CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

A fost o vreme în care singurul mijloc de rezistență al românilor basarabeni în faţa cotropitorilor ruşi a fost umorul subversiv…

 

 

 

 

 

FOLCLOR (ANTI) SOVIETIC: „La colhoz pe dealul mare / Cine fură, acela are”

Cum să reziste un popor în fața unui imperiu ca Uniunea Sovietică?

Terorizați, deportați, supuși înfometării și apoi aruncați în colhoz, basarabenii nu au avut decât un singur mijloc de rezistență: umorul subversiv. 

La fel ca în perioada brejnevistă, când apăreau o groază de bancuri despre secretarul comunist menținut în viață de perfuzie, moldovenii au creat o serie de zicători, strigături sau poezii prin care își exprimau atitudinea adevărată față de ocupanți. Fenomenul este interesant, dar, curios, încă nici un specialist nu l-a studiat temeinic.

A face haz de necaz nu este desigur o îndeletnicire specifică doar poporului românesc, însă, în perioada sovietică basarabenii au avut destule „surse de inspirație”.

Este incredibil cum a prins zicătoarea „La colhoz pe dealul mare/Cine fură, acela are”, fiind, probabil, cea mai populară din toate creațiile orale ale moldovenilor din secolul XX.

Au fost și altele, unele din ele le vom publica mai jos, dar aceasta face trimitere la o realitate tristă a societății moldovenești, cum ar fi pierderea proprietății private și intrarea forțată a oamenilor în gospodăriile colective.

Totul era al statului și, prin urmare, al nimănui, ceea ce i-a determinat pe colhoznici să nu vină de pe câmp cu mâna goală.

Zicătoarea reflectă o anumită toleranță a acestui fenomen și un comportament general acceptat în mediul rural sovietic.

Faptul că unii nu au putut scăpa de acest obicei e altă discuție.

Rus-rus, papa-rus…

Potrivit istoriografiei RSSM, pe 28 iunie 1940, când Basarabia a fost ruptă din componența României, locuitorii Chișinăului ar fi întâmpinat cu flori tancurile Armatei Roșii.

Nu s-a suflat desigur o vorbă despre ambuteiajele de pe Prut formate de carele celor care fugeau de urgia comunistă.

Primele contacte directe cu funcționarii sovietici au rămas memorabile.

„Animală sovietică cu papuci de petică” este o zicătoare care circula prin satele din Moldova.

Moldovenii nu l-au lăsat fără atenție nici pe Stalin, prezent în strigături:

„Măi, Staline burduhos,/Ai dat lumea la colhoz” sau, și mai nemilos,

„Din pielea lui Stalin/Se fac ghete la Berlin!Din pielea lui Molotov/Se fac ghete la Brașov”.

Majoritatea funcționarilor/militarilor veniți erau ruși, ei au devenit personajele unor numărători populare printre copii.

„Rus-rus, papa-rus/Linge borta de harbuz” sau „Raz, dva, tri, cetîre*/Pleacă rusul la kvartire*,/ Nu-i găina, nu-i cocoșul,/Taie mâța și fă borșul”.

 

Un folclor nestudiat

 

Folcloriștii din cadrul Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Republicii Moldova recunosc faptul că formele de creație subversivă antisovietică nu au fost studiate.

„Tema asta nu este reflectată în general. Nu s-a permis să se scrie. Creațiile astea vin în tangență cu folclorul licențios și sunt greu de publicat”, explică folcloristul Victor Cirimpei.

În arhivele AȘM se găsește un număr modest de astfel de poezii.

„Nu s-a ocupat cineva special de acest subiect. Când făceam cercetări de teren, folcloriștii trebuiau să găsească ceva care să glorifice puterea sovietică. Se găsește câte ceva în arhivă, dar nu au fost adunate, cercetate.

Atunci nu îndrăznea cineva să le adune și cu atât mai mult să le publice”, spune folcloristul Nicolae Băieșu. Scriitorul Iulian Filip susține că de fapt e vorba de „pseudo-folclor, o formă de bătaie de joc a prezentului pe care îl trăiau oamenii”. Indiferent de calificare, creațiile populare subversive rămân un subiect interesant care ar oglindi o altă latură a moldovenilor.

CÂNTEC

 

Mă duc la pravlenie

Să dau zaiavlenie*,

Tovarăși, nu-i chip de trăit.

Mă uit pe hârtie,

Îs scrise o mie, (trodozile*)

Tovarăși, e chip de trăit,

Mă uit pe perete,

Le-o șters mai pe tăte

Tovarăși, nu-i chip de trăit.

Mă duc pân’ la stână,

Aghentul* vrea lână,

Tovarăși nu-i chip de trăit.

Mă duc la predsedateli*

Să caut dreptate,

Tovarăși nu-i chip de trăit!

A voastră dreptate

E sapa pe spate

Și haide la muncă-n colhoz.

 

 

Dicționar:

Raz, dva, tri, cetîre – (rus.) unu, doi, trei, patru
Kvartire – (rus.) apartament
Zaiavlenie – (rus.) cerere
Trudozile – zile de muncă
Aghent – (rus.) agent fiscal
Predsedateli – (rus.) președinte
 

 

Sursa: Ion Macovei –  Timpul md.

11/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Românii basarabeni, „mesadjării” şi mancurţii

 

vaca-in-lant

„Lantul trebuie sa fie tare”- afis sovietic

 

„Mesadjării” şi mancurţii

La începutul anilor ’90, pe la noi, dar şi în toată URSS, circula un cuvânt extrem de des folosit: mancurt. 

Cuvântul a devenit popular pentru că apărea în romanul lui Cinghiz Aitmatov O zi mai lungă decât veacul. Notorietatea scriitorului, tradus în zeci de limbi, dar mai ales situaţia din Uniunea Sovietică, au făcut ca mancurt să devină un termen uzual.

La Chişinău chiar a apărut o carte, Legenda mancurtului– un fragment din romanul lui Cinghiz Aitmatov, dedicat acestui cuvânt şi fenomen.

Pentru cei născuţi după 1990 sau cei care n-au apucat să-l citească pe Cinghiz Aitmatov, explic foarte pe scurt: mancurţii erau prizonierii cărora li se rădea capul şi li se lipea pe ţeastă o bucată de blană de cămilă.

Dacă nu mureau în chinuri groaznice, atunci când blana începea să se usuce şi, drept urmare, să se strângă pe cap, mancurţii deveneau sclavii perfecţi, un fel de soldaţi universali sau terminatori din filmele SF de astăzi.

Memoria li se ştergea şi ei erau gata să asculte orice poruncă – chiar de a-şi omorî părinţii şi familia. De aceea, moldovenii rusificaţi după propria lor dorinţă, deveniţi antiromâni peste noapte, sunt numiţi mancurţi.

De ce mi-am amintit de mancurţi? Simplu: am văzut câtă zarvă a făcut anunţul că „Moldova 1”, postul naţional de televiziune, va difuza ştirile în română la ora 19.00. O iniţiativă mai mult decât lăudabilă, ba chiar destul de întârziată, pentru că, fiind vorba de televiziunea publică, ştirile de la ora de maximă audienţă trebuie difuzate în română.

Imaginaţi-vă ce fel de televiziune ar fi „Moldova 1”, dacă la 19.00 ar difuza ştirile în găgăuză. Nu că aş avea ceva cu găgăuzii, dar e vorba de o minoritate şi peste tot în lumea asta minoritarii învaţă limba de stat din ţările în care hotărăsc să se stabilească… În plus, ştirile în rusă vor fi difuzate de patru ori pe zi, iată ce ar trebui să nedumerească, iar minoritarii ar trebui să fie încântaţi.

E aproape „normal” să protesteze comuniştii, chiar dacă unii dintre ei sunt de etnie română. Mancurtizarea la Aitmatov, dar şi în Uniunea Sovietică, a fost un proces ireversibil. Unora le stă mai bine ca sclavi şi ca lingăi, unora nu le place propria identitate. Nu am nicio pretenţie faţă de politicienii-pensionari ruşi, ca Mişin.

Ei îşi păstrează poziţia de ocupanţi, de fraţi mai mari, cu care s-au obişnuit în timpul imperiului. Ei nu se vor simţi niciodată egali în dialog cu moldovenii, ci superiori. Sau mai egali ca egalii. În schimb, m-a mirat poziţia celor de la PD, în frunte cu Dumitru Diacov.

Apoi nu m-a mai mirat. E de mirare în Moldova când găseşti un politician vertical, care nu-şi schimbă poziţia după cum bate vântul. Politicienii ne cred proşti şi cu memorie scurtă, ăsta-i adevărul. Aşa cum scrie Constantin Tănase într-un editorial – pentru votul din 4 aprilie 2005 „a fost bătut numai Roşca”.

Diacov – nu. Filat – nu. De Lupu ce să mai vorbesc… Marian Lupu şi acum declară că grăieşte moldoveneşte… când îi convine. Şi să nu uităm lângă cine era Lupu pe 7-8 aprilie.

Atunci Dumitru Diacov, dar şi majoritatea politicienilor, nu erau miraţi că la „Moldova 1” se difuza balet şi jocuri, când în PMAN protestele erau în toi.

Poate că, din când în când, ar trebui să publicăm biografiile politicienilor noştri. Mă scuzaţi, a politicienilor moldoveni; să nu exagerăm, n-am vrut să vă jignesc.

Să începem cu Dumitru Diacov. Citez de pe Wikipedia: Până în anul 1977 a lucrat ca redactor şi redactor-şef de emisiuni la Televiziunea Moldovei.

Activează apoi în organele de conducere ale Organizaţiei Tineretului Comunist (comsomol) sovietic. În perioada 1977-1979 este secretar al organizaţiei comsomoliste a Comitetului de Stat pentru Radio şi Televiziune, apoi instructor pentru ideologie la Comitetul Central al Comsomolului din Moldova.

 Între 1981-1984, Dumitru Diacov lucrează ca şef de departament la Comitetul Central al Comsomolului din Moldova. Din 1984 a fost corespondent în RSSM al cotidianului moscovit Komsomolskaya pravda (pe atunci, organ oficial al tineretului comunist din URSS).

Soseşte apoi la Moscova, pe post de consilier al Secretarului Comitetului Central al Comsomolului din URSS (1986-1988). În 1994, Dumitru Diacov e ales deputat în Parlamentul de la Chişinău pe listele Partidului Democrat-Agrar din Moldova, deţinând până în 1995 funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare de politică externă.

 În paralel, în perioada 1994-1998, deţine funcţia de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului RM la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE)”… Şi, cireşica de pe tort: „După alegeri, cei opt deputaţi ai Partidului Democrat din Moldova părăsesc Blocul „Moldova Democrată” şi îşi constituie propriul grup parlamentar, care îl va susţine pe Vladimir Voronin la alegerile pentru funcţia de preşedinte al RM…”.

Cum s-ar spune: lupul părul îşi schimbă, iar năravul – ba. Sau trebuia să scriu cu „L” mare?.. De ce am pomenit de mancurţi?

Pentru că Istoria ne joacă feste: Diacov vine dintr-o familie de deportaţi, dar şi Isidor Sârbu, bunicul lui Voronin, a fost anticomunist. Dacă ei au uitat sau se prefac că au uitat, să uităm oare şi noi?!

 

Alexandru Vakulovski

Timpul md.

19/10/2011 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: