CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VICISITUDINILE ISTORIEI ȘI REZISTENȚA NEAMULUI ROMÂNESC ÎN FAȚA ÎNCERCĂRILOR METODICE DE A FI DISTRUS

,,Pentru a lichida popoarele se începe prin a le altera, prin a le șterge memoria. Le distrugi cărțile, istoria, cultura și altcineva le scrie alte cărți, le dă altă cultură, le inventează o altă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este și ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita și mai repede, limba nu va mai fi decît un simplu element de folclor, care mai devreme sau mai tîrziu va muri de moarte naturală.

-Milan Hubl (1927-1989), istoric și profesor universitar ceh-

Fiind la marginea imperiilor otoman, rus și austriac, țările românilor au fost rîvnite de fiecare în parte și ne-au rupt cum au vrut și cum au putut cei trei mari dușmani timp de vreo 400 de ani. Dar cei mai turbați și odioși au fost rușii, austriecii și ungurii.

Prima dată armatele imperiale rusești au ajuns în ținuturile românilor în anul 1711, în urma tratatului de alianță a domnitorului Dimitrie Cantemir (1710-1711) al Moldovei chiar cu autorul turbăciosului răvășel.

După înfrîngerea suferită din partea turcilor la Stănilești pe Prut în anul 1711, domnitorul Cantemir se refugiază cu o parte dintre boieri în imperiul rus și moare în anul 1723 în apropiere de Orel, oraș situat în vestul Rusiei.

În tratatul de alianță se stipula că Moldova va rămâne suverană și după acest război cu turcii, iar granița de est va rămîne tot pe rîul Nistru, unde sînt mai multe cetăți.

Nu știm cum ar fi respectat țarul Petru l această înțelegere, fiindcă în Testamentul lăsat moștenire urmașilor săi și întregului popor rus, el considerîndu-se un iluminat al Marelui Dumnezeu, adică un nebun cu coroană cum au mai avut rușii și alte căpetenii atît înaintea acestuia, dar și după el, zice că imperiului rus îi este hărăzită de către Elohim stăpînirea întregii lumi!  

Expansiuniunea Imperiului rus peste teritoriile locuite de români, trebuie analizată și înțeleasă în contextul Testamentului lui Petru cel Mare care privește întreg spațiul românesc.

Se presupune că acest document a fost elaborat în anul 1725, de către țarul Petru I al Rusiei (1672-1725), fiind dus la Paris în anul 1757 de către ambasadorul Franței la Petersburg și înmînat regelui Ludovic al XV-lea.

Testamentului lui Petru cel Mare a fost publicat la Paris în anul 1843, stîrnind mare vîlvă și nedumerire la toți cei cu mintea acasă și nepuși să judece lumea după nebuniile pe care le citez mai jos :

,,În numele Prea Sfintei și Nedespărțitei Treimi, Noi Petru I, către toți urmașii noștri moștenitorii Tronului, Guvernanților și nației rusesti.

Marele Dumnezeu, de la care avem existența și Coroana noastră, luminîndu-ne, îmi arată mie a privi spre poporul rusesc ca fiind chemat a stăpîni în viitorime toată Europa. Eu pun temei acestei idei, că națiunile Europei au ajuns cele mai multe într-o stare de vechime aproape de a lor cădere. Urmează dar, a fi ele subjugate de un popor tînăr și nou, cînd va ajunge la întregimea creșterii sale și va căpăta toată a sa putere…

Eu am găsit Rusia ca un pîrîiaș și o las ca un rîu mare. Iar moștenitorii mei o vor face și mai mare, întinsa, hotărîtă de a face să rodească Europa cea stearpă.

Eu le las instrucțiunile următoare pe care le poruncesc la a lor luare aminte ca să le păzească cu statornicie.A ține nația rusească necurmat în stare de război, spre a avea pe soldații ei pururea deprinși la război… Războiul să ajute păcii, în interesul întinderii Rusiei și a înaintării ei în înflorire.

A chema prin toate putincioasele mijloace, de la națiile cele învățate ale Europei, comandiri în vreme de război și oameni învățați în vreme de pace, spre a face ca nația ruseasca sa capete foloase de la celelalte nații, fără a pierde nimic din ale sale proprii.

A se amesteca in toate pricinile și dezbaterile din Europa, mai vîrtos în acele țări care fiind mai în apropriere, interesează mai cu seama.

A vîrî vrajba în Polonia, a hrăni în ea tulburări necontenite; a cîștiga cu bani pe cei mai puternici, a avea înrîuriri în Dietele lor spre a putea lucra la alegerea Crailor lor și a-și face partizani în Polonia … 

Dacă puterile vecine s-ar împotrivi să le împace împărțind-o cu ele … (Și chiar așa au făcut împreună cu Prusia și Austria în anii 1772, 1793, 1795, apoi numai cu Germania în 1939 pe cînd imperiul rus era condus de cazari care doreau bolșevizarea întregii lumi!).

A lua cît s-ar putea mai mult din hotarele Suediei și a ști cum să se facă ca însăși ea, Suedia, să-i deschidă război, spre a-i găsi pricină de a o subjuga… A dezbina Suedia de Danemarca și, cu luare aminte, a hrăni rivalitățile lor.

A însoți Prinții ruși întotdeauna cu prințese din Germania spre a înmulți influenta noastră acolo … să se unească de la sine la pricina noastră.

A căuta alianța de comerț cu Englitera, mai mult decît a oricărei alte Puteri, pentru că ea are ma mult trebuință de noi… a schimba cheresteaua noastră și alte produse cu aurul ei și a face ca negustorii și matrozii ei să-i deprindă pe cei ai nației noastre spre navigație și comerț.

A se întinde neîncetat către Nord pe marginea Marii Baltice și către Sud pe marginea Marii Negre.

A se apropia cît mai mult de Constantinopole și de India, că acel ce va stăpîni acolo, va fi adevăratul stăpînitor al lumii… 

A străbate pînă la golful Persic, a restatornici de se poate comerțul cel din vechime al Orientului și a se întinde pînă în India care este magazia lumii…

A căuta și a cîștiga alianța Austriei a o sprijini în zadarnicele ei închipuiri de a stăpîni Germania… iar prin taină a întărîta dușmănia Prinților Germaniei împotriva ei…

A face de a se interesa curtea Austriei ca să izgonească pe Turci din Europa și a nimici pretențiile ei cînd vom subjuga Constantinopole…

A face pe toți grecii dezbinați ce sînt împrăștiați în Ungaria, Polonia și alte țări, să se lipsească de ele și a se reface sprijinul lor și a intermedia o asociație universală; care vor fi tot atîția prieteni pe care Rusia îi va avea în statul fiecărui dușman al ei.

După ce Suedia se va dezmembra, Persia se va birui, Polonia se va subjuga și Turcia se va supune… a propune foarte tainic la curtea Franței, apoi la cea a Austriei, de a împărți cu ele imperia lumii, măgulindu-se ambiția și iubirea lor de sine… Rusia să se ajute cu ele pentru a le desființa pe urmă…”

Dacă amîndouă aceste curți vor refuza propunerea Rusiei, atunci trebuie să se știe cum să împartă între ele gîlceava și a le face să se slăbească una pe alta …

Apoi Rusia, folosindu-se de un prilej hotărîtor, va năvăli asupra Germaniei, pornind totodată cu doua flote mari ce vor năpădi Franța. Aceste doua țări biruindu-se, celelalte părți ale Europei vor trece lesne și fără împotrivire sub jugul Rusiei.”

Pornind a se război cu toți vecinii, rușii au ajuns și pe plaiurile noastre, dar gîndurile lor ascunse nu erau de ajutorare ci de crîncenă stăpînire. Devenită mare putere în estul Europei în urma victoriei lui Petru la Poltava (1709) asupra lui Carol XII al Suediei, Rusia a început să-și urmărească expansiunea spre Vest si Sud-Vest, vizînd în special Polonia și imperiul Otoman, cu capitala acestuia Constantinopol, precum și țărmul de est al Mării Adriatice.

Numeroasele războaie purtate împotriva turcilor, i-au adus pe ruși pe capul românilor, ca eliberatori creștini de sub jurul musulman. Ecaterina cea Mare (1762-1796), de origine prusacă născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a visat să înființeze în ținuturile locuite de români un Regat al Daciei, ca provincie a imperiului rus, la fel cum era și Regatul Poloniei.

Însă în anul 1775 nordul Moldovei, cunoscut mai tîrziu ca Bucovina, este cedat imperiului austriac care își dorea o extindere cît mai grabnică asupra teritoriilor locuite de români.

Nu după mult timp, românii vor constata că stăpînirea țaristă este mult mai sălbatică decît cea turcească. În urma războiului ruso-turc din anii 1806-1812, turcii cedează rușilor numai ținutul dintre Prut și Nistru, botezat de ei ”Basarabia” deși aceștia ceruseră întreaga Moldovă.

După războiul ruso-turc (1821-1829), încheiat cu pacea de la Adrianopol, Moldova și Valahia intră sub protectorat rusesc, administrarea lor făcîndu-se conform Regulamentului Organic.

 Desele invazii ale armatelor țariste asupra ținuturilor locuite de români (1711 1739, 1770-’74, 1787-1792, 1806-1812,  1828-1834, 1848-49, 1877-78, 1914-1918, 1944-1958), precum și ocuparea temporară sau de lungă durată a unor părți a teritoriilor acestora, au adus grave prejudicii dezvoltării istorice, atît asupra poporului român cît și a statalității lui. Atunci cele două Țări Române erau sub comanda generalului rus Jeltuhin, care spunea despre români că sînt buni numai pentru ștreang, chiar dacă n-au înfăptuit vreo crimă. Boierii care s-au opus abuzurilor armatei țariste de ocupație au fost exilați.

Ocupația rusă a durat pînă în anul 1839, dar ea a avut ca repercursiune directă creșterea numărului sudiților evrei din imperiul austriac și țarist, care s-au aciuat pe la noi, aducînd grave prejudicii economice românilor.

Dorința rușilor de a-și răcori căpățînile înfierbîntate de vodcă în apa miraculoasă a Mărilor Marmara și Adriatica, au fost oprite pentru o vreme prin războiul Crimeei din anii 1854-1856, pierdut de Rusia. Moldovei i-au fost restituite cele trei județe din sud, Cahul, Izmail și Bolgrad (în fapt Basarabia istorică adevărată),astfel că Rusia a fost îndepărtată de către marile puteri europene de la gurile Dunării.

Românii doreau să-și întemeieze din nou un stat unitar al lor, iar visul lor secular a fost îndeplinit în parte prin Unirea Moldovei cu Valahia în ianuarie 1859 și și proclamarea Principatului România în ianuarie 1862 de către domnitorul A. I. Cuza.

În anul 1877, rușii pornesc un nou război împotriva Imperiului Otoman pretinzînd că doreau să-i elibereze de sub umbra semilunii pe toți creștinii, chiar și pe cei din Constantinopol și Asia Mică unde erau o minoritate neglijabilă. Promițîndu-le românilor recunoașterea independenței față de Poarta Otomană, rușii și-au trecut urdiile războinice peste pămînturile noastre și peste Dunăre, în Bulgaria.

Dar cum socoteala de la Sankt Petersburg a panslavismului și a imperialismului rus nu s-a potrivit deloc cu cea de la Plevna, rușii s-au văzut obligați să le ceară românilor ajutor și astfel , în urma unor sângeroase încleștări,România a putut să devină independentă față de Turcia.

Aliații ruși au încercat nu numai să rămână stăpîni în București, dar au avut gînd să pună mâna pe principele Carol l și să anihileze oștirea română, pentru a-și întinde stăpânirea și asupra României.

Din fericire, planul rusesc a eșuat în urma opoziției hotărâte manifestate de Marile Puteri europene și în primul rănd de Germania.

Distrugerea puterii economice a românilor și a potențialului lor biologic

A fost o preocupare permanentă a celor trei imperii care au stăpînit țările românilor începînd cu prima parte a secolului XlX.

Imperiul țarist, odată cu expansiunea lui spre sud-estul Europei începînd cu anul 1711 ne-a întîlnit în drumul viselor lor de mărire și amarnic ne-au jefuit, nenorocire ce ne-a urmărit peste 160 de ani, de cîte ori ne-au călcat țara.

Potrivit unor observatori britanici, Valahia a fost nevoită să se îndatoreze unor creditori europeni cu o sumă totală de 10 milioane de piaștri, pentru a face față cerințelor armatei ruse.

Acuzații de jaf sistematic au fost făcute de autorul francez Marc Girardin, care a călătorit în regiune în anii 1830; Girardin a afirmat că trupele ruse au confiscat practic toate animalele pentru nevoile lor și că ofițerii ruși au insultat clasa politică, spunînd în mod public că în cazul în care furnizarea de boi s-ar dovedi insuficientă, boierii vor fi înjugați la care în locul acestora; această acuzație a fost reluată de Ion Ghica în amintirile sale. 

El a amintit și despre insatisfacția crescândă față de noua stăpânire și că țăranii erau în mod special supărați din cauza manevrelor continue de pe teritoriul Principatelor.

Dar și alți francezi ajunși cu diferite interese pe la noi au constatat sălbăticia rușilor care o întrecea pe a fiorșilor năvălitori asiatici hunii și tătarii. 

,,Generalul Jeltuhin administra prin lovituri de sabie, întemniţa, surghiunea, maltrata pe toți cei care nu erau ruşi.” (Hugot catre Portalis, 6 iulie 1829). ,,Satele aflate în calea armatei rusești încep a fi pustiite, ţăranii – cu grânele rechiziţionate şi vitele omorâte de căratul proviziilor sau lovite de epidemii – fugind în Transilvania…

Generalul rus Jeltuhin pretinde chiar ca Ţara Românească să suporte în totalitate armata rusă şi după ce aceasta va trece Dunărea in Bulgaria. Când boii lipsesc sau, ceea ce se întâmplă des, mor sub jug, se înjugă în locul lor ţărani” (Viollier către Polignac, 30 iulie 1829).

După anexarea Basarabiei la imperiul rus, o parte însemnată a țăranilor români au trecut peste Prut în Moldova datorită împilărilor, jafurilor și umilirilor la care erau supusși de către armata rusă și noua administrație formată în mare parte din jidani.

Ca să înțelegem această mare nenorocire, venită pe capul românilor din Basarabia dau recensămîntul făcut de ocupant în anul 1812; 419240 români(86%), 30000 ruteni(6,55%), 19130 mozaici(4,2%), 6000 lipoveni(1,2%), 1207 găgăuzi(0,25%) și 1200 bulgari(0,25%), iar în anul 1918 românii mai reprezentau numai 62%, crescînd procentul rușilor la 7% și al jidanilor la 12%!

Consecința directă a acestor jafuri și silnicii nemaiauzite asupra Ţărilor Române, a fost aceea că acestea au încetat de a mai fi mari producătoare și exportatoare de vite, sărăcia înstăpînindu-se peste tot! Generalul rus Suvorov, răspunzând unor plângeri ale localnicilor, declara că vrea să lase moldo-valahilor ochii, ca să aibă cu ce plânge.

Un rol devastator asupra economiei românilor timp de peste 150 de ani(de la pacea de la Passarowitz pînă în anul 1871 cînd au fost abrogate privilegiile) l-au îndeplinit și ,,sudiții”, negustori și cămătari cazari care desfășurau activități economice în Țările Românilor dar nu plăteau nici un fel de taxe, situația fiind la fel și pentru mărfurile importate. Există plîngeri ale boierilor și breslelor către domnitorii din aceste țări care arată cum ei sînt ruinați prin privilegiile primite de cazari în urma tratatelor de pace încheiate între imperiul otoman și cele 3 imperii amintite.

Falsificarea istoriei României

Procesul deznaționalizării românilor și a falsificării istoriei acestora datează de ceva vreme, din vremurile de cînd austriecii, apoi papistașii și ungurii s-au pus pe sufletele noastre să ne nimicească pentru totdeauna.

După ocuparea Transilvaniei de către armatele imperiale austriece, la 4 decembrie 1691, împăratul Leopold I a dat o Diplomă (numită și Diploma leopoldin), care a avut rolul unei adevărate Constituții pentru această nouă cucerire a sa,timp de mai bine de un 150 de ani.

Noii stăpîni fiind catolici, iar această confesiune avînd puțini aderenți în Transilvania, ochii noilor stăpâni au fost puși pe românii ortodocși care dacă ar fi trecut la catolicism, primeau și ei drepturile pe care le aveau ungurii și sașii.

Iezuiții au început să-i convingă pe români pot să se ridice din starea socială, politică și religioasă jalnică în care trăiau doar prin trecerea la catolicism !

Acțiunea austriecilor mai realiza un scop ascuns, dezbinarea românilor din Transilvania de cei din Valahia și Moldova prin trecerea ardelenilor la catolicism.

Vasile Alecsandri într-o scrisoare din anul 1868 către Foaie din Cernăuți spunea latiniștilor care îi corectau poeziile după socoteala lor, că adevărata limbă este ,,isvorîtă din geniul poporului român, iar nu din fabricile de cuvinte a lui Cipariu et companie”, adică să înțelegem că unii ,,doctori ardeleni” erau bine dați cu făcătura latinistă pusă la cale de papistași.

Asta le convenea de minune și ungurilor care spuneau despre românii din Ardeal că nu erau decît ciobanii romanilor care au cucerit Dacia.

A fost și o acțiune metodică de nimicire prin deznaționalizare asupra românilor.  În Ardeal ungurii în campania lor de maghiarizare a românilor le-au schimbat numele de familie și cel de botez, obligîndu-i să urmeze școala numai în limba ungară, ceea ce a dus pentru unii la pierderea identității și transformarea lor în unguri sadea.

La fel au procedat și austriecii, care, după ocuparea Bucovinei, i-a dat pe ortodocșii români în paza clerului ucrainean unit cu Roma, iar aceștia s-au apucat să-i slavizeze adăugînd la numele lor de familie terminațiile ,,enco”, ,,iuc” și ,,ciuc” , ca să fie ucraineni și numai atît. În anul 1918 cînd Bucovina s-a unit cu patria mumă, cei batjocoriți astfel au cerut statului român să dea o lege care să le permită a reveni la numele lor adevărate românești, numai că mafia statală le-a cerut să plătească pentru schimbarea numelor.

Și așa avem azi printre noi nume ca Mateiuc, Petrenco, Martiniuc, Sauciuc, boutiuc, Cuzenco, Vatamaniuc, etc.

(Fragmente din articolul https://veghepatriei.wordpress.com/distrugerea-neamului-romanesc).

09/05/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PE MARGINEA MINCIUNILOR ORDINARE RĂSPÂNDITE DE MOSCOVA DE_A LUNGUL ISTORIEI SALE, PENTRU A JUSTIFICA POLITICA SA DE AGRESIUNE ÎMPOTRIVA TUTUROR VECINILOR

Rusia nu a fost niciodată prima care a atacat pe nimeni”, a declarat recent fără să clipească , secretarul de presă al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, citat de https://euvsdisinfo.eu.

Secretarul de presă al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov (foto), răspunzând la întrebareacare i s-a pus la un post de televiziune , dacă Rusia va lansa un atac militar asupra Ucrainei, a spus:

„ Rusia nu a fost niciodată prima care a atacat pe nimeni.

Amintiți-vă că au vrut să ne facă victime, dar slavă Domnului, nimeni nu a reușit.”

Ei bine, să ascultăm spusele lui Peskov și să ne amintim ce spune istoria.

Iată câteva episoade:

În 1700, Petru I a hotărât să intre în războiul de Nord, împotriva Suediei, de partea Saxoniei, Danemarcei și Poloniei.

În baza acordului de alianță cu Regele Poloniei și Electorul Saxiei Augustus cel Puternic, Rusia urma să primească Ingria (ținuturile unde se află acum Sankt Petersburg și Regiunea Leningrad) smulse din Suedia.

În august, armata lui Petru a  invadat teritoriul Germaniei și a asediat Narva. Această campanie nereușită a fost întreprinsă, fără îndoială, cu scopuri de cucerire. Mai târziu, Peter și-a atins obiectivul și a anexat nu numai teritorii din Germania, ci și Estlanda, Livonia, Karelia și o parte a Finlandei la statul său, obținând acces la Marea Baltică.

În 1806, trupele ruse au  pătruns în Moldova și Țara Românească – la acea vreme principate dependente de Imperiul Otoman – și au făcut mai multe încercări de a lua cetatea turcească de la Izmail.

Motivul invocat de ruși a fost decizia Turciei de a înlătura conducătorii acestor principate. Acțiunile Turciei încălcau tratatul existent, conform căruia era necesar să se obțină acordul Rusiei pentru această acțiune, iar Imperiul Rus a fost primul care a luat măsuri militare.

Acest episod a fost începutul războiului ruso-turc, care a durat până în 1812.

În 1827, flota combinată a Rusiei, Angliei și Franței, a atacat și învins flota turcească din Golful Navarino de la Marea Ionică (Grecia modernă).

Astfel, puterile creștine ale Europei au susținut revolta grecilor împotriva stăpânirii turcești care se desfășura de câțiva ani.

În anul următor,țarul Rusiei, Nicolae I, a declarat război Turciei; motivul atacului fiind închiderea trecerii prin Bosfor de către Turcia, după bătălia de la Navarino și întărirea cetăților sale de pe Dunăre.

Operațiunile militare au început pe două fronturi – în ținuturile dunărene și în Caucaz.

În 1853, Rusia a cerut Turciei să-și recunoască patronajul asupra creștinilor, care reprezentau o treime din populația Imperiului Otoman.

Fiind refuzat, Nicolae I a trimis trupe în Țara Românească și Moldova, pe atunci încă dependente de Turcia, și a ocupat Bucureștiul. Rusia a considerat ca o sarcină strategică stabilirea controlului asupra Bosforului și Dardanelelor.

 Aceste evenimente au fost începutul războiului Crimeei, care avut urmări extrem de nefericite pentru Rusia.

În 1877, Rusia, sprijinind Serbia și Muntenegru, care au luptat cu Turcia, care, la rândul ei, a început războiul, încercând să-i sprijine pe sârbii bosniaci rebeli, a trimis trupe în România. Armata rusă a trecut Dunărea, a trecut de Munții Balcani, a cucerit Adrianopolul (Edirne) și a fost la un pas să atace Constantinopolul (Istanbul), dar acest lucru a fost împiedicat de Marea Britanie.

În septembrie 1939, după un acord secret cu Germania nazistă, cunoscut sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop, URSS a capturat partea de est a Poloniei, încălcând pactul de neagresiune existent încheiat cu această țară.

Câteva zile înainte, Germania nazistă invadase Polonia anexând partea de vest a acestei țări, inclusiv capitala Varșovia.

A fost începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, URSS fiind alături de Germania vinovată de această monstruoasă crimă, chiar dacă o neagă cu obstinație de zeci de ani, pozând în victimă a agresiunii naziste.

În luna noiembrie a aceluiași an, URSS a început un război cu Finlanda, folosind ca pretext bombardamentul de artilerie asupra satului de graniță Mainila, despre care sovieticii au pretins că s-a declanșat de pe teritoriul Finlandei.

Mai târziu, în memoriile sale Nikita Hrușciov a scris  :

La apartamentul lui Stalin a început o conversație. De fapt, a fost vorba de punerea în aplicare a deciziei adoptate – despre prezentarea unui ultimatum Finlandei. Am convenit cu Kuusinen (comunist finlandez, care lucra atunci în Comintern) că va conduce guvernul nou-formatei RSS Karelo-finlandeze. Noua republică unională, conform planului lui Stalin, trebuia să unească regiunile „eliberate” ale Finlandei și Karelia, într-o singură structură statală.

Stalin era de părere că după ce Finlandei i se va prezenta un ultimatum de natură teritorială, care dacă l-ar respinge, ar trebui să înceapă operațiunile militare.

Desigur, nu m-am opus lui Stalin. Mai mult, eu, ca și el, am crezut că acest lucru este în principiu corect. Și în ceea ce privește războiul cu Finlanda, m-am gândit: este suficient să le spui cu voce tare, dar dacă nu aud, atunci trage o dată cu tunul, iar finlandezii își vor ridica mâinile în aer, vor fi de acord cu cererile. Stalin a remarcat: „Această afacere va începe astăzi”.

Am stat destul de mult timp la Stalin, aşteptând ora să expire ultimatumul. Stalin era sigur și, de asemenea, credeam că nu va exista război, că finlandezii vor accepta propunerile noastre în ultimul moment și astfel ne vom atinge scopul fără război, vom asigura țara de Nord.

Teritoriul finlandez și resursele sale naturale nu ne-au interesat, pentru că ele adăugat puțin la vastele noastre întinderi. Finlanda este bogată în păduri, dar nu poate fi egală cu noi. Nu asta ne-a atras. Problemele de securitate au fost în prim plan: repet, Leningradul era sub amenințare directă.

Finlandezii au răspuns cu foc de artilerie. Războiul a început.

Spun asta pentru că există o altă interpretare a evenimentelor: se spune că finlandezii au tras primii, iar noi am fost forțați să răspundem.

Dar întotdeauna când începe un război, se spune altceva, anume că adversarul tras primul.

Harta (https://commons.wikimedia.org): Pierderile teritoriale suferite de Finlanda în 1939 în urma invaziei sovietice.

NOTĂ WIKIPEDIA. ro:

(În zilele de 15 și 16 iunie 1940, 500.000 de soldați sovietici treceau granița cu Estonia și Letonia. În același timp, sovieticii au sprijinit comuniștii locali în organizarea loviturilor de stat împotriva guvernelor eston, leton și lituanian.

Micile armate baltice, izolate, fără sprijin occidental, au fost dezarmate de Armata Roșie , cu excepția unui batalion eston care luptă împotriva sovieticilor și a milițiilor comuniste.

Administrațiile de stat ale acestor state baltice independente au fost lichidate și înlocuite de cadre sovietice, operațiune în care 34.250 de letoni, 75.000 de lituanieni și aproape 60.000 de estonieni au fost deportați sau uciși: absolvenții, proprietarii de terenuri și clerul au fost arestați mai întâi.

”Alegerile” au fost organizate de ocupanții sovietici doar cu candidați pro-sovietici acceptați de cotropitori, rezultând „adunări populare” care a cerut imediat admiterea lor în URSS, care le-a fost acordată imediat cu ”generozitate” de Uniunea Sovietică.

Pe 28 iunie 1940 – România a primit un ultimatum din partea URSS, prin care i se cerea evacuarea administrației civile și a armatei de pe teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut ca Basarabia, și din partea nordică a regiunii sale istorice Bucovina și, în cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul.

 Din cauza presiunilor conjugate ruso-germane, administrația și armata română au primit ordin din partea conducerii deficiente a României să se retragă, pentru a evita războiul.

Teritoriile pierdute de România se pot vizualiza aici.

Expunerea lui Hrușiov continua astfel:

Pe vremuri, după cum arată istoria, războaiele începeau diferit. Acum poți vedea doar așa ceva la operă și anume cum cu un gest teatral unul aruncă mănușa, iar celălalt o ridică și începe duelul.

În vremea noastră, războaiele, din păcate, încep altfel. Se pune întrebarea: aveam un drept legal și moral la acțiunile noastre? Legal, desigur, nu aveau niciun drept. Din punct de vedere moral, dorința de a ne proteja și de a negocia cu aproapele ne-a justificat în ochii noștri.și am fost forțați să răspundem. Se pune întrebarea: aveam un drept legal și moral la acțiunile noastre?

Legal, desigur, nu aveam niciun drept.

După războiul mondial, politica agresivă rusească nu s-a schimbat …

Încă de la începutul anului 1956, în Ungaria, destalinizarea –Stalin murise în 1953 –crease o oarecare everfescență a unei posibile schimbări . Un grup de studenți maghiari din Budapesta au organizat o manifestație anticomunistă, pe 23 octombrie 1956 , care, în noaptea de 23 spre 24 octombrie s-a transformat într-o luptă armată, în care au intervenit și sovieticii. Imre Nagy a preluat funcția de prim-ministru al guvernului Ungariei. Insurecția a durat aproape o săptămână, timp în care s-a extins în întreaga țară și a făcut pagube enorme. Revendicările insurgenților, printre care se aflau alegerile libere, abolirea sistemului monopartit și plecarea trupelor sovietice din țară, au fost acceptate.

Sovieticii s-au retras din Budapesta la sfârșitul lui octombrie.

Pe 4 noiembrie în jurul orei 04:00, tancurile armatei sovietice intrau în Budapesta. O oră mai târziu, premierul Imre Nagy anunța la radio despre invazia sovietică declarând că trupele noastre luptă, Guvernul este în funcțiune.

Revoluționarii unguri au opus o rezistență eroică, lor alăturându-li-se mii de oameni, printre care chiar și militari care treceau de partea revoluției. În zadar, însă. 

Imre Nagy s-a refugiat la Ambasadei Iugoslaviei, iar ulterior a fost arestat de ofițerii de securitate sovietici și trimis într-o locație secretă în România. S-a constituit un nou guvern, condus de  János Kádár, sprijinit de Moscova, care a reinstaurat dictatura totală în Ungaria.

Evident, propaganda rusă a pretins și pretinde până în zilele noastre că în acele zile URSS nu a invadat această țară, ci a fost silită să intervină în fața agresiunii fățișe a elementelor fasciste si capitaliste maghiare, pentru apărarea cuceririlor socialismului.

În data de 21 august 1968, unităţi speciale sovietice care au ocupat mai întâi aeroportul de la Praga, apoi au invadat oraşul alături de forţe militare maghiare, poloneze, bulgare şi est-germane, s-au alăturat ocupanților sovietici, pentru lichidarea reformelor iniţiate de comunistul moderat ceh, Alexander Dubcek, liderul așa numitei ”primăveri de la Praga”.

În 1990,URSS a provocat Războiul din Transnistria, care devenit un conflict politic între Republica Moldova și autoproclamata „Republica Moldovenească Nistreană”, un teritoriu moldovenesc situat pe malul stâng al râului Nistru.

Conflictul a început imediat după proclamarea independenței așa-zisei „Republici Moldovenești Nistrene”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până în zilele noastre.

Rusia a sprijinit militar și economic pe față, cu prețul a mii de morți în rândurile populației civile și al unor distrugeri enorme, această formațiune statală marionetă, a cărei menire este aceea de a servi la reanexarea întregii R.Moldova la imperiul său.

Rusia a fost și în spatele războiului din Abhazia din 1992-93, în timpul căruia naționaliștii abhazii au retras o parte din nord-vestul Georgiei de sub controlul Georgiei.

Acțiunile desfășurate în 1992 au avut drept cauză în primul rînd implicarea haotică a Rusiei în conflict de transformare a tensiunilor în violență. Încetarea ostilităților din partea Rusiei a însemnat că pricina și efectul conflictului au rămas înghețate doar pentru a fi dezghețate cu urmări grave, cincisprezece ani mai târziu.

Conflictul 1992-1999 dintre Georgia și Abhazia a iesit la suprafața istoriei ca unul dintre cele mai sângeroase și mai nerezolvate dintre acele numeroase conflicte cauzate de prăbușirea Uniunii Sovietice. Drept urmare, acesta a provocat zeci de mii de victime și a dus la strămutarea a aproximativ 250.000 de oameni. Această dispută a persistat sub forma unui „conflict înghețat” până în 2008, când intervenția militară rusă pe scară largă din Georgia a aprins din nou ostilitățile și a dus la recunoașterea unilaterală de către Moscova a Abhaziei ca stat independent.

Atacul Rusiei în Georgia, o fostă republică sovietică devenită independentă după prăbușirea URSS, a fost declanșat în august 2008, ca urmare a încercării forțelor georgiene de a anihila regimul separatist creat cu sprijin rusesc pe teritoriul Osetiei de sud.

 

Pe data de 8 august Rusia a trimis forțe militare în sprijinul oseților. În urma acestui război, Osetia de Sud a fost recunoscută ca entitate statală independentă de Federația Rusă, Georgia la rândul ei pierzând de facto controlul asupra acestei regiuni, care are în continuare trupe rusești pe teritoriul său.

În 2014 Moscova a anexat Crimeea în urma unui pseudo-referendum (ilegal atât în ​​Ucraina, cât și în Rusia), după ce a ocupat militar punctele strategice din această peninsulă, unde flota sa din Marea Neagră era (și este) staționată.

Puternicul grup militar creat în Crimeea din 2014 permite Rusiei să desfășoare operațiuni pe toată Marea Neagră. Moscova și-a consolidat aici puternice baze militare, aviația, flota de suprafață și submarină, apărarea antiaeriană și grupurile sale de rachete și, în plus, nu este exclus faptul ca ar putea deţine arme atomice pe acest teritoriu.

Astăzi, Crimeea este un teritoriu anexat oficial de Rusia, numărul militarilor acesteia acolo depășind 42.000.

În rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei în 2014 a fost recunoscută.

În primăvara anului 2014, după schimbarea puterii pro-ruse de la Kiev în urma unor masive proteste populare , Rusia a creat și sprijinit militar si economic regiunile separatiste Donețk și Luhansk din estul Ucrainei, așa-numitele „republici populare” din Donețk și Luhansk care cuprind aproximativ o treime din bazinul carbonifer Donbas și cele două capitale ale regiunilor cu același nume.

La fel ca în regiunea Ruhr, aceste zone au fost dens populate și aproximativ șase-șapte milioane de oameni trăiau aici. 

În ambele zone există imense zăcăminte de cărbune și o puternică industrie a cărbunelui și a oțelului.

Recent, Rusia trecut la o nouă etapă a agresiunii sale în Ucraina, după aproape opt ani de existență a acestor teritorii într-o zonă gri, formal ucrainene, de facto conduse și sprijinite militar și economic de ea, recunoscând oficial statalitatea acestor regiuni separatiste . Astfel, desfășurarea de trupe în aceste teritorii reprezintă mai mult decât un punct de cotitură, prin ruperea status quo-ului care a existat ani de zile începând cu anul 2014.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a declanșat invazia armată a Ucrainei, după câteva luni în care a masat peste 150.000 de soldați și echipamente militare în apropiere de granițele Ucrainei, pe care a înconjurat-o din trei părți.

Ceea ce se credea a fi o agresiune pentru capturarea definitivă a regiunilor separatiste Donețk și Lugansk din estul țării s-a transformat într-un război total, în care Rusia a atacat barbar capitala Ucrainei, infrastructura militară a Ucrainei, dar și orașe și sate, gări, spitale,grădinițe, cămine de bătrâni, școli, clădiri de locuințe.

După obiceiul ei, și de această dată, Rusia a mințit cu nerușinare, pretinzând că a declanșat ”o operațiune militară specială în Ucraina” și nu un război împotriva acestei țări, care nu o amenința în nici un fel.

13/04/2022 Posted by | ISTORIE, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

BASME PROPAGANDISTICE MOSCOVITE cu pretenții de adevăr istoric : „Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni de-a lungul istoriei” 

Istoricul Dorin Dobrincu a comentat declarațiile recente ale purtătorului de cuvânt al președintelui Rusiei, sub titlul „Basmele de la Kremlin cu pretenții de adevăr istoric”.

Publicația românilor americani Tribuna.US reproduce mai jos  comentariul acestuia:

Istoricul Dorin Dobrincu, despre „basmele Kremlinului”

„Un domn care răspunde la numele de Dmitri Peskov, de profesie purtător de cuvânt al domnului Vladimir Putin, la rândul său de profesie autocrat, instalat la Kremlin acum mai bine de două decenii, a glăsuit astăzi ceva care se voia adevăr istoric:

<Vă reamintim că Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni de-a lungul istoriei sale. Și Rusia, care a supraviețuit atâtor războaie, este ultima țară din Europa care vrea să vorbească, chiar să pronunțe cuvântul «război»>.

Bine ați venit la grădiniță, unde se spun basme despre cât de buni, frumoși, cinstiți, harnici și viteji erau strămoșii. Fiecare trib are asemenea invenții pioase, mereu rearanjate, în funcție de vârstă și imaginație.

Kremlinul, „abia la vârsta adolescentului golan”

Numai că atunci când societățile cu ale lor state și lideri politici se maturizează, istoria de parastas ajunge în pubelă. Kremlinul e însă departe de această fază. E abia la vârsta adolescentului golan care îi terorizează pe alții în cartier. După ce provoacă un kaft, tot el urlă că l-au atacat tocilarii în drum spre școală.

Probabil își imaginează că bibliotecile au fost și ele distruse, iar memoria istorică a umanității pur și simplu nu mai există.

Dacă ar fi așa cum spune dl Peskov, Rusia (în sensul de Moscovia, pentru moldo-români Muscalul) ar fi caz unic în istoria lumii. Adică ar trebuie să credem că un stat s-a întins cu steagul alb pe trei continente.

Rusia ocupă astăzi estul Europei și tot nordul Asiei. Ba până la 1867 a avut și Alaska.

(Foto jos: Harta a expansiunii moscovite publicată de https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/Expansi%C3%B3n_territorial_de_Rusia.svg.)

Un cnezat, undeva între niște păduri

Vă imaginați că un cnezat constituit în jurul orașului Moscova, undeva între niște păduri și la intersecția unor drumuri comerciale, s-a tot întins din secolul XIV încoace ca un râu care curge frumos, liniștit și răcoritor printr-un deșert?

Vă imaginați că au cerut din convingere patriotică toate cnezatele rusești – Novgorod, Tver, Pskov și altele – să se închine de bunăvoie cneazului aflat în Kremlinul Moscovei, moștenitorul unui imaginar politic bizantino-mongol?

Sau că toate triburile siberiene – de la mansi și ostiaci până la iakuți și ciucci – au spus, când au dat cu ochii de cazacii țarului, <Gata, băieți, plătim tribut pentru că nouă oricum ne prisosesc blănurile?>

Sau că mongolii/buriații au zis și ei că fac act de supunere pentru că au nevoie de un stăpân?

Sau că triburile de indieni și eschimoși din Alaska aveau surplus de orice și ardeau de nerăbadare să contribuie la slava țarului aflat la distanță de câteva luni de mers apăsat?

Oare finlandezii au jubilat când au trecut de sub stăpânirea regelui Suediei sub cea a a împăratului de la Sankt Petersburg?

La fel și cazacii ucraineni revoltați sub Mazepa?

Sau lituanienii și polonezii când au rămas fără stat?

„Moldovenii au giucat cumva o horă a bucuriei?”

Iar când Moldova a fost spartă, cu granița pusă în mijlocul țării, pe Prut, pentru că așa s-au înțeles rușii cu otomanii, moldovenii au giucat cumva o horă a bucuriei?

Sau poate toate popoarele și triburile de caucazieni, de kazahi, turkmeni și tadjici – fără excepție – au bătut din palme și au băut vin sau cumâs, potrivit cu religiile și cutumele locale, în onoarele marelui și pașnicului vecin din nord?

Și când s-au împărțit iarăși teritoriile, în 1939 sau 1944-1945, iar granițele au fost redesenate în Europa de Est și popoarele fericite, să credem că toate acestea s-au făcut pașnic?

Și în 1968, purtătorii de ordine de la Kremlin au ajuns la Praga pentru a planta panseluțe?

Istoria este (și) narațiune, dar nu unică. Și oricum ea nu trebuie confundată cu un basm rostit de un purtător de vorbe din apropierea Turnului Spassky.”

26/02/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: