„Norodul maldavan”, „limba moldoveniascî” şi ciudăţenia statală de peste Nistru, botezată de bolşevici RASS Moldovenească
Pe hartă, RSSA Moldovenească transnistreană de la 1924
Cum a fost creată „limba moldoveniascî”
În anul 1924 a luat naștere ciudățenia statală numită Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, care era formată din actuala Transnistrie, plus raioanele Ananiev, Pesceana, Balta, Codâma, Ocna Roșie, Bârzula și Cruteni.
Noul stat, încropit de către sovietici în scop diversionist, pentru a fi opus Basarabiei recent unite în 1918, avea nevoie de un popor nou… Așa a fost inventat, un „norod moldovenesc”, care la rândul său, avea nevoie (nu-i aşa!), de un grai propriu.
Aşa că românilor moldoveni de peste Nistru li sa dat cu forța, „limba moldoveniascî”, acţiunile respective având menirea diversionistă de a creea o opoziţie faţă de poporul și limba română.
Comisarul poporului al învățământului din RASS Moldovenească, Pavel Chior, susținea că limba română vorbită la București are influențe franceze și nu poate fi înțeleasă pe deplin de către locuitorii Basarabiei.
Astfel, începe un adevărat proces de creare a „limbii moldovenești”. În anul 1926, un grup de intelectuali în frunte cu „cel mai cunoscut lingvist al epocii” Leonid Madan s-a străduit să colecteze cuvinte specifice graiului moldovenesc care să stea la baza acestei limbi.
Activistul cultural şi politic sovietic Leonid Madan
(n.1894 – data decesului necunoscută), care primise sarcina de a alcătui „limba moldovenească” şi-a expus năzdrăvăniile lingvistice în cartea sa Gramatika Moldoveniaskî, publicată la Tiraspol în 1929, care era bazată pe graiurile locale din Transnistria (unde se constituise Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) şi Basarabia şi care conţinea de asemenea, numeroşi termeni ruseşti şi invenţiile lui proprii.
El recomanda , spre exemplu, să se scrie acrariu şi apariu (pentru cuvintele ruseşti кислород şi водород, oxigen şi hidrogen)
Madan avea să decreteze:
„Limba moldoveniascî, în care grăiește amu norodul moldovnesc, este limbî sînistătătoari, diosăghitî di limba româneascî, șî sî diosăghești șî di limba tuturor cărțâlor moldovnești, tipăriti păn la organizarea RASSM”.
Tot „tovarăşul” Leonid Madan spunea că „nu oaminii grăiesc după vr-o gramaticî anumitî, dar gramatica s alcătuiești după vorba oamenilor…Gramatica pentru om, dar nu omul pentru gramaticî”.
Exemplu de limbă moldoveniascî
„De-amu v-o două luni di zăli, dicînd «Plugaru Roşu» îşi lunjeşte discusîia dispri orfografia moldovineascî, mai întîi trebui di spus cî sfada merji nu dispri limba moldovineascî, dar dispri orfografii, adicî dispri sămnuirera sunitilor cari sînt în limba jii moldovineascî” (Petru Chior, comisar al poporului pentru învăţămînt în RASS Moldovenească, în broşura „Despre ortografia moldovenească” din 1929).
Pornind de la aceste principii, adepții „limbii moldovenești” și-au îmbogățit vocabularul cu tot felul de invenții incluse în „Cuvântelnicul academicesc al limbii moldovenești” din 1930:
Dicționar – cuvântelnic
Ghilimele – lăbiuțî
Oxigen – aeronăscător
Barometru – aeromăsurător
Aeroplan – sângurzburător
Sufragerie – mâncătorie
Toboșarul în „limba moldovenească” se chema „tărăbănitoriu”…
„Tărăbănitoruiu, tărăbănitoriu roș dormea și înciudat el s-o sculat îndată și tăți dusmanii o tăiet”.
În „Cuvântelnicul academicesc al limbii moldovenești”, se găseau o mulțime de încropeli ridicole cu pretenții de cuvinte.
Astfel, autoadministrarea se traducea prin „singurcîrmuire”, oxigenul era numit „aeronăscător”, aeroplanul se numea „sângurzburător”, barometrul era „aeromăsurător”, ghilimelele erau numite „lăbiuțî”, în vreme ce sufrageria era pur şi simplu… „mâncătorie”.
Sunt cuvinte pe care românii nu le-au folosit niciodată, dar pe care câțiva „academicieni” roșii voiau să le introducă cu de-a sila, prin învățământul de stat, pentru a putea pretinde, ulterior, că româna este o limbă neinteligibilă pentru moldoveanul obișnuit.
Și viceversa !
Foto – Ziarul sovietic ”Plugarul Roș”, din 15 noiembrie 1927 (scris “moldovineşti”cu chirilice), titra:
”Dişteptarea culturii moldovineşti o chicat în mânili unor comunişti moldoveni”
La conferenţia noastrî politicii naţionalî este închinat un doclad diosăghit. Din pricina aiasta eu vreu sî ating întrebarea moldovenizării numa înscurt.
Moldovenizarea esti pornitî di noi serios şî pi drumu drept. Tov. Holostenko în docladu lui s’a opri di toati făcuti deamărunţişu.
Eu vreu numa sî spun, cî dacî în Ucraina înaintea Revoliuţiei lucru naţional să găsă în mânili grupirovcilor naţionalisti din burjuazia mărunţâkî, şî după Revoliuţii urmirile lor tot o mai rămas, chiar răspândindu-să şî’n rândurili partiei KP(b)U, – apui la noi drept diodatî lucru dişteptării culturii moldovineşti o chicat în mânili unor comunişti moldoveni, cari grămădind împrejiuru lor pi comsomolişti, învăţători, corsaţi ş.a.m.d. duc politica naţionalî drept şî nădejnic.”
Comentariile literare erau numite „pricuvântări” cum a fost spre exemplu aceasta:
„Astăzi el îi trage din povestire, mâine o schimbă pe poezie. Cum e în proză tovarăsul Marcov, așa e și-n poezie. Fierbinte și cu mare îndrăzneală el zugrăvește gheroii. Dar are sărituri care ne arată că el trebuie adânc și cu mare răbdare să lucreze asupra materialului literar. În mai multe locuri tovarășul Marcov scapă hățul din mână și prinde a schiopăta. Cum în forma poeziei așa și-n legătura siujetului”.
Dintr-un fragment de critică literară în care se vorbește despre poeziile lui Toader Mălai, aflăm că:
„Asupra scrierilor tovarășului Mălai ne este îngăduit să scrim vo câteva cuvinte. El s-adâncește astfel mai la rădăcina inimii norodului moldovenesc. Poezia tovarășului Malai este o poezie vie. Ce-i drept, pentru așa poezie trebu un talent care se găsește de prisos la poetul nostru. El nu vrea să se gândească la monumentul poeziei lui, da-n schimb, se îngrijorează mult de feliu ei viu. Poezia tovarășului Mălai nu este o fantezie oarecare, este viața asa după cum o vede poetul nostru”.
După câțiva ani s-a ajuns la constatarea că „limba moldoveneascî” nu este inteligibilă și în anul 1932 Biroul Comitetului Regional Moldovenesc al Partidului Comunist aprobă „trecerea RASSM la alfabetul latin” și formele limbii române literare, invențiile grupului Madan fiind respinse.
Modificările nu aveau să țină mult pentru că în 1938, în RASSM, s-a revenit brusc, „cu pușca”, la curentul moldovenizator și la limba moldovenească.
Numeroși scriitori transnistreni, printre care Nicolae Smochină, Toader Mălai, Mitrea Marcu, Nistor Cabac, au fost condamnați sau executați.
După interzicerea scrisului latin, au urmat numeroase arestări, procese și condamnări. Într-o noapte a anului 1937, întregul colectiv redacțional al ziarului Moldova Socialistă, a fost arestat, în libertate fiind lăsate doar femeile de serviciu și portarii.
Aceștia erau considerați dușmani ai poporului pentru că înlocuiau „limba moldoveniascî” cu cea română.
După al Doilea Război Mondial, autorităţile sovietice au introdus alfabetul chirilic şi noţiunea de „limbă moldovenească” şi în Basarabia cotropită, fără însă să se revină la formele extreme de diferenţiere faţă de română propăvăduite în anii ’20.
Limba literară „moldovenească” de după al Doilea Război Mondial a fost practic identică cu limba literară română, cu excepţia folosirii alfabetului chirilic şi a câtorva cuvinte diferite.
În 1989, limba moldovenească a fost declarată limbă oficială a Moldovei (pe atunci încă RSS Moldovenească), iar folosirea alfabetului latin a fost restaurată.
După declararea independenţei Moldovei în 1991, constituţia a continuat promovarea existenţei limbii moldoveneşti. O încercare din 1996 a preşedintelui moldovean Mircea Snegur de a schimba numele limbii în română a fost anulată de către parlamentul moldovean.
Pentru a evita chestiunea politică, autorităţile Republicii Moldova au folosit de-a lungul timpului, în unele documente oficiale, termenul de „limbă de stat” însă cu multe ocazii sintagma „limba română” nu a putut fi evitată, cum este cazul în sistemul de învăţământ.
Curtea Constituţională a Republicii Moldova a tranşat chestiunea denumirii oficiale a limbii prin Hotărârea nr. 36 din 5 decembrie 2013 când, în urma unei sesizări cu privire la caracterul primar al Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, a decis că prevederea conţinută în Declaraţia de Independenţă referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească, conţinute în articolul 13 al Constituţiei.
Scriitorul român basarabean Vitalie Ciobanu a declarat cu acest prilej:
„Curtea Constituţională tocmai a consfinţit un adevăr. Limba moldovenească este o relicvă stalinistă”.
Cu toate acestea, lipitorile „moldoveniste” în frunte cu actualul preşedinte – slugă rusească, Ior Dodon, continuă să se opună acceptării denumirii fireşti a limbii vorbite în stânga Nistrului – LIMBA ROMÂNĂ.
Surse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonid_Madan
http://moldnova.eu/ro/in-transnistria-nu-exista-iarna-decretau-poeziile-proletcultiste-sovietice
În „raiul”sovietic din RSS „Moldovenească”, kgb-ul aresta şi expulza în Siberia cărţile româneşti…VIDEO
Cartea românească în Basarabia sovietică: urmărită de KGB și expulzată în Siberia
CITIŢI ŞI :
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/05/09/cum-a-fost-inventata-limba-moldoveneasci/
Cum a fost inventată „limba moldoveneascî”
Constituirea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti în 1924, a declanșat crearea la ordinul comuniştilor sovietici a unui aşa numit „norod moldovenesc” și a „limbii moldovenești”, în opoziție cu poporul și limba română.
Comisarul poporului pentru învățământ din RASS Moldovenească, Pavel Chior, susținea că limba română vorbită la București are influențe franceze și nu poate fi înțeleasă pe deplin de către locuitorii Basarabiei.
Astfel, s-a declanşat un adevărat proces de inventare a „limbii moldovenești”, iar un grup de intelectuali în frunte cu „cel mai cunoscut lingvist al epocii”, Leonid Madan, a început să strângă cuvinte specifice graiului moldovenesc.
Madan avea să decreteze că:
„Limba moldoveneascî, în care grăiește amu norodul moldovnesc, este limbî sînistătătoari, diosăghitî di limba româneascî, șî sî diosăghești șî di limba tuturor cărțâlor moldovnești, tipăriti păn la organizarea RASSM”.
Într-un articol publicat la 24 noiembrie 1926 în oficiosul “Plugarul Roş” din RASSM, acelaşi L.A. Madan proclama:
“Nu oaminii grăesc după vr’o gramaticî anumitî, dar gramatica s’alcătueşti după vorba oamenilor… Gramatica pentru om, dar nu omul pentru gramaticî”, astfel ca aceasta să fie “cît mai uşoarî şi mai înţăleasî di masîli largi”.
Caraghioslâcurile „limbii moldovenești”
Pornind de la aceste principii, adepții „limbii moldovenești” și-au îmbogățit vocabularul cu tot felul de invenții incluse în „Cuvântelnicul academicesc al limbii moldovenești” din 1930 cum ar fi:
Dicționar – cuvântelnic
Ghilimele – lăbiuțî
Oxigen – aeronăscător
Barometru – aeromăsurător
Aeroplan – sângurzburător
Sufragerie – mâncătorie
MOSTRA DE “LIMBA MOLDOVINEASCA” INVENTATĂ DE OCUPANŢII RUŞI :
”Dişteptarea culturii moldovineşti o chicat în mânili unor comunişti moldoveni”
La conferenţia noastrî politicii naţionalî este închinat un doclad diosăghit. Din pricina aiasta eu vreu sî ating întrebarea moldovenizării numa înscurt.
Moldovenizarea esti pornitî di noi serios şî pi drumu drept. Tov. Holostenko în docladu lui s’a opri di toati făcuti deamărunţişu.
Eu vreu numa sî spun, cî dacî în Ucraina înaintea Revoliuţiei lucru naţional să găsă în mânili grupirovcilor naţionalisti din burjuazia mărunţâkî, şî după Revoliuţii urmirile lor tot o mai rămas, chiar răspândindu-să şî’n rândurili partiei KP(b)U, – apui la noi drept diodatî lucru dişteptării culturii moldovineşti o chicat în mânili unor comunişti moldoveni, cari grămădind împrejiuru lor pi comsomolişti, învăţători, corsaţi ş.a.m.d. duc politica naţionalî drept şî nădejnic.”
Foto : Ziarul sovietic ”Plugarul Roș”, 15 noiembrie 1927 (scris “moldovinesti”cu chirilice).
În 1937, odată cu amplificarea represiunilor politice autorităţile sovietice au decis revenirea RASS Moldoveneşti la alfabetul chirilic.
De această dată, pe lângă organele de partid bolşevice au intrat în acţiune şi structurile poliţiei politice (NKVD), însărcinate să-i depisteze şi pedepsească pe “duşmanii poporului”.
La 7 august 1937, într-o notă informativă adresată tov. Malenkov la CC al PC(b) al URSS, organizaţia regională de partid din RASSM denunţa faptul că “sectoarele construcţiei culturale şi naţionale s-au dovedit a fi atacate complet de duşmani”.
Activitatea subversivă la Editura de Stat, spre exemplu, urmărea să facă literatura moldovenească şi manualele “inaccesibile cititorului de masă şi tineretului studios” prin utilizarea “termenilor de salon şi franţuzismelor românizate”.
Au urmat numeroase arestări, procese politice şi condamnări, deoarece “latiniştii românizatori” trebuiau să plătească pentru activitatea lor.
Într-o noapte a anului 1937, întregul colectiv redacţional al ziarului “Moldova Socialistă” (56 de persoane), succesor din 1930 al ziarului “Plugarul Roş”, editat la Tiraspol în grafie latină, a fost arestat, în libertate fiind lăsaţi doar portarii şi femeile de serviciu.
Actele de acuzare incriminau apartenenţa la o presupusă organizaţie “naţionalistă” (un termen sub care era reprimat antisovietismul etnicilor români/moldoveni), dar mai ales înscrierea pe o direcţie de “sabotare a limbii prin inundarea ei cu termeni româneşti”.
La 27 februarie 1938, Biroul Comitetului Regional din Moldova al PC(b)U a pus în discuţie hotărârea “Cu privire la trecerea scrisului moldovenesc de la grafia latină la cea rusă”, ajungând la concluzia că “elementele burghezo-naţionaliste, camuflate în diverse instituţii, sub stindardul latinizării grafiei promovau românizarea limbii moldoveneşti”.
În luna mai 1938, conferinţa a XI-a regională de partid Moldova a adoptat o rezoluţie care condamna “duşmanii poporului” deoarece “înlocuiau limba moldovenească cu cea română… pentru a despărţi Moldova sovietică de URSS”.
La scurt timp, Comitetul orăşenesc de partid Tiraspol era informat că hotărârea de revenire la alfabetul rus a fost susţinută de CC al PC(b) din Ucraina, în special de către N.S. Hruşciov, “pentru a pune capăt pentru totdeauna cu românizarea”.
Măsurile împotriva limbii române nu s-au limitat la persecutarea promotorilor grafiei latine (în anii 1938-1939, majoritatea funcţionarilor publici, cunoscători ai limbii române, au fost executaţi), ci au luat şi forma unei resurecţii medievale împotriva cărţilor.
În lunile octombrie-decembrie 1938, toate tipăriturile social-economice, artistice şi didactice cu caractere latine au fost confiscate şi distruse.
Furiei distructive bolşevice nu i-a scăpat nici “literatura editată cu caractere ruseşti în anii 1926-1934, îngunoioşată cu cuvinte româneşti”, precum şi literatura social-economică tipărită în limba română la Moscova.
Românii şi limba română aveau să fie din nou victimele cruntei rusificări după constituirea, la 2 august 1940, a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (după ocuparea Basarabiei de către URSS şi “unirea” sa cu RASS Moldoveneşti de peste Nistru).
La 10 februarie 1941, Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti adoptă legea “Despre treşerea scrisului moldovenesc la alfavitu rus”, extinzând reglementările din fosta RASSM de peste Nistru, în întreaga Moldovă Sovietică.
Recuzita terminologiei bolşevice revine după proclamarea independenţei R.Moldova.
Politica imbecilă de-a „limba moldovenească ” s-a prelungit până în vremurile noastre…şi şi-a găsit un loc chiar şi în Constituţia R.Moldova devenite independente, evident cu binecuvântarea Moscovei :
“Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine”. (Constituţia Republicii Moldova, Titlul I, art.13/1).
Astăzi în Transnistria, regiunea de est (separatistă) a R.Moldova, sunt decretate trei limbi oficiale: rusă, ucraineană şi moldovenească.
Şcolile transnistrene de “limbă moldovenească” folosesc fără excepţie grafia rusă, blocând astfel accesul generaţiilor actuale de copii şi tineri moldoveni/români la valorile culturii naţionale, amputându-le viitorul şi obligându-i, ca singură opţiune, la rusificare continuă.
Cele câteva şcoli care utilizează grafia latină, în pofida unor presiuni greu de imaginat, sunt înregistrate ca şcoli româneşti, în care româna este considerată limbă străină.
Din păcate, chiar şi în haina grafiei latine, limba română continuă să fie hărţuită şi siluită.
În 2003, în plin efort pentru înscrierea Republicii Moldova în circuitul firesc al integrării sale europene, la Chişinău a fost editat Dicţionarul moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, un dicţionar diversionist care nu reuşeşte să demonstreze deloc existenţa unei limbi moldoveneşti diferite de limba română, ci dimpotrivă.
Marele lingvist basarabean Eugen Coşeriu (1921-2002), o autoritate ştiinţifică în domeniul lingvisticii recunoscută la nivel european şi mondial, considera că “limba moldovenească” nu este decât “o fantomă lingvistică”.
“Am povestit de multe ori… că până şi pe Sadoveanu (când a fost la Chişinău), au pretins să-l traducă în „limba moldovenească”…
Se spune că Sadoveanu ar fi răspuns molcom, cu rostirea lui moldavă: „Auzi, mişăii, sî mă traducî pi mini, în limba me !”