CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

GÂNDUL ZILEI

 

 

 

 

 

 

 

 

Voi, moralişti iluştri, gânditu-v-aţi vreunul
Că opere eterne, antume şi postume,
N-ar fi luat fiinţă de n-ar fi fost pe lume:
Femeia, treponema, alcoolul şi tutunul?!

 

PĂSTOREL TEODOREANU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Alexandru O. Teodoreanu (născut la Dorohoi, în 30 iulie 1894), cunoscut  sub pseudonimul Păstorel, avocat şi scriitor român, mare epigramist, mare  gurmand, iubitor şi degustator  de vinuri şi coniacuri fine, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene.

Era unul dintre fiii avocatului Osvald Teodoreanu și al Sofiei Musicescu Teodoreanu, profesoară de pian la conservator. Bunicii săi sunt, dinspre tată, Alexandru Teodoreanu (magistrat) și Elencu Teodoreanu, iar dinspre mamă, Gavriil Musicescu (director al conservatorului și conducătorul corului Mitropoliei) și Ștefania Musicescu.

I-a avut ca frați pe Ionel Teodoreanu (1897 – 1954, cunoscut datorita scrierilor sale: La Medeleni, Uliţa copilăriei, În casa bunicilor, Bal mascat, Golia) și Laurențiu Teodoreanu (Puiu), fratele mai mic, mort pe frontul francez în 1918.

 Mobilizat în Primul Război Mondial și rănit  de două ori, a fost decorat pentru eroismul dovedit în luptă cu Ordinul „Steaua Romaniei”.

 Pastorel Teodoreanu  a ocupat  și  ocupă  datorita  epigramelor sale pline de har, un loc de seama în istoria literaturii române.

 

A facut publicistica literara si politică, a ținut o insolita cronică gastronomica – care l-a nemurit in conștiinta publicului –, a scris piese si monologuri teatrale, schișe, nuvele si povestiri, poezie lirica, versuri.

A fost premiat al Academiei Romane în 1928 si al Societatii Scriitorilor Români in 1937.

Romanul său cel mai cunoscut este “Hronicul măscăriciului Vălătuc” (1928), despre  care criticul literar George Călinescu a spus ca  poate fi comparat cu celebrul “Gargantua şi Pantagruel”.

Se pare ca Pastorel a inventat un gen aparte de epigrame, care nu acuză și nu stropesc cu venin, scrise numai pentru a fi admirate pentru inteligența și umorul debordant pe care le degajă.

Asta atunci când nu sunt citite de persoane deficitare intelectual, sau de indivizi lipsiți de simțul umorului…

Când poeta Viorica Porumbacu, a scris nişte versuri de adâncă simţire şi vibraţie, de genul:


” O, Europa, te simt în mine
Te simt vibrând adânc…”

A doua zi Păstorel a ținut să-i dea o replică acidă:

“Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică!
Dar mărturisirea-ţi clară
Din “Gazeta literară”
Dovedeşte elocvent
Că în …chestia matale…
De-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!”

Dictatura comunistă nu a reușit să-i încătușeze spiritul și nici să-i pună botniță, iar asta l-a costat.

Scrierile lui au circulat oral și chiar clandestin, stârnind furia conducătorilor regimului de atunci.

Despre dictatorul comunist al țării, Păstorel nu s-a sfiit să scrie, ignorând posibilele consecințe:

 

”Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la Academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.”

Nici ocupanții sovietici nu l-au speriat …

„Pe drumeagul din cătun,
Mergea ieri un rus și-un tun:
Tunul rus
Și rusul tun”.

Statuii ostaşului sovietic

Soldate rus, soldate rus,
Te-ai înălţat acolo sus
Că liberaşi popoarele
Sau fiindcă-ţi put picioarele?

 Până la urmă l-au arestat și, după o lungă ședere în pușcărie în interminabilele anchete ale Securității, s-a ajuns la o sentință de condamnare la 6 ani de închisoare corecțională  si 3 ani de interdicție, pentru ”uneltire contra ordinei sociale”.

N-a stat în închisoare ”decât” 3 ani, beneficiind de o grațiere, iar interdicția n-a durat decât un an, întrucât in 1964 și-a dat obștescul sfârșit, lasând în urmă amintirea unui boem nonconformist, a cărui valoare posteritatea a reconsiderat-o abia mult mai târziu.

Umorul și autoironia nu l-au părăsit pe inegalabilul Păstorel nici în ultima sa epigramă, scrisă atunci când era grav bolnav, internat într-un sanatoriu situat pe Şoseaua Viilor din Bucureşti.

 

 

 

Culmea ironiilor
Şi râsul copiilor
Să pun punct beţiilor
Pe Şoseaua Viilor!

A murit după câteva zile, în ziua de 14 martie 1964…

DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCĂ !

 

 

Publicitate

12/02/2020 Posted by | UMOR | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un mare umorist român – Ion Pribeagul. VIDEO

 

 

 

 

 

Caricatura lui Ion Pribeagu de pe coperta cărţii Mic şi al dracului.

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887, Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel), a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România.
În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui „Constantin Tănase”.

Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu.

Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină.

A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri.

Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.

 

 

Imagini pentru ion pribeagu photos

In perioada 1939 – 1944 a scris texte umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase.

În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în “Cronica rimată a cotidianului Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă(Wikipedia ro,)

Lucrări reprezentative:

  • Vârfuri de spadă, 1914

  • București noaptea,1922

  • București Iași,1922

  • Strofe ștrengare, 1934

  • Miere și venin

  • Puncte de foc, Israel, 1963

  • Mic și al dracului. Antologia unui rege al umorului, Editura Teșu, 2005

 Imagine similară

Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.

 

 

 

01/07/2017 Posted by | UMOR | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

” La pușcărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor, dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor, e egală cu zero.

Că doar voievozii nu s-­au bătut pentru ridicarea nivelului de trai !

Istoria se face cu Biserica.”

 

 

 

 

 

– Petre Țuțea –

 

 

 

 

 

 

 

 

Petre  Țuțea  (6 octombrie 1902- d.3 decembrie 1991), a fost supranumit “un  Socrate român”, datorită preocupărilor sale  filosofice și  rolului educativ asumat prin exemplul său personal, în orice circumstanțe, chiar și în închisoare.

Din cauza persecuției a publicat foarte puțin înainte de  1989, însă imediat după prăbușirea regimului comunist, scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile.

 A fost arestat de către autoritățile comuniste și anchetat fără condamnare timp de 5 ani si apoi  arestat din nou  sub acuzația de uneltire contra ordinii sociale, condamnat la 10 ani închisoare în 1957,  pentru ca  apoi sa i se intenteze un nou proces în  1959,  in urma caruia  este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a executat 8 ani  în diverse penitenciare, mai ales la Aiud.

După ce a fost eliberat în 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor din închisoare, Țuțea s-a aflat permanemt  sub observația securității comuniste.

 

 

25/07/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: