CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

AVERTISMENTUL PROF. UNIV. DR. IOAN AUREL POP, PREȘEDINTELE ACADMIEI ROMÂNE

Ce rost mai are să știe absolvenții teorema lui Pitagora, volumul sferei, scrisul și cititul, Creangă și Eminescu, franceză ori spaniolă, mecanisme simple și vectori, compoziția chimică a materiei, viața plantelor și animalelor, Renașterea și umanismul, marile descoperiri geografice, deosebirea dintre Munții Alpi și Munții Anzi sau dintre limba latină și America Latină ?

Există mulți oameni astăzi, mai ales dintre reprezentanții noilor generații, care nu simt nici un fel de handicap în lipsa lor de cultură, în ignoranța lor, în mintea lor vidată în mod intenționat și care – educați pentru contingent și obișnuiți cu trăirea clipei – vor ca în școală să se dobândească nu cunoștințe, ci numai deprinderi, numai tehnici de viețuire și de supraviețuire, numai modalități de adaptare la mediu.

Adaptarea omului la viața curentă pe care o trăiește nu s-a făcut niciodată prin discipline practice care să le excludă pe cele considerate „teoretice”, ci prin teorie serioasă care să explice bine viața cotidiană.

De aceea, a spune că matematica este inutilă, fiindcă elevii nu vor folosi, niciodată, în viață, integralele sau limitele este un nonsens.

Matematica este prezentă în toate fibrele omului contemporan, în toate evenimentele vieții cotidiene, dar ea trebuie studiată în școală ca să poată fi folosită.

Altminteri, devin problematice chiar măsurarea unui teren, exprimarea unui procentaj, regula de trei simplă sau transformarea hectarelor în kilometri pătrați.

Veți spune că toate astea le face acum computerul.

Fals !

Le face omul, cu ajutorul computerului, iar dacă omul face acest lucru în mod mecanic, fără să înțeleagă și să poată explica ce face, atunci, omul contemporan a ajuns, deja, un mecanism, încetând să mai fie om.

La literatură, un elev nu mai poate citi toate romanele importante ale omenirii sau ale românilor și nici nu mai acceptă să preia mecanic opiniile criticilor și istoricilor literari și să le învețe pe de rost.

Dar asta nu-i dă cuvânt să spună că literatura secolului al XIX-lea – de exemplu – este desuetă și să pretindă în programele școlare texte sportive, reportaje despre catastrofe naturale, regulamente și instrucțiuni etc. în locul textelor literare.

Lectura clasică se poate completa cu filmul inspirat din literatură (și se poate îmbina arta literară cu arta cinematografică). În locul textelor plicticoase din criticii consacrați, se pot face dezbateri și se pot ghida elevii spre descoperirea de către ei înșiși a sensurilor unui text literar.

Dar nu se poate înlocui textul literar cu textul banal !

Firește, anii au trecut și școala este obligată să țină pasul cu viața, dar nu aruncând peste bord valorile reale în favoarea unora iluzorii.

Iar programele europene, naționale sau locale de educație sunt foarte importante, dar nu de ele ducem lipsă, în primul rând, ci de aplicarea legilor existente, de scoaterea educației din statutul de cenușăreasă, de tratarea cu seriozitate a școlii.

Altminteri, vom distruge, fără bombe și fără pandemii, dar, pas cu pas, acest popor.

Sursa: Ioan-Aurel Pop Istoric, doctor în istorie, rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, profesor la Departamentul de istorie medievală, premodernă și istoria artei la
Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
, membru corespondent al Academiei Române din 2001 și președintele Academiei Române din 2010.

18/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

Drumul spre o identitate culturală relațională

Manual de identitate culturală, pentru elevi - Graiul Maramureșului -  Cotidian independent al județului Maramureș

Identitatea culturală se referă la identificarea cu un anumit grup sau la sentimentul de apartenenţă la acesta pe baza mai multor categorii culturale, incluzând naţionalitatea, etnia, rasa, sexul şi religia.
Identitatea culturală este construită şi întreţinută prin procesul împărtăşirii cunoaşterii colective, precum tradiţiile, patrimoniul, limba, estetica, normele şi obiceiurile.

Vivian Hsueh-Hua Chen
ASSISTANT PROFESSOR, NANYANG TECHNOLOGICAL UNIVERSITY, SINGAPORE

Spre o identitate culturală relațională


Societatea contemporană se conturează tot mai mult ca o lume a schimbărilor și a metamorfozelor care, sub influența migrației și a noilor tehnologii, creează noi tipare sociale, redefinind astfel granițele culturale și ideea de identitate,scrie Inna NEGRESCU-BABUȘ în prestigioasa revistă culturală https://www.limbaromana.md.

Într-un astfel de context, atât de complex, dialogul intercultural reprezintă o primă posibilitate de realizare a comunicării între diversele culturi, structuri, instituții etc.

Libertatea mult râvnită și ulterior câștigată de cetățenii fostelor state comuniste a condus la apariția unor noi fluxuri demografice, cunoscute sub numele de transnaționalism sau migrație pendulară. 

Termenul de transnaționalism a fost pus în circulație de Nina Glick Schiller, Linda Basch și Cristina Szanton Blanc în anii 1990, interpretând migrația transnațională ca pe un proces prin care imigranții dezvoltă și susțin relații sociale multiple ce unesc societățile lor de origine cu cele de destinație.

O caracteristică importantă a transnaționalismului o constituie multitudinea de implicări ale migranților atât în societățile de origine, cât și în cele gazdă.

Transmigranții sunt acei migranți ale căror experiențe de viață transcend granițele statelor națiune și care dezvoltă și mențin relații multiple – familiale, economice, sociale, organizaționale, religioase și politice.

Legăturile permanente ce se formează între migranți și comunitatea de origine contribuie la apariția unor spații sociale transnaționale (Portes et al. 2005) sau translocale în care se modelează identități noi, exersându-se o varietate de forme vechi și noi de putere sau dominație (Szreter, Woolcock 2004).

Fenomenul transnaționalismului a apărut ca urmare a posibilității persoanelor de a călători și munci în statele Uniunii Europene, alegând să mențină legătura cu locurile de baștină fie prin deplasări periodice anuale, fie prin mijloacele de comunicare moderne. Astfel, asistăm la o schimbare a specificului în ceea ce privește mobilitatea demografică, noile mișcări tind să ia forma unor mișcări cu caracter pendular între țările de origine și cele țintă.

În aceste condiții, cercetările de sociologie încearcă să mute accentul când vine vorba de o prezentare a străinului ca o ființă dezrădăcinată, întrucât fenomenul noii mobilități propune o cultură a relaționării, practicată în mod curent de imigranți.

Astfel, migrațiile au ajuns să fie interpretate nu doar ca mișcare între două comunități distincte, aflate în locuri îndepărtate, ci, datorită noii tehnologii utilizate pe larg de imigranți, s-a reușit menținerea unor relații la distanță.

Aceste noi realități, identificate la nivel social, au deschis calea spre configurarea unei noi direcții de cercetare – sociolingvistica migrației (Chambers 2003).

O mare parte din cercetările de sociolingvistică a migrației au ca subiect raportul dintre limbă și identitate, în contextul noilor mobilități demografice.

Deși este o structură durabilă, identitatea vine cu o panoplie de sensuri contradictorii. Ea este fluidă, constant renegociată, schimbându-se în decursul istoriei în funcție de contexte și de variația raporturilor inter-
umane. Se vorbește tot mai des despre o criză a identităților ca semn al timpului nostru. Or, globalizarea, alături de toate procesele sale inerente, este tocmai o astfel de schimbare ce influențează toate componentele societății, inclusiv structurile culturale.

În noile condițiile ale globalizării, comunicarea interculturală s-a amplificat, iar acest fapt se reflectă asupra identității indivizilor, grupurilor și organizațiilor.

În cele ce urmează ne vom opri doar la câteva modele teoretice în ceea ce privește identitatea, cele care ni se par relevante pentru o mai bună înțelegere a dialogului intercultural.

Studiul identității se regăsește într-o varietate de modele teoretice, iar o primă perspectivă trimite la teoriile care susțin ideea despre o identitate statică, prezentă în mod egal la toți membrii unui grup. De aici și omogenitatea grupului, atribuită de identitatea acestuia.

Perspectiva constructivistă are în vedere identitatea edificată contextual. Aceasta poate fi procesuală sau inventată, avându-l în centru pe actorul social.

E de menționat aici cele două interpretări sociologice: cea a lui Manuel Castells și cea propusă de Peter Dahlgren, semnificative în studiul identității.

Manuel Castells afirmă că modul în care grupurile sociale definesc propria lor identitate modelează instituțiile societății: „fiecare tip de proces de construire a identității conduce la un rezultat specific în constituirea societății” (Castells 1999: 17).

Fenomenul identitar este pe larg dezbătut în volumul doi al importantei sale lucrări The Information Age: Economy, Society and Culture, care poartă titlul The Power of Identity. 

Sociologul spaniol analizează importanța identităților culturale, religioase și naționale ca sursă de înțelegere pentru oameni, inclusiv implicațiile acestor identități în mișcările sociale.

Manuel Castells afirmă că identitatea este procesul construirii unui sens, pornind de la un atribut cultural sau de la un ansamblu coerent de atribute culturale. Același individ sau același actor colectiv poate să aibă mai multe identități.

În ce raport se află și cum se comportă relațiile identității cu rolurile sociale? Identitatea nu poate fi confundată cu rolurile sau sistemele de roluri. Identitățile sunt surse de sens pentru actorii sociali, fiind mai puternice decât rolurile. Sociologic, toate identitățile sunt construite.

Cercetările asupra identității se referă predominant la realități din lumea occidentală, caracteristice modernității târzii, bazată pe un proiect reflexiv. În acest context decurge procesul neîntrerupt de modelare și remodelare continuă a identității, ca răspuns la forțele sociale pluraliste, la curentele culturale și contextele personale.

Identitatea are sensuri multiple, fiindcă astăzi noi ne mișcăm și funcționăm într-o pluralitate de lumi sau realități diferite, scrie Peter Dahlgren (Dahlgren 2007). Identitatea este studiată ca indice al nivelului de democratizare a unei societăți, în care indivizii sunt poziționați în diverse circumstanțe, ea servește la crearea de seturi diferite de cunoaștere, asumpții, reguli, roluri și moduri de discurs. Pentru indivizi, în condiția lor de cetățeni, identitățile devin elemente cruciale ale vieții democratice.

Cum totuși poate fi creat un dialog care să corespundă unei punți de legătură între reprezentanții diverselor culturi? În ce condiții și pe baza căror resorturi s-ar putea construi o identitate culturală relațională?

Identitatea culturală relațională presupune configurarea unui proiect care să treacă peste neînțelegerile de ordin cultural și identitar. Atunci când s-a pus problema gestionării diferențelor culturale, Dominique Wolton a propus termenul de coabitare, definit ca o formula de coexistență a diferențelor culturale și identitare într-un cadru comun. Admiterea unui astfel de demers presupune o deschidere, recunoașterea și acceptare a alterității cu care ne confruntăm în dorința de a construi o relație cu ceilalți.

Identitatea culturală relațională nu este atât o afirmare de sine, cât o căutare a posibilității de coabitare, prin intermediul căreia diversele colectivități vor ajunge să accepte anumite reguli comune, cu obiectivul de a depăși diferențele culturale.

Wolton este de părerea că putem învăța cum să gestionăm conflictele care ne separă, iar proiectul coabitării este o alternativă în acest sens, respectând anumite condiții: „experiența concretă a alterității; toleranța față de altul; referința la universal ca un mijloc de a evita segmentarea” (Wolton 2009: 139). Acest proiect ar putea deveni un element esențial în paradigma de gândire a secolului XXI.

Wolton aduce de asemenea în prim-plan distincțiile conceptuale între identitatea-refugiu și identitatea-relațională, atunci când vine vorba de analiza modificărilor care s-au produs la nivelul paradigmelor identitare, în trecerea acestora de la modernitate la postmodernitate. 

Identitatea-refugiu este opusă deschiderii spre celălalt; este ca o cetate asediată, ce opune rezistență celor care vor să o cucerească.

Nu este de condamnat acest tip de identitate, întrucât în anumite perioade istorice, cea a expansiunii coloniale, ea a fost justificată prin încercarea de rezistență a unor culturi naționale de a se opune invadatorilor. În condițiile de astăzi, în care comunicarea interculturală a atins noi dimensiuni, aceasta pretinde o altă abordare a identității și anume „identitate culturală relațională”.

Referinţe bibliografice:

Castells 1999 = M. Castells, Le pouvoir de l’identité (The Power of Identity), traduit de l’anglais par Paul Chemla, Paris, Fayard, 1999

Chambers 2003 = J. K. Chambers, Sociolinguistics of immigration, Britain, Cheshire, 2003

Dahlgren 2007 = Dahlgren P., Civic Identity and Net Activism: the Frame of Radical Democracy. În: Dahlberg L. and Siapera E., Radical Democracy and the Internet, London, Palgrave MacMillan, 2007

Portes et al. 2005 = Portes A., Fernarndez-Kelly P., Haller W., Segmented assimilation on the ground: The new second generation in early adulthood. În: „Ethnic and Racial Studies”, (28), 2005, p. 1000-1040

Schiller et al. 1995 = Schiller Glick N., Basch L. and Blanc Szanton C., From Immigrant to Transmigrant: Theorizing Transnational Migration, În: „Anthropological Quarterly”, Vol. 68, No. 1 (Jan., 1995), The George Washington University Institute for Ethnographic Research,
p. 48-63

Szreter, Woolcock 2004 = Szreter S., Woolcock M., Health by association? Social capital, social theory, and the political economy of public health. În: „International Journal of Epidemiology”, 33, 4, 2004, p. 650- 667

Wolton 2009 = Wolton D., Informer n’est pas communiquer, Paris, 2009

02/08/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Un comentariu

Restricțiile de drepturi și măsurile liberticide luate în pandemie nu numai că sunt anti-constituționale, dar sunt și impuse prin acte normative inexistente legal!

Motive pentru demisia/demiterea unor înalți demnitari ai statului.

Ultimul anunț al Avocatului Poporului îi pulverizează pe guvernanți.

Se cer demisii. „Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, atât cele cu efecte directe, cât și cele care stau la baza hotărârilor de guvern referitoare la pandemie (inclusiv la starea de alertă), nu sunt publicate nicăieri, nici în Monitorul oficial, nici pe site-urile oficiale.

Aflu asta de la Avocatul Poporului, care tocmai ce a avut o declarație în acest sens la tv”, a scris avocatul Piperea pe pagina sa de Facebook.

Potrivit Constituției și Legii tehnicii legislative nr.24/2000, un act normativ care nu este oficial publicat este nu numai nul de drept, este inexistent.

„Rezultă că restricțiile de drepturi și măsurile liberticide luate în pandemie nu numai că sunt anti-constituționale, dar sunt și impuse prin acte normative inexistente legal!

Dacă nici acesta nu este un motiv de demisie/demitere a lui Arafat, Cîțu, Voiculescu, Orban, Iohannis & co., atunci eu sunt patriarhul ecumenic.

Culmea ironiei negre este că statuile pandemice, politrucii pandemici și influencerii pandemici, inclusiv feisbuc, ne cer să ne bazăm doar pe informații și știri oficiale.Care știri și informații oficiale, băh, alea care nu există legal?”, conchide Piperea, reluat de Cotidianul, care care adaugă că:

Avocatul Poporului i-a cerut premierului Florin Cîțu să explice de ce 20 de hotărâri emise în 2021 de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nu sunt publicate în Monitorul Oficial, amintind că aceasta este condiție obligatorie pentru intrarea în vigoare.

Avocatul Poporului Renate Weber s-a sesizat din oficiu că niciuna din cele 20 de hotărâri ale CNSU din acest an nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Însă, în timp ce hotărârile 1-11 și 15-20 au fost publicate pe site-urile oficiale, hotărârile 12, 13 și 14 nu sunt nici măcar pe site-urile oficiale.

„Se poate reține o încălcare a prevederilor art. 31 din Constituție privind dreptul la informație și a celorlalte dispoziții legale incidente”, spune Avocatul Poporului într-o scrisoare deschisă, adresată premierului Florin Cîțu și CNSU.
Potrivit Avocatului Poporului, deși conform legii publicarea în Monitorul Oficial a actelor normative este obligatorie, „am constatat că hotărârile adoptate de CNSU de la începutul acestui an și până în prezent, având ca obiect starea de alertă, fie măsurile luate pe durata acesteia, nu au respectat regimul publicității actului normativ”.

Avocatul Poporului atrage atenția că publicarea în Monitorul Oficial este obligatorie pentru intrarea în vigoare a unui act normativ și că astfel se asigură accesul publicului la conținutul ei.

„Vă rugăm să ne comunicați motivele de fapt și de drept pentru care, pe de o parte, hotărârile adoptate de acest organism de la începutul anului 2021 și până în prezent nu au respectat condiția publicării în Monitorul Oficial și, pe de altă parte, anumite hotărâri adoptate tot în acest an de CNSU nu au fost adoptate nici pe site-urile gov.ro și stirioficiale.ro”, le solicită Avocatul Poporului, Renate Weber, premierului și reprezentanților CNSU.

01/04/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: