CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziarul Națiunea: Revine din trecut gazeta „BUCOVINA”, prima tribună de apărare a drepturilor românilor bucovineni aflați sub stăpânire străină

Totul era străin și ostil românilor din Cernăuți, la momentul când a apărut primul număr al gazetei „Bucovina”, 4/16 octombrie 1848. Era perioada când provincia stăpânită de austrieci se găsea încorporată în Regatul Galiției.

La Cernăuți se impunea o cultură și o limbă străină urmașilor lui Alexandru cel Bun. Suferea mult și credința străbună, creștinii din parohiile Bisericii Ortodoxe trimiteau petiții la împărăție cu cerința să se respecte legile pământului.

După administrarea militară (1774-1786) vine administrația civilă galițiană, în două rânduri provincia Bucovina fiind desființată (1786-1848 și 1850-1861) prin alipirea de Galiția.

Au răsuflat mai ușor românii bucovineni după 1861, când Bucovina a primit statut de ducat autonom, cu o dietă proprie.

Dar și revoluția din 1848 n-a trecut fără consecințe benefice în istoria românilor.

Urme proeminente a lăsat refugiul unor renumiți intelectuali, oameni de cultură, ca Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, Ioan Alexandru Cuza.

În acel an la Cernăuți a venit pentru totdeauna Aron Pumnul, profesorul la moartea căruia Eminescu s-a născut ca poet.

În 1848 Bucovina obține dreptul de a se separa de Galiția, însă pentru foarte puțin timp. După eșecul revoluției administrația austriacă a revenit la forma de organizare precedentă.

Tot în 1848 a apărut săptămânalul „Bucovina”, „Gazetă Românească (Romanische Zeitung) pentru politică, religie și literatură”.

Deși era bilingv, în română şi germană, și a apărut doar până la data de 20 septembrie 1850, e important prin faptul că a fost primul periodic al românilor bucovineni, o tribună de apărare a intereselor lor naţionale, intelectuale şi materiale ale poporului român.

Editat de fraţii Gheorghe si Alecu Hurmuzachi, ziarul a avut colaboratori străluciţi: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Costache Conachi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Cârlova, Vasile Pogor, Mihail Kogalniceanu, Andrei Şaguna, Andrei Mureşanu, Aron Pumnul, Gheorghe Bariţ etc.

Gazeta „Bucovina” a fost tribuna care chema la deșteptare, dreptate, la dobândirea libertății și afirmarea naționalității române.

În primul număr a fost publicat editorialul-program al revoluţiei române de la 1848 din Bucovina, exprimat în „Petiţia Ţării”, iar ziarul se adresa în paginile sale întregului neam românesc.

Pentru noi e foarte important să nu uităm că Vasile Alecsandri a trimis la Cernăuți, încredințând spre publicare fraților Hurmuzachi, cel mai strălucitor diamant al său – „Miorița”.

În amintirea minunatelor zile petrecute la moșia lor de la Cernauca și a discuțiilor din „ceasurile acele de patriotică pornire”, Vasile Alecsandri îi trimite prietenului Alexandru (Alecu) Hurmuzachi , într-o zi de miercuri 1850, studiul „Românii și poezia lor”.

Acea scrisoare, care, de fapt, e un fascicul de emoții și evocări, conține un comentariu și textul baladei intitulate „Mieoara”.

„Miorița”, culeasă de Alecu Russo de la păstorii din Soveja, ori auzită de Alecsandri sub cerul presărat cu stele lângă un foc pe vârful Ceahlăului, acea baladă cântată și plânsă de români, care ne răscolește doruri tainice prin notele ei dulci și duioase, a văzut lumina tiparului pentru prima dată la Cernăuți, într-o zi de sâmbătă, 18 februarie 1850, în numărul 11 al gazetei „Bucovina”, căreia i-au dat viață frații Alecu și Gheorghe Hurmuzachi.

Autoarea acestui articol, Maria Toacă, este publicistă și eseistă din regiunea Cernăuți, astăzi în Ucraina.

A scris cărți despre cultura românească din Bucovina și este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membră a comitetului de conducere a Societății „Golgota” a românilor din Ucraina, coordonatoare a bibliotecii Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”.

 

Publicitate

18/10/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mihai Eminescu,românul absolut : “UNIREA ROMÂNIMEI… E VISUL MEU DE FIER!”

Harta Scolastică a Daciei și României Mari de Grigore Bejan, Serviciul Cartografic al Armatei, 1919 – Sursa: Biblioteca Academiei Române / Mihai-Eminescu.Ro.

„Ideia naţională la dânsul era imaginea cea mai sfântă a cugetării.” – Dimitrie Laurian, ziarist la „România liberă” și membru al Societății „Carpaţii”, la înmormânarea camaradului său, Mihai Eminescu, “carpatin” din organizația dedicată unirii tuturor provinciilor românești în “Dacia Mare”, înființată la 24 ianuarie 1882.

„Prin nouri sparţi, prin umbra a oamenilor cari

Frământă lumea ‘ntreagă în visele lor mari,

Eu văd o stâncă albă, o stâncă de argint

Lucind prin veacuri negre, prin moarte mări lucind,

Lucind peste morminte cu faţa ei senină

Şi văd ca’n lumea asta fui umbra-i de lumină;

Acea stâncă sublimă ce stă cu capu’n cer

E-unirea Românimei… E visul meu de fier

Ce l-am visat o viaţa făr’ să-l pot ridica.

Azi sufletu-mi înceată, se stinge viaţa mea,

Dar las o moştenire ce-am scris-o cu-al meu sânge,

Las Românimii toate grozavul frumos vis

Ca’n fruntea ei senină etern să stee scris!

Ridic cupa de aur în sânta pomenire

Celui ce priceput-a înalta lui menire!”

Eminescu, Mira, Ms. Ac. Rom 2254 fol. 71 v.

Harta Scolastică a Daciei și României Mari de Grigore Bejan, Serviciul Cartografic al Armatei, 1919 – Sursa: Biblioteca Academiei Române, din colecția lui Nicolae Iorga.

Eminescu pentru Marea Unire, Biserică și Catedrală

Câteva citate din publicistică:

Românii au nenorocirea de a nu avea încredere în puterile lor proprie; noi nu ne-am convins încă cumcă: puterea şi mântuirea noastră în noi este! (În Unire e tăria – Federatiunea, 1870)

“Aşadar biserica şi şcoala, atâta cer românii din Austro-Ungaria pe sama lor, şi prin aceasta şi-au cerut păstrarea naţionalităţii şi nimic mai mult. (…) Dar ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului. Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar aceasta o vrea pe deplin” (Curierul de Iassi, 1876).

“Noi înşine, în marea capitală a României, a cărei populaţie ar ajunge curând la un sfert de milion, nu avem o singură catedrală, o singură zidire religioasă acătării. Lucrul se explică prin împrejurarea că Bucureştii sunt un oraş relativ nou şi că n-au fost totdauna capitală. Credem însă că, daca, cu autorizarea Corpurilor legiuitoare, s-ar putea face escepţie de la absoluta prohibiţiune a loteriilor în ţara noastră, această escepţie ar putea să se facă cel mult în favorul bisericei statului.” (Timpul, 1881)

“A fi bun român nu e un merit (…) ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care este moştenirea esclusivă şi istorică a neamului românesc”. (Timpul, 1881)

“Dacă ca naţiune ni s-a luat exerciţiul drepturilor politice în stat, până şi dreptul de-a ne apăra limba şi cultura naţională, totuşi noi românii formăm încă o societate religioasă, formăm încă o biserică naţională şi, ca societate religioasă, ca biserică ortodoxă română, suntem un cor destul de matur şi de compact pentru a ne împotrivi la orice tendinţe, care ar jigni libertatea conştiinţei şi cultura noastră naţională”. (Timpul, 1882)

“Dispreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.” (Timpul, 1882)

“Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice?” (Timpul, 1882)

“Noi, poporul latin de confesie ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanţul dintre Apus şi Răsărit; aceasta o simţim noi înşine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim şi, dacă dinastia va împărtăşi direcţia de mişcare a poporului românesc, o vom şi face. 

Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în ţara noastră, când e vorba de legea părinţilor noştri, care ne leagă de Orient, şi de aspiraţiunile noastre, care ne leagă de Occident şi pe cari sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmaşii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniţi şi tot atât de tari în hotărârile noastre ca şi în trecut.” (Timpul, 1883)

Sursa: http://www.mihai-eminescu.ro

 

16/06/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

”LIBERTATEA PRESEI”, ULTIMUL ARTICOL SCRIS DE MIHAI EMINESCU la ziarul Timpul

”Libertatea presei” – Ultimul articol publicat de Mihai Eminescu a apărut pe 29 iunie 1883 la “Timpul”, după ARESTAREA sa la 28 iunie 1883.

Victoria în alegeri, îngenunchierea națiunii înaintea puterii uzurpatoare, deșteaptă și apetituri tiranice, printre care pretențiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat și aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.

E logic într-adevăr ca, după un câștig să se urmărească un altul, și în fine tot, spre deplina satisfacțiune a acaparatorului.

Regimul dobândise darea din mână și chiar din picioare, a celor ce poartă numele de mandatari ai națiunii; astfel dispune el la discrețiune de toată puterea în stat, făcând ori și ce vrea fără a fi controlat și nu se gândește decât la mijlocul de a se întări în această situație de desfătare și răsfăț.

Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă triumfa a rămas numai presa, și aceasta se consideră, credem, de către regim, cu atât mai nesuferită, cu cât el, în exercițiul puterii discreționare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic.

Presa, pentru omnipotentul nostru regim, cu strigătele ei, cu lamentele ei continue, îi face negreșit efectul unei hărăitoare din Brașov, care prin scârțâitul ei strident dă crispațiuni nervoase. Neapărat dar că se simțea și nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbușească țipătul contra trădării și contra fărădelegilor regimului, spre a fi liniștit în domnia sa absolută.

Însă, ca contra a tot răul ce cată a fi combătut, așa și contra presei cată să se uzeze de arme îndestul de eficace de a o învinge.

Ei bine, care ar fi fost acelea ?

Dacă întru abaterea constiinței alegătorilor, s-au dovedit cele mai eficace arme: corupțiunea, frauda, amenințarea; dacă cu acestea s-a putut respinge opozițiunea de la exercitarea controlului asupra puterii; de bunăseamă că ele n-au putut nimic contra presei, pe cât timp aceasta, în majoritatea ei, este în opozițiune cu guvernul, bucurându-se de sprijinul public.

Armele ce numirăm sunt într-adevăr numai bune pentru cei cu bucate pe câmp și pentru cei cu copii de căpătuit, ori pentru aceia care ei înșiși urmăresc un folos direct, nepătrunși fiind de datoria de cetățean și de sânțenia votului ce li s-a încredințat; dar, cât pentru persoana jurnalistului, hârșit în luptă și îndărătnic în profesarea principiilor, sunt custure fără tăiș.

Contra presei și jurnalistului a cătat regimul să recurgă la acte de răsbunare; și așa, după ce că a intentat proces de presă, prin Creditul funciar rural, unuia dintre organele de publicitate care au cutezat să formuleze acuzațiune specială contra neregularităților de la zisul credit; după ce că în acest proces de presă a cătat să sustragă pe jurnalist de la judecătorii săi naturali, jurații, și l-au târât dinaintea tribunalelor guvernului, recomandând acestora să se declare competente și recompensând pe magistrații care au avut lipsă de scrupul pentru justiție și s-au supus trebuinței regimului; acum a mers cu iuțeala pentru a prescrie chiar expulzarea directorului acelui jurnal, a d-lui Galli, adică fundatorul foii francese L’Independence roumaine pentru că acesta este străin neîmpământenit încă.

În cazul de față guvernul, care este evident că a voit să lovească în existența jurnalului L’Independence roumaine , s-a folosit de o lege decretată de dânsul acum doi ani, și care privește petrecerea străinilor în țară.

Dacă vom ține socoteală de mobilul care a dictat facerea acelei legi, nu vom putea scuza dispozițiunea de expulsare luată în privința d-lui Galli, pentru că într-adevăr ea nu a fost concepută decât sub impresiunea asasinatului comis asupra Împăratului Alexandru II și în spiritul de a combate și a depărta de țara noastră acele parazite care își caută existența din acte de teroare, pe străinii fără căpătâi pe nihiliști mai ales, în vreme ce directorul jurnalului francez L’Independence roumaine era aici un muncitor liniștit, stabilit de mai mult timp în țară și exercitând în asociația cu români comerciul de tipograf, îndeosebi de calitatea sa de jurnalist.

Când însă ne vom aminti de împrejurarea că numitul director al foii L’Independence roumaine a fost încurajat și susținut ca jurnalist chiar de către guvernul actual, când vom aminti aci că dl. Galli, prin un alt jurnal fundat de dânsul, L’Orient, a debutat în țara noastră ca sprijinitor al politicii guvernului, atunci desigur că se va vedea și mai bine cât de necuvincioasă este dispozițiunea de expulsare de acum.

Ce fel? Pentru ca să cânte guvernul, un străin poate fi tolerat și încurajat, iar de a-l critica nu? Atunci se neagă fără rezon principul echității care nu admite dreptul ciuntit, care nu poate admite facultatea de a zice da fără a o admite pe aceea de a zice ba.

Una din două: ori străinul dintru început nu este învoit a face politică în țară, și atunci înțelegem rațiunea unei dispozițiuni de expulsare când și-a permis el a face politică locală; ori că, dacă s-a tolerat odată străinului d-a face politică guvernamentală, urmează a i sa tolera să facă și politică de opozițiune. Fapta de la început a acestui guvern cu dl Galli, îl obliga la toleranța lui în urmă.

Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l așteptăm de acum la alte măsuri și mai odioase, pentru că panta este alunecoasă și nu are piedică până-n prăpastie.

Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, și teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde și cea deja câștigată în monstruoasa sa pornire de a-și subjuga și presa.

ZIARUL Timpul, Buc. 8 (1883), nr. 142, iunie 29, p. 1. S, CU ULTIMUL ARTICOL PUBLICAT DE EMINESCU imediat după ARESTAREA ȘI INTERNAREA LA SUȚU A MARELUI POET ȘI JURNALIST.

Sursa: Mihai-Eminescu.Ro

16/06/2022 Posted by | PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: