ZIUA DE 19 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 19 iunie în istoria noastră

1783: Împăratul Iosif al II-lea al Austriei a dispus printr-o ordonanță imperială înființarea Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina .

Decizia imperială prevedea ca „fără amânare să se reducă numărul mănăstirilor, iar pământurile și fondurile să treacă sub povățuirea stăpânirii împărătești și crăieștii Mării. Averea preoților care nu trăiesc în Bucovina să se confiște, iar din întreg fondul care se va forma pe această cale să se întrețină clerul ortodox și să se creeze cel puțin o școală, fie la Cernăuți, fie la Suceava, iar restul să se întrebuințeze pentru scopuri folositoare”.

Ordonanța dispunea ca din cele 32 mănăstiri și schituri existente până atunci să rămână în funcțiune numai 3: Putna, Sucevița și Dragomirna. 

Acest fond a fost funcțional până în anul 1948.

1848: La 19 iunie stil vechi/ 1 iulie 1848 (stil nou) , Guvernul provizoriu al  Munteniei a fost arestat în urma unui complot al fortelor  reacționare, cu complicitatea coloneilor Ioan Odobescu (șef al Oștirii) și Ioan Solomon (comandantul regimentului 3 din garnizoana București).

În urma unor acțiuni energice a maselor, Guvernul provizoriu a fost eliberat, iar cei doi colonei arestați. În această acțiune  s-a remarcat Ana Ipătescu.

Ziarul „Allgemeine Österreichische Zeitung” din 20 iunie 1848 relata că în momentul arestării revoluţionarilor, mulţimea a bătut în retragere iar „în acel moment de disperare, dinspre Podul Mogoşoaiei năvăleşte tânăra eroină Anica Ipătescu”.

Ziarul austriac mai relata:

„Poporul devenise mânios, trebui însă, deoarece nu avea arme, să bată în retragere. Multora le pierea treptat curajul şi începură să se îndoiască de cauza poporului suveran, temându-se că libertatea, dobândită cu puţine zile în urmă, va fi pierdută.

Alţii mai curajosi începură să construiască baricade, pentru a continua lupta inegală. Disperarea ajunsese de acum la un grad înalt, când o eroină parcă se năpusti din nori, venind pe Podul Mogoşoaiei cu două pistoale în mână. Ea striga din toate puterile: „Moarte trădătorilor! Tineri, curaj, salvaţi libertatea!”.

Aceste cuvinte ale tinerei eroine – care este soţia unui funcţionar, numele ei fiind Ana Ipătescu – electrizează masele. Se dă asaltul (…). Valahii s-au dovedit a fi eroi adevăraţi”.

În aceste condiţii, însufleţiţi de gestul femeii, oamenii au luat cu asalt Palatul domnesc şi i-au eliberat pe revoluţionari,cu prețul a opt morți și mai mulți răniți.

Gheorge Magheru a primit conducerea armatei și sarcina constituirii bazei armate a revoluției în Oltenia.

 Din guvern făceau parte personalităţi ale revoluţiei, precum: N. Bălcescu, C. A. Rosetti, I. C. Brătianu, Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell.

Evenimentele au mai fost relatate şi de alte publicaţii europene precum: „Le Siècle” (jurnal parizian), care scria pe 22 iulie, în articolul „Scrisoare din Bucureşti”:

„Ieri, la douăsprezece şi jumătate, o altă revoluţie sângeroasă a izbucnit aici, dar, din fericire, poporul a înăbuşit-o. Odobeasca, fostul şef al miliţiei naţionale, şi Solomon, colonel al celui de-al 3-lea regiment de infanterie, au atacat, în fruntea a 400 de soldaţi, pe membrii guvernului care se aflau reuniţi, pentru a-i lua prizonieri; dar poporul se adună în grabă, în jurul unei tinere eroine, care rupse rândurile soldaţilor şi se năpusti spre palat.Mulţimea intră şi-l arestă pe Odobeasca. Solomon fugi. Soldaţii declarară că nu vor mai trage niciodată asupra fraţilor lor şi că fuseseră înşelaţi”.

Totodată, „Allgemeine Zeitung” – Augsburg (cotidian bavarez) relatează evenimentele de la 19 iunie din Bucuresti, spunând: „Chiar acum, la orele 2, tumultul cuprinde strada principală. S-a făcut încercarea de a se aresta întregul guvern provizoriu, dar a eşuat total. O eroină a împins mulţimea către palat şi, trădătorii fură prinşi, iar revoluţia valahă a fost salvată”.

De asemenea, „Gazeta Transilvaniei” scria că: „O româncă ce poartă arma ca orice bărbat s-a pus în fruntea poporului, cu două pistoale în mână, încurajându-l la luptă”. Poporul, „electrizat” de curajul acestei „femei oacheşe, înalte, cu eşarfă tricoloră pe pieptul ei – cum era descrisă de scriitorul A. Pelimon – şi înarmată ca cel dintâi luptător, a reuşit să-i elibereze pe conducătorii revoluţiei”.

Despre fapta Anei „Pruncul român” scria că „se expuse cu vitejie, cu dispreţuirea morţii, primejdiei celei mari şi, când gloanţele şuierau împrejurul ei, nu-şi părăsi locul”.

  „Amicul poporului” – o gazetă românească din Pesta spunea că: „o femeie aşa de bărbată ca Anetta Ipătescu e vrednică ca nu numai de toţi românii, ci de toată lumea civilizată să fie celebrată”.

1857: La Paris, a fost încheiat un Tratat între Austria, Franţa, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman, cu privire la frontiera dintre acesta din urmă şi Rusia, prin care s-a hotărât ca Delta Dunării şi Insula Şerpilor să fie repuse sub suveranitatea Porţii Otomane, în loc de a fi alipite Moldovei.

Acest tratat adițional Tratatului de la Paris din 18/30 martie 1856, hotăra ca Delta Dunării și Insula Șerpilor să fie repuse sub suzeranitatea Porții Otomane.

În urma Războiului Crimeii, Rusia fusese obligată să cedeze către Principatul Moldovei, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, Delta Dunării, insula Șerpilor (anexate în 1829) și partea de sud a Bugeacului (anexat în 1812). Inițial, sultanul otoman, suzeran al Moldovei, revendicase și cedarea Cetății Albe, pe atunci „Ak-Kerman”, de către Rusia către Moldova, pentru a relua el însuși direct în stăpânire Delta și insula Șerpilor.

În final Turcia a recuperat Delta Dunării și insula Șerpilor, dar fără ca Moldova să recapete Cetatea Albă. Protocolul de la Paris semnat la 6 ianuarie 1857 stabilea că Insula Șerpilor va aparține statului posesor al gurilor Dunării (în acel moment Imperiul Otoman), care se obliga să întrețină pe insulă un far pentru navigația navelor ce treceau pe Dunăre, spre portul rusesc Odesa. Tratatul adițional de la Paris din 7/19 iunie 1857, a confirmat aceste hotătâri.

1865: A murit Evanghelie Zappa, moşier, negustor şi întreprinzător aromân, bine cunoscut, la jumătatea secolului al XIX-lea, atât în Ţările Române, cât şi în Grecia. (n. 1800, în Labovë e Madhe, azi in Albania).

A fost primul care a lansat, cu mulţi ani înaintea francezului Pierre de Coubertin, ideea renaşterii olimpismului modern si în acest sens,  a redactat un proiect şi a creat un fond necesar organizării jocurilor şi construcţiei unui aşezământ olimpic (Zappeionul din Atena, un complex de clădiri, cu stadion, amfiteatru de conferinţe şi cu săli de gimnastică).

In anii 1859 şi 1870 statul grec a organizat, cu fondurile date de el, două ediţii modeste ale olimpiadelor moderne.

In România, Zappa a susţinut financiar construcţia Ateneului şi înfiinţarea Academiei Române, precum şi reclădirea Bucureştiului, pârjolit de un mare incendiu.

1866: Este adoptată Legea asupra taxelor vamale a Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, în baza căreia s-a făcut  prima lor organizare vamală.

Deși a reprezentat prima organizare vamală din Principatele Române, punerea sa în aplicare a fost amânată prin alte două legi succesive. Prima lege vamală modernă și sistematizată a fost promulgată la 15 iunie 1874 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1875.

1878: România a prezentat Congresului de la Berlin (desfăşurat în perioada 1/13.VI-1/13.VII.1878), prin I. C. Brătianu şi M. Kogălniceanu, un Memorandum care se poate  sintetiza  în următoarele cinci puncte:

• Nicio parte a teritoriului să nu fie dezlipită de la statul român;
• Teritoriul naţional român să nu servească ca drum de trecere a trupelor ruseşti din Bulgaria;
• România, în virtutea drepturilor ei seculare, să ia din nou în stăpânire gurile Dunării, inclusiv Insula Şerpilor;
• România să primească despăgubiri proporţionale forţelor angajate în luptă;
• Independenţa României să fie solemn recunoscută şi teritoriul ei declarat neutru (19.VI/1.VII).

Congresul de la Berlin (organizat în perioada 13 iunie – 13 iulie 1878) a fost o întâlnire a principalelor puteri europene ale vremii și reprezentanți ai Imperiului Otoman.

El s-a desfășurat în urma conflictului dintre Imperiul Țarist și cel Otoman (1877-1878) și a avut drept scop principal reorganizarea Țărilor Balcanice. Cancelarul Otto von Bismarck a fost cel care a încercat să echilibreze balanța între interesele divergente avute în zonă de Imperiul Britanic, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Rus.

Congresul de la Berlin, din 1878, a fost organizat la inițiativa lui Bismarck, cancelarul noului imperiu german, unul dintre marile puteri economice și militare ale secolului al XIX-lea.

La 19 iunie reprezentanții români au fost admiși la ședință însă doar pentru „a fi auziți, dar nu ascultați”. Congresul de la Berlin a consacrat recunoașterea internațională diplomatică a independenței de stat, pe care România și-o proclamase cu un an mai înainte.

O importanță enormă o prezintă faptul că, prin înlăturarea atât a suzeranității otomane, cât și a tutelei marilor puteri garante, România și-a dobândit egalitatea juridică cu toate statele suverane.

1882: S-a născut la Burdusaci, Bacău, sociologul Ştefan Zeletin (pseudonimul lui Ştefan Motăş, d. 1934), economist şi filosof de orientare neoliberală (m. 20 iulie 1934, București).

A fost profesor la Universitatea din Iaşi.

A condamnat socialismul, susţinând capacitatea de perfecţionare a capitalismului şi posibilitatea transformării pe baze neoliberale („Neoliberalismul”, 1927).

A demonstrat că singura cale pentru modernizarea României o reprezenta capitalismul dar că un capitalism autentic nu se putea construi decât de o burghezie națională în strânsă legătură cu burghezia europeană. Pentru aceasta era nevoie de un partid liberal puternic și de o doctrină care să inspire o guvernare luminată.

Din scrierile sale: Evanghelia naturii, Scurtă expunere a filosofiei sceptice, Burghezia română. Originea și rolul ei istoric, Neoliberalismul. Studii asupra istoriei și politicii burgheziei române – un îndrumar teoretic și practic pentru orice guvernare liberală, Nirvana, gânduri despre lume și viață.

În studiile sale de filosofie, Zeletin a dezvoltat opinii idealiste, spiritualiste („Evanghelia naturii). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii sale ziua de 19 iulie 1882.

1899: Se naște în București, George Călinescu (d. 12 martie 1965, Otopeni), critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă.

Pe numele sau adevarat Gheorghe Vișan, este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.A editat revista Sinteza, în colaborare cu alți scriitori, și două numere din revista sa personală Capricorn (1930). A devenit în 1936 Doctor în Litere la Universitatea din Iași cu o teză despre Avatarii faraonului Tla, nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită și pusă în valoare chiar de el.

A fost numit conferențiar de literatură română la Facultatea de Litere a Universității din Iași, iar din 1945 s-a transferat la Universitatea din București. În 1926 a debutat cu versuri în Universul literar, a colaborat la Viața literară și Gândirea, a făcut parte din comitetul de conducere al revistei Viața românească. La București a colaborat cu prestigioasa Revistă a Fundațiilor Regale.

A realizat monumentala “Istorie a literaturii române de la origini până în prezent” şi studii de referinţă despre scriitori români precum Mihai Eminescu şi Ion Creangă. (romane: “Enigma Otiliei”, “Scrinul negru”, “Bietul Ioanide”).

1900 : A decedat la Sigmaringen, în Germania, Prințesa Josephine de Baden (Josephine Friederike Luise de Baden) mama lui Carol I, rege al României, fiică al lui Karl, Mare Duce de Baden și a soției lui, Stéphanie de Beauharnais ; n. la 21 octombrie 1813, Mannheim, Confederația Rinului).

A fost al treilea copil și a doua fiică a cuplului Marelui Ducat de Baden, căsătorită cu Karl Anton Joachim Zephyrinus Friedrich Meinrad, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen.La naștere a primit prenumele nașei sale, fosta împărăteasă franceză Joséphine de Beauharnais,soția împăratului Napoleon I, mama adoptivă a mamei sale.

1906: Regele Carol I al României a inaugurat, în parcul din Dealul Filaretului (actual „Carol I”), din Bucuresti „Expoziția generală română”, dedicată împlinirii a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de împăratul Traian în anul 106, a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I ( în 1866) și a 25 de ani de la proclamarea Regatului României în anul 1881.

Fotografie din colecția „Bucureştii în imagini. Expoziţia Generală Română 1906” a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.

Concepută în spiritul marilor expoziții universale din vestul Europei, care au marcat istoria civilizației în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Expoziția Generală Română din 1906 s-a desfășurat în zona Filaretului (Parcul Carol de astăzi), la propunerea lui Take Ionescu. Comisar general al expoziţiei a fost numit dr. Constantin I. Istrati (1850-1918), profesor universitar, președinte al Academiei Române și autor a numeroase publicații științifice de fizică și chimie, dar și pasionat colecționar de documente vechi.

Scopul acesteia era acela de a prezenta realizările economice, sociale, politice și culturale ale țării.

1906: A luat ființă printr-un Decret al regelui Carol I, Institutul Geologic al României. Tot prin Decret regal, la 10 martie 1906 s-a creat Corpul geologilor.

De la înființare și până în 1928, directorul institutului a fost Ludovic Mrazek.

1919: A încetat din viaţă omul politic român Petre P. Carp, unul dintre întemeietorii ”Junimii”, şeful Partidului Conservator (1907-1912), de mai multe ori ministru şi prim-ministru, cunoscut critic literar şi traducător; (n. 29 iunie 1837).

A participat activ la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea Principatelor Unite. La 11 februarie 1866 a fost numit secretar intim al Locotenenței domnești, iar ulterior secretar al Agenției diplomatice a României la Paris (mai 1867 – iulie 1867).

A fost inițiat în francmasonerie la 21 octombrie 1867 în Loja Steaua României din Iași, iar la 19 noiembrie același an, primește gradul de Companion.

A fost ales în numeroase rânduri deputat și senator în Parlamentul României si a  îndeplinit numeroase funcții politice în cadrul guvernelor care au succedat la conducerea țării după abdicarea domnitorului Cuza (ministru al Afacerilor Străine, ministru al Cultelor și Instrucțiunii, ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, ministru al Finanțelor) fiind ales de două ori președinte al Consiliului de Miniștri.

A activat în cadrul diplomației românești îndeplinind funcțiile de agent diplomatic la Viena și Berlin (martie 1871 – aprilie 1873) și ulterior la Roma (aprilie – octombrie 1873). În perioada noiembrie 1882 – octombrie 1884 a fost numit Trimis extraordinar și ministru Plenipotențiar al României la Viena.

În anul 1891 gruparea „junimistă” se desprinde din cadrul Partidului Conservator și formează Partidul Constituțional, iar Petre P. Carp este ales președinte al acestui nou partid. După fuziunea din 1907 a tuturor elementelor politice conservatoare din România, a fost ales președinte al Partidului Conservator (21 aprilie 1907 – 14 mai 1913)  şi autorul programului politic al acestui partid, intitulat „Era nouă”.

În timpul Primului Război Mondial a fost unul dintre susținătorii ideii de intrare a României în război alături de Puterile Centrale. A fost prim-ministru al României de două ori (19 iulie 1900 – 27 februarie 1901 și 14 ianuarie 1911 – 10 aprilie 1912) din partea Partidului Conservator.

1927: S-a născut in localitatea Gușoeni, județul Vâlcea, renumita  scenaristă și regizoare de film română, Malvina Urșianu; d. 6 august 2015, București.

A studiat Istoria Artelor la Institutul de muzeografie, paleografie și biblioteconomie de la Arhivele Statului și a urmat cursul experimental de cinematografie ținut de regizorul, scenaristul și actorul Jean Georgescu.

A studiat singură filmele regizorilor străini și a început cariera ca asistentă de regie pentru documentarele lui Jean Georgescu, Petrolul și Pădurile. A fost asistenta acestuia și la regizarea filmelor În sat la noi, Directorul nostru, apoi asistenta lui Dinu Negreanu la Nepoții gornistului, a Marietei Sava și a lui Victor Iliu la regizarea filmului Mitrea Cocor.

Prima regie personală a fost cea a filmului Bijuterii de familie (1957), inspirat din nuvela lui Petru Dumitriu, dar în timpul filmărilor a fost întreruptă, a continuat cu Vânt de martie, tot după o nuvelă a lui Petru Dumitriu, filmul având aceeași soartă. În 1958 i s-a înscenat un proces de demascare și a fost acuzată de sabotaj ideologic și anticomunism, fiind arestată și închisă, iar timp de 8 ani a fost interzisă in cinematografie.

În perioada 1968–1987 a realizat 8 filme (Scenariul și regia): Gioconda fără surâs, Serata, Trecătoarele iubiri, Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu, Liniștea din adâncuri, Pe malul stâng al Dunării albastre, O lumină la etajul zece, Figuranții. A urmat o altă pauză de 8 ani, căci se înăsprise cenzura comunistă. A revenit în 1995 cu filmul de televiziune Aici nu mai locuiește nimeni.

În 2000 a fost decorată cu Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii” și în 2002 A urmat filmul Ce lume veselă, pentru care, în 2003 a primit premiul special al juriului la Premiile Uniunii Cineaștilor din România, marcând retragerea sa din activitate. A fost căsătorită cu scriitorul și publicistul Paul Anghel.

1941: S-a născut la București, renumita actriţă română de teatru, radio, televiziune și film, Irina Petrescu.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, promoția 1963, clasa profesorilor Ion Șahighian și David Esrig.

Regizorul Liviu Ciulei a distribuit-o în rolul principal din Valurile Dunării (1960). A urmat imediat roluri în: Nu vreau să mă însor, Poveste sentimentală, Pași spre Lună, Străinul.

A jucat pe scena Teatrului „Bulandra” din București.A primit un rol în filmul lui Lucian Pintilie , Duminică la ora 6 (1966), (premiat la Mamaia 1965 și la Mar del Plata 1966). Alte filme: Șeful sectorului suflete, Prin cenușa imperiului, Răutăciosul adolescent, Facerea Lumii, Imposibila iubire, Stâlpii societății, Hotel de lux, Domnișoara Christina.

Irina Petrescu a decedat la 19 martie 2013, București.

1946: S-a născut la Sagna, Neamț, artistul plastic Neculai Păduraru, sculptor, desenator și pictor.

Neculai PĂDURARU 

A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, clasa profesorului Boris Caragea (1971–1975). A fost profesor universitar al Universității Naționale de Arte București. A participat la expoziții de grup și personale: Galeria Apollo, Sala Dalles și Galeriile Academiei Române din București, Galleria delle Ore din Milano, Academia di Romania di Roma, Galeria Dana din Iași.

 1955: A murit la București, compozitorul Marius Mihail; (n. 15 martie 1926, București).

A studiat la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, cu maeștri: Ion Dumitrescu, Mihail Jora, Marțian Negrea, Theodor Rogalski, Zeno Vancea. A urmat însă și Școala particulară de muzică ușoară înființată de Edmond Deda (1945), alături de voci alese ale vremii: Mara Ianoli, Aida Moga, Willy Donea ș.a.În perioada 1945 – 1948 a fost dirijor de orchestră la Teatrul Estradă, București.Pentru unele dintre compozițiile sale a folosit pseudonimul Ion Florea.

Un adevărat evergreen îi apare în  1954: se numea Departe. Se cântă și astăzi. Marius Mihail a fost un melodist în tot ce are mai frumos termenul, dar și armonia concepției. Succesele erau astfel explicabile. A pierit răpus de o necruțătoare boală a plămânilor.

Creație (selectiv): Funicularul; Pa, darling; Nu plânge dacă lumea-i rea; Strada;  Când iubești, a ta e viața; Picături din cer; Mi-e dor de-o dragoste curată, ș.a.

1956: S-a născut Octavian Penda, gravor, pictor, sculptor, medalist, ceramist; a înfiinţat şi condus Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi; (m. 2011).

1972: S-a născut actorul de teatru şi film Andrei Duban.

 A studiat la Academia de Teatru și Film, secția Actorie, clasa profesor Ion Cojar. A jucat la Teatrul „Ion Creangă”, Teatrul Mic, Teatrul „Bulandra”, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, în: Visul unei nopți de vară, Vassa Jeleznova, Romeo și Julieta, Năluca, Boabe de rouă pe frunza de lotus în bătaia lunii, Moartea unui comis voiajor, Numele trandafirului, Anna Karenina, etc. A jucat în filmele: Acțiunea Zuzuc, Declarație de dragoste, Căsătorie cu repetiție, Duminica în familie, Amen, The House of Magic.

1973: A murit Gabriel Georgescu, poet, traducător (din poezia franceză, rusă şi maghiară) şi profesor; (n. 1911),

 1983: Avea loc inaugurarea podului rutier de la Agigea, circulaţia desfăşurându-se pe patru benzi. Dezvoltarea portului şi traficul rutier crescut au dus la necesitatea unui proiect foarte important pentru Constanţa, şi anume construirea unui nou pod rutier peste canal la Agigea, care are rolul de a prelua traficul greu de pe vechiul pod.

• Conform oficialilor, podul de la Agigea are lungimea totală de 290 de metri, structura hobanată având 246,65 de metri lungime.

1987: Biserica Sfânta Vineri – Hereasca, din Bucuresti , cu  hramul „Cuvioasa Parascheva” (datând din 1645), a fost demolată.Peste trei mii de credincioși au sfidat atunci Securitatea și Miliția. Pentru prima oară în România oamenii au strigat: „Jos comunismul! Jos Ceaușescu!„.

S-au operat arestări, dar lumea nu ceda. Muncitorii au refuzat să dărâme biserica și au fost aduși pușcăriași, cărora li s-a promis reducerea pedepsei. „La 20.30 pușcăriașul care s-a agățat de turlă a căzut și am aflat că după câteva săptămâni a murit în spital. În genunchi, lumea plângea în hohote, se auzeau blesteme, iar securiștii arestau…”, spunea preotul paroh Gelu Bogdan.

Pe locul fostei biserici a apărut, peste noapte, un covor de zeci de mii de lumânări. Securiștii n-au avut curajul să-i oprească.

Pe locul ei autoritatile comuniste au  construit un bloc de locuinte…

Prin grija preotului paroh, Gheorghe Bogdan, cea mai mare parte din bunurile sacre ale bisericii au fost salvate, fiind duse în custodie la Mănăstirea Cernica și la muzeul Herești.

1992: A început Bătălia de la Tighina care s-a desfășurat între 19–22 iunie 1992, între forțe ale poliției și ale unităților nou-formate ale armatei Republicii Moldova, pe de-o parte și garda separatistă a Republicii Moldovenești Nistrene, Armata a 14-a sovietică/rusă și voluntari ruși (cazaci) și ucraineni pe de altă parte.

Bătălia s-a încheiat odată cu intervenția armatei ruse (mult superioare) de partea forțelor separatiste, schimbând raportul forțelor de partea separatiștilor. Potrivit unor estimări făcute la Chișinău, au murit 279 de combatanți și 1.223 de civili.

1996 : S-a născut la București gimnasta de talie mondială Larisa Iordache.

S-a antrenat la Colegiul Național Sportiv Cetate Deva, fiind apoi transferată la lotul olimpic de la Izvorani.Este multiplă medaliată olimpică, mondială și europeană, câștigătoare a medaliei de bronz în proba pe echipe la olimpiada din 2012, cvadruplă medaliată mondială și de 12 ori medaliată europeană.

2000: Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a anunţat câştigătorul turului doi al alegerilor locale pentru Primăria Bucureştiului în persoana candidatului PD, Traian Băsescu.

2001:  Guvernul condus de prim ministrul Adrian Năstase şi-a asumat răspunderea în Parlament, pentru legea investiţiilor directe.

 2001: La Institutul de Cardiologie „Prof. dr. C. C. Iliescu” Fundeni, s-a efectuat primul implant de cord artificial complet în interiorul bolnavului, prima intervenţie de acest gen din Europa Centrală şi de Est.

A fost implantată o inimă artificială, un sistem montat la nivelul abdomenului bolnavului. Operația a fost efectuată de o echipă condusă de către profesorul Vasile Cîndea, directorul institutului, și de către Șerban Bubenek, șeful proiectului românesc de asistare mecanica a cordului. La intervenție au mai participat medici de la Spitalul Universitar Saint Luc din Bruxelles.

2001:  Parlamentul de la Budapesta a adoptat cu 303 voturi “pentru”, 187 “împotrivă” şi 8 abţineri, Legea privind statutul maghiarilor din ţările vecine.

Guvernul României a luat notă de acest lucru şi de faptul că observaţiile părţii române nu au fost luate în considerare.

2003: Se lansează versiunea locală în Limba română a Wikipediei. Versiunea de la această dată se află arhivată .

 Vizionați Aici.

2008: A decedat regizorul de teatru, film si televiziune,Constantin Dinischiotu; între anii 1977 şi 1994 a lucrat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română; (n. 11 mai 1927, București).

Schiţa – Pusa Roth

A urmat în perioada 1945–1949 cursurile Facultăţii de Litere şi ale Facultăţii de Drept din Bucureşti.

Între 1947–1948 a fost regizor tehnic la Teatrul Sărindar al Mariei Filotti, apoi asistent de regie la Formaţiile artistice ale Armatei.

În perioada 1950–1951 a urmat cursuri de perfecţionare la Academia de Film din Bucureşti. Asistent de regie, la începutul carierei, la Teatrul Naţional din Iaşi (1952–1953), a activat ca regizor şi director la mai multe teatre din ţară:

Teatrul Alexandru Davila din Piteşti (1953–1958; 1967–1974), Teatrul din Valea Jiului, Petroşani (1958–1959), Teatrul din Constanţa (1959–1967), Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani (1974–1977), Teatrul Fantasio din Constanţa (1991–1994), Teatrul din Galaţi (1995–1996), Teatrul din Reşiţa (1996–1997), Teatrul Bacovia din Bacău (1999–2000). În perioada 1977–1994 a fost angajat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română.

 2013: A decedat Alexandru Muşina, antologist, editor, eseist, publicist, poet şi profesor ; (n. 1 iuie 1954).

A absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti în 1978. A lucrat ca profesor de literatură la liceu, iar între 1984 şi 1987 a cultivat flori.

A fost de asemenea doctor în litere la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (din 1996) şi profesor de scriere creativă, folclor, literatură comparată la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov si patron al Editurii Aula din Braşov.

Debutează în volumul colectiv de poezii Cinci, la Editura Litera, în 1982, iar individual cu Strada Castelului 104, la Editura Cartea Românească, în 1984. A fost membru al Cenaclului de Luni.

  2016: A murit la Veneția, în Italia, istoricul şi disidentul anticomunist  Mihnea Berindei (n. 22 martie 1948, la București), fiul academicianului Dan Berindei. A emigrat în Franţa în 1972.

Mihnea Berindei a urmat Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti între anii 1966-1970, învăţând în paralel turca veche cu profesorul Mihail Guboglu, care l-a îndrumat pentru cariera de specialist în istoria Imperiului Otoman.

În ultimul an de studenţie a reuşit să obţină o viză de studii şi documentare în Turcia, de unde s-a îndreptat spre Franţa. Ajuns la Paris, s-a înscris la Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE), pe care a absolvit-o în anul 1972, şi a continuat să studieze paleografia otomană.

A ocupat diverse poziţii de cercetător la Centrul de Studii privind URSS, Europa de Est şi Spaţiul Turc al Şcolii de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale (EHESS). Din anul 1977, activitatea de istoric s-a împletit cu cea de militant în sprijinul opoziţiei democratice din Europa Centrală şi de Est şi în special, în susţinerea rezistenţei faţă de regimul Ceauşescu din ţara natală.

Între anii 1971 şi 1991 a lucrat ca cercetător specializat în istoria Imperiului Otoman la Şcoala de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale (École des Hautes études en Sciences Sociales). Din 1991, a fost angajatul Institutului de Ştiinţe Sociale şi Politice al Centrului Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNRS).

În afară de opera istorică, este cunoscut pentru rolul său eficient de mobilizare a presei şi opiniei publice occidentale în susţinerea disidenţei din Europa Centrală şi de Est şi în special, din România. Între 1977 şi 1989, a publicat articole care dezvăluiau şi denunţau realităţile epocii Ceauşescu.

A făcut parte din grupul prestigios al exilului democratic anticomunist care a mobilizat vocile disidente din România. După căderea regimurilor comuniste, s-a remarcat prin susţinerea organizaţiilor şi mişcărilor democratice din Europa ex-comunistă, în special din România, Bulgaria, Albania şi Republica Moldova.

  2016:  A decedat la Ghermănești, județul Ilfov, generalul de armată, Victor Atanasie Stănculescu; (n. 10 mai 1928, Tecuci, județul Galați).

La data de 17 decembrie 1989, având funcția de ministru adjunct al apărării naționale, a fost trimis de ministrul Vasile Milea la Timișoara pentru a reprima revoluția. Ceaușescu a fost foarte mulțumit de activitatea lui, întrucât l-a numit comandant militar unic al Timișoarei.

După căderea regimului ceaușist a fost numit în funcția de ministru al economiei naționale între 28 decembrie 1989 și 16 februarie 1990 și ulterior, ministru al apărării naționale în perioada 16 februarie 1990 – 29 aprilie 1991.

În anul 1990 o comisie guvernamentală de anchetă a evenimentelor din 1989 condusă de Viorel Oancea, a propus trimiterea sa în judecată pentru participare la reprimarea revoluției.

Acest lucru s-a întâmplat abia în 1997. În anul 1999 a fost condamnat de Curtea Supremă la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav săvârșit prin reprimarea revoluției din Timișoara, hotărâre confirmată în 2000 în urma recursului. Ca urmare a recursului în anulare promovat de procurorul general Tănase Joița, aceste hotărâri judecătorești au fost casate în 2004 , dar după rejudecare, au fost reconfirmate în 2007.

În octombrie 2008 Curtea Supremă a respins recursul generalului Stănculescu la decizia din 2007, acesta ispășindu-și în închisoare sentința pronunțată în 1999.

Prin aceeași hotărâre, a fost degradat militar, urmând a fi scos din evidențele militare.

Potrivit motivării sentinței dată publicității în 5 decembrie 2007, Victor Atanasie Stănculescu a făcut parte din comandamentul care a condus acțiunea de reprimare a manifestațiilor de la Timișoara și a exercitat cu „vădit exces de zel” atribuțiile ce i-au revenit în cadrul acelui comandament.

La 20 mai 2014, după ispășirea a cinci ani din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat, Victor Stănculescu a fost eliberat condiționat.

În 24 martie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea lui Victor Stănculescu și a coinculpatului său din proces, Mihai Chițac, cu privire la pretinsele nereguli din procesul prin care au fost condamnați.

 CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Apostol Iuda

Sfântul Iuda a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului.

Sfântul Apostol Iuda se număra intre frații Domnului nostru Iisus Hristos, adică între fiii dreptului Iosif, pe care îi avusese din căsătoria anterioară cu Salomeea.

Abia după ce dreptul Iosif a rămas vaduv, i-a fost data în grijă Maica Domnului.

Sfântul Apostol Iuda este uneori numit in Scriptura „Iuda, fratele lui lacov ” (Luca 6; 16, Fapte 1; 13). Intre cărțile Noului Testament ni s-a pastrat de la el o Epistola Sobornicească.

Acesta își incepe astfel epistola: „Iuda, rob al lui lisus Hristos si frate al lui lacov (Iuda 1:1).

Chiar daca s-ar fi putut numi pe sine frate al lui Hristos cu aceeasi indreptatire ca si lacov, el nu o face.

Sfântul Apostol Iuda mai este cunoscut si ca Levi sau Tadeu. Insa, nu trebuie confundat cu celalalt Tadeu, care a facut parte din cei 70 de Apostoli ai Mantuitorului.

Sfantul Apostol Iuda a predicat Evanghelia in ludeea, Samaria, Galileea, Idumeea, Siria, Arabia, Mesopotamia si Armenia.

Ajungând să predice în ținutul Muntelui Ararat, Sfântul Apostol Iuda a fost prins de păgâni, răstignit și omorât cu săgeți.

CITIŢI  ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/19/o-istorie-a-zilei-de-19-iunie-video-2

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.;
10. agerpres.ro;
11. Cinemagia.ro;
12. CreștinOrtodox.ro.