CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 28 FEBRUARIE. VIDEO

 

 

 

28 februarie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

202 I.Ch. – A avut  loc ceremonia de încoronare a împăratului Gaozu (Liu Bang), începând astfel patru secole de domnie a dinastiei Han în  China. Liu Bang  a domnit pana la data de 1 iunie 195 i.e.n.

 

 

Imagini pentru împăratului Gaozu photos

 

 

Impăratul  Gaozu (n.256 sau 247  i.e.n.. – 1 iunie 195 i.e.n.)

A fost unul dintre puținii imparati din istoria Chinei, care au aparținut  clasei țărănesti.

 

 

 

628 –  Regele sassanid Khosrau al II-lea este executat  la ordinul fiului său, Kavadh II.

 

Khosrau al II-lea (Chosroes II în sursele clasice, a fost ultimul mare rege al Imperiului Sassanid, domnind între anii 590 – 628. El a fost de asemenea  ultimul șah al Persiei, cu  o domnie lungă înainte de cucerirea musulmană din Iran, care a început la cinci ani după asasinarea sa.

O  mare parte a domniei sale a  petrecut- o în războaie cu Imperiul Bizantin și cu  uzurpatorii tronului.

 

 

870 – Al patrulea Conciliu de la Constantinopol se închide.

Al patrulea Conciliul de la Constantinopol a fost al optulea Sinod Ecumenic si  a avut loc la Constantinopol din 5 octombrie 869, la 28 februarie 870. Au participat 102 de episcopi, trei legați papali, și patru patriarhi.

Conciliul s-a reunit în zece sesiuni din octombrie până în februarie 869 870 și a emis 27 de canoane.

A  fost convocat de împăratul imparatul Vasile I Macedoneanul și Papa Adrian al II-lea.

Conciliul a reafirmat deciziile celui de-al doilea Conciliu  de la Niceea sustinand sfintenia icoanelor  și imaginilor  sfinte și necesitatea venerarii  chipului  Mantuitorului Iiisus Hristos in aceeasi masura cu  cinstirea data Evangheliei.

 

 

1246 –  Se incheie asediul orasului  Jaén a în timpul Reconquistei spaniole.Asediul a inceput  in 1245, de  forțele Regatului Castilia și Ordinul Santiago comandat de regele  Ferdinand al III- lea  din Castilia și Marele Maestru al Ordinului de Santiago, Pelayo Pérez Correa, împotriva apărarii  Emiratului arab musulman de  Granada conduse de  Mohammed am ibn Nasr.

Lupta s-a incheiat cu victoria  castiliană  orașul Jaén fiind  predat de arabi  Regatului Castilia și Leon, după semnarea Tratatului de Jaén.

 

 

1525 – A fost executat Cuauhtémoc ( n. cca. 1495), regele  aztec  din Tenochitlan.

Cortés, Hernán, marqués del Valle de Oaxaca: Cuauhtémoc surrenders to Cortés

A preluat puterea în 1520, ca succesor al lui  Cuitlahuac și a fost un văr al fostului împărat Montezuma al II-lea, urcând pe tron când orașul  era asediat de spaniolii conduși de Cortes  și devastat de o epidemie de variolă, adusă în Lumea Noua de invadatorii spanioli.

 

 

1553 – S-a născut  Michel de Montaigne, scriitor, filosof francez; (d. 13 septembrie 1592).

 

File:Michel-eyquem-de-montaigne 1.jpg

Michel de Montaigne

 

 

Michel Eyquem de Montaigne-Delecroix  a fost unul din cei mai importanți scriitori francezi ai Renașterii.

Este cunoscut ca fiind cel care a popularizat eseul ca specie literară și pentru ușurința cu care trecea de la speculații intelectuale serioase la anecdote, unele cu caracter autobiografic.

Colecția sa voluminoasă de „Essais” (cuvânt ce însemna propriu-zis „Încercări”), conține unele din cele mai influente eseuri din istoria literaturii occidentale.

Scrierile lui Montaigne au influențat în mod direct creatia  unor mari  scriitori ca William Shakespeare, Ralph Waldo Emerson, sau Jean-Jacques Rousseau  si  Friedrich Nietzsche.

 

 

 

1648 – Moare  Christian al IV-lea, rege al Danemarcei și Norvegiei (n. 1577).

 

 

Imagini pentru Christian al IV-lea, rege al Danemarcei photos

 

 

 

 

1667 – Colonia engleză Surinam din America de Sud este invadată de  trupele olandeze.

Prin Tratatul anglo-olandez de la Breda (semnat la 31 iulie 1667), teritoriul Surinamului este cedat de  Anglia, Olandei, în schimbul  coloniei New Netherland și a insulelor Manhattan ( New York-ul de astăzi).

 

 

Imagini pentru Surinam map

 

 

Mai târziu teritoriul a fost cunoscut sub numele de Guyana Olandeză.

 

 

 

1743: S-a născut geologul francez René-Just Haüy, fondatorul ştiinţei cristalografiei; (m. 1822).

 

 

 

1754 – Se naște Gheorghe Şincai, istoric, filolog și scriitor român, reprezentant al Școlii Ardelene. A decedat la data de 2 noiembrie  1816.

 

 

 

Imagini pentru Gheorghe Şincai, photos

 

L-a ajutat pe Samuel Micu la elaborarea lucrării „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, prima gramatică tipărită a limbii române.

De asemenea a militat pentru înlocuirea în scrierile laice a literelor chirilice cu cele latine, precum şi pentru învăţământul în limba română.

 

1785 – Horea și Cloșca, conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania de la 1784, sunt executați prin tragere pe roată.

Crisan, cel de-al treilea conducator al marii revolte taranesti, s-a spânzurat în închisoare cu nojițele de la opinci.

 

Horia, Cloșca și Crișan

La puţine zile de la izbucnirea răscoalei Horea a trimis nobilimii maghiare, reprezentată prin Tabla comitatului Hunedoara, un ultimatum care cuprindea de fapt scopurile răscoalei. Punctele acestui ultimatum erau :

„1. Ca nobilul comitat dimpreună cu toţi posesorii şi cu toată seminţia lor să pună jurământul sub cruce!”

„2. Nobilime (nemeşime) să nu mai fie, ci fiecare nobil, dacă va putea să capete vreo slujbă împărătească, să trăiască din aceea.”

„3. Stăpânii nobili să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nobilitare.”

„4. Că dânşii (nobilii) încă să plătească dările întocmai ca poporul contribuabil plebeu.”

„5. Pământurile nemeşeşti să se împărţească între poporul plebeu, în înţelesul poruncii ce o va da Maiestatea Sa Împăratul.”

Datorită faptului că cea mai mare parte a nobililor din Transilvania era de origine maghiară (sau români maghiarizaţi complet), a fost necesar doar un mic pas pentru a se trece de la scopul social al răscoalei la scopul naţional al acesteia, răsculaţii din Zărand şi Munţii Apuseni fiind în majoritate români.

La 13 februarie 1785 Crişan a fost găsit mort în celulă. El s-a sinucis prin strangulare, profitând de faptul că nu era păzit de santinele în interiorul celulei sale şi ştiind ce soartă îl aşteaptă la finalul judecăţii. Trupul său a fost totuşi tăiat în bucăţi şi expus în diferite localităţi din Munţii Apuseni unde autorităţile au considerat că faptele sale au fost mai violente, ca avertisment şi exemplu pentru cei care ar mai îndrăzni pe viitor să se mai răscoale.

Execuţia lui Horea şi a lui Cloşca a avut loc pe Dealul Furcilor, de lângă cetatea Alba Iulia, în prezenţa a peste 2000 iobagi români aduşi din 419 sate, care au fost obligaţi să asiste la supliciul celor doi conducători ai răscoalei.

O parte dintre ţăranii capturaţi în timpul evenimentelor au fost executaţi de nobilimea maghiară, fără judecată, în cele mai oribile moduri, drept răzbunare.

O altă parte a fost întemniţată şi a fost eliberată doar după ce împăratul Iosif al II-lea a decretat amnistia pentru toţi participanţii la răscoală.

Cei consideraţi mai periculoşi dintre răsculaţi au fost deportaţi în zone mai îndepărtate de localităţile lor de baştină, în Banat şi în Maramureş.

 

 

 

1835 –  Apariția primului volum al epopeii naționale finlandeze, Kalevala

 „Ziua Kalevalei” este sărbătoare naţională în Finlanda și  marchează apariţia, primului volum al epopeei naţionale „Kalevala” (străbătând Karelia, medicul şi folcloristul Elias Lönnrot a cules poemele tradiţionale transmise pe cale orală de mai multe secole, realizând apoi epopeea conform propriei sale viziuni poetice); „Kalevala” a devenit repede un simbol al identităţii finlandeze timpurii, ţara făcând parte, la acea dată, din Imperiul Rus, după ce anterior făcuse parte din Suedia

 

 

1849 –  Se inaugurează Catedra de limba și literatura română pe lângă Institutul de Studii Filosofice din Cernăuți, in Bucovina ocupata de austrieci.

 

1857: S-a născut medicul francez Raphael Blanchard,  membru de onoare străin al Academiei Române din 1914; (m. 1919).

De numele său se leagă punerea bazelor parazitologiei medicale moderne; a avut strânse legături cu specialiştii români.

 

 

 

 

1859 –  A apărut, la București (până la 15 august 1859), prima revistă umoristică românească, intitulata Țânțarul, editată de C.A.Rosetti și N.T. Orășanu.

 

1863 – S-a născut  Gheorghe Marinescu, medic neurolog român, profesor la Facultatea de Medicină din București, membru titular al Academiei Române, fondatorul Școlii Românești de Neurologie; (d 15 mai 1938)

 

 

1869 – A murit marele scriitor francez  Alphonse de Lamartine ; (n.21 octombrie  1790).

 

 

Alphonse de Lamartine

 

 

 În 1829 a devenit membru al Academiei franceze.

Alături de Victor Hugo și de Alfred de Vigny, a fost unul dintre inițiatorii poeziei romantice franceze.

 

 

1901 – S-a născut Linus Pauling, chimist american, laureat al Premiului Nobel; (d. 1994).

A fost profesor de chimie la Institutul de Tehnologie din Pasadena (California) si s-a remarcat prin ideile sale originale asupra naturii legăturilor chimice, structurii moleculelor și aplicării mecanicii cuantice în chimie.

 

 

 

Imagini pentru Linus Pauling,photos

Linus Pauling este laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1954) și al Premiului Nobel pentru pace (1962).

 

 

 

 

 

1903 – S-a născut regizorul american  de origine italiană Vincente Minnelli; (d. 25 iulie 1986).

 

 

 

 

Imagini pentru Vincente Minnelli photos

Foto: Vincente Minelli și actrița Judy Garland

 

 

Vincente Minnelli  a fost un regizor american, renumit pentru regizarea unor musicaluri clasice cum  ar fi Un american la Paris.În plus a regizat unele dintre cele mai renumite spectacole de musical ale timpului său.

A fost căsătorit cu Judy Garland din 1945 până în 1951; ei au fost părinții cunoscutei actrițe Liza Minnelli.

 

 

 

1913 –  S-a născut Géza Vida, sculptor maghiar din România; (d. 1980).

 

 

 

Imagini pentru Géza Vida,photos

 

 

 

1914 – Este proclamată  Republica Autonomă a Epirului de Nord,o entitate statală efemeră, fondata de grecii care trăiau  în sudul Albaniei, care a fost desființată în data de 17 mai 1914.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Republica Autonomă a Epirului de Nord, map

Regiunea, cunoscută sub numele de Epirul de Nord, a fost ocupată de către armata greacă în timpul Primului război balcanic  (1912-1913).

Protocolul de la Florența a atribuit aceasta regiune  statului albanez nou înființat, dar această decizie a fost respinsă de către grecii bastinași.

 

 

 

 

 

1916 – A murit  Henry James, scriitor american; (“O coardă prea întinsa”,“Portretul unei doamne”); (n. 15 aprilie 1843).

 

 

 

Fișier:Henry James by John Singer Sargent cleaned.jpg

 

 

 

 A fost un scriitor extraordinar de prolific, care a scris și publicat cărți semnificative de călătorie, biografii, autobiografii, cărți de ficțiune și de critică de artă, alături de romane, nuvele și eseuri de critică literară.

Eseul său despre roman, The Art of Fiction, este una dintre acele strălucite scrieri care indică puterea sa de analiză critică .

 

 

1919 – Proclamarea independentei Regatului Afganistan.

 

map of Afghanistan

După al treilea razboi anglo-afgan, Anglia infrântă a semnat Tratatul de la Rawalpindi recunoscand independenta Afganistanului.

Regele Amanullah Khan  a declarat Afganistanul stat suveran și pe deplin independent. 

 

 

 

1922 – Sfârșitul protectoratului britanic in Egipt.

Sub presiunea  mişcarii egiptene de independenţă, guvernul britanic a proclamat sfârşitul protectoratului în Egipt. Coroana Britanica continua sa ocupe Canalul Suez si sa detina pozitii importante în țară.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru egypt 1922 map

 

 

 

 

Dupa abolirea protectoratului, sultanul Fouad I s-a proclamat rege al Egiptului.Tratatul anglo-egiptean din 1936 confirmă independenţa Egiptului, care acceptă staţionarea de trupe britanice pe teritoriul său.

 

 

 

 

1933 – Conducerea nazistă suprima libertățile si  drepturile democratice în Germania

Incendierea  Reichstagului (27 februarie 1933) a oferit un pretext excelent lui  Hitler, pentru a începe dictatura .
Incepand cu această zi ,detenţia fără judecată este permisă. Opozantii regimului si in special comunistii sunt internaţi în lagăre de concentrare, iar  Partidul Comunist este interzis.

Antisemitismul ca politică a regimului nazist aflat doar la început, se  va intensifica  în următorii ani.

 

 

 1935 – Omul de știință Wallace Carothers inventează nailonul .

Descoperirea a fost anunţată abia în anul 1938, când au început să fie fabricate şi primele obiecte din acest material plastic.

 

 

1941 – A murit Alfonso al XIII-lea, rege al Spaniei.

 

Imagini pentru Alfonso al XIII-lea,photos

 

 

 

Alfonso al XIII-lea al Spaniei (Alfonso León Fernando Maria Jaime Isidro Pascual Antonio de Borbon y Hapsburg),(n. 17 mai 1886 ).

A fost fiul postum al regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei, și declarat rege al Spaniei la naștere.

A domnit între 1886 și 1931. Mama sa, Maria Cristina de Austria, a fost numită regentă cât timp Alfonso a fost minor.

În 1902, împlinind 16 ani, regele Alfonso a preluat controlul în stat.

În timpul domniei sale Spania și-a pierdut ultimele colonii din America (Cuba și Puerto Rico) și Filipine în Asia, și a pierdut mai multe războaie în nordul Africii.

A fost martorul începutului Generației lui 1927, și a acceptat dictatura lui Miguel Primo de Rivera, ceea ce avea să-l coste până la urmă tronul.

Pe 15 ianuarie 1941, Alfonso al XIII-lea a renunțat la drepturile sale asupra coroanei spaniole, în favoarea celui de-al patrulea fiu al său, al doilea dintre supraviețuitori: infantul Juan, conte de Barcelona, tatăl viitorului rege Juan Carlos I al Spaniei.

Alfonso a murit la Roma, în 1941. Guvernul spaniol a ordonat trei zile de doliu național. Înmormântarea sa a avut loc la Roma, la Biserica Santa Maria di Monserrato, biserica națională a Spaniei la Roma.

În ianuarie 1980, rămășitele sale pământești sale au fost transferate la El Escorial, în Spania.

 

 

1942 – S-a nascut Brian Jones, renumit muzician englez membru al formatiei The Rolling Stones. A decedat in 1969.

http://www.born-today.com/Today/02-28.htm

 

 

 

 

 

Imagini pentru Brian Jones,

 

 

 

1945 – Primul ministru al României, generalul Nicolae Rădescu, își prezintă dmisia sub presiunea sovieticilor care ocupaseră țara, după numai două luni de guvernare.

 

 

Nicolae Rădescu (1874-1953) provenea dintr-o mică familie boierească din Călimănești. A devenit militar de tânăr și a absolvit, pe rând, Școala Militară de Ofițeri, Școala Specială de Cavalerie și Școala Superioară de Război. A luat parte la campania din Bulgaria (1913) din timpul Celui de-al Doilea Război Balcanic, apoi la Primul Război Mondial. Pentru faptele sale de vitejie, a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul și a fost avansat colonel în mod excepțional.

Din anul 1919 a fost numit adjutant regal și a fost detașat să servească pe lângă Regina Maria. A urmat numirea ca atașat militar la Legația României la Londra, iar la întoarcerea în țară a fost avansat general.

A demisionat din rândul cadrelor active ale armatei în anul 1933 și a intrat în politică, în Partidul Poporului, condus de fostul său comandant, mareșalul Alexandru Averescu, un erou al frontului din Moldova. A intrat în atenția Siguranței, mai ales că Nicolae Rădescu începuse să se manifeste și ca opozant al lui Carol al II-lea.

După intrarea României în Cel de-al Doilea Război Mondial, Nicolae Rădescu s-a opus înaintării Armatei Române dincolo de Nistru. De asemenea, l-a atacat public pe reprezentantul Germaniei la București, baronul Manfred von Killinger, fapt care i-a adus încarcerarea, pentru câteva luni, în lagărul de la Târgu-Jiu. După actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I l-a rechemat în rândul militarilor activi, iar în octombrie același an l-a numit șef al Marelui Stat Major.

 Nicolae Rădescu a fost numit prim-ministru în 6 decembrie 1944. Sovieticii au impus numirea unor miniștri comuniști, care au făcut tot posibilul pentru a sabota activitatea Guvernului. Ei au schimbat chiar o serie de prefecți, în ciuda opoziției prim-ministrului. Însă Nicolae Rădescu continua să îi încurce.

De aceea, în 24 februarie 1945, comuniștii au organizat un miting împotriva sa. Au fost trase focuri de armă, dar Nicolae Rădescu a organizat o altă întrunire publică în care a spus adevărul despre manevrele comuniștilor și despre presiunile sovieticilor. Patru zile mai târziu, la presiunea sovietică, a fost nevoit să demisioneze.

În locul său a fost adus prim-ministru un aliat al comuniștilor, Petru Groza. Una dintre primele sale măsuri a fost să îi impună domiciliu obligatoriu. Totuși, Nicolae Rădescu a reușit să se refugieze la Legația Britanică din București, apoi să fugă în Cipru.

În exil, el a ajuns la Lisabona, Paris și New York. Cu aprobarea Regelui Mihai I, Nicolae Rădescu a organizat în SUA un Comitet Național Român, care trebuia să își asume rolul unui guvern în exil.

Însă, după un an, Nicolae Rădescu a intrat în conflict cu alți lideri ai exilului românesc și a demisionat din fruntea Comitetului. A fondat Liga Românilor Liberi, pe care a condus-o până la moartea sa, în 1953.

 

 

 

 

 

 

1952 –  Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Oslo, Norvegia.

 

 

 

 

Imagini pentru 1952 Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Oslo, Norvegia. photos

 

 

 

1953 –  S-a născut principesa Irina a României, fiica regelui Mihai al României.

 

 

 

 

 

Imagini pentru principesa Irina a României, photos

 

 

 

 

 

 

1961: A decedat patriotul român Gavrilă Mihali Ștrifundă (n.25 aprilie 1901, Borșa, Maramureș),  fost primar al localității Borșa și opozant al regimului comunist.

 

 

 

 

Imagini pentru Gavrilă Mihali-Ştrifundă photos

 

 

 

A avut un rol determinant în păstrarea Maramureșului în hotarele României, în anul 1945, când o organizație numită „Congresul Poporului din Maramureș”, sprijinită de sovietici, a încercat alipirea Maramureșului sudic la Ucraina Subcarpatică.

Opozant al colectivizării, a fost condamnat de 2 ori de autoritățile comuniste: prima dată a fost condamnat la 1 an și 6 luni (condamnare executată la Canal), a doua oară a fost condamnat la 8 ani.

A decedat în penitenciarul Botoșani în 1961, fiind reînhumat în Borșa în anul 1969.

 

 

 

 

 

1980 – S-a născut la Pechea, în jud. Galati, boxerul  român Lucian Bute, campion mondial IBF la categoria super mijlocie in 2007.

 

 

 

 

Imagini pentru Lucian Bute,photos

 

 

 

 1986 – Primul ministru suedez, Olof Palme, este împușcat pe la spate în timp ce se îndrepta spre casă, ieșind de la un cinematograf împreună cu soția.

 

 

 

 

Dagens Nyheter

 

 

 

Primul ministru suedez Olof Palme (n. 30 ianuarie 1927)  se întorcea impreuna cu sotia  acasă pe jos de la cinematograf, fără gardă personală.

În centrul Stockholmului, la ora 23:21  au fost atacați de către un asasin care l-a împușcat pe Palme din spate de la mică distanță. Împușcătura i-a fost fatală lui Palme, iar soția a fost rănită de o a doua împușcătură.

Palme a fost transportat la un spital, unde a fost declarat mort la ora 0:06 în ziua următoare. Soția a supraviețuit.

Criminalul  a ramas  necunoscut pana astazi.

 

 

1991 – A luat sfârsit oficial operațiunea militara aliată occidentală  ”Desert Storm”  din Irak.

 

 

 

Imagini pentru ”Desert Storm”photos

 

 

 

 

 1993:  In Statele Unite, Biroul de Alcool, Tutun, Arme de foc şi Explozivi (ATF) al F.B.I.   a lansat un asalt asupra fermei sectei Davidienilor situate pe Muntele Carmel, un imobil aflat la 14 kilometri nord-est din Waco, Texas.

 

 

 

 

Imagini pentru David Koresh.photos

 


Asediul de 51 de zile al FBI care a urmat, s-a încheiat atunci când sectanții din  complex au murit în flacările care au  ucis 76 de persoane, inclusiv 21 de copii şi pe liderul sectei ,

 

1994 – Trupele NATO intră în luptă pentru prima dată în istoria de 45 de ani a acestui  pact militar, doborând patru avioane ale sârbilor bosniaci, care violaseră o zonă desemnată de ONU ca fiind sub embargo aerian.

 

1997 – Regele Mihai a revenit din exil în Romania, fiind pentru prima dată după 1989 când sosirea suveranului a fost acceptată de toate formaţiunile politice.

De asemenea, regele a reprimit paşaport românesc.

 

 

28 februarie. Zi memorabilă pentru români și pentru Regele Mihai

Evenimentul a avut loc în timpul în care președintele Emil Constantinescu se afla la conducerea României.   Trebuie amintit că a fost întâmpinat de zeci de mii de români.

 

 

 

2002 – Euro devine  monedă unică în 12 ţări ale Uniunii  Europene , după scoaterea din circulatie a  monedelor naţionale.

 

 

2011 –  A decedat la Paris actrița franceză Annie  Girardot ( n.25 octombrie 1931, Paris). 

 

 

 

Imagini pentru annie girardot photos

 

 

 

 

Din anii ’50 , a făcut turnee cu cele mai mari nume din cinematografia franceză , dar și din cea italiană , atât în ​​rolurile dramatice , cât și în cele de comedie. În 1977 , a câștigat César pentru cea mai bună actriță  pentru Doctor Françoise Gailland și, de două ori, César pentru cea mai bună actriță, în rol de secundar : în 1996 pentru Les Misérables și în 2002 pentru La Pianiste. 

După ce a jucat în o sută douăzeci și două de filme, cincizeci și patru de filme de televiziune și patruzeci de piese de teatru, Annie Girardot a murit la spitalul Lariboisière din Paris.

2013 – Încetează pontificatul papei Benedict al XVI-lea, în urma demisiei sale.

 

 

 

 

Imagini pentru Benedict al XVI-lea ,photos

Pentru prima dată după 700 de ani, avea loc o încetare a pontificatului unui Papă în urma abdicării sale din funcţia de Suveran Pontif.

Fostul Papă va prelua titlul oficial de „Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, Papă emerit”. A fost succedat în funcţie de Papa Francisc, al 266-lea episcop al Romei şi papă al Bisericii Catolice, ales de conclavul cardinalilor, la 13 martie 2013

 

 

 

 

2016: A decedat actorul american  de film și televiziune George Kennedy (n. 18 februarie 1925,   New York, SUA), cunoscut pentru  rolurile Carter McKay din serialul Dallas, respectiv Ed Hocken în seria „Un polițist cu explozie întârziată”.

 

 

 

Imagini pentru George_Kennedy photos

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman

 

 

 

CALENDAR ORTODOX 28 FEBRUARIE. Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi?

 

 

 

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfintii Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea  pe 29 februarie in anii bisecți, iar în anii nebisecți – pe 28 februarie.

Sfântul Ioan Casian era cunoscut din vechime, mai ales prin scrierile sale, însă despre Cuviosul Gherman nu se spunea acelaşi lucru.Situaţia s-a schimbat abia în 1989, când mitropolitul Antonie al Transilvaniei l-a scos din uitare pe Cuviosul Gherman din Dacia Pontică, spunând că date despre Cuvios se găsesc în cartea Sfântului Ioan Casian “Convorbiri cu părinţii pustiei”.

Aici scrie că Sfinţii se împrieteniseră încă din vremea în care erau copii, elevi ai unei şcoli mănăstireşti, amiciţia lor continuând şi în vremea în care au fost luaţi la oaste, precum şi în viaţa călugărească. De neam străromân, ambii erau din Scythia Minor, trăitori în veacurile al IV-lea şi al V-lea.De altfel, Dobrogea de astăzi le păstrează “paşii”, “Podişul Casian” sau “peştera lui Casian” rămânând mărturie a trecerii lor prin aceste locuri.

Despre Cuviosul Părinte Ioan Casian se ştie că s-a născut în jurul anilor 360.Părintele profesor Mircea Păcurariu arată în volumul “Sfinţi daco-romani şi români” că unul dintre cei care i-au cercetat viaţa şi nevoinţele este preotul Ghenadie din Marsilia, care i-a fost şi fiu duhovnicesc (…).“

În jurul anului 380, cei doi prieteni ­ şi cu sora lui Ioan Casian ­ au plecat într-o călătorie în Orient, în dorinţa de a cunoaşte Locurile Sfinte în care a trăit şi a propovăduit Mântuitorul Iisus Hristos.

S-au aşezat, pentru început, într-o mănăstire de lângă Betleem, în apropierea locului în care s-a născut Iisus, iar după cinci ani, cei doi prieteni s-au îndreptat spre pustiurile Egiptului, unde trăiau mulţi monahi cu viaţă aleasă, pentru a primi de la ei cuvinte de învăţătură şi a le urma nevoinţele duhovniceşti.

Au rămas acolo ani îndelungaţi ­ doar cu o scurtă întoarcere în Betleem ­ căutând mereu modele de viaţă şi mari Părinţi ai pustiei”.

Părintele profesor Păcurariu subliniază totodată importanţa “Convorbirilor cu părinţii”: “Sfântul Ioan prezintă cu multă nostalgie viaţa lor în îndepărtatele pustiuri ale Egiptului, fiind «aprinşi de dorul de fiecare zi al inimii, să ne întoarcem în provincia noastră şi să ne revedem părinţii.

Ceea ce ne reaprindea mereu dorul era amintirea credinţei şi a evlaviei lor…».

Mai departe scria de «moşia străbună a strămoşilor noştri», de frumuseţea peisajului Scythiei Minor, de «dorul de patrie».

În aceeaşi lucrare a lui Ioan Casian sunt redate mai multe convorbiri ale lor cu mari Părinţi ai pustiei, ca Moise, Avraam, Isaac, Serenus. Dar în aceste Convorbiri, cel care punea întrebările era Gherman; deci el conducea discuţiile, ca un adevărat «dascăl», câtă vreme Casian se prezenta mai mult ca «ucenic».

Valoarea Convorbirilor scrise de Ioan Casian se datorează ­ în mare măsură ­ tocmai măiestriei cu care punea Gherman întrebările. El apare astfel ca un adevărat coautor.Erau întrebări sau teme de teologie adâncă, mai ales de spiritualitate, dar şi de filosofic şi psihologie.

Amândoi erau interesaţi să cunoască părerile Părinţilor pustiei despre lupta cu păcatul, prin post şi alte mijloace, despre desăvârşire, despre rugăciune, despre unirea credinciosului cu Dumnezeu şi altele.

Cercetând întrebările lui Gherman, mitropolitul Antonie a ajuns la constatarea că aceşti doi daco-romani au fost primii isihaşti de la noi, mai ales datorită rugăciunii neîncetate pe care au practicat-o în chiliile lor. (…)”

În jurul anului 400, cei doi prieteni au venit la Constantinopol, capitala Imperiului roman de Răsărit, unde păstorea Sfântul Ioan Gură de Aur.

Părintele profesor Păcurariu spune că Sfântul Ioan Gură de Aur l-a hirotonit preot pe Gherman, iar pe Casian – diacon şi ambii au rămas în preajma marelui Părinte al Bisericii până la primul său exil, în anul 404.

În anul următor, au plecat la Roma să ceară sprijinul papei. “Misiunea lor în capitala Imperiului roman de Apus este prezentată de istoricul bisericesc Sozomen (sec. V), care scria că ei, fiind cei mai devotaţi prieteni ai Sfântului Ioan, au dus la Roma o scrisoare a clerului şi a credincioşilor din Constantinopol, către papa Inocenţiu I, prin care-i cereau sprijinul în vederea readucerii lui din exil. De la Roma, ştirile despre Gherman încetează.

Probabil a murit aici, după anul 405. Înainte de anul 415, Ioan Casian a plecat la Marsilia, în sudul Galici, unde a întemeiat două mănăstiri ­ una de călugări şi alta de călugăriţe ­, cărora le-a dat rânduielile de viaţă ale călugărilor din pustiurile Egiptului.

Acolo a trăit, singur, până în jurul anului 435. Şi tot acolo şi-a scris lucrările sale teologice, între care şi Convorbirile cu Părinţii pustiei”. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, “Sfinţi daco-romani şi români”).

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

Lessignets.com; Wikipedia.ro; mediafax.ro; Istoria md.; Crestin Ortodox.ro; jurnalul.ro/calendar/; Rador.ro; http://www.rfi.ro/pagina-de-istorie

 

 

 

28/02/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Un comentariu

Revoluţia sexuală în Rusia bolșevică, naţionalizarea şi distribuirea femeilor. VIDEO

 

 

Stânga - "Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale"/ Dreapta - "Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină"

 

Foto: Afişe sovietice de epocă

Stânga – „Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale”/ Dreapta – „Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină”.

Deşi suntem obişnuiţi să socotim anii revolutiei sexuale începând cu mijlocul anilor 1960, când in Occident aparea mișcarea hippie (droguri, sex și rock-n-roll). în fapt, „revolta senzualitatii” („bunt ciuvstvennosti”, termen folosit chiar de Lenin) a fost mult timp unul dintre fundamentele statalitatii in URSS.

Am putea spune chiar un pilon al filosofiei care stătea la baza  ţării în care socialismul ieșise invingător.

Puţină lume cunoaște astăzi că în Rusia bolșevica, în  primii ani de după instaurarea puterii sovietice, vajnicii ei conducători doreau abolirea familiei tradiţionale, ca fiind „un element burghez, invechit” și promovau formarea unei noi structuri, care nu știau nici ei cum arata, doar voiau sa fie ceva nou, „progresist”, in pas cu „schimbarile aduse de viata noua, socialista”.

Propunerile au fost care mai de care mai năstrușnice și mai extremiste (de la „iubirea libera”, la „socializarea femeilor de 20-36 de ani” ș.a.). 

Revoluția sexuală a fost, așa cum o găsim în toate documentele ideologice și doctrinare socialiste și comuniste, o componentă de bază a revoluției socialiste/comuniste.

Dar ca și toate celelalte teze și obiective ale acestora, și aceasta a fost echivalentă cu o întoarcere nihilistă împotriva persoanei umane și a umanității în ansamblu. 

Aceste idei chiar au fost puse practică, după cum vom vedea din articolul publicat mai jos, tradus din limba rusa, de pe site-ul „Svobodnaya Pressa” (Presa libera).

Toate aceste evoluții extreme, au avut loc în timp ce Rusia era încă în mijlocul  războiului civil.

Amnistiile din 1917, 1919, 1920 și de mai târziu au eliberat un număr mare de infractori, într-o țară în care puterea de stat abia începea să se formeze.

Acestor mase de infractori li s-au alăturat soldații dezertori și lăsați la vatră.

 

 

Imagini pentru desene Erotic Sovietice  photos

 

 

 

Începând cu anii 1920 violul a luat proporțiile unei epidemii. Pentru o vreme, violența sexuală față de fostele femei de viță nobilă sau burgheze a fost considerată drept „justiție de clasă” printre bărbații proletari.

Copii lăsaţi in orfelinate, avorturi pe bandă rulantă și alte grozăvii.

Între timp, până la 20% din populația de sex masculin a Rusiei a contractat boli venerice.

Noile legi privind căsătoria și atmosfera generală de rupere cu trecutul au încurajat promiscuitatea și abordarea complet dezinhibată a sexului, de neconceput în urmă cu câțiva ani.

Ştiaţi că primul regim politic din lume care a dezincriminat homosexualitatea a fost cel bolșevic? Spre deosebire de legile Rusiei țariste, care fuseseră abolite, Codul Penal sovietic din anii 1920 nu conținea nicio referire la homosexualitate, ceea ce a reprezentat prima dezincriminare din istorie a relațiilor intime consensuale între doi adulți de același sex.

În guvernul lui Lenin erau promovați homosexuali care își afișau public orientarea sexuală. 

Și acest lucru demonstrează înrudirea strânsă dintre comunism și „revoluția sexuală” din zilele noastre.

Constantin Constante, tatăl cunoscutei pictoriţe și scriitoare Lena Constante (care a îndurat ani grei de temnita comunista, autoarea cărţii „Evadarea tăcută”), a traversat Rusia în tren împreună cu familia sa, de la Odessa, la Murmansk, în primul an al revolutiei bolșevice.

El povestește în memoriile sale că,  pe parcursul călătoriei, ajunși la Samara, au aflat despre una dintre acele încercari de „socializare a femeii de la 20 la 36 de ani”.

Iată ce însemna aceasta mai exact:

„Am intrebat, de curiozitate, pe unul din acești extremiști cum intelege aplicarea  acestui deziderat și iata explicatia lui:

«Se va crea – mi-a spus el – pe lânga fiecare soviet câte un comisariat al dragostei publice. Fiecare cetatean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi. Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligata sa i se pună la dispozitie , fara vreo opunere și fara plată, în schimbul bonului eliberat de comisariat.

Ea este liberă în aceeași zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la însuratoarea de-o clipa… Copiii născuţi din aceste împreunări vor aparţine Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează sa fie repartizaţi școlilor sovietice sau la ateliere după aptitudini…

Acești copii – continua interlocutorul meu –, neavând nici o afectiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic».

Aberatiuni ale unor creiere dezechilibrate ar fi singura explicatiune ce se poate da unor astfel de nazuinti”. („Colindand prin Rusia Sovietica. Note și impresii de calatorie 1916-1918”, Ed. Curtea veche, București, 2004, p.64) Bolșevicii au fost primii care au reușit „emanciparea moravurilor”

Autor: Pavel Preanikov, http://svpressa.ru/blogs/article/28756/
Anii revolutiei sexuale se numara de la mijlocul anilor 1960, când in Occident apare mișcarea hippie (droguri, sex și rock-n-roll).

De fapt, „revolta senzualităţii” („bunt ciuvstvennosti”, termen folosit chiar de Lenin) a fost mult timp unul dintre fundamentele statalităţii în URSS, am putea spune chiar un fundament al filosofiei ţării în care socialismul ieșise invingător.


„Senzualitatea și sexualitatea” au fost teme discutate la congresele de partid ale bolșevicilor cu mult inainte de revoluţia din octombrie. Și nu numai ca au fost discutate.

La Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Social-Democrat Rus, chiar lui Leon Troţki i-a fost incredinţat să dezvolte o noua teorie a relaţiilor dintre sexe,în cazul în care bolșevicii câștigau lupta.

Iar Vladimir Lenin încă în 1904 scria ca „emanciparea spiritului de senzualitate, energie, indreptat nu spre valorile pseudofamiliale, va arunca acest  strop de energie spre cauza socialista a victoriei”.

Psihologul german Wilhelm Reich, in lucrarea sa „Revolutia sexuala” (1934, I editie) citeaza un pasaj din corespondenta dintre Lev Trotki și Vladimir Lenin (1911), dedicat acestui subiect.

Iata ce scria Troţki: „Fara indoiala, opresiunea sexuala este principalul mijloc de inrobire a omului.

Atata vreme cat exista aceasta opresiune, nu poate fi vorba de adevarata libertate. Familia, ca instituţie burgheză, și-a trăit complet traiul. Trebuie de spus mai mult despre asta muncitorilor… ”.

Lenin a raspuns:

„… Și nu numai familia. Toate interdictiile cu privire la sexualitate ar trebui sa fie eliminate… Avem ce invăţa de la sufragete: chiar interzicerea dragostei intre persoanele de același sex ar trebui sa fie eliminata”.

Contributiile bolșevicilor in domeniul sexualitatii și-au spus cuvântul: odata cu victoria revolutiei socialiste din 1917, s-a putut pune teoria în practica, cu indrazneala și, cel mai important, foarte repede.

«Tineţi-o tot așa, tovarăși!»

Mai multe prevederi ale bolșevicilor in domeniul „legislatiei sexuale”, ar arăta chiar și astăzi  ultraliberale.

La scurt timp după celebrele decrete „Despre pace” și „Despre pamânt”, sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) „Cu privire la abolirea căsătoriei” și „Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate” (acesta din urma era parte a decretului „Cu privire la casatoria civila, copii și despre modificarea actelor de stare civila”).

Ambele decrete confereau femeii „autodeterminarea materiala, precum și sexuala” și au introdus „dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședinta”.

Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuala” (al doilea nume „uniunea prin căsătorie”), era posibil să se încheie rapid și să se desfacă la fel de ușor.

În anul 1919, directorul Institutului de Igienă, Grigorii Batkis, observa cu satisfactie:

„Casatoria și desfacerea ei a devenit in mod exclusiv o chestiune privată… Cu bucurie putem vedea ca numarul de perversiuni sexuale (anormalitati), ca violul, abuzul sexual etc., ca urmare a emanciparii .. moravurilor, s-a redus foarte mult”.

Anume in acele vremuri a aparut și teoria iubirii, echivalenta cu „a bea un pahar de apă”.

 

 

Foto: Unul dintre desenele realizate de Artistul Poporului Sergei Merkurov pentru cartea Alfabetul Erotic apărută în Uniunea Sovietică in 1931.  

 

 

 

Aceeași emancipare a moravurilor a mers atât de departe incât a provocat uimire chiar  la nivel mondial.

De exemplu, scriitorul H.G. Wells, care a vizitat în acel moment revoluţionar Moscova, se minuna mai tarziu:„cât de simplă era chestiunea sexului într-o ţară a socialismului victorios, prea simplă”.

In paralel cu evenimentele revolutionare, in URSS, se organizau cu mare fast și alte sarbatori.

De exemplu, la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o parada a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”.

Troţki nota, în memoriile sale, că Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești:

„Tineţi-o tot așa, tovarași!”.

La acea paradă, se purtau pancarte de tipul: „Jos cu rușinea”.

Acest apel, in cele din urma, a fost preluat și utilizat pe scara larga, in iunie 1918, atunci cand mai multe sute de reprezentanti ai ambelor sexe au marșaluit prin centrul Petrogradului complet goi.

 

Ţara care a cucerit sexul

Schimbarea relaţiei dintre sexe în acele momente era de natură amplă.

De exemplu, la ruperea relaţiilor într-o familie cu copii, pensia alimentară se plătea numai timp de șase luni, și numai daca unul dintre parteneri era șomer sau cu handicap.

Legislatia privind sexele, în anii de dupa revoluţie, se schimba în mod constant, se dezvolta, se actualiza, se completa.

Astfel, Alexandra Kollontai, faimoasa ambasadoare sovietică, unul dintre  autorii „Codului cu privire la căsătorie”, scria:

„Cu cât mai mult durează criza sexuală, cu atât comportă un caracter cronic”.

Și apoi adăuga:

„Educaţia sexuală în școli trebuie să înceapă de la 12-13 ani. În caz contrar, ne vom confrunta tot mai mult cu astfel de excese, cum ar fi începutul sarcinii la o vârsta mica.

Nu este o raritate faptul ca astăzi se dă naștere la aceasta vârstă de 14 de ani”.

Guvernul bolșevic incepuse a da directive de introducere in școli a educaţiei sexuale.

Dar, acest efort intâlnea piedici, cum erau „inerţia în gândire”în localităţile din adâncurile Rusiei, precum și lipsa de profesori calificaţi, sexologi.

Dacă primul obstacol era într-adevăr dificil de manevrat, cel de-al doilea – deficitul de educatori sexuali – a putut fi gestionat, cât de cât.

În Rusia au inceput sa vina sexologi din străinătate – în special din Germania.

De exemplu, din 1919 și până în 1925, în Uniunea Sovietică au ajuns aproximativ 300 de astfel de specialiști din străinatate.

Sexologul german Fanina Halle iși amintea:

„URSS, în 1925 mi-a apărut într-adevăr ca ceva fantastic. Acolo să vedeţi sfera de muncă! Intreaga lume, și mai ales Germania ar trebui sa fie invidioasă pe ceea ce s-a intamplat aici.

Atât de mult au avansat psihologia aplicata și sexologia aici, încât material pentru studiul lor va exista pentru mai mulţi ani”.

Printre altele, Uniunea Sovietica a fost prima ţara din lume, care a recunoscut oficial teoria lui Sigmund Freud.

În același timp, nu au încetat dezbaterile cu privire la argumentele pro și contra ale iubirii libere.

De interes au fost concluziile unui lucrator de partid, pe nume Markov, la conferinta „Pentru mai multa igiena sociala” din 1924:

„Va avertizez ca   se prefigureaza un dezastru colosal, in sensul ca am inteles greșit conceptul de «iubire libera». Ca urmare, s-a dovedit ca prin aceasta iubire libera comuniștii au tot facut copii… Daca războiul ne-a dat o mulţime de oameni invalizi, iubirea libera prost inteleasa ne va pricopsi cu niște monștri.”

Dar aceste argumente, din cand in cand se inecau in corul general al vocilor aprobatoare. In URSS, se tiparesc milioane de carti și broșuri cu privire la acest subiect (cea mai cumparata broșura din 1925 era una intitulata „Reflexele sexuale”, scrisa de un anume Enceanin).

Se ţineau seminarii.

Temele unuia dintre ele erau, de exemplu:

„1) E fireasca oare sexualitatea copilului?

2) Cum trebuie sa intelegem și sa reglementam relatia sexualitatii copilului cu munca?”.

In presa vremii se vorbea despre faptul ca „mai  inainte copiii se jucau de-a Armata Roșie, iar acum jocurile, din pacate, au devenit sexuale”.

La începutul anilor 1920  se observa, de asemenea, o creștere a nașterilor de copii în afara căsătoriei.

Astfel, membrul de partid Lisenko, din Moscova, cita cifre care aratau că in 1923, în capitală, cel putin jumatate dintre copiii nascuţi erau în afara casatoriei.

Insași familia, cunoscuta drept „celula societăţii” se inlocuiește cu termenul de „cuplu” (astazi aceasta coabitare se numește „căsătorie civila”).

In 1924, dupa datele deţinute de Zeitlin, un angajat al institutiei conduse de Trotki, „în orașele mari, „cuplurile”, în comparaţie cu familiile, alcătuiesc majoritatea”.

In același timp, pe scară largă, se ridica problema contracepţiei.

Avorturile sunt binevenite, deoarece acestea „eliberau femeia”.

Producţia de prezervative a crescut de câteva ori in comparatie cu nivelul existent în perioada pre-revoluţionară.

Academicianul Pavlov a efectuat experimente de sterilizare pe caini, in speranta ca in viitor va transfera experimentele pe poporul sovietic.

O gramadă de șarlatani confecţionau noi contraceptive, pastile pentru potenţă sau ofereau femeilor inseminări artificiale.

Dupa cum s-a mentionat mai sus, directivele „cu privire la igiena sociala” erau emise de Moscova, „la discreţia muncitorilor”.

Adica, in provincie, autorităţile trebuiau singure să decidă ce politici sexuale sa ducă. Adesea, decizia lor era foarte interesanta…
De exemplu, în guvernul provinciei Reazan , in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naţionalizarea femeilor”, iar in Tambov, în 1919 – „Cu privire la distribuţia femeilor”.

În localitatea Vologda, erau puse in practică, astfel de dispoziţii:

„Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice alta studentă, care  primește o oferta de a intra in relatii sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, aceasta ar trebui sa o ducă la îndeplinire. În caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletară”.

Prototipul familiei suedeze

Dar, desigur, revolutia sexuala a fost implementata mai complet in cele doua capitale ale Rusiei socialiste – la Moscova și la Petrograd.

Avem tendinţa sa credem că „familia suedeză”, adică coabitarea mai multor cupluri de ambele sexe este o invenţie pur suedeză.

Se pare  totuşi ca aceasta invenţie este  pur rusească.
Mai sus-pomenitul Batkis, in 1923,în broșura sa „Revolutia sexuala in Uniunea Sovietica”, scria:

„Obiectul pedagogiei sexuale in URSS este de a educa oameni sanatoși, cetateni ai societatii noastre viitoare intr-o armonie deplina intre inclinatiile naturale și marile provocari sociale care ii așteapta… Comuna proletară cu ale sale libertăţi ale relaţiilor ar trebui sa-i ajute în acest sens”.

Argumentul era ca odata ce casatoria era o relicva a trecutului burghez, comuna komsomolista era viitorul familiei.

Un fenomen obișnuit, in acel moment, erau comunele komsomoliste. Pe baza de voluntariat, intr-o asemenea „familie” locuiau, de obicei, 10-12 persoane de ambele sexe.

La fel ca și in „familia suedeză” de astazi, într-un astfel de colectiv, exista o gospodarie comuna și viata sexuală comună.

Iată ce scrie despre asta psihologul contemporan Boris Beșt:

„Separarea in cupluri intime constante nu era permisa: cei care nu se supuneau erau lipsiti de titlul onorific. Spre deosebire de echivalentul sau suedez, nașterea copiilor nu era binevenita, deoarece creșterea lor putea distrage atentia tinerilor comunarzi de la construirea viitorului luminos. In cazul in care se naștea un copil, el era dat la orfelinat… Treptat, comunele sexuale s-au raspandit in toate marile orașe ale ţării”.

S-a ajuns chiar pana acolo incat, de exemplu, la comuna din cadrul Bibliotecii de Stat din Moscova, comunarzii nu doar ca imparţeau aceeași haina și pantofi, dar și aceeași lenjerie intima.

Un model în acest sens era considerata comuna de munca a Directiei Politice de Stat pentru copiii fără adapost în Bolșevo, infiinţată în 1924, din ordinul personal al lui Dzerjinski.

In ea au existat aproximativ o mie de tineri infractori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete.

Educatorii comunei salutau „experientele sexuale comune”, fetele și băieţii locuiau în barăci comune.

În unul dintre rapoartele acestei comune era scris:

„Actul sexual se dezvolta intr-un mediu complet nou. Colectivul complica relaţia individului cu alţii, astfel ca este imposibil să te ascunzi de schimbarea partenerului sau de inceputul unei noi relaţii. Pe lângă asta, viaţa comună distrage atentia studenţilor de la acte ilegale și stari proaste”.

Astfel, putem spune că Bolșevo a fost (și este) cea mai mare „familie suedeza” din istorie. De altfel, o astfel de practică a existat în toate casele de copii și chiar în tabere de pionieri.

„De la lumină, la întuneric”


Așa și-a intitulat articolul său psihologul german Wilhelm Reich, articol dedicat prabușirii revoluţiei sexuale in URSS.

Intr-adevăr, odată cu venirea la putere a lui Stalin, la sfârșitul anilor 1920, revoluţia sexuala trece pe „nu”.

Ca de obicei, pentru justificarea acestor actiuni, comuniștii s-au folosit de autoritatea lui Lenin.

Tot mai mult și mai mult, era reprodus un citat din conversaţia lui Lenin cu Clara Zetkin:

„Deși eu sunt cel mai puţin ascet, dar pentru mine așa-numita «noua viaţă sexuală» a tineretului – și adesea a adulţilor – imi pare adesea burgheză, ca un fel de bordel burghez”.

Industrializarea URSS a inceput sa ceara ca individul sa nu-și mai piarda fortele in divertismentele sexuale, ci pentru construirea comunismului.

„Moravurile ușoare” au inceput a fi oficial dezaprobate. Opinia publica din nou inclina sa creada ca „familia era celula societăţii”, iar baza ordinii era  monogamia.Legislatia sovietica tinea pasul cu opinia publica.

Odata cu adoptarea constitutiei staliniste și-a pierdut puterea și decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”.

In anul 1934, avortul a fost interzis, iar în luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care sa interzică și să sanctioneze contactul sexual între bărbaţi.

Apoi au inceput arestarile in masa ale homosexualilor în marile orașe ale URSS.

Educaţia sexuală în rândul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrările știintifice cu privire la acest subiect.

In URSS, vine un moment in care orice cetatean putea spune cu mandrie:

„In tara noastra, sex nu exista…” (Aluzie la o emisiune televizata americano-sovietica, din 1986, in urma careia, aceasta ultima fraza ilara – raspunsul unei rusoaice la intrebarea americana – a ramas pe veci în vocabularul rus.  

Intrebarea din partea americana era cum sta situaţia în URSS cu privire la reclamă, când la ei este toată sexualizată.

O doamna a răspuns: „La noi, in URSS, nu exista sex”. Publicul a râs și ea a completat, „sex există, nu avem reclama”. – n.tr.).

O idee  ingenioasă a neo-marxiștilor din zilele noastre a constat pur și simplu în înlocuirea ideii de represiune economică din marxismul clasic, respectiv exploatarea clasei muncitoare de către capitaliști, cu cea de represiune sexuală din teoria freudiană, respectiv reprimarea cetățenilor în societatea de inspirație creștină, care le interzice manifestarea liberă a erotismului, frustrându-le satisfacerea sexuală plenară.

 

 

 

nuncalosabre. El Alfabeto Erótico Sovietico de Sergey Merkurov. Soviet Erotic Alphabet Umor, Personaje Disney, Personaje De Ficțiune, Acuarelă, Desene, Arte Vizuale, Dungi, Imprimare, Scrisori

 Foto: Din  Alfabetul erotic  sovietic al artistului poporului Serghei Merkurov.

Nedreptatea nu mai consta potrivit neomarxiştilor în oprimarea proletariatului de către burghezie în goana după profit, ci în oprimarea tuturor de către o civilizație ce le reprimă libidoul prin tabu-uri și restricții.

Soluția: distrugerea acestei civilizații, revoluția totală, liberalizarea radicală și abolirea tuturor normelor, restricțiilor și tabu-urilor ce îngrădesc instinctele primare.

Iar categoriile cele mai reprimate  sunt minoritățile sexuale și rasiale, femeile, tinerii.

În acest scop, membrii Școlii de la Frankfurt vor elabora noua teorie critică, de la care se vor revendica apoi toate grupările radical-minoritare, și care va sta la baza conceptului postmodern de deconstructivism.

Au xistat și alte tentative de acest gen: în 1928, la Al Doilea Congres Internațional pentru Reformă Sexuală, ținut la Copenhaga, Kurt Hiller, succesor al lui Magnus Hirschfeld (numit și „apostolul indecenței”) ca președinte al organizației homosexualiste Comitetul Științific-Umanitar, a încercat și el, sprijinit de marxiști notorii precum Karl Kautsky, o fuziune între Freud și Marx, lansând ideea că homosexualii ar fi un „grup oprimat”  

Acesta este viitorul pregătit omului în societatea post-creștină de corectitudinea politică: un om inconsistent și în ultimă instanță inexistent, epitom al unei utopii de coșmar.

 

 

 

 

03/07/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

IMPERIUL ROMÂNO (VLAHO)- BULGAR, O PAGINĂ DE ISTORIE MEDIEVALĂ PUŢIN CUNOSCUTĂ PUBLICULUI LARG. VIDEO

Untitled-1

Unul dintre episoadele medievale ale istoriei noastre,  puțin cunoscut de publicul larg, poartă numele de Imperiul Vlaho-bulgar.

A fost un episod spectaculos al istoriei românilor sud-dunăreni care s-a consumat în secolele XII-XII-XIV.

Nu numai că românii din zilele noastre nu știu mai nimic despre acest subiect, dar se duce o politică de confiscare a realității istorice și  de atribuire a acesteia exclusiv trecutului bulgarilor și atât, în pofida tuturor dovezilor istorice.

Așa cum cu siguranță vă așteptați, statul român nu face, prin specialiștii săi, prea multe lucruri pentru punerea adevărului la locul lui, motiv pentru care am considerat că este foarte important ca acest subiect să ajungă la publicul larg.

Denumit Imperiul Româno-Bulgar, de români, şi Al Doilea Ţarat Bulgar, de bulgari, acest stat multinaţional a apărut la Dunărea de Jos la leatul 1186, odată cu victoria vlahilor răsculaţi, din Sudul Dunării, împotriva Imperiului Bizantin, şi a dispărut în 1258, odată cu înlocuirea dinastiei vlahe cu suverani cumani şi bulgari.

În pofida surselor istorice primare ale epocii bizantine şi occidentale, a antroponimelor şi a toponimelor româneşti, caracterul multinaţional al acestui stat este negat de tradiţia academică astăzi predominantă în Bulgaria, care susţine că acest ţarat a fost „bulgăresc”, în sensul naţional actual al cuvântului.

Dar iată şi o afirmaţie cu totul obiectivă, aparţinând istoricului rus Aleksandr Aleksandrovici Vasiliev, în lucrarea sa „History of the Bizantine Empire”, apărută la University of Wisconsin Press, 1958, în SUA:

„În baza mărturiilor viabile, mişcarea de eliberare din jumătatea secolului XII în Balcani a pornit şi a fost purtată în mod viguros de către valahi, strămoşii românilor de azi. S-au alăturat şi bulgarii şi, într-o anumită măsură cumanii de dincolo de Dunăre.

Cea mai bună sursă contemporană grecească, Nicetas Choniates, a specificat în mod clar că insurecţia a fost pornită de valahi (blachi).

Liderii insurecţiei, Petru şi Asen (Asan), aparţineau acestei rase. A doua campanie a Imperiului Bizantin în această perioadă a fost dusă împotriva valahilor.

De fiecare dată când Nicetas i-a menţionat pe bulgari a făcut-o concomitent cu menţionarea valahilor/românilor.

Şi românii din stânga Dunării au participat la această revoltă împotriva Imperiului Bizantin.

Trecerea fluviului de către „vlahi” (români) şi „sciţi” (cumani) de la Nord la Sud este menţionată în mod explicit de către Nicetas Choniates”.

Întemeietorii statului, Asan şi Petru, au fost asasinaţi de boierii bulgari, în 1196 şi 1197, însă fratele întemeietorilor, Ioniţă Caloian, s-a urcat pe tron şi a consolidat ţaratul româno-bulgar.

A extins graniţele de la Carpaţii Meridionali, sub poalele cărora avusese propriul lui cnezat, până la râul Mariţa şi la Rodopi, de la Marea Neagră până dincolo de Vardar, la limita Albaniei.

În vremea lui Ioniţă Caloian (1197-1207) s-a petrecut un eveniment în istoria europeană: cea de-a patra cruciadă, care a sfârşit în 1204 prin cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi şi înfiinţarea „Imperiului Latin”.

Beneficiind de concursul cumanilor, românii şi bulgarii au obţinut victorii importante, între care cea din 1205 la Adrianopol, unde a fost luat prizonier însuşi împăratul latin Balduin.

Ioniţă aspira chiar la cucerirea Constantinopolului, dar planul său nu a reuşit, din pricina manevrelor politice ale adversarilor săi.

El a fost ucis în 1207 de un cuman, în timpul asedierii Salonicului.

Ioan Caloian ocupă astfel un loc important atât în panteonul istoriei românilor cât şi în cel al istoriei bulgarilor, graţie succeselor sale militare şi politice.

Că Ioan Caloian şi fraţii săi au fost români, o spun şi alte izvoare, nu numai Nicetas Choniates.

Relatând trecerea cruciaţilor lui Frederic Barbarosa prin Peninsula Haemus, cronica germană atribuită lui Ambertus aminteşte de „Blachus ille Iohanitius” – „Acel valah Ioniţă”, care era înconjurat „cum Blacis et Commanis et allis” – „de valahi şi cumani şi alţii”.

Apoi, cronicarii francezi ai Imperiului Latin de Constantinopol, Geoffroy de Villehardonin, Henri de Valenciennes şi Robert de Clary, îl numesc tustrei pe Ioan „Jehan le Blac” ori „Johanice le Blac”.

Ioan sau Ioniţă este stăpânul acelui misterios „cnezat al lui Ioan”, pomenit în Diploma Cavalerilor Ioaniţi.

Până să ajungă împărat al românilor şi bulgarilor, cneazul Ioan îşi va fi avut reşedinţa în cetatea de la Celei-Corabia, care apare, în Diploma Cavalerilor Ioaniţilor, sub forma Cheley, dacă nu la Căluiu, ambele localităţi aflându-se în actualul judeţ Olt.

De la Cheley sau de la Căluiu îi va fi venit şi supranumele de Caloian, sub care a rămas în istorie. Desigur, nu a fost o întâmplare că acest cnezat, moştenire părintească, a fost singurul teritoriu nord-dunărean inclus în Imperiul Româno-Bulgar pe timpul urmaşului lui Ioniţă Caloian, împăratul Ioan Assan al II-lea.

 

 

 

 

Imagini pentru cetatea veliko tarnovo photos

 

 

 

 Veliko Tărnovo, măreaţa capitală a Imperiului Româno-Bulgar, aflată de dealul Ţareveţ este străbătută de râul Iantra.

Atât ruinele vechii cetăţi, cât şi actualul oraş Veliko Tărnovo sunt impresionante.

La Veliko Tărnovo nu e doar istoria bulgarilor, ci şi a noastră.

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/03/asanestii-primii-imparati-ai-imperiului-romano-bulgar/

http://epochtimes-romania.com/news/polemici-romano-bulgare-asupra-istoriei–196467

 

01/07/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: