Cum a fost inventată „limba moldoveneascî”

 

Constituirea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti în 1924, a declanșat  crearea la ordinul comuniştilor sovietici a unui aşa numit  „norod  moldovenesc” și a „limbii moldovenești”,  în opoziție cu poporul și limba română.

Comisarul poporului pentru învățământ din RASS Moldovenească, Pavel Chior, susținea că limba română vorbită la București are influențe franceze și nu poate fi înțeleasă pe deplin de către locuitorii Basarabiei.

Astfel, s-a declanşat un adevărat proces de inventare a „limbii moldovenești”, iar un grup de intelectuali în frunte cu „cel mai cunoscut lingvist al epocii”, Leonid Madan, a început să strângă cuvinte specifice graiului moldovenesc.

Madan avea să decreteze că:

„Limba moldoveneascî, în care grăiește amu norodul moldovnesc, este limbî sînistătătoari, diosăghitî di limba româneascî, șî sî diosăghești șî di limba tuturor cărțâlor moldovnești, tipăriti păn la organizarea RASSM”.

Într-un articol publicat la 24 noiembrie 1926 în oficiosul “Plugarul Roş” din RASSM, acelaşi L.A. Madan proclama:

“Nu oaminii grăesc după vr’o gramaticî anumitî, dar gramatica s’alcătueşti după vorba oamenilor… Gramatica pentru om, dar nu omul pentru gramaticî”, astfel ca aceasta să fie “cît mai uşoarî şi mai înţăleasî di masîli largi”.

Caraghioslâcurile „limbii moldovenești”

Pornind de la aceste principii, adepții „limbii moldovenești” și-au îmbogățit vocabularul cu tot felul de invenții incluse în „Cuvântelnicul academicesc al limbii moldovenești” din 1930 cum ar fi:

Dicționar – cuvântelnic
Ghilimele – lăbiuțî
Oxigen – aeronăscător
Barometru – aeromăsurător
Aeroplan – sângurzburător
Sufragerie – mâncătorie

 

MOSTRA DE “LIMBA MOLDOVINEASCA” INVENTATĂ DE OCUPANŢII RUŞI :

 

 ”Dişteptarea culturii moldovineşti o chicat în mânili unor comunişti moldoveni”

La conferenţia noastrî politicii naţionalî este închinat un doclad diosăghit. Din pricina aiasta eu vreu sî ating întrebarea moldovenizării numa înscurt.

Moldovenizarea esti pornitî di noi serios şî pi drumu drept. Tov. Holostenko în docladu lui s’a opri di toati făcuti deamărunţişu.

Eu vreu numa sî spun, cî dacî în Ucraina înaintea Revoliuţiei lucru naţional să găsă în mânili grupirovcilor naţionalisti din burjuazia mărunţâkî, şî după Revoliuţii urmirile lor tot o mai rămas, chiar răspândindu-să şî’n rândurili partiei KP(b)U, – apui la noi drept diodatî lucru dişteptării culturii moldovineşti o chicat în mânili unor comunişti moldoveni, cari grămădind împrejiuru lor pi comsomolişti, învăţători, corsaţi ş.a.m.d. duc politica naţionalî drept şî nădejnic.”

 

 

 

 

Foto : Ziarul sovietic ”Plugarul Roș”, 15 noiembrie 1927  (scris “moldovinesti”cu chirilice).

 

În 1937, odată cu amplificarea represiunilor politice  autorităţile sovietice au decis revenirea RASS Moldoveneşti la alfabetul chirilic.

De această dată, pe lângă organele de partid bolşevice au intrat în acţiune şi structurile poliţiei politice (NKVD), însărcinate să-i depisteze şi pedepsească pe “duşmanii poporului”.

La 7 august 1937, într-o notă informativă adresată tov. Malenkov la CC al PC(b) al URSS, organizaţia regională de partid din RASSM denunţa faptul că “sectoarele construcţiei culturale şi naţionale s-au dovedit a fi atacate complet de duşmani”.

Activitatea subversivă la Editura de Stat, spre exemplu, urmărea să facă literatura moldovenească şi manualele “inaccesibile cititorului de masă şi tineretului studios” prin utilizarea “termenilor de salon şi franţuzismelor românizate”.

Au urmat numeroase arestări, procese politice şi condamnări, deoarece “latiniştii românizatori” trebuiau să plătească pentru activitatea lor.

Într-o noapte a anului 1937, întregul colectiv redacţional al ziarului “Moldova Socialistă” (56 de persoane), succesor din 1930 al ziarului “Plugarul Roş”, editat la Tiraspol în grafie latină, a fost arestat, în libertate fiind lăsaţi doar portarii şi femeile de serviciu.

Actele de acuzare incriminau apartenenţa la o presupusă organizaţie “naţionalistă” (un termen sub care era reprimat antisovietismul etnicilor români/moldoveni), dar mai ales înscrierea pe o direcţie de “sabotare a limbii prin inundarea ei cu termeni româneşti”.

La 27 februarie 1938, Biroul Comitetului Regional din Moldova al PC(b)U a pus în discuţie hotărârea “Cu privire la trecerea scrisului moldovenesc de la grafia latină la cea rusă”, ajungând la concluzia că “elementele burghezo-naţionaliste, camuflate în diverse instituţii, sub stindardul latinizării grafiei promovau românizarea limbii moldoveneşti”.

În luna mai 1938, conferinţa a XI-a regională de partid Moldova a adoptat o rezoluţie care condamna “duşmanii poporului” deoarece “înlocuiau limba moldovenească cu cea română… pentru a despărţi Moldova sovietică de URSS”.

La scurt timp, Comitetul orăşenesc de partid Tiraspol era informat că hotărârea de revenire la alfabetul rus a fost susţinută de CC al PC(b) din Ucraina, în special de către N.S. Hruşciov, “pentru a pune capăt pentru totdeauna cu românizarea”.

Măsurile împotriva limbii române nu s-au limitat la persecutarea promotorilor grafiei latine (în anii 1938-1939, majoritatea funcţionarilor publici, cunoscători ai limbii române, au fost executaţi), ci au luat şi forma unei resurecţii medievale împotriva cărţilor.

În lunile octombrie-decembrie 1938, toate tipăriturile social-economice, artistice şi didactice cu caractere latine au fost confiscate şi distruse.

Furiei distructive bolşevice nu i-a scăpat nici “literatura editată cu caractere ruseşti în anii 1926-1934, îngunoioşată cu cuvinte româneşti”, precum şi literatura social-economică tipărită în limba română la Moscova.

Românii şi limba română aveau să fie din nou victimele cruntei rusificări după constituirea, la 2 august 1940, a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti  (după ocuparea Basarabiei de către URSS şi “unirea” sa cu RASS Moldoveneşti de peste Nistru).

La 10 februarie 1941, Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti adoptă legea “Despre treşerea scrisului moldovenesc la alfavitu rus”, extinzând reglementările din fosta RASSM de peste Nistru, în întreaga Moldovă Sovietică.

Recuzita terminologiei bolşevice revine după proclamarea independenţei R.Moldova.

Politica imbecilă  de-a „limba moldovenească ” s-a prelungit până în vremurile noastre…şi şi-a găsit un loc chiar  şi în Constituţia R.Moldova devenite independente, evident cu binecuvântarea Moscovei :

“Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine”. (Constituţia Republicii Moldova, Titlul I, art.13/1).

 

Astăzi în Transnistria, regiunea de est (separatistă) a R.Moldova, sunt decretate trei limbi oficiale: rusă, ucraineană şi moldovenească.

Şcolile transnistrene de “limbă moldovenească” folosesc fără excepţie grafia rusă, blocând astfel accesul generaţiilor actuale de copii şi tineri moldoveni/români la valorile culturii naţionale, amputându-le viitorul şi obligându-i, ca singură opţiune, la rusificare continuă.

Cele câteva şcoli care utilizează grafia latină, în pofida unor presiuni greu de imaginat, sunt înregistrate ca şcoli româneşti, în care româna este considerată limbă străină.

Din păcate, chiar şi în haina grafiei latine, limba română continuă să fie hărţuită şi siluită.

În 2003, în plin efort pentru înscrierea Republicii Moldova în circuitul firesc al integrării sale europene, la Chişinău a fost editat Dicţionarul moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, un dicţionar diversionist care nu reuşeşte să demonstreze deloc existenţa unei limbi moldoveneşti diferite de limba română, ci dimpotrivă.

Marele lingvist basarabean Eugen Coşeriu (1921-2002), o autoritate ştiinţifică  în domeniul lingvisticii recunoscută la nivel european şi mondial, considera că “limba moldovenească” nu este decât “o fantomă lingvistică”.

“Am povestit de multe ori… că până şi pe Sadoveanu (când a fost la Chişinău), au pretins să-l traducă în „limba moldovenească”…

Se spune că Sadoveanu ar fi răspuns molcom, cu rostirea lui moldavă: „Auzi, mişăii, sî mă traducî pi mini, în limba me !”

 

Publicitate