Generalul Ernest Broșteanu și misiunea care a făcut posibilă unirea Basarabiei cu România

Foto: Generalul de divizie Ernest Broşteanu comandantul diviziilor române trimise pentru restabilirea ordinii din Basarabia, grav afectată de crime, jafuri şi incendieri, puse la cale de elemente bolșevizate răzvrătite.
Cine a fost generalul Broşteanu, pacificatorul de bolşevici. Misiunea care a făcut posibilă unirea Basarabiei cu România
Prăbuşirea Imperiului ţarist a creat condiţiile ca popoarele din cuprinsul său să spere la forme de guvernare proprii, aici fiind vorba şi despre străvechiul pământ românesc dintre Prut şi Nistru, scrie publicația de la Chișinău, https://timpul.md.
În Basarabia, „paşii“ în acest sens s-au succedat repede. Proclamarea autonomiei Republicii Moldoveneşti a fost pe 2 decembrie 1917, iar independenţa decisă de către Sfatul Ţării pe 24 ianuarie 1918.
Apoi, la 27 martie 1918 era votată, de către acelaşi for reprezentativ, moţiunea ce stipula că „Republica Moldovenească în hotarele dinspre Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România“.
Pentru unire au votat 86 de deputaţi, trei au fost contra, iar 36 s-au abţinut (ucraineni, evrei, bulgari şi germani). Numai că, evenimentele gândite de o seamă de români patrioţi nu erau pe placul multora. În 1917 şi începutul anului 1918 au loc în Basarabia crime, jafuri şi incendieri la Hotin, Ismail, Bolgrad, Cetatea Albă, Tighina, Bălţi sau în capitala ţinutului.
În ianuarie 1918, bolşevicii îşi fac apariţia la Chişinău, şedinţele Sfatului ţării sunt suspendate, iar mai mulţi deputaţi sunt arestaţi şi condamnaţi la moarte. Comisia interaliată pentru aprovizionarea frontului român e de asemenea arestată, iar fondurile ei, în valoare de 2.000.000 ruble, sunt confiscate.
În aceste condiţii, membrii Sfatului ţării, care formau Blocul moldovenesc, au trimis o delegaţie la Iaşi, ca să ceară ajutorul Armatei române, pentru restabilirea ordinii.
„ARMATA NOASTRĂ ARE PORUNCĂ SĂ ÎMPIEDICE HOŢIILE, OMORURILE ŞI FĂRĂDELEGILE“
În scurt timp au fost trimise peste Prut două divizii de infanterie şi două de cavalerie, acesta fiind momentul în care „intră în istorie“ generalul Ernest Broşteanu, născut la 27 decembrie 1869 în judeţul Neamţ, la Roman, cel care va comanda Armata română din Basarabia.
Până atunci luptase pe frontul dobrogean şi la Mărăşeşti. Despre rolul şi acţiunile generalului în Basarabia scrie profesorul Gheorghe Radu, în cartea „Un veac de la marea unire. Contribuţia judeţului Neamţ la reîntregirea neamului“.
La 13 ianuarie 1918, ofiţerul şi Statul major al Diviziei a XI-a au intrat în Chişinău, iar unităţile bolşevice, la care se raliaseră „revoluţionari“ găgăuzi, bulgari, tătari, lipoveni înteţind dezordinea, distrugerile şi panica, s-au retras la Tighina, pe Nistru, fără să opună rezistenţă.
„În acelaşi timp, în sudul Basarabiei Divizia a XIII-a a trecut Prutul, de la Oancea la Cahul, pacificând regiunea grav tulburată de elemente răzvrătite, haotice, pe care armata rusă de pe Dunăre nu le mai putea ţine sub control. Soldaţii îşi alungau ori îşi arestau ofiţerii“, se arată în cartea profesorului Radu.
Apoi, forţele bolşevice, retrase la Tighina, au fost anihilate la 7 februarie 1918, fiindu-le imposibil să mai tracă Nistrul.
Dincolo de misiunea militară, generalul explica basarabenilor care este scopul venirii Armatei române şi să combată zvonurile diversioniste:
„Noi n-am venit ca să vă împiedicăm ca voi să ajungeţi la drepturile voastre, pe care nimeni nu vi le poate lua, ci am venit să vă ajutăm să vă căpătaţi linişte şi bună rânduială, la adăpostul cărora să aveţi răgaz şi să puteţi aşeza şi păzi, cu sprijinul ocârmuitorilor voştri, ţara voastră, după cum veţi crede
înşivă că e mai bine pentru voi. Armata română nu vrea să se amestece în treburile de până acum şi de acum înainte, dintre proprietari şi ţărani. Armata noastră are însă poruncă să împiedice hoţiile, omorurile şi fărădelegile ce vi s-ar mai face de acum înainte de către acei care nu-şi iubesc ţara, neamul şi rânduiala!“.
„AŢI FĂCUT OPERĂ NU NUMAI DE DISTINS MILITAR, DAR ŞI DE MARE ROMÂN“
Meritele ofiţerului român au fost remarcate după cum reiese din valul de scrisori şi telegrame de mulţumiri adresate lui de către Clubul Nobilimii Basarabene, Societăţii Culturale a Românilor din Basarabia, Ligii Culturale, Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român din Iaşi şi altele.
„Domnule general, în timpurile neasemănat de grele prin care a trecut ţara, când Basarabia era ameninţată să piară sub anarhia duşmanului din năuntru, aţi venit cu Divizia XI şi graţie tactului, energiei şi spiritului Domniei Voastre, călăuzit numai de sentimentul dragostei de neam, în scurtă vreme aţi adus pacea acolo unde mai înainte era anarhie şi duşmănie. Aţi făcut operă nu numai de distins militar, dar şi de mare român. Pentru aceasta, recunoştinţa unanimă a întregii populaţiuni basarabene va fi veşnic legată de numele Domniei Voastre, intrat acum în domeniul istoriei Basarabiei“.
Membrii Clubului Nobilimii Basarabene i-a făcut cadou generalui un album dar şi o sumă de bani ce trebuia dată Reginei Maria, pentru ajutorarea văduvelor şi orfanilor de război:
„Vă rugăm să primiţi acest album, asigurându-vă că, plecând din mijlocul nostru, duceţi împreună cu Domnia Voastră recunoştinţă şi inimile noastre calde de buni români. În dorinţa de a ne exprima profundul nostru sentiment de recunoştinţă către vitezele trupe ale Diviziei XI, venite spre a pune ordine şi salva neamul românesc din Basarabia, vă rugăm să primiţi din partea noastră suma de 20.000 lei cu rugăciunea să o înmânaţi Majestăţii Sale Regina României, spre a fi distribuită numai văduvelor şi orfanilor rămaşi pe urma vitejilor militari din Divizia XI, morţi pe câmpul de onoare în Basarabia. Cu stimă… (urmează zeci de semnături)“.
Documentele aflate în fondul personal „General Ernest Brosteanu“, aflate la Direcţia Generală a Arhivelor Naţionale Bucureşti, arată că ofiţerul a primit numeroase distincţii Ordinul Militar Mihai Viteazu, cel al Legiunii de Onoare, cel al Stavroforilor Ortodocşi al Sfântului Mormânt sau Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918 cu baretele Carpaţi şi Mărăşeşti 1918.
Din păcate, ce a hărăzit soarta acestui străvechi pământ românesc în timpul şi după al Doilea Război Mondial, se ştie.
27 martie 1918 – Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti votează actul Unirii cu România
Actul Unirii Republicii Membrii Sfatului Ţării
Democrate Moldoveneşti care au semnat actul Unirii
cu România
În contextul prăbușirii Imperiului Rus, violența trupelor rusești intrate în debandadă generală a determinat Sfatul Țării din Basarabia în şedinţa sa din 8 decembrie 1917, să trimită o delegaţie la Iaşi pentru a cere guvernului şi reprezentanţilor Antantei ajutor militar pentru stoparea anarhiei bolşevice.
Nici la Iaşi situaţia nu era limpede, iar pe 5 ianuarie, Chişinăul a fost ocupat de bolşevici. În aceeaşi seară, Blocul Moldovenesc, fracţiunea cea mai numeroasă din Sfatul Ţării, a trimis o nouă delegaţie la Iaşi, cerând intervenţia armatei române. După îndelungi deliberări – situaţia internaţională fiind complicată – I.I.C. Brătianu a hotărât trimiterea de trupe.
Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pusă pe capetele conducătorilor guvernului Republicii.
Pe 13 ianuarie 1918, divizia a XI-a română, sub comanda generalului Ernest Broşteanu, a intrat în Chişinău, fiind primită cu un entuziasm de nedescris. Acesta a declarat în faţa Sfatului Ţării, unde a fost invitat:
„Creaţi-vă viaţa cum credeţi şi nimeni nu se va amesteca în ea, în organizarea ei, noi nu vă vom împiedica”.
S-au desfăşurat lupte violente în jurul Tighinei și, după trei zile de confruntări pe străzile orașului, bandele bolșevice au fost alungate dincolo de Nistru. Basarabia era eliberată de amenințarea lor, iar Sfatul Țării și-a putut relua lucrările.
La 24 ianuarie/6 februarie 1918, Republica Moldovenească şi-a declarat independenţa, Ion Inculeț fiind ales președinte.
În acest contex imprevizibil, Ucraina a cerut alipirea Basarabiei. Sfatul Țării a protestat energic faţă de aceste revendicări și a cerut să ia parte la negocierile purtate pentru încheierea păcii între România și Puterile Centrale, lucru neacceptat.
Înconjurată de atâtea forțe ostile, Basarabia era prea slabă ca să se guverneze singură. Armata română era unica garanție de securitate, iar comunitatea de limbă și de origine se impunea în spiritul tuturor. Mai rămânea o singură cale de urmat pentru „Republica Moldovenească”: Unirea cu România. Mișcarea a început în mod spontan în provincie: pe 3/16 martie, Adunarea Zemstvei din Bălţi a cerut în mod categoric unirea cu regatul României, iar zece zile mai târziu, Soroca urma acelaşi exemplu.
La 27 martie 1918 (9 aprilie 1918 stil nou), în prezenţa prim-ministrului României Al. Marghiloman, Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti (fosta Basarabie ţaristă) a votat actul Unirii cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice locuite majoritar de români care s-a unit cu România.
„Ruptă de Rusia o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”
Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.
În Actul Unirii se menţiona: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă acum o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu Mama sa, România„.
Actul cuprindea şi 11 condiţii.
Conţinutul Actului Unirii :
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
Această unire se face pe următoarele baze:
-
Sfatul Ţarii actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărîri se vor recunoaşte de Guvernul român.
-
Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, avînd un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.
-
Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern.
-
Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale.
-
Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămîn în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.
-
Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.
-
Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sînul reprezentanţilor Basarabiei în parlamentul român.
-
Basarabia va trimite în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.
-
Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraşe, zemstve şi Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, secret şi direct.
-
Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvîntului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.
-
Toate călcările de legi, făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerilor din urmă, sunt amnistiate.
Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntîrziată a Constituantei, în care vor intra proporţional cu populaţia şi reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţie a principiilor şi garanţiilor de mai sus.
Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi totdeauna.
Preşedintele Sfatului Ţării, I. Inculeţ
Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan
Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi.
Lista deputaţilor care au votat pentru Unire, în data de 9 aprilie 1918 (27 martie stil vechi), după nume, vîrstă, profesie, grup etnic, localitate:
-
Nicolae Alexandri, 60, ziarist, Hotin/Chişinău
-
Elena Alistar-Romanescu, 42, medic, Cetatea Albă/Chişinău
-
Alexandru Baltaga, 55, preot, Orhei
-
Constantin Bivol, 33, ţăran, Chişinău
-
Teodor Bîrcă, 24, învăţător, Chişinău
-
Teodosie Bîrcă, 23, ţăran, Soroca
-
Vladimir Bodescu, 50, avocat, Chişinău
-
Vladimir Bogos, 24, student, Chişinău
-
Nicolae Bosie-Codreanu, 32, inginer, Hotin
-
Ştefan Botnarciuc, 43, ţăran, ucrainian, Bălţi
-
Ignatie Budişteanu, 30, ţăran, Bălţi
-
Ilarion Buiuc, 27, ţăran, Orhei
-
Gheorghe Buruiană, 33, cooperatist, Chişinău
-
Ion Buzdugan, 30, învăţător, Orhei/Bălţi
-
Anton Caraiman, 38, ţăran, Orhei
-
Grigore Cazacliu, 26, student, Soroca
-
Ion Cazacliu, 48, funcţionar public, Soroca
-
Vladimir Cazacliu, 29, student, Soroca
-
Dimitrie Cărăuş, 25, student, Soroca
-
Vasile Cerescu (Ciorăscu), 31, ţăran, Chişinău
-
Nicolae Cernăuţeanu, 26, soldat, Hotin
-
Nicolae Cernov, rus, Tighina
-
Afanasie Chiriac, 27, ţăran, Dubăsari/Tighina
-
Vladimir Chiorescu, 30, cooperatist, Chişinău
-
Vasile Cijevschi, 37, ofiţer de armată, Tighina
-
Nicolae Ciornei, 25, ţăran, Cahul
-
Pavel Cocîrlă, 24, artizan, Orhei
-
Ion Codreanu, 39, ţăran, Soroca
-
Ion Costin, 35, avocat, Chişinău
-
Ion Creangă, 24, învăţător, Dubăsari/Tighina
-
Anton Crihan, 25, student, Bălţi
-
Dumitru Dragomir, 28, ţăran, Cetatea Albă
-
Dumitru Dron, 25, student, Orhei/Bălţi
-
Felix Dutkiewicz, polonez, Lublin / Chişinău
-
Boris Epure, 36, funcţionar public, Chişinău/Bălţi
-
Pantelimon Erhan, 34, profesor, Tighina
-
Vasile Gafencu, 30, ţăran, Bălţi
-
Simion Galeţchi, Soroca
-
Andrei Găină, 33, ţăran, Orhei
-
Vasile Ghenzul, 35, funcţionar public, Chişinău
-
Alexandru Groapă, 38, funcţionar public, Bălţi
-
Nicolae Grosu, 27, student, Chişinău
-
Pantelimon Halippa, 34, ziarist, Soroca
-
Teodor Herţa, Orhei
-
Ion Ignatiuc, 25, ţăran, Bălţi/Chişinău
-
Ion Inculeţ, 35, profesor, Chişinău
-
Teofil Ioncu, 32, funcţionar public, Orhei
-
Vasile Lascu, 60, ziarist, Chişinău
-
Mihail Maculeţchi, 56, ţăran, Orhei
-
Dimitru Marchitan, 32, ţăran, Bălţi
-
Gheorghe Mare, 36, profesor, Cahul/Cetatea Albă
-
Nicolae Mămăligă, 38, ţăran, Chişinău
-
Vasile Mîndrescu, 29, ţăran, Orhei
-
Dumitru Mîrza, 23, profesor, Hotin
-
Mihail Minciună, 32, ţăran, Orhei
-
Alexandru Moraru, 37, ţăran, Hotin
-
Anatolie Moraru, 23, ţăran, Hotin
-
Zamfir Munteanu, Ismail
-
Gheorghe Năstase, 22, învăţător, Soroca
-
Teodor Neaga, 37, profesor, Chişinău
-
Constantin Osoianu, 32, ţăran, Bălţi
-
Efimie Palii, 37, ţăran, Soroca
-
Ion Pascăluţă, 25, soldat, Bălţi
-
Gherman Pîntea, 24, învăţător, Bălţi
-
Ion Pelivan, 40, avocat, Chişinău/Bălţi
-
Petru Picior-Mare, 30, funcţionar public, Bălţi
-
Chiril Sberea, 27, inspector, Cahul
-
Andrei Scobioală, 32, profesor, Bălţi
-
Nicolae Secară, 24, profesor, Soroca/Chişinău
-
Timofei Silistaru, 23, ofiţer de armată, Ismail/Tighina
-
Elefterie Sinicliu, 22, ţăran, Orhei
-
Nicolae Soltuz, 60, ţăran, Soroca
-
Chiril Spinei, 34, ţăran, Soroca
-
Gheorghe Stavrii, 35, ţăran, Cahul
-
Constantin Stere, 54, profesor, Soroca
-
Iacov Sucevan, Chişinău
-
Nicolae Suruceanu, 28, ofiţer de armată, Chişinău
-
Teodor Suruceanu, 52, ţăran, Chişinău
-
Gheorghe Tudor, 33, învăţător, Bălţi
-
Ion Tudose, 33, ţăran, Orhei/Bălţi
-
Grigore Turcuman, 26, ţăran, Soroca
-
Vasile Ţanţu, 35, profesor şcolar, Chişinău
-
Leonida Ţurcan, 23, funcţionar public, Soroca/Chişinău
-
Teodor Uncu, 34, funcţionar public, Orhei
-
Ion Valuţă, 24, student, Bălţi
-
Vitalie Zubac, 23, ofiţer, Ismail
Voturi împotriva Unirii:
-
Ştefan Balmez, 35, funcţionar public, bulgar, Chişinău
-
Arcadie Osmolovschi, ucrainian
-
Mihail Starenki, ucrainian
Abţineri de la vot:
-
Philipp Almendingher, 50, ţăran, german, Cetatea Albă
-
Zaharia Bocşan, 49, ţăran, Bălţi
-
Gheorghe Brinici, 30, ţăran, ucrainian, Bălţi
-
Gavril Buciuşcan, 29, învăţător, Orhei
-
Nichita Budnicenco (Vilnicenco), 36, ţăran, ucrainian, Bălţi
-
Vasile Covali, ucrainian
-
Alexei Culeva, 43, ţăran, probabil bulgar, Ismail
-
Petre Culcev, 47, ţăran, bulgar
-
Vasile Curdinovschi, 46, profesor, Poltava
-
Dragomir Diaconovici
-
Serghei Donico-Iordăchescu, Chişinău
-
Ion Dumitraşcu, 28, ţăran, Orhei
-
Ion Harbuz, 31, funcţionar public, Chişinău
-
Alexandru Greculoff, rus
-
Isac Gherman, 60, avocat, evreu, Chişinău
-
Andrei Krupenski, ucrainian, Chişinău
-
Constantin Iurcu, 34, ţăran, Hotin
-
Eugen Kenigschatz, 58, avocat, evreu, Chişinău;
-
Teodor Kiriloff, 37, avocat, bulgar, Ismail
-
Ivan Krivorukoff, 42, muncitor, rus, Tighina
-
Samuel Lichtmann, 60, funcţionar public, evreu
-
Alexander von Loesch, german
-
Vladimir Lineff, 39, profesor, rus
-
Petre Maniţchi, 35, învăţător, rus
-
Dimitru Maldor, bulgar
-
Cristo Misircoff, 43, profesor, bulgar, Ismail
-
Teodor Moldovan
-
Iacob Nagorneac, 39, ţăran, ucrainian, Hotin
-
Teodor Nichitiuc, 35, inspector, ucrainian, Cahul
-
Petre Poliatenciuk, 36, funcţionar public, ucrainian, Podolia
-
Gheorghe Ponomareff, probabil rus
-
Ion Popa, 28, ţăran, Bălţi
-
Mihail Savenco, ucrainian
-
Moise Slutski, 62, doctor, evreu, Chişinău
-
Vladimir Ţîganco, 31, inginer, rus
-
Eftimie Vizitiu, 37, ţăran, Soroca
Absenţi de la sesiune:
-
Bajbeuk-Melicoff, 45, inspector, Armenian, Orhei
-
Ion Ceornega, 40, ţăran, Ismail
-
Teodor Corobcean, 37, cooperatist, Soroca
-
Ioan Herţa, 34, ţăran, Chişinău
-
Gutman Landau, 40, funcţionar public, evreu
-
Anton Novacoff, bulgar
-
Anton Rugină
-
Kalistrat Savciuc, ucrainian
-
Gheorghe Sîrbu
-
Teodor Stanevici, 51, judecător, rus, Chişinău
-
Mendel Steinberg, evreu
-
Gheorghe Tcepciu
-
Alexandru Ţurcan, 32, ţăran, Soroca
După votare, prim-ministrul român Marghiloman a dat o declaraţie în care afirma:
„În numele poporului român şi al Regelui său Majestatea Sa Ferdinand I, iau act de hotărîrea Sfatului Ţării şi proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una şi indivizibilă„.
Ce este mai puțin cunoscut, sunt ultimele sale cuvinte, reținute de procesul-verbal, cu care marele om de stat saluta „adânc pe acești oameni, care, fără preocupări egoiste, putând să rămână conducătorii unui Stat, au voit mai bine să fie servitorii unei națiuni”.
Unirea cu România decurgea în mod necesar din deşteptarea naţională a tradiţiilor istorice, din conştiinţa mai clară a comunităţii naţionale şi din imposibilitatea practică de a-şi păstra independenţa, fără să cadă sub puterea Sovietelor sau să devină obiectul dorinţelor de expansiune ale ucrainenilor.
Acest act istoric al bărbaţilor de stat moldoveni a stârnit reacţia ostilă a Rusiei bolşevizate şi a tânărului stat Ucraina. Ambele au rupt relaţiile diplomatice cu România.
Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.
Primul pas spre unirea deplină a tuturor teritoriilor locuite de români constituia, într-adevăr, o lovitură năucitoare pentru ruşi. Tara noastră începea să se refacă din punct de vedere militar, să devină o stavilă în calea dorinţei expansioniştilor ruşi de a ajunge la Ţarigrad (Constantinopol). Visul dintotdeauna al tuturor ţarilor ruşi.
La Conferinta de Pace de la Paris din 1920 se va recunoaste legitimitatea Unirii, iar ţări precum Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia vor semna un tratat politic în care era specificat: ,,Consideram că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric si economic, unirea Basarabiei cu Romania este pe deplin justificata”.
Basarabia, primită cu dragoste în „România Nouă”
Ziarul „România Nouă”, apărut la Chişinău, titra entuziast: „Basarabia s-a unit cu Ţara-Mamă”. Pe atunci, ţara era sfântă şi se scria cu majusculă. Jurnalul costa de obicei 15 copeici şi avea două pagini. Miercuri, 28 martie, a costat 30 de copeici. Şi conţinutul era dublu, iar textul era emoţionant:
„Ziua de 27 martie 1918 este pentru Basarabia ziua Dreptăţii celei mari. În această zi, Istoria a reparat marea nelegiuire săvârşită la 12 maiu 1812, când trupul Moldovei a fost frânt în două şi partea ei dintre Prut şi Nistru a fost dată pe mâini stră- ine cari au vrut să o sugrume. Dumnezeul neamurilor ne-a supus timp de sute de ani la încercări grele, astăzi El îşi întoarce mila sa spre noi”.
Ca şi „Sfatul ţării”, ziariştii conduşi de directorul Onisifor Ghibu credeau că unirea s-a săvârşit „pentru totdeauna”.
Presa din Regatul României a salutat momentul cu adevărat istoric. „Neamul Românesc” scria: „Orice român se va bucura de această mare veste şi va dori din adâncul inimii ca lucrul început astfel să ajungă pe mâni bune cari să asigure dăinuirea lui aşa cum o cere, de altfel, dreptul naţional”.
„Tribuna” jubila: „Rupte din trupul Patriei- Mamă, teritoriile româneşti revin după ani de suferinţă răzbunătoare şi de activă primenire naţională ca să întărească România şi să i se făurească viitor frumos”.
„Timpul”, ziarul condus odinioară de Mihai Eminescu, era cel mai poetic: „Basarabia atâta vreme înstrăinată după atâtea zile grele de nevoie se reaşază alături de sora ei, Moldova, aducând României aşa de crud încercate balsamul unei întregiri pe care de un veac o visează cu nepotolită ardoare”.
Ziarul „Mişcarea” era, de asemenea, în extaz: „În mijlocul grelelor noastre încercări, Unirea Basarabiei cu Patria- Mamă este o rază de lumină îmbucură toare care mângâie sufletele noastre”. Chiar şi un ziar rus apărut la Iaşi saluta unirea: „Poporul rus a declarat prin revoluţie înaltele idei ale fraternităţii popoarelor. (…) Dorim României noroc şi linişte”. Vorbe… (Andrei Crăciun)
Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării bolşevice, ale foametei planificate (Holodomor), ale « terorii roșii » dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor în Gulag.
Aceasta a fost scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.
În acest răstimp Basarabia a primit, conform datelor « Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor » întemeiat de Fridtjof Nansen, zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, majoritatea simpli civili (printre care meșteșugari sau mici negustori evrei, credincioși pravoslavnici, simpli țărani ucraineni), care-și riscau viața trecând Nistrul înot sau pe ghiață sub gloanțele grănicerilor ruși (uneori și români). Dintre acești refugiați, socotiți indiferențiat « reacționari » sau « contra-revoluționari » de autoritățile sovietice, toți cei care se mai aflau în Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.
Rusia sovietică nu a acceptat realitatea de după 1918 şi nu a recunoscut de jure şi de facto acest fapt parafat prin sistemul de tratate de pace de la Versailles din 1919- 1920.
Punctul de vedere oficial al istoriografiei sovietice referitor la chestiunea Basarabiei şi la iniţiativa Sfatului Ţării din martie/aprilie 1918 este menţionat, fără prea multe comentarii, în timp ce votul din adunarea basarabeană era considerat ca falsificare, şantaj, violenţă brutală. Actul unirii care reintegrează Basarabia în interiorul statului român a fost cel din 27 martie/9 aprilie 1918, iar cea de-a doua rezoluţie din 1/10 decembrie 1918 nu a fost decât corolarul primei hotărâri.
După încheierea tratatului de neagresiune din 1939 între Germania şi URSS (pactul Ribbentropp, Molotov), Stalin va cere prin două ultimatumuri, României să-şi retragă administraţia şi armata din Basarabia.
Un rege al României slab, Carol al II- lea şi un guvern la fel de slab, fără nici cea mai mică opoziţie cedează acest pământ, astfel încât efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat ameninţând cu războiul din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.
Din 1812, data cotropirii Basarabiei de către ruşi şi până astăzi, liderii marelui imperiu al răului de la Răsărit au dus un adevărat război propagandistic pentru a demonstra că moldovenii nu sunt români, că limba română este una şi aşa-zisa limbă moldovenească este altceva.
Propagandiştii de la Sankt Petersburg, Moscova sau Kiev, că s-au numit ţarişti, sovietici sau democraţi, cum se pretind în prezent, s-au folosit de toate cozile de topor din Moldova pentru a susţine aberaţii de genul Dicţionarului româno-moldovenesc al mancurtului „academician” Vasile Stati, sau accesul spre înalte funcţii în stat a unor indivizi de teapa lui Vladimir Voronin (Cioară, în traducere românească) şi a lui Igor Dodon. Cred însă că sângele apă nu se va face niciodată! Şi nici istoria adevărată nu poate avea lipsuri.
De aceea, Parlamentul României a adoptat legea privind proclamarea zilei de 27 martie drept sărbătoare naţională, în semn de recunoaştere a unirii Moldovei de peste Prut cu România.
La o sută de ani de la acel moment astral al istoriei noastre, chiar dacă destinul ne găsește pe noi și pe frații noștri din Basarabia separați în două state, avem datoria de a onora așa cum se cuvine moștenirea noastră comună, jertfele înaintașilor și, mai ales, de a celebra România și istoria noastră în fiecare zi.
Surse:
https://www.timpul.md/articol/-pe-27-martie-1918-sfatul-tarii-a-votat-unirea-basarabiei-cu-romania-57143.html
http://www.istoria.md/articol/849/27_martie_1918,_Actul_Unirii_Republicii_Democratice_Moldovene
http://adevarul.ro/locale/focsani/27-martie-1918-sfatul-Tarii-chisinau-deschide-calea-marii-uniri-1_58d8bec45ab6550cb8b6ae4a/index.html
Florian Bichir-Evenimentul Zilei
99 de ani de la Ziua Unirii Basarabiei cu România
S-au împlinit ieri, 99 de ani de la Ziua Unirii Basarabiei cu România. Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării din Republica Democrată Moldovenească, întrunit în şedinţă solemnă, a votat după 106 ani de dominaţie rusă, unirea Basarabiei cu Regatul României .
Citirea rezultatului votului a fost însoțită de aplauzele și strigătele entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”
Despre acest eveniment, s-a spus că „fără dorința, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.
Într-o perioadă confuză, creată de Primul Război Mondial și mai ales de izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Basarabia, trecând mai întâi de la gubernie la autonomie și de la autonomie la independență, și-a găsit adevăratul ei loc, la sânul mamei sale, România.
În Decretul regal promulgat de Regele Ferdinand I al României la data de 9 aprilie 1918, se menționa printre altele că, potrivit hotărârii Sfatului Țării, Basarabia „în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagra și vechile granițe cu Austria… de azi înainte și pentru totdeuna se unește cu mama sa România”.
Amintim că efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, încheiat între URSS şi Germania nazistă, în data de 23 august 1939.
Evenimentele premergătoare unirii
Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice : „românismul” care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și « moldovenismul » susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai « Țarului tuturor Rusiilor », de ceilalți.
Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Țării, (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) reprezintă concretizarea și biruința mișcării „româniste” din acest ținut.
În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești debandate a determinat Sfatul Țării să cheme, în 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.
Actul Unirii Republicii Democrate Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu România Moldovenesti (succesoarea guberniei ruse Basarabia, fostă parte componentă a Ţării Moldovei Moldovei), cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918
Unirea
Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii cu România cu următoarele condiții:
1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.
Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți ( lista și opțiunile la votare).
Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale Holodomorului, ale „terorii roșii” dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Acesta era întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.
După reocuparea Basarabiei de trupele sovietice, împotriva celor care au votat în Sfatul Ţării unirea, s-a dus o puternică campanie de intimidare.
Serviciile sovietice de informaţii încercau prin diverse presiuni să obţină declaraţii false cu privire la coruperea membrilor Sfatului Ţării de către statul român.
Este de remarcat atitudinea dârză a unor deputaţi – Ion Codreanu, Emanuil Catelli, Constantin Leancă, Nicolae Secarp – care au afirmat că: “Au votat Unirea pentru că aşa le-au cerut convingerile şi conştiinţa românească.
Republica Sovietica Moldovenească actuală este un instrument de dezbinare a poporului român. Basarabia, fiind plămădită cu sângele şi oasele strămoşilor lor, va rămâne întotdeauna românească şi, orice ar face sovietele, ea fiind a românilor, tot lor le va reveni.”
Cea mai mare parte a membrilor Sfatului Ţării rămaşi în teritoriile ocupate, aveau să moară în închisorile sovietice.
Printre ei, chiar şi cei caţiva care se opuseseră Unirii…
Dosarul cu nr. 824 (care se păstrează în arhiva Serviciului de Informație și Securitate al R. Moldova), intentat celor 13 deputați în Sfatul Țării și unui fost ministru al Republicii Democratice Moldovenești, capturați de bolșevici în vara anului 1940, avea să facă un drum la Moscova, pentru aprobare.
De fapt, nimic surprinzător, întrucât orice mișcare în Basarabia de după 28 iunie 1940 trebuia aprobată de metropolă.
Nikolai Sazîkin
De data aceasta, NKVD-istul nr. 1 al RSS Moldovenești, maiorul Sazîkin, atribuind acestui dosar o importanță deosebită, îl expediază comisarului poporului al Afacerilor Interne din Uniunea Sovietică, Lavrenti Pavlovici Beria, pentru a i se permite organizarea unui proces public.
La sigur, Sazîkin a urmărit și un scop propriu – o steluță pe epoleți sau o altă recompensă, căci, considera el, capturarea acestor demnitari a fost o operație de succes a nou-formatului NKVD moldovenesc.
Iată ce îi scria Sazîkin lui Beria:
„Strict secret
Comisarului Poporului al Afacerilor Interne din Uniunea Sovietică, Comisarului Securității de Stat de rangul I Tov. Beria L. P.
Vă expediez pentru examinare dosarul penal referitor la 14 persoane, membri activi ai mișcării contrarevoluționare „Blocul Moldovenesc” și „Sfatul Țării”.
În dosar sunt incluși:
1. Uncu Feodor Mihailovici, 1887 anul nașterii, fost deputat în „Sfatul Țării”, până la arestare a fost funcționar înalt.
2. Cojuhari Feodor Petrovici, 1879 a. n., colonel al armatei țariste. Ministru al Apărării în „Sfatul Țării”. Ulterior a fost deputat în Parlamentul României.
3. Neaga Feodor Ivanovici, 1878 a. n., până la arest a fost moșier.
4. Bodescu Vladimir Gheorghievici, 1868 a. n., naționalist de marcă. Procuror al Curții de Apel.
5. Ignatiuc Ivan Gheorghievici, 1893 a. n., până la arest a fost moșier.
6. Sinadino Pantelimon Victorovici, 1875 a. n., din 1907 până la 1917 membru al Dumei de Stat a fostei Rusii Țariste. Moșier. Până la 1918 avea 4.500 ha.
7. Bivol Constantin Vasilievici, 1885 a. n., moșier.
8. Codreanu Ivan Stepanovici, 1879 a. n., până la arest a fost moșier.
9. Cotelli Emanuil Grigorievici, 1883 a. n., fost ofițer al armatei țariste, până la arest a fost moșier.
10. Știrbeț Luca Dimitrievici, 1889 a. n. , membru marcant al partidului țărănist, până la arest a fost moșier.
11. Baltaga Alexandr Stepanovici, 1861 a. n., fost deputat în „Sfatul Țării”, are 12 ordine și medalii ale guvernului român, până la arest a fost mitropolit al Basarabiei.
12. Secara Nicolai Grigorievici, 1894 a. n., fost locțiitor al Ministrului Apărării în „Sfatul Țării”. Până la arest a fost moșier.
13. Turcuman Grigorii Nicolaevici, 1890 a. n., fost ofițer al armatei țariste. Până la arest a fost moșier.
14. Botnariuc Stepan Mefodievici, 1875 a. n., membru marcant al partidelor burgheze. Până la arest a fost moșier.
În timpul cercetărilor, s-a confirmat întrutotul că aceste persoane, în anul 1918, au săvârșit ruperea cu forța a Basarabiei de la Uniunea Sovietică și au alipit-o la România, fapt pentru care au primit de la guvernul român câte 50 ha fiecare.
Plus la aceasta, aceste persoane au exercitat o activitate contrarevoluționară pe teritoriul Basarabiei până în ziua venirii Armatei Roșii.
Activitatea lor criminală în fața poporului moldovenesc a fost demonstrată întrutotul, atât prin materialele anchetei, cât și prin documentele ridicate din arhiva de stat română și arhiva siguranței.
Atribuind acestui dosar o importanță politică mare, dar și de agitație pentru truditorii Moldovei, prin vânzarea fățișă a Basarabiei prin intermediul afacerilor tainice a „Blocului Moldovenesc” cu guvernul român și Rada Ucraineană, rog să aprobați organizarea unui proces public pentru acest caz.
Dosarul penal nr. 824, în 3 volume, privind participanții contrarevoluționari din „Blocul Moldovenesc” și Sfatul Țării.
Comisarul Poporului al Afacerilor Interne din RSSM, maior al Securității de Stat Sazîkin. 15 septembrie 1940 Nr. 603 or. Chișinău. Dosarul, după ce se află mai mult de patru luni la Moscova, se întoarce la Chișinău, fără careva indicații. Lavrenti Beria nu avea timp să se ocupe și de soarta celor 14 nefericiți basarabeni.
Veneau vremuri tulburi peste URSS. Derutat că n-a primit nicio indicație, anchetatorul Cerepanov constată acest fapt printr-un certificat.
Certificat Dosarul de anchetă nr. 824, privind învinuirea foștilor membri ai guvernului contrarevoluționar „Sfatul Țării” și „Blocul Moldovenesc”, a fost expediat la NKVD URSS, unde s-a aflat de la 15 septembrie 1940 până la 28 ianuarie 1941.
Cauzele reținerii acestuia la NKVD,in URSS, nu sunt cunoscute nouă.
Anchetator superior al secției anchetă a NKVD RSSM, locotenent inferior al Securității de Stat Cerepanov. 17.II.1941.
Nu s-a reușit desfășurarea unui proces public. Dar, și fără procesul public, figuranții acestui dosar n-au supraviețuit.
Toți au fost exterminați în gulagurile sovietice.
Iată soarta lor :
1.Teodor Uncu (n. 1881, com. Isacova, jud. Orhei – † 22.XI.1940, penitenciarul din Chișinău);
2. Teodor Cojuhari (n. 3.V.1879, or. Chișinău – † 23.I.1941, penitenciarul din Chișinău);
3. Teodor Neaga (n. 8.III.1880, com. Suruceni, jud. Chișinău – † 6.XII.1941, Gulag, Penza, Rusia);
4. Vladimir Bodescu (n. 4.III.1868, com. Durlești, jud. Chișinău – † 28.XI.1941, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);
5. Ion Ignatiuc (n. 15.II.1893, com. Prepelița, jud. Bălți – † 26.I.1943, Gulag, RASS Tătară);
6. Pantelimon Sinadino (27.VII.1875, Chișinău – † Gulag, URSS, ?);
7. Constantin Bivol (n. 10.III.1885, com. Costești, jud. Chișinău – † 12.III.1942, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);
8.Emanuil Cotelli (n. 25.I.1883, com. Zgărdești, jud. Bălți – † 18.II.1943, Gulag, penitenciarul nr. 5 din or. Sverdlovsk, URSS);
9.Luca Știrbeț (n. 7.II.1889, com. Cărpineni, jud. Chișinău – † 15.III.1942, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);
10. Alexandru Baltaga (n. 14.IV.1861, com. Lozova, jud. Chișinău – † 7.VIII.1941, Gulag, or. Kazan, RASS Tătară);
11. Nicolae Sacară (n. 19.V.1894, com. Rudi, jud. Soroca – † 24.II.1942, Gulag, Penza, Rusia);
12. Grigore Turcuman (n. 20.X.1890, com. Tătărăuca Noua, jud. Soroca – † 28.V.1942, Gulag, Penza, Rusia);
13. Ștefan Botnariuc (n. 26.X.1875, com. Bălan, jud. Bălți – † 22.VIII.1941, Gulag, Penza, Rusia).
Doar unul singur (Ion Codreanu, n. 1879, com. Ștefănești, jud. Soroca – † 15.II.1949, București) a scăpat de masacru, fiind schimbat, în luna mai 1941, pe vestita ilegalistă comunistă Ana Pauker capturată de siguranța română.
Cu excepția lui Ion Codreanu, nici unul nu-și are locul de veci stabilit, nici unul nu a fost înmormântat creștinește.
TOTI CEI 3 VOTANTI CONTRA UNIRII, AU AVUT O SOARTA LA FEL DE CRUDA, DAR MERITATA DE ORICE TRADATOR :
1. Arcadie Osmolovski (n. 1882 – d. 1933) a fost un om politic ucrainean din Basarabia, care a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia.
La data de 27 martie 1918 a votat împotriva Unirii Basarabiei cu România.
La data de 10 noiembrie 1918, pentru activitatea lui antiromânească, autoritățile române din Basarabia l-au declarat persona non-grata și, prin mijlocirea consulului, l-au expulzat peste Nistru, în URSS.
S-a stabilit pentru o vreme la Odessa unde a predat cursul de mineralogie aplicată la Universitatea din acel oraș. În anul 1933, în urma unui denunț semnat de un student restanțier, a fost arestat și a dispărut pentru totdeauna.
2. Mihail Starenki- A sfarsit in Gulag, dupa ce s-a refugiat in URSS, dovada ca sovieticii nu au dat doi bani pe votul lui „democratic”, impotriva Unirii cu Romania…
3. Mihail Balamez- Destinul lui a fost ca al tuturor deputaţilor Sfatului Ţării rămaşi în Basarabia: regimul comunist nu l-a cruţat de gulag, chiar daca a votat Contra UNIRII.
Numele lui Ştefan Balamez a devenit unul proverbial si atunci când se discută despre cei trei deputaţi în Sfatul Ţării care, la 27 martie 1918, au votat împotriva unirii Basarabiei cu România, primul nume care se invocă este cel al lui Balamez.
La 17 noiembrie 1941 lui Balamez sovieticii ii aduc la cunoştinţă că ancheta sa a luat sfârşit. Rechizitoriul este aprobat la 24 decembrie 1941, iar anchetatorul a considerat că „rolul trădător” al lui Ştefan Balamez, în calitate de deputat în Sfatul Ţării, privind unirea Basarabiei cu România, a fost demonstrat.
I se mai încriminează că ar fi primit pentru această ispravă de la guvernul român 35 ha teren arabil, fapt negat de Balamez. Având la bază o singură mărturie (donos), anchetatorul propune examinarea cazului la Consfătuirea Specială din cadrul NKVD al URSS, iar în calitate de pedeapsă propune împuşcarea.
La 24 iunie 1942, dosarul lui Ştefan Balamez a fost examinat la Consfătuirea Specială, care s-a dovedit mai înţelegătoare, condamnându-l, pentru „calitatea de membru al unui partid contrarevoluţionar”, la zece ani de lagăr de corecţie prin muncă.
Nu ştim dacă a supraveţuit, dar oricum a avut soarta tradatorilor si a iesit din istorie asa cum a meritat…
Surse: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/20/aspecte-mai-putin-cunoscute-despre-unirea-basarabiei-cu-romania/; https://deschide.md/ro/stiri/cultura/9344/27-martie–Ziua-Unirii-Basarabiei-cu-RomAnia ;