CINE SCRIE ADEVARATA ISTORIE A DESCENDENTEI NOASTRE ?

 

Tabula Peutingeriana, harta care demonstreaza continuitatea pe aceste meleaguri a daco-romanilor.

 

CINE SCRIE ISTORIA ROMÂNIEI ?

 

 

ISTORIA ADEVARATA A DESCENDENTEI NOASTRE

In Europa de Vest nu se cunoaste istoria Romaniei si cei care o viziteaza acum vad saracia materiala de astazi, si nicidecum milenara ei bogatie culturala si spirituala.

In plus, propaganda maghiara din SUA se bazeaza pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanteaza edituri si opinii la Bucuresti, in timp ce in Elvetia am auzit de la un doctor in istorie (la Geneva, in iunie 1999) ca Transilvania a aparut in secolul XIII si de la un ambasador francez in Romania (la Lausanne, in noiembrie 1998) ca poporul român a disparut timp de 1000 de ani ca sa reapara, ca prin miracol, in secolul al XIV- lea!

Cu toate acestea, nimeni nu mentioneaza ca cea mai veche scriere din Europa a fost atestata arheologic in 1961, tot in Transilvania, in satul Tartaria, in judetul Alba, de catre Profesorul Nicolae Vlasa, de la Universitatea din Cluj.

In afara de România, Tablitele de la Tartaria, datate 4.700 i.e.n., au facut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul.

Desi românii stiau sa scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici in ziua de azi, dupa mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare in manualele de istorie.

Ce ne spun specialistii din Romania?

In 1998 s-a publicat «Istoria României» (Editura Enciclopedica, Bucuresti), de catre un colectiv academic sub conducerea unei «autoritati in materie», Prof. dr. Mihai Barbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj), care nu spune ca Profesorul Vlasa a descoperit Tablitele.

La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tablitele de la Tartaria sunt mentionate cu semnul intrebarii intr-o foarte scurta fraza, fara nici un comentariu:

«Intr-o groapa de cult de la Tartaria, s-au gasit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?), cu analogii in Mesopotamia.»

Dar Dl. Barbulescu nu-si aduce aminte oare ca scrierea proto-sumeriana apare cu 1000 de ani mai tarziu si ca cea cicladica, proto-greaca, dupa 3000 de ani?

El a uitat ca metalurgia in Europa apare tot in Transilvania, in jur de 3500 i.e.n.?

Ca tracii sunt primul mare popor indo-european care intra in Europa tot in jur de 3500 i.e.n., cu mai mult de doua milenii inainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sa apara pe harta Europei?

De asemenea, si in acelasi context, nici un specialist in istoria României nu atrage atentia asupra altui „detaliu” primordial, si anume ca limba traco-dacica este cu mii de ani anterioara latinei (care apare abia in secolul VI i.e.n.) si ca, in consecinta, limba româna nu se trage din latina, pentru ca, desi din aceeasi familie, exista istoric inaintea latinei, deci este o limba proto-latina.

Latina se formeaza din etrusca si greaca, care, desi amandoua indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, raspandit in lumea mediterana a epocii.

In plus, etruscii ei insisi erau o bransa a celtilor, coborati in sudul Alpilor in jur de 1200 i.e.n.

La randul lor, celtii erau o bransa a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adica traco-iliri pana in secolul VI i.e.n., cand se deplaseaza din Noricum (Austria) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.

Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si insasi existenta poporului român, dau de gandit.

Cine schimba si interpreteaza istoria României?

In mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi.

Transilvania nu a fost maghiara si nici nu putea fi, cand stramosii maghiarilor de azi locuiau in nordul Mongoliei, sursa turco-finica nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care navalesc in România si in teritoriile Bizantine din sudul Dunarii in secolul al VI- lea), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre.

Hunii patrund in Europa pana la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila in secolul al V-lea, dar se retrag spre Ural pana in secolul IX, cand navalesc din nou in Panonia, teritoriu ocupat la acea data de daci liberi amestecati cu slavi .

Poporul si limba daca sunt deci cu mult mai vechi decat poporul roman si limba latina, dar cele doua limbi erau foarte asemanatoare, si de aceea asimilarea s-a facut atat de repede, in cateva secole.

Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Marii Negre, nu numai ca a invatat limba daca imediat, dar in sase luni scria deja versuri in limba lui Zalmoxis!

Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care imparatul Traian (de origine iberica) le-a dus la Roma, ca sa refaca tezaurul golit al Imperiului.

Peste mai mult de 1000 de ani, dupa caderea Constantinopolului sub turci in 1453, tributul platit sultanilor otomani va fi tot in aur, in forma de “techini”.

Si tot in aur se platesc in ziua de astazi anumite interese in Romania, dupa ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vandut de Ceausescu la licitatie in Zürich si cumparat de Banca Angliei.

Cele 14, nu care romane ci milioane de romani din afara României inteleg si simt acum, mai bine ca niciodata, sensul versurilor transilvane „Muntii nostri aur poarta, Noi cersim din poarta-n poarta!”

In aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), in timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romano- Catolice si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri.

Cultura si civilizatia europeana si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole in anul 330, cand Bizantul devine capitala Imperiului Roman.

Desi se studiaza istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat in istoria Europei, dar chiar considerat „barbar” si „incult”.

Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sa-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici macar Ana Comnena !

Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantina, religia ortodoxa (“ortodox” este in limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atat mai putin istoria si traditia romana.

Faptul, esential, ca analfabetismul nu exista in Bizant, dar exista in Europa de Vest in aceeasi perioada, este si mai necunoscut.

Academiile “pagane” (socratice, pitagorice, orfice, druidice etc.) au fost toate inchise in secolul VI, iar cand in cele din urma universitatile au inceput sa apara in Occident in secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romano- Catolica si studiau teologia.

Numai calugarii si clericii stiau carte, se imbogateau prin exproprierea de pamanturi in favoarea manastirilor, si luau puterea in toate tarile vestice, prin misionarism si prozelitism la inceput (prin teroare si Inchizitie mai tarziu), pana in secolul XI, cand ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia, cade sub puterea Romei Papale.

Renasterea italiana apare ca o consecinta clara si directa a caderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea in masa a savantilor bizantini catre Italia.

De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant intr-un singur an la Florenta, acolo unde in curand vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.

Intre timp, cultura Bizantina este pastrata si cultivata in tarile Române (de exemplu la Putna), care nu numai ca isi pastreaza autonomia fata de Imperiul Otoman, platind-o in aur – ca de obicei -, dar voevozii romani trimit anual aur in Grecia pentru a sustine manastirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).

In Occident, o scurta istorie a României apare in 1943, scrisa de Mircea Eliade in engleza la Lisabona si publicata la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicata peste alti 50 de ani in România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vanturilor, Bucuresti, 1992).

In timp ce prima istorie serioasa a Bizantului apare, tot in engleza, de abia in 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997).

Cu toata bunavointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici macar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv ca nu stie greaca, nici veche nici noua.

In final, se pune intrebarea de ce noua milenii, atestate arheologic, de civilizatie neintrerupta pe teritoriul Romaniei sunt ignorate nu numai in Europa de Vest dar si in România?

Cu ce se ocupa istoricii romani? Si reprezentantii Romaniei peste hotare?

Cine promoveaza cultura milenara a României? Daca dentistii, si nu profesorii de româna, vor sa faca scoli in româna la Geneva, sa nu ne miram daca profesorii vor deschide in curand cabinete dentare in acelasi oras.

In 1996, cand am fost la Bucuresti pentru a face cercetari in mitologia tracica la Academia Romana, spre uimirea mea, mi s-a pus intrebarea de ce ma intereseaza tracii si dacii, cand acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat.

La randul meu, ma intreb ce conteaza 50 de ani de comunism, in comparatie cu cele 9 milenii de istorie romaneasca?

 

 

Prof. dr. Maria-Luminita ROLLÉ
Universitatea din Edinburgh
Academic Consultant in European Mytholgy

http://www.rbnpress.info/wp/cine-scrie-istoria-romaniei/

 

 

Herodot din Halicarnas, parintele istoriei( n.484 i Hr. 484 – d. cca.425 i.Hr.), ne spune în Cartea a IV-a a Istoriilor sale, în paragraful 93 (citez după ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din 1961, traducerea fiind a Feliciei Vanţ Ştef) :

“Geţii  sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.

In  cartea a V-a, paragraful 3, Herodot mai spune:

“După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrînt”.