CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

27 martie 1918 – Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti votează actul Unirii cu România

 

Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu RomâniaMembrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi)

Actul Unirii Republicii                          Membrii Sfatului Ţării

Democrate Moldoveneşti                      care au semnat actul Unirii

cu România

                                                                            

                                                                          

     

                                                                                          

În contextul prăbușirii Imperiului Rus, violența trupelor rusești intrate în debandadă generală a determinat Sfatul Țării din Basarabia în şedinţa sa din 8 decembrie 1917, să trimită o  delegaţie la Iaşi pentru a cere guvernului şi reprezentanţilor Antantei ajutor militar pentru stoparea anarhiei bolşevice.

Nici la Iaşi situaţia nu era limpede, iar pe 5 ianuarie, Chişinăul a fost ocupat de bolşevici. În aceeaşi seară, Blocul Moldovenesc, fracţiunea cea mai numeroasă din Sfatul Ţării, a trimis o nouă delegaţie la Iaşi, cerând intervenţia armatei române. După îndelungi deliberări – situaţia internaţională fiind complicată – I.I.C. Brătianu a hotărât trimiterea de trupe.

Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pusă pe capetele conducătorilor guvernului Republicii.  

Pe 13 ianuarie 1918, divizia a XI-a română, sub comanda generalului Ernest Broşteanu, a intrat în Chişinău, fiind primită cu un entuziasm de nedescris. Acesta a declarat în faţa Sfatului Ţării, unde a fost invitat:

„Creaţi-vă viaţa cum credeţi şi nimeni nu se va amesteca în ea, în organizarea ei, noi nu vă vom împiedica”.

 S-au desfăşurat lupte violente în jurul Tighinei și, după trei zile de confruntări pe străzile orașului, bandele bolșevice au fost alungate dincolo de Nistru. Basarabia era eliberată de amenințarea lor, iar Sfatul Țării și-a putut relua lucrările. 

La 24 ianuarie/6 februarie 1918, Republica Moldovenească şi-a declarat independenţa, Ion Inculeț fiind ales președinte.

 În acest contex imprevizibil, Ucraina a cerut alipirea Basarabiei. Sfatul Țării a protestat energic faţă de aceste revendicări și a cerut să ia parte la negocierile purtate pentru încheierea păcii între România și Puterile Centrale, lucru neacceptat.

Înconjurată de atâtea forțe ostile, Basarabia era prea slabă ca să se guverneze singură. Armata română era unica garanție de securitate, iar comunitatea de limbă și de origine se impunea în spiritul tuturor. Mai rămânea o singură cale de urmat pentru „Republica Moldovenească”: Unirea cu România. Mișcarea a început în mod spontan în provincie: pe 3/16 martie, Adunarea Zemstvei din Bălţi a cerut în mod categoric unirea cu regatul României, iar zece zile mai târziu, Soroca urma acelaşi exemplu.

La 27 martie 1918 (9 aprilie 1918 stil nou), în prezenţa prim-ministrului României Al. Marghiloman, Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti (fosta Basarabie ţaristă) a votat actul Unirii cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice locuite majoritar de români care s-a unit cu România.

„Ruptă de Rusia o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România” 

   Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.

În Actul Unirii se menţiona: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă acum o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu Mama sa, România„.

Actul cuprindea şi 11 condiţii.

Conţinutul Actului Unirii :

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.

Această unire se face pe următoarele baze:

  1. Sfatul Ţarii actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărîri se vor recunoaşte de Guvernul român.

  2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, avînd un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.

  3. Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern.

  4. Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale.

  5. Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămîn în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.

  6. Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.

  7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sînul reprezentanţilor Basarabiei în parlamentul român.

  8. Basarabia va trimite în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.

  9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraşe, zemstve şi Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, secret şi direct.

  10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvîntului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.

  11. Toate călcările de legi, făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerilor din urmă, sunt amnistiate.

 

Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntîrziată a Constituantei, în care vor intra proporţional cu populaţia şi reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţie a principiilor şi garanţiilor de mai sus.

Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi totdeauna.

Preşedintele Sfatului Ţării,   I. Inculeţ

Secretarul Sfatului Ţării,   I. Buzdugan

 

 

 

Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi.

 

 

sf

 

 

Lista deputaţilor care au votat pentru Unire, în data de  9 aprilie 1918 (27 martie stil vechi), după nume, vîrstă, profesie, grup etnic, localitate:

  1. Nicolae Alexandri, 60, ziarist, Hotin/Chişinău

  2. Elena Alistar-Romanescu, 42, medic, Cetatea Albă/Chişinău

  3. Alexandru Baltaga, 55, preot, Orhei

  4. Constantin Bivol, 33, ţăran, Chişinău

  5. Teodor Bîrcă, 24, învăţător, Chişinău

  6. Teodosie Bîrcă, 23, ţăran, Soroca

  7. Vladimir Bodescu, 50, avocat, Chişinău

  8. Vladimir Bogos, 24, student, Chişinău

  9. Nicolae Bosie-Codreanu, 32, inginer, Hotin

  10. Ştefan Botnarciuc, 43, ţăran, ucrainian, Bălţi

  11. Ignatie Budişteanu, 30, ţăran, Bălţi

  12. Ilarion Buiuc, 27, ţăran, Orhei

  13. Gheorghe Buruiană, 33, cooperatist, Chişinău

  14. Ion Buzdugan, 30, învăţător, Orhei/Bălţi

  15. Anton Caraiman, 38, ţăran, Orhei

  16. Grigore Cazacliu, 26, student, Soroca

  17. Ion Cazacliu, 48, funcţionar public, Soroca

  18. Vladimir Cazacliu, 29, student, Soroca

  19. Dimitrie Cărăuş, 25, student, Soroca

  20. Vasile Cerescu (Ciorăscu), 31, ţăran, Chişinău

  21. Nicolae Cernăuţeanu, 26, soldat, Hotin

  22. Nicolae Cernov, rus, Tighina

  23. Afanasie Chiriac, 27, ţăran, Dubăsari/Tighina

  24. Vladimir Chiorescu, 30, cooperatist, Chişinău

  25. Vasile Cijevschi, 37, ofiţer de armată, Tighina

  26. Nicolae Ciornei, 25, ţăran, Cahul

  27. Pavel Cocîrlă, 24, artizan, Orhei

  28. Ion Codreanu, 39, ţăran, Soroca

  29. Ion Costin, 35, avocat, Chişinău

  30. Ion Creangă, 24, învăţător, Dubăsari/Tighina

  31. Anton Crihan, 25, student, Bălţi

  32. Dumitru Dragomir, 28, ţăran, Cetatea Albă

  33. Dumitru Dron, 25, student, Orhei/Bălţi

  34. Felix Dutkiewicz, polonez, Lublin / Chişinău

  35. Boris Epure, 36, funcţionar public, Chişinău/Bălţi

  36. Pantelimon Erhan, 34, profesor, Tighina

  37. Vasile Gafencu, 30, ţăran, Bălţi

  38. Simion Galeţchi, Soroca

  39. Andrei Găină, 33, ţăran, Orhei

  40. Vasile Ghenzul, 35, funcţionar public, Chişinău

  41. Alexandru Groapă, 38, funcţionar public, Bălţi

  42. Nicolae Grosu, 27, student, Chişinău

  43. Pantelimon Halippa, 34, ziarist, Soroca

  44. Teodor Herţa, Orhei

  45. Ion Ignatiuc, 25, ţăran, Bălţi/Chişinău

  46. Ion Inculeţ, 35, profesor, Chişinău

  47. Teofil Ioncu, 32, funcţionar public, Orhei

  48. Vasile Lascu, 60, ziarist, Chişinău

  49. Mihail Maculeţchi, 56, ţăran, Orhei

  50. Dimitru Marchitan, 32, ţăran, Bălţi

  51. Gheorghe Mare, 36, profesor, Cahul/Cetatea Albă

  52. Nicolae Mămăligă, 38, ţăran, Chişinău

  53. Vasile Mîndrescu, 29, ţăran, Orhei

  54. Dumitru Mîrza, 23, profesor, Hotin

  55. Mihail Minciună, 32, ţăran, Orhei

  56. Alexandru Moraru, 37, ţăran, Hotin

  57. Anatolie Moraru, 23, ţăran, Hotin

  58. Zamfir Munteanu, Ismail

  59. Gheorghe Năstase, 22, învăţător, Soroca

  60. Teodor Neaga, 37, profesor, Chişinău

  61. Constantin Osoianu, 32, ţăran, Bălţi

  62. Efimie Palii, 37, ţăran, Soroca

  63. Ion Pascăluţă, 25, soldat, Bălţi

  64. Gherman Pîntea, 24, învăţător, Bălţi

  65. Ion Pelivan, 40, avocat, Chişinău/Bălţi

  66. Petru Picior-Mare, 30, funcţionar public, Bălţi

  67. Chiril Sberea, 27, inspector, Cahul

  68. Andrei Scobioală, 32, profesor, Bălţi

  69. Nicolae Secară, 24, profesor, Soroca/Chişinău

  70. Timofei Silistaru, 23, ofiţer de armată, Ismail/Tighina

  71. Elefterie Sinicliu, 22, ţăran, Orhei

  72. Nicolae Soltuz, 60, ţăran, Soroca

  73. Chiril Spinei, 34, ţăran, Soroca

  74. Gheorghe Stavrii, 35, ţăran, Cahul

  75. Constantin Stere, 54, profesor, Soroca

  76. Iacov Sucevan, Chişinău

  77. Nicolae Suruceanu, 28, ofiţer de armată, Chişinău

  78. Teodor Suruceanu, 52, ţăran, Chişinău

  79. Gheorghe Tudor, 33, învăţător, Bălţi

  80. Ion Tudose, 33, ţăran, Orhei/Bălţi

  81. Grigore Turcuman, 26, ţăran, Soroca

  82. Vasile Ţanţu, 35, profesor şcolar, Chişinău

  83. Leonida Ţurcan, 23, funcţionar public, Soroca/Chişinău

  84. Teodor Uncu, 34, funcţionar public, Orhei

  85. Ion Valuţă, 24, student, Bălţi

  86. Vitalie Zubac, 23, ofiţer, Ismail

 

Voturi împotriva Unirii:

 

  1. Ştefan Balmez, 35, funcţionar public, bulgar, Chişinău

  2. Arcadie Osmolovschi, ucrainian

  3. Mihail Starenki, ucrainian

 

Abţineri de la vot:

 

  1. Philipp Almendingher, 50, ţăran, german, Cetatea Albă

  2. Zaharia Bocşan, 49, ţăran, Bălţi

  3. Gheorghe Brinici, 30, ţăran, ucrainian, Bălţi

  4. Gavril Buciuşcan, 29, învăţător, Orhei

  5. Nichita Budnicenco (Vilnicenco), 36, ţăran, ucrainian, Bălţi

  6. Vasile Covali, ucrainian

  7. Alexei Culeva, 43, ţăran, probabil bulgar, Ismail

  8. Petre Culcev, 47, ţăran, bulgar

  9. Vasile Curdinovschi, 46, profesor, Poltava

  10. Dragomir Diaconovici

  11. Serghei Donico-Iordăchescu, Chişinău

  12. Ion Dumitraşcu, 28, ţăran, Orhei

  13. Ion Harbuz, 31, funcţionar public, Chişinău

  14. Alexandru Greculoff, rus

  15. Isac Gherman, 60, avocat, evreu, Chişinău

  16. Andrei Krupenski, ucrainian, Chişinău

  17. Constantin Iurcu, 34, ţăran, Hotin

  18. Eugen Kenigschatz, 58, avocat, evreu, Chişinău;

  19. Teodor Kiriloff, 37, avocat, bulgar, Ismail

  20. Ivan Krivorukoff, 42, muncitor, rus, Tighina

  21. Samuel Lichtmann, 60, funcţionar public, evreu

  22. Alexander von Loesch, german

  23. Vladimir Lineff, 39, profesor, rus

  24. Petre Maniţchi, 35, învăţător, rus

  25. Dimitru Maldor, bulgar

  26. Cristo Misircoff, 43, profesor, bulgar, Ismail

  27. Teodor Moldovan

  28. Iacob Nagorneac, 39, ţăran, ucrainian, Hotin

  29. Teodor Nichitiuc, 35, inspector, ucrainian, Cahul

  30. Petre Poliatenciuk, 36, funcţionar public, ucrainian, Podolia

  31. Gheorghe Ponomareff, probabil rus

  32. Ion Popa, 28, ţăran, Bălţi

  33. Mihail Savenco, ucrainian

  34. Moise Slutski, 62, doctor, evreu, Chişinău

  35. Vladimir Ţîganco, 31, inginer, rus

  36. Eftimie Vizitiu, 37, ţăran, Soroca

Absenţi de la sesiune:

  1. Bajbeuk-Melicoff, 45, inspector, Armenian, Orhei

  2. Ion Ceornega, 40, ţăran, Ismail

  3. Teodor Corobcean, 37, cooperatist, Soroca

  4. Ioan Herţa, 34, ţăran, Chişinău

  5. Gutman Landau, 40, funcţionar public, evreu

  6. Anton Novacoff, bulgar

  7. Anton Rugină

  8. Kalistrat Savciuc, ucrainian

  9. Gheorghe Sîrbu

  10. Teodor Stanevici, 51, judecător, rus, Chişinău

  11. Mendel Steinberg, evreu

  12. Gheorghe Tcepciu

  13. Alexandru Ţurcan, 32, ţăran, Soroca

 

După votare, prim-ministrul român Marghiloman a dat o declaraţie în care afirma:

În numele poporului român şi al Regelui său Majestatea Sa Ferdinand I, iau act de hotărîrea Sfatului Ţării şi proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una şi indivizibilă„.

Ce este mai puțin cunoscut, sunt ultimele sale cuvinte, reținute de procesul-verbal, cu care marele om de stat saluta „adânc pe acești oameni, care, fără preocupări egoiste, putând să rămână conducătorii unui Stat, au voit mai bine să fie servitorii unei națiuni”.

 

Unirea cu România decurgea în mod necesar din deşteptarea naţională a tradiţiilor istorice, din conştiinţa mai clară a comunităţii naţionale şi din imposibilitatea practică de a-şi păstra independenţa, fără să cadă sub puterea Sovietelor sau să devină obiectul dorinţelor de expansiune ale ucrainenilor.

Acest act istoric al bărbaţilor de stat moldoveni a stârnit reacţia ostilă a Rusiei bolşevizate şi a tânărului stat Ucraina. Ambele au rupt relaţiile diplomatice cu România.

Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Primul pas spre unirea deplină a tuturor teritoriilor locuite de români constituia, într-adevăr, o lovitură năucitoare pentru ruşi. Tara noastră începea să se refacă din punct de vedere militar, să devină o stavilă în calea dorinţei expansioniştilor ruşi de a ajunge la Ţarigrad (Constantinopol). Visul dintotdeauna al tuturor ţarilor ruşi. 
 

La Conferinta de Pace de la Paris din 1920 se va recunoaste legitimitatea Unirii, iar ţări precum Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia vor semna un tratat politic în care era  specificat:  ,,Consideram că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric si economic, unirea Basarabiei cu Romania este pe deplin justificata”.

Basarabia, primită cu dragoste în „România Nouă”

Ziarul „România Nouă”, apărut la Chişinău, titra entuziast: „Basarabia s-a unit cu Ţara-Mamă”. Pe atunci, ţara era sfântă şi se scria cu majusculă. Jurnalul costa de obicei 15 copeici şi avea două pagini. Miercuri, 28 martie, a costat 30 de copeici. Şi conţinutul era dublu, iar textul era  emoţionant:

„Ziua de 27 martie 1918 este pentru Basarabia ziua Dreptăţii celei mari. În această zi, Istoria a reparat marea nelegiuire săvârşită la 12 maiu 1812, când trupul Moldovei a fost frânt în două şi partea ei dintre Prut şi Nistru a fost dată pe mâini stră- ine cari au vrut să o sugrume. Dumnezeul neamurilor ne-a supus timp de sute de ani la încercări grele, astăzi El îşi întoarce mila sa spre noi”.

Ca şi „Sfatul ţării”, ziariştii conduşi de directorul Onisifor Ghibu credeau că unirea s-a săvârşit „pentru totdeauna”.

Presa din Regatul României a salutat momentul cu adevărat istoric. „Neamul Românesc” scria: „Orice român se va bucura de această mare veste şi va dori din adâncul inimii ca lucrul început astfel să ajungă pe mâni bune cari să asigure dăinuirea lui aşa cum o cere, de altfel, dreptul naţional”.

„Tribuna” jubila: „Rupte din trupul Patriei- Mamă, teritoriile româneşti revin după ani de suferinţă răzbunătoare şi de activă primenire naţională ca să întărească România şi să i se făurească viitor frumos”.

„Timpul”, ziarul condus odinioară de Mihai Eminescu, era cel mai poetic: „Basarabia atâta vreme înstrăinată după atâtea zile grele de nevoie se reaşază alături de sora ei, Moldova, aducând României aşa de crud încercate balsamul unei întregiri pe care de un veac o visează cu nepotolită ardoare”.

Ziarul „Mişcarea” era, de asemenea, în extaz: „În mijlocul grelelor noastre încercări, Unirea Basarabiei cu Patria- Mamă este o rază de lumină îmbucură toare care mângâie sufletele noastre”. Chiar şi un ziar rus apărut la Iaşi saluta unirea: „Poporul rus a declarat prin revoluţie înaltele idei ale fraternităţii popoarelor. (…) Dorim României noroc şi linişte”. Vorbe… (Andrei Crăciun)

Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării bolşevice, ale foametei planificate (Holodomor), ale « terorii roșii » dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor în Gulag.

Aceasta a fost  scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.

În acest răstimp Basarabia a primit, conform datelor « Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor » întemeiat de Fridtjof Nansen, zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, majoritatea simpli civili (printre care meșteșugari sau mici negustori evrei, credincioși pravoslavnici, simpli țărani ucraineni), care-și riscau viața trecând Nistrul înot sau pe ghiață sub gloanțele grănicerilor ruși (uneori și români). Dintre acești refugiați, socotiți indiferențiat « reacționari » sau « contra-revoluționari » de autoritățile sovietice, toți cei care se mai aflau în Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.

Rusia sovietică nu a acceptat realitatea de după 1918 şi nu a recunoscut de jure şi de facto acest fapt parafat prin sistemul de tratate de pace de la Versailles din 1919- 1920.

  Punctul de vedere oficial al istoriografiei sovietice referitor la chestiunea Basarabiei şi la iniţiativa Sfatului Ţării din martie/aprilie 1918 este menţionat, fără prea multe comentarii, în timp ce votul din adunarea basarabeană era considerat ca falsificare, şantaj, violenţă brutală. Actul unirii care reintegrează Basarabia în interiorul statului român a fost cel din 27 martie/9 aprilie 1918, iar cea de-a doua rezoluţie din 1/10 decembrie 1918 nu a fost decât corolarul primei hotărâri.

După încheierea tratatului de neagresiune din 1939 între Germania şi URSS (pactul Ribbentropp, Molotov), Stalin va cere prin două ultimatumuri, României să-şi retragă administraţia şi armata din Basarabia.

Un rege al României slab, Carol al II- lea şi un guvern la fel de slab, fără nici cea mai mică opoziţie cedează acest pământ, astfel încât efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat ameninţând cu războiul din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov. 

 

 

 

 Din 1812, data cotropirii Basarabiei de către ruşi şi până astăzi, liderii marelui imperiu al răului de la Răsărit au dus un adevărat război propagandistic pentru a demonstra că moldovenii nu sunt români, că limba română este una şi aşa-zisa limbă moldovenească este altceva.

Propagandiştii de la Sankt Petersburg, Moscova sau Kiev, că s-au numit ţarişti, sovietici sau democraţi, cum se pretind în prezent, s-au folosit de toate cozile de topor din Moldova pentru a susţine aberaţii de genul Dicţionarului româno-moldovenesc al mancurtului „academician” Vasile Stati, sau accesul spre înalte funcţii în stat a unor indivizi de teapa lui Vladimir Voronin (Cioară, în traducere românească) şi a lui Igor Dodon. Cred însă că sângele apă nu se va face niciodată! Şi nici istoria adevărată nu poate avea lipsuri.

De aceea, Parlamentul României a adoptat legea privind proclamarea zilei de 27 martie drept sărbătoare naţională, în semn de recunoaştere a unirii Moldovei de peste Prut cu România.

La o sută de ani de la acel moment astral al istoriei noastre, chiar dacă destinul ne găsește pe noi și pe frații noștri din Basarabia separați în două state, avem datoria de a onora așa cum se cuvine moștenirea noastră comună, jertfele înaintașilor și, mai ales, de a celebra România și istoria noastră în fiecare zi. 

 

 

 

 

Surse:

 

https://www.timpul.md/articol/-pe-27-martie-1918-sfatul-tarii-a-votat-unirea-basarabiei-cu-romania-57143.html

http://www.istoria.md/articol/849/27_martie_1918,_Actul_Unirii_Republicii_Democratice_Moldovene

http://adevarul.ro/locale/focsani/27-martie-1918-sfatul-Tarii-chisinau-deschide-calea-marii-uniri-1_58d8bec45ab6550cb8b6ae4a/index.html

Florian Bichir-Evenimentul Zilei

27/03/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

99 de ani de la Ziua Unirii Basarabiei cu România

 

 

 

 

Imagini pentru harta romania mare

 

 

 

 

S-au împlinit ieri, 99 de ani de la Ziua Unirii Basarabiei cu România. Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării din Republica Democrată Moldovenească, întrunit în şedinţă solemnă, a votat după 106 ani de dominaţie rusă, unirea Basarabiei cu Regatul României .

Citirea rezultatului votului a fost însoțită de aplauzele și strigătele entuziaste „Trăiască Unirea cu România!

Despre acest eveniment, s-a  spus că „fără dorința, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.

Într-o perioadă confuză, creată de Primul Război Mondial și mai ales de izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Basarabia, trecând mai întâi de la gubernie la autonomie și de la autonomie la independență, și-a găsit adevăratul ei loc, la sânul mamei sale, România.

În Decretul regal promulgat de Regele Ferdinand I al României la data de 9 aprilie 1918, se menționa printre altele că, potrivit hotărârii Sfatului Țării, Basarabia „în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagra și vechile granițe cu Austria… de azi înainte și pentru totdeuna se unește cu mama sa România”.

Amintim că efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, încheiat între URSS şi Germania nazistă, în data de 23 august 1939. 

 

 

Evenimentele premergătoare unirii

 

Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice : „românismul” care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și « moldovenismul » susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai « Țarului tuturor Rusiilor », de ceilalți.

Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Țării, (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) reprezintă concretizarea și biruința mișcării „româniste” din acest ținut.

În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești debandate a determinat Sfatul Țării să cheme, în 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.

 

 

 

 

 

Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu RomâniaMembrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi)

 

 

Actul Unirii  Republicii Democrate   Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu România                     Moldovenesti (succesoarea guberniei ruse Basarabia, fostă parte componentă                                                                                         a Ţării Moldovei Moldovei), cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918

 

 

Unirea

Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii cu România cu următoarele condiții:

1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.

Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți ( lista și opțiunile la votare).

Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale Holodomorului, ale „terorii roșii” dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Acesta era întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.

 

După reocuparea Basarabiei de trupele sovietice, împotriva celor care au votat în Sfatul Ţării unirea, s-a dus o puternică campanie de intimidare.

Serviciile sovietice de informaţii încercau prin diverse presiuni să obţină declaraţii false cu privire la coruperea membrilor Sfatului Ţării de către statul român.

Este de remarcat atitudinea dârză a unor deputaţi – Ion Codreanu, Emanuil Catelli, Constantin Leancă, Nicolae Secarp – care au afirmat că: “Au votat Unirea pentru că aşa le-au cerut convingerile şi conştiinţa românească.

Republica Sovietica Moldovenească actuală este un instrument de dezbinare a poporului român. Basarabia, fiind plămădită cu sângele şi oasele strămoşilor lor, va rămâne întotdeauna românească şi, orice ar face sovietele, ea fiind a românilor, tot lor le va reveni.”

Cea mai mare parte a membrilor Sfatului Ţării rămaşi în teritoriile ocupate, aveau să moară în închisorile sovietice.

Printre ei, chiar şi cei caţiva care se  opuseseră Unirii

Dosarul cu nr. 824 (care se păstrează în arhiva Serviciului de Informație și Securitate al R. Moldova), intentat celor 13 deputați în Sfatul Țării și unui fost ministru al Republicii Democratice Moldovenești, capturați de bolșevici în vara anului 1940, avea să facă un drum la Moscova, pentru aprobare.

De fapt, nimic surprinzător, întrucât orice mișcare în Basarabia de după 28 iunie 1940 trebuia aprobată de metropolă.

 

 

 

 

Nikolai Sazîkin

 

 

De data aceasta, NKVD-istul nr. 1 al RSS Moldovenești, maiorul Sazîkin, atribuind acestui dosar o importanță deosebită, îl expediază comisarului poporului al Afacerilor Interne din Uniunea Sovietică, Lavrenti Pavlovici Beria, pentru a i se permite organizarea unui proces public.

La sigur, Sazîkin a urmărit și un scop propriu – o steluță pe epoleți sau o altă recompensă, căci, considera el, capturarea acestor demnitari a fost o operație de succes a nou-formatului NKVD moldovenesc.

Iată ce îi scria Sazîkin lui Beria:

„Strict secret

Comisarului Poporului al Afacerilor Interne din Uniunea Sovietică, Comisarului Securității de Stat de rangul I Tov. Beria L. P.

Vă expediez pentru examinare dosarul penal referitor la 14 persoane, membri activi ai mișcării contrarevoluționare „Blocul Moldovenesc” și „Sfatul Țării”.

 

În dosar sunt incluși:

 

1. Uncu Feodor Mihailovici, 1887 anul nașterii, fost deputat în „Sfatul Țării”, până la arestare a fost funcționar înalt.

 

2. Cojuhari Feodor Petrovici, 1879 a. n., colonel al armatei țariste. Ministru al Apărării în „Sfatul Țării”. Ulterior a fost deputat în Parlamentul României.

 

3. Neaga Feodor Ivanovici, 1878 a. n., până la arest a fost moșier.

 

4. Bodescu Vladimir Gheorghievici, 1868 a. n., naționalist de marcă. Procuror al Curții de Apel.

 

5. Ignatiuc Ivan Gheorghievici, 1893 a. n., până la arest a fost moșier.

 

6. Sinadino Pantelimon Victorovici, 1875 a. n., din 1907 până la 1917 membru al Dumei de Stat a fostei Rusii Țariste. Moșier. Până la 1918 avea 4.500 ha.

 

7. Bivol Constantin Vasilievici, 1885 a. n., moșier.

 

8. Codreanu Ivan Stepanovici, 1879 a. n., până la arest a fost moșier.

 

9. Cotelli Emanuil Grigorievici, 1883 a. n., fost ofițer al armatei țariste, până la arest a fost moșier.

 

10. Știrbeț Luca Dimitrievici, 1889 a. n. , membru marcant al partidului țărănist, până la arest a fost moșier.

 

11. Baltaga Alexandr Stepanovici, 1861 a. n., fost deputat în „Sfatul Țării”, are 12 ordine și medalii ale guvernului român, până la arest a fost mitropolit al Basarabiei.

 

12. Secara Nicolai Grigorievici, 1894 a. n., fost locțiitor al Ministrului Apărării în „Sfatul Țării”. Până la arest a fost moșier.

 

13. Turcuman Grigorii Nicolaevici, 1890 a. n., fost ofițer al armatei țariste. Până la arest a fost moșier.

 

14. Botnariuc Stepan Mefodievici, 1875 a. n., membru marcant al partidelor burgheze. Până la arest a fost moșier.

 

În timpul cercetărilor, s-a confirmat întrutotul că aceste persoane, în anul 1918, au săvârșit ruperea cu forța a Basarabiei de la Uniunea Sovietică și au alipit-o la România, fapt pentru care au primit de la guvernul român câte 50 ha fiecare.

Plus la aceasta, aceste persoane au exercitat o activitate contrarevoluționară pe teritoriul Basarabiei până în ziua venirii Armatei Roșii.

Activitatea lor criminală în fața poporului moldovenesc a fost demonstrată întrutotul, atât prin materialele anchetei, cât și prin documentele ridicate din arhiva de stat română și arhiva siguranței.

Atribuind acestui dosar o importanță politică mare, dar și de agitație pentru truditorii Moldovei, prin vânzarea fățișă a Basarabiei prin intermediul afacerilor tainice a „Blocului Moldovenesc” cu guvernul român și Rada Ucraineană, rog să aprobați organizarea unui proces public pentru acest caz.

Dosarul penal nr. 824, în 3 volume, privind participanții contrarevoluționari din „Blocul Moldovenesc” și Sfatul Țării.

Comisarul Poporului al Afacerilor Interne din RSSM, maior al Securității de Stat Sazîkin. 15 septembrie 1940 Nr. 603 or. Chișinău. Dosarul, după ce se află mai mult de patru luni la Moscova, se întoarce la Chișinău, fără careva indicații. Lavrenti Beria nu avea timp să se ocupe și de soarta celor 14 nefericiți basarabeni.

Veneau vremuri tulburi peste URSS. Derutat că n-a primit nicio indicație, anchetatorul Cerepanov constată acest fapt printr-un certificat.

Certificat Dosarul de anchetă nr. 824, privind învinuirea foștilor membri ai guvernului contrarevoluționar „Sfatul Țării” și „Blocul Moldovenesc”, a fost expediat la NKVD URSS, unde s-a aflat de la 15 septembrie 1940 până la 28 ianuarie 1941.

Cauzele reținerii acestuia la NKVD,in  URSS, nu sunt cunoscute nouă.

Anchetator superior al secției anchetă a NKVD RSSM, locotenent inferior al Securității de Stat Cerepanov. 17.II.1941.

Nu s-a reușit desfășurarea unui proces public. Dar, și fără procesul public, figuranții acestui dosar n-au supraviețuit.

Toți au fost exterminați în gulagurile sovietice.

 

Iată soarta lor :

 

1.Teodor Uncu (n. 1881, com. Isacova, jud. Orhei – † 22.XI.1940, penitenciarul din Chișinău);

 

2. Teodor Cojuhari (n. 3.V.1879, or. Chișinău – † 23.I.1941, penitenciarul din Chișinău);

 

3. Teodor Neaga (n. 8.III.1880, com. Suruceni, jud. Chișinău – † 6.XII.1941, Gulag, Penza, Rusia);

 

4. Vladimir Bodescu (n. 4.III.1868, com. Durlești, jud. Chișinău – † 28.XI.1941, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);

 

5. Ion Ignatiuc (n. 15.II.1893, com. Prepelița, jud. Bălți – † 26.I.1943, Gulag, RASS Tătară);

 

6. Pantelimon Sinadino (27.VII.1875, Chișinău – † Gulag, URSS, ?);

 

7. Constantin Bivol (n. 10.III.1885, com. Costești, jud. Chișinău – † 12.III.1942, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);

 

8.Emanuil Cotelli (n. 25.I.1883, com. Zgărdești, jud. Bălți – † 18.II.1943, Gulag, penitenciarul nr. 5 din or. Sverdlovsk, URSS);

 

9.Luca Știrbeț (n. 7.II.1889, com. Cărpineni, jud. Chișinău – † 15.III.1942, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);

 

10. Alexandru Baltaga (n. 14.IV.1861, com. Lozova, jud. Chișinău – † 7.VIII.1941, Gulag, or. Kazan, RASS Tătară);

 

11. Nicolae Sacară (n. 19.V.1894, com. Rudi, jud. Soroca – † 24.II.1942, Gulag, Penza, Rusia);

 

12. Grigore Turcuman (n. 20.X.1890, com. Tătărăuca Noua, jud. Soroca – † 28.V.1942, Gulag, Penza, Rusia);

 

13. Ștefan Botnariuc (n. 26.X.1875, com. Bălan, jud. Bălți – † 22.VIII.1941, Gulag, Penza, Rusia).

 

Doar unul singur (Ion Codreanu, n. 1879, com. Ștefănești, jud. Soroca – † 15.II.1949, București) a scăpat de masacru, fiind schimbat, în luna mai 1941, pe vestita ilegalistă comunistă Ana Pauker capturată de siguranța română.

Cu excepția lui Ion Codreanu, nici unul nu-și are locul de veci stabilit, nici unul nu a fost înmormântat creștinește.

 

 

TOTI CEI 3 VOTANTI  CONTRA UNIRII, AU AVUT O SOARTA LA FEL DE CRUDA, DAR MERITATA DE ORICE TRADATOR :

 

1. Arcadie Osmolovski (n. 1882 – d. 1933) a fost un om politic ucrainean din Basarabia, care a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia.

La data de 27 martie 1918 a votat împotriva Unirii Basarabiei cu România.

La data de 10 noiembrie 1918, pentru activitatea lui antiromânească, autoritățile române din Basarabia l-au declarat persona non-grata și, prin mijlocirea consulului, l-au expulzat peste Nistru, în URSS.

S-a stabilit pentru o vreme la Odessa unde a predat cursul de mineralogie aplicată la Universitatea din acel oraș. În anul 1933, în urma unui denunț semnat de un student restanțier, a fost arestat și a dispărut pentru totdeauna.

 

 

2. Mihail Starenki- A sfarsit in Gulag, dupa ce s-a refugiat in URSS, dovada ca sovieticii nu au dat doi bani pe votul lui „democratic”, impotriva Unirii cu Romania…

 

 

 

3. Mihail Balamez- Destinul lui a fost ca al tuturor deputaţilor Sfatului Ţării rămaşi în Basarabia: regimul comunist nu l-a cruţat de gulag, chiar daca a votat Contra UNIRII.

 

Numele lui Ştefan Balamez a devenit unul proverbial  si atunci când se discută despre cei trei deputaţi în Sfatul Ţării care, la 27 martie 1918, au votat împotriva unirii Basarabiei cu România, primul nume care se invocă este cel al lui Balamez.

 

La 17 noiembrie 1941 lui Balamez sovieticii ii aduc la cunoştinţă că ancheta sa a luat sfârşit. Rechizitoriul este aprobat la 24 decembrie 1941, iar anchetatorul a considerat că „rolul trădător” al lui Ştefan Balamez, în calitate de deputat în Sfatul Ţării, privind unirea Basarabiei cu România, a fost demonstrat.

I se mai încriminează că ar fi primit pentru această ispravă de la guvernul român 35 ha teren arabil, fapt negat de Balamez. Având la bază o singură mărturie (donos), anchetatorul propune examinarea cazului la Consfătuirea Specială din cadrul NKVD al URSS, iar în calitate de pedeapsă propune împuşcarea.

La 24 iunie 1942, dosarul lui Ştefan Balamez a fost examinat la Consfătuirea Specială, care s-a dovedit mai înţelegătoare, condamnându-l, pentru „calitatea de membru al unui partid contrarevoluţionar”, la zece ani de lagăr de corecţie prin muncă.

Nu ştim dacă a supraveţuit, dar oricum a avut soarta tradatorilor si a iesit din istorie asa cum a meritat…

 

 

Surse: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/20/aspecte-mai-putin-cunoscute-despre-unirea-basarabiei-cu-romania/;  https://deschide.md/ro/stiri/cultura/9344/27-martie–Ziua-Unirii-Basarabiei-cu-RomAnia ;

 

 

 

 

 

28/03/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

1918 – anul celor trei uniri

Foto: Infaptuitorii Marii Uniri in Basarabia – Sfatul Tarii din  Republica Moldoveneasca

 

„Prutul esta ni disparti,/ Prutul esta n-are moarte?/ Dar ne-om pune noi candva/ Si cu gura l-om seca”… Sute de tratate de istorie, manuale scolare, cronici, studii si chiar legende fixeaza inceputurile spatiului de la est de Carpati inca din mijlocul secolului al XIV-lea, cand voievozii maramureseni Dragos si apoi Bogdan trec muntii, primul pentru a crea o „marca de pavaza” impotriva tatarilor care atacau Transilvania, al doilea pentru a scapa de suzeranitatea regelui ungar Ludovic I. Bogdan Voda de Cuhea, de pe malul raului Iza, urmat de mai multi osteni, rude si prieteni, trece prin Pasul Prislop si sprijinit de feudalii localnici din bazinul Siretului si Prutului declara independenta Moldovei, in 1359.

Urmasii acestuia si-n special Alexandru cel Bun (1400-1432), isi extind domeniile pana la Nistru si tarmul Marii Negre.

In acest timp, Tara Romaneasca era condusa de Mircea cel Batran   (1386-1418), in vremea caruia teritoriul s-a marit constant, pana in „partile tataresti” de la nord de Dunarea Maritima (Delta Dunarii), „adica tinuturile stapanite mai inainte de Basarab I Intemeietorul – de unde numele de Basarabia, dat initial numai acestor parti tataresti” (cf. „Istoria romanilor”, C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu).

Tot in aceasta perioada, austriecii patrund in nord-estul Moldovei (Tara de Sus), numind-o Bucovina, adica Tara Fagilor (in germana, fag = die Buche), atestata pentru prima oara in 1392.

In 1426, Alexandru cel Bun pune stapanire pe cetatile Chilia si Cetatea Alba, la limanul Nistrului, al domnului muntean Dan al II-lea. Teritoriul Moldovei ajunge la apogeu sub Stefan cel Mare (1457-1504): intre Carpatii Orientali si Nistru, intre Ceremus (hotarul cu Polonia) si tarmul Marii Negre, incluzand Siretul inferior, Putna si Milcovul.

Deci, din vremea lui Basarab I (1310-1352) zona sudica a spatiului dintre Prut si Nistru, ocupata de tatarii apartinand Hanatului Tatar, cu sediul in Crimeea, cucerita de voievodul muntean, purta numele de Basarabia, intrata in patrimoniul Moldovei lui Stefan cel Mare.

In afara acestei „parti”, Moldova de Rasarit cuprindea „tinuturile” (de la nord la sud): Tetina, Hotin, Soroca, Orheiului, Lapusna, Tighina, Chigheciu, Ciubarciu (ultimele doua in campia Bugeacului). Pierderea Chiliei si a Cetatii Albe, in vara anului 1484, in favoarea lui Baiazid, insemna o mare lovitura pentru domnia marelui voievod.

„Turcii se asaza pe pamantul tarii, asa cum facusera mai inainte dincoace de Milcov, si vor ramane aci mai mult de trei veacuri, facand sa se simta din ce in ce mai tare stapanirea lor” (ibidem). Cetatea Alba devine Akkerman.

Prutul, rau blestemat si despartitor de neam

Am apelat la aceste date, realitati si fapte ale inceputurilor istorice ale Moldovei, pentru a intelege mai usor ce se intampla in zilele noastre cu Basarabia si Transnistria .

Cu amputari si cedari, mai mult de nevoie (!), Moldova si-a urmat un destin nu tocmai prielnic, deoarece, la fel cu celelalte doua provincii romanesti Muntenia si Transilvania, era „in calea tuturor rautatilor”.

Din Evul Mediu pana de curand si-au pus ochii pe ea, sau parti ale ei, polonezi si unguri, austrieci si rusi, turcii chiar stapandind-o multa vreme. Razboaie, cotropiri si pierderi la „masa verde” n-au reusit sa-i faca pe moldoveni sa renunte la limba si credinta, carturarii lor afirmand sus si tare latinitatea noastra si unitatea de neam a romanilor: cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin   si Ion Neculce, precum si domnitorul savant Dimitrie Cantemir  pun pe hartie tot ce insemna romanitate in acel spatiu de cuget si simtire (sec. XVII-XVIII)…

Trec alte si alte decenii. Luptele dintre marile puteri se dau si pentru Principatele Romane. Se ajunge la anul 1806, cand a izbucnit un nou razboi ruso-turc, la „insistentele” lui Napoleon.

„Ca si in razboaiele precedente, rusii fortara Nistrul si lovira intai cetatea Hotinului, care cazu prin surprindere in mainile lor, in ziua de 19 noiembrie 1806.

Aceeasi soarta avura si celelalte cetati turcesti: Benderul, Akkermanul, Chilia, Ismailul si Reni (…) Prin cucerirea acestor cetati, rusii infransera forta de impotrivire a turcilor la nordul Dunarii si ocupara nu numai Moldova intreaga, ci si Tara Romaneasca (cf. Ion Nistor, „Istoria Basarabiei”, Cernauti, 1923). Victoriile rusilor, ale „liberatorilor pravoslavnici” (stim noi cum s-au purtat liberatorii sovietici!), purtau marca unei stapaniri mai rele si mai vexatorii decat a turcilor pagani. „Cine nu mergea cu rusii era privit ca vanzator de patrie si executat” (peste un secol si ceva, Stalin va proceda la fel, pe considerentul ca cine nu-i cu noi e impotriva noastra).

Drept care, foarte multi moldoveni trec Prutul, intr-o bejenie neintalnita pana atunci.

Loviturile generalului Kutuzov, in numele tarului Alexandru I, ii determina pe turci sa inceapa tratativele de pace (la Giurgiu), care se incheiasera la Bucuresti, in ziua de 16 mai 1812, prin cedarea Moldovei dintre Prut si Nistru, rusii numind-o Basarabia, pentru a-l „pacali” pe Napoleon, care nu ar fi consfintit ocuparea…Moldovei!

De atunci, „Prutul ramane rau blestemat si despartitor de neam!” (ibidem). De atunci dateaza cantecul popular, care incepe asa: „Prutul esta ni disparti,/ Prutul esta n-are moarte?/ Dar ne-om pune noi candva/ Si cu gura l-om seca”…

Apa ca apa nu are nici o vina. Romanii moldoveni (fara basarabeni) si munteni au „secat dintr-o sorbire” Milcovul, in ianuarie 1859 consfiintind Unirea Principatelor , raul curgandu-si istoria ca simbol al romanismului dintotdeauna.

Numai Prutul ramanea „despartitoriu”, ocupantii incepand rusificarea noii oblastie Basarabia (provincie), pastrand totusi vechea impartire administrativa in 12 tinuturi: Hotin, Soroca, Iasi, Orhei, Lapusna, Hotarniceni, Tighina, Cetatea Alba, Chilia, Ismail, Greceni si Codru.

„Pana si vechea stema a Moldovei, capul de bour cu stelele intre corne, fu pastrata pentru Basarabia. Marca Basarabiei era un scut impartit, sus se vede pajura ruseasca, jos pe camp auriu este capul de zimbru, stravechiul herb al Moldovei”, Basarabia avand capitala, din 1818, la Chisinau (ibidem).

Si trec iar cateva decenii. Dupa o cvasiautonomie, „in 1871, Basarabia pierdu caracterul de oblastie, sau provincie privilegiata, si deveni o simpla gubernie a imperiului tarist”, in care rusii „sa se poata bucura de toate prerogativele unei natiuni stapanitoare in Basarabia”; in cativa ani, fusesera stramutati aici peste 20.000 de tarani rusi, din partile centrale ale imperiului, acordandu-li-se mari privilegii.

Asta insemna un nou pas pentru deznationalizarea basarabenilor. Pana in 1856, cand, in urma unui nou razboi ruso-turc, prin pacea de la Paris, Rusia este obligata sa restituie Moldovei sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad si Ismail), populatia acestor tinuturi bucurandu-se de binefacerile domniilor lui Cuza (1859-1866) si ale lui Carol I. In 1878, la Congresul International de la Berlin s-au recunoscut independenta Romaniei si drepturile ei asupra Dobrogei, in schimb pierzand cele trei judete inapoiate Moldovei in 1856.

Cu toate insistentele organelor tariste de rusificare a noului teritoriu si de deportare a romanilor basarabeni in alte gubernii, „populatia Basarabiei atingea la 1918 cifra de 2.725.000 de oameni”, din care 1.810.000 erau romani (66,5%) si 330.000 rusi (12%), 270.000 evrei (9,8%), 210.000 bulgari si gagauzi (7,7%), 75.000 nemti (2,7%), 30.000 greci, armeni si altii (1,3%). Era anul in care basarabenii au secat Prutul dintr-o sorbire…

1918 – cele trei uniri

S-a crezut, pentru totdeauna! Dupa ce, la 27 martie 1918, Sfatul Tarii de la Chisinau, for reprezentativ al Basarabiei autonome, care adoptase, la 2 decembrie 1917, Declaratia de constituire a Republicii Federative Moldovenesti, a hotarat unirea cu Regatul Romaniei.

Prin acest act, se revenea la Moldova seculara, a lui Stefan cel Mare, la el adaugandu-se hotararea Consiliului National Roman din Bucovina, pentru unirea cu Tara-Mama, la 15 noiembrie 1918. Peste numai doua saptamani,Adunarea Nationala  de la Alba Iulia, cu o suta de mii de participanti, consfintea, prin semnatura celor 1228 de „alesi”, unirea Transilvaniei cu Romania: 1 decembrie 1918 devine ziua de nastere a Romaniei Mari, tara „dodoloata”, cum avea sa-i spuna copilul  Lucian Blaga,condusa de regele Ferdinand I „Intregitorul”.

Dar viata ca viata si lumea ca lume nu-s totdeauna pe placul unor mari puteri si al dictatorilor. Asa se face, de exemplu, ca noua Romanie trebuia sa tina piept agresiunii Ungariei bolsevice, a lui Bélla Kun (Abel Kohen), in 1919, si a bolsevicilor rusi, care atacau peste Nistru, in zona Ataki, sprijiniti de populatia rusofona din Basarabia.

Fara a intra in detalii, spunem ca si unii si altii, de sorginte comunista a lui Lenin, au fost infranti de armatele romane. Timp in care se desfasurau lucrarile Conferintei de pace de la Paris, unde delegatia Romaniei era condusa de Ion I.C. Bratianu, care devenise atat de incomod, in pledoariile sale pentru tara, fata de reprezentantii celor „4 Mari”, incat premierul Frantei Clemanceau i-a reprosat ca „sunteti aici pentru a asculta, nu pentru a comenta!” (cf. conf. univ. dr. G. D. Iscru, „Istoria moderna a Romaniei”, Bucuresti, 1998).

Un rol deosebit in aceasta situatie/ disputa l-a avut regina Maria, „sora noastra de pe front”, cum o numeau ostasii romani din „triungiul de foc” Marasti-Marasesti-Oituz (1917).

Savarsita prin vointa romanilor de la Tisa pana la Nistru si din Maramures pana in Dobrogea, si implinita prin Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920), Unirea cea Mare nu mai putea sa fie pusa la indoiala de Ungaria si nici de Rusia Sovietica. Ramanea punerea in ecuatie a unor diversiuni, izvorate parca din Testamentul lui Petru cel Mare, care preconiza Rusiei, printre altele, „A se intinde neincetat catre Nord pe marginea Marii Baltice si catre Sud pe marginea Marii Negre”, pentru a infrange Turcia si a ajunge la Mediterana.

Transnistria de ieri…

Se stie ca din antichitate, triburile dacice si getice, ca parte a marii familii a tracilor, se stabilisera in spatiul carpato-danubiano-pontic, dar asezari de-ale lor au fost semnalate documentar si descoperite arheologic dincolo de Nistru, pana la Bug si mai departe, in estul continentului. Romanizarea Daciei, dupa cucerirea traiana (106 d.H.), si incepturile limbii straromane, in contact cu migratorii slavi din veacurile urmatoare (VI-VIII), au fost indelung studiate de numerosi cronicari si istorici.

Despre felul in care au supravietuit anumite comunitati daco-romane si straromane in Campia rusa avem stiri inca de la cumpana primelor doua milenii si mai ales din secolele XIII-XVI.

Printre „cazacii romani” dintre Nistru, Bug si Nipru se aflau urmasi ai domnitorilor Moldovei, precum hatmanul Ioan Nicoara Potcoava si inca multi alti demnitari, care au nume pe de-a intregul romanesti, precum Ion Grigore Loboda, Samoila Chisca, Ion Sarcu, Timotei Sgura, Danila Apostol.

Si in veacurile urmatoare sunt atestati numerosi polcovnici „ucrainieni” de origine romana, ca si multi comandanti cazaci dintre „dacii transnistreni” avand aceeasi obarsie. Mai mult, in 1574, Ion Voda Armeanul pomenea de „tara noastra a Moldovei de dincolo de Nistru”, iar Gheorghe Duca devenea „Despot al Moldovei si Ucrainei”, in 1681, actele de cancelarie moldava si de administratie ucrainiana fiind redactate in limba romana!

„Daca pana acum doar hotarul etnic depasise Nistrul, Duca va duce si hotarul politic in zona transnistreana, avand in stapanire toate teritoriile dintre Carpati si Nipru”. El a ridicat curti domnesti la Tiganova, pe Nistru, si Nimirov, pe Bug; astfel ca „Moldova continua pana la 1765 sa administreze si malul stang al Nistrului”.

Se dezvolta importante localitati romanesti (comune, targuri, cetati), in zona primind pamant multe familii de boieri moldoveni; intr-un recensamant din 1793, intre Nistru si Bug, din 67 de sate, 49 erau exclusiv romanesti” (cf. Viorel Dolha, ZIUA, 14 august 2004, „Transnistria – tara nimanui”).

Din aceeasi sursa aflam ca biserica transnistreana era subordonata bisericii romane, procesul de colonizare a romanilor in tinuturile nepopulate ucrainiene si ruse fiind sustinut de tari, indeosebi de catre Ecaterina a II-a. In timpul acesteia, din Muntenia, Moldova si Transilvania s-au asezat, la 1783, „chiar dincolo de Bug, 2000 de familii cu 15 biserici romanesti (…).

Ciobanii din Ardeal s-au asezat in Crimeea, de la Marea de Azov pana in Caucaz sau in Dombas”, colonistii romani fiind scutiti de armata, primeau pamant si nu dadeau taxe, timp de 50 de ani.

Cu asemenea facilitati, nu-i de mirare, de exemplu, ca la ridicarea Odessei au contribuit multi romani din zona, cu Banulescu in frunte si arhitectul Manole, ei punand temelia viitorului oras…

Comunistii rusofoni de astazi, ai presedintelui Voronin si ai lui Smirnov, ar trebui sa stie ca in 1796, la Dubasari ori Movilau s-a tiparit primul volum de versuri in limba romana (versuri originale si traduceri de I. Cantacuzino), pentru populatia majoritara din Transnistria acelor vremuri.

Poate nici nu au auzit de Petru Movila, devenit mitropolit al Kievului si intemeietorul Academiei rusesti; de calugarul Paul Beranda, creatorul lexicografiei rusesti; de Spatarul Milescu, diplomat, om de stiinta si invatatorul tarului Petru cel Mare; de savantul Dimitrie Cantemir, consilierul intim al acestuia; de literatul Herascu, primul curator al Universitatii din Moscova; de… inca multi, multi alti romani moldoveni – basarabeni si transnistreni – care au pus bazele culturii ruse!

Iata si recunoasterea academicianului sovietic L.S. Berg: „Moldovenii ce locuiesc in Moldova, Basarabia si pana in guberniile invecinate, Podolia, Herson, iar intr-un numar mai mic in gubernia Ecaterinoslav sunt romani”.

In sprijinul celor care studieaza istoria acestui pamant este si toponimia, marea majoritate a numelor de localitati si ape de dincolo de Nistru fiind romanesti.

Pregatirea Unirii celei Mari i-a gasit pe transnistreni intr-o situatie grea, ei dorind sa fie asimilati basarabenilor, sa nu mai fie supusi Ucrainei, pentru a avea aceeasi soarta cu fratii de dincoace de Nistru. Dar bolsevicii  ucrainieni si rusi au impiedicat acest act de reparatie istorica.

…A devenit RASS Moldoveneasca

Fapte necunoscute puterii sovietice si mai nou comunistilor de de-o parte si alta a Nistrului? As! Numai ca diversiunea de care pomeneam a dat roade, precum neghina rosie in lanurile de grau basarabene.

Cert este ca, dupa „pierderea” Basarabiei, ca parte a Moldovei, sovieticii au injghebat ad-hoc (octombrie 1924) o regiune (oblastie) la est de Nistru, pe care Stalin a transformat-o in Republica Autonoma Socialista Sovietica Moldoveneasca (RASSM), dand-o plocon Ucrainei. La inceput, capitala noii republici a fost la Balta, pentru ca din 1928 sa fie mutata la Tiraspol. In 1934 „tara” avea 8434 km patrati si 615.500 de locuitori, dintre care insa 80% erau romani!

Si, pe buna dreptate, aici se vorbea romaneste, si nu moldoveneste; functionau 145 de scoli romanesti gimnaziale, 18 licee romanesti, institute agronomic, pedagogic si politehnic, cu o populatie scolara romaneasca de 24.200, din care 800 studenti. Din 1933 s-a introdus in scoli si publicatii alfabetul latin, existand o statie de radio la Tiraspol, un institut de cercetari stiintifice, Corul de Stat „Doina”, Teatrul de Stat si o sectie romana la scoala teatrala din Odessa.

Dar „luna de miere” nu avea sa mai dureze mult. Cum-necum, „autonomii” aflau de felul in care traiesc fratii lor readusi la Tara-Mama, de progresele inregistrate de Romania Mare in perioada interbelica, mai ales dupa criza economica din 1930-1933, in plan social, politic si cultural.

Asa incepe prigoana stalinista: intelectualitatea era acuzata ca face jocul „dusmanului de clasa”, autoritatile sovietice trecand la exterminarea acesteia, in frunte chiar cu membrii guvernului republicii si terminand cu oamenii de stiinta, cultura si arta.

Sunt ucisi sau deportati in Siberia sute si sute de intelectuali, atrocitatile vizandu-i si pe taranii care se opuneau colectivizarii (in colhozuri) si inchiderii bisericilor.

Toate aceste masuri distructive au avut ca rezultat un exod masiv peste Nistru, chit ca granicerii rusi trageau fara mila in refugiati (ca si granicerii romani de mai tarziu, cand romanii incercau sa treaca Dunarea spre Occident via Iugoslavia!).

Semnarea tratatului politico-militar dintre Germania si URSS, cunoscut prin Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939), a dus la ultimatumul guvernului sovietic din 26 iunie 1940, prin care se cerea/ impunea Romaniei renuntarea la Basarabia si la nordul Bucovinei. Peste doua zile, guvernul roman a acceptat conditiile Moscovei. Aceasta urmarea crearea unei Republici Confederative Socialiste Sovietice Moldovenesti, prin „unirea” Basarabiei cu Transnistria si cedarea unor judete Ucrainei, printre care nordul Bucovinei, cu Cernautiul si Hotinul, si raioanele transnistrene Balta si Pesceansc. Asa a inceput sfasierea Transnistriei.

Incepuse insa si razboiul. Peste un an, armata romana trece Prutul pentru redobandirea teritoriilor furate si la 25 iulie 1941 cucereste Cetatea Alba, ultimul bastion in calea eliberarii Basarabiei si nordului Bucovinei.

A trecut si Nistrul, infiintand in Transnistria un guvernorat, cu capitala la Odessa, ajungand, alaturi de armata hitlerista, pana la Stalingrad, unde a avut o soarta tragica; apoi au urmat, incet, dar sigur, retragerile si din nou pierderea acestor teritorii, de data aceasta ocupanta fiind Armata Rosie (dupa 23 august 1944). Prin crearea R.S.S. Moldoveneasca si „alipirea” Transnistriei la aceasta, s-a ajuns la o situatie fara precedent de-o parte si de alta a Nistrului.

„Daca ne-am conduce dupa frontierele politico-geografice actuale (raioanele din stanga Nistrului din Republica Moldova si din regiunea ucraineana Odessa), Transnistria ar avea o suprafata de 25,1 mii kmp si o populatie de 2760 de mii de persoane, din care 11% romani. Sub aspect geoistoric, Transnistria este o entitate geografica fara personalitate, toponimul fiind mai mult statistic decat istoric” (cf. Oleg Serebrian, „Va exploda Estul?

Geopolitica spatiului pontic”, Ed. Dacia, 1998). Acest fapt se datoreaza incorporarii in RSS Ucraineana a celei mai mari parti din Transnistria (inclusiv regiunea Odessa), in componenta RSS Moldoveneasca ramanand raioanele Camenca, Rabnita, Dubasari, Grigoriopol, Tiraspol si Slobozia.

R. Moldova cere retragerea trupelor sovietice

Sa ne intoarcem la Basarabia propriu-zisa, devenita republica sovietica. Din 1945 pana in 1989, autoritatile sovietice au continuat procesul de rusificare de pe vremea guberniei tariste, prin arestari si deportari succesive ale populatiei romanesti, in cele mai indepartate colturi ale URSS, totodata aducand rusi, ucrainieni si alti alogeni din „imperiu”.

Pe de alta parte, se intensifica propaganda antiromaneasca si se stabilesc liniile principale ale teoriei „moldovenismului”, care insemnau, nici mai mult nici mai putin, decat directiva academic-politica de a demonstra ca limba moldoveneasca este intr-adevar romanica, dar de un tip aparte, cu preponderenta ruseasca, iar vorbitorii ei, moldovenii, sunt de origine slava!

Asa se face ca aceasta limba se scria cu litere chirilice si istoria acestei tari nu avea nimic comun cu a restului romanilor, chiar daca in manuale erau pomeniti Stefan cel Mare, Eminescu si Creanga, ei si altii ca ei fiind doar moldoveni…

Trec iar cateva decenii si apar perestroika si glasnostiul lui Gorbaciov, care inseamna, pe langa altele, si destramarea URSS. La 31 august 1989, Sovietul Suprem al republicii sovietice proclama limba romana ca limba de stat si legifereaza revenirea la grafia latina.

Romanofobia incepe sa piarda teren, mai intai in randul intelectualilor si al tineretului instruit, care afirma ca „limba noastra-i cea romana”. Dupa primele alegeri libere pentru Sovietul Suprem al Moldovei Sovietice (25 februarie si 10 martie 1990), la 27 aprilie 1990 drapelul de stat devine tricolorul rosu, galben si albastru, cu stema in mijloc, foarte asemanatoare cu a Romaniei, numai ca pajura tine pe piept doar zimbrul, nu si insemnele celorlalte provincii romanesti. Un prim semnal ca se dorea Unirea?! Peste un an, la 23 mai, RSSM devine Republica Moldova, al carei Parlament proclama independenta la 27 august 1991.

Printre obiectivele noului stat suveran si independent, se „Cere Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste sa inceapa negocieri cu Guvernul Republicii Moldova, privind incetarea starii ilegale de ocupatie a acesteia si sa retraga trupele sovietice de pe teritoriul national al Republicii Moldova, anexat de URSS, in 1944”.

La Marea Adunare Nationala din Chisinau, tinuta in dupa-amiaza aceleasi zile, romanii basarabeni si-au exprimat dorinta de eliberare din timpul dominatiei straine, de renastere nationala.

„A sosit timpul sa facem dreptate si poporului nostru”, a spus atunci Mircea Snegur, primul presedinte al republicii. Chiar daca ulterior Romania a fost prima tara care a recunoscut independenta R. Moldova, n-au trecut neobservate „gafele” lui Alex. Barladeanu, presedintele Senatului nostru, fost nomenclaturist comunist, care in loc sa exprime, la aceasta sfanta festivitate, o atitudine clara de sprijinire a fratilor de peste Prut, a subliniat mai cu seama rolul sau in FSN si rafuiala iliescienilor cu Alianta Civica din Romania!… Cat despre Unire, nici vorba. Numai „poduri de flori”…

Asa se face ca golgota basarabenilor nu se sfarsea. A spus-o fostul prim-ministru Mircea Druc, aflat intr-o vizita particulara prin Romania. Cunoscut ca fiind un acerb unionist, premierul fusese inlocuit in primavara cu Valeri Muravschi, un om instruit, dar patriotard, apropiat ca gandire si actiune de presedintele Snegur, cel ce asculta mai cu seama sirenele Kremlinului, propunand conceptul „Doua popoare inrudite care vin imbratisate din adancul secolelor”. Cat despre consecintele actului arbitrar Ribbentrop-Molotov, nu s-a mai discutat, Druc avertizand ca „linia Snegur” adopta pozitia Moscovei, conform careia „in 1940 Moldova a fost eliberata de sub ocupatia romaneasca”! Si nu-i de mirare ca nici despre retragerea trupelor sovieto-ruse nu s-a mai pomenit.

Ramaneau versurile „Furata, tradata mereu/ Esti lacrima neamului meu,/ Basarabie”… Consecinta fireasca, la 21 decembrie 1991, Snegur semna aderarea Moldovei la CSI (in perspectiva reinvierii Uniunii)!

 

 

 

 

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/ zilele-basarabiei-1918-anul-celor-trei-uniri

de   Valentin HOSSU-LONGIN si Ruxandra SANDRU

29/07/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: