CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

A fost o vreme în care singurul mijloc de rezistență al românilor basarabeni în faţa cotropitorilor ruşi a fost umorul subversiv…

 

 

 

 

 

FOLCLOR (ANTI) SOVIETIC: „La colhoz pe dealul mare / Cine fură, acela are”

Cum să reziste un popor în fața unui imperiu ca Uniunea Sovietică?

Terorizați, deportați, supuși înfometării și apoi aruncați în colhoz, basarabenii nu au avut decât un singur mijloc de rezistență: umorul subversiv. 

La fel ca în perioada brejnevistă, când apăreau o groază de bancuri despre secretarul comunist menținut în viață de perfuzie, moldovenii au creat o serie de zicători, strigături sau poezii prin care își exprimau atitudinea adevărată față de ocupanți. Fenomenul este interesant, dar, curios, încă nici un specialist nu l-a studiat temeinic.

A face haz de necaz nu este desigur o îndeletnicire specifică doar poporului românesc, însă, în perioada sovietică basarabenii au avut destule „surse de inspirație”.

Este incredibil cum a prins zicătoarea „La colhoz pe dealul mare/Cine fură, acela are”, fiind, probabil, cea mai populară din toate creațiile orale ale moldovenilor din secolul XX.

Au fost și altele, unele din ele le vom publica mai jos, dar aceasta face trimitere la o realitate tristă a societății moldovenești, cum ar fi pierderea proprietății private și intrarea forțată a oamenilor în gospodăriile colective.

Totul era al statului și, prin urmare, al nimănui, ceea ce i-a determinat pe colhoznici să nu vină de pe câmp cu mâna goală.

Zicătoarea reflectă o anumită toleranță a acestui fenomen și un comportament general acceptat în mediul rural sovietic.

Faptul că unii nu au putut scăpa de acest obicei e altă discuție.

Rus-rus, papa-rus…

Potrivit istoriografiei RSSM, pe 28 iunie 1940, când Basarabia a fost ruptă din componența României, locuitorii Chișinăului ar fi întâmpinat cu flori tancurile Armatei Roșii.

Nu s-a suflat desigur o vorbă despre ambuteiajele de pe Prut formate de carele celor care fugeau de urgia comunistă.

Primele contacte directe cu funcționarii sovietici au rămas memorabile.

„Animală sovietică cu papuci de petică” este o zicătoare care circula prin satele din Moldova.

Moldovenii nu l-au lăsat fără atenție nici pe Stalin, prezent în strigături:

„Măi, Staline burduhos,/Ai dat lumea la colhoz” sau, și mai nemilos,

„Din pielea lui Stalin/Se fac ghete la Berlin!Din pielea lui Molotov/Se fac ghete la Brașov”.

Majoritatea funcționarilor/militarilor veniți erau ruși, ei au devenit personajele unor numărători populare printre copii.

„Rus-rus, papa-rus/Linge borta de harbuz” sau „Raz, dva, tri, cetîre*/Pleacă rusul la kvartire*,/ Nu-i găina, nu-i cocoșul,/Taie mâța și fă borșul”.

 

Un folclor nestudiat

 

Folcloriștii din cadrul Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Republicii Moldova recunosc faptul că formele de creație subversivă antisovietică nu au fost studiate.

„Tema asta nu este reflectată în general. Nu s-a permis să se scrie. Creațiile astea vin în tangență cu folclorul licențios și sunt greu de publicat”, explică folcloristul Victor Cirimpei.

În arhivele AȘM se găsește un număr modest de astfel de poezii.

„Nu s-a ocupat cineva special de acest subiect. Când făceam cercetări de teren, folcloriștii trebuiau să găsească ceva care să glorifice puterea sovietică. Se găsește câte ceva în arhivă, dar nu au fost adunate, cercetate.

Atunci nu îndrăznea cineva să le adune și cu atât mai mult să le publice”, spune folcloristul Nicolae Băieșu. Scriitorul Iulian Filip susține că de fapt e vorba de „pseudo-folclor, o formă de bătaie de joc a prezentului pe care îl trăiau oamenii”. Indiferent de calificare, creațiile populare subversive rămân un subiect interesant care ar oglindi o altă latură a moldovenilor.

CÂNTEC

 

Mă duc la pravlenie

Să dau zaiavlenie*,

Tovarăși, nu-i chip de trăit.

Mă uit pe hârtie,

Îs scrise o mie, (trodozile*)

Tovarăși, e chip de trăit,

Mă uit pe perete,

Le-o șters mai pe tăte

Tovarăși, nu-i chip de trăit.

Mă duc pân’ la stână,

Aghentul* vrea lână,

Tovarăși nu-i chip de trăit.

Mă duc la predsedateli*

Să caut dreptate,

Tovarăși nu-i chip de trăit!

A voastră dreptate

E sapa pe spate

Și haide la muncă-n colhoz.

 

 

Dicționar:

Raz, dva, tri, cetîre – (rus.) unu, doi, trei, patru
Kvartire – (rus.) apartament
Zaiavlenie – (rus.) cerere
Trudozile – zile de muncă
Aghent – (rus.) agent fiscal
Predsedateli – (rus.) președinte
 

 

Sursa: Ion Macovei –  Timpul md.

Publicitate

11/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

EXEMPLUL LUMINOS AL COLHOZULUI „PUT”LENINA”,UNUL DIN CELE DOUA COLHOZURI CARE MAI EXISTA IN 2010 IN R.MOLDOVA

2010. Republica Moldova. Colhozul „Put’ Lenina”

imagine: yandex.ru

Cu tablă de onoare pentru mulgătoare, cu strada principală denumită „V.I. Lenin”, cu pământurile lucrate cu hurta, cu salarii mizere, cu oameni plecaţi la muncă peste hotare, în special în Rusia – aşa se încăpăţânează să „uimească” lumea cele două sate din R. Moldova unde se mai păstrează numele de „colhoz”. Locuitorii satului Breaza din raionul Ştefan-Vodă care şi-au dat pământurile în colhozul „Put‘ Lenina” (calea lui Lenin – n.r.) şi cei ai satului Copceac din Ceadîr-Lunga, „reuniţi” în colhozul „Pobeda” (victorie – n.r.) ţin cu tot dinadinsul să păstreze vestigiile sovietice, inclusiv votând masiv comuniştii. Numai că aceste colhozuri ale lor nu sunt decât obişnuitele gospodării ţărăneşti din alte localităţi ale republicii.

Pe cele câteva străzi din satul Breaza, denumite „Lenina”, „Komsomolskaia”, „Odesskaia”, „Hersonskaia”, „Mira” etc., sunt „împrăştiaţi” cei circa 1100 de locuitori, majoritatea (84 la sută) de etnie ucraineană.

Lumea se plânge de lipsa locurilor de muncă, că le pleacă copiii din sat, aşa cum se întâmplă în majoritatea localităţilor din republică, soţii sau soţiile – la muncă peste hotare, în special în Rusia, iar cei care au mai apucat câte o funcţie la colhoz zic că au salarii de nimic. „Când le plătesc, când nu, alteori se răsplătesc cu producţie în loc de bani”, descrie un locuitor din Breaza relaţia sa de muncă cu colhozul, nedorind însă să-şi facă public numele. Ştie că are şi el pământ, pe hârtie, dar nu l-a avut în realitate niciodată.

Derutat, nu ştie ce-ar face cu el dacă şi-ar lua cota de trei hectare şi jumătate aparte. „N-am nimic, numai sapă. Tractoarele îs toate la colhoz. Cu ce să-l lucrez?”, arată speriat bărbatul pe care nu-l deranjează noţiunile vechi. „Cui nu i-a fost bine atunci?”, întreabă omul.

„Totul a rămas cum a fost”?

Potrivit doamnei Lidia, şefa oficiului poştal din localitate, Breaza este o localitate obişnuită, chiar dacă păstrează denumirile vechi. „Jumătate dintre oameni au lăsat deodată pământurile în colhoz, alţii le-au dat în arendă acolo peste puţin timp”, ne explică ea modalitatea de funcţionare din „Put’ Lenina”.

Primarul de Breaza, Serghei Rudenco, susţine că satul a întârziat cu implementarea programului „Pământ” prin care au fost împroprietăriţi ţăranii şi consilierii localităţii au decis atunci să păstreze „Put’ Lenina” intact.

„Oamenii au titlu de proprietate, dar au dat pământul în arendă colhozului”, zice edilul insistând că „totul a rămas aşa cum a fost pe timpul sovietic”. Nu este adevărat! Acum, colhozul nu mai e un simplu colhoz, ci „Colhozul „Put’ Lenina”, Gospodărie Ţărănească”(!). Lucruri care se exclud prin definiţie!

Comuniştii au aţâţat nostalgia

Din cei 726 de deţinători de titlu de proprietate, numai 220 lucrează în colhozul care cultivă grâne şi rapiţă. „Situaţia e gravă în agricultură. Cu comuniştii la putere era oleacă mai uşor. Atunci am avut în sat investiţii de 12 milioane de lei pentru gazificare, reparaţia şcolii ruseşti, grădiniţei etc.”, aşa explică primarul de ce „98 la sută din locuitorii care au participat pe 28 noiembrie la votare au optat pentru comunişti”.

Aproape ca la alegerile de pe timpul sovietic, când un candidat acumula nici mai mult, nici mai puţin de 99,9 la sută din voturi. Rudenco nu crede că fosta conducere împărţea banul public după criterii politice, menţionând că primarii necomunişti „nu băteau suficient la uşă”.

Lucrează „la stat”

Şi satul Copceac din Ceadîr-Lunga, un sat cu 9 618 de locuitori, majoritatea găgăuzi, pare un muzeu sovietic în aer liber, numai că eroii sunt oameni din zilele noastre cu aceleaşi probleme ca oriunde în R. Moldova. Deşi preşedintele colhozului „Pobeda”, Nicolai Dragan, se laudă că principiile după care activează acesta sunt „exact ca acum 20 de ani”, ferma cu 400 de capete e „în picioare”, mulgătoarele harnice sunt premiate şi pozele lor sunt afişate pe tabla de onoare, iar salariul mediu în colhoz e de 1500 de lei, sătenii spun altceva.

De exemplu, Maria Zmanoglo, 33 de ani, afirmă că soţul ei e tractorist în colhoz. „Vara primeşte până la 1000 de lei pe lună, dar iarna – câte 300-400 de lei. Ce, ăsta-i salariu? Poţi să întreţii patru copii cu el?”, întreabă locuitoarea de pe strada „8 Martie”. Ea are impresia că soţul ei lucrează la „stat”.

Voronin şi colhozurile

„Statul” însă sunt cei 4 400 de proprietari de pământ care i-au lăsat pe alţii să-şi bată capul de averea lor, repartizându-i-se la sfârşit de an parte din recolta obţinută de pe pământurile lor arendate. „Iată, în timp ce în alte părţi ţăranii vând un litru de lapte cu trei lei, colhozul nostru s-a înţeles şi îl vinde cu 4,20 de lei litrul. La noi laptele este bun”, dă un exemplu de reuşită Dragan. Potrivit lui, oamenii din sat nu că nu vor să schimbe denumirea colhozului, dar nici nu vor măcar să audă de asta.

„Noi nu am mers pe calea redenumirii străzilor ca să trăim mai bine”, vine şi explicaţia. Preşedintele de colhoz zice că „statul nu are comenzi” la colhoz, ci „cere numai impozite”, dând peste cap afirmaţia făcută mai sus precum că totul e „exact ca acum 20 de ani”.

Ca şi Breaza, Copceacul s-a bucurat de atenţia deosebită a fostelor autorităţi comuniste care strigă tot mai des în ultimul timp că ei nu sunt „comuniştii de cândva”.

În noiembrie 2008, Vladimir Voronin a participat la „solemnitatea de deschidere oficială, după reparaţie capitală, a casei de cultură din Copceac”.

La acel eveniment, Voronin remarca „rezultatele bune obţinute de colhozul „Pobeda”, una din cele două gospodării agricole din ţara noastră care şi-au păstrat această formă de proprietate”. Şi, peste doi ani, cei din „Pobeda” au ales „Pobeda” comuniştilor în proporţie de 83 la sută.


Potrivit DEX:
Colhoz – formă sovietică de asociere prin desfiinţarea silită a proprietăţii individuale în agricultură.
Gospodărie – totalitatea bunurilor care constituie averea unui locuitor, înseosebi a unui ţăran.

Sursa: hotnews.md

14.12.2010

17/12/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: