CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Povestea celui mai înalt boxer din lume – olteanul Gogea Mitu. VIDEO

 

 

Gogea Mitu (Gogu Ştefănescu – Dumitru Goagă), născut la 14 iulie 1914  la Mârşani , o localitate in judetul Dolj, situată la aproximativ 50 kilometri de Craiova şi a decedat în ziua de 22 iunie 1936 la Bucureşti.

A fost  deţinătorul recordului mondial pentru cel mai înalt boxer, dar şi cel mai înalt sportiv român. 

A facut parte dintr-o familie de 11 copii, iar mama sa avea 16 ani cand l-a nascut

Era autodidact, a învăţat sa citeasca singur.

A fost un caz de gigantism, astfel că la vârsta de trei ani  arata ca un copil de şase ani, iar la 10 ani deja nu mai avea loc în bancă.

La 17 ani s-a angajat la circul Globus din Bucureşti, unde îndoia, cu usurinţă, bare de oţel, puterea lui smulgând admiraţia publicului.

I se dăduse porecla de „Gogea Mitu”, numele de scenă  primit la circul Globus  fiind în directă legătură cu cuvintele „cogeamite” sau „gogeamite” care provin – conform DEX-online – din sârbo-croată (kódžamiti) sau din bulgară (kodjamiti).

Înălţimea sa de 2,36 m (conform altor surse  2,42 sau 2,44)  l-a făcut celebru în toată Europa interbelică, fiind supranumit „Goliat din România”.

In 1934, fostul pugilist si căutator de talente italian Umberto Lancia l-a observat la un târg din Obor şi s-a oferit sa-i sponsorizeze o cariera în box.

Dupa ce a terminat scoala de box la Paris, Gogea Mitu a început sa practice cu succes acest sport .

 

 

Gogea Mitu - 01

 

Foto: Italianul Umberto Lancia (în picioare), fost boxer, a fost antrenor al urişului român.

 

Umberto Lancia a organizat, la arena Venus din Bucureşti, prima confruntare importantă, elevul sau încrucişând manuşile cu italianul Severio Gizzo.
In ciuda experientei sale, italianul a rezistat numai trei reprize în fata pumnilor de oţel ai uriaşului oltean. Intr-o alta confruntare, cu Dumitru Pavelescu, campionul României, meciul s-a încheiat prin KO în prima repriză, spre dezamagirea publicului care dorea o lupta de durată.

Gogea Mitu impreuna cu impresarul sau au cutreierat Italia si Franţa, participând la diferite turnee. In confruntarile de la Paris a castigat sume astronomice. O parte dintre aceşti bani îi trimitea acasa.

Contemporanii din comuna afirma ca, de multe ori, poştasul le aducea părintilor sai câte doi-trei saci cu bani, iar numararea acestora se dovedea un adevarat sport extrem.

Toata lumea credea ca Mitu va fi de neoprit şi va avea o cariera fulminantă. 

Ultima sa confruntare, cu germanul Bergam, care avea si el peste doi metri, a fost mai puţin fericită din cauza oboselii acumulate si a apariţiei bolii de plamâni care avea să-i aducă sfârşitul .

Meciul a fost deosebit de echilibrat, iar întâlnirea s-a încheiat la egalitate.

 

 

Gogea Mitu - 05

Foto dreapta: Gogea Mitu si boxerul Aurel Toma, dublu campion european la profesioniști, pozează pentru presă în vara anului 1935

 

 

A murit la vârsta de numai 22 de ani, oficial din cauza unei tuberculoze; rudele sale au contestat această variantă, susţinând că Gogea Mitu ar fi fost otrăvit de persoane invidioase pe succesul său.

 

 

 

gogea mitu ziar_compressed

 

 

Gogea Mitu s-a îmbolnăvit subit în 1936. Se spune că, atunci când se întorcea cu trenul de la Paris la Bucureşti, uriaşul a deschis fereastra pentru că îi era cald şi, din cauza aerului rece, a răcit.

Ajuns la Bucureşti, cu simptome de răceală agravate, uriaşul s-a internat la Spitalul Filantropia. Medicii au dat verdictul: tuberculoză.

A murit pe 22 iunie 1936 la spitalul la care fusese internat. Rudele au contestat varianta morţii din cauza tuberculozei, acuzând că uriaşul a fost ucis de cei invidioşi pe succesul său. Presa vremii a comentat îndelung moartea uriaşului.

Unele ziare au titrat faptul că Goliat de România era bolnav de multă vreme şi că a fost exploatat în ciuda bolii sale.

În iunie 1936, ziarul ”Capitala” anunţa:   ”Sfârşitul lui Gogea Mitu a fost prevestit acum două luni de medicul său curant. Lancia ştia din cele spuse de medicul militar că Gogea era un proscris”.

Acelaşi ziar a comentat cu prilejul morţii lui Goliat:

”Gogea Mitu a dispărut, dar au rămas răspunderile medicilor FR Box, care au îngăduit unui om anormal, cu inima şi plămânii slabi, să devină boxeur, să facă eforturi şi să-şi grăbească astfel sfârşitul.

Suntem informaţi că familia lui Gogea Mitu, cu ajutorul actului de autopsie, va trage la răspundere pe medicii cari i-au îngăduit lui Gogea Mitu, Colosul de Lut, să se facă boxeur”.

 

 

Curiozități despre Gogea Mitu:

  • Se spune despre Gogea Mitu că purta la pantof mărimea 50, 56 sau chiar 64!

  • La o masă, mânca 10 kg de mâncare, bea 5 sticle de vin și bea 1 cafea (aici mă mir că doar una…)

  • Numele său este sinonim cu gingantismul în România și țin minte că și bunică-mea îmi spunea mereu că sunt „gogeamitu măgaru’ și mă prostesc ca un copil mic”. Acum înțeleg mult mai bine expresia.  

Gogea Mitu a fost înmormântat în satul său natal, Mârșani.

În 1980 a fost deshumat, la solicitarea Catedrei de Anatomie și Istorie a Medicinei din cadrul Universității de Medicină Craiova, pentru a fi folosit ca material didactic.

În prezent, în satul Mârșani, o stradă poartă numele celui mai înalt boxer din istorie și totodată cel mai înalt român al tuturor timpurilor.

 

 

 

Surse:

 

https://www.sport.ro/true-story/misterul-mortii-celui-mai-inalt-roman-din-istorie-gogea-mitu-a-trait-in-4-ani-cat-altii-in-100-a-fost.html#photo=8

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gogea_Mitu

adev.ro/pbdnw0

13/08/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

A fost asasinat filosoful Nae Ionescu ?

 

Imagine similară

 

Nicolae C. Ionescu, născut la Brăila în ziua de 16 iunie 1890, a fost un filosof, logician, pedagog şi jurnalist român, orientarea sa filosofică fiind denumită „trăirism”.

Pe parcursul vieţii, a adunat în jurul său o serie de membri marcanţi ai perioadei interbelice, precum Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Vasile Moisescu sau George Murnu.

Este cunoscut, de asemenea, pentru legăturile sale romantice cu câteva din femeile celebre ale vremii, printre care Măruca Cantacuzino-Enescu, soţia muzicianului George Enescu, Elena Popovici-Lupa sau pianista Cella Delavrancea, fiica marelui scriitor Barbu Ştefănescu Delavrancea.

 

 

 

nae ionescu cella

Foto:  Măruca Cantacuzino, Nae Ionescu şi Cella Delavrancea

 

 

Nae Ionescu se apropiase în timpul liceului de cercul socialist şi cu această ocazie l-a cunoscut pe Panait Istrati. În ultimul an de liceu a fost exmatriculat de la Liceul Bălcescu din Brăila, din câte se pare pentru republicanism.

Şi-a terminat studiile la alt liceu, iar apoi a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, absolvind specializarea filosofie în 1912. Apoi a fost numit profesor la Liceul Matei Basarab din Capitală.

După o vreme în care colaborează la publicaţiile „Studii filosofice” sau la „Noua Revistă Română” pleacă în Germania, la Göttingen, în vederea desăvârşirii studiilor.

Aici îl prinde Primul Război Mondial. Revine în România şi îşi satisface stagiul militar la Brăila, iar pe 25 noiembrie 1915 se căsătoreşte cu Elena Margareta Fotino.

În ianuarie 1916 pleacă în Germania, împreună cu soţia, pentru continuarea studiilor. Intrarea României în război, în luna august 1916, îl surprinde acolo.

Este închis în lagărul de prizonieri de la Celle-Schloss, Hanovra, de unde va fi eliberat în august 1917. Primul său fiu, Radu, se naşte în lagăr, la începutul anului 1917. Al doilea fiu, Răzvan, i se naşte în luna iunie a anului 1918.

În anul 1919 îşi susţine doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu teza: Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik (Logistica ca o nouă încercare de definire a matematicii).

 Iar în 1919 a revenit în România, dedicându-se carierei didactice şi jurnalistice.

În anii 1930 a fost puternic implicat în politică, susţinându-l iniţial pe Regele Carol al II-lea şi apoi Mişcarea legionară.

A fost arestat şi închis de mai multe ori din cauza convingerilor sale politice şi a decedat oficial din cauza unei boli de inimă pe 15 martie 1940, în prezenţa Cellei Delavrancea.

Cariera sa jurnalistică este legată de publicaţiile Noua Revistă Română, condusă de Constantin Rădulescu-Motru, şi Cuvântul, la care a colaborat cu Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian şi Emil Cioran.

 

Cine l-a ucis pe Nae Ionescu?

Moartea lui Nae Ionescu, survenita in ziua de 15 martie 1940, cu trei luni inainte sa implineasca 50 de ani, a fost considerata, atunci şi mai târziu, efectul unui asasinat.

Unul care nu putea porni decât din cercurile Palatului, mai precis din ordinul sau la sugestia Regelui Carol al II-lea. Au circulat trei versiuni.

1. Ca ar fi fost otravit lent, veninul injectandu-i-se in tigarile pe care le fuma. Nae Ionescu nu bea sub nici o forma alcool, insa bea nenumarate cafele si fuma zeci de tigari pe zi.

Fostul sau medic, care a trait pana in anii ‘70 ai secolului trecut, era convins ca Nae Ionescu nu murise de moarte naturala.

2. Ca ar fi fost otravit de un chelner de la Capsa. Si trebuie spus ca in anii ‘30, cand oamenii lui Mihail Moruzov se zice ca alesesera un farmacist care sa-l otraveasca pe Codreanu, farmacistul i s-ar fi marturisit lui Nae Ionescu si astfel planul de otravire a lui Codreanu a fost dejucat.

3. Ca ar fi fost otravit de prietena sa, Cella Delavrancea.

(Nota mea: exista si pista injectarii sale de catre un medic venit acasa la profesor, altul dacat medicul sau personal – unde am mai vazut asta?!)

Petre Ţuţea nutrea si el convingerea ca otrava ar fi pus capăt vieţii lui Nae Ionescu. Încă un element socratic în biografia sa.

Iată cum se reflecta vestea morţii lui Nae Ionescu în jurnalul Regelui Carol al II-lea:

“Fapt important, azi dimineata a murit Nae Ionescu.

Ca om imi pare rau, caci cu toate defectele lui a fost o personalitate interesanta si in zilele cand tinea la mine mi-a fost de mare folos. Insa pe zi ce trecea s-a stricat si defectele caracterului sau au iesit tot mai mult la iveala.

Logician strans, dar cu o logica care-l ducea la ilogica, in loc de a fi un spirit constructiv devenise unul disecator, destructiv, avea in toata firea lui ceva machiavelic.

Devenise foarte interesat, iar in ultimii ani de cand se legase de Garda de Fier, cu gandul tacut de a fi singurul ei conducator, devenise din ce in ce mai rau si mai dusmanos. Moartea lui aduce azi un mare serviciu tarii, caci era una din marile piedici la ralierea legionarilor.

Moartea lui a fost subita, căci inima nu l-a mai ţinut, suferea de multa vreme, având leziuni de cord, încât pentru acei care erau la curent cu starea lui n-a fost nici o surpriză”.

“Ralierea” de care pomeneşte regele în jurnal ar fi fost una în jurul său a legionarilor internaţi în lagărele infiinţate pentru ei in 1938.

Trecuse şi Nae Ionescu, dar şi Mircea Eliade, prin cel de la Miercurea Ciuc.

In 1930, anul în care urcase pe tron, Carol al II-lea îi oferise lui Nae Ionescu postul de director al Siguranţei Statului, prilej cu care acesta ar fi exclamat de faţă cu câţiva apropiaţi: “Siguranţa!… Ca si cum ar exista ceva sigur pe lumea asta!”.

Oferta regelui arăta însă încrederea sa în Nae Ionescu, care, naivitate proprie intelectualului – Argetoianu îl numea “eternul iluzionist” -, îşi închipuia că regele nu se va dispensa niciodată de el.

Cumpăna

Dar dupa constituirea unei noi camarile, seria a doua, regelui i s-a cerut sa renunte la Nae Ionescu, la Puiu Dumitrescu, secretarul particular din vremea exilului, şi la Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei.

Regele l-a pastrat alaturi numai pe ultimul. Unul dintre vajnicii inamici ai lui Nae Ionescu era Nicolae Titulescu. Grigore Gafencu spune in jurnalul sau ca cei selectaţi de Elena Lupescu au ramas in anturajul regelui, decartatii indreptandu-se indeosebi spre legionari.

Momentul de cumpana pentru Nae Ionescu a fost anul 1933, cand, la sfarsitul lui decembrie, I.G. Duca este asasinat de catre o echipa de legionari. S-a considerat atunci că şi ziarul “Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, a incitat la asasinat.

In consecinţă, Nae Ionescu a fost arestat pe 2 ianuarie 1934 la Sinaia, dat in judecata si tinut inchis pana la 7 februarie, când e pus in libertate, si rearestat in seara aceleiasi zile, ţinut apoi la Consiliul de Razboi până pe 15 martie, când este slobozit. Eliberarea s-a datorat interventiei lui N. Iorga la rege.

Aliat cu legionarii ca sa-l debarce pe Carol al II-lea

Ziarul “Cuvantul” fusese suspendat din 1 ianuarie 1934 si nu va mai aparea decat pentru cateva luni, in 1938, sub directia lui G. Gongopol, administratorul foii.

Industriaşul Nicolae Malaxa este unul dintre puţinii puternici ai vremii care işi continua prietenia cu Nae Ionescu.

Malaxa îi va construi vila de la Băneasa – de pe actualul Bulevard Ion Ionescu de la Brad – confiscată dupa moartea filosofului de catre generalul Ion Antonescu, care a transformat-o în resedinţă de protocol.

Mircea Vulcanescu, secretar de stat la Ministerul de Finanţe in anii razboiului, îşi aminteşte de unele sedinte ale Guvernului desfăşurate acolo, prezidate de Ion Antonescu.

Spre sfarsitul anului 1939 se incheie tribulatiile carcerale ale lui Nae Ionescu, internat o vreme si in Spitalul Militar din Brasov. Profesorul locuieste de-acum in casa de la Baneasa, vizitat aproape zilnic de Cella Delavrancea. (Nae Ionescu trăia de aproape un deceniu desparţit de soţia legitimă, fără să fie însă divorţat).

Pe 15 martie 1940, Cella Delavrancea ar fi trebuit sa susţină la Cluj un concert. Ii telegrafiaza însă Veturiei Ghibu, cerându-i sa decomandeze.

Moartea lui Nae Ionescu a surprins si chiar a consternat atunci cand s-a produs, dupa cum reiese atat din medalionul lui Vasile Bancila, devenit ulterior prefata la prima editie din “Istoria logicei”, cat si din jurnalul lui Arsavir Acterian:

“Nu-mi piere din ochi figura aceea vânată, aproape neagră a lui Nae Ionescu în sicriu. Unii care-l văzuseră de aproape, în casa de la Băneasa, vorbesc de expresia de dezgust ce se putea citi pe buzele celui mort, de mana lui dreapta, alba, cu aratătorul indreptat în jos, parcă indicând sensul dezgustului spre mizeria fără seaman a vieţii terestre”.

Inmormântare cu poliţie

Mircea Vulcanescu nu a putut afla nimic de la una dintre surorile defunctului: era suspectă sau nu moartea profesorului?

 

Fotografie exclusivă din colecţia arhitect Mădălin Ghigeanu / Jurnalul.ro

Inmormantarea insăşi, unde sicriul cu trupul lui Nae Ionescu a fost dus pe umeri de ucenicii săi cei mai fideli, între care Mircea Eliade, a avut loc la cimitirul Bellu intr-o atmosfera poliţienească.

Sunt elocvente în acest sens amintirile scriitorului Pericle Martinescu:

“Când a ajuns la groapă, sicriul a fost aşezat pe margine pentru a fi sigilat. Unul din baieţii defunctului, care se pierduse de familie, încerca să-şi facă loc mai aproape şi striga, chiar lângă mine, cu un accent de revoltă şi deznadejde, către poliţistul care-i tăia calea:

“Dă-mi voie, domnule, ce, nici aici nu mă laşi să-l vad pe tata?”…

Acest strigat al fiului rezuma intreaga semnificatie a evenimentului mortii lui Nae Ionescu, insotit pana la groapa de politie si supravegheat cu severitate din teama de a nu se intampla ceva.

Acest om a murit intr-un moment foarte nepotrivit, creand chiar si prin moartea lui dificultati celor din capul tarii, asa cum a facut si in viata.

Ce stranie mi s-a parut existenta omeneasca in clipa cand am zarit prin geamul de sticla al sicriului fata palida, pentru totdeauna tacuta, a lui Nae Ionescu si grija celor din jurul trupului sau neinsufletit care erau atenti la fiecare miscare, ca si cum mortul ar fi fost viu si ar mai fi putut influenta in vreun fel multimea”.

Petre Tutea a povestit cat de mult l-a impresionat zgomotul bulgarilor de pământ prăvăliţi peste sicriul lui Nae Ionescu coborât în groapa din Cimitirul Bellu. Si tot Ţuţea obisnuia sa evoce coroana de flori “înaltă cât o sondă” adusă sau trimisă de Nicolae Malaxa cu acel prilej.

Dupa ce îi confiscase casa de la Baneasa, Antonescu i-a trimis matematicianului Octav Onicescu, presedinte al comitetului de editare a operei lui Nae Ionescu, un mesaj oral, printr-un intermediar, cerându-i sa intrerupa tipărirea cursurilor de filosofie ale defunctului profesor, din care apăruseră deja patru volume, imprimate de Mircea Vulcanescu, Constantin Noica si C. Floru, până în primavara anului 1944.

Petre Pandrea era convins si el ca Nae Ionescu nu murise de moarte buna. Relatandu-i propria versiune lui Arsavir Acterian, acesta a consemnat-o:

“Se zice ca avand gripa, Nae Ionescu a chemat pe doctorul sau curant. In schimb s-a pomenit cu alt doctor, chipurile trimis de doctorul care fusese chemat.

Doctorul in cauza l-a pipait, l-a cercetat pe bolnav cu mare atentie si i-a facut o injectie care i-a fost fatala marelui filosof. Din ordinul cui? Nu e greu de presupus”.

Dan Ciachir

(text recuperat din arhiva stearsa a fostului ziar Ziua)

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/05/25/ziua-de-25-mai-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/25/o-istorie-a-zilei-de-25-mai-video-4/

 

 

 

25/05/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Descoperire de senzație în arhivele din Polonia. Imagini emoţionante cu țărani români din Bucovina. VIDEO

 

 

 

 

 

 

O descoperire de excepție în arhiva ploneză în care putem vedea emoționante imagini cu țăranii români de la Nistru din nordul Bucovinei la inaugurarea în ianuarie 1930 a podului de cale ferată peste Nistru dintre Zalescic/Polonia și gara Schit/Costrijeni, Plasa Colacinului, județul Cernăuți, ROMÂNIA, ce făcea legătură cu Colomeea (Pocuția).

În materialul video găsit în arhiva poloneză, se pot vedea imagini cu țăranii români de la Nistru din nordul Bucovinei, satul Ștefănești, gara Ștefănești, gara Schit de la Nistru, personalități române și poloneze prezente la eveniment.

Au fost prezenți la inaugurare Grigore Gafencu, adjunct al Ministrului de externe, președintele Poloniei Ignacy Mościcki, alte oficialități, soldați și polițiști români. Clerul românesc a celebrat o liturghie.

După datele furnizate de documente ale cronicarilor români și străini, la începuturi populația județului a fost majoritar românească.

Se vorbește răspicat ca Românii au înființat țara Sepenicului – vechiul nume al județului Cernăuți.

Dar cu timpul a intervenit o schimbare.

Marile moșii boierești și mânastirești având nevoie de brațe de muncă, făceau să se importe, cu permisiunea domnului țării, elemente străine de oriunde.

Profitorul de căpetenie a fost elementul malorus din Polonia.

Invazia elementului maluros (ucrainean) de la nord din învecinata Galiție a avut loc în timpul ocupației austriece, când Bucovina a fost unită cu Galiția.

Cu toate acestea, la Marea Unire cu Țara de la 1918 mai stăruia încă în satele parțial înstrăinate un număr mare de vechi familii românești, răzășești, stapânitoare de vaste pământuri și păstrătoare de veche tradiție românească.

 

 

 

Imagini pentru  Bucovina 1930

 

 

Sunt sate care au rezistat invaziei, rămânând curat românești.

În 1775, când Bucovina a fost anexată Austriei, generalul Splény vorbea numai de români-moldoveni ca populație băștinașă, aceștia fiind în totalitate ortodocși.

Alte naționalități străine românilor erau doar cazuri izolate prin orașe.

Erau doar câteva familii, prin zona Vijniței și a Putilei, de origine ruteană.  În perioada în care Bucovina a fost sub administrație galițiană (1786-1861), au avut loc importante imigrări de populație.

Cei mai mulți erau ruteni, galițieni, evrei, dar și germani. Aceștia erau în marea lor majoritate de confesiune catolică.

Dependența de administrația galițiană era tot mai apăsătoare pentru românii bucovineni, datorită regimului absolutist condus de cancelarul austriac Metternich.

 

 

 

 

 

 

 

 

10/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: