri?

La finele războiului, compania a primit o parte importantă din „capitalul de zbor” nazist, capitalul de muncă al I.G. Farben.

 

 

 

 

Die riesige Werksanlage der IG Farben am Rheinufer in Ludwigshafen Anfang der 1930er-Jahre.

 Gigantica platforma industriala IG Farben pe Rin, în Ludwigshafen, la începutul anilor 1930.

După cum putem observa, nimic nu se pierde totul se… redistribuie!

Cartelul american Rockefeller

 

Acest cartel farmaceutic american a avut o altfel de implicare şi abordare la nivel global, cu scopul promovării industriei farmaceutice a la long, în viaţa oamenilor.

Spre finele secolului XIX Rockefeller deţinea şi controla 95% din tot petrolul produs în Statele Unite.

Devenise miliardarul numărul unu din America.

Din primii ani ai secolului XX, Rockefeller a început să dea bani fundaţiilor, fondurilor, centrelor de cercetare şi institutelor care urmau să promoveze toate medicamentele pe care chimiştii lui trebuiau să le descopere în anii următori.
Dar cum să convingi opinia publică, când existau atâtea metode alternative – remedii homeopate, medicini tradiţionale cu remedii specifice şi eficiente, osteopatie, chiropraxie etc., cum să convingi oamenii să înceapă să ia în exclusivitate medicamente?

 

 

Relaţia Rockefeller– IG Farben

 

 

Această relaţie datează de mai bine de trei sferturi de secol, din anii ’20.
Al doilea război mondial s-a desfăşurat cu tetraetilul de plumb, necesar pentru combustibilul avioanelor, care era livrat de americani (firmele Rockefeller) atât englezilor cât şi nemţilor!
Înainte de cel de-al doilea război mondial, doar Standard Oil (al cărui fondator şi preşedinte era John D. Rockefeller), Du Pont şi General Motors puteau produce tetraetil de plumb.

În 1938, managerul de la Standard Oil, Walter Teagle, a ajutat I.G. Farben să cumpere 500 de tone de tetraetil de plumb.

În 1939 cei de la I.G. Farben au reuşit să mai cumpere o cantitate de tetraetil de plumb, în valoare de 15 milioane de dolari.

În 1941 compania Standard Oil din New Jersey era cea mai mare companie petrolieră din lume, controlând 84% din piaţa americană de petrol.

Banca acestei companii era Chase, iar deţinătorii băncii erau Rockefellerii.

După Rockefelleri, al doilea deţinător de acţiuni la Standard Oil era I.G. Farben.

La finele războiului, când americanii au intrat în Germania şi au ajuns la Frankfurt, au fost uimiţi să găsească intacte toate clădirile I.G. Farben şi imensa fabrică.

Piloţii americani au demolat orice altă clădire din oraş în afară de I.G. Farben. Ceea ce nu ştiau cei care au observat aceasta , era că Secretarul de Război american, Robert P. Patterson, era avocatul familiei Rockefeller, numit de preşedintele Roosevelt la ordinele lui Rockefeller, şi era proaspăt ieşit din Dillon, Read and Co. Concernul Dillon-Read era o sucursală Rockefeller şi în acelaşi timp banca ce finanţa I.G. Farben.
Corespondentul de război al CBS News, Paul Manning, raporta că pe 10 august 1944, partenerii Rockefeller – Farben au mutat „capitalul lor de zbor” prin băncile afiliate din America, Germania, Franţa, Anglia şi Elveţia.

Astfel au putut continua fără probleme afacerile în domeniile pe care le-au dorit, inclusiv în mult promiţătorul domeniu farmaceutic.

 

Originile chimiei farmaceutice

 

În jurul anului 1860, „bătrânul Bill” Rockefeller, comerciant de petrol cu specializarea în farmaceutică, vindea ţăranilor naivi flacoane cu petrol brut, făcându-i să creadă că era un leac eficient în tratarea cancerului.

El a denumit acest produs (care de fapt era petrol brut ambalat în flacoane): Nujol (New Oil – un nou tip de ulei).

Afacerea sa era prosperă, cumpăra o fiolă de petrol brut de 30 grame prin Standard Oil la un preţ de 21 cenţi şi o vindea pentru 2 dolari.

Fără prea multă cultură, fără scrupule, fără cunoştinţe sau studii în domeniul medical, cu puţine noţiuni de contabilitate şi de o aviditate feroce, Rockefeller a reuşit să se impună.

Noului produs numit Nujol i s-a atribuit „meritul” de „cură împotriva constipaţiei” şi a fost foarte comercializat la acea vreme.

Între timp, medicii au descoperit că Nujol era nociv şi că ducea în timp la maladii grave, eliminând vitaminele liposolubile din corp.

Standard Oil s-a luptat să evite pierderile prea mari care ar fi putut surveni din această cauză şi a adăugat rapid petrolului brut caroten, pentru a elimina aceste carenţe.

Senatorul Rozal S. Coperland era plătit 75.000 dolari pe an pentru a promova acest produs.

Imperiul Rockefeller a fost construit graţie acestei formidabile şmecherii care consista în a convinge oamenii să ingereze un derivat de petrol brut îmbogăţit cu caroten.

Aşa au fost puse bazele industriei chimiei farmaceutice.

Suntem deci foarte departe de fundamentele medicinii chineze, tibetane vedice sau persane, care erau în mod tradiţional bazate pe cunoştinţe extrem de precise legate de corpul uman şi erau centrate (ca preocupare) pe binele şi sănătatea fiinţelor umane.

Succesul comercial al produsului Nujol a permis diversificarea producţiei chimice farmaceutice şi atingerea unui nivel ridicat al beneficiilor financiare.

În 1948, cifra de afaceri anuală a lui Rockfeller se ridica la 10 miliarde de dolari. Medicamentul Nujol încă mai poate fi găsit sub formă de ulei de parafină pură, clasificat drept laxativ uşor şi recomandat împotriva constipaţiei cronice rebele în terapiile igieno-dietetice obişnuite.

Este fabricat la ora actuală de laboratorul Fumouze.

 

Rockefeller şi IG Farben

 

Trustul chimiei farmaceutice pe care îl cunoaştem a fost conceput de către o asociaţie condusă de Rockefeller şi IG Farben din Germania nazistă.

Compania Standard Oil aparţinând aşadar lui John D. Rockefeller, deţinea în 1939 15% din acest nou trust germano-american.

Obiectivele industriale ale IG Farben din Germania, nu au fost bombardate în timpul războiului tocmai pentru a proteja interesele lui Rockefeller.

Încă din 1932, industria chimica farmaceutica IG Farben îl finanţa pe Adolf Hitler cu până la 400.000 de mărci germane.

Fără acest sprijin, aşa cum afirma tribunalul de la Nürenberg: „cel de al doilea război mondial nu ar fi avut loc…”

În 1941, IG Farben construieşte cea mai mare industrie chimică din lume la Auschwitz, profitând de mâna de lucru din lagărul de concentrare pentru fabricarea gazului Zyklon B.

La procesul de la Nürenberg au fost declaraţi vinovaţi de genocid, sclavie, furt şi alte crime, 24 de responsabili ai Companiei IG Farben.

 

 

 

 

 

Tribunalul de la Nürenberg a divizat Compania IG Farben în BASF, BAYER şi HOECHST.

Toţi aceşti responsabili au fost însă eliberaţi în 1952, la numai un an după ce fuseseră condamnaţi, cu ajutorul lui Nelson Rockefeller, fostul lor patron comercial, la vremea aceea ocupând funcţia de Ministru al Afacerilor Externe al SUA.

O dată eliberaţi, cei care se aflaseră în conducerea Companiei IG Farben s-au infiltrat în economia germană, ocupând funcţii foarte importante.

Până în anii ’70, consiliul director pentru societăţile BASF, BAYER şi HOECHST, era constituit din membrii ai partidului nazist.

Începând cu 1959 aceştia îl finanţau pe tânărul Helmut Kohl. Prin susţinerea politică a acestuia din urmă, cele trei filiale rezultate din IG Farben erau la momentul acela de 20 de ori mai puternice decât societatea mamă înfiinţată în 1941.

Organizaţia nazistă de mondializare asociată lui Rockefeller, a constituit o reuşită totală, şi deja de multă vreme piaţa chimiei farmaceutice a planetei a fost şi este controlată, organizată şi administrată pentru a asigura expansiunea industrială mondială a chimiei farmaceutice.

 

IG Farben şi Codex

 

„Tradiţia” cartelului de la IG Farben a continuat sub un alt nume: „Asociaţia pentru Industria Chimică”.

În 1955, industria chimică farmaceutică mondială a fost regrupată sub auspiciile Camerei de Comerţ Internaţional a Naţiunilor Unite şi Guvernului German.

Eforturile lor comune au fost camuflate sub numele de cod CODEX ALIMENARIUS.

Un mare număr de partide politice europene aşa-zise de stânga şi de dreapta au fost finanţate de această industrie pentru a se asigura o legislaţie favorabilă industriei farmaceutice.

searchnewsglobal.wordpress.com

18/07/2016 Posted by | DIVERSE | 7 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: