CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Revizionismul Ungariei combătut de Corneliu Coposu și Ion Rațiu

Victor Roncea Blog

Corneliu Coposu și John Rațiu despre revizioniștii Istoriei Ungariei

Martor activ la unele dintre cele mai importante evenimente care au marcat istoria României în secolul trecut, Corneliu Coposu a fost implicat şi în problematica  combaterii revizionismului maghiar, manifestat în special prin disidenţii maghiari din Occident.

Potrivit istoricului sălăjean Marin Pop, cel care şi-a dedicat o bună parte din activitate studierii dosarului cu 38 de volume pe care Corneliu Coposu îl avea la Securitatetotul a început în 1979.

Atunci, Seniorul împreună cu Ion Jovin, fostul medic al lui Iuliu Maniu, au elaborat o lucrare intitulată Reflexiuni asupra propagandei revizioniste maghiare în străinătate şi asupra mijloacelor de a le combate“.

Fără ca autorii să ştie, lucrarea a ajuns la Ion Raţiu, la acea vreme disident în Marea Britanie, fiind publicată în Buletinul de Informaţii pentru Românii din Exil (BIRE) din luna iulie 1979.„Secuii reprezintă şi azi o enigmă a trecutului“.
În acest context, Corneliu Coposu realizează şi un studiu din perspectivă istorică şi
comportamentală asupra secuilor din România, asumaţi de catre  maghiari, drept… conaţionali, fapt contrazis, însă, de Senior în paginile studiului.


„ Istoria nu a reuşit, în lipsă de documente sigure, să elucideze, până acum, problemele originii şi vechimii lor. Cercetătorii istorici maghiari, preocupaţi  de problema secuiască, în marea lor majoritate, i-au considerat,  din timpurile cele mai vechi, ca un popor de origine străină de neamul ungurilor“, scrie Coposu în studiul Despre secui.

De asemenea, în acelaşi studiu, Seniorul citează documente şi istorici cunoscuţi care vorbesc despre originile secuilor.

Diploma regelui Andrei al II-lea (1224) îi consideră «bisoni». Notarul Anonymus al regelui Bella îi numeşte «populi Athylae», descendenţi ai hunilor, refugiaţi în munţi după prăbuşirea imperiului lui Attila.
Cronicarul maghiar Simon Keza este de acord cu notarul Anonymus. Istoricul maghiar Karacsony le atribuie origine gepidă. Stilzing îi consideră pecenegi. 

Schlozen afirmă că sunt rămăşiţe de cumani. Verantis, fără a face precizări mai amănunţite, crede că sunt popor asiatic, diferit de poporul maghiar. Pauler socoteşte că sunt de origine turco-cabară. Thury vrea să demonstreze că sunt avari“.

Astfel enumeră Coposu originile atribuite secuilor de-a lungul timpului, origini în mod evident diferite de cele ale poporului maghiar. Revizioniştii maghiari insistau pe originea comună a secuilor cu maghiarii pentru a-şi motiva dorinţa lor şi încercările de refacere a Ungariei Mari. 

Mai apropiați de domnitorii români, Corneliu Coposu consemnează că secuii au convieţuit paşnic întotdeauna cu românii, cu ai căror domnitori au avut, mereu, relaţii mult mai bune decât cele pe care le aveau cu voievozii maghiari.

„Istoria ne dovedeşte că, în repetate rânduri, speranţele secuilor s-au îndreptat către Domnitorii Principatelor Române, de la care aşteptau dreptatea refuzată de voievozii maghiari ( mai ales in timpul principilor Bathory, Sigismund, Martinuzzi, Apafi).

Hrisoavele vechi ne arată că secuii plăteau dijmă lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, şi întreţineau legături constante cu urmaşii lui“, scrie Seniorul despre apropierea istorică dintre români şi secuii din România.
Corneliu Coposu, jurnalist redutabil, subliniază că între populaţia indigenă românească şi secui nu s-au înregistrat evenimente conflictuale importante, cel puţin până la sfârşitul deceniului al treilea veacului trecut si au împrumutat obiceiuri româneşti .

De asemenea, în studiul realizat de Coposu se arată că secuii s-au adaptat la circumstanţele locale. Secuii au împrumutat elemente de organizare, datini, meserii, artă populară, cântece şi dansuri de la populaţia băştinaşă romanească şi au convieţuit cu aceasta în armonie, chiar în condiţiile determinate de unele privilegii care le-au fost acordate de legislaţia feudală maghiară„Fiind socotiţi şi ei «minoritari», s-au solidarizat, în mod firesc, cu populaţia românească, socotită minoritară în propria ţară şi oprimată cu prioritate de către regimurile feudale. 

Istoria ne oferă repetate dovezi ale acestei solidarităţi (răscoala comună sub voievodul Nicolae Csaky – 1430; răscoala fiscală sub Matei Corvinul – 1457; revolta contra principelui Ion Sigismund; adeziunea la politica de unificare a domnitorilor moldoveni Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu; colaborarea cu Mihai Viteazu, care a restabilit privilegiile secuieşti)“,completează Corneliu Coposu.
Potrivit istoricului Marin Pop, studiul, realizat în 1979, nu a fost publicat niciodată, fiind păstrat pentru posteritate doar prin „grija“ organelor Securităţii. Prezentat de Securitate drept susţinător al disidenţilor maghiari revizionişti

Poziţia faţă de problematica revizionismul maghiar este exprimată cel mai clar de Corneliu Coposu într-o importanta scrisoare adresată, în 1986, lui Ion Raţiu, aflat la vremea aceea la Londra.

Întreg documentul, precum şi contextul care l-a generat sunt prezentate, integral, într-o lucrare amplă şi inedită dedicată întregii familii Coposu. Este vorba despre „Monografia familiei Coposu – între istorie şi memorie“, scrisă de Marin Pop.

Salajul pur si simplu

Acesta a venit după ce, pe 21 octombrie 1986, organele Securităţii au interceptat convorbirea telefonică dintre Corneliu Coposu şi un reporter al postului de radio BBC şi cu Ion Raţiu, preşedintele Uniunii Românilor Liberi

Securitatea susţinea că a obţinut date din care rezultă că cei din străinătate încercau să-i stimuleze moral pe Corneliu Coposu, Ion Puiu şi Nicolae Carandino, determinându-i să se menţină pe poziţii ostile ţării noastre şi să adere la «Apelul disidenţilor din ţările est-europene», lansat în străinătate.

După cum reiese din nota de studiu a Securităţii, datată 12 decembrie 1986, postul de radio Europa Liberă s-a lăudat cu ştirea că Ion Raţiu, în calitate de preşedinte al Uniunii Românilor Liberi, ar fi declarat că şi din România s-au primit trei adeziuni la „Apelul disidenţilor din ţările est-europene pentru respectarea drepturilor omului“.  

Corneliu Coposu şi Nicolae Carandino „au avut reacţii de respingere a acestei acţiuni“, trimiţând scrisori lui Ion Raţiu şi la Europa Liberă, în acest sens.atentionandu-l pe Ion Raţiu ca a căzut în capcana maghiarilor care în realitate, duceau o amplă campanie revizionistă“.

De asemenea, i-a precizat că Apelul, după ce elogia curajul ungurilor în 1956,deplângea de fapt soarta Ungariei şi îndemna la realizarea Ungariei Mari de dinainte de 1918.

Scrisoarea pe care Corneliu Coposu i-a adresat-o lui Ion Raţiu, sub comunism!


Dragă Iancule, Am aflat cu surprindere din emisiunea postului de radio „Europa Liberă“ din 20 octombrie 1986, ora 17.00,  informaţia că aş fi adresat un mesaj prin care, împreună cu alţi doi naţional-ţărănişti, aş fi făcut cunoscută adeziunea mea la o declaraţie semnată de 122 de disidenţi maghiari, polonezi, cehoslovaci şi est-germani, exprimându-mi, în acelaşi timp, admiraţia pentru lupta curajoasă dusă de poporul maghiar cu treizeci de ani în urmă, cum şi hotărârea de a mă alătura luptei pentru cererile menţionate în declaraţie.

Sursa informaţiei îţi era atribuită ţie, în calitate de preşedinte al „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi“. Aşa cum ţi-am transmis în convorbirea telefonică avută, şi aşa cum am comunicat şi corespondentului postului BBC, tot la telefon, cred că este vorba fie de o confuzie regretabilă, care ar trebui lămurită, fie de o inexplicabilă inducere în eroare. Informaţia, aşa cum a fost difuzată, trebuie rectificată în mod onest urgent. 

Eu nu cunosc niciun disident din ţările menţionate şi, până acum, nu am luat cunoştinţă nici de conţinutul documentului întocmit de cei 122 de disidenţi sau de cererile pe care le cuprinde. În consecinţă, nu am putut să-mi manifest în vreun chip adeziunea la un text necunoscut.

De altfel, nici nu mi-a fost solicitată o asemenea adeziune de către nimeni. În luna curentă, am fost aproape imobilizat de o criză acută de sciatică şi am fost indisponibil. Iar pe Carandino şi pe Puiu nu i-am văzut de mai multă vreme. Impresia mea este că în vederile expatrioţilor români intră, cu prioritate, campania anticomunistă, iar concret, condamnarea represiunii sovietice antimaghiare de la 23 octombrie 1956, care văd că este aniversată cu mare amploare în SUA.

Eu socotesc şi acum, ca în întreg trecutul meu politic, pe care-l consider consecvent, că interesele majore şi permanente ale României, care ar trebui să constituie o evanghelie adevăraţilor patrioţi includ: integritatea teritorială în vest şi în est, până la graniţele etnice ale neamului, independenţa naţională, suveranitatea deplină şi ordinea generată de conceptul unei democraţii desăvârşite, care garantează drepturile fundamentale şi libertăţile neîngrădite ale întregii populaţii, inclusiv ale naţionalităţilor minoritare.

Aceste precepte fundamentale nu trebuie să fie niciodată subestimate sau trecute pe planul al doilea al preocupărilor noastre nici măcar în focul temporarelor noastre adversităţi de ordin ideologic.

Este vorba de un comandament suprem care rezultă în mod evident din trecutul nostru, din viaţa şi activitatea intransigentă a lui Iuliu Maniu, dar şi din lupta seculară a marilor patrioţi ai istoriei noastre, în rândul cărora se înscrie, pe loc de frunte, preacinstitul tău antecesor, marele preşedinte, doctorul Ioan Raţiu.

 În ce priveşte tendinţa voastră de colaborare cu expatriaţii maghiari pentru anumite obiective comune, cred că aceasta ar trebui să fie riguros condiţionată din partea românilor de o declaraţie publică neechivocă făcută de Comunitatea Maghiarilor Emigraţi că renunţă definitiv la calomnierea României, la falsificarea istoriei, la acţiunile lor revizioniste, la revendicarea, directă sau mascată, a Transilvaniei noastre.

Ungaria Mare a tuturor nedreptăţilor şi asupririlor a fost definitiv înmormântată

Agitaţiile şi calomniile împrăştiate în Apus nu o vor resuscita. Se pare că între propaganda cu nuanţă transparent revizionistă şi cu ieşiri inadmisibile la adresa ţării noastre, pe care le girează inclusiv oficialitatea maghiară comunistă din Ungaria şi propaganda deşănţată şi injurioasă desfăşurată în Occident de către ungurii comunişti expatriaţi ar exista o subtilă şi discretă convergenţă. 

Din păcate, se pare că această propagandă lipsită de temei câştigă teren odată cu amplificarea simpatiei dobândite de Ungaria în ţările din vest. Românii ar trebui, după modesta mea opinie să fie rezervaţi în manifestările publice din Occident, care,  ar putea declanşa, consolidarea poziţiei ascendente şi periculoase pentru interesele noastre naţionale a politicii Ungariei şi postulatele ei în areopagul internaţional.

Rezonanţa pe care a izbutit să o producă iar în Occident, necontenita popularizare a tezelor maghiare ar trebui să stârnească îngrijorare nu numai guvernanţilor ţării, ci şi comunităţii – atât de dezbinate – a românilor din străinătate

Cercurile lesne influenţabile din Apus, receptive la tânguirile vecinilor noştri, ar trebui să fie informate despre realităţile istorice, politice, geografice şi economice ale atât de puţin cunoscutului Răsărit al Europei.

 Actualul guvern comunist de la Budapesta, în relaţii „frăţeşti” cu partidul şi guvernul din România,  a uitat că înainte cu vreo şapte decenii, la 1 mai 1919, guvernul revoluţionar comunist maghiar a declarat solemn, prin notificarea lui Bela Kun adresată României: „Recunoaştem fără rezerve pretenţiile teritoriale naţionale revendicate de la România“.

De altfel, la 25 noiembrie 1947, delegaţia guvernamentală maghiară, în frunte cu prim-ministrul comunist, Lajos Dinnyés, a proclamat categoric că„problema litigioasă dintre ţările noastresa fie considerată rezolvată, opinia publică maghiară este recunoscătoare României pentru drepturile naţionale cetăţeneşti acordate ungurilor din Transilvania“. 

Declaraţie succesiv confirmată la 25 noiembrie 1956 şi la 26 februarie 1958.

 Comitetul foarte activ al maghiarilor liberi, oploşiţi în străinătate, care îşi asumă gloria martirajului din octombrie 1956, ar trebui să-şi dea seama că nu se pot întemeia revendicări absurde şi nejustificate în dauna României, pe consideraţiuni de eroismantisovietic.

Lumea românească, fără să nutrească aversiune împotriva poporului vecin sau împotriva concetăţenilor de rasă maghiară, manifestă o justificată indignare împotriva noului val de revizionism, care poate că, în caleidoscopul frământărilor din ţările occidentale, nu este recepţionat la adevărata lui intensitate. Închei aceste sumare consideraţiuni dorindu-ţi sănătate şi multe bucurii româneşti.

Cu vechea prietenie, Corneliu Coposu

 (SURSA: Cota: ACNSAS, Fond Informativ, dos. I 149087, vol. 29, f. 176-179, reprodusă de https://www.infobrasov.net/corneliu-coposu-si-john-ratziu-despre-revizionistii-istoriei-ungariei/ )

08/09/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Premierul Ungariei,Victor Orban, a reușit să preia controlul financiar asupra presei maghiare din România

Viktor Orban promite că nu va renunţa la legea criticată de Bruxelles: "Nu  vom lăsa activiştii LGBTQ printre copiii noştri" | Digi24

Raport : presa maghiară din România e în mare parte controlată de Victor Orban

Un raport al Asociației Transilvania Transparentă scoate la iveală faptul că guvernul de la Budapesta a reușit să aplice și în România modelul impus în Ungaria, unde premierul conservator Victor Orban a reușit să preia controlul financiar asupra presei…

Așa se face că acum, în Transilvania, mass media de limbă maghiară este majoritar finanțată de statul maghiar, constată https://www.rfi.ro/raport-presa-maghiara-din-romania-e-mare-parte-controlata-de-victor-orban

Jurnalistul de investigație Zoltan Sipoș a urmărit activitățile Asociației pentru spațiul media transilvan din 2007, an în care a început practic această finanțare de către Budapesta a presei de limbă magiară. De atunci, cu pași mărunți dar siguri, mass media de limbă magiară din România a fost aproape integral dependentă de acești bani care nu sunt puțini, după cum a explicat la RFI Zoltan Sipoș.

”Au primit finanțări de 7,45 de miliarde de forinți, adică 20 de milioane de euro…Întrebarea este : OK, ce se întâmplă cu acești bani? Fondul Bethlen Gábor este fondul din care guvernul maghiar acordă granturi comunităților maghiare de peste hotare. Am accesat bugetele și ce am descoperit este că doar o parte din acești bani acoperă costurile de tiraj, salarii, jurnaliști…Sunt anumite costuri care plutesc cumva în aer…Există în aceste bugete niște linii care sunt destul de suspecte”, explică jurnalistul care refuză însă să facă speculații privind destinația ”celorlalte cheltuieli” de aproximativ 700 de mii de euro.      

Dar ce urmarește Budapesta? Interesul este unul de natură electorală : cum maghiarii din România se pot implica în orice proces electoral din Ungaria, Budapesta a avut tot interesul să își asigure dacă nu o presă favorabilă, măcar una care să închidă ochii la acte de corupție sau derapaje ale actualei puteri. Acum, când Ungaria se pregătește pentru alegerile parlamentare din primăvara anului viitor, se va vedea clar la ce a folosit investiția Budapestei în presa din România, explică la RFI Sorin Ioniță, președintele Expert Forum. Acesta nu crede însă că Bucureștiul ar trebui să se alarmeze că poate unele teme antieuropene ale Fidesz s-ar putea strecura la noi prin presa magiară deși e regretabil, mai adaugă el, că publicul maghiar din România devine oarecum captiv acestei ”bule mediatice”.

”Se apropie alegeri în Ungaria, alegeri parlamentare importante în mai puțin de un an dar, mai mult decât atât, opoziția vrea să organizeze alegeri preliminare pentru a pune un singur candidat împotriva candidatului Fidesz. Începând de prin luna august, se vor face alegeri preliminare…Deci sezonul politic se intensifică și interesul politic pe termen lung se acutizează : intrăm într-o lungă campanie electorală în Ungaria și aceasta va reverbera în Ardeal…Temele de propagadă le fac și la noi politicieni și partidele românești deci cum poți reproșa ceva influencerilor din Trasilvania…Doar trebuie să înțelegem direcția în care se merge această piață care se cartelizează…Ce încearcă Victor Orban să facă în Ardeal este mai mult o cumpărare a tăcerii, un fel de clientelizare a celor care vorbesc în public să nu pună pe agendă teme care îi jenează pe ei…Avem o problemă a concetățenilor noști și a noastră pentru că, iată, niște cetățeni români sunt ținuți prizonieri într-o bulă mediatică…”, a explicat la RFI Sorin Ioniță.      

Dar cum se poziționează UDMR față de acest ”fenomen”? Jurnalistul de investigație Zoltan Sipoș spune la RFI că impresia sa este că UDMR e oarecum ținută captivă și presa de limbă maghiară finanțată de Budapesta e garanția că – dacă uniunea s-ar întoarce puternic împotriva Fidesz, ar fi imediat atacată.

Trăgând linia, președintele Expert Forum spune că presa de limbă magiară din România va fi interesant de urmărit în următoarea perioadă pentru că va reflecta bătălia electorală din țara vecină. Se vor exploata nemulțumirile europene legate de pandemie? Sorin Ioniță crede că, mai degrabă, linia va fi alta…”Mai sunt nouă luni până la alegeri și se pot întâmpla multe…Chiar la momentul în care vorbim lucrurile nu mai sunt ca anul trecut pe vremea aceasta deci nu cred că va fi prima temă pe agendă…Temele vor fi mai degrabă narativele culturale ample de tip conservator, ever-greenurile care nu țin de criza acută a COVID : LGBT, familia tradițională, valori, identitatea, cetatea asediată, cele care au funcționat întotdeauna și pe care le faci în concert cu Vladimir Putin, de ce să nu o spunem, dacă e să dăm credit celui care este marele Jucător pe agenda din Europa”,  conchide președintele Expert Forum.

06/08/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Actul de naştere al limbii române scrise a împlinit 500 de ani

Foto: Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521), cel mai vechi document păstrat în limba română.

500 de ani de scris în limba românӑ

Pe la mijlocul anului 1521, negustorul Neacşu din Câmpulung îl informa printr-o scrisoare pe judele Braşovului Hans Benkner despre mişcӑrile turcilor pe Dunӑre („au trecut ciale corӑbii ce ştii şi domniia ta pre Dunӑre în sus”).

Este cel mai vechi document scris în limba românӑ identificat pânӑ acum. Deşi nu are o valoare istoricӑ sau literarӑ deosebitӑ, scrisoarea s-a bucurat de multӑ atenţie din partea cercetӑtorilor (şi nu numai) încӑ de la descoperirea ei în arhivele Braşovului în anul 1894, consemnează Prof. Vasile Duma în https://ziarulnatiunea.ro.

Scrisӑ cu caractere chirilice, scrisoarea este o mostrӑ de limbӑ românӑ de acum 500 de ani, puţin diferitӑ de cea vorbitӑ astӑzi. Acesta este motivul pentru care i s-au consacrat o mulţime de studii, trezind uimirea, dar mai ales ridicând multe semne de întrebare privind istoria limbii române.

Dacӑ alte popoare au avut fericirea de a se bucura de capodopere literare, care le-au modelat limba ( sӑ amintim numai „Divina Comedie” a lui Dante), Scrisoarea lui Neacşu a stat „ascunsӑ” pânӑ la sfârşitul veacului al XIX-lea, fӑrӑ a avea vreo influenţӑ asupra evoluţiei limbii române. Atunci, cum se face cӑ limba acesteia este atât de apropiatӑ celei vorbite astӑzi? Pentru a rӑspunde la aceastӑ întrebare, trebuie avute în vedere mai multe aspecte:

– Sӑ ne  oprim, mai întâi, asupra celui care a scris-o. E clar cӑ autorul moral al scrisorii este Neacşu, dar oare putea un negustor, oricât ar fi fost el de cultivat, sӑ o scrie? Sӑ privim grafia: textul este extrem de ordonat, caracterele sunt scrise cu grijӑ, au aceeaşi înӑlţime, spaţiul dintre ele este acelaşi, rândurile sunt perfecte. Ce ne spune acest lucru? Cel care a scris-o era un om cӑruia scrisul nu îi era strӑin, aceasta fiind îndeletnicirea sa. Faptul cӑ redӑ atât de natural limba românӑ folosind caractere specifice limbii slavone aratӑ cӑ acesta era obişnuit cu astfel de texte.

Cu siguranţӑ cӑ acestea nu erau texte bisericeşti  (pentru acestea folosea limba slavonӑ, de care nu era strӑin, dovadӑ fiind formulele de adresare şi de încheiere scrise în aceastӑ limbӑ), ci mici „acte”, scrise în limba poporului. Probabil cӑ şi la acea vreme, ca şi mai târziu, puţinii intelectuali ai comunitӑţilor se ocupau, pe lângӑ îndatoririle de serviciu, de întocmirea unor astfel de texte, mai ales scrisori. Sӑ ne amintim frumoasele versuri din poezia „Dӑscӑliţa” de O. Goga: „La tine vin nevestele sӑ-şi plângӑ/ Feciorii duşi în slujbӑ la-mpӑratul,/ Şi tu ascunzi o lacrimӑ-ntre slove,/ În alte ţӑri când le trimiţi oftatul”.

– Limba scrisorii este specificӑ limbii vorbite, aceasta fiind scrisӑ cel mai probabil dupӑ dictare, cum lasӑ sӑ se înţeleagӑ repetarea acelui „I pak” la inceputul fiecӑrui enunţ. Cel care a scris-o, chiar dacӑ a transcris-o de pe o ciornӑ, nu a cӑutat sӑ-i dea acesteia un caracter oficial, ci a redactat-o aşa cum i s-a dictat, cu repetarea unor expresii/cuvinte, fӑrӑ sӑ lase impresia cӑ acest lucru l-ar fi deranjat în vreun fel.

El nu intervine în textul scrisorii, nu încearcӑ sӑ-l cizeleze, sӑ-i dea o formӑ distinsӑ . Putem vorbi aici de „oralitatea” scrisorii, repetarea lui „I pak” indicӑ acest lucru. Creangӑ a folosit-o cu suces în poveştile şi „Amintirile” sale. „I pak” repetat la începutul fiecӑrui enunţ dӑ impresia cӑ cel care scrie stӑ de vorbӑ cu cititorul sӑu şi simte cӑ, pentru a fi înţeles, trebuie sӑ mai adauge ceva. Este apoi locuţiunea verbal „dau de ştire”, foarte expresivӑ, fiindcӑ indicӑ poziţia expeditorului în raport cu destinatarul scrisorii: Neacşu se bucura de privilegiul de a fi sursa de informare a judelui Braşovului, poate chiar plӑtit, tonul scrisorii sugerând o oarecare grabӑ de a-l informa cât mai pe larg pe braşovean.

– Deşi a fost scrisӑ cu aproximativ 40 de ani înaintea tipӑriturilor lui Coresi, deosebirea dintre texte este evidentӑ. Textele lui Coresi sunt stângace, cu multe slavonisme şi chiar maghiarisme, exprimarea este ezitantӑ, greoaie de multe ori. Cӑrui fapt se datoreazӑ acest lucru?

Era Coresi mai puţin cunoscӑtor al limbii române decât autorul scrisorii? Nicidecum. Dar alta era poziţia lui în raport cu mesajul pe care voia sӑ-l transmitӑ cititorului. Textele sale sunt mai ales traduceri din slavonӑ (posibil şi din latinӑ sau maghiarӑ), iar limba românӑ scrisӑ era la începutul sӑu şi încӑ nu dispunea de mijloacele necesare pentru astfel de texte.

I-au trebuit aproape trei sute de ani şi contribuţia unor mari scriitori pentru ca sӑ se aşeze în fӑgaşul sӑu firesc. Dar pentru aceasta a fost nevoie de o adevӑratӑ revoluţie: renunţarea la didacticismul slavon, grecesc, apoi latin şi întoarcerea la limba vie a poporului. Adicӑ la limba lui Neacşu de la început de secol al XVI-lea, pe care scrugerea timpului a schimbat-o prea puţin. Cum ar fi arӑtat limba românӑ, dacӑ s-ar fi mers pe drumul latinizӑrii cu orice preţ? Am fi avut oare douӑ limbi, una a cӑrţilor (tipӑritӑ), dar moartӑ, şi una vie a poporului?

– „Scrisoarea lui Neacşu” ne aratӑ apoi o trӑsӑturӑ (unii au considerat-o defect) specificӑ poporului român: conservatorismul. Cum altfel putem explica faptul cӑ limba românӑ a rӑmas aproape neschimbatӑ timp de 500 de ani, în ciuda avalanşei de neologisme care au invadat-o de mai bine de douӑ secole.

Avem la ora actualӑ un numӑr impresionant de cuvinte de origine francezӑ, Italianӑ, latinӑ, greacӑ şi, mai nou, englezӑ, care dau posibilitatea vorbitorului sӑ exprime cu uşurinţӑ cele mai diverse noţiuni, şi, cu toate acestea, cât de aproape ne simţim de limba lui Neacşu din Câmpulung.

Astӑzi limba românӑ este pe deplin aşezatӑ în fӑgaşul sӑu firesc şi cu siguranţӑ ameninţӑrile la care este supusӑ vor exercita o presiune tot mai mare asupra ei. Deocamdatӑ mai are însemnate resurse ţӑrӑneşti, chiar şi în rândul unei mari pӑrţi a orӑşenilor, relativ proaspӑt stabiliţi în mediul urban, dar ce se va întâmpla când urbanizarea (mai ales comunicarea prin mijloace tehnice) devine fenomen de masӑ, înlocuind contactul direct dintre persoane?

Vor renunţa românii la limba lor în favoarea alteia de circulaţie internaţionalӑ? Va deveni limba românӑ o limbӑ de familie, vorbitӑ în cercuri restrânse? Un rӑspuns îl va da numai timpul. Vor putea generaţiile urmӑtoare, în mӑsura în care acestea nu se vor simţi marginalizate vorbind româneşte, sӑ o pӑstreze vie şi nu ca un exponat de muzeu?

02/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: