CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1918 – anul celor trei uniri


Foto: Infaptuitorii Marii Uniri in Basarabia – Sfatul Tarii din  Republica Moldoveneasca

 

„Prutul esta ni disparti,/ Prutul esta n-are moarte?/ Dar ne-om pune noi candva/ Si cu gura l-om seca”… Sute de tratate de istorie, manuale scolare, cronici, studii si chiar legende fixeaza inceputurile spatiului de la est de Carpati inca din mijlocul secolului al XIV-lea, cand voievozii maramureseni Dragos si apoi Bogdan trec muntii, primul pentru a crea o „marca de pavaza” impotriva tatarilor care atacau Transilvania, al doilea pentru a scapa de suzeranitatea regelui ungar Ludovic I. Bogdan Voda de Cuhea, de pe malul raului Iza, urmat de mai multi osteni, rude si prieteni, trece prin Pasul Prislop si sprijinit de feudalii localnici din bazinul Siretului si Prutului declara independenta Moldovei, in 1359.

Urmasii acestuia si-n special Alexandru cel Bun (1400-1432), isi extind domeniile pana la Nistru si tarmul Marii Negre.

In acest timp, Tara Romaneasca era condusa de Mircea cel Batran   (1386-1418), in vremea caruia teritoriul s-a marit constant, pana in „partile tataresti” de la nord de Dunarea Maritima (Delta Dunarii), „adica tinuturile stapanite mai inainte de Basarab I Intemeietorul – de unde numele de Basarabia, dat initial numai acestor parti tataresti” (cf. „Istoria romanilor”, C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu).

Tot in aceasta perioada, austriecii patrund in nord-estul Moldovei (Tara de Sus), numind-o Bucovina, adica Tara Fagilor (in germana, fag = die Buche), atestata pentru prima oara in 1392.

In 1426, Alexandru cel Bun pune stapanire pe cetatile Chilia si Cetatea Alba, la limanul Nistrului, al domnului muntean Dan al II-lea. Teritoriul Moldovei ajunge la apogeu sub Stefan cel Mare (1457-1504): intre Carpatii Orientali si Nistru, intre Ceremus (hotarul cu Polonia) si tarmul Marii Negre, incluzand Siretul inferior, Putna si Milcovul.

Deci, din vremea lui Basarab I (1310-1352) zona sudica a spatiului dintre Prut si Nistru, ocupata de tatarii apartinand Hanatului Tatar, cu sediul in Crimeea, cucerita de voievodul muntean, purta numele de Basarabia, intrata in patrimoniul Moldovei lui Stefan cel Mare.

In afara acestei „parti”, Moldova de Rasarit cuprindea „tinuturile” (de la nord la sud): Tetina, Hotin, Soroca, Orheiului, Lapusna, Tighina, Chigheciu, Ciubarciu (ultimele doua in campia Bugeacului). Pierderea Chiliei si a Cetatii Albe, in vara anului 1484, in favoarea lui Baiazid, insemna o mare lovitura pentru domnia marelui voievod.

„Turcii se asaza pe pamantul tarii, asa cum facusera mai inainte dincoace de Milcov, si vor ramane aci mai mult de trei veacuri, facand sa se simta din ce in ce mai tare stapanirea lor” (ibidem). Cetatea Alba devine Akkerman.

Prutul, rau blestemat si despartitor de neam

Am apelat la aceste date, realitati si fapte ale inceputurilor istorice ale Moldovei, pentru a intelege mai usor ce se intampla in zilele noastre cu Basarabia si Transnistria .

Cu amputari si cedari, mai mult de nevoie (!), Moldova si-a urmat un destin nu tocmai prielnic, deoarece, la fel cu celelalte doua provincii romanesti Muntenia si Transilvania, era „in calea tuturor rautatilor”.

Din Evul Mediu pana de curand si-au pus ochii pe ea, sau parti ale ei, polonezi si unguri, austrieci si rusi, turcii chiar stapandind-o multa vreme. Razboaie, cotropiri si pierderi la „masa verde” n-au reusit sa-i faca pe moldoveni sa renunte la limba si credinta, carturarii lor afirmand sus si tare latinitatea noastra si unitatea de neam a romanilor: cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin   si Ion Neculce, precum si domnitorul savant Dimitrie Cantemir  pun pe hartie tot ce insemna romanitate in acel spatiu de cuget si simtire (sec. XVII-XVIII)…

Trec alte si alte decenii. Luptele dintre marile puteri se dau si pentru Principatele Romane. Se ajunge la anul 1806, cand a izbucnit un nou razboi ruso-turc, la „insistentele” lui Napoleon.

„Ca si in razboaiele precedente, rusii fortara Nistrul si lovira intai cetatea Hotinului, care cazu prin surprindere in mainile lor, in ziua de 19 noiembrie 1806.

Aceeasi soarta avura si celelalte cetati turcesti: Benderul, Akkermanul, Chilia, Ismailul si Reni (…) Prin cucerirea acestor cetati, rusii infransera forta de impotrivire a turcilor la nordul Dunarii si ocupara nu numai Moldova intreaga, ci si Tara Romaneasca (cf. Ion Nistor, „Istoria Basarabiei”, Cernauti, 1923). Victoriile rusilor, ale „liberatorilor pravoslavnici” (stim noi cum s-au purtat liberatorii sovietici!), purtau marca unei stapaniri mai rele si mai vexatorii decat a turcilor pagani. „Cine nu mergea cu rusii era privit ca vanzator de patrie si executat” (peste un secol si ceva, Stalin va proceda la fel, pe considerentul ca cine nu-i cu noi e impotriva noastra).

Drept care, foarte multi moldoveni trec Prutul, intr-o bejenie neintalnita pana atunci.

Loviturile generalului Kutuzov, in numele tarului Alexandru I, ii determina pe turci sa inceapa tratativele de pace (la Giurgiu), care se incheiasera la Bucuresti, in ziua de 16 mai 1812, prin cedarea Moldovei dintre Prut si Nistru, rusii numind-o Basarabia, pentru a-l „pacali” pe Napoleon, care nu ar fi consfintit ocuparea…Moldovei!

De atunci, „Prutul ramane rau blestemat si despartitor de neam!” (ibidem). De atunci dateaza cantecul popular, care incepe asa: „Prutul esta ni disparti,/ Prutul esta n-are moarte?/ Dar ne-om pune noi candva/ Si cu gura l-om seca”…

Apa ca apa nu are nici o vina. Romanii moldoveni (fara basarabeni) si munteni au „secat dintr-o sorbire” Milcovul, in ianuarie 1859 consfiintind Unirea Principatelor , raul curgandu-si istoria ca simbol al romanismului dintotdeauna.

Numai Prutul ramanea „despartitoriu”, ocupantii incepand rusificarea noii oblastie Basarabia (provincie), pastrand totusi vechea impartire administrativa in 12 tinuturi: Hotin, Soroca, Iasi, Orhei, Lapusna, Hotarniceni, Tighina, Cetatea Alba, Chilia, Ismail, Greceni si Codru.

„Pana si vechea stema a Moldovei, capul de bour cu stelele intre corne, fu pastrata pentru Basarabia. Marca Basarabiei era un scut impartit, sus se vede pajura ruseasca, jos pe camp auriu este capul de zimbru, stravechiul herb al Moldovei”, Basarabia avand capitala, din 1818, la Chisinau (ibidem).

Si trec iar cateva decenii. Dupa o cvasiautonomie, „in 1871, Basarabia pierdu caracterul de oblastie, sau provincie privilegiata, si deveni o simpla gubernie a imperiului tarist”, in care rusii „sa se poata bucura de toate prerogativele unei natiuni stapanitoare in Basarabia”; in cativa ani, fusesera stramutati aici peste 20.000 de tarani rusi, din partile centrale ale imperiului, acordandu-li-se mari privilegii.

Asta insemna un nou pas pentru deznationalizarea basarabenilor. Pana in 1856, cand, in urma unui nou razboi ruso-turc, prin pacea de la Paris, Rusia este obligata sa restituie Moldovei sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad si Ismail), populatia acestor tinuturi bucurandu-se de binefacerile domniilor lui Cuza (1859-1866) si ale lui Carol I. In 1878, la Congresul International de la Berlin s-au recunoscut independenta Romaniei si drepturile ei asupra Dobrogei, in schimb pierzand cele trei judete inapoiate Moldovei in 1856.

Cu toate insistentele organelor tariste de rusificare a noului teritoriu si de deportare a romanilor basarabeni in alte gubernii, „populatia Basarabiei atingea la 1918 cifra de 2.725.000 de oameni”, din care 1.810.000 erau romani (66,5%) si 330.000 rusi (12%), 270.000 evrei (9,8%), 210.000 bulgari si gagauzi (7,7%), 75.000 nemti (2,7%), 30.000 greci, armeni si altii (1,3%). Era anul in care basarabenii au secat Prutul dintr-o sorbire…

1918 – cele trei uniri

S-a crezut, pentru totdeauna! Dupa ce, la 27 martie 1918, Sfatul Tarii de la Chisinau, for reprezentativ al Basarabiei autonome, care adoptase, la 2 decembrie 1917, Declaratia de constituire a Republicii Federative Moldovenesti, a hotarat unirea cu Regatul Romaniei.

Prin acest act, se revenea la Moldova seculara, a lui Stefan cel Mare, la el adaugandu-se hotararea Consiliului National Roman din Bucovina, pentru unirea cu Tara-Mama, la 15 noiembrie 1918. Peste numai doua saptamani,Adunarea Nationala  de la Alba Iulia, cu o suta de mii de participanti, consfintea, prin semnatura celor 1228 de „alesi”, unirea Transilvaniei cu Romania: 1 decembrie 1918 devine ziua de nastere a Romaniei Mari, tara „dodoloata”, cum avea sa-i spuna copilul  Lucian Blaga,condusa de regele Ferdinand I „Intregitorul”.

Dar viata ca viata si lumea ca lume nu-s totdeauna pe placul unor mari puteri si al dictatorilor. Asa se face, de exemplu, ca noua Romanie trebuia sa tina piept agresiunii Ungariei bolsevice, a lui Bélla Kun (Abel Kohen), in 1919, si a bolsevicilor rusi, care atacau peste Nistru, in zona Ataki, sprijiniti de populatia rusofona din Basarabia.

Fara a intra in detalii, spunem ca si unii si altii, de sorginte comunista a lui Lenin, au fost infranti de armatele romane. Timp in care se desfasurau lucrarile Conferintei de pace de la Paris, unde delegatia Romaniei era condusa de Ion I.C. Bratianu, care devenise atat de incomod, in pledoariile sale pentru tara, fata de reprezentantii celor „4 Mari”, incat premierul Frantei Clemanceau i-a reprosat ca „sunteti aici pentru a asculta, nu pentru a comenta!” (cf. conf. univ. dr. G. D. Iscru, „Istoria moderna a Romaniei”, Bucuresti, 1998).

Un rol deosebit in aceasta situatie/ disputa l-a avut regina Maria, „sora noastra de pe front”, cum o numeau ostasii romani din „triungiul de foc” Marasti-Marasesti-Oituz (1917).

Savarsita prin vointa romanilor de la Tisa pana la Nistru si din Maramures pana in Dobrogea, si implinita prin Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920), Unirea cea Mare nu mai putea sa fie pusa la indoiala de Ungaria si nici de Rusia Sovietica. Ramanea punerea in ecuatie a unor diversiuni, izvorate parca din Testamentul lui Petru cel Mare, care preconiza Rusiei, printre altele, „A se intinde neincetat catre Nord pe marginea Marii Baltice si catre Sud pe marginea Marii Negre”, pentru a infrange Turcia si a ajunge la Mediterana.

Transnistria de ieri…

Se stie ca din antichitate, triburile dacice si getice, ca parte a marii familii a tracilor, se stabilisera in spatiul carpato-danubiano-pontic, dar asezari de-ale lor au fost semnalate documentar si descoperite arheologic dincolo de Nistru, pana la Bug si mai departe, in estul continentului. Romanizarea Daciei, dupa cucerirea traiana (106 d.H.), si incepturile limbii straromane, in contact cu migratorii slavi din veacurile urmatoare (VI-VIII), au fost indelung studiate de numerosi cronicari si istorici.

Despre felul in care au supravietuit anumite comunitati daco-romane si straromane in Campia rusa avem stiri inca de la cumpana primelor doua milenii si mai ales din secolele XIII-XVI.

Printre „cazacii romani” dintre Nistru, Bug si Nipru se aflau urmasi ai domnitorilor Moldovei, precum hatmanul Ioan Nicoara Potcoava si inca multi alti demnitari, care au nume pe de-a intregul romanesti, precum Ion Grigore Loboda, Samoila Chisca, Ion Sarcu, Timotei Sgura, Danila Apostol.

Si in veacurile urmatoare sunt atestati numerosi polcovnici „ucrainieni” de origine romana, ca si multi comandanti cazaci dintre „dacii transnistreni” avand aceeasi obarsie. Mai mult, in 1574, Ion Voda Armeanul pomenea de „tara noastra a Moldovei de dincolo de Nistru”, iar Gheorghe Duca devenea „Despot al Moldovei si Ucrainei”, in 1681, actele de cancelarie moldava si de administratie ucrainiana fiind redactate in limba romana!

„Daca pana acum doar hotarul etnic depasise Nistrul, Duca va duce si hotarul politic in zona transnistreana, avand in stapanire toate teritoriile dintre Carpati si Nipru”. El a ridicat curti domnesti la Tiganova, pe Nistru, si Nimirov, pe Bug; astfel ca „Moldova continua pana la 1765 sa administreze si malul stang al Nistrului”.

Se dezvolta importante localitati romanesti (comune, targuri, cetati), in zona primind pamant multe familii de boieri moldoveni; intr-un recensamant din 1793, intre Nistru si Bug, din 67 de sate, 49 erau exclusiv romanesti” (cf. Viorel Dolha, ZIUA, 14 august 2004, „Transnistria – tara nimanui”).

Din aceeasi sursa aflam ca biserica transnistreana era subordonata bisericii romane, procesul de colonizare a romanilor in tinuturile nepopulate ucrainiene si ruse fiind sustinut de tari, indeosebi de catre Ecaterina a II-a. In timpul acesteia, din Muntenia, Moldova si Transilvania s-au asezat, la 1783, „chiar dincolo de Bug, 2000 de familii cu 15 biserici romanesti (…).

Ciobanii din Ardeal s-au asezat in Crimeea, de la Marea de Azov pana in Caucaz sau in Dombas”, colonistii romani fiind scutiti de armata, primeau pamant si nu dadeau taxe, timp de 50 de ani.

Cu asemenea facilitati, nu-i de mirare, de exemplu, ca la ridicarea Odessei au contribuit multi romani din zona, cu Banulescu in frunte si arhitectul Manole, ei punand temelia viitorului oras…

Comunistii rusofoni de astazi, ai presedintelui Voronin si ai lui Smirnov, ar trebui sa stie ca in 1796, la Dubasari ori Movilau s-a tiparit primul volum de versuri in limba romana (versuri originale si traduceri de I. Cantacuzino), pentru populatia majoritara din Transnistria acelor vremuri.

Poate nici nu au auzit de Petru Movila, devenit mitropolit al Kievului si intemeietorul Academiei rusesti; de calugarul Paul Beranda, creatorul lexicografiei rusesti; de Spatarul Milescu, diplomat, om de stiinta si invatatorul tarului Petru cel Mare; de savantul Dimitrie Cantemir, consilierul intim al acestuia; de literatul Herascu, primul curator al Universitatii din Moscova; de… inca multi, multi alti romani moldoveni – basarabeni si transnistreni – care au pus bazele culturii ruse!

Iata si recunoasterea academicianului sovietic L.S. Berg: „Moldovenii ce locuiesc in Moldova, Basarabia si pana in guberniile invecinate, Podolia, Herson, iar intr-un numar mai mic in gubernia Ecaterinoslav sunt romani”.

In sprijinul celor care studieaza istoria acestui pamant este si toponimia, marea majoritate a numelor de localitati si ape de dincolo de Nistru fiind romanesti.

Pregatirea Unirii celei Mari i-a gasit pe transnistreni intr-o situatie grea, ei dorind sa fie asimilati basarabenilor, sa nu mai fie supusi Ucrainei, pentru a avea aceeasi soarta cu fratii de dincoace de Nistru. Dar bolsevicii  ucrainieni si rusi au impiedicat acest act de reparatie istorica.

…A devenit RASS Moldoveneasca

Fapte necunoscute puterii sovietice si mai nou comunistilor de de-o parte si alta a Nistrului? As! Numai ca diversiunea de care pomeneam a dat roade, precum neghina rosie in lanurile de grau basarabene.

Cert este ca, dupa „pierderea” Basarabiei, ca parte a Moldovei, sovieticii au injghebat ad-hoc (octombrie 1924) o regiune (oblastie) la est de Nistru, pe care Stalin a transformat-o in Republica Autonoma Socialista Sovietica Moldoveneasca (RASSM), dand-o plocon Ucrainei. La inceput, capitala noii republici a fost la Balta, pentru ca din 1928 sa fie mutata la Tiraspol. In 1934 „tara” avea 8434 km patrati si 615.500 de locuitori, dintre care insa 80% erau romani!

Si, pe buna dreptate, aici se vorbea romaneste, si nu moldoveneste; functionau 145 de scoli romanesti gimnaziale, 18 licee romanesti, institute agronomic, pedagogic si politehnic, cu o populatie scolara romaneasca de 24.200, din care 800 studenti. Din 1933 s-a introdus in scoli si publicatii alfabetul latin, existand o statie de radio la Tiraspol, un institut de cercetari stiintifice, Corul de Stat „Doina”, Teatrul de Stat si o sectie romana la scoala teatrala din Odessa.

Dar „luna de miere” nu avea sa mai dureze mult. Cum-necum, „autonomii” aflau de felul in care traiesc fratii lor readusi la Tara-Mama, de progresele inregistrate de Romania Mare in perioada interbelica, mai ales dupa criza economica din 1930-1933, in plan social, politic si cultural.

Asa incepe prigoana stalinista: intelectualitatea era acuzata ca face jocul „dusmanului de clasa”, autoritatile sovietice trecand la exterminarea acesteia, in frunte chiar cu membrii guvernului republicii si terminand cu oamenii de stiinta, cultura si arta.

Sunt ucisi sau deportati in Siberia sute si sute de intelectuali, atrocitatile vizandu-i si pe taranii care se opuneau colectivizarii (in colhozuri) si inchiderii bisericilor.

Toate aceste masuri distructive au avut ca rezultat un exod masiv peste Nistru, chit ca granicerii rusi trageau fara mila in refugiati (ca si granicerii romani de mai tarziu, cand romanii incercau sa treaca Dunarea spre Occident via Iugoslavia!).

Semnarea tratatului politico-militar dintre Germania si URSS, cunoscut prin Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939), a dus la ultimatumul guvernului sovietic din 26 iunie 1940, prin care se cerea/ impunea Romaniei renuntarea la Basarabia si la nordul Bucovinei. Peste doua zile, guvernul roman a acceptat conditiile Moscovei. Aceasta urmarea crearea unei Republici Confederative Socialiste Sovietice Moldovenesti, prin „unirea” Basarabiei cu Transnistria si cedarea unor judete Ucrainei, printre care nordul Bucovinei, cu Cernautiul si Hotinul, si raioanele transnistrene Balta si Pesceansc. Asa a inceput sfasierea Transnistriei.

Incepuse insa si razboiul. Peste un an, armata romana trece Prutul pentru redobandirea teritoriilor furate si la 25 iulie 1941 cucereste Cetatea Alba, ultimul bastion in calea eliberarii Basarabiei si nordului Bucovinei.

A trecut si Nistrul, infiintand in Transnistria un guvernorat, cu capitala la Odessa, ajungand, alaturi de armata hitlerista, pana la Stalingrad, unde a avut o soarta tragica; apoi au urmat, incet, dar sigur, retragerile si din nou pierderea acestor teritorii, de data aceasta ocupanta fiind Armata Rosie (dupa 23 august 1944). Prin crearea R.S.S. Moldoveneasca si „alipirea” Transnistriei la aceasta, s-a ajuns la o situatie fara precedent de-o parte si de alta a Nistrului.

„Daca ne-am conduce dupa frontierele politico-geografice actuale (raioanele din stanga Nistrului din Republica Moldova si din regiunea ucraineana Odessa), Transnistria ar avea o suprafata de 25,1 mii kmp si o populatie de 2760 de mii de persoane, din care 11% romani. Sub aspect geoistoric, Transnistria este o entitate geografica fara personalitate, toponimul fiind mai mult statistic decat istoric” (cf. Oleg Serebrian, „Va exploda Estul?

Geopolitica spatiului pontic”, Ed. Dacia, 1998). Acest fapt se datoreaza incorporarii in RSS Ucraineana a celei mai mari parti din Transnistria (inclusiv regiunea Odessa), in componenta RSS Moldoveneasca ramanand raioanele Camenca, Rabnita, Dubasari, Grigoriopol, Tiraspol si Slobozia.

R. Moldova cere retragerea trupelor sovietice

Sa ne intoarcem la Basarabia propriu-zisa, devenita republica sovietica. Din 1945 pana in 1989, autoritatile sovietice au continuat procesul de rusificare de pe vremea guberniei tariste, prin arestari si deportari succesive ale populatiei romanesti, in cele mai indepartate colturi ale URSS, totodata aducand rusi, ucrainieni si alti alogeni din „imperiu”.

Pe de alta parte, se intensifica propaganda antiromaneasca si se stabilesc liniile principale ale teoriei „moldovenismului”, care insemnau, nici mai mult nici mai putin, decat directiva academic-politica de a demonstra ca limba moldoveneasca este intr-adevar romanica, dar de un tip aparte, cu preponderenta ruseasca, iar vorbitorii ei, moldovenii, sunt de origine slava!

Asa se face ca aceasta limba se scria cu litere chirilice si istoria acestei tari nu avea nimic comun cu a restului romanilor, chiar daca in manuale erau pomeniti Stefan cel Mare, Eminescu si Creanga, ei si altii ca ei fiind doar moldoveni…

Trec iar cateva decenii si apar perestroika si glasnostiul lui Gorbaciov, care inseamna, pe langa altele, si destramarea URSS. La 31 august 1989, Sovietul Suprem al republicii sovietice proclama limba romana ca limba de stat si legifereaza revenirea la grafia latina.

Romanofobia incepe sa piarda teren, mai intai in randul intelectualilor si al tineretului instruit, care afirma ca „limba noastra-i cea romana”. Dupa primele alegeri libere pentru Sovietul Suprem al Moldovei Sovietice (25 februarie si 10 martie 1990), la 27 aprilie 1990 drapelul de stat devine tricolorul rosu, galben si albastru, cu stema in mijloc, foarte asemanatoare cu a Romaniei, numai ca pajura tine pe piept doar zimbrul, nu si insemnele celorlalte provincii romanesti. Un prim semnal ca se dorea Unirea?! Peste un an, la 23 mai, RSSM devine Republica Moldova, al carei Parlament proclama independenta la 27 august 1991.

Printre obiectivele noului stat suveran si independent, se „Cere Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste sa inceapa negocieri cu Guvernul Republicii Moldova, privind incetarea starii ilegale de ocupatie a acesteia si sa retraga trupele sovietice de pe teritoriul national al Republicii Moldova, anexat de URSS, in 1944”.

La Marea Adunare Nationala din Chisinau, tinuta in dupa-amiaza aceleasi zile, romanii basarabeni si-au exprimat dorinta de eliberare din timpul dominatiei straine, de renastere nationala.

„A sosit timpul sa facem dreptate si poporului nostru”, a spus atunci Mircea Snegur, primul presedinte al republicii. Chiar daca ulterior Romania a fost prima tara care a recunoscut independenta R. Moldova, n-au trecut neobservate „gafele” lui Alex. Barladeanu, presedintele Senatului nostru, fost nomenclaturist comunist, care in loc sa exprime, la aceasta sfanta festivitate, o atitudine clara de sprijinire a fratilor de peste Prut, a subliniat mai cu seama rolul sau in FSN si rafuiala iliescienilor cu Alianta Civica din Romania!… Cat despre Unire, nici vorba. Numai „poduri de flori”…

Asa se face ca golgota basarabenilor nu se sfarsea. A spus-o fostul prim-ministru Mircea Druc, aflat intr-o vizita particulara prin Romania. Cunoscut ca fiind un acerb unionist, premierul fusese inlocuit in primavara cu Valeri Muravschi, un om instruit, dar patriotard, apropiat ca gandire si actiune de presedintele Snegur, cel ce asculta mai cu seama sirenele Kremlinului, propunand conceptul „Doua popoare inrudite care vin imbratisate din adancul secolelor”. Cat despre consecintele actului arbitrar Ribbentrop-Molotov, nu s-a mai discutat, Druc avertizand ca „linia Snegur” adopta pozitia Moscovei, conform careia „in 1940 Moldova a fost eliberata de sub ocupatia romaneasca”! Si nu-i de mirare ca nici despre retragerea trupelor sovieto-ruse nu s-a mai pomenit.

Ramaneau versurile „Furata, tradata mereu/ Esti lacrima neamului meu,/ Basarabie”… Consecinta fireasca, la 21 decembrie 1991, Snegur semna aderarea Moldovei la CSI (in perspectiva reinvierii Uniunii)!

 

 

 

 

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/ zilele-basarabiei-1918-anul-celor-trei-uniri

de   Valentin HOSSU-LONGIN si Ruxandra SANDRU

29/07/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: