CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

NEOREVIZIONISMUL EXTREMIST MAGHIAR SUB STINDARDELE NATO ŞI ALE UNIUNII EUROPENE

Katalin Novak, aleasă în martie președinta Ungariei se află într-o vizită privată în România, fiind invitată sâmbătă la un eveniment cultural din Alba Iulia.

Katalin Novak va participa la dezvelirea statuii principelui Gabor Bethlen în centrul municipiului Alba Iulia.

Președinta Ungariei a făcut vineri, 20 mai, o vizită la Cluj-Napoca, unde s-a întâlnit cu liderul UDMR, vicepremierul guvernului României, Kelemen Hunor (foto).

Cu acest prilej, ea a declarat: „Astăzi m-am întâlnit cu Hunor Kelemen, Președintele RMDSZ ( rom.UDMR), Viceprim-ministru al României. În calitate de președinte al Ungariei, consider că este prioritatea mea să reprezint toți maghiarii, deoarece nu contează pentru mine dacă cineva locuiește în interiorul sau peste graniță. Ungurii sunt maghiari, punct”, a scris Katalin Novak pe Facebook.

Novák Katalin

Kelemen Hunorral, az RMDSZ elnökével, Románia miniszterelnök-helyettesével találkoztam ma. Köztársasági elnökként kiemelt feladatomnak tartom az összmagyarság képviseletét, így számomra nincs különbség a tekintetben, hogy valaki határon innen vagy túl él. A magyar az magyar, s pont.
———


Today I met with Hunor Kelemen, President of RMDSZ, Deputy Prime Minister of Romania. As the President of Hungary, I consider it my priority to represent all Hungarians, as it makes no difference to me whether someone lives inside or across the border. Hungarians are Hungarians, period.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, persoane stând jos şi interior
Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi interior
Lehet, hogy egy kép erről: 10 ember, álló emberek és öltöny

Reacția MAE al României:

Un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat. Ca urmare a mesajului prin care Katalin Novak și-a asumat calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent că aceștia locuiesc în interiorul sau în exteriorul granițelor Ungariei, Ministerul de Externe l-a contactat imediat pe ambasadorul Ungariei în România și i-a transmis „preocuparea părții române față de declarația de mai sus”.
Astfel, în măsura în care declarațiile Președintelui Ungariei, aflată în vizită privată în România, se referă și la cetățenii români de etnie maghiară, este de subliniat că, potrivit dreptului internațional, un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat.
„În plus, responsabilitatea primară pentru respectarea drepturilor identitare (etnice, culturale, religioase, lingvistice) ale cetățenilor români de etnie maghiară revine României, ca stat de cetățenie, Ungaria, ca stat înrudit, având cel mult un interes în consolidarea legăturilor culturale”, a precizat ministerul condus de ministrul Bogdan Aurescu.

În sprijinul acestor afirmații, MAE a invocat Raportul din 2001 al Comisiei de la Veneția privind tratatementul preferential acordat minorităților naționale de statul înrudit, și Declarația din 2001 a Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale al OSCE intitulată Suveranitate, responsabilitate și minorități naționale.
„Prin urmare, astfel de declarații nu corespund standardelor europene în materie și nici spiritului Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară (semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996) și Declaraţiei de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa secolului XXI (adoptată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002), în acest an fiind marcate două decenii de la adoptarea acesteia”, se arată în comunicatul MAE.

* * *

Astăzi, Ungaria, membră a Uniunii Europene, îşi reiterează politica extremist-revizionistă, adaptând-o noilor realităţi. În ultimii ani, unii dintre „teoreticienii“ revizionismului ungar au renunţat la promovarea unor revendicări teritoriale directe, conştienţi de imposibilitatea realizării lor, apelând la forme indirecte, dar nu lipsite de subtilitate.

După aderarea Ungariei şi a României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi integrarea în Uniunea Europeană, neorevizioniştii unguri au operat adaptări de strategie şi tactică, transferând partea de acţiune, în contradicţie vădită cu ideea europeană, pe seama unora dintre organizaţiile revizioniste extremiste ori cu caracter paramilitar, dintre care pot fi menţionate: “Garda Maghiară”, ”Noua Gardă Maghiară”, “Legiunea Secuiască”, “Descălecarea 2000”, “Mişcarea de Ungaria a Tineretului”, “Tinerii Maghiari Uniţi”, “Societatea Trianon”.

Spre deosebire de perioada interbelică, „ideologii“ revizionis­mului ungar nu mai enunţă, explicit şi agresiv, pretenţia de a anexa Transilvania în virtutea unui aşa-zis drept istoric, dar într-o măsură mai mare decât în trecut fac caz de aşa-zisa nerespectare a dreptului maghiarilor din România, punând un accent deosebit pe necesitatea acordării autonomiei, autodeterminării şi autoguvernării, mai nou şi mai curajos, autonomia teritorială a aşa-zisului Ţinut Secuiesc.

Se ridică fireasca întrebare dacă naţionalism-iredentismul, revizionismul şi tendinţele separatist-autonomiste maghiare îşi găsesc motivaţia în anume trăsături specifice psihologiei naţiunii şi poporului ungar? Componentele psihologice şi caracterologice proprii gândirii şi mentalităţii ungureşti nu pot şi nu trebuie ignorate din analizele şi judecăţile de valoare referitoare la politica naţionalist-şovină, revizionistă maghiară, având în vedere că:

  • De aproape două secole, dacă nu chiar mai bine, vecinilor noştri unguri (şi concetăţenilor noştri de etnie maghiară) li s‑a inoculat spiritul superiorităţii de rasă şi naţiune.
  • Li s-a vorbit – mai ales de către Biserica catolică – despre misiunea lor „civilizatoare“ în această parte a Europei.
  • De peste 150 de ani, şcoala, biserica, istoriografia, mass-media etc. au sădit în sufletul ungurilor sentimentul de naţiune dominantă şi dominatoare, le-a insuflat ideea de stăpâni ai unor teritorii aflate, cândva, în evul mediu, sub dominaţia ori în orbita Budei.

Astfel, în psihologia colectivă şi în ideologia etnosului ungar s‑a întipărit – aproape ca o a doua natură – obsesia „menirii“ şi „obligaţiei“ de a menţine ori de a reface, prin orice mijloace, acea ficţiune istorică a „Ungariei Mari“, care a fascinat şi continuă să fascineze de câteva generaţii spiritualitatea ungurească.

Constantă a mentalităţilor claselor conducătoare ungare, ideea superiorităţii şi dreptului asupra teritoriilor cucerite în timp de regii arpadieni sau angevini era puternic înrădăcinată în conştiinţa colectivă a poporului ungar. Ea a apărut şi s-a manifestat indiferent de concepţiile politice, de locul ocupat în spectrul politic, atât în Ungaria, cât şi în diasporă, accentuându-se pe măsură ce trecea timpul, astfel încât „ar fi bine să nu cădem în aceeaşi greşeală comisă până în preziua Dictatului de la Viena (30 august 1940), când, deşi cunoşteam uneltirile întreprinse împotriva ţării noastre, am aşteptat nepregătiţi ziua fatală în care conducerea de atunci a României, timorată şi derutată, a recunoscut sentinţa criminală“ impusă de Germania hitleristă şi Italia fascistă.

Şi totuşi, dincolo de resorturile psihologice, dincolo de „argumentele“ şi „justificările“ izvorâte din interpretarea tendenţioasă a istoriei, dincolo de folosirea cu rea-credinţă a instrumentarului sociologiei, psihosociologiei şi etnosociologiei, dincolo de eforturile susţinute de a drapa naţionalismul, şovinismul, iredentismul, revizionismul în faldurile acestei idei a „Ungariei Mari“, politica promovată de Budapesta, de minoritatea maghiară din România ori de emigraţia maghiară faţă de ţara noastră îşi găseşte şi o motivaţie – mai prozaică, e drept – bazată pe considerente geopolitice şi economice, între care menţionăm:

  • Ungaria (93.030 kmp) a deţinut în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), pe lângă importante teritorii locuite de slovaci, sârbi, croaţi, sloveni, şi teritoriul de peste 101.000 kmp al Transilvaniei.
  • Bogăţiile solului – terenurile arabile din Podişul Transil­vaniei, Câmpia de vest şi Banat, densa reţea hidrografică, pădurile etc. – şi subsolului transilvan – gazele naturale din judeţele Mureş şi Sibiu (în primul rând, gazul metan, unul dintre cele mai pure din lume – concentraţia de metan ajunge la 99%), cărbunele (brun în judeţele Braşov, Cluj, Hunedoara, Sălaj; huila în judeţul Hunedoara; lignitul în judeţele Bihor, Sălaj, Covasna), manganul, minereurile feroase şi neferoase (exploatate în Banat, judeţul Cluj, în perimetrul Munţilor Apuseni, Poiana Ruscăi şi Pădurea Craiului, în Maramureş şi în alte locuri) – diversificata reţea de căi rutiere şi feroviare, gradul ridicat de urbanizare al localităţilor, toate acestea constituie o atracţie irezistibilă a Ungariei pentru spaţiul intracarpatic.
  • Infrastructura industrială creată în Transilvania (la Braşov, Timişoara, Hunedoara, Reşiţa, Arad, Cluj, Târgu Mureş, Sibiu, Mediaş, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Făgăraş) constituie un alt factor motivaţional al Ungarirei, care vede aici un însemnat potenţial economic.
  • altă motivaţie a politicii naţionalist-revizioniste ungureşti şi a interesului pentru spaţiul intracarpatic îşi poate găsi explicaţia în deosebitul rol strategic de apărare oferit de lanţul muntos al Carpaţilor care înconjoară Transilvania, lanţ ce reprezintă o barieră naturală greu de trecut dinspre est spre vest.

Raffay Ernő, într-un articol apărut în „Magyar Fórum“ susţine cu tărie că „[…] obiectivele maghiarimii trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor“.

În ceea ce priveşte eventualele reanexări teritoriale, acelaşi autor apreciază că „guvernele ungare din anii ’90 au irosit, au lăsat neexploatate posibilităţi existente “.

În opinia sa, „[…] procesul de dezmembrare a Iugoslaviei şi Cehoslovaciei a purtat în sine o mare posibilitate de a redobândi măcar o parte din drepturile noastre. […] 75 de ani au fost suficienţi ca timp de toleranţă.

Tocmai de aceea, obiectivele maghiarilor trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre de baştină, modificarea frontierelor “.

Tocmai pentru realizarea acestui scop acţionează, atât în planul operaţiunilor speciale secrete, cât şi făţiş – în forme legale, ori împotriva legii – noile organizaţii ale frontului neorevizionist.

Din varii motive,  autoritatile române  – cu cateva excepţii singulare – au evitat sistematic o interpretare şi aplicare “stricto sensu” a legilor sfidate de militanţii radicali ori de extremiştii  maghiari.

Frontul neorevizionist maghiar din România

La 25 decembrie 1989, în plină desfăşurare a evenimentelor asociate afirmării noii puteri, a fost anunţată constituirea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România. Era prima expresie a dreptului la liberă asociere, exercitat după abolirea puterii totalitare a Partidului Comunist.

Noua formaţiune politică, în fapt un “front al mai multor orientări ideologice”, nu a apărut pe un teren nepregătit. Szűrös Mátyás, fondatorul doctrinei panma­ghiare, avusese contacte cu Domokos Géza, primul preşedinte al U.D.M.R. şi cu alte figuri reprezentative ale maghiarilor din România, între care: Sütő András, Fazekas János, Kányádi Sándor, Szabó T. Attila ş.a.

De la Budapesta, în spiritul doctrinei panhungariste, Antall József, şeful primului guvern maghiar rezultat după alegeri libere, a dat semnalul: “Doresc să fiu prim-ministrul celor 15 milioane de unguri din lume !”

Prim-ministrul Guvernului Slovaciei a replicat prompt: “cetăţenii de origine maghiară ai Slovaciei îşi au propriul prim-ministru, acela al Slovaciei“. De la Bucureşti, nu se ştie, încă, dacă s-a luat vreo atitudine.

Iniţial, U.D.M.R. nu a făcut referiri publice la autonomia teritorială a comunităţii maghiare din România, acest obiectiv al neorevizionismului maghiar fiind asumat, până la apariţia orientărilor ideologice şi a organizaţiilor “rivale”, de către asociaţiile neorevizioniste din Ungaria, conduse de maghiari din România.

Aşa, de exemplu, Tőkés László şi Sütő András au fondat şi condus “Societatea Pro Transilvania “, cu sediul la Budapesta, dar cu centrul de greutate al activităţii în România.

Premergător integrării României în Uniunea Europeană, începând din a doua jumătate a anului 2006, odată cu perspectiva înregistrării Uniunii Civice Maghiare ca partid politic, U.D.M.R. se radicalizează şi devine exponenta publică a revendicării autonomiei pe criterii etnice şi a declarării limbii maghiare ca limbă oficială în zonele locuite şi de cetăţenii români de naţionalitate maghiară.

În septembrie 2006, după Adunarea Naţională a Secuilor, Markó Béla a anunţat, la 23 septembrie 2006, la Miercurea Ciuc, constituirea Uniunii pentru Ţinutul Secuiesc, alcătuită din consiliile locale din zonă, declarând că U.D.M.R. are în vedere şi un referendum pentru autonomie.

Numărul secuilor din România variază, după diferitele surse, între 150 şi 831 persoane, ceea ce este de natură să demaşte o diversiune şi nu numai atât. Pentru ca organizaţiile politice prin care reprezentanţii ungurilor au acces la privilegiile puterii să nu fie, cel puţin direct, implicate în atentate la adresa Constituţiei României, neorevizioniştii şi extremiştii dreptei maghiare se folosesc de “secui” şi de “Ţinutul Secuiesc”, ca de un simbol.

Declaraţia liderului U.D.M.R. a atras imediat reacţiile vehe­mente ale partidelor politice, mai puţin ale Partidului Naţional Liberal, care guverna cu Markó Béla ca viceprim-ministru.

Tot mai frecventele derapaje anticonstituţionale ale U.D.M.R., dar mai ales escaladarea provocărilor naţionalist-separatiste ale coloanei a V-a a internaţionalei neorevizioniste, a determinat reacţii energice, dar nu şi suficiente luări de poziţie în Parlamentul României

Pe fondul nepermisei toleranţe a autorităţilor, Garda Maghiară – a cărei simbolistică are puternice conotaţii care fac trimitere la regimul nazist, aşa cum este ea prezentată pe site-ul oficial al organizaţiei – şi-a sporit interesul faţă de Transilvania.

Tabăra organizată de asociaţia Tineretul Maghiar din Ardeal (Erdélyi Magyar Ifjak – EMI) a constituit un bun prilej pentru liderul organizaţiei extremiste „Garda Maghiară” de la Budapesta, Vona Gábor, pentru a-şi afirma viziunea cu privire la Transilvania. Reluând placa revizuirii Tratatului de la Trianon, Vona Gábor şi-a mascat discursul, dar a afirmat, totuşi, tranşant că „întreaga naţiune maghiară se va trezi pentru a se uni din nou”.

 Foto: Vona Gábor, liderul Jobbik şi al Gărzii Maghiare : „Maghiarii şi rromii se pot uni atunci când este vorba  de «duşmanul comun» din Transilvania”.

Asemenea declaraţii avertizează asupra unor grave şi pericu­loase surprize. Cine poate fi duşmanul comun din Transilvania şi cum se va lupta împotriva lui?

Un caz în care s-a dispus interdicţia temporară a prezenţei în România este cel al lui Bayer Zsolt (n. 1963, Budapesta), membru fondator al Partidului FIDESZ, jurnalist în presa scrisă şi în televiziune – realizator al serialului de 65 de episoade „1100 de ani în centrul Europei”– şi autor al mai multor volume cu tematică naţionalistă ungară.

Mediatizator fervent al radicalilor maghiari reuniţi în „Uniunea Civică Maghiară”, „Consiliul Naţional Secuiesc” şi „Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania”, Bayer Zsolt s-a consacrat turismului propagandistic neorevizionist în țara noastră, promovând în adunările publice ale organizaţiilor menţionate un discurs radical-extremist, cu atacuri directe şi virulente la adresa Constituţiei României.

Aceste teze, afirmate de-a lungul multor decenii, au creat şi un sistem de reflexe ce au influenţat sever evoluţia şi comporta­mentul oamenilor de naţionalitate maghiară, pentru care – oriunde s‑ar afla, raporturile cu „ţara“ înseamnă în toate împrejurările raporturi de subordonare faţă de Budapesta şi de dominaţie spre ţările în care trăiesc ca minoritari.

 Legat de aceste raporturi sunt dirijate în aceeaşi direcţie şi activităţile religioase, economice, culturale etc.

Argumente „istorice“, provenite din arsenalul imperialismului ungar: „Transilvania după anul 896 şi până la 1918 a constituit totdeauna o unitate indivizibilă, fiind o parte organică a Ungariei istorice; abia între 1920 şi 1940 a fost integrată în România Mare“, declara Bajcsy-Zsilinszky Endre, un politician naţionalist radical ungur din perioada interbelică.

Afirmaţia este evident falsă, deoarece Transilvania nu a aparţinut Ungariei decât între anii 1867-1918, în perioada dualismului austro-ungar, iar Ardealul de nord , ca efect al Dictatului de la Viena din 30 august 1940,a fost ocupat până la 25 octombrie 1944.

Pentru a diminua până la anulare argumentul numeric, cel al naţiunii majoritare, şi a minimaliza principiul wilsonian – dreptul naţiunii celei mai numeroase din Transilvania de a-şi decide soarta – revizionismul recurge la argumente abstracte, ca de exemplu: „Transilvania este incomparabil mai mult şi altceva decât simplul amestec de atâţia unguri, atâţia români şi atâţia germani“.

La acest argument subscrie şi Göncz Árpad, fost preşedinte al Ungariei, care, referindu-se la populaţie, are în vedere „toţi fiii Ardealului, întrucât calităţile într‑adevăr ungare şi umane ale Ardealului s-au format în cursul istoriei în aşa fel, încât în sufletul fiilor Ardealului unitatea Statului ungar nu a pierdut nimic din realitatea sa istorică“

În privinţa românilor din Transilvania, revizionismul ungar propagă aserţiuni de genul: „infiltrarea românilor rămaşi sub stăpânirea otomană în Balcani – dar şi în Moldova şi Muntenia – are un caracter categoric antiungar. Infiltrarea a luat proporţii considerabile în sec. XVIII şi se leagă de dorinţa Vienei, transformată într-o tendinţă instituţionalizată, ca numărul ungurilor şi secuilor să fie redus în Transilvania cu orice preţ, pentru a-i transforma pe aceştia în populaţie minoritară…“

.

De această „manevră“, de a schimba raportul numeric dintre români şi unguri în Transilvania, aveau să se folosească politicienii, întrucât „înfiinţarea României Mari s-a putut realiza sub conduce­rea mult talentatului escroc internaţional care a fost Ion Brătianu“, în timp ce „existenţa europeană milenară“ a Ungariei istorice reprezintă „o misiune înaltă, o misiune care trebuie asumată şi în viitor, aceasta fiind impusă de situaţia internaţională a Ungariei şi de importanţa ei inalterabilă“.

În viziunea revizioniştilor unguri, o asemenea „misiune înaltă“ nu va putea fi alterată nici de „marea majoritate“ românească din Transilvania, ce se compune din „urmaşii acelora care în secolele XVII-XVIII s-au infiltrat ca refugiaţi în Ţara Sfântului Rege Ştefan, unde au fost primiţi cu generozitate, oferindu-li-se adăpost, deşi ei (românii) nu se puteau lăuda nici cu valori culturale, nici cu capacitatea de a organiza un stat şi nu erau susţinuţi nici de eforturi istorice ori de darul de a putea fi utili“.

În aceeaşi viziune, înfăptuirea României Mari a fost facilitată de „ciuma epocii noastre“ adică de „principiul majorităţii etnice“.

Din perspectiva fostelor naţionalităţi din Ungaria Mare (români, slovaci, sârbi, ruteni etc.), existenţa imperiului ungar a depins de folosirea severă a puterii şi de controlul exercitat asupra tuturor domeniilor sociale, fără vreo excepţie. Dar hungarismul mistifică istoria (cum se vede) şi îşi susţine propriul cult prin propagandă, considerându-se abilitat să fie stăpânul absolut al istoriei.

Cu o asemenea funcţiune şi încărcătură teoretică, hungarismul nu consideră posibilă nicio alianţă cu românii.

Ca încheiere la întrebarea „Alianţă sau revizuire teritorială“, îl vom cita pe David Prodan:

„Acel orgoliu al poporului maghiar, al culturii şi civilizaţiei sale, orgoliu cultivat cu o consecvenţă de invidiat, pornind de la înalta intelectualitate şi clasele diriguitoare şi coborând până la cetăţeanul de rând, un orgoliu care nu-şi găseşte termen de comparaţie poate la niciun alt popor din Europa.

O ură deosebită faţă de poporul român înainte de toate, primul în ierarhia resentimentelor sale. Urăsc neîmpăcat însăşi existenţa noastră. Singur poporul maghiar e dotat cu toate virtuţile în această parte de lume şi de-a lungul secolelor e singurul dedicat ingratei opere de civilizare. Concluzia se impune: el e singurul chemat să domine în această parte a Europei, el singur putând avea misiunea de a face operă civilizatoare printre aceste popoare“.

În această situaţie, şi ţinând cont de evenimentele de la Târgu Mureş din martie 1990, românii, indiferent de opţiunile şi simpatiile lor politice, ar trebui să fie conştienţi că ţara noastră se găseşte din nou, ca şi în vara anului 1940, într-o zonă geopolitică în care frontierele au devenit foarte fluide.

Chiar dacă atât România, cât şi Ungaria fac parte din Alianţa Nord-Atlantică şi din Uniunea Europeană, situaţia de la frontierele de nord-est este deosebit de complexă şi periculoasă, îndeosebi după ce Kremlinul a reacţionat la declaraţiile unor personalităţi politice româneşti în legătură cu posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România.

În disonanţă cu acest deziderat românesc, imediat după anul 1990, în Germania au apărut idei şi preocupări teoretice care încearcă să „convingă popoarele Europei de binefacerile redimensionării statelor“.

Între ideologii „noii ordini germane“, o figură aparte o reprezintă profesorul Leopold Kohr care, în volumul „Prăbuşirea Naţiunilor“, susţine ideea conform căreia „toate problemele lumii vor fi rezolvate, dacă statele vor fi divizate în stătuleţe mai mici“.

 

Ar fi foarte interesant dacă renumitul profesor ar recomanda, în cunoştinţă de cauză, această formulă consacrată şi Germaniei, care ar trebui împărţită în numeroase „landuri mici şi frumoase“.

Aurel I. Rogojan

Documentar realizat pe baza lucrărilor:„Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor geopolitice mondiale”, autor Aurel I. Rogojan, Editura Compania , 2011 şi ”Spionajul şi extremismul ungar în România”, autori Aurel I. Rogojan şi Traian -Valentin Poncea, Editura Proema, Baia Mare, 2010 (nedifuzată)

Sursa: Ziaristi Online

21/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UN PROIECT MALEFIC care urmărea exterminarea ungurilor din Transilvania și înlocuirea lor cu germani (șvabi catolici), dejucat de HOREA

Răscoala din 1784: un proiect nemțesc îngrozitor, dejucat de Horea

Motto:
Doamne, doamne, cresc nămeţii şi pierim
Fără ţară, fără nume, Velerim
(poezia deținuților din pusta siberiană …)

Este mai bun vecinul decât fratele” este un proverb ieșit din uzul românilor, deși toate popoarele au în uz proverbe cu un astfel de înțeles.

Pierderea proverbelor diminuează înțelepciunea și îngreunează viața.

Cine sau ce ne-a stricat cu vecinul nostru ungur și ne-a îngreunat viața?


Răscoala lui Horea din 1784,
– Supplex Libellus Valachorum, care a constat în două memorii aparent curajoase, create de intelectualii „Școlii Ardelene”, înaintate către împăratul Leopold II (1790-1792), prin care cereau și recunoașterea românilor ca națiune egală în drepturi cu celelalte din imperiu.
– Revoluția lui Avram Iancu, 1848-1849!

Există documente istorice care ne spun că Răscoala lui Horea a fost pregătită într-un sinod greco-catolic din Blaj – 1782, în care s-a stabilit exterminarea tuturor ungurilor din Transilvania:

1. Avem titlul unui raport întocmit de Nicolae Densușianu despre sinodul de la Blaj, de la 01.05.1782, organizat de episcolul greco-catolic Grigore Maior.
2. Un raport scris în maghiară detaliază cele de mai sus.
3. David Prodan a inventariat în Răscoala lui Horea informațiile referitoare la acel sinod,
4. Ștefan Pascu a preluat informațiile de la pct 2 și le-a publicat, în sinteză, în cartea Revoluția lui Horea și, în detaliu, în Izvoarele Revoluției lui Horea.
5. Cartea Episcopul gr-cat Grigore Maior, la 300 de ani de la naștere, scrisă în 2015 de un colectiv cu mulți intelectuali de factură greco-catolică.

Eu pun informații de genul celor de mai sus în confruntarea cu faptele consemnate și cu nedumeririle și spun „valid” dacă informațiile explică nedumeririle existente și dacă aduc și alte informații.

Sinodul de la Blaj explică câteva mari nedumeriri:

– rețeaua prelaților greco-catolici avea cea mai mare autoritate asupra valahilor și cea mai bună răspândire în teritoriu; așa se explică autoritatea celor trei corifei în general și a lui Horea în special.
– în sinod s-a vorbit și despre ziua înarmării valahilor, pentru exterminarea tuturor ungurilor în ziua de 01.05.1785. Înarmarea a fost precedată în 1784 de o simulare: Conscripție din vara 1784. Istoricii răscoalei nu și-au putut explica rostul acelei conscripții.

Sinodul de la Blaj pune în evidență și înțelegerea la care trebuie să fi ajuns trei capete încoronate pentru exterminarea ungurilor din Transilvania și înlocuirea lor cu germanii (șvabii catolici), pe care protestantul Frederic II nu-i mai putea susține, pentru că nemții înghesuiseră natura în corsetele unor teorii nemțești cu care au omorât diversitatea, diminuând sațietatea. Nemții șvabi, catolici, ai lui Frederic II, urma să fie colonizați flămânzi în Transilvania.

Exista un precedent: împărăteasa Maria Tereza scăpase de sârbii din regimentele de grănicieri din Arad-Seghed, trimițându-i spre Rusia împărătesei Elisabeta II.

Frederic II și Iosif II au creat tot timpul „spațiu vital” pentru nemții lor, pregătind noi valuri de colonizare cu șvabi catolici; în 1782-1784, ei aveau încă un aliat, o nemțoaică: Ecaterina II, țarina Rusiei, dispusă să-i preia pe ortodocșii alungați din Transilvania.
Cele trei capete de nemți încoronate aveau o singură problemă: maghiarii din Transilvania. Ce să facă cu ei?

Încă nu se născuse maghiarul dispus să accepte progresul și emanciparea. Progresul tehnologic, nemțesc și european, nu-și puteau face loc nici pe terenurile agricole și nici pe terenurile cu resurse minerale deosebite, proprietate a nobilimii maghiare.

Din măsurile luate de Iosif II putem să aflăm acordul celor trei împărați: exterminarea maghiarilor, deportarea valahilor și omogenizarea etnică și confesională pe spații mari.
Iosif II trebuia să creeze în prealabil o nemulțumire valahă greu de suportat, urmată de înarmarea valahilor, sprijinirea lor cu ajutoare valahe din principatele dunărene și oferirea de motive spirituale, suficiente, ca să-i omoare cu o „sfântă” mânie pe toți ungurii.

Ca să realizăm că asta a fost înțelegerea celor trei, trebuie să avem în vedere că:
– nu se știe de nici o intenție a vreuneia din puterile lumii de a deschide un război contra celeilalte în perioada răscoalei,
– Iosif II a întârzit doi ani implementarea în Transilvania a reformelor urbariale menite a proteja iobagul valah de excesele nobilimii maghiare feudale, tocmai pentru a crește furia valahilor,
– În 1751 mai avusese loc o astfel de culisare de națiuni; între Prusia, Austria, Rusia și Turcia (care executa tot ce-i cerea Frederic II). Sârbilor din Arad-Seghed le-au fost anulate în 1751 privilegiile ilirice.

În același an Elisabeta II a Rusiei i-a primit pe acei sârbi, conduși de Arhimandritul Sofronie de la Cioara, pe un teritoriu care aparținea tătarilor și turcilor, dar pe care l-a trecut sub autoritatea Rusiei și l-a și numit Noua Serbie (deasupra M. Negre), aproape de Poltava, de unde a sosit călugărul Paisie Velicicovschi; marele istoric Florian Dudaș (Cărți rare, Transsilvanica, Oradea, 2017, pg. 249-252) a găsit una din scrisorile trimise de Paisie Velicicovschi lui Sofronie (vezi imaginea).

Ar fi fost de așteptat ca Maria Terezia să nu-i lase pe acei sârbi să plece, iar Sultanul să nu-i primească, dar nu s-a întâmplat așa ceva și nimeni nu s-a întrebat până acum de ce?! Pentru că a existat și atunci tot o înțelegere și o sincronizare: în locul sârbilor ortodocși au fost aduși șvabi, adică nemți catolici, de-ai lui Frederic II (colonizarea II: 1744-1772).

La solicitarea lui Frederic II, turcii au trimis în Transilvania, în perioada de început a Răscoalei lui Horea, corpuri de valahi profesioniști, diversioniști, bine înarmați, camuflați în haine țărănești: Petru Muntean a fost căpitanul acelor valahi care au făcut cele mai mari atrocități, începând cu localitatea Cioara, a lui Sofronie, continuând în Vinț, Vurpăr și apoi în toate localitățile de-o parte și de alta a Mureșului – spre Alba Iulia și mai încolo, spre Aiud. La atrocitățile de aici și-au adus aportul și nemții (sașii).

Înțelegerea de a provoca răscoala valahilor a fost betonată în întâlnirile lui Iosif II cu Ecaterina II și ale cancelarului lui Iosif II cu Frederic II. Încă nu se născuse neamțul care înainte de a se despărți de alt neamț să nu facă un proiect comun.

Cunoscându-și sângele nemțesc, cei trei și-au imaginat că răscoala va fi de o eficacitate maximă din moment ce valahii urma să fie aduși la exasperare mult mai mult de măsurile nemțești decât de feudalismul maghiar.

Iosif II s-a văzut obligat să nu permită armatei nicio intervenție; binenînțeles că o astfel de măsură poate fi luată numai pe o perioadă foarte scurtă, dar cine să se mai și gândească la eventualitatea prelungirii răscoalei! Cei trei nemți creștini și cu Sultanul au bătut palma și au dezlegat furiile.

Răscoala lui Horea a fost gândită de cei trei nemți ca un „război fulger” (un blitzkrieg), ce trebuia să se soldeze cu exterminarea maghiarimii din Transilvania. Așa a început. Începutul părea promițător. Răscoala a avut trei conducători:

– Salis (adică acel Karl/Charles de Saxonia, numit și „Neamțul”) a acționat de la Deva înspre Arad, omorând nobilii din toate satele,
– Petru Muntean a acționat dinspre Deva spre Alba Iulia și Aiud,
– Horea, Cloșca și Crișan au acționat – după începutul din preajma Bradului – în Domeniul Zlatnei (fără Zlatna) și peste Abrud – Buceș – Mogoș – spre Alba Iulia, unde trebuia să facă confluența cu trupele lui Petru Muntean.

Țăranii din Răscoala lui Horea au acționat sub deviza: UCIDEM toți UNGURII. Concomitent trebuiau căutate și distruse toate documentele, pentru a distruge orice urmă a existenței ungurilor în Transilvania.

Ce nu a mers?
– Planul celor trei împărați creștini + Sultanul s-a năruit deoarece la Deva țăranii conduși de Salis au dat înapoi, au fugit, au fost prinși și judecați prin tăierea capului, dar și pentru că țăranii au încetat să ucidă așa cum ucid nemții: sistematic.

Imediat ce și-au descărcat năduful, țăranii valahi nu i-au mai ucis pe maghiari, ci i-au botezat. Mila i-a biruit. Încă nu se născuse valahul consecvent.

Nemții și kominterniștii uită și ignoră că valahul nu poate fi rău tot timpul, că intră în căințe, că se înduioșează, că îl prinde frica de pedepsele de după moarte, etc! Așa se face că s-a ajuns la întârzieri și deci, la imposibilitatea menținerii armatei în stare de expectativă.

Armata trebuia să apere statul de drept, care prioritiza nobilimea atunci, cum prioritizează acum oamenii de afaceri. Mai mult, deși sub interdicție strictă, nobilimea maghiară a început a se înarma și a acționa temerar și cu succese de neanticipat. Țăranii au început a da înapoi și a se dizolva în marea masă a țărănimii, că și așa se cam depărtaseră cu cel mult zece km de … „acasă”, deprimant de mult. Succesele nobilimii creșteau odată cu curajul, multiplicând succesul.

Nobilimea devenea o armată din milițiile de la început. Foarte motivată. Dacă lucrurile continuau astfel, Iosif II risca să se trezească cu o armată civilă și – odată ce a fost interceptată și scrisoarea pacifistă a lui Horea către nobilii din Huedin, – și după ce și amenințările țăranilor asupra Împăratului au început a se înteți -, era de așteptat o alianță a nobililor cu țăranii. Ar fi fost un dezastru.

Ca urmare, Iosif II s-a trezit într-o mare încurcătură. Așa se face că el a dezlegat armata asupra țărănimii și a urmat ceea ce știm.

Pe de altă parte, serviciile lui Iosif II i-au lichidat pe toți pe câți i-a putut prinde din cei implicați; inclusiv pe Grigore Maior (sinucis, prin grație împărătească) și pe Petru Muntean (hăituit până prin Câmpeni unde a fost împușcat ca un câine de gornicii care-l prinseseră pe Horea).

Este de remarcat că:

– În 1784, au fost auziți țărani neștiutori de carte spunând că Transilvania e dată românilor încă de regele cel vechi roman al Daciei cu cuvintele „Dau-io-ție”, adică țară dăruită …, vezi cartea Revoluțiunea …, de Nicolae Densușianu, pg. 353.
– În 1951, înaintea Revoltei anticomuniste de la Beliș din iunie 1951, moții din Arada/Horea – aproape la fel de inculți ca și cei din 1784 – susțineau în fața securiștilor că noi suntem urmașii lui Horea, Cloșca și Crișan.

Eu am aflat de la Petrușel Silvia – sora lui Vancu, fost primar în Arada/Horea și victimă a kominterniștilor evrei – cum și unde au fost îndoctrinați moții din Arada/Horea în termene scurte și concentrate de partizanul greco-catolic Leon Șușman.
Cine i-a incitat prin îndoctrinare pe țăranii valahi în 1784?
– Intelectualii greco-catolici asociați în demers și-n scop cu Iosif II.

Noi nu știm cine și cum a creat prefecturile și cine a pus prefecții la revoluția din 1848, cine le-a dat arme celor strânși la Blaj. Cine?
– Habsburgii, prin intermediul intelectualilor greco-catolici. De la Blaj. Marea Adunare din 1848 a avut loc la Blaj, în fieful greco-catolicilor.

Făcut-au bine acești intelectuali greco-catolici? Categoric NU!

Nu au făcut bine și pentru că incitarea la ură poate fi confundată cu o emancipare, cu o pretenție de creare a conștiinței naționale, dar este clar că nu este așa!

Habsburgii ne-au reproșat că ei au încercat să facă oameni din noi, din valahi, dar că n-au reușit pentru că noi, valahii, nu am fi avut calitățile necesare ca să beneficiem de „marea lor bunăvoină nemțească”.

Deci, de fiecare dată când mai auziți astfel de reproșuri „habsburgice” să fiți pregătiți, pentru că de fiecare dată a existat o înțelegere a nemților cu intelectualii noștri greco-catolici.

În august 1784, Salis (în imagine) a propus ambasadorului rus Golițîn, la Viena, să ducă în Crimeea 300.000 de valahi; propunerea lui este confirmată de ambasadorului austriac la Petersburg, vezi Carol Göllner, Revoluția lui Horea, din Revista istorică, îngrijită de N. Iorga, 1936, apr-iun.

Tot Iorga prezintă, în Acte și Fragmente (1896), pg. 69, intenția rușilor de a schimba, în 1772, valahii din Muntenia și Moldova cu tătarii din Crimeia.
(Salis a fost văzut la Curechiu, apoi a fost raportat de mai mult de opt ori de răsculați ca „îmbrăcat nemțește, cu o stea mare în piept”).
Sinodul de la Blaj divulgă că emigrările au fost de fapt niște deportări și/sau colonizări planificate, aflate în consecința răscoalelor.

Tot planificate. Intenția exterminării ungurilor este în măsură să explice de ce cele trei capete încoronate, Salis și oamenii lor pregăteau emigrările sub forma unor colonizări încă dinaintea răscoalei. Salis știa ce va urma pentru că făcea parte din „conclav”. Deci, după Răscoala lui Horea, pe unguri îi aștepta exterminarea, iar pe români deportarea.

Istoricul David Prodan a constat ceva ce trebuia să-l fi obligat să ajungă la concluziile mele din acest material: Horea, Cloșca și Crișan nu au fost interogați deloc în legătură cu Salis și nici despre acel celebru Ultimatum al lui Horea, trimis nobililor maghiari de la Deva.

De ce? Pentru că Salis a fost omul împăraților, iar ultimatumul a fost creația lui Salis, scris sub numele lui Horea, așa că de ce să-l mai interogheze!

Deci, intelectualii greco-catolici au „dezvoltat conștiința națională” a valahilor chiar numai atunci când nemții au avut nevoie de valahi ca să-i contracareze pe unguri:

– în perioada Răscoalei lui Horea,
– în 1790-1792, adică în perioada în care ungurii sporeau pretențiile față de habsburgii speriați de revoluția franceză și,
– în 1848-1849.

Cert este că mulți intelectuali ortodocși au învățat de la greco-catolici să se pună bine cu puterea, prin emiterea de naționalisme în preajma campaniilor electorale.

Răscoala lui Horea și Supplex Libellus Valachorum au fost opera papistașilor conduși de nemernicia sa, episcopul greco-catolic Ioan Bob (episcop de la 1782, până la1830), față de care Nicolae Iorga a avut o admirație mai mult decât suspectă.

Sunt cuvinte foarte grele, știu, dar din fericire am, pe lângă dovezile și argumentele de mai de sus, și o dovadă oferită chiar de N. Iorga:

Când a murit el (Iosif II, n. mea),( …) fratele lui din Florența, Leopold (1790-1792), înlocuindu-l (…) la sfârșitul domniei acestui Leopold, un Italian, Greppi din Milan, care era bine privit la Viena (Antonio Greppi 1722-1799, bancher, n. mea), având legăturile cele mai strânse cu miniștrii de acolo, mărturisește că Împăratul acesta (Leopold II, n. mea) îndemnase pe țăranii din Ungaria să se ridice împotriva nobililor, deci să se reia revoluția lui Horea.

Nu numai atâta, ci și proclamațiile lui erau tipărite, într-o tipografie secretă. Dar el s-a îmbolnăvit subit; a murit (…)

Să ne mai gândim încă la un lucru pentru a înțelege politica Habsburgilor; ceva mai departe decât jumătatea secolului al XIX-lea, prin anii 1860, a fost în Galiția o formidabilă revoluție țerănescă: țăranii ruteni s-au ridicat împotriva nobililor poloni.

Și nu este cea mai mică îndoială că această mișcare a fost pusă la cale, pentru a lovi în Poloni, de guvernul imperial.

Așa încât Iosif al II-lea, la 1784, apoi fratele său (Leopold II, n. mea) după câțiva ani, iar, după trecere de un veac, guvernul imperial, care voia să scape de oposiția marilor proprietari poloni, – aceasta înseamnă aceeași politică.

Din punct de vedere moral, este liber oricine să judece cum vrea, dar, din punctul de vedere al eficacității politice, nu se poate spune că ea nu oferia anumite avantagii esențiale Împăratului care voia să ieie focul cu mâna altuia, Nicolae Iorga, Horia, Cloșca și Crișan, O simplă conferință, „Datina Românească”, Vălenii de Munte, 1937, pg. 14-15.

Din cele transmise de Greppi, înțelegem că:
– răscoala lui Horea a fost creată de habsburgi împotriva ungurilor,
– inițiatorii celor două memorii ale Supplexului (1791 și 1792) au fost împinși din spate de împărat, care intenționa să contracareze ungurii printr-o răscoală a valahilor, ca pe vremea lui Horea.

Greppi ne obligă să înțelegem că atât în spatele Răscoalei lui Horea cât și în spatele Revoluției lui Avram Iancu au stat colaboraționiștii greco-catolici, de genul celor din 1790-1792.

Ca să ne obișnuim cu exterminările nemțești, în masă, trebuie să pomenesc și că austriecii au exterminat, în 1738-1739, sate întregi de valahi din Caraș, în special, dar și din Timiș și Arad. De ce? Austriecii voiau să demonstreze că șvabii au fost aduși într-un Banat pustiit după plecarea turcilor și din cauza turcilor.

Argumentele lui Gheorghe Ciuhandu (1875-1947) – autorul cărții Românii din Câmpia Aradului de acum două veacuri cu un excurs istoric până la 1752 …, publicată în 1940 – nu ne-au putut convinge că Banatul n-a fost pustiu niciodată!

Pentru a realiza planul austriecilor de a extermina ungurii cu mâna valahilor pentru a face loc nemților-șvabi, trebuie parcursă și lucrarea Răscoala țăranilor bănățeni de la 1737-39, în viziunea lui Vicențiu Grozescu, scrisă de Radu Ardelean.

Este adevărat, pe de altă parte, că hoardele nemțești – (cari vesteau pacea și cultura apuseană. Sărmană cultură în mîinile … șvabului), au intervenit – așa cum ne spune mai sus, cu ironie, Vicențiu Grozescu (1838-1897), ca să stingă o revoltă a valahilor bănățeni, provocată de turci în preajma campaniei de instalare ca principe al Transilvaniei pe Iosif Rakoczy, fiul marelui principe al curuților, Francisc Rakoczy II.

Poate că exterminarea valahilor bănățeni ar fi fost totală dacă turcii nu i-ar fi învins pe austrieci.

Astfel de măsuri luate de nemți în evul mediu, divulgă dimensiunea unui naționalism nemțesc excesiv, violent și permanent.
N-a știut N. Iorga de aceste atrocități nemțești?
– Eee, n-a știut!

Horea a știut proiectul nemților; prin convertirea ungurilor le-a dejucat proiectul cu intenția de a realiza proiectul călugărului Sofronie: INTERMARIUM, adică unirea românilor, polonezilor (rutenilor), balticilor, sârbilor, bulgarilor și grecilor într-o Mare Împărăție; Horea le-a făcut și ungurilor loc în INTERMARIUM.

De aia și-a spus Horea ÎMPĂRAT și de aia simțim noi că este el ÎMPĂRAT și-n ziua de azi, pentru că acel proiect este viabil!

Educarea prin naționalism se poate face numai după ce proverbele sunt învățate, altfel ne stricăm cu vecinii și ne obișnuim să trăim cu ei ca fără de ei ori cu ei … între omoplați. De aia ne-am învățat să murim părăsiți, lângă vecini, dar cu fii și cu frații plecați în Occident.

Proverbul ”Nu-i da omului cât poate duce” mă face să susțin că nici o răscoală nu a fost spontană, toate au izbucnit prin manipulări.

Oamenii preferă să emigreze decât să se răscoale. De la Exodul biblic, din Egipt, tot așa am rămas.

Ca urmare, dacă tot am de ales, eu prefer să fie defăimate toate răscoalele, revoluțiile și supplexurile neamului meu, decât să știu că fac parte dintr-un neam care a omorât cu precizie nemțească. Așa cum mă rog pentru toți oamenii care mi-au făcut rău, m-aș ruga și pentru nemți.

Ioan Costea – (un articol publicat în ziarul UNIREA de Alba Iulia, din 25.02.2019)

15/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ROMÂNII ȘI BĂTĂLIILE INTERNETULUI

Chiar și acum când citiți aceste rânduri, o bătălie este în toi și sunt români care luptă în primele linii.

Singuri, uitați, nerecunoscuți, aceștia sunt eroii de astăzi care duc această luptă de cele mai multe ori inegală.

Mă refer la bătălia internetului, după mediul în care se desfășoară.

Bătălia internetului

Un exemplu la îndemână, în general se știe că România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar nimeni nu va risca o forțare cerându-i Ucrainei acest teritoriu, de teamă de a nu declanșa un cutremur geopolitic ale cărui urmări ar putea deveni imprevizibile.

Dar asta nu înseamnă că o luptă subversivă, tenace și continuă nu se duce și pe acest front.

Pe lângă acțiunile fizice, de deznaționalizare a românilor, ucrainenii duc o luptă underground, de justificare a ocupației lor asupra Basarabiei, încercând prin toate mijloacele, mai ales prin intermediul internetului, să submineze dreptul istoric al României asupra Bucovinei de Nord.

Un alt front este cel al Transilvaniei, ungurii care încearcă să submineze dreptul istoric al României asupra Transilvaniei. Forumuri de istorie, discuții pe marginea oricărui articol de ziar cu tente revizioniste, reșaparea îmbunătățită a teoriilor discontinuității românilor în Ardeal, contestarea dovezilor acestei continuități și multe altele.

Mai există și fronturile secundare, dar nu mai puțin importante, în care sârbii și bulgarii încearcă dezrădăcinarea românilor, minorități în țările lor. Dar frontul principal, datorită evenimentelor politice, a ajuns cel basarabean.  Teoria moldovenistă este la mare modă, susținută și de către unii  români moldoveni interesați sau pur și simplu naivi.

Aici bătălia este mai mult decât inegală, luptătorii români pe frontul internetului trebuind să facă față inclusiv puternicului aparat de propagandă rusesc care s-a aruncat pur și simplu în această bătălie disperată pentru ei, fiindcă încep să simtă că s-ar putea să piardă.

Să piardă ce, ați putea întreba. Răspunsul e simplu, să piardă controlul asupra Republicii Moldova, iar rezultatele vizibile de la fiecare rundă de alegeri arată că sunt în defensivă, în retragere. De aceea niciun efort nu este prea mic pentru bătălia pe conștiința cetățenilor moldoveni.

Dar obiectivul acestui război al internetului nu este numai conștiința și părerea cetățenilor români sau moldoveni, dar în primul rând părerea cetățeanului străin, iar prin fiecare cetățean străin ce citește forumurile sau urmărește filmulețele de pe youtube și este convins de o parte sau alta, o fărâmă din opinia publică internațională se poziționează de partea uneia dintre părți. Pare a fi greutatea unui fir de nisip, dar fir cu fir, grăunte cu grăunte, se poate ajunge la o cantitate care la un moment dat ar putea înclina balanța de o parte sau alta.

Vă puteți întreba pe bună dreptate pentru ce acest efort, din moment ce dreptul istoric cumulat cu starea de fapt ne dă situația actuală, pe care nimeni nu are interesul să o schimbe de teama situațiilor imprevizibile cu care ar putea să fie confruntat în viitorul imediat acestei schimbări. Așa este, dar am spus tot aici că aceste cutremure geopolitice se întâmplă, fie că le dorim sau nu, fie că ne plac sau nu, la fel ca și cutremurele clasice, geologice.

Dacă mâine se va petrece un cutremur geopolitic, întregul eșichier geopolitic ar putea fi zdruncinat. Alianțe bine stabilite în trecut ar putea fi răsturnate, lideri ajunși la putere prin forța evenimentelor ar putea decide un curs sau altul de acțiune, conflicte armate ar putea apărea peste noapte. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, într-un astfel de caz nu am fi în cea mai fericită situație, ținând cont de animozitățile istorice care ne-au marcat relațiile cu toți vecinii noștri.

Și atunci am avea nevoie de aportul direct al celor pe care astăzi îi considerăm aliați de nădejde, dar să nu uităm că și ei ar putea fi prinși în evenimentele în cascadă ce le presupune un cutremur geopolitic major.

Iar atunci, decizia lor va fi neapărat condiționată de ceea ce se cheamă la ei opinia publică. Aceeași opinie publică care a decis retragerea americanilor din Vietnam sau din Somalia.  Cum credeți că această opinie publică și-ar da acordul pentru o intervenția într-o țară de care majoritatea nici nu au auzit?

Nu trebuie uitat că în ultima vreme deciziile președinților americani sunt legate direct de rezultatele sondajelor de opinie. Și dacă această opinie publică, în urma acestui război al internetului care se desfășoară inclusiv acum, este convinsă de adversarii noștri că noi nu avem dreptul istoric, sau acesta este cu semnul întrebării?

Pentru a exemplifica acest aspect aș propune doar ca și exercițiu de imaginație un posibil conflict care ar duce la un cutremur geopolitic major. Repet, nu zic că acesta se va întâmpla, dar este posibil să se întâmple.

Exercițiul este infinit mai complex, dar mă voi referi strict la situația noastră geopolitică regională.

În cazul unui cutremur geopolitic, credeți că ne vom putea baza pe vreunul dintre vecinii noștri? O recapitulare istorică cred că ar fi benefică și relevantă.

La primul cutremur geopolitic major al secolului XX, am fost singuri împotriva tuturor. Ruși, bulgari, ucraineni, unguri, toți erau împotriva noastră.

Până și sârbii, considerați aliați, au profitat și ne-au luat o parte din Banat. Ne-am bătut cu arma în mână, am luptat împotriva rușilor, împotriva ucrainenilor, împotriva ungurilor, și am realizat România Mare.

Un aspect uitat în timp, România Mare nu au făcut-o diplomații, ci militarii, respectiv soldații care au ocupat teritoriul cu arma în mână, impunând o stare de fapt în concordanță cu dreptul istoric.  Credeți că dacă Transilvania ar fi fost sub unguri la 1919, data Conferinței de Pace de la Versailles, această conferință ne-ar fi dat-o nouă?

Sau dacă ar fi dat vreo rezoluție, și Ardealul ar fi fost sub unguri, ar fi mișcat vreun deget pentru a ne da nouă ceea ce ni se cuvenea, respectiv Ardealul? Oameni buni, România Mare a fost realizată cu sabia și baioneta ostașului român, Ardealul a fost ocupat prin forța armelor, la fel și Basarabia sau Bucovina.

De la Paris putea oricine să zică că o regiune aparține unuia sau altuia, atâta timp cât acela nu-și impunea stăpânirea, și impunerea însemna ocuparea militară și stabilirea ordinii. Cea ce este important, am fost singuri împotriva tuturor vecinilor. Și ne-am impus dreptul prin forța baionetelor soldaților români, iar apoi acest drept a fost recunoscut și la Paris. Dar mai întâi l-am câștigat cu arma, apoi ne-a fost recunoscut ca o stare de fapt, bazată pe dreptul istoric.

Al doilea cutremur geopolitic a consfințit stăpânirea noastră asupra Transilvaniei numai deoarece a fost ocupată militar și de către armatele noastre. Rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina de Nord, le ocupaseră deja militar. Ocupaseră și România, impunându-ne regimul comunist de tristă amintire.La Conferința de Pace nu am fost admiși ca și cobeligeranți deoarece s-au opus rușii, deși contribuția noastră în Vest a fost mai mare decât cea a Franței, fiind a patra aliată ca pondere militară.

La al treilea cutremur geopolitic am fost prea fericiți că am scăpat de comunism ca să ne gândim la altceva.

În concluzie, nu am obținut nimic ce nu am luat înainte prin puterea noastră, dar garanția rămânerii în posesie a fost puterea militară, nu bunăvoința vecinilor noștri.

Orice război modern nu poate fi declanșat fără o pregătire pshihologică a opiniei publice, dar bătălia pentru opinia publică se desfășoară în fiecare moment în spațiul virtual.

Trebuie spus că pe site-urile și forumurile internaționale această dispută se poartă în engleză și este deosebit de complexă.

De exemplu, pe un site de istorie, comentatorii  de diferite națiuni vorbeau despre regii Ungariei și s-a ajuns și la Carol Robert de Anjou.

Când unul dintre cei ce postau, un român, desigur, a menționat înfrângerea lui la Posada de către Basarab I, ceilalți au contestat veridicitatea informației, spunând că doar a fost atacat și nu învins de către Basarab.

După câteva minute bune forumistul nostru a revenit și a postat tradusă în engleză întreaga porțiune din Cronica Pictată de la Viena care se referea la mărimea dezastrului oștirii lui Carol Robert, fapt care a închis gura tuturor.

A mai adaugat și părți din Analele lui Duglosz, lucru care i-a cam luat ceva timp numai pentru traducere. Administratorul siteului i-a șters a doua zi comentariul, dar amicul nostru a revenit cu un nou cont și l-a repostat.

Uterior, a fost șters din nou, dar a revenit din nou și tot așa câteva zile la rând, arătând adevărul tuturor care au intrat pe acel site.

Ori, acest forumist este unul din eroii anonimi neștiuți ai acestul război al internetului. Unul care ar merita să fie decorat.

La fel ca și toți cei care postează zi și noapte adevărul, răspund provocărilor și insinuărilor, realizează filmulețe pe youtube despre istoria noastră adevărată și realizările românești, acești eroi minunați, numeroși, discreți și anonimi, neștiuți, merită tot respectul și considerația noastră, deoarece ei sunt în prima linie de apărare a onoarei și integrității României, sunt prima linie în bătălia pentru conștiința opiniei publice internaționale.

În încheiere, tuturor acestor eroi neștiuți eu le aduc un omagiu călduros, mulțumindu-le pentru tot ceea ce fac ei pentru România, pentru noi toți.

(Sursa: Fragment din articolul: Dreptul istoric, starea de fapt și bătăliile internetului http://cristiannegrea.blogspot.com/2011/09/dreptul-istoric-starea-de-fapt)

08/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: