Rusia se contrazice singură

Cum se contrazice singură Federația Rusă

Dictatura este un sistem de guvernare extrem de vechi.

Într-un astfel de sistem, separarea puterilor – executivă, legislativă și judecătorească – prevăzută de democrație de pe vremea lui Locke și Montesquieu este imposibilă, constată Alex Gordon într-o analiză publicată de American Thinker, tradusă și adaptată de https://tribuna.us.

Mai simplu spus, un singur partid deține puterea.

În Rusia, sistemul monopartid a fost înființat la zece ani după prăbușirea URSS și constituirea Federației Ruse.

Partidul Comunist Bolșevic a guvernat pe teritoriul „Rusiei străvechi“.

Astăzi, în toate alegerile parlamentare, adică în Duma de Stat, partidul „Rusia Unită“ deține majoritatea. Așadar, Federația Rusă a devenit succesorul URSS.

În Rusia țaristă de după 1905, autocrația a permis existența unui parlament pluripartidist, în timp ce în URSS, puterea a fost concentrată în mâinile unui singur partid și, de cele mai multe ori, în mâinile unui singur lider.

În Rusia post-sovietică, Vladimir Putin, liderul partidului „Rusia Unită“, a ocupat funcția de președinte al țării timp de 18 ani și aceea de prim-ministru timp de patru ani.

Vedem așadar că în locul sistemului monopartid sovietic, a luat naștere sistemul monopartid rusesc.

Evident, Rusia nu reușește să scape de sistemul său tradițional monopartid. Acest tip de partid este decis să își extindă teritoriul prin propagandă, urmărind să forțeze alte țări să adere la „adevărul“ său.

Prin urmare, țările cu un singur partid importă revoluții, socialiste, islamice sau de altă natură. Țările pluripartidiste exportă revoluții mascate, revoluții pentru „demnitate“, care caută să creeze regimuri multipartite, adesea atipice sau chiar ciudate pentru popoarele din țările în care „strugurii mâniei“ au ajuns la maturitate.

Țările multipartidiste săvârșesc adesea acte de violență împotriva altor națiuni, încercând să instaureze acolo o democrație ce le repugnă acelor țări.

Războiul Federației Ruse în Ucraina este purtat sub sloganul „Rusia Unită“, după numele partidului său de guvernământ: Ucraina trebuie să facă parte din „Rusia Unită“.

Războiul din Ucraina ar trebui considerat un act de exportare a ideologiei „Rusiei Unite“, nu doar o operațiune de restaurare a URSS, ci și o operațiune de revenire la Imperiul Rus, o operațiune de reconstrucție a istoriei imperiale rusești, de care actualul lider al partidului „Rusia Unită“, Putin, își amintește, scrie și vorbește mult.

Sloganul socialismului – „Muncitori din toate națiunile, uniți-vă!“ – a fost înlocuit cu sloganul „Popoarele din fostele regiuni ale Imperiului Rus și ale Uniunii Sovietice se unesc sub umbrela Rusiei!“.

Federația Rusă poartă eticheta de federație, dar este un stat unitar. Federalismul autentic implică egalitatea de drepturi și oportunități pentru membrii săi. Apelativul „Federația Rusă“ implică o contradicție, care poate fi observată în faptul că poporul rus, limba rusă și „comunitatea rusească“ reprezintă baza ideologiei unui stat unitar centralizat.

De la preluarea puterii de către Putin, guvernul rus a aplicat termenul de „comunitatea rusească“ „compatrioților“ și „minorităților vorbitoare de limbă rusă“ localizate în afara granițelor Rusiei după prăbușirea Uniunii Sovietice.

La deschiderea Congresului Compatrioților, Putin a menționat pentru prima dată în mod public necesitatea „consolidării și structurării unei comunități rusești unificate“, declarând că această operațiune ar trebui să devină unul dintre principalele obiective ale politicii de stat.

În 2006, Putin a afirmat că „sub respectiva etichetă ar putea și ar trebui să se unească toți cei care țin la limba rusă și la cultura rusă, indiferent unde locuiesc, în Rusia sau în afara granițelor sale“.

„’Operațiunea militară specială’ din Ucraina este rezultatul ‘unificării și reunirii sub formă de imperiu a teritoriilor comunității rusești’“.

Sistemul partidului unic determină o gândire uniformă, cristalizând noțiuni clar definite de bine și rău: sistemul este bun, iar dubiile cu privire la caracterul său perfect sunt rele.

Sistemul este un succes al civilizației, iar „operațiunea militară specială“ este o expansiune cu rolul de a cuceri popoarele cărora Rusia le aduce „lumina“ unică a „civilizației“ sale, potrivit teoriei „Moscova, a treia Roma“.

Grație abordării adoptată de această „civilizație“, fostele teritorii ale Imperiului Rus – Polonia, Lituania, Letonia și Estonia – au aderat deja la NATO, iar Finlanda a fost acceptată recent în această alianță.

Niciuna din ele nu au vrut să facă parte din nou din statul unitar rus, din „Rusia Unită“.

Publicitate

BASARABIA ȘI FACTORUL UCRAINEAN

Ucraineanul Nikita Sergheievici Hrușciov în fața hărții.

SIMPOZIONUL ”BASARABIA, ÎNCOTRO?”

Vlad Cubreacov, președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc”

Unirea Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu Regatul României, la 27 martie 1918, a declanșat procesul de unificare a națiunii române și a condus, prin unirile de la Cernăuți, din 28 noiembrie, și de la Alba Iulia, din 1 decembrie, la formarea României Mari.

Din perspectiva evoluțiilor ulterioare, adesea tragice, din secolul XX, dar și din perspectiva aspirației naturale și necesității istorice de refacere a unității națiunii române, merită să aruncăm o privire asupra contextului politic și geopolitic în care se afla Basarabia în anii 1917-1918, reliefând toți factorii implicați în proces sau care l-au determinat hotărâtor, în mod fast sau nefast.

Dezagregarea accelerată a Imperiului rus a lăsat loc ieșirii din latență a tendințelor de afirmare a popoarelor captive, inclusiv a românilor basarabeni. La 2 decembrie 1917 gubernia Basarabia s-a proclamat drept Republică Democratică Moldovenească și autonomă față de imperiu, cu intenția anunțată de a face parte dintr-o Rusie federală viitoare. La 2 decembrie 1917, parlamentul local Sfatul Țării declara: „Basarabia, sprijinindu-se pe trecutul său istoric, se declară de azi înainte Republică Democratică Moldovenească, care va intra în alcătuirea republicei federative democratice rusești, ca părtaș cu aceleași drepturi”. Cu toate acestea, lucrurile au evoluat rapid și, la 24 ianuarie 1918, Republica Democratică Moldovenească, cuprinzând județele Cahul, Cetatea Albă, Bălți, Hotin, Ismail, Lăpușna, Orhei, Soroca și Tighina, și-a proclamat independența totală față de Rusia. În acest moment a intervenit în peisaj un factor politic din imediată vecinătate, cel ucrainean.

Cu doar două zile înainte, la 22 ianuarie 1918, Rada centrală ucraineană a adoptat ce-a de-a patra Declarație universală, prin care a proclamat independența Republicii Populare Ucrainene, cuprinzând 9 foste gubernii ruse, inclusiv pe cea a Hersonului, al cărei principal oraș era Odesa, situat la mai puțin de 100 de kilometri de Basarabia. Peste o săptămână, în răspăr cu Rada centrală ucraineană, la 29 ianuarie 1918 a fost proclamată, în cadrul Rusiei sovietelor, Republica Sovietică Odesită, în frunte cu Vladimir Iudovski și care ar fi urmat să cuprindă guberniile Herson și Basarabia. Este primul moment în istorie în care, după prăbușirea Imperiului și instaurarea puterii sovietice în Rusia, au fost formulate oficial, din cuprinsul Ucrainei, pretenții teritoriale asupra Basarabiei deja independente.

Republica Sovietică Odesită a avut o existență efemeră. La 13 martie 1918 ea și-a încetat existența, ca urmare a intervenției trupelor austro-germane cerută de Rada centrală ucraineană. Aducerea sub controlul Republicii Populare Ucrainene a spațiului fostei Republici sovietice Odesite a însemnat însă și preluarea pretențiilor acesteia asupra Basarabiei, sub pretextul că Basarabia ar fi un teritoriu istoric ucrainean, populat preponderent de etnici ucraineni. Cu atât mai mult, cu cât Rada centrală ucraineană, în cea de-a treia Declarație universală a sa din ianuarie 1918 spunea: ”Republica Populară Ucraineană include guberniile Kiev, Podolia, Volânia, Cernigov, Poltava, Harkov, Ekaterinoslav, Herson și Taurida. Cât privește guberniile Kursk, Holmsk, Voronej și alte gubernii învecinate locuite de ucraineni, soarta acestora urmează a fi stabilită în viitor conform libertății de organizare a popoarelor”. Situată în imediata vecinătate a Republicii Populare Ucrainene, Basarabia a fost vizată direct de acest document, care nu putea fi trecut cu vederea la Chișinău.

Rada centrală ucraineană, din care au făcut parte și doi români transnistreni – Ion Precul și Ion Dumitrașcu, în contact permanent cu Sfatul Țării de la Chișinău –, i-a consacrat Basarabiei mai multe ședințe, în 1917 și 1918, proclamând Basarabia, la 26 martie 1918, drept a zecea gubernie a Ucrainei, și decizând trimiterea spre Chișinău a trupelor militare ucrainene, în frunte cu ministrul de război Simon Petliura  cu sarcina manifestă de a anexa provincia noastră la Ucraina, care pretindea să aibă granița sud-vestică pe râul Prut.

La Chișinău au existat mai multe proteste în legătură cu pretențiile constante ale Ucrainei de anexare a Basarabiei. Vă supun atenției doar unul dintre ele, al Comitetului executiv ostășesc din Chișinău, formulat în iulie 1917: ”Comitetul Central executiv moldovenesc al Sovietului deputaților ofițerilor și soldaților, aflând că Rada Ucraineană face încercări de a anexa Basarabia, – protestează contra unor astfel de intenții antidemocratice, anexioniste și prădalnice, care contrazic principiul autodeterminării popoarelor. Considerând că Basarabia, pe baza drepturilor istorice, etnice, pe baza obiceiurilor sale deosebite și a situației economice, are dreptul imprescriptibil pentru o completă autonomie, – în numele principiilor superioare de drept și de dreptate, în persoana tuturor organizațiilor moldovenești declară că va lupta prin toate mijloacele pentru autonomia Basarabiei, pe baza principiilor anunțate de revoluție, cu asigurarea drepturilor, și cheamă pe ucraineni la conlucrare frățească în numele autonomiei Ucrainei și Basarabiei, în condiții de vecinătate amicală”.

La 26 martie 1918 Rada centrală ucraineană s-a convocat în ședință extraordinară, formulând clar pretenții asupra Basarabiei. Deputații români Ion Precul și Ion Dumitrașcu au fost obstrucționați, neputând lua cuvântul. Ziarul francez ”La Charente” din 26 martie 1918 titra: ”Ucraina ar dori să-și păstreze Basarabia”, relatând: ”O telegramă oficială a Agenției telegrafice ucrainene primită la Berlin spune: ”Vestea reunirii Basarabiei cu România a provocat în toate mediile o vie indignare. O ședință extraordinară a Parlamentului ucrainean și a Radei centrale a fost deîndată convocată. Toți șefii de fracțiuni au protestat energic”.

Sub presiunea pretențiilor anexioniste ucrainene, Sfatul Țării a votat, la 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu patria istorică și etnică România. La aflarea veștii, trupele ucrainene sub comanda lui Simon Petliura s-au oprit din marșul lor către Chișinău.

La 30 martie/12 aprilie 1918, Mica Radă ucraineană, condusă de Mihail Grușevski, a luat în dezbatere chestiunea frontierei de sud-vest a Ucrainei, anunțând că Ucraina are ”dreptul deplin” să nu recunoască valabilitatea hotărârii Sfatului Țării de unire a Basarabiei cu România. ”Guvernul Ucrainei consideră că orice modificare a fostei frontiere româno-ruse, în special în părțile ei de nord și de est, încalcă flagrant interesele politice și economice ale Republicii Populare Ucrainene. Ținând cont de faptul că în prezent o parte considerabilă a Basarabiei este ocupată de trupele române, iar chestiunea apartenenței Basarabiei ar putea face în viitor obiectul negocierilor la Conferința de pace de la București, Guvernul Republicii Populare Ucrainene consideră că discutarea și soluționarea acestei chestiuni este posibilă doar cu participarea și cu acordul Guvernului ucrainean”, se spune în declarația  Radei ucrainene.

Ministrul ucrainean de Externe al timpului, Dmitri Doroșenko, a declarat cu acea ocazie: ”Guvernul ucrainean trebuie să insiste asupra alipirii politice a Basarabiei autonome la statul ucrainean, care are toate drepturile asuprea ei”. Aceste declarații sfidau faptul că Republica Populară Ucraineană și Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) își recunoscuseră anterior, în mod oficial și reciproc, independența de stat și dreptul de a-și decide singure, în mod liber, prezentul și viitorul.

Evenimentele care s-au succedat în Ucraina, în conexiune cu evoluțiile din Rusia sovietică (războiul civil), au condus la proclamarea Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU), la 10 martie 1919. RSSU avea să semneze, la 30 decembrie 1922, tratatul de constituire a URSS, alături de alți trei subiecți: Republica Sovietică Socialistă Federativă Rusă, Republica Sovietică Socialistă Bielorusă și Republica Sovietică Socialistă Federativă a Transcaucaziei.

Urmând linia anterioară în chestiunea Basarabiei, Ucraina sovietică decide, la 12 octombrie 1924, înființarea în cadrul său, a unei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, fixându-i granița pe râul Prut, fluviul Dunărea și fațada basarabeană a Mării Negre, considerând Basarabia drept parte integrantă a sa și, contrar evidențelor, teritoriu locuit preponderent de etnici ucraineni. Acesta a fost momentul în care a fost lansat oficial și conceptul ideologic al moldovenismului antiromânesc.

De altfel, nota ultimativă a guvernului sovietic din 26 iunie 1940 invoca, drept fals pretext pentru anexiune, faptul că Basarabia ar fi fost ”locuită preponderent de ucraineni”. URSS a anexat Basarabia, împreună cu nordul Bucovinei și ținutul Herța, la 28 iunie 1940, dar nu oriunde, ci la Republica Sovietică Socialistă Ucraineană.

În virtutea acestui fapt, județele basarabene ale României anexate la Ucraina (Cahul, Cetatea Albă, Bălți, Hotin, Ismail, Lăpușna, Orhei, Soroca și Tighina) au făcut parte, între 28 iunie și 2 august 1940, din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, componentă a Ucrainei. La 4 iulie 1940, Rada Supremă de la Kiev a reconfigurat unilateral limitele administrative ale RASSM, prin decuparea județelor Ismail, Cetatea Albă și Hotin, și a unor părți din județele Tighina și Cahul, și trecerea lor sub administrare ucraineană directă.

Tot la 4 iulie 1940 Rada Supremă a decis trecerea județelor Cernăuți și Storojineț și plasei Herța din județul Dorohoi la teritoriul ucrainean propriu-zis, instituind, la 7 august, regiunea Cernăuți și regiunea Akerman, renominată ulterior Ismail, și care a existat până în 15 februarie 1954, când a fost anexată regiunii Odesa.

Ucraina a devenit astfel beneficiar teritorial direct în urma anexiunii sovietice a Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța. Acesta este unul dintre motivele pentru care Ucraina nu a condamnat niciodată, asemeni altor state din Europa, Pactul Ribbentrop-Molotov și Protocolul adițional secret al acestuia.

Așa cum se cunoaște, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) a fost instituită la Moscova, la 2 august 1940, printr-o decizie a Sovietului Suprem al URSS, act care a întâmpinat o puternică rezistență a Kievului. Acesta și-ar fi dorit menținerea statutul de autonomie zisă ”moldovenească” în cadrul Ucrainei.

Limitele administrative dintre cele două republici confederative aveau să fie modificate ușor în favoarea RSSM, abia după al Doilea Război Mondial, prin transferarea unor părți ale județelor Ismail, Cetatea Albă și Hotin. Istoricii sovietici și ruși confirmă, pe bază de documente de arhivă, că ruperea în două a sudului Basarabiei și trecerea celei mai mari părți a lui către Ucraina s-a făcut prin prezentarea de către liderul sovietic ucrainean Nikita Hrușcov, lui Stalin, a unor date falsificate privind componența etnică a populației sudului Basarabiei, care, chipurile, ar fi fost preponderent ucraineană.

Or, este cunoscut că ponderea minorității ucrainene din această zonă a Basarabiei nu depășea 11% în anul 1940, iar în prezent etnicii ucraineni aluvionari, în parte urmași ai coloniștilor din perioada sovietică, sunt în continuare minoritari în regiune, reprezentând ușor peste 20%.

Transmiterea județelor Cetatea Albă și Ismail către Ucraina s-a făcut nu din rațiuni etnice, ci strict geopolitice. Președintele Radei supreme de la Kiev scria în 1940, ca justificare pentru un asemenea act: ”Consider că județul Ismail trebuie transmis RSS Ucrainene, reieșind din următoarele considerente: (…) Dunărea, ca magistrală acvatică nesupusă înghețului, e legată cu Marea Neagră şi poate fi folosită efectiv de către flota fluvială şi cea maritimă ale RSS Ucrainene. Nu are sens dispersarea Dunării în sfere de influență – atât din punct de vedere economic, cât și strategic”. Controlul Gurilor Dunării a fost una dintre rațiunile pentru care Basarabia a fost anexată la Ucraina de către URSS. Din aceeași operă face parte și anexarea de către URSS, tot la Ucraina, a Insulei Șerpilor, în 1948.

După căderea URSS, frontiera dintre Republica Moldova și Ucraina a fost stabilită în conformitate cu Tratatul bilateral din 18 august 1999, iar delimitarea pe teren s-a făcut cu transmiterea către Ucraina a 8 teritorii ale Republicii Moldova în următoarele puncte: Giurgiulești, Vulcănești, Basarabeasca, Carabiber, Palanca, Crocmaz (insula Nișaliu, cea mai mare pe fluviul Nistru, cu o suprafață de 107 hectare), Cuciurgan și Novodnestrovsk.

În perioada sovietică au existat mai multe cazuri în care RSSU a recurs la acapararea de teritorii aparținând RSSM. Consiliul de Miniștri al RSSM a intervenit de fiecare dată. Drept exemplu putem oferi cazul acaparării de teritorii din extravilanul satului Palanca, raionul Olănești (astăzi în raionul Ștefan Vodă), în vara anului 1949.

Astăzi, abordările ucrainene vizavi de Basarabia nu diferă de cele din perioada sovietică. Propaganda care prezintă Basarabia drept pământ ucrainean înstrăinat face ravagii. O putem întâlni în manualele de istorie, în spațiul public sau în Gazeta Radei Supreme de la Kiev, în promovarea conceptelor de ”limbă moldovenească” și ”popor moldovenesc” ori în politicile Kievului de așa-zisă ”pașaportizare” a cetățenilor Republicii Moldova, ca dovadă că vechile reflexe de esență imperială sunt încă vii în statul vecin de la răsărit.

În concluzie, Hotărârea Sfatului Țării din 27 martie 1918 a fost luată inclusiv sub presiunea factorului ucrainean și a pretențiilor manifeste ale Kievului de anexare a Basarabiei, considerată fals drept teritoriu etnic ucrainean. În 1924 Ucraina și-a proclamat unilateral frontiera pe râul Prut, fluviul Dunărea și fațada basarabeană a Mării Negre. În chestiunea Basarabiei a existat un consens ruso-ucrainean. El nu mai este deplin abia din anul 2015.

 Lobby-ul ucrainean la Moscova a recurs, în 1940 și ulterior, la statistici false privind componența etnică a Basarabiei și a obținut dezmembrarea acesteia în favoarea sa. Ucraina nu a condamnat niciodată Pactul Ribbentrop-Molotov. Ideologia ”moldovenismului” antiromânesc, de sorginte ucraineană, datând din 1924, este îmbrățișată în continuare de conducerea statului ucrainean, care separă minoritatea română din actualul său cuprins în români propriu-ziși și ”moldoveni”.

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a fost un proiect sovietic de sorginte ruso-ucraineană, iar actuala Republică Moldova este succesor local și în parte al fostei URSS. În mod firesc, se pune întrebarea dacă Republica Moldova dorește desovietizarea sa. Exprim convingerea fernă că singura posibilitate de desovietizare reală a Republicii Moldova este revenirea teritoriului și populației acesteia la patria istorică și etnică România.

București, 27 martie 2023

https://cubreacovblog.wordpress.com/2023/03/29/basarabia-si-factorul-ucrainean/

OPINIA ISTORICULUI ȘI JURNALISTULUI GEORGE DAMIAN: ”Dacă rușii fac joncțiunea între litoralul nordic al Mării Negre și Transnistria, „soarta Republicii Moldova este pecetluită”

Istoricul și ziaristul George Damian a spus la https://r3media.ro, că atacul rusesc asupra Insulei Șerpilor este dovada că această țară dorește controlul total al litoralului nordic al Mării Negre.

„Lac rusesc și de restul haos. Câteva impresii după prima zi de lupte în Ucraina:

1. Direcțiile principale de atac: Kiev și litoralul Mării Negre. Atacul asupra Insulei Șerpilor și ofensiva pornită din Crimeea indică intenția Rusiei de a prelua controlul asupra întregului litoral nordic al Mării Negre. Anexarea este fezabilă, mare parte din populație este de etnie rusă/ rusofilă, zona ar putea fi administrată pe termen lung de Rusia, fără o opoziție pro-ucraineană semnificativă (vezi exemplul Crimeei).

Scoaterea din funcțiune a radarelor controlate de Ucraina în Insula Șerpilor va fi urmată de amplasarea unor radare ruse îndreptate într-o anumită direcție. Rămâne de văzut cât de mult țin rușii la Insula Șerpilor, dacă își instalează trupe și echipamente și când vor face asta. După îndepărtarea Ucrainei Marea Neagră chiar devine lac rusesc.
2. Atacul asupra Kievului e puțin ciudat. Nu cred că Putin chiar speră că va putea controla metropola aceasta. Obiectivul pare mai degrabă înlăturarea de la putere a actualei guvernări, distrugerea sistemului politic din Ucraina.

Ocuparea Kievului pare să aibă ca obiectiv distrugerea sistemului nervos central al Ucrainei, după care trupele ruse se vor retrage.
3. Strategia Rusiei în Ucraina se conturează de-a lungul acestor linii: ocuparea și menținerea ocupației în regiunile Donețk și Lugansk în întregime, a litoralului Mării Negre până la Odessa și Transnistria (sau până la Delta Dunării) – întărirea expresiei „Marea Neagră – lac rusesc”.

Restul Ucrainei urmează să fie aruncat în haos prin distrugerea infrastructurii și a sistemului politico-administrativ. Aș îndrăzni să avansez ipoteza apariției unor noi regiuni secesioniste, înmulțirea „autonomiilor” locale pe fondul disputelor interne cauzate de derularea luptelor. În orice caz, restul neocupat al Ucrainei va fi lăsat într-un haos permanent cu mesajul „să vă ajute occidentalii pe care îi iubiți”.
4. Înglobarea în Rusia a litoralului Mării Negre și realizarea joncțiunii cu Transnistria pecetluiește soarta Republicii Moldova. Dar noi știm că la Chișinău nimeni nu mai este interesat de geopolitică așa că s-ar putea să fi dezvoltat o oarecare imunitate la probleme de genul acesta. Oricum, după încheierea luptelor din Ucraina cei de la Chișinău vor avea pe masă o ofertă de nerefuzat din partea Moscovei.
5. Din ce a apărut în mass-media prima zi de lupte nu a mers tocmai bine pentru ucraineni, dar nici rușii nu au obținut niște succese răsunătoare. Rușii au nevoie să își atingă obiectivele în mai puțin de 10 zile, prelungirea luptelor peste această perioadă nu cred că îi favorizează. Obiectivul principal al rușilor pare să fie neutralizarea guvernului de la Kiev, sistemul politico-administrativ ucrainean să își înceteze funcționarea. Dacă reușesc asta în mai puțin de 10 zile putem vorbi de o victorie totală. Cum ziceam: lac rusesc și de restul haos”, a explicat Damian.

Reamintim că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a spus că dacă ar fi politician la Chișinău, ar cere imediat unirea cu România.

Băsescu a afirmat la România TV că Moldova de peste Prut ar trebui să renunțe la Transnistria și să ceară unirea cu România, pentru că ar putea avea soarta Ucrainei.

„Eu, dacă aș fi politician moldovean, sau dacă aș avea putere de decizie, aș declara azi, că vreau Unirea cu România, ca măsură de protecția pentru viitor, pentru că vedem ce înseamnă un Putin la Kremlin. O Moldovă integrată în România va fi sub scutul NATO și va rămâne să decidă dacă stau agățați de Transnistria, pe care oricum nu o controlează, sau spun că sunt până la Nistru și vor Unirea cu România.“, a spus Traian Băsescu.