CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Enigma Ținutului Secuiesc 

 

 

 

Imagine similară

Enigma Ținutului Secuiesc 

 

Manifestarea retoricii extremiste a guvernului maghiar și a unor politicieni ai UDMR referitoare la autonomia pe criterii etnice, la fel ca și în ultimii ani,  s–a concentrat asupra așa–zisului Ținut Secuiesc.
 
Poate se știe mai puțin că există diferențe între unguri și secui. Cu toate că și unii, și alții vorbesc maghiara, există mai multe teorii referitoare la originea etnică a secuilor. Autonomia lor se baza pe îndeplinirea unor obligații militare.

În teritoriile secuiești nu au existat mari moșii și nici nobilime. Contingentele secuiești au contribuit la marile victorii militare ale lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Secuii s–au răsculat de mai multe ori împotriva regilor maghiari, principilor transilvani și autorităților habsburgice. Rolul lor militar s–a încheiat în 1851, odată cu desființarea celor trei regimente de grăniceri, iar în 1876 au dispărut și vechile scaune secuiești.

Aderarea secuilor la valorile națiunii maghiare s–a petrecut în secolul XIX. Motivația principală a fost limba comună, mai importantă decât tradițiile și obiceiurile, care erau diferite.

Secuii nu s-au considerat niciodată cetăţeni ai statului român. Ei au crezut și cred că Unirea din 1918 a fost un accident istoric şi cândva vor reuşi să schimbe acest lucru.

Secuii încă au conştiinţa vechilor lor privilegii şi sunt obişnuiţi să revendice mereu câte ceva. Conştiinţa vechilor privilegii i-a făcut să se considere superiori celorlalți unguri din Transilvania. Spiritul lor se inspiră din mituri istorice despre vitejia secuilor şi despre autonomia secuiască.

Ei nu înțeleg că şi-au pierdut autonomia cu mult timp înainte de 1918.

Ideile bolşevice au avut ecou în secuime şi unii lideri secui au promovat crearea unei republici secuieşti după model sovietic. A apărut chiar ideea realizării unei enclave secuieşti în mijlocul României care să facă parte din statul maghiar.

Cu toate că toți istoricii consideră că în Ungaria, în 1919, a fost o revoluţie bolşevică, care urmărea crearea unui stat maghiar sovietic după modelul Rusiei sovietice, autorii manualului de istorie a secuilor din 2012 consideră această mişcare revoluţionară drept o revoluţie cetăţenească democratică.

Pe 20 martie 1919, Antanta a solicitat Ungariei retragerea de pe teritoriul Transilvaniei. Cam în aceeași perioadă, un înalt ofițer din Statul Major General maghiar lăuda patriotismul Uniunii Sovietice față de imperialismul Antantei (discurs asemănător cu cel al lui Viktor Orbán). Între 1919 și 1940, revizionismul avea ca executanți pe teren preoții, unele organizații așa–zis civice și diaspora maghiară din străinătate (cum se întâmplă și în prezent). Nu trebuie uitate în acest context presiunile URSS pentru crearea în 1952 a Regiunii Autonome Maghiare, la presiunile lui Stalin, singurul caz de acest gen din țările socialiste.

După evenimentele din 1956 și mai ales după 1968, Ungaria a fost folosită de URSS ca principal factor de presiune asupra unei Românii prea independente față de Moscova. Astfel se explică și atitudinile agresive ale etnicilor maghiari din România, încurajate de guvernul de la Budapesta încă din anii ’70.

În conștiința maghiarilor de cetățenie română se inocula ideea că România trebuie pedepsită pentru atitudinea sa de independență în cadrul blocului socialist.

Exacerbarea acestei probleme era în interesul Moscovei, doarece masca foarte bine politica de abuzuri și de asimilare forțată a românilor din Basarabia (Moldova), situație unică în URSS și chiar în Europa de după 1945. Legat de aceasta, în repetate rânduri oficialii sovietici au subliniat ideea că unii vecini ai României ar putea avea revendicări teritoriale, dacă se insistă prea mult pe ideea originii comune a românilor cu cetățenii din RSS Moldovenească.

Tot în context istoric, nu trebuie uitat faptul că numeroși reformați maghiari au venit în București la începutul secolului al XVIII-lea. Cartierul Berceni și–a luat numele de la generalul Miklós Bercsényi.

Un nou val de maghiari a venit la București după înfrângerea revoluției maghiare de la 1848. Conform datelor recensământului din 1930, în acel an trăiau în București 24.052 maghiari, adică 3,76% din populație.

Aceștia erau mai ales secui. În anul 2002 mai erau 5.834 de maghiari, reprezentând 0,3% din totalul populației orașului, iar în 2011 3.359 de maghiari (0,18%). Ulterior, chiar și în perioada comunistă, în București a funcționat Liceul Maghiar, în prezent Liceul Ady Endre.

În 1950, în România a avut loc prima reorganizare administrativă după model sovietic. Cele 58 de judeţe au fost transformate în 28 de regiuni şi 177 de raioane. În 1952, are loc o primă reorganizare a acestui sistem, în cadrul căreia, prin comasarea a zece raioane din fostele regiuni Mureş şi Stalin, se înfiinţează Regiunea Autonomă Maghiară.

Care este adevăratul scop al retoricii autonomiste. O eventuală unire cu Republica Moldova, conjugată cu declinul demografic, mai accentuat în zonele unde maghiarii sunt minoritari, ar putea avea drep urmare în 5-10 ani diminuarea procentajului alegătorilor maghiari sub 5% din populație.

Avantajul maghiarilor este dat de disciplina mult mai mare la vot, comparativ cu electoratul român. Dar pe termen mediu și lung, singura șansă a politicienilor maghiari de a avea acces la resurse financiare mai consistente este deținerea controlului în trei-cinci județe și într-un parlament regional.

Conform datelor oficiale, în România sunt 1.431.807 maghiari, din care 668.471 în județele Covasna, Harghita și Mureş, așa-numitul Ținut Secuiesc. Aceasta înseamnă aproximativ 46,69% din maghiarii de pe teritoriul României. Cel mai mic județ este Covasna, cu 222.481 locuitori, mai bine de jumătate dintre ei în mediul rural.

Dintre aceștia, 164.158 sunt etnici maghiari, adică 73,81% din totalul populației din județ. Județul Harghita are o populație de 325.127 locuitori, din care peste 56% în mediul rural. 276.038 sunt etnici maghiari, adică 84,61% din totalul populației. Județul Mureș este și cel mai mare, populația județului fiind de 580.672 locuitori, dintre care 48% în mediul rural.

Aici trăiesc 228.275 de etnici maghiari, adică 39,26% din locuitori. Regiunea Mureș-Covasna-Harghita (Ținutul Secuiesc) este printre cele mai sărace regiuni ale României și ar ocupa penultima poziție în planul UDMR de reîmpărțire teritorială în 16 județe.

Și în perioada interbelică au existat încercări de reconfigurare a celor 71 de județe. Astfel, între 1929–1931, acestea au fost reorganizate în şapte directorate ministeriale, iar între 1938–1940 în zece ținuturi. Tot în aceeași perioadă, secuii erau prezenți pe teritoriul a patru județe (Ciuc, Mureș, Odorhei și Trei Scaune).

Dacă tot vorbesc despre această problemă a secuilor, pot vorbi și din punctul de vedere al experienței personale. Între 2002-2005 am avut acolo activități didactice. Cred că aceste tensiuni sunt exacerbate mai mult la nivel politic. La nivelul omului de rând, aceste probleme sunt mult mai atenuate, dovadă în acest sens fiind și căsătoriile mixte.

Mulți dintre politicienii UDMR se preocupă mai mult de propriile interese decât de reprezentarea cetățenilor care i-au ales. Nici eu și nici colegii mei nu am simțit vreo ostilitate și toți studenții de origine maghiară sau secuiască știau limba română. Destui dintre ei erau conștienți de faptul că nu au nici o șansă în afara județului de origine, dacă nu cunosc și limba română. Iar cei care nu ies din satul lor nu au nevoie să știe limba română.

S–a mai încercat paralela cu situația Catalonia. Dar sunt mari diferențe. Prima este aceea că vorbim de una dintre cele mai dezvoltate regiuni ale Spaniei, iar a doua este că circa o treime din locuitorii provinciei au declarat că vorbesc numai catalana.

În orice stat din Uniunea Europeană este obligatorie cunoașterea limbii oficiale.

Nu trebuie uitat faptul că mulți dintre liderii UDMR sunt ostili luptei împotriva corupției, la fel ca și liderii PSD și ALDE. Poate ar fi interesant de văzut legăturile de familie și de interese ale unor politicieni ai UDMR, inclusiv în perioada de până în 1989.

În același timp, ar trebui să se gândească unele minți înfierbântate dacă Ținutul Secuiesc poate fi autonom și din punct de vedere financiar. E frumoasă autonomia pe banii guvernului român.

Scopul geopolitic al autonomiei Ținutului Secuiesc este același cu acela al unei enclave model rusesc. Rusia încearcă acest subterfugiu în lipsa unei minorități rusofone, ca în Moldova sau în Ucraina. Apelează la intermediarul Viktor Orbán, care îi controlează pe o parte dintre liderii UDMR.

Primul ministru maghiar, înclină spre modelul Putin sau Erdoğan, fiind din ce în ce mai mult sateliții Rusiei. Ungaria are o imagine proastă atât în Uniunea Europeană, cât și în Statele Unite.

Nu trebuie să ne mire în acest context că abordarea de către Rusia și Ungaria a „problemei secuiești“ este aceeași de o sută de ani. Oricum, Vladimir Putin vrea să aplice pentru România butada din epoca sovietică „două bărbi, o țăcălie și o mustață fumurie“.

Dar, vorba românului, „Nu e prost cel care cere, e prost cel care dă“.

Surse:

Enigma Ținutului Secuiesc de Ovidiu Maican Extras din Revista 22/2018

25/01/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

Sistemele de apărare strategică de la valul lui Traian la scutul de la Deveselu

 

 

 

Harta provinciilor Imperiului Roman în anul 210 e.n.

 

                                                         

Franck Melen: De la valul lui Traian la scutul lui Obama

Am trasat frontiera mea (…). Am mărit ceea ce mi-a fost lăsat. Acela care, demn de Majestatea Mea, va apăra această frontieră, îmi va fi precum un fiu. Însă acela care o va abandona sau nu va lupta pentru a o apăra nu va fi fiul meu”. (Senusret III, faraon al Egiptului, 1820 î.e.n.)*

Sistemele de apărare strategică “pot fi continue, precum zidul lui Hadrian, când era în stare bună, dar se compun cel mai adesea din puncte întărite izolate, plasate astfel încât să se susțină reciproc și să împiedice un atac frontal al inamicului pe o zonă prea mare.

Prin natura lor, sistemele de apărare strategică sunt cele mai scumpe de construit și de întreținut; ele implică prezența unei garnizoane, iar existența lor este întotdeauna un semn de bogăție și de dezvoltare politică avansată”. **

Primii despre care se știe cu siguranță că au construit un astfel de sistem de apărare strategică au fost egiptenii, care, începând cu 1991 î.e.n., au fortificat cursul Nilului pe o distanță de 400 de km, între prima și a patra cataractă, în sudul regatului.

De atunci, avansul tehnologic a îmbunătățit, puțin câte puțin, conceptul de sistem de apărare strategică, însă imaginea pe care o au generalii de astăzi nu diferă fundamental de cea a faraonilor egipteni de acum 4000 de ani.

În Dacia, Decebal a construit un astfel de sistem de apărare strategică în fața romanilor, de care s-a izbit Traian în cele două războaie dacice. Decebal s-a inspirat, de altfel, din modelul oferit chiar de romani, care construiseră un astfel de sistem de-a lungul Dunării, și a folosit meșteri romani pentru a edifica fortărețele, deoarece nu dispunea de know-how.

Romanii stăpâneau foarte bine conceptul, ei având astfel de sisteme de apărare pe multe dintre frontierele lor, din Mesopotamia până în Britania și din Mauretania până în Rhaetia.

De altfel, de cum au cucerit Dacia, au și început să edifice o apărare strategică în nordul provinciei, care corespunde cu nordul Transilvaniei de astăzi, constând într-un sistem defensiv de castre militare.

În Scythia Minor, actuala Dobroge, anexată de romani mult mai devreme și care proteja Moesia și Tracia, provincii mult mai importante, sistemul de apărare strategică era ceva mai vechi și mult mai complex, fiind compus atât din fortărețe, cât și din apărări continue, așa numitele “valuri ale lui Traian” – deși nu erau construite de cuceritorul Daciei.

 

 

 

 

Provocare culturală şi turistică: Se caută o echipă care să pună în valoare Valul lui Traian

Valul lui  Traian

 

 

 

Sistemul din Dobrogea fost menținut, în diverse grade de complexitate, și de bizantini, în perioadele în care au putut păstra controlul regiunii.

Concepția strategică a romanilor nu diferea fundamental, de altfel, de cea a egiptenilor cu 2000 de ani înaintea lor sau de cea a britanicilor sau americanilor, 2000 de ani după ei.

“Politica Egiptului în privința frontierelor a reprezentat un model pentru imperialiștii de după ei, peste tot în lume. (…) Ca și egiptenii, britanicii întrețineau (în Pakistan și în Afghanistan, în secolul XIX, n.a.) o zonă administrativă unde garnizoane importante protejau populația locală; mai departe, într-o altă zonă, garnizoane importante erau cantonate în forturi în scopuri militare și, ceva mai în adâncime, exista o zonă tribală, unde doar drumurile erau apărate, în timp ce zonele învecinate erau supravegheate de miliții tribale”. ***

Romanii aveau, în Dacia și nu numai, un sistem de apărare strategică similar, pe mai multe linii, în care se foloseau de așa numiții foederati.

Regatele medievale din zonă foloseau aceeași metodă, cu unele modificări: ungurii au adoptat sistemul occidental (de origine carolingiană) al mărcilor de apărare, din care s-au născut, mai apoi, Moldova și Țara Românească.

Iar Moldova medievală avea un sistem de apărare strategică pe Nistru, format din cetățile Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Soroca și Hotin, din care erau controlate de facto și regiuni întinse de peste Nistru – un no man’s land în acea vreme -, chiar dacă acestea nu erau, oficial, sub suzeranitatea domnitorilor moldoveni.

Într-un final, în fosta Dacie romană au sosit și noii romani, americanii. Pentru care, pentru prima dată în istorie, planeta Pământ constituie tabla de șah pe care își edifică apărarea strategică. În acest an, locul în care vor fi instalați primii lor interceptori europeni din scutul antirachetă, menit să îi apere împotriva unor inamici vag definiți, a fost stabilit într-un sat de care nu prea auzise nimeni, de la marginea Olteniei: Deveselu.

Ironic, satul Deveselu se află la frontiera de odinioară a Imperiului roman, la marginea răsăriteană a fostei provincii Dacia Malvensis, dincolo de care se afla un teritoriu slab populat – actuala Muntenie – și controlat doar în teorie de către romani.

Scutul antirachetă reprezintă o nouă etapă în evoluția sistemelor de apărare strategică, adaptată la evoluția tehnologică și la apariția rachetelor intercontinentale, iar amplasarea unei părți importante a acestuia în România are o semnificație capitală. Marchează intrarea definitivă a României în Mundus Americanus, the ultimate empire, sub umbrela pax americana.

America a influențat atât de mult lumea în ultimele decenii, încât eram, deja, cultural, în această lume. Bem cu toții băuturi americane, ne îmbrăcăm în blugi și tricouri, ascultăm muzică americană și ne uităm la filme americane. Însă și tinerii din Moscova, Beijing sau Minsk fac același lucru, dar nu fac și nu vor face, probabil, niciodată parte, “oficial”, din lumea americană.

Amplasarea unei părți importante din scutul american pe sol românesc schimbă datele problemei în România. Fie că ne place, fie că nu, SUA vor avea un cuvânt din ce în ce mai greu de spus în politica și în economia românească, pentru că au nevoie de “securizarea zonei”.

Au început, deja. Chiar astăzi, ambasadorul american a dat publicității un lung comunicat în care calcă în picioare o decizie a Curții Constituționale, în care aceasta se opunea, ca demnă redută comunistă, reformării, atât de necesare, a Constituției. ****

Într-un regim juridico-politic profund corupt precum cel românesc, intervenția americană reprezintă o gură de oxigen. Și poate deschide drumuri spre democratizare și spre modernizare. Însă opoziția din politică și din justiție este atât de puternică și gata să trădeze România și viitorul ei de 100 de ori pentru a-și păstra privilegiile, încât americanii vor fi nevoiți, la un moment dat, să recurgă la metode dure de intervenție pentru a reuși.

Și e, poate, singurul mijloc de a tăia nodul gordian. Doar americanii pot înfrânge coaliția aiuritoare între cetepeii și ciutacii din presă, costiniii și pivnicerii din justiție și hoții la drumul mare din toate partidele politice, care blochează orice reformă și stopează orice progres. Și care au creat un mediu isteric și toxic în această țară, infectând o bună parte a populației cu inepțiile lor debitate zilnic.

În anumite domenii, au și reușit. Grație eforturilor americane, România are acum niște forțe speciale în armată demne de acest nume***** și a reformat armata la un nivel decent, grație lor România a început să aibă un cuvânt de spus în zonă, atât politic, pe direcția Moldova, cât și economico-energetic, pe direcția caucaziană (prin AGRI).

Însă americanii au început să securizeze și zona adiacentă: vizita senatorului McCain la Chișinău, trecută cu vederea în presa românească, înseamnă un semnal foarte important, mai ales în contextul înfrângerilor repetate din ultimul timp ale rușilor în Moldova, în ciuda unui intervenționism grosolan și mincinos.

 

 

 

 

Imagine similară

 

Foto: Baza Deveselu

 

Amplasarea scutului antirachetă la Deveselu pare să fi reaprins interesul americanilor pentru Republica Moldova, de care păreau să se dezintereseze după venirea la putere a lui Barack Obama, un material pe această temă fiind publicat de analistul basarabean Petru Bogatu.****** Unele semnale par să îi dea dreptate: România începe, încetul cu încetul, discret, să își împingă pionii dincolo de Prut. (exemplu 1(exemplu 2)

America își reconfigurează, în aceste momente, sistemul de apărare strategică. Obama a dorit să reducă dimensiunea acestuia, pentru a economisi resurse, însă complexul militaro-industrial american, care a luat proporții gigantice după Al Doilea Război Mondial, similare celui sovietic, și care dispune de pârghii importante în Congres, a reacționat și și-a impus punctul de vedere.

Acest sistem militaro-industrial nu s-a reformat după sfârșitul Războiului Rece și are nevoie de noi și noi inamici pentru a-și conserva puterea. Numărul de generali și amirali a crescut în SUA cu 13% în ultimii 15 ani, la peste 1.000, iar birocrația din Pentagon s-a mărit pe fiecare nivel.

Secretarul apărării numit de Obama, Robert Gates, a făcut eforturi disperate pentru a-i convinge pe generali că este nevoie de reforma armatei, folosind argumentele lui Dwight Eisenhower, reticent în crearea un sistem militaro-industrial american după modelul celui stalinist.

“(Eisenhower a înțeles) că până și o superputere precum Statele Unite – pe atunci aproape de zenitul puterii și prosperității comparativ cu restul lumii – nu dispune de resurse politice, economice și militare nelimitate. (…) Eisenhower era îngrijorat că iubita lui republică s-ar putea transforma într-un stat garnizoană, puternic militar, dar cu o economie în stagnare și insolvent din punct de vedere strategic”. *******

Coșmarul lui Eisenhower a devenit realitate. Militarii sunt, la Washington, la fel de puternici ca în timpul Războiului Rece, deși, după prăbușirea URSS, dominația militară a Americii a devenit totală.

Gates le-a reamintit militarilor că SUA dispun, în prezent, de peste 3.200 de avioane tactice de luptă de toate tipurile, că flota militară americană depășește următoarele 13 marine militare la un loc, din care 11 sunt ale unor state aliate, și că în 2020 Statele Unite vor avea de 20 de ori mai multe avioane stealth decât China.

Obama dorea un sistem de apărare antirachetă la scară redusă, montat pe nave militare deja existente și care ar fi presupus costuri mai mici, dar și o eficiență mai scăzută. Militarii au impus sistemul terestru, mult mai costisitor, care presupune o securizare a spațiului de risc din triunghiul Moscova-Teheran-Beijing.

Iar partea europeană a apărării împotriva triunghiului va fi securizată din Polonia și România, țări considerate suficient de sigure pentru a face parte din Mundus Americanus. Sudul triunghiului va fi securizat, probabil, printr-o întărire a alianței cu India, iar estul, din Hawaii, Japonia și Taiwan.

Turcia și India, cu ambiții regionale, vor avea, însă, mai degrabă un statut de foederati. România, ca parte a lumii americane, cât timp SUA vor mai rămâne la apogeu, are, însă, oportunitatea istorică de a sparge, cu ajutor american, blocajul ruso-turc de la Marea Neagră și bariera rusească din Transnistria. Dacă timpul are răbdare cu noi și dacă americanii vor reuși, totuși, să taie nodul gordian din politica și din justiția de la București.

Autoritățile de la București nu trebuie să uite, totuși, că acordul cu SUA nu înseamnă o garanție că America ne va apăra. Singura garanție e propria noastră forță, pe care ar trebui să o citim printre rânduri și în comunicatele ambasadei americane de la București.

“Căci experiența de milenii nu cunoaște excepții: dacă potențialului tău aliat nu-i convine la un moment dat să te susțină, va găsi motiv să se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor asumate. Și invers: dacă îi este de folos cuiva la un moment dat să te susțină, va face acest lucru și fără tratate prealabile”. *********

A spus-o un fost spion rus. Unul care și-a trădat țara și a fugit în Occident, știe despre ce vorbește.

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

John KEEGAN, “A History of Warfare”, Londra, 1993 / L’Esprit Frapeur, 2000

** Ibidem

*** Ibidem

**** de pe Hotnews

***** vezi contribuția decisivă americană și britanică pe romanianspecialforces.com

****** pe blogul său de pe voceabasarabiei.net

******* potrivit Newsweek, august 23&30, 2010, p. 5 (traducere personală)

******** Ibidem

********* Victor Suvorov, “Ultima Republică. II. Cauza Sfântă”, Editura Polirom, 2011, p. 107

17/12/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Demontarea unei mari și nerușinate minciuni istorice, aceea că românii din Transilvania și Banat trăiau în regatul maghiar și în imperiul austriac în mare prosperitate, iar unirea cu România a dus la decăderea celor două provincii

  

  „Iar a tăcea și lașii știu! Toți morții tac! Dar cine-i viu Să râdă! Bunii râd și cad!” (George […]

 

 

 

 

101 ani de România, mai mult decât 1000 de ani de regate și imperii 

 

 

 

 

„Iar a tăcea și lașii știu!
Toți morții tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd și cad!”


(George Cosbuc – Decebal către popor)

 

 

De 101 ani, românii sunt otrăviți zi de zi cu o mare minciună istorică, aceea că în Transilvania și Banat, trăiau în mare prosperitate în imperiul habsburgic sau în regatul maghiar, iar unirea cu România a dus la decăderea celor doua provincii.

Realitatea cifrelor este cu totul alta: Transilvania și Banatul erau o periferie săracă a imperiului austriac și apoi, între 1867-1918, o periferie și mai săracă a regatului ungar.

Pentru cei care împraștie și azi cu obrăznicie mitul imperiului civilizator avem, mai jos, un tabel cu nivelurile PIB/locuitor din toate provinciile blestematului imperiu:

 

 

 

 

 

 

Sursa: Regional Income Dispersion and Market Potential in the Late Nineteenth Century Hapsburg Empire, Max Stephan Schulze, © Max-Stephan Schulze, London School of Economics. November 2007. (Click pe imagine pentru mărire!)

 

Să spunem și cifrele, pentru a nu rămâne nicio umbră de îndoială: 

 

PIB/locuitor în Transilvania era, la 1910, 1.632 dolari (1990), în vreme ce Austria de Jos avea 3.780 dolari, Boemia 2.782, malul stâng al Dunării 1.900 dolari, malul drept al Dunării 1.878 dolari, bazinul Dunării și al Tisei 2.521 dolari, Austria avea o medie de 2.334 dolariUngaria avea 1.887 dolari media, iar media imperiului era de 2.164 dolari.

 Mai sărace decât Transilvania erau doar Galiția, Dalmația, Bucovina (provincii imperiale) și Croația-Slavonia (parte a regatului maghiar).

În ciuda tuturor minciunilor care ne mânjesc ochii și urechile de zeci de ani, Transilvania și Banatul s-au dezvoltat în timpul și datorită administrației romanești, în ultimii 101 de ani. 

Iată unde ne aflam astăzi:

Ungaria are trei macro-regiuni:

 

 

  1. a) Kozep-Magyarorszag-Centru, cuprinzând regiunile Budapesta și Pesta

  2. b) Dunantul-Transdanubia, cuprinzând regiunile Kozep-Dunantul- Transdanubia Centrala, Nyugat-Dunantul- Transdanubia vestică și Del-Dunantul- Transdanubia sudică

  3. c) Eszak es Alfold- Marea campie si Nordul, cuprinzând regiunile Eszak-Magyarorszag- Nordul Ungariei, Eszak-Alfold- Nordul marii câmpii și Del-Alfold- Sudul marii câmpii.

 

 

Sursa: Extrase din Eurostat (Click pe imagine pentru mărire!)

 

 

 

 

 

 

 

Transilvania de azi este împărțită în două regiuni de dezvoltare: Centru și Nord-Vest, iar Banatul se află în regiunea Vest.Ce constatăm? 

Nivelul de performanță economică este clar superior în toată Transilvania față de partea de est a Ungariei, față de partea de sud și față de regiunea din jurul capitalei Budapesta (adică față de trei sferturi de Ungaria): dacă regiunea Centru are un PIB/locuitor (metodologia PPS – standardul puterii de cumpărare) de 60% din media UE, iar regiunea Nord-Vest are un PIB/locuitor (PPS) de 56% din media UE, macro-regiunea Eszak es Alfold (estul Ungariei, practic) are un PIB/locuitor (PPS) de numai 45% din media UE (regiunea Eszak-Magyarorszag- 46%, Eszak-Alfold- 43% si Del-Alfold – 48%).

Ba chiar și regiunea Pesta din jurul Budapestei se află sub nivelul Transilvaniei (53 % din media UE -PIB/locuitor pentru maghiarii de aici)!

Banatul românesc (regiunea Vest), cu un PIB/locuitor (PPS) de 67% din media UE, depășește, cu atât mai mult, toate aceste regiuni maghiare.

De fapt, în afară de regiunea Kozep-Magyarorszag din jurul capitalei (care include Budapesta) cu un PIB/locuitor (PPS) de 104% din media UE și de regiunile de la graniță cu Austria, Kozep-Dunantul și Nyugat-Dunantul – 63%, respectiv 72%, restul Ungariei nu atinge nivelul de dezvoltare din Transilvania și Banat! 

Orașele Transilvaniei și Banatului erau niște biete orașele de provincie pe vremea imperiului austriac și a regatului maghiar, iar modul cum arată astăzi se datorează covârșitor ultimei sute de ani. 

Iată cum arată lista marilor orașe din regatul Ungariei, confrom recensământului de la 1910

(sursa: Kogutowicz Karoly, Hermann Gyozo: Zsebatlasz: Naptarral eș statisztikai adatokkal az 1914. evre. Magyar Foldrajzi Intezet R. T., Budapest 1913) și ce au ajuns astăzi acele orașe:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 1910, cel mai dezvoltat oraș din Transilvania și Banat, Timișoara, nu se afla printre primele 20 din imperiu, iar Clujul nu era printre primele 40.

În cei 101 ani de administrație românească, toate cele patru orașe transilvănene din tabelul de mai sus au crescut puternic: Clujul a crescut de 5 ori, Oradea de aproape 4 ori, Aradul de peste 3 ori și Timișoara de aproape 5 ori.

Trei din ele (mai puțin Aradul) depășesc Debrecen-ul (al doilea oraș maghiar astăzi) ca populație, economie, influență, recunoaștere internațională.Toate patru depășesc Szeged-ul din toate punctele de vedere.

Nemaipunând la socoteală că și Brașovul are aproape 300.000 locuitori (290.167, mai exact), crescând de 6 ori ca mărime în ultima sută de ani.

Clujul și Timișoara sunt astăzi mari centre universitare și economice, indicatorul PIB/locuitor aici fiind depășit, în Ungaria, doar de capitala Budapesta. Oradea și Aradul au o putere economică similară Clujului și Timișoarei.

În Transilvania și Banat, România a construit 8 aeroporturi (Cluj, Timișoara, Arad, Satu-Mare, Baia-Mare, Târgu-Mureș, Sibiu, Oradea).

În toată Ungaria sunt 9 aeroporturi.Trăgând linie, putem concluziona că Transilvania și Banatul s-au dezvoltat în ultima sută de ani, de la niște provincii îndepărtate și sărace ale imperiului habsburgic sau ale regatului maghiar, la un nivel pe care majoritatea teritoriului maghiar doar îl visează; prăfuitele orașele ardelene de la 1910 au devenit astăzi metropole europene, cum în Ungaria nu există, cu mari universități, cu economie dezvoltată și cu recunoaștere internațională.

Szeged și Debrecen, perlele regatului maghiar de odinioară, sunt azi niște orașe de talie medie, fără strălucire și cu iz provincial, care nu ar avea loc printre primele 10 orașe românești. De ce? Simplu: pentru că în Ungaria, Budapesta sufocă totul în jur.

Kozep-Magyarorszag, zona din jurul capitalei maghiare concentrează jumătate din economia țării vecine, pe când la noi regiunea București-Ilfov abia deține 27% din economia țării.

 Și se mai plânge UDMR-ul că România este un stat ultra-centralizat, în care toate resursele se strâng la București!

Cât de ridicole par astfel de lamentări, când ne uităm la cifrePentru a înțelege exact ce drum s-a parcurs din 1918 încoace îi sfătuiesc călduros pe toți criticii administrației românești din Ardeal să facă un drum până în Bistrița-Năsăud. În anul 1910, aici era cel mai sărac colț al regatului maghiar. 

Statisticile de atunci (recensământul imperial) ne arată aici o zonă nedezvoltata, puțin populată, lipsită de viață culturală reală, un loc unde urbanitatea nu era deloc marcantă.

Mai puțin de o șesime din populație locuia în orașe. Bistrița era un târgușor cu abia puțin peste 13.000 locuitori.

Astăzi, Bistrița-Năsăud a rămas un județ mic, muntos, cu o populație de mai puțin de 330.000 de locuitori, unul dintre puținele județe transilvane fără aeroport, fără vreo mare companie, lipit de Carpați. Nicio autostradă nu trece pe acolo, niciun proiect de autostradă nu trece pe acolo.

Nicio magistrală feroviara importantă. Singurul dar mare pe care Dumnezeu l-a făcut bistrițenilor este frumusețea ireală a lacului Colibița.

Cu toate acestea, drumurile sunt impecabile, iar municipiul Bistrița este unul dintre cele mai curate și mai bine îngrijite orașe din România. Plâng unii după gospodarii sași care au plecat din orașele bistrițene?

Duceți-va să vedeți ce au făcut gospodarii români: toate fațadele clădirilor istorice arată impecabil și blocurile lucesc de curățenie, spații verzi aerisite, îngrijite, monumente istorice refăcute, o sumedenie de fabrici, mai mici sau mai mari, dezvoltate de zeci de antreprenori.

Clădirile publice sunt toate refăcute, splendid renovate.Bistrița este, astăzi, un oraș de peste 93.000 locuitori (sursă: Timponline.ro) în care nu simți niciun moment provincia. Viața culturală există din plin și nu e deloc formală.

Două lucruri fac din Bistrița o experiență excepțională.

Dintre multele monumente istorice care astăzi sclipesc a nou, se remarcă Palatul Culturii, fosta „Casa asociației meseriașilor din Bistrița” (în germană Bistritzer Gewerbeverein), un palat somptuos care găzduiește o sală de spectacole superbă, decorata cu un candelabru imens și săli de concerte de cameră pline de mici formații care repetă într-un entuziasm care numai provincial nu este.

Aici au loc spectacole de teatru sau concerte, inclusiv cele ale artiștilor locali. Clădirea este spectaculoasă nu datorită arhitecturii, ci datorită unei efervescențe culturale incredibile, care nu ar fi fost niciodată posibilă la periferia unui imperiu arogant, dar decadent.

Pe de altă parte, modernitatea se arată din plin în clădirea spitalului județean de urgență: totul este nou, aparatura este de ultima generație, cele trei blocuri operatorii sunt întru totul contemporane și, lucrul cel mai important, aici s-au mutat de la Cluj 40 de medici în floarea vârstei, care s-au simțit imediat prețuiți.

Un simbol al unei Românii europene, integrate și dezvoltate, acest spital incredibil de nou și de bine pus la punct, unul dintre cele mai bine refăcute și dotate spitale din țara.Așa arată astăzi locul cel mai sărac din regatul maghiar de acum 101 ani!

Un oraș în care nu o să vezi niciun cerșetor. Un județ de talie medie, cu viață culturală, cu industrie electronică și electrotehnică, cu un spital de mileniul III și cu o comunitate de antreprenori și de gospodari de toată isprava.

 Un succes al României moderne de care vorbim prea puțin. Periferia mică și sărăcăcioasă a regatului Sfântului Ștefan s-a transformat, după 101 ani, într-un mod impresionant.

Așa arată, oare, un loc supus unei administrații balcanizate și super-centralizate, cum o numesc unii? 

Câți dintre noi ne mai întrebăm cum ar fi arătat acest loc dacă rămânea în afară României, într-un stat străin și indiferent cu provinciile de graniță?

Și dacă tot vorbim de Bistrița-Năsăud, să nu uităm că, acum 101 ani, unii dintre cei mai importanți români veneau de aici: Andrei Mureșan, Liviu Rebreanu, cel mai influent și mai „European” prozator român și George Coșbuc, unul dintre cei doi mari poeți ardeleni de dinainte de Unire, pe nedrept minimalizați de dictatura minților înguste.

Ultimii doi, membri ai Academiei Române.

Cel care ne-a lăsat cea mai expresivă traducere a „Divinei Comedii”, Coșbuc, ar trebui recitit de sute de ori în ziua de astăzi.

Închei cu un exemplu: tulburătoarele versuri din „Decebal către popor”, o poezie scrisă în 1896 pentru a fi rostită (măcar în gând) de fiecare român.

O poezie pe care unii o ocolesc cu grijă, de fiecare data când ar trebui s-o recitesca.

Cei care s-au obișnuit să își câștige liniștiți salariile și pensiile tăcând în două-trei limbi străine, s-ar putea cutremura dacă ar auzi pe cineva șoptindu-le la ureche:

 

„Ei sunt români! Și ce mai sunt?

Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Și nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!”                                                                                     

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!”

 

 

 

Citiți și:

Contrar propagandei secesioniste mincinoase: Înainte de 1918, Regatul României era mai prosper decât Ardealul și Banatul austro-ungare!

 

(I)Contrar propagandei secesioniste mincinoase: Înainte de 1918, Regatul României era mai prosper decât Ardealul austro-ungar!

(II)Contrar propagandei secesioniste mincinoase: Înainte de 1918, Regatul României era mai prosper decât Ardealul austro-ungar!

(III) Contrar propagandei secesioniste mincinoase: Înainte de 1918, Regatul României era mai prosper decât Ardealul austro-ungar!  

 

 

 

 

 

Surse:

  Petrișor PEIU,  http://www.rgnpress.ro/rgn_18/categorii/analize-interviuri/31964-prof-petrisor-peiu-101-ani-de-romania-mai-mult-decat-1000-de-ani-de-regate-si-imperii.html

http://www.justitiarul.ro/101-ani-de-romania-mai-mult-decat-1000-de-ani-de-regate-si-imperii/

 

 

 

 

 

 

 

Petrişor Gabriel Peiu este doctor al Universităţii Politehnica din Bucureşti (1996), şef de lucrări la aceeaşi instituţie; a fost consilier al Primului Ministru Radu Vasile (1998-1999) şi al Primului Ministru Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003-2004); preşedinte al Sidex Galaţi (1999-2000) şi administrator al Romtelecom (1997-2000), Omniasig (1999-2001) şi Electroputere (2004-2005).Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

09/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: