CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Fenomenul glorificării trecutului sovietic și manifestarea sindromului Stockholm în rândurile cetățenilor R.Moldova


Dacă urmărim comportamentul unei bune părţi a moldovenilor de peste Prut după 1991, anul declarării Independenţei R. Moldova, atitudinea lor faţă de fostul imperiu sovietic şi comunişti, faţă de atrocităţile şi crimele fostului regim, care i-au afectat în bună măsură şi pe ei, cred că suntem în drept să vorbim despre un aşa-zis „sindrom basarabean”. Ca să înţelegem ce înseamnă şi cum se manifestă acest „sindrom basarabean”, este nevoie să revenim la un alt sindrom, numit „sindromul Stockholm”.
 

Fenomen numit „sindromul Stockholm”,al cărui nume provine dintr-un caz real de jaf la o bancă din capitala Suediei când jefuitorii au ţinut ostatici angajaţii băncii timp şase zile (între 23 şi 28 august 1973). În acest răstimp, victimele s-au ataşat emoţional de răpitori şi chiar s-au solidarizat cu ei, luându-le apărarea înainte ca aceştia să-i elibereze… Termenul a fost pus în circulaţie de Nils Bejerot, criminologul şi psihiatrul care a asistat poliţia suedeză în timpul crizei ostaticilor de la bancă şi care s-a referit la acest sindrom în cadrul unei emisiuni de ştiri din acele zile.

Psihologii explică „sindromul Stockholm” drept comportamentul unei victime răpite sau captive care, după o anumită perioadă de timp, se solidarizează şi simpatizează cu răpitorul, ba chiar începe să se identifice cu el. Din teama de violenţă, se declanşează un mecanism defensiv care se manifestă prin aceea că victima devine hipervigilentă în privinţa nevoilor răpitorului şi neştiutoare în privinţa propriilor nevoi. „Micile atenţii” şi „gesturi umane” din partea răpitorilor fac separarea de aceştia tot mai dificilă pentru victimă, întrucât ea ar pierde singura relaţie pozitivă formată – cea cu răpitorul.

Tradiţional, se consideră că „sindromul Stockholm” apare numai în cazul unor persoane luate aparte – îndeosebi, al copiilor abuzaţi emoţional, ori a unor grupuri restrânse de oameni (membrii sectelor religioase, prizonierii de război şi deţinuţii lagărelor de concentrare).

 Despre efectul „sindromului Stockholm” putem vorbi şi în cazul unor comunităţi sociale, chiar a unor popoare întregi scrie jurnalistul Constantin Tănase în publicația https://timpul.md. de la Chișinău.

Cazul basarabenilor este edificator în acest sens: teama de Stalin (gulaguri, deportări) a rămas în sângele basarabenilor şi de aceea, în limbajul „sindromului Stockholm”, ei se identifică şi simpatizează cu răpitorul.

Cel mai edificator exemplu în contextul dat este comportamentul unor foşti deportaţi şi al unor urmaşi ai acestora: fiind deportaţi de comunişti, ei votează cu comuniştii… La nivel de psihologie colectivă, funcţionează „mecanismul defensiv” – aceştia se conduc de principiul „să uităm ce a fost, mai rău să nu fie…”.

Asistăm astfel la fenomenul blocării memoriei istorice, care conduce şi la blocarea viziunilor de viitor – moldovenii nu vor să fie mai bine, ei vor să nu fie mai rău. Nostalgiile moldovenilor pentru „raiul din URSS” sunt o manifestare a „sindromului Stockholm”, devenită cu timpul parte a psihologiei naţionale.

Într-adevăr, cu un trecut în care sute de mii de oameni au murit în timpul deportărilor staliniste și a foametei organizate, în Republica Moldova încă se mai manifestă nostalgia trecutului, iar o parte a societății de aici regretă dispariția Uniunii Sovietice.

Disonanța cognitivă a devenit tot mai evidentă de la începutul războiului din Ucraina, în condițiile în care unele voci chiar au susținut agresiunea Rusiei în țara vecină.

La toate acestea se adaugă și miile de moldoveni care au participat pe 9 mai la o paradă în care simboluri propagandistice imperiale rusești interzise prin lege, au fost puse la loc de frunte.

Istoricul Ion Xenofontov explică într-un articol publicat de https://agora.md,cum poate fi interpretat acest fenomen.

Esența regimului sovietic a fost una de sorginte totalitară. Toate regimurile totalitare își legitimează puterea printr-un discurs militar propagandistic, despre cetatea asediată- statul sovietic care, așa cum spunea și Stalin, are adversari, adică se luptă întotdeauna cu cineva: „Tovarăși avem dușmani interni, tovarăși avem dușmani externi”.

Dacă în regimurile fasciste sau naziste se pune accentul pe a căuta dușmani în afara cetății, în regimul totalitar sovietic se punea accent și pe a căuta dușmani în exterior, „imperialiști” le spuneau ei, dar și dușmani în interior”, spune istoricul Ion Xenofontov. 

Frica și propaganda erau instrumentele cu care cetățenii erau manipulați să trăiască și să procedeze în modul în care le dicta regimul. 

„Acest sindrom Stockholm, când victima îndrăgește călăul, este descris de psihologi în contextul unei situații individuale, care poate fi extinsă și asupra unei întregi populații. Un popor întreg poate să sufere de acest sindrom de venerare a răufăcătorului care ți-a distrus valorile, viața”, a menționat istoricul. 

„Cine uită istoria, riscă să o repete”

Un alt fenomen răspândit la nivel de societate este memoria selectivă, atunci când anumite acțiuni ale regimului sovietic sunt elogiate, făcându-se abstracție de crimele care au avut loc în aceeași perioadă.

Moscova, 23 august 1939. Ministrul de externe sovietic Veaceslav Molotov și omologul său german Joachim von Ribbentrop, semnează Pactul Ribbentrop-Molotov (foto).

În mod oficial prezentat ca un pact de neagresiune, acordul includea de asemenea, un protocol secret care împărțea Europa de Nord și de Est în sfere de influență germană și sovietică.

Drept urmare, regiunile Basarabia și Bucovina de Nord din România au fost ocupate de sovietici. 

Circa 70 de mii de basarabeni au decedat în timpul celui de-al doilea război mondial, însă și după încheierea acestuia, populația a fost supusă represaliilor, deportărilor și foametei organizate care au luat viețile a sute de mii de oameni. 

Numărul celor care au murit în RSS Moldovenească de foame și boli în perioada decembrie 1946 – august 1947 variază, unele surse dau un minim de 115.000 de oameni care au decedat, altele menționează că ar fi decedat circa 300 de mii de oameni. 

„Stalin, dar implicit și statul totalitar sovietic, a știut că își poate menține puterea în contextul în care genera frică, umilință, nesiguranță. Chiar în perioada de apogeu și relativă stabilitate a statului sovietic se alimenta aceasta frică.

Foametea din RSS Moldovenească în anii 1946-1947, a fost organizată pentru a băga frica în oameni: „Uitați-vă nu avem siguranță și așteptăm ajutorul autorității supreme”, în cazul de față a lui Stalin, a spus istoricul. 

Totodată, populația din Basarabia a fost supusă deportărilor, care au avut loc în trei valuri. Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane, deportate în perioada 28 iunie 1940 – 5 martie 1953.

În primul val au fost deportați moșierii, comercianții, polițiștii și jandarmii, primarii, în cel de-al doilea – oamenii înstăriți și activiștii partidelor românești, iar în cel de-al treilea val, din 1951 – elementele religioase considerate a fi un pericol potențial la adresa regimului comunist stalinist.

„Scopul era de a elimina elementul social înstărit, oameni care cât de cât aveau o demnitate, o verticalitate, care pot gândi, pot pune întrebări, nu le trebuiau autorităților sovietice cei din categoria socială care venea în contrasens cu ceea ce anunța mesajul oficial”.

Rusificarea forțată

 Imediat după război, Stalin a declanșat o acțiune masivă de colonizare și rusificare a Basarabiei. Conform statisticii oficiale, în perioada sovietică, peste un milion de oameni , în majoritate ruși, s-au stabilit în RSS Moldovenească.

Accesul localnicilor la pozițiile înalte din administrație sau economie a fost limitat, creând antagonisme în cadrul populației. 

În RSS Moldovenească, autoritățile sovietice au deschis, în special în orașe, numeroase școli cu predare în limba rusă, mai multe chiar decât cele cu predare în limba „moldovenească”, și un număr de școli mixte, cu clase cu predare în limbile “moldovenească” și rusă.

Alfabetul chirilic a fost impus încă de la intrarea trupelor sovietice în 1940 .

Copiii deportaților din Basarabia și Bucovina de nord, care au rămas în Siberia sau Kazahstan, au studiat exclusiv în limba rusă.

„Propaganda sovietică a fost una dintre cele mai bune propagande din toate timpurile istorice și de aceea a fost și cu bătaie lungă. Suntem de peste trei decenii de la destrămarea URSS și mai sunt nostalgici care visează la epoca de aur a acestei perioade sumbre”, crede Ion Xenofontov. 

Efectele propagandei sunt vizibile și astăzi, întrucât experții au constatat de nenumărate ori caracterul divizat al societății. O demonstrează și datele studiilor. 

Potrivit recensământului din 2014 din R. Moldova, două milioane de persoane se considerau etnici moldoveni, 192 de mii – români, iar 111 mii – ruși. De notat că numărul etnicilor moldoveni și ruși a scăzut în comparație cu recensământul din 2004, iar cel al românilor – a crescut. 

Limba vorbită a fost și ea în mijlocul dezbaterilor de-a lungul timpului. În 2014, 1,5 milioane de persoane declarau că vorbesc „moldoveneasca”, iar 639 de mii – româna. 

Punctul final pe acest subiect l-a pus Curtea Constituțională în 2013, când a constatat că limba de stat în Republica Moldova este româna, întrucât textul Declaraţiei de Independenţă prevalează în raport cu textul Constituţiei. 

Despărțirea de trecutul sovietic. Modelul Țărilor Baltice

La sfârșitul anilor 1980, a început o campanie masivă de rezistență civilă împotriva dominației sovietice. La 23 august 1989, cetățenii din Țările Baltice au format un lanț uman de două milioane de oameni, care s-a întins pe o distanță de 600 km, de la Tallinn la Vilnius. Drept urmare, Gorbaciov a concluzionat că plecarea republicilor baltice devenise inevitabilă. Acest proces a contribuit la dizolvarea Uniunii Sovietice, creând un precedent pentru ca și celelalte republici sovietice să se separe de URSS. 

Estonia, Letonia și Lituania fac parte dintr-o categorie de tranziție post-comunistă separată de fostele republici ”populare” din Europa Centrală și de Est.

În calitate de republici ale URSS, statele baltice au fost pe deplin integrate în sistemul politic și economic sovietic, fără a avea practic nicio posibilitate de a-și exercita autonomia în elaborarea politicilor.

Controlul centralizat al lui Moscovei a fost evident în toate fazele vieții, în special în politica socială de promovare a imigrației masive, care a dus la schimbări radicale în compoziția lor etnică pe parcursul deceniilor de guvernare sovietică. 

Potrivit unor analize istorice, la momentul independenței, exista o teamă generalizată că, după 50 de ani de apartenență sovietică, limba și cultura celor trei națiuni baltice se vor reduce, chiar vor dispărea, în decurs de o generație sau două.

Din acest motiv, toate cele trei țări baltice au introdus politici menite să asigure renașterea limbii și culturii naționale. Aceasta a inclus elaborarea unei noi narațiuni istorice: condamnarea ocupației sovietice din 1940 ca fiind ilegală și comemorarea suferințelor poporului, în special a represiunilor și deportărilor prin care atrecut din 1940-1941 și 1945-1953.

Fiecare dintre cele trei țări a declarat restaurarea națiunii suverane care a existat între 1918 și 1940, subliniind că „dominația sovietică asupra statelor baltice în perioada Războiului Rece a fost o ocupație și o anexare ilegală”.

La mai mult de 30 de ani de la redobândirea suveranității lor, Estonia, Letonia și Lituania au devenit membri stabili din punct de vedere politic și prosperi din punct de vedere economic ai comunității europene. Procesul de reconstruire a națiunii a fost înglobat într-o agendă mai largă de europenizare, care a implicat, de asemenea, respingerea moștenirii sovietice.

Freedom House clasfică toate cele trei state baltice în rândul societăților libere, cu scoruri combinate pentru drepturile civile și politice de 94 (Estonia), 89 (Letonia) și 90 (Lituania) – cu mult înaintea Rusiei (20), depășind totodată Republica Moldova (62) și Ucraina (61).

În mod similar, indicele de democrație liberală Varieties of Democracy le clasează printre cele mai democratice țări din lume.

Estonia ocupă locul 6, Letonia – 30, Lituania – 27, Țările Baltice fiind cu mult înaintea Rusiei, care se clasează pe locul 151, dar și a Ucrainei (locul 99) și Republicii Moldova (locul 47). 

Publicitate

19/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Criza identitară sădită de cotropitorii ruși în Basarabia și „roadele”pe care le-a dat în zilele noastre

Cotidianul https://timpul.md care apare la Chișinău, scrie că grava criză identitară sădită de bolșevicii ruși acum 100 de ani și „roadele frumoase” pe care le-a dat aceasta, constituie marea problemă a R.Moldova din zilele noastre.

În prezent în R.Moldova de azi se ciocnesc în principal următoarele teorii:

A) Moldovenii nu sunt români. Poate sunt veri, sau frați vitregi, dar sunt totuși altceva. Și nu vorbesc româna, ci grăiesc moldoveneasca. Adică (vezi Doamne) altă limbă. Scrisă eventual cu hieroglifele alea din est. Bun. Sunt destui mancurți în Basarabia care cred asta.

Dar atunci, înseamnă că Stalin a avut dreptate în 1924 când a înființat RASS Moldovenească (în cadrul RSS Ucrainiană). Și dacă e așa, înseamnă – consecință logică! – că actuala Republică Moldova este urmașa, de fapt și de drept, a acelei stârpituri comuniste din octombrie 1924.

De asemenea, mai înseamnă că în 1859 Moldova de la vest de Prut a fost ocupată samavolnic de România (chit că asta nu exista atunci, dar ce contează?) în loc să vină, spășită, în brațele Imperiului Rus.

Trecând peste enormitatea unor astfel de abordări, atunci înseamnă că „moldoveniștii” ar fi logic să militeze pentru „Moldova Mare”, de la Carpați la Nistru (sau chiar la Bug?).

Bun și-așa, să admitem de dragul demonstrației. Atunci să se organizeze odată pentru totdeauna un referendum, pe bune, pentru tot poporul moldav, din Moldova zisă românească și din actuala R.M. Și ce va alege majoritatea, aia să fie. Dar nu referendum doar în R.M., că i-ar lăsa astfel pe frații moldoveni ocupați de români pe dinafară, și n-ar fi drept.

Sau,

B) Moldovenii sunt – etnic, lingvistic, cultural și civilizațional – români (ca și muntenii, ardelenii, bănățenii, bucovinenii, etc.), deci actuala R.M. este de facto al doilea stat românesc, oprit deocamdată la jumătate de drum (între independență și unire, ca la 1917-1918).

Doar că încă nu a mers cu consecințele firești, logice, până la capăt. Și atunci „statul Republica Moldova” (așa le place unora de aici să-l numească, pompos) nu se revendică de la ilegitima RASS Moldovenească, ci de la Moldova medievală, cea care, atât cât mai rămăsese neocupată, s-a unit în 1859 cu Muntenia, formând România.

Cu toate consecințele ce decurg de aici. Inclusiv asumarea explicită a românității și a idealului de redeșteptare națională din anii 1987 – 1992, adică: anularea consecințelor Pactului Ribbentrop – Molotov și reunirea cu Țara-Mamă.

Fie,

C) R.Moldova nu e nici urmașa unui construct artificial totalitar sovietic, precum RASS Moldovenească, dar nici un stat românesc, dat fiind faptul că etnicitatea, națiunea, apartenența lingvistică sunt, mai ales în secolul XXI, nu-i așa? – niște constructe culturale perimate, desuete, neobiective, care de cele mai multe ori tind să scape din limitele strâmte ale corectitudinii politice actuale.

Ceea ce-i ține pe oamenii de aici împreună, este – vezi Doamne – un nou concept, cel de națiune civică moldovenească, în care intră alandala români/moldoveni, ucrainieni, evrei, găgăuzi, bulgari, polonezi, romi. Parcă mai erau unii… a, da, și muscali.

Toți laolaltă, veseli și abia așteptând construcția noii națiuni civice moldave (nu etnice!), în cadrul mai larg al unei Lumi Noi, poate încă utopice, cu siguranță ulterior distopice.

Bun și asta. Dar atunci, de ce să se mai cheme Moldova? Asta nu ne duce cu gândul la o istorie prea încărcată de eroi, de sfinți și de martiri? Nu are o nepermis de mare legătură cu lumea veche, pe care vrem s-o fărâmăm în picioare?

Și dacă națiunea civică nu mai are la bază etnicul și limba comună, atunci de ce să fie în configurația teritorială actuală și nu în alta?

Bunăoară, ce-ar fi să luăm niște raioane din sudul R.Moldova (inclusiv Găgăuzia), să le unim cu regiunea Odesa, cu Dobrogea românească și cu județul Vaslui (așa, la plesneală), și să numim nouă țară Republica Civică Tigheci, cu limba oficială esperanto, ca să nu se supere nimeni?

Le place sau nu, basarabenii din R.Moldova, oricum s-ar autoidentifica, vor trebui odată și-o dată să aleagă.

Sau, să nu aleagă, și să le fie la fel de bine ca și în ultimii 30 și ceva de ani.

Să se mire când alții, mai mari, se vor tot împiedica de ei, să dea ochii peste cap trâmbițând o iluzorie neutralitate și să se încăpățâneze să rămână într-un provincialism parohial păgubos.

Sau să-și vină, în sfârșit, în fire. Their call!

12/10/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , | Lasă un comentariu

2 august 1940 – OCUPANȚII RUȘI CREEAZĂ pe teritoriul BASARABIEI COTROPITE, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească

Harta RSS Moldovenească

Harta RSS Moldovenească

Ctitoria lui Stalin,  Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R. Moldova este continuatoarea de drept a RSS Moldovenești) a fost un moment tragic pentru populaţia băştinaşă, care, ulterior, a avut parte de deportări, persecutări, foamete, fiind, în acelaşi timp, lipsită de valorile strămoşeşti.

Potrivit istoricilor, constituirea RSS Moldovenești este o consecinţă a Pactului Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler, semnat la 23 august 1939, al cărui protocol secret prevedea anexarea la URSS a estului României, precum şi a estului Poloniei şi a Ţărilor Baltice.

Foto. Sesiunea VII a Sovietului Suprem (1- 4 august 1940) care a proclamat crearea RSS Moldovenească și a Republicilor Baltice

La 28 iunie 1940, Armata Roşie a trecut Nistrul, ocupând Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Drept urmare, la 2 august 1940, şase judeţe din teritoriul Basarabiei – Bălţi, Tighina, Chişinău, Cahul, Orhei şi Soroca şi alte şase raioane din cele 14 din componenţa Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti – Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa şi Slobozia, au fost unite în cadrul noii republici unionale – RSSM.

În acelaşi timp, teritoriile româneşti ale Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, Nordului şi Sudului Basarabiei, în baza aceluiaşi scenariu, au fost incluse în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU).

Decretul din 4 noiembrie 1940 al aceluiaşi Soviet Suprem al URSS legifera delimitarea frontierelor dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, care au fost trasate de o manieră arbitrară, încălcându-se principiul etnic, în baza căruia s-ar fi operat dezmembrarea teritorială a Basarabiei şi a RASSM.

În Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, deportările în Siberia au început înainte de cel de-al Doilea Război Mondial.

Peste 330 mii de oameni au fost victime ale deportărilor din 1940 şi până în 1953. Din anul 1949, în noua republică socialistă a început colectivizarea.

Seceta şi achiziţionarea unei cantităţi mari de produse agricole de către sovietici a dus la foamete, din cauza căreia au murit peste 350 mii de oameni.

CITIȚI ȘI: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/aparitia-rss-moldovenesti-creatie-a-imperialismului sovietic

02/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: