CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Spre aducere aminte: În Ardealul de nord ocupat de Ungaria în septembrie 1940, limba română a fost interzisă în spațiul public

 

 

 

 

Cercetând arhivele Serviciului Special de Informații din România, dr. Adrian Rezeanu, cercetător științific la Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan- Al. Rosetti” al Academiei Române, împreună cu arhim. dr. Emanuil Rus, starețul Mănăstririi “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bicsad, jud. Satu Mare, au alcătuit o șocantă carte despre atrocitățile și barbariile comise de către horthyști după 1940, o carte intitulată “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”, din care prezentăm și noi câteva rânduri pentru a ilustra lupta sălbatică dusă în Ardeal împotriva limbii române.

“Limba română a fost interzisă total în spațiul public. La 12 septembrie 1941 studentul Viorel Pop, fiul comisarului de poliție Pop din Brașov, vorbea în românește cu fiul lui E. Hațeganu în fața casei acestuia din Cluj, strada Șincai nr. 7, când mecanicul Santa Mihaly și fratele lui Santa Ferencz i-au bătut crunt pentru utilizarea limbii române într-un dialog stradal” (sursa: “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”, 2017).

 

 

“În orașe s-a interzis vorbirea limbei române pe străzi și în localuri. Cine vorbea românește, era imediat arestat și schingiut. (…) Limba română este interzisă, sub orice formă, în toate orașele din Ardealul ocupat. Populația românească, pentru a se pune la adăpost de maltratări, este nevoită să poarte insigne iredentiste și revizioniste maghiare.”, se arată într-o notă a SSI din Dosarul Nr. 37 / 1940, fila 6.

 

“Este interzis a se vorbi românește pe stradă și în localuri, iar în fața caselor locuite de români, aproape în fiecare seară se adună grupuri de soldați unguri, cântând cântece ofensatoare la adresa românilor”, se arată într-o notă a SSI din Dosarul Nr. 37 / 1940, fila 7.

 

 

“Ungurii au devastat, distrus și incendiat gospodăriile coloniștilor români. Au arestat pe românii care nu cunoșteau limba maghiară. Au încercat să siluiască femei și fete românce; nereușindu-le intențiile bestiale, le-au împușcat”, se arată într-o notă a SSI din Dosarul Nr. 37 / 1940, fila 8.

 

După venirea horthystilor în Ardealul de Nord, românilor le interzis accesul la carte sau la orice publicație în limba română, le era interzis să asculte orice radio în limba română, iar atunci când erau descoperiți, românii plăteau aceste fapte chiar și cu pedeapsa cu moartea.

 

Notă a SSI din Dosarul Nr. 37 / 1940, fila 10

Populația românească de la sate nu are voie să asculte emisiunile posturilor de radio românești. Săteni care posedă aparate de radio sunt urmăriți de aproape, iar cei care sunt prinși că ascultă posturile românești sunt arestați și maltratați.” , se arată într-o notă a SSI din Dosarul Nr. 68 / 1941, fila 65.

 

Și nu, să nu credeți că aceasta este doar o amintire foarte urâtă a trecutului. Ci ea se întâmplă chiar și în zilele noastre, acolo unde statul român a abandonat   românii la mila extremiștilor maghiari: pe bani publici se promovează uneori exclusiv numai limba și cultura maghiară, numai evenimente culturale sau cultural-patriotice în limba maghiară, afișe prezentate exclusiv în limba maghiară, etc. 

Dacă fac asta acum, atunci vă dați seama ce vor face după ce au în mână pretextul de legalitate, dat de noul Cod Administrativ?

Sursa:  glasul.info/ dupa-ce-s-a-incercat-exterminarea-limbii-romane-in-transilvania

20/03/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O epistolă datată 28 iulie 1944 a trădătorului comunist Valter Roman către comisia Litvinov

Imagini pentru valter roman photos

Foto: Valter Roman, născut Ernő Neuländer (n. 7 octombrie 1913, Oradea – d.11 noiembrie 1983), militant și politician comunist român de origine evreiască, tatăl fostului prim-ministru român Petre Roman.

 

Ar fi fost recrutat în mișcarea comunistă  în 1931 de Nicolae Goldberger, care l-a ajutat să plece în URSS, tranzitând Cehoslovacia. După 1936 s-a înrolat voluntar în Brigăzile Internaționale de partea forțelor republicane din Spania sub numele Walter Roman.

Anii petrecuți în Spania au fost evocați în volumul autobiografic ”Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranței”.

În războiul civil din Spania a avut gradul de maior și a fost comandantul unui batalion de artilerie din brigada a 11-a “Venceremos”.

În Spania, Walter Roman s-a căsătorit cu Hortensia Vallejo, o comunistă spaniolă.

În cursul războiului a fost rănit , iar după ce Republica Spaniolă a fost înfrântă în 1939, Valter Roman s-a refugiat in Franța, apoi s-a reîntors în URSS. Acolo a condus, pentru o perioadă, departamentul emisiunilor în limba română la Radio Moscova, unde i-a avut în subordine pe Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi.

În timp ce Ana Pauker s-a reîntors în România îmbrăcată în uniforma sovietică, Valter Roman s-a reîntors pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Divizia Horia, Cloșca și Crișan, constituită din prizonieri de război români aflați în URSS, care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război), sub comanda generalului Mihail Lascăr.

A plecat pe frontul antiromânesc , chiar dacă era cetățean al României aflate în război cu URSS, fapt care constituia o crimă de înaltă trădare.

A fost decorat în 1945 în Uniunea Sovietică cu ordinul „Steaua roșie”. Sub ocupația sovietică și sub noul regim dominat de comuniști, a fost ridicat în gradul de general-maior în armata română, fiind unul dintre artizanii comunişti ai  propagandei în Armată, cu toate că era inginer.

Un an mai târziu, în 1946, Valter Roman a fost numit șef al Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei, iar între 1947-1951 ocupă postul de șef al Direcției Superioare Politice a Armatei.

În 1951 devine membru al CC al PCR și ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor (până în ianuarie 1953, când a fost înlăturat din funcții odată cu îndepărtarea „grupului Luca-Pauker-Georgescu”).

Din 1954 până la moarte a fost director al Editurii Politice, el susținând că astfel ar fi fost „marginalizat” de regim.

Documente recente demonstrează că Valter Roman a fost amestecat în complotul K.G.B. și al P.M.R. care avea drept scop arestarea guvernului Imre Nagy, după Revoluția ungară din 1956 de la Budapesta.

După ce membrii guvernului Nagy au fost reținuți ilegal pe teritoriul României, într-un complex de vile de la Călimănești în județul Vîlcea, aceștia au fost aduși la București și instalați în complexul de vile ce a aparținut Misiunii Militare Germane în România între 1940-1944 de lângă lacul Snagov, vile aflate azi în posesia ambasadei ruse de la București.

Imre Nagy a fost transferat după doi ani în Ungaria, judecat în 1958, condamnat la moarte și executat la Budapesta de noua conducere prosovietică a Ungariei, scrie Wikipedia.ro

 

 

 

Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arată că Valter Roman „ar fi pledat în fața membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înființării statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie”.

Fostul prim ministru Petre Roman, contestă cele spuse de istoricul sovietic spunând că, dimpotrivă, tatăl său ar fi susținut rămânerea Transilvaniei ca provincie a României.

 

 

 

Epistola lui Valter Roman  – funcţionar şi membru PCR în ilegalitate – către comisia Litvinov, datată 28 iulie 1944

 

Într-o epistolă a lui Valter Roman (1) membru PCR în ilegalitate – către comisia Litvinov, datată 28 iulie 1944 ,  acesta afirma: 

„Având în vedere complexitatea şi caracterul particular al întregii probleme transilvane sunt de părere că rezolvarea cea mai potrivită pentru perioada dată (de după război) este constituirea unui Ardeal independent atât de România, cât şi de Ungaria, care s-ar întinde de la Tisa până la Carpaţi, iar graniţele acestuia ar fi garantate de Uniunea Sovietică, Anglia şi Statele Unite” (sublinierea noastră). Îşi motiva propunerea prin faptul că „ambele ţări pretendente la teritoriul Transilvaniei au luat parte într-o măsură aproape egală la războiul de jaf al lui Hitler”.

Printre celelalte motivaţii găsim convieţuirea în regiune a mai multor etnii, dezvoltarea economică, bogăţia resurselor naturale, faptul că autonomia are aici tradiţii istorice şi că „a fost întotdeauna cea mai progresivă parte de ţară şi atunci când a aparţinut Ungariei, şi atunci când făcea parte din România. (…)

Mişcarea muncitorească a fost mai puternică aici decât în Ungaria sau România”.

La sfârşitul scrisorii preciza: „Pe baza acestor considerente socotesc reluarea ideii Transilvaniei autonome – ca o decizie provizorie şi tranzitorie – reală şi actuală, deoarece concordă cu interesele dezvoltării progresive, atât în ceea ce priveşte România, cât şi Ungaria. (O rezolvare definitivă poate fi imaginată doar în cadrul regimului sovietic constituit în Bazinul Dunării)”

……………………………………………

Note:

 

(1)  –  Valter Roman a fost un politician comunist evreu originar din Oradea, venit dintr-un mediu cultural maghiar (pe numele său adevărat Ernő Neulander), unul dintre conducătorii PCR care, ca militant  emigrant, a activat în cadrul Comitetului Executiv al Internaţionalei Comuniste până la dizolvarea organizaţiei. Mai târziu a lucrat în Institutul 205, care funcţiona pe lângă CC al PC(b) S, considerat succesorul Cominternului.

Scrisoarea a fost  publicată de Islamov, Tofik: Levél Petre Romanhoz [Scrisoare către Petre
Roman], Provincia, 2000, octombrie, p. 4–5.

Fragmentul de mai sus apare la pagina 18-19 în lucrarea

AUTONOMIŞTI ŞI CENTRALIŞTI.
ENIGMELE UNOR DECIZII ISTORICE.
TRANSILVANIA DE NORD DIN SEPTEMBRIE 1944 PÂNĂ ÎN MARTIE 1945
Cluj-Napoca: Fundaţia CRDE, 2008

28/02/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

Manevre separatiste antiromânești în Transilvania

Inventarea de identităţi politico-administrative

a). „Ţinutul Secuiesc”

Ţinutul Secuiesc este, în accepţiune istorico-etnografică, ţinutul din sud-estul Transilvaniei, locuit în majoritate de secui (subgrup etnic cu o conștiinţă istorică aparte, cu un anumit specific etnografic, respectiv de dialect) şi care cuprinde teritoriile fostelor „scaune” secuieşti. Teritoriile respective se găsesc incluse în momentul de faţă în judeţele Alba, Bacău, Cluj, Covasna, Harghita şi Mureş. Astăzi, sub aspect etno-politic, sub denumirea „Ţinutul Secuiesc” se înţelege teritoriul format din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu centrul la Târgu Mureş.

Acest oraș a fost, pe rând, reşedinţa Scaunului Mureş, apoi a Comitatului Mureş-Turda, apoi a Regiunii Autonome Maghiare, iar în prezent este reşedinţa judeţului Mureş. Privind harta României şi amplasarea „Ţinutului Secuiesc” în inima României readuce în memorie spărtura din „tricolorul românesc”, adulată din ignoranţă de către „poporul din stradă” la „zavera” din decembrie 1989.

Prima menţiune documentară privitoare la secui datează din anul 1116, în vremea regelui Ştefan al II-lea al Ungariei (1116-1131), când, alături de pecenegi, au format avangarda cavaleriei regatului Ungariei în bătălia de la Olsava. Deci, de la început, secuii au fost un neam distinct de unguri! În anul 1146, secuii, alături de pecenegi, au făcut parte din oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicaţi în luptele de pe Leitha împotriva markgraf-ului Heinirich al II-lea de Austria.

Ulterior secuii au primit misiunea de a consolida şi apăra fortificaţiile de graniţă (ung. Gyepű, aproximativ „palisadă”) numite şi „prisăci”. În consecinţă, comunităţile secuieşti au fost deplasate treptat, din câmpia Tisei şi Bihor, concomitent cu avansarea hotarelor regatului Ungariei, spre estul şi sud-estul Transilvaniei. Astfel, secuii au fost colonizaţi în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniţei de sud-est a voievodatului Transilvaniei.

În secolul al XVI-lea a fost creată Dieta Transilvaniei, în care au intrat reprezentanţii stărilor celor trei naţiuni privilegiate – ungurii, saşii şi secuii – precum şi ai religiilor recepte – romano – catolică, evanghelic-lutherană, reformată şi, mai târziu, cea unitariană. Dietele ardeleneşti au fost ţinute în mai multe localităţi, de cele mai multe ori în oraşe sau târguri situate în zona centrală a Transilvaniei, pe lângă cele mai importante drumuri, în centre demografice şi economice importante.

În acest sens, oraşul-cetate Târgu Mureş a ocupat un loc de frunte. Locul de adunare a stărilor s-a stabilizat într-o oarecare măsură la Alba Iulia numai la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Unităţile de administrare judecătorească ale secuilor din Transilvania au fost scaunele secuieşti, menţionate începând cu deceniul al treilea al secolului al XIV (iniţial şapte, apoi cinci, prin contopirea a Trei Scaune în unul singur). Acestea s-au întins pe mare parte din actualele teritorii ale judeţelor Covasna şi Harghita, precum şi în partea de mijloc a actualului judeţ Mureş.

În afara acestei zone, scaunele secuieşti au cuprins şi câteva localităţi din judeţele Alba şi Cluj (între Turda şi Vinţu de Jos, care au ţinut de Scaunul Secuiesc al Arieşului), trei comune din judeţul Neamţ (Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean şi Dămuc), precum şi o comună din judeţul Bacău (Ghimeş-Făget), incluse prin reforma administrativ-teritorială din anul 1968 în cele două judeţe moldovene. În anul 1764, secuii s-au împotrivit încorporării în nou înfiinţatele regimente grănicerești secuieşti ale graniţei militare, fiind masacraţi de trupele imperiale habsburgice la Siculeni (numit şi Siculicidium).

La 1 ianuarie 1845 a fost desfiinţat judeţul Săcuieni din Ţara Românească, a cărei reşedinţă s-a aflat iniţial la Urlaţi. Numele judeţului s-a tras de la populaţia secuiască venită din Ardeal, care s-a amestecat cu românii localnici. Judeţul Săcuieni a fost împărţit între judeţele Prahova (cea mai mare parte) şi Buzău (partea de est).

În anul 1876, odată cu reforma administrativă a Regatului Ungariei, scaunele secuieşti au fost desfiinţate, iar în locul lor au fost înfiinţate patru comitate (vármegyék).

În Proiectul de reorganizare a Austro-Ungariei, intitulat „Statele Unite ale Austriei Mari”, publicat în anul 1906 de Aurel C. Popovici, s-a prevăzut că „Scaunele secuieşti” urmau să constituie una din cele 15 „ţări” alcătuitoare ale confederaţiei.

În prezent, teritoriul fostelor scaune secuieşti nu are un statut administrativ deosebit de mulţimea de ţinuturi istorice româneşti, deci are administraţie publică de tip judeţean.

Refacerea „Ţării Secuilor” este o himeră, întrucât la recensământul efectuat în perioada 18-27 martie 2002, doar 532 de persoane s-au declarat că aparţin minorităţii secuilor din România. Pentru a spori numărul secuilor, la recensământul din 2012, etnicii maghiari au fost îndemnaţi să se declare secui şi nu maghiari. Rezultatele ultimului recensământ nu prezintă care este numărul declarat al secuilor, ci doar al maghiarilor.

Din anul 2003, există o mişcare pentru a crea o regiune autonomă secuiască în această zonă, afiliată la Consiliul Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic (KMAT) al minorităţilor maghiare din Slovacia, Serbia, Ucraina, România şi Croaţia, fondat în anul 2004 şi condusă de pastorul László Tőkés.

În februarie 2007, Consiliul Naţional Secuiesc – organizaţie care promovează drepturile secuilor din România – a organizat un sondaj de opinie în vederea obţinerii autonomiei fostelor scaune secuieşti, desfiinţate de autorităţile regale ungare în anul 1867. În presă, acest sondaj de opinie a fost uneori prezentat în mod greşit drept „referendum”, fără să fi fost referendum real. Autorităţile române au declarat că acest act nu ar fi ilegal, dar este „la limita extremă a legii” (organizarea şi desfăşurarea referendumului putând fi reglementate doar prin legi organice, conform Constituţiei României). Aceeaşi poziţie a avut-o toată aşa-numita clasă politică din România, inclusiv UDMR.

 

 

 

La 1 iunie 2011, în Bruxelles s-a deschis Biroul de Reprezentanţă al Scaunelor secuieşti, cu sediul în „Casa Regiunilor Maghiare”. La 2 iunie 2011, europarlamentarii UDMR au organizat o recepţie în clădirea Parlamentului European din Bruxelles.

Ministrul român de externe, Teodor Baconschi, a explicat că la Bruxelles se înregistrează numai unităţi teritorial-administrative existente şi recunoscute ca atare.

El a reamintit ca MAE român a cerut ca niciun oficial ungar să nu participe la evenimentul de inaugurare a Reprezentanţei „Ţinutului Secuiesc” şi a convocat ambasadorul Ungariei, căruia i s-a transmis un mesaj, astfel încât autorităţile de la Budapesta să ia notă de rezerva fermă a părţii române.

Poziţia mai hotărâtă a autorităţilor române a determinat trecerea în defensivă a iniţiatorilor proiectelor vizând „Ţinutul Secuiesc”, explicând că ei nu îşi doresc independenţă, ci doar autonomie.

Presa a informat că, la ultimul marş pentru susţinerea autonomiei, „Marele marş al secuilor” (octombrie 2013), au participat peste 100.000 de persoane, printre mesajele transmise numărându-se: „Vrem autonomie, nu independenţă”Ținutul Secuiesc, cealaltă faţă a României”„România este şi ţara noastr㔄Autonomia nu înseamnă independenţă, înseamnă eficienţă”.

UDMR, prin Kelemen Hunor, fost vicepremier şi ministru al culturii în guvernul României, a prezentat oficial guvernului român proiectul de autonomie pentru „Ţinutul Secuiesc”. Potrivit proiectului, ţinutul va avea preşedinte şi propriul patrimoniu. 

În art.1 al proiectului se stipulează: „Ţinutul Secuiesc se constituie ca o regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar şi indivizibil România şi va cuprinde judeţele Covasna, Harghita şi Mureş”.

b). Partium

Partium (Partium regni Hungariae, în traducere „partea regatului Ungariei”) se referă la teritoriul din afara Transilvaniei propriu-zise, recunoscut în anul 1541 de sultanul Soliman Magnificul ca aparţinând principelui Ioan Zapolya, pretendent al coroanei regale a Ungariei în contra împăratului Ferdinand.

În anul 1570, prin Tratatul de la Speyer, fiul lui Ioan Zapolya, Ioan Sigismund Zápolya, a renunţat la pretenţiile regale şi s-a numit în continuare „Transilvaniae et partium regni Hungariae princeps”, adică principe al Transilvaniei şi al părţii din Regatul Ungariei. Titlul de principe i-a fost recunoscut deopotrivă de sultan şi de împărat.

Partium a fost constituit iniţial din comitatele Maramureş, Solnocul Interior, Crasna, Bihor, Ţara Chioarului, Banatul de Severin şi Zarandul de est. Regiunea Partium a fluctuat în timp şi a fost ocupată în mare parte de trupele Imperiului Otoman în anul 1660, dar a revenit la Transilvania la sfârşitul secolului. În secolul XVIII (în Marele Principat al Transilvaniei) zona Partium s-a redus la comitatul Solnocul Interior, comitatul Crasna, ţinutul Chioar şi o porţiune din comitatul Zarand. Prin reorganizarea administrativă a Regatului Ungariei de la mijlocul secolului XIX, teritoriul numit Partium a fost încorporat în regat.

Prin Tratatul de la Trianon din anul 1920, regiunea Partium a fost divizată între Regatul României, Cehoslovacia şi Ungaria. Astăzi, denumirea de Partium se referă la teritorii din actualele judeţe Arad, Bihor, Caraş-Severin, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Timiş din România, din judeţul Hajdu-Bihar din Ungaria şi din regiunea Transcarpatia din Ucraina.

Pentru înfiinţarea regiunii „Partium” a strâns semnături Partidul Popular Maghiar din Transilvania. În concepţia liderilor acestui partid, regiunea respectivă ar urma să cuprindă judeţele Bihor şi Satu Mare, dar şi o parte din judeţele Sălaj şi Maramureş.

 

 

 

 

 

Imagini pentru înfiinţarea regiunii „Partium photos

Deputatul UDMR Attila Cseke a susţinut că regiunea „Partium”, cu centrul la Oradea, ar trebui să apară pe noua hartă a României, întrucât este o entitate cu cultură şi istorie, cu criteriul geografic foarte clar, despărţită de Cluj prin Piatra Craiului. De altfel, la sfârşitul lunii ianuarie 2013, filialele bihorene ale celor cinci partide parlamentare au semnat o declaraţie comună în care au acceptat să acţioneze unitar pentru o regiune cu capitala la Oradea.

Caii troieni „mânați” din Germania și Ungaria

În Germania există indicii privind reactivarea unei „Coloane a V-a” în ţările cu minoritate germană, iar pe forumurile de comunicare circulă mesaje transmise în scopuri propagandistice, secesioniste. Cercuri din această ţară ajută Ungaria în realizarea pretenţiilor ei revizioniste şi sprijină de la distanţă divizarea României.

Din nefericire, pe lângă etnicii germani sau unguri sunt şi români care nu se sfiesc să pună umărul la dezmembrarea României.

Pe coordonatele separării Transilvaniei şi Banatului de România au fost create mai multe organizaţii, ligi, dintre care se evidenţiază: Liga Transilvania-Banat, „Liga Transilvania Democrată” şi Asociaţia „Drum Nou” (Neuer Weg).

 

 

 

 

 

 

 

  1. a) Liga Transilvania-Banat

Această „ligă” a fost creată în martie 2002 de către Sabin Gherman (absolvent al facultăţii la Craiova, în capitala Olteniei!) autodeclarat „român”, dar duşman al românilor de dincolo de Carpaţi. Acest individ a ieşit în lumina reflectoarelor prin articolul „M-am săturat de România”, fiind folosit de către cei interesați pentru a argumenta că dezmembrarea României este cerută nu numai de către minorităţile etnice din Transilvania, ci şi de către românii neaoşi de acolo.

Înfiinţarea mişcării a fost contestată de mai multe partide politice, pe motiv că Sabin Gherman ar dori separarea Transilvaniei de România. La jumătatea lunii octombrie 2002, Sabin Gherman a depus, la Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB), actele de înregistrare a „Ligii Transilvania-Banat” ca partid politic, însă a fost refuzat de instanţele bucureştene și a chemat în judecată statul român la CEDO. În martie 2004, Liga Transilvania-Banat a fuzionat cu Partidul Popular Creştin (în acel moment Liga avea 28.000 de membri!).

 

 

 

 

 

 

 

În prezent, Sabin Gherman face propagandă antiromânească, secesionistă, la posturile de televiziune „Transilvania life” şi „Look TV”, patronate de Arpad Paszkany. Pentru el, doar românii ardeleni (de fapt „ardelenii români”, fiindcă în viziunea lui, „ardelenii reprezintă un popor”) sunt de calitate superioară, românii din alte zone fiind „resturi”, în sensul de deşeuri.

Conform teoriilor acestui „ardelean”, oltenii, moldovenii, dobrogenii şi bucureştenii (numiţi zeflemitor „mitici”) sunt inferiori celor din Ardeal şi Banat, fiindcă nu au avut cinstea să se „civilizeze” sub ocupația austro-ungară şi nici onoarea să slugărească ungurilor care-i umileau şi persecutau pe românii transilvăneni.

  1. b) Liga „Transilvania Democrată”

Liga respectivă a fost înfiinţată, potrivit fondatorilor acesteia, pe fondul îngrijorării resimţite privind pierderea treptată a identităţii de „transilvănean”, precum şi ca o consecinţă a aplicării unei asimilări şi omogenizări cu urmări nefaste asupra rânduielilor locale multiseculare. Principalul scop al Ligii este „de a păstra atât cât a mai rămas din identitatea membrilor ei, legitimată în mod evident de multiculturalismul local, religii, tradiţii, istorie şi geografie regională foarte diferite de restul ţării”.

Printre fondatori se numără şi un anume Mircea Dăian, maghiaro-sas, fost tâmplar din Mediaş, care a stat mai mulţi ani în Germania, apoi s-a întors în Transilvania, aducând cu el un steag al „Transilvaniei independente”, cu care face propagandă secesionistă şi revanşardă.

Membrii Ligii percep „transilvanismul” ca un fenomen cultural, economic şi social, întrucât o mare parte a societăţii din „regiunea transilvană” resimte o presiune continuă din partea „centrului”.

Aceştia şi-au propus să promoveze o perspectivă asemănătoare şi pentru alte regiuni din România, respectiv Banat, Oltenia, Dobrogea, Bucovina şi chiar Moldova şi Muntenia. 

Ei cred că autonomia nu va putea fi obţinută doar de secui, sau de maghiari, iar la obţinerea autonomiei ar trebui să se implice şi românii, alături de unguri şi saşi.

 

 

 

 

 

 

 

Mircea Dăian, care se pretinde om de afaceri fiindcă are o firmă minusculă care construieşte case de lemn, administrează o pagină de Facebook, unde propagă „transilvanismul” prin diverse obiecte promoţionale (brelocuri, tricouri, steaguri, autocolante), iar lozinca lui este „Autonomie pentru Ardeal!”

Acesta este prezent la acţiuni cu caracter revizionist, alături de iredentiştii unguri. De asemenea, propagă în mod violent „independenţa” Transilvaniei, agitând la competiţiile sportive la care participă ca spectator aşa-zisul „steag transilvănean”, confecţionat în Germania, precum şi alte însemne cu mesaje „transilvaniste”, secesioniste.

Pe „Steagul Transilvaniei” culorile Tricolorului românesc sunt inversate, iar vulturul german domină centrul (semantic sinonim controlului).

Cele 7 oraşe transilvane, vizate de secesionişti sunt simbolizate de 7 turnuri/cetăţi (precum în stema principilor din familia Bathory – foto mai jos).

 

 

 

 

 

Imagini pentru steagul transilvaniei

 

 

 

 

 

 

 

  1. c) Asociaţia „Drum Nou”

În luna martie 2013, în Făgăraş a luat fiinţă „Asociaţia Neuer Weg” (Verein Neuer Weg). Aceasta are drept scop declarat protecţia mediului înconjurător, a patrimoniului construit, a drepturilor civile, a valorilor regionale şi europene.

În conducerea asociaţiei se află câţiva saşi veritabili, precum şi doi saşi încuscriţi cu români, Willy Schuster (jumătate maghiar, jumătate sas ) şi Erwin Albu (amestecat ).

Asociaţia patronează site-ul „Neuer Weg” („Drum nou”), urmaş al cotidianului apărut în 13 martie 1949 la iniţiativa Comitetului Antifascist German. Publicaţia respectivă susţine aşa-numita doctrină a „transilvanismului”, deci dezmembrarea României, publicând articole cu tentă antiromânească şi regionalist-extremistă.

Cei doi româno-germani, Erwin Albu şi Willy Schuster, promovează la vedere o politică având drept ţintă dezmembrarea României.

Aşa-zişii „transilvanişti” agită spiritele pentru desfacerea României în „regiuni istorice”, la loc de frunte punând Transilvania.

https://i1.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2014/05/ne-luam-tara-inapoi1.png

 

Româno-germanul Willy Schuster a adoptat următorul slogan cu referire la Transilvania: „Ne luăm ţara înapoi!” (Visszavesszük az országot !!!/ Wir holen uns unser Land zurück !!!).

 

 

Acest slogan apare şi pe pagina de Facebook a lui Sabin Gherman, precum şi pe alte pagini revizioniste, care au instituit titlul de „ardeleanul anului”  pentru autonomişti, revizionişti sau secesionişti.

 

 

https://i0.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2014/05/ardelenii-anului-20131.png

 

Foto: ”Ardelenii anului”…

Antiromânii se  premiază între ei !

 

 

 

Surse:

Dr. Aurel V. David

Sursa: Revista Vitralii, nr. 24/2015 (a ACMRR-SRI) via Ziaristi Online

Foto: Justiţiarul

 

10/02/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: