CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CE ÎNVĂȚĂM STUDIIND HĂRȚILE ANAMORFICE ?

Anamorfică? Ce-o fi însemnând anamofrică? Anamorfic vine de la anamorfoză, un cuvânt împrumutat din franceză, care, la rândul ei, l-a lansat în circuit, se ştie exact, în anul 1751. La noi a ajuns mai târziu, în prima jumătate a secolului XX. La origine cuvântul este însă grecesc şi suna astfel: anamorphonn.

Ca să pătrundem sensul cuvântului, va trebui să arătăm că acesta este unul compus din formanţii ana (din nou) şi morphe (formă). Anamorfoza este, deci, redarea într-o formă nouă, de regulă neobişnuită, a ceva cunoscut în formă clasică.  

Ultima ediţie tipărită a DEX-ului nu atestă cuvintele anamorfoză şi anamorfic. Cu toate acestea, ele sunt adoptate, cu drept deplin de cetate, în limba română. Cele două cuvinte au pătruns şi în majoritatea limbilor europene.

 

 

 

 

Populația Republicii Moldova. Hartă anamorfică.

Această hartă a Republicii Moldova este una anamorfică. Ea porneşte de la harta geografică, cu care s-a obişnuit ochiul oricui, ca să ne înfăţişeze, dintr-o dată, imaginea cantitativă a corpului nostru social.

Astfel, ea ne descoperă anatomia trupului Republicii Moldova, alcătuit din circa 4 milioane de particule indivizibile.

Teritoriile şi localităţile capătă o altă formă decât ceea ce ne-am fi putut imagina şi ne prezintă, structurat, ponderea lor demografică reală. Această hartă anamorfică nu este o hartă deformată, o oglindă strâmbă a populaţiei noastre, ci pur şi simplu o hartă diferită.

Primul lucru care ni se aruncă izbitor în ochi sunt inegalităţile sau disproporţiile concentraţiilor de oameni de la o zonă geografică la alta. Ponderea oraşelor şi satelor relevă disproporţii evidente şi atestă un accentuat proces de dezurbanizare continuă: 46% de orăşeni în 1989 şi 39% în 2004, populaţia de la sate reprezentând 54% în 1989 şi 61% în 2004.

Aglomeraţiile urbane care se evidenţiază pe această hartă sunt Chişinăul, Bălţiul, Rezina şi Râbniţa, Tighina şi Tiraspolul, dar şi Cahulul, Soroca, Orheiul şi Ungheniul. 

Acestea sunt cele mai importante dintre cele 66 de localităţi ale noastre cu statut de oraş. De remarcat că multe dintre aceste 66 de localităţi sunt oraşe doar cu numele, fiind în realitate nişte aglomeraţii rurale mai mari, de multe ori fiind cazul să vorbim despre pseudourbanizare în loc de urbanizare veritabilă. Oraşele mari sunt patru: Chişinău, cu 780 de mii de locuitori, Tiraspol, cu 159 mii de locuitori, Tighina, cu 138 mii de locuitori şi Bălţi, cu 127 mii de locuitori. Construcţia demografică a ţării se prezintă ca fiind destul de disproporţionată sau distrofică: capitalei îi revine circa un sfert din întreaga populaţie a ţării. În condiţiile în care gradul de urbanizare a Republicii Moldova se situează la 39%, ţara noastră rămâne cea mai rurală din cele 48 de state europene.

Lipsa de omogenitate demografică sub aspect geografic ar trebui să le dea mult de gândit responsabililor de politicile statului în domeniu. Gradul de urbanizare (69% populaţie urbană şi 31% populaţie rurală) a părţii transnistrene a Republicii Moldova îl depăşeşte aproape de două ori pe cel al părţii ei basarabene (39% populaţie urbană şi 61% populaţie rurală), fapt datorat (şi) politicilor aplicate în perioada sovietică.

O primă concluzie se impune. Neomogenitatea repartiţiei teritoriale actuale a populaţiei şi dezechilibrele dintre numărul de locuitori din sate faţă de cei din oraşe, lipsa unor centre urbane pe întreg teritoriul ţării, cu capacitate sporită de atracţie şi absorbţie a excedentului de braţe de muncă de la ţară, obligă factorii de decizie din stat să prevadă politici de dezvoltare a mai multor oraşe care să atragă surplusul de populaţie de la sate, oferindu-i acesteia oportunităţi reale de stabilire şi angajare în câmpul muncii la oraş. Altminteri, acest excedent de populaţie rurală, negăsindu-şi nici un rost în oraşele Basarabiei, ia calea străinătăţii, de foarte multe ori pentru totdeauna.

Chişinăul a crescut în perioada sovietică prin aportul de populaţie aluvionară din toate colţurile fostei URSS, mai cu seamă din Federaţia Rusă şi Ucraina, dar şi prin stabilirea în capitală a elementului autohton românesc provenind din aria rurală. Componentele etnice, cu aspectele lor lingvistice şi socio-culturale, nu sunt de neglijat.

Astfel, dacă în interbelicul românesc populaţia alohtonă (în special de origine rusă şi evreiască) a fost preponderentă în Chişinău (ca şi în celelalte mari oraşe ale Basarabiei), o structură etno-demografică menţinută şi de-a lungul aproape întregii perioade sovietice, datele recensământului general al populaţiei din Republica Moldova atestă pentru prima oară în istoria capitalei noastre o precumpănire a elementului autohton românesc, cu o pondere de circa 80 la sută şi cu tendinţă de consolidare.

Aceeaşi tendinţă se observă şi în cazul municipiului Bălţi, care în 2004, a înregistrat, de asemenea pentru prima oară în istoria localităţii, o cotă de 54%, în creştere de la 42%, cât a atestat ultimul recensământ sovietic din anul 1989.

Cazul municipiului Bălţi relevă o creştere de 12% a elementului etnic autohton timp de 15 ani, ceea ce înscrie acest municipiu într-o tendinţă generală la scară naţională.

Vom reţine în context şi faptul că una dintre comunităţile etnice alogene şi reprezentative numeric din Republica Moldova, anume comunitatea rusă, are cel mai mare grad de urbanizare, peste 90% dintre reprezentanţii acestei etnii locuind în oraşe.

Aşa cum Republica Moldova nu există izolat şi este bine contextualizată, propunem atenţiei cititorilor noştri şi hărţile anamorfice ale celor doi vecini: România şi Ucraina, dar şi harta anamorfică a Federaţiei Ruse.

 

 

 

Populația României. Hartă anamorfică.

Harta anamorfică a României arată o distribuţie demografică dintre cele mai echilibrate în Europa, capitala Bucureşti având o pondere uşor peste 10% raportat la ansamblul corpului social al ţării.

Pentru comparaţie vom aminti că Budapesta concentrează, cu peste 2 milioane de locuitori, circa 25% din populaţia Ungariei, al doilea oraş ca mărime al ţării fiind Debreţinul cu circa 200 de mii de locuitori.

Totodată, o centură de oraşe mari ale României, cu statut de municipiu, având în jur de 300 de mii de locuitori şi repartizate uniform în întreaga ţară, se prezintă ca adevărate zone metropolitane şi piloni demografici de rezistenţă ai construcţiei statului.

Aceste oraşe sunt: Constanţa, Iaşi, Galaţi, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Braşov. Ploieşti, Brăila şi Oradea sunt de asemenea oraşe din categoria I a municipiilor din România, cu o populaţie în jur de 200 de mii de locuitori.

România cuprinde astăzi 323 de oraşe, dintre care 27 cu o populaţie peste 100 de mii de locuitori.

 

 

Populația Ucrainei. Hartă anamorfică.

Ucraina are 457 de oraşe, dintre care 54 cu o populaţie peste 100 de mii de locuitori. Ponderea populaţiei urbane din Ucraina reprezintă 68%, iar a celei rurale – 32%.

Cea mai rurală, dar şi rarefiată demografic zonă a Ucrainei, după cum se vede şi din harta anamorfică alăturată, este Bugeacul, adică sudul Basarabiei istorice (fostele judeţe Ismail, Cetatea Albă şi părţi ale judeţelor Cahul şi Tighina) cu o suprafaţă de 13 106 kilometri pătraţi între faţada basarabeană înstrăinată a Mării Negre şi fluviile Dunărea şi Nistru.

Populaţia din această regiune istorică a Basarabiei, ataşată arbitrar şi artificial regiunii Odesa, reprezintă, potrivit datelor ultimului recensământ general al populaţiei din Ucraina, un total de 481 014 locuitori grupaţi în 176 de primării organizate, la rândul lor, în 9 raioane: Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni, Sărata, Tarutin şi Tatarbunar.

 

 

 

 

 

 

Populația Federației Ruse. Hartă anamorfică.

Federaţia Rusă, marea şi încă temuta pentru mulţi ţară din răsărit, ne înfăţişează, prin harta sa anamorfică, unul dintre cele mai mari dezechilibre demografice din lume.

Principalele concentraţii ale populaţiei acestei ţări le revin oraşelor şi regiunilor din partea europeană a ţării. În Federaţia Rusă există 1095 de oraşe, dintre care 11 au o populaţie de peste 1 milion de locuitori, 23 – între jumătate de milion şi 1 milion, 41 –  între 250 de mii şi 500 de mii, 93 – între 100 de mii şi 250 de mii, 160 – între 50 de mii şi 100 de mii, iar 732 – sub 50 de mii de locuitori. Moscova, capitala ţării numără oficial 10,5 milioane, iar Sankt Petersburgul, al doilea oraş al ţării – 4,5 milioane de locuitori.

Totodată, necuprinsa întindere de dincolo de munţii Urali, întreaga Siberie, numără circa 30 de milioane de locuitori (de trei ori cât populaţia Moscovei!) dintr-un ansamblu de 142 de milioane.

Siberiei de Răsărit şi Orientului Îndepărtat le revin împreună doar 8 milioane de locuitori (dublul populației Republicii Moldova), dintre care 1 milion îl reprezintă popoarele autohtone (buriat-mongoli, iakuţi, tunguşi, hakaşi, ciukci şi alţii).

Trebuie să luăm în calcul că această parte foarte slab populată a Rusiei este supusă unei presiuni demografice puternice dinspre sudul chinez şi medio-asiatic, ceea ce poate comporta mutaţii etno-civilizaţionale sensibile.

Harta anamorfică a Federaţiei Ruse scoate în evidenţă şi concentraţia demografică din Caucazul de Nord, regiune unde balanţa dintre elementul etnic rusesc şi elementele etnice neruse şi autohtone înclină puternic în favoarea acestora din urmă, cu tendinţă de accentuare.

De ce prezentăm aceste hărţi, care surprind adevăratul tablou demografic al Republicii Moldova, al statelor vecine şi al Federaţiei Ruse? Pentru că procesele demografice interne dintr-o zonă sau alta a lumii conduc în mod natural la mutaţii politice cu potenţial de zguduire şi reaşezare a tabloului politic şi de reconfigurare a hărţilor politice.

Majoritatea sovietologilor din lume au pus faptul prăbuşirii URSS pe seama fenomenelor de natură geopolitică, economică sau ideologică. Puţini sunt însă cei care au reţinut argumentele de natură demografică.

Ultimul recensământ sovietic din 1989 ne arată că, după un îndelungat proces demografic acumulativ, URSS a făcut implozie atunci când populaţia republicilor captive periferice s-a egalat cu populaţia Federaţiei Ruse.

URSS s-a prăbuşit sub propria greutate demografică. Cumpăna demografică s-a mişcat decenii la rând spre punctul de echilibru, după care s-a înclinat în favoarea periferiilor neruse. Acest factor obiectiv nu poate fi neglijat de nici un cercetător atent al istoriei spaţiului ex-sovietic.

Creşterea sau declinul unei ţări trebuie pus în directă legătură cu schimbările cantitative şi calitative ale potenţialului ei uman. Natalitatea scăzută, mortalitatea ridicată, emigraţia galopantă, îmbătrânirea populaţiei, lipsa unor politici sociale şi economice adecvate, de natură să determine o reconfigurare pozitivă a situaţiei demografice a Republicii Moldova, ne conduc la trista concluzie că peste câţiva ani vom avea în faţă un peisaj demografic basarabean cu mult mai sumbru şi mai dezechilibrat decât cel actual.

Ca acest fapt să nu se întâmple, va trebui să încercăm cu toţii (clasă guvernantă, actori politici, administraţie locală, parteneri externi) să privim această ţară nu doar ca pe un spaţiu, ca pe o întindere teritorială, ci ca pe o lume prost tocmită până acum.

Până a observa teritoriul ţării, trebuie să privim atent spre oamenii ei şi spre ceea ce se întâmplă cu ei, pentru a şti exact ce politici socio-demografice anume trebuie elaborate şi realizate în propria noastră casă.

 

https://cubreacovblog.wordpress.com/republica-moldova-harta-anamorfica/

17/03/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

O ISTORIE A ZILEI DE 17 MARTIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

17 martie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

45 î.Hr.: Iulius Caesar învinge în bătălia de la Munda forțele Senatului Roman, conduse de Titus Labienus și Pompei.

Titus Labienus a murit in batalie, iar generalul  roman Pompei a fost executat.

 

 

Imagini pentru caesar photos

            

 

 

Dupa victorie, Cezar a devenit Dictator perpetuus (Dictatorul pe viață) al Romei.

Eliminarea instituțiilor politice ale Republicii Romane (509-27 î.Hr.)  au condus la apariția Imperiului Roman (27 î.Hr.-476).

 

 

180: A încetat din viață, probabil la Vindobona, azi Viena, imparatul roman din dinastia Antonină, Marcus Aurelius; (n. 26 aprilie 121).

A  fost împărat  între anii 161 şi 180 d. Hr.A fost adoptat de împăratul Antoninus Pius si a primit o educație solidă de la  instructorii săi Herodes Anticus si Marcus Cornelius Fronto.

Cu acesta din urmă a întreținut o bogată corespondență, în parte păstrată până azi.

 

 

 

Imagini pentru Marcus Aurelius;photos

 

 

 

Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus.

Formația sa filosofică a fost marcată de stoicism. Singura sa lucrare a fost redactată înlimba greacă, Ta eis heauton (“Către mine însumi”), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul Meditationes (“Meditații”), în 12 cărți.

Conținutul lor are în special un caracter moral, o filosofie practică pentru viața de fiecare zi si exprimă convingerea autorului, după care numai o viață morală după legile naturii poate realiza liniștea interioară, mărinimia și perfecțiunea. Omul trebuie să tindă către ceea ce este util și pe măsura comunității.

Important este prezentul, nici viitorul, nici trecutul care ne împovărează. Moartea face parte din Natură, pentru că totul este în continuă transformare, conform eternității în care totul se produce, se reproduce și se transformă la infinit.

Marc Aureliu a condus  treburile imperiului în strânsă colaborare cu Senatul și a inițiat o serie de reforme în problemele administrative și de drept,a construit școli, spitale și orfelinate. Domnia lui Marc Aureliu a fost marcată de aspre persecuții impotriva creștinilor, cum a fost cea din anul 177 la Lugdunum (azi Lyon).

 455: Petronius Maximus devine cu sprijinul Senatului Roman, împărat al  Imperiului Roman de Apus, și va rămâne pe tron pana la data de 31 mai  455, când  vandalii conduși de Genseric au ocupat și jefuit Roma, iar el a fost ucis.

 

 

 

Imagini pentru Petronius Maximus photos

 

 

 

461: A murit Sfântul Patriciu ( Patrick), patronul spiritual al poporului irlandez.

 

 

Imagini pentru Sfântul Patrick photos

Unele surse indică anul morții sale în 493, iar anul nașterii în jurul anului 387.

Imagini pentru sarbatoare sf patrick new york photos

La New York , unde se afla una dintre cele mai mari comunitati de irlandezi, a fost celebrată pentru prima dată Ziua Sfântului Patriciu (St. Patrick’s Day), in 1756.

 

 

 

 

1776 : În timpul războiului pentru independența statelor americane, Armata continentală aflată  sub comanda generalului Washington, forțează forțele britanice să evacueze Bostonul (ziua Evacuării ).

1778 : Prin semnarea unui tratat de prietenie și comerț cu Statele Unite ale Americii de Nord, Franța recunoaște noul stat, fostă colonie britanică.

 

 

 

 

1782: Matematicianul Daniel Bermoulli a decedat la vârsta de 81 de ani.

 

 

 

Imagini pentru Daniel Bernoulli photosImagini pentru Daniel Bernoulli photos

 

Daniel Bernoulli (8 februarie 1700 – 8 martie 1782),  a fost un matematician elvețian de etnie germana, membru al celebrei familii Bernoulli, fiu al lui Johann Bernoulli.

A fost fratele învățaților  Nicolaus II Bernoulli și Johann II Bernoulli.

 

 

 1819: S-a născut la Chișinău, Alecu Russo, scriitor roman, autorul volumului “Cântarea României”.

 

Imagini pentru Alecu Russo,photos

 

Alecu Russo (d. 5 februarie 1859, Iași, la numai câteva zile după Unire) , poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român (originar din Basarabia) a fost unul dintre ideologii generației de la 1848 și autorul volumului ”Cântarea României”, tipărit anonim.

Fără a revendica vreodată explicit această operă, ea a fost motivul unuia dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române.

1834: S-a nascut Gottlieb Daimler, inginer si inventator german.

 

 

 

 

Împreună cu Maybach, Daimler  în 1882  deschide un atelier la Cannstatt, unde perfecționează motorul în patru timpi proiectat de Beau de Rochas.

În 1885 ei construiesc prima motocicletă din lemn, iar în 1889 un triciclu cu motor, pe care a fost  montat cu primul carburator dotat cu jicloare pentru alimentarea cu benzină și  în același an, primul motor cu doi cilindri în V, pe care l-a prezentat la Expoziția Universală de la Paris.

1861: A fost proclamat Regatul Italiei.

 Statele peninsulei și Regatul celor două Sicilii au fost unite de regele Victor Emmanuel al II -lea al Sardiniei. 

Pe 17 martie 1861, a fost proclamat Regatul Italiei, luând astfel sfârșit si existența Regatului Sardiniei. Casa de Savoia a condus Italia până în 1946, când a fost proclamată republica.

 

 

Fișier:Tranquillo Cremona - Vittorio Emanuele II.jpg

 

Regele Victor Emmanuel al II- lea

 

1866: A început sa funcționeze Banca României, creată prin transformarea filialei bucureștene a Bancii Imperiului Otoman, care avea capital majoritar englez.

Dupa retragerea privilegiului de emisiune, banca a continuat operatiile bancare sub numele de “Bank of Roumania”. Primul președinte al Consiliului de administrație a fost Ion Ghica.

 

1877:  În Imperiul Otoman se deschide prima sesiune a Parlamentului,  în urma adoptării Constituției din 1876.

 

 

1883: S-a născut Urmuz, pe numele său real Demetru Dem. Demetrescu-Buzau, scriitor roman, reprezentant de seama al literaturii de avangarda; (s-a sinucis la  23 noiembrie 1923,  București).

 

 

Imagini pentru Urmuz,photos

 

 

 

Face studii de drept și, după luarea licenței, funcționează ca judecător în județele Arges, Tulcea si la Targoviste.

După campania din Bulgaria la care participă (1913), este numit grefier la Inalta Curte de Casatie. În tinerețe visa o carieră de compozitor, citea literatură științifico-fantastică, descrieri de călătorii.

Începe să scrie, aparent fără conștiința că produce literatură, numai pentru a-și distra frații și surorile, parodiind cu niște false automatisme academismul prozei curente.

Proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului.

Textele lui îi atrag atenția lui Tudor Arghezi,  care îi găsește pseudonimul și îi publică, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc

Scrierile lui – puține la număr – cunosc o glorie postumă, care nu a încetat să se consolideze. Ele au avut o neașteptată înrâurire asupra literaturii romane de avangarda.

OPERA

  • Algazy & Grummer

  • Cotadi și Dragomir

  • Cronicari

  • După furtună

  • Emil Gayk

  • Fuchsiada

  • Ismaïl și Turnavitu

  • Pâlnia și Stamate

  • Plecarea în străinătate

  • Puțină metafizică și astronomie

 

 

1883: Este înmormântat la Londra, Karl Marx un istoric, jurnalist , filosof, sociolog și economist  german de origine evreiască, teoretician al revoluției comuniste.

Este cunoscut pentru concepția sa materialistă despre istorie , pentru analizele sale asupra economiei capitaliste și pentru activitatea sa revoluționară în cadrul mișcării muncitorilor.

 

 

Imagini pentru marx photos

 

 

 

Născut la 5 mai 1818 în orașul Trier din Renania, a murit 14 martie 1883 la Londra.

 Toate curentele de gândire inspirate din operele lui Marx sunt desemnate sub numele de marxism

 

 

1901: La Paris, a provocat o adevarată senzatie o expoziție cu 71 de lucrări ale pictorului Vincent van Gogh, deschisa la 11 ani de la moartea acestuia.

Imagini pentru Vincent van Gogh,photos

1919: S-a născut Nat King Cole, cântăreț american; (d. 1965).

 

 

 

 

 

 

 

 

1921: Este editată săptămânal la Bucureşti, revista Viaţa Socială, organ central al mişcării sindicale din România. Publicaţia apare în intervalele 17 martie 1921 – 25 martie 1923 şi mai – august 1928.

Printre colaboratori revistei s-au numărat P. Constantinescu-Iaşi, Gala Galaction, Gh. Cristescu, etc.

1938: În Uniunea Sovietică s-a născut balerinul şi coregraful de origine tătară, Rudolf Hametovici Nureiev.

 

Imagini pentru Rudolf Hametovici Nureyev. photos

 

 

Este condiderat unul dintre cei mai talentați balerini ai secolului XX; (d. 6 ianuarie 1993).

 

 

1940: A murit  la 72 de ani, marele actor român Ion Iancu  Brezeanu; (n. 1 decembrie 1869).

Iancu Brezeanu

 

A interpretat memorabil personaje comice din opera lui Ion Luca Caragiale ( rolurile Ipingescu din “O noapte furtunoasă” şi Cetăţeanul turmentat din “O scrisoare pierdută”) și  a realizat importante creații în rolurile de compoziție: Ion din „Năpasta” de Caragiale, Ciubăr din „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri, Harpagon din „Avarul” de Molière și bufonul din „Regele Lear” de Shakespeare.

A fost tatăl regizorului, producătorului, actorului și scenaristului Grigore Brezeanu.

 

1941: A încetat din viaţă la Cannes, Franţa, Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova, România), jurist, diplomat şi om politic român, ministru de Externe între 1927-1928 şi 1932-1936.

Nicolae Titulescu a fost şi reprezentant permanent al României la Societatea Naţiunilor (1921-1936) şi preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor (1930 şi 1931).

In testamentul sau, acesta a cerut sa fie inmormantat in România, insa abia pe 19 martie 1992 dorința i-a fost indeplinită. Rămășițele sale pamântesti au fost aduse în țară si depuse in cimitirul Sfânta Ecaterina din Șcheii Brasovului.

 

 

1944: Începeau la Cairo, convorbiri privind desprinderea României din alianța cu Germania, între emisarul opoziţiei democratice din România, Barbu Ştirbei (plecat cu consimţământul mareşalului Ion Antonescu) şi reprezentanţii Marii Britanii, SUA şi URSS.

 

 

 

 

 

 

 1948: A avut loc semnarea Tratatului de la Bruxelles, un pact militar şi economic, încheiat între Belgia, Franţa, Luxemburg, Marea Britanie şi Olanda, intrat în vigoare la 25 august 1948.

Prin acordurile de la Paris din 1954, cu participarea RFG şi Italiei, acest Tratat a stat la baza creării Uniunii Europei Occidentale (UEO a început să activeze oficial la 5.V.1955). În contextul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona (1.XII.2009) şi al progreselor instituţionale ale Uniunii Europene, UEO (Uniunea Europei Occidentale) şi-a pierdut raţiunea de a exista, astfel  că, la 1 aprilie 2010 fiind anunţată, la Bruxelles, dizolvarea oficială a acesteia.

 

 

 

1956: S-a stins din viață  la 58 de ani, fiziciana și chimista Irene Joliot-Curie, laureată a Premiului Nobel pentru chimie (1935).

 

Fișier:Joliot-curie.jpg

A fost fiica savanților Pierre Curie și Marie Curie, și ei laureați ai Premiului Nobel.

1959: Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, s-a autoexilat in India, dupa o răscoala armata nereușită a populației tibetane, împotriva ocupației chineze.

 

 

Imagini pentru Dalai Lama 1959 photos

Dupa inrautățirea situației din capitala tibetană, Lhasa, Dalai Lama a fost nevoit să-si părăseasca țara.

Problemele care au reaprins revolta au fost provocate de invitatia adresata de Guvernul chinez liderului spiritual tibetan de a participa la un spectacol.

Populatia s-a temut insa ca in spatele acestei invitatii sta intentia de arestare a lui Dalai Lama, astfel incat multimea s-a adunat in fata resedintei acestuia, palatul Norbulinka, organizand un protest in care au cerut din nou independenta tarii. Pentru a linisti spiritele, chinezii au ripostat in forta, iar timp de o saptamana au bombardat Lhasa.

„Rebeliunea tibetana”, care s-a soldat cu mii de victime in randul populatiei, a determinat liderii tibetani sa plece din oras. Astfel, in noaptea de 17 martie, Dalai Lama a iesit din palat deghizat, insotit de cativa apropiati, printre care 6 membri ai cabinetului si 20 de garzi (luptatori Khampas).

Potrivit documentelor, acesta a beneficiat de sprijinul CIA care i-a asigurat protectia pe intreg traseul.

Dupa 15 zile de mers prin tinuturile aride ale muntilor Himalaya, cu militarii chinezi pe urmele sale, Dalai Lama a ajuns in India.

 

 

 

 

1969: Golda Meir a devenit premier al Israelului.

 

 

 

 

 

Golda Meir ( n.3 mai 1898 – d. 8 decembrie 1978) a fost al patrulea prim-ministru al statului Israel.
Meir a fost aleasă prim ministru al Israelului după ce servise ca ministru de externe.

A fost prima femeie din Israel și a treia din lume care a ocupat funcția de șefă de guvern.

 

 

 

1973: A murit Demostene Botez, scriitor, publicist și traducător, membru corespondent din 1963 al Academiei Române.

S-a născut la  29 iulie 1893, în localitatea  Hulub, Botoșani.

A fost fiul lui Anghel Botez, preotul satului și al Ecaterinei Botez, născută Chirica, fiică de preot.

 

 

 

Imagini pentru Demostene Botez,photos

 

 

 

 

Demostene Botez  a fost  avocat (licențiat în drept al Facultății din Iași). A urmat primele două clase la școala primară în satul natal. Este trimis apoi la școală la Botosani în 1900, apoi la Iasi. Studiile liceale le face mai întâi la un liceu particular, iar apoi la Liceul Internat din Iași, pe care îl absolvă în 1912.

A urmat Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a obținut licența în drept în 1915. A început să practice avocatura la Iași, iar din 1934 la București. Până în 1950 a practicat avocatura în paralel cu activitatea literară.

După 1950 a lucrat numai în domeniul literaturii și al publicisticii. A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană „Arhiva”. Din 1921, a aderat de cercul de la revista „Viața românească”, care i-a publicat o mare parte a creației sale.

Debutul editorial a avut loc în 1918, cu volumul de poezii Munții, premiat de Academia Română. A publicat multă literatura pentru copii și a desfășurat o bogată activitate de traducător .

Demostene Botez a fost o perioadă președinte al Uniunii Scriitorilor din România. A fost membru al Partidului Muncitoresc Român.

Casa Memorială „George Topîrceanu” din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu. În memoria sa, Liceul teoretic din Trușești poartă numele „Demostene Botez”.  

1976: A murit regizorul italian Luchino Visconti, reprezentant de seama al neorealismului in cinematografie.A decedat la Roma din cauza unei atac cerebral la vârsta de 69 de ani.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Visconti, care simpatizase și anterior cu comuniștii, a devenit membru al Partidului Comunist Italian.  

 

Imagini pentru Luchino Visconti, photos

Luchino Visconti di Modrone, Conte de Lonate Pozzolo (n. 2 noiembrie 1906), a fost  regizorul de film, operă și teatru italian probabil cel mai cunoscut în întreaga lume datorită filmelor Ghepardul (1963) și Moarte la Veneția (1971).

A regizat de asemenea  filmele “Nopţi albe” (1957) si  a fost scenaristul filmului “Rocco şi fraţii săi” (1960). 

 

 

 

 

1990: A fost inaugurata la Paris, noua Opera Bastille.

  Opéra Bastille a fost inaugurată la 13 iulie 1989, cu ocazia aniversării a 200 de ani de la căderea Bastiliei (1789), cu un spectacol pus în scenă de Bob Wilson, „La Nuit avant le jour”, dar reprezentaţiile regulate nu au debutat decât la data de 17 martie 1990, cu „Les Troyens”, de Hector Berlioz

 

 

1991: Populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti  a boicotat referendumul de restabilire a fostei Uniuni Sovietice.

Fișier:Flag of Moldova.svg

Imagini pentru r moldova harta administrativa

 Steagul Republicii Moldova

Harta administrativă a Republicii Moldova

La 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), deja suverane la acel moment, nu a participat la referendumul privitor la menţinerea URSS.

Trebuie de remarcat că referendumul unional din 17 martie 1991 a fost primul referendum de la crearea U.R.S.S. Chiar dacă în multe dintre republicile unionale referendumul a avut loc, în cadrul R.S.S.Moldoveneşti acesta în majoritate a fost boicotat participînd doar unele raioane din est (Transnistira de azi) şi Găgăuzia.

Nereuşita desfăşurare a referendumului în unele republici unionale printre care şi RSS Moldovenească nu a împiedicat Comitetul Central al URSS să declare că majoritatea respondenţilor care au participat în fosta URSS au optat pentru restabilirea URSS şi prin urmare aceasta trebui refăcută.

În baza rezultatelor referendumului unional din 17 martie 1991 se va altoi ulterior şi ideea de creare a Comunităţii Statelor Independente (CSI) care este o organizaţie internaţională funţională şi astăzi.

 

 

2003: Statele Unite au ordonat membrilor personalului diplomatic de rang mic si familiilor lor să părăsească Israelul, Siria si Kuwaitul.

Dispoziția respectiva anunța iminența unui război cu Irakul.

 

 

 

2003: Președintele american George W. Bush, i-a dat un ultimatum dictatorului irakian Saddam Hussein, să părăsească țara în 48 de ore.

 

 

Saddam Hussein — Foto Stock

Foto: George Bush jr. și Saddam Hussein

 

 

 

 

 

 

A urmat invadarea Irakului între 20 martie și 1 mai 2003 de o coaliție formată de  trupe din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Australia și Polonia.

 

 

 

2005: A murit  Adrian Marino, critic, istoric si teoretician literar, laureat al Premiului Herder, fost deținut politic în perioada 1949 – 1963; (n.5 septembrie 1921).

A fost primul autor al unei cărți in româna și franceza despre Mircea Eliade, intitulată ”Hermeneutica lui Mircea Eliade” (1980).
Cele 7 volume „Biografia ideii de literatură’ (1987-2003) reprezintă prima enciclopedie românească literară completă.

Este cel mai tradus critic literar român.

A fost membru al Senatului Alianței Civice și al Senatului ASPRO.

În anul 2010, în urma apariției volumului său biografic Viața unui om singur, critic la adresa unor intelectuali activi în viața publică, lui Adrian Marino i s-a înscenat o acuzație de colaborare cu Securitatea.
Defăimarea cărturarului a determinat semnarea unui protest colectiv care califica „transformarea acestui demn om de cultură, liberal și anticomunist într-un slujitor al regimului” drept „un act monstruos și inacceptabil”.

 

 

2012: A decedat Shenouda al III-lea,al 117-lea conducător  al Bisericii Copte Ortodoxe din Alexandria, cea mai importantă biserică creștină din Egipt care are aderenți cca 90 % dintre creștinii egipteni (în jur de 11.000.000  de fideli).

Este cel de-al 117-lea Papă de Alexandria și Patriarh al Întregii Africi pe Sfântul Scaun Apostolic al Sfântului Marcu Evanghelistul (titlul complet), fiind înscăunat în 1971; (n. 3 august 1923).

 

 

Pope Shenouda Funeral: The body of Pope Shenouda III is seen in an open casket

Titlul său oficial a fost  Papa de Alexandria și Patriarh al Întregii Africi pe Sfântul Scaun Apostolic al Sfântului Marcu Evanghelistul din Biserica Ortodoxă Coptă din Alexandria .

El a fost, de asemenea, capul Sfântului Sinod al Patriarhiei Ortodoxe Copte de Alexandria.

A fost o figură conservatoare în cadrul Bisericii si a fost de asemenea foarte respectat și de comunitatea musulmană.

 

 

2016: A murit matematicianul Solomon Marcus, unul dintre iniţiatorii lingvisticii matematice şi ai poeziei matematice.

Domeniile sale de cercetare au fost extrem de vaste: analiză matematică, calculatoare, lingvistică, informatică, poetică, semiotică, antropologie, istoria şi filozofia ştiinţei, educaţie.

A fost membru titular al Academiei Române din 2001 și frate cu scriitorii Marcel Marcian şi Marius Mircu (n. 1925)

 

2017: A murit Derek Walcott, poet şi dramaturg din Sf. Lucia, laureat al  Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1992.

 

 

 

 

Imagini pentru Derek Walcott, poet photos

 

 

A contribuit la aducerea  în atenţia lumii a literaturii caraibiene; (n. 1930).

Lucrările sale includ poemul epic homeric Omeros (1990), pe care mulți critici îl consideră drept realizarea lui majoră . 

Pe lângă câștigarea premiului Nobel, Walcott a primit de-a lungul carierei sale numeroase premii literare, inclusiv un Obie Award în 1971 al Fundației MacArthur, pentru piesa Dream on Monkey Mountain , un Royal Society of Literature Award, Medalia reginei pentru poezie , premiul inaugural OCM Bocas pentru literatura din Caraibe ,  Premiul TS Eliot 2011 pentru cartea sa de poezie Egrete albe și Griffin Trust For Excellence in Poetry Lifetime Award  în 2015.

 

 

 

 

 

Astazi este Ziua națională a Republicii Irlanda. Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al Irlandei, care a răspândit creştinismul în această ţară, în secolul al V-lea

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Alexie

 

 

 

 

 

 

Sfantul Alexie a fost singurul copil al dregatorului Eufimian. Cu cat inainta in viata, cu atat crestea in sufletul lui si dorinta nemurii si a vietii vesnice. Toate bunatatile pamantesti i se pareau lucruri de nimic.

Eufimian l-a cununat pe Alexie cu o fecioara incuviintata, dar impotriva vointei tanarului. De aceea, chiar din seara nuntii, Alexie a parasit in taina nu doar legatura pe care nu a dorit-o, ci si casa parintilor sai.

A fugit la biserica din Edesa, unde a stat 18 ani, imbracat saracacios si hranindu-se din mila celor care veneau la biserica.

Cand s-a facut cunoscut celorlalti ca este un om al lui Dumnezeu, el s-a inspaimantat de lauda oamenilor ca de o primejdie de moarte, si in taina a plecat spre Tarsul Ciliciei. Insa, corabia cu care calatorea a naufragiat, a fost luata de vanturi si purtata pe ape pana la Roma, locul nasterii sale.

Sfantul Alexie a vazut in aceasta intamplare mana lui Dumnezeu, si astfel a hotarat sa mearga la casa tatalui sau si acolo, sub chip de strain, sa-si petreaca in continuare cu pocainta cealalta vreme a vietii sale. Ajuns in casa parintilor, nemaifiind cunoscut de nimeni, a fost luat in deradere si batjocorit de servitori.

Cand i s-a apropiat sfarsitul, el a alcatuit o scrisoare, a strans-o in mână, si intinzandu-se, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu in ziua de 17 martie. Dupa o descoperire dumnezeiasca in Biserica celor Doisprezece Apostoli, imparatul si patriarhul au primit porunca de a-l cauta pe “omul lui Dumnezeu”.

La scurt timp, s-a descoperit ca acest “om al lui Dumnezeu” era fiul lui Eufimian, care traise ca un cersator in curtea acestuia, timp de saptesprezece ani.

Imparatul a citit scrisoarea cu voce tare si toti au fost cuprinsi de spaima. La atingerea de sfintele sale moaste bolnavii se vindecau, caci din trupul lui izvora un mir bine-mirositor.

Trupul Cuviosului Alexie a fost ingropat cu cinste in Biserica “Sfantul Apostol Petru“.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Istoria md.

  3. e.maramures.ro

  4. Wikipedia

  5. Rador.ro

 

VIDEO: ASTĂZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

17/03/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Un comentariu

Un studiu privind sistemele de opresiune din URSS și România anilor patruzeci ai secolului trecut

 

 

 

 

 

 

Motto:

 

 

Stau de vorbă doi basarabeni, unul zice:

– Nu-mi plac românii iştia deloc. Până în 1940 l-au bătut pe tatăl meu chiar în pragul casei.

– Şi cum a dus-o tatăl tău după `40? – întreabă celălalt.

– …L-au luat ruşii şi l-au împuşcat undeva prin Siberia…

 

 

 

 

Represiunea sovietică în Basarabia a început chiar în zilele în care armata şi administraţia românească se retrăgeau dincolo de Prut, dupa ultimatumul dat de Moscova, în ziua de 26 iunie 1940. României i se acordau doar 48 de ore pentru a evacua Basarabia și nordul Bucovinei. Armata Roşie și trupele NKVD au trecut însă Nistrul imediat. Populația civilă a fost supusă la jafuri, torturi și asasinate.

„Din primele zile, crimele au devenit omniprezente în satele noastre. Erau identificaţi în primul rând şefii de post, jandarmii care nu reuşiseră să se evacueze, să treacă Prutul şi erau executaţi fără niciun fel de judecată. Ulterior s-au operat arestări în masă, în scurt timp închisorile nu mai dispuneau de spaţii libere. De fapt, capacitatea mai multor închisori a fost depăşită de câteva ori.

Era o îmbulzeală de nedescris. Lumea era sancționată pentru crime absolut inventate de către sovietici”, explică Ion Varta, istoric din Basarabia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un studiu de caz privind sistemele de opresiune din URSS și România anilor patruzeci ai secolului trecut, inclusiv pe timpul celui de al doilea război mondial, publicat în  Revista ”Destin Românesc” nr. 2, 2013.

 

 

 

Motto:

 

 

Stau de vorbă doi basarabeni, unul zice:

– Nu-mi plac românii iştia deloc. Până în 1940 l-au bătut pe tatăl meu chiar în pragul casei.

– Şi cum a dus-o tatăl tău după `40? – întreabă celălalt.

– …L-au luat ruşii şi l-au împuşcat undeva prin Siberia…

 

 

 

 

După atacul mișelesc al URSS împotriva României și raptul Basarabiei la 28 iunie 1940, organele de opresiune sovietice, NKVD (descifrare în română – ”Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne”) și MGB (descifrare în română – ”Ministerul Securității Statului”), au instaurat un regim de teroare neîntâlnit poate nici în istoria medievală a poporului român.

Oamenii trăind în liniștea lor erau arestați pe neprins de veste și trimiși fără urmă în lagăre și închisori. Unii nici nu mai ajungeau pe acolo, de multe ori rămânând împușcați chiar la marginea localităților sau prin subsolurile și după colțul sediilor de poliție.

Evident, cei uciși nu mai aveau parte de înmormântare creștinească, fiind aruncați prin gropi comune secrete, deshumate în vremuri mai târzii, postbolșevice.

Este cunoscut pe larg că doar într-un singur an, adică până la reinstaurarea regimului românesc în iunie-iulie 1941, sovieticii au supus represiunilor și deportărilor în masă zeci de mii de cetățeni dintre Prut și Nistru. Numai în noaptea de 12-13 iunie 1941 în toate județele Basarabiei și în Nordul Bucovinei au fost arestați în plină noapte și deportați în regiunile de nord ale URSS 29.839 de oameni.[1]

Propaganda sovietică a trecut sub tăcere totală crimele săvârșite de regimul roșu al ”muncitorilor și țăranilor”, a schimbat mereu accentele, numind ocupația lor de tip clasic ”eliberare”, iar locuitorilor schimbându-le etnia de român în una inventată de ei ”moldovan”. Aceiași mașină bolșevică de spălat creierii umani, în cazul ocupației Basarabiei, a arătat cu degetul la un inventat ”comportament violent” al jandarmilor din Regatul României, de până la 28 iunie 1940, lustruind în schimb acțiunile feroce ale militarilor sovietici.

Pe parcursul anilor, minciuna bolșevică a reușit să prindă rădăcini la o parte a populației locale. Și astăzi mai întâlnim unii indivizi îndoctrinați ce mai cred eronat că ”până la venirea sovieticilor în 1940 basarabenii suportau jugul boierilor români” sau că ”regimul românesc a fost crunt, iar cel sovietic era democratic și blajin”.

Arhivele din acea vreme însă scot la iveală tot adevărul.

”Eliberarea” care s-a dovedit a fi ocupație autentică

 

Teroarea bolșevică, pregătită și înfăptuită într-un timp atât de scurt[2], a putut să se producă și datorită unor basarabeni care s-au dat de partea noului regim plin de venetici care nu cunoșteau nici limba nici obiceiurile localnicilor. Lichelele locale s-au grăbit să prindă câte ceva ”dulce” de la puterea străinului, urmând orbește ordinele ocupanților, contribuind astfel la genocidul împotriva propriului popor. Noua putere a Basarabiei (numită ulterior ”RSS Moldovenească”) se așezase pe vârfuri de baionetă în formă de guvern regional (apoi ”republican”)comitete executive raionale și soviete sătești (primăriile).

Printre cele mai importante personaje noi în localitățile sătești se numărau: președintele sovietului sătesc, recunoscut drept conducător al statului, secretarul acestei instituții, polițistul obștesc și alți activiști locali. De obicei, aceștia erau numiți din rândul celor mai sărace grupuri ale populației, cu puțină carte și care în majoritatea lor, până mai ieri, se manifestau ca niște declasați, nereușind să-și facă măcar o gospodărie normală. La angajarea lor se ținea cont de o anumită cunoaștere a limbii ruse, deoarece chiar din prima zi a ocupației sovietice, limba de lucru în Basarabia a devenit cea rusă. Astfel, se mai miza pe foști ostași în termen ai armatei ruse până în anul 1918.

Cu toată lipsa de autoritate, acești noi conducători s-au pus pe treabă cum îi ducea capul, ruinând vizibil tot ce s-a construit cumva până atunci. Tot ei au devenit promotori zeloși ai miturilor propagandistice sovietice gen ”URSS este țara muncitorilor și țăranilor” sau ”Libertatea omului sovietic este fără margini” etc. În același timp, Kremlinul și susținătorii săi din puterea locală a intimidat și a persecutat intelectualitatea băștinașă, preoțimea, gospodarii satelor, care au stat la baza unei dezvoltări ascendente până la venirea sovieticilor. Anume aceste categorii de elită ale poporului basarabean au devenit subiecții principali ai represiunilor.

Pe de altă parte, pentru a-și justifica acțiunea de ocupare a Basarabiei și spre a înrobi mentalitatea populației cu noua ideologie falsă gen ”eliberare” și ”eliberatori”, propaganda sovietică a elaborat teorii și clișee ce căutau să domine violent evoluția timpului.

Avem în față o serie de dosare instrumentate în anii respectivi de organele justiției sovietice, care pe parcursul anilor au evoluat din denumire în denumire, prin abreviaturile: CK, GPU, OGPU, NKVD, NKGB, MGB, KGB… Aceste documente ce vizează destine umane concrete au fost dosite și ținute la secret mai multe decenii la rând, autorii lor crezând că le vor stăpâni veșnic, fără a mai permite și altora să le vadă. Din paginile lor desprindem caracterul totalitar, uneori terorist, al statului sovietic, în care viața omului nu costa nimic, cu atât mai mult libertatea individului și cea a cuvântului.

Ținerea la secret a acestor dosare mai avea scopul să ascundă fărădelegile comise împotriva cetățenilor, adică să-i permită minciunii să domine peste viețile oamenilor, tot spălând creierii populației până la acele falsuri pe care îl mai întâlnim și astăzi: ”Voi sunteți moldoveni, dar nu români””Noi suntem frații voștri eliberatori, iar ocupanți v-au fost românii” etc. Dar tocmai aceste documente vorbesc cât se poate de clar cine poate fi considerat ”ocupant” și cine ”eliberator”, cine-i asupritorul și cine este ”binefăcătorul”.

Notăm mai întâi că dosarele sovietice împotriva basarabenilor au fost ticluite toate în limba rusă, de către oameni străini, sosiți pe nepoftite la acel sinistru 28 iunie 1940. Ele vizează în exclusivitate populația de limbă română aflată la ea acasă, în Basarabia românească ruptă din trupul Țării. Anume faptul în cauză constituie primul semnalment al unei ocupații militare de tip clasic. [3] Sorgintea străină a regimului de atunci se relevă și prin numele de origine neromână ce-l purtau autorii dosarelor: Mordoveț, Kizikov, Sazîkin, Socolov, Ivușkin, Lebedev etc.

Pentru a evita vreo presupusă unilateralitate la selectarea materialelor, am analizat toate dosarele politice și de deportare instrumentate de NKVD-MGB-MAI pe parcursul anilor 1941-1953 într-o singură localitate: satul Tătărești, județul Lăpușna, astăzi raionul Strășeni. În comparație cu acestea, am accesat și un dosar similar instrumentat de autoritățile românești în iarna anului 1943-1944 împotriva unui agent bolșevic, fost președinte al sovietului sătesc în 1940.

Teze și antiteze la Tătărești

 

După 28 iunie 1940, sovieticii l-au numit primar al satului (președinte al sovietului sătesc) Tătărești pe Ion al lui Ion Calancea, mai zis și ”al Friptuleciței”[4]. Abia de se putea iscăli, nu avea nici o autoritate printre consăteni, până la momentul ocupației sovietice, în anul 1934, a făcut trei luni de închisoare în România Regală, pentru ultraj public și propagandă antistatală, inclusiv prin difuzarea literaturii calomnioase[5].

Din primele săptămâni aflat la putere, acesta a alcătuit și a prezentat la raion lista ”chiaburilor și contrarevoluționarilor” din sat, printre aceștia incluzând în primul rând pe cei cărora le datora sume bănești sau altceva. În baza listei, NKVD le-a pornit dosare penale celor indicați, apoi i-a arestat cu tot cu familii, inclusiv cu copii minori și soții gravide, expediindu-i fără milă în regiunile reci ale URSS, averile lor fiind confiscate. În noaptea de 12-13 iunie 1941 din satul Tătărești au fost deportați 14 oameni ce formau 4 familii de gospodari, ale lui Petrea Țîrdea, Tenuță Cucereanu, Ion Mârzenco și Tudorache Focșa. Evidențiem aici că, sub baioneta sovietică au nimerit 4 copii minori, o femeie însărcinată în luna a noua, doi căsătoriți de curând, un tânăr care abia împlinise optsprezece ani.

Capii familiilor au fost smulși cu forța din rândul celor apropiați și trimiși pe ultimul lor drum în lagărul de exterminare Ivdel-lag din regiunea Sverdlovsk.[6]. Vom anticipa puțin și vom spune că, peste 15-20 de ani, adică după eliberarea deportaților din exilul siberian, au reușit să revină la baștină doar opt persoane, ultimul întors fiind pruncul Mariei Cucereanu, Ionel, care s-a născut chiar în trenul deportării[7].

În același timp, alți gospodari din sat și foștii activiști ai partidelor istorice românești, care conform rigorilor sovietice urmau a fi luați și ei de acasă, au scăpat de deportare. Unii pentru că l-au mituit pe noul primar, alții pentru că au reușit să se ascundă. Oricum, n-au scăpat de batjocura noii puteri, căci s-au văzut nevoiți să cedeze uneltele de muncă în favoarea noii puteri sovietice.

În iule 1941 la Tătărești a fost restabilită puterea românească şi urma să răspundă cineva pentru cele întâmplate în ultimul an, în special, pentru arestările şi deportările abuzive ale gospodarilor din sat, luaţi cu tot cu familii. Sătenii au informat noile (vechi) autorităţi despre teroarea bolşevică şi despre activiştii care au promovat-o. Astfel, chiar din primele zile ale revenirii regimului românesc, la postul de jandarmi al comunei Gălești, județul Lăpușna, din care făcea parte și satul Tătărești, au fost chemaţi pentru cercetări foştii activişti sovietici Ion I. Calancea, președinte al sovietului sătesc, Vasile Corpăcean, secretarul aceleiași instituții, şi miliţianul satului Alexandru Şeremet. Între altele fie spus, dosarele tătăreştenilor supuși represiunilor sunt pline de bârfele și semnăturile acestor slugoi bolșevici.

Nici măcar o bătaie meritată nu le-au tras

Imediat după arestarea acestora, jandarmii români, blamaţi în toată istoriografia sovietică precum că „îşi băteau joc de oameni”, iată că s-au dovedit a fi cu totul altfel. S-ar părea că aveau tot dreptul să acţioneze după principiul răzbunător „ochi pentru ochi”, cu atât mai lejer că era vreme de război, în care opresiunile se pot aplica mai cu ușurință. Din materialele dosarelor reiese însă că activiștii sovietici au fost tratați doar în limita normelor juridice ale Regatului României destul de democratice la acea vreme și, ne grăbim s-o spunem, incomparabile cu justiția plină de sânge din statul sovietic.

Acestor bolșevici arestați de justiția română nimeni nu le-a ridicat în noapte soţiile şi copiii ca să-i trimită în vreo ”siberie inversă”, cu confiscarea averilor. Cu atât mai mult, nimeni nu i-a pus la zidul morții, cum au păţit-o gospodarii exterminaţi de curând în lagărele gulagului. Cei trei nominalizați doar au fost somați să răspundă fiecare individual pentru faptele proprii după iunie 1940, s-a verificat dacă nu posedă cumva arme sau dacă nu fac parte din vreo organizație teroristă lăsată de sovietici, apoi au fost eliberaţi…

Iată ce a recunoscut ulterior însuşi Ion I. Calancea (amintim, fost președinte al sovietului sătesc) la 27 octombrie 1944, în fața anchetatorului secției raionale Strășeni a Ministerului Securității (MGB), Melnikov:  „În iulie 1941, eu am fost arestat şi ţinut 10 zile la postul de jandarmi Gălești, apoi trimis la Chişinău, de unde m-au eliberat peste 5 zile. Ulterior, am trăit acasă până la 7 martie 1944, când am fost din nou arestat şi judecat pentru propagandă antiromânească”. [8]

Idem, în privința arestării sale de către jandarmii români, Vasile Corpăcean mărturisește următoarele: „După intrarea trupelor româno-germane în Tătăreşti, jandarmii ne-au arestat pe mine, pe Calancea Ion și Șeremet Alexandru şi ne-au ţinut vreo săptămână, apoi eu şi Şeremet A. am fost eliberaţi”.[9] Acelaşi lucru îl confirmă în câteva pagini și al treilea arestat, fostul milițian al satului, Alexandru Şeremet.[10]

Pe parcursul dosarelor, afirmațiile lui Ion I. Calancea, Vasile Corpăcean și Alexandru Șeremet, identice cu cele expuse mai sus, le întâlnim de câteva ori, inclusiv în ședințele de judecată. Notăm în acest sens că în nici un dosar sovietic ei nu figurează ca parte vătămată, ci ca martori. Ei nici o dată nu pomenesc de vreo adresare brutală a jandarmilor români, de maltratări, de aplicare a forței fizice împotriva lor, deși anchetatorii enkavediști le tot cereau să facă asemenea mărturisiri.

Prin urmare, imaginea de ”bătăuși” atribuită jandarmilor români nu este confirmată nici chiar de cei ce s-au aflat cumva arestați între pereții jandarmeriilor. Această imagine falsă vine din birourile propagandiste sovietice, unde a fost inventată și vehiculată cu scopul spălării pe creier a populației din teritoriul basarabean ocupat. În principal, tema ”românului bătăuș” urma să consolideze în rândul populației marea minciună a ”eliberării Basarabieie de sub jugul boierilor români” și să abată atenția de la comportamentul violent și criminal al poliției sovietice, ca în povestea cu hoțul care strigă ”Prindeți hoțul!”.

Cei judecați în fața poporului… au zbughit-o acasă

În cadrul cercetărilor, postul de jandarmi al comunei Gălești a stabilit că activiștii tătăreșteni se fac vinovați de promovarea dezmățului sovietic după 28 iunie 1940. Straniu însă că acestora nu le-a fost înnaintată nici o învinuire oficială. De fapt, jandarmii n-au putut găsi vreun articol de lege care să-i învinovățească. Or, Codul penal al României de atunci nu conținea asemenea noțiuni ca genocid împotriva populației pașnice care ar putea califica deportarea familiilor în Siberia.

Nu se regăseau în Cod nici amenințările cu moartea și teroarea aplicată sătenilor oficial, conform politicii de stat, de către lucrătorii bolșevici înarmați cu arme de luptă. Evident, puține sisteme democratice de atunci, printre care și cel românesc, ar fi putut să-și imagineze crime de asemenea amploare în cadrul lor. Atunci anchetatorii au hotărât să organizeze o judecată populară, la o adunare a satului convocată ad-hoc.

Se întâmpla prin iulie 1941. Șeful de post, plutonerul Gheorghe Focșa[11], a adus la cunoştinţa audienţei „capetele de acuzare” ale celor trei inculpaţi: Ion I. Calancea, Vasile H. Corpăcean și Alexandru Șeremet. Au luat cuvânt mai mulți săteni care i-au caracterizat total negativ. Câțiva vorbitori au cerut cu fermitate să li se aplice pedeapsa capitală prin împușcare sau spânzurare.[12]  Pe parcurs însă și aici lucrurile evoluează destul de neobișnuit, cu destulă indulgență față de răufăcători, și despre aceasta vorbesc ulterior înșiși cei judecați de către mulțimea satului.

Supusul judecății populare, Vasile Corpăcean, în cadrul unei anchete efectuate de către anchetatorul MGB, maiorul de securitate Mefodovski, la data de 10 aprilie1953 mărturisește următoarele.

„Era într-o zi de duminică. Şeful postului de jandarmi a convocat adunarea satului şi a întrebat mulţimea: ce să facem cu aceşti activişti sovietici, adică preşedintele, secretarul sovietului sătesc şi ceilalţi? La această întrebare au sărit cu răspunsul vreo câţiva dintre sătenii prezenţi. Dumitru Eremei Vâlcu a spus că activiştii sovietici Ion I.Calancea, Vasile H. Corpăcean, adică eu, şi Alexandru I. Şeremet nu ne trebuiesc în sat. Mai bine să fie trimiși la împuşcat sau la spânzurătoare, deoarece sunt comunişti, au lucrat pentru puterea sovietică, au deportat în Siberia pe cei mai buni oameni ai satului. Pe Vâlcu l-au susţinut Gheorghe D. Focşa, Vasile Al. Rodideal şi Ion Gh. Calancea. Toţi chiaburii aceştia (sic!) s-au năpustit asupra mea cu pumnii, intenționând să mă bată. Dar cineva dintre cei prezenţi i-a îndemnat să mă lase în pace şi ei s-au oprit, fără să mă atingă. Văzând asemenea situaţie, eu am luat-o din loc și am fugit acasă.”[13]

Aceleași afirmații le găsim și la Alexandru Şeremet care şi el fiind ameninţat cu „împuşcarea sau spânzurătoarea” a reuşit s-o zbughească de la adunare,[14] Mărturii asemănătoare au făcut și martorii acelui eveniment, Constantin Friptuleac[15] și Semion Calancea (fiul lui Ion I. Calancea).[16]

Prin urmare, cele două acțiuni generoase întreprinse de autoritățile românești, în iulie 1941, împotriva foștilor activiști sovietici din Tătărești recunoscuți drept criminali, și anume: reținerea (arestarea) lor la postul de jandarmi doar pentru câteva zile, fără a li se aplica tratamente brutale, și netrimiterea lor în fața judecății marțiale, denotă fie o lipsă de legislație în cazul crimelor fără precedent, fie o anumită toleranță a justiției românești față de infractori, chit că era vreme de război. Cred că putem invoca și spiritul democratic al justiției românești de atunci. Ne punem întrebarea însă dacă nu cumva reprezentanții jandarmeriei au bravat în toată treaba asta, sub influența mersului victorios al armatei române care în acele zile înainta victorios pe tot frontul antisovietic. În altă ordine de idei, am putea să bănuim și situația că, la acel moment, pe teritoriile proaspăt eliberate încă nu se formaseră structurile judiciare românești.

 A continuat propaganda antiromânească chiar și pe vreme de război

Până la urmă, numiții Ion I.Calancea, Vasile H. Corpăcean şi Alexandru I.Şeremet, demascați de întregul sat ca infractori, după întâlnirea cu jandarmii români au rămas să viețuiască pe la casele lor care şi cum, pană la adânci bătrâneţe. Luându-și tălpășița de la acea adunare a poporului şi „zbughind-o acasă”, au scăpat vii și nevătămați, deoarece nu s-a mai dus nimeni pe urma lor ca să-i pedepsească. Satul și-o fi zis probabil că le e de ajuns și spaima care au tras-o, auzind că vor fi spânzurați sau împușcați. Nici jandarmii nu i-au mai ridicat pentru a le pune sentința adunării în aplicare.

Însă fostul președinte al sovietului sătesc, Ion I. Calancea, amintim, lăsat acasă peste două săptămâni de arest, deşi merita să vadă şi el măcar „un colţ de siberie”, şi-a continuat acţiunile antistatale, până „a fost din nou arestat şi judecat la 7 martie 1944”, după cum declară ulterior chiar el în fața anchetatorilor NKVD. Deși vreme de război, activistul de ieri n-a încetat să laude regimul sovietic și să-l batjocorească în permanență pe cel românesc, difuza diverse zvonuri de pe câmpurile de bătălie etc. Nedumeriți și revoltați, oamenii din sat au adresat o reclamație către autorități.

Astfel, la 14 decembrie 1943, Legiunea de Jandarmi a Județului Lăpușna (cu sediul în Chișinău) înregistrează dosarul penal contra cetățeanului Ion I. Calancea din satul Tătărești, comuna Gălești, pentru ”faptul de uneltire contra ordinii sociale și ofensă națiunii”. În calitate de martori figurează sătenii Focșa Gheorghe, Vâlcu Dumitru, Rodideal Vasile, Calancea Sandu, Calancea Ion Gh. Aceștia au insistat să mai amintească și despre comportamentul sfidător și despotic din anul ocupației sovietice al celui învinuit.[17]

Remarcăm o latură importantă a procesului de anchetă penală în România de atunci și anume: interogările pe marginea dosarelor se efectuau obligatoriu în prezența a doi martori dezinteresați, care semnau și ei procesul verbal. Faptul în cauză dădea siguranță obiectivității procesului. Anchetatorii nu puteau să rămână unul la unul cu bănuiții, aplicându-le eventual forța fizică prin birouri ascunse, cum se făcea de regulă în URSS. Astfel, procesele verbale din dosarul penal românesc cuprind câte patru semnături: a plutonierului Gheorghe Focșa care a efectuat ancheta preliminară, a bănuitului Ion I. Calancea și ale celor doi martori ai interogării: Budu Vasile și Cortac Ion, locuitori ai satului Gălești. Mai menționăm că inculpatului i s-a permis să-și invite martori speciali ai apărării, din rândul prietenilor săi, iar la judecată i s-a pus la dispoziție și avocat. În asemenea calitate, figurează cetățenii Țîrdea Semion și Friptuleac Constantin.

Iată textul original al referatului ticluit de către șeful postului de jandarmi din Gălești, Gheorghe Focșa, în urma cercetărilor efectuate. (Reprodus cu proximă respectare a punctuației și stilisticii documentului.).

” Din cercetările făcute în anexatul dosar rezultă următoarele:

Individul Ioan I. Calancea din sat. Tătăreşti, com. Găleşti, jud. Lăpuşna, la venirea regimului sovietic în Basarabia în anul 1940 a ocupat funcţia de primar sătesc.

Timpul cât a ocupat funcţia de primar de la 15 iulie 1940 până la 15 decembrie 1940 a căutat să-i persecute pe bunii gospodari, ameninţându-i că îi va transporta pe toţi în Siberia, care nu se supun regimului sovietic.

Acest individ lua parte la toate adunările ce se făceau în mod obişnuit şi făcea propagandă contra Statului şi armatei Române. Iar pe de altă parte aducând laude armatei roşii, care ”i-a scăpat pe basarabeni de sub jugul Românesc”.

Susnumitul dădea diferite informaţii care se cereau de către poliţia sovietică contra bunilor gospodari. Ion I. Calancea s-a manifestat de mai multe ori că nu se lasă de propaganda comunistă.

În anul 1935 a fost condamnat pentru propagandă comunistă şi spionaj în Timp de pace în favoarea comuniştilor[18].

Şeful Postului (Jandarmi) Găleşti, plutonier Focşa

Aș spune mai întâi că, mesajul din referat elucidează clar graba și zelul unor conaționali de ai noștri de a sluji străinul nepoftit, în detrimentul conaționalilor lor, pe timpul scurtei perioade de ocupație sovietică. Documentul în cauză constituie și o filă incontestabilă de istorie a satului Tătărești din vremea respectivă. Cu atât mai importantă în acest sens se impune însăși mărturia inculpatului Ion I. Calancea din dosar (păstrăm ortografia originalulu):

”După ocuparea Basarabiei de către bolșevici, subsemnatul de bună voie am fost numit prezidate (primar) stând timp de cinci luni de zile cu salariul de 200 (două sute) de ruble pe lună. În tot timpul funcției mele am făcut adunări în comună, spunându-le la oameni că de acum administrația rusească este stăpână pe Basarabia și trebuie de ascultat când primim ordine.

Scoteam oamenii la corvezi, am pus în vedere preotului Mizumschi ca să părăsească casa parohială, spre a face Sel-Soviet (primărie).

Am fost întrebat de miliția rusească care sunt cei mai buni gospodari din comună, iar eu i-am spus pe: Afanasie D. Cucereanu, Gheorghe D. Focșa, Vasile Al. Rodideal, Petre S. Tîrdea, Nicolae Filip Mârzenco și Alexandru Leon Calancea.”

Dintre aceștia au fost deportați consătenii: Afanasie D. Cucereanu, Petre S. Tîrdea, Ion V. Mârzenco și (Tudorache) Ion Focșa împreună cu familiile lor și până în prezent nu s-au mai înapoiat în comună.

Pentru aceasta, propun ca martor pe consăteanul meu Constantin Friptuleac.

Aceasta declar, susțin și semnez în nume propriu…”

In URSS execuții în masă fără judecată dreaptă, în România chiar și pe timp de război recidivistul este chemat la judecata Curții Marțiale liber de strajă, prin citație

               

 Astăzi se cunoaște pe larg stilul de operare a organelor represive sovietice HKVD-KGB împotriva adversarilor regimului. Conform politicii de stat, în acțiunile așa zișilor ”cekiști” îndreptate împotriva populației dominau cu desăvârșire brutalitatea și fărădelegea. Omul putea fi arestat oriunde si oricând, fără motiv. În fața torturilor aplicate prin subsolurile NKVD-ului nu putea să reziste nimeni. Judecățile se realizau în câteva zile, fără martori și avocați, fără a se prezenta careva corpuri delicte.

Condamnații la moarte (asemenea sentințe se pronunțau la fiecare pas) erau împușcați cu glonț în ceafă a doua zi și, de mulți ce erau, se aruncau în gropi necunoscute până astăzi. Sursele istorice spun că numai în anii 1936-1938 în URSS au fost executați circa un milion de cetățeni sovietici, în special pentru propagandă ostilă și spionaj. Cu atât mai ușor oamenii ce stăteau în calea organelor de opresiune erau lichidați în vremea războiului.

O statistică a Organizației ”Memorial” din Federația Rusă, care poate fi găsită oriunde în internet, indică următoarele cifre ale atrocităților sovietice, în timp ce se inventa povestea cu ”jandarmul român bătăuș”.

Așadar, în perioada conducerii partidului comunist în URSS, victime ale represiunilor brutale exercitate de sistemul judiciar sovietic au devenit până la 39 milioane de cetățeni. Dintre aceștia, 1,1 milion de oameni au fost împușcați din motive politice, iar 6-7 milioane de oameni au murit pe timpul foametei din anii 1932-1933, inclusiv în urma acțiunilor de canibalism. Conform unui ordin strict secret al Ministrului NKVD din URSS, din 30 iulie 1937, Republicii autonome Moldovenești din stânga Nistrului i s-a permis să condamne la moarte 200 de oameni, și asta doar în câteva luni până la sfârșitul anului. De notat că în același timp, în regiunea vecină Odesa din Ucraina cifra celor sortiți morții a fost și mai mare, 1000 de oameni[19].

Acum să vedem cum se proceda în România în aceleași cazuri. Vom continua descrierea cazului din satul Tătărești, spre a putea pune accentele definitive pe ceia ce însemna justiția românească și cea sovietică din acele vremuri.

În ianuarie 1944, dosarul pe marginea acțiunilor criminale comise de cetățeanul Ion I. Calancea a ajuns în instanță, la Curtea Marțială a Corpului 3 Teritorial al Armatei Române. Între timp, acțiunea judiciară a fost examinată și aprobată de către procurorul militar, căpitanul magistrat Nicolae Măldărășan, și comandantul Corpului 3 Teritorial, generalul de brigadă Radu Fălfănescu.

La 14 februarie dosarul a ajuns la Președintele Curții Marțiale, locotenent-colonelul magistrat Virgil Tascău care, asistat de grefierul N. Stoica, l-a invitat pe inculpat, explicându-i încălcarea de lege comisă și drepturile de care dispune în proces, inclusiv dreptul la avocat și la invitarea martorilor apărării. De asemenea, i s-a făcut cunoscută lista tuturor martorilor chemați la proces, i s-a mai pus în vedere că până în ziua judecății se va afla în stare de libertate și poate comunica oricând cu apărătorul său și că dosarul cauzei le stă la dispoziție.

După cum vedem, cei supuși judecății în Regatul României, fie și pe timp de război, aveau toate drepturile de a-și dovedi nevinovăția sau a-și atenua vina. Cu referire la protagonistul studiului nostru,Ion I. Calancea, autoritățile nici n-au pus problema luării lui sub strajă, limitându-se la înmânarea citațiilor, inclusiv pentru prezentarea la ședința de judecată. Despre chemarea sa la Curtea Marțială prin citație vorbește însuși inculpatul într-o serie de documente semnate după război[20].

Mai notăm cu acest prilej că, în februarie-martie 1944 trupele sovietice au declanșat o serie de operațiuni ofensive pe front care s-au soldat cu intrarea armatei roșii pe teritoriul Basarabiei și atingerea graniței dintre URSS și România în zona Bălți-Botoșani. Însă chiar și în aceste condiții, caracterul democratic și nonviolent al justiției românești nu și-a suprimat sensul, fapt explicat prin atitudinea umană, plină de indulgență față de infractorul Ion I. Calancea.

Pedeapsă  de miel pentru un recidivist ”dușman al poporului” în România regală

Așadar, la 7 martie 1944, la Chișinău, Curtea Marțială a Corpului 3 Teritorial al Armatei Române s-a întrunit în ședință publică în următoarea componență: locotenent-colonelul magistrat Virgil Tascău, în calitate de președinte, magistratul Ioan Preda și căpitanul Decebal Voinescu; în calitate de judecători, procurorul militar magistrat Gheorghe Aslan și grefierul Nicolae Stoica.

Inculpatul Ion I. Calancea a sosit în ședință, având un avocat, Chiachir Petre, și doi martori ai apărării Friptuleac Constantin și Tîrdea Simion. Chiar din startul ședinței, avocatul a făcut mai multe demersuri, accentuând dreptul inculpatului să pledeze, să protesteze, să mărturisească sau să nu spună nimic.

Procesul s-a desfășurat cu maximă obiectivitate, fiind ascultate toate părțile și o serie de martori. La luarea sentinței s-a ținut cont de toate circumstanțele infracțiunii, inclusiv de cele atenuante. Deoarece Ion I. Calancea s-a prezentat ca ”neștiutor de carte” (ceia ce de fapt era o minciună), Curtea Marțială a ținut cont de aceasta în mod special. Astfel, după ce a fost stabilită vina celui conferit justiției și anume: Ion I. Calancea se face vinovat de teroarea aplicată consătenilor săi și deportarea celor patru familii de gospodari, precum și de ofense aduse Națiunii Române, Curtea îi acordă fostului ”prezidate” circumstanțe atenuante, inclusiv faptul că avea mulți copii, dar mai ales ”lipsa de cultură a inculpatului” (sic!).

Și caracterul opresiv al sentinței în judecata românească a fost cât se poate de românesc: Ion I. Calancea a fost condamnat la… șase luni (!) de închisoare corecțională și plata a cincisprezece mii lei pentru cheltuielile judecății. (Ulterior acesta a achitat doar trei mii).

Dăm curs textului procesului verbal al ședinței și sentinței din dosarul cu pricina, care are forma unei fișe tipografice cu completări scrise de mană. Păstrăm stilul și ortografia originalului.

 ”Curtea constată și reține în fapt următoarele…

Dosarul nr. 699, an. 1944.

Sentința Nr. 2167

Audiența din 7 Martie anul 1944

Locot. Colonel Magistrat Virgil TASCĂU Președinte

Judecători: Magistrat Ioan PREDA, Căpitan Decebal VOINESCU;

Procuror Militar: Magistrat Gheorghe ASLAN;

Grefierul Curții Marțiale: Nicolae STOICA.

Astăzi, fiind pe rol judecarea procesului penal în care se inculpă CALANCEA Ion Ion din comuna Tătărăști, județul Lăpușna,

pentru faptul de delictul de ofensă națiunii prevăzut și pedepsit de art. 215 al. 4 cod penal, D.L. 856/g38.

Ședința publică fiind deschisă, s-a ordonat aducerea învinuitului în ședință, care s-a prezentat însoțit de apărătorul său Dl CIACHIR Petru numit din oficiu.

S-a procedat la stabilirea identității învinuitului, care la întrebările puse de Domnul Președinte a răspuns că se numește CALANCEA Ion Ion născut în com. Tătărăști jud. Lăpușna, în anul 1886, de profesiune plugar, fiul lui Ion și al Elenei, domiciliat în com. Tătărăști jud, Lăpușna, recăsătorit cu Anastasia, are 9 copii, carte nu știe, ctg. 1902, a mai fost condamnat pt ultraj la 3 luni închisoare.

S-a făcut apelul nominal al martorilor și au răspuns următorii martori propuși de acuzare și anume: Ion (Gheorghe – n.n.) Calancea, precum și martorii apărării: nu sunt.

Martorii au fost îndepărtați din ședință, după care Domnul Președinte a ordonat să fie citit de Grefierul Curții actul de trimitere în judecată, după care Domnul Președinte a pus în vedere învinuitului infracțiunea pentru care este urmărit. A procedat apoi la luarea interogatoriului învinuitului, căruia i-a pus în vedere dovezile faptului ce i se aduce în sarcină, cerând totodată să spună ceia ce este util apărării sale. De asemenea a înștiințat pe apărător a se exprima cu deferență și respect față de lege și instanță.

Interogatoriul învinuitului scris de grefier, semnat de învinuit și vizat de D-l Președinte, îi atașat la dosar.

S-a procedat apoi la ascultarea martorilor sub prestare de jurământ pe sf. Cruce, conform art. 191 c.j.m. și anume: Ion (Gheorghe – n.n.) CALANCEA

iar declarațiile s-au atașat la dosar.

Domnul Procuror Militar declară că renunță la audierea martorilor acuzării Gheorghe D. FOCȘA și Alex. L. CALANCEA,

Iar apărarea declară că renunță la audierea martorului ȚÎRDEA Simion și Curtea cu majoritate de voturi ia act de aceste declarațiuni de renunțare.

S-a ascultat Domnul Procuror Militar în rechizitoriu, care a cerut condamnarea învinuitului în baza dovezilor de la dosar.

Domnul Președinte a dat apoi cuvântul apărării reprezentată prin Domnul CIACHIR Petre, care a cerut largi circumctanțe atenuante.

După aceasta Domnul Președinte, în conformitate cu art. 312 c.j.m., a întrebat pe inculpat, dacă mai are ceva de adăugat în apărarea sa și după ce acesta a răspuns negariv, a declarat dezbaterile închise.

CURTEA MARȚIALĂ

Deliberând în secret, în baza articolului 313, 317 c.j.m., cu majoritate de voturi a pronunțat următoarea SENTINȚĂ

Având în vedere actele cauzei și lucrările din dosar, cum și desbaterile orale urmate aici în instanță;

Constată și reține în fapt următoarele: Învinuitul CALANCEA Ion Ion este acuzat că în timpul ocupației sovietice, fiind numit de sovietici primar al comunei Tătărăști, calitate pe care a ținut-o până în luna decembrie 1940, a ținut cuvântări în care ponegrea statul Român, spunând că 22 de ani au fost persecutați de români și au suportat jugul românesc. Tot în acest timp prigonea populația scoțând-o la corvezi, contribuind și la deportarea celor mai buni gospodari.

Faptul astfel expus se dovedește în sarcina învinuitului prin rezultatul primelor cercetări ce au fost efectuate de Postul de jandarmi Gălești județul Lăpușna, coroborat cu arătările martorului Ion (Gheorghe – n.n.) CALANCEA, audiat astăzi în instanță sub prestare de jurământ, conform art. 19i c.j.m. 

În drept

Pentru faptul de mai sus este trimis învinuitul în judecată, care prin comiterea lui s-a făcut pasibil de penalitate prevăzută și pedepsită de art. 215 al. 4 cod penal, D.L. 856/g38, în al căror terțe se încadrează perfect fapta sa.

Având în vedere că inculpatul are un grad redus de culturăCurtea apreciază că în favoarea susnumitului sunt circumstanțe atenuante, conform art. 157 p.2 lit. A, 158 codul penal comb. cu art. 492 c.j.m. 

Pentru aceste motive, în unire cu concluziile Domnului Procuror Militar și în virtutea legii,

Hotărăște

Cu majoritate de voturi făcând în cauză aplicațiunea art. 215 al. 4 Cod Penal conform cu 157 CP și art. 326 c.j.m îl condamnă pe CALANCEA Ion Ion la 6 (șase) luni închisoare corecțională, 15000 (cinsprezece mii) lei cheltuieli de judecată.

Dată și citită în ședință publică azi 7 (șapte) luna Martie anul una mie nouă sute patruzeci și patru la Chișinău.

Dăm putere și ordonăm tuturor agenților forței publice să execute prezenta sentință: procurorilor să stăruiască pentru aducere la îndeplinire.

Spre credință prezenta sentință s-a semnat de noi,

Președintele Curții Marțiale, locot. Col. Magistrat (Semnătura), Judecători (semnăturile), Grefier (semnătura).”[21]

Ulterior, martorii din dosar au suferit închisoare sovietică

După cum se știe, în august 1944, lucrurile s-au inversat din nou. Trupele sovietice au pus stăpânire pe întreaga Basaribie, iar în România s-a produs lovitura de palat care l-a înlăturat pe Ion Antonescu de la putere. României a ieșit din războiul împotriva URSS și a aderat la coaliția antihitleristă. În cele câteva zile ”de tranziție” sovieticii au profitat de reorganizările iminente în structurile românești și au făcut prizonieri peste două sute de mii de ostași români, închizându-i în diverse lagăre de concentrare.

Într-un mod asemănător s-a procedat și cu documentele românești interceptate în proces de retragere. Majoritatea lor au nimerit în mâniile Armatei Roșii, aceasta considerându-le ”trofee de război”. Astfel, dosarul penal românesc nr. 699, intentat de Legiunea de Jandarmi a județului Lăpușna în 1944, pe marginea infracțiunilor comise de Ion I. Calancea, a ajuns și el ”de trofeu”. Acum Ministerul Securității Statului din URSS a putut să-l utilizeze după bunul său plac.

Foştii activişti sovietici din Tătărești nominalizați mai sus, scăpați incredibil de ieftin din mâinile justiției românești, s-au cocoţat din nou la cârma satului şi au început a-i vâna pe cei care au pledat împotriva lor la adunarea de pomină și la procesul Curții Marțiale din 7 martie. N-au reușit să-l pună la zdup pe Dumitru Vâlcu decedt intre timp. Vasile Rodideal a plecat din sat. Gheorghe Focşa şi Ion Gh. Calancea s-au ascuns un timp îndelungat. (Apropo, în 1949 lui Gheorghe Focșa și Vasile Rodideal li s-au întocmit dosare de deportare, însă ei au reușit să se salveze de acesastă năpastă.)

Tot atunci, securitatea sovietică i-a căutat pe Budu Vasile și Cortac Ion din Gălești, spre a fi trași la răspundere ca ”trădători” numai pentru faptul că au figurat ca martori colaterali în ancheta preliminară din decembrie 1943. Dar și aceștia decedaseră între timp, după cum informează primăria satului Gălești[22].

Tocmai în aprilie 1953 Securitatea i-a găsit doar pe Gheorghe Focşa şi Ion Gheorghe Calancea și le-a intentat dosar penal pentru ”colaboraționism cu autoritățile românești ocupante și trădare a activiștilor sovietici”.[23] Iată un fragment din decizia de arestare a acestor temerari români, alcătuită de maiorul de securitate din Străşeni, Mefodovski, emisă la 21 aprilie 1953 și aprobată de şeful districtului militar MGB Chişinău, generalul Kozlov, şi de procurorul militar al districtului, colonelul MGB Vdovin:[24]

„Calancea Ion Gheorghe, idem Focşa Gheorghe Dumitru, fiind dispuşi ostil faţă de puterea sovietică, la adunarea convocată în 1941 de şeful postului de jandarmi, au făcut declaraţii trădătoare împotriva activiştilor sovietici şi împreună cu Vâlcu D.E. şi Rodideal V.A. le-au cerut pedeapsa cu moartea… Fapta criminală a lui Calancea I.G., idem, Focşa G.D., este dovedită prin depoziţiile martorilor Corpacean V.H., Calancea S.I., Şeremet A.I., Friptuleac A.C., Ţîrdea S.G.”

Anchetatorii sovietici și-au făcut treaba repede. Trecuseră doar vreo unsprezece ani și ceva de la începutul războiului și nu le-a fost greu să găsească martori care să le spună cine și ce cuvânt a rostit la adunarea sătească, convocată pentru a-i judeca pe activiștii sovietici. Mai cu greu le-a venit să dovedească participarea lui Gheorghe Focșa și a lui Ion Gh. Calancea în ședința Curții Marțiale din 7 martie 1944.

Tocmai în acest moment securiștilor le vine în ajutor dosarul românesc ”de trofeu” amintit mai sus. Anume luările de cuvânt la adunare și participarea în cadrul anchetei și la ședința de judecată românească sovieticii le-au considerat ”acțiuni criminale de tradare”. La judecarea celor doi țărani, patrioți români, n-a fost prezent nici un martor, cu atât mai mult din partea celor inculpați.[25] Doar li s-au expus succint materialele din ancheta preliminară și li s-a cerut să-și recunoască ”vina”. Bravii români s-au ținut cu dârzenie, însă forța răzbunării ”de clasă” a justiției sovietice s-a dovedit mai tare.

Astfel, la 11 iunie 1953, Tribunalul Militar al Trupelor MAI din RSS Moldovenească, în ședință cu ușile închise (nu ca la români – în centrul satului sau în ședință publică), l-a condamnat pe Ion Gh. Calancea la 10 ani privațiune de libertate, iar pe Gheorghe Focșa la 25 ani de colonie cu regim special, deoarece acestuia i-au mai ”lipit” și articolul ”terorism împotriva conducătorilor sovietici”. Ambii au fost privați de drepturi cetățenești după ispășirea pedepsei pentru cinci ani și tot prin această sentință le-a fost confiscată averea.

Dar iată și completul de judecată a acestui tribunal ocupant căzut ca o urgie peste capul acestor nevinovați (atenție la numele lor de venetici)colonel Priadko, căpitan Borovkov, sergent Konstantinov, secundaţi de secretarul şedinţei de tribunal, locotenent Peticenski.[26]

Așadar, putem afirma cu certitudine că, la mijlocul secolului trecut, în URSS cetățeanul era pedepsit nu numai pentru fapte, ci și pentru gândul ce-l avea sau pentru cuvântul rostit, fapt ce denotă totala lipsă de libertate a omului. Iar dosarele examinate în prezenta răstoarnă un întreg sistem de minciună sovietic, promovat decenii la rând și preluat până astăzi de apologeții fostului imperiu. Exemplele descrise mai sus reprezintă argumente incontestabile că așa zisa ”palmă a jandarmului român” n-a fost decât o invenție nerușinată a propagandei bolșevice, spre a justifica atacul mișelesc al URSS împotriva României la 26-28 iunie 1940 și ruperea abuzivă a Basarabiei din sânul Ptriei-Mamă. În realitate, regimul românesc în anii patruzeci ai secolului trecut, chiar sub conducerea dictatorială a lui Ion Antonescu, a fost mult mai uman și mai democratic decât puterea sovietică sângeroasă.

 

SDC12032-FOCSA-RED-Tutowen.jpg

Fotografia de deținut a lui Gheorghe Focșa, făcută de securiștii sovietici în penitenciarul Chișinău. Gheorghe Focșa din Tătărești, Strășeni, a fost condamnat în 1953 de Tribunalul Militar Odesa, prin sentință secretă, la 25 ani de ”lagăr special” pentru rezistență antisovietică.   În acest material însă nu dispunem și de fotografia oponentului acestuia, consăteanul Ion Ion Calancea, condamnat în 1944 de Curtea Marțială Teritorială Chișinău la 6 luni de inchisoare corecțională pentru propagandă antiromânescă. Faptele vorbesc de la sine.

 

SDC12023-red.JPG

Judecata ocupantului: Decizia de arest a lui Gheorghe Focșa, aprobată prin ștampila Direcției Chișinău a Ministerului Securității și semnătura generalului Kozlov. Decizia este autorizată de procurorul militar al trupelor MAI din RSS Moldovenească, Vdovin, prin semnătura proprie și ștampila respectivă. Pe document mai stă și semnătura altui ”eliberator”, maiorului de securitate Mefodovski, șeful Secției Securității de Stat din raionul Strășeni.

SDC12145-.JPG

Declaraţiile lui Ion Ion CALANCEA în faţa locotenentului de securitate Solnţev, 27 octombrie 1944. Individul recunoaşte că a fost arestat de Jandarmeria Română în 1941 şi eliberat după doar 15 zile. Nimic despre faptul că ar fi fost supus vreo unei maltratări sau torturi. Tot aici, insul afirmă că în martie 1944 a fost arestat din nou pentru propagandă antiromânească şi condamnat la 6 luni (!) închisoare corecţională.

(Să faci propagandă antistatală pe vreme de război și să fii condamnat la doar SASE luni de închisoare corecțională – așa liberalism doar în Regimul lui Antonescu puteai întâlni..!  Pentru comparație: În anii 30-40 ai secolului trecut, în URSS, sub învinuirea ”activitate antisovietică” au fost executați sute de mii de cetățeni.)

SDC16342.JPG

Procesul verbal de interogare a lui Ion I. Calancea, fost primar sovietic la Tătărești, din 9 iunie 1945, scris de anchetatorul MGB Melnicov, în care se afirmă (al cincilea rând de sus) că la 7 martie 1944 individul a fost chemat la Curtea Marţială Românească, prin citaţie (”po povestke”). Ion I. Calancea nu se plânge pe jandarmii români la capitolul aplicării forței fizice.

DSC03481-red.JPG

Dosarul românesc. Declarațiile lui Ion Ion Calancea, în calitatea de invinuit înregistrate la Postul de Jandarmi al comunei Gălești, județul Lăpușna, în decembrie 1943.

Individul recunoaște teroarea sovietucă promovată după 28 iunie 1940, la Tătărești prin el însuși, în calitate de primar al localității. În rândurile 7-10 recunoaște că în anul 1932 a fost condamnat la trei luni închisoare pentru propagandă comunistă. (Dosarul penal românesc nr. 639 intentat de Legiunea de Jandarmi a judeţului Lăpuşna.)

DSC03490-red.JPG

Procesul verbal al Curţii Marţiale a Corpului III Teritorial al Armatei Române, care atestă că cet. Calancea Ion Ion, învinuit pentru delictul de ofensă națiunii,a făcut cunoştinţă cu conţinutul dosarului şi a fost informat să se prezinte liber de strajă pe data de 7 martie 1944 la ședința Curţii. Tot aici îi este indicat dreptul de a avea avocat şi de chemare a martorul apărării sale, Ţârdea Simion.  Pentru compatație: În URSS oamenii erau judecați cu pedeapsa capitală (!) în afara oricăror judecăți constituționale, conform unor liste prezentate de poliția sovietică (NKVD), în lipsa inculpaților, fără avocați și alte formalități.

 

DSC03492-red-red Totow.JPG

Document istoric!

 

CITAȚIA de chemare în judecată a lui Ion Ion Calancea, adresată acestuia la 21 februarie 1944 prin Postul de jandarmi al comunei Găleşti.  Dosarul penal pe cazul de ofensă națiunii (propagandă antiromânească) a fost intentat în decembrie 1943 și s-a încheita cu Sentința Curții Marțiale la 7 martie 1944. În acestă perioadă, inculpatul s-a aflat în libertate și s-a prezentat la Judecata Curții Marțiale în ziua respectivă, LIBER DE STRAJĂ. Pentru comparație – în regiumul sovietic criminal, doar pentru o anecdotă la adresa vre unui lider bolșevic, cetățeanul era arestat pe loc, fără întoarcere… 

DSC03502.JPG

Pag. 1 a Sentinţei anunţate lui Ion Calancea de Curtea Marţială a Corpului III Teritorial al Armatei Române, la data de 7 martie 1944. Este indicată vina incriminată, ”delictul de ofensă Națiunii”, și faptul că individul ”s-a prezentat însoțit de apărătorul său, Dl Ciachir Petru numit din oficiu.”

 

dsc03504-red

Pag. 3 a Sentinţei aplicate lui Ion Calancea de Curtea Marţială a Corpului III Teritorial al Armatei Române, la data de 7 martie 1944. În partea de jos a paginii este remarcată circumstanța atenuantă a individului supus judecății  ”are un grad redus de cultură” (neștiutor de carte), fapt ce NU s-a întâlnit vreo dată prin judecățile sovietice, unde erau masacrați cu miile și intelectualii națiunii și analfabeții.

„Având în vedere că inculpatul are un grad redus de cultura, Curtea apreciază că în favoarea susnumitului sunt circumstanţe atenuante…” (Dosarul românesc nr. 639 intentat de Legiunea de Jandarmi a judeţului Lăpuşna.)

 

DSC03506.JPG

Sentința Curții Marțiale a Corpului 3 Teritorial Chișinău privind condamnarea inculpatului Ion Ion Calancea, din Tătărești, comuna Gălești, județul Lăpușna, pentru teroarea împotriva populației pașnice din localitate, inclusiv operarea deportărilor din iunie 1941, și propagandă antiromânească. Verdict: 6 (șase luni) luni închisoare corecțională și 15 mii lei amendă, inclusiv cheltuielile de judecată.


[1] Nota informativă NKGB și completările din 13-14 iunie, semnate de Kobulov, adresată lui Stalin, Molotov și Beria. V.Pasat, «Трудные страницы…” Moscova, Editura ”Terra”, 1994.

[2] E vorba de perioada dintre iunie 1940, ocuparea Basarabiei, și iunie 1941, începutul războiului româno-sovietic de eliberare a acestui teritoriu, război care a fost altul decât cel dintre Germania nazistă și URSS.

[3] . Odată ce dosarele sovietice sunt instrumentate în limba rusă, în prezentul articol citatele din ele sunt prezentate în traducerea autorului.

[4]  În acest material mai figurează un personaj cu numele Ion Calancea, doar că acesta este Ion Gheorghe Calancea și este oponent celui dintâi. În text, primul va figura Ion I. Calancea, cel de al doilea va fi nominalizat Ion Gh. Calancea.

[5] Ion I. Calancea avea relații directe cu cercuri comuniste clandestine din Chisinau, care îl asigurau cu literatură antiromânească.

[6] În lagărul de concentrare din orașul Ivdel, reg. Sverdlovsk, Rusia (peste 4500 km distanță de Basarabia), din iunie 1941 până în martie 1942, au fost exterminați toți capii familiilor deportate din Tătărești la 13 iunie 1941: Tenuță Cucereanu, Ion Mârzenco, Petrea Țîrdea, Tudorache Focșa. Numele lor se repetă în mai multe dosare supuse studiului de astăzi.

[7] Ion Cucereanu, născut în iunie 1941, în trenul deportării, a revenit la baștină în 1962, a locuit la Chișinău, apoi în satul Rassvet, lângă Călărași, unde s-a stins din viață în 2005.

[8] Citat din dosarul penal nr. 778/017679 intentat de MGB în octombrie 1944 împotriva lui Mârzenco Vasile, conform articolului 54-1A cod penal al RSS Ucrainene, pentru ”trădare de patrie și colaboraționism”, fila 31. Depozițilie lui Ion Ion Calancea identice cu acestea sunt înregistrate și într-un proces verbal ”operativ”, la 16 iunie 1945, inclus ulterior în dosarul penal nr. 77/023263 intentat de MGB în aprilie 1953 împotriva lui Ion Gheorghe Calancea și Gheorghe Focșa, fila 144. Un proces verbal de interogare a lui Ion Ion Calancea, cu depoziții asemănătoare, se află și în dosarul de deportare nr. 422 al lui Focșa Gheorghe și Focșa Olga, intentat de MAI la 12 mai 1949, fila 9. Aici și în continuare traducerea din limba rusă ne aparține, păstrând stilul documentului.

[9] Dosarul MGB nr. 77/023263, fila 81, nominalizat în referința ”7”.

[10] Tot acolo, fila 89.

[11] Gheorghe Focșa, șeful postului de jandarmi din comuna Gălești jud. Lăpușna între anii 1942-1944, era originar din dreapta Prutului. În materialul de față mai figurează un personaj cu numele Gheorghe Focșa (al lui Dumitru), băștinaș al satului Tătărești, judecat de un tribunal militar în 1953 pentru ”colaboraționism și terorism”. Numele identic însă îi făcuse prieteni.

[12] Dosarul MGB nr. 77/023263 nominalizat în referința ”7, filele 81-83 și 90-91.

[13] Citat din dosarul MGB nr. 77/023263”, filele 82-83.

[14] Tot acolo, filele 90-91.

[15] Tot acolo, filele 98-101. Constantin Friptuleac a luat cuvânt la adunare ca martor al apărării.

[16] Tot acolo, filele 108-112. În 1953, când s-a instrumentat dosarul MGB nr. 77/023263 Ion Ion Calancea nu mai era printre cei vii, fiind interogat feciorul său, Semion. În același timp, la dosar a fost anexat procesul verbal ”operativ” de la 16 iunie 1945, amintit în referința ”7”.

[17] Dosarul penal românesc nr. 699, intentat de Legiunea de Jandarmi a județului Lăpușna în 1944, pe marginea infracțiunilor comise de Ion I. Calancea, se află în Arhiva Națională a Moldovei, fondul 738. În dosar, Dumitru Vâlcu figurează cu numele Fâlcu (greșit). De altfel forma Fâlcu întâlnim și în alte dosare sovietice ulterioare.

[18] Așa este scris în original.

[19]. Оперативный приказ народного комиссариата внутренних дел СССР № 00447 «Об операции по репрессированию бывших кулаков, уголовников и др. антисоветских элементов» от 30 июля 1937 г.  № 00447. Гор. Москва. Приложение 1.  http://www.alexanderyakovlev.org

[20] Fila 144 din dosarul MGB nr. 77/023263 intentat în 1953 împotriva lui Calancea Ion Gheorghe și Focșa Gheorghe, ambii din Tătărești, Strășeni, și fila 9 din dosarul MAI nr. 422 de deportare a lui Focșa Gheorghe și Focșa Olga din aceiași localitate, instrumentat în 1949.

[21] Filele 19-20 din dosarul penal românesc nr. 699, intentat de Legiunea de Jandarmi a județului Lăpușna în 1944, pe marginea infracțiunilor comise de Ion Ion Calancea. Arhiva Națională a Moldovei, fondul 738. Sublinierile ne aparțin.

[22] Dosarul penal nr. 77/023263 intentat de MGB în 1953 împotriva lui Ion Gheorghe Calancea și Gheorghe Focșa, filele 192 și 193.

[23] E vorba de dosarul MGB nr. 77/023263 pomenit mai sus, unde Focșa Gheorghe mai este acuzat și de ”terorism”.

[24] Tot acolo, filele 3 şi 33.

[25] Tot acolo, filele 272-275

[26] Tot acolo, fila 267.

Tabel:

Numărul de deținuți în lagărele și penitenciarele URSS în anii 1934 – 1953 ( la 1 ianuarie fiecare an)

(Rus: Численность заключенных ГУЛАГа (по состоянию на 1 января каждого года)

 

 

Anii

În lagăre de corecție (ИТЛ)

Inclusiv condamnații pentru ”crime contrarevoluționare”

Idem în %

În colonii de corecție (ИТК)

Total

1934

510.307

135.190

26,5

510.307

1935

725.483

118.256

16,3

240.259

965.742

1936

839.406

105.849

12,6

457.088

1.296.494

1937

820.881

104.826

12,8

375.488

1.196.369

1938

996.367

185.324

18,6

885.203

1.881.570

1939

1.317.195

454.432

34,5

355.243

1.672.438

1940

1.344.408

444.999

33,1

315.584

1.659.992

1941

1.500.524

420.293

28,7

429.205

1.929.729

1942

1.415.596

407.988

29,6

361.447

1.777.043

1943

983.974

345.397

35,6

500.208

1.484.182

1944

663.594

268.861

40,7

516.225

1.179.819

1945

715.505

289.351

41,2

745.171

1.460.677

1946

746.871

333.883

59,2

956.224

1.703.095

1947

808.839

427.653

54,3

912.704

1.721.543

1948

1.108.057

416.156

38,0

1.091.478

2.199.535

1949

1.216.361

420.696

34,9

1.140.324

2.356.685

1950

1.416.300

578.912*

22,7

1.145.051

2.561.351

1951

1.533.767

475.976

31,0

994.379

2.528.146

1952

1.711.202

480.766

28,1

793.312

2.504.514

1953

1.727.970

465.256

26,9

740.554

2.468.524

Note: 

 

 1. Evidențiat anul 1941, în care au fost arestați fără judecată românii-capi ai familiilor din Basarabia, ținutul Herța și Nordul Bucovinei.

2. Românii arestați fără judecată la 13 iunie 1941 (familiile le-au fost deportate în alte direcții) au fost închiși în lagărul morții Ivdel-lag din orașul Ivdel, regiunea Sverdlovsk.  (Numărul de populație cu trai permanent a raionului Ivdel – cca 30 mii de oameni – era cu mult mai mică de cât numărul total al deținuților din zonă.)

3. În 1942, rata mortalității în Ivdel-lag depășea un sfert din populația deținuților.

 

 

Sursa:

https://marzenco.wordpress.com/

17/03/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: