CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CE ÎNVĂȚĂM STUDIIND HĂRȚILE ANAMORFICE ?

Anamorfică? Ce-o fi însemnând anamofrică? Anamorfic vine de la anamorfoză, un cuvânt împrumutat din franceză, care, la rândul ei, l-a lansat în circuit, se ştie exact, în anul 1751. La noi a ajuns mai târziu, în prima jumătate a secolului XX. La origine cuvântul este însă grecesc şi suna astfel: anamorphonn.

Ca să pătrundem sensul cuvântului, va trebui să arătăm că acesta este unul compus din formanţii ana (din nou) şi morphe (formă). Anamorfoza este, deci, redarea într-o formă nouă, de regulă neobişnuită, a ceva cunoscut în formă clasică.  

Ultima ediţie tipărită a DEX-ului nu atestă cuvintele anamorfoză şi anamorfic. Cu toate acestea, ele sunt adoptate, cu drept deplin de cetate, în limba română. Cele două cuvinte au pătruns şi în majoritatea limbilor europene.

 

 

 

 

Populația Republicii Moldova. Hartă anamorfică.

Această hartă a Republicii Moldova este una anamorfică. Ea porneşte de la harta geografică, cu care s-a obişnuit ochiul oricui, ca să ne înfăţişeze, dintr-o dată, imaginea cantitativă a corpului nostru social.

Astfel, ea ne descoperă anatomia trupului Republicii Moldova, alcătuit din circa 4 milioane de particule indivizibile.

Teritoriile şi localităţile capătă o altă formă decât ceea ce ne-am fi putut imagina şi ne prezintă, structurat, ponderea lor demografică reală. Această hartă anamorfică nu este o hartă deformată, o oglindă strâmbă a populaţiei noastre, ci pur şi simplu o hartă diferită.

Primul lucru care ni se aruncă izbitor în ochi sunt inegalităţile sau disproporţiile concentraţiilor de oameni de la o zonă geografică la alta. Ponderea oraşelor şi satelor relevă disproporţii evidente şi atestă un accentuat proces de dezurbanizare continuă: 46% de orăşeni în 1989 şi 39% în 2004, populaţia de la sate reprezentând 54% în 1989 şi 61% în 2004.

Aglomeraţiile urbane care se evidenţiază pe această hartă sunt Chişinăul, Bălţiul, Rezina şi Râbniţa, Tighina şi Tiraspolul, dar şi Cahulul, Soroca, Orheiul şi Ungheniul. 

Acestea sunt cele mai importante dintre cele 66 de localităţi ale noastre cu statut de oraş. De remarcat că multe dintre aceste 66 de localităţi sunt oraşe doar cu numele, fiind în realitate nişte aglomeraţii rurale mai mari, de multe ori fiind cazul să vorbim despre pseudourbanizare în loc de urbanizare veritabilă. Oraşele mari sunt patru: Chişinău, cu 780 de mii de locuitori, Tiraspol, cu 159 mii de locuitori, Tighina, cu 138 mii de locuitori şi Bălţi, cu 127 mii de locuitori. Construcţia demografică a ţării se prezintă ca fiind destul de disproporţionată sau distrofică: capitalei îi revine circa un sfert din întreaga populaţie a ţării. În condiţiile în care gradul de urbanizare a Republicii Moldova se situează la 39%, ţara noastră rămâne cea mai rurală din cele 48 de state europene.

Lipsa de omogenitate demografică sub aspect geografic ar trebui să le dea mult de gândit responsabililor de politicile statului în domeniu. Gradul de urbanizare (69% populaţie urbană şi 31% populaţie rurală) a părţii transnistrene a Republicii Moldova îl depăşeşte aproape de două ori pe cel al părţii ei basarabene (39% populaţie urbană şi 61% populaţie rurală), fapt datorat (şi) politicilor aplicate în perioada sovietică.

O primă concluzie se impune. Neomogenitatea repartiţiei teritoriale actuale a populaţiei şi dezechilibrele dintre numărul de locuitori din sate faţă de cei din oraşe, lipsa unor centre urbane pe întreg teritoriul ţării, cu capacitate sporită de atracţie şi absorbţie a excedentului de braţe de muncă de la ţară, obligă factorii de decizie din stat să prevadă politici de dezvoltare a mai multor oraşe care să atragă surplusul de populaţie de la sate, oferindu-i acesteia oportunităţi reale de stabilire şi angajare în câmpul muncii la oraş. Altminteri, acest excedent de populaţie rurală, negăsindu-şi nici un rost în oraşele Basarabiei, ia calea străinătăţii, de foarte multe ori pentru totdeauna.

Chişinăul a crescut în perioada sovietică prin aportul de populaţie aluvionară din toate colţurile fostei URSS, mai cu seamă din Federaţia Rusă şi Ucraina, dar şi prin stabilirea în capitală a elementului autohton românesc provenind din aria rurală. Componentele etnice, cu aspectele lor lingvistice şi socio-culturale, nu sunt de neglijat.

Astfel, dacă în interbelicul românesc populaţia alohtonă (în special de origine rusă şi evreiască) a fost preponderentă în Chişinău (ca şi în celelalte mari oraşe ale Basarabiei), o structură etno-demografică menţinută şi de-a lungul aproape întregii perioade sovietice, datele recensământului general al populaţiei din Republica Moldova atestă pentru prima oară în istoria capitalei noastre o precumpănire a elementului autohton românesc, cu o pondere de circa 80 la sută şi cu tendinţă de consolidare.

Aceeaşi tendinţă se observă şi în cazul municipiului Bălţi, care în 2004, a înregistrat, de asemenea pentru prima oară în istoria localităţii, o cotă de 54%, în creştere de la 42%, cât a atestat ultimul recensământ sovietic din anul 1989.

Cazul municipiului Bălţi relevă o creştere de 12% a elementului etnic autohton timp de 15 ani, ceea ce înscrie acest municipiu într-o tendinţă generală la scară naţională.

Vom reţine în context şi faptul că una dintre comunităţile etnice alogene şi reprezentative numeric din Republica Moldova, anume comunitatea rusă, are cel mai mare grad de urbanizare, peste 90% dintre reprezentanţii acestei etnii locuind în oraşe.

Aşa cum Republica Moldova nu există izolat şi este bine contextualizată, propunem atenţiei cititorilor noştri şi hărţile anamorfice ale celor doi vecini: România şi Ucraina, dar şi harta anamorfică a Federaţiei Ruse.

 

 

 

Populația României. Hartă anamorfică.

Harta anamorfică a României arată o distribuţie demografică dintre cele mai echilibrate în Europa, capitala Bucureşti având o pondere uşor peste 10% raportat la ansamblul corpului social al ţării.

Pentru comparaţie vom aminti că Budapesta concentrează, cu peste 2 milioane de locuitori, circa 25% din populaţia Ungariei, al doilea oraş ca mărime al ţării fiind Debreţinul cu circa 200 de mii de locuitori.

Totodată, o centură de oraşe mari ale României, cu statut de municipiu, având în jur de 300 de mii de locuitori şi repartizate uniform în întreaga ţară, se prezintă ca adevărate zone metropolitane şi piloni demografici de rezistenţă ai construcţiei statului.

Aceste oraşe sunt: Constanţa, Iaşi, Galaţi, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Braşov. Ploieşti, Brăila şi Oradea sunt de asemenea oraşe din categoria I a municipiilor din România, cu o populaţie în jur de 200 de mii de locuitori.

România cuprinde astăzi 323 de oraşe, dintre care 27 cu o populaţie peste 100 de mii de locuitori.

 

 

Populația Ucrainei. Hartă anamorfică.

Ucraina are 457 de oraşe, dintre care 54 cu o populaţie peste 100 de mii de locuitori. Ponderea populaţiei urbane din Ucraina reprezintă 68%, iar a celei rurale – 32%.

Cea mai rurală, dar şi rarefiată demografic zonă a Ucrainei, după cum se vede şi din harta anamorfică alăturată, este Bugeacul, adică sudul Basarabiei istorice (fostele judeţe Ismail, Cetatea Albă şi părţi ale judeţelor Cahul şi Tighina) cu o suprafaţă de 13 106 kilometri pătraţi între faţada basarabeană înstrăinată a Mării Negre şi fluviile Dunărea şi Nistru.

Populaţia din această regiune istorică a Basarabiei, ataşată arbitrar şi artificial regiunii Odesa, reprezintă, potrivit datelor ultimului recensământ general al populaţiei din Ucraina, un total de 481 014 locuitori grupaţi în 176 de primării organizate, la rândul lor, în 9 raioane: Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni, Sărata, Tarutin şi Tatarbunar.

 

 

 

 

 

 

Populația Federației Ruse. Hartă anamorfică.

Federaţia Rusă, marea şi încă temuta pentru mulţi ţară din răsărit, ne înfăţişează, prin harta sa anamorfică, unul dintre cele mai mari dezechilibre demografice din lume.

Principalele concentraţii ale populaţiei acestei ţări le revin oraşelor şi regiunilor din partea europeană a ţării. În Federaţia Rusă există 1095 de oraşe, dintre care 11 au o populaţie de peste 1 milion de locuitori, 23 – între jumătate de milion şi 1 milion, 41 –  între 250 de mii şi 500 de mii, 93 – între 100 de mii şi 250 de mii, 160 – între 50 de mii şi 100 de mii, iar 732 – sub 50 de mii de locuitori. Moscova, capitala ţării numără oficial 10,5 milioane, iar Sankt Petersburgul, al doilea oraş al ţării – 4,5 milioane de locuitori.

Totodată, necuprinsa întindere de dincolo de munţii Urali, întreaga Siberie, numără circa 30 de milioane de locuitori (de trei ori cât populaţia Moscovei!) dintr-un ansamblu de 142 de milioane.

Siberiei de Răsărit şi Orientului Îndepărtat le revin împreună doar 8 milioane de locuitori (dublul populației Republicii Moldova), dintre care 1 milion îl reprezintă popoarele autohtone (buriat-mongoli, iakuţi, tunguşi, hakaşi, ciukci şi alţii).

Trebuie să luăm în calcul că această parte foarte slab populată a Rusiei este supusă unei presiuni demografice puternice dinspre sudul chinez şi medio-asiatic, ceea ce poate comporta mutaţii etno-civilizaţionale sensibile.

Harta anamorfică a Federaţiei Ruse scoate în evidenţă şi concentraţia demografică din Caucazul de Nord, regiune unde balanţa dintre elementul etnic rusesc şi elementele etnice neruse şi autohtone înclină puternic în favoarea acestora din urmă, cu tendinţă de accentuare.

De ce prezentăm aceste hărţi, care surprind adevăratul tablou demografic al Republicii Moldova, al statelor vecine şi al Federaţiei Ruse? Pentru că procesele demografice interne dintr-o zonă sau alta a lumii conduc în mod natural la mutaţii politice cu potenţial de zguduire şi reaşezare a tabloului politic şi de reconfigurare a hărţilor politice.

Majoritatea sovietologilor din lume au pus faptul prăbuşirii URSS pe seama fenomenelor de natură geopolitică, economică sau ideologică. Puţini sunt însă cei care au reţinut argumentele de natură demografică.

Ultimul recensământ sovietic din 1989 ne arată că, după un îndelungat proces demografic acumulativ, URSS a făcut implozie atunci când populaţia republicilor captive periferice s-a egalat cu populaţia Federaţiei Ruse.

URSS s-a prăbuşit sub propria greutate demografică. Cumpăna demografică s-a mişcat decenii la rând spre punctul de echilibru, după care s-a înclinat în favoarea periferiilor neruse. Acest factor obiectiv nu poate fi neglijat de nici un cercetător atent al istoriei spaţiului ex-sovietic.

Creşterea sau declinul unei ţări trebuie pus în directă legătură cu schimbările cantitative şi calitative ale potenţialului ei uman. Natalitatea scăzută, mortalitatea ridicată, emigraţia galopantă, îmbătrânirea populaţiei, lipsa unor politici sociale şi economice adecvate, de natură să determine o reconfigurare pozitivă a situaţiei demografice a Republicii Moldova, ne conduc la trista concluzie că peste câţiva ani vom avea în faţă un peisaj demografic basarabean cu mult mai sumbru şi mai dezechilibrat decât cel actual.

Ca acest fapt să nu se întâmple, va trebui să încercăm cu toţii (clasă guvernantă, actori politici, administraţie locală, parteneri externi) să privim această ţară nu doar ca pe un spaţiu, ca pe o întindere teritorială, ci ca pe o lume prost tocmită până acum.

Până a observa teritoriul ţării, trebuie să privim atent spre oamenii ei şi spre ceea ce se întâmplă cu ei, pentru a şti exact ce politici socio-demografice anume trebuie elaborate şi realizate în propria noastră casă.

 

https://cubreacovblog.wordpress.com/republica-moldova-harta-anamorfica/

17/03/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Un studiu privitor la evoluţia populaţiei lumii spune că până în anul 2100 vom avea o lume formată majoritar din africani și asiatici

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Potrivit unei analize a Centrului de Cercetare Pew, pentru prima dată în istoria modernă, se așteaptă ca populația lumii să se oprească practic din creştere până la sfârșitul acestui secol, datorită în mare parte scăderii ratei fertilității la nivel mondial .

Până în 2100, populația mondială va atinge cifra de aproximativ 10,9 miliarde persoane, cu o creștere anuală mai mică de 0,1%.

Din 1950 și până astăzi, populația lumii a crescut în medie cu 1% – 2% în fiecare an,  de la 2,5 miliarde la peste 7,7 miliarde persoane.

Iată în cele ce urmează 11 date cheie dintr-o  analiză publicată de  ONU în baza analizelor Centrului de Cercetare Pew privitoare  la „Perspectivele populaţiei mondiale”:

1. Fertilitatea globală se diminuează pe măsură ce lumea îmbătrâneşte.

  Este de așteptat ca rata fertilității la nivel mondial să fie de 1,9 nașteri pe femeie până în 2100, în scădere de la 2,5 naşteri cât se înregistrează astăzi.

Rata  fertilităţii de înlocuire (numărul de nașteri pe femeie necesar pentru a menține mărimea populației), care se cifrează la 2,1 naşteri la o femeie, va scădea până în 2070 sub acest minim.

2. Vârsta medie a populaţiei lumii este de așteptat să crească la 42 de ani în 2100, față de 24 de ani în 1950 şi  31 de ani în prezent.

Între 2020 și 2100, numărul persoanelor în vârstă de 80 de ani și peste este așteptat să crească de la 146 milioane la 881 milioane. Începând cu anul 2073, se preconizează că vor fi mai multe persoane cu vîrsta de 65 ani și peste.

Factorii care contribuie la creșterea vârstei medii a populaţiei sunt creșterea speranței de viață și a ratei de fertilitate scăzute.

3.Africa este singura regiune a lumii care va avea o creștere puternică a populației în acest secol.

Între 2020 și 2100, se așteaptă ca populația Africii să crească de la 1,3 miliarde la 4,3 miliarde, iar prognozele arată că aceste sporuri vor proveni mai ales din zona sub-sahariană.

4. Se așteaptă ca Europa și America Latină să aibă populații în scădere până în 2100. Se estimează că populația Europei va atinge maximul de 748 milioane în 2021.

Regiunea America Latină și Caraibe va depăși Europa în populație până în 2037, înainte de a atinge un maxim de 768 milioane în 2058.

5. Populația Asiei va crește de la 4,6 miliarde în 2020 la 5,3 miliarde în 2055, apoi va începe să scadă.

Se așteaptă ca populația Chinei să atingă punctul culminant în 2031, în timp ce populațiile Japoniei și Coreei de Sud vor scădea după 2020.

 

 

 

 

Populația Indiei va crește până în 2059, când va ajunge la 1,7 miliarde.

Între timp, Indonezia – țara cea mai populată din Asia de Sud-Est – va  ajunge la maximum populației în 2067.

6.  În regiunea Americii de Nord, migrația din restul lumii este de așteptat să fie principalul motor al creșterii populației în continuare.

Populația imigranților din Statele Unite se așteaptă să înregistreze o creștere netă de 85 de milioane în următorii 80 de ani (2020-2100), conform previziunilor ONU.

În Canada, migrația este un factor-cheie al creșterii, în condiţiile în care decesele în rândul populaţiei locale vor depăși numărul nașterilor.

 

 

 

 

 

 

7. În anul 2100, cinci dintre cele mai populate  10 țări ale lumii se vor afla  în Africa.

Mai mult de jumătate din creșterea populației lumii se va concentra până la sfârşitul acestui secol în şase ţări iar dintre acestea  cinci se vor afla în Africa.

Se așteaptă ca populația globală să crească cu aproximativ 3,1 miliarde de persoane între 2020 și 2100 ş mai mult de jumătate din această creștere va veni  din Nigeria, Republica Democratică Congo, Tanzania, Etiopia și Angola, împreună cu o țară non-africană (Pakistan).  

Se așteaptă ca India să depășească până în 2027 China, ţara cea mai populată din lume în prezent.

În același timp, populaţia din Nigeria o va depăși pe cea a SUA şi va deveni  treia țară din lume în privinţa numărului populaţiei în 2047.

9. Între 2020 și 2100 se așteaptă ca 90 de țări să-și piardă populația.

Două treimi din toate țările și teritoriile din Europa (32 din 48) se așteaptă să-și piardă populația până în 2100.

În America Latină și în Caraibe, jumătate din populația celor 50 de țări ale regiunii este de așteptat să scadă.

În anul 2100, se așteaptă  ca jumătate dintre copiii născuți în întreaga lume să se nască în Africa, astfel că acest continent va depăși Asia la nașteri până în 2060.   

 

Sursa:  UN’s “World Population Prospects 2019” 

14/07/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: