ZIUA DE 7 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 7 martie în istoria noastră

1395: Domnul muntean Mircea cel Bătrân și regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, au încheiat la Brașov un tratat de cooperare militară antiotomană, în condiții de egalitate.

A fost primul tratat de alianță românescă anti-otomană si era îndreptat “împotriva acelor vrăjmaşi cumpliţi, vicleni şi neîmpăcaţi duşmani ai noştri, care sunt turcii”.

Tratatul stabilea scopul, strategia și acţiunile comune contra otomanilor.

Foto: Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418) a fost domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418.

Mircea a devenit vasalul regelui ungar, care i-a recunoscut ca feude ducatele Făgăraș, Amlaș și Banatul de Severin și în plus i-a acordat castelul Bran și domeniul Bologa cu 18 sate,„sub fide et iuramento nostris et baronum nostrorum, per nos prius debite prestitis” (sub credința și jurământul nostru și al boierilor noștri, prestat de noi mai înainte, după cum se cuvine).

Cu toate că jurământul de credință nu s-a păstrat până în zilele noastre, aluzii la existența acestuia se regăsesc în tratatul militar între cele două țări, încheiat la Brașov în data de 7 martie 1395.

Foto: Sigismund de Luxemburg (n. 14 februarie 1368, Nürnberg – d. 9 decembrie 1437, Znaim, Moravia, azi Republica Cehă). Regele maghiar se obliga să-l sprijine pe Mircea  în cazul în care ar fi fost atacat de turci.

În toate orașele și cetățile cucerite de la turci urmau să fie puse garnizoane ale lui Mircea, dublate de cele ale lui Sigismund.

Mircea cel Bătrân se angaja: “ca ori de câte ori de acum înainte regele maghiar va merge cu oştirea să împotriva aşa-zişilor turci sau împotriva unor părtaşi ai lor atunci tot cu oştirea, oamenii şi toată puterea noastră să fim datori a merge cu dânsul de asemenea noi înşine împotriva acelora”.

Dacă însă regele nu ar fi venit în persoană şi ar fi trimis doar oştirea, Mircea urma să procedeze la fel ca un egal al regelui, angajându-se să asigure liberă trecere precum şi hrană necesară, contra cost, oştirii regale ce va merge în părţile lui Dobrotici sau în orice alte locuri.

În scurt timp, la 20 mai 1395 s-a încheiat și un tratat între Țara Românească și Principatul Transilvania, practic, Mircea devenind membru al Alianței antiotomane.

1441:  Iancu de Hunedoara (1407-1456) devenea voievod al Transilvaniei, în paralel cu funcţiile de comite al Timişoarei şi ban al Severinului.

În această triplă calitate, dar şi ca guvernator (regent) al Ungariei (din 1446), a dus o îndelungată luptă împotriva expansiunii otomane, obţinând victorii de prestigiu.

Ioan de Hunedoara, alternativ Ioan (Ion) Huniade, Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin (n. ca. 1387 – d. 1456)  a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin al Ungariei.Apărător al creştinătăţii contra otomanilor, Iancu de Hunedoara, a fost învins la Varna (1444) şi Kossovopolje (1448), dar a reuşit să-l învingă pe Mehmed al II-lea Cuceritorul la Belgrad (1456).

1471:  Ştefan cel Mare a învins la Soci, lângă Râmnicu Sărat, oastea domnului muntean Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeş.

 Ștefan cel Mare (Ștefan al III-lea) (n. 1433, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei.

Fără declaraţie de război, Ştefan a atacat Ţara Românească, la 7 martie 1471, incepând astfel un „ război cu Radul voievod la Soci” (Cronicile slavo-române).

Oștile lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș și domnul Moldovei și cele ale lui Ștefan cel Mare, s-au ciocnit pentru cetatea Chilia.

Despre localizarea bătăliei au existat opinii diferite – fie în Ţara Românească, fie în Moldova –, dar în ultima vreme, cei mai mulţi istorici sunt de părere că Socii se aflau în judeţul Râmnicu Sărat, la graniţa dintre cele două state (aşa cum a demonstrat istoricul Constantin C. Giurescu).

Confruntarea a fost puternică, moldovenii au „ucis dintre dânșii [munteni] mulțime mare. Și toate steagurile lui au fost luate și schiptrul cel mare al lui Radul voievod a fost luat. Și mulți viteji au fost prinși atunci, care au și fost tăiați. A lăsat vii numai pe doi boieri mari, Mircea comis și Stan logofăt” [Cronicile slavo-române].

Confruntarea a fost puternică, moldovenii au „ucis dintre dânşii [munteni] mulţime mare. Şi toate steagurile lui au fost luate şi schiptrul cel mare al lui Radul voievod a fost luat. Şi mulţi viteji au fost prinşi atunci, care au şi fost tăiaţi. A lăsat vii numai pe doi boieri mari, Mircea comis şi Stan logofăt” (Ibidem).

Moldovenii s-au întors încărcaţi de prăzi şi cu 17.000 de robi ţigani. La 13 iulie 1471 , domnul moldovean scrie suzeranului său polon, la Cameniţa, relatându-i faptele şi anunţându-l că Radu a construit o fortificaţie la hotarul cu Moldova. Îi cere totodată să medieze pax vera et concordia între cei doi.

Foto: Radu cel Frumos (cca. 1437/1439 – ianuarie 1475) a fost domn al Țării Românești de patru ori (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475).

Radu cel Frumos construise o cetate pe cursul inferior al Siretului – Crăciuna , în apropiere de vărsarea Buzăului, pentru a preîntâmpina noi atacuri şi ca sprijin în vederea recuceririi Chiliei.

După incursiunea domnului moldovean, concretizată în arderea Brăilei, Târgului de Floci şi a ţinutului Ialomiţei, Cazimir IV (1447 – 1492), regele Poloniei, care se temea „ca nu cumva Basarab [Radu cel Frumos] să năvălească fără veste asupra lui [Ştefan cel Mare] cu ajutor turcesc” (Jan Długosz), încearcă o mediere, dar fără nici un rezultat.

Prevăzând că va avea în curând de luptat cu turcii, Ștefan dorea să aibă un domn prieten în Țara Românească, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos.

În noiembrie 1473, Ștefan cucerește cetatea Dâmboviței de la București, și pune în scaunul Țării Românești pe aliatul său, Laiotă Basarab.

1608: După abdicarea lui Sigismund Rákóczi din 5 martie 1608, Gabriel Báthory este numit de Dieta de la Cluj Principe al Transilvaniei.

Foto: Gabriel Báthory (Gábor Báthory; 15 august 1589 – 27 octombrie 1613), a fost principe al Transilvaniei între 7 martie 1608–22 octombrie 1613. A fost ultimul principe din familia Báthory.

Timpul domniei sale a fost caracterizat de instabilitate permanentă. Prin guvernare agresivă și atitudine imorală și-a făcut mulți dușmani în rândul nobilimii ardelene.

Odată cu ocuparea orașului liber Sibiu și-a atras și împotrivirea națiunii săsești. Din cauza războaielor pornite împotriva Țării Românești a stârnit mânia Porții Otomane. Gabriel Bethlen, care l-a susținut la început și l-a ajutat în obținerea domniei, a pornit cu ajutor turcesc șimuntean împotriva lui.

Pentru a-și salva tronul, Gabriel Báthory a fost gata să predea Oradea turcilor, dar a fost asasinat chiar de proprii săi soldați.

1821: Oastea lui Tudor Vladimirescu, Adunarea norodului, a ocupat Slatina.

Steagul lui Tudor Vladimirescu

Pentru a asigura controlul asupra țării, pandurii au pornit în marș spre București. La 28 februarie/12 martie, două coloane ale armatei revoluționare au plecat spre capitală. Ele s-au unit la Slatina o săptămână mai târziu (7/19 martie).

Ostașii stăpânirii din tabăra de la Coțofeni (800 de arnăuți s-au alăturat pandurilor, ceea ce ridica efectivele lui Tudor la aproximativ 8.000 de oameni, 2.000 călăreți și 6.000 pedeștri.

S-a pornit din nou în marș către capitală, cu asigurarea flancurilor și a unor trupe de ariergardă și avangardă pe itinerarul Slatina–Șerbănești (Olt)–Tecuci (Teleorman)–Vadu Lat (Girgiu) pe 10/22 martie.

1845: A murit  dramaturgul și poetul român Constantin Faca; (n. 1800).

Se tragea dintr-o familie de boieri mijlocii de origine greceasca, fiind fiul lui Ioan (sau Constantin) Faca, clucer, si al Mariei (n. Hrisoscoleo).

  Studiaza acasa si, probabil, la Acad. Greceasca de la Magureanu. Până să primească rangul de clucer (1844), fusese, cu 10 ani mai înainte, vtori-postelnic, apoi paharnic. A fost deputat în Obşteasca Adunare a ţării (1838), prezident al Tribunalului de Comerţ din Bucureşti (1842) şi, un an după aceea, procuror la înaltul Divan. A fost membru in Obsteasca Adunare (1838), presedinte al Tribunalului de Comert din Bucuresti (1842), procuror la inaltul Divan (1843).

Desi inrudit cu domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica, se numara printre opozanti, avind vederi liberale. Prieten cu Anton Pann, apropiat si de cercul lui Heliade-Radulescu, a fost membru al Soc. Filarmonice si un sustinator convins al teatrului romanesc.

I. Heliade-Radulescu, ii  editeaza lucrarile in 1860. Constantin Faca a lasat doar citeva fabule si poezii satirice (Vulpea, Ministrul, Blestemul lumii) lipsite de vigoare, dar nu si de duh.

Piesa Comodia vremii, cunoscuta si cu titlul Franţuzite, scrisa în 1833 şi jucată în 1835 de elevii Şcolii de Mimica si Declamaţie a Societăţii Filarmonice, se numară printre textele de debut ale dramaturgiei pasoptiste.

1847: S-a născut in localitatea Blejoi, jud.Prahova, compozitorul și violoncelistul Constantin Dimitrescu; (d. 9.05.1928).

A scris piese pentru violoncel si pian  („Dans țărănesc”, „Serenada română”, etc.), șapte cvartete pentru coarde, concerte pentru violoncel și muzică de scenă.

A  fost unul dintre principalii promotori ai muzicii de cameră în România.

1856: A fost înființată Facultatea de Drept la Iași,in Principatul  Moldova, prima facultate a viitoarei Universităţi din Iaşi

La 7 martie 1856 (24 februarie 1856, stil vechi) a fost înființată Facultatea de drept la Iași, Moldova, prima facultate din cadrul viitoarei Universități Alexandru Ioan Cuza.

În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica în Moldova, acesta acordă o atenţie deosebită reorganizării învăţămîntului care se soldează cu activităţi concrete la nivelul celui mediu şi superior. În 1856 la Iaşi, Moldova sunt inaugurate primele facultăţi de Drept şi Filosofie. Un rol important în organizarea învăţămîntului în Moldova l-au avut învăţaţii dascăli ardeleni, Simion Bărnuţiu, August Trebonoi Laurian (Augustin Trifan), Florian Aaron, etc, care au găsit aici, după 1848, o ospitalitate binefăcătoare în condiţiile regimului absolutist din Transilvania.

Simion Bărnuţiu, în 1856, este numit profesor la Facultatea de Drept, unde ţine cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat şi public, de logică şi de psihologie.

 

1864: S-a născut Adolf Schullerus în localitatea Făgăraș, Principatul Transilvaniei), unul dintre cei mai renumiti intelectuali sasi ai timpului sau, lingvist, istoric, etnolog, folclorist, scriitor si teolog. Intre 1919-1926 a fost senator din partea Partidului German din România.

Tatal sau, Gustav Adolf Schullerus, a fost pastor evanghelic in Făgăraș.

Urmând exemplul lui Lazar Saineanu, Adolf Schullers a incercat, in perioada interbelica, sa ordoneze vastul material al prozei populare românești, indeosebi cel circumscris basmului, dupa tipologia lui Antti Aarne, în voga la vremea respectivă și a scris lucrări etnografice şi folclorice privind cultura populară a saşilor, folclorul românesc şi maghiar din Ardeal.

Adolf Schullerus a publicat o prima varianta a „Dictionarului dialectului sasesc din Transilvania” (Siebenburgisch-Sachsisches Worterbuch), care a aparut in 1908 la Straßburg, la editura Karl Trubner.

A fost deputat în primul parlament al României reîntregite; (m. 1928).

A fost autorul unor cercetări referitoare la începuturile saşilor din această provincie (bazate pe documente istorice şi elemente de lingvistică).

A publicat un dicţionar al graiurilor săseşti din Transilvania.

1869: Înființarea Partidului Național al Românilor din Transilvania.

După alipirea Transilvaniei la Ungaria în anul 1867, la Miercurea Sibiului, a avut loc o conferință națională a fruntașilor politici ai românilor transilvăneni (23–24 februarie/7–8 martie), în cursul căreia a fost întemeiat Partidul Național al Românilor din Transilvania. Programul politic al partidului a fost acela al pasivismului, de nerecunoaștere a integrării Marelui Principat al Transilvaniei în Ungaria.

Președinte al partidului a fost ales Ilie Măcelariu. La numai o lună (23 martie/3 aprilie), partidul a fost interzis de autorități, întrucât, potrivit prevederilor legii naționalităților, singura națiune existentă în Ungaria era cea maghiară, nici o naționalitate neavând dreptul să se constituie într-un „partid național”. La 12 mai 1881 a fuzionat cu Partidul Național al Românilor din Banat și Ungaria, în urma cărei fuziuni a rezultat Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria.

1887: Conferinţa Partidului Naţional Român de la Sibiu îl alege ca preşedinte al partidului pe George Bariţiu.

Alegerea lui George Barițiu ca președinte și a lui Ioan Slavici ca secretar al partidului consemnează victoria liniei politice a „tribuniștilor”.

S-a hotărât să se adopte în viitor tactica „pasivismului” pentru întregul partid (adică neparticiparea la alegeri nu numai în Transilvania, dar și în Banat și în părțile ungurene).

1893: S-a născut la Râmnicu Vâlcea,dirijorul și compozitorul de muzică laică și religioasă, Nicolae Oancea (d.4 mai 1974).A studiat la Conservatorul din București cu reputații muzicieni Dimitrie Georgescu Kiriac, Ion Nonna Otescu, Alfonso Castaldi, Constantin Dimitrescu și cu I. D.Ștephănescu.

 A fost profesor de muzică la Alba Iulia, fondatorul și dirijorul Reuniunii române de muzică și cântări „Gheorghe Dima” din Sibiu (1921–1932), apoi al Coralei Catedralei Patriarhale (1932–1940). A fost profesor de muzică la Liceele „Gheorghe Lazăr” și „Gheorge Șincai”.

A fondat și dirijat Corul Institutorilor din București, a fost profesor de Teorie-solfegii și director al Conservatorului Astra din București. A cules folclor, a susținut conferințe, concerte-lecții; a întreprins turnee artistice ca dirijor și compozitor în țară și peste hotare.

A compus muzică corală laică și religioasp, precum și muzică de teatru.

1907: În 22 februarie/7 martie 1907, peste 2.000 de țărani răsculați au pătruns în Botoșani, și au angajat ciocniri sângeroase cu armata.

1919: La Tarutino, in Republica Democratică Moldovenească, şi-a desfăşurat lucrările Congresului Nemţilor din Basarabia, care au votat unirea necondiţionată la România.

1931: A încetat din viață la Berlin, în Germania, regizorul, producătorul și scenaristul german din epoca filmului mut originar din România, Lupu Pick (n.2 ianuarie 1886, Iași).

 1939: In România se constituie  un guvern prezidat de Armand Călinescu; (7 martie – 21 septembrie 1939).Preluarea mandatului intervenea într-un moment de maximă încordare pe scena internațională, când s-a destrămat Cehoslovacia, iar trupele naziste au ocupat Boemia și Moravia.

În fața amenințărilor tot mai realiste de schimbare prin forță a status-quo-ului în Europa de Est și de Sud-Est, Marea Britanie și Franța au decis să acorde garanții pentru independență Greciei și României, dar nu pentru integritatea teritorială. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Guvernul Armand Călinescu, a decis „observarea strictă a regulilor neutralității stabilite prin convențiile internaționale față de beligeranții actualului conflict”.

1939: A murit chimistul Gheorghe Gh. Longinescu; contribuţii în domeniul chimiei analitice şi fizice; împreună cu matematicianul Gheorghe Ţiţeica a întemeiat revista „Natura”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1869).

1940: S-a născut arhidiaconul Jean Lupu, dirijor de cor, compozitor şi profesor; iniţiatorul, dirijorul (până în 2015) și directorul Corului de copii şi tineret „Symbol” al Patriarhiei Române.

  1941: S-a născut publicistul Radu Pascal, membru fondator al revistei de politică externă „Lumea” (1963); (m. 1996).

1942: A murit la București,Nina Arbore, pictor, grafician român (n. 8 octombrie 1889 la Tecuci, Galați).

În anul 1906 se înscrie și urmează cursurile Academiei de Pictură din Munchen unde studiază cu expresioniștii germani Friedrich Fehr, Angelo Jank și Karl Schmidt-Rottluff.

A urmat de asemenea cursurile profesorilor – creatori de referință în epocă, Wilhelm von Debschitz și Albert Weisgerber, dupa care făcut studii  la Paris în atelierul-școala al lui Henri Matisse, in  ultima promoție.

Mottoul dupa care lucra: „Urăsc tot ce-i vulgar și insistent, caut măreție și seriozitate clasică”.

Debutează cu trei lucrări: Pălăria verde, Portret, Un bătrân, la Salonul Oficial al Artiștilor în Viață, București, 1912.

A executat mpreuna cu pictorii basarabeni V. Manoli, I. Filatiev și V. Ivanov, în frescă, tempera și mozaic/ulei, lucrările monumentale la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena, Constanța (1936-1937), și la Biserica Sf. Ilie Tesviteanul, Sinaia (1938-1939), acestea constituind un prinos înnoitor, neo-bizantin, marcat de originalitate pentru atare gen de creație din prima jumătate a secolului al XX-lea – în primul rând prin amplificarea rolului tandemului: componente grafice și cele cromatice.

1945: O Conferință a conducătorilor comuniști, români și ruși, a avut loc la București, la 7 martie în cadrul căreia a fost prezentat un Plan de comunizare a României.

Informații asupra acestui plan au fost transmise de un agent al Oficiului de Servicii Strategice, la 27 martie: „Se atrage atenția asupra evaluării F.O. Sursa care a furnizat această informație este neverificată, iar reprezentanții noștri în zonă nu au putut până acum să o verifice.

1. Sursa afirmă că comunizarea României urmează să fie realizată într-un plan de 3 ani și dezvoltarea instituțiilor comuniste prin două planuri, fiecare de cinci ani.

2. O Conferință a conducătorilor comuniști, români și ruși, a avut loc la București, la 7 martie în cadrul căreia un plan a fost prezentat în fața grupului de către Evgheni Suhalov, reprezentantul Comitetului, care a spus că vine de la Gheorghei Dimitrov, conducătorul Comitetului. Erau prezenți: Ana Pauker, Constantin Doncea din Comitetul Central Comunist român, Constantin Pârvulescu, secretar al Comitetului Central comunist român.

3. Sursa nu a putut obține un exemplar, dar el dă punctele importante ale planului de 3 ani din memorie. (A) Desăvârșirea reformei agrare prin confiscarea marilor moșii și ruinarea moșierilor. (B) Desființarea armatei în forma ei actuală și crearea unei armate noi din diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Avram Iancu” (ultima este încă în Rusia) ca și din toți ofițerii care activează acum pe teritoriul sovietic. (C) Lichidarea tuturor băncilor prin atacuri împotriva Partidului Național-Liberal, ai cărui membri sunt proprietarii celor mai multe dintre ele. (D) Micile gospodării țărănești trebuie desființate pentru a-i lipsi pe țăranii mici proprietari de pământ, de mașini și vite. Aceasta va deschide calea spre absorbirea lor în sistemul colectivist. (E) Abdicarea regelui și exilul familiei regale. (F) Suprimarea treptată a firmelor de import-export, care fac afaceri cu SUA, Marea Britanie și îndreptarea exportului României spre Uniunea Sovietică și țările de sub dominația sovietică. (G) Suprimarea partidelor istorice, prin arestarea, uciderea și răpirea membrilor lor. (H) Crearea unei organizații de poliție, întemeiată pe o „miliție populară” de tipul NKVD. (I) Îndreptarea populației rurale spre industrie. Dezvoltarea întreprinderilor de industrie în România. (J) Nici unui străin, cu excepția celor din țările de sub influență sovietică nu i se va permite intrarea în România.

4. Detaliile celor două planuri pe 5 ani vor fi date Anei Pauker în decurs de o lună” (Arhivele Naționale Washington, D.C., RG 226, Record of the Office Strategic Service).

1951: In Procesul verbal Nr. 10 al sedinței din 7 martie 1951  a Academiei Române, Secțiunea de Stiința Limbii Literatură și Arte, prezidată de  Acad. M.Sadoveanu, la care au  participat: Acad. Gh. Călinescu, I. Iordan, Camil Petrescu, Al.Rosetti, Al.Toma, G. Oprescu, Jean Al. Steriadi, V. Eftimiu și tov. Geo Bogza, Prof. Al. Graur, Prof. I. Jalea, I. Panaitescu-Parpessicius și K.H. Zambaccian, dar si-au scuzat absența Acad. Gala Galaction și Lucian Grigorescu, sedinta care a fost convocata  în urma ofertei sculptorului român  Constantin Brancusi de a lăsa moșternire Statului Roman circa 200 de lucrari și atelierul sau din Impasse Ronsin no. 10.

Foto: Brancuşi în atelierul său parizian

Printre luarile de pozitie exprimate in acea sedinta s-a remarcat cea a Acad. Prof. Graur care s-a pronuntat  impotriva acceptarii în Muzeul de Artă al R.P.R a operelor sculptorului Brâncuși, în jurul căruia se grupează antidemocrații în artă.

În Procesul-verbal al Academiei Republicii Populare Române, din 7 martie 1951, s-a constatat că „Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că nu se exprimă prin mijloacele caracteristice acestei arte” (G. Călinescu), „datele și faptele […] arată că Brâncuși, o figură mai puțin cunoscută, arată lipsa de sinceritate […] sub influența unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul și cubismul, a devenit formalist, chiar cînd folosește elemente din arta populară, speculînd prin mijloace bizare gusturile morbide ale societății burgheze“ (G. Oprescu), iar Tov. prof. Graur este „împotriva acceptării în Muzeul de Artă al RPR a operelor sculptorului Brâncuși, în jurul căruia se grupează antidemocrații în artă“.

Asa se face ca a fost respinsa oferta lui Brancusi și astfel o importantă parte a moștenirii genialului sculptor  a ajuns în proprietatea statului francez.

Ce a putut face propaganda comunista  din academicieni, din Academie și din arte, vedem abia acum,cand „omul nou” s-a făcut praf, iar „viitorul luminos” din anii comunismului s-a întunecat demult; Citiți Mai mult

1954: S-a născut la Petroșani, cântăreața de muzică ușoară Gina Pătrașcu, câștigătoarea trofeului Steaua fără nume și a premiului I la interpretare la Festivalul de la Mamaia (1983).

A câștigat trofeul Steaua fără nume și premiul I la interpretare la Festivalul de la Mamaia (1983) și a avut în palmares peste 400 de emisiuni de televiziune și 200 de melodii înregistrate.

Din anul 1999 s-a stabilit în orășelul Gummersbach, din apropiere de Koln, Germania.

Este director artistic al Asociației Culturale România, al cărei director general este actualul său soț, Ștefan Toma.

În anul 1999 s-a stabilit în orășelul Gummersbach, din apropiere de Koln, Germania.

Este director artistic al Asociației Culturale România, al cărei director general este actualul său soț, Ștefan Toma.

1955: S-a încheiat starea de război dintre România şi Germania, declarată la 24 august 1944.
România a fost, după URSS, prima ţară din blocul comunist care a stabilit relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, cu R.F.Germania, la 31 ianuarie 1967.

1965: S-a născut Dan Teodorescu, compozitor, textier şi cântăreţ de muzică uşoară; membru fondator al formaţiei „Taxi”.

1977: A murit poetul, eseistul, muzicologul și pianistul roman Virgil Gheorghiu (volume: „Marea vânătoare”, „Cântarea de faun”); (n. 22 martie 1903, Roman).

A urmat Conservatorul din București (1928-1930), își continuă studiile la Viena și la Schola Cantorum din Paris.

Debutează în literatură în 1925 cu volumul de poezii Cântările răsăritului, prefațat de Demostene Botez.

Între 1926 și 1928 ia parte la mișcarea de avangardă din Iași și – împreună cu Aurel Zaremba – editează revistele suprarealiste Prospect și XX-literatură contimporană.

Paralel cu cariera de muzicolog se desfășoară și cea de pianist, mai întâi în trio-ul Boniș (1932-1939) și, după război, la Filarmonica din București. Compune muzică vocal-simfonică și de cameră și este foarte activ ca cronicar muzical.

Cariera sa, împărțită între muzică și poezie, se intersectează cu avangarda în perioada aderării la gruparea din jurul revistei unu, din care este însă exclus pentru că publica și în alte reviste, ca Bilete de papagal (editată de Tudor Arghezi), Adevărul, Cuvântul liber. Volumele publicate după 1930 – Febre (1933), Marea vânătoare (1935), Tărâmul celălalt (1938), Pădurea adormită (1941) – nu se înscriu, propriu zis, pe coordonatele avangardei.

 1983: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Nicolae Brânzeu; (n. 1907).

1983: A încetat din viaţă Dumitru D. Panaitescu, eseist şi traducător, fiul criticului literar Perpessicius.

A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1938).  A fost doctor în litere (1974), cadru didactic universitar la Facultatea de litere din Bucureşti. A debutat la Revista Literară a Liceului Sf. Sava (1931); (n. 9/22 iunie 1915)

1996: Senatul României a ratificat un acord între NATO şi statele participante la Parteneriatul pentru Pace, privind statutul forţelor armate trimise să efectueze serviciul militar pe teritoriul unei alte ţări.

2001: Reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare au semnat Declaraţia politică privind aderarea României la NATO.

2002: A murit Alexandru Balaci, critic și istoric literar român, membru al Academiei Române.

S-a născut la 12 iunie 1916, în localitatea Aurora din județul Mehedinți.

 Alexandru Balaci a fost un italienist român, politician comunist, membru supleant al CC al PCR.

A fost  redactor-șef la ESPLA, vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, director al Bibliotecii române din Roma situată în fosta Accademia di Romania (Școala Română din Roma), între anii 1981-1990, profesor și șef de catedră la Facultatea de Litere din București, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și redactor-șef al revistei Viața românească.

S-a consacrat studiului culturii italiene, elaborând numeroase lucrări de referință și traducând din opera unor mari personalități ale ei.

A coordonat monumentală lucrare Istoria literaturii italiene și numeroase dicționare. A fost membru în numeroase academii, societăți europene și mondiale.

2004: A decedat Nicolae Cajal, medic microbiolog român de etnie evreiască, senator român, membru al Academiei Române (corespondent – din 1963 și titular – din 1990; (n. 1 octombrie 1919, București).

Specialist în inframicrobiologie, a avut valoroase  contribuţii în diagnosticul de laborator al virozelor, genetica virusurilor şi profilaxia unor viroze (vaccinul antirujiolos).

 În perioada 1994-2004 a îndeplinit funcția de președinte al Federației Comunităților Evreiești din România.

2004: A murit  medicul român Eugeniu Gh. Proca; (n.12 ianuarie  1927, Godeni, Arges).

A urmat cursurile Facultății de Medicină militară din București (1945-1949). După excluderea din Institutul militar, continuă studiile la Facultatea de Medicină din București (1951-1953). Deși șef de promoție, a lucrat ca medic într-o mină de cărbuni de pe Valea Trotușului.

În 1953 intră, prin concurs, la Spitalul Panduri. În 1957 și-a susținut teza de doctorat Insuficiența renală acută, iar în 1969 a obținut titlul de doctor docent. Până în 1965, când devine șeful Clinicii de urologie de la Fundeni, parcurge toate etapele didactice numai prin concurs.

Între 1963-1964 efectuează un stagiu la Institutul de urologie din Londra iar în 1967 efectuează cinci luni de stagiu la Boston, la Harvard.

În 1989, a reînființat Societatea Romană de Urologie (desființată în 1945), al cărui președinte a fost până în aprilie 1999, dovedindu-se un demn urmaș al profesorilor Herescu și Hortolomei; de asemenea, a reînființat Revista română de urologie.

A fost profesor de clinică chirurgicală urologică la Institutul de Medicină și Farmacie din București (din 1973); rector al Institutului de Medicină din București (1976-1978), ministru al sănătății (1978-1985). A fost elev al profesorului Th. Burghele, transferat la Fundeni după decesul profesorului Olănescu. A condus clinica Fundeni timp de 25 de ani, a avut o bogată activitate operatorie cunoscut ca un chirurg temerar, care a introdus în activitatea clinică tehnici noi.

Ca performanțe deosebite,realizarea primelor homo-transplante renale la om în România. 

A fost membru de onoare al Academiei Române, fondator al Societății Române de Urologie. A efectuat primele transplanturi renale din România. Membru al CC al PCR a fost ministrul sănătății în perioada 1978 – 1985.

A organizat primul Centru de hemodializă şi a efectuat primele transplanturi renale din România (1980);. A fost membru de onoare al Academiei Române din 1992.

 2010: A murit medicul Ioan Drăgan, considerat „părintele” medicinei sportive din România. A fost director al Centrului Naţional de Medicină Sportivă între anii1966-1986; el este cel care a pus bazele Agenţiei Naţionale Anti-Doping; (n. 1930).

  2014: A decedat compozitorul, teologul, dirijorul, bizantinologul şi profesorul Dragoş Alexandrescu; a fost redactor-şef la Biblioteca muzicală a Radiodifuziunii Române; (n. 1924).

2019: Primul laser de mare putere din România și cel mai puternic laser din Europa a reușit o premieră mondială: atingerea a 2×10.88 PW, reprezentând a zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ concentrată într-o rază de lumină, adică cea mai mare putere atinsă de omenire.

Laserul se află la Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri (CETAL), inaugurat la 21.X.2014, la sediul Institutului Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, din localitatea Măgurele, lângă București.

Proiectul a beneficiat de o finanțare de 311 milioane de euro fonduri europene, prin POSCCE 2007-2013 si Programul Operational Competitivitate 2014-2020.

2022: A decedat muzicologul și criticul muzical Luminița Vartolomei (Luminița Preda); n. 3 august 1945, București.

După absolvirea Conservatorului ”Ciprian Porumbescu” din București a lucrat ca redactor la Radiodifuziunea Română (1968-1973), apoi ca și Consultant artistic la Filarmonica ”George Enescu” (1973-1975). Ulterior a preluat poziția de Redactor principal la revista ”Contemporanul” (1975-1990).

După 1989 a condus revista ”Actualitatea Muzicală” (cea mai lungă perioadă din istoria acestei publicații, și anume două decenii), ca și, în efemera-i existență, revista ”Spectacolul Muzicii” (1995-1997).

Revista ”Actualitatea muzicală” Luminiței Vartolomei i se datorează existența singurei reviste de critică muzicală din România, ”Actualitatea muzicală”, pe care a fondat-o în 1990 la cererea conducerii de atunci a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (Pascal Bentoiu, Adrian Iorgulescu, Octavian Lazăr Cosma), alcătuindu-i echipa redacțională, stabilind coordonatele editoriale, invitând toate condeiele consacrate, ca și pe tinerii talentați în ale criticii muzicale, să scrie cronici, recenzii, reportaje, interviuri etc. Tot în perioada în care a fost redactor șef (1990-2001) au fost fondate și Premiile Revistei ”Actualitatea muzicală”, primele premii de muzicală oferite de presa din România.

A fost membru al Colegiului Criticilor Muzicali din cadrul Asociației oamenilor de Teatru și Muzică (A.T.M.), membru fondator al Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor – ajungând până în postura de Coordonator al Biroului Secției de muzicologie și critică muzicală a U.C.M.R. (2002-2010).

A fost distinsă cu numeroase premii, atât din partea Uniunii (triplă laureată), cât și din partea altor foruri culturale, inclusiv din partea Academiei Române. Premiiile UCMR pentru Critică muzicală în anii 1985, 1992 și 2001. Premiul Forumului Muzical Român.

I-a fost conferit și Ordinul ”Meritul Cultural”, clasa I-a.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/07/o-istorie-a-zilei-de-7-martie-video-4

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Mucenici Episcopi din Cherson; Sfantul Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului

Sfinții Mucenici Episcopi din Cherson

Sfinții Mucenici Episcopi Vasilevs, Efrem, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor si Elpidie au fost episcopi ai Chersonului, in ani diferiti. Toti au fost trimiși de catre Patriarhul Ierusalimului ca misionari in aceste tinuturi păgâne, ca sa aduca in ele lumina Evangheliei. Ei au luat mucenicia din mâinile unor necredincioși, evrei, greci și sciți.

Dupa ce Vasilevs va invia din morti pe copilul conducatorului din Cherson, va fi ucis de pagani. Dupa moartea lui, au venit in Cherson, episcopii Evghenie, Agatodor si Elpidie. Si acestia au fost ucisi de pagani, tot in ziua a saptea a lunii martie. Efrem a fost omorat prin decapitare.

Episcopul Eterie, cerand ajutor de la imparatul Constantin cel Mare, reuseste sa-i alunge pe pagani, dar este omorat pe in momentul in care mergea la Bizant sa-i multumeasca imparatului pentru ajutor.

Cand ultimul dintre ei, Sfantul Capiton, a fost uns episcop pentru scitii cei salbatici si primitivi, ei au cerut un semn de la sfant ca sa-l poata crede. Astfel, l-au pus sa intre intr-un cuptor de foc, zicandu-i ca vor crede doar daca va iesi viu din el.

Cu rugaciune fierbinte si credinta mare, insemnandu-se cu Semnul Sfintei Cruci, sfantul episcop a intrat in foc si a ramas in acel cuptor vreme de un ceas, fara ca sa i se arda nimic, nici macar straiele. In urma acestei minuni primitivii sciti au strigat:

“Unul este Dumnezeu, Dumnezeul crestinilor, mare si puternic, Care le apara pe slugile Lui de flacarile focului!”

Atunci toata cetatea si imprejurimile au venit la Sfantul Botez. Dupa un timp, păgânii l-au inecat in râul Nipru.

Sfântul Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului

Sfantul Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului, este sarbatorit pe 7 martie. Este cel de-al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor greceşti şi latine. Sfantul Efrem s-a născut în sudul Dunării din părinţi creştini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu.

Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas aici şi a fost făcut preot şi slujitor la una din biserici. La vremea aceea în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, şi tracă (besă).

Ajungând apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300- 314), a fost pregătit din tinereţe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare” de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioşii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creştinism numeroşi daci, romani, goţi şi sciţi şi răscumpărând de la moarte mulţi sclavi, pe care apoi îi creştina.

În timpul păstoriei acestui fericit episcop, au fost martirizaţi pentru credinţa în Hristos zeci de creştini daco-romani, sciţi, besi, traci, greci şi capadocieni surghiuniţi în Dacia Pontică, ale căror sfinte moaşte episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa în locuri tăinuite, înălţa biserici de lemn sau de piatră peste ele şi rânduia preoţi să slujească noaptea Sfânta Liturghie.

În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor. Însă, mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 şi i se face pomenirea la 7 martie.

În „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae”, col. 517, la 7 martie, când se sărbătoreşte Sfântul Mucenic şi episcop Efrem, se spun următoarele: „7 martie, în timpul împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi în Scythia pe Efrem, iar la Chersones pe Vasile”.

Deşi sunt păreri că Efrem ar fi fost episcop în Sciţia Mare, ele nu sunt întemeiate, căci în Viaţa Sfinţilor Epictet şi Astion, se menţionează la Tomis, în Sciţia Mică, un episcop Efrem.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfintilor Nestor si Arcadie, episcopii Trimitundei;
– Sfantului Cuvios Pavel, ucenicul Sfantului Antonie cel Mare;
– Sfantului Efrem, patriarhul Antiohiei.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. Nicolae Isar, Istoria modernă a românilor, Editura Universitară, București, 2006;
4. Keith Hitchins, Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998.
5. Istoria md.
6. Wikipedia.ro.
7. Mediafax.ro.
8. https://www.cinemagia.ro.
9. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox

Publicitate

ZIUA DE 6 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 6 martie în istoria noastră

1486: Are loc Bătălia de la Şcheia (Bulgari), parte a Războaielor moldo-otomane, o confruntare care a avut loc în timpul expediţiei otomane care a avut ca scop înlocuirea domnului Moldovei, Ştefan cel Mare (1457 – 1504), cu pretendentul Hroiot, un fiu al lui Petru Aron (1451 – 1452, 1454 – 1457). Sultanul Bayezid al II-lea (1481 – 1512) a încredinţat atacul aspra Moldovei sangeacbey-ului de Silistra, cu ordinul de a-l îndepărta domn.

Armata turcă condusă de paşa Bali bey Malkocioglu a pătruns pe teritoriul Moldovei, în timp ce Ştefan cel Mare se afla în Polonia.

Stefan cel Mare si Aprodul Purice (Theodor Aman – foto commons.wikimedia.org)

Turcii au ajuns până în apropiere de Suceava, bătălia cu oastea domnitorului moldovean întors de grabă în ţară având loc la Şcheia.

În prima parte a bătăliei, oştile lui Ştefan sunt învinse:

„a bătut Petru Hronoda pe Ştefan voievod şi a câştigat lupta şi Ştefan voievod a căzut de pe cal şi a zăcut printre morţi de dimineaţă până la prânz. Atunci a venit călare un boier, cu numele Purice, care a recunoscut pe Ştefan voievod. Atunci a scos pe voievod de acolo, de şi-a adunat oastea lui, şi a trimis la Petru voievod pe un boier, anume Pântece, care s-a supus lui Petru voievod şi l-a scos afară din bătălie, după ce l-a convins că de acum câştigase bătălia. Şi cu ceata lui au tăiat capul lui Petru voievod şi au adus capul lui Ştefan voievod. Astfel, a rămas Ştefan voievod stăpân în ţară, cu ajutorul lui Dumnezeu”. (Cronicile slavo-române).

Cei doi boieri ai lui Ştefan, Purice şi Pântece, au schimbat situaţia, salvarea domnului şi uciderea pretendentului la domnia Moldovei a dus la mobilizarea trupelor şi la victoria moldovenilor.

Consecinţa cea mai importantă a acestor ultime conflicte cu otomanii a fost încheierea păcii cu sultanul, în acelaşi an (1486), Ştefan cel Mare fiind de acord şi cu plata tributului.

1760: S-a născut la Paris, Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg, străbunica din partea paterna, a regelui Carol I al României; (d.17 octombrie 1841).

 Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg  a fost fiica Printului Philip Joseph de Salm-Kyrburg (primul print de Salm-Kyrburg) si a Mariei Theresa de Hornes, fiica cea mare si mostenitoarea printului Maximilian de Hornes.

Parintii săi, aristocrati germani, s-au stabilit în Franța, la Paris, in jurul anului 1750. Amalie avea trei surori si un frate, toti mai mari. 

In 1782, la cererea parintilor ei, ea s-a casatorit cu Anton Aloys, prinţ de Hohenzollern-Sigmaringen.
In timpul Revolutiei franceze, fratele sau Frederic al III-lea si iubitul ei, Alexandre de Beauharnais au fost ghilotinati, dar Amalie Zephyrine a stiut cum sa supravietuiasca revolutiei.

In 1797, ea a cumparat cimitirul in care fratele si iubitul ei au fost ingropati intr-un mormant de masa. In ciuda a tot, printesa a mentinut relatii bune cu o serie de figuri influente ale Revolutiei, cum ar fi Charles-Maurice de Talleyrand si Josephine de Beauharnais, vaduva iubitului ei Alexandre si viitoarea sotie a lui Napoleon Bonaparte.

Cativa ani mai tarziu, Amalie Zephyrine a folosit cu succes contactele sale la curtea lui Napoleon pentru a mentine suveranitatea principatului sau de Sigmaringen. Ea a devenit tutorele nepotului ei Frederic al IV-lea de Salm-Kyrburg (1789-1859), care a devenit Print de Salm-Kyrburg in 1794.

Conditia lui Napoleon pentru a salva principatul de Sigmaringen a fost ca fiul ei, Karl, sa se casatoreasca cu Antoinette Murat, nepoata lui Joachim Murat.

Pentru familia Hohenzollern-Sigmaringen a fost o casatorie greu de acceptat (Antoinette era fiica unui carciumar), insa mariajul a fost unul fericit.

S-au nascut patru copii, intre care si Karl Anton, tatal viitorului rege Carol I al Romaniei.

Dupa douazeci de ani la Paris, printesa s-a intors in 1822 la Hohenzollern-Sigmaringen, unde initial a locuit intr-o anexa a fostei manastiri Inzigkofen si mai tarziu intr-o resedinta numit Prinzenbau, pe care sotul ei a construit-o pentru ea la Sigmaringen.

Amalie era foarte iubita, dadea regulat pomeni celor saraci, ajuta scolile si, de asemenea, a infiintat un institut de formare pentru tinerele fete. A murit la varsta de 81 de ani.

O stanca in Donautal, in Hohenzollern-Sigmaringen este numita Amalienfelsen, amintind de ea .

 1837: Bisericile din stânga Nistrului  sunt scoase din  ordinul autoritatilor  imperiale ruse  din subordinea eparhiei Chişinăului şi Hotinului.

1837: Prin decret imperial rus, mănăstirea Căpriana din gubernia tarista Basarabia, revine din subordinea eparhiei Chişinăului, în cea a mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos.

La  9 martie 1873 este trecută în subordonarea Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei.

Mănăstirea Căpriana, unul din cele mai vechi așezăminte monastice din Moldova dintre Prut si Nistru, este situată în codrii ce acoperă ținutul deluros al Moldovei Transprutiene, numiți candva codrii Lăpușnei, si reprezintă un monument de valoare culturală și istorică excepțională pentru neamul românesc.

1866:  S-a născut la București, Dumitru Kiriac-Georgescu, compozitor, profesor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie în România; (m. 8 ianuarie 1928, Viena).

A studiat mai întâi la Conservatorul din București (1880–1885), apoi la Conservatorul de la Paris și la Schola cantorum din Paris (1892–1897). A fost totodată licențiat al Facultății de Drept din București.

Activitatea sa de dirijor de cor a început la Capela română din Paris (1894–1899). După reîntoarcerea în țară, a pus bazele Societățiile corale Carmen, al cărei dirijor a fost timp de aproape trei decenii (1900–1928), în același timp dirijând și corul bisericii Sf. Spiridon-Nou și ansamblul coral al Conservatorului bucureștean. A fost membru fondator al Societății Compozitorilor Români (1920), activând în favoarea înființării unei arhive de folclor a societății.

Orientarea muzicii corale și vocale a lui D.G. Kiriac este legată de valorificarea folclorului: Am umblat pădurile, Codrule, codruțule, Hai, hai murgule, hai, Îngerul a strigat, Axionul Învierii

1883: Este promulgată Legea pentru aderarea României la Convenția Internațională a metrului, încheiată, la Paris, la 8/20 mai 1875.

1892: A murit pictorul Mişu Popp, participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania.A fost un reprezentant al academismului românesc.

Foto: autoportret Mihail (Mişu) Popp (n. 19 martie 1827, Braşov, Imperiul Austriac  – d. 6 martie 1892, Braşov, Austro-Ungaria.

  1897: În România, a fost adoptată legea repausului în zilele de duminică şi sărbători.

Potrivit legii, repausul se acorda liber numai o jumătate de zi, duminică dimineaţă, şi 14 sărbători pe an, dar condiţionat pentru întreprinderile industriale, întrucât Camera de Comerţ avea latitudinea să hotărască întreprinderile în care trebuia să se lucreze continuu.

Legea a fost dată la iniţiativa primului ministru Lascăr Catargiu, sprijinit de primarul capitalei de la acea vreme, scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea, care a susţinut adoptarea legii spunând că: „muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecînd la lucru în zori şi întorcîndu-se acasă noaptea, tîrziu”.

1899: A murit la Sibiu, Ieronim G. Barițiu, publicist și traducător român, fiul lui George Barițiu (n.7/19 august 1848, Brașov).A militat pentru drepturile politice, economice și sociale ale românilor din Imperiul Austro-Ungar.

1907: În România între  6 martie – 9 martie răscoala ţărănească din Moldova ajunge la apogeu. Revolta ţăranilorluase amploare inițial în localitățile din județele Dorohoi și Iași.

La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație, majoritatea ţăranilor aveau foarte puțin pământ în proprietate iar a zecea parte dintre aceştia chiar deloc.

Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau  cu plată, la marii proprietari.

În România acelei perioade, identic precum în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de latifundii foarte mari care se întindeau pe zeci și chiar sute şi mii de hectare.  

O altă cauză este impunerea țăranilor spre cultivarea culturilor destinate exclusiv exportului (grîu, rapiță, etc), marii latifundiari dorind să scotă profituri maxime din exportul de alimente.

Orientarea agriculturii spre export în România vine încă din vreme principatelor românești în urma tratatului de la Adrianopol (1829), tratat care a deschis hotarele principatelor pentru comerțul cu occidentul. Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei. Boierii nu mai doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor, trecînd cu traiul la oraș.

Acest fenomen a avut loc pînă și în zona Moldovei, cea mai conservatoare din România. Prin urmare boierii și marii latifundiari, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă).

Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rîndul lor încercau să obțină de pe seama țăranului profituri cît mai mari într-o perioadă cît mai scurtă de timp. Arendașii fiind mult mai duri și neînduplecați cu țăranii decît boierii ajunsese să fie dușmanul principal al țărănimii din România.

Răscoala țărănească din 1907, pornind din nordul Moldovei a ajuns pînă în Oltenia, cuprinzînd toată România. Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți.

Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încît liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea. Liberalii au făcut ceea ce nu se puteau hotărî să faca conservatorii și anume să folosească armata și tunurile împotriva țăranilor.

A fost o adevărată tragedie, numarul real al taranilor morti ramanand necunoscut pana in zilele noastre.

1919: Ungariei i se înmânează hotărârea Consiliului Militar interaliat de la Paris (Nota Vyx), privind obligativitatea retragerii trupelor maghiare din Transilvania, până la încheierea tratatului de pace  care va hotărî noile graniţe politice. 

1920: S-a născut in comuna Prăjesti, lânga Bacău, marele actor român de teatru și film Ernest Maftei; (d. 19 octombrie 2006).

A fost unul dintre monștrii sacri ai filmului românesc și unul dintre cei mai populari actori români.

Alături de Colea Răutu și alți actori, a înființat Uniunea Cineaștilor din România.

A colaborat la realizarea emisiunii „Ferma”, specializată pe teme din viața rurală și agricultură, transmisă pe canalul TVR 2.

Ernest Matei și-a  începe cariera politică în Mișcarea Legionară unde a ocupat un rol important în județul Bacău. A aderat la  la mișcarea legionară „Frăția de Cruce”, la vârsta de 17 ani. 
În dosarele de la Securitate era numit chiar al treilea cel mai periculos om pentru comunismul român.

După decapitarea Mișcării Legionare de către regimul Carlist, rămâne printre puținii supravietuițori din zonă, astfel că în momentul în care este alungat Carol al II-lea și instaurată Legiunea Arhanghelului Mihail la putere, este desemnat responsabil pe 4 județe, în principal din cauza lipsei de cadre superioare, el având doar 21 de ani la data respectivă.

A fost judecat de către comuniști de mai multe ori însă a fost achitat tot timpul din cauza intervențiilor evreilor salvați de el și care au depus mărturii pentru a-l ajuta. Pentru a scăpa de opresiunile comuniste preia numele de Irimia Valahul.

A participat activ la evenimentele din 21 decembrie 1989 apărând în fața demonstranților cu un steag fără stemă (nedecupat) și a rămas în stradă până la finalizarea evenimentelor. A participat la protestele din iunie și a fost bătut și lăsat inconștient pe malul Dâmboviței fiind salvat ulterior de un trecător.

În 1995, a devenit membru al partidului „Pentru patrie”, alăturându-se camarazilor săi împreună cu care luptase și suferise în închisori.

 

1930: A avut loc, la cinematograful Capitol din Bucuresti, premiera filmului documentar Viața unui oraș, reintitulat ulterior Viața începe mâine, realizat de regizorul Jean Mihail, pe un scenariu de Eugen Relgis, cu Geo Maican în rolul principal. Această peliculă a marcat începutul carierei de documentarist a regizorului.

Despre film Cmil Petrescu a scris: „Viața unui oraș – exact viața capitalei – este cel mai reușit moment de tehnică românească de până acum. Sunt minunate priveliști, capete de expresie, scene amuzante, care dovedesc că domnii J. Mihail și T. Posmantir au făcut mari progrese în ultimul timp, că au ieșit din faza dibuirilor”.

1933: S-a născut  la Iași, artista română de teatru și film, Margareta Pogonat- Caliopi: (d.11 mai 2014, București).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1959, la clasa profesorului Alexandru Finti, după care şi-a făcut debutul în spectacolul de teatru „Două lozuri”, în care a jucat împreună cu marele actor Grigore Vasiliu Birlic.

A desfăşurat o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de stat din Ploiești, Teatrul Nottara.

In cinematografie a debutat în 1957 în „Pasărea furtunii”, r.Dinu Negreanu). Primește Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră” , r. Lucian Bratu) și 1973 („Zestrea”, r.Letiția Popa și „Dragostea începe vineri”, r.Virgil Calotescu).

A sustinut si o activitate didactică după 1990 la două facultăți particulare – Spiru Haret și Universitatea Ecologică, la care a predat Actoria.

Din 1974 şi până în 1998, când s-a pensionat, Margareta Pogonat a jucat doar pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, în piese precum „Patru lacrimi”, „Oameni feluriţi”, „Sentimente şi naftalină” şi „Omul care face minuni”.

1939: A decedat la  Cannes, primul patriarh al României, Miron Cristea.

 Pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița), a avut o activitate prodigioasa fiind publicist, filolog, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog. După finalizarea examenului de bacalaureat și absolvirea Academiei Teologice din Sibiu în anul 1890, Ilie Cristea a fost numit învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie și a început să colaboreze la Telegraful Român. După un an Mitropolia din Sibiu l-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1891-1895), unde a obținut la 15 mai 1895 titlul de doctor în filologie. Teza de doctorat este întitulată Viața și opera lui Eminescu.

În timpul studenției, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea și Gazeta Transilvaniei și a fost ales secretar al Societății studențești Petru Maior. În 1894, pe parcursul desfășurării „procesului memorandiștilor”, împreună cu alți 12 colegi, a redactat un manifest prin care țăranii din Ardeal erau chemați să participe în număr cât mai mare la proces.

În luna septembrie a aceluiași an, a luat parte în cadrul unei delegații numeroase de studenți ardeleni la Congresul studențesc de la Constanța. În anii 1898-1900 a fost redactor la revista Telegraful Român.A fost hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon necăsătorit și apoi ridicat la rangul de arhidiacon la 8 septembrie 1901. Este tuns în monahism la 23 iunie 1902 la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de monah Miron, iar la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah. La 1 iunie 1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel. Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania.a fost ales, la 21 noiembrie/3 decembrie 1909, episcop al Caransebeșului. A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun la 25 aprilie/8 mai 1910. În această calitate, a apărat școlile confesionale românești din Banat de încercările guvernului ungar din Budapesta de a le desființa.

A semnat alături de ceilalți episcopi români ortodocși transilvăneni, conduși de mitropolitul Vasile Mangra de la Sibiu, în 8 septembrie 1916 (la intrarea României în război, împotriva Puterilor Centrale), scrisoarea circulară nr. 2602 prin care au calificat trupele Vechiului Regat care au intrat în Transilvania drept „lupi îmbrăcați în piei de oi și amețiți de făgăduielile lui Iuda”, respectiv „români ucigători de frați”.Conform unor istorici, în timpul ocupației sârbești a Banatului de Lugoj-Caransebeș din anul 1918, episcopul Cristea l-a pomenit la slujbe pe regele Petar Karagheorghevici al Serbiei și nu pe regele Ferdinand I al României.

La sfârșitul primului război mondial, Cristea a participat, ca episcop al Caransebeșului, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

În fața Marii Adunări de la Alba Iulia, episcopul Iuliu Hossu s-a îmbrățișat cu episcopul Miron Cristea, spunând următoarea frază memorabilă: „Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români!”

A fost ales primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939).

În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost cel de-al 38-lea prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Decesul patriarhului Cristea a determinat încheierea madatului guvernului

1945: Instaurarea guvernului dr. Petru Groza. Sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I este nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim ministru; acesta formează un nou guvern, în care ministerele cheie erau deținute de comuniști.

Petru Groza, șeful guvernului, era o simplă marionetă. Nu era comunist, dar se bucura de încrederea comuniștilor și a ocupanților sovientici și primise conducerea guvernului , tocmai pentru a înşela opinia publică românească şi internaţională.

Avea o anume abilitate ca om politic, un considerabil farmec personal, un suflet destul de generos, unele bune intenţii, mari ambiţii şi o inepuizabilă colecţie de anecdote deochiate.

Nu se bucura de vreun prestigiu moral sau politic, nu se distinsese în nici un fel, pe tărâm social ori prin patriotism în timp de război, neavând nici cea mai mică autoritate în vreun domeniu.  Era într-o poziţie de două ori dezavantajată, acceptând să fie o marionetă rusească.

Mai întâi că slujea pentru comunişti care, la rândul lor, slujeau Moscova, iar apoi, nu numai că nu era stăpân asupra propriului guvern, dar nu era nici măcar în propriul său birou.

Comuniştii se întâlniseră în casa lui şi el participase cel puţin la una dintre aceste foarte periculoase rendez-vous-uri, ba chiar stătuse o lună la închisoare, din această pricină. A fost eliberat datorită intervenţiei lui Maniu pe care, drept răsplată, guvernul său l-a aruncat în închisoare.

Groza nu avusese de-a face cu acţiunea de la 23 august, dar se bucura de oarecare aureolă, datorită frumoasei sale vile, hotelului care-i aparţinea, băncii care prospera, foartei profitabilei fabrici de băuturi, confiscată de la evrei, şi întinselor ateliere textile, obţinute în acelaşi fel. Era plin de slugărnicie şi lipsit de sentimentul onoarei personale. Toate acestea au făcut din el o unealtă potrivită pentru scopurile Kremlinului şi pentru „felia românească” a comunismului internaţional.

1945 : S-a născut la Bacău, jurnalistul și scriitorul, realizator de emisiuni radiofonice. Paul Grigoriu ; (d.3 aprilie 2015, Buciumeni, Dâmbovița). Jurnalist și scriitor, realizator de emisiuni radiofonice.

A absolvit Facultatea de Limbi romanice, clasice și orientale la Universitatea București (secția Franceză-Spaniolă). Din 1969 a lucrat la Radiodifuziunea Română, Redacția emisiunilor pentru străinătate (REPS), secția Franceză. După 1990 a devenit realizator al emisiunii Matinal de la Radio România Actualități.

A fost redactor-șef al Programului III (Radio România Tineret), director general adjunct al Radiodifuziunii Române, director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Director general adjunct (șef al canalelor naționale).

A fost realizator de emisiuni, profesionist de excepție și moderator al cotidianului program Sfertul academic. Cariera jurnalistică a lui Paul Grigoriu a fost marcată de prestațiile estivale de la Radio Vacanța și de radioprograme precum Noapte albastră.

A avut și o activitate literară, debutând cu poezie în 1967, în revista Amfiteatru. Prima sa carte apărută a fost Anatomia unei străzi (1992), urmată de Vară franceză (Un romantic la Paris), Moștenirea tinichigiului, Radiografii. 1969–1989, G de la Gugiumeni. Falsă monografie. A primit două importante distincții: Ordinul Meritul Cultural și Ordinul Național Serviciul Credincios.

1947: S-a născut la Săpânța în Maramureș, interpretul român de muzică populară, Gheorghe Turda.

A dat concerte în peste 40 de țări și a participat la peste 80 de turnee.

Prin decret prezidențial, din 1 decembrie 2008, Gheorghe Turda a fost înaintat în gradul de general de brigadă în rezervă (cu o stea).

Este director al Centrului cultural național din Ministerul de Interne.

În octombrie 2011, Înalta Curte de Casatie si Justitie  a decis că Gheorghe Turda a fost colaborator al Securității.

 A obtinut numeroase distinctii printre care:

• 1997 – cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca. La festivitate, artistul Turda a susținut un recital de neuitat.
• 2001 – cetățean de onoare al municipiului București
• 2002 – cetățean de onoare al satului Săpânța
• 2002 – virtutea militara în grad de cavaler cu însemn pentru militari,  conferită de președinția României.

1948: A fost înființat sub numele Teatrul Muncitoresc,  Teatrul Alexandru Davila din Pitești.  La 1 ianuarie 1949 a fost preluat de către Centrala Teatrului Poporului, iar la 1 februarie a fost transformat în Teatru de Stat, alcătuind primul colectiv profesionist, format din optsprezece actori.

Prin Decretul nr.1561/5.04.1949, conform art.2, art.73, Teatrul din Pitesti (care exista din 6 martie 1948 ca Teatru Muncitoresc) este socotit ca Teatru de Stat.

Din 1 februarie 1949, Ministerul Artelor și Informațiilor îl transformă în Teatru de Stat, prin care ,,Sediul permanent al noului Teatru de Stat să fie în Pitești și să deservească județele Argeș, Muscel, Olt și Teleorman”

Din anul 1949 s-a înființat și sectia de păpuși, iar din 22 ianuarie 1960 este înregistrat la Ministerul Învățământului și Culturii, în anexa C, sub numele de Teatrul de Stat ”Alexandru Davila” Pitesti, ca teatru dramatic, cu secțiile de estradă și păpuși.

Spectacolul care marca noul început al teatrului piteștean a avut loc la 26 martie 1949, piesa fiind Fiul meu de Gergely Sandor, din distribuția căreia făceau parte nume mari precum Forry Etterlé și Ernest Maftei, Gheorghe Lascu și Gh. Stănescu.

1957: A decedat la București, filosoful Constantin Rădulescu-Motru psiholog, pedagog dramaturg, director de teatru român, academician și președinte al Academiei Române între 1938 – 1941, personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului XX.; (n. 15 februarie, 1868, Butoiești, județul Mehedinți).

Între 1880 – 1885, Constantin urmează liceul la Craiova, pe care îl va termina și absolvi la vârsta de 17 ani. În 1885 se înscrie simultan la Facultatea de Drept și la Facultatea de Litere și Filosofie, ambele din cadrul Universității București. Cu Titu Maiorescu, care îi este profesor, și care îl remarcă imediat, stabilește legături spirituale puternice și de durată. Frecventează, de asemenea, cursurile profesorilor Constantin Dumitrescu-Iași, Bogdan Petriceicu Hașdeu, V. A. Urechia, Grigore Tocilescu.

În 1888, obține licența în drept cu teza „Despre contracte”, cu mențiunea magna cum laude. În 1889, trece examenul de licență în filosofie cu lucrarea „Realitatea empirică și condițiile cunoștinței”.

Între 1890 și 1893 se stabilește în Germania. După ce a studiat un semestru la München, fiind student al lui Carl Stumpf, se mută la Leipzig. Acolo, timp de trei ani, lucrează în laboratorul vestitului psiholog Wilhelm Wundt. Alături de studiile psihologice, pe care le face sub îndrumarea profesorului Wundt, frecventează și alte cursuri, dintre care cele de fizică, fiziologie, chimie, psihiatrie și matematică sunt cele pe care le frecventează regulat. De asemenea, frecventează cursul de filologie română, ținut de profesorul Gustav Weigand.

Se căsătorește cu o nemțoaică, care refuză să-l însoțească în România. Ca atare, această căsnicie nereușită va fi desfăcută ulterior. În 1892, își adaugă numele de Motru la cel de Rădulescu. Devine doctor în filosofie cu teza Zur Entwickelung von Kant’s Theorie der Naturkausalität. Henri Bergson a citat teza lui Rădulescu-Motru în lucrarea Introduction à la Metaphysique.

În 1897 înființează „Studii filosofice” care va deveni „Revista de filosofie”. Între 1895 și 1899 este bibliotecar la biblioteca Fundației Universitare Carol I. În 1918 devine director al Teatrului Național din București. În 1923 este primit în Academia Română pentru ca în 1938 să devină președintele acestei instituții, funcție exercitată până în 1941.

Profesor universitar şi savant de formaţie enciclopedică, el s-a străduit să fundamenteze o nouă filosofie, personalismul energetic, care să exprime fondul spiritual al poporului român şi să depăşească, totodată, limitele sistemelor filosofice anterioare prin asimilarea unor soluţii sugerate de ştiinţe particulare precum psihologia, sociologia, biologia, etnologia, politologia, pedagogia.

În acest scop, el a scris eseuri în care problematicile filosofice şi ştiinţifice se intersectează şi se contopesc în sinteze uimitoare prin originalitate, din care menţionăm nu numai „Personalismul energetic”, publicat în anul 1927, ci şi „Puterea sufletească”, „Românismul. Catehismul unei noi spiritualităţi”, „Psihologia poporului român”, „Timp şi destin”, „Etnicul românesc”.

1958: S-a născut   compozitorul român George Natsis.

 Membru al Big Band-ului Radio, Natsis a absolvit Academia de Muzica „C. Porumbescu”, sectia pian, în 1981.

Ca pianist si orchestrator, a intreprins turnee in tara si in strainatate (Kuweit, Germania, Slovenia, Canada, Austria) si a colaborat cu nume mari ale muzicii pop romanesti. Din 1993, este pianist al Big-Bandului Radiodifuziunii Romane.

A semnat orchestratii, aranjamente si directia muzicala pentru emisiuni de televiziune. A fost aranjorul multor albume ale unor artisti consacrati, precum Stefan Hrusca, Ovidiu Lipan („Visul tobosarului”, „Getica”) si Gheorghe Zamfir. George Natsis a compus muzica de generic pentru emisiuni TV – „Ora 1 a venit” – Tele 7 abc, „Muzica e viata mea” – Romania 1, „Cerbul de aur” (festival international) – Romania 1 si muzica de film pentru pelicula „Divort din dragoste” – regia A. Blaier.

Nu in ultimul rand, George Natsis este cunoscut ca dirijor, debutand la Teatrul „C. Tanase” (1979-1981), pentru a se afla apoi la pupitrul unor concerte precum cele de jazz cu Big-Band Radio.

A dirijat, de asemenea, concertul etno-rock simfonic „Visul Tobosarului”- O. Lipan & Camerata Valahia, concertul aniversar Aura Urziceanu & Radio Big-Band (1987), concertul cameral Opus Avantra Strings Ensemble (2010), concertul rock simfonic Steve Vai & Evolution Tempo Orchestra (Bucuresti si Rimini, Italia, 2010), dar si turneul european cu Steve Vai si Evolution Tempo Orchestra (iunie 2013).

1963: A murit omul  politic român Ion Mihalache.

S-a nascut pe 18 februarie 1882 in Topoloveni, judetul Argeş si a decedat pe 5/6 martie 1963 la închisoarea Râmnicu Sărat.

A  fost învăţător, publicist şi om politic; lider intre 5 decembrie 1918 si februarie 1925, preşedinte intre februarie 1925-10 octombrie 1926 al Partidului Ţărănesc si  preşedinte al Partidului National Ţaranesc  in perioada 20 noiembrie 1933-23 noiembrie 1937.
  A fost preocupat de situaţia  ţărănimii din rândul căreia se ridicase, infiinţand  şi conducand gazete ţărăneşti şi reviste pedagogice care, pe lângă revendicări profesionale, militau şi pentru implicarea lumii satelor în viaţa politică.

A articipat la războiul pentru întregire (1916-1918), fiind cu Ordinul Minai Viteazul pentru acte de bravură.

Acordarea votului universal la sfârşitul războiului face din ţărănime o categorie care, prin număr, putea înrâuri viaţa politică. La 5 decembrie 1918 înfiinţează Partidul Ţărănesc, cu scopul reprezentării intereselor ţăranilor în noul context social şi politic al României Mari.

La primele alegeri pe baza votului universal (2-9 noiembrie 1919), Partidul Ţărănesc obţine 10,7% din mandatele pentru Adunarea Deputaţilor şi 13% din cele de la Senat (locul patru).

Ca urmare, participă la guvernul de concentrare naţională condus de Al. Vaida-Voevod, în care deţine funcţia de ministru al Agriculturii şi Domeniilor (16 decembrie 1919-12 martie 1920). Reuşeşte să promoveze o lege care îi va purta numele şi care prevedea împroprietărirea şcolilor săteşti cu o suprafaţă de teren pe care să se poată face practica agricolă (s-au acordat în total 100 ha teren arabil şi 25 ha de vie).

In urma fuziunii Partidului Ţărănesc cu Partidul Naţional Român (1926) condus de Iuliu Maniu, se formează Partidul National Ţaranesc, unde devine vicepreşedinte. Deputat de Argeş, apoi senator de drept în toate legislaturile perioadei interbelice. Deseori mergea îmbrăcat în straie ţărăneşti tradiţionale la şedinţele legislativului.

După cucerirea puterii de către Partidului National Ţaranesc , în 1928, ocupă o serie de funcţii ministeriale în guvernele conduse de Iuliu Maniu şi Gheorghe Mironescu: ministru al Agriculturii şi Domeniilor (10 noiembrie 1928-6 iunie 1930; 7-12 iunie 1930; 13 iunie-9 octombrie 1930), ministru de Interne (10 octombrie 1930-4 aprilie 1931; 11 august 1932-8 ianuarie 1933).

In urma retragerii lui I. Maniu de la conducerea PNŢ, preia preşedinţia partidului între 20 noiembrie 1933 şi 23 noiembrie 1937, perioadă în care face opoziţie guvernării liberale a lui Gheorghe Tătărescu. Işi transpune ideile doctrinare în programul partidului (aprilie 1935) de creare a „statului ţărănesc”, întemeiat pe colaborarea tuturor claselor sociale în cadrul unei „democraţii rurale”.

După instituirea regimului autoritar al lui Carol II, acceptă să fie consilier regal (17 aprilie 1940), dar demisionează (26 iunie 1940) atunci când se pune problema cedării Basarabiei. Participă ca voluntar la războiul împotriva URSS, fapt pentru care i se va retrage dreptul de a alege şi a fi ales la alegerile din 1946, fiind considerat de autorităţile comuniste „voluntar hitlerist şi provocator de război”.

După venirea la putere a comuniștilor, prin guvernul condus de Petru Groza, Ion Mihalache este arestat cu ocazia diversiunii cunoscute sub denumirea de „Înscenarea de la Tămădău”, punctul de plecare al unui proces intentat împotriva unor personalități marcante ale PNȚ.

La 12 noiembrie 1947, în urma acestui proces, a fost condamnat la temniță grea pe viață, 10 ani degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată.

Işi sfârşeşte viaţa în închisoare după mulţi ani de suferinţe şi umilinţe, în martie 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat.

 Comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, in 1963, a fost tortionarul Alexandru Vişinescu ,acesta fiind şi ultimul comandant al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Prin convingerile, ideile şi acţiunile sale, Ion Mihalache  a fost un adevărat simbol al lumii ţărăneşti interbelice.

Avea calităţile cu care era identificat prototipul ţăranului român în epocă: modestie, patriotism, cinste exemplară, credinţă faţă de monarhie. In concepţia sa, progresul ţării nu consta în industrializare, ci în agricultură.

Milita pentru infiintarea de cooperative formate în mod voluntar de către ţărani, astfel încât să existe o organizare mai eficientă a muncii şi o mai bună valorificare a produselor. Şi-a pus ideile în practică chiar în satul natal, unde a organizat o cooperaţie cu bune rezultate în plan economic şi social.

In politică a rămas fidel liderului partidului, I. Maniu, pe care nu l-a părăşit, aşa cum au făcut mai toate celelalte figuri proeminente ale partidului.

Foto: Iuliu Maniu si Ion Mihalache

A rămas însă în umbra acestuia.

Este autorul scrierilor: „Imbunătăţirea soartei materiale a învăţătorilor (1911), Ce politică să facem? (1914), Noul regim agrar (1925), Scrisori către plugari (1930), Statul ţărănesc (1936), Zece ani de la fuziunea PNŢ (1936), Tineretul român şi naţionalismul constructiv (1937), Statul ţărănesc. Lămurirea Programului PNŢ.

1968: S-a născut la București, muzicianul Bogdan „Bodo” Mihai Marin, membru fondator și solist al formației Pro Consul, prima trupă din România care a câștigat trofeul Cerbul de aur. Trupa Pro Consul s-a înființat în 1999 și a lansat mai multe hituri, cel mai cunoscut fiind De la ruși.

Bodo și formația lui au spectacole atât în țară, cât și în străinătate, iar de multe ori au fost solicitați să cânte și în biserici.1969: S-a născut la București, actrița de teatru, film și televiziune, Ilinca Goia.

1969: S-a născut la București, actrița de teatru, film și televiziune, Ilinca Goia.

A absolvit Academia de Teatru și Film „I.L. Caragiale” din București în 1992, a urmat un stagiu de pregătire la Universitatea și Teatrul Old Globe din San Diego (SUA), primind ulterior o bursă de studii la Academia Americană de Music-Hall și Artă Dramatică (AMDA) din New York, unde a absolvit în 1996.

S-a specializat în musical la New York, pe Broadway. A debutat în cinematografie în 1988, cu rolul Martei din „Rochia albă de dantelă” (1988), regia Dan Pița.

A fost membră a trupei de teatru studențesc Podul, condusă de profesorul Cătălin Naum. Bogata sa experiență profesională cuprinde spectacole în teatre de repertoriu din San Diego – Civic Light Opera, Repertory Theatre și București: Teatrul „C.I.Nottara”, Teatrul Român-American „Eugene O’Neill” și Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, sub semnătura unor importanți regizori. Este societar de onoare al Teatrului Național.

1989 : A încetat din viață la București, istoricul, scriitorul și cercetătorul istoriei Transilvaniei, Vasile Netea (n.1 februarie 1912, Deda, Mureș).

1994: A avut loc în Republica  Moldova controversatul sondaj de opinie „La sfat cu poporul”, ale cărui rezultate sunt invocate de către autorități ca argument pentru fortificarea „statalității” Republicii Moldova.

Referendumul din 1994 a fost in fapt un sondaj sociologic desfăşurat la nivel naţional pentru a stabili dacă ţara ar trebui să-şi conserve independenţa şi integritatea teritorială, care atunci constituia o preocupare deosebită in contextul izbucnirii  conflictului transnistrean.

A fost adresată o singură întrebare, dar complexă, iar cetăţenii au putut răspunde cu „Da” sau „Nu”.

Textul întrebării a fost următorul: Sunteţi pentru ca R. Moldova să se dezvolte ca un stat independent şi unitar, în frontierele recunoscute în ziua proclamării suveranităţii Moldovei (23.06.1990), să promoveze o politică de neutralitate şi să menţină relaţii economice reciproc avantajoase cu toate ţările lumii şi să garanteze cetăţenilor săi drepturi egale, în conformitate cu normele dreptului internaţional?

Au participat aproximativ 75%, iar 95,4% din moldoveni au votat „Da”.

Personalităţi publice şi o mare parte a presei a prezentat referendumul ca o mare lovitură pentru mişcarea pentru reunificarea României cu Moldova din ambele ţări.

Criticii acestui asa zis referendum au atras atenţia asupra a două probleme de organizare: titlul nu a fost „referendum”, ci „sondaj sociologic”, iar unica întrebare adresată cerea un răspuns unic la mai multe probleme.

 1998: A decedat subit la Sankt Petersburg, în Rusia, omul de știință Sergiu Rădăuțanu (n. 17 iunie 1926), specialist în domeniul fizicii și chimiei materialelor semiconductoare, or primul rector al Universității Tehnice din Chișinău.

2010: A decedat în Austria, medicul Ioan Drăgan, fondatorul medicinei sportive din România; (n.26 februarie 1930,București).

A urmat cursurile Liceului Militar din Chişinău şi Craiova (1940-1947) şi apoi ale Facultăţii de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti (1947-1953).
S-a specializat în Medicină Sportivă la Bucureşti (1954- 1955) şi München (1965).
În perioada 1963-1966 lucrează ca medic specialist la Centrul de Medicină Sportivă, iar în anul 1966 este numit director al acestei instituţii, funcţie pe care o deţine timp de 20 de ani consecutiv, până în anul 1986.

În 1967 obţine gradul de medic primar în Medicină Sportivă, iar în 1972 titlul ştiinţific de doctor în Ştiinţe Medicale – specializarea Medicină Sportivă. Între anii 1954-1957 şi 1983-1990 în calitate de cadru didactic asociat la actuala Universitate Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti susţine prelegeri la disciplinele: Fiziologie, Ergofiziologie şi Dirijarea antrenamentului sportiv.

În 1977 debutează cariera didactică la UMF Carol Davila, odată cu obţinerea gradului didactic de conferenţiar universitar la disciplina Medicină Sportivă. Din acest moment se lansează şi în formarea şi perfecţionarea a generaţii şi generaţii de medici sportivi.A fost director la conducerea Centrului de Medicină Sportivă, bază de învăţământ
medical şi de cercetare ştiinţifică în cadrul Academiei de Ştiinţe Medicale şi a Consiliului Ştiinţei Sportului din România.

Denumirea instituţiei se modifică în Institutul
de Medicină Sportivă (1991), respectiv Institutul Naţional de Medicină Sportivă (1998). Profesorul Drăgan rămâne la conducerea acesteia până în anul 2001, cumulând astfel
peste 30 de ani în funcţia de director al prestigioasei unităţi medicale sportive.

În 1991 devine cercetător ştiinţific principal gradul I, iar în 1992 obţine gradul didactic de profesor universitar şi calitatea de conducător doctorat în specialitatea Medicină Sportivă.
Realizările notabile din îndelungata sa activitate de cercetare privind fundamentarea antrenamentului sportiv, refacerea în sport ca o componentă a antrenamentului sportiv, introducerea unor noi sintagme cum ar fi antrenamentul cardiac sau antrenamentul
metabolic, la care se adaugă brevetarea şi introducerea pe piaţa naţională şi internaţională a 15 noi compuşi farmaceutici, susţinătoare de efort şi substanţe de refacereb îi aduc o binemeritată recunoaştere naţională şi internaţională, motiv pentru care este ales în anul 1995 membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale.
A pus bazele Agenţiei Naţionale Antidoping şi a fost timp de 10 ani preşedinte al Comisiei Naţionale Antidoping (1994-2004), fiind cel mai cunoscut specialist antidoping din România.
A făcut parte din Comisia medicală IAAF (International Association of Athletics Federations) şi din Comitetul Medical al Federaţiei Internaţionale de Nataţie. I-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Societăţii de Medicină Sportivă Bohemica şi Doctoris Honoris Causa al Academiei
Purkinje, Praga (1997). A deţinut funcţia de preşedinte al Societăţii Române de Medicină Sportivă (1990-2001) şi a fost membru al Federaţiei Internaţionale de Medicină Sportivă (1965).
De-a lungul carierei a obţinut numeroase premii şi diplome, dintre care amintim doar câteva: Fellow of FIMS (1965), Premiul Academiei Române „Victor Babeş” (1981),
Diploma de Onoare FIMS, Atena (1994). A fost membru WHO’S WHO in România (2002) şi membru MARQUIS WHO’S WHO in MEDICINE and HEALTHCARE (2002).
A primit numeroase ordine şi medalii. Ultima decoraţie este Crucea Serviciului Credincios clasa I, în decembrie
2001.

2018: A murit la Chicago, Comitatul Cook din SUA, Peter Freund (nume complet: Peter George Oliver Freud), fizician și profesor american originar din România, autorul unor contribuții importante în fizica particulelor și în fizica matematică, mai ales în domeniul teoriei coardelor, unul din părinţii teoriei stringurilor şi al teoriilor supersimetriei şi supergravitaţiei; (n. 7 sept.1936, Timișoara).

Totodată, el a publicat mai multe romane și eseuri. În anul 1961 a primit cetățenia austriacă, iar mai târziu pe cea americană.

2020: A murit artistul restaurator Claudiu Longin Moldoveanu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Artă Plastica Religioasă și Restaurare; (n. 17.03.1951).

2020: A decedat matematicianul și profesorul Nicolae Dan Cristescu, fost membru titular al Academiei Române ; (n. 17 februarie 1929, la Chelmenţi, azi în Ucraina).

Din 1953 şi-a desfăşurat activitatea în domeniul neabordat până atunci în România al teoriei plasticităţii şi vâscoplasticităţii, care s-a dovedit de mare importanţă în diverse sectoare ale tehnicii.

Alte domenii de cercetare abordate de omul de știință român au fost: mecanica rocilor, a materialelor compozite, a corpurilor solide deformabile, teoria proceselor de prelucrare a metalelor, mecanica materialelor granulare, propagări de unde.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/06/o-istorie-a-zilei-de-6-martie-video-4

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea

Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea au fost conducatori in armatele imparatului bizantin Teofil (829-842). Cand musulmanii au asediat orasul Amoreea (in Galicia, Asia Mica), au luat in sclavie pe cei 42 de comandati, impreuna cu alti crestini.

Comandantii au fost inchisi in temnita timp de sapte ani, in vreme ce toti ceilalti crestini au fost fie vanduti ca sclavi, fie ucisi. In timpul celor sapte ani de temnita, comandantii au fost sfatuiti de musulmani sa imbratiseze credinta islamica.

Cand acestia le-au grait comandantilor: “Mohamed este adevaratul proroc iar nu Hristos,” comandantii au raspuns:

“Daca ati avea doi care se cearta pentru un camp, cum ca este al lui, unul avand multi martori care adeveresc aceasta, iar celalalt nici unul, ce ati zice, ca al cui este campul?” La acest raspuns sefii musulmani au zis: “Fara indoiala ca al celui cu multi martori.”

Atunci comandantii au marturisit:

„Drept ați răspuns. Asa este si cu Hristos si cu Mohamed al vostru. Hristos are multi martori: Prorocii din vechime, Moise si Ioan Botezatorul, pe care si voi il recunoasteti si care a dat marturie pentru El. Mohamed insa nu are ca marturisitor decat pe el insusi.”

In urma acestor marturisiri, musulmanii au grait:

“Credinta noastra e mai buna decat cea crestina pentru ca vedeti si voi ca Dumnezeu ne-a dat noua izbanda asupra voastra, a crestinilor! Vedeti bine ca cele mai bogate pamanturi si imparatii din lume sunt ale noastre, si ca ele sunt si mai numeroase si mai intinse ca ale voastre!”.

Fara momente de asteptare, comandantii au zis: “Daca asa ar fi, atunci idolatriile egipteana, babiloniana, elenistica, romana, si inchinarea la foc a persanilor ar fi adevaratele credinte, caci iata, odata toate aceste neamuri au fost stapanitoarele lumii!

Este limpede pentru oricine ca victoria, bogatia si puterea voastra nu dovedesc si adevarul credintei voastre.

Noi stim ca Dumnezeu uneori da biruinta crestinilor, iar alteori ingaduie sa fie subjugati ca sa-si vada mai bine pacatele si sa se curateasca de ele prin pocainta si credinta adevarata.”

Prizonierii au rezistat la toate ofertele si la amenintarile musulmanilor, si dupa multe chinuri, au fost ucisi pentru ca nu au lepadat credinta in Hristos.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. Nicolae Isar, Istoria modernă a românilor, Editura Universitară, București, 2006;
4. Keith Hitchins, Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998.
5. Istoria md.
6. Wikipedia.ro.
7. Mediafax.ro.
8. http://www.cutremur.net/;  
9. ro.wikipedia.org/wiki/Cutremur.
10. https://www.cinemagia.ro.
11. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox

ZIUA DE 21 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 21 februarie în istoria noastră

1605 – Ștefan Bocskay este proclamat, în urma alegerii sale de către Dieta de la Miercurea Nirajului, principe al Transilvaniei.

Foto: Ștefan Bocskay (n.1557-d.1606), principe al Transilvaniei 1604-1606

“În Transilvania situația fu atât de instabilă, iar Ungaria se afla și ea sub jug nemțesc, până când Domnul l-a urnit din căpitănia sa orădeană pe Ștefan Bocskay, care i-a extirpat pe nemți din Transilvania /…/ Bocskay, cu ajutorul turcilor, i-a scos pe nemți și din Ungaria. Principe foarte bun, el făcu multe lucruri mari în chiar puțină vreme; a restabilit libertățile, atât lăuntrice, cât și din afară, ale Ungariei și Transilvaniei; a pus ca orașele haiducilor să fie bastioane ale unui mare teritoriu împotriva turcilor.” (János Kemeny, Memorii. Scrierea vieții sale, trad. Pap Francisc, Cluj-Napoca, 2002).

Ștefan Bocskay (în maghiară István Bocskay) s-a născut la 1 ianuarie 1557 la Cluj. În 1592 este numit comandant al cetății Oradea. În 1595, Bocskay, aliat al împăratului Rudolf II-lea, este numit locotenent general al armatei transilvănene care efectuează campania antiotomană din Muntenia, împreună cu voievozii români Mihai Viteazul și Ștefan Răzvan, sub comanda supremă a principelui Sigismund Báthory. Învinși la Târgoviște și Giurgiu, turcii sunt obligați să se retragă la sud de Dunăre.

În luna aprilie 1605, Ștefan Bocskay este ales principe al Ungariei la Dieta de la Szerencs. La 14 septembrie 1605, după o serie de confruntări cu sașii din Transilvania, Bocskay este unanim ales principe de către cele trei națiuni la Dieta de la Mediaș, și instaurat pe tronul princiar. În noiembrie, sprijinul otoman se concretizează în obținerea de către Bocskay a actului (berat) de numire ca principe al Transilvaniei și rege al Ungariei.

„Numirea lui Ștefan Bocskay ca rege al Ungariei, importanța și fastul încoronării sale, la care a fost prezent marele vizir, reprezintă aspectul particular și limita superioară a sprijinului politic otoman. Totodată, prezența marelui vizir la încoronare sublinia faptul că, spre deosebire de încoronarea lui János Zápolya (1529), considerată ca un fapt divers pentru un imperiu în ascensiune, noului eveniment i se acordă o importanță deosebită.” (Călin Felezeu , Statutul principatului Transilvaniei în raporturile cu Poarta Otomană (1541-1688), Cluj-Napoca , 1996).

Ștefan Bocskay încheie tratatul de pace de la Viana cu Rudolf al II-lea în 1606. Ulterior, mediază pacea de la Zsitvatorok, între habsburgi și otomani. La 29 decembrie 1606 Ștefan Bocskay încetează din viață, probabil otrăvit, la Cașovia (Kosiče).

1805 – S-a născut în localitatea Pănade, Comuna Valea Lungă, comitatul Târnava-Mică, filologul și lingvistul român Timotei Cipariu; (d. 3 septembrie 1887, Blaj).

Timotei Cipariu a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, istoric, teolog, pedagog și orientalist, lingvist, supranumit „părintele filologiei române”.

  A fost un revoluționar pașoptist, politician român care a luptat pentru drepturile românilor din Transilvania, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român,  poliglot (cunoștea circa 15 limbi).

Este unul dintre pionierii ziaristicii românești din Transilvania prin periodicele înființate și conduse de el:

„Organul luminărei” (1847, devenit, în 1848 Organul Națiunale), primul ziar românesc cu litere latine,
Învățătorul poporului (1848), „Archivu pentru filologie și istorie” între 1867 și 1870 și în 1872 – prima revistă românească de filologie.

A  jucat un rol de prim-plan în Revoluţia de la 1848 din Transilvania; fiind unul dintre membrii fondatori al ASTREI (1861).

A colaborat la „Foaia pentru minte, inimă și literatură” din Brașov cu studii, eseuri, versuri și traduceri. A fost membru fondator și primul vicepreședinte (1861-1866), apoi președinte (1877-1887) al societății Astra, membru al Societății Literare Române (1866), viitoarea Academie Română, fiind ales mai târziu vicepreședintele ei si  membru al Societății Germane de Orientalistică.

 1841 – S-a născut la Craiova Nicolae Quintescu, teolog, critic literar, filolog, orientalist şi traducător; membru titular al Academei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for (1884-1885; 1909-1912); (m. 12 august 1913).

A absolvit Colegiul Sf. Sava din București și în 1861 a plecat în Germania unde a obținut o diplomă în Filologie clasică de la Universitatea din Bonn și, în 1867, un Doctorat în Literatură de la Universitatea din Berlin. 

În același an, după întoarcerea acasă, a devenit profesor de Filologie clasică la Universitatea Iași, apoi s-a transferat la Universitatea din București, pensionându-se din acest post în 1902. În timp ce se afla la Iași, a fost membru al Junimii, contribuind la revista acesteia, Convorbiri Literare, dar a intrat în conflict cu ceilalți membri din cauza unor dezacorduri filologice.

1864 –  S-a născut la Reghin, prozatorul si  publicistul  român Virgil Onițiu;fiul magistratului Alexandru Onitiu si al Terezei (n. Catana). A decedat în data de  8/21 octombrie 1915, la Brașov.

Foto: Virgil ONITIU, (n.21 februarie la  1864, Reghin – m. 21 oct. 1915, Brasov)

După absolvirea Seminarului Teologic din Sibiu, a fost  ajutor de redactor la Telegraful roman si cancelist al Mitropoliei. 

Pleaca la Viena, pentru a urma Facultatea de Litere și  isi incheie studiile universitare la Budapesta. Ca student, activeaza in Soc. „Romania juna” si „Petru Maior”, si este redactor la revista Roza cu ghimpi (1888).

Functioneaza ca prof. de latina si romana la Brasov, i se incredinteaza conducerea scolilor romane centrale (1894-l915). Bun pedagog si organizator, a servit cu devotament invatamintul romanesc (initiative in directia modernizarii, studii si conferinte pedagogice, manuale didactice. Fondul Coresi etc.). Vicepresedinte al Soc. pentru Fond de Teatru Roman (1890), initiator al colectiei Biblioteca Centrala, vicepresedinte, apoi presedinte al sectiei literare a Astrei, membru al Casinei brasovene etc. Membru corespondent al Acad. Romane (1902). 

Debuteaza in revista ms Musa, a Seminarului din Sibiu, in care publica art. in spirit maiorescian. Nationalismul in literatura. Debut in voi., cu 101 istorioare morale (1891). Colaboreaza la Convorbiri literare, Drapelul, Familia, Foaia ilustrata. Gazeta Transilvaniei, Noua biblioteca romana. Romanul, Telegraful roman. Transilvania, Tribuna, Vatra.

Publica articole schite, nuvele, foiletoane (unele semnate Ile Borg), adunate in doua voi.: Clipe de repaus (1901, 1903), piesa intr-un act in sat la Tinguiesti (1912), un volum de studii si texte vechi (Din cele trecute vremi, 1912), comedia Pentru ochii lumii, dupa Labiche, studiul Straturi In poezia noastra populara. Reediteaza Tiganiada (1900) si da traduce din Jules Verne, Dostoievski, Tolstoi, publicate in Tribuna (1888-l895), cu pseudonimul Gil. Prelucreaza, din limba germana, istorisiri moralizatoare pentru tineret, iscalite „Un prieten al copiilor”.

A înființat muzeele de numismatică, de arheologie, de filologie, estetică și bibliotecile de clasă, a completat laboratoarele cu aparate noi de fizică.

Între 1894-1915 a fost inspector șef al școlilor din Brașov.

A inițiat editarea colecției “Biblioteca teatrală” la Brașov și a pus piatra de temelie a localului internatului.

A fost președintele societății „România Jună” din Viena.

A fost membru activ al Astrei (1900) și vicepreședinte al Societății pentru Fond de Teatru Român.

A colaborat la diverse publicații, precum Familia, Tribuna. A scris mai multe povestiri, foiletoane satirice, piese de teatru, studii de literatură și folclor.

În anul 1902 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

1865 – S-a născut la Brăila ziaristul și prozatorul român Anton Bacalbașa, creatorul popularului personaj literar „Moș Teacă”; (d. 1 octombrie 1899, București)

Împreună cu Ion Luca Caragiale a editat prima serie (1893) a revistei umoristice „Moftul român”.

A făcut parte din mișcarea muncitorească, publicând de asemenea în ziare socialiste: Emanciparea, Literatorul, Mesagerul Brăilei, Dezrobirea, Democrație socială, Lumea nouă, etc., fiind ales în 1894 în Consiliul General al Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România.

1867 – Al doilea guvern Ion Ghica instalat la 15 iulie 1866 a demisionat. A fost un guvern de centru-dreapta, cu misiunea de a aplana conflictul cu Poarta, generat de instalarea dinastiei străine Hohenzollern şi obţinerea recunoaşterii ca domn a lui Carol I. De asemenea, acest cabinet a organizat primele alegeri pe baza noii legi electorale.

Ion Ghica, un liberal moderat, recunoscut pentru calităţile sale diplomatice,era una dintre personalităţile care se bucurau de o anumită încredere din partea autorităţilor de la Constantinopol, iar prezenţa sa în fruntea executivului român putea întări poziţia externă a ţării.

 Pe 8 octombrie 1866 s-a încheiat un acord prin care Sultanul îl recunoștea pe Principele Carol I   Domn ereditar al Principatelor Unite.

Totodată, statul român putea întreţine o armată de 30.000 oameni şi să bată o monedă specială cu condiţia ca aceasta să poate un semn particular al guvernului otoman. Totodată, este menţinut principul conform căruia Principatele nu puteau încheia direct cu o putere străină nici un tratat sau convenţie.

A doua zi, domnul Carol I, însoţit de o suită numeroasă, a plecat către Constantinopol. La întrunirea dintre cei doi, sultanul i-a înmânat firmanul prin care îl recunoştea ca domn al românilor.

Între 29 octombrie/1 noiembrie–3/5 noiembrie 1866 au avut loc alegeri cenzitare pentru Adunarea Deputaților, respectiv pentru Senat. Întrucât nici una dintre cele trei grupări (liberali, guvernamentali și cuziști/separatiști) nu a obținut majoritatea, s-a creat o situație excepțională: deși nici una dintre grupări nu agrea guvernul, nici una nu era dispusă să-l răstoarne; în schimb l-au hărțuit prin interpelări și prin refuzul de a vota bugetul.

Căderea guvernului Ghica a fost antrenată de „Înţelegerea de la Concordia”, un program în 11 puncte încheiat între radicali, fracţionişti şi maişti, prin care se înţelegeau să se sprijine reciproc pentru constituirea unui guvern stabil întemeiat pe instituţii democratice şi adoptarea unor măsuri pentru modernizarea ţării precum reforma financiară, construirea de căi ferate, descentralizarea administrativă, independenţa magistraţilor, înfiinţarea de bănci agricole şi comerciale, îmbunătăţirea mijloacelor de comunicaţie, ş.a. De asemenea, documentul mai conţinea diferite măsuri administrative, fiind asemănător unui veritabil program de guvernare.

Pretextul noii majorităţi din Parlament pentru a trânti guvernul Ghica a fost împrumutul Oppenheim contractat de Ion Bălăceanu fără consimţământul definitiv al şefului statului şi a ministrului de Finanţe. Pe 21 februarie 1867, Corpurile leguitoare au dat un vot de neîncredere guvernului Ghica, acesta fiind nevoit să îşi depună mandatul.

 1887 –  S-a născut poeta simbolistă şi pictoriţa Claudia Millian-Minulescu, o artistă cu mari merite în promovarea relaţiilor culturale româno-franceze;  A fost soţia poetului Ion Minulescu ; (m. 1961).

Ion Minulescu și multiubita sa soție, Claudia Millian-Minulescu.

 1891-  Se formează un nou guvern liberal-conservator în România, care va fi prezidat de generalul Ion Emanoil Florescu.

Ioan Emanoil Florescu (n. 7 august 1819, Râmnicu Vâlcea — d. 10 mai 1893, Paris) a fost un general și om politic român (între altele, prim-ministru al României în două guverne provizorii, pentru perioade scurte, între 17 aprilie și 6 mai 1876 și între 2 martie și 29 decembrie 1891).

  Astudiat la școala militară Saint-Cyr de la Paris. În războiul din Crimeea din 1854, a servit în armata rusă cu gradul de colonel. În cariera sa politică, Florescu a fost unul din conducătorii Partidului Conservator al boierilor.

A fost consilier militar atât al Domnului Alexandru Ioan Cuza, cât și a succesorului acestuia, Regele Carol I al României, Florescu fiind în același timp militarul care a avut o contributie importanta  in  construirea si modernizarea Armatei Române timp de optsprezece ani înainte de Războiul de independență

1904-  A murit Sava Henţia, pictor realist, grafician, muralist, ilustrator de carte şi profesor; participant la Războiul de independenţă (1877-1878), a pictat, ca un veritabil corespondent de război, numeroase scene de campanie (n. 1848).

 1907 – Intră în vigoare legea privind organizarea marinei comerciale din România.

1907 (8 februarie s.v.) – A izbucnit în satul Flămânzi, Botoșani și s-a răspândit, în perioada următoare în toată țara, o mare răscoală țărănească. Cauzele sunt controversate, între acestea fiind anii cu recolte slabe (ex. 1899, 1904) sau faptul țărănimea se afla permanent în concurență cu marii proprietari de pământ. Marea majoritate a țărănimii nu a participat la revoltă, dar s-a vorbit despre indivizi ce nu erau muncitori agricoli dar care au participat activ la evenimente.

Foto: Faimosul tablou ”1907” creație a pictorului Octav Băncilă

Au fost mobilizați zeci de mii de țărani care, ca soldați, nu au susținut revolta, din contră. Răscoala a fost înfrântă iar reprimarea ei de către armată a provocat numeroși morți și răniți. După modul cum s-a extins și conform declarațiilor celor ce au luat parte la evenimente, socialiștii care aveau ca model revoluția petrecută în 1905 în Imperiul Rus, au avut un rol important în organizarea revoltei prin agitatori și propagandă (ex. ziarul Adevărul, pe atunci de factură socialistă, ziarul Dimineața, C. Mille, Dobrogeanu Gherea, Octav Băncilă, Cristian Rakovski, etc).

CITIȚI ȘI : https://cersipamantromanesc.wordpress.com rascoala-din-1907-minciuna-dintr-un-tablou-celebru-si-falsurile-din-cartile-comuniste-de-istorie.

 1914 – S-a născut juristul Vasile Gionea,  specialist în drept constituţional, dreptul muncii şi drept economic;a fost deputat PNŢCD (1990-1992); vicepreşedinte al Comisiei de redactare a Constituţiei României; preşedinte al Curţii Constituţionale a României (1992-1995) din 1933, membru de onoare al Academiei Române ; (m. 1999).

 A absolvit în 1936 cursurile Facultății de Drept, promovând în anul 1939 examenul de avocat definitiv, la care s­a clasificat pe primul loc dintre toți candidații din țară.

Între anii 1939–1942 a efectuat studii de doctorat în drept și științe economice la Universitatea din Cluj, promovate cu calificativul Magna cum laude, cu teza Răspunderea civilă a liberului profesionist (medic, avocat, arhitect). 

A lucrat ca avocat pledant la Brașov, apoi avocat al Băncii Naționale a României la Brașov. A fost membru al Partidului Național Țărănesc. În anul 1949 a fost arestat. Din 1952 a obținut gradul didactic de conferențiar la Academia Comercială Cluj-Brașov, și din 1958 a devenit profesor. Propus de Consiliul universitar și Senatul universitar, dar, refuzând să se înscrie în PCR, postul i-a fost infirmat, rămânând numai cu calitatea de consilier la Banca Națională a României.

În 1989 a fost confirmat profesor universitar, fiind numit titularul catedrei de Drept constituțional și Istoria dreptului. A fost autorul a 11 volume din domeniul dreptului civil, comercial, dreptului muncii, dreptului constituțional și istoriei dreptului, dar a scris și literatură: Oameni pentru care mi-a bătut inima: Portrete și amintiri, Întâmplări din alte vremuri, Femei vestite din Antichitate și din Evul Mediu, Pași în deșert, Lungul drum al Golgotei (5 vol.).

1938 – Partidul legionar Totul pentru Țară s-a autodizolvat

Mișcarea Legionară a fost desființată de trei ori: în 1931 de către Ion Mihalache, ministru de Interne în Guvernul G.G. Mironescu; în 1932 de Guvernul Iorga–Argetoianu; în 1933 de către premierul liberal I.G. Duca.

Totul pentru Țară a fost un partid constituit în urma dizolvării Gărzii de Fier (1933) și s-a format din elementele organizației dizolvate, conducătorul din umbră fiind Corneliu Zelea Codreanu.

În urma presiunilor politice, la 21 februarie 1938 Corneliu Zelea Codreanu a dispus autodizolvarea partidului Totul pentru Țară după care, în scurt timp a fost arestat și a fost asasinat la ordinul lui Carol al II-lea.

1941 – C.I.C. Brătianu, președintele PNL, a recomandat, printr–o scrisoare, generalului Antonescu să nu angajeze România exclusiv de partea Germaniei, ci să lase deschisă şi o altă posibilitate de orientare externă.

Foto: Constantin I.C. Brătianu (n. 13 ianuarie 1866 – d. 5 mai 1950). Președinte al Partidului Național Liberal în perioada 1934-1947.

A decedat in inchisoarea comunistă de la Sighet.

„Nu putem face politică de aventură şi nu trebuie să construim pe o singură ipoteză. Rezultatul războiului este cel puţin îndoios.

România a putut să-şi menţină existenţa tocmai printr-un joc de basculă între marile puteri. Ea trebuie, pe cît posibil, să nu se angajeze prea mult, pentru a-şi menaja viitorul”.

1941 – O ordonanță a guvernului maghiar (nr. 1440/1941) a anulat reforma agrară românească din 1921, în Transilvania de N–E  ocupată de Ungaria horthystă prin Dictatul de la Viena .

S-au anulat, în același timp, și toate achizițiile făcute de români cu plată în perioada 1918–1940.

1944 – S-a născut la Salonta fotbalistul român de etnie maghiară, Lajos Sătmăreanu (numit și Ludovic Sătmăreanu).

A jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.

 1945 – S-a născut scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu; a fost director al postului Radio România Cultural între anii 1996 şi 2002; (m. 2014).

1947 – Consiliul de Miniștri a hotărât proclamarea dictatorului comunist sovietic Iosif V.Stalin cetățean de onoare al României.

1948 – În perioada 21 – 23 februarie, Congresul de unificare a Partidului Comunist Român cu Partidul Social Democrat în vederea  constituii unui  partid  unic (Partidul Muncitoresc Român),  desăvârşea evoluţia către instaurarea regimului monopartid, de tip totalitar, în România.

Secretar general al CC al PMR a fost ales comunistul  Gh. Gheorghiu-Dej.

1961-  S-a născut în municipiul Piatra Neamț, alpinistul și geologul român Constantin Lăcătușu.

 A fost primul român care a cucerit vârful Everest (8.848 m), la 17 mai 1995.

De asemenea, este singurul român care a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor șapte continente, completând lista lui Messner (lista Carstensz) în 8 ani și 166 zile.

Între realizările sale memorabile se numără cucerirea în iunie 1990 a muntelui Elbrus (5.642 m). Au urmat:
4 februarie 1995: Kilimanjaro (5.895 m) – ruta Marangu
17 mai 1995: Everest (8.848 m) – premieră românească, ruta Pasul de Nord – creasta nordică – creasta nord-estică. [2]
16 februarie 1996: Aconcagua (6.962 m) – ruta normală.
4 iunie 1997: McKinley (Denali) (6.194 m) – prima ascensiune a unei echipe românești, ruta West Butress.
25 aprilie 2000: Puncak Jaya (Piramida Carstensz) (4.884 m) – premieră românească, ruta Messner (creasta Estică).
10 decembrie 2001: Masivul Vinson (4.897 m) – ruta normală.

1972 – Este lansat romanul „Marele singuratic”, de Marin Preda.

1997 – Se adopta Legea nr. 35/1997 privind funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului din România, menită să protejeze drepturile şi libertăţile cetăţenilor de eventualele abuzuri venite din partea administraţiei publice, promulgată la 17 martie 1997.

2006-A decedat la Haifa, ăn Israel, Angelica Adelstein Rozeanu, una dintre cele mai mari jucătoare de tenis de masă din istoria acestui sport, prima din România care a cucerit un titlu mondial la această disciplină; (n. 15 octombrie 1921, București, România).

Angelica Adelstein-Rozeanu  deține și recordul de medalii de aur câștigate în proba individuală a CM, triumfând în 1950, 1951, 1952, 1953, 1954 și 1955.

În total, jucătoarea avut un palmares greu de egalat la Mondiale, obținând 17 medalii de aur, 5 de argint și 7 de bronz.

2016 – A murit compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu, expert în muzica lui George Enescu; (n. 1927).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Eustatie și Sfântul Timotei; Inceputul Triodului

Sfantul Eustatie

A fost un aparator al Ortodoxiei. A aparat sfintele dogme la Sinodul intai Ecumenic de la Niceea (din anul 325), unde a respins invatatura lui Arie. Impreuna cu ceilalti Sfinti Parinti, Eustatie a marturisit pe lisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca fiind deopotriva cu Tatal si cu Sfantul Duh dupa dumnezeire (dupa fiinta lor dumnezeiasca).

Dupa moartea imparatului Constantin cel Mare, arienii au luat putere si au inceput sa-i prigoneasca pe crestini. Sfantul Eustatie a fost scos din scaun si surghiunit, mai intai in Tracia, apoi in Macedonia. Sfantul Eustatie a suferit mult si a trecut la cele vesnice in anul 345 dupa Hristos.

Sfântul Cuvios Timotei

A fost ucenic al Cuviosului Teoctist, staretul manastirii din muntele Olimpului, langa pustiul Simboli, in timpul imparatului Copronim (741-775). A trait multi ani in pustietati, nevoindu-se in post, infranare si rugaciuni. A primit darul de a tamadui bolnavii si de a scoate din oameni duhurile necurate. A trecut la cele vesnice la adanci batraneti.

Inceputul Triodului – Pe 21 februarie 2021 intram in perioada Triodului. Triodul este atat o carte de cult, cat si ca o perioada liturgica a Anului bisericesc. Cand vorbim de cartea de cult, avem in vedere cantarile, citirile si regulile tipiconale din perioada liturgica a Triodului. Denumirea cartii provine de la numarul odelor (cantarilor) din canoanele utreniei acestei perioade.

Bibliografie (surse):

Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-leon-episcopul-cataniei;

Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

Istoriculzilei blogspot.com;

Istoria md.;

Wikipedia; 

Mediafax.ro;

http://www.worldwideromania.com;

Rador.ro;

Cinemagia.ro.