CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 2 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

2 februarie în istoria noastră

1395: Este menţionată documentar Cetatea Neamţului.

Primul eveniment deosebit despre Cetatea Neamţ s-a petrecut la sfârşitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Ştefan I Muşat (cca. 1394-1399), când regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei, urmărind extinderea regatului său la răsărit de Carpaţi, întreprinde o expediţie militară asupra Moldovei.

Cronica oficială maghiară şi documentele emise de Sigismund consemnează că armatele regale au înaintat până la reşedinţa domnească, unde voievodul Ştefan I „i-a făcut supunere”.

În preajma Cetăţii Neamţului, pe care cu siguranţă regele Ungariei a asediat-o, s-a emis un act de cancelarie, „ante castrum Nempch”, care constituie prima menţiune documentară a cetăţii.

1438: S-a întrunit la Turda Adunarea Generală a nobilimii maghiare din Transilvania, care a aprobat documentul Unio Trium Nationum .

 Deşi aceasta înţelegere este cunoscută în istorie sub numele de Unio Trium Nationum [Uniunea celor trei neamuri], această sintagmă nu apare ca atare în textul pactului, ci ca Fraterna Unio [Uniunea Frățească].

A fost un pact de alianță mutuală militară și politică încheiat în timpul Răscoalei țărănești de la Bobâlna, în data de 16 septembrie 1437 între marea nobilime maghiară din Transilvania, clerul catolic, orășenii sași și secui. A fost semnată la Căpâlna, aflată pe atunci în Comitatul Dăbâca.

A fost stabilită organizarea aprovizionării armatei în timp de război și au hotărât ca atunci când una dintre părți va fi atacată și va cere ajutor, datoria celorlalți era să-i dea ajutor. Uniunea a stabilit eliminarea completă din viața politică și socială din Transilvania a iobagilor, dintre care cei mai mulți erau etnici români, deși această pătură socială forma vasta majoritate a populației principatului Transilvania.

1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VII-lea, cerându-i ajutor împotriva otomanilor.

1600 Scrisoarea Lui Mihai Viteazul Către Papa Clement Al Vii-lea_

În această scrisoare adresată Papei de la Roma domnitorul român îi făcea cunoscut suveranului pontif că a depus „osebită râvnă pentru ajutorarea creștinătății împotriva turcilor” și dorește un sprijin pecuniar pentru triumful cauzei creștine.

În răspunsul său, Papa Clement al VIII-lea îi scria la 29 aprilie 1600 lui Mihai, lăudându-i „acea noblețe sufletească” pe care o arată, „dar scrisoarea ta ne-ar fi fost desigur cu mult mai plăcută dacă ne-ar fi rostit despre tine acel lucru pe care din voință proteguitoare pentru tine, îl așteptăm cu nerăbdare încă de multă vreme și, fără îndoială, dorim să fi ascultat sfatul nostru cel bun, ca lepădând orice schism și orice greșeli, să primești cu toată inima unirea cu biserica catolică și apostolică…”. A fost doar una din încercările papei de a-l converti pe domnitor la catolicism – după cele din 16 august 1597, 12 octombrie 1598 și urmată de ultima, din 28 aprilie 1601.

1636: A fost publicată postum, Summa Kredinczei, prima carte tipărită în limba română cu caractere latine și totodată prima traducere a catehismului lui Petrus Canisius în limba română.

Lucrarea a apărut postum cu sprijinul principelui ardelean Acațiu Barcsay, (Acațiu de Bârcea sau Bocea Ionaș – cum l-a numit domnitorul Gheorghe Ștefan), fiind realizată de iezuitul George Buitul, primul român care a studiat la Roma.

”Catechismus szau Summa Kredinczei Katholicsest” de R.P. Petri Canisii, a apărut, în prima ediție, la Lugoj, în 1648, iar a doua ediție ”Akum de isznove tiperit…” la Cluj, în anul 1701.

Prima ediție s-a pierdut. O copie a unei ediții mai târzii (1703), care a fost tipărită la Cluj, încă este păstrată, Summa Catechismus szau Kredinczei Katholiscest RP Petri Canisii, care rămâne și prima carte tipărită în limba română cu alfabet latin.

 1813: Este instituit prin lege, organul executiv al Basarabiei ţariste, alcătuit  din două departamente (ministere).

Legea din 2 februarie 1813, intitulată „Pravilele guvernării vremelnice a Basarabiei”, se încadra în șirul de măsuri de organizare administrativă a noii provincii achiziționate de Imperiul Rus în urma războiului ruso-turc 1806-1812, destinate conservării caracterului ei naţional românesc.

Anterior, la 2 august 1812, ţarul Alexandru I acorda Basarabiei (de facto a Moldovei Transprutiene) un regim autonom. Provincia avea în frunte un guvernator român, limba română era folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei țariste.

Trebuie menționat că prin ukazul (decretul) din 23 iulie 1812, ţarul crea guvernămîntul provizoriu al provinciei, iar prin ukazul din 2 februarie 1813 venea ca o completare la primul și atribuia acestui guvernămînt două departamente (ministere).

 Primul decret decidea „a lăsa locuitorilor Basarabiei organizarea lor legislativă”; al doilea repeta acest lucru şi adăuga: „Chestiunile judiciare trebuiesc judecate după legile şi obiceiurile ţării.” Iar un decret ulterior (13 mai 1813) ordona „de a nu se face nicio schimbare în administrarea Basarabiei.

Tendinţa de păstrare a statu-quo-ului era afirmată şi în decretul din 21 august 1813, intitulat „Despre organizarea arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului”, prin care se prevedea „aplicarea obiceiurilor locale, care nu se opun legislaţiilor fundamentale ruseşti, civile şi ecleziastice…, de aceea a lăsat poporului Basarabiei vechile drepturi moldoveneşti.

 Scopul acestui regim era lămurit în instrucţiunile ţarului, adresate chiar în 1812 autorităţilor provinciei: „Administrînd Basarabia, trebuie să ne gîndim că se aşează fundamentele unui edificiu mai întins. Poporul acestei provincii trebuie să primească binefacerile unei administraţii părinteşti şi liberale, ca astfel să fie atrasă cu dibăcie atenţia popoarelor limitrofe asupra fericirii ei. Bulgarii, moldovenii, muntenii, sîrbii caută o patrie.

Să le uşurăm calea ca să o afle. Trebuie să exaltăm prin toate mijloacele aceste populaţii spre a le aduce la ţelul ce ne propunem. Să le promitem independenţă, întemeierea unui regat slav, recompense pecuniare bărbaţilor celor mai influenţi, decoraţii şi titluri convenabile pentru şefi şi pentru ceilalţi.” Acesta era în realitate scopul politicii ruseşti. De aceea, pentru autorităţile ţariste ocuparea Basarabiei reprezenta un veritabil succes, în vederea continuării ofensivei spre Constantinopol.

Prin aceste legi, şi inclusiv cea din 2 februarie 1813, țarul Alexandru I încredinţa conducerea regiunii unor funcţionari ţarişti: comandantul armatei şi guvernatorul civil, ajutaţi de boierii autohtoni. Toate treburile administraţiei interne a Basarabiei (de facto a Moldovei Transprutiene) se aflau în grija guvernatorului civil.

Acesta era totodată şi preşedintele guvernămîntului regional. El conducea pe baza vechilor „obiceiuri nescrise ale pămîntului” şi a unor articole de drept penal care erau valabile din timpul Principatului al Moldovei.

1853: Se inaugureaza prima linie de telegraf electric din spaţiul românesc, care făcea legătura între Iaşi şi Cernăuţi şi de aici cu Viena.

 Un an mai târziu, s-a realizat legătura Iaşi-Predeal şi apoi, Iaşi-Bucureşti.

1856: Omul politic român Dimitrie Brătianu a adresat un memoriu secretarului de stat al Foreign Office, lordul Clarendon.

Acest memoriu a fost ulterior memoriului lui Ion C. Brătianu către Napoleon al-III-lea din ianuarie 1853 și memoriile lui Cezar Bolliac către Napoleon al-III-lea si Jérôme Napoleon din februarie-martie 1854 și unui nou memoriu adresat de Ion C. Brătianu lui Napoleon al-III-lea în februarie 1855.

În document a fost reluată cererea transformării Principatelor Române într-un stat unitar și independent, asemănător Belgiei. Se propunea ca dacă acest lucru nu ar fi putut fi realizat, cele două principate să fie unite într-un stat autonom, sub o suzeranitate a Imperiului otoman, limitată numai la învestirea domnului și perceperea tributului.

1869: La conferința fruntașilor politici ai românilor din Banat și din Ungaria de la Timișoara din 26 ianuarie/2 februarie 1869, s-a decis constituirea Partidului Național Român din Banat și Ungaria, sub conducerea activistului român lui Alexandru Mocioni (foto).

S-a înființat după pactul dualist austro-ungar din 1867 și promulgarea legii naționalităților, care au deschis calea pentru românii bănățeni să se organizeze politic. 

Partidul s-a constituit legal 5 zile mai târziu, la 31 ianuarie/7 februarie.

Programul acestuia susținea apărarea principiilor de libertate și democrație, lupta împotriva legilor nedrepte ale compromisului dualist, sprijinirea acțiunii pentru autonomia Transilvaniei

Alexandru Mocioni (n. 4 noiembrie 1841 la Budapesta – d. 1 aprilie 1909 la Birchiș, Arad), a fost un om politic român, deputat în mai multe legislaturi în Camera Ungară a Parlamentul de la Budapesta, unde a intrat pentru prima dată la vârsta de 24 de ani. A propus și a sprijinit înființarea unui Partid Național al românilor din Banat și Crișana, al cărui președinte a fost timp de patru luni; a militat pentru drepturile românilor din Banat și din Transilvania.

Familia macedo-română, a mocioneștilor, este originară din provincia greacă Aspropotam a Tesaliei, numele ei inițial fiind se pare, Muciu sau Muceană, Mocioni fiind forma românească a numelui.

1870: Guvernul român, prezidat de Dimitrie Ghica demisionează, în urma unei crize forțate de omul politic Mihail Kogălniceanu.

Regele Carol I l-a însărcinat cu numirea noului guvern pe fostul ministru de Finanțe, Alexandru G. Golescu, dar învestirea acestuia a nemulțumit majoritatea clasei politice, motiv pentru care alcătuirea cabinetului s-a dovedit foarte dificilă.

Guvernul Alexandru G. Golescu a fost un Consiliu de miniștri de centru, în perioada 2 februarie–18 aprilie 1870, de nuanță moderată, cuprinzând liberali și conservatori. Singura realizare a noului cabinet a fost baterea primelor monede de aur cu efigia domnului Carol I și inscripția prinț al României.

Situația internă a fost dominată de instabilitate, la care s-au adăugat atacurile permanente ale opoziției. Golescu nu a reușit să își completeze cabinetul și a fost nevoit să își depună mandatul.

1871:S-a născut la Cernăuți, în provincia Austro-Ungară Bukowina, într-o familie nobiliară română din Cernăuți, juristul Constantin Isopescu-Grecul, om politic implicat activ în lupta pentru făurirea statului naţional unitar român; (d. 29.03.1938).

A urmat Universitatea din Cernăuți. În jurul anului 1892 a început să scrie în presa română din Bucovina articole în Încercări Literare și Gazeta Bucovinei. Și-a luat doctoratul în Drept în 1897 și a intrat în magistratură, grefier în Gura Humorului, apoi procuror în Cernăuți. 

Din 1905 a fost asistent universitar,ajungând profesor universitar la Universitatea din Cernăuți în 1909. A fost unul dintre membrii fondatori ai Partidului Național Român din Bucovina, organizat în jurul lui Iancu Flondor și a Societății Concordia.

Textele sale jurnalistice au apărut în aproape fiecare ziar și revistă din Cernăuți, dar și în publicații românești din alte părți ale Austro-Ungariei: TribunaVatra și din Regatul României: Convorbiri LiterareNeamul Românesc.

Din 1907, a reprezentat neîntrerupt regiunea Bucovina și circumscripția românească Storojineț–Boian–Cernăuți în Camera Deputaților din Austria, participând la evenimentele politice ale Primului Război Mondial. Cunoscut în general drept un legiuitor reformator și un politician moderat, a căutat să obțină un statut special pentru români în cadrul unei Austrii reformate. Loialitatea sa a fost răsplătită de autoritățile austriece și criticată de Partidul Național Român, dar s-a distanțat de linia pro-austriacă propovăduită de Aurel Onciul.

În 1908 a înființat, împreună cu Nicu Flondor și Teofil Simionovici, Partidul Independent, care susținea un program moderat; ulterior, Isopescu-Grecul s-a raliat lui Iancu Flondor, îmbrățișând viziunea conservatoare în privința cauzei naționale. A denunțat persecutarea românilor din Transilvania, fiind dezamăgit de oferta austriacă de anexare a Bucovinei la Republica Populară Ucraineană. Între 1930–1933, a deținut poziția de rector al Universității din Cernăuți, instituție pe care a reprezentat-o și în Senatul României.

1876: S-a născut la Arad, compozitorul și pianistul Guilelm Șorban, autorul a peste 100 de cântece, multe dintre ele pe versurile unor poeți români celebri, Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coșbuc.

În 1894 a publicat, la Leipzig, lucrarea Zece cântări poporale românești, iar la Viena, în 1900, Album de compoziții românești, în care există și două texte inedite de George Coșbuc, devenind celebru datorită melodiilor pentru poeziile Pe lângă plopii fără soț și Mai am un singur dor de Mihai Eminescu, precum și Dorurile mele și Măi crâșmare Niculae de Octavian Goga. Multe dintre cântecele sale circulă ca piese anonime.

A fost tatăl criticului de artă Raoul Șorban. A decedat în ziua de 7 iulie 1923, la Dej.

1889:   În faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, pe Calea Victoriei, sunt instalate primele două lămpi electrice pentru iluminatul public.

1889: S-a născut la Râmnicu Sărat biologul român Traian Săvulescu, unul dintre fondatorii Şcolii româneşti de fitopatologie, membru şi preşedinte al Academiei Române.

A fost primul care a făcut cunoscută în ţara noastră flora Arabiei şi Palestinei ; (d.29 martie 1963).

1896 : A murit Neculai Beldiceanu, poet din cercul „Junimii”, arheolog, numismat şi epigrafist amator, renumit pentru săpăturile de la Cucuteni, ca şi pentru colecţia de monede străvechi; tatăl poetului Nicolae N. Beldiceanu; (n. 1844).

1908: S-a născut la Vișeul de sus, în Transivania, trompetistul Jack Mollick (Jankel Mallik)

După ce a emigrat în 1910 împreună cu familia sa în Statele Unite, a devenit un trompetist faimos care a dobândit o mare faimă la Chicago și New York în perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A decedat în SUA la 10 decembrie 1953.

1914: S-a născut la Hârlău, poetul român Nicolae Ţaţomir, prozator şi publicist, jurist, profesor universitar( d.26 ianuarie 1996, Iaşi) .

A absolvit Liceul Naţional din Iaşi (1931) și a obținut diploma de licenţiat al Facultăţii de Drept din Iaşi (1936).

A devenit doctor în drept al Universităţii din Iaşi, cu teza Criminalitatea în literatură (1938). Avocat în Baroul Iaşi (1936-1938). Magistrat la instanţele din Iaşi şi Constanţa (1938-1950). Deputat în Marea Adunare Naţională (1960-1964). Decan al Facultăţii de Drept din Iaşi (1952-1972). Conferenţiar universitar (1948-1962) şi profesor universitar (1962-1979) la Facultatea de Drept din Iaşi.

Opera sa juridică cuprinde numeroase studii şi articole din materia dreptului internaţional public cu o tematică variată: organizarea şi funcţionarea unor organisme ale O.N.U, controlul parlamentar al organizaţiilor internaţionale, regimul juridic al Canalului de Suez, definiţia agresiunii, problema mării teritoriale, salvarea şi asistenţa în dreptul maritim, securitatea frontierelor aeriene, definiţia, clasificarea şi interpretarea tratatelor etc. Autor a două cursuri universitare: Curs de drept internaţional public (1961), Drept internaţional public (Partea I, 1972).

A publicat numeroase volume de poezii, proză, teatru şi eseuri: Lebede Negre (1936), Eternul spirit (1940), Ziua cea mare (1945), Ioana (1948), Cazul elevului Petcu (1953), Satire (1955), Răscoala (1957), Pictorul străzii (1957), Un om pe promontoriu (1961), Tainicul arhipelag (1964), Pe limba lor (1967), Carmen terrestre (1968), Melos (1970), Cartea mea de lut (1972), Manuscrisul de la Marrakech (1972), Elipse orfice (1976), Cosmograme (1977), Arpegii moderne (1980), Negru şi verde (1980), Ţara albatroşilor (1982), Lebede albe (1983), Anabasis (1985), Stalactite în alabastru (1986), Paşii licornului (1989).

A fost membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (1970). Membru al Asociaţiei de Drept Internaţional de la Haga. Membru şi preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, filiala Iaşi. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

1919: Apărea săpămânal la Iaşi, sub redacţia lui Minail Sadoveanu şi George Topîrceanu, revista „Însemnări literare”, editată până la 21 decembrie 1919.

Sediul revistei se afla în casa poetului Demostene Botez (mai precis în bucătăria de vară a casei mari a familiei Botez), care în prezent adăpostește Casa memorială George Topîrceanu din Iași. Din redacție mai făcea parte și Garabet Ibrăileanu.

Colaboratori permanenţi ai acestei publicații au fost, pe lângă cei doi redactori, nume sonore ale mișcării culturale române precum Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Al. A. Philippide şi Octav Botez ș.a.

 1928: Este editată la Bucureşti, revista “Bilete de papagal”, sub conducerea poetului Tudor Arghezi, care va  impune în paginile acesteia un gen literar nou: „biletul” sau „tableta”

 

Revista va aparea până in 1945, în mai multe serii.

1929: S-a semnat la Paris, în Franţa, contractul de împrumut pentru Guvernul României în valoare de 100.740.750 de dolari, cu o dobîndă de 8,9% anual.

1932: A avut loc în Elveția, la Geneva, Conferinţa internaţională pentru dezarmare la care au participat 62 de state, între care şi România.

Prima sesiune s-a încheiat la 23 iulie 1932, pronunțându-se în principiu pentru reducerea armamentelor mondiale, împotriva armelor de distrugere în masă și pentru interzicerea bombardamentelor aeriene.

Chiar la începutul Conferinței a fost prezentat Planul Tardieu care prevedea ca armamentul cel mai important să fie plasat sub autoritatea Societății Națiunilor și să nu poată fi utilizat decât pentru autoapărare; crearea unei forțe de poliție internațională; obligativitatea arbitrajului. Răspunsul participanților a fost foarte divers, în final fiind respins.

La 22 iunie 1932 a fost prezentat Planul Hoover care preconiza reducerea efectivelor militare terestre cu o treime; eliminarea totală a artileriei grele și a blindatelor; dezarmare navală procentuală; eliminarea aviației. A fost respins.

1933: S-a născut la București, regizorul român de film Doru Năstase; (m. 29 04.1982, București).


A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti
,promoția 1958 și a urmat studii postuniversitare de Regie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” (1973). 

A avut o îndelungată activitate la Studioul cinematografic București ca director de producție, asistent de regie, regizor secund. 

Înainte de a debuta, la vârsta de 42 de ani, a fost remarcat pentru calitățile sale ca regizor secund al unor filme istorice regizate de Sergiu Nicolaescu și Gheorghe Vitanidis.

Regizorul Doru Năstase a murit cu o zi înainte de manifestarea de 1 Mai din 1983, al cărei organizator era.

În acea noapte a primit un telefon de la partid să modifice toată derularea manifestării; el s-a panicat din cauza lipsei de timp și a făcut infarct.

Este cunoscut pentru regia filmelor:

Misterele Bucureștilor1983
Trandafirul galben1981
Drumul oaselor1979
Vlad Țepeș1978
Pe aici nu se trece1974
Un August în flăcări1973
Ciprian Porumbescuregizor secund1972
Mihai Viteazulregizor secund1970

 1935: S-a născut  pictorul şi gravorul Ion Bănulescu; (m. 2004).

1938: S-a născut la Brașov, filosoful Mihai Naidin, scriitor şi profesor, unul dintre iniţiatorii în România a noii ştiinţe a esteticii informaţionale.

 A absolvit Facultatea de Electronică la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Facultatea de Filozofie la Universitatea Bucureşti, unde şi-a luat şi doctoratul în Estetică.

Experimentele sale în domeniul graficii de calculator (pionierat în acest domeniu începând cu 1964-1965) i-au adus recunoaşterea pentru contribuţii la o nouă estetică. A dobândit un titlu post-doctoral (Logică, Filosofie şi Teoria ştiinţei) la Universitatea Ludwig Maximilian din München şi unul la Johns Hopkins University, în circuite neurale. Educaţia sa este interdisciplinară ca şi întreaga activitate de cercetare pe care o susţine. Cercetarea acoperă domeniul electronicii, esteticii, semioticii, interacţiunii om-calculator (HCI), computaţional design, al societăţii post-industriale şi al sistemelor de anticipare.

Are la activ peste 200 de publicaţii academice pe aceste teme şi peste 23 de cărţi.

S-a stabilit în SUA la sfârşitul celui de-al şaptelea deceniu al secolului trecut, desfăşurând o impresionantă activitate de cercetare în domeniile electronicii, esteticii, semioticii, interacţiunii om – calculator (HCI), computational design, societăţii post-industriale şi sistemelor de anticipare.

A fost considerat de către academicianul Solomon Marcus un „pionier al domeniului cunoscut sub numele computational design (…) privind sistemele anticipative”.

1940 : A avut loc, la Belgrad, Conferinţa Înţelegerii Balcanice, în cadrul căreia pactul celor patru ţări aderente (România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia) s-a prelungit cu încă şapte ani. 

AlVasal-9

Pactul Balcanic (Înţelegerea Balcanică) a fost o alianţă formată la 9 februarie 1934 de către Iugoslavia, România, Grecia şi Turcia (fostul Bloc Balcanic), cu un caracter defensiv.

In cazul izbucnirii unui război ţările aliate îşi puteau apăra graniţele. Era prin urmare în armonie cu Mica Înţelegere (formată din Iugoslavia, România, şi Cehoslovacia care avea acelaşi caracter defensiv.

Ideea principală a acestor înţelegeri a fost de a crea o alianţă a Balcanilor, ţările din acest spaţiu fiind o zonă tampon între Rusia si vestul Europei.

La aceasta alianță au fost invitate, dar au refuzat: Bulgaria, Albania si Ungaria – toate cu pretenţii teritoriale in regiune.

Evenimentele premergatoare celui de-al doilea război mondial au dus la dezintegrarea Înţelegerii Balcanice.

1943 : Se încheie Bătălia de la Stalingrad (21 august 1942 – 2 februarie 1943) .

Bătălia de la Stalingrad a fost un punct de cotitură, una dintre cele mai importante ale celui de-Al Doilea Război Mondial, şi este considerată cea mai sîngeroasă şi mai mare bătălie din istoria omenirii. Bătălia a fost marcată de brutalitate şi de lipsă de grija pentru populaţia civilă, manifestate de ambele părţi angrenate în conflict.

Luptele au inclus campania de bombardamente asupra oraşului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul U.R.S.S., atacul terestru german asupra oraşului, luptele din interiorul oraşului însuşi şi contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit şi distrus forţele germane şi ale celorlalţi aliaţi din cadrul Axei din oraş şi din perifieriile acestuia.

Numărul total al pierderilor umane este estimat la aproximativ 3 milioane de oameni din ambele tabere. Lipsa datelor exacte este datorată refuzului guvernului sovietic de atunci de a calcula pierderile din cauza temerilor ca sacrificiile ar fi parut prea mari şi ar fi demobilizat eforturile de război.

Forţele Axei au pierdut aproximativ un sfert din efectivul total de militari de pe frontul de răsărit şi nu şi-au mai revenit niciodată în urma acestei înfrîngeri.

Bilanţul pierderilor armatei române  la Stalingrad este grav: din cele 14 divizii române participante, patru divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie au fost încercuite, patru divizii de infanterie şi divizia blindată au suferit pierderi grele, iar patru divizii au rămas în aceeaşi formă combativă.

Armatele 3 si 4 române, care avusesera la 19 noiembrie 1942 un efectiv de 228.072 oameni, mai aveau la 7 ianuarie 1943 doar 73.062 de militari valizi. Factorii dezastrului de la Stalingrad pot fi considerati: presiunea germană privind angajarea forţelor „oricum şi oriunde„, folosirea abuzivă a trupelor române şi desparţirea trupelor de comandamentele organice; folosirea artileriei grele, a aviatiei etc. doar în folosul trupelor şi sectoarelor germane, fără a ţine cont de nevoile sectoarelor româneşti; atribuirea de misiuni trupelor române care le depăşeau capacitatea tactică şi operativă; comportamentul inadecvat faţă de militarii români şi nerespectarea regulilor elementare ale unui război de coaliţie.

După bătălia Stalingradului, Armata 3 Română a mai ramas pe front cu doar patru divizii de infanterie de la aripa ei stîngă. Armata 4 Română a fost retrasă pe un aliniament mai înapoi, după ce pierduse Corpul 6 Armată şi a fost întărita cu Corpul de Cavalerie (Diviziile 5 si 8 Cavalerie).

Ea a luat parte la operaţiile Grupului de Armate Hoth, între 12 si 23 decembrie, în scopul salvarii trupelor încercuite la Stalingrad. Dar respectivul grup, epuizat de grelele pierderi suferite, dupa trei zile a fost puternic atacat şi după alte trei zile de lupte indârjite, a fost desfiinţat. Armata 4 Română şi-a pierdut astfel, orice valoare operativă.

Pe frontul Armatei 3 Română şi a Armatei 8 Italiene, la 16 decembrie 1942, ruşii au reluat ofensiva în Cotul Donului, înaintând vertiginos spre vest. Armata 3 Română a fost scoasă definitiv din luptă.

Astfel, ramăşiţele celor două armate române au fost trimise în ţară pentru refacere şi organizare.

Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat o cotitura majoră în desfăşurarea celui de-al doilea razboi mondial şi sfârșitul superiorităţii militare a Germaniei şi a aliaţilor acesteia.

1947: Se publică  la Bucureşti, a textului oficial al Tratatului de pace dintre Naţiunile Unite şi România (după a doua conflagraţie mondială).

1947: S-a născut la Suceava, actorul român de teatru şi film, Vladimir Găitan; (d. 10 noiembrie 2020, București).

Actorul Vladimir Găitan a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”

1948: A decedat Smaranda Brăescu, aviatoare şi paraşutistă română de renume mondial; (n. 21.05.1897).

Supranumită „Regina înălțimilor”, Smaranda Brăescu mai are în palmaresul său aeronautic: recordul mondial absolut de altitudine la saltul cu parașuta (7233 m), realizat în 1932 în Statele Unite ale Americii, la Cleveland.

A fost  prima femeie din România care a obţinut brevet internaţional de paraşutism (Berlin, 1928).

În timpul războiului a  activat ca voluntar în „Escadrila Albă” de aviație sanitară, pe frontul de est, iar pe frontul de vest în Escadrila nr. 13 de recunoaștere, observație și legătură și apoi în Escadrila nr. 113 Legătură, până la sfârșitul războiului. Pentru activitatea pe front este decorată, primind Crucea „Regina Maria”, clasa a III-a.

După război, indignată de ceea ce se petrecea în România, protestează împotriva falsificării alegerilor din noiembrie 1946, semnând, alături de alte personalități, un memoriu care a fost trimis Comisiei Aliate de Control.

Din păcate, acest document ajunge în posesia delegației sovietice, Smaranda și ceilalți semnatari fiind supuși opresoinii comuniste. Smaranda a fost condamnată, în lipsă, la 2 ani de închisoare și este nevoită să se ascundă, să-și schimbe numele, să pribegească, pentru a nu fi trimisă la inchisoare.

S-a ascuns un timp în via fratelui său geamăn, în casa preotului greco-catolic Anton Pet, din Răchiteni, județul Iași și la Butea.

Fiind grav bolnavă a fost operată, sub numele de Maria Matei, iar la sfârșitul anului 1947 se afla la ferma Congregației Maicii Domnului din Cluj, purtând numele de Maria Popescu.
A murit în Clinica Universitară a dr. Iuliu Hațieganu pe 2 februarie 1948, fiind înmormântată sub  un nume fals  la Cimitirul din Cluj, parcela II B, numarul 1550.

In anul 1978, in memoria eroinei, a fost infiintat Aeroclubul „Smaranda Braescu” la Tecuci – judetul Galati. Activitatea de parasutism s-a desfasurat pe fostul aerodrom militar din NV orasului.

În anul 1990 a fost înființat Batalionul de parașutiști 498 – Bacău, care din 1996 poartă denumirea onorifică de Batalionul “Smaranda Brăescu”, acesta fiind prezent în numeroase teatre de operațiuni din Afganistan, Irak, Bosnia-Herțegovina, Kosovo…

Cu numele „Smaranda Brăescu” au mai fost botezate: o stradă din București, o aeronavă a companiei Tarom, iar la Muzeul Aviației îi este dedicat un stand de prezentare.

Aeroclubul României, de asemenea, a numit Aeroclubul teritorial din Oradea cu numele „Smaranda Brăescu”, numeroase competiții fiind dedicate eroinei parașutiste.

Pentru cinstirea memoriei ilustrei campioane, Compania Red Bull a înființat „Ordinul Smaranda Brăescu”, dedicat tinerelor parașutiste din România.

1950: S-a născut Serafim Urechean, om politic din Republica Moldova.

1954: A murit   compozitorul, dirijorul şi profesorul român

Theodor Rogalski; (n.11.04.1901).

1958: Au fost uciși de trupele de securitate ale regimului comunist, Teodor Șușman Jr. și Avisalon Șușman, membri ai rezistenței din Munții Apuseni.

În noaptea de 1/2 februarie 1958, în satul Tranișu, comuna Valea Drăganului, Teodor jr. și Avisalon Șușman din Grupul de Rezistență din Munții Apuseni, încercuiți de Securitate, cei doi eroi(foto) au preferat să ardă de vii în șura asediată în care se adăposteau, decât să se predea.

Cei doi frați au activat în primul deceniu al „republicii populare”în regiunea Huedinului într-unul dintre cele mai longevive grupuri de rezistență armată anticomunistă, Grupul Teodor Șușman. Inițiator a fost Teodor Șușman Sr., un țăran înstărit din comuna Răchițele, Cluj, intrat în conflict cu Partidul Comunist imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial. Om deosebit de influent în satul său, s-a manifestat ca opozant al noului regim, devenind un „dușman de clasă” care trebuia neutralizat.

La 18 august 1948 o echipă de jandarmi s-a prezentat la domiciliul său pentru a-l aresta. Cum nu era acasă, a fost arestat doar fiul său, Avisalon. Acesta a reușit să evadeze și s-a întâlnit cu tatăl său, în felul acesta punându-se bazele grupului de partizani anticomuniști. În anii 1950–1954, partizanii s-au implicat în acțuni care au pus pe jar autoritățile, împotriva lor fiind trimise efective importante de Securitate, în același timp numeroși localnici fiind forțați să devină informatori, prin măsuri împotriva familiilor rămase în sate.

Ca urmare a informațiilor obținute prin intermediul unui agent infiltrat în apropierea fraților Șușman, în dimineața de 2 februarie 1958, efective ale Ministerului de Interne și trupe de Securitate au descins în satul Traniș și au percheziționat casa, grajdul și șura lui Romul Florea, unde se bănuia că sunt cei doi.

Romul Florea și soția sa, Floarea, au fost anchetați ore întregi, fără a divulga însă locul unde erau ascunși partizanii. În jurul orei 8:30, femeia  a fost dusă în grajd și anchetată din nou, strigând că nu se sperie de amenințări. Este momentul când securiștii ordonă unei trupe să pătrundă din nou în pod și să dea tot fânul jos, se scrie pe muzeulrezistentei.ro.

Ajunsă la gura podului, echipa a fost primită cu foc. Schimbul de focuri a durat aproape două ore, frații Șușman fiind somați în mai multe rânduri să se predea. O echipă de șoc a Securității a încercat, în câteva rânduri, să pătrundă prin forță, atacurile fiind respinse de fiecare dată.

Pentru intimidarea celor doi partizani, s-a dat foc la o căpiță din spatele grajdului, fiind amenințați că, dacă nu se vor preda, va fi incendiată construcția, fapt care s-a și întâmplat. În timpul incendiului, echipa de șoc a încercat din nou, de trei ori, să pătrundă, în speranța că-i va captura pe luptători, dar risposta acestor a continuat cu aceeași intensitate, deși erau în flăcări.

A doua zi s-a efectuat identificarea cadavrelor de către gazde și s-a făcut autopsia cadavrelor carbonizate, stabilindu-se oficial că „în urma autopsiei s-a stabilit că bandiții au ars de vii”. 

1964: A decedat, scriitorul Ion Marin Sadoveanu (Iancu-Leonte Marinescu), prozator, poet, eseist şi traducător, autor al romanului “Sfîrşit de veac în Bucureşti”; (n.15.06.1893, București).

Imagini pentru photos Ion Marin Sadoveanu

Urmează școala primară  la Constanța, unde tatăl său era medic primar, după care se înscrie la  gimnaziul „Mircea cel Bătrân” pe care l-a absolvit în 1908.

Urmează apoi secția modernă de la Liceul „Sf. Sava” din București (1908-1912). A făcut studii de filosofie la București și la Paris. După primul război mondial este șef de cabinet la Ministerul de Interne, apoi până în 1920 se află la Paris.

Din 1926  a fost inspector al teatrelor, apoi inspector general, iar din 1933 director general al teatrelor și operelor.

Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), dramaturg al Teatrului Național până în 1944; în 1950 a fost redactor la „Universul”; director al Teatrului Național din 1956, iar din 1958, membru al Comisiei Naționale UNESCO.În anul 1963 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. a-II-a.

1968: A murit în localitatea La Plata din Argentina,șahistul de origine română Juan Iliesco (Ioan Traian Iliescu, n.18 aprilie 1898, Brăila).

A participat la mai multe ediții ale Campionatului național de șah al Argentinei (1931-1953).

În 1941 a câștigat locul I, dar nu a fost numit campion deoarece avea încă cetățenie română la acea dată.

În 1944 (de acum, cetățean argentinian), s-a plasat pe locul doi, după Hector Rosetto.

De asemenea,a performat la mai multe ediții ale turnelor internaționale de la Mar del Plata și San Francisco, Argentina.

1990: Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti pronunţă sentinţa în procesul a patru dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nicolae Ceauşescu: Manea Mănescu, Tudor Postelnicu, Emil Bobu, Ion Dincă – detenţie pe viaţă şi confiscarea totală a averii personale.

1998: În România se lansează postul de televiziune – Acasă TV.

A fost dedicat în special publicului feminin fiind recepţionat în toate reţelele digitale de cablu şi DTH din România.
Postul deținut de Pro TV, a fost denumit inițial  Familia TV, fiind gândit ca un canal de familie, care să difuzeze mai ales telenovele și emisiuni tematice.

2005: A murit Dragoş Morărescu, sculptor, gravor, pictor, arhitect (n.6 octombrie 1923, București).

dragos morarescu

Între anii 1944 și 1947 a studiat la Academia de Belle-Arte. Fiind reocupat de istoria artei creștine – a urmat cursurile de istoria artei paleo-creștine ținute de Ion D. Ștefănescu la Facultatea de Litere .

În același an 1947 absolvă Școala Superioară de Artă Bisericească.

În paralel a urmat și cursurile Facultății de Arhitectură din București pe care o absolvă în 1949.

Diploma de arhitect a obținut-o abia în 1954.

A folosit cu ușurință o mare varietate de tehnici: pictură de șevalet, linogravură, desen, pictură murală în tempera și frescă, guașe, litografie, cerapastel, sculptură în foaie de metal. 

2009: A murit la Iași, Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar, eseist, scriitor, poet, romancier, memorialist, traducător şi profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române; (n. 12 mai 1916, Pașcani).

Constantin Ciopraga (Preface of Ciuma)

Profesorul Constantin Ciopraga a fost decorat la 16 ianuarie 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru meritele avute în creația artistică și promovarea culturii românești în țară și peste hotare, pentru abnegația deosebită în slujirea instituțiilor culturale.

2009: A murit la București, actorul Marius Pepino; (n. 1925 la Galați).

Marius Pepino | Discography | Discogs

A absolvit Academia de Teatru și Film din București în anul 1949. În același an a debutat pe scena Teatrului Dramatic „G. A. Petculescu” din Reșița.

Între anii 1950 și 1957 a fost actor la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, iar în perioada 1958 – 1991 a jucat la Teatrul Bulandra din București.

A debutat ca actor de comedie, în 1947, ca și colegul său, actorul Puiu Călinescu. Filmografia sa include titlurile: „Doi ani de vacanță”, „O lumină la etajul X”, „Șantaj”, „Grăbește-te încet”, „Sosesc păsările călătoare”, „Toate pânzele sus ! „, „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „Secretul lui Bachus”.

La televiziune era prezent în diferite scheciuri, scenete de comedie, alături de Toma Caragiu, Puiu Călinescu sau de soția sa, actrița Vali Voiculescu Pepino.

2016: A murit jurnalistul Constantin Badea, fost director general al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres în perioada 1997-2000; (n. 1940).

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/02/02/o-istorie-a-zilei-de-2-februarie-video-4

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Întâmpinarea Domnului

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este intampinarea_domnului01.jpg

Întampinarea Domnului este praznuita la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria si dreptul Iosif pentru implinirea Legii, care prevedea ca orice intai nascut de parte barbateasca sa fie afierosit lui Dumnezeu in a 40 a zi de la nastere. In acest moment se facea si curățirea mamei. În Templu sunt intampinati de dreptul Simeon si prorocita Ana.

Potrivit Traditiei, dreptul Simeon a facut parte din traducatorii Pentateuhului din limba ebraica in greaca. In momentul in care a ajuns la textul „Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu“, a inlocuit termenul „fecioara” cu „femeie”. Pentru necredinta sa, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu o sa moara pana nu va vedea pe Mesia nascut din Fecioara (Luca 2, 25-26).

Simeon, om al rugaciunii, reprezinta asteptarea implinirii profetiilor. In momentul in care acesta Il ia in brate pe Hristos, rosteste:

„Acum slobozeste (elibereaza) pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochi mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru ca era plictisit sau obosit, ci pentru ca era implinit. Din cantarile specifice acestei sarbatori aflam ca el pleaca spre a vesti si mortilor ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat.

Parintele Teofil Paraian spune ca „noi suntem mai avantajati decat dreptul Simeon, pentru ca putem sa-L primim pe Hristos in fiinta noastra si sa-L purtam in noi nu numai cateva clipe, ci o viata intreaga si chiar o vesnicie intreaga”.

Prorocita Ana simbolizeaza Legea si Proorocii, cele care se vor implini in persoana lui Hristos.


Intampinarea Domnului – date istorice

Sarbatoarea Intampinarii Domnului a fost introdusa la Roma de papa Gelasiu in anul 494. Astfel, a fost inlocuita stravechea sarbatoare pagana a Lupercaliilor, de la inceputul lui februarie, cand aveau loc si procesiuni in jurul orasului cu faclii aprinse, in onoarea zeului Pan, supranumit si Lupercus, adica ucigatorul lupilor sau ocrotitorul turmelor impotriva lupilor.

In Rasarit aceasta sarbatoare s-a introdus in penultimul an al domniei imparatului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a facut in cursul secolului VI, incepand din anul 534, cand imparatul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua data a sarbatorii Nasterii Domnului).

Intampinarea Domnului – pilda de a aduce pruncii la biserica, la 40 de zile dupa nastere

Intampinarea Domnului sau aducerea Lui spre inchinare a ramas ca pilda si la noi, ca indatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserica, la patruzeci de zile dupa nastere, pentru molifta de curatirea lor si inchinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a nascut vine in biserica si in numele familiei aduce pe noul-nascut ofranda lui Dumnezeu, inchinandu-l la altar.

Preotul insemneaza cu semnul sfintei cruci pe mama si pe prunc, apoi punand epitrahilul si mana dreapta pe capul mamei, dupa rostirea introducerii liturgice formata din binecuvantare, rugaciuni incepatoare si tropar (al zilei sau al intampinarii Domnului), citeste cele cinci molitfe din Aghiazmatar. Mama si pruncul inchipuie in acest moment pe Maica Domnului cu Iisus in brate in templul din Ierusalim.

In rugaciunile rostite de preot se aminteste despre implinirea zilelor „curatirii” femeii lauze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face si cuvenita referire la impartasirea mamei cu Sfintele Taine. In ce priveste pruncul, preotul se roaga ca Dumnezeu sa-l creasca, sa-l binecuvinteze si sa-l sfinteasca, randuindu-i dupa aceasta pregatire luminarea botezului.

Despre Mantuitorul adus de Maica Domnului la templu ne spune Sfanta Evanghelie ca a fost purtat in brate de catre dreptul Simeon (cf. Luca II, 28). Prin analogie cu cele petrecute in Ierusalim in aceste clipe, se savarseste intreaga procesiune a intrarii in biserica, pana la asezarea pruncului in fata usilor imparatesti.

Rostind formula de imbisericire, preotul ia pruncul din fata usilor si intra cu el in biserica, zicand mai departe : „Intra-voi in casa Ta, inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta !”. Cu aceste cuvinte, pruncul este primit intre alesii lui Dumnezeu, in calitate de catehumen. In interiorul naosului, preotul iarasi rosteste: In mijlocul bisericii Te voi lauda!”, amintind astfel de prezenta cetelor ingeresti. In cele din urma, apropiind pruncul de altar si inchinandu-l la icoanele imparatesti, preotul arata ca acesta a dobandit dreptul de a fi primit in el, in sensul de a deveni pe viitor „jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu” (Rom. XII, 1).

Pruncul de parte barbateasca se introduce spre inchinare si in interiorul sfantului altar. Ritul imbisericirii se incheie cu imnul eshatologic al dreptului Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane…”. Preotul aseaza pruncul jos pe solee, in fata usilor imparatesti, de unde este luat de catre mama dupa ce aceasta a facut trei inchinaciuni.

Întampinarea Domnului – obiceiuri

În credința populara ziua de 2 februarie este cunoscuta sub denumirea de Ziua Ursului (Stretenia).

La români este o străveche sărbătoare (care deschide Anul nou viticol şi pomicol) dedicată celui mai puternic animal al ţinuturilor carpatice, ursul. Copiii erau unși cu grasime de urs. Prin aceasta practica se credea că puterea acestui animal era transferata asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratați in aceasta zi prin afumare cu păr de urs.



Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Wikipedia;
  5. http://www.worldwideromania.com
  6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  8. Rador.ro
  9. Historia.ro.
  10. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox

Publicitate

02/02/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 1 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

1 februarie în istoria noastră

1600: Mihai Viteazul semnează “Tratatul de închinare şi credinţă” faţă de Rudolf al II-lea, împarat din dinastia de Habsburg (n. 18 iulie 1552, Viena – d. 20 ianuarie 1612, Praga), împărat al Sfântului Imperiu Romano-german (1576-1612), rege al Boemiei și rege al Poloniei şi Ungariei.

Imagini pentru mihai viteazul photos

În schimbul recunoaşterii suveranităţii, Rudolf al II-lea i-a făgăduit lui Mihai Viteazul ajutor şi a garantat în Țara Românească domnia ereditară în linie bărbătească a urmașilor săi.

 1823:Vornicul reprezentant al marii boierimi moldovene, viitorul domn regulamentar al Moldovei, folosea într-un „Memoriu” adresat consulului rus Minciaki, pentru prima dată în viaţa politică a Ţărilor Române, noţiunea de „conservator”, pentru a desemna tendinţele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri.

Conservatorii care reprezentau marea boierime, se opuneau distrugerii vechii ordini politice și acțiunilor de democratizare a societății moldovenești, spre deosebire de boierii novatori, așa zișii ciocoi (termenul de liberal încă nu era folosit) – care insistau asupra adoptării unei noi Constituții, prin care toți boierii urmau să aibă drept egal la vot.

În pofida luptelor de culise pe care le duceau tinerii boieri, presiunile externe a Rusiei și Turciei au blocat adoptarea unei Constituții liberale.

 1838: S-a născut la Fălticeni, prozatorul și memorialistul Nicolae Gane; (m. 16 aprilie 1916, Iași).

În anul 1867, Nicolae Gane a fost numit președinte de secție la Curtea de Apel Focșani, dar a demisionat și s-a stabilit la Iași, unde a încercat să practice avocatura pentru care nu avea însă vocație.

În anul 1868, a fost numit pentru o scurtă perioadă în funcția de procuror general pe lângă Curtea de Apel din Iași. A fost membru al societății „Junimea” din Iași și a publicat nuvele și poezii lirice în revista „Convorbiri literare”.

Intrat în activitatea politică, a fost ales în anul 1870 deputat din partea grupării „junimiste” și prefect al județului Iași și de cinci ori primar al orașului Iași. După ce a fost ales membru titular al Academiei Române din 1908, a fost vicepreşedinte al acestui for (1912-1913).

Devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 1883, a fost ales de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. Este inițiat în francmasonerie și la 15 octombrie 1886 i s-a acordat gradul de Companion în Loja Steaua României din Iași, iar la 20 noiembrie același an, gradul de Maestru, în aceeași lojă.

Pentru o scurtă perioadă (1 – 20 martie 1888) a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor în Guvernul Ion C. Brătianu. Ulterior a fost și membru în comitetul de lectură al Teatrului Național din Iași (1910-1916).

1838 : S-a născut în localitatea Trifănești, din Basarabia stăpânită de Imperiul Rus, agronomul Ștefan Gonata, om politic și membru de onoare (din 1870) al Academiei Române; d.18 septembrie 1896, la Chișinău.

A făcut studiile la Paris, unde a urmat Filosofia și Viticultura. A fost ales deputat pentru distribuirea sarcinilor rurale (1863–1865), apoi deputat al nobilimii din diferite județe basarabene, a amenajat pe moșia sa un sector agricol experimental și a început experimente științifice, mai ales în domeniul viticulturii. 

A adus și a aclimatizat în Basarabia soiuri de viță-de-vie franceză și americană și a făcut cercetări pentru combaterea filoxerei, care distrugea podgoriile basarabene.

A colaborat la mai multe publicații agricole din Rusia, mai ales la revista Departamentului de Agricultură de la Sankt Petersburg, iar observațiile sale științifice le împărtășea cu savanți din România și din alte țări europene.

Mihail Kogălniceanu a întreţinut o corespondenţă cu acest basarabean înţelept. Activitatea ştiinţifică a lui Ştefan Gonata n-a trecut neobservată., astfel că la 29 de ani Academia Română îl alegea membru de onoare. La Zberoaia a deschis un spital și a organizat un muzeu. Avea o bibliotecă extraordinară. Ultimii ani de viață Ștefan Gonata i-a trăit chinuit de boală, în izolare. În chinurile bolii și-a dat foc manuscriselor și unor documente, iar ceea ce n-a ars atunci, a ars în timpul revoluției din 1917.

 1847:A avut loc inaugurarea Teatrului de la Copou din Iaşi, cu lucrarea dramatică „Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg”, tablou vivant de Gheorghe Asachi şi cu “Vicontele de Letorier”, vodevil de Bayard şi Dumanoir.

1848: S-a născut la Sebeșel, în Transilvania, Austro-Ungaria, pictorul român Sava Henţia,  participant la Războiul de Independenţă al României, în timpul caruia a schiţat  şi pictat ca un veritabil corespondent de război, scene de campanie; (d.21.02.1904, Sebeșel).

A făcut studiile la Școala de Belle Arte din București (1865–1870) unde i-a avut profesori pe Gheorghe Tattarescu și Theodor Aman. A primit o bursă, urmând cursurile de pictură la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts de la Paris.

A participat la războiul de independență al României (1877–1878), în timpul căruia a pictat numeroase scene de campanie, fiind considerat un adevărat reporter de război. 

A abordat pictura cu tematică istorică dar a realizat și peisaje și naturi moarte(vezi: https://g1b2i3.wordpress.com/2010/02/01/picturile-lui-sava-hentia).

În pictura murală, s-a remarcat prin picturile pe care le-a făcut la Casa Vernescu, Casa Berceanu, picturile murale de la bisericile din Brebu, Milcov, Răhău și Vințu de Jos, Săsciori, Mănăstirea Cernica și biserica din cimitirul de la Sebeș, Alba.

1852: S-a născut în localitatea  Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa, marele scriitor român Ion Luca Caragiale.

 A fost primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei, într- o familie de origine greacă , ai cărei membri au sosit pentru prima dată în Țara Românească la scurt timp după 1812, în timpul domniei domnitorului Ioan Gheorghe Caragea.Ștefan Caragiali, așa cum era cunoscut local bunicul său, lucra ca bucătar la curtea din București a domnitorului.

Unchii lui Ion Luca, Costache și Iorgu Caragiale , au condus trupe de teatru și au fost figuri foarte influente în dezvoltarea teatrului românesc timpuriu, atât în Țara Românească, cât și în Moldova.

 L-a cunoscut pe Eminescu pe când tînărul poet, debutant la Revista Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu Caragiale.

În 1871, Caragiale a fost angajat sufleur și copist la Teatrul Național din București.

În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română.

I.L. Caragiale a fost, printre altele și director al Teatrului Național din București.

De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Societății Junimea.

Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 – 1881).

Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile.

După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întîlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu.

La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes.

În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul în Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe.
În acelaşi an s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete.

În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic “Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”.

Începînd cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicînd caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene, Moftul român s-a dovedit și o publicație literară.

Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. După moartea sa, piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului communist.

“Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor”.

(Titu Maiorescu)

Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a influențat și pe alți dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco.

În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

 1861: Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 29/1 februarie 1861, a fost înființată în subordinea Ministerului de Război intendența armatei, serviciul care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament, în cadrul căruia activa corpul ofițerilor de intendență militară, condus de intendentul general al armatei.

În același an, începea să funcționeze  la București, Arsenalul Armatei.

La început au fost înființate mici ateliere pentru fabricarea muniţiilor şi materialelor de artilerie, care se vor dezvolta în timp. Primul avion militar de concepţie şi construcţie românească a fost proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu şi realizat la Arsenalul Armatei.

1868: S-a născut Ştefan Luchian, pictorul ale cărui tablouri l-au făcut pe maestrul Nicolae Grigorescu să exclame: “În sfîrşit, am şi eu un succesor !”.

Foto: Ștefan Luchian- autoportret

A fost principalul inițiator al Expoziției artiștilor independenți, care s-a deschis chiar în fața Salonului Oficial.În perioada 1897–1900, asociat cu Constantin Artachino a pictat biserici în Tulcea, Alexandria și București (Biserica Brezoianu). După 1900, cu o stare materială precară, bolnav de scleroză multiplă , a ajuns să picteze țintuit în fotoliu și cu penelul legat de încheietura mâinii.

La data de 28.10.1948, Academia Română a hotărât primirea marelui artist în rândurile sale ca membru de onoare post-mortem; (d.07.06.1916).

1876: S-a născut în comuna Bilbor din judetul Harghita, publicistul şi omul politic român Octavian C. Tăslăuanu, critic literar și memorialist, fost secretar al Consulatului general al României la Budapesta.

S-a aflat între anii 1903 şi 1919 la conducerea revistei „Luceafarul” (care a apărut între anii 1902-1945) și care, dintr-o modesta publicație studentească, va ajunge, datorita redactorilor si colaboratorilor „cea mai buna revista a românilor din Ungaria si totodata cea mai raspândita” (Garabet Ibraileanu).

A jucat, prin poziţia deţinută la cea mai de seamă revistă culturală a românilor transilvăneni, un rol deosebit de important în lupta dusă pe tărâm cultural pentru realizarea dezideratului de desăvârşire a unităţii naţionale; (m. 1942).

A fost secretar al Astrei și director al revistei „Transilvania” (1907–1914), funcție pe care a preluat-o de la Cornel Diaconovich. 

În timpul primului război mondial a luptat în armata română, ca ofițer de informații.

A fost ministru al industriei și comerțului (1920) și apoi ministru al lucrărilor publice (1921) în guvernul Alexandru Averescu.

1880: Ion Luca Caragiale publica, în „Convorbiri literare”, farsa într-un act „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” .

 1885: Apare la Bucureşti, România, ziarul „Drepturile omului „, editat de cercul de studii sociale cu acelaşi nume. Ziarul, de orientare socialistă a contribuit la popularizarea marxismului şi a militat pentru întemeierea unui partid al muncitorilor. A fost editat până la 15 aprilie 1889, din comitetul său redacțional făcând parte personalități importante ale sângii românești precum Constantin C. Bacalbașa, Al. Brăescu, Constantin Mille, Ion Nădejde ș.a.

1897: A murit ofiţerul erou Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească cu misiunea să lichideze Revoluţia de la 1848; (n. 1815).

Odată cu înăbuşirea revoluţiei, Pavel Zăgănescu şi alţi ofiţeri au fost daţi afară din armată, arestaţi şi închişi doi ani la Văcăreşti.

Ofiţerul buzoian a fost judecat de o comisie creată pentru cercetarea evenimentului de la 1848, care l-a găsit nevinovat, cu toate acestea, Zăgănescu nemaifiind primit în armată.

După numeroase demersuri, în 1852, domnitorul Barbu Ştirbei a acceptat reprimirea sa în armată la Roata de Pompieri, cu gradul de locotenent, avansat apoi căpitan, în 1857 maior, iar în 1859 colonel.

Doi ani mai târziu, devenea inspector al frontierei Dunării, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat cu reorganizarea Corpului Grănicerilor.

În 1864 a demisionat din armată, în urma unor neînţelegeri cu generalul Florescu, iar în acelaşi an este numit prefectul Poliţiei Capitalei, funcţie pe care a deţinut-o până în 1870.

Afost unul dintre simbolurile Revoluţiei de la 1848. La moartea sa, presa a consemnat tristul eveniment aducând elogii aceluia despre care s-a spus: „Cu dânsul dispare veteranul eroilor naţionali, iar România poate fi mândră de fiul ei!”

1904: Este tipărit la Bucureşti, cu întreruperi până în 1938, a ziarul  „Adevărul de dimineaţă”.

Apărut din inițiativa lui Constantin Mille, inițial sub numele de Adevărul de dimineață, ziarul va adopta numele de Dimineața din 15/28 noiembrie același an, iar la 7/20 decembrie 1904 „Dimineaţa” se separă total de „Adevărul”, impunându-se rapid ca unul dintre cele mai importante ziare ale vremii.

Cea mai mare parte a fondatorilor, începând chiar cu Mille şi continuând cu I. Nădejde şi C. Bacalbașa, au colaborat anterior cu reviste sau ziare de stânga, printre care amintim Dacia viitoare sau Drepturile omului.

La început, ziarul a avut un tiraj de 12000 de exemplare, fiind difuzat la o oră matinală cu un preț de 5 bani bucata. S-a dorit a veni în întâmpinarea cererilor bucureștenilor, în sensul de a fi un ziar de informație bun, ieftin și care să apară cât mai de dimineață.

În articolul program, Constantin Mille scria: „Ce sântem? Ce voim? Niciodată un ziar n-a avut mai puțină nevoie de a se pierde în explicațiuni de asemenea fel. Sântem și voim cea ce marele public cititor a visat atâta vreme să fim: un ziar care să apară în zori, în calea ori-cărui cetățean, din ori-ce colț al țării, la vale sau la munte, pretutindeni, și să-l înștiințeze de tot ce s-a petrecut de eri până azi, peste zi și peste noapte, și să fie la îndemâna și celui avut și celui sărac”. 

În 1919, Constantin Mille, „fost socialist și aprig democrat” cum îl numește Pamfil Șeicaru, ia decizia să vândă cele două ziare, cel care le-a cumpărat fiind bancherul Aristide Blank.

Șeicaru motivează această decizie a lui Mille prin faptul că acesta s-ar fi speriat de starea de spirit a muncitorilor și de propaganda ocultă a agenților comuniști ce a avut ca efect multiplicarea grevelor.

Însă, se pare că ceea ce a stat în spatele acestei decizii ar fi fost situația financiară grea prin care treceau cele două ziare. În 1920, Mille demisionează din funcția de administrator-delegat al Societății Adevărul, în locul său fiind numit I. Negreanu.

Chiar și sub o nouă conducere,  potrivit lui Șeicaru, Dimineața va continua politica de sprijin față de Partidul Național al lui Iuliu Maniu și Partidul Țărănesc al lui I. Mihalache. În 1921, Aristide Blank trece proprietatea ziarelor Dimineața și Adevărul unui grup de ziariști în frunte cu Constantin Graur. Până în 1924, director al celor două ziare a fost I. Rosenthal, după care a fost urmat de C. Graur. În 30 decembrie 1937, Adevărul și Dimineața sunt interzise. 

Cele două publicaţii şi-au avut palatul redacţional pe strada Sărindar din centrul vechi al Bucureştiului, care astăzi poartă numele lui Constantin Mille. În imediata vecinătate a clădirii ziarelor Adevărul şi Dimineaţa, la capătul străzii Sărindar îşi avea palatul celălalt mare cotidian al României interbelice, Universul.

Palatul „trustului din Sărindar” adăpostea pe lângă redacţia ziarului, o tipografie şi editura.

Presa de astăzi ar avea mult de învăţat de atunci, dar nu ştiu câţi din jurnaliştii de astăzi ştiu cine au fost Nicolae Carandino, Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Constantin Mille, Tudor Teodorescu-Branişte, Constantin Bacalbaşa, Luigi Cazzavilan, oameni care au scris cel mai frumos capitol al presei din România.

 1905 : A apărut la București, sub directia criticului Ovid Densușianu, revista “Viața nouă”, publicație lunară care  a devenit principalul organ de presă al mișcarii simboliste de la noi.

 Printre marile nume care au colaboratorat cu această revistă se numără Ion Minulescu, George Bacovia, Tudor Arghezi, Emil Isac, Pompiliu Eliade, Gala Galaction, Tudor Vianu, Perpessicius etc.

 1912: S-a născut la Deda, Mureș istoricul român Vasile Netea, specialist în istoria modernă a României – îndeosebi în istoria Transilvaniei, critic literar, folclorist, gazetar şi analist politic ; (d. 6 martie 1989, București).

A obținut licența Facultatii de Litere si Filosofie a Universității din Bucuresti (1946)și un doctorat in istorie al Universității bucureștene cu o teză despre George Baritiu (1948).

A fost invățător la Tirgu Mures si profesor secundar la București (1946-l959), cercetator stiintific principal la Institutul de Istorie „N. Iorga” din București (1963-l975) și din 1963, redactor la Revue roumaine d’histoire.

Între anii 1936-1937 scoate la Târgu Mureș revista de literatură și artă Clipa, iar în anul 1937 a edita o altă revistă de literatură, Jar și slovă.

A scris cărţi în care a argumentat ideea de unitate a poporului român, insistând asupra legăturii dintre provinciile locuite de români).

Spirit militant energic, Vasile Netea a reinviat la nivelul epocii sale, misionarismul cultural și pasiunea oratorica a generatiilor de luptatori transilvaneni care l-au precedat și cărora le-a adus un elogiu inflăcărat.

A publicat și sub pseudonimul Victor Lucrețiu un număr de 40 de cărți, în mare parte din ele abordând subiectul său preferat, Ardealul, dedicându-i acestuia toată energia si puterea sa de muncă.

1914: Intră în funcţiune, pe linia Bucureşti-Ploieşti,  prima instalaţie centralizată feroviară din România.

1920: S-a înfiinţat din iniţiativa şi cu sprijinul material al regelui Ferdinand I al României, Institutul de Istorie Naţională din Cluj-Napoca.  Institutul a funcţionat în cadrul Universităţii din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu.

În 1949 a primit denumirea de „Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj al Academiei Române”, iar în 1990 s-a divizat în Institutul de Istorie și Institutul de Arheologie și Istoria Artei.

Din 2002, prin fuziune cu Centrul de cercetări socio-umane, s-a înființat Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cu departamentele Istorie și Socio-Umane.

1926: S-a născut istoricul, arheologul şi profesorul Dumitru Protase; în activitatea de cercetare s-a aplecat îndeosebi asupra istoriei Daciei romane şi postromane; membru de onoare al Academiei Române din 2003.

1932: S-a născut lingvistul italian de origine română Sorin Stati, stabilit în Italia din 1971; (m. 2008).

Sorin Stati

A fost autorul unor apreciate lucrări de lingvistică generală aplicată și membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993.

1934: S-a născut scriitorul Nicolae Breban. A  colaborat la “Gazeta literară”, “Contemporanul”, “România literară”, “Luceafărul”, “Steaua”, etc. ( S-a remarcat prin scrierile sale  “Pîndă şi seducţie”, “Amfitrion”, ”Animale bolnave”).

1939 : In România este remaniat guvernul condus de Patriarhul Miron Cristea. Armand Calinescu va cumula functiile de viceprim- ministru, ministru de interne si ministru ad-interim de razboi.

Sunt incluși in guvern Ion Bujor si Ion Giugurtu, partizani ai apropierii de Germania nazistă. A guvernat România în perioada 1 februarie – 6 martie.

1944: S-a născut  Petru Popescu, poet, scenarist şi prozator român de succes stabilit în SUA din 1975 (“Prins”, “Dulce ca mierea e glonţul patriei”).

Petru Popescu implineste 67 de ani | Mobile

1944: S-a născut profesorul universitar Lucian Boia, istoric controversat și director fondator al Centrului de Istorie a Imaginarului.

1944: Este evacuată administrația civilă română din Transnistria, imediat după ce trupele sovietice de tancuri au rupt frontul în nordul acestei regiuni.

 1945: S-a născut la Ovidiu, Constanța,interpreta de muzică populară dobrogeană Elena Roizen; (m. 25 septembrie 2007, Constanța).

Și-a început cariera artistică în anul 1965, debutând la Radiodifuziunea Română cu cântecul Hai, Dunărea mea.

A fost, pe rând, angajată a ansamblurilor Brâulețul din Constanța, Nunta Zamfirei din Eforie și Dor Transilvan din Bistrița.

A înregistrat peste 100 de piese pe discuri, casete, CD-uri.

A participat de-a lungul carierei la numeroase festivaluri, iar după moartea sa, Festivalul cântecului popular din Ovidiu îi poartă numele.

A fost căsătorită cu profesorul de limba engleză Marcel Roizen, cu care a avut doi copii.

1949: A decedat la București, prozatorul, eseistul și dramaturgul român N.D. Cocea; (n. 29 noiembrie 1880 la Bârlad). 

A fost un cunoscut jurnalist, publicist și politician comunist din România.

1960 : A fost arestat de Securitate, comandantul grupului de partizani anticomuniști din Munții Făgăraș, colonelul Gheorghe Arsenescu.

Gheorghe Arsenescu (1907 – 1962) a fost un ofițer din Câmpulung-Muscel, deblocat după al doilea război mondial, membru al PNL, urmărit de autorități din 1947. A intrat în clandestinitate și, împreună cu mai mulți anticomuniști din Câmpulung, a pus bazele unei grupări paramilitare, care în 1948 s-a instalat în zona Dragoslavele și a operat în sudul Munților Făgăraș. 

Între 1948–1949 a fost lider al grupului de rezistență din zona Dragoslavele, județul Muscel; în primăvara–vara lui 1949, împreună cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, au format un grup numit Haiducii Muscelului. Datorită unor neînțelegeri între Arsenescu și Arnăuțoiu, formațiunea condusă de ei s-a dezmembrat în toamna anului 1949, unii oameni urmându-l pe cel dintâi, alții pe cel de-al doilea. Arsenescu a condus un grupuscul de rezistență din zona Nucșoara, Muscel.

Între anii 1949–1960 a stat ascuns în diferite locuri, dar în cea mai mare parte a timpului la familia Poștoacă, de la marginea orașului Câmpulung-Muscel. A fost capturat în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie 1960, fiind condamnat la moarte pentru „acte de teroare săvârșite ca organizator al unui grup armat de rezistență anticomunistă” și executat la 29 mai 1962, în închisoarea Jilava.

1970: S-a născut interpreta de muzică ușoară Nico (Nicoleta Matei).

1974: Ilie Năstase este declarat cel mai bun tenismen al anului 1973 şi este distins, la New York, cu “Racheta de aur”.

 Legat de acest moment tenismenul român declara: ”Din 1968 a început să fie decernat anual acest trofeu, dedicat celui mai valoros jucător al lumii.

Țin minte că, imediat cum am ajuns la New York, am fost invitat într-un restaurant, unde mi-a fost înmânat acest trofeu.

A fost un moment deosebit pentru mine și, cred eu, pentru întreg sportul românesc. Am fost aplaudat în picioare de o sală întreagă plină de personalități”.

1978: Dizidentul anticomunist român Vasile Paraschiv a dezvăluit la Paris, în fața opiniei publice mondiale, folosirea psihiatriei ca armă de represiune politică în România. Vasile Paraschiv (1928 – 2011) a fost un muncitor, care s-a remarcat drept luptător împotriva regimului comunist din România.

A fost un muncitor electromecanic, membru al PCR încă din 1946, dar s-a retras în 1968 din partidul comunist considerând că partidul nu-i mai reprezenta pe muncitori. A fost arestat la 29 iulie 1969 şi internat la spitalul de boli psihice de la Urlaţi, fiind externat după ce a declarat greva foamei.

La 3 martie 1971 a adresat CC al PCR şi Uniunii Generale a Sindicatelor din România o listă cu 11 propuneri privind liberalizarea vieţii sindicale. A fost din nou arestat şi internat în azilul psihiatric de la Voila Câmpina.

În 1976 îşi exprimă, într-o scrisoare trimisă postului de radio „Europa Liberă”, solidaritatea cu foştii membri ai PSDR, care suferiseră în primi ani ai regimului comunist, condamnări politice. Este din nou internat, la 1 decembrie 1976, în azilul de la Voila şi ţinut sub observaţie până în 23 decembrie, diagnosticul fiind „psihopatie paranoică…psihoză delirantă…comportament antisocial patologic”.

În februarie 1977 aderă la mişcarea Goma, fiind printre semnatarii scrisorii adresate conferinţei de la Belgrad. În aprilie 1977, în urma unei vizite la locuinţa din Bucureşti a familiei Goma, este rearestat, anchetat la Securitatea din Ploieşti şi internat la spitalul de boli psihice din Săpoca, Buzău, la secţia de bolnavi incurabili, violenţi şi periculoşi.

I s-a acordat o viză de călătorie în Austria și a plecat la 20 noiembrie 1977, însoțit de fiul său, Radu. La Viena a obținut viză de intrare în Franța și a plecat la Paris, unde, ajutat de Mihnea Berindei și Paul Goma, s-a prezentat în fața unei comisii de expertiză medicală (Comisia de studii asupra procedurilor de internare și tratament forțat în spitalele psihiatrice speciale), care l-a examinat pentru a stabili dacă are sau nu discernământ.

După o examinare de 8 ore, diagnosticul dat de comisia formată din 8 medici, a fost că este sănătos. A susținut o conferință de presă în problema folosirii psihiatriei în România ca armă de represiune politică, relatând cum, sub pretextul de a fi bolnav psihic, a fost internat abuziv, fiind supus la doze masive de neuroleptice, pentru a fi redus la tăcere.

După discuții cu mai mulți lideri sindicali din Franța, la 18 aprilie 1978 a susținut o nouă conferință de presă, în problema creării de sindicate libere în țările din spatele Cortinei de Fier. La 27 aprilie s-a întors în România, dar la postul de trecere a frontierei Curtici a fost expulzat, fiind trimis înapoi în Occident cu alt tren.

S-a întors la Viena, de unde a întreprins o serie de acțiuni în scopul reîntoarcerii sale în țară. Sub presiunea opiniei publice internaționale, în cele din urmă, i s-a permis de către autoritățile de la București să se repatrieze.

Ajuns acasă, supravegheat îndeaproape de Securitate, a aflat că i s-a desfăcut contractul de muncă, pe motivul absențelor nemotivate…

1982: A murit prozatorul Radu Petrescu, unul dintre precursorii şcolii postmoderniste româneşti, precum şi unul dintre cei mai mari autori români de jurnale; (n. 1927).

Radu Petrescu, de veghe contra resemnării | Observator Cultural

1990: Reprezentanţii partidelor politice şi ai CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) conveneau asupra constituirii CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională) prin restructurarea CFSN, ca organ legislativ ce a funcţionat până la alegerile din 20.V.1990 (CPUN s-a constituit efectiv la 9.V.1990) şi asupra transformării FSN (Frontul Salvării Naţionale) în partid politic, urmând să participe la alegerile din 20 mai de pe poziţii egale cu celelalte forţe politice (hotărârea acestei transformări fusese luată de CFSN la 23.I.1990).

FSN a fost înregistrat ca partid la Tribunalul Municipiului Bucureşti prin Decizia nr. 27 din 6.II.1990, la 7 februarie fiind dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice.

1990: A fost înființată editura „Humanitas”, prin preluarea patrimoniului Editurii Politice a PCR care și-a încetat activitatea. Director a fost numit filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu.

1991: Țara noastră a obţinut statutul de “invitat special” la Consiliul Europei. La 7 octombrie 1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline.

1992:  România a stabilit relaţii diplomatice cu Ucraina. Imediat după aceasta s-a înfiinţat Ambasada României la Kiev, în locul Consulatului General care  funcţiona în capitala ucraineană din 1971.

1993:  A fost  înfiinţată Secţia de Istorie Orală din cadrul Departamentului Ştiinţă, Învăţământ, Educaţie al Radiodifuziunii Române. Pe data de 2 iunie 2000, aceasta s-a transformat în Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu”.

 1993: A intrat în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (Acordul a fost semnat la 1 februarie 1993). Ratificat de Parlamentul European la 17 noiembrie 1992, Acordul European din 1 februarie 1993 a instituit o asociere între România, pe de o parte, Comunitatile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, a intrat în vigoare la 1 februarie 1995.

România a depus oficial cererea de aderare la Uniune în iunie 1995, iar în decembrie 1999, Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, alături de alte șase state.Pe data de 23 aprilie 2005, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate la Abaţia de Neumunster din Luxemburg. Preşedintele României de la acea vreme, Traian Băsescu, a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

Imagini pentru drapele romania ue photos

  De la 1.I.2007 România a devenit membră cu drepturi depline a Uniunii Europene.

În perioada ianuarie – iunie 2019, România a deținut pentru prima dată, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

1995: România semnează, la Strasbourg, alături de reprezentanții altor 20 de state, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei (a intrat în vigoare la 1 februarie 1998).

1996: A murit la Mănăstirea Rogozu, Vrancea, părintele arhimandrit basarabean Paulin Lecca, duhovnic, scriitor, traducător şi misionar al Bisericii Ortodoxe Române; (n. 24 iulie 1914 la Babele, Ismail, Basarabia, Imperiul Rus).

Imagini pentru Paulin Lecca,photos

1998: Intră în vigoare Convenţia Europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (adoptată la 10.XI.1994 şi deschisă spre semnare, la Strasbourg, la 1.II.1995).

România a semnat Convenţia chiar în prima zi, alături de reprezentanţii altor 20 de state, fiind primul stat care a ratificat documentul, la data de 29.IV.1995, depunând instrumentul de ratificare la data de 11.V.1995

2003: A intrat în vigoare Tratatul de la Nisa, care modifica Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele de instituire a Comunităţilor Europene precum şi anumite acte conexe; a fost semnat de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE la 26 februarie 2001, în cadrul Consiliului European de la Nisa (Franţa).

  2017: A decedat pictorița Alma Redlinger, desenatoare, graficiană şi gravoare română de etnie evreiască; (n. 1924).

Imagine similară

A urmat Academia liberă de artă Școala Maxy, între anii 1940 -1944 și în 1945 Academia de Artă Guguianu. Din  1951 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din București.

Din anul 1945 a expus la saloanele de pictură grafică și apoi la expozițiile tematice de stat, iar după anul 1969 a participat la expoziții de artă decorativă și execută lucrări de artă monumentală.

2017: A intrat în vigoare OUG 13/2017, adoptată de Guvernul Grindeanu, pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală (privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate).

Ordonanţa a provocat ample proteste de stradă. Camera Deputaţilor a aprobat, la 21.II.2017, Legea de respingere a acestei ordonanţe de urgenţă, lege semnată la 24.II.2017 de preşedintele României, Klaus Iohannis.

2020: A decedat la Pitești, fotbalistul român Ilie Bărbulescu; (n. 24 iunie 1957 la Pitești).

Ilie Bărbulescu a murit. A fost primul fotbalist al echipei Steaua care a  atins Cupa Campionilor Europeni la Sevilla

A jucat la Echipa națională de fotbal a României care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în anul 1986. În 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a.

2020: A intrat în vigoare Legea privind înfiinţarea Muzeului Naţional „Brătianu”, o instituţie publică de importanţă naţională cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în imobilul Vila Florica (ansamblul conacului Brătianu-Florica), situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş.

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede înființarea Muzeului Naţional  „Brătianu” | Ziarul Unirea

Acest muzeu face cunoscut rolul unic avut de familia Brătianu în istoria României.

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Wikipedia;
  5. http://www.worldwideromania.com
  6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  8. http://www.darabaneni.ro/social/fost-odata-presa-ziarul-dimineata;
  9. Rador.ro;
  10. Historia.ro.

01/02/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 31 IANUARIE IN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 31 ianuarie în istoria noastră

106 e.n.: S-a terminat reconstrucția podului peste Dunăre (cu o lungime de 1135 m) la Drobeta.

Podul de peste Dunăre de la Drobeta a fost esențial pentru continuarea războiului dintre împăratul roman Traian și regele dacilor, Decebal. Construirea podului, era necesară pentru aprovizionarea legiunilor romane și a fost opera renumitul arhitect de origine greco-siriană, Apolodor din Damascși a fost inițiată în anul 101 e.n.Luat prin surprindere, Decebal, un mare strateg, a încercat sa opreasca înaintarea romanilor, demolând partea carosabila de lemn a podului, și incendiind restul, dupa cum arata bârnele arse de la fata locului. Din acest motiv Traian si-a trecut trupele în Dacia nu pe un pod de piatra ci pe unul de vase, dupa cum chiar Apollodor din Damasc (foto sus) arata pe Columna lui Traian.

Mai târziu armata romana a refacut vechiul pod de piatra a lui Burebista pentru a transporta prada luata de la populatia geto-dacă.Podul reconstruit era păzit de două castre romane, cel de la Pontes, din Serbia de azi, și cel de la Drobeta, de pe

teritoriul actual al României. Construcția avea o înălțime de 18 metri și îo lățime de 12 metri și i-a impresionat pe mulți autori antici, care au menționat această realizare inginerească în lucrările lor. Apolodor din Damasc a scris el însuși o carte despre acest pod. De asemenea, a scris despre pod și istoricul roman Dio Cassius .

Suprastructura de lemn a podului a fost distrusă și refăcută de mai multe ori, pentru a împiedica invazia triburilor barbare în sudul Dunării. Primul dintre împărații romani care a distrus parțial podul a fost succesorul lui Traian, Hadrian.

De la Cassius Dio aflăm că podul sau cel puţin structura de lemn de deasupra a fost distrusă la porunca împăratului roman Hadrian (117-138 d.Hr.), care se temea că „(…) barbarii vor birui străjile acestuia şi vor avea trecerea lesnicioasă spre Moesia; de aceea, distruse partea de deasupra”.

1418: A murit voievodul Mircea cel Batrân, domn al Țării Românești între anii 1386-1418, erou al luptei antiotomane.A domnit peste Valahia timp de 32 de ani și fost înmormântat la mănăstirea ctitorie a sa de la Cozia, la 4 februarie 1418, fiind urmat la domnie de fiul său Mihail I, pe care îl asociase la tron,  încă din 1408.

Născut in 1355 , „Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Leunclavius, Mircea cel Bătrîn , era fiul lui Radu I și fratele lui Dan I, pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia, la 23 septembrie 1386.

În actele oficiale, Mircea apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpînitorul, Io Mircea mare voievod și domn…”.

Mircea Voievod a consolidat economia și, a sprijinit biserica țării, a centralizat conducerea țării, a emis monedă și a stimulat comerțul, în paralel cu acțiunile menite să dezvoltagricultura și mineritul .

În timpul domniei sale, ţara a cunoscut și o puternică întărire a armatei  şi o afirmare politică pe plan internaţional, îndeosebi în sud-estul Europei. A fost un remarcabil comandant militar, abil om politic şi diplomat și a întreţinut bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Moldova.

În timpul domniei sale, voievodul muntean a repurtat importante victorii împotriva turcilor, fiind unul dintre cei mai activi exponenți ai luptei antiotomane din vremea sa. A reușit să împiedice în mod eficient expansiunea otomană în nordul Dunării, rămânând în istorie drept o figură proeminentă a luptei creștinilor.A  domnit peste Valahia timp de 32 de ani.

 A încheiat spre sfârșitul domniei sale ( în 1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, în care turcii recunoșteau libertatea Țării Românești, în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să-și trimită la Constantinopol un fiu drept zălog.

In timpul domniei lui Mircea Țara Românească (harta sus), a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul Mediu: de la Olt în nord la Dunăre în sud și de la Porțile de Fier în vest până la Marea Neagră în est.

Titlul princiar al lui Mircea, din 1406 până la sfârșitul domniei sale, mentiona:

„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”.

1834: S-a  deschis la București, Școala de muzică vocală, de declamațiune și literatură a „Societații Filarmonice”.

1844: Adunarea Obştească a Moldovei a votat, la propunerea domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), Legea în baza căreia ţiganii aparţinând Bisericii şi aşezămintelor monastice deveneau liberi.În sprijinul dezrobirii au luptat mari personalități ale culturii românești, care încercau să înfrângă cerbicia boierilor conservatori: Alecu Russo, Gh.Asachi, (care a scris și prezentat public piesa de teatru Țiganii), poetul Vasile Alecsandri ( care a scris ”Istoria unui galbânVasile Porojan” și a fost printre primii boieri care și-au eliberat robii).

La 14 ianuarie 1844, țiganii robi ai statului au fost și ei eliberați.

1849: În Transilvania în Munții Apuseni, avut loc între trupele maghiare și armatele moților, prima confruntare de la Mărișel.
Anterior, în timpul celei de-a Treia Adunări de la Blaj (3/15–16/28 septembrie 1848), s-a hotărât înființarea Gărzii naționale române. Prin Proclamația conducătorului revoluției maghiare, Lajos Kossuth, s-a cerut românilor să depună armele și să se conformeze dispozițiilor guvernului din Pesta.

Între cele două tabere s-a ajuns la un conflict deschis, urmat de ofensiva trupelor maghiare conduse de generalul polonez Iosif Bem care, în perioada decembrie 1848–martie 1849, a ocupat aproape întregul teritoriu al Transilvaniei, cu excepția Munților Apuseni, apărați de moții conduși de Avram Iancu. Moții au obținut o importantă victorie la Mărișel, în ziua de 19/31 ianuarie, împotriva unui detașament de 600 de soldați unguri. În aceeași zi a fost ocupat Hălmagiul, după o ciocnire între trupa maiorului ungur Beke Jozsef compusă din 3.500 secui care dispunea de șase tunuri și lăncierii și pușcașii români conduși de Ioan Buteanu.

1854: S-a născut matematicianul David Emmanuel, considerat întemeietor al şcolii matematice moderne din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1936; (m. 1941). A fost președintele primului congres de matematică desfășurat în România. Cercetările sale au avut ca obiectiv principal teoria funcțiilor eliptice.

A studiat la Paris cu o bursă, în perioada 1873–1879 și a urmat cursurile de matematici superioare la Facultatea de Științe și la École Pratique des Hautes Études.

În 1879 a luat doctoratul la Sorbona cu teza Étude des intégrales abéliennes de troisième espèce, devenind astfel al doilea român, după Spiru Haret, Doctor în Matematici la Sorbona.

A fost profesor la Catedra de Algebră și Geometrie Analitică la Facultatea de Științe din București, la Școala Specială de Artilerie și Geniu, la facultatea de Științe a Universității din București, unde a ținut primele cursuri de Teoria grupurilor și de Teoria lui Galois.

1885: Prin Decretul regal nr. 228/31 ianuarie 1885, Vasile Alecsandri  a fost numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Paris.

1895 : S-a născut la Galați, soprana de talie internațională Margareta Metaxa; d.9 octombrie 1977, București.

A studiat muzica cu maestrul Teodor Teodorescu, dirijor al Corului Episcopiei (Corul Municipal al Galațiului) și cu Poplasky, un apreciat profesor de pian din Galați. A urmat Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București, unde a avut-o profesoară pe Carlota Leria – admisă în 1915, a întrerupt studiile din cauza primului război mondial, continuându-le cu Elena Teodorini, Elena Drăgulinescu Stinghe și soprana rusă Lydia Lipowska, absolvind în 1923. A făcut o călătorie de studii în Italia, unde s-a pregătit cu Linda Brambilla și Paul Antonio (1927). A făcut parte din Corul Episcopiei Galați, condus de Teodor Teodorescu.

A fost solistă la renumitul cor Mitropolitan din Iași, fiind remarcată de Alexandru Mavrodi, director al Direcției Generale a Teatrelor, care a cooptat-o în grupul de artiști care punea la Iași bazele unei trupe de operă sub titulatura Societatea Română de Operă, sâmburele viitoarei Opere de Stat. A fost membră fondatoare și, ulterior, solistă a Operei Române.

A participat la concerte în folosul Crucii Roșii organizate la Galați și Brăila, împreună cu baritonul Grigore Maggiari (1918), a fost angajată la Societatea lirică Opera Română din București, a participat la manifestările muzicale ale Societății Cântarea României, a cântat în spectacolul de deschidere a stagiunii Operei Române, în opera „Walkiria” de Richard Wagner, în regia lui Max Haas (8 noiembrie 1923). A cântat la La Scala din Milano în rolul Gilda din Rigoletto, apoi la Treviso și Pisa, unde a avut un impresionant succes. Angajată ca soprană a Operei Române, a avut o carieră impresionantă până la pensionare (1929–1948). A primit Ordinul Meritul Cultural cl.I (1943).

1920: Se inaugurează la Cluj, prin decretul regal nr. 4.090/12 septembrie 1919Universitatea românească.

Drept urmare, Universitatea „Franz Joseph” a fost transformată în Universitatea „Regele Ferdinand I”, activitatea sa fiind deschisă de Consiliul Dirigent al Ardealului în prezența Regelui Ferdinand I al României unite și al Reginei Maria.Regele Ferdinand I a donat suma de 400.000 lei din propria avere pentru înființarea Institutului de Istorie Națională. .

1926: S-a născut Dominic Stanca, poet, prozator, dramaturg, traducător şi actor; soţul regizoarei Sorana Coroamă;(m. 1976).

1929: S-a născut prozatorul şi eseistul Constantin Mateescu.

  1937: S-a născut la Vărșand, Arad, poetul Mircea Micu, prozator şi publicist; (m. 2010).

A absolvit Institutul pedagogic din Timisoara, după care a lucrat ca redactor la Studioul de radioficare din Arad, profesor suplinitor la Scoala de surzi din Siria (1957-l967), functionar la Fondul Literar (1968-l972), apoi la Asociația Scriitorilor din București.

Debutează în Scrisul bănățean în 1955 și editorial cu volumul de poezii Izvorul (1962).

A fost autor a peste 35 de volume de proză, versuri, memorialistică, laureat al premiilor literare pentru proză, poezie și dramaturgie al Asociației Scriitorilor din București și al Academiei Române și președintele Fundației Internaționale pentru cultură, artă și morală civică „Mihai Eminescu”.

A scris si o piesa de teatru, ” Avram Iancu”reprezentata pe scena Teatrului National din Cluj-Napoca (1978) și a fost autorul volumului de poezii: Izvorul (1962), Frumusetile zilnice (1967), Noptile risipitorului (1969), Teama de oglinzi (1971), Vinatoarea de seara (1975), Murind pentru prima oara (1980), Cu inima in palma (1981), Poeme pentru Mama (1984), si al romanului Patima (1972), inclus alaturi de Umbra in Semnul sarpelui (1974). Proza in traditia slaviciana, cu o potentare a atmosferei si misterului.

1937: S-a născut la Bucurști, actorul român de teatru și film, Marin Moraru; (m.21 august 2016, București).

A jucat pe scenă la Teatrul Tineretului, Teatrul de Comedie, Teatrul „Bulandra”, Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, a fost conferențiar universitar la IATC București. 

Din anul 2002 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București (1971–1974). A fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce, distins cu Premiul Gopo (2009) al Asociației pentru promovarea Filmului Românesc, pentru întreaga carieră, Premiul de Excelență al Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF 2015 pentru întreaga activitate.

1938 : S-a născut la Cluj, actrița de teatru și film  Lucia Mureșan; d.12 iulie 2010, Cluj.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1958, la secția Arta actorului, sub îndrumarea Irinei Răchițeanu. A fost repartizată împreună cu întreaga promoție la Teatrul tineretului de la Piatra Neamț.

A jucat și în producții de teatru televizat și radiofonic, fiind timp de mulți ani o voce inconfundabila a emisiunii Teleenciclopedia, difuzată de Televiziunea Română. A devenit Doctor în Teatru, cu teza Rolul cuvântului în realizarea imaginii scenice – orice glas ascultă glas

A jucat la Teatrul Național din Cluj, Teatrul „Nottara” din București. Cariera sa a însumat peste o sută de spectacole de teatru și înregistrări de teatru radiofonic și de televiziune și în jur de cincisprezece producții cinematografice.

Acestora se adaugă activitatea ca realizatoare de emisiuni radiofonice și televizate, de profesoară la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Universitatea Hyperion, Universitatea Ecologică.

1953: S-a născut la Iași, muzicianul Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, compozitor, instrumentist (baterist) şi orchestrator. A fost parte din trupele „Roşu şi Negru” şi „Phoenix”, iar apoi şi-a creat propriile formaţii şi proiecte muzicale, abordând genuri muzicale diverse – de la rock la jazz, de la etno la balcano, de la pop la rock simfonic.

1955: S-a născut jucătoarea de tenis de câmp Virginia Ruzici, câştigătoare a turneului de la Roland Gaross în 1978; stabilită în Franţa.

Imagini pentru Virginia Ruzici,photos

A devenit jucătoare profesionistă în 1975. În cariera sa, a câștigat 14 titluri la simplu, incluzând unul de Grand Slam. 

În 1978, a învins-o la Roland Garros (Paris), pe câștigătoarea din 1977, Mima Jaušovec, cu scorul de 6-2, 6-2. În același turneu a câștigat și la dublu cu Mima Jaušovec. În 1979 s-a calificat din nou în finala turneului de dublu mixt de la Roland Garros, de data asta alături de Ion Țiriac, fiind învinși de Wendy Turnbull și Bob Hewitt. În anul următor, a ajuns pentru a doua oară în finala turneului de simplu de la Roland Garros, pierzând în fața americancei Chris Evert. S-a retras din cariera sportivă în anul 1987, fiind antrenoare de tenis și comentator sportiv. Până în 2022 a fost managerul jucătoarei Simona Halep și comentator sportiv la postul Eurosport.

1964: Guvernele român şi suedez au hotărât  ridicarea legaţiile lor de la Bucureşti şi Stockholm la rangul de ambasade. Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări fuseseră stabilite, la rang de legaţie, în data de 19 martie 1916.

1967: România și Republica Federala Germania au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă, ţara noastră fiind, după URSS, primul stat din blocul comunist care a stabilit relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, cu R. F. Germania.

1976: S-a născut la Craiova, pianista Ana Mirabela Dina, stabilită în Germania.

In septembrie 1999 Ana Mirabela Dina câstiga in Buenos Aires Premiul I la primul »Concurso internacional de piano Martha Argerich«.

Ana Mirabela Dina

A fost cadru universitar al „Hochschule für Musik und Tanz” din Köln (2007 – 2017).

Din octombrie 2017 a fost numită profesor de pian la Hochschule für Musik Würzburg, Bavaria.

1980: A murit la București, poetul Valeriu Bucuroiu, profesor, epigramist și traducător; (n. 17 iunie 1934, Cărpiniștea–Beceni, Buzău).

Valeriu bucuroiu. Cumpara ieftin, pret bun

  1985: A murit la București, Mihai Zavergiu, medic român cu o bogată activitate ştiinţifică în domeniul medicinei social-preventive şi prozator (a debutat în anul 1923, sub pseudonimul Marcel Olin); (n.21 martie 1894, Oltina, Constanța).

AUTOMASAJ GIMNASTICA PRESOPUNCTURA-MIHAIL ZAVERGIU-THEODORU 1990

 1987: A decedat la București, prozatorul Nicolae Velea, redactor la Gazeta literară; (n.13 aprilie 1936, Cepari, Argeș).

1990: A murit la București, regizorul de film şi scenaristul Alexandru Tatos.

Alexandru (Sandu) Tatos, s-a născut pe 9.03.1937 la București. A absolvit Secția de Regie Teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1969, la clasa prof. Radu Penciulescu, asistent Mihai Dimiu.În 1971 montează două piese de commedia dell arte, „Nebunia lui Pantalone” și „Farsa lui Pathelin”, ptr. „Televiziunea Română”.

Începand din 1973, se alătură de colegul și prietenul său, regizorul de film Dan Pița, cu care filmează primele 6 episoade din primul serial TV „August în Flăcări” (TV)(1974). 

Cel mai bun film al său este considerat „Secvențe”, din 1982, care se ocupă, în 3 episoade, cu viața unei echipe de filmare, dintre care regizorul este jucat de Tatos însuși, care anticipează parcă „noul film românesc”, ce avea sa vină peste 18 ani…

A reușit să facă 9 filme, dintre care ultimul, „Cine are Dreptate” (1990), pe un scenariu de Paul Everac, cu Oana Pellea, a ramas neterminat.

A ținut un jurnal, ceea ce era foarte periculos, la timpurile acelea, în care dezvăluie multe detalii din viața de zi cu zi, frica de a nu rata și față de concurența colegilor, („frustul minimalist” al lui Mircea Daneliuc, „oniricul” și „estetul” Dan Pița), lupta zilnică cu toate cele, dar și cu sistemul comunist, cu cenzura etc., publicat postum sub titlul „Pagini de Jurnal”, 1994, Editura „Albatros”.

A murit la 31 ianuarie 1990 la București, la 53 de ani, la numai o lună după „Revoluție”, după căderea sistemului atât de urât de el, schimbare ce și-a dorit-o în toți anii, răpus de o boală cruntă (abces pulmonar), care i-a curmat viața…

2003: A murit  scriitorul  și epigramistul român Nicolae Fulga; (n. 1935).

A scris printre multe alte epigrame, intre care pe aceasta:

“Echipa de dansuri a Poliţiei

Joacă bine, meritoriu,
Sună bine şi arcuşul.
Şi-au mărit şi repertoriu’
Cu… bătuta şi căluşul.”

2004: A murit Ion Barnea, arheolog şi istoric de artă bisericească; studii de arheologie paleocreştină în România şi bizantinologie; membru de onoare al Academiei Române din 1999; (n. 1913).

2008: A murit teatrologul şi eseistul Virgil Brădăţeanu;  (n. 1927).

  2008: A murit regizorul Cristian Munteanu; regizor artistic la Radiodifuziunea Română din 1962; după decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a Redacţiei Emisiunilor Culturale. Peste o mie de piese de teatru radiofonic aflate în fonoteca Radioului poartă semnătura lui; (n. 1936).

  2009: A murit inginerul Virgiliu N. Constantinescu. A avut o bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de muncă de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; a fost membru titular al Academiei Române din 1991 şi preşedintele al acestui for între anii 1994-1998.

2011: A decedat Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maranuresului, ÎPS Bartolomeu Anania; (n. 18 martie 1921).

  Î.P.S. Bartolomeu (numele de mirean: Valeriu Anania), a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului (din 1993) şi mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (întronizat la 25.III.2006)

Teolog, dramaturg, poet şi traducător de renume, a fost  membru de onoare al Academiei Române din 2010 ; (n. 1921).

2013: A murit filozoful şi profesorul Titus Raveica, primul preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1992-1996); (n. 1935).

Titus Raveica, primul preşedinte al CNA, a murit

 Strălucit profesor universitar, doctor la Catedra de Filosofie a Universităţii din Iaşi, important om de cultură, Raveica rămâne un reper important în istoria CNA”. S-a născut pe 29 august 1935, în satul Şcheia, comuna Grajduri, care aparţinea atunci de judeţul Vaslui (în prezent judeţul Iaşi), se arată pe site-ul Bibliotecii Judeţene din Vaslui.

A absolvit Şcoala Medie de Comerţ şi Cooperaţie din Vaslui (1949 – 1953), după care s-a orientat spre ştiinţele filosofice şi s-a înscris la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. După terminarea facultăţii, în anul 1958, s-a întors la Universitatea ieşeană Alma Mater Iassiens, unde s-a afirmat, timp de 40 de ani, ca profesor.

A urcat toate treptele ierarhiei universitare, până la profesor universitar, doctor la Catedra de Filosofie, şef de catedră, secretar ştiinţific al Facultăţii de Filosofie. În perioada 1990 – 1992 a fost senator, pe listele FSN, funcţie din care a demisionat în 1992. Totodată, între anii 1992 şi 1996, Titus Raveica a fost preşedinte al CNA.

În anul 1997 a revenit la Catedra de la Facultatea de Filosofie din Iaşi.

Titus Raveica este autorul volumelor „Giordano Bruno” (1974), „Eseuri filosofice” (1975), „Istoria filosofiei moderne”, 2 vol. (1975), „Figuri şi crochiuri” (1975), „Memoria amfiteatrelor” (1994).l preşedinte al instituţiei (între anii 1992 şi 1996).

2014: A decedat soprana Victoria Drăgănescu-Zimţea.

Născută la 5 mai 1929 la Bucureşti, a urmat Conservatorul din Bucureşti unde a avut profesori iluştri: Livia Vrăbiescu-Vaţianu (canto), Jean Rânzescu şi Jean Bobescu (operă), Ion Dumitrescu (armonie), Ioan D.Chirescu (teorie-solfegiu), Zeno Vancea (istoria muzicii).

Din 1959 până în 1969 a fost solista Operei Naţionale Bucureşti.

După 1969 şi-a desfăşurat activitatea în Germania şi Italia: Opera din Innsbruck, Teatrul de Stat din Saarbrücken, Teatrul de Stat Gärtnerplatz din München, Teatrul de Stat din Kassel, Şcoala de Canto Madrigaliste din Palermo.

Repertoriul său a cuprins roluri precum Medeea de Cherubini, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat de Mozart, La serva padrona de Pergolesi, Fidelio de Beethoven, Cavalleria rusticana de Mascagni, Dama de pică, Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Boema, Tosca de Puccini, Olandezul zburător, Tannhauser, Lohengrin de Wagner, Cavalerul rozelor, Electra de Strauss.

2022: A decedat cunoscutul jurnalist român Teofil Octavian Cepraga, un apreciat  realizator de emisiuni la Departamentul de emisiuni informative al TVR; (n. 12 martie 1946, Brașov).

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Wikipedia;
  5. http://www.worldwideromania.com;
  6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  8. Rador.ro;
  9. V. Cosma: Interpreţi din România, Lexicon, vol I, pag 247);
  10. Historia.ro.

31/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: