CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DOUĂ POSIBILE SCENARII ÎN CAZUL UNUI RĂZBOI ÎN TRANSNISTRIA

ANALIZĂ: Ce ar însemna pentru România un război în Transnistria ?

Zilele acestea, tensiunile din regiunea separatistă Transnistria au atins cote alarmante. După o serie de explozii despre care președintele R. Moldova, Maia Sandu, a spus că au fost provocate de forțe pro-război din interiorul regiunii transnistrene, acum așa-zisul minister al Apărării de la Tiraspol a convocat mobilizarea tuturor bărbaţilor cu vârste cuprinde între 18 și 55 de ani. Totul pare a fi o operațiune sub steag fals.

 Agențiile de presă ucrainene apreciază că Rusia ar putea pregăti o ofensivă înspre Odesa, din Transnistria. Dezghețarea conflictului din Transnistria ar pune România într-o situație complicată în plan regional.

Importanța strategică a Transnistriei

Transnistria reprezintă în bună măsură o creație artificială. În 1945, Romania a pierdut Basarabia și nordul Bucovinei, ambele teritorii fiind anexate de Uniunea Sovietică. Odată cu trecerea Basarabiei la URSS, teritoriul va face parte din RSS Moldovenească.

În perspectiva căderii comunismului peste tot în Europa în 1989, iar Uniunea Sovietică se clătina, autoritățile de la Moscova au încercat să prevină o eventuală unire între România și R. Moldova. Comuniștii radicali de la Moscova au creat un pol alternativ de putere la Tiraspol profitând și de faptul că Transnistria are o populație rusă numeroasă.

Ulterior conflictul dintre Transnistria și R. Moldova a fost exploatat de Rusia pentru a menține un control asupra R. Moldova. Din cauza acestui conflict înghețat dezvoltarea economică și politică a R. Moldova a fost îngreunată.

Acum, în perspectiva conflictului din Ucraina, Transnistria poate juca un rol strategic chiar mai avansat pentru Rusia. Ofensiva rusă în sudul Ucrainei a întâmpinat o rezistență acerbă. Odesa, ultimul port strategic liber al Ucrainei la Marea Neagră nu a putut fi cucerită de armata rusă.

Lucrurile s-ar putea schimba însă dacă Rusia ar încerca un atac concentric asupra Odesei din două direcții – de la Est, dinspre Crimeea și de la Vest dinspre Transnistria, acolo unde rușii staționează forțe militare.

Mișcarea de clește asupra Odesei ar putea duce la căderea orașului și la eliminarea ultimului port liber ucrainean la Marea Neagră.

Pe de altă parte, un astfel de scenariu ar putea duce apoi și la proclamarea independenței Transnistriei pe modelul republicilor separatiste Donețk și Luhansk din Ucraina.

Lucrul acesta ar putea reprezenta o recompensă dată de Putin forțelor separatiste transnistrene. Dar în acest caz, lucrurile ar putea lua o turnură abruptă în R. Moldova.

România, două scenarii în cazul unui conflict în Transnistria.

Prelungirea conflictului din Ucraina prin deschiderea unui nou front în R. Moldova ar complica serios lucrurile pentru România.

În acest scenariu am avea nu unul, ci două conflicte majore la granițele noastre.

Mai mult decât atât, din cauza culturii, limbii și istoriei comune, un conflict militar între Chișinău și Tiraspol ar determina România să facă o alegere aproape imposibilă: să sprijine sau să ignore conflictul?

Forțele unioniste ar cere implicarea României, invocând aceste elemente culturale comune.

Problema principală e că România este stat membru NATO în timp ce R. Moldova nu. Ori atragerea unui stat membru NATO într-un conflict de genul acesta ar risca să degenereze într-o confruntare mai largă între Rusia și NATO.

Din acest motiv, așa cum a preciza și ministrul Apărării, Vasile Dîncu, România nu ar putea să se amestece în conflict.

Cu alte cuvinte, din perspectiva României, problema majoră în cazul declanșării unui conflict în Transnistria, ar fi legată de modul în care autoritățile de la București ar trebui să răspundă. Ajutorul umanitar ar veni aproape sigur imediat.

Dar un ajutor militar ar fi problematic pentru că ar putea implica România, ca stat membru NATO, într-o confruntare militară, fie cu forțe sprijinite mai mult sau mai puțin direct de către Rusia, fie chiar cu forțe militare ruse.

Legătura specială dintre R. Moldova și România ar reprezenta în acest caz o adevărată piatră de moară pentru autoritățile de la București care nu vor putea privi pasive confruntarea fără să nu sufere costuri politice semnificative.

Publicitate

30/04/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Războiul din Ucraina: Vladimir Putin a pariat totul și a pierdut

Războiul din Ucraina: Vladimir Putin a pariat totul și a pierdut

Până în momentul în care în primele ore ale zilei de 24 februarie, Vladimir Putin a lansat invazia pe scară largă asupra Ucrainei, acesta părea că a câștigat confruntarea cu Occidentul. El obligase Statele Unite și Europa să-i ia în serios cererile; a experimentat plăcerea de a fi tratat ca liderul unei mari puteri; și a reușit chiar să intimideze ucrainenii, statele vecine ale Rusiei și lumea în general.

Tot ceea ce trebuia să facă pentru a-și consolida victoria a fost să recunoască independența așa-ziselor republici separatiste din Donbas, să accepte faptul că șansele Ucrainei de a adera la NATO erau nule și să continue acțiunile subversive împotriva Ucrainei așteptând ca, mai devreme sau mai târziu, această țară să se întoarcă înapoi pe orbita Rusiei.

Numai că, el a ales să distrugă totul invadând Ucraina, scrie https://www.atlanticcouncil.org.

Peste noapte, Rusia a devenit un stat paria, iar Occidentul a impus deja o gamă extinsă de sancțiuni și sunt așteptate și mai multe.

Opinia publică internațională a condamnat aproape în unanimitate războiul de agresiune al lui Putin, iar mii de cetățeni ruși și-au exprimat opoziția față de război prin demonstrații și petiții.  

Cel mai important, ucrainenii au ripostat, cu înverșunare și este foarte probabil că Putin nu se aștepta la asta.

În anunțul său inițial, în care pretindea că ar fi vorba de o „operațiune militară specială” și nu de o invazie, Putin le-a cerut soldaților ucraineni să depună armele, nu din preocupare pentru viața lor, ci pentru că el credea cu adevărat că aceștia vor fi fericiți să facă acest lucru.

Dar soldații ucraineni nu au fost fericiți să se predea și nici și nu au făcut-o.

În schimb, au provocat pierderi grele forței ruse de invazie și au uimit lumea cu curajul lor.

Acum ucrainenii din întreaga țară, s-au adunat în jurul drapelului, zeci de mii s-au oferit voluntari pentru unitățile de apărare teritorială, mult mai mulți au donat sânge, iar alții și-au predat economiile pentru a ajuta la finanțarea apărării țării.

Un val nemaiîntâlnit de fervoare patriotică a cuprins Ucraina.  

Națiunii ucrainene i s-au alăturat conaționalii din diaspora, care au organizat mitinguri și strângeri de fonduri pentru patria lor, considerându-se acum parte dintr-o națiune ucraineană modernă, pe cât de diversă, pe atât de unită în opoziția sa față de Putin și tot ceea ce reprezintă el, și anume dictatura și robia.

Ucrainenii au demonstrat că își iubesc țara și că sunt dispuși să se sacrifice pentru ea.

Spectacolul dramatic de unitate în timp de război și de forță națională a ucrainenilor este excepțional de incomod pentru Putin.

În încercările sale din ce în ce mai stânjenitoare de a-și justifica războiul, conducătorul rus a pretins că luptă împotriva unei adunături de „fasciști”, „naziști” și „dependenți de droguri”, care nu reprezintă pe nimeni, decât propriile lor interese și „stăpânii lor occidentali.

Putin a declarat război unei națiuni cu peste 40 de milioane de oameni dintr-o țară de mărimea Franței, hotărâtă să nu cedeze.

Opțiunile lui sunt acum în totalitate proaste. El ar putea încă să distrugă Ucraina și să comită un genocid masiv împotriva locuitorilor săi, dar chiar și cei mai nebuni dintre imperialiștii ruși, s-ar opune probabil ideii comiterii celei mai colosale atrocități din istoria omenirii.

De ce s-a comportat Putin atât de stupid? Un răspuns ar putea fi acela că este posibil să fi pierdut legătura cu realitatea, după ce s-a ascuns de teama COVID-19 timp de doi ani într-un buncăr .

O altă explicație ar putea fi aceea că, în fața lui, ca șef incontestabil al Kremlinului de mai bine de două decenii, consilierii săi sunt reticenți să spună adevărul, temându-se că îl pot supăra.

Recenta reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei a revelat o dinamică a puterii periculos de disfuncțională din Kremlin, cu un Putin singur pe un scaun asemănător unui tron, în timp ce slujitorii săi stăteau la distanță în sala vastă, ca niște școlari.

O altă posibilitate este că el a acceptat complet narațiunile de propagandă istorică imperială și sovietică rusă care, în mod tradițional, îi trimit pe ucraineni undeva între inexistență, sau la statutul de frate mai mic subordonat Rusiei.

Este foarte posibil ca această ideologie să-l fi orbit pe Putin și pe mulți dintre susținătorii săi, negând realitatea unei națiuni ucrainene cu propriile sale interese și cultură.

Prin urmare, Putin a pierdut. Sigur, Ucraina și ucrainenii vor suferi teribil de pe urma invaziei sale criminale, dar vor supraviețui și vor rezista ca o națiune puternică și modernă.

În schimb, acest război fără sens îl va confrunta pe dictatorul de la Kremlin cu un viitor incert.

11/03/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Abordarea actualei„operațiuni speciale” rusești din Ucraina, din perspectiva învățămintelor Revoluției române din 1989

Foto: Vladimir Putin, Volodimir Zelenski și Ion Iliescu

Învățăminte din Revoluția română din 1989 pentru abordarea „operațiunii speciale” rusești din Ucraina din 2022

Informațiile pot fi lacunare sau distorsionate în vâltoarea unor evenimente precum revoluții sau războaie. Cum analizele se raportează la informațiile accesibile, calitatea lor poate fi, pe cale de consecință, afectată (dincolo de erori de analiză în sine), constată juristul Lucian Bondoc într-o analiză publicată de https://www.contributors.ro/invataminte-din-revolutia-romana-din-1989-pentru-abordarea-operatiunii-speciale-rusesti-din-ucraina-din-2022/

Cu aceste rezerve, aș face câteva observații cu privire la situația din Ucraina și la modul de abordare.

  1. Este evident că Rusia a trimis trupe dincolo de frontierele sale de stat cu Ucraina în operațiuni de război.
  2. Este la fel de evident că asaltul vizează o destabilizare largă (cel puțin) a Ucrainei, nu doar o limitare la zonele locuite majoritar de ruși care doresc separarea de Ucraina (nu că aceasta din urmă ar fi fost acceptabilă din perspectiva dreptului internațional, dar nu ar fi fost foarte diferită de abordarea din Crimeea din 2014).
  3. Pe de altă parte, asaltul avansează mai greu decât spera Putin. E posibil ca acesta să fi fost indus în eroare și de ușurința cu care a preluat Crimeea și a dobândit un control de facto în zonele din est în 2014 unde avea, totuși, susținerea unei părți importante a populației locale.

Au contat, desigur, și:

(a) tehnologizarea ulterioară accelerată a armatei ucrainiene,

(b) experiența acumulată de aceasta în anii de conflict mai scăzut de atunci încoace,

(c) faptul că între timp au fost elaborate niște planuri mult mai atente pentru astfel de situații atât de către Ucraina, cât și de către Occident, precum și

(d) faptul că există, probabil, și unele forme de sprijin „subteran” pentru contracararea operațiunilor rusești din teren.

Este, deja, astfel, un cvasi-consens cu privire la faptul că Ucraina rezistă mai bine decât se anticipa, chiar dacă perioada de până acum nu permite încă să tragem concluzii cu totul tranșante pe subiect, având în vedere că vorbim de o țară mai mare ca suprafață decât România și Polonia, luate împreună, și cu o populație aproape cât cea a Spaniei.

Sper ca Ucraina să reziste în continuare. Timpul și lucrează rapid împotriva Rusiei. În orice caz, abordarea ucrainenilor, inclusiv la nivel de conducere, merită respect și apreciere.

4. De asemenea, valurile succesive de sancțiuni economice și multitudinea de vești proaste pentru Rusia din numeroase direcții (SUA, UE, Japonia, Turcia etc), precum și presiunea mediatică și populară au deja, și ele, un efect puternic și în creștere.

Chiar dacă o bună parte din acestea au fost anticipate de Rusia, probabil că s-a sperat că va fi totul „sub control” până să se avanseze cu toate valurile respective.

În plus, una este să te pregătești să primești sancțiuni și alta e să le și încasezi efectiv la nivelul psihologic și economic al populației largi din Rusia, într-un context în care asaltul asupra Ucrainei însăși nu mai e deloc văzut la fel de legitim intern ca în 2014.

5. Pe fundalul de mai sus, apar din ce în ce mai multe fisuri și în sprijinul popular rusesc, dar și al unor oficiali ruși.

6. Plasarea de către Putin a forțelor nucleare rusești în stare de alertă maximă e un semn puternic că toate cele de mai sus – cumulate – fac ca lucrurile să meargă prost pentru Putin și situația să se tensioneze „acasă”.

7. Aici, însă, ajung la partea în care experiența gestionării Revoluției române din 1989 ar împinge spre abordări ajustate față de ce se vede pentru moment.

8. Cred, astfel, că trebuie analizată varianta adaptării strategiei în sensul de a se rezista tentației de a lansa nediferențiat cât mai multe lovituri către Rusia și a împinge spre detronarea lui Putin și trecerea Rusiei în tabăra democrației, mizându-se pe reglări de conturi interne.

9. Subliniez că nu mă refer, desigur, la menajarea tocmai a agresorului în timp ce ucrainenii luptă pentru viața și viitorul lor. Dar pentru o eventuală înlăturare a lui Putin și oprirea cât mai rapidă a conflictului, trebuie avut în vedere că:

– Mentalitatea de tip autocratic privilegiază mai mult controlul decât banii.

– După mult timp de regim autoritar, populația largă/societatea civilă rămâne cu un rol foarte important, dar acesta nu trebuie supraapreciat politic, organizatoric și logistic într-o luptă pentru o schimbare de putere de profunzime;

– Motivul principal pentru care Nicolae Ceaușescu a fost abandonat în România de cercuri de putere foarte largi în decembrie 1989 a fost acela că Ceaușescu a ajuns să fie văzut ca periclitând viitorul lor și al țării, impunându-le totodată prea multe constrângeri de zi cu zi față de alternativă.

– Și mai important, un motiv cheie pentru care Ion Iliescu a finalizat preluarea puterii după Revoluție (și nu, de exemplu, Ion Rațiu), a fost acela că dreapta politică de atunci a presat cu totul nerealist pentru situația României de atunci și parțial nerezonabil spre o lustrație foarte extinsă. Adică, la fel, a periclitat viitorul marii majorități a elitelor de facto, tot cu implicarea unor constrângeri mari de zi cu zi, doar că din alt unghi.

Aceasta în timp ce Iliescu a amnistiat infracțiunile ce atrăgeau pedepse de până la 3 ani (care acopereau și bătăile pe motive politice și ar fi permis investigarea unor cazuri cu mult mai mulți martori), a tărăgănat toate procesele rămase (legate de morții Revoluției) și a păstrat în mare parte formatul de angajare și acces anterior etc.

Diferența respectivă de strategii (de la o extremă la alta) a și făcut ca fractura elitelor de facto românești din 1989 (despre care am vorbit cu o altă ocazie) să nu poată fi folosită cu adevărat în interesul general decât cu întârziere și gradual.

Putem, desigur, discuta dimensiunile morale diferite etc, dar nici la acel moment lucrurile nu erau de tipul alb-negru, iar atunci cand e vorba de interesul general, rezultatul concret trebuie, în orice caz, să conteze mult în strategii.

10. Or, trebuie înțeles bine că un factor major la baza deciziilor lui Putin din 2014 încoace este teama unui întreg sistem, nu doar a lui, de măturare de la putere. Desigur, ca și la noi în 1989, destui de acolo asimilează asta cu o nenorocire pentru însăși țara.

E adevărat că o serie de inabilități politice și economice ale Vestului din perioada anterioară lui Putin au facilitat asocierea degringoladei rusești de atunci tocmai consecințelor dezorganizării „sistemului”, chiar dacă complexul cauzal a fost mult mai larg și legat în bună parte, de fapt, chiar de problemele sistemului respectiv.

În orice caz, virarea Ucrainei din 2014 spre Vest, „zgâlțâielile” repetate din Belarus din ultimii ani, fragilizarea Kazahstanului, tehnologizarea militară în creștere a Ucrainei, banii europeni contribuiți acolo pentru sprijinirea democrației și a creșterii prosperității, recenta lansare în SUA și UE a accelerării tranziției energetice cu mii de miliarde de dolari/euro, precum și lipsa unei aparente căi de mijloc etc au alimentat teama că dacă se mai așteaptă mult se va pierde controlul curând în Rusia și țara se va prăbuși fără să mai poată negocia cu adevărat.

Adică, ultimii 8 ani nu au reflectat strategia unei aripi rusești cu totul minoritare, ci mai degrabă a unor segmente majoritare, iar abordarea nu a fost văzută în intern ca un capriciu politic populist, ci ca o chestiune cu adevărat importantă pentru Rusia.

11. Trebuie înțeles la fel de bine că tot (prea) mulți din cei cu putere reală în Rusia actuală au fost deja angrenați în pregătirea și implementarea conflictului actual din Ucraina.

Aceasta înseamnă că dacă nu se decide politic/legislativ altfel (diferențiat), morții și răniții din Ucraina, precum și infrastructura distrusă acolo (și chiar și propriile pierderi) expun Rusia (și pe aceștia) potențial pe termen lung.

Adică, trecerea Rubiconului reprezentat de zonele ocupate majoritar de ruși care erau deja sub control separatist a echivalat nu doar pentru Putin, dar potențial pentru mulți din elitele de facto rusești, cu arderea „corăbiilor” pentru „întoarcere” (dintr-un alt episod din antichitate), dacă nu se oferă „corăbii” sau bărci suplimentare din altă parte.

12. Simt multă empatie, de exemplu, la nivel personal pentru încercările Ucrainei de construire si a unui caz de genocid și a altor presiuni juridice, dar trebuie analizat atent ce se poate întâmpla mai departe.

Cu caracter mai general, o abordare de genul celei actuale (fără diferențieri care să ofere o ieșire rezonabilă unor segmente suficiente din elita de facto rusească) poate aduce și un colaps al regimului actual rusesc, dar prezintă și riscul să ducă drept „în zid” o lume întreagă.

Diferența principală dintre Slobodan Miloșevici și cercul lui de susținători și Vladimir Putin și al său e, totusi, de peste 6000 de focoase nucleare și o suprafață geografică de mai bine de 4 ori mai mare decât suprafața întregii Uniuni Europene.

13. Cu alte cuvinte, abandonarea lui Putin de către un număr suficient de segmente de elită este foarte importantă, dar pentru ca aceasta să aibă șanse rezonabile să se întâmple, este probabil necesar ca:

  • Un număr suficient de segmente din elitele de facto rusești să nu riște soarta juridică a lui Putin sau alte consecințe juridice semnificative după abandonarea sa (aceasta ar implica, de exemplu, clarificarea unui cerc restrâns și clar de responsabili și lipsa unei așteptări de tip retaliere juridică în rest);
  • Un număr suficient de segmente din elitele de facto rusești să nu riște excluderea/marginalizarea economică, politică și socială după (inclusiv prin calificarea ca trădători în intern) – aceasta ar implica, de exemplu, lipsa unei lustrații largi/sau a unei schimbări profunde bruște de putere etc;
  • Plata unor despăgubiri de război Ucrainei să fie eșalonată și să fie sprijinită parțial de Occident într-un mod împachetat rezonabil politic.
  • Potențial, Rusia să fie sprijinită în direcția unui „save-face”, inclusiv din punct de vedere economic și PR (chiar dacă tentația noastră este, desigur de a face exact opusul). Nu trebuie ignorat nici faptul că, în prezent, cu aproximativ 50% din exporturi constând în hidrocarburi, accelerarea tranziției energetice climatice în Occident ridică riscuri majore pe termen mediu pentru Rusia în lipsa implementării unei strategii economice suficiente alternative. Abordarea recentă a Rusiei în domeniul energiei nu poate fi ruptă de acest context chiar dacă e foarte frustrantă pentru noi toți cei din UE.

14. Dacă Putin nu este abandonat de cercurile cheie de putere rusești, includerea sau neincluderea lui în aranjamente similare ar fi probabil de analizat și prin prisma celor de mai sus.

Desigur, nu e deloc simplu practic (mai ales după cele întâmplate în ultimele săptămâni). Și nici pe departe la îndemână emoțional.

De asemenea, nu se poate exclude nici un succes de proportii cu strategia asa cum se vede ea în prezent – adică rezultatul să fie maxim, cu retragerea din Ucraina, debarcarea relativ curând a lui Putin, democratizarea largă a Rusiei și descurajarea pe termen lung a vreunei acțiuni similare din partea Chinei în Taiwan (descurajarea repectivă fiind, cred, o miză majoră a abordării SUA cu privire la Ucraina).

Din învățămintele Revoluției române, cred, totuși, că nu trebuie ignorate:

  • nici motivațiile reale principale ale actorilor și rezonanța lor în cercurile de putere,
  • nici tipurile de decizii care se pot naște în mintea unor oameni cu spatele la zid (sau care se cred cu spatele la zid), și
  • nici mecanismele naturale de dinamică instituțională, de grup și psihologică în sisteme autocratice și autoritare.

Aceasta cu atât mai mult în privința unei țări cu posibilități militare nucleare vaste și cu segmente largi de elite potențial puternic expuse în caz de schimbare majoră de putere.

Până la urmă, Iliescu a fost asistat în 1989 de „maeștri” în materie și ar fi util de folosit tacticile respective și invers, în beneficiul general.

O strategie care să ofere cât mai multe opțiuni de închidere rezonabilă a conflictului pare, astfel, atât mai prudentă, cât si cu șanse mai mari de maximizare a rezultatelor cu adevărat fezabile.

O strategie de tipul totul sau nimic poate să aducă totul, dar nici alternativa nu trebuie exclusă.

05/03/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: