CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VIDEO SI GALERIE FOTO : REGINA MARIA A ROMÂNIEI – REGINA SOLDAT ȘI DIPLOMAT


Imagini pentru foto regina maria a romaniei

Foto: M.S. REGINA MARIA la o parada  de 10 Mai

 

 

M.S.Regina Maria a fost mare Prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi Regină a României.

A fost nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg – Gotha, (născută Marie Alexandra Victoria la  Eastwell Park, Kent, Anglia la 29 octombrie 1875 — d. 18 iulie 1938  la  Sinaia, Regatul Romaniei) .

 

 

REGINA MARIA, ARMA SECRETA IN REINTREGIREA TARII

 

 

Viitorul de expansiune postbelica a Romaniei era in pericol la Conferinta de Pace de la Paris. In debutul acesteia, Consiliul Suprem a respins tratatul semnat in 1916 cu Aliatii.

Marile Puteri (Anglia, Franta, Statele Unite, Italia si Japonia), s-au eschivat de la obligatiile prevazute in Tratat, invocand pacea separata pe care Romania fusese obligata sa o incheie cu Germania.

 

 

 

 Imagine similară

 

 

Intre timp, Regina Maria ii scrisese rudei sale, Regele George al V-lea al Angliei, insistand ca acesta sa sprijine revendicarile teritoriale ale Romaniei.

Cel care a rugat-o sa plece la Paris pe regina care atunci era în vârsta de 43 de ani a fost Regele Ferdinand, iar Prinţul Barbu Stirbey a confirmat faptul ca Maria a fost aleasă pentru misiunea neoficială, al carei scop era sa ajute România.

Ideea fusese, initial, a ministrului francez in Romania, contele de Saint-Aulaire, care aflase ca Ion Bratianu si delegatia lui nu avea sanse de succes. (Ziua Online, Nr. 4678 de joi, 29 octombrie 2009).

Şi, în continuare, de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_a_Rom%C3%A2niei

 

 

 

 

 Imagini pentru foto regina maria a romaniei

 

Foto:  Principesa Maria a României

 

 

Regina Maria a Romaniei s-a născut la Eastwell Park оn Kent, şi a fost iniţial Principesă de Edinburg, fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg şi Gotha, cel de-al doilea fiu al Reginei Victoria. Mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

În consecinţă, Prinţesa Maria este nepoata Regelui Edward al VII-lea şi verişoara primară a Ţarului Nicolae al II-lea şi a Regelui George al V-lea.

A fost supranumită de popor “Mama răniţilor”, “Regina-soldat”, pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de campanie şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate.

Maria Alexandra Victoria s-a logodit la 16 ani cu Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor al tronului României.

 

 

 

 

 

 

 

Căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892. Unul dintre exponatele Muzeului Naţional al României,o cupă de argint oferită de municipalitatea Capitalei, aminteşte de acest eveniment; piesa are gravată inscripţia:

„Bine ai venit mireasă de Dumnezeu aleasă spre a patriei cinstire. Ianuarie 1893“.

 

 

Imagini pentru foto casatoria regina maria a romaniei

 

 

 

REGINA SOLDAT SI DIPLOMAT

 

 

Celebra sa bunică, Regina Victoria, a caracterizat România ca fiind o ţară „foarte instabilă şi având populaţia destul de coruptă“.

În timpul Primului Razboi, aceste cuvinte s-au dovedit a fi premonitorii, căci România neîntregită, care se unificase în 1859, a fost ocupată după o serie de înfrângeri militare de armata germană ce atacase dinspre Ungaria şi din Bulgaria şi obligată să se restrângă în Moldova.

Pe această suprafaţă restrânsă, cu capitala la Iaşi, s-a retras familia regală, aici s-au refugiat toate instituţiile publice ale statului român, în timp ce în Rusia, aliata de la Răsărit a României, familia ţarilor ruşi Romanov au fost executată şi la graniţa de est a izbucnit Revoluţia Bolşevică.

Dilema politică a României în perioada dintre 1914 şi 1916 a fost dacă să participe în Primul Război Mondial alături de aliaţi sau alături de germani, şi ţara rămăsese într-o poziţie de neutralitate timp de doi ani, nu în ultimul rînd datorită prim-ministrului I.C. Brătianu.

Dar alături de acesta, o influenţă deosebită în a determina pe Regele Ferdinand (după 1914) să intre în război de partea Antantei în 1916 l-a avut Regina României, Maria.

 

 

 

 

Armata română, instruită de francezi, a luptat cu vitejie în Munţii Carpaţi şi a învins o armată germană superior dotată, dar în cele din urmă a fost forţată să se retragă la sfârşitul războiului.

Au intrat acum în scenă diplomaţii care au obţinut o victorie şi recunoaşterea acestor eforturi şi fapte de vitejie prin includerea sa de partea taberei victorioase în momentul semnării tratatului de la Versailles.

 

REGINA DIPLOMAT

 

 

Regina Maria a călătorit la Paris in timpul Conferinţei de Pace şi s-a instalat cu fiicele sale, extrem de frumoase, la Hotelul Crillon, în Place de la Concorde.

Primul ministru francez Clemenceau, un fost ofiţer de armată cu maniere impecabile şi cu o înclinaţie spre femei frumoase, a prezentat Reginei omagiile sale, care l-a primit în toată splendoarea sa. Frumuseţea ei era dublată de o inteligenţă ieşită din comun.

Ea a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaţilor occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Serviciul adus României de Regina Maria a fost crucial, deşi puţin înţeles.

Când negociatorul şef al delegaţiei româneşti, primul ministru Brătianu, a început să piardă teren, regele a rugat-o pe regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris şi la Londra.

A rezultat astfel Romania Mare, care reunea provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei, Basarabiei şi Munteniei.

Deşi rolul femeilor în politică era redus, Regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia în 1927. În momentul în care fiul său a moştenit tronul, el a izolat-o complet pe regină, care s-a retras din viaţa publică până la moartea ei, în 1938.

După 1990 a fost publicat jurnalul ei şi au început să circule tot mai multe poveşti legate de viaţa ei amoroasă extrem de agitată.

 

 

Imagine similară

În 1924, a construit într-un peisaj superb Palatul de la Balcic şi a făcut din acesta un loc de întâlnire pentru artiştii epocii. Palatul a fost cedat Bulgariei, odată cu Cadrilaterul şi se găseşte acum pe teritoriul ţării vecine.

 

 

INIMA REGINEI MARIA

 

 

Imagine similară

 

Regina Maria a României Mari a avut ca ultima dorinţă ca trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima sa să rămâna la reşedinţa de la Balcic.

După pierderea Cadrilaterului (în 1940), inima sa a fost adusă lângă castelul Bran, a doua reşedinţă a Reginei Maria.

În anul 1968, comuniştii au spart cu răngile sarcofagul de marmură şi au luat caseta cu  inima marii regine.

 

 

 

inima-Reginei-Maria-a-României.jpg

 

 

Inainte de moarte, Regina Maria le-a adresat supusilor sai următorul mesaj:

 

“Când veţi citi aceste rînduri, poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii eterne. Totuţi, pentru marea iubire pe care v-am dat-o chezăşie, doresc să vă vorbesc din nou.

Am devenit a voastră, pentru bucurie şi pentru mâhnire. Când privesc în urma, este greu să spun care a fost mai mare – bucuria sau mâhnirea.

Eu cred că mai mare a fost BUCURIA, dar prea îndelungata a fost MÂHNIREA”.

Cred că ultima frază a Reginei Maria curpinde întreaga dramă a poporului român, mai ales a românilor din Basarabia…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Imagini pentru regina maria photos

Regina Maria și Regele Ferdinand

 

 

 

 

 

  

 

 Imagine similară

 

Regina Maria si printesa Maria Mignon

 

 

 

 

Regina Maria, “Regina-soldat” a României şi culoarea violet

 

 

 

Incoronarea de la Alba Iulia

 

 

Regina Maria (soţia regelui Ferdinand I al României), a fost supranumita “Regina-soldat” pentru atitudinea sa curajoasa din timpul Primului Razboi Mondial.

 În acea perioadă, întâlnea zilnic la Iaşi, în haine de soră medicală, eşaloanele cu soldaţi răniţi sau bolnavi de tifos.

 

 

 

 

Imagini pentru Regina Maria asistenta medicala  photos

 

 

Zi şi noapte, regina pe care ostaşii au numit-o şi “mama-răniţilor” avea grijă de răniţi şi bolnavi…A decedat în 1938, la 63 de ani.

Înmormântarea a fost emotionanta. Bucureştiul s-a îmbrăcat în culoare violetă, culoarea sa preferată.

După sicriu mergea calul său iubit, cu cizmele regale ataşate la scăriţe. „A fost înmormântat un soldat, scria un ziar al timpului.

Regina Maria a fost doar un ostaş care a luptat pentru libertatea românilor”

 

Scurtă biografie: Regina Maria a României s-a născut la Eastwell Park în Kent, și a fost inițial Principesă de Edinburg. A fost fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg și Gotha, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria,iar  mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Asadar, Prințesa Maria este nepoata Regelui Edward al VII-lea și verișoara primară a Țarului Nicolae al II-lea și a Regelui George al Angliei.

Regina Maria a murit în ziua de 18 iulie 1938 în castelul Pelisor. Conform prevederilor testamentare, trupul i-a fost înhumat la Curtea de Arges, iar inima i-a ramas în ctitoria sa “Stella Maris”,castelul sau iubit de la Balcic aflat pe malul Marii Negre, în Cadrilater.

Dupã predarea Cadrilaterului cãtre Bulgaria, inima Reginei Maria a fost depusã în firida unei stânci de lângã Castelul Bran,a doua reședință a sa.

În anul 1968, comuniștii au spart cu răngile sarcofagul de marmură și au luat caseta cu inima.

Caseta a fost trecută în Tezaurul Istoric al României, iar inima reginei zace pe undeva inMuzeul National de Istorie a României

Cetatenii din Bran  au făcut numeroase apeluri ca inima reginei să fie readusă la locul ei.

Dr. Veaceslav Stavila, istoric din R.Moldova

 

 Galeria foto : CASA REGALĂ blog

 

Anunțuri

18/11/2014 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. Reblogged this on Blogul lui Laivindur.

    Apreciază

    Comentariu de Cristian D. Obreja | 19/11/2014 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: