CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre REGINA MARIA a României (Fotografii RARE și VIDEO)  

 

 

La numai un an de la lansarea primului număr al revistei TIME (una dintre cele mai renumite reviste din lume, publicată la New York City și fondată în 1923), Regina Maria a României apărea pe coperta acestei reviste, conform site-ului Romania in our hearts.

 

 

queen-marie-of-romania-on-the-cover-of-time

 

 

 

 

 Regina Maria a României a fost prima regină care a apărut pe coperta TIME Magazine.

De-a lungul a 90 de ani de la apariția primului număr, doar alte șase regine au apărut pe coperta TIME: Regina Maria a Marii Britanii, Regina Wilhelmina a Olandei, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit (Regina Mamă), Regina Frederika a Greciei și Regina Sirikit a Thailandei.

Decorată în Franța cu Legiunea de Onoare și Crucea de Război, membru de onoare al Academiei Române, Reginei Maria a fost prima femeie care a devenit membru corespondent al Academiei Franceze de Arte Frumoase.

 

 

queen_of_romania_by_otmaafan91-d4dsfpl

Foto: Linnea-Rose

 

Această onoare i-a fost acordată în 1918, la peste un secol de la înființarea acestui institut (1816) pentru activitatea sa literară și pentru sprijinul pe care l-a acordat pentru dezvoltarea culturii și a artelor în general.

De asemenea, Regina Maria a fost prima femeie de sânge regal care și-a tăiat scurt părul, cu toate că încă de pe vremea când era o copilă și-a dorit și a așteptat ca părul său să crească pentru a-și demonstra feminitatea și pentru a i se putea permite să își strângă părul în sus.

În acele timpuri, înainte de izbucnirea Primul Război Mondial, părul unei femei era aproape echivalent cu propria-i virtute și nu se cădea ca o femeie căsătorită să poarte în public părul lung și desfăcut, ci numai în budoar, când își putea despleti părul lung și senzual numai pentru plăcerea soțului său.

 

 

queen-marie-of-romania-photo-032

 

 

Ca o precizare, această situație urma să se schimbe la începutul secolului al XX-lea. Părul lung, considerat a fi cea mai importantă podoabă a unei femei, a căpătat un nou statut când, la scurt timp după război, a început moda părului tuns scurt și ondulat – modă considerată extrem de îndrăzneață.

Stilul acesta a fost adoptat chiar și la Hollywood de către celebra actriță Mary Pickford.

 

 

mary-pickford-3-620x779 Actriţa Mary Pickford în 1924

 

 

Regina Maria a României a influenţat astfel răspândirea acestei mode a coafurilor scurte în perioada interbelică în cadrul familiilor regale europene, dar și printre oamenii de rând, atât în Europa, cât și în America anilor ’20 și ’30.

Maria a României era uneori denumită ” regina mass-mediei” sau, mai des, „regina modernă”.

                    

 Queen Marie of Romania - Photo 08

 

 

 

Era considerată a fi cea mai frumoasa prințesă din Europa, iar ulterior, după ce s-a căsătorit, era apreciată ca fiind una dintre cele mai frumoase regine din prima jumătate a secolului XX de către cele mai multe dintre revistele acelor timpuri.

 

 

 

 

queen-marie-of-romania-photo-105

 

Astfel, unele personalități obișnuiau să afirme că era  cea mai frumoasă femeie din epoca sa, printre aceste personalități aflându-se Prințesa Martha Bibescu și scriitorii Ghislain de Diesbach, Guy Gauthier și Lesley Blanch (scriitor și istoric englez, membru al Ordinului Imperiului Britanic și al Societății Regale de Literatură).

 

 

Regina Maria a României

 

 

 

Scurtă biografie a Reginei Maria

Maria a României (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia – d. 18 iulie 1938, castelul Pelișor-Sinaia, Regatul României) a fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană, devenit ulterior regele Ferdinand I al României.Cuplul princiar (şi apoi regal) Ferdinand şi Maria va avea un număr de 6 copii din care unul, principele Mircea, a murit la o vârstă fragedă. Primul lor copil, viitorul rege Carol al II-lea, s-a născut la numai nouă luni şi cinci zile de la căsătoria lor, la castelul Peleş, în 1893. A urmat apoi principesa Elisabeta (1894), principesa Maria (1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) şi principele Mircea, născut în ianuarie 1913.

 Maria, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Eastwell Park, comitatul Kent. S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I, principele moștenitor al tronului României, încercând încă de la început și reușind să se integreze națiunii care o adoptase ca principesă și, începând din 1914, ca regină.

A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României.

S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului național român.

Pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare, activitate care a făcut să fie numită în popor „mama răniților”.

monede

 

 

 

Broadway’s welcome

 

 

 

CITIŢI ŞI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/11/18/video-si-galerie-foto-regina-maria-a-romaniei-regina-soldat-si-diplomat/

 

 

Surse: 

 

https://romaniainourhearts.wordpress.com/2013/07/31/romanian-achievements-and-records-part-5/

 

http://www.redescoperaistoria.ro/2014/10/29/fotografii-rare-si-cateva-informatii-mai-putin-cunoscute-despre-regina-maria-a-romaniei-la-implinirea-a-139-de-ani-de-la-nasterea-sa/

28/07/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Terorismul comunist în acţiune. Arestările în masă din noaptea de 14 spre 15 mai 1948

 

 

zavor Închisorile-comuniste

Arestările din 14 Mai 1948

 

 

Ziua de 14 mai, mai exact noaptea de 14/15 mai 1948 marchează începutul altei prigoane – a câta oare? – îndreptată împotriva neamului românesc.

Aceasta a fost începutul unui val de arestări, care viza Mişcarea Legionară, studenţimea, organizaţiile subversive (subversive pentru România erau de fapt guvernul comunist, securitatea care se năştea şi celelalte din arcul guvernamental), dar şi Biserica, cultele religioase şi partidele politice.

Iar arestările au continuat pe tot parcursul anului ’48, când loturi masive de oameni au fost aduşi în aresturile miliţiei şi securităţii, apoi la anchete, condamnaţi şi vărsaţi sinistrelor închisori.

Putem spune că pregătirea listelor cu opozanţii regimului au fost întocmite încă din 1947, cu multe luni înainte şi au fost folosite chiar pentru a forţa abdicarea Regelui Mihai.

Astfel, în ziua de 30 Decembrie 1947 primul ministru, Petru Groza şi secretarul PCdR, Gheorghiu Dej folosesc în scop de şantaj politic listele cu opozanţii comuniştilor. Nicoletta Franck, în articolul Coroana secerată consemnează momentul:

„- Şi dacă refuz să semnez?

– Dv. aţi văzut – totul a fost prevăzut! Ordinele sunt date, noi deţinem poziţii cheie. Dacă noi nu părăsim deîndată această casă ducând cu noi actul semnat al abdicării, Guvernul va pedepsi cu străşnicie. Înainte de lăsatul serii.

Lista cu miile de oameni care vor fi arestaţi este deja întocmită (subl. mea). Poate vom avea un război civil. Eu nu pot răspunde de securitatea nimănui. Nici chiar de aceea a Reginei-mamă. Va curge sânge. Şi Dv. veţi purta responsabilitatea!”, a răspuns Groza [1].  

Lista, listele, adnotate şi completate vor fi puse în aplicare ceva mai târziu, în primăvara anului următor şi va însemna arestarea într-o singură noapte a 10-15 mii de oameni, potrivit diferitelor surse.

Acestora se vor adăuga mai multe mii în lunile următoare, oameni ale căror nume au fost dezvăluite în cumplitele bătăi şi torturi la care au fost supuşi cei din primul val. Au fost arestaţi atunci Părintele Justin Pârvu, preot slujitor la Seminarul Teologic Neamţ, Păr. Zosima Oancea şi Arsenie Boca, Pr. Dr. Gheorghe Chiriac şi fostul rector al Inst. Teologic Cluj, Liviu Munteanu.

Virgil Maxim şi Ioan Ianolide, aflaţi în temniţe de pe vremea Mareşalului Antonescu – mare călău al tineretului român – consemnează în memoriile lor sosirea sutelor de arestaţi din primăvara şi până în toamna anului, de tristă amintire, 1948.

De fapt este foarte greu să facem referire la o singură zi, o zi din neagra noapte comunistă, când arestările erau ceva obişnuit în acele vremuri şi care au început în 1945, după intrarea în ţară a comuniştilor, veniţi pe tancurile sovietice şi până la amnistierea celor care mai trăiau în 1964 în temniţele care împânziseră ţara.

 

Nu putem vorbi de 14 mai 1948, fără a aminti de 14 iunie 1947, când securitatea le-a întins la Tămădău o cursă fruntaşilor PNŢ, pentru a părăsi ţara la bordul unui avion utilitar; chiar ei înşişi aveau această dorinţă, de a fugi din ţară şi a continua rezistenţa împotriva comuniştilor din exil.

Arestarea liderilor ţărănişti a însemnat începutul distrugerii partidelor istorice, PNŢ şi PNL, dar şi a PSD-ului. 

Acestea fuseseră decapitate succesiv, în 1947, după ce cu un an înainte comuniştii câştigaseră alegerile prin cea mai mare fraudă electorală din istoria României, desfăşurată sub protecţia trupelor de ocupaţie sovietice.

Partidele „istorice”culegeau, practic, ce au semănat. Prin laşitatea şi complicitatea lor, alături de trădarea regală, a fost posibilă predarea ţării în mâinile ocupantului sovietic.

Nu putem vorbi de 14 mai ’48, fără a face referire la 14 iunie 1958 când au fost arestaţi, tot aşa printr-o operaţiune desfăşurată la scară naţională, cei care făceau parte din mişcarea Rugul aprins.

Şi în acest caz, Părintelui Daniil Tudor şi cei apropiaţi lui, clerici, monahi şi laici, au urmat numeroase arestări în perioada următoare. Arestări determinate de dezvăluirea numelui altor şi altor oameni, obţinute prin cumplite şi inimaginabile torturi.

De asemenea, nu putem să nu remarcăm că băieţii cu ochii albaştrii şi petliţele ca cerul aveau o simpatie deosebită spre data de 14, fie ele mai sau iunie.

Să fie o simplă coincidenţă sau… dar mai bine nu, să nu se spună că vedem peste tot conspiraţii şi semne oculte.

Unii analişti ai acelor evenimente au afirmat că tinerii scăpaţi de valul de arestări din acea noapte ar fi îngroşat rândurile grupărilor de rezistenţă armată din Carpaţi siliţi de situaţia fără ieşire a vieţii în ilegalitate.

Un fel de singură opţiune, preferabilă schingiuirilor şi morţii lente în mediul imund al închisorilor. Nimic mai fals! Nu negăm că au existat şi cazuri în care decizia plecării în munţi a fost luată sub imperiul tăvălugului de la 15 mai 1948.

Dar realitatea este că majoritatea celor vizaţi de uriaşa razie făceau parte din organizaţii studenţeşti de rezistenţă anticomunistă, al căror plan final era acela al luptei armate în regiunile carpatice.

Majoritatea lor gravitau în jurul unor nuclee care încă din 1944-45 constituiseră depozite de armament şi provizii în centre de de rezistenţă precum acelea de pe vârful Uturea (Bacău), din Munţii Făgăraşului ori din codrul Fetea (Mureş).
Ion Gavrilă Ogoranu relatează în cartea sa că în toate centrele studenţeşti, mii de studenţi aşteptau un semnal pentru a se urca în munţi şi a pune mâna pe armele din depozite. Nerăbdători ca un reflex al tinereţii, ei au fost permanent temporizaţi de factorul politic de la conducerea rezistenţei.

Se aştepta declanşarea unei conflagraţii între occident şi Uniunea Sovietică.

Tensiunea noului război rece era maximă iar un nou război mondial părea iminent. Acela era momentul în care gherilelele anticomuniste din Carpaţi aveau să izbucnească, lovind din spatele frontului comunismul.

Dar intervenţia occidentală a rămas o iluzie amarnic plătită de zeci de mii de oameni.

„Să ardem ca o flacără, măcar, dacă nu putem învinge!”, ceruseră de atîtea ori tinerii anticomunişti.

„Să nu murim cu o clipă înainte de a fi nevoie de noi”, era răspunsul celor mai în vârstă. Calculul politic s-a dovedit greşit.

La 15 mai 1948, peste 90% din aceşti tineri au fost capturaţi de forţele represiunii comuniste.

 

 

Noi nu ne considerăm victime ale comunismului

 

 

Asta afirmau unii din cei trecuţi prin sistemul concentraţionar comunist românesc, adăugând:  

„Noi nu ne considerăm victime ale comunismului. Nu! Noi am fost luptători! Şi, fiind învinşi de un duşman a cărui forţă am subestimat-o, am suportat supliciile destinate prizonierilor săi. Dar eram conştienţi, ne asumasem şi această variantă…”

Arestările din noaptea de 14 mai 1948 făceau parte dintr-un amplu plan pregătit de Moscova şi care purta numele de cod, după unele surse, „Operaţiunea Ganayeh”.

Acesta a fost pus în practică de Brigada mobilă(echivalentul românesc al Smerş-ului rusesc) coordonată de generalul Saharovski, pe plan extern şi de gen. Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), de col. Alexandru Nikolski (Boris Grundberg) şi de ministrul de interne Teohari Georgescu (Baruh Tescovici), pe plan intern, în România.

Prin Ordinul nr. 5/13 mai 1948, al acestuia din urmă se declanşează operaţiune, în noaptea de 14/15 mai, concomitent pe teritoriul întregii ţări. Şefii unităţilor de siguranţă erau în posesia unui plic sigilat, pe care aveau indicaţia de a-l deschide atunci când vor primi un anumit semnal şi de a executa ordinele aflate în el [2].

 

 

inchisori_comuniste_56762000_32972500

 

Traian Popescu – Macă îşi aminteşte: s-au alcătuit echipe speciale formate din trei persoane.

Şeful echipei era, de regulă, agent al Siguranţei Statului, organism încă în funcţiune. El a primit un plic închis, conţinând adresele celor care urmau să fie arestaţi, dar nu avea voie să-l deschidă înainte de plecare.

Şi Pr. Gheorghe Calciu, student la medicină în acele zile rememorează: arestările au început în ziua de 15 mai. Era o acţiune masivă, spectaculoasă, desfăşurată pe întreaga ţară şi după un plan minuţios stabilit.

Teohari Georgescu, ministrul de interne şi Ana Pauker şi-au calculat lovitura cu sânge rece. Securitatea întocmise vreme de peste trei ani dosarele tuturor grupărilor care proliferau în ţară şi a tuturor indivizilor periculoşi […].

Studenţii se aflau printre cei vizaţi cu precădere şi toate facultăţile mari erau sub stare de asediu, înconjurate de efective mari formate din agenţi şi militari, care legitimau şi arestau pe cei aflaţi pe listele negre.

„În toate facultăţile s-au distins cu acest prilej studenţii care s-au făcut unelte ale comuniştilor, conducând, cu lista în mână prin camerele căminelor, pe agenţii siguranţei şi indicând acestora pe agenţii vizaţi. Aceste secături umane au făcut, fără excepţie, carieră în anii care au urmat.

Din rândurile lor s-au ridicat mulţi dintre profesorii universitari, cercetătorii şi academicienii, care au spălat creierele a generaţii de tineri şi au murdărit prin laşitatea lor prestigiul instituţiilor de cultură ale României.

Numele acestor nemernici vor trebui făcut publice – unii dintre ei trăiesc astăzi în onoruri – pentru a fi blestemate de români şi a rămâne veşnic în cartea ruşinii acestui popor”, consemnează Florin Dobrescu.

Un şir interminabil de procese aveau să umple paginile ziarelor comuniste. Presa relata judecarea şi condamnarea tot mai multe loturi, în special de studenţi, descriind pe larg planurile prin care aceştia îşi propuseseră să contracareze bolşevizarea ţării.
Pentru cei arestaţi în acele zile, au urmat ani lungi de chinuri în universul concentraţionar comunist.

Supuşi la un regim de exterminare, iar în anumite perioade la procese de reeducare care vizau anihilarea psihică ori compromiterea lor, cei mai mulţi au avut o atitudine demnă, suportând privaţiunile şi umilinţele, mărturisind valorile creştine şi naţionale, dovedind o etică superioară prin atitudinea faţă de semenii lor căzuţi în nenorocire, în acele condiţii în care teroarea îl transformă pe om în fiară.
Unii dintre ei s-au distins ca adevăraţi sfinţi ai închisorilor, rămânând în memoria camarazilor lor prin dragostea şi resemnarea luminoasă cu care în care au înţeles să-şi sfârşească zilele, fiind cinstiţi de milioane de credincioşi din întreaga ţară dar şi pe alte meleaguri ale lumii.

O mare parte a celor intraţi în 1948 în închisori, au fost eliberaţi abia în 1964, prin câteva decrete date ca urmare a presiunilor lumii occidentale asupra regimului comunist. Ieşiţi cărunţi din închisori într-o societate care nu-i voia, izolaţi şi discriminaţi permanent, aceşti strigoi ai lumii vechi scăpaţi în iadul noii orânduiri socialiste au găsit puterea de a-şi întemeia familii, de a-şi termina studiile şi a se dărui fiecare profesiei alese.

Evenimentele din decembrie 1989 îi găseau, anonimi, în rândul sutelor de mii de români ce strigau „Libertate!” şi „Jos Comunismul!”, iar în Piaţa Universităţii din 1990 au avut un rol covârşitor. Erau zeci de mii.

Astăzi mai sunt foarte puţini, decimaţi pe zi ce trece de bătrâneţe, de sechelele detenţiei, dar purtând în suflete lumina idealului unei societăţi drepte, întemeiate pe valorile Evangheliei şi pe frumuseţea tradiţiilor strămoşeşti.

Se sting în aceste zile ultimii protagonişti ai încleştării cu Antihristul, rostindu-şi aceeaşi şi aceeaşi deviză purtată în lupte şi în închisori: “Mamă Ţară, iartă-ne că am îndrăznit să luptăm şi să murim pentru tine!”

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/11/28/14-15-mai-1948-o-noapte-a-sfantului-bartolomeu-in-varianta-comunista-cele-mai-mari-arestari-din-istoria-romaniei/

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2017/05/13/arestarile-din-14-mai-1948-terorismul-comunist-in-actiune-un-articol-de-silviu-aronet

http://www.buciumul.ro/2017/05/15/15-mai-1948-cele-mai-mari-arestari-din-istoria-romaniei/

28/07/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: