24 Ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române. La multi ani România,la multi ani români !

Th.Aman-Hora Unirii la Craiova

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova,înfăptuită la 24 ianuarie 1859,reprezintă actul politic care stă la baza României moderne.Imprejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române,astfel ca Statul naţional român s-a format treptat, Unirea din 1859 desavarsindu-se în 1918,când lupta pentru unitatea poporului român a fost  încununată de victorie.

Voinţa de unire a fost exprimată clar şi puternic înca in  timpul revoluţiei de la 1848,iar după revoluţie ,Unirea a devenit problema centrală,dominantă,a vieţii politice româneşti,o idee care a pus în mişcare toate paturile sociale.
Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848 avea în frunte înflăcăraţi patrioţi,ca:Mihail Kogălniceanu,Vasile Alecsandri,Costache Negri,Alexandru Ioan Cuza,Vasile Mălinescu,Constantin A. Rosetti,fraţii Ion şi Dim. Brătianu,Dimitrie Bolintineanu,Cezar Boliac,Nicolae Orăşanu ş.a.

Fruntaşii revoluţionari din 1848,au întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoarea Unirii atât în ţară cât şi în străinătate.

Răspândiţi în diverse centre europene (Viena,Frankfurt,Paris,Londra,Constantinopol),patrioţii romani au desfăşurat o laborioasă  si entuziasta activitate, pentru a crea un puternic curent de opinie în sprijinul cauzei româneşti.

Unirea Principatelor Române – problemă europeană

In vara anului 1853 izbucneşte războiul Crimeii început de Rusia împotriva Imperiului otoman,eveniment care aduce în prim plan politic internaţional chestiunea orientală,inclusiv situaţia Principatelor Dunărene,unirea acestora fiind una din problemele importante puse in fata Congresului de pace de la Paris (1856),reunit dupa infrangerea Rusiei.
Reprezentanţii statelor participante la Congres, au luat  atitudini diferite faţă de viitorul regim politic si juridic al Principatelor Române.

In sprijinul Unirii s-au pronunţat Franţa,Rusia,Sardinia şi Prusia;o împotrivire netă au manifestat Turcia şi Austria.

Favorabilă Unirii în timpul lucrărilor Congresului,Anglia va reveni ulterior la poziţia sa tradiţională de sprijinitoare a Imperiului otoman.

Adoptarea poziţiilor faţă de problema Principatelor era determinată de evidente interese statale.

Franţa lui Napoleon al III-lea voia să-şi asigure în sud-estul Europei un debuşeu economic şi un bastion al influenţei sale politice;Rusia vedea în Unire un mijloc de a slăbi Imperiul otoman;Sardinia şi Prusia,susţinând cauza românilor,pledau indirect pentru unificarea Italiei şi Germaniei;Anglia era interesată în menţinerea Imperiului Otoman ca forţă opusă Rusiei;Turcia,puterea suzerană,se temea că Moldova şi Muntenia odata unite îşi vor dobândi şi independenţa politică,aşa cum se va întâmpla după mai puţin de două decenii.

Austria considera că statul naţional român ar duce la intensificarea luptei de eliberare a românilor din Transilvania,doritori să se alăture fraţilor de peste Carpaţi.
Datorită poziţiilor divergente,Congresul din 1856 nu a putut ajunge la un acord asupra Unirii Principatelor;s-a creat însă posibilitatea ca poporul român să se pronunţe în privinţa viitorului lui.

In Tratatul de pace se prevedea ca poziţia romanilor din Principate să fie consultată prin intermediul unor Adunări (divanuri) ad-hoc (special constituite în acest scop).

Totodată s-a stabilit ca cele două ţări romanesti ,rămânând sub suzeranitatea Turciei,să intre sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de le Paris.

Se pune capat astfel protectoratului  si influentei hotaratoare exercitata de cateva decenii de Rusia.

In timpul constituirii si consultării Adunărilor ad-hoc ,fiecare din cele două Principate urmau să fie conduse de un caimacam numit de Inalta Poartă.
Congresul a mai hotărât ca sudul Basarabiei (judeţele Cahul,Ismail,Bolgrad) să reintre în componenţa Moldovei.

De asemenea Congresul a stabilit unele măsuri economice şi juridice importante pentru romani,printre care  libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralizarea Mării Negre.

In acest scop se aproba crearea unei Comisii europene a Dunării ,cu sediul la Galaţi.
Pe temeiul cererilor exprimate în Adunările ad-hoc şi al constatărilor făcute în Principate de o comisie specială europeană de informare instituită de Congres,urma să se convoace la Paris o conferinţă a puterilor europene care să conceapa  o altă legislaţie în locul Regulamentului organic.

Adunările ad-hoc (1857) . Convenţia de la Paris  din 1858.

Pregătirile şi alegerile pentru Adunările ad-hoc  s-au desfăşurat în condiţii diferite în cele două ţări.
In Ţara Românească ,caimacamul Alexandru Ghica,fostul domn,a adoptat o poziţie de înţelegere faţă de partida unionistă.In Moldova insa,caimacamul N. Vogoride,agent al Turciei şi al Austriei,a recurs la la un adevărat regim de teroare si intimidare pentru a zădărnici Unirea.

Au fost  interzise gazetele favorabile Unirii şi întrunirile politice,s-au făcut destituiri din funcţii şi arestări masive .

Au fost falsificate  listele electorale şi alegerile din iulie 1857.

Comisia de informare de la Bucureşti  a primit numeroase telegrame,memorii şi apeluri in urma carora Turcia a fost silita  să anuleze alegerile falsificate.Noile alegeri au condus la o victorie covârşitoare a candidaţilor unionoşti,care,cu două excepţii au fost aleşi pretutindeni.Rezultate asemănătoare se obţinuseră şi în Muntenia.

In Adunările ad-hoc au fost aleşi toţi fruntaşii unionoşti,revoluţionari din 1848:Mihail Kogălniceanu,Costache Negri,Alexandru Ioan Cuza,Vasile Alecsandri,Vasile Mălinescu,Anastase Panu,în Moldova,C. A. Rosetti,fraţii Ştefan şi Nicolae Golescu,A. G. Golescu,fraţii Ion şi Dumitru Brătianu,Chr. Tell,Gh. Magheru,în Muntenia.

Pentru prima dată,ţărănimea îşi trimitea aleşii săi într-o adunare reprezentativă a ţării: Ion Roată,Tănase Constantin,Gheorghe Lupescu,Mircea Mălieru ş.a.
Adunările ad-hoc şi-au început lucrările în septembrie 1857,la Iaşi şi la Bucureşti.

Dezbaterile au demonstrat forta mişcării unioniste si voinţa poporului român de a-şi făuri statul său naţional.

Solemnitatea deschiderii Adunării Ad-Hoc din Ţara Românească, litografie de Carol Popp de    Szathmáry

Intr-o atmosferă de mare avânt patriotic,Adunările ad-hoc au adoptat,în luna octombrie 1857 rezoluţii asemănătoare,in care cereau cu hotărâre Unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România,respectarea drepturilor,a autonomiei şi a neutralităţii acestui stat şi o Adunare Obştească care să reprezinte „toate interesele naţiei”.
Chestiunea agrară a fost si ea prezentă în discuţiile deputaţilor din ambele Adunări.

In jalba deputaţilor pontaşi moldoveni,al cărei prim semnatar era razesul Ion Roată din ţinutul Putnei,erau înfăţişate în imagini impresionante starea ţărănimii şi temeiurile revendicărilor sale.

Se cerea ca „săteanul să fie pus în rândul oamenilor”,să fie interzisă bătaia,să fie înlăturate boierescul (claca),beilicurile şi birul pe cap,iar satele să-şi aibe…dregătorii aleşi chiar din sânul lor”.

  Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc au fost trimise Comisiei speciale.Aceasta a alcătuit un raport,pe care l-a înmânat Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri,care s-au întrunit în mai 1858,la Paris.

Convenţia semnată la 7 august 1858,ca urmare a lucrărilor Conferinţei,prevedea ca cele două ţări să se numească Principatele Uite ale Moldovei şi Ţării Româneşti,fiecare cu câte un domnitor,guvern şi o Adunare Legiuitoare proprie si înfiinţarea unei Curţi de Casaţie comune pentru ambele Principate,cu sediul la Focşani.

Convenţia mai cuprindea o serie de prevederi care corespundeau intereselor modernizarii tarii: desfinţarea privilegiilor şi a rangurilor boiereşti (deci egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legilor),responsabilitatea ministerială etc;se recomanda,de asemenea,o nouă lege a relaţiilor dintre proprietari şi ţărani.”Stiţiile electorale”,trecute în anexa convenţiei,stabileau modalitatea alegerii membrilor Adunării elective pe baza unui cens foarte ridicat.

Act internaţional,noua Convenţie era totodată şi o legiuire fundamentală pentru Principate,ceea ce de fapt însemna încetarea valabilităţii juridice a Regulamentului organic.

Convenţia va rămâne în vigoare până în anul 1864.

Deoarece puterile Europei nu îndepliniseră in intregime dorinţa fundamentală a românilor,exprimată prin Adunările ad-hoc,se impunea o acţiune internă a întregului popor,care să realizeze Unirea şi să pună Europa în faţa unui fapt împlinit.

 

Infăptuirea Unirii prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti
 

Alegerile de deputaţi în Adunările elective s-au desfăşurat sub semnul unor înverşunate înfruntări între forţele partidei naţionale unioniste şi forţele antinationale, potrivnice Unirii.
Elementele antiunioniste erau avantajate de sistemul de vot impus prin Convenţie,care restrângea corpurile elective din cele două ţări la câteva mii de alegători.
In timp ce alegerile din Moldova au adus în Adunarea electivă o majoritate a Partidei Naţionale,în Ţara Românească reacţiunea a obţinut majoritatea. 

Cortegiul domnesc trece pe sub turnul Mitropoliei

In ziua de 5 ianuarie 1859,Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn al Moldovei pe candidatul partidei naţionale,Alexandru Ioan Cuza.După alegerea din Moldova ,privirile natiunii erau aţintite spre Bucureşti unde Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ianuarie 1859.

Incă din prima zi,mii de oameni,mobilizaţi de tineri unionişti,se adunaseră în faţa clădirii unde avea loc Adunarea.

Erau prezenţi tăbăcari,măcelari,meseriaşi,negustori,ţărani din satele judeţelor Ilfov şi Dâmboviţa,elevi ai claselor superioare şi ai învăţământului de specialitate.

Mulţimea manifesta vehement împotriva partidei reacţionare,care susţinea alegerea lui Gh. Bibescu.
In această atmosferă incendiara,în noaptea de 23/24 ianuarie,deputaţii partidei naţionale au convocat o şedinţă la hotelul „Concordia”, unde au hotărât să propună Adunării ca domn al Ţării Româneşti tot pe Alexandru Ioan Cuza,domnul Moldovei.
In dimineaţa zilei de 24 ianuarie,ora 11,reprezentanţii Partidei naţionale au propus ţinerea unei şedinţe secrete pentru desemnarea candidatului.

Propunerea făcută de Vasile Boerescu pentru  persoana lui Al. I. Cuza a fost acceptată în unanimitate,deputaţii conservatori fiind nevoiţi să cedeze voinţei poporului.

Trecându-se la vot,toate cele 64 de buletine purtau numele celui ales la 5 ianuarie în Moldova.
Prin propriile-i forţe,poporul român realizase Unirea şi întemeiase statul său naţional.

„Unirea naţiunea a făcut-o” avea să declare M. Kogălniceanu în 1862.

Ziua de 24 ianuarie se înscria pentru totdeauna în istoria Patriei ca „Ziua renaşterii naţionale”.

Punând bazele României moderne,Unirea din 1859 a însemnat o etapă esenţială pe drumul unităţii naţionale,a cărei întregire deplină avea să se înfăptuiască în 1918.

 Consolidarea Unirii

Imediat după 24 ianuarie 1859,principalul ţel al politicii domnului  Cuza a fost obţinerea recunoaşterii de către puterile garante a dublei sale alegeri şi desăvârşirea unităţii politice şi administrative a tânărului stat naţional.

In martie 1859,reprezentanţii Franţei,Rusiei,Sardiniei,Prusiei şi Angliei l-au recunoscut oficial pe Cuza ca singurul domn al Principatelor.

Alexandru Ioan Cuza a dat o atenţie deosebită unificării armatei.Un prim pas în acest sens a fost concentrarea unităţilor militare moldovenesti si muntene într-o tabără militară unică la Floreşti,în primăvara şi vara anului 1859.

Ostirea  unificată avea datoria să apere autonomia ţării împotriva unei eventuale intervenţii străine şi să fie oricând pregătită pentru obţinerea independenţei naţionale.
In domeniul afacerilor  externe se înregistrau de asemenea succese importante, politica innoitoare dusa de domnitor avand  un mare impact in strainatate si conducand  la intensificarea activitatilor diplomatice ale Romaniei.

Principatele Unite,  deşi se aflau în stare de dependenţă faţă de Imperiul otoman,au inceput sa duca  tot mai mult o politică externă proprie si sa se manifeste din ce in ce mai puternic in concertul natiunilor lumii.

In anul 1860 se înfiinţează prima agenţie diplomatică română (la Paris) şi se încheie Convenţia telegrafică cu Rusia,cea dintâi convenţie internaţională a Principatelor.

Turcia şi Austria şi-au dat acordul abia în septembrie acelaşi an.După tratative anevoioase, în noiembrie 1861,Turcia a recunoscut unirea completă a Moldovei si Tarii Romanesti,dar numai pe timpul vieţii lui Cuza.

La 20 noiembrie (pe stil vechi) 1861 Înalta Poartă a adoptat „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei” prin care a admis unirea politică şi administrativă a Principatelor Moldova şi Ţara Românească ca  teritorii autonome aflate în componenţa Imperiului Otoman.

Pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi totodată domn al Ţării Româneşti (cu guverne şi adunări separate până la acea dată), a dat publicităţii Proclamaţia prin care a adus oficial la cunoştinţă că „naţionalitatea română este întemeiată”.

La 22 ianuarie(pe stil vechi) 1862  s-a format primul guvern unitar al României. Două zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări.De la acea dată, Principatele Moldova si Tara Romaneasca şi-au încetat existenţa.

 

Foto: Pictura lui Theodor Aman – “Unirea Principatelor”

 

Au inceput sa fie aplicate o serie de reforme progresiste.A fost unificat sistemul vamal şi administraţia telegrafului,s-a interzis bătaia la sate , au luat fiinţă judecătoriile săteşti etc.

In  anul 1863 a inceput confiscarea imenselor mosii detinute de manastiri, multe din acestea apartinand grecilor.

Un an mai tarziu, Alexandru Ioan Cuza purcede la impropietarirea marilor mase de tarani .

Este adoptat primul Cod Civil si Cod Penal din tarile romane, inspirate dupa Codul Napoleonian.

A fost fondata Universitatea din Bucuresti si cea din Iasi .  

Harta Romniei intre 1859-1878

Abdicarea şi exilul

Datorita  masurilor radicale luate,  Cuza a fost in pericol de a fi asasinat,fiind dejucate cateva comploturi,unele organizate din exteriorul tarii .

Totul a culminat cu o lovitura de stat, in care domnitorul a fost fortat sub amenitarea  armelor  sa abdice,in urma unei asocieri politice de moment intre conservatori si liberali,cunoscuta in istorie sub numele de Monstruoasa Coalitie.

Complotistii il   acuzau pe Domn   că ar intenţiona să instituie un regim personal si au reuşit să-şi aduca la indeplinire planurile atrăgând de partea lor o fracţiune a armatei .

La ora 4 dimineata, pe data de 22 februarie 1866, un grup de conspiratori  inarmati l-a fortat pe Cuza sa semneze abdicarea, dupa care l-a condus pana la granita.

La aceasta a contribuit însuşi Al. I. Cuza care, nu numai că nu a luat măsuri împotriva  elementelor complotiste, dar  într-un discurs  s-a arătat  chiar dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe din afara tarii, fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin.

Dupa abdicarea fortata si exilarea domnitorului Cuza, s-a constituit o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica.

Initial a fost propus ca domnitor printul Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.

Provizoratul Locotenenţei domneşti a luat sfârşit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866.

Abdicarea lui Cuza  ar fi  putut avea consecinţe foarte grave pentru România  pentru că,după înlăturarea acestuia, populatia satelor  era nelinistita si tematoare  că reforma agrară nu va mai avea loc.

Poarta Otomană a mobilizat forte importante  la Dunăre pentru a interveni în România, Unirea fiind recunoscută de aceasta asa cum am aratat, doar pe timpul domniei lui Cuza.

Pe  3 aprilie 1866 a avut  loc la Iaşi o demonstraţie separatista,inspirata din afara, care a cerut anularea unirii Moldovei cu Ţara Românească.In acea zi, o duminica, multimea adunata pentru liturghia de la Mitropolie, circa 500 de persoane, a pornit cu mitropolitul in frunte, spre Palatul Administrativ, strigind “Jos Unirea!”, “Jos printul strain!”,“Traiasca Moldova”! Miscarea a fost lichidata  cu brutalitate de fortele de ordine.

Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea pe tronul Principatelor Unite  a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franţei cât şi cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să devina ireversibil.

Alexandru Ioan Cuza sau Alexandru Ioan I, domnul Unirii, s-a nascut pe  20 martie 1820 la  Bârlad, si s-a  stins din viata  la  15 mai 1873, in orasul Heidelberg din  Germania. A fost înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Reformele din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au dus la crearea şi dezvoltarea  instituţiilor statale,la modernizarea Statului Român pe temeliile trainice puse de  Unirea celor doua principate romanesti .

Analizând suita de evenimente petrecute in acei ani, unele avand un caracter cu adevarat  revoluţionar, putem spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-a nascut  Romania moderna .

Practic, nu a existat domeniu de activitate economică, social-politică,  administrativă ,culturală sau militară , în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri si  înnoiri organizatorice,in concordanta cu  noile cerinţe ale epocii.

Din 1866, potrivit Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial, ROMANIA.

 

DOAMNELOR, DOMNISOARELOR SI DOMNILOR, TRAIASCA ROMANIA !

FIE CA ROMANIA NOASTRA SA TRAIASCA IN VECI !

Gheorghe Tattarescu: 11 Februarie 1866-Romania moderna