CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Războiul din Ucraina: Vladimir Putin a pariat totul și a pierdut

Războiul din Ucraina: Vladimir Putin a pariat totul și a pierdut

Până în momentul în care în primele ore ale zilei de 24 februarie, Vladimir Putin a lansat invazia pe scară largă asupra Ucrainei, acesta părea că a câștigat confruntarea cu Occidentul. El obligase Statele Unite și Europa să-i ia în serios cererile; a experimentat plăcerea de a fi tratat ca liderul unei mari puteri; și a reușit chiar să intimideze ucrainenii, statele vecine ale Rusiei și lumea în general.

Tot ceea ce trebuia să facă pentru a-și consolida victoria a fost să recunoască independența așa-ziselor republici separatiste din Donbas, să accepte faptul că șansele Ucrainei de a adera la NATO erau nule și să continue acțiunile subversive împotriva Ucrainei așteptând ca, mai devreme sau mai târziu, această țară să se întoarcă înapoi pe orbita Rusiei.

Numai că, el a ales să distrugă totul invadând Ucraina, scrie https://www.atlanticcouncil.org.

Peste noapte, Rusia a devenit un stat paria, iar Occidentul a impus deja o gamă extinsă de sancțiuni și sunt așteptate și mai multe.

Opinia publică internațională a condamnat aproape în unanimitate războiul de agresiune al lui Putin, iar mii de cetățeni ruși și-au exprimat opoziția față de război prin demonstrații și petiții.  

Cel mai important, ucrainenii au ripostat, cu înverșunare și este foarte probabil că Putin nu se aștepta la asta.

În anunțul său inițial, în care pretindea că ar fi vorba de o „operațiune militară specială” și nu de o invazie, Putin le-a cerut soldaților ucraineni să depună armele, nu din preocupare pentru viața lor, ci pentru că el credea cu adevărat că aceștia vor fi fericiți să facă acest lucru.

Dar soldații ucraineni nu au fost fericiți să se predea și nici și nu au făcut-o.

În schimb, au provocat pierderi grele forței ruse de invazie și au uimit lumea cu curajul lor.

Acum ucrainenii din întreaga țară, s-au adunat în jurul drapelului, zeci de mii s-au oferit voluntari pentru unitățile de apărare teritorială, mult mai mulți au donat sânge, iar alții și-au predat economiile pentru a ajuta la finanțarea apărării țării.

Un val nemaiîntâlnit de fervoare patriotică a cuprins Ucraina.  

Națiunii ucrainene i s-au alăturat conaționalii din diaspora, care au organizat mitinguri și strângeri de fonduri pentru patria lor, considerându-se acum parte dintr-o națiune ucraineană modernă, pe cât de diversă, pe atât de unită în opoziția sa față de Putin și tot ceea ce reprezintă el, și anume dictatura și robia.

Ucrainenii au demonstrat că își iubesc țara și că sunt dispuși să se sacrifice pentru ea.

Spectacolul dramatic de unitate în timp de război și de forță națională a ucrainenilor este excepțional de incomod pentru Putin.

În încercările sale din ce în ce mai stânjenitoare de a-și justifica războiul, conducătorul rus a pretins că luptă împotriva unei adunături de „fasciști”, „naziști” și „dependenți de droguri”, care nu reprezintă pe nimeni, decât propriile lor interese și „stăpânii lor occidentali.

Putin a declarat război unei națiuni cu peste 40 de milioane de oameni dintr-o țară de mărimea Franței, hotărâtă să nu cedeze.

Opțiunile lui sunt acum în totalitate proaste. El ar putea încă să distrugă Ucraina și să comită un genocid masiv împotriva locuitorilor săi, dar chiar și cei mai nebuni dintre imperialiștii ruși, s-ar opune probabil ideii comiterii celei mai colosale atrocități din istoria omenirii.

De ce s-a comportat Putin atât de stupid? Un răspuns ar putea fi acela că este posibil să fi pierdut legătura cu realitatea, după ce s-a ascuns de teama COVID-19 timp de doi ani într-un buncăr .

O altă explicație ar putea fi aceea că, în fața lui, ca șef incontestabil al Kremlinului de mai bine de două decenii, consilierii săi sunt reticenți să spună adevărul, temându-se că îl pot supăra.

Recenta reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei a revelat o dinamică a puterii periculos de disfuncțională din Kremlin, cu un Putin singur pe un scaun asemănător unui tron, în timp ce slujitorii săi stăteau la distanță în sala vastă, ca niște școlari.

O altă posibilitate este că el a acceptat complet narațiunile de propagandă istorică imperială și sovietică rusă care, în mod tradițional, îi trimit pe ucraineni undeva între inexistență, sau la statutul de frate mai mic subordonat Rusiei.

Este foarte posibil ca această ideologie să-l fi orbit pe Putin și pe mulți dintre susținătorii săi, negând realitatea unei națiuni ucrainene cu propriile sale interese și cultură.

Prin urmare, Putin a pierdut. Sigur, Ucraina și ucrainenii vor suferi teribil de pe urma invaziei sale criminale, dar vor supraviețui și vor rezista ca o națiune puternică și modernă.

În schimb, acest război fără sens îl va confrunta pe dictatorul de la Kremlin cu un viitor incert.

11/03/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO: UN ISTORIC CURAJOS NE SPUNE O ALTFEL DE ISTORIE A RELAȚIILOR DINTRE ROMÂNI ȘI UCRAINENI

Prozator, doctor în istorie, eseist şi, peste toate, un grăitor în adevăr, vulcanic în manifestare, statornic în idee, Gică Manole este ceea ce astăzi se poate numi – uneori şi, din păcate, cu iz peiorativ – un naţionalist, scrie https://stiri.botosani.ro/un-botosanean-pe-zi/gica-manole.

El nu trebuie răscolit, scotocit, provocat. E de ajuns să îl ascultăm. Să aşteptăm să se manifeste, să rostească şi să umple în adevăr golurile şi găoacele timpurilor pe care cu tot mai multă neîncredere şi teamă le străbatem.

Într-o dezbatere de idei, Gică Manole este cel care aduce argumente, reclădeşte contextul istoric într-un limbaj plastic, autentic şi cu lux de amănunte, porneşte cruciade în numele adevărului, chiar şi atunci când el, adevărul, scoate la iveală eroi vulnerabili, cu greşeli şi păcate izvorâte din mândrii sau justificate furii omeneşti.

Este născut la 22 aprilie 1953, în Havârna, judeţul Botoşani, din părinţii Cozma şi Zamfira. Urmează cursurile primare la Şcoala Generală Tătărăşeni, iar cele liceale la Darabani. În anul 1972 devine student al Facultăţii de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, susţinând licenţa cinci ani mai târziu, în 1977.

În 2004 se înscrie la studii doctorale, la aceeaşi facultate, pe care le finalizează în anul 2011, cu susţinerea publică a tezei „Titu Maiorescu – omul politic”, obţinând titlul de doctor în istorie, cu calificativul Magna Cum Laudae.

Este distins cu Diploma de Onoare din partea Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi (Ucraina), pentru merite deosebite în sprijinirea culturii româneşti din nordul Bucovinei.

În acest videoclip, istoricul român Gică Manole vorbește despre relațiile dintre popoarele român și ucrainean și despre istoria comună, așa cum foarte puțini istorici au curajul să o facă.

Să sperăm că macar acum, când Ucraina trece prin suferințe și primejdii de nedescris în urma agresiunii barbare rusești, vecina noastră își va schimba atitudinea disprețuitoare față de românii pe care o istorie tragică i-a lăsat împreună cu pământurile strămoșești sub stăpânirea ei.

11/03/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

8 MARTIE – O SĂRBĂTOARE STRĂINĂ DE TRADIȚIILE NOASTRE ȘI DE CREȘTINISM

”Prin realele sau doar posibilele ei origini , ziua de 8 Martie reprezintă o convenţie festivă cu totul străină şi de tradiţia noastră populară, şi de spiritul creştinismului, astfel încît conştiinţa naţională şi religioasă creştină nu şi-o poate asuma fără a se trăda esenţial pe sine însăşi.” (Răzvan Codrescu – https://www.aparatorul.md.)

Cum a ajuns tocmai ziua de 8 martie ”sărbătoarea internațională a femeii”? Potrivit unei versiuni mai „comode”, originea acestei „sărbători” a fost atribuită zilei de 8 martie 1857, când în oraşul New-York s-au adunat la o manifestaţie de protest muncitoarele de la fabricile de confecţii şi de încălţăminte, cerând reducerea zilei de muncă şi acordarea dreptului la vot, după care a fost înfiinţat primul sindicat al femeilor.

Atâta doar că este fals. Un fals grosolan, plămădit la Paris în redacția publicației comuniste L’Humanité, finanțate de Moscova, sub semnătura militantelor Yvonne Dumont, Claudine Chomat și Madeleine Colin. Un fals care avea să cucerească lumea si care, dupa cum am vazut, nu avea legatura cu adevaratul motiv al „protestului”femeilor de atunci.

Mistificatoarele de la L’Humanité au reușit mai mult decât își propuseseră si anume transformarea lui 8 martie într-o zi de luptă pentru eliberarea și emanciparea femeii care a găsit  un teren fertil în mișcările stângiste din Occident.

Faptul că mitul a fost legat de acțiunea femeilor din America, simbolul Capitalismului opresor, nu face decât să-i crească atractivitatea.

Feministele din Statele Unite, încântate că își descopereau o legitimitate istorică, au importat aproape imediat serbarea de 8 martie peste ocean, iar feministele din Europa occidentală le vor imita grabnic.

Foto: Clara Zetkin (dr.) și buna ei prietenă, Rosa Luxemburg, „moaşele” comuniste ale Zilei Femeii

Nu se poate vorbi despre mişcările revoluţionare din Europa de la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX, fără a vorbi despre evreii care au ridicat popoarele împotriva “Lumii Violenţei” şi au propus ca aceasta să fie “distrusă din temelie”.

Celebrarea acestei zile la nivel internaţional, a fost propusă în 1910 de militanta marxistă Clara Zetkin, la Conferinţa femeilor socialiste de la Copenhaga, iar prima sa sărbătorire a avut loc în anul următor.

Născută în 1857, Clara Zetkin (Eissner pe numele de fată), a fost  o militantă evreica nemțoaică marxistă, învățătoare și jurnalistă.
La vârsta de 18 ani fusese declarată în afara bisericii, pentru desfrânare…
Exilată, după ce Bismarck a interzis mișcarea socialistă în Germania, ajunge în Elveția, un adapost al  bolșevicilor, unde îl cunoaște pe revoluționarul rus Osip Zetkin, al cărui nume de familie l-a adoptat, deși nu s-a măritat cu el.
Alături de prietena ei, poloneza evreică Rosa Luxemburg, Zetkin se numără printre cele mai proeminente figuri ale „Ligii Spartacus” (Spartakusbund), aripa de extremă stângă a Partidului Social Democrat German, care în 1918 s-a rupt din acesta și a  format Partidul Comunist German.
Exilată din nou din Germania, Clara Zetkin s-a refugiat în URSS, unde a şi murit în 1933.
Cenușa ei este îngropată lângă zidul Kremlinului, alături de rămășițele altor corifei ai comunismului: criminalii Stalin, Suslov, Kalinin, Brejnev, Andropov etc.

Un cunoscut teolog ortodox rus, Andrei Kuraev, pornind de la originea etnică a Clarei Zetkin, spune că aceasta ar fi ales ziua de 8 martie, pentru că s-a gândit la sărbătoarea evreiască Purim, care serbează un masacru săvârşit de iudeii aflaţi în exil asupra persanilor.

Potrivit tradiţiei ar fi fost ucişi atunci cca.75.000 de persani, bărbați, femei și copii.

Personajul cheie al sărbătorii de Purim este Estera, devenită întruchiparea biblică a eroismului feminin evreiesc.

Deşi nu are o dată fixă, se pare că în anul în care s-a serbat pentru prima dată Ziua Femeii, aceasta a coincis cu Purimul evreiesc.

Întemeietorii Statului Sovietic erau atei şi de aceea au conceput un sistem propriu de ritualuri care să se contrapună Ortodoxiei şi Tainelor Bisericii.

Practic, „tradiţiile” comuniste sovietice au fost o parodie grotescă a vieţii religioase.

Astfel, în locul Bisericii, a fost aşezat Partidul Comunist, locul icoanelor a fost luat de portretele conducătorilor bolşevici, congresele partidului ţineau locul Sinoadelor bisericeşti, iar demonstraţiile la care erau aduşi „oamenii muncii” înlocuiau procesiunile creştine.

În locul Maicii Domnului, gloatelor muncitoreşti-ţărăneşti li s-a propus printre altele şi „Ziua femeii”, care a fost înscrisă cu succes în calendarul ateist sovietic pe 8 martie 1921, iar din 1965 – zi de odihnă.

În URSS această sărbătoare a venit după cum e lesne de înțeles pe filiera revoluționar-bolșevică.

Astfel după preluarea abuzivă a puterii de către bolșevici aceștia au văzut un mare pericol în familia tradițională și în Biserica Ortodoxă (exact ca doctrina liberală de astăzi) și au început combaterea ideologică a acestora.

Activista comunistă Alexandra Kolontay, autoarea mai multor teze printre care și «Отдаваться первому встречному мужчине надо так же легко, как выпить стакан воды», care înseamna: „o femeie trebuie să se dea unui bărbat la fel de ușor precum ar bea un pahar de apă”, a reușit foarte multe în aplicarea teoriei sale în practică, atât pe ea însăși, cât și pe alte femei.

Ziua Internaţională a Femeii a fost instituită în Rusia bolşevică pe data de 8 martie, la sugestia uneia dintre cele mai influente personaje din Partidul Bolşevic, Alexandra Kollontai (foto),  o „mâncătoare de bărbaţi”, scriitoare şi prima femeie-ambasador, care promova amorul liber şi sexul fără limite, pentru a distruge bazele familiei, considerate o odioasă instituţie burgheză.

Începuse un val de desfrânare extraordinar și au apărut în acele vremuri foarte mulți copii abandonați și o proliferare explozivă a bolilor venerice, din cauza acestei politici agresive.

Însuși Stalin a înțeles că o asemenea politică e un pericol, dar nu putea să o lichideze pe Kollonta, ea fiind una din fruntașii revoluției, așa că a găsit soluția de a o trimite drept ambasador al URSS în Norvegia și Suedia.

După 1945, sărbătoarea zilei de 8 martie s-a generalizat şi  în noile ţări ale „lagărului socialismului victorios”, in Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Coreea şi Cuba.

În 1977, chiar şi ONU a votat o rezoluţie cerând ţărilor lumii să adopte ziua de 8 martie ca zi de celebrare a drepturilor femeilor şi a păcii.

În 1982, Yvette Roudy, ministrul socialist francez pentru drepturile femeilor a oficializat sărbătorirea zilei de 8 martie şi în ţara sa.

„Am vrut să-i explicăm mistificarea lui Yvette Roudy. Dar aceasta îi convenea de minune: un mit care celebra lupta femeilor în cadrul luptei de clasă”, mărturisește o cercetătoare franceză, ea însăși o adeptă a Mişcării Feministe.

În Occident, însă, 8 martie este o zi de proteste, de manifestații, de afirmare a Identității Femeii Emancipate. O Zi a Femeii-Bărbat. A anti-Femeii.

FOTO: Afișul marșului de 8 martie 2015 de la Nancy,in Franța

Iată, de exemplu, cum s-a sărbătorit 8 martie 2015 în aceeași Franță unde s-a născut mistificarea istorică a manifestației femeilor de la New York din 1857. La Paris a avut  loc al Patrulea Marș Mondial al Femeilor, organizat o dată la cinci ani.

„Câtă vreme toate femeile din lume nu vor fi libere, vom rămâne în marș”, se arată pe site-ul organizatoarelor. „Marșul Mondial al Femeilor vrea să termine cu Patriarhatul, cu Capitalismul și cu Rasismul, cele trei sisteme de represiune care ne controlează viețile în lumea întreagă”, își mai propuneau organizatoarele.

O simplă căutare pe google va oferă un tablou al mișcărilor de protest programate în Occident de 8 martie: Sexismul, Drepturile Reproducerii, Opresiunea, Avortul, Biserica, Austeritatea, Egalitatea, Progresul, toate acestea și multe altele sunt motive pentru ca mii și mii de femei să iasă în stradă și să lupte.

După destrămarea U.R.S.S. această zi a rămas în rândul sărbătorilor de stat ale Federaţiei Ruse şi  s-a păstrat  ca „Zi Internaţională a Femeii”, iar în unele ţări din spaţiul post-sovietic în Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kârgâstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenia, Ucraina şi Belarusi; în Uzbekistan – ca „Ziua Mamei”; în Armenia această zi este sărbătorită la 7 aprilie – „Ziua maternităţii (a ocrotirii mamei şi copilului) şi a frumuseții”.

Oricum ar fi, în fiecare an ziua de 8 Martie este o chemare către întreaga lume de a slăvi Femeia-Lider – pe Estera, adică a serba Purim-ul.

De ce în foarte multe ţări nu se serbează această zi „internaţională”?

Potrivit sensului originar al acestei zile – 8 Martie n-a fost concepută drept zi a femeilor, a frumoaselor doamne, sau ca o sărbătoare „a mamelor şi bunicilor”.

În fapt, 8 Martie nu era ziua femeii, ci a unui anumit tip de femeie – a femeii-revoluţionar, care lucrează în fabrică, şi care este în primul rând proletar. Nu mamă, fiică, sau soţie.

Iată de ce, în aproape toate ţările unde mişcarea comunistă nu a prins rădăcini, această „sărbătoare” nu există.

Clara Zetkin a fost evreică. Pentru Clara Zetkin şi a majorităţii liderilor socialişti, Estera este o eroină şi totodată un personaj biblic. De aceea atunci când partidul a propus o sărbătoare a femeii, Clara Zetkin şi-a adus aminte de Estera. Esterei îi este închinată cea mai vesela sărbatoare a evreilor – Sărbatoarea Purim. Ea se serbeaza la sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie pentru că nu are o dată fixă.

În anul în care s-a stabilit data Zilei femeii, Purim-ul s-a sărbătorit pe 8 Martie. În fiecare an ziua de 8 Martie este o chemare a lumii de a slăvi Femeia-Lider, pe Estera, adică a serba Purimul. Numai că prin aceasta sărbătorim alături de evrei, masacrarea a 75.000 de oamnei, elita Imperiului Persan.

Purimul, este în special o sărbatoare pentru copii unde se cântă, se joacă, iar Talmudul recomandă celor maturi chiar să bea băuturi spirtoase pînă nu mai deosebesc diferenţa dintre expresiile “blestemat fie Amam”şi “binecuvintat este Mardoheu”.

De ce un popor în istoria căruia au fost atâtea suferinţe, care a trecut prin atâtea devastări, sărbatoreşte un masacru care în vechime i-a reuşit?

Când vorbim de Estera, instinctiv ne întrebăm dacă nu au existat și alte femei care au ridicat poporul împotriva tiraniei, cu un succes rasunător. Orice european şi nu numai, va răspunde fără să ezite : Ioana d’Arc, care era franțuzoaică și creștină, și multe alte femei, unele trecute în rândul sfintelor.

Revenind la tematica iniţială. Internaţionala comunistă a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii anume că Purimul e sărbatoarea nimicirii duşmanilor, iar duşmanii Revoluţiei bineînţeles au fost nu numai capitaliştii, ci şi Biserica.

Explicaţie: Nu am scris acest articol pentru ca noi sa avem o atitudine neprietenoasa faţa de cei de un neam cu Clara Zetkin, ci pentru a înţelege ce sărbatorim de fapt pe 8 Martie şi pentru a reîntoarce stima faţă de tradiţiile noastre ortodoxe.

Motivele Clarei Zetkin sunt evidente şi nu înţeleg de ce noi ar trebui să serbăm Purimul evreiesc. N-ar fi timpul să uitam de sărbătorile “roşii”, ostile creştinismului şi de 8 Martie în special, zi care nu are nimic comun cu femeia creştină?! , se întreabă Guțiu Răzvan Cătălin înntr-un articol apărut în publicația http://www.aparatorul.md, preluat de https://basarabialiterara.com.md .

Care este sărbătoarea femeii creştine?

Creştinismul sărbătoreşte femeia într-un mod smerit, aşa cum se cade. De fapt nici nu e normal să existe o sărbătoare diferenţiată pe sexe, căci din moment ce există o sărbatoare a femeii, logic ar fi să existe şi o sărbătoare a bărbatului, dar pentru că aceasta nu există credem că femeia este subapreciată atunci când i se închină o zi anume, ca una ce are nevoie de celebrare pentru a-şi asigura condiţia umană.

Creştinismul nu sărbătoreşte firea umană, ci sărbătoreşte şi cinsteşte nevoinţele lăudabile ale sfinţilor, indiferent de sex.

Calendarul bisericesc este plin de cinstiri ale sfintelor femei, muceniţe sau cuvioase, după nevoinţele sau sacrificiile lor. Există inclusiv „ode” întregi aduse acestor femei în acatiste.

În plus există o zi anume prin care Biserica cinsteşte femeile împreună, şi anume ziua mironosiţelor, Duminica mironosiţelor, zi în care sunt slăvite toate sfintele femei care L-au urmat pe Mântuitor, unele chiar până la Cruce, cum e cazul Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena. Pentru a înlatura ideea de discreditare a femeii în faţa barbatului, tradiţia le numeşte nu numai sfinte femei, ci şi întocmai cu Apostolii.

O altă mare sărbătoare ce aduce bucurie îndeosebi femeilor creştine, este Bunavestire, când Fecioarei Maria i se oferă cinstea maximă de a purta în pântece pe Dumnezeu Fiul, Iisus Hristos, prin însăşi apartenenţa sa la sexul frumos, conferindu-i un rol la fel de important în societate în comparaţie cu bărbaţii.

Aşadar, avem destule sărbatori în care să ne bucuram mamele, surorile, soţiile, iubitele şi prietenele oferindu-le un buchet de flori sau facând o faptă bună care sa le bucure.

1 martie este momentul când tradiţional românii sărbătoaresc renaşterea naturii, fertilitatea şi puritatea. Un simplu ghiocel dăruit în această zi arată asocierea primului mugure de viaţă ce a răzbit prin zăpadă cu femeia care căreia i-a fost oferit.

Un gest simbolic închinat vieţii şi nu evocând moartea. Şi dacă suntem cu adevărat bărbaţi şi ne iubim într-adevăr femeile, nu cred că este nevoie de o sarbătoare evreiască pentru a ne arăta dragostea.

Trebuie să le protejam, să le iubim şi să le respectăm în fiecare zi şi binenţeles nu este nevoie de o zi anume pentru a dărui o floare.

Dorim tuturor femeilor: fecioare, casătorite sau văduve, să urmeze exemplul femeilor creștine și nu pe cel al defeminizatelor fascinate de revoluţii, false idealuri și masacre, uitând să fie mame şi soţii.

11/03/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

%d blogeri au apreciat: