CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CE ÎNVĂȚĂM STUDIIND HĂRȚILE ANAMORFICE ?

Anamorfică? Ce-o fi însemnând anamofrică? Anamorfic vine de la anamorfoză, un cuvânt împrumutat din franceză, care, la rândul ei, l-a lansat în circuit, se ştie exact, în anul 1751. La noi a ajuns mai târziu, în prima jumătate a secolului XX. La origine cuvântul este însă grecesc şi suna astfel: anamorphonn.

Ca să pătrundem sensul cuvântului, va trebui să arătăm că acesta este unul compus din formanţii ana (din nou) şi morphe (formă). Anamorfoza este, deci, redarea într-o formă nouă, de regulă neobişnuită, a ceva cunoscut în formă clasică.  

Ultima ediţie tipărită a DEX-ului nu atestă cuvintele anamorfoză şi anamorfic. Cu toate acestea, ele sunt adoptate, cu drept deplin de cetate, în limba română. Cele două cuvinte au pătruns şi în majoritatea limbilor europene.

 

 

 

 

Populația Republicii Moldova. Hartă anamorfică.

Această hartă a Republicii Moldova este una anamorfică. Ea porneşte de la harta geografică, cu care s-a obişnuit ochiul oricui, ca să ne înfăţişeze, dintr-o dată, imaginea cantitativă a corpului nostru social.

Astfel, ea ne descoperă anatomia trupului Republicii Moldova, alcătuit din circa 4 milioane de particule indivizibile.

Teritoriile şi localităţile capătă o altă formă decât ceea ce ne-am fi putut imagina şi ne prezintă, structurat, ponderea lor demografică reală. Această hartă anamorfică nu este o hartă deformată, o oglindă strâmbă a populaţiei noastre, ci pur şi simplu o hartă diferită.

Primul lucru care ni se aruncă izbitor în ochi sunt inegalităţile sau disproporţiile concentraţiilor de oameni de la o zonă geografică la alta. Ponderea oraşelor şi satelor relevă disproporţii evidente şi atestă un accentuat proces de dezurbanizare continuă: 46% de orăşeni în 1989 şi 39% în 2004, populaţia de la sate reprezentând 54% în 1989 şi 61% în 2004.

Aglomeraţiile urbane care se evidenţiază pe această hartă sunt Chişinăul, Bălţiul, Rezina şi Râbniţa, Tighina şi Tiraspolul, dar şi Cahulul, Soroca, Orheiul şi Ungheniul. 

Acestea sunt cele mai importante dintre cele 66 de localităţi ale noastre cu statut de oraş. De remarcat că multe dintre aceste 66 de localităţi sunt oraşe doar cu numele, fiind în realitate nişte aglomeraţii rurale mai mari, de multe ori fiind cazul să vorbim despre pseudourbanizare în loc de urbanizare veritabilă. Oraşele mari sunt patru: Chişinău, cu 780 de mii de locuitori, Tiraspol, cu 159 mii de locuitori, Tighina, cu 138 mii de locuitori şi Bălţi, cu 127 mii de locuitori. Construcţia demografică a ţării se prezintă ca fiind destul de disproporţionată sau distrofică: capitalei îi revine circa un sfert din întreaga populaţie a ţării. În condiţiile în care gradul de urbanizare a Republicii Moldova se situează la 39%, ţara noastră rămâne cea mai rurală din cele 48 de state europene.

Lipsa de omogenitate demografică sub aspect geografic ar trebui să le dea mult de gândit responsabililor de politicile statului în domeniu. Gradul de urbanizare (69% populaţie urbană şi 31% populaţie rurală) a părţii transnistrene a Republicii Moldova îl depăşeşte aproape de două ori pe cel al părţii ei basarabene (39% populaţie urbană şi 61% populaţie rurală), fapt datorat (şi) politicilor aplicate în perioada sovietică.

O primă concluzie se impune. Neomogenitatea repartiţiei teritoriale actuale a populaţiei şi dezechilibrele dintre numărul de locuitori din sate faţă de cei din oraşe, lipsa unor centre urbane pe întreg teritoriul ţării, cu capacitate sporită de atracţie şi absorbţie a excedentului de braţe de muncă de la ţară, obligă factorii de decizie din stat să prevadă politici de dezvoltare a mai multor oraşe care să atragă surplusul de populaţie de la sate, oferindu-i acesteia oportunităţi reale de stabilire şi angajare în câmpul muncii la oraş. Altminteri, acest excedent de populaţie rurală, negăsindu-şi nici un rost în oraşele Basarabiei, ia calea străinătăţii, de foarte multe ori pentru totdeauna.

Chişinăul a crescut în perioada sovietică prin aportul de populaţie aluvionară din toate colţurile fostei URSS, mai cu seamă din Federaţia Rusă şi Ucraina, dar şi prin stabilirea în capitală a elementului autohton românesc provenind din aria rurală. Componentele etnice, cu aspectele lor lingvistice şi socio-culturale, nu sunt de neglijat.

Astfel, dacă în interbelicul românesc populaţia alohtonă (în special de origine rusă şi evreiască) a fost preponderentă în Chişinău (ca şi în celelalte mari oraşe ale Basarabiei), o structură etno-demografică menţinută şi de-a lungul aproape întregii perioade sovietice, datele recensământului general al populaţiei din Republica Moldova atestă pentru prima oară în istoria capitalei noastre o precumpănire a elementului autohton românesc, cu o pondere de circa 80 la sută şi cu tendinţă de consolidare.

Aceeaşi tendinţă se observă şi în cazul municipiului Bălţi, care în 2004, a înregistrat, de asemenea pentru prima oară în istoria localităţii, o cotă de 54%, în creştere de la 42%, cât a atestat ultimul recensământ sovietic din anul 1989.

Cazul municipiului Bălţi relevă o creştere de 12% a elementului etnic autohton timp de 15 ani, ceea ce înscrie acest municipiu într-o tendinţă generală la scară naţională.

Vom reţine în context şi faptul că una dintre comunităţile etnice alogene şi reprezentative numeric din Republica Moldova, anume comunitatea rusă, are cel mai mare grad de urbanizare, peste 90% dintre reprezentanţii acestei etnii locuind în oraşe.

Aşa cum Republica Moldova nu există izolat şi este bine contextualizată, propunem atenţiei cititorilor noştri şi hărţile anamorfice ale celor doi vecini: România şi Ucraina, dar şi harta anamorfică a Federaţiei Ruse.

 

 

 

Populația României. Hartă anamorfică.

Harta anamorfică a României arată o distribuţie demografică dintre cele mai echilibrate în Europa, capitala Bucureşti având o pondere uşor peste 10% raportat la ansamblul corpului social al ţării.

Pentru comparaţie vom aminti că Budapesta concentrează, cu peste 2 milioane de locuitori, circa 25% din populaţia Ungariei, al doilea oraş ca mărime al ţării fiind Debreţinul cu circa 200 de mii de locuitori.

Totodată, o centură de oraşe mari ale României, cu statut de municipiu, având în jur de 300 de mii de locuitori şi repartizate uniform în întreaga ţară, se prezintă ca adevărate zone metropolitane şi piloni demografici de rezistenţă ai construcţiei statului.

Aceste oraşe sunt: Constanţa, Iaşi, Galaţi, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Braşov. Ploieşti, Brăila şi Oradea sunt de asemenea oraşe din categoria I a municipiilor din România, cu o populaţie în jur de 200 de mii de locuitori.

România cuprinde astăzi 323 de oraşe, dintre care 27 cu o populaţie peste 100 de mii de locuitori.

 

 

Populația Ucrainei. Hartă anamorfică.

Ucraina are 457 de oraşe, dintre care 54 cu o populaţie peste 100 de mii de locuitori. Ponderea populaţiei urbane din Ucraina reprezintă 68%, iar a celei rurale – 32%.

Cea mai rurală, dar şi rarefiată demografic zonă a Ucrainei, după cum se vede şi din harta anamorfică alăturată, este Bugeacul, adică sudul Basarabiei istorice (fostele judeţe Ismail, Cetatea Albă şi părţi ale judeţelor Cahul şi Tighina) cu o suprafaţă de 13 106 kilometri pătraţi între faţada basarabeană înstrăinată a Mării Negre şi fluviile Dunărea şi Nistru.

Populaţia din această regiune istorică a Basarabiei, ataşată arbitrar şi artificial regiunii Odesa, reprezintă, potrivit datelor ultimului recensământ general al populaţiei din Ucraina, un total de 481 014 locuitori grupaţi în 176 de primării organizate, la rândul lor, în 9 raioane: Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni, Sărata, Tarutin şi Tatarbunar.

 

 

 

 

 

 

Populația Federației Ruse. Hartă anamorfică.

Federaţia Rusă, marea şi încă temuta pentru mulţi ţară din răsărit, ne înfăţişează, prin harta sa anamorfică, unul dintre cele mai mari dezechilibre demografice din lume.

Principalele concentraţii ale populaţiei acestei ţări le revin oraşelor şi regiunilor din partea europeană a ţării. În Federaţia Rusă există 1095 de oraşe, dintre care 11 au o populaţie de peste 1 milion de locuitori, 23 – între jumătate de milion şi 1 milion, 41 –  între 250 de mii şi 500 de mii, 93 – între 100 de mii şi 250 de mii, 160 – între 50 de mii şi 100 de mii, iar 732 – sub 50 de mii de locuitori. Moscova, capitala ţării numără oficial 10,5 milioane, iar Sankt Petersburgul, al doilea oraş al ţării – 4,5 milioane de locuitori.

Totodată, necuprinsa întindere de dincolo de munţii Urali, întreaga Siberie, numără circa 30 de milioane de locuitori (de trei ori cât populaţia Moscovei!) dintr-un ansamblu de 142 de milioane.

Siberiei de Răsărit şi Orientului Îndepărtat le revin împreună doar 8 milioane de locuitori (dublul populației Republicii Moldova), dintre care 1 milion îl reprezintă popoarele autohtone (buriat-mongoli, iakuţi, tunguşi, hakaşi, ciukci şi alţii).

Trebuie să luăm în calcul că această parte foarte slab populată a Rusiei este supusă unei presiuni demografice puternice dinspre sudul chinez şi medio-asiatic, ceea ce poate comporta mutaţii etno-civilizaţionale sensibile.

Harta anamorfică a Federaţiei Ruse scoate în evidenţă şi concentraţia demografică din Caucazul de Nord, regiune unde balanţa dintre elementul etnic rusesc şi elementele etnice neruse şi autohtone înclină puternic în favoarea acestora din urmă, cu tendinţă de accentuare.

De ce prezentăm aceste hărţi, care surprind adevăratul tablou demografic al Republicii Moldova, al statelor vecine şi al Federaţiei Ruse? Pentru că procesele demografice interne dintr-o zonă sau alta a lumii conduc în mod natural la mutaţii politice cu potenţial de zguduire şi reaşezare a tabloului politic şi de reconfigurare a hărţilor politice.

Majoritatea sovietologilor din lume au pus faptul prăbuşirii URSS pe seama fenomenelor de natură geopolitică, economică sau ideologică. Puţini sunt însă cei care au reţinut argumentele de natură demografică.

Ultimul recensământ sovietic din 1989 ne arată că, după un îndelungat proces demografic acumulativ, URSS a făcut implozie atunci când populaţia republicilor captive periferice s-a egalat cu populaţia Federaţiei Ruse.

URSS s-a prăbuşit sub propria greutate demografică. Cumpăna demografică s-a mişcat decenii la rând spre punctul de echilibru, după care s-a înclinat în favoarea periferiilor neruse. Acest factor obiectiv nu poate fi neglijat de nici un cercetător atent al istoriei spaţiului ex-sovietic.

Creşterea sau declinul unei ţări trebuie pus în directă legătură cu schimbările cantitative şi calitative ale potenţialului ei uman. Natalitatea scăzută, mortalitatea ridicată, emigraţia galopantă, îmbătrânirea populaţiei, lipsa unor politici sociale şi economice adecvate, de natură să determine o reconfigurare pozitivă a situaţiei demografice a Republicii Moldova, ne conduc la trista concluzie că peste câţiva ani vom avea în faţă un peisaj demografic basarabean cu mult mai sumbru şi mai dezechilibrat decât cel actual.

Ca acest fapt să nu se întâmple, va trebui să încercăm cu toţii (clasă guvernantă, actori politici, administraţie locală, parteneri externi) să privim această ţară nu doar ca pe un spaţiu, ca pe o întindere teritorială, ci ca pe o lume prost tocmită până acum.

Până a observa teritoriul ţării, trebuie să privim atent spre oamenii ei şi spre ceea ce se întâmplă cu ei, pentru a şti exact ce politici socio-demografice anume trebuie elaborate şi realizate în propria noastră casă.

 

https://cubreacovblog.wordpress.com/republica-moldova-harta-anamorfica/

17/03/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: