ZIUA DE 28 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 28 ianuarie în istoria noastră

1764: A decedat la Bucureşti, domnitorul Constantin Racoviță (n.cca. 1699, Iași). A fost fiul lui Mihai Racoviță, iar tronul l-a câștigat, ca și tatăl său, cu ajutorul grecilor.

A domnit de două ori în Moldova (august 1749 – iulie 1753, februarie 1756 – martie 1757) și de două ori în Țara Românească (iulie 1753 – februarie 1756, martie 1763 – februarie 1764).

A promovat o plitică fiscală excesivă, introducînd dăti mari și a promovat în dregătoriile înalte greci, aduși de la Costantinopol.
Birurile apăsătoare ale lacomului domnitor şi abuzurile grecilor au provocat o puternică mişcare de nemulţumire în Țara Românească, a intrat, în 1755, în conflict cu boierimea neaoşă, fiind constrâns să-i izgonească pe consilierii greci şi să-l înlocuiască pe Manolache Gelepul din influentul post de capuchehaie – reprezentant diplomatic pe lângă Inalta Poartă.

În cele din urmă a obținut exilarea sau închiderea fruntaşilor boierimii autohtone.

În timpul celei de-a doua „guvernări” valahe a lui Constantin Racovită, la începutul anului 1764, populația din Bucureşti s-a revoltat, i-a eliberat pe Constantin Dudescu şi alți boieri arestați din îndemnul capuchehaiei Iordache Stavrachi, pe care fusese constrâns să-l alunge din Moldova, în vremea primei domnii ieşene, când grecul era consilier domnesc.

Decesul domnului s-a produs în 26 ianuarie/7 februarie 1764, în răstimpul răzmeritei bucureştene.

Unele surse sunt de părere că și-ar fi pus capăt zilelor de teama represalilor din partea Înaltei Porți, că l-ar fi ucis bucureștenii sau că, potrivit unui izvor grecesc contemporan, a murit din cauza consumului excesiv de spirt de melisă, sau în urma unui ospăț prea îmbelșugat.

1811: S-a născut la Bucerdea Grânoasă, Imperiul Austriac, profesorul şi diplomatul român Ioan Maiorescu, tatăl lui Titu Maiorescu.

Născut Trifu, își luase numele de Maiorescu pentru a sublinia înrudirea cu teologul român transilvănean, Petru Maior. A decedat la data de 24 august/5 septembrie 1864, la Craiova.

În 1829 a absolvit cursul de Filosofie al Gimnaziului din Blaj,in anul următor a devenit student ]n filosofie la Cluj, apoi la Seminarul din Pesta, pe care l-a terminat în 1835.

 În 1838 a publicat în Foaie pentru minte, inimă și literatură o violentă critică a vieții culturale din Țara Românească. A participat activ la Revoluția din 1848, primind însărcinarea de agent al Guvernului Provizoriu din Ţara Românească pe lângă Dieta din Frankfurt, unde a rămas până la înfrângerea revoluției din Principatele Române şi unde a desfășurat o intensă activitate diplomatică.

Stabilit la Viena, Ioan Maiorescu a scris în ziarele austriece articole despre români și redactează memorii în legătură cu problema românească.

Revenit în țară după Unire, a îndeplinit funcțiile de președinte al Obșteștii Epitropii, de director al Comisiei Centrale a Principatelor Unite, profesor la „Sfântul Sava“, director al Eforiei Instrucțiunii Publice și profesor la Școala Superioară de Litere din București.

A fost inspector al școlilor din Oltenia, profesor la Școala Centrală din Craiova. A alcătuit, împreună cu Aaron Florian, Al.I. Odobescu, August Treboniu Laurian și P.I. Cernătescu, proiectul de statut al Societății Literare Române (viitoarea Academia Română).

Din operele sale s-au remarcat lucrările: Asupra ortografiei românești, Despre vechimea românilor în Ardeal, Studii asupra limbii române, Puține cuvinte pregătitoare la studiul limbii românești.

  1821:  După ce în noaptea de 18 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu a părăsit Bucureștiul și dupa ce a întărit fortificațiile Manastirii Tismana, s-a instalat la Padeș.

 De aici, la 23 ianuarie el a dat cunoscuta Proclamatie prin care chema pe toți locuitorii țării să înlăture nedreptățile și „răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre” iar dintre aceștia „să se aleaga…cei care pot să fie buni și cu care noi dimpreună vom lucra binele, ca să le fie și lor bine, precum ne sunt făgăduiți”.

Foto: cunoscuta litografie „Oastea lui Tudor trecând Oltul de Carol Isler

În drumul sau spre Craiova, Tudor trece în fruntea pandurilor prin Baia de Arama, Broșteni si Strehaia, unde i s-au alaturat numeroși țărani și cetele lui Dimitrie Macedonschi şi Simion Mehedinţeanu (23-28 ianuarie).

  Coborând pe Motru, el si-a așezat tabăra la Ţânțăreni, nu departe de Craiova, la 4-28 februarie 1821, după care a stabilit contactul cu reprezentanții lui Alexandru  Ipsilanti, conducătorul trupelor Eteriei grecești, sprijinite de Rusia.

1845: S-a născut la Timișoara, dirijorul și compozitorul de muzici militare și muzică ușoară Iosif Ivanovici; d.16/28 septembrie 1902, București.

În 1859 a intrat copil de trupă în fanfara Regimentului 6 Infanterie din Galați. Aici a luat lecții de clarinet cu Alois Red. A studiat muzica la Iași, sub îndrumarea pedagogului Emil Lehr, fiind numit dirijor de formații de muzică militară.

A rămas aproape întreaga viață la Galați,unde a urmat o carieră de ofițer. În anul 1900 a fost numit Inspector general al muzicii militare din România. În 1901 s-a stabilit la București și a murit aici un an mai târziu.

A compus peste 350 de piese: mazurci, polci, cadriluri, serenade, romanțe, piese în stil popular: Sârba moților. Piese precum Porumbeii albi sau Hora micilor dorobanți fac parte din repertoriul fanfarelor militare și astăzi. Cea mai cunoscută compoziție a sa este Valurile Dunării, care s-a bucurat de un succes atât de mare, încât a fost uneori atribuită altor compozitori, între care și Johann Strauss-fiul.

A fost interpretată prima dată la Expoziția Universală de la Paris din 1889, în aranjamentul semnat de Emile Waldteufel, bucurându-se de un succes fulminant.A câștigat premiul pentru compoziție și a devenit imnul expoziției.

1850: S-a născut la Paris, scriitorul și militantul socialist Mircea C.A. Rosetti, fiul cel mare al lui C.A. Rosetti

A urmat cursuri universitare de literatură și drept în Franța. Era un pasionat al studiului istoriei, al economiei politice și al filozofiei.

Totodată, tânărul student a început să frecventeze mediile socialiste și cercurile revoluționare din Paris, implicându-se tot mai mult    în tumultoasa viață intelectuală și politică pariziană.

A devenit în scurt timp cunoscut și apreciat, mai ales pentru neobișnuitul său talent oratoric. A fost unul dintre primii socialiști români de tendință libertară.

Din scrierile sale: Anul nou, Spovedania unei murinde, O româncă, Bălanul, Zinca, 14 iulie al mamei Bernard, Cârmuiți și cârmuitori, Stăpânii noștri, Inamovibilitatea magistraturei

 1865: În România, este  întemeiata din iniţiativa lui Constantin Esarcu, a dr.Nicolae Kretzulescu şi a lui Vasile Alexandru-Urechia, Societatea  culturala “Ateneul Român, cu filiale în numeroase oraşe din ţară. Societatea a desfăşurat o susţinută activitate culturală (conferinţe, expoziţii, concerte), continuată de universităţile populare .

 Foto: Constantin Esarcu (n. 5 noiembrie 1836, București—d. 8 iunie 1898, Govora, județul Vâlcea) a fost naturalist, medic, pedagog, diplomat și om politic, membru corespondent (din 1884) al Academiei Române. A absolvit Institutul Monti și colegiul „Sfântul Sava” din București. La Paris a studiat științele naturale, iar licența în această disciplină a obținut-o în 1859 la Sorbona. În 1864 și-a luat doctoratul în medicină.

Încă de la începutul activităţii sale, Societatea şi-a propus să construiască un edificiu propriu care va fi un adevarat templu al artelor, ştiinţei şi culturii românesti. C.Esarhu afirma că: “Edificiul va fi închinat în exclusivitate artei şi ştiinţei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinaţii “.

Locul unde s-a ridicat Ateneul Român aparţinea familiei Văcăreştilor.

Conform concepţei Societăţii Culturale “Ateneul Român” s-a iniţiat o listă de subscripţie naţională pentru strîngere de fonduri (“Daţi 1 leu pentru Ateneu“), iar în anul 1886 arhitectul francez Albert Galeron va elabora un proiect avîndu-i alături pe marii arhitecţi ai epocii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr.Cantacuzino.

Proiectul edificiului a fost astfel elaborat încît să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”.

În 1888 a fost dat în folosinţă parţial, noul local, lucrările continuînd pînă în 1897 datorită lipsei de fonduri.

Beneficiind de această sala Societatea “Ateneul Român” şi-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului avînd loc conferinţe, concerte simfonice ale Societăţii Filarmonice Române înfiinţate din 1868 de către Eduard Wachmann, precum şi expoziţii de pictură (începînd din 1894 saloanele oficiale de belle-arte din Bucureşti s-au desfăşurat în această sală).

De altfel Ochestra Filarmonicii va concerta permanent imediat după darea în folosinţî a salii în 1888 pînă în ziua de azi.

1880: S-a născut pictorul Camil Ressu, membru al Academiei Romane; (m. 1 aprilie 1962).

 Familia sa  provine dintr-o familie de aromâni din regiunea Epirului, și s-a refugiat la Iasi curând dupa 1800, din pricina persecutiilor stapînirii otomane.

Camil Ressu s-a remarcat ca un bun desenator înca din liceu si se va înscrie în 1897, la Scoala de Arte Frumoase din București. 

A intrat la facultate dar, din cauza  dificultăților financiare, paraseste Bucurestiul si se intoarce la Iasi. În 1902 termină studiile la Școala de Belle-Arte din Iași, obținând medalia de argint și pleacă în același an să se perfecționeze în străinătate. Se oprește două luni la München vizitând muzeele din localitate, după care pleacă la Paris și se înscrie la Academia Julian, în atelierul lui Jean Paul Laurens, unde îi are colegi pe Jean Al. Steriade, Nicolae Dărăscu și Ion Theodorescu-Sion.

În patrimoniul Muzeului de Artă din Bucuresti  este inclusă şi lucrarea sa „Autoportret”.  

În 1917, împreună cu pictorii Nicolae Dărăscu, Ștefan Dimitrescu, Iosif Iser, Marius Bunescu și cu sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Ion Jalea și Oscar Han înființează asociația „Arta Română”, la Iași.   Participă activ la înființarea „Sindicatului Artiștilor plastici din România” în 1921, fiind ales președinte, funcție din care demisionează după doi ani.

În urma unei șederi mai lungi în satul Ilovăț (județul Mehedinți), realizează compoziția Cosași odihnindu-se, una dintre lucrările sale cele mai reprezentative, în care Camil Ressu și-a dezvăluit întreaga sa vigoare plastică.

Camil Ressu a fost profesor și rector al Academiei de Belle-Arte din București până în anul 1941, între elevii săi numărându-se Abodi Nagy Béla si Virgil Moise. Din 1950 a fost președinte de onoare al Uniunii Artiștilor Plastici, reluându-și și activitatea de profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. În 1955 i se acordă titlul de Artist al Poporului iar un an mai târziu este numit membru al Academiei Române.

1885: S-a născut la București, baritonul Jean Athanasiu ; (m. 20 noiembrie 1938, la București).

Rolurile cele mai reprezentative pe care le-a interpretat au fost Rigoletto (Rigoletto de Verdi), Scarpia (Tosca de Puccini), Cneazul Igor (Cneazul Igor de Borodin); a contribuit la întemeirea Operei Române din Bucureşti.

1886 : S-a nascut principesa Martha Bibescu ( la naștere Martha Lucia Lahovary), o apreciată scriitoare, poetă, memorialistă și politiciană română și franceză; (m.28.11.1973).

A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a prințesei Smaranda (Emma) Mavrocordat.

A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale.

De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX.

1897: În Rusia este efectuat primul recensământ general modern al populaţiei, potrivit căruia gubernia Basarabia avea în acel moment 1.935.412 locuitori,  dintre care 293.332 sau 15,2% constituiau populaţia urbană, iar 1.642.080 sau 84,8% cea rurală.

Trebuie însă subliniat că organizatorii recensământului au stabilit drept criteriu de determinare a etniei doar limba maternă, fără a lua în considerare şi apartenenţa etnică.

Primele date ale recensământului au fost publicate în 1899: „Grupa romanică este reprezentată de români (circa 900.000), care locuiesc în gubernia Basarabia (judeţele Bălţi, Soroca, Chişinău, Orhei) şi în judeţele de lângă Nistru din gubernia Herson. Potrivit rezultatelor recensământului, românii se situau pe primul loc (920.919 persoane), cu 47,5% din totalul populaţiei Basarabiei, fiind urmaţi de ucraineni, cu 19,6%, şi de evrei, cu 11,7%, pe când celelalte etnii deţi- neau proporţii între 0,1 şi 8%.

Puţin peste jumătate din populaţia rurală a Basarabiei (53,5%) declarase limba română drept limbă maternă, detaşându-se numeric cu mult față de vorbitorii celorlalte limbi.

O altă situaţie s-a profilat din această perspectivă în mediul urban. Primul loc le-a revenit persoanelor care au învăţat de la naştere limba ebraică, ele alcătuind 37,1% din totalul populaţiei înregistrate în oraşele basarabene.

Treapta de mai jos au ocupat-o vorbitorii de limba rusă, cu 24,4%, apoi cei de limba ucraineană, cu 15,7%. Popu- laţia românească autohtonă s-a situat pe treapta a patra, cu 14,1%, după care au ur- mat celelalte minorităţi conlocuitoare, cu procente neîn- semnate.

Este cazul să remarcăm că în 1945, cu ocazia întocmirii unei informaţii cu privire la componenţa naţională a Basarabiei, autorităţile sovietice au utilizat datele recensământului rusesc din 1897 publicate într-o enci- clopedie sovietică, în care este consemnat: români – 48%.

Dintre cei 920.919 români incluşi în registrele recensământului doar 4,5% locuiau în oraşe. Mult mai urbanizaţi s-au dovedit a fi armenii 62,1% din 2.080 de locui- tori), polonezii (52,6% din 11.696 de locuitori), grecii (52,4% din 2.737 de locuitori), cota parte a acestor trei etnii fiind însă mică în cadrul populaţiei urbane. De asemenea, un grad înalt de urbanizare îl aveau evreii (47,8% din 228.168 de locuitori) şi ruşii (45,9% din 155.774 de locuitori), mai mic ucrainenii (12,1% din 379.698 de locuitori) şi bul- garii (11,2% din 103.225 de locuitori).

Problema lipsei românilor din oraşele Basarabiei a fost explicată astfel de istoricul Ştefan Ciobanu: „Dacă cineva ar voi să-şi facă o idee oarecare asupra populaţiei Basarabiei după oraşele ei, ar cădea în cele mai cumplite greşeli.

Oraşele Basarabiei nu sunt emanaţia naturală a satelor din jurul lor, expresia logică a vieţii locuitorilor din Basarabia, cu alte forme sociale şi economice, dar cu acelaşi suflet, cu aceeaşi limbă, cu aceleaşi datini şi obiceiuri. Oraşele Basarabiei sunt cu desăvârşire străine sufletului poporului românesc dintre Prut şi Nistru”.

Profesorul şi scriitorul Robert Vasilievici Orbinski observa la 1884 fenomenul rusificării elitelor din regiune:

„In ceea ce priveşte intelectualitatea Basarabiei sau această pătură culturală, apoi ea se rusifică în toată Basarabia, cu o rapiditate uluitoare.

1898 : A decedat Alexandru Flechtenmacher, dirijor si pedagog român, întemeietorul si primul director al Conservatorul de Muzică și Declamațiune din Bucuresti (1864); (n.23.12.1823).

Este autorul primei operete românești, „Baba Hârca“, pe text de Matei Millo.a carei premiera a avut loc pe 26 decembrie 1848 la  Teatrul National din Iasi.

A compus, de asemenea, muzica pentru Hora Unirii, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum și primele vodeviluri și cuplete pentru piesele lui V. Alecsandri și cântece patriotice.

1908: S-a născut la Râmnicu Vâlcea, inginerul Anton Alexandru Necşulea, unul dintre specialiştii români de seamă români în electroacustică.A contribuit la repunerea rapidă în funcţiune a studiourilor de radiodifuziune bombardate în timpul războiului. A condus lucrările de construire a noii Case Radio şi a Sălii de Concerte Radio (ambele din Str. G-ral Berthelot), iar  între anii 1935 şi 1973 a fost director tehnic al Radiodifuziunii Române.

A devenit membru de onoare al Academiei Române în 1993; (m. 13 octombrie 1993).

A contribuit la proiectarea sau modernizarea unor studiouri de radio, TV si cinematografie.  

1912:S-a născut la Roman generalul, inginer chimist Mihail Florescu, comunist român de origine evreiască (nume real: Iancu Iacobi); a contribuit la punerea bazelor industriei chimice româneşti în industria petrolului; membru corespondent al Academiei Române din 1974; (m.25 februarie 2000, București).

A studiat la Facultatea de Științe a Universității din București (1930–1934), cu profesorii Gheorghe Longinescu, Ștefan Minovici, Eugen Angelescu și N. Dănăilă, obținând diploma de inginer chimist. A fost membru al PCR din ilegalitate și a făcut parte din lotul de comuniști români care a luptat în Spania în 1937 de partea trupelor republicane și ulterior în rezistența franceză până în anul 1944. A făcut parte din comitetul de conducere al Asociației Foștilor Voluntari Români din Armata Republicană Spaniolă înființată în 1945.

În 1946 a fost ales deputat permanent în Marea Adunare Națională. La propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost încadrat în Direcția Superioară Politică a Armatei, după care a deținut numeroase funcții înalte în ierarhia comunistă: ministru adjunct la Ministerul Metalurgiei și Industriei Chimice, ministru al industriei chimice, ministru al industriei petrolului și a chimiei, șef al secției de industrie al CC al PCR, vicepreședinte al Consiliului Economic, vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie. A efectuat studii și cercetări în probleme de structură și filozofie a materiei, în domeniul științelor naturii, științelor tehnice, sociale și filozofice.

 1918: În timpul Primului Război Mondial, în condițiile prăbușirii frontului, ca urmare a retragerii anarhice a armatei ruse bolșevizate, România, rămasă singură în fața trupelor inamice, a acceptat începerea tratativelor de pace cu Puterile Centrale, întrucât nu exista nicio altă soluţie viabilă de rezistență.

1928: A murit la Sibiu, Adolf Schullerus, profesor şi preot sas din Transilvania, autorul unor  încercări de elucidare a începuturilor saşilor din această provincie, bazându-se pe documente istorice şi elemente de lingvistică.(n. la 7 martie 1864 în localitatea Făgăraș).

A iniţiat alcătuirea unui dicţionar al graiului săsesc; (n. 1864).

1930: A încetat din viață la București, juristul Dimitrie S. Nenițescu, om politic conservator; deputat și ministru; (n. 18 aprilie 1861, Galați)

A fost director al Băncii Naționale a României.

 

1933: Guvernul  român condus de Alexandru Vaida -Voievod  semnează, sub auspiciile Ligii Națiunilor, “Acordul de la Viena”, care asigura împrumuturile capitaliștilor străini contractate în vederea „asanării economico-financiare a țării”, prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori și funcționari, sporirea și încasarea regulată a impozitelor.

1941: După rebeliunea legionară din zilele de  21.01- 23.01.1941, se constituie un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari si tehnicieni.

1943: În România, apare primul număr al ziarului ilegal “România liberă“, editat de organizația Uniunea Patrioţilor, inființată de cercurile comuniste în vara anului 1942, cu scopul de a închega o opozitie internă contra razboiului anticomunist din Rasarit.

După 23 august 1944 activitatea ei a fost reorientată în direcția luptei pentru “defascizarea” țării.

1943: S-a născut la Piatra Neamț, actriţa Florina Cercel.

  A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București.    A primit Premiul UNITER pentru rolul Vassa Jeleznova în regia lui Ion Cojar și Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

  A bifat peste 100 de roluri în filme şi piese de teatru.   Alături de Gheorghe Dinică (Aurică Fieraru, Bulibașa șatrei) a format unul dintre cele mai iubite cupluri de pe micul ecran. A fost căsătorită de 2 ori și nu are copii.

1950: A murit Constantin Lacea, filolog şi lingvist; în 1916 s-a refugiat în străinătate, mai întâi la Stockholm, apoi la Paris, unde, în vederea Conferinţei de Pace, a strâns un bogat material documentar referitor la istoria românilor; revenit în ţară (în 1920), a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică la Cluj.

Se numără printre realizatorii „Dicţionarului limbii române”, la care a redactat în întregime primele trei litere; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (n. 1875).

 1952: A murit (în lagărul comunist de la Ghencea) Nicolae Batzaria, scriitor şi ziarist aromân, creator de literatură pentru copii, cunoscut şi sub pseudonimul „Moş Nae”; (n. 1874).

1958: S-a născut interpreta de muzică uşoară Natalia Guberna.

1959 : A murit (la Paris) Pius Servien (pseudonimul lui Şerban Coculescu); poet, eseist, filolog şi filosof al ştiinţelor; fiul astronomului Nicolae Coculescu, stabilit în Franţa la sfârşitul anilor ’20 ai secolului XX.

Este cunoscut prin conferinţele ţinute la Radioteleviziunea Franceză, la Collège de France, la Sorbona, precum şi prin participarea la diverse congrese internaţionale de filosofie, estetică, lingvistică şi fizică teoretică; (n. 1902).

1977: Dizidentul român Paul Goma a distribuit mai multor diplomați din București scrisoarea deschisă de adeziune la Carta 77 .

Scrisoarea era adresată dizidentului anticomunist cehoslovac Pavel Kohout și camarazilor săi”și a fost citită în timpul Emisiunii Teze și antiteze la Paris, difuzată de postul de radio Europa Liberă.

Scrisoarea lui Goma, intitulată Către Pavel Kohout și camarazii săi, era gestul unui scriitor, fost deținut politic (1956–1963), urmărit și hărțuit de Securitate, ale cărui manuscrise au fost amânate în eternitate de către editurile românești și de cenzură, și care avusese curajul/normalitatea de a le trimite la edituri occidentale.

Prin caracterul ei deschis, public, această scrisoare, prin tot ce semnifică ea, constituie începuturile mișcării pentru drepturile omului în România.

După scrisoarea de solidarizare cu Charta 77 a cehoslovacilor, Paul Goma a trimis apoi o scrisoare deschisă dictatorului Nicolae Ceaușescu și, pe 8 februarie, o scrisoare deschisă adresată Conferinței de la Belgrad, semnată de peste 420 de persoane.

Pentru aceste scrisori în care se cerea guvernului României respectarea drepturilor omului și care au fost difuzate de Radio Europa Liberă și de presa occidentală a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitatea ceaușistă.

La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soției și copilului, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați din România. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui Nicolae Ceaușescu. A sprijinit înființarea în 1979 a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unei tentative de asasinat cu unui atac cu colet- bombă, capcană pusă la cale de regimul de la București.

1979 : A încetat din viaţă Barbu Theodorescu, istoric, folclorist şi editor, exeget al operei lui Nicolae Iorga; (n. 1905).

A studiat la Liceul Naţional din Craiova, după care s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie şi Facultatea de Drept din Bucureşti. Elev fiind, a fost cititor al bibliotecii Fundaţiei
Alexandru şi Aristia Aman din Craiova.

A urmat cursuri de specializare în Italia, Franţa şi Elveţia (1929-1931).

A fost secretar al profesorului N. Iorga, şi director de cabinet al preşedintelui Consiliului de Miniştri (1931-1932); profesor de liceu în Bucureşti, asistent, lector, conferenţiar universitar, subdirector la Fundaţia pentru Literatură şi Artă şi secretar al Uniunii Fundaţiilor Culturale.A fost doctor în litere şi filosofie (1939).
A colaborat la organizarea cursurilor Universităţii populare din Vălenii de Munte.
A început să publice ca elev de liceu, când a tradus piesa Les grandes de Pierre Veber şi Serge Basset, jucată pe scena Teatrului Naţional din Craiova; redactor şef al revistei Vremea (1930-1948), colaborând alături de Mircea Eliade, Gala Galaction şi George Călinescu ş.a. Opera: Nicolae Iorga (1931); Tipografia olteană (1931); Bibliografia operei lui N. Iorga (1931); Bibliografia istorică şi literară a lui N.Iorga, 1890-1934 (vol.I, 1935); Bibliografia politică,
socială şi economică a lui N.Iorga, 1890-1934 (vol.II, 1937); Manualul bibliotecarului (1939); Cultura italiană în România (1942); Folclor literar românesc (1967); Nicolae Iorga (1968);
Constantin Lecca (1969); Biografia şcolară a lui Nicolae Iorga. Studii şi documente (1970); Istoria bibliografiei române (1972);

1983: A avut loc zborul inaugural, cu pasageri, al avionului Rombac 1-11, primul avion de pasageri cu reacție construit în România.

A fost construit după licență engleză la Întreprinderea de Avioane București, iar primul avion a fost terminat în luna august 1982 . Zborul oficial de prezentare al acestui avion în fața conducerii statului a fost executat la 20 septembrie 1982, pe aeroportul Băneasa, iar primul zbor cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 (YR-BRA) a avut loc la 28 ianuarie 1983, pe ruta București–Timișoara.

1990: În Piata Victoriei din București, se înfruntă doua tabere: una a simpatizanților FSN și cealaltă a simpatizanților partidelor politice care protestau împotriva hotărârii FSN de a participa la alegeri.

În zilele de 28 şi 29 ianuarie, a avut loc un miting în Piaţa Victoriei din Bucureşti, organizat de PNŢCD, PNL, PSDR şi diferite asociaţii (însoţit de busculade între adversarii şi adepţii FSN), în cadrul căruia s-a cerut ca FSN şi Guvernul provizoriu condus de Petre Roman să se retragă, locul lor urmând a fi luat de un Guvern alcătuit din reprezentanţi ai partidelor politice active.

S-a contestat dreptul FSN de a participa la alegerile generale din 20 mai.

În paralel s-a desfășurat o contramanifestație, organizată de FSN, în Piața Victoriei. La aceasta au participat muncitori și mineri sosiți din Valea Jiului. Se poate considera că aceasta a fost prima mineriadă. Mai mult: Prima mineriadă din istoria României a reprimat cel dintâi mare protest post-decembrist [ISTORIA ROMÂNILOR]

   După manifestația din 28 ianuarie organizată de partidele istorice (PNL și PNȚ-CD) și alte organizații civice, autoritățile FSN au făcut apel la mineri să vină în București pentru „restabilirea ordinii”.

Pe  29 ianuarie a avut loc (tot în Bucureşti) o demonstraţie favorabilă FSN, însoţită de blocarea de către manifestanţi, inclusiv mineri din Valea Jiului, a sediului PNŢCD

Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai Capitalei, iar ortacii, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care militau pentru democrație. 

În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii Frontului Salvării Naționale, câțiva zeci de manifestanți au fost răniți. S-au făcut și rețineri dintre cei care au participat la miting.

Minerii sosiți în data de 29 ianuarie 1990 au participat, împreună cu forțele de ordine și lideri FSN la percheziții și arestări ilegale la sediile unor partide și organizații civice aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea dictaturii lui Ceau

A fost prima Mineriadă din istoria României.

  1992: A murit la Paris, sculptorul de origine română Ion Vlad; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991; (n. 1920, Fetești, Ialomița).

Capodopera creației sale este Statuia lui Eminescu (foto), amplasată lângă Universitatea Sorbona de la Paris

. Statuia, turnată în bronz, la dimensiunea de 250 centimetri înălțime, a fost amplasată în orașul luminii chiar la centenarul decesului poetului, în iunie 1989. Atenţia asupra personalităţii lui Mihai Eminescu datează dinaintea plecării în capitala franceză.

Lucrările lui Ion Vlad, de o valoare deosebită, se află astăzi în posesia unor colecționari particulari şi instituţii fizice din România şi din străinătate, cum ar fi Muzeul de Național de Artă Contemporană, București, România; Muzeul Național de Artă al României, Bucureşti, România ; Muzeul de Artă, Constanţa, România; Muzeul Național Brukenthal, Sibiu, România; Muzeul de Artă, Timişoara, România.

Într-o perioadă în care viaţa artistică înregistrează cele mai diferite experimente, atât în planul mijloacelor tehnice, cât şi în cel al structurii figurative, sculptorul crede în posibilităţile nelimitate ale corpului uman de a acoperi întreaga gamă a problematicii existenţiale. A realizat monumente în aer liber la Timişoara, Bucureşti, Oneşti, Tokio, Evry-Paris, Monte Carlo, Cergy-Pontoise, Bois-Colombes, Nisa.” Constantin Prut In anul 1945 a primit Premiul Simu, iar in 1964 Premiul de Stat.

1999: Este înființată, la București Academia Română de Aviație.

Centrul de Antrenament și Perfecționare a Personalului din Aeronautica Civilă a fost reorganizat în Academia Română de Aviație, care are ca obiectiv pregătirea specifică în vederea atestării personalului aeronautic civil, precum și pregătirea periodică, specializarea și perfecționarea profesională a personalului aeronautic în funcție.

În prezent aceasta funcționează sub denumirea Școala Superioară de Aviație Civilă.

2000:A încetat din viaţă Aurel Grigoraş, dirijorul Corului Radiodifuziunii Române timp de peste 30 de ani; (n. 1932, București).

A absolvit în 1953 Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, secțiile Dirijat coral și Pedagogie muzicală.

În perioada 1953-1965, maestrul Aurel Grigoraș a fost dirijorul corului Teatrului de operetă din București, iar din 1965 până în 2000, a condus Corul Radiodifuziunii Române.

În anul 1975, maestrul a condus Corul Operei din Ankara (Turcia).

De-a lungul timpului, dirijorul Aurel Grigoraș și Corul Radiodifuziunii au întreprins diferite turnee în: Bulgaria, Ungaria, Germania, Italia, Spania, Israel și au colaborat cu dirijori de prestigiu precum: Roberto Benzi, Igor Markevici, Antonio de Almeida, Pierre Colombo, Pietro Argento, Kurt Sunderling, Gary Bertini, James Levine, Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Cristian Brancuși.

Acest material video este un omagiu adus maestrului Aurel Grigoras, dirijorul Corului Academic Radio in perioada 1965-2000.

2017: A încetat din viață la spitalul Colțea din București, actorul și regizorul basarabean, Ion Ungureanu, luptător pentru identitate națională română din Repblica Moldova, deputat unionist , ministru al culturii și cultelor ; (2 august 1935, Opaci, raionul Căușeni, Moldova ).

În calitate de ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi ani, pentru învățarea limbii române literare, regizorii basarabeni să lucreze în teatrele din România.

El a desființat în anul 1992 Teatrul Național “A. Pușkin” din Chișinău, înființând în locul lui Teatrul Național “Mihai Eminescu” . A repus în centru Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare.

 Regretatul luptător pentru cauza românității , Ion Ungureanu, a fost înmormântat la Cimitirul central armenesc din Chișinău, alături de poetul Grigore Vieru.

2022: Ne-a părăsit marele pictor contemporan Vladimir Șetran, fost profesor la Academia de Arte din București (n.23 martie 1935, Dăncăuți, Hotin, Bucovina de Nord, azi în Ucraina).

A fost unul dintre întemeietorii învăţămîntului superior de design în România, membru fondator, în 1969, al catedrei de specialitate la Bucureşti, în cadrul Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, împre­ună cu Ion Bitzan şi istoricul de artă Hainoroc Constantinescu, primul şef de catedră fiind Paul Bortnovschi – departamentul s-a numit iniţial Secţia de Estetica Formelor Industriale. Şetran a predat desen şi studiul culorii, a coordonat lucrări de atelier şi de diplomă. A fost şeful catedrei de design din 1990 pînă în 2004. Pe de altă parte, Vladimir Şetran a fost un pictor marcant al generaţiei sale, atît pentru arta de şevalet, cît şi pentru cea monumentală. A lucrat, de asemenea, tapiserie şi sculptură.

Cunoscutul critic de artă Andrei Pleşu scria despre Şetran în 2013, în Dilema Veche: „A făcut de toate. Nu din superficialitate, nu din orgoliul de a afișa dexterități multiple, nu dintr-o juvenilă nevoie de experiment, ci dintr-o vitală «poftă de a face», din dorința de a onora oferta infinită a lumii și de a explora potențialul nelimitat al creativității. “.

În 1964, lui Vladimir Şetran i s-a acordat Premiul I al Uniunii Artiştilor Plastici din România, pentru pictură, în 1984 Premiul I al UAP pentru artă monumentală, în 1988 Premiul Special al Uniunii Artiştilor Plastici, în 1994 Premiul pentru design al UAP, iar în 2001 Premiul pentru „Ambient-Instalaţie“ al Uniunii Artiştilor Plastici. În 2010, Vladimir Şetran a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi.

Bibliografie (surse) :

1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
2. Istoria md.;
3. Istoricul zilei blogspot.com;
4. Crestin Ortodox.ro;
5. Wikipedia;
6. http://www.worldwideromania.com
7.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
8. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
9. Historia.ro.