CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Prof.Radu Baltasiu: ”Constituirea unei minorități aromâne ar fi cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a românilor”

Încurajează Ministerul Educației apariția unei așa zise “etnii aromâne”,  obiectiv al autorităților grecești? Pe când o regiune autonomă aromânâ în  Dobrogea? Cine este în spatele inițiativei? – RGN Press

INTERVIU cu prof. Radu Baltasiu: Cine sunt aromânii, meglenoromânii și istroromânii? Cine și de ce vrea să se declare minoritate?

Pe 9/10 mai 1905 sultanul Abdul Hamid a fost nevoit să semneze Iradeaua care recunoștea drepturile naționale pentru românii din Macedonia. Ce a însemnat acest act politic pentru viața aromânilor, istroromânilor și meglenoromânilor? Cine sunt ei și care sunt marile personalități care au contribuit la redeșteptarea națională și Marea Unire? De ce vor anumiți aromâni să se declare minoritate în România? Care sunt interesele străine în această problemă?

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 24_radu_baltasiu.gif

Toate acestea sunt subiecte ale interviului pe care Radu Baltasiu, Profesor la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti şi Director al Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE) l-a acordat HotNews, preluat de Romanian Global News :

Rep: Ziua de 10 mai are mai multe semnificatii majore in Istoria poporului roman, fiind ziua Monarhiei, a Independenței, ziua Regatului, dar si a intregii românități Balcanice. Pe 9/10 mai 1905 sultanul Abdul Hamid a fost nevoit să semneze Iradeaua care recunoștea drepturile naționale pentru românii din Macedonia. Ce a însemnat acest act politic pentru viața aromânilor?

Radu Baltasiu: În primul rând este vorba de ceea ce la nivelul Parlamentului României de astăzi se discuta a se institui ziua românității balcanice, a recunoașterii de către Imperiul Otoman, cu mare întârziere, a existenței românilor în interiorul Imperiului Otoman, a existenței cu drepturi cetățenești depline.

Această chestiune s-a realizat chiar în opoziție cu țări precum Grecia, cu care aproape că am ajuns în situația de a întrerupe relațiile diplomatice tocmai în acea perioadă, motivul fiind nerespectarea de către alți creștini a drepturilor minorității române.

Pe scurt, ziua de 10 mai reprezintă încă o dată importantă în istoria spațiului românesc și, pe lângă Ziua Regalității și a Independenței în România, este și ziua românității balcanice, dată în care românii de la sud de Dunăre au căpătat drepturi civile la fel ca ceilalți creștini greci, bulgari, sârbi etc…

Vatra strămoșească secolele IV-VII
Rep: Ce credeți că s-ar fi întâmplat dacă această Iradea nu ar fi fost semnată de sultan?

Radu Baltasiu: Nu ar fi fost în interesul Turciei, fiindcă era la cuțite cu bulgarii, cu grecii și cu Serbia și ar mai fi fost încă o țară importantă dușman și Turcia ar fi riscat un pic prea mult, deoarece era foarte slăbită și tocmai dispărea ca mare putere europeană. A fost un act de inteligență geopolitică, mai ales că pretenția românească era susținută de mari puteri precum Germania, care era principalul furnizor de armament al Turciei.

Rep: Aromânii, dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii. Cine sunt ei și care le sunt originile si raspandirea?

Radu Baltasiu: Toți fac parte din ceea ce Academia Română numește, și trebuie să insistăm pe acest aspect, din poporul român, din românitatea balcanică. Românitatea balcanică sau poporul român este alcătuită din daco-români, adică noi cei de la nord de Dunăre, cu câteva excrescențe care pot ajunge și până dincolo de Bug, în Ucraina.

Mă refer și și la românii din Timoc, din Serbia și Bulgaria, care tot daco-romani sunt. Sigur, peste 95% dintre daco-români trăiesc la nord de Dunăre. Restul se mai numesc și macedo- români, în care intră aromânii care se găsesc în special în Grecia și în Albania.

Sunt istroromânii cei care locuiesc în peninsula Istria din Croația la frontiera cu Italia lângă Trieste și meglenoromânii, cei care se mai găsesc în câteva sate la frontiera dintre Grecia și Bulgaria. Cu toții suntem același popor, dar vorbim dialecte diferite în acord cu titulatura pe care o avem și anume: daco-româna, istro-româna, aromâna și megleno-româna.

Rep: Cât de mari sunt diferențele între aceste dialecte?

Radu Baltasiu: Ne înțelegem într-o măsură satisfăcătoare, mai ales dacă nu ne grăbim. În principiu este vorba de două maniere de a vorbi limba română.

Una este înghețata în timp la granița dintre Antichitate și Evul Mediu. Mă refer la macedo- români. Iar cealaltă parte a limbii române a evoluat, ma refer la daco-română, cu toate neologismele, în special cele venite din limba franceză.

Partea de la sud de Dunăre este înghețată undeva la despărțirea din secolul VI-VII pentru că la momentul acela s-a cristalizat o masă slavo-bulgară foarte puternică care efectiv i-a împins pe greci către Marea Mediterană. Să nu uităm că Vasile cel Mare, împărații bizantini si Bizanțul au avut mult de furcă până secolul al XI-lea cu bulgarii.

Această masă slavo-bulgară a avut un impact deosebit și asupra masei romanității orientale pe care- nu știu dacă cuvântul împărțit este potrivit- ci pur și simplu una a rămas la un nivel, iar cealaltă și-a continuat traseul pe care îl cunoaștem.

aromani-cu-preot_w800_h642_q100 – Buciumul

Românii din Macedonia
Rep: Grămușteni, pindeni, fărșeroți: diferențieri lingvistice, culturale și politice

Radu Baltasiu: Eu nu sunt un specialist în lingvistică. Sunt specialiști de la Institutul Iorgu Iordan al Academiei Române care pot să intre în detalii mai precise. Toți sunt aromâni, fac parte din grupul care trăiește în actuala Grecie și parțial în Albania.

Cert este că negoțul, abilitatea de a construi, de a fi cărăușii Europei în Imperiul Bizantin le-au avut și unii și alții. Fiecare au dat mari intelectuali și le datorăm lor și urmașilor lor multe pentru realizările României moderne.

Rep: Ați amintit de realizările românilor sud-dunăreni și contribuția lor la statul român modern. Aș vrea sa amintim cateva personalităti marcante din țară si din strainatate, din trecut și din prezent.

Radu Baltasiu: Sunt convins că toată lumea îi are în minte pe Gică Hagi, Simona Halep sau Toma Caragiu împreună cu sora sa Matilda Caragiu , academiciana, cu cele 10 puncte importante despre „Ce inseamna sa fii aromân astăzi”. Dar sunt foate multe personalități. Academia Română îsi datorează existența în bună măsură aromânilor, Evanghelie Zappa fiind unul dintre principalii finanțatori. Tot el este unul dintre principalii finanțatori ai stadionului Olimpic din Atena și așa mai departe.

Câți dintre noi știm că actuala față istorică a Craiovei datorează enorm unui alt aromân, Jean Mihail, sau faptul că Opera din Viena își datorează existenta și lui Nicolae Dumba , un mare sponsor al artelor în Imperiul Habsburgic, fratele său fiind ultimul ambasador al Austro-Ungariei în Statele Unite?! Câți dintre noi știu că forțele armate ale Greciei, Flota, Banca Națională a Greciei își datorează existența lui George Averoff ?!

Fără Gojdu nu cred că am fi putut vorbi de Marea Unire de la 1918. Bursele sale acordate tinerilor ardeleni le-au permis să studieze în Imperiul Habsburgic și să se întoarcă luminați în Ardeal, în așa fel încât să țină Marea Unire.

Sau marele Andrei Șaguna , care a înființat multe scoli în Ardeal și care apoi au contribuit apoi la redeșteptarea națională. Podul cu lanțuri din Budapesta e făcut în bună măsură cu banii aromânilor, de baronul Sina . Institutul de Medicină Legală al României este o instituție creată de un aromân, Mina Minovici . Curentul alternativ, fără de care nu ar fi fost posibilă civilizația modernă, îi aparține lui Nikola Tesla, un istriot. Noi am construit acum mai bine de zece ani o bază de date în care avem toate aceste personalități.

Dacă reținem doar că mișcarea de redeșteptare națională care apoi a făcut posibilă Marea Unire se datorează nu numai vitejiei soldaților români de la Mărășești și Oituz, ci și direcțiilor create cu ajutorul banilor aromânilor, în special în Transilvania, și vom înțelege un pic mai bine de ce este ridicolă pretenția unor rătăciți- ca nu pot să le spun altfel- că ar fi altceva decât români. Să le spună asta lui Gojdu sau Dumba.

Rep: Voiam să ajungem și la acest subiect sensibil. Avem o disputa care se tot amplifica in ultimii ani in comunitatea armânească: minoritate naţională vs. parte a poporului român. Cum se explică această dorință de a deveni minoritate în România? Cât de amplă e această mișcare?

Radu Baltasiu: Dacă tot suntem la acest nivel cu discuția vă propun să vă citesc un pasaj din Declarația Academiei Române în 2005 ca să avem o bază de discuție și să nu se înțeleagă că e doar „opinia mea contra opinia ta”. Dacă plecăm de la premisa că Academia Română este cel mai înalt for științific al țării, iar prin știință înțelegem înțelegerea rațională, atunci toți ceilalți ar trebui să stea măcar cu respect să asculte, iar dacă nu pricep să mai citească până pricep.

„Academia Română a luat cunoștință cu surpriză de inițiativa unui grup de aromâni (armâni) din țara noastră de a se constitui într-o minoritate națională, distinctă de români, ca popor armânesc, cu o limbă proprie, armâna. Ne aflăm în fața unei diversiuni, izvorâte din interese mercantile ale unor cercuri din țară și din străinătate, ce ignoră adevărata istorie a acestei ramuri a romanității răsăritene și a dialectului aromân care, impreună cu cel dacoromân, cel meglenoromân și cel istroromân, formează limba română. Aducem la cunostinta forurilor competente si publicului larg ca Academia Romana, in deplin acord cu specialistii de buna credinta din tara si din strainatate, nu poate fi de acord cu o astfel de initiativa…”

Vreau să spun că după știința mea și după datele publice, autoritățile de stat știu mult mai multe. Se știe cu nume și prenume care sunt aceia care fac afaceri în Constanța și varsă bani, inclusiv autorități ale altor state. Dau bani la doi-trei tipi, dintre care unii ajung la nivel înalt gurvernamental și, în consecință, fac bani marșînd pe această chestiune. Sunt interesele unor țări care niciodată nu i-au recunoscut pe aromâni ca fiind români și care vor să blocheze definitiv ajutorul României la sud de Dunăre pentru comunitatea aromânească și dacă vor reuși să-i declare pe români minoritate națională trecând peste orice, atunci României i se va interzice să militeze pentru școală, scriere și liturghie în limba română, respectiv în dialect și să se ocupe de soarta acestor oameni.
Este aceeași poveste ca între moldoveni și basarabeni.

Revin la ceea ce spunea Academia: „Aromanii din Romania au venit de buna voie in aceasta tara, mai ales in secolele al XIX-lea si al XX-lea, tocmai pentru ca s-au considerat romani, spre a avea o patrie a lor, spre a nu se mai simti nedreptatiti in locurile unde, de fapt, s-au nascut si unde sunt autohtoni. Prin marile personalitati pe care le-au dat in Romania, ei au imbogatit prin operele acestora patrimoniul cultural national romanesc; absenta lor din acest patrimoniu ar saraci cultura romaneasca, pe de o parte, iar pe de alta – aceste contributii nu si-ar gasi locul in alte culturi. De aceea, a admite constituirea unei minoritati aromane ar fi cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a românilor.” Aceasta este chiar un motto pe care aș îndrăzni să vi-l sugerez.

Expansiunea românilor în Europa de S-E 1940
Am identificat, împreună cu oamenii de la Institutul pe care îl conduc, în arhivele ministerului de Interne, documente care arată propaganda greacă de la începutul secolului, ceea ce a dus și la ruperea relațiilor diplomatice atunci, propagandă care este exact la fel cu cea desfășurată și astăzi de Grecia, doar că statul român avea pe atunci un alt gen de reacție.

Țările NATO au politici naționale, iar politica națională a Greciei este din 1951 că nu mai recunoaște nicio minoritate.
Acum niciun an apărea informația că cei care susțin demersurile ca aromânii să fie considerați minoritate națională sunt statul rus prin Sputnik și Ungaria prin organizațiile sale parapolitice din România.

Rep: Un alt argument ar fi că în afara granițelor României, asimilați fiind românilor, își pierd cultura, nu mai au școli în limba aromână…

Radu Baltasiu: Nu că ar avea școli. Vreau să vă spun că din cele 120 de școli construite de Cuza la sud de Dunăre mai funcționeaza doar două. Statul român a reușit contraperformanța istorică unică în Europa de a avea cea mai numeroasă comunitate istorică în jurul frontierelor și, în loc să-și potențeze politica externă și relațiile cu vecinii, s-a complăcut în politicile de sufocare ale identităților acestora. Instituțiile românești care trebuiau să se ocupe de aceste comunități au fost desființate pe rând începând cu 2018, începând cu Institutul Hurmuzachi și direcția generală pentru românii din afara granițelor din ICR.

CITIȚI ȘI:

VIDEO: IMNUL AROMÂNILOR

12/05/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

O ISTORIE MAI PUȚIN ȘTIUTĂ A ROMÂNILOR. VIDEO

02/06/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

10 septembrie 1872- A murit Avram Iancu („Crăişorul Munţilor”), conducătorul revoluţiei române de la 1848 din Transilvania

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Avram Iancu este personalitatea istorică care ocupă primul loc în ierarhia celor mai cântaţi eroi ai poporului român. Atât cântecele populare, cât mai ales cântecele patriotice  l-au ales adesea ca subiect pe Craiul Munţilor.

Majoritatea românilor au învăţat despre Avram Iancu din aceste cântece sau văzând marele număr de statui care au fost înălţate în  oraşele transilvănene. Cât despre cele câteva rânduri din manualele de istorie, acestea  nu suplinesc absenţa informaţiilor despre viaţa şi activitatea lui Iancu şi, cu atât mai puţin, despre evenimentele din Transilvania din 1848-1849.

Practic cunoştinţele majorităţii românilor se reduc la „Iancu i-a bătut / i-a omorât pe unguri”.

 

 

 

 

 

Image result for Avram_Iancu photos

 

 Portretul lui Avram Iancu de Barbu Iscovescu

 

Avram Iancuconducătorul revoluţiei române de la 1848 din Transilvania s-a născut în anul 1824 în Vidra de Sus, în Munții Apuseni într-o familie de țărani moți înstăriți. Maria, mama sa era o femeie harnică, frumoasă şi înţeleaptă.

Cel dintâi strămoș cunoscut al lui Avram Iancu a fost Gheorghe Iancu, preot ortodox în satul Vidra de Sus, participant la răscoala lui Horea și rudă cu acesta.  Fratele bunicului lui Avram Iancu a fost eroul răscoalei de la 1784, Horea.

Gheorghe Iancu bunicul, preot ortodox, venise din ţinutul Muntelui Găina la Vidra de Jos, după care, mutându-se în Vidra de Sus şi-a construit o casă în anul 1800, casa-muzeu de astăzi.

Tatăl eroului – Alisandru Iancu, a fost  ţăran iobag, paznic al pădurilor fiscului, apoi jude comunal, născut în anul 1797. 

În casa dascălului Mihai Gomboş (întemeietorul unui neam de cărturari), Avram a învățat literele şi numerele, după care este trimis la şcoala primară din Neagra.

La 10 ani merge la Cîmpeni, găzduit de familia Şuluţiu, cu fiii căruia  va lega o prietenie  pe viaţă, unul dintre ei fiind chiar biograful său de peste ani – Iosif Sterca Şuluţiu.

Aici urmează cursurile primare, cititul, socotitul, istoria și geografia, cîntul şi desenul, regulile moralei şi ale bunei cuviinţe.

După terminarea şcolii din Cîmpeni, împlinind  vîrsta de 13 ani, în toamna anului 1837, făcînd drumul cu căruţa de la Vidra de Sus, tatăl său îl înscrie la gimnaziul unic de trei clase din Zlatna, (Ampelum) vestita localitate minieră de pe Valea Ampoiului.

În protocoalele “Gimnaziului umanistic”, care a funcţionat din anul 1790, transfomat apoi în “Gimnaziu crăiesc” îl găsim înregistrat ca “Iank Abraham, de religie romano-catolică!”.  Limba de predare era cea latină.

După patru ani de studii, absolvă gimnaziul cu calificativul “eminens”. Aici, în localitatea minieră, cunoscînd mai îndeaproape suferinţele iobagilor, se horărăşte să devină jurist.

În anul 1841, la 17 ani, se  înscrie la liceul piariştilor  din Cluj, tot un liceu catolic, asemenea gimnaziului de la Zlatna- “Institutul superior regesc al romano-catolicilor din Transilvania”, unde urmează clasa superioară “humanitas” (de umanităţi), apoi cele două clase de filosofie, care erau obligatorii pentru a putea trece la drept.

După încheierea celor trei ani, în 1843 se întoarce la Vidra sa natală, îmbrăcat în haine domneşti, spre dezamăgirea mamei sale, că îşi lepădase straiele ţărăneşti.

Voinicul de 18 ani, în 1844, se înscrie la cursurile Facultăţii de drept din Cluj, alături de el, în acelaşi an, era și Iosif Sterca Suluţiu – biograful și bunul său amic. Finalizînd cursurile, în vara anului 1846, solicită guvernului un post de practicant, fără salariu, dar este respins, nefiind nobil, pe motivul originii sale plebee.

După cîteva săptămîni petrecute la Sibiu, ca practicant la tezauriatul ţării, pleacă la Tîrgu-Mureş, înscriindu-se „cancelist” (practicant) la „Tabla regească” (Curtea de apel a Transilvaniei), în scopul de a deveni avocat.

Participă  în 15 ianuarie 1847, ca practicant la Tabla regească, la Dieta Transilvaniei de la Cluj.

Acelaşi Şuluţiu relatează că în drumul lor spre casă, după dezbaterile parlamentare din Dietă, Iancu ar fi spus următoarele cuvinte:

Frate Şuluţiu! nu te supăra pe mine, oricît de bun român ai fi, tu nu poţi simţi durerea ce am simţit-o eu azi. Tu şi familia ta nu sunteţi robi ca mine şi ca părinţii mei… Nu cu argumente filozofice şi umanitare vei putea convinge pe acei tirani, ci cu lancea, ca Horea!”.

În preajma izbucnirii revoluției,a devenit unul dintre fruntașii intelectualității românești transilvănene, luptătoare pentru emancipare socială și națională.

În 13 mai, moţii în frunte cu Iancu şi Buteanu ,”vreo zece mii, organizaţi în cete şi disciplinaţi milităreşte”, după cum scria Silviu Dragomir, autorul monografiei Avram Iancu vin pe Cîmpia Blajului unde  patruzeci de mii de români, ascultă cu emoţie cuvintele Crăişorului:

Uitaţi-vă pe cîmp, românilor, sîntem mulţi, ca cucuruzul brazilor, sîntem mulţi şi tari, că Dumnezeu e cu noi!”. Acolo se hotărăşte ştergerea iobăgiei şi proclamarea drepturilor românilor.

Fără naţionalitate, spunea Bărnuţiu, nu e libertate, nici lumină nicăieri, ci pretutindeni numai lacrimi, întuneric, amorţire. Ce este apa pentru peşte, aerul pentru zburătoare şi pentru toate vieţuitoarele? Ce este lumina pentru vedere, soarele pentru creşterea plantelor, vorba pentru cugetare, aceasta este naţionalitatea pentru fiecare popor…”.

Ca  prefect şi comandant suprem al Legiunii a XIII-lea, Auraria Gemina, din Transilvania, Iancu pleacă în munţi în fruntea moţilor săi care participaseră la Adunarea de la Blaj şi  aduce la cunoştinţa celor rămaşi acasă hotărîrile luate acolo în numele lor şi al naţiunii române – desfiinţarea iobăgiei, independenţa naţională a românilor din Transilvania, învăţămînt românesc de toate gradele ş.a.

Revoluţia dă în clocot. Pînă la sfîrşitul lui octombrie 1848 ea  cuprinsese aproape întreaga Transilvanie.

1850,  20 februarie. Avram Iancu soseşte la Viena, împreună cu o delegaţie a românilor, căutînd să obţină din partea guvernului drepturile pentru români.

În 8 şi 11 martie este primit de către noul împărat, Francisc Iosif, care după primirea memoriului, va răspunde:

Voi cere de la miniştri mei un raport şi vă asigur că dorinţele juste ale românilor vor fi împlinite”.

 

Avram Iancu în preajma revoluţiei din Transilvania

 

 

20 decembrie 1850.

 

Cuprins de o mare nelinişte (ciudată premoniţie!), la Cîmpeni, Avram Iancu îşi scrie Testamentul său („Ultima Voinţă”):

 

Semnătura lui Avram Iancu, Casa memorială Avram Iancu

 

 

 Testamentul lui Avram Iancu:

 

“Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, ca speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica.

Nu stiu câte zile mai pot avea ; un fel de presimţire îmi pare ca mi-ar spune, ca viitorul este nesigur.

Voiesc dar şi hotarât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi ; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele.”

 

Reîntorcîndu-se în  Apuseni, la 21 iulie 1852, Iancu nu vrea să dea ochi cu împăratul care vizita ţinuturile unde a avut loc Revoluţia. La Vidra, la Cîmpeni, Roşia Montană, Detunata, Abrud sau Bucium, Iancu refuză de asemenea întîlnirea cu monarhul.

1852, 17  septembrie. Iancu este arestat şi trimis sub escortă la Alba Iulia, unde fusese ţinut în lanţuri şi străbunul său Horia. Acolo, închis în clădirea judecătoriei de ocol, este legat, umilit şi bătut de către un ofiţer austriac, slujbaş al împăratului. În faţa acestei insulte sufletul său a coborît „în smoala melancoliei nesfîrşite…”.

După eliberarea din închisoare, îşi petrece timpul rătăcind prin munţi, pe Valea Arieşului. Se spune că ar fi avut probleme psihice, datorate şederii în închisoare.

Se adăposteşte la Baia de Criş, în casa covrigarului Ioan Stupină, unde-şi petrecea serile cântând, acompaniat de fluier, oamenilor care veneau să-l asculte.

1855, toamna. Pe Cîmpia Libertăţii de la Blaj, cu creştetul descoperit, „ca în faţa unui altar”, Craiul Munţilor, cu ochii înlăcrimaţi scrutează depărtările…

 

 

 

 

 

Related image

 

 

 

În ultimele două decenii ale vieții sale, Iancu  a suferit de o boală psihică. Starea sănătății sale psihice începuse să se deterioreze la sfârșitul anului 1852 .

A rămas în memoria colectivă ca umblând din sat în sat cu minţile rătăcite, după unele păreri puțin verificate și din surse neverificate.

Conform  părerii, de data aceasta de specialitate, a medicului Ovidiu Vuia, specialist în neuropsihiatrie în Germania, Avram Iancu nu a fost nebun:

„…În ce privește tulburările zise psihice, după majoritatea absolută a medicilor, și noi nu facem decât a le întări diagnosticul, nu numai datorită debutului la 28 ani și duratei lungi de două decenii, dar întreg tabloul clinic și evoluția sa, înlătură indiscutabil, eventualitatea unei infecții a sângelui cu manifestarea unui sifilis nervos.

Rămâne ipoteza unei psihoze declanșate de o traumă, sau cum e cazul, de nenumărate traume psihice, nu rar observată în practica neuropsihiatrică. Personal cred că nici această boală nu intră în discuție, în primul rând fiindcă tulburările psihice ale lui Iancu nu pot fi încadrate în tabloul unei psihoze anumite.

E drept că prezentase unele idei de persecuție, după unii adevărată manie, a fost trist și melancolic, adesea după ce-și termina cântecele de jale la fluier, plângea, dar respectivele simptome nu sunt suficiente pentru a diagnostica o psihoză de tip maniaco-depresiv, schizofrenic sau paranoic. … Ajung la concluzia că Avram Iancu nu a fost nebun propriu-zis din punct de vedere neuropsihiatric. …

În consecință, fără să mă îndepărtez de principiile științifice ale medicinii, după care trebuie văzută boala lui Avram Iancu, eu împărtășesc părerea că (…) Craiul Moților n-a suferit de nici o psihoză, prin urmare pe limbaj laic, nu a fost nebun. … sunt de părere că ar fi cazul, în legătură cu suferințele sale, să evităm termeni ca „dezechilibru psihic” sau „boală incurabilă”, când manifestările psihice ale lui Iancu sunt de natură reactivă, țin mai mult de alterări provocate de împrejurări externe, care însă, nu depășesc domeniul normalului, nu intră în sfera patologicului”.

În dimineața zilei de 10 septembrie 1872, Avram Iancu a fost găsit mort, cu privirea încremenită spre cer, pe prispa brutăriei (azi muzeu) lui Ioan Stupină, zis Lieber, din Baia de Criș.

A fost îngropat cu funeralii naționale la 13 septembrie în Panteonul Moților de la Țebea, jud. Hunedoara, lângă „Gorunul lui Horea”.

La slujba de înmormântare au slujit 36 preoți, în frunte cu protopopii Mihălțanu (ortodox) din Brad și Balint (unit) din Roșia Montană. În fruntea convoiului funerar pășeau foștii comandanți militari ai românilor, care se mai aflau în viață: Simion Balint, Axente Sever, Mihai Andreica, Nicolae Corcheș și Clemente Aiudeanu.

Pentru a anunța moartea sa, clopotele au tras în munți timp de trei zile și trei nopți. Comitetul de înmormântare l-a declarat „erou al națiunii”.
Înmormântarea a avut loc sub Gorunul lui Horea din curtea bisericii ortodoxe din Țebea, după dorința lui Avram Iancu .

Peste 4.000 de persoane, după alte surse 10.000, au participat la înmormântare. Moții au sosit călări din Vidra de Sus încă din data de 11 septembrie, pentru a-l priveghia.
Ceremonialul funebru a început la ora 14, în 13 septembrie, în Baia de Criș, apoi convoiul, care se întindea pe mai mult de 2 kilometri, a pornit spre Țebea. Pe tot parcursul s-a cântat „Marșul lui Iancu” și „Deșteaptă-te, române!”.

Când primii oameni intrau în Țebea, ultimii din coloană abia porneau din Baia de Criș. În fruntea convoiului mergea un tânăr cu un drapel în culorile românești roșu-galben-albastru, drapate în negru.

În momentul în care sicriul a fost coborât în groapă, s-au tras salve de pușcă, în semn de onoruri militare .
Crucea de piatră a fost donată de preotul român Ioan Tisu, iar pe ea a fost inscripționat simplu:

„AVRAM IANCU, ADV(OCAT), PREF(ECTUL) LEG(IUNILOR) ROM(ÂNE) în anul 1849-9. +1872”
Necrologul lui Avram Iancu din „Telegraful român” spunea:”viața lui în totalitatea ei va rămâne o oglindă sinceră a vieții noastre naționale”.

La 13 septembrie 1872, declarat „mort naţional”, jelit de popor, de prefecţii şi tribunii săi, în frunte cu cei 36 de preoţi, trupul eroului cobora în pămîntul de la Ţebea, aproape de gorunul celuilalt Crăişor, Horea, al cărui nepot era !

Ultimul portret al lui Avram IancuPlaca funerară de pe mormântul lui Avram Iancu la ŢebeaMormântul lui Avram Iancu la Ţebea

 

Ultimul portret al lui Avram Iancu şi mormântul său de la Ţebea

În revista  Familia, Iosif Vulcan, scria cu înfrigurare aceste cuvinte:

Condeiul nostru încă e ud, căci abia scriseserăm necrologul marelui nostru poet Dimitrie Bolintineanu, şi iată acuma soarta fatală ne sileşte a-l lua din nou în mînă, să-l înmoiem în lacrimile noastre şi să anunţăm naţiunii iarăşi o ştire tristă, că eroul nepătat din 1848, regele munţilor – cum l-a numit poporul, – unul din martirii scumpi ai noştri, gloriosul dar nefericitul Avram Iancu, a murit la Baia de Criş în 10 septembrie la vîrsta de 48 de ani… Cine a fost Iancu?  Expresia unei idei înalte, unei dorinţe străbune, care nu se va stinge niciodată din sînul naţiunii române…

Astăzi, Avram Iancu este considerat cel mai mare erou al românilor din Transilvania, iar memoria lui este cinstită îndeosebi de moți, între care trăiesc și azi urmașii foștilor lăncieri ai lui Iancu, de la 1848.

Image result for bustul lui avram iancu realizat de sculptorul Romulus Ladea la baia de criş

La Baia de Criş a fost dezvelit bustul său, realizat de sculptorul Romulus Ladea.

 

„Tu, Iancule şi Moţii tăi, aţi trăit şi aţi murit pentru libertate. Idealul acesta rămîne la temelia vieţii noastre naţionale. Pentru izbîndirea şi desăvîrşirea acestui ideal vor trăi şi vor muri generaţiile, cari te urmează. Ci tu dormi liniştit, Iancule, acolo la pragul bisericuţei din Ţebea, în umbra gorunului lui Horia: geniul tău veghează deasupra naţiunii române”.

 

 

– Vasile Goldiş –

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/06/21/acad-ioan-aurel-pop-romania-noastra-si-momentele-ei-de-cumpana/

 

 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Avram_Iancu;

  4. http://www.glascomun.info/?p=852.

08/09/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: