CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

GÂNDUL ZILEI

 

 

 

 

 

 

 

 

Voi, moralişti iluştri, gânditu-v-aţi vreunul
Că opere eterne, antume şi postume,
N-ar fi luat fiinţă de n-ar fi fost pe lume:
Femeia, treponema, alcoolul şi tutunul?!

 

PĂSTOREL TEODOREANU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Alexandru O. Teodoreanu (născut la Dorohoi, în 30 iulie 1894), cunoscut  sub pseudonimul Păstorel, avocat şi scriitor român, mare epigramist, mare  gurmand, iubitor şi degustator  de vinuri şi coniacuri fine, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene.

Era unul dintre fiii avocatului Osvald Teodoreanu și al Sofiei Musicescu Teodoreanu, profesoară de pian la conservator. Bunicii săi sunt, dinspre tată, Alexandru Teodoreanu (magistrat) și Elencu Teodoreanu, iar dinspre mamă, Gavriil Musicescu (director al conservatorului și conducătorul corului Mitropoliei) și Ștefania Musicescu.

I-a avut ca frați pe Ionel Teodoreanu (1897 – 1954, cunoscut datorita scrierilor sale: La Medeleni, Uliţa copilăriei, În casa bunicilor, Bal mascat, Golia) și Laurențiu Teodoreanu (Puiu), fratele mai mic, mort pe frontul francez în 1918.

 Mobilizat în Primul Război Mondial și rănit  de două ori, a fost decorat pentru eroismul dovedit în luptă cu Ordinul „Steaua Romaniei”.

 Pastorel Teodoreanu  a ocupat  și  ocupă  datorita  epigramelor sale pline de har, un loc de seama în istoria literaturii române.

 

A facut publicistica literara si politică, a ținut o insolita cronică gastronomica – care l-a nemurit in conștiinta publicului –, a scris piese si monologuri teatrale, schișe, nuvele si povestiri, poezie lirica, versuri.

A fost premiat al Academiei Romane în 1928 si al Societatii Scriitorilor Români in 1937.

Romanul său cel mai cunoscut este “Hronicul măscăriciului Vălătuc” (1928), despre  care criticul literar George Călinescu a spus ca  poate fi comparat cu celebrul “Gargantua şi Pantagruel”.

Se pare ca Pastorel a inventat un gen aparte de epigrame, care nu acuză și nu stropesc cu venin, scrise numai pentru a fi admirate pentru inteligența și umorul debordant pe care le degajă.

Asta atunci când nu sunt citite de persoane deficitare intelectual, sau de indivizi lipsiți de simțul umorului…

Când poeta Viorica Porumbacu, a scris nişte versuri de adâncă simţire şi vibraţie, de genul:


” O, Europa, te simt în mine
Te simt vibrând adânc…”

A doua zi Păstorel a ținut să-i dea o replică acidă:

“Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică!
Dar mărturisirea-ţi clară
Din “Gazeta literară”
Dovedeşte elocvent
Că în …chestia matale…
De-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!”

Dictatura comunistă nu a reușit să-i încătușeze spiritul și nici să-i pună botniță, iar asta l-a costat.

Scrierile lui au circulat oral și chiar clandestin, stârnind furia conducătorilor regimului de atunci.

Despre dictatorul comunist al țării, Păstorel nu s-a sfiit să scrie, ignorând posibilele consecințe:

 

”Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la Academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.”

Nici ocupanții sovietici nu l-au speriat …

„Pe drumeagul din cătun,
Mergea ieri un rus și-un tun:
Tunul rus
Și rusul tun”.

Statuii ostaşului sovietic

Soldate rus, soldate rus,
Te-ai înălţat acolo sus
Că liberaşi popoarele
Sau fiindcă-ţi put picioarele?

 Până la urmă l-au arestat și, după o lungă ședere în pușcărie în interminabilele anchete ale Securității, s-a ajuns la o sentință de condamnare la 6 ani de închisoare corecțională  si 3 ani de interdicție, pentru ”uneltire contra ordinei sociale”.

N-a stat în închisoare ”decât” 3 ani, beneficiind de o grațiere, iar interdicția n-a durat decât un an, întrucât in 1964 și-a dat obștescul sfârșit, lasând în urmă amintirea unui boem nonconformist, a cărui valoare posteritatea a reconsiderat-o abia mult mai târziu.

Umorul și autoironia nu l-au părăsit pe inegalabilul Păstorel nici în ultima sa epigramă, scrisă atunci când era grav bolnav, internat într-un sanatoriu situat pe Şoseaua Viilor din Bucureşti.

 

 

 

Culmea ironiilor
Şi râsul copiilor
Să pun punct beţiilor
Pe Şoseaua Viilor!

A murit după câteva zile, în ziua de 14 martie 1964…

DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCĂ !

 

 

12/02/2020 Posted by | UMOR | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

A fost o vreme în care singurul mijloc de rezistență al românilor basarabeni în faţa cotropitorilor ruşi a fost umorul subversiv…

 

 

 

 

 

FOLCLOR (ANTI) SOVIETIC: „La colhoz pe dealul mare / Cine fură, acela are”

Cum să reziste un popor în fața unui imperiu ca Uniunea Sovietică?

Terorizați, deportați, supuși înfometării și apoi aruncați în colhoz, basarabenii nu au avut decât un singur mijloc de rezistență: umorul subversiv. 

La fel ca în perioada brejnevistă, când apăreau o groază de bancuri despre secretarul comunist menținut în viață de perfuzie, moldovenii au creat o serie de zicători, strigături sau poezii prin care își exprimau atitudinea adevărată față de ocupanți. Fenomenul este interesant, dar, curios, încă nici un specialist nu l-a studiat temeinic.

A face haz de necaz nu este desigur o îndeletnicire specifică doar poporului românesc, însă, în perioada sovietică basarabenii au avut destule „surse de inspirație”.

Este incredibil cum a prins zicătoarea „La colhoz pe dealul mare/Cine fură, acela are”, fiind, probabil, cea mai populară din toate creațiile orale ale moldovenilor din secolul XX.

Au fost și altele, unele din ele le vom publica mai jos, dar aceasta face trimitere la o realitate tristă a societății moldovenești, cum ar fi pierderea proprietății private și intrarea forțată a oamenilor în gospodăriile colective.

Totul era al statului și, prin urmare, al nimănui, ceea ce i-a determinat pe colhoznici să nu vină de pe câmp cu mâna goală.

Zicătoarea reflectă o anumită toleranță a acestui fenomen și un comportament general acceptat în mediul rural sovietic.

Faptul că unii nu au putut scăpa de acest obicei e altă discuție.

Rus-rus, papa-rus…

Potrivit istoriografiei RSSM, pe 28 iunie 1940, când Basarabia a fost ruptă din componența României, locuitorii Chișinăului ar fi întâmpinat cu flori tancurile Armatei Roșii.

Nu s-a suflat desigur o vorbă despre ambuteiajele de pe Prut formate de carele celor care fugeau de urgia comunistă.

Primele contacte directe cu funcționarii sovietici au rămas memorabile.

„Animală sovietică cu papuci de petică” este o zicătoare care circula prin satele din Moldova.

Moldovenii nu l-au lăsat fără atenție nici pe Stalin, prezent în strigături:

„Măi, Staline burduhos,/Ai dat lumea la colhoz” sau, și mai nemilos,

„Din pielea lui Stalin/Se fac ghete la Berlin!Din pielea lui Molotov/Se fac ghete la Brașov”.

Majoritatea funcționarilor/militarilor veniți erau ruși, ei au devenit personajele unor numărători populare printre copii.

„Rus-rus, papa-rus/Linge borta de harbuz” sau „Raz, dva, tri, cetîre*/Pleacă rusul la kvartire*,/ Nu-i găina, nu-i cocoșul,/Taie mâța și fă borșul”.

 

Un folclor nestudiat

 

Folcloriștii din cadrul Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Republicii Moldova recunosc faptul că formele de creație subversivă antisovietică nu au fost studiate.

„Tema asta nu este reflectată în general. Nu s-a permis să se scrie. Creațiile astea vin în tangență cu folclorul licențios și sunt greu de publicat”, explică folcloristul Victor Cirimpei.

În arhivele AȘM se găsește un număr modest de astfel de poezii.

„Nu s-a ocupat cineva special de acest subiect. Când făceam cercetări de teren, folcloriștii trebuiau să găsească ceva care să glorifice puterea sovietică. Se găsește câte ceva în arhivă, dar nu au fost adunate, cercetate.

Atunci nu îndrăznea cineva să le adune și cu atât mai mult să le publice”, spune folcloristul Nicolae Băieșu. Scriitorul Iulian Filip susține că de fapt e vorba de „pseudo-folclor, o formă de bătaie de joc a prezentului pe care îl trăiau oamenii”. Indiferent de calificare, creațiile populare subversive rămân un subiect interesant care ar oglindi o altă latură a moldovenilor.

CÂNTEC

 

Mă duc la pravlenie

Să dau zaiavlenie*,

Tovarăși, nu-i chip de trăit.

Mă uit pe hârtie,

Îs scrise o mie, (trodozile*)

Tovarăși, e chip de trăit,

Mă uit pe perete,

Le-o șters mai pe tăte

Tovarăși, nu-i chip de trăit.

Mă duc pân’ la stână,

Aghentul* vrea lână,

Tovarăși nu-i chip de trăit.

Mă duc la predsedateli*

Să caut dreptate,

Tovarăși nu-i chip de trăit!

A voastră dreptate

E sapa pe spate

Și haide la muncă-n colhoz.

 

 

Dicționar:

Raz, dva, tri, cetîre – (rus.) unu, doi, trei, patru
Kvartire – (rus.) apartament
Zaiavlenie – (rus.) cerere
Trudozile – zile de muncă
Aghent – (rus.) agent fiscal
Predsedateli – (rus.) președinte
 

 

Sursa: Ion Macovei –  Timpul md.

11/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un sceptru regal pentru preşedintele de republică Ceauşescu şi o telegramă ironică de felicitare trimisă dictatorului comunist de Salvador Dali

Imagini pentru salvador dali si o pisica photosImagini pentru ceauşescu cu sceptru  photos

 

    Salvador Dali                            Nicolae Ceauşescu

                          

 

Pictorul catalan Salvador Dali (n. 11 mai 1904 – d. 23 ianuarie 1989), este unul dintre cei mai apreciați artişti spanioli din toate timpurile şi unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai curentului suprarealist în artă.

Dali a fost una dintre primele persoane care l-au luat în râs pe Nicolae Ceaușescu, după desemnarea sa ca prim preşedinte al României socialiste.

Nicolae Ceaușescu a ajuns Președintele Republicii Socialiste România în anul 1974.

  I s-a confecţionat un sceptru regal, pe data de 28 martie 1974, iar fotografia de la învestirea acestuia a făcut înconjurul lumii, întrucât Nicolae Ceaușescu devenise primul președinte de republică posesor al unui  sceptru regal (baston încrustat cu metale și cu pietre prețioase, purtat de suverani ca simbol al autorității și puterii supreme monarhice).

Ceaușescu ceruse explicit ca sceptrul să fie copiat după cel al regelui Ferdinand I, dar însemnele regalității să fie înlocuite cu cele ale Partidului Comunist Român…

Artistul plastic spaniol Salvador Dali a citit în publicația Le Monde despre isprava lui Ceauşescu şi nu s-a putut abține să nu-i trimeată, câteva zile mai târziu, o telegramă de felicitare ironică iubitului dictator român.



Foto: Așa arăta telegrama trimisă de Salvador Dali…

Tradus în limba română, textul ironic al acestei telegrame suna aşa:

„Am apreciat profund demersul dumneavoastră istoric de instaurare a sceptrului prezidenţial. Cu respect, Salvador Dali”.

 

Puțini au fost cei care au sesizat că excentricul pictor a subliniat doar ridicolul situației  și că telegrama a fost o ironie la adresa lui Ceaușescu, primul președinte de republică cu sceptru regal, un obiect  care trimitea cu gân­dul la regi şi monarhie.

 

Nesesizând tonul zeflemitor, cotidianul central al partidului comunist, Scânteia, la dorința lui Nicolae Ceaușescu, a publicat textul integral al telegramei, carenu a făcut decât să stârnească amuzamentul intelectualilor din România.

OARE DE CE ŞI-A DORIT CEAUŞESCU UN SCEPTRU REGAL?

 

Sceptrul (schiptru) este un însemn al puterii, declarat a fi „un fel de baston împodobit, care se poartă ca semn al autorității”, sau „purtat de suverani, ca însemn al puterii lor”, „baston încrustat cu metal și cu pietre scumpe, purtat de un suveran ca simbol al puterii supreme”, „baston de comandă, semn al puterii supreme”.  

Acest însemn al puterii suverane derivă din „buzdugan”, ca simbol al puterii militare supreme (!). Se spune că denumirea sa are origine greacă, dar în română vine din latinescul sceptrum, prin francezul sceptre,ajungând pe această cale până la noi..

Statuia lui Zeus din Olympia, una din cele șapte minuni ale lumii antice, îl reprezenta pe acesta ținând în mâna stângă un sceptru pe care stătea un vultur de aur.
Dacă Stema României adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, nu mai are cei doi lei ai vechii steme a Daciei, mai păstrează însă un vultur sau o acvilă, pe un scut, având aripile deschise; în cioc aceasta ține o cruce , iar în gheare o spadă și un sceptru.

Istoria acestui simbol a culminat cu faptul că, la data de 28 martie 1974, Ștefan Voitec, președintele Marii Adunări Naționale a României i-a înmânat lui Nicolae Ceaușescu, un „sceptru prezidențial”, în momentul în care acesta a devenit primul președinte al Republicii Socialiste România. 

Foto: Ştefan Voitec, Preşedintele Marii Adunări Naţionale a R.S.România,înmânează faimosul sceptru prezidenţial lui Nicolae Ceauşescu

 

Ceaușescu ținea sceptrul în biroul său din Comitetul Central. La 22 decembrie 1989, acesta a rămas la îndemâna revoluţionarilor care au intrat în Cabinetul 1, după care i s-a pierdut urma.

 

Surse:

 

ziarulnatiunea.ro

https://www.shtiu.ro/cum-l-a-luat-la-misto-salvador-dali-pe-nicolae-ceausescu

26/07/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: