GÂNDUL ZILEI
Voi, moralişti iluştri, gânditu-v-aţi vreunul
Că opere eterne, antume şi postume,
N-ar fi luat fiinţă de n-ar fi fost pe lume:
Femeia, treponema, alcoolul şi tutunul?!
PĂSTOREL TEODOREANU
Foto: Alexandru O. Teodoreanu (născut la Dorohoi, în 30 iulie 1894), cunoscut sub pseudonimul Păstorel, avocat şi scriitor român, mare epigramist, mare gurmand, iubitor şi degustator de vinuri şi coniacuri fine, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene.
Era unul dintre fiii avocatului Osvald Teodoreanu și al Sofiei Musicescu Teodoreanu, profesoară de pian la conservator. Bunicii săi sunt, dinspre tată, Alexandru Teodoreanu (magistrat) și Elencu Teodoreanu, iar dinspre mamă, Gavriil Musicescu (director al conservatorului și conducătorul corului Mitropoliei) și Ștefania Musicescu.
I-a avut ca frați pe Ionel Teodoreanu (1897 – 1954, cunoscut datorita scrierilor sale: La Medeleni, Uliţa copilăriei, În casa bunicilor, Bal mascat, Golia) și Laurențiu Teodoreanu (Puiu), fratele mai mic, mort pe frontul francez în 1918.
Mobilizat în Primul Război Mondial și rănit de două ori, a fost decorat pentru eroismul dovedit în luptă cu Ordinul „Steaua Romaniei”.
Pastorel Teodoreanu a ocupat și ocupă datorita epigramelor sale pline de har, un loc de seama în istoria literaturii române.
A facut publicistica literara si politică, a ținut o insolita cronică gastronomica – care l-a nemurit in conștiinta publicului –, a scris piese si monologuri teatrale, schișe, nuvele si povestiri, poezie lirica, versuri.
A fost premiat al Academiei Romane în 1928 si al Societatii Scriitorilor Români in 1937.
Romanul său cel mai cunoscut este “Hronicul măscăriciului Vălătuc” (1928), despre care criticul literar George Călinescu a spus ca poate fi comparat cu celebrul “Gargantua şi Pantagruel”.
Se pare ca Pastorel a inventat un gen aparte de epigrame, care nu acuză și nu stropesc cu venin, scrise numai pentru a fi admirate pentru inteligența și umorul debordant pe care le degajă.
Asta atunci când nu sunt citite de persoane deficitare intelectual, sau de indivizi lipsiți de simțul umorului…
Când poeta Viorica Porumbacu, a scris nişte versuri de adâncă simţire şi vibraţie, de genul:
” O, Europa, te simt în mine
Te simt vibrând adânc…”
A doua zi Păstorel a ținut să-i dea o replică acidă:
“Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică!
Dar mărturisirea-ţi clară
Din “Gazeta literară”
Dovedeşte elocvent
Că în …chestia matale…
De-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!”
Dictatura comunistă nu a reușit să-i încătușeze spiritul și nici să-i pună botniță, iar asta l-a costat.
Scrierile lui au circulat oral și chiar clandestin, stârnind furia conducătorilor regimului de atunci.
Despre dictatorul comunist al țării, Păstorel nu s-a sfiit să scrie, ignorând posibilele consecințe:
”Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la Academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.”
Nici ocupanții sovietici nu l-au speriat …
„Pe drumeagul din cătun,
Mergea ieri un rus și-un tun:
Tunul rus
Și rusul tun”.
Statuii ostaşului sovietic
Soldate rus, soldate rus,
Te-ai înălţat acolo sus
Că liberaşi popoarele
Sau fiindcă-ţi put picioarele?
Până la urmă l-au arestat și, după o lungă ședere în pușcărie în interminabilele anchete ale Securității, s-a ajuns la o sentință de condamnare la 6 ani de închisoare corecțională si 3 ani de interdicție, pentru ”uneltire contra ordinei sociale”.
N-a stat în închisoare ”decât” 3 ani, beneficiind de o grațiere, iar interdicția n-a durat decât un an, întrucât in 1964 și-a dat obștescul sfârșit, lasând în urmă amintirea unui boem nonconformist, a cărui valoare posteritatea a reconsiderat-o abia mult mai târziu.
Umorul și autoironia nu l-au părăsit pe inegalabilul Păstorel nici în ultima sa epigramă, scrisă atunci când era grav bolnav, internat într-un sanatoriu situat pe Şoseaua Viilor din Bucureşti.
Culmea ironiilor
Şi râsul copiilor
Să pun punct beţiilor
Pe Şoseaua Viilor!
A murit după câteva zile, în ziua de 14 martie 1964…
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCĂ !
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 