CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Transilvania Invincibile Argumentum

Imagini pentru cersipamantromanesc Cum trebuie privite drepturile populației maghiare din Transilvania

Istoria oficiala a Ungariei pretinde că ungurii sunt descendenții triburilor maghiare ce au migrat în Panonia în urma cu 1000 de ani.
Alti istorici nu sunt de acord și susțin că ungurii sunt o populație europeană maghiarizată forțat de o elita politica aflată la conducerea zonei.
Unul dintre acești istorici, Paul Lendvai, scrie în cartea lui “The Hungarians” că în timpul împăratului Iosif al doilea (1765-1790), “maghiarii” formau doar o treime din populația Regatului Ungariei, în timp ce restul, de aproape 70% din populația Regatului erau slavi (sârbi, slovaci), români, germani și țigani.


Din păcate ungurii primesc o educație nerealistă și xenofobă și sunt facuți să creada că Regatul Ungariei era locuit doar de ei, când în realitate “maghiarii” reprezentau doar o minoritate, ajunsă majoritară prin maghiarizarea forțată a celorlalte etnii din Regatul Ungar.
Dacă ne uităm la genetică, om vedea că de fapt în Ungaria “maghiarii” au avut un impact nesemnificativ asupra geneticii populației locale, și că de fapt majoritatea ungurilor sunt fie slavi, fie români, germani sau țigani.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este venirea-ungurilor-cronica-pictata-de-la-Viena.jpg


Venirea ungurilor în Europa, Cronica Pictată de la Viena. Sursa foto

Faptul ca ungurii NU SUNT DESCENDENȚII MAGHIARILOR, demonstrează că pretențiile lor teritoriale asupra Romaniei, Slovaciei, Serbiei nu sunt susținute nici de genetică, toate argumentele istorice invocate de politicienii ungurii fiind FALSE și bazate în exclusivitate pe xenofobismul acestora și pe dorința lor de a fi din nou grofi pe pământurile altora și să poată face tot ceea ce doresc, fără sa dea socoteala cuiva.

Este important ca un număr cât mai mare de oameni să cunoască adevarata origine etnica a ungurilor, tocmai pentru a nu se ajunge la o nenorocire ca aceea din Kosovo, sau pentru a nu se ajunge iarași la genocid contra românilor, asa cum s-a întâmplat de 3 ori în numai în secolul XX.
Fireşte, această vrăjmăşie, atâta câtă mai există astăzi – iar noi, românii, am fost mereu gata să credem că ea a dispărut – se cuvine cercetată, ca orice lucru real, spre a fi îndepărtată, ca orice lucru rău, neplăcut, malefic.

Îndepărtarea cauzelor şi a faptelor care generează neîncrederea şi duşmănia între oameni este de datoria oricărui om de bună credinţă care năzuieşte să împărtăşească altora din gândurile sale.

Fiecare naţiune găseşte alte căi, proprii, de a-şi afirma identitatea şi omogenitatea. Şi îi va fi uşor, oricărui bun cunoscător al istoriei maghiare, să enumere temeiurile identităţii etnice, de neam, a ungurilor, afirmă prof.dr.Ion Coja pe blogul său https://ioncoja.ro/genetica-pune-punct-disputelor-pentru-ardeal-2/

Cele de mai sus însă, în mod inevitabil, dacă le vom adânci fără nici o idee preconcepută, ne vor duce la concluzia că punţile de legătură dintre popoarele noastre sunt mult mai numeroase şi mai trainice decât cele pe care le avem în vedere de obicei, şi chiar şi atunci de multe ori din complezenţă formală, fără să credem noi înşine prea mult în ele!

Nu! Situaţia este cu totul alta! Nici pe departe nu s-au identificat toate punctele în care ne întâlnim şi consonăm. Iar foarte multe dintre motivele ce ne-au învrăjbit odinioară, dacă le privim azi mai atent sau numai ca efect al perspectivei istorice schimbate, se arată că pot deveni prilej de înfrăţire ori măcar de împăcare…

Iată, această mult pomenită maghiarizare şi secuizare, atât de urîcioasă şi de odioasă ca politică, privită ca un fapt ireversibil – aşa cum este în multe cazuri – de ce să n-o interpretăm ca factor de înrudire (sic!) sui-generis.

Personal, conştiinţa că mulţi maghiari ori secui de azi sunt urmaşii unor români deznaţionalizaţi odinioară mă face să nutresc o vie simpatie pentru vecinii noştri care, iată, deci!, ne sunt mai mult decât vecini!

Într-o măsură oarecare, rude!… Cred că e bine să ştim cât mai exact în ce măsură. Iată deja un subiect a cărui cercetare ne oferă, pentru viitor, prilejul unei fireşti colaborări.

Să recapitulăm:

– maghiarii – puţini la număr, spun istoricii, vin de unde i-or fi adus aici necazurile, că nimeni nu pleacă de bine, ci de rău, şi-şi află în Panonia o patrie nouă. Aici locuiau nişte oameni, autohtonii, al căror neam nu ne e prea bine cunoscut, dar anumite fapte lingvistice par să dovedească un lucru ce merită studiat temeinic cât mai curând: aceşti autohtoni panonici vorbeau o limbă indo-europeană, înrudită cu limba acelor autohtoni din Dacia care, prin romanizare (sau românizare!!), au devenit românii de mai târziu. Între maghiarii veniţi din Asia şi autohtonii panonici s-a produs un amestec etnic firesc și inevitabil, graţie căruia maghiarii s-au „europenizat” din punct de vedere antropologic, cultural etc.

 la sfârşitul mileniului întâi, se creează statul ungar, constituit pe principiul că regnum unius linguae imbecile et fragile est, aşadar cu totul străin de ideea impunerii unei anumite naţionalităţi. (Nu întâmplător coroana regelui Ştefan o vor purta o mulţime de capete ne-maghiare…). Ulterior însă, din motive care şi ele ar merita o atenţie specială, începe să se nască şi să se organizeze o politică de maghiarizare forțată a celorlalte naţionalităţi. În Transilvania, această politică i-a vizat îndeosebi pe români şi saşi. Drept urmare, nu puţini au fost românii care s-au maghiarizat. Proces care continuă în Ungaria şi în zilele noastre.

 se poate vorbi şi de o românizare a ungurilor şi secuilor. În primul rând a celor ce au părăsit Transilvania, preferând Moldova ori Muntenia, unde nimeni nu i-a constrâns în vreun fel să renunţe a mai fi unguri ori secui, dar acesta a fost rezultatul, căci aşa e în ordinea firii, mai ales că era vorba de destine individuale, cel mult ale unor mici comunităţi. Românizări spontane s-au petrecut şi-n Ardeal, în ciuda politicii de maghiarizare, ca rezultat al căsătoriilor mixte, bunăoară!…

Toate acestea ce să însemne altceva decât motive de a reconsidera disputa româno-maghiară dintr-o perspectivă nouă, perspectivă care nu poate avea altă încheiere decât o mai bună înţelegere între cele două părţi, despărţite prin prăpăstii ce se dovedesc a fi uşor de trecut!…

…La capătul acestor consideraţii atât de sumare, prin care ne-am propus mai mult să identificăm câteva subiecte de cercetare istorică propice unei rodnice colaborări româno-maghiare, ne putem îngădui totuşi să orientăm înţelesul, semnificaţia unei împrejurări pe care istoricii – români şi maghiari deopotrivă – preferă să o lase uitată şi necunoscută publicului, într-atât fiind această împrejurare de bizară şi de neaşteptată, de „de neînţeles”: la sfârşitul primului război mondial, după semnarea Tratatului de la Trianon, şi după lichidarea „revoluţiei” ungare conduse de Béla Kun, liderii politici ai Ungariei i-au oferit regelui Ferdinand al României să fie rege şi al Ungariei!

Au propus deci crearea unui sistem politic dualist româno-ungar, în locul celui austro-ungar, defunct!…

Ionel Brătianu l-a sfătuit pe regele Ferdinand, precum tatăl său pe regele Carol în 1880, să refuze această onoare, din motive mult mai temeinice şi mult mai puţin interesante azi decât motivele care i-au determinat pe conţii maghiari Bétlen, Téléky şi Bánffy să ofere regelui României coroana milenară a regelui Ştefan.

Încercând să înţelegem motivele care au dus la gândul şi iniţiativa creării unui stat româno-maghiar, va trebui să avem în vedere şi acţiunea, ce nu putea fi decât foarte puternică, deşi inconştientă, probabil inconştientă!, a acestui substrat etnic comun celor două popoare, substratul carpato-panonic, acumulat în beneficiul poporului vecin prin acţiunea şi politica de maghiarizare, mai întâi a autohtonilor panonici, mai apoi a românilor de pe ambele maluri ale Tisei ori din Transilvania…

Lăsând viitorului să facă un bilanţ exact al celor ce ne apropie şi ne aseamănă, suntem de pe acum convinşi că acestea sunt mult mai numeroase şi mai consistente decât cele ce ar mai putea azi să ne separe ori să ne învrăjbească.

Deci, al cui este Ardealul, oameni buni?

Vom spune că Ardealul este românesc, este al românilor, nu numai pentru că sunt mai numeroşi cei ce-şi zic astfel, români; mai numeroşi chiar decât toţi ceilalţi luaţi de două ori la un loc!… ci şi pentru că români în Ardeal nu sunt numai românii, ci şi un mare număr dintre ce ce-şi zic secui sau maghiari…

Acest adevăr e uşor de stabilit de către orice cunoscător al istoriei Transilvaniei, şi-l invocăm fără teamă că va fi vreodată făcut pretext al unei politici de deznaţionalizare – cum aud că se întâmplă prin alte părţi, ci numai pentru a stabili cât mai exact sensul în care spunem că Ardealul este al românilor! 

Este al românilor din Ardeal, şi nu numai al lor, ci şi al secuilor, al maghiarilor şi al saşilor trăitori în Ardeal de sute de ani. Este al românilor din Ardeal, şi nu numai al lor, ci şi al românilor din celelalte ţinuturi româneşti, care numai cu toţii laolaltă alcătuiesc un întreg cu identitate istorică şi etnică: poporul român, de neconfundat cu altele şi îndreptăţit, alături de ele, să pună umărul şi sufletul la închipuirea şi întruchiparea viitorului, a lumii de mâine, ce nu poate fi decât o lume a omeniei.

Dixi et salvavi animam meam!…

07/02/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Publicarea la București în 1964 a ”Însemnărilor lui Karl Marx despre români”- un semnal clar că începuse „desprinderea de frații noștri de la răsărit” !

MOTTO:

“Istoria se repetă prin ea insăși – întâi ca tragedie, a doua oară ca farsă” (Karl Marx)

Cât de „răi” puteau fi romanii în aprecierea lui Karl Marx!

In 1964, când insemnarile inedite  Karl Marx despre români apareau intr-un volum editat de Academia Română si coordonat de Acad.Andrei Oțetea , librăriile  erau ticsite de opere marxist – leniniste, de literatura sovietică și treptat de câte o noutate românească, sau de peste cortina de fier.

Nimeni  nu a dat vreo atenție volumului maroniu cu o bandă aurie  pe care scria: K. MARX – INSEMNARI DESPRE ROMANI. 

Atât eram de îndopați de marxism încât nu mai vroiam sa auzim nimic de Marx!  Ce insemnari putea sa faca… Marx despre românistiind ca a trăit așa de departe de ei si a murit in 1883! 

Volumele au stat mult si bine pe raftul unor librarii  pina într-o zi, cand ,ba aici,ba acolo cate un strain,  venit anume la Bucuresti pentru…cartea lui Marx,  spunea librarului…  vrea toate volumele

Surprins  librarul,  prins de o anumita curiozitate , a zis “afara de doua-trei , care deja sunt reținute”. Strainii nu comentau, au platit, le-au luat si dispareau cu câte o masina.

Pentru prima data, librarii au deschis volumul si au inceput sa citeasca . Repede au realizat ca era un alt fel de Marx , despre care românii nu mai auziseră sau citiseră până atunci.

Imagini pentru marx despre români photos

Apariția în 1964 la Bucuresti a volumului K. MARX –INSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI si apoi in librariile din România, a fost inca un semn ca incepuse, de sus, „desprinderea de fratii nostri de la rasarit” de “eliberatorii poporului roman”.

 Prin  tiparirea Manuscriselor inedite ale lui Karl Marx despre români, care se aflau in Arhiva  Institutului International de Istorie Sociala din Amsterdam, romanilor li se oferea o alta față de istorie româneasca care le fusese interzisă din 1944.


Pentru inceput  sa reținem  câteva rinduri despe Karl Marx: fiul unor evrei care s-au convertit la luteranism (ceva mai ciudat , nu poate fi…)  studiile sale universitare fiind de drept, istorie, filosofie (teza cu care si-a luat doctoratul a fost despre filosofii greci,… nu ruși!) despre ostilitatea si critica sa la adresa religiilor , care i-au inchis  porțile academice germane, despre suspendarea ziarului editat de el și până la părăsirea Germaniei. Și despre expulzarea din Franța (in 1845, tot din cauza ideilor sale) urmată de expulzarea din Belgia (în 1848, după publicarea Manifestului Comunist !) si chiar despre viata lui din Anglia… 

 Cititorul se va convinge singur ca una a fost marxismul cu care au fost indoctrinati românii de catre dictatura stalinista si …oarecum altul a fost Karl Marx, pe care l-a interesat sincer Europa de Est și soarta ori viitorul românilor din Principate care-și cautau Calea Unirii.

Cum au ajuns manuscrisele lui Marx in Romania? S-a intâmplat ca un profesor universitar din Polonia, istoricul Stanislas Schwann , sa studieze Arhiva Marx – Engels din Amsterdam si sa dea peste patru manuscrise inedite, autografe, ale lui Karl Marx despre români .

 Plin de bunavointa, a semnalat existenta lor Academiei Republicii Populare Romane (a se observa ca republica era română, nu Romania).

Pe linga intimplare si bunavointa profesorului, s-a mai nimerit, din fericire, ca la Bucuresti cei ce au citit scrisoarea istoricului polonez sa fie români si sa se apuce de treabă. O treaba foarte grea.

 Toti, dar absolut toti, care au avut in mână manuscrisele lui Karl Marx s-au simtit total dezarmati de iligibilitatea lor. (Se stie ca printre putinii care au putut sa le citeasca au fost si cele trei fete ale sale Laura, Eleonor si Jenny, care le retranscriau pentru a le trimite editurilor).

Pe scurt, Karl Marx in goana neintrerupta a lecturilor si a ideilor ce le avea , nu acorda nicio atenție notitelor si conspectelor sale.

In aceiasi fraza puteau fi intilnite, de-a valma, cuvinte germane, frantuzesti si englezesti, care-i veneau primele prin minte!! Mai mult, intr-un cuvint erau si litere latine si gotice.

Apoi prescurtarile… Dar trecând, cu multa truda peste acestea, cele patru manuscrise autografe au fost descifrate corect si folosite ca dovezi nu impotriva “fratilor nostri de la rasarit”, ci in folosul adevarului istoric ,  in momentul când … conducerea superioara „de partid si de stat”,(de fapt Ceaușescu) a acceptat totusi consideratiile reale ca rușii doar si-au schimbat blana țaristă cu cea marxistă, dar relele naravuri de cotropitori si jefuitori, nu.
Este de precizat ca manuscrisele autografe sunt urmarea lecturii “Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes” a lui Elias Regnault , care a aparut la Paris in 1855.

Autorul Istoriei politice si sociale ale Principatelor Dunarene, acest valoros publicist si istoric al secolului XIX-lea, a mai scris o apreciata istorie despre Napoleon, dar si studii despre Franta, Anglia si Irlanda.

 Din 1848 a inceput sa strânga in premiera material istoric inedit despre Principatele Romane scrise de diferiti publicisti francezi, dar folosind si lucrarile lui Nicolae Balcescu, Eliade Radulescu, Ion Ghica , Aurel Papiu Ilarian, scotind un volum istoric de peste cinci sute de pagini in 1855, pe care l-a pus la dispozitia francezilor dar si a romanilor francofili.

 Ca om de stiință ,Elias Regnault a fost un sustinator ardent al formarii unui stat unitar român in paginile publicatiei sale pariziene “L’Avenir national” .

A fost un prieten sincer al poporului român.

Iata acum ce a extras si cum a comentat Marx istoria romanilor. Precizare: Toate citatele cu litere groase, care urmeaza de acum in text, sunt din K.Marx “Insemnari despre romani” (Manuscrise inedite – publicate de Acad. Prof A. Otetea si Prof. S. Schwanin) aparut in Editura Academiei  Române în anul 1964.


Manuscrisul inregistrat cu B 85 este cel mai amplu si incepe cu uciderea lui Grigore Ghica de catre turci “si-i trimite capul imbalsamat la Constantinopol: acolo e infipt intr-un cui pe zidurile Seraiului (1777) pentru ca a protestat impotriva cedarii Bucovinei in favoarea Austriei“ Daca pina la aceasta data, doar turcii si habsburgii dominau principatele romanesti, odata cu ocuparea Crimeei de catre Ecaterina a Rusilor, in 1787, vecinatatea rusa devine un nou pericol pentru Principate.

Iar dupa Pacea de la Sistov din 1781 Karl Marx noteaza: “Abia au plecat austriecii din Tara Românească și rușii sub Suvorov au intrat. Țara este data prada focului si jafului de catre acesta”. Dupa zece ani „Rusia obtine un „hatiserif” de la sultan prin care se poate amesteca in treburile principatelor iar „amestecul” lor vine intotdeauna cu armata multa si jefuitoare”.

Cind pe firmamentul istoriei apare Napoleon si se imprieteneste cu Alexandru, tarul Rusiei, acesta se grabeste sa-i ceara … anexarea principatelor.Deci luminatul “Napoleon isi da consimtamintul la anexarea celor doua principate” consemneaza Karl Marx. Spre norocul romanilor, prietenia celor doi nu a durat mult (“Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti” si a inceput razboiul intre ei. Daca incepea cu citeva luni mai devreme, Basarabia nu ar mai fi fost cedata rusilor de catre turci.”

Apoi Marx noteaza in continuare: “Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i apartinea, pentru ca Poarta otomana n-a fost niciodata suverana asupra tarilor romane .Ca sa nu mai vorbim de Rusia, care nu avea nici un drept sa ia ce nu-i apartinea, dar o asemnea Rusie nu a existat niciodata si nu va exista vreodata !! Țineți minte cititori!!

Dupa victoria asupra lui Napoleon, Alexandru avea cuvintul hotaritor in Congresul de la Viena , la care Karl Marx adauga: ”…rusii s-au aratat asa cum sunt: jaful si ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile” si mai departe … “Taranul roman care suferise cel mai mult de pe urma ocupatiei n-avea pentru muscal (moscovit) decit cuvinte de ura”


Din tot cuprinsul manuscrisului reiese cit de sensibil a fost filosoful  Karl Marx la suferintele taranilor romani atit de napastuiti de boierii lor, dar si cit de jefuiti au fost de rusi. Despre Tudor Vladimirescu are numai cuvinte de lauda: “Vladimirescu era patriot roman . Pentru el, Rusul si fanariotii sunt dusmanii .Tudor respinge alianta rusa .…” Apoi in detaliu scrie despre tradarea si uciderea eroului nostru pe care o califica .”Asasinat marsav!” Totusi ceva se schimba dupa 1821 in Principatele Romane, turcii accepta din nou numirea de domni paminteni, care… “au pus la locul de cinste limba romaneasca dispretuita de retorii Fanarului”. Si turcii se saturasera de fanariotii lor!!


Karl Marx scrie pe larg despre ocupatia rusa din timpul razboiului ruso-turc din 1828 – 1829, cind 150.000 de rusi au gasit de cuviinta sa invadeze, ca lacustele, Moldo-Valahia: “Au avut loc excese groaznice. Contributii de tot felul in produse, furaje, vite, corvezi, hotii, omoruri, etc. Barbati si femei au fost inhamati la care cu vizitii cazaci care nu-si crutau nici bita, nici virful lancii lor. Peste 30.000 de romani fura smulsi de la munca cimpului pentru a servi ca animale de munca”


Ocupatia asta de jaf si haos a tinut pina in 1835, inca sase ani dupa terminarea razboiului si a Pacii de la Adrianopol in care rusii, ca invingatori, au dispus cum au dorit de Principatele Romane.

S-a mers atit de departe incit: “Orloff, in numele tzarului, propune sultanului sa cumpere cele doua provincii, oferindu-i 36.000.000 fr. Din care reiese ca sub dominatia “curtii otomane” si-a “curtii protectoare”, principatele ajunsesera marfa de târg reține K.Marx


Intre 1829 si 1834, Kiselev a fost guvernatorul general al Principatelor Romane care isi pierdusera orice urma de libertate si independenta, pentru ca guvernatorul rus , prin forta si dictat a inlaturat, prin alungare, inchisoare sau moarte pe toti romanii care protestau impotriva lui sau al Regulamentului Organic pe care l-a introdus in 1831.
Marx exemplifica cum I. Vacarescu a protestat impotriva puterilor nelimitate ale lui Kiselev si a fost dat pe mina judecatorilor militari rusi care l-au surghiunit din Bucuresti ca si pe alti patru boieri romani care au protestat si care , toti murira “din intimplare”  In aceiași saptamâna (vezi pag.119). Kiselev a adus niste modificari Regulamentului Organic care puneau sub control si supunere totala Principatele, direct“curții protectoare” de la Petersburg. (Sinteza  unei prezentari de Acad.Andrei Oțetea) – D.D. RUJAN, https://ioncoja.ro/karl-marx-despre-romanii-de-noi/.

P.S.

Apariția cărții lui Marx despre români în 1964, a fost unul dintre primele semne că în România se produce o schimbare, o cotitură spre normalizarea situației. Normalizare care nu putea să însemne decât un singur lucru: românizarea vieții publice!

Se va repeta curând acel moment?

Azi, viața în România și-a pierdut caracterul românesc într-o proporție mult mai mare ca în anii cominternismului biruitor: 1944-1964. Se vede că urmașii cominterniștilor din acei ani au tras concluziile ce se impuneau și și-au luat măsurile ca să nu se mai repete re-nașterea românească de după 1964! Din perioada 1964-89!…

Desigur, ne va fi mult mai greu să ne revenim din dezastrul generalizat produs după 1990. Totul e să nu ne pierdem speranța și simțul datoriei!

Vorba lui Ioan Gavrilă Ogoranu: Speranța moare ultima. Iar când speranța moare, ne rămâne datoria, conștiința datoriei de a nu ceda. Moment în care grația Domnului nu te va abandona! Te ajută numai dacă ești în arenă, ești prins în încleștarea luptei! Altmintei, cum să ne ajute?!

Poți să stai în tribună și să câștigi de acolo?!…

Prof.univ.dr. Ion Coja

12/01/2021 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

După instaurarea comunismului,acţiunea revizionistă maghiară în Transilvania a continuat, deşi cu o intensitate mai mică

UDMR invoca exemplul Catalunia si cere in parlament: ”Autonomie pentru Tinutul  Secuiesc!” | inPolitics.ro

Cum a continuat sub comuniști, procesul de maghiarizare în zonele unde românii erau în minoritate!

Alegerile din 1946, aşa falsificate cum au fost, au însemnat o cotitură majoră în plan politic, iar multele organizaţii înfiinţate de comunişti au fost readuse treptat în cadrul PCR.

Ce era specific în Transilvania?
Cum contextul internaţional nu făcea deloc plauzibilă orice  modificare  a graniţelor României, liderii maghiari din  localitatile majoritar secuiesti au  adoptat tactica obţinerii a cât mai multor avantaje în interiorul localitatii respective. 

Cu concursul PCR, majoritatea funcţiilor de conducere din regiune au rămas în mâinile maghiarilor şi, paradoxal, a continuat procesul de maghiarizare a românilor în zonele în care erau în minoritate. 

Şi tot paradoxal, acţiunea revizionistă maghiară continua, deşi cu o intensitate mai mică. În ianuarie 1947 se descoperea o „organizaţie iredentistă-teroristă maghiară” la Câmpulung de Tisa, cu membri înscrişi atât în PCR, cât şi în Uniunea Populară Maghiară (UPM), membri care deţineau arme şi muniţii!  

În februarie 1947, se raporta existenţa pe raza judeţului Cluj a unei intense propagande în favoarea Ungariei Mari, cu afişarea simbolurilor acesteia. O sinteză a Ministerului de Interne enumera organizaţiile maghiare care aveau „o linie şovinistă-iredentistă”: Asociaţia Sfântul Francisc Ungaria Unită, Activ Catolica, Asociaţia Tinerilor Creştini Maghiari, Asociaţia Studenţilor Creştini Unguri, Muzeul Maghiar Ardelean, asociaţiile Kolping – şi foarte multe organizaţii locale în zona secuiască, unde învăţătorii maghiari „se opun cu dârzenie – ajutaţi de către UPM – la înfiinţarea secţiilor româneşti lângă şcolile maghiare”.
În judeţul Odorhei singurul partid care deţinea posturi în administraţie era PCR, dar care numise însă in conducere, doar comunişti de origine maghiară. 
În judeţul Ciucromânii erau 25 la sută, dar toţi cei 4 deputaţi care-l reprezentau erau unguri, administraţia judeţeană şi comunală era alcătuită exclusiv din personal maghiar, iar corespondenţa dintre autorităţi se făcea în maghiară„ca în timpul ocupaţiei”; Gimnaziul „Petru Rareş” a fost obligat să se mute din localul său, poliţiştii erau maghiari şi 60% dintre ei aveau cazier; frecvent, românii erau agresaţi, doi ofiţeri fiind înjunghiaţi în Miercurea Ciuc, autorii unguri strigând: „Nu avem nevoie de valahi în judeţul Ciuc!”.

Treptat, în nord-estul Transilvaniei formaţiuni politice de guvernământ rămân doar PCR şi UPM.
 Uniunea Populară Maghiară (Uniunea Populară Maghiară) s-a arătat pe deplin satisfăcută de rezultatele alegerilor din 1946 şi de felul cum a fost răsplătită de PCR şi va ajunge singurul aliat al comuniştilor în zonă. Profitând de acest statut, UPM va continua să-i protejeze pe criminalii de război maghiari, în multe cazuri reuşind să-i scape şi chiar să-i plaseze în funcţii importante. 

Preotul Vasile Roman din Mureş îi scria lui Petru Groza că „foarte mulţi unguri sunt brutali, agresivi şi batjocoritori faţă de români” ; în comuna Porceşti din acelaşi judeţ, UPM impusese ca primar un ungur condamnat de Tribunalul Poporului din Cluj; preoţilor români din Ibăneşti, Troiţa, Găleşti, alungaţi în 1940 de unguri, nu li se retrocedau pământurile parohiale.
Orice condamnare a unui maghiar, chiar dacă era dovedit drept criminal, era considerată de UPM un act nedemocratic.

La Preşedinţia Consiliului de Miniştri, UPM făcea intervenţii insistente pentru eliberarea ungurilor din Aita Seacă care îi maltrataseră pe români, participaseră la masacrele din 4 septembrie 1944 şi la arestările abuzive ulterioare pentru că erau „democraţi” (adică membri ai UPM şi unul al PCR). Nevinovăţia lor cică se stabilise într-o adunare publică, prin votul deschis al locuitorilor unguri!

Tot UPM începuse o amplă acţiune de… „revendicare”a ceangăilor.
În 1946-47 se semnalau în Bacău emisari din Ungaria cu instrucţiuni pentru maghiarizarea acestora. Ştefan Dogaru, un ceangău şcolarizat la Budapesta, crease organizaţii UPM la Faraoani, Luizi-Călugăra, Cleja, Lespezi. 

Ceangăii refuzând să se declare unguri, s-a ajuns la violenţe, în comuna Lespezi câţiva propagandişti maghiari au pătruns în biserică şi i-au alungat pe enoriaşi, pentru că se slujea în limba română.

 Reprezentanţi ai  Uniunii Populare Maghiare bântuiau zona şi le spuneau în adunări că „patria mamă a ceangăilor este Ungaria, deci toţi trebuie să vă lipiţi de Ungaria, pentru a vi se reda drepturile, întrucât sunteţi persecutaţi de poporul român”.
Cele de mai sus sunt primite cu mare ură din partea majorităţii ceangăilor, care afirmă că nu doresc Partidul Comunist Maghiar şi nici limba maghiară”, scria un raport al jandarmilor. Comuniştii nu s-au lăsat şi la Lespezi a sosit un instructor CC al Partidului Muncitoresc Român, dar a fost bătut de săteni. În aceeaşi zi a urmat represiunea: prefectul de Bacău a adus forţe de securitate, au avut loc lupte cu sătenii, dintre care unul a fost împuşcat mortal şi mai mulţi răniţi. În Faraoani de asemenea populaţia s-a opus şi a fost împuşcat mortal un ţăran şi arestaţi 4 preoţi.

Episcopia Catolică Iaşi a consultat populaţia din 14 localităţi: din cei 4.096 capi de familie, 3.731 (91,08%) au votat pentru limba română în biserică, iar pentru maghiară 365  (8,92%).

Diversiunea etnică din 1995 avea aşadar un precedent…
 Liderii maghiarimii…ca si astazi , au încercat mereu să-i înregimenteze pe ceangăi,aşa că prin intermediul UDMR s-a înfiinţat la Cleja „Asociaţia Ceangăilor Maghiari”, intitulată așa spre a demonstra presupusul caracter maghiar al populaţiei respective.

La 29 aprilie era proiectată o întrunire unde urma să se proclame aderarea ceangăilor la UDMR, la care participau Takács Csaba, pe atunci preşedinte executiv al uniunii etnice şi deputatul de Covasna, Márton Árpád. 

Locuitorii, care se considerau români, au întors maşinile, au ars cărţile de propagandă aduse de unguri şi i-au fugărit pe musafirii nepoftiţi. 

În Declaraţia dată de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi se spune: „Dezaprobăm pe toţi aceia care (…) identifică populaţia catolică din Moldova cu naţiunea maghiară. Catolicii din Moldova nu alcătuiesc o minoritate etnică, ci doar religioasă.

 Este inadmisibil ca un grup infim, manipulat de forţe politice străine, să-şi impună propriile interese în defavoarea majorităţii”.

 „Grupul infim” era probabil format din cei 4.161 de persoane  din totalul de123.000 de ceangăi atestaţi la recensământul din 1992, care s-au declarat maghiari.

Reintorcandu-ne la perioada trecuta , a existat în judeţul Trei scaune un moment pe cât de tensionat, pe atât de comic, în care influentul lider comunist Vasile Luca (Luká László) s-a decis să spună adevărul.
În judeţ se făcuseră, până în iunie 1949, doar 3 gospodării colective.

 Toth Géza, fratele lui Luká László şi o perioadă secretar al Regiunii Stalin, întors de la un schimb de experienţă, sprijinit de activişti PMR, miliţieni şi securişti înarmaţi, a vrut să recupereze rămânerea în urmă a colectivizării şi a înfiinţat 7 gospodării într-o singură zi şi 15 într-o lună, provocând numeroase revolte ale ţăranilor, care i-au sechestrat şi ameninţat cu moartea pe activişti, iar unui localnic, bănuit că susţine colectivizarea, i-au tăiat capul…

Gheorghiu Dej, care nu era adeptul colectivizării forţate, s-a supărat foarte tare, iar într-o şedinţă a Secretariatului CC al PMR,  iar Luká László, ajuns deja ministru de Finanţe, îşi apostrofa astfel fratele: „Ai vrut să faci colhoz în Treiscaune cu metode străine cu care n-avem nimic în comun. Aşa ai învăţat la şcoală? Ai citit asta în operele lui Lenin şi Stalin? (…) După război am plecat de câteva ori în Treiscaune, Odorhei, Ciuc şi am văzut cum a jefuit organizaţia de partid populaţia. (…) 
Toţi ticăloşii, tâlharii, intraseră în partid şi făceau dictatură acolo; hoţi care compromiteau partidul. În Treiscaune în special, care este un judeţ şovinist (…) unul după altul au fost trimişi acolo doi bandiţi de secretar
i”. 

Şi urma caracterizarea finală a comuniştilor din Treiscaune: „Bandă de şmecheri!”.

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Petre-Turlea.jpg

Foto: prof. Petre Ţurlea

Extrase dintr-un interviu cu Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea publicat de https://infobrasov.net/.

14/12/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: